Home » Cultura »Economie »Opinie » Citesti:

Salariul minim și stafia comunismului

Silviu Cerna noiembrie 25, 2018 Cultura, Economie, Opinie
116 comentarii 5,659 Vizualizari

O stafie umblă prin Europa — stafia comunismului.

(Manifestul Partidului Comunist)

Guvernul român a adoptat recent o ordonanţă de urgenţă (!?) prin care a decis creșterea salariului minim de la 1.900 de lei la 2.080 de lei. Modul în care a fost stabilită această sumă este un mister. De ce nu 2.500, 3.000 sau, și mai bine, 10.000 de lei? Strategii economici ai guvernului spun totuși că marile companii din România obțin profituri foarte mari, deoarece îi „exploatează” pe angajați, plătindu-le salarii sub valoarea „reală” a muncii lor. De asemenea, ei sugerează că nu se pune problema ca această creștere a salariului minim să fie ultima: totul merge bine în cea mai bună lume posibilă!

Presupunerea că se știe care este nivelul „just” sau „echitabil” al salariului minim este fantoma concepției economice marxiste, pe care autoritățile române au dat impresia că o aruncă la coșul istoriei, atunci când, după multe ezitări, au declarat că vor să creeze economia de piață de piață (capitalistă). Se pare însă că această stafie continuă să bântuie, dacă nu în toată Europa, neîndoios în „spațiul carpato-danubiano-pontic”.

Valoarea muncă

Concepția lui Karl Marx (1818-1883) cu privire la „exploatarea clasei muncitoare”, expusă în principala sa operă, Das Kapital (Capitalul) (1867), a constituit justificarea ideologică a ,,economiei socialiste’’, cu etatizările, naționalizărările, colectivizările și, în general, teroarea exercitată de statul „dictaturii proletariatului” asupra societății pentru a institui și a menține acest tip de economie. Vom reveni asupra acestui subiect.

Marx a afirmat că valoarea bunurilor este determinată de cantitatea de muncă „socialmente necesară” pentru producerea lor. Dacă, de exemplu, pentru a țese zece coți de pânză, sunt necesare zece ore de muncă, iar pentru a coase o haină, douăzeci de ore, raportul de schimb corect între cele două mărfuri este douăzeci de coți de pânză/o haină. Astfel, mărfurile se schimbă într-un raport („valoare de schimb” – în limbaj marxist ) care depinde de timpul de muncă necesar pentru a le produce.

În consecință, dacă un muncitor țese, de exemplu, zece coți de pânză într-o zi de muncă de zece ore, el este proprietarul „legitim” al unei bucăți de pânză de zece coți, pe care trebuie să o poată schimba liber pe marfa altui muncitor – în funcție de preferințele celor doi. Însă, Marx insistă că nici un capitalist nu îi plătește muncitorului un salariu echivalent cu valoarea bucății de pânză de zece coți pe care acesta a produs-o. Deoarece este proprietarul fabricii și al mașinilor cu care muncitorul țese pânza, corvoadă pe care muncitorul este nevoit să o accepte, deoarece altfel moare de foame, capitalistul își însușește o parte din valoarea nou creată de muncitor. Capitalistul îi plătește muncitorului un salariu echivalent cu, de exemplu, șapte coți de pânză, „furând” o parte din munca muncitorului. Conform concepției marxiste, sursa profiturilor industriale și a tuturor celorlalte venituri din capital (rente, dobânzi, chirii etc.) este plusvaloarea creată de către muncitori și însușită gratuit de către capitaliști; această plusvaloare este egală cu diferenţa între valoarea nou creată de muncitori şi salariul plătit acestora, care este întotdeauna la nivelul de subzistenţă, adică la nivelul strict necesar consumului muncitorilor şi familiilor lor pentru ca „forţa de muncă” să se reproducă.

Plusvaloarea  provine, deci, din munca neplătită a muncitorilor și este însușită gratuit de către capitaliști în virtutea faptului că sunt proprietarii întreprinderiilor în care lucrează muncitorii. În acest sens, mijloacele de producție (mașini, utilaje, materii prime etc.) sunt capital, adică instrumente de exploatare a muncii salariale. Astfel, la Marx, în loc să fie un lucru, capitalul este o relație socială între persoane; esența acestei relații este „exploatarea omului de către om”. Conform acestei concepții, capitalistul nu face nimic folositor societății; el trăiește din munca altora, așezat comod în biroul său, fumând trabuc și ținându-și picioarele pe masă în stil american – așa cum îl înfățișau caricaturile din țările comuniste. Nu este surprinzător că această viziune a dat naștere unor îndemnuri sau chemări menite să mobilizeze la ,,lupta de clasă”: „exproprierea expropriatorilor”, ”nici muncă fără pâine, nici pâine fără muncă”, „proletari din toate țările, uniți-vă” etc.

Valoarea personală a bunurilor

Încă în timpul vieții lui Marx și a prietenului și colaboratorului său, Friedrich Engels (1820-1895), teoria marxistă a valorii muncă a fost contestată de numeroși economiști, dintre care cel mai important a fost fondatorul școlii austrice de economie, Carl Menger (1840-1921). În cartea sa, Grundsätze der Volkwirtschaftslehre (Principii de economie) (1871), Menger arată că valoarea unui bun nu provine din cantitatea de muncă depusă pentru producerea bunului respectiv: o persoană poate petrece o sută de ore sau mai multe pentru a construi castele de nisip, însă, dacă aceste construcții nu folosesc nimănui și, deci, nimeni nu le valorizează suficient pentru a le cumpăra, nu au nici o valoare. Valoarea, la fel ca frumusețea, nu există, deci, decât în mod „subiectiv” – din punctul de vedere al celui care evaluează bunul. (După cum s-a spus: „frumusețea este în ochii privitorului”). Ea se bazează pe utilitatea personală și pe gradul de importanță pe care o persoană interesată îl atribuie unui bun sau serviciu prin prisma folosirii acestuia ca mijloc pentru realizarea scopului său.

Bunurile nu au, deci, valoare ca urmare a faptului că producerea lor necesită o anumită cantitate de muncă. Mai degrabă s-ar putea spune că munca prin care se produce un bun are valoare, deoarece rezultatul său este considerat util în calitate de mijloc pentru îndeplinirea scopului altor oameni (cumpărătorii). De altfel, dacă oferta sa crește, valoarea unui bun scade; fiecare cantitate adițională dintr-un bun disponibil devine mai puțin importantă pentru realizarea scopului pentru a cărui atingere au fost utilizate deja cantitățile din bunul respectiv achiziționate anterior. De exemplu, fiecare cămașă adăugată unei garderobe servește pentru o utilizare mai puțin importantă decât cămășile deja existente în garderoba respectivă. Aceasta este ceea ce economiștii numesc „utilitatea marginală descrescândă”.

Subiectivitatea valorii muncii

Rezultă că nu există o valoare minimă „obiectivă” a muncii („forței de muncă” – în limbaj marxist). Un întreprinzător anagajează mai mulți sau mai puțini muncitori, deoarece atribuie o anumită valoare contribuției lor la producerea unui bun despre care el crede că îl va putea vinde unor cumpărători potențiali. Însă, în caz că întreprinzătorul angajează realmente lucrători care au cunoștințele și deprinderile necesare pentru producerea unui anumit bun, fiecare dintre acești muncitori primește o sarcină mai puțin importantă decât cea a colegilor lor angajați anterior. La fel ca utilitatea marginală a oricărui bun, utilitatea marginală a muncii („forței de muncă”) este descrescătoare.

În consecință, nici un angajator nu poate plăti unui muncitor mai mult decât valoarea contribuției pe care acesta din urmă o are la activitatea de producție. Valoarea muncitorului din punctul de vedere al angajatorului reflectă valoarea pe care consumatorii o atribuie produselor pe care vor să le cumpere, produse obținute cu ajutorul muncitorului în cauză, dar și a mașinilor, utilajelor, uneltelor etc., cu care el lucrează. În definitiv, nimeni nu plătește mai mult decât valoarea pe care o atribuie unui anumit bun, fie acesta chiar și munca potențială pe care se consideră că o va presta un muncitor. Angajatorul nu are în vedere, deci, nivelul salariului necesar pentru subzistența muncitorului, nivel pe care el nu-l cunoaște, nu-l poate cunoaște, iar dacă l-ar putea cunoaște, nu îl interesează. Ceea ce contează pentru angajator este să ştie dacă serviciul productiv care îi este oferit pe piaţa muncii este prea scump sau prea ieftin pentru a-l cumpăra (angaja), deoarece intenţionează să îl folosească pentru propria sa producţia de bunuri, având în vedere prețul la care aceste bunuri se pot vinde pe piață.

Să presupunem că angajatorul estimează că unii dintre lucrătorii săi nu contribuie cu mai mult de 1.500 de lei la fabricarea unui produs pe care el speră să-l vândă consumatorilor. Nu este surprinzător că, dacă legislația îl obligă pe angajator să plătească un salariu minim de 2.080 de lei, el va încerca să se debaraseze de angajații care îl costă mai mult decât produc. Iar, dacă, din cauza prevederilor aceleiași legislații „social(ist)e”, îi este foarte greu sau imposibil să-i licențieze pe angajații care îi produc pierderi, el va evita să angajeze mai mulți lucrători decât numărul strict necesar pentru scopul întreprinderii sale. În plus, este sigur că el nu va mai crea noi locuri de muncă pentru care va fi obligat să plătească 2080 de lei, în pofida faptului că cei care le ocupă nu produc decât 1500 de lei. Tot ceea ce reușește să facă salariul minim legal este, deci, să excludă de pe piața muncii lucrătorii a căror contribuție la fabricarea unui produs este mai mică decât prevede legislația adoptată pentru așa-numita „protecție socială”.

Importanța economisirii

În acest cadru, rolul întreprinzătorului apare într-o altă lumină decât cea în care îl pune învățătura marxistă. După cum am arătat, Marx spune că el nu face absolut nimic și că „profitul” său este o parte din valoarea bunurilor produse de muncitori, pe care capitalistul și-o însușește în mod gratuit în virtutea faptului că este proprietarul întreprinderii în care muncitorii lucrează.

Alegațiilor lui Marx le-a răspuns un alt economist austriac, Eugen von Böhm-Bawerk (1851-1914), care a dezvoltat numeroase idei ale lui Menger. În monumentala sa operă în trei volume, Kapital und Kapitalzins (Capitalul și dobânda) (1884), precum și în mai multe articole, dintre care cele mai importante sunt Zum Abschluss des Marxschen Systems (Contradicția nerezolvată în sistemul economic marxist) (1896) și Macht oder ökonomisches Gesetz? (Control sau legi economice?) (1914), Böhm-Bawerk abordează problema provenienței întreprinderii în care muncitorii lucrează.

Astfel, analizând originea capitalului (clădiri, mașini, utilaje, echipamente etc.), cu care muncitorii produc bunurile ce vor fi cumpărate în final de consumatori, Böhm-Bawerk arată că, pentru formarea capitalului, este necesară economisirea unei părți din veniturile obținute anterior, astfel încât resursele respective să poată fi alocate pentru construirea unei noi întreprinderi și dotarea cu echipamente fără de care munca lucrătorilor ar fi mult mai puțin productivă, cantitățile de produse ar fi mai mici, iar calitatea ar fi mult mai slabă.

Persoana care crează o întreprindere trebuie, deci, fie să aibă ea însăși fondurile necesare pentru a acoperi cheltuielile de investiții, fie să împrumute aceste fonduri de la alte persoane care, la rândul lor, le-au economisit. În orice caz, cineva trebuie să renunțe la folosirea unei părți din veniturile pe care le-a obținut într-o anumită perioadă pentru a-și procura bunuri de consum, economisind, astfel, resurse pe care să le poată folosi pentru a investi în crearea unei noi întreprinderi, care, eventual, îi va aduce în viitor un anumit profit, când bunurile pe care intenționează să le producă se vor vinde. Or, nimeni nu renunță la consumul pe care i l-ar permite veniturile sale actuale fără speranța că în viitor va fi răsplătit în suficientă măsură pentru meritul de a fi renunțat la plăcerile imediate.[1]

Acesta este motivul pentru care transferul în timp, între prezent și viitor, al utilizării unor resurse este recompensat cu o anumită dobândă. Este vorba despre un „preț” (prețul capitalului) pe care cel care economisește îl încasează pentru că renunță la satisfacțiile prezentului până ce creditul pe care l-a acordat îi va fi rambursat. În ceea ce-l privește, debitorul acceptă să plătească acest „preț”, deoarece acordă o mai mare valoare utilizării în prezent a capitalului împrumutat, comparativ cu valoarea dobânzii pe care o va plăti eșalonat (pro rata temporis) sau când va rambursa integral împrumutul.

Avantajul comparativ al salariaților

Faptul că întreprinzătorul este în măsură să dispună în prezent de resursele sale, indiferent că acestea provin din economiile proprii, constituite prin neconsumarea unei părți din veniturile sale anterioare, ori din economiile împrumutate de la alte persoane, conferă un important avantaj salariaților. Astfel, ei nu mai sunt nevoiți să aștepte până ce produsul va fi finisat și vândut pentru a-și primi salariul aferent muncii depuse în timpul procesului de producție curent. Cu alte cuvinte, anagajatorul „avansează” muncitorilor valoarea actuală a serviciilor prestate de ei în timpul procesului de producție, scutindu-i astfel pe angajați să aștepte primirea salariilor până la vânzarea produsului către consumatori. Departe de a trăi pe spatele angajaților săi, întreprinzătorul este, așadar, cel care crează condițiile materiale și organizatorice necesare ca ei să-și câștige pâinea cea de toate zilele. Fără viziunea, voința și capacitatea sa de a crea, finanța și conduce întreprinderea, muncitorii nu ar avea nici locuri de muncă și nici salarii mai înainte ca, eventual, să fi produs pe cont propriu anumite bunuri susceptibile a fi vândute avantajos pe piață.

Incertitudinea cu privire la viitor

Există și o altă consecință esențială a funcției antreprenoriale: întreprinzătorul este nu numai investitorul fondurilor create prin economisire și organizatorul întreprinderii, ci și persoana care își asumă riscul de a nu obține nici un beneficiu din eforturile pe care le face.

Muncitorii și toate celelalte persoane care prestează servicii și furnizează resurse utile întreprinzătorului (furnizori, subcontractanți, finanțatori etc.) își primesc remunerațiile convenite în timp ce procesul de producție, care poate dura zile, săptămâni, luni și chiar ani de zile, încă se desfășoară. Incertitudinea cu privire la viitor este suportată exclusiv de întreprinzător, care este singurul care trebuie să aștepte pentru a vedea dacă veniturile pe care le-a obținut din vânzarea produsului sunt sau nu suficiente pentru a-i acoperi cheltuielile pe care le-a efectuat până ce produsul a fost finisat și dus pe piață. Plătind regulat salariile convenite prin contractele de muncă încheiate cu angajații, el îi scutește pe aceștia din urmă de necesitatea de a suporta incertitudinea cu privire la profitul, pierderea sau echilibrul precar al veniturilor și cheltuielilor implicate de producție. Întreprinzătorul este, deci, cel care trebuie să evalueze, în manieră creativă și ipotetică, ce bun trebuie să producă și cu ce cost, astfel încât bunul respectiv să fie căutat pe piață și să poată fi vândut cu un preț care conține o anumită marjă de profit. Corectitudinea evaluării întreprinzătorului, care anticipează mai bine decât concurenții săi ce bunuri vor dori consumatorii să cumpere în viitor și ce preț vor fi dipuși acești clienți potențiali să plătească, va determina succesul sau eșecul întreprinderii sale.

