joi, martie 28, 2024

Să ne iubim contemporanii: Mihai Criste, pictor de metafore

Prezentul articol se vrea continuarea celui precedent.  Sau mai bine zis, articolul precedent trebuia să fie doar o introducere la cel de față. Nu-mi este clar nici mie. Oricum am lua-o, nu se recomandă persoanelor (de ambele sexe și de toate cele trei vârste) care pun tablouri pe foc.

Vi-l prezint pe Mihai Criste, un tânăr pictor suprarealist și supratalentat, care așteaptă nerăbdător să i se fure și lui tablouri din Kunsthaus Rotterdam, cu ocazia viitoare a unei binemeritate posterități. Intre timp, el trăiește și muncește din greu, la renovări de biserici. Dumnezeu, după cum s-a observat, dă (în cazul lui, talent, după cum spuneam), dar nu bagă valută în traistă.

Nici piața de artă nu iartă, de altfel. Cât sunt artiștii vii și naturali, piața așteaptă și ea. Doar post-mortem se înviorează, pe la licitații, pe bani grei. Capitaliști neoliberali cum suntem nu avem nimic împotrivă să se îmbogățească negustorii de artă lipsiți de har. Dar haideți, mult iubite și stimate popor, să ne apreciem talentele înainte de a fi arse în sobe sau spânzurate [1] prin muzee postume. Nu există nici o interdicție formală de a ne recunoaște valorile contemporane, nici chiar după alegerile parlamentare în timpul cărora toată lumea stă cu ochii pe ele.

Mihai Criste este mai cunoscut în străinătate decât în propria sa țară (gașcă, miră-te!). România se uită la televizor, nu mai are timp de cultură: scapă cine poate! O lipitoare [2] poate fi mai importantă pentru accesul individual la putere, decât ar putea fi un creator pentru accesul colectiv la respect. Iar puținele instituții a căror misie ar fi promovarea culturii se cutremură sub impactul ciocnirilor mai puțin civilizate dintre grupuri de interese politice sau de altă natură lucrativă, pentru acces la resurse.

Mihai Criste  nu a avut acces – ca să continuăm în aceeași linie semantică accesibilă – la o expoziție personală în Romania, deși filonul național suprarealist există și și-a pus odinioară amprenta asupra artei europene. Cum a fost, de exemplu, Victor Brauner, care tot în străinătate și-a expus ouăle.

© Mihai Criste

The Birth of Time
L’œuvre fait des références cosmogoniques aux origines de l’univers.
L’œuf a la signification symbolique de la Genèse, mais aussi de l’horloge biologique.
La naissance du monde, la révélation du regard et l’idée que l’univers est né de l’œuf primordial
sont transfigurées par cette association d’éléments.
L’œuf suggère aussi la relation subtile entre le microcosme et le macrocosme:
en dépit des dimensions réduites, il est tout-connaissant et  clairvoyant.

Asa că prima expoziție personală a lui Mihai Criste, vă place, nu vă place, a dat Dumnezeu să se facă nu la micul Paris, ci la și mai mica Geneva (11 noiembrie – 13 decembrie 2013) sub flamurile Consiliul Europei, în ciclul “Rădăcini europene”.

© Mihai Criste

Mother nature
La signification écologique est associée à la théorie darwiniste,
dans une vision unitaire sur l’évolution des espèces et de la sélection naturelle,
illustrant la relation indestructible entre l’homme et la nature-génératrice de vie.
À côté de l’arbre-mère, le nid aux œufs suggère le renouvellement,
la renaissance, la cyclicité de la vie.

Mihai Criste nu a trebuit să scoată pașaportul ca să-și demonstreze europenitatea, care pune atât de multe probleme  românilor care își iau traista la spinare ca să muncească pe alte picioare de plai din raiul european al libertății de mișcare pe autostradă. Sau, cu voia dumneavoastră, ultimele pe listă, să cerșească sau să fure.

