Home » Cultura »Opinie »Societate/Life » Citesti:

România în capcana ficțiunii

Ioana Manea februarie 26, 2017 Cultura, Opinie, Societate/Life
6 comentarii 2,042 Vizualizari

Operă masivă, în cinci volume, Mémoires pour server à l’histoire du jacobinisme a lui Augustin Barruel pune Revoluția franceză pe seama unei conspirații organizată de filosofi atei, francmasoni și ordinul Iluminaților creat în 1776 de Adam Weishaupt, profesor la Universitatea din Ingolstadt. Având un scop anti-creștin și antisocial, Revoluția franceză ar fi avut printre organizatori nume ca Voltaire, Rousseau, Montesquieu, d’Alembert, Diderot sau Frederic al II-lea al Prusiei. Celebra Enciclopedie editată de Diderot și d’Alembert ar fi fost și ea o tentativă menită să difuzeze ideile filosofilor atei pentru a îndemna populația la revoltă[1].

Deși România zilelor noastre este indiscutabil diferită de contextul în care scria Barruel, observăm că teoriile conspiraționiste sunt încă oferite ca explicații. Astfel, protestele declanșate de celebra ordonanță de urgență au fost, printre altele, puse pe seama lui Soros, ale multinaționalelor sau ale serviciilor secrete[2]. Mai mult sau mai puțin voalat, aceste explicații prin intermediul comploturilor duc uneori la concluzia cel puțin îndrăzneață că dușmanii din umbră ai României organizează protestele pentru a o dezmembra. În ciuda faptului că nu sunt acceptate de către istorici, ideile lui Barruel aduc totuși în sprijinul lor citate extrase din operele filosofilor considerați responsabili de complot. Spre deosebire de Barruel, cei care susțin azi teoria unui complot nu se bazează decât pe insinuări sau pe zvonuri. Repetate de nenumărate ori, acestea riscă să se comporte ca un bulgăre de zăpadă, care cu cât este mai mare, cu atât devine mai puternic și mai capabil de a constitui propria sa justificare. Argumentul unei conspirații care dacă ar fi transparentă și-ar trăda natura și nu și-ar mai putea atinge scopul este doar un cerc vicios. Interesul pentru explicații ascunse trădează pretenția de a fi în posesia unei înțelepciuni tainice, care permite înțelegerea a ceea ce nu se află la îndemâna oricui.

Proporțiile uriașe ale aşa-zisei conspirații împotriva guvernanților sunt comparabile cu dimensiunile ambițiilor care reies din planurile lor de guvernare. De exemplu, Festivalul Internațional “București – Pasărea măiastră”, care ar trebui să se desfășoare de două ori pe an la București și în vederea căruia s-a elaborat deja un proiect de lege, ar urma să devină un “brand al României[3]”. Menit să promoveze “dansurile și muzica tradițională sacră și laică” din patrimoniul autohton și universal, acest festival ar urma să obțină o popularitate capabilă să rivalizeze, nici mai mult nici mai puțin, decât cu cea a Festivalului “George Enescu” sau a Concertului de Anul Nou de la Viena. Motivul pentru care inițiatorii acestui festival își permit să aibă aspirații atât de puțin modeste constă în faptul că “marele public” apreciază mai mult “muzica tradițională” decât “muzica clasică”. Argumentația oferită în sprijinul acestui festival este defectuoasă atât din punct logic, cât și practic. Din punct de vedere logic, ea compară doi termeni care aparțin unor sfere diferite, muzica populară și muzica clasică, desconsiderându-i pe admiratorii celei din urmă. Din punct de vedere practic, deschiderea către universal pe care proiectul pare să o promoveze este incompatibilă cu acuzațiile la adresa străinilor la care asistăm în ultima perioadă. Mai mult decât atât, renumele unui festival nu este rezultatul unei legi, ci a unei tradiții de ani de zile care se bazează pe munca susținută a unor artiști de valoare, despre care proiectul mai sus amintit nu spune nimic.

Exemplul festivalului “București – Pasărea măiastră” demonstrează că ficțiunea, înțeleasă conform dex.ro ca o “născocire” sau o plăsmuire a imaginației care nu are legătură cu realitatea, este un instrument la care puterea nu ezită să recurgă. Ficțiunea este folosită de către liderii noștri politici nu doar pentru a își descalifica adversarii, ci și pentru a crea o imagine falsă despre măsurile fără consistență pe care își propun să le pună în practică. Presupunând că ar trebuie să justifice utilitatea acestor ficțiuni, guvernanților le-ar fi fără îndoială imposibil să satisfacă cerința lui Platon din Republica, confom căreia minciuna nu trebuie utilizată de către politicieni decât în interesul statutului. Ce se întâmplă cu cei care nu se lasă convinși de aceste ficțiuni şi îndrăznesc să spună că “împăratul e gol”? Plângerile depuse împotriva părinților care au venit cu copiii la proteste, propunerea de excludere a primarului disident al Municipiului Iași, manifestațiile de susținere a guvernului sunt doar câteva cazuri care arată că cei care dețin puterea nu sunt dispuși să ne lase să ieșim prea ușor din capcana ficțiunii pe care ne-au întins-o.