Marx greșește, deci, atunci când spune că valoarea bunurilor este determinată exclusiv de muncă și că întreprinzătorul nu are nici un rol în crearea de noi locuri de muncă, în organizarea procesului de producție și în asigurarea plății salariilor.

Consecințele politice ale învățăturii marxiste

Călăuziți de învățătura marxistă, în iunie 1948, la puţin timp după ce au acaparat întreaga putere politică, comuniştii români, ajutaţi şi supravegheaţi îndeaproape de consilierii sovietici, au confiscat întreprinderile industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi, resursele solului şi subsolului, valuta şi metalele preţioase etc. Din motive propagandistice, această operaţiune a fost numită ,,naţionalizare’’, însă, în realitate, ea a constat în deposedarea fără nici o despăgubire a mii şi mii de oameni de avutul lor, obţinut adesea prin munca mai multor generaţii, nu prin „exploatarea omului de către om”. A urmat apoi exproprierea altor categorii de bunuri şi proprietăţi: cinematografele şi unităţile de sănatate, farmaciile, întreprinderilor chimice şi celelalte unităţii economice şi social-culturale, locuinţele celor declarați ,,duşmani ai poporului’’, terenurile, efectivul de animale şi inventarul agricol al proprietarilor de pământ care posedau terenuri de peste 50 ha, proprietăţile familiei regale, pământurile şcolilor confesionale, bunurile rurale ale instituţiilor sanitare particulare, proprietăţile bisericii greco-catolice etc. Confiscarea pe scară largă a bunurilor proprietate privată a continuat prin ,,colectivizarea’’ agriculturii (1949-1962), proces care constat în preluarea forţată şi comasarea cvsitotalităţii terenurile agricole din țară în ,,gospodării agricole colective’’ (GAC), numite ulterior, tot din motive propagandistice, ,,cooperative agricole de producţie (CAP). În deceniile următoare, au mai fost trecute în proprietatea statului casele cetăţenilor români care au plecat legal sau ilegal din ţară, terenurile pe care se aflau casele de locuit care depăşeau 250 mp, averile declarate ,,ilicite’’ ş.a.m.d. În modul acesta, s-a creat ,,economia socialistă’’, care, în România, spre deosebire de alte ţări comuniste, a fost menţinută aproape nemodificată până la căderea comunismului.

Unele bunuri ,,proprietate a întregului popor’’ (locuinţe, centre de odihnă, policlinici şi spitale cu regim special, magazine cu circuit închis etc.) au fost puse la dispoziţia membrilor ,,nomenclaturii’’, care s-au bucurat de o serie de privilegii menite să le răsplătească devotamentul şi să le întărească fidelitatea faţă de partid şi regim. Inegalităţile apărute în modul acesta au fost mult mai mari decât cele din societatea capitalistă.[2] Ele nu au fost însă prea bine cunoscute de populaţie, din cauza secretului care înconjura lumea nomenclaturii şi a vălului propagandei care exalta valorile egalitariste. Inegalităţile au devenit ceva mai vizibile în anii 1980, în condiţiile austerităţii la care regimul ceauşist a supus populaţia: drastice economii de curent, de gaze naturale, de produse de strictă necesitate (carne, ulei, zahăr, unt), de benzină etc. Lipsurile de tot felul, penuria de bunuri alimentare, foametea, frigul din ultimii ani de regim ceauşist, precum şi secretomania care  privea aspectele practice ale vieţii de zi cu zi a persoanelor cu funcţii de conducere au dat impresia că ,,burghezia roşie’’ („noua clasă”- M. Djilas) are acces la o serie de bunuri pe care restul populaţiei nu le mai văzuse demult. Toţi aceşti factori au contribuit, fără îndoială, la alimentarea stării de nemulţumire a populaţiei, care, în decembrie 1989, a ieşit în stradă în marile oraşe şi a răsturnat comunismul.

După căderea comunismului, profund îndoctrinată din trecut, societatea românească a continuat să creadă în retorica egalitaristă a autorităţilor ,,emanate’’ din revoluţie şi a optat consistent pentru menţinerea unei „protecții sociale” înțelese aproape la fel ca lozinca „grijii față de om” declamată de propaganda comunistă.

Ideea că statul poartă răspunderea pentru nivelul de trai al cetăţenilor este împărtăşită şi în prezent de numeroşi politicieni, de o mare parte a elitelor româneşti şi, în general, de persoanele adulte din România, care nu se pot debarasa de trecutul ,,socialist’’, rămân receptive la ideile de colectivism, paternalism şi egalitarism şi rezistă reformelor politice, economice si morale necesare reintrării în normalitate. În aceste condiţii, guvernele postcomuniste au luat adesea măsuri pentru creşterea salariului minim și a ajutoarelor sociale acordate unor categorii de populație considerate defavorizate. Cu toate acestea, conform datelor Eurostat, în România anului 2016, un număr de 7,69 milioane de persoane (38,8% din populaţie) era supusă riscului de sărăcie și excluziune socială. Statul român a eşuat, aşadar, în mod evident în încercarea de a asigura un nivel de trai decent cetăţenilor săi.

În această situație, este mai puțin important dacă politicienii, consilierii lor economici, liderii de sindicat și comilitonii acestora sunt conștienți că ideile lor cu privire la muncă, salarii și întreprinderi provin din concepția utopică a unui revoluționar comunist de la mijlocul secolului XIX, ori din vulgata marxistă predată la învățământul politico-ideologic obligatoriu în întreprinderile și instituțiile din România înainte de 1989.

Important este ca spiritele lucide și responsabile din această țară să înțeleagă că politicile economice bazate pe asemenea iluzii ideologice cu privire la natura și funcționarea piețelor libere nu pot avea decât consecințe nefaste în primul rând asupra persoanelor pe care pretind că le ajută. În plus, politicile inspirate de aceste superstiții subminează fundamentele încă precare ale tipului de economie la care societatea românească aspiră, deoarece intuiește că a conferit umanității, în ultimele două secole, mai multă libertate personală și prosperitate materială decât oricare altă organizare economico-socială care a existat în istoria omenirii. Asemenea politici îngrădesc, de fapt, libertatea oamenilor de a munci și de a coopera în avantajul lor reciproc, ducând la excluziune, șomaj și sărăcie.

Timișoara, 23 noiembrie 2018

NOTE_____________


[1]-M. Weber, Etica protestantă si spiritul capitalismului, Incitatus, Bucureşti, 2003.

[2]-V. Tismăneanu V., Lumea secretă a nomenclaturii: Amintiri, dezvăluiri, portrete, Humanitas, 2012.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "116 comments" on this Article:

  1. neamtu tiganu spune:

    1. mi se pare absurd sa se comenteze atita modelul economic comunist. Aplicarea acestuia, atita amar de ani, in atitea tari a dovedit ca e un sistem falimentar, deci la ce buna atita analiza?

    2. si totusi salariu minim e stabilit prin lege in mai multe tari, incl in Germania, dupa multe discutii, nu de mult. Unu din motive e impiedicarea “Lohndumping”ului. de ex. primavara vin profesorii universitari din Polonia si muncesc la recoltarea sparanghelului pe doi bani. Acestora nu li se platesc asigurarile sociale, pensie, sanatate etc. Deci se ajunge la o concurenta neloiala, salariu orara ajungind la cote minime care nu-i stimuleaza in nici un caz pe nemti sa munceasca si nu le-ar asigura nici minimul de trai, nivelul chiriilor si a preturilor fiind mai mare ca-n Polonia.

    3. Desigur in Ro nu exista pericolul unei concurente pe piata muncii neloiale si deci acest “salariu minim” nu ar trebui sa existe. Dar, sa fim sinceri, ca arma impotriva muncii la negru ar putea avea o anumita valoare. E secretul lui Polichinelli ca in multe locuri pe linga salariul pe hirtie se mai da cite ceva, “la negru”, pt a nu plati taxele respective.

    Mi-as dori ca acei autori care se simt indemnati sa scrie despre economie, salarii, sa depaseasca stadiul comunism vs capitalism, in care se pare ca au ramas incremeniti, si sa analizeze situatia in conditiile actuale ale globalizarii, concurentei pe resurse, mediu, coruptie, etc.

    • Dan_Bruma spune:

      Nu economistii au ramas incremeniti in stadiul teoretic comunism versus capitalism ci electoratul roman si politicienii actuali. Orice forum de discutie pe teme politice e orientat stanga-dreapta. Atunci cum vrei tu sa depasesti in felul asta discutia comunism (socialism) versus capitalism? Si apoi prin ce scamatorie vrei tu sa propui societatii romanesti o discutie populara în “conditiile actuale ale globalizarii”? Da o schema de discutie acolo, ceva, un draft, daca chiar crezi ca societatea romaneasca e pregatita sa auda si sa inteleaga o asemenea dezbatere. Eu cred ca nu sîntem înca acolo : cu o societate rurala majoritara, cu o cultura de antreprenoriat sub limita functionalului (un articol interesant despre aspectul asta a fost publicat recent pe Contributors) , cu o administratie de un birocratism excesiv, o dezbatere “in conditiile actuale ale globalizarii” mi se pare cu totul si cu totul inutila, in orice caz inaudibila.

    • Cristian spune:

      1. Tocmai pentru ca sunt inca multi nostalgici, care nu au inteles falimentul economiei comuniste, sunt binevenite astfel de articole. De exemplu, ati vazut platforma Demos? Ei vor ca muncitorii sa fie partasi la castigurile intreprinderii, dar nu si la pierderi.

      2. Polonezilor care lucreaza in Germania li se platesc exact aceleasi asigurari sociale, pensii, sanatate ca si nemtilor, legea nu permite contributii sociale diferite in functie de nationalitate.

      3. Probabil ca in loc de Polichinelli ati vrut sa folositi Polichinelle, forma franceza a personajului original Pulcinella.

      • neamtu tiganu spune:

        Polonezilor care lucreaza in Germania li se platesc exact aceleasi asigurari sociale, pensii, sanatate ca si nemtilor, legea nu permite contributii sociale diferite in functie de nationalitate.

        Jein, eu, vorbesc de cei care vin temporar la cules mere si sparanghel.. Veniturile sub 450 nu sunt impozitate… daca li se plateste un euro pe ora pot munci 450 de ore. Daca ins asunt obligati sa le plateasca salariul minim orar de 8,5 se schimba calimera.

    • Josef Svejk spune:

      1. Nu e deloc inutil. La atâția ani de la colapsul său total lumea e în continuare plină de imbecili convinși că sistemul poate funcționa „dacă e aplicat corect”.

      2. Cred că e exact invers. Slalariul minim îi forțează pe angajatori să găsească ale soluții mai creative ca să nu crească prețirile și să nu ajungă la faliment. De pildă în câtev mari orale americane unde socialișii ce le administrează au aplicat reglua lefii minime de $15/oră s-a ajuns la plecarea unui număr mare de afaceri ce nu-și pot permite să plătască. Micile restaurante și sandwich-erii s-au închis și au fost înlocuite de automate. Mgazinele încep să aibă aceeași soartă. Orice produ acolo e mai scump. Hotelurile sunt mai scumpe și pierd clienți. Orașele respective sunt acum forțate să crescă taxele pentur a eita falimentul ceea ce gnerează plecarea louitorilor și reducerea și mai acută a veniturilor. Se intră astfel într-un cerc vicios ce duce la falment după exemple luminoase ale Detroit, Montgomery și în curând Chicago.

      3. Păi atunci trebuie reduse cheltuielil ublice și taxele la un nivel suportabil și atunci nu va exista muncă la negru. Nu e mai simplu așa?

      Problema e tocmai aceea că societatea nu a depășit nivelul confruntării dintre capitalism și comunism. Lumea e în continuare plină de imbecili ce speră că socialismul/comunismul chiar pot funcționa. Tocmai de aceea tema nu trebuie abandonată până ce un număr suficient de mare de oameni obisșnuiți nu înțeleg că de fapt socialismul și derivativele sale nu funcționeză.

      • neamtu tiganu spune:

        2. Cred că e exact invers. Slalariul minim îi forțează pe angajatori să găsească ale soluții mai creative ca să nu crească prețirile și să nu ajungă la faliment.

        Sunt ratiuni si consecinte diferite legate de salariul minim. Am spus ca-n Ge una din ratiuni e legata de Lohndumping, (wage dumping?) chestie specifica Ge, care e inconjurata si invadata de forta de munca ieftina.

        In alte tari, de ex. in USA, sunt alte conditii si deci alte motive care au impus acest salariu minim si desigur alte consecinte.
        Tocmai aici e spilul, nu trebuiesc copiate modele de la unu sau de la altu, ci adaptate conditiilor specifice.

        • Josef Svejk spune:

          Nici in Germania si nici in SUA proprietarii de afaceri nu vor scoate bani din buzunar ca sa-i plateasca mai bine angajatii care sunt la limita de jos. Daca pot cresc oreturile, daca nu atunci isi mai raresc personalul si-l incarca mai tare. Eventual automatizeaza ce se poate, sau pur si simplu inchid taraba.

          • Hantzy spune:

            Nici nu trebuie sa scoata proprietarul afacerii bani din buzunar pentru plata angajatilor. Nu asta se urmareste, ci respectarea unei reguli de joc. Angajatorul care-si mareste personalul trebuie sa o faca doar daca poate asigura angajatilor un venit minim. Daca nu, nu! Nu e nevoie ca afacerea sa supravietuiasca, obligandu-si salariatii sa accepte un venit insuficient. Orice “taraba” inchisa face loc alteia, pana la urma.

            • Josef Svejk spune:

              Evident ca nu trebuie sa scoata bani din buzunar si unul careia ii finctioneaza cat de cat creierul nicin nu o va face. Exact aici e problema. Impunerea unui venit minim cafre peste nivelul minim al pitei duce la regres exconomic si la migratia capitaluluui,

              Sunteti undeva pe la mintea nemuritorului con Leonida. Cred ca merita sa recititi un pic:

              EFIMIȚA: Dacă n-o mai plăti niminea bir, soro, de unde or să aibă cetățenii leafă?