Expoziția de la Geneva, care evocă aniversarea apariției primului tom din capodopera lui Marcel Proust, este spirit european în stare pură. Viziunea suprarealistă a lui Mihai Criste este membră cu drepturi depline în arta cicălitoarei, dar râvnitei noastre Europe. Cei care au putut, au constatat acordurile încheiate cu marea pictură europeană (Dali, Magritte), ca și amestecul în treburile interne ale muzicii (Wagner, Mozart, Vivaldi). Mai mult, mesajul artistic este consonant cu teme majore de reflecție, printre care relația amoroasă dintre om și natură sau avatarurile timpului metafizic. Dar am vorbit cam mult și nu vreau să vă enervez.

De aceea, pentru copiii –  nici ei prea realiști – care vor fi lăsați să vină la mine pe blog, cred că bine ar fi să mai pun niște poze.

Reproduc (cerându-i iertare artistului pentru îndrăzneală) câteva dintre tablourile expuse la Geneva pentru a arăta (1) că nu mint, și (2) că Mihai Criste poate picta orice metaforă.

Iar pentru adulții cu doctoratul luat, plagiez un pic din discretele declarații de intenție ale artistului, care însă nu trebuie să împiedice zburdălnicia interpretărilor proprii.

Poftiți! Intrarea este gratuită!

Iar dacă mai vreți, n-aveți decât să-i faceți expoziție la București.


© Mihai Criste

Song of the Sea (Flying Dutchman)
Les voiles du bateau contiennent des fragments de la partition
“Le Hollandais volant” de Richard Wagner,
créant un spectacle magique de la nature sous la baguette du chef d’orchestre de la mer.
La mer chante, mais elle peut aussi raconter des histoires que ses eaux ont connues.


© Mihai Criste

The Epilogue of Life (Testament)
Un épilogue tardif, un testament laissé à la vie elle-même.
La bougie acquiert les significations d’une plume
et la bougie brûlant suggère la condition de l’artiste après la mort.
Une reconnaissance posthume, un sentiment vécu dans la conscience des ceux restés en vie,
un prolongement de sa propre vie.

© Mihai Criste

Rien ne se perd, tout se transforme
Le processus de transformation du papillon est soumis aux autres règles,
ludiques, l’interactivité jouant un rôle important dans la transformation du végétal.
La perpétuation de la vie n’est pas seulement un effort de conservation,
mais aussi un processus de création.

© Mihai Criste

The Germination of Music
Un autre embrassement des sens: visuel, olfactif et auditif.
Le miracle ne vient pas seulement de l’odeur des fleurs,
mais aussi de la musicalité qu’elles génèrent.


© Mihai Criste

Le nauffrage du temps
L’œuvre relève la contradiction entre la liberté du volet la contrainte du temps qui nous enchaîne.

cr
© Mihai Criste

Time puzzle
Le sujet de ce tableau est la mémoire affective.
Tout comme dans le roman „À la recherche du temps perdu” , le personnage principal, dans ce cas le vieillard,
est plongé dans la tentative de remémorer des moments, des séquences vécus dans le passé.
La mémoire affective prouve que tout oubli n’est qu’apparent et qu’il peut surgir comme une joie
reconstituée de fragments retrouvés, suggérés par les pièces de puzzle.
Mais paradoxalement, le vieillard n’étale pas la joie du jeu, mais plutôt la douleur du temps qui passe.


[1] Operele lor.

[2] De afișe electorale.

Distribuie acest articol

24 COMENTARII

  1. accesul la bogatiile sufletului, pe cit de facil pare pe atit de greu de dobindit este. bataliile contemporane se poarta pentru altfel de resurse. poate ca lacomia n o sa mai lase dire de singe!? poate. dar ce folos? pentru ca vor dispare urmele de lacrimi. sa ne plingem contemporanii deci. miine nu vom mai putea!

    • @ euripide

      Aveți perfectă dreptate și îndreptățire să vedeți lucrurile în tragic, dar mai există și bucurii simple, care nu costă nimic, în afară de bunăvoința noastră….