NOTE____


[1] A se vedea, de exemplu, Graeme Garrard, Counter-Enlightements. From the Eighteenth Century to the Present, London and New York, Routledge, 2006, p. 42-48.

[2] În articolul “Despre prostie. Informații din teren”, publicat în Adevărul de luni, 13 februarie 2017, Andrei Pleșu abordează explicațiile protestelor împotriva ordonanței de urgență bazate pe teoria conspirației .

[3] Hotnews.ro, articol de joi, 9 februarie 2017.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "6 comments" on this Article:

  1. Paul20 spune:

    Proiectul de lege al PSD prin care se infiinteaza Festivalul International Bucuresti “Pasarea Maiastra” a fost adoptat de Senat:
    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-21599828-proiectul-lege-psd-prin-care-infiinteaza-festivalul-international-bucuresti-pasarea-maiastra-fost-adoptat-senat.htm

  2. Josef Svejk spune:

    Revoluția Franceză a produsul unei combinații explozve dintre o anume stare de spirit, disperare și incompetență guvernamentală. Teoria consiprației e într-adevăr de nedovedit. Dincolo de bune însă a produs un munte de rele și suferință care e azi e escamtat cu prea multă ușurință. Oricum inclusiv poporul francez a abandonat-o în mai puțin de 10 ani. Consulatul și apoi imperiul napoleonian au fost practic o restaurație limitată a vechiului regim. Urmată apoi de retaurația pe bune.

    Nici în Românie nu e vorba de o conspirație, ci de o stare de spirit combinată cu disperare și incompetență guvernamentală. Cât despre Soros a finanțat într-adevăr o bună parte din ONG-urile românești, fără a putea totuși provoca vreo mișcare semnificativă, care însp în contextul rmânesc ar fi fost oricum una pozitivă. Numai că acum după ce a pariat pe Dragnea americănească cu fustă :P a pierdut o căruță de bani și va mai dura până să aibă de unde plăti noi aventuri în est. :P

    În orice caz disperarea PSD-ului și reacția sa violentă împotrva zavragiilor nu e deloc gratuită. PSD-ul a înteles instinctiv că stânga mojicimii și milogimii e pe cale de dispariție. O bună parte din susținătorii săi tradiționali au plecat deja spre cimitire, alți sunt pe cale să plece, iar din ăștia noi nu se mai prea fac. O primă încercare de ieșire din impas a fost aducerea lui Ponta & Co. la butoane. Numai că Ponta e mult prea inept și oricum incapabil să captureze hipsterimea ca electorat PSD-ist modern. În final el s-a bazat tot pe PSD-imea tradițională. Tot ce a adus Ponta au fost niște hămesiți noi, mai tineri și mai flămânzi la împărțirea bucatelor de care PSD-ul n-avea nicium nevoie. Deci s-a tras urgent apa după el.

    Marele pericol pentru PSD-ul modern este USR-ul sociopatului autist Nicușor. Iată că dacă PSD-ul n-a fost capabil să o acapareze în faza embrionară, noua stânga se naște pe lângă el. Dragnea simte instinctiv că vânătorul devine vânat și că e foarte posbil ca USR-ii să înghită în final PSD-ul și să tragă apa după Dragnea & Co însuși. Deci moș Ilieiscu poate pleca de acum mulțumit și liniștit în infern să se perpelească veșnic la focul gheenei. Cauza socialismului e salvată în România. Iar spre mulțumirea sa, noua stângă progresistă, ce e acum în chinurile facerii pe malurile Dâmboviței, va fi mult mai distructivă ca aia veche și putredă a PSD-ismului tradițional…

  3. Belinda spune:

    Ma rog… Introducerea cu Rev Franceza e cam cu mesaj. Nu e vorba de conspiratie, insa ura sistematica e existat si a pornit foarte clar de la intelectuali. Ca si la mineriade, violentele omorurile au fost facute de niste nenorociti manuiti de intelectuali care stiau ce vor si ce fac (dar nu de la Paris 4 Sorbona si de pe Contributors o sa aflam noi de genocidul din Vandeea).
    Ref. la fictiunea care ne-o serveste PSD, asta e tipic putinista. Exact asta difuzeaza si televiziunile de la Moscova: informatii conspirationiste, ura antioccidentala, nationalism si ortodoxism ingust, alarma, panica si fleacuri.