              LEONIDA (în luptă cu somnul): Treaba statului, domnule, el ce grije are? pentru ce-l avem pe el? e datoria lui să-ngrijească să aibă oamenii lefurile la vreme…

            • Hantzy spune:

              Cineva care are creier cât de cât nici nu menționează situații ridicole. Prin salariul minim nu se impune absolut nimic din ceea ce sugerati, ci se mențin afacerile într-o atmosferă loiala, cu beneficii reciproce. E poate greu de înțeles mecanismul pentru unii fanatici ai non-reglementării absolute, dar exact cum astăzi un autoturism nu mai are drept să circule pe drumuri publice fără dispozitive de securitate multiple, tot astfel și în lumea afacerilor e nevoie de reglementare, tocmai pentru a asigura concurența loială și un flux monetar cât de cât nepolarizat. Efectul este exact invers decât cel pe care-l apreciați în plimbările personale prin Seattle sau Phoenix.
              Că lecturati Caragiale e foarte bine. Că folosiți pasaje pentru a vă insulta interlocutorii e detestabil.

      • John Doe spune:

        @Svejk,

        Cel putin in #2 pe care il adaugi mai sus, manipulezi gramada mare.

        Orasul Seattle a ridicat salariul minim la $15 pe ora doi ani in urma. Multe cucuvele au prezis colapsul afacerilor si pierderea de locuri de munca. Nimic din toate astea nu s-a intamplat. Firmele mai mari oricum plateau cam banii astia Mancarea la restaurant a devenit mai scumpa, insa clientii s-au adaptat si ei, nu mai dau bacsis la restaurant asa de mult si mesele costa tot atat de mult ca inainte pentru consumatorul final. Numai restaurantele fast food au avut ceva de suferit, insa industria lor e in declin oricum, pentru ca lumea nu prea mai vrea junk food. Tot la fel s-a intamplat anul trecut in Phoenix, insa salariul minim a crescut numai la $11 pe ora. Nu se vede deloc aparitia automatelor de mancare cum spui tu.

        Singurul lucru cu care sunt de acord este faptul ca un salariu minim (la norma intreaga) trebuie sa acopere un minimum de bunuri si servicii pentru o persoana. Altfel se intampla ca oameni cu 2-3 servicii sa fie sub pragul de saracie si sa trebuiasca sa aiba si ajutoare sociale pe banii statului. Republicanii urla impotriva timbrelor de mancare, insa refuza in acelasi timp ridicarea salariului minim, care le-ar permite oamenilor sa evite ajutoarele sociale.

        • Josef Svejk spune:

          Hmmm… Seattle mi-a facut o impresie extrem de proasta de decadere dupa ce nu-l mai vazusem de cativa ani., Cam multe magazine si carciumi inchise. Bastiasii par a-si face cumparaturile prin oraselele din jur, Singurul business care pare a prospera e “poop patrol” care curata fecalele lasate de drogati pe strazi. Ca astia s-au inmultit. Nu e inca asa de carastrofal ca-n San Francisco sau Denver dar era oricum dezolant. Sigur ca prapadul nu a fost produs exclusiv de leafa minima de $15/ora (cresc atat taxele locale cat si reglementaile absurde) dar nu ma indoiesc ca are o contributie bunicica.

        • Harald spune:

          @John Doe – Orasul Seattle a ridicat salariul minim la $15 pe ora doi ani in urma

          Ultimii doi ani au însemnat o creștere economică destul de puternică la nivel național, deci e o perioadă în care sunt bani. În primul moment de scădere economică se va vedea imediat că $15 pe oră nu e sustenabil.

          • John Doe spune:

            @Harald,

            Nu stiu daca v-a zis cineva, insa salariul minim federal in SUA, de vreo 7 dolari si ceva pe ora, are tot aceeasi valoare ca acum 20 de ani. Congresul a tot refuzat sa il ridice, nici macar actualizat cu rata inflatiei.

            Suma de 15 dolari pe ora in Seattle nu a picat din senin. E doar un salariu minim federal actualizati cu inflatia din ultimii 20 de ani, si a fost stabilit prin analiza economica locala. Nu cred ca o recesiune o sa influenteze salariul asta diferit de orice fel de alta recesiune. Firmele de obicei platesc mai mult de atat, si restaurantele sunt lovite de recesiune indiferent de salariile pe care le platesc. Ce se intampla in caz de recesiune este ca lumea incepe sa manance mai pe la fast-food, ca sa mai salveze bani, si evita restaurantele normale. Cum am notat mai sus, suma platita acum de un client nu e mai mare decat in trecut. Unele restaurante au renuntat la bacsis si clientii lasa mai putin oricum, pentru ca stiu ca au chelnerii salariu mai mare. O recesiune o sa faca restaurantele sa concedieze oameni, tot la fel ca in trecut si nu intr-o masura mai mare. Proportiile se pastreaza.

            • Harald spune:

              @John Doe – da, de asta pleacă acum lumea pe capete din California, pentru că ”proporțiile se păstrează” :)

              Ceea ce contează este alternativa disponibilă: la prima recesiune se vor pierde câteva zeci de mii de locuri de muncă în Seattle, restaurantele vor avea și ele nevoie de mai puțini angajați, iar rezultatul va fi că Seattle va resimți mai drastic recesiunea decât Denver, de exemplu.

              P.S. am ales un oraș de aceeași mărime, unde salariul minim va fi doar $11 în 2019 (doar $8 pentru ”tipped employees” unde presupun că intră și chelnerii).

            • John Doe spune:

              @Harald,

              Din dorinta de a ma contrazice si de a avea dreptate cu orice pret, aberati, cu scuzele de rigoare. Cand comparati Denver cu Seattle comparati mere cu pere. Salariile de pe coasta sunt mai mari decat cele din mijlocul tarii pentru simplul motiv ca standardele de cost de trai sunt diferite. Pana si firmele recunosc asta si au coeficienti pe care ii aplica cand muta angajatii dintr-o parte de tara in alta.

              Daca vreti sa vedeti diferenta, luati doi indicatori, pretul mediu la benzina si pretul median al caselor intre Denver si Seattle. O sa vedeti imediat ca 11 dolari in Denver o sa va dea un standard de viata mai bun decat 15 dolari in Seattle.

            • Harald spune:

              @John Doe – deci Denver ($11) are o politică mai agresivă decât Seattle ($15) în privința salariului minim, așa rezultă din comentariu, corect? :)

              Insistența de a justifica aberații duce, cum era de așteptat, la încă și mai multe aberații. Adevărul nu are nevoie de justificări și explicații alambicare, numai minciunile au.

            • Harald spune:

              ”alambicate” era acolo.

            • John Doe spune:

              @Harald,

              Iata si dovada la ce spuneam mai sus:
              https://swz.salary.com/CostOfLivingWizard/Layoutscripts/Coll_Result.aspx

              Costul vietii in Seattle este cu 35% mai scump decat in Denver. Cineva din Denver care s-ar muta in Seattle cu un salariu de $11 in Denver nu ar castiga mai mult de $12 in Seattle si nu si-ar acoperi diferenta de cost al vietii. Din cauza asta lumea se muta de pe coasta de vest in alte parti. La acelasi salariu au un standard de viata mai bun.

            • Harald spune:

              @John Doe – costul vieții poate să fie mai mare în Seattle, dar asta se întâmplă tocmai pentru că sunt disponibili bani mai mulți. Nu invers. Bunică-mea numea asta ”a pune carul înaintea boilor”.

            • John Doe spune:

              @Harald,

              Eu nu am tras nici un fel de concluzii, numai am prezentat cifrele. Unde am spus eu ca Denver a fost mai agresiv? Daca inmultiti 11 cu 1.35 (diferenta de cost de trai) iese $14.85, de unde rezulta ca cineva cu $15 in Seattle traieste tot la fel (de bine sau de prost) cu cineva care traieste in Denver cu $11. Ceea ce dovedeste ca cineva a gandit cand a propus cifrele astea pentru salariul minim in cele doua orase, luand in considerare preturile de consum curent.

              Nu mai imi puneti mie in gura lucruri pe care nu le spun, altfel va acuz de raspandire de stiri false.

            • Harald spune:

              @John Doe – stimate domn, cine a scris fraza asta: “11 dolari in Denver o sa va dea un standard de viata mai bun decat 15 dolari in Seattle” ?

              Dacă în Denver e obligatoriu $11 salariu minim , iar în Seattle $15, dar 11 dolari în Denver dau un standard de viață mai bun decât 15 dolari în Seattle, atunci exact asta înseamnă, că obligația din Denver e mai severă (mai agresivă) decât cea din Seattle.

              Mai sunt și alte logical fallacies în comentarii, nu stau să le inventariez acum pe toate, dar fiecare ar trebui să-și citească măcar propriile comentarii, ca să nu se contrazică de la unul la altul.

    • Dedalus spune:

      Ce bine ar fi sa aveti dreptate si modelul comunist sa fi fost aruncat in cosul de gunoi de toti oamenii rationali.

      Din pacate insa, pentru foarte multi modelul marxist este inca viabil si dorit. Vorbesc despre persoane incadrate la intelectuali, despre politicieni de marca din Romania si altii asemenea.

      Sigur, nu-si spun marxisti sau neo-marxisti sau neocomunisti. Dar declaratiile si faptele lor ii dau de gol.

      Ceea ce ma inspaimanta nu este “gloata penalilor” din Romania, aceasta este o chestiune pentru justitie. Ma infioara insa semnele dorintei morbide de reinstaurare a comunismului in Romania.

      Sa nu ne asteptam, as spune, la declaratii privind un partid unic sau economia planificata. Dar un partid in majoritate absoluta, intreprinderi sub control de stat sau local total?

      Cineva spunea ca socialistii sunt doar comunisti cu mai multa rabdare. Dar in cazul Romaniei vorbim despre comunisti deghizati si nimic mai mult.

      ===

      Salariul minim – as spune ca ar trebui sa fie rezultatul unei minti rationale care analizeaza erios riscurile. Salariul minim, teoretic, nu ar trebui sa existe. Dar practic, diverse disfuncitionalitati de piata il fac necesar.

      Dar as conditiona:
      - minim sa fie … minim, adica rational
      - sa fie prezent intr-o economie si o societate concurentiala (nu e cazul Romaniei, care are concurenta limitata, daca are)

    • Harald spune:

      1. Modelul economic comunist trebuie prezentat, o multime de oameni nu inteleg cum functioneaza Romania de azi. Iar daca magazinele de stat Alimentara si statiile de benzina PECO si-au dovedit incapacitatea de a asigura alimentele si benzina, fiind inlocuite cu echivalente private mult mai functionale, drumurile si caile ferate functioneaza tot in sistem comunist, cu rezultatele care se vad.

      Faptul ca drumurile si caile ferate functioneaza cam la fel si in Germania nu e o dovada ca ar putea functiona la fel si in Romania. Statul roman nu a fost capabil sa construiasca nici macar o mie de km de autostrazi in ultimii 50 de ani si nici mare lucru in materie de cai ferate in ultimii 100 de ani.

    • Harald spune:

      3. In niste sate aflate la 100 km de Bucuresti, in ianuarie 2016, oferta pietei era un salariu de 7 mil. pentru femei si 12 mil. pentru barbati. De asta trebuie sa existe un salariu minim in RO, pentru ca mobilitatea angajatilor inca nu este destul de mare incat piata muncii sa functioneze. Naveta la Bucuresti ar necesita 2,5 -3 ore dus si tot atat si intors, deci nu e o optiune. Sigur ca in secolul 21 e inadmisibil sa faci 100 km in 2,5 – 3 ore cu trenul sau cu microbuzul, dar in Romania de drumuri si cai ferate se ocupa statul.

    • Prototipescu Fanel spune:

      eu nu tin sa va contrazic.deloc, dar va contrazice chiar “stafia comunismului” din titlu, pe care poate ca o subestimati

    • J. S. Maybach spune:

      neamtu tiganu: salariu minim e stabilit prin lege in mai multe tari, incl in Germania, dupa multe discutii, nu de mult. Unu din motive e impiedicarea “Lohndumping”ului. de ex. primavara vin profesorii universitari din Polonia si muncesc la recoltarea sparanghelului pe doi bani…. Deci se ajunge la o concurenta neloiala, salariu orara ajungind la cote minime care nu-i stimuleaza in nici un caz pe nemti sa munceasca …

      Foarte korekt.

      Iar daca nemtii inceteaza sa mai munceasca, de unde bani la buget cind nevoile sint atit de mari?!

      https://twitter.com/twitter/statuses/1066852614002917383

  2. Adrian spune:

    Câtă vreme acceptăm ca normal sau cel puțin acceptabil pentru o perioadă neprecizată istoric de timp ca un mare număr de oameni sau măcar locuri de muncă să aibă program fix, teorii și practici marxiste vor avea tot suportul. Ceea ce, la urma urmei, pe capitaliștii în sensul marxist nu-i deranjează câtuși de puțin.

    • Harald spune:

      Ar fi interesant de vazut cum s-ar putea construi niste vehicule, cum s-ar putea obtine niste produse industriale sau cum s-ar putea efectua niste lucrari agricole daca fiecare vine la serviciu cand are el chef. O fi fascinant IT-ul asta, dar nu se poate nici manca, nici imbraca, nici incalta. Nevoile de baza ale omului sunt altele, iar satisfacerea lor cam necesita program fix de lucru.

      • Prototipescu Fanel spune:

        eu m-am intrebat daca nu cumva dl.Adrian are in vedere o ipoteza de genul unui somaj tehnic flexibil, cam ca in cazul muncitorilor din constructii care sunt trimisi acasa fara plata in caz de vreme nefavorabila, cand “activitatea” trebuie temporar intrerupta pentru a ramane rentabila pe termen indelungat, care sa atenueze costul pentru “transferul în timp, între prezent și viitor, al utilizării unor resurse” tratat in articol la cap.”Importanta economisirii” {dorind, poate, sa evidentieze dificultatea corelarii programului de lucru cu cashflow-ul)

        • Adrian spune:

          Va multumesc. Mai vedem acum ca se pregateste un salariu minim special tocmai pentru lucratorii in constructii.. La sfarsit de sec XIX poate s-ar fi justificat, in sensul de a dispune statul la o adica .. de oameni robusti , antrenati si obisnuiti cu lucru pe de o parte considerat greu, pe de alta parte in echipa. Idem, pentru industria extractiva, bunaoara.

  3. Florin Oprea spune:

    Domnule, ai mari lagune:”Să presupunem că angajatorul estimează că unii dintre lucrătorii săi nu contribuie cu mai mult de 1.500 de lei la fabricarea unui produs pe care el speră să-l vândă consumatorilor.” Eu vin nu presupuneri, vin cu numerele reale: In vest 60% din PIB este pentru munca, 40% pentru capital. In RO e invers. De ce nu ar fi platit muncitorul roman, de la Bosch de exemplu, cu acelasi salariu ca unul din vest din moment ce utilizeaza aceeasi masina, aceeasi materie prima si face acelasi produs. Hai nu la fel; acum primeste de 2-3-4 ori mai putin, de ce nu 60, 80% din cit e platit muncitorul german. De ce il platesti cu salariul minim din RO (un salariu mizer) cind el face exact acelasi lucru ca in D? Mai lasa-i pe M&E ca sunt oale si ulcele, nu au nici o legatura cu ce e acum, legatura este numai in mintea ta. Uita-te putin in jur! Ai idee ca la Timisoara anul trecut nu gaseai sa angajezi sub 2000 de lei in mina? Nu e forta de munca? Cine vine sa munceasca pe salariul minim in RO cind afara primeste de citeva ori mai mult? De ce nu vor patronii astia de se vaita ca ii cocoseaza salariul minim sa angajeze romani de afara cu salarii decente? Sunt sigur ca vor veni multi pentru salarii chiar mai mici ca afara, soar sa fie linga familie. Si ce afacere de e aia care se bazeaza pe salariati platiti la minim? Vai mama ei de afacere.