    • …chiar si aceasta salutara invitatie la iubire,frumos si arta,tot tragedie va inspira…?Pacat!
      E trist cand oamenii nu mai reusesc sa se lase incantati,atunci cand nu-si permit sa evadeze macar o clipa din cenusiul ambiant…
      „..pentru ca vor dispare urmele de lacrimi. sa ne plingem contemporanii deci. miine nu vom mai putea!” – ceva mai patetic nu e simplu de gasit,si in plus,n-are nimic de-a face cu superbul articol!

  2. Usoare influente din Magritte, si o executie care reaminteste de Kush, dar nu pune (inca) in valoare profunzimea ideilor.

    Nu este o critica, cel mult o constatare venita de la un iubitor de suprarealism.

    In rest, o sclipire de frumos intr-o lume a mizeriei generalizate.

    • @ IosiP

      Chiar dacă ar fi fost critică și nu ar fi fost cu supărare. Nu știu dacă pictorul urmărește aceste comentarii, dar cred că ar fi foarte interesat să ia notă de observațiile acestea, foarte pertinente, de altfel.

  3. Multumesc pentru cateva pretioase momente de evadare…Va sunt recunoscatoare pentru aceasta noua,si la fel de remarcabila intiativa,dle P.Dumitriu!Este pentru mine,si remarc cu satisfactie ca si pentru altii,o reala placere sa descopar fiecare din articolele dvs!Am mereu cate ceva de invatat,o noua idee de reflectat,ceva nou de admirat,si ador asta!
    Regret ca acest artist,deosebit de talentat,Mihai Criste,nu este mai popular (inca!) in Ro,cred insa ca publicul nostru asteapta confirmari externe ca sa-si exprime admiratia…tot ce le doresc deci,atat romanilor cat si dlui M.Criste,este ca,consecratia sa se produca rapid!Am avea cu totii de castigat!
    Pana atunci insa,oameni ca dvs mai adauga cate o piatra la acest edificiu care poarta numele de „educatia prin frumos a oamenilor”,va admir pentru empatia si generozitatea de care dati dovada!

    • @ Ela

      Să fie doar simpatia dumneavoastră față de artist și tot nu am scris acest text degeaba. Mulțumesc și pentru încurajări!

  4. Comentatorul ce semnează @iosiP se arată mulțumit de inițiativă, prietenos cu arta lui Criste, dar nesatisfăcut în plan speculativ : lipsește valorificarea gîndului, „verva” noetică a peisajului livrat. Mie, din contră, îmi place tocmai o anumită austeritate filozofică a tablourilor propuse, elipsa din ele, amestecul de hohot oniric și stepă ideatică. Criste îmi pare un virtuoz al feeriei fără istețimi arborescente. E, mai degrabă, un volubil și splendid grăjdar de vise… Sper (degeaba?) să fie integrat curînd și-n patrimoniul autohton. O tempora…

    • @ Vali

      „Grăjdar de vise”, frumos spus, mulțumesc!

      MIhai Criste, treceți pe-aici, aveți vizitatori de bună calitate în mini-expoziție!

    • Motiv pentru care o numim arta, nu stiinta – intrebarea este a artistului, raspunsul se afla in noi.
      Admir ideea dar nu relativizez vehiculul: as vrea sa fie memorabil. Desigur, un Château Lafite se poate bea din ulcica de lut, dar e un exercitiu care nu ma incanta.
      Perceptia duala ma lasa flamand, mult fond dar nu destule mirodenii, iar la sfarsitul zilei raman doar cu ideea, nu cu sclipirea prezentarii. Grajdarul e volubil, armasarii lipsesc…

      Cat despre patrimoniul autohton, prefer Saftoiu.

      • @ IosiP

        Așa este, răspunsul e în noi.

        Iar dacă Săftoiu este Claudiu Elwis, aș fi curios cum se pronunță „w.” „W” este al titularului, dar răspunsul la întrebare nu e în noi. Dacă ne vizitează ca parte a patrimoniului poate ne răspunde dumnealui.