  4. victor L spune:

    Exista cel putin un precedent (recent) pentru perpetuarea teoriilor conspirationiste: Revolutia din `89.
    Ba “Ceausescu sa ne ierti, ca-n decembtie am fost beti!” ba Mosadu-ul, CIA sau chiar “ungurii cu popa Tokes”.
    Iar pentru clarificare, pardon, pentru perpetuarea teoriilor conspirationiste, de 27 de ani dosarul Revolutiei balteste.
    Si, parafrazindu-l pe Iliescu “nu s-a aflat cine l-a omorit pe Kennedy, si vreti sa stiti cine a tras in noi, 21-22″
    Se raspindesc scenariile conspirationiste si cind exista o varianta oficiala asupra a ceva, dar cind nu exista un verdict al Justitiei, liber la fantezie.
    Cit despre zvonurile raspindite de guvernanti la adresa protestatarilor, metode cunoscute din vechimea Iepocii de Aur.

  5. Kurt spune:

    Era digitală ar putea fi era luminilor, era unui nou iluminism, unui umanism matur. Tinerii de azi au acces la un patrimoniu universal cu un clic. O mare parte a patrimoniului omenirii în cultură, artă, muzică, film, literatură, știintă, tehnică, medicină e accesibil digital. Generația tînără Google-Smartfone în țară, în UE /lume e conectată universal. Tinerii nu mai sunt legați de glie! Sunt citoyeni liberi.
    E lumea de azi așa cum o visăm? Liberte egalite fraternite?

    …”….. Celebra Enciclopedie editată de Diderot și d’Alembert ar fi fost și ea o tentativă menită să difuzeze ideile filosofilor atei pentru a îndemna populația la revoltă[1]…. „…..

    Indignez-vous! Indigène, Paris 2010, Stéphane Hessel spune/ scrie altceva.
    Indignarea. Mari gînditori francezi de stînga îndeamnă tinerii de azi: indignați-vă.
    ( …… …….Empört Euch- Stéphane Hessel, Ullstein 2011 , …. născut 1917 la Berlin, * 2013 la Paris / ……… Mit eindringlichen Worten ruft Stéphane Hessel zum friedlichen Widerstand gegen die Ungerechtigkeit in unserer Gesellschaft auf. Gegen die Diktatur des Finanzkapitalismus, gegen die Unterdrückung von Minderheiten, gegen die ökologische Zerstörung unseres Planeten. »93 Jahre. Das ist schon wie die allerletzte Etappe. Wie lange noch bis zum Ende? Die letzte Gelegenheit, die Nachkommenden teilhaben zu lassen an der Erfahrung, aus der mein politisches Engagement erwachsen ist.« Stéphane Hessels Streitschrift bewegt die Welt. Der gebürtige Berliner war Mitglied der Résistance, hat das KZ Buchenwald überlebt und ist einer der Mitautoren der Menschenrechtserklärung der Vereinten Nationen. Mit emphatischen Worten ruft der ehemalige französische Diplomat zum friedlichen Widerstand gegen die Unzulänglichkeiten unserer Gesellschaft auf. Er beklagt, dass der Finanzkapitalismus die Werte der Zivilisation bedroht und den Lauf der Welt diktiert. Er prangert die Lage der Menschenrechte an, kritisiert die Umweltzerstörung auf unserem Planeten und verurteilt die Politik Israels im Gaza-Streifen als Demütigung der Palästinenser. Stéphane Hessel ist das Gewissen der westlichen Welt und »Frankreichs Rebell der Stunde« (FAZ). Erleben Sie ‘Empört Euch!’ als ‘fahrende Lichtinstallation’: http://www.youtube.com/watch?v=xGuGid4lLcE “Der Diplomat Stéphane Hessel” – Ein Kinodokumentarfilm. Jetzt auf DVD: http://www.derdiplomatstéphanehessel-derfilm.de./ ……. Stéphane Hessel, îndeamnă 2010 tineretul la revoltă, la îndignare pașnică… acuză dictatura capitalismului marilor finanțe….. îndignare față de asuprirea minorităților…. S.H. a fost prizonier exploatat la Buchenwald.. a luptat în rezistenta franceză… …. ).
    Am văzut interviuuri TV cu Stéphane Hessel, este o personalitate extraordinară și charismatică.

    Care sunt cauzele pentru care citoyenii României sunt indignați, se revoltă 2017 și demonstrează pașnic pe stradă în multe localități? Cele insinuate de guvern/ PSDiști?

    … „… cei care dețin puterea nu sunt dispuși să ne lase să ieșim prea ușor din capcana ficțiunii pe care ne-au întins-o… „….

    Cum e posibil ca la vocabularul uzat 1939 – 1989 (prin colaboraționismul intelectualilor români interbelici și în naționalcomunism) să fie „apelat” de „84 academicieni” 2017? Eu nu cred în acești „academicieni”! Jecmănitori din toate partidele uniți-vă?

    Engagiert Euch!: Stéphane Hessel im Gespräch mit Gilles Vanderpooten 2011, Ullstein Verlag.
    Angajati-vă, Cartea lui Stéphane Hessel arată: rezistența nu trebuie să rămînă /fie numai in capetele citoyenilor. Trebuie să acționăm cu mijloacele democrației. (….. ….. …… Der Widerstandskämpfer und Erfolgsautor Stéphane Hessel meldet sich erneut zu Wort: Nach Empört Euch! folgt sein Aufruf zum aktiven Einsatz für eine bessere Welt. Stéphane Hessels Streitschrift Empört Euch! hält die Welt in Atem. Die Verletzung der Menschenrechte und die Zerstörung der Umwelt gehen uns alle an. Wie aber kann sich jeder Einzelne ganz konkret für eine bessere Gesellschaft stark machen? Im Gespräch mit dem jungen Journalisten Gilles Vanderpooten vertieft der ehemalige Diplomat seine Vorstellung von einem engagierten Leben. Eine komplexer gewordene Welt, so Hessel, erfordert komplexe Strategien. Widerstand darf aber nicht nur im Kopf passieren. Wir müssen handeln, und zwar mit den Mitteln der Demokratie. Dazu gehören die Beteiligung an Protesten, internationale Zusammenarbeit sowie persönliches Engagement im Kleinen. Aber vor allem brauchen wir eines: den Glauben daran, dass unser bürgerliches Engagement die Welt verändern kann. “Der Diplomat Stéphane Hessel” – Ein Kinodokumentarfilm. Jetzt auf DVD: http://www.derdiplomatstéphanehessel-derfilm.de…. … /.. participarea la proteste, colaborarea internațională, angagamentul personal în sfera mai mică…. încrederea și crezul în faptul că spiritul și activitatea noastră civică pot schimba lumea înspre mai bine….).

    … „…. Interesul pentru explicații ascunse trădează pretenția de a fi în posesia unei înțelepciuni tainice, care permite înțelegerea a ceea ce nu se află la îndemâna oricui.
    …. „……

    Ce e de făcut? Cum se poate ajunge în sfera publică româneasca 2017 la un divorț definitiv de umbra /vocabularul anilor de dictatură 1939- 1989?

    Să se schimbe totul, în principiu suntem pentru … doar ici colo în părțile esențiale să nu se schimbe nimic…..

    Cred: doamna I.M și eseul prezentat sunt pe o cale promițătoare. Spiritul civic dezlănțuit 1989 nu cedează. Rezistăm! în țară și în UE, uniți!! Revolta celor de pe stradă în localitățile României 2017 e acțiunea cerută de Stéphane Hessel. Indignați-vă. Luați responsabilitatea pentru țară și .pentru destinul vostru în mîinile voastre.
    Azi!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Ioana Manea


Ioana Manea

Ioana Manea deține un doctorat în literatură franceză, acordat de Universitatea Paris 4-Sorbonne. În ultimii ani a publicat mai multe articole în reviste de specialitate. Î... Citeste mai departe


E randul tau

Copilul nu este proprietatea părinților. Niciun om nu poate fi proprietatea altui om. Am explicat ...

de: Cristi Danilet

la "Familia pe înțelesul tuturor – Partea a patra: Părinții nu au drept de viață și de moarte asupra copiilor"

România. O iubire din care se poate muri – Gabriel Liiceanu

Gabriel Liiceanu: „Nimeni nu poate spune când alege cineva să nu mai trăiască pentru că viața i-a fost trasă prea jos. Nimeni nu poate spune când anume o societate, acumulând o cantitate de disperare, scârbă și revoltă incompatibile cu pofta minimă de viață, își atinge punctul ei de fierbere. La noi, la români, lucrul acesta e cel mai puțin previzibil. Raportul poporului nostru cu limita a rămas până în clipa de față un mister. Românii numesc «minune» o reacție colectivă pe care nimic n-o prevestește. Și care, raportată la lungile perioade de letargie care o preced, e cu atât mai neverosimilă."

Cauta articole

august 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iul    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)