    • neamtu tiganu spune:

      De ce nu ar fi platit muncitorul roman, de la Bosch de exemplu, cu acelasi salariu ca unul din vest din moment ce utilizeaza aceeasi masina, aceeasi materie prima si face acelasi produs.

      D-le, mi se pare ca mata ai si mai mari LAGUNE, ai chiar lagune albastre. In capitalism totul se bazeaza pe cerere si oferta, incl. pe piata muncii. Munca e o marfa, capitalistu incearca sa plateasca cit mai putin posibil, iar proletaru incearca sa ia cit mai mult, e absolut normal si f simplu. Cui ii place bine cui nu.

      E treaba “afaceristului” sa-si nbazeze afacerea pe salariu minim sau alt tip de salariu. Pina si taranul care cauta ajutoare sa-si culeaga via e un afacerist care isi face anumite socoteli.

      te sfatuiesc sa-ti deschizi tu o afacere si sa aplici principiile din laguna.

      • Prototipescu Fanel spune:

        poate ca nu e cazul nici sa trecemi in cealalta extrema: am avut prilejul sa constat ca patronatul chiar a avut dispozitie sa relaxeze termenii de salarizare atunci cand si concurenta pe piata produselor/serviciilor pe care le vinde a devenit mai relaxata; practic, patronatul poate fi interesat sa-si fidelizeze salariatii atunci cand se iveste ocazia

    • Dan_Bruma spune:

      Poti sa fii clar si sa spui care e obiectiunea ta la acest articol? Pana la urma esti sau nu esti pentru salariul minim de 2080 de lei? Daca esti pentru, atunci adu si argumente. Daca esti pentru un salariu minim si mai mare decat asta de 2080 de lei, atunci vino din nou cu alte argumente! Crezi ca are vreun rost sa te superi pe autor? Eu gasesc ca articolul este excelent, atat prin argumentele aduse contra teoriei marxiste a valorii muncii cat si pentru bibliografia propusa. In orice caz ceea ce mi se pare esential in articol, este ca se insista pe ideea ca valoarea unui produs (marfa) este o chestie cu mult mai putin obiectiva decat a reusit Marx sa demonstreze!

    • neamtu tiganu spune:

      inca ceva… in capitalism se-ntimpla, nu de putine ori, ca doi colegi care muncesc alaturi, au aceeasi calificare, aceeasi productivitate sa aiba salarii extrem de diferite. De ce? Unul dintre ei a fost angajat cind era somajul cit casa si deci oferta pe piata muncii era f. mare, fapt ce l-a obligat sa accepte un salariu mai mic. Si invers, celalalt a prins o conjuctura in care oferta pe piata muncii era f. saraca, deci si-a permis sa ceara si sa primeasca mai mult.

      Asa se formeaza centre diferite, nu numai de la tara la tara, ci si de la oras la oras, sau chiar cartier. O zona care ofera posturi de munca bine platite devine f scumpa, casele, chiriile cresc exponential. practic nu se poate trai cu salatiul minim…

      Domnule Florin Oprea, esti exponentul tipic al celui cu educatie maxista, spoita insa cu ceva “intelectualism”, si chipurile simtul dreptatii.

    • Cristian spune:

      Probabil ca in loc de “lagune” ati vrut sa folositi “lacune”. Plata muncitorului de la Bosch tine de mai multi factori, insa probabil cei mai importanti sunt productivitatea si piata muncii. Daca un muncitor face cu o masina 100 de piese bune pe zi, iar altul cu aceeasi masina 500 de piese, primul nu are cum sa primeasca acelasi salariu ca al doilea. Ca productivitatea poate tine si de factori externi (sistemul de educatie, infrastructura, birocratia etc) este un lucru care nu avantajeaza Romania. In conditiile in care productivitatea este aproximativ egala, conteaza bineinteles piata muncii – cati muncitori dispusi sa accepte un anumit salariu, respectivi intreprinderi care sa il ofere exista in zona respectiva. Asta este valabil si in Germania – muncitorii din orasele mici sau zonele rurale, unde nu exista multe intreprinderi, sunt platiti mai prost decat cei din aglomeratiile urbane. Si la fel ca in Romania, sunt si in Germania multe afaceri care se bazeaza pe angajati platiti cu salariul minim.

    • Josef Svejk spune:

      Sunt mai multe motive pentru discrepanța dintre plata românului și cea a neamțului ce lucrează la aceeași companie și produc același produs cu aceeași productivitate:

      1. Cel mai important e acela că Bosh nu produce în România de dragul de a conteampla Carpații de la fața locului, ci ca să câștige bani. Grosul pieței sale nu e în România. Au mers acolo pentru mâna de lucru mai ieftină. La urma urei găsesc volo destui omeni cre să lucreze pentru mult mai puțini bani ca-n Germania. Iar când nu-i vor mai găsi (indiferent din ce cauză) vor pleca cât se poate de repede.

      2. Transportul componentelor până în România și apoi de acolo la clienți costă bani și durează timp care de asemenea înseamnă bani. Ăștia se duc din lefurile angajaților locali.

      3. Oamenii lui Bosh relocați temporar în România cu familii cu tot costă de asemenea mult mai mult decât în Germania. Și banii ăștia se scot din lefurile localnicilor.

      4 Taxarea directă și indirectă suplimentară față de ceea ce se plătește în Germania costă și ele bani. care se duc tot din lefurile angajaților români.

      5. Deloc de neglijat sunt costurile legislației haotice confuze și mereu schimbătoare. E nevoie de armate de consultanți și avocați care să se lupte mereu cu morile de vânt. Riscul a tot soiul de amenzi și penalități. Apoi nenumăratele proceduri birocratice + justiția coruptă și arbitrară care toate înseamnă costuri gigantice se plătesc tot din lefurile și beneficiile angajaților locali.

      E ceea ce se numește „costul muncii” și e în general ignorat de cei revoltați de lefuri mici care însă îi votează cu entuziasm pe demenții ce produc aceset mediu economic toxic.

      Toate astea sunt moștenirile imbecilitățior lui Marx, Engeles & Lenin care iată că nu încetează să pustiască totul în jur la decenii după prăbușirea regimului lor. Exact asta e de reținut. Regimurile comuniste se instaleză și distrug totul rapid. Insă dregerea distrugerilor lor dureză enorm de mult. Nimeni nu știe precis cât de mult pentru că NICIO țară excomunistă nu a reușit să încheie tranziția nici măcar la 3 decenii de la prăbușirea monstruztății.

      Evident că potențialii angajați pot pleca în vest unde fac mult mai mulți bani. Șmecheria e că și angajatorii fac exact același lucru. La urma urmei nimeni (român au străin) nu stă în România ca să piardă bani.

    • Prototipescu Fanel spune:

      1. in ce consta acel 60% capital ? e cota de profit a patronatului ?
      profit reinvestit ? aport de capital strain ? amortismente ? credite de rambursat ? leasinguri ?
      2. daca Bosch deschide o fabrica la Tecuci, vi se pare ca utilizeaza aceleasi capacitati de productie, cu aceleasi costuri, ca in Germania ?
      3. daca Bosch deschide o fabrica la Tecuci, vi se pare ca planul de afaceri are in vedere sa vanda produsele la acelasi pret ca in Germania ?
      4. populatia din oricare mic targusor din Ro, unde nu se gaseste sa vine nici un fel de Bosch, ar trebui sa migreze in vest ?
      5. mica industrie din Ro (de ex.confectii) ar trebui sa dispara sau sa migreze in Bangladesh, de unde ne cumparam noi camasile cu 25-30lei/buc ?

    • Cosmin spune:

      Aceleasi idei stupide , comuniste – de ce nu se plateste in Romania ca in Germania?…
      Pentru ca:
      1. nu avem infrastructura din Germania, nu avem autostrazi si cai ferate, implicit cresc costurile cu productia si transportul marfurilor;
      2. nu avem cultura muncii din Germania, contrar a ceea ce ne place sa credem;
      3. suntem birocrati si corupti, costul de productie se suplimenteaza cu spagi si avize peste avize;
      etc…
      Ideea articolului este tocmai asta: atat timp cat visam ca statul trebuie sa ne dea (salariu, casa, etc.) si votam politicieni hoti care fura banii de autostrazi, scoli si spitale, ne vom mira in continuare de ce suntem saraci si ne pleaca tinerii peste hotare.

      • Valeriu M. spune:

        Cultura muncii in Germania??
        Cate minute ai lucrat in Germania?
        Eu lucrez intre germani si ii pot admira cum se fofileaza de raspundere, cat de refractari sunt la inovatie si cum sparg usa dupa 7,5 ore.
        A se slabi cu basmele politic corecte.

    • Harald spune:

      Romania se afla la 1.500 km de “banana albastra”, coloana vertebrala a Europei industrializate. Bunurile realizate in Romania trebuie transportate acesti 1.500 km, iar materia prima la fel, dar in sens invers. Viteza comerciala a unui camion este cam 35km/h pe drumurile romanesti, jumatate din cea obtinuta in Europa de Vest. Efectiv trebuie mai multe camioane pentru a transporta aceeasi cantitate de marfa, asa ajunge capitalul sa reprezinte un procent mai mare.

      Un tren de marfa nu obtine in Romania nici 20 km/h viteza comerciala, sta cu orele prin garile de pe traseu si are nevoie de 2 zile pentru a strabate tara dintr-un capat in altul. Efectiv e nevoie de mai multe garnituri de tren pentru a transporta aceeasi marfa, asa ajunge capitalul sa reprezinte un procent mai mare.

      Romania nu are si nu a avut niciodata destule cai ferate, dar statul nu e capabil sa le construiasca. Este absurd sa mergi de la Brasov la Cluj prin Toplita sau prin Teius (la libera alegere) dar totusi asa se merge. Este absurd sa mergi de la Pascani la Cluj prin Suceava si Vatra Dornei, dar totusi asa se merge.

    • gigel spune:

      Ca sa iti dau un raspuns pe scurt, fiindca romanul accepta un salariu mai mic. Si pentru ca daca nu ar fi un roman, ar fi un albanez, indian, chinez, nu conteaza. Undeva vor fi oameni destul de saraci ca sa fie platiti mai prost. Intre a fi somer si a lucra pentru germani, ce ar trebui sa alegem ? Bineinteles veti spune: nicuna. Sa ne facem noi Bosch-ul nostru, BMW-ul nostru, samd. Si uite asa ne intoarcem la comunism. Una din greselile lui Marx si a comunistilor a fost acea celebra “viziune statica asupra economiei”. In economie lucrurile sunt in miscare. Daca noi facem acum telefonul mobil de acum 2 ani, sau masina de acum 10 ani, nu le mai cumpara nimeni decat la un pret marginal deci nu vom avea profit. Daca inchidem granitele si le bagam oamenilor pe gat doar astfel de produse, da, asta ar putea functiona cu “micile” probleme pe care le-am resimtit cu totii inainte de 89. Nimic nu se mai scoate pe piata de azi pe maine, trebuie din ce in cem mai multa traditie, cercetare, nu ii putem ajunge din urma pe vestici peste noapte. Trebuie sa lucram pe profit, nu ca in comunism. Si e din ce in ce mai greu sa faci profit fara cercetare, stiinta si traditie. Daca nu facem calcul economic, sau facem ceva fictiv, ca in comunism, putem spune “lasa domle, merge si asa”. Adica facem totul dupa ureche. Dar incet-incet, falimentul, economic si moral se asterne asupra societatii. Cand le iei taranilor graul si porumbul de la nas si il exporti iar ei manaca paine pe cartela, dar si pe muncitori ii tii in bezna si frig, toate pentru a sustine tacit o industrie care e de fapt falimentara, “omul nou” se duce si el pe apa sambetei ca perceptie, morala samd. Sa fie clar: Ceausescu si-a platit datoria facuta pentru a dezvolta o industrie cu banii incasati pe exportul de produse agricole. Industria nu a adus niciodata acel “return of investment” pe care comunistii nici nu se oboseau sa il calculeze. La fel si profitabilitatea. Industrializarea era o chestie doctrinara, “inceheirea industrializarii” insemnand adevarata era comunista. Habar nu aveau sa isi calculeze pierderea si nici nu puteau. “Imposibilitatea calcului economic in socialism” este un capitol din cartea “Economia in 7 lectii” disponibila pe net si care merita studiata putin. Multi ma vor combate vehement, dar nu au argumente. E doar nostalgie si sentimentul ala de sens al viatii pe care ti-l dadea faptul ca mergi la fabrica la munca. Insa e doar nepasare, oamenii nu vedeau intregul, nu vedeau Titanicul cum se scufunda, nu le pasa, cum nu le pasa nici azi cand lumea pleaca pe capete din tara si ei continua sa voteze cum voteaza crezand in minuni facute de unii din condei…

      Asadar, comunistii au luat banii de pe vanzarea agresiva a mancarii si au investit in industrializarea care era vazuta ca solutia pentru toate problemele. Dar n-au reusit sa produca nimic competitiv, au exportat in tari din lumea a 3-a cateva lucruri… De aceea, in mai ’89 cand si-a platit datoria, Ceausescu nu a relaxat consumul. Credea ca un nou val de investitii in industrie o va face in sfarsit competitiva. Dar era tot mai putin probabil, fiindca deveneam tot mai indepartati si izolati tehnologic de ce se intampla in lume.

      In loc sa acceptam ca 1-2 gneratii sa munceasca “low cost” pentru vestici cum au facut chinezii, timp in care macar invatam sa facem lucrurile cum trebuie, management, economie si ne putem dezolvta cercetare stiinta, primind si tehnlologie din vest, unii din noi ar vrea sa ne inchidem in casa, sa reinventam roata, cum au facut bolsevicii. Chiar si asa, ne trebuie bani si timp, tot niste generatii care vor trai in saracie, fiindca ne vom imprumuta din nou ca sa facem “fabrici si uzine”, azi suntem prea saraci sa ni le facem singuri.
      Si nu avem garantie ca vom reusi, nici un investitor nu e sigur ca va reusi. De unde veniti voi, astia, care vreti sa ne pariem toti vietile pe o carte ce e din ce in ce mai firava ?