  5. @ IosiP

    Mulțumesc și iertați-mi necunoașterea. Mi-ati luat o piatră de pe inimă. Am intrat pe site-ul dlui Nae Săftoiu și am citit texte, dar reproducerile nu erau accesibile. Mai încerc!

  6. Din fericire,in arta nu exista nici progres si nici ierarhie,fiecare poate declara,fara grija,ca ceea ce admira este ceea ce-i mai frumos!
    „Toate gusturile se regasesc in natura”,afirma un proverb francez,si,poate ca si acest indemn la DEZINHIBARE a contribuit la abundenta de artisti francezi,in toate domeniile si din toate timpurile…!?Am folosit majuscule,pentru ca am impresia ca prea multi artsti romani,confirmati sau in devenire,sunt inhibati,precauti,nu indraznesc sa-si lase libera exprimarea sentimentelor,cel putin asa se vede de la mine…
    Cred ca,atat artistii contemporani cat si publicul romanesc,sunt produsele unei epoci si ale unei societati,celor actuale,in care mentalitatea pare a fi dominata de un materialism exacerbat ce impiedica,pe unii sa exprime liber ceea ce simt dar stiu ca „nu merge”,pe altii sa-si „piarda vremea cu prostii”…si pe toti sa traiasca cu adevarat liberi!
    Asta fiind situatia,ca sa ne debarasam cu adevarat de decenii de incorsetare fizica si spirituala,nu vad decat o singura solutie:educatia!
    Celor care se simt responsabili deci,succes!

    • :) zimbetul cu care eram dator
      comentatorul anterior a descoperit apa calda. educatia. foarte multi stiu lucrul asta. cum se ajunge la o populatie educata, mai putini. va dau un model de organizare din natura (poate banal) : un stup de albine. exista o ierarhie bine stabilita. fiecare insecta isi are un rol bine definit. am mai comentat la articolele dvs (pe care de altfel le apreciez) : inainte de toate avem nevoie de un design. nu putem pune carul inaintea boilor.

  7. Mihai Criste este pentru mine o revelaţie. Imaginile lui tulbură şi încântă în acelaşi timp. Din simboluri bine cunoscute pictorul reuşeşte să creeze un univers al său, coerent de sensuri, care emoţionează şi incită la reflecţie în acelaşi timp. Pe când o receptare adecvată, corelată cu valoarea incontestabilă a acestui talent în România?

  8. . În pictura lui M. Criste din sfera profanului se face saltul spre sacru. Simplitatea liniilor, puţinătatea formelor, numărul limitat al culorilor, totul pledează pentru un fel de hieratism al imaginilor. Se manifestă la acest artist un ascetism al mijloacelor de expresie, o stilizare a formelor supuse să exprime esenţa în sensul în care Brâncuşi a sculptat ideea de pasăre în Păsările sale Măiestre. Dincolo de fizică el priveşte întotdeauna metafizica.

    Contemplarea tablourilor lui Mihai Criste m-a bucurat nespus prin autenticitate, lucru nestemat, rar într-o lume a minciunii și ipocriziei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Petru Dumitriu
Petru Dumitriu
Petru Dumitriu este lector de diplomație multilaterală pe platforma online a DiploFoundation. Autor al două lucrări de specialitate: “Sistemul ONU în contextul globalizării: reforma ca voinţă si reprezentare”, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2008 și “La capacité de négociation de l’Union européenne au sein de la Commission des droits de l’homme des Nations unies”, Institut Européen de l'Université de Genève, Collection Euryopa, Etudes 48, 2007, republicat de Institutul Român pentru Drepturile Omului (IRDO) în 2008. Coautor al unor lucrări de specialitate editate în Elveția, Finlanda și Turcia. Ultimul articol publicat este o contribuție la volumul “Persuasion, The Essence of Diplomacy”, DiploFoundation and Mediterranean Academy of Diplomatic Studies, 2013.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro