Home » Analize »Cultura »Global / Europa »Sinteze » Citesti:

România și loviturile de stat din Turcia. Trecut și prezent (II). 1971 – un Memorandum pentru ,,apărarea Republicii Turcia”

Florin Stan august 21, 2016 Analize, Cultura, Global / Europa, Sinteze
4 comentarii 2,145 Vizualizari

Relațiile politico-diplomatice româno-turce în perioada circumscrisă analizei noastre era apreciată de ambele părți ca având o dezvoltare ascendentă, în martie 1969 președintele Consiliului de Stat al RSR efectuând o vizită oficială în Turcia, iar ca răspuns, în aprilie 1970, președintele Republicii Turcia, Cevdet Sunay, efectând, la rândul său, o vizită oficială în România.

De remarcat că, în anul 1969, la Ankara, a fost constituit un grup parlamentar de prietenie turco-român, având ca președinte pe Muslin Görentaș, deputat de Van.

Lovitura de stat din anul 1971 a survenit pe fundalul unei profunde crize politice. La 4 ianuarie 1971, Grigore Geamănu, ambasadorul României de la Ankara, a comunicat Bucureștiului că ,,tulburările studențești din centrele universitare ale Turciei, provocate de conflicte ideologice între grupurile de stânga și de dreapta, au luat o formă gravă, degenerând în adevărate acte de terorism (în care sunt amestecate și elemente din afara universităților)”. Se arăta că, în fiecare zi, au loc ciocniri violente între membrii Dev-Genç (Tineretul revoluţíonar), care grupa ,,tineretul studențesc revoluționar reformist” (grupările de stânga) și ,,Federația națională a studenților turci”, cuprinzând membrii organizațiilor de dreapta.

În acest cadru, criza politică din Turcia s-a adâncit, la 7 martie 1971 Ambasada României de la Ankara transmițând că ,,actele de terorism se intensifică”, fiind dinamitate instituții publice, moschei, posturi de poliție, aceste acțiuni soldându-se cu morți și răniți. Urmare a acestei situații grave, generalul Memduh Tadmaç (n. la  Erzurum, în 1904), șeful Statului Major General, a făcut o declarație în fața a peste trei sute de ofițeri, arătând în esență că ,,Turcia se află astăzi într-o situație comparabilă cu cea din 1918, care a cauzat prăbușirea Imperiului otoman”, subliniind că, ,,în cazul în care țara va fi împinsă pe marginea prăpastiei, atunci vom fi obligați să intervenim”. Ceea ce s-a și întâmplat.

La 11 martie a fost convocat în ședință extraordinară Consiliul Militar Superior în vederea examinării situației din țară. Era pentru prima oară de la lovitura de stat din anul 1960 când acest organism lua în discuție probleme legate de situația internă.

După câteva reuniuni ale ofițerilor superiori convocați de generalul Tadmaç, acesta a avertizat că ,,situația a devenit periculoasă, iar forțele armate au ajuns la limita răbdării”.

În aceste condiții, guvernul condus de Süleyman Demirel a fost obligat să demisioneze în urma emiterii, la 12 martie 1971, a unui Memorandum transmis de către generalul Memduh Tadmaç, șeful Statului Major General și comandanții forțelor armate. Actul a fost făcut public prin intermediul radioului din Ankara, arătându-se următoarele: ,,1. Parlamentul și guvernul (…) au împins țara noastră în stadiul de dezordine și anarhie, au îndepărtat-o de idealul lui Atatürk de a fi ridicată la nivelul civilizației contemporane; n-au fost în stare să înfăptuiască reformele proiectate și au pus în mare pericol viitorul Republicii Turcia. 2 Forțele armate turcești consideră necesară instituirea prin metode democratice a unui guvern puternic în stare să lichideze anarhia din țară (…). 3. În cazul în care nu se va realiza acest lucru, forțele armate turce sunt hotărâte să preia puterea, pentru a-și aduce la îndeplinire misiunea acordată lor de legi, pentru apărarea Republicii Turcia”.

În urma acestui act, șeful guvernului a comunicat președintelui statului, Cevdet Sunay, că Memorandumul ,,nu poate fi compatibil cu constituția și cu concepția unui stat de drept”, în condițiile date înaintându-și demisia. În condițiile în care Partidul Justiției, formațiunea politică a premierului demisionar, domina viața politică, fiind majoritar în cadrul Marii Adunări, singura instituție care putea determina autodizolvarea partidului, criza guvernamentală a produs confuzie asupra căilor de urmat în urma actului iniţiat de ofițeri. În context a fost emisă știrea că ,,lovitura de stat” ar fi fost orchestrată de către C.I.A. și oricare ar fi etapele tranziției, în cele din urmă, Armata va prelua puterea.

De remarcat că, după actul din 12 martie, între ofițeri și președintele republicii s-a creat un consens principial în vederea asigurării ,,durabilității regimului democratic în Turcia”, forțele armate turce asumându-și responsabilitatea în acest sens, principalul scop al înlăturării guvernului fiind ,,frânarea conjuncturii anarhice care amenință republica fondată de Atatürk, cât și independența și securitatea statului turc”. ,,Forțele armate – a menționat președintele – inspirate de atașamentul față de reformele lui Atatürk și-au împlinit datoria în limitele atribuțiilor ce le revin”. Cu toate acestea, inițiativa ofițerilor a fost primită cu răceală de către majoritatea opiniei publice, pentru a face populară acțiunea armatei adunându-se adeziuni de la diferite asociații profesionale din țară.