      Dvs. pretindeti de fapt ca aceeasi munca trebuie platita la fel, indiferent de locul unde se desfasoara ea. Acest lucru pur si simplu este imposibil. Munca, la fel ca oricare din marfuri, are un pret care depinde de context. Bananelor din Ecuador care vin de la celalalt capat al lumii le creste pretul in ultima 100km. De ce ? Pentru ca acolo se iau cele mai importante decizii, care fac diferenta. In Ecuador probabil le gasiti lejer undeva la sub 10% din pretul de la raft, mai ales cand cumparati un vapor intreg. La fel si cu pepenii de la noi, de pe camp ii puteti lua undeva la 10% din pretul petei Bucuresti. La fel cum o bere nu costa la fel la o carciuma darapanata din periferie ca la un restaurant din centru, desi e aceeasi marfa, din motive lesne de inteles, tot asa, munca unui roman din Romania nu va fi platita la fel ca munca unui german sau roman chiar, din Germania.

  4. Omics spune:

    Există un nivel minim al salariului sub care muncitorul pleacă din România în U.E. De aceea statul român ar vrea să practice salariul minim, dar care este prea mic pentru a fi eficient. După ce muncitorul pleacă, eventuala creșterea salariului nu va mai aduce aceleași competențe și organizare. Concedierea unor salariați crează mai mari pierderi decât se recuperează la angajarea unor salariați, dacă investitorul nu vine cu angajații lui. Pentru a evita sărăcirea unor regiuni, U.E. ar trebui să practice același salariu minim peste tot.

    E vorba de economia de piață, nu de Karl Marx. Nici în țări ca Franța sau Germania nu Marx este rațiunea salariului minim ci considerente de nivel tehnologic și de calificare minime, acceptabile în respectivele economii, impuse de competiția mondială.

    Și tehnologia și competența sunt dirijate de statele dezvoltate. Revolta vestelor galbene din Franța este datorată refuzului de-a finanța prin prețul carburantului automobilul electric, legat de Renault…

  5. man of war spune:

    nu poate fi vorba de liberalism / libertate economica intr o societate etatista / controlata si cleptocrata. priviti i pe cei din asf, bnr, televiziune publica, militie, (in)justitie, regii etc. nu traiesc astia n prosperitate, platiti ca cei din vest ? de ce ? ca merita ? nu domnule, pentru ca pot ! nu piata / necesitatea le fixeaza astora lefurile, ci ei insusi. end of story

  6. Cinicul spune:

    Din pacate propaganda de mai ieri a comunistilor fost inlocuita astazi de un nou tip de propaganda, cea a neoliberalismului si articolul de mai sus este un exemplu de astfel de exercitiu.
    Elemente de salariu minim au existat in Anglia feudala, mult inaintea marxismului iar astazi multe tari dezvoltate au adoptat salariul minim tocmai pentru a feri societatea de capcana marxismului.
    Teoria clasica a economistilor liberali spune ca salariul minim nu poate creste peste un nivel in care scade cererea pentru munca. Asta intr-o piata in care exista un echilibru intre cererea si oferta de munca. Cum in Romania oferta de munca este mai mica decat cererea, iar cresterea economica este inca destul de mare, este putin probabil ca acest nivel a fost atins. Era bine daca acest articol venea cu ceva date statistice care sa desfiinteze nevoia cresterea salariului minim. In lipsa lor tot articolul este plin de “alegatii” (sic!).
    Din pacate toate teoriile economiei liberale clasice nu fac doi bani in conditiliile in care piata de capital este libera si piata muncii nu este, fiind limitata sau blocata geografic. Tot mai astept o explicatie cum functioneaza echilibrarea cererii cu oferta in aceste conditii.
    Alte teorii frumoase precum “avantajul comparativ al salariaților” suna foarte frumos cand esti platit de stat, in special ca universitar, dar nu cand esti angajat la o firma de textile din Babadag sau Buhusi.
    Un lucru este insa mai verificabil decat “avantajul comparativ al salariaților”, in tarile sarace cresterea salariului minim stimuleaza cresterea economica pentru ca oamenii platiti cel mai prost cheltuiesc mai toti banii pe bunuri de prima necesitate, care sunt mai probabil sa fie produse local. Cei care sunt platiti cu 1900 lei pe luna cumpara branza de la piata si nu Alpenhaus din Elvetia.
    Salariul minim nu are nimic de-a face cu marxismul, ci cu bunul simt. Nu poti plati un om mai putin decat ii trebuie ca sa manance, sa se poata adaposti, sa-si plateasca autobuzul pana la lucru, etc. De cate ori merg in Romania ma ingrozesc cum pot trai oamenii cu 1900 lei pe luna, si asta nu in Bucuresti, ci in orase mici din tara. Cei care critica cresterea salariului minim n-au experimentat niciodata cum este sa traiesti cu 2000lei/luna in Timisoara sau Cluj. Cunosc cel putin un caz de angajat al Postei Romane din Cluj care si-a dat demisia pentru ca nu poate trai cu salariul minim curent.
    Televiziunile occidentale fac tot felul de documentare in care oameni bine situati se duc voluntar sa traiasca in alte medii. Toate sunt fake reality shows, dar m-as bucura daca cineva din Romania ar organiza un astfel de spectacol si ar invita cativa din critici ai cresterii salariului minim.
    Tocmai m-am intors din trei tari din Asia de SE si am vazut la fata locului cum functioneaza atragerea de investitii prin mentinerea foarte jos a salariului minim. Astfel de politici pot fi bune pentru moment, dar nu este nici o garantie ca investitiile care au plecat din China in Vietnam, nu vor migra maine in Laos, unde salarile sunt si mai mici decat in Vietnam. In Asia de S piata muncii este si mai putin libera decat in Romania, un muncitor in Cambodia sau Vietnam nu poate lucra in Germania sau Italia si nici macar in Singapore. Diferenta majora fata de Romania este ca in aceste tari marea majoritate a bunurilor de consum sunt fabricate local si asta stimuleaza cat de cat economiile locale. Cu toate acestea in majoritaea tarilor din Asia de SE salariul minim a crescut an de an mult peste nivelul inflatiei si peste rata de crestere a economiei.

    • mike spune:

      “Cei care critica cresterea salariului minim n-au experimentat niciodata cum este sa traiesti cu 2000lei/luna in Timisoara sau Cluj.”–> Va invit sa traiti in Luxembourg sau Paris cu 2000 EUR/luna si sa-mi spuneti cum este. Acest salariu minim nu poate fi stabilit oricum si in orice conditii, asta-i problema. Nu-mi veniti va rog cu exemple gen Posta Romana, pentru ca aceea este o companie de stat, iar la stat salariile sunt mai mici “by default” decat in privat. Amicul dumenavoastra de la Posta Romana ar putea sa plece la TNT sau DHL, daca doreste, iar atunci va castiga foarte bine.

      • Cinicul spune:

        Faceti niste afirmații neacoperite de fapte. In R salariile la stat nu sunt mai mici “by default”. Asta poate in Clu sau Timișoara. In restul tarii salariile in mediul privat sunt de cele mai multe ofi mai mici decât la stat.
        La Paris 2000 euro pe luna este un venit cu 45% mai mare decât salariul min din Francia și dacă ai propriul apartament este chiar un venit din care se poate trai destul de bine.

      • crs spune:

        Pardon s-avem, insa admiratorii dancilezilor si dragnismului nu-si doresc defel un trai in Luxemburg si nici macar in Parisul revolutiilor, fiindca acolo nici macar la matura n-ar ajunge in pofida tuturor diplomelor luate cu gafaiturile caracteristice speciei.

  7. Stefan spune:

    Acum vreo 20+ de ani exact aceleași teorii ale muncii se făeau în Facultate. Teorii de la 1800-1900, Marx, Bawerk. Teorii. Care, în viața reală, sunt futile. Doar teorii!
    Oare în 100+ de ani nu s-a schimbat nimic în privința Economiei?
    Impunerea salariului minim nu a făcut decât să crească inflația și paritatea euro-ron, rata dobanzilor. Asta se vede din lumea reală, dincolo de “teorii macroeconomice”.
    Nu am auzit de nici o mare investiție. Nici o fabrică nou deschisa – din contra, fabrici închise pentru că salariul minim le-a impus cheltuieli mai mari. Dacia se extinde în Maroc, Mercedes a ales Debreten și industria auto Ungaria. Zero investiti in Ro. Nu e doar din pricina impunerii salariului minim, sunt cumul de factori. Dar dincolo de teorii contează consecințele practice și directe, efectele asupra populației.

  8. Valentin Ionescu Valentin M. Ionescu spune:

    Articolul are o parte teoretică destul de largă,dar corectă. Doar ca generatiile mai tinere nu mai au răbdare să citească. As fi adaugat însă cateva elemente.Casa sa facem putina istorie, salariul minim a apărut în Anglia cred ca prin 1911, la inițiativa lui Winston Churchill, pe atunci în partidul liberal. Putin mai tarziu a apărut și în Suedia tot la inițiativa liberalilor. Motivația era mai mult politica,într-o perioada încă dominată de lessay faire. Astăzi, am interpreta altfel. Adică, am tine cont de costuri, drept pentru care ne-am raporta la productivitate. Majorarea salariului minim brut nu tine cont de dinamica productivității muncii. Creează așteptări false si deregleaza cererea si oferta pe piata fortei de munca. Daca, am liberaliza intrările de muncitori străini situația s-ar schimba, pentru ca am introduce cat de cat o concurență im piața si am echilibra ieșirile de muncitori români către occident. Dar, piața nu este flexibilă si statul majorează arbitrar salariile, ceea ce ucide micile afaceri deocamdată.

    • Constantin spune:

      „…ceea ce ucide micile afaceri deocamdată”

      Sper să nu vă supărații foarte tare dacă am să vă contrazic, domnule Valentin M. Ionescu. Micile afaceri sunt ucise de către proprii patroni. Mai exact, de investitorii care refuză să vadă alt avantaj comparativ în țara noastră, în economia noastră, în afară de cel al forței de muncă ieftine. Asta pentru că domniile-lor realizează produse necompetitive, care își găsesc loc cu greu pe o piața concurențială.

      Singurul mod prin care patronii „micilor afaceri românești care sunt ucise” caută să crească nivelul de competitivitate al produselor lor este cel al reducerii costurilor de producție prin scăderea costurilor cu forța de muncă. „Micile afaceri ucise” nu sunt capabile de fapt să ofere produse cu valoare adăugată mai mare, care să permită acordarea unor salarii mai ridicate, la nivelul echilibrului cerere/ofertă stabilit pe piața forței de muncă. Astfel, forța de muncă se îndreaptă în mod cât se poate de firesc către locurile de muncă mai bine plătite, din țară, sau de pe piața unică europeană. Nu înțeleg falsa surprindere a economiștilor care apar la TV. (De fapt înțeleg că ei promovează interesele angajatorilor necompetitivi.)

      Desigur, sunt de acord cu dumneavoastră atunci când vorbiți despre distorsiunile din economia românească, unde există aproximativ 3,4 milioane de „casnici” în vreme ce angajatorii reclamă o falsă penurie de forță de muncă. Sunt de asemenea de acord cu privire la cauzele care determină starea de fapt, respectiv, imposibilitatea sporirii productivității în „micile afaceri ucise”, ori incapacitatea patronilor de a face față concurenței prin realizarea de produse superioare competitiv și cu valoare adăugată mare.

      Sunt, așadar, de acord că lipsa investițiilor (în tehnologie, în calificarea și specializarea personalului etc.) este o cauză esențială a celor arătate, dar nu singura. Impredictibilitatea economiei românești este de asemenea o cauză esențială. Un investitor nu poate face un plan de afaceri și nu poate contracta un credit (planuri de rambursare, amortizare etc.) într-o țară în care legislația fiscală are 261 de modificări într-un singur an („Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii (CNIPMMR) a prezentat, marţi [21 noiembrie] o sinteză potrivit căreia în perioada ianuarie-noiembrie 2017 un număr de 261 de articole din Codul Fiscal au fost modificate sau completate prin intermediul a 10 acte normative.”_Mediafax, 21 nov. 2017). Corupția este un alt motiv. Șamd.

      Despre acestea se poate discuta îndelung, dar reprezintă subiecte diferite, niciunul dintre ele nejustificând în vreun fel ideea că ar trebui afectată în mod negativ piața muncii prin înlăturarea salariului minim (într-un gest de un liberalism extrem). Ori că ar trebui să importăm forță de muncă la prețuri cât mai mici, un fel de sclavagism modern, acesta fiind singurul mod de a spori competitivitatea produselor românești.

      Poate, totuși, „micii afaceriști” ucigași inconștienți ai propriilor afaceri fac un pic de efort și realizează produse ceva mai competitive, care să facă față concurenței pe piețele internaționale, globale, adică mai bune! Altfel, poate că este mai bine pentru economia României ca ei să dispară lăsând locul altora mai competitivi, așa cum andrelelor le-au luat locul războaiele de țesut (exagerez puțin desigur -:) .

      • John Doe spune:

        @Constantin,

        Ati lovit cuiul la cap cu postarea Dv. Salariile nu au cum sa fie mari in Romania atata vreme cat produsele fabricate in Romania sunt la cost redus si profituri mici pentru comercianti, sau lucratul la buticuri de bloc. Nici lucratorul, nici patronul nu castiga mult la astfel de afaceri, si patronul castiga bine numai printr-un rulaj foarte mare a productiei la cost mic. In lumea vestica, se lucresa pe produse diferentiate si cu valoare adaugata mare folosing tehnologii inalte de origine locala. Industriile de varf sunt aerospatiala, automobile, farmaceutice, medicale, etc. Cate din astea mai sunt in Romania si mai ales cate din ele mai au produse originale folosing technologii moderne? Firmele de genul asta se pot numara pe degete. Renault nici nu conteaza pentru ca proiectarea si vanzarile sunt facute din afara tarii. Industria aviatica, navala si farmaceutica romaneasca e la pamant. Toate astea cer investitii uriase si ai nostri industriasi nu sunt dispusi sa investeasca miliarde de euro in intreprinderi de varf, pentru simplul motiv ca nu au banii astia.

        Haideti sa va dau contraexemplul perfect pentru cei ce se vaita de salariile romanesti.

        Mai vreo 20 de ani in urma aveam si eu o firmulita prin Romania. Am dat peste un client cu o companie mai mare in provincie, care vindea suruburi en-gross si alte cele metalice. Salariatii lucrand la sectorul asta aveau salariile romanesti. Insa firma mai avea un sector extrem de profitabil. La vremea respectiva, cand internetul abia intra in Romania, patronul avea o salariata experta in intermedieri de transporturi internationale. Tipa primea cereri de transport si gasea un tir ca sa duca marfa la destinatie si facea treaba asta prin telefon. Partea asta de afacere era asa de profitabila incat patronul o platea pe tipa asta la nivel european 20 de ani in urma. Nici nu mai zic ca patronul o tinea pe tipa asta ca pe palme si tipa se simtea un pic de vedeta in firma.

        La urma urmei, expertiza intotdeauna e platita la o valoare de piata. Un tip care pune suruburi intr-un calculator nu poate visa la un venit cu adevarat mare, pentru ca valoarea adaugata a muncii lui e mica.

      • Harald spune:

        @Constantin – Poate, totuși, „micii afaceriști” ucigași inconștienți ai propriilor afaceri fac un pic de efort și realizează produse ceva mai competitive, care să facă față concurenței pe piețele internaționale, globale, adică mai bune! Altfel, poate că este mai bine pentru economia României ca ei să dispară lăsând locul altora mai competitivi

        Nu așa funcționează economia reală, iar în România cu-atât mai puțin. ”Micii afaceriști” înseamnă, de exemplu, o echipă de muncitori care fac un acoperiș la o vilă, sapă niște șanțuri de canalizare la o alta, instalează garduri de fier forjat la o a treia etc. Datorită fiscalității excesive asupra muncii, toate astea se fac la negru în prezent, iar asta nu dispare. Va dispărea însă generația care face asta, iar copiii lor sunt deja răspândiți în cele 4 vânturi.

        Peste 20 de ani, aveți toate șansele să vă vedeți visul cu ochii, ei vor fi dispărut, iar la vremea aceea România s-ar putea să mai aibă doar vreo 12 milioane de locuitori. Chiar credeți că asta e direcția în care trebuie să se îndrepte lucrurile? Da, peste 20 de ani vor fi alții ”mai competitivi”: ucraineni, ruși, georgieni. Exact cum astăzi în UK românii și polonezii sunt mult ”mai competitivi” decât localnicii. Pentru că micile afaceri cu asta se ocupă, cu satisfacerea necesităților economice locale, nu cu lansări de sateliți.

        Ce trebuie să dispară este însă altceva: ostilitatea asta viscerală împotriva ”micilor afaceriști”, ostilitate care își are originea în mentalitatea și educația comunistă. Va dispărea și ea, dar tot datorită schimbului de generații, nu de altceva.

        • Constantin spune:

          ” ”Micii afaceriști” înseamnă, de exemplu, o echipă de muncitori care fac un acoperiș la o vilă, sapă niște șanțuri de canalizare…”

          Domnule @Harald, mi-ar părea rău ca din graba lecturii, ori din neatenție să fi înțeles greșit textul meu.Exact despre acest lucru am scris în răspunsul transmis către @neamtu tiganu.

          Mici afaceriști, IMM-urile, micii antreprenori, sunt cei care sunt cei mai dinamici, chiar dacă, sau tocmai din această cauză, se nasc și mor repede. Ei sunt cei mai flexibili, mai adaptabili, mai dinamici, ei “țin” de fapt în bună funcțiune economia oricărui stat. “Coloșii”, monopolurile, monopsonurile, nu sunt deloc “sănătoase” pentru nicio economie.

          Pe de altă parte, vârsta mea puțin mai înaintată și formarea profesională înainte de 1989 v-au făcut poate să credeți că sunt un admirator al “mentalității comuniste’, dar vă asigur că vă înșelați și încă sper ca “schimbul de generații” să fie îngăduitor cu mine. -:)

          • Harald spune:

            @Constantin – fiecare domeniu are specificul lui, nu se pot construi excavatoare sau locomotive cu IMM-uri, dar nici nu se poate produce într-un singur combinat pâinea pentru un sfert de țară.

            Chiar și banalele componente auto pe care le produce România astăzi se realizează în fabrici cu mii de angajați.Nu poate fi pusă o echipă de 5-10 oameni să facă airbag-uri sau volane. Acea echipă de 10 oameni se poate naște și poate muri repede, dar componenții ei pot avea 5-10 locuri de muncă în decursul vieții active.

            De cele mai multe ori, în pătrățica ei, acea echipă de 10 angajați nu are concurență reală, dar nici nu dispune de bani pentru investiții, deci nu are nici motive și nici mijloace să-și super-tehnologizeze activitatea. Mai ales că vorbim despre o țară în care primăria încă scoate pe stradă oameni cu mături de nuiele pentru salubritate.

          • Constantin spune:

            Așa cum am intuit, pentru exemplificare în chestiuni de microeconomie, precum în privința sporirii competitivității produselor, ar fi bine să revin la producătorul de cârlige de rufe, întrucât experiența a arătat că este mai lesne de înțeles.

  9. Dedalus spune:

    As semnala lipsa experientei directe a initierii si derularii unei afaceri in randul cetatenilor romani.

    Este normal ca experienta aceasta sa fie restransa, nu a trevut prea mult timp din 1989. Ori, aceasta lipsa de cunoastere directa sustine toate miturile legate de exploatarea omului de catre om.

    ==

    Mai adaug supra-estimarea propriei calificari. Desi multi sa grabesc sa compare salariile de aici cu cele din statele din Vest avansate, uita sa compare si educatia primita. Atat cea profesionala cat si cea etica.

    Cum ar putea un invatamant prabusit sa pregateasca forta de munca comparabila cu cea din Vest?! Ca este pabusit, aproape toata lumea si-a dat seama. Sigur, sunt exceptii in randul cadrelor diddactice, scolilor si elevilor. Dar nu exceptiile definesc un sistem.

    In conditiile in care concurenta de pe Piata Comuna a muncii absoarbe rapid pe supravietuitorii cu mintea intreaga a invatamantului romanesc si in conditiile in care are loc asaltul statului roman asupra capitalului romanesc, cum am putea sa ne gandim la salarii minime cat mai mari in Romania?!

    Sa platesti din ce in ce mai mult o forta de munca din ce in ce mai putin calificata, pastrand si un nivel incredibil de jos al somajului este o cale sigura spre dezastrul economic prefigurat de catastrofa teoriilor marxiste aplicate.

    ===

    Apreciez in mod deosebit articolul, doar as adauga ca nu se rezuma la comunismul si marxismul istoric, cred ca ar trebui citit intr-o cheie mult mai larga, si marxismul a “evoluat” (citesete : se ascunde mai bine)..

  10. Ionut Tudoran spune:

    Abordarea dumneavoastra este ideologica si ocoleste tocmai esenta problemei! Nu este citusi de putin vorba despre faptul ca salariul minim este bun (benefic) sau nu. Oricum, explicatia dumneavoastra despre cine de fapt este actorul principal in producerea valorii este suficient de simplificata pentru a pierde orice legatura cu realitatea.
    Rolul unui salariu minim stabilit administrativ de catre stat ar fi acela de a-i proteja cei mai vulnerabili muncitori de abuzurile angajatorilor. In realitate, acest salariu minim este folosit de catre analfabetii hoti de la guvernare pentru a convinge cit mai multi oameni saraci sa voteze cu ei.
    Din cauza ca analfabetii hoti nu sint interesati de fapt daca exista o valoare a acestui salariu peste care economia ar fi afectata, face ca valoarea salariului minim sa fie la fel de intimplatoare ca si barbutul. Acesti dobitoci omoara economia, nu pentru ca ar avea pareri gresite, ci pentru ca sint hoti care incearca sa se deghizeze in oameni cinstiti.

    • Ionut Tudoran spune:

      Scuze pentru “agramaticalitatea” din penultima fraza. “Din cauza ca” ar trebui inlocuit cu “Faptul ca”. Ar mai trebui stearsa si virgula dintre subiect si predicat din aceeasi fraza.

  11. Cetateanul spune:

    Nu exista economie de piata, este o utopie, precum comunismul . Adica lucrurile ‘lasate la liber” nu au cum sa se “autoregleze” . Nici in organism, pentru a mentine o stare de sanatate, lucrurile nu sunt lasate “la liber” .
    60% din PIB pentru munca, e logic, munca nu este platita la noi si as adauga ca nici oamenii care merg la “lucru” nu sunt respectati, ar trebui normata munca .

    • neamtu tiganu spune:

      60% din PIB pentru munca, e logic, munca nu este platita la noi si as adauga ca nici oamenii care merg la “lucru” nu sunt respectati, ar trebui normata munca .

      Da, trebuie platiti ca-n Germania. Eu zic sa incepi tu. De ex. o firma de instalatie iti cere in Germania peste 50 Euro pe ora. Iti propun ca prima data cind ti se sparge teava la baie sa chemi firma si s-o platesti cu aceasta suma. Daca lucreaza vro 8 ore, te-ai facut om, platesti de abia 400 de euroi.

      In comunismul de tip nou mai toti sunt de acord sa fie platiti ca-n vest, cind insa trebuie ei sa plateasca se schimba roata.

      • Cetateanul spune:

        Ultimele doua plati 100 de lei/interventie/doar manopera/sub o ora ambele, la atelier, deci fara deplasare . Eu chiar respect si platesc munca ca nu am proprietati de prost gust si nici masini de fite de intretinut .

      • Cetateanul spune:

        Inca o chestiune . Apelez doar la firmele care-si pastreaza angajatii pe termen lung . Capitalismul asta de duzina ma dezgusta .

      • Cetateanul spune:

        Auzi domnule anunt mincinos, cica pentru extinderea activitatii … pai cunosc exact situatia … masina de fite de sute de mii de euro … muncitorii lucreaza in mediu toxic … cu o mica investitie, o fractiune din cat a dat doar pe masina putea sa asigure conditii de lucru normale … nu conteaza … mai sunt creduli, prosti si naivi inca pe planeta …

      • Cetateanul spune:

        Domnul meu, am fost nu demult sa ma angajez tot asa la o firma care oferea “perspective” . Contrastul asta dintre luxul opulent al “sefului” si conditiile mizere de lucru, spre exemplu lipsa ochelarilor de protectie, mi-a zis ca nu se vede bine prin ei … ochelari care costa cat o bere … cand am scos ochelarii mei de calitate a ramas masca … deci eu ‘amaratul” am bani pentru protectia sanatatii, el cu cu masina de lux …nu are … ce naiba … chiar credeti ca ne-am tampit de tot sa lucram pentru astfel de indivizi ?

  12. kinn spune:

    E cam drastic sa negam cu totul ideea ca statul poarta (o parte din) raspunderea asupra nivelului de trai al cetatenilor. Cu atat mai mult cu cat, la urma urmei, si dl. profesor emerit si-a construit cariera academica tot gratie raspunderii pe care statul o poarta asupra nivelului de educatie al cetatenilor. In care statul a esuat la fel de mult ca si pe plan economic, nivelul educational-stiintific al cetateanului mediu fiind la fel de trist ca si gradul sau de saracie si excluziune sociala.

    Ce e cu adevarat socant. dar nu stiu de ce nu remarca nimeni, este ca statul insista ca are raspunderea asupra modului in care oamenii de deplaseaza pe sosele, impunand reguli arbitrare legate de distante minime de semnalizare pana la intersectie, ochi de pisica la biciclete, si obligand participantii la piata libera a traficului sa respecte linii albe trase arbitrar pe strazi Nu-si dau seama, comunistii, ca astfel ingradesc libertatea personala a cetatenilor, ca sa nu mai spun ca blocheaza evolutia naturala a transporturilor spre tehnologii mai avansate, cum ar fi hyperloop, inteligenta artificiala, si in cele din urma teleportarea?

    • baraka spune:

      Teleportarea prin copiere, that will be the shit. Toti peste tot in acelasi timp concurand, desigur.

  13. Haakon spune:

    Toata analiza asta este gresita/inaplicabila cand intreprinzatorul face afaceri cu statul. Aia nu e piata libera caci statul bate moneda. Deci, din moment ce statul face afaceri cu intreprinzatorii particulari, atunci le poate impune ca aceia sa le ofere angajatilor lor un (anume) salariu minim.

    • Cetateanul spune:

      Eu as adauga ca toata analiza este gresita si din alt motiv . Pai ia luati fiecare oras din tara asa “la picior”, sa vedeti cine a cumparat, pe nimic, evident, terenuri, hale, spatii, ferme .
      Nu stiu ce sa zic, tu ai respecta munca daca ai fi luat aproape pe gratis practic bunuri de sute de mii/milioane de euro ? Ai respecta omul ala care merge sa faca un ban prin munca cinstita ? Intreb, nu dau cu parul .
      Cunosc caz concret, nu povesti de doi lei, peste drum de mine, doi tineri au cerut o mica marire de salariu ca nu se mai descurcau cu banii, drept replica,”patronul” si-a luat o masina de zeci de mii de euro, astia au vazut “cat e ceasul” si s-au luat frumos si s-au dus intr-o tara in care oamenii care muncesc sunt respectati . De ani de zile are anunturi ca angajeaza, nu sta nimeni pe termen lung acolo .

    • Prototipescu Fanel spune:

      argumentul functioneaza cam asa:
      privatul are dreptul sa ac tualizeze preturile contractate cu statul, in baza legii de majorare a salariului minim, care e prioritara clauzei contractuale; dar actualizarea nu este aplicabila procentual pentru toata manopera, ci doar pentru manopera situata sub salariul minim ! deci statul roman practic impune egalizarea salarizarii, adica tot un soi de comunism…

  14. Constantin spune:

    Oportun articolul, măcar pentru că explică termenul din economia marxistă „plusvaloare” utilizat impropriu aproape zilnic de către membrii guvernului nostru, de la prim-ministru, la ministrul economiei. Aș îndrăzni, totuși, să zăbovesc asupra a vreo două idei cuprinse în text.

    „Strategii economici ai guvernului spun totuși că marile companii din România obțin profituri foarte mari, deoarece îi „exploatează” pe angajați, plătindu-le salarii sub valoarea „reală” a muncii lor.”

    Dacă vorbind despre „strategii economici ai guvernului” ne gândim la dl D Vâlcov, domnia-sa poate spune orice, noi știm că de fapt se gândește cum este mai bine să pitească tablourile, în cimitir, sau în pereți?! Prin urmare, poate vorbi despre profituri mari și exploatatori fără să-i acordăm atenție, pentru că este pură demagogie.

    Dacă ne gândim la dl C Socol, vă asigur că domnia-sa știe foarte bine cum funcționează economia concurențială de piață și ce înseamnă atât principiul keynesian „Demand-led growth”, cât și mai „proaspătul” concept „Wage-led growth”, considerat de unii economiști ca aparținând Economiei sociale de piață. Spre deosebire de recomandările strategilor, guvernanții nu acordă deloc atenție investițiilor, fără de care „Demand-led growth” n-are cum să funcționeze. Putem discuta despre cauze, dar acesta este un alt subiect.

    Apoi, poate că ar fi util să ne gândim dacă nu cumva dispariția salariului minim ar lăsa loc de abuzuri cu un Cod al Muncii excesiv de permisiv cu angajatorii și restrictiv cu angajații? Prin statele în care nu este stabilit prin lege, salariul minim este de obicei negociat între patronate și sindicate. În România sindicalismul a fost distrus de cleptocrați și de șefii sindicatelor.

    Într-adevăr, măririle de salarii fără creștere a productivității muncii este relativ dificil de susținut economic, dar și acesta este un alt subiect. Sau nu…

    Apoi, „Ceea ce contează pentru angajator este să ştie dacă serviciul productiv care îi este oferit pe piaţa muncii este prea scump sau prea ieftin pentru a-l cumpăra (angaja), deoarece intenţionează să îl folosească pentru propria sa producţia de bunuri, având în vedere prețul la care aceste bunuri se pot vinde pe piață.”