La 16 martie 1971, misiunea diplomatică a României de la Ankara a transmis Ministerului Afacerilor Externe de la București că una dintre cauzele care a provocat reacția armatei a fost ,,amploarea mișcărilor de extremă stângă în rândurile tineretului și actele de terorism și jaf, cu mână armată, socotite ca un preludiu al comunizării și destrămării Turciei”. Se mai arăta că, o altă cauză a emiterii Memorandumului a fost ,,accentuarea demonstrațiilor antiamericane”. La acestea s-au adăugat celelalte dificultăți de ordin politic și economic.

Într-o discuție de la Washington a diplomatului român O. Ploscaru cu Frank Cash, șeful referenturii pentru Turcia din cadrul Departamentului de Stat al SUA, a apreciat că principalele motive ale ,,acțiunii conducerii militare rezidă în incapacitatea guvernului Demirel de a asigura aplicarea reformelor promise la începutul mandatului său și de a atenua forța mișcărilor, îndeosebi de stânga, care au produs perturbații în viața politică a Turciei”, situația fiind într-o oarecare măsură similară cu cea care a precedat căderea guvernului Menderes în anul 1960.

La 24 martie 1971, Ion Gh. Maurer, președintele Consiliului de Miniștri, a primit în audiență pe Nazif Cuhruk, noul ambasador al Turciei în România, demnitarul român subliniind cu acest prilej că relațiile româno-turce au cunoscut în ultimii ani un ,,curs ascendent”. Diplomatul turc a împărtășit întru totul vederile exprimate de partea română.

Singurul domeniu în care noua conducere a Turciei nu a atacat vechiul guvern a fost politica externă.

Noul premier numit de președintele Sunay a fost profesorul Nihat Erim, în primul său interviu acesta arătând, între altele, că ,,prietenia turco-americană va continua”, iar ,,politica externă a Turciei nu va fi modificată”.

Relațiile româno-turce au continuat să se desfășoare normal după evenimentele din martie 1971, cu prilejul unei audiențe la Ministerul Afacerilor Externe a ambasadorului turc la București, acesta relatând că guvernul condus de Erim atribuie, ,,ca și cel precedent, o deosebită importanță dezvoltării multilaterale a relațiilor de prietenie, cooperare și bună vecinătate cu România.

La încheierea misiunii ambasadorului român în Turcia, Gr. Geamănu, acesta a avut, la 22 mai 1971, o întâlnire cu I. S. Caglayangil, fostul ministru de Externe în guvernul Demirel, care a transmis diplomatului român următoarele: ,,Cu toate cele ce se întâmplă azi în Turcia, situația nu trebuie dramatizată. Ea poate fi privită ca un incident trecător, produs al unei inflații de libertăți (…). La noi, contrar a ceea ce s-a spus și se spune, armata n-a intenționat și nu intenționează să ia puterea, iar formula adoptată de ea este departe de a fi aceea a coloneilor în Grecia. Cu toate acestea, în dorința de a pune capăt stării de anarhie, s-a ajuns la situații necunoscute până în prezent în Turcia. Astfel, numărul de arestări întrece orice imaginație. Noi și în general cercurile politice, fără deosebire de partid, suntem împotriva acestor metode extreme”. Cu același prilej, Caglayangil a subliniat că ,,spre deosebire de celelalte țări balcanice, România reprezintă pentru Turcia, în ciuda apartenenței la tratate diferite, cea mai sinceră și cea mai apropiată prietenie”.

În perioada 3-7 noiembrie 1971, Corneliu Mănescu, ministrul Afacerilor Externe, a efectuat o vizită oficială în Turcia, nivelul pozitiv al relațiilor bilaterale fiind reconfirmat.

Situația internă din Turcia rămânea însă complexă, pentru a-şi realiza programul propus și pentru ,,a stabili ordine în țară”, guvernul Erim, cu sprijinul Armatei, proclamând starea excepțională, în lunile care au urmat preluării puterii fiind arestați și deferiți justiției militare ziariști, scriitori, profesori universitari, lideri sindicali și ai unor organizații de tineret. De asemenea, a fost interzis Partidul Muncitoresc Turc…

Chiar dacă de această dată militarii nu au preluat puterea direct, în urma actului din martie 1971, rolul acestora în viaţa politică a Turciei a sporit. Turbulenţele politice din ţară cu anevoie au putut fi însă îngrădite în perioada următoare.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "4 comments" on this Article:

  1. Dragos C. Mateescu Dragos C. Mateescu spune:

    Foarte folositoare textele dumitale! Multumim!

  2. Consonant spune:

    Situatia din 1971 s-a datorat in primul rand asaltului grupurilor de stanga sprijinite/finantate de Uniunea Sovietica, in cadrul programului mai general de export de revolutie comunista. Turcia era, la acea vreme, o tara subdezvoltata, gratie politicilor economice de stanga preferate de Mustafa Kemal si prietenii, una dintre greselile majore ale fondatorului Republicii Turcia. Prin urmare, Turcia era foarte vulnerabila la actiuni de tip comunist, cu o foarte mare populatie saraca si lipsita de educatie. In aceasta conjunctura, armata si-a facut pe deplin datoria, reusind sa distruga in scurt timp toate structurile de tip paramilitar, atat de stanga cat si de dreapta.

  3. Scurtu Costin spune:

    Felicitări!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Florin Stan


Florin Stan

Florin C. STAN, cadru didactic asociat al Universităţii ,,Ovidius” Constanţa, Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice (din 2011), Şef Secţie Istorie, Muzeul Marinei Rom... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)