    Nu vreau să insist asupra subiectului, dar mi-ar părea rău să existe o înțelegere incompletă a situației din partea cititorilor. Poate că un salariu mai mare impulsionează angajatorul să investească pentru obținerea unor sporuri de productivitate, realizând produse cu valoare adăugată mai mare. În fond, pe piața forței de muncă, asemenea oricărei piețe, se manifestă cererea și oferta. Într-o piață precum cea Comună Europeană, există persoane surprinse că forța de muncă migrează.

    Văd adesea la TV investitori care se plâng că nu găsesc forță de muncă, ori că sunt nevoiți să-și închidă afacerea pentru că nu pot suporta creșterile salariilor minime (cu care sunt plătiți, cum se înțelege, majoritatea angajaților). Unii, spre exemplu, sunt italieni producători de confecții, mai ales cămăși, care se lamentează că sunt concurate de cele importate din China. Ei realizează în continuare produse necompetitive, cu prețuri comparabile cu cele ale produselor chinezești (unde costurile de producție sunt reduse), de aproximativ 20 lei/buc., astfel că nu pot suporta o creștere a costurilor cu salariile de 20%, să zicem.

    Ei nu privesc situația ca pe o oportunitate pentru a investi în tehnologie care să le permită obținerea de articole de calitate mai bună decât a celor chinezești (cum face Secuiana, bunăoară), ori în creativitate și design (habar n-am, să cumpere mașini cu care să le brodeze, să modifice forma gulerului etc.), sau în marketing, pentru promovarea pe noi piețe etc. Adică, vorbim nu doar despre cantitatea de capital utilizat, ci și de calitatea lui, despre creșterea nivelului de calificare al muncitorilor, despre investiții șamd. iar articolul anterior spunea, dacă nu mă înșel, amintindu-l pe epistemologul Thamoas Kuhn, dincolo de incomensurabilitatea teoriilor și utilizând modele paradigmatice, că dialectica nu este doar despre marxism…

    • neamtu tiganu spune:

      “Ei nu privesc situația ca pe o oportunitate pentru a investi în tehnologie”

      Ce simplu e sa dai sfaturi. Tare idioti mai sunt acesti investori, auzi d-le, cind e atit de simplu, investesti in tehnologie si gata treaba, de miine curg banii, faci camasi, sa te vad pe unde scoti camasa?!
      Si desigur, trebuie tinut cont si de dialectica, e important, dincolo de incomensurabilitatea teoriilor și utilizând modele paradigmatice.

      • Constantin spune:

        „…e atit de simplu, investesti in tehnologie…”

        Vă mulțumesc pentru atenția pe care ați acordat-o modestului meu comentariu. Mă bucură totodată observația dumneavoastră (fără a indica însă acest lucru cu exactitate) că amestecarea chestiunilor de macroeconomie cu cele de microeconomie poate duce cititorul către concluzii convenabile autorului, chiar neintenționat. Îmi pare bine, de asemenea, să citesc și o opinie care vine în interesul și din perspectiva angajatorilor.

        De obicei, când vorbesc despre mecanismele microeconomice folosesc drept exemplu, așa cum se poate vedea în comentariile mele anterioare, un producător de cârlige de rufe. De data aceasta am vorbit despre industria confecțiilor pentru diversitate, dar exemplul funcționează la fel de bine și este tot atât de corect.

        Ceea ce transmite textul meu este, într-adevăr, o idee relativ simplă, la îndemâna tuturor. Dacă exemplul din industria textilă pare complicat, voi reaminti că în patria noastră, asemenea economiilor mai puțin dezvoltate, pentru îngroparea unui cablu, să zicem, este folosită o echipă de 5-7 lucrători cu lopeți și târnăcoape timp de trei săptămâni. În Berlin, lucrarea se realizează de un om pe un utilaj asistat de un coleg și un specialist în cabluri în trei zile (în Tokyo, dacă nu este foarte lung cablul, în câteva ore în timpul nopții). De ce se întâmplă așa oare? Răspunsul este, după cum spuneam, simplu. Pentru că valoarea forței de muncă umane și a timpului/duratei de executare a lucrării, este mai mică în România decât valoarea utilajului.

        Ceea ce observam eu în scurtul meu text (nu ofer sfaturi, mai ales gratis, dar primesc cu plăcere) este că „investitorul care își ucide propria afacere” ar putea face precum a făcut cel german înaintea lui, plătind pentru cel mai isteț dintre băieții cu târnăcopul cursul de operator de utilaj (căruia să-i ofere și un salariu mai mare) și să cumpere un utilaj cu care să facă lucrarea în trei zile.

        Altfel, firmele concurente care au asemenea utilaje îl vor determina să-și „ucidă” afacerea. Iar creșterea în timp a prețului pe piața forței de muncă face mai eficientă achiziționarea utiliajului, mai ales că nu va mai găsi lucrători la lopată care să accepte salarii mici. Cam aceasta este situația “investitorului italian” din exemplul meu anterior. Trebuie să-și sporească competitivitatea prin investiții în tehnologie și creșterea productivității, în creativitate, în marketing etc.

        Despre lipsa de atractivitate a mediului investițional românesc și despre o parte dintre cauze am vorbit în comentariul meu la textul postat de dl ministru Valentin Ionescu.

        P.S. Rog pe cei care doresc să-mi ofere drept contraexemplu utilajul numit „tren reciclator stabilizator la rece “in situ” ” să se abțină, pentru că este alt subiect și ne depărtăm nepermis de mult de tema articolului d-lui profesor Silviu Cerna

        • Prototipescu Fanel spune:

          exista utilaje si pentru montajul conductelor; ca principiu, e mai eficient economic sa inchiriezi decat sa cumperi utilajele, ca guvernele prefera sa taie de la investitii ca sa mareasca salarii; forta de munca e mai flexibila: o reloci de la santuri la alte categorii de lucrari, cand nu mai ai contracte pentru cabluri si conducte;
          dar in exemplul dvs problema e alta si e strict de natura tehnica: nu poti folosi utilajul in spatiile inguste dintre drum, proprietati, santuri, copaci, stalpi, etc
          si pe cat de credeibil va e exemplul, pe atat de credibila va e si teoria

        • Constantin spune:

          “Rog pe cei care doresc să-mi ofere drept contraexemplu utilajul…”

          Rugăminte greu de îndeplinit, după cum se observă, prin urmare mă voi mărgini în comentariile viitoare cu referire la microeconomie la exemple cu producătorul de cârlige de rufe. -:)

  15. mike spune:

    Interesant articol! O adevarata lectie de economie si de politica. As adauga doar ca, aceasta stafie a neo-Marxismului bantuie nu doar Romania, ci si intreaga Europa. Este modul in care guvernele din Europa controleaza politic societatile europene, prin asigurarea unei “bunastari” pentru toti si o protectie sociala nemaintilanita in alte zone. Daca acest lucru nu s-ar intampla, probabil ca Europa s-ar scufunda in anarhie. Apoi, exista obiceiul “salvarii” din faliment economic a unor state in care realitatea economica a fost constant falsificata (cazul Greciei, de exemplu). Asadar, cred ca lucrul care tine Europa unita este tocmai acest sistem neo-Marxist.

    • Cetateanul spune:

      Imi dau lacrimile de emotii … Cum platiti voi oamenii mai mult decat merita de fapt, va plang de mila …

    • Prototipescu Fanel spune:

      ….si obiceiul “salvarii” planetei cu taxe si accize cat mai ridicate la resursa primara: energia

  16. ion adrian spune:

    o sinteza utila in continuara postarii anterioare despre stinta economice asa cum a fost ea dezvoltata de corifeii scolii austriece ee economie politica:

    Carl Menger(1840-1941)
    Eugen von Böhm-Bawerk((1851-1914)
    Friedrich von Wieser (1851-1926)
    Ludwig von Mises (1881-1973)
    Friedrich Hayek (1899-1992)
    Murray Rothbard(1926-1995)

    Cred ca cine are rabdare sa citeasca opusul de cca 800 de pagini scris de von Misses spre sfarsitul vietii active respectiv Acţiunea umană (1949), „Biblia economică a omului civilizat”, după cum a caracterizat-o Murray Rothbard va intelege mult mai complet cele scrise de dl Silviu Cerna cat si narura economic crimnala a comunismului. Mises construieşte un sistem economic dedus raţional din câteva axiome. „Este ştiinţa economică dezvoltată ca disciplină deductivă, pe firul implicaţiilor logice ale existenţei acţiunii umane”, a spus Murray Rothbard despre „magnum opus”-ul misesian.

    PS Azi Actiunea umana poate fi citita si in romaneste la: https://mises.ro/43/actiunea-umana

    • ion adrian spune:

      PPS Evident “Calea a treia” va ingloba rezultatele remarcabile ale scolii austriece de stiinta economica

  17. Cetateanul spune:

    Pai si nu este adevarat ca marile averi se fac prin exploatare ? Prin faptul ca cineva profita de altcineva care nu poate emigra, nu are bani pentru a emigra, etc …

  18. DSK spune:

    Autorul opune unei teorii extreme de stânga una diametral opusă de dreapta. Ambele cu serioase rupturi de realitate amestecate cu realități confirmate. Salariul minim este moral și necesar economic. E o problemă de management dacă angajatul crează o plus-valoare mai mică decât cea care justifică salariul minim. Ultra-liberalismul duce inevitabil la capitalism sălbatic. La crize din care iese pe spinarea celor multi cu resurse mici, utilizând constrângerile Statului pe care înainte de criză îl îndemnau să nu intervină în economie. Problema e ca intervenția statului să fie inteligentă, sa ai viziunea corectă “unde dai și unde crapă”, neinfluențată de doctrine, lobby-uri si interese politice, ceea ce pare extrem de greu, iar la noi in Românica, în prezent imposibil.

  19. FLORIAN D. MIREA spune:

    Marx nu era atat de imbecil ca sa nu stie cum functioneaza in realitate economia. Dar in mod intentionat abordarea lui din “Capitalul” a fost una politicianista de tip iacobin, pentru a justifica fondarea Internationalei muncitorilor in beneficiul unei mafii internationale, care a urmarit sa isi atinga interesele, de care marea finanta (reprezentata de Rotschild et Co) nu a fost deloc straina. Faptul ca niste mari bancheri germani si americani au dat bani lui Lenin si Trotki ca sa instaureze totalitarismul comunist nu a fost un accident al istoriei. “Clasa muncitoare” a servit si serveste ca paravan si pentru legitimare. Marx n-a muncit o zi in viata lui, Engels era mare patron capitalist in Anglia – ce interes real aveau astia si altii ca ei sa serveasca cu adevarat cauza poporului?! Ca teoria “plusvalorii” este o gogoasa politicianista de extrema stanga, in serviciul parazitilor cu bani multi o demonstreaza intre aletele faptul ca regimurile comuniste au confiscat (ei ziceau ca “nationalizeaza” cand furau pentru buzunarele lor) mii de mici afaceri de familie, unde asa zisa exploatare rezultata din plusvaloare nu exista, fiindca cel care muncea era si patronul muncii sale (un frizer, un croitor, un taran proprietar de pamant etc.). Or comunistii mai ales pe acesti mici intreprinzatori i-a casapit cu predilectie, nu pe alde Rotschild care detinea averi fabuloase din te miri ce. Regimul Dragnea vrea sa intoarca Romania, pe alta cale, acolo.

  20. DragosH spune:

    Din ce am gasit, pt. Romania e valabil.

    https://countryeconomy.com/national-minimum-wage

  21. Cetateanul spune:

    Pentru cei care mai sunt naivi … un singur nume … omul asta a facut cat nu au facut zeci de mii de “bugetari” care nu vedeau problema … servicii sercrete … Bradley Birkenfeld … sa plangem de mila bogatasilor … ei dupa ce ne iau banii prin tot felul de afaceri de tip monopol si escrocherii sa-i si plangem acuma … pe ce lume plina de naivi traim …

  22. Cinicul spune:

    DSK are mai sus un comentariu rational cand spune ca autorul critica extremismul de stanga in timp ce îmbrățișează fundamentalismul de dreapta.
    Ma asteptam din partea autorului sa argumenteze cu cifre cat ar trebui sa fie salariul minim in R, ca doar este specialist. In schimb articolul vine cu lozinci și teorii.
    Nu ma astept la un raspuns din partea autorului, acest tip de articole sunt din categoria Publici și Fugi. Sa ma explic: cand un autor publică un articol, care supus barajului comentatorilor, se dovedește vulnerabil, autorul se refugiază intr-o tăcere disprețuitoare. Păcat pentru ca aceasta platforma nu este doar o gazeta de perete, este un for in care se dezbat, se combat si se apara idei.

    • Constantin spune:

      Fără să-mi doresc neapărat să fiu avocatul autorului, dintre ale cărui opinii pe unele le-am comentat critic anterior, trebuie să remarc faptul că domnia-sa a intuit cât se poate de corect, există numeroși cititori care comentează necunoscând noțiuni de amănunt ale teoriei economice. De asemenea, unii nu fac nici efortul de a citi cu atenție comentariile celorlalți cititori, iar neînțelegerile pot apărea în contextul în care cititorii au profesii diverse, nu au totți studii economice șamd.

      Dacă există îndoieli cu privire la corectitudinea teoriei expuse de profesorul Silviu Cerna, ea poate fi verificată în manualul de economie și comentariile [contradictorii] în cunoștință de cauză sunt fără îndoială binevenite. Dacă cititorii refuză efortul de a consulta manualul, teoriile prezentate în articolul acesta sunt ele însele binevenite.

      Referitor la comentariul lui @DSK pe care-l menționați, sunt de acord cu fragmentul citat și am argumentat mai sus opinia mea, dar nu este de așteptat din partea autorului să calculeze salariul minim optim, atât timp cât domnia-sa crede că ar trebui eliminat.

      • Cinicul spune:

        Aveti dreptate cand spuneti ca multi comentatori nu au cunostinte de economie si ar trebui sa citeasca ceva manuale. In acelasi timp indraznesc sa spun ca multi autori ar trebui sa verifice daca manualele, unele scrise prin sec 18, cand pietele erau foarte localizate, reflecta realitatea de azi.
        Spuneam intr-un comentariu anterior ca nu exista o piata libera a muncii dar exista o piata libera a capitalului. Un muncitor din Vaslui nu poate sa se mute peste noapte in Vietnam si nici macar la Timisoara, unde nu ar avea un acoperis. In aceste conditii teroriile clasice precum cea a avantajului competitiv al angajatului sunt niste glume proaste.
        Teorii precum stabilirea salariului prin echilibrul cererei si ofertei de munca nu sunt valabile peste tot si intotdeauna. Nu cred ca poate argumenta cineva convingator ca salariul unei muncitoare de la o fabrica de textile din Buhusi poate fi negociat pe baza de cerere si oferta in conditiile in care nu exista o alta oferta. Astfel de situatii nu sunt deloc rare. Un cinic si mai mare decat mine ar putea spune ca textilista in cauza este libera sa accepte sau nu oferta si astfel teoria de mai sus este validata. Din pacte pentru economistii convertiti peste noapte la neoliberalism economia nu functioneaza inca folosind numai roboti si nici pe piete cu adevarat libere, care nu exista nicaieri, si pe termen lung societatea are de pierdut daca textilista din Buhusi castiga doar atat cat sa-si plateasca chiria, o paine si autobuzul. Despre efectele unei astfel de politici econmice ii invit pe fundamentalistii neoliberalismului sa-l citeasca pe Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel pentru economie.
        Cat despre utilitatea salariului minim chiar si manualele din care se inspira autorul arata ca in tarile sarace salariul minim stimuleaza cresterea economica pentru ca angajatii care beneficiaza de el vor cheltui toti banii pe bunuri de consum imediat, majoritatea fabricate pe piata locala.

        • Cetateanul spune:

          Pai este logic ca cel ce venituri mici va cheltui banii pe strictul necesar in mare parte, stimuland productia locala …
          Banul se reintoarce in economie intr-un mod benefic .

        • Constantin spune:

          „Nu cred ca poate argumenta cineva convingator ca salariul unei muncitoare de la o fabrica de textile din Buhusi poate fi negociat pe baza de cerere si oferta in conditiile in care nu exista o alta oferta.”

          Piețe perfecte există doar în teorie.
          Sunt de accord cu dumneavoastră. Există zone defavorizate, monoindustriale, există populație captivă, dar acestea sunt excepții. Dar, pe de o parte, n-au treabă cu neoliberalismul, care de fapt este o doctrină de centru-stânga, mai ales prin ordoliberalismul Școlii de la Freiburg și economia socială de piață pe care o promovează.

          Pe de altă parte, libera circulație a permis migrarea forței de muncă excedentare în regiunea Buhuși către piața unică europeană. (A se vedea în context tâmpenia spusă recent de ministrul român de finanțe.) În fine…

          Or, din câte se înțelege din comentariu, ceea ce dumneavoastră reclamați este tocmai în sensul necesității intervenției statului în economie pentru protejarea persoanelor defavorizate (unde concurența pe piața forței de muncă nu funcționează, spre exemplu) și sprijinirea investițiilor în zone monoindustriale, bunăoară, lipsite de resurse, șamd. Adică, mă scuzați, măsuri neoliberale.

          P.S. Lăsați-l pe dl Joseph Stiglitz , dânsul este mai rezervat, urmăriți-l pe dl Paul Krugman (NP2008)! Citesc cu plăcere intervențiile în presă și pe Twitter ale domniei-sale pentru că mă amuză teribil. Asta pentru că mai toate degajă un stângism surprinzător pentru un reputat specialist în economie. Dar…Spre deosebire de articolele mai mult sau mai puțin amuzante din presă, în manualele domniilor-lor sunt cât se poat de obiectivi!

          • Cinicul spune:

            Il urmăresc și pe PK. Analizele sale despre cauzele crizei din 2008 (In special dereglementarea sistemului bancar introdusă de Bill Clinton) au stârnit mania talibanilor laissez faire-ului; inclusiv ă unui istoric britanic pe care-l apreciez, Niall Ferguson.

  23. ion spune:

    Eu sunt de parere ca autorul e rupt de realitate, mai trebuie iesit din biblioteca. Realitatea e mult mai complexa, si e cu totul alta. Ar trebui sa revada care e scopul stiintei economice. Si eu din ce imi dau seama ca nu ca stim ce sa facem, dar habar nu avem ce se intampla, si va mai dura inca mult timp, secole.

    La toti ganditorii pomeniti, lipsesc o gramada de “maruntisuri” gen motivatia, conjunctura, erorile, lenea, etc. Si da, Marx avea dreptate se plateste timpul la salariati, ca face nu face aici deja e vorba de altceva, dar in realitatea actuala se plateste timpul daca il ai pe salariu. Dar chiar si daca platesti un serviciu, totul e inclus in pret, altfel da faliment. Ca sa produca eficient si calitativ, sunt o mie de alte mecanisme.

    In privinta salariului minim. Daca ne uitam in vest ei au forta de munca foarte scumpa, aceasta inseamna ca ei sunt fortati sa produca cu valoare adaugata mare, altfel nu supravietuiesc. De acea ei ataca probleme cu valoare adaugata mare, iar noi facem afaceri cu valoare adaugata foarte mica, la limita de supravietuire, ce e foarte rau pentru intreprinzatori, angajat si economie. E o problema in primul rand al antreprenorilor ca nu inteleg asta, am fost si eu bolnav o perioada, dar m-am lecuit. Daca ai valoare adaugata mica trebuie sa faci volum mare, nu merge fara volum, iar noi volum nu avem, piata e relativ mica.

  24. Silviu Cerna silviu cerna spune:

    Răspuns Cinicului :

    De ce pretindeți ca autorul să își apere poziția față de un comentator anonim?

    • Dedalus spune:

      Daca nu discutati cu comentatorii, renuntati la posibilitatea pe care numai o platforma de acest tip o ofera, aceea de a consolida un punct de vedere sau de-l modifica.

      Este dupa parerea mea, una din cauzele incapacitatii politicii de dreapta de a ajunge la electorat: lipsa dialogului.

    • Cinicul spune:

      Domnul Profesor,

      Acesata platforma este facuta pentru a dezbate idei si nu pentru a afisa teorii, cele din urma se pot publica in reviste de economie. Dvs ati iesit in agora cu niste idei in care credeti.
      Nu sunt atat de orgolios sa pretind o replica cu titul personal. Sunt destui alti comentatori care au criticat punctul dvs de vedere, unii cu cifre chiar din Timisoara. Nu ati replicat la nici unul.
      Acesata platforma nu cere sa ne afisam numele real, sunt chiar si autori de pe Contributors care folosesc pseudonime.
      Economia se bazeaza pe date reale si nu pe teorii. Nu cred ca trebuie sa aruncam la cos datele ca sa salvam, niste teorii. Economia reala de azi nu mai functioneaza dupa teorii scrise in sec 18 si valabile pentru piete primitive. Piete libere nu au existat si nu exista nicaieri. Peste tot oamenii creaza un cadru in care sa se manifeste mai mult sau mai putin liber anumite componente ale pietelor. In acelasi timp politicile economice poate stimula sau descuraja cresterea economica. De peste 20 ani Romania a devenit “atractiva” prin salarii f mici, un fel de race to the bottom in new speak, care ne duce la concurenta cu tari precum Vietnam sau Cambodia, de unde tocmai m-am intors, si unde salariul minim este 130-180$/luna. Daca continuam cu polituci neoliberale vom ajunge sa concuram si cu Laosul.
      Poate reusiti dvs sa explicati cum se stabileste prin echilibrul cererii si ofertei salariul unei textiliste din Buhusi.

      • Prototipescu Fanel spune:

        datele reale, ele in sine, nu conduc la nici o crestere economica, ci doar aplicarea unor strategii coerente, bazate pe teoriile rezultate din experientele anterioare, unele mai placute, altele mai putin sau deloc placute, sau eventual recurgerea la noi experimente mai mult sau mai putin hazardate, pe viu, cu pacientul pe post de cobai

        • baraka spune:

          Experientele nu pot fi decat anterioare.
          Datele reale fac parte din experientele de care pomenesti.
          Teoriile sunt abstractizari, deductii, intuitii blabla care trebuie sa confirme datele alea.
          Despre asta vorbeste “cinicul” – sa-si probeze teoriile cu niste masuratori; despre ce vorbesti tu -nu cred ca cineva a pp ceva de genul hai sa masuram lucruri fara nicio noima, sa fie acolo.

          • Prototipescu Fanel spune:

            pai si ce va impiedica pe dvs sa expuneti o situatie concreta care nu satisface teoria ? nici macar nu e nevoie sa faceti vreo demonstratie, ci doar sa prezentati un argument minimal sau o ipoteza contrara, nu bla-blauri proprii; sau macar sa solicitati un exemplu concret, demonstrativ, pentru o anume afirmatie din multitudinea celor expuse in articol; poate veti primi raspuns de la un alt comentator, daca dl.Profesor nu isi poate permite sa-si iroseasca timpul cu fiecare dintre noi in parte

  25. Silviu Cerna Silviu Cerna spune:

    Răspuns dlui. Valentin M. Ionescu

    Afirmația dvs. că „Articolul are o parte teoretică destul de largă, dar corectă. Doar ca generatiile mai tinere nu mai au răbdare să citească” ne încurajează și ne îndeamnă totodată să reamintim cititorilor mai grăbiți următorul citat din ultimele pagini ale faimoasei lucrări a lui Keynes, „Teoria generală….”:

    „Ideile economiştilor şi ale teoreticienilor politicii, şi atunci când au dreptate şi atunci când greşesc, exercită o influenţă mai puternică decât se crede îndeobşte. Într-adevăr, puţine alte lucruri guvernează lumea. Oamenii de acţiune, care se cred liberi de orice influenţe intelectuale, sunt de obicei robii vreunui economist defunct. Maniaci aflaţi la putere, pe care îi inspiră glasuri ce numai ei le aud, îşi extrag declaraţiile delirante din operele vreunui scrib savant apărute cu câţiva ani mai devreme. Am convingerea că forţa drepturilor câştigate (intereselor – n.n.; traducere neinspirată) este mult exagerată în comparaţie cu penetraţia treptată a ideilor. Este adevărat, acestea nu acţionează imediat, ci după un timp oarecare, căci în domeniul teoriei economice şi politice nu sunt mulţi aceia pe care îi influenţează idei noi după ce trec de vârsta de 25 sau 30 de ani, astfel încât este puţin probabil ca ideile pe care funcţionarii publici, politicienii şi chiar agitatorii le aplică la evenimentele curente să fie dintre cele mai noi. Dar, mai devreme sau mai târziu, ideile şi nu drepturile câştigate (interesele – n. n.) sunt cele care se dovedesc periculoase, şi în bine şi în rău.” (J.M. Keyenes, Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor, Ed. şt., Buc., 1970, p. 384-385).

  26. ion adrian spune:

    1)Ce este salariul minim?
    2)Cat ar trebui sa fie el intr-o tara caci vedem din linkul dat de Dragos H:ca el are o varabilitate foarte mare de la tara la tara: https://countryeconomy.com/national-minimum-wage
    3) Ce legatura este cu somajul?
    4) Dar cu productivitatea muncii?

    • Dedalus spune:

      Salariul minim ar trebui analizat in contextul statului respectiv. Altfel, isi pierde relevanta.

      Salariu minim au si SUA si Coreea de Nord. :-)

      La fel si valoarea sa. Salariul e in bani, iar banii compara, nu masoara. Asta inseamna ca trebuie analizat in legatura cu: alte venituri, discunctionalitatile de piata respective si multe altele.

      ====

      Intrebarea pusa de articol este insa, dupa mine, alte, anume: a fost stabilit salariul minim ca raspuns la o necesitate, sau este doar o masura ce cumpara voturi?

      Adica, vorbim despre intentie si, ca orice intentie, este dificil de identificat.

    • Prototipescu Fanel spune:

      eu cred ca salariul minim trebuie corelat cu pretul energiei, avand in vedere ca acesta din urma este reglementat de stat si contine taxe si accize de echilibrare cu nivelul pretului pietei europene; inainte sa fie captiv pe piata muncii, salariatul e captiv pe piata energiei, care e mereu in crestere
      corelarea cu productivitatea muncii e doar treaba angajatorului, treaba statului fiind sa incurajeze munca in orice situatie, renuntand la taxarea saraciei; nu e relevant cat de productiva e activitatea unei batranici care vinde urzici pe bordura trotuarului, ci faptul ca orice activitate avand ca rezultat o tranzactie de marfuri sau servicii adauga ceva la productia totala, rezultand crestere economica, in timp ce cresterea somajului ar trebui sa aiba ca efect o crestere a productivitatii celor ramasi activi, ca sa nu scada productia totala si implicit venitul pe cap de locuitor.

  27. Adrian Popescu spune:

    ,, Cine nu munceste sa nu manince ,,
    Bugetarul in tara asta nu produce aproape nimic ( ca sa nu spun nimic ). Este un consumator ordinar de PIB . Iar bugetari sint multi , scumpi si ineficienti . Politica promovata de aproape toti guvernantii a fost de a lua cu japca din rodul muncii mediului privat ca sa dea beneficii nemeritate bugetarilor . Cu unicul scop de a-i mentine in plasa electorala . Initiativa privata trebuie sa zburde . Elevii trebuie invatati in scoli sa nu traiasca cu ideea ca institutiile statului trebuie sa le dea , sa le garanteze , sa le asigure , …… Muncesti , maninci ; nu muncesti , nu maninci .

  28. Cetateanul spune:

    Normarea muncii ar insemna practic aducerea democratiei si la locul de munca, actualmente democratia la locul de munca lipseste cu desarvarsire desi se spune ca traim in democratie … Astazi l-am urmarit cu mare atentie pe Richard Wolff .

    • Constantin spune:

      Domnule, noi îi spunem vulgar Codul Muncii, specialițtii în domeniul muncii, precum probabil sunteți, îl numesc Legea nr.53/2003. În cuprinsul art. 129 șcl. găsiți referiri exact la subiectul propus de dumneavoastră.

      Am trăit epoca minunată a normelor generalizate în economie, a întrecerrilor socialiste și a depășirii normelor în cadrul acordului individual ori global. Păi, cum altfel poți determina progresul într-o economie planificată, altfel decât prin depășirea normei?!

      În context, mi-amintesc de o butadă cu privire la normele cantitative. O fabrică de lopeți sovietică a planificat la ordinul Partidului producerea unui anumit număr de lopeți anual. Pentru depășirea normei lopețile au devenit din ce în ce mai subțiri, astfel că se îndoiau la prima încercare de a le utiliza. S-a schimbat principiul de normare, folosind criteriul masei lopeții. După aceasta, lopețile fabricate au ajuns să cântărească 1,5kg fiecare, astfel că au devenit de dificil de mânuit. șamd.

      Prin urmare, este normarea singură un mijloc/ un instrument microeconomic valid, care poate fi utilizat îndeajuns de eficient pentru sporirea competitivității produselor? Eu am îndrăznit să vorbesc în exemplele mele despre altele, experimentate și validate de-a lungul secolelor în economiile concurențiale de piață.

      În cazul producției industriale normarea este utilizată cu succes în anumite faze ale unor procese tehnologice. Modul de alcătuire a normei didactice, spre exemplu, vedem că nu asigură calitatea procesului educațional. Mai utilă ar fi, după opinia mea, în acest caz, creșterea concurenței la ocuparea posturilor în învățământ. Șamd.

      Competiția este singura cale spre dezvoltare și progres.

      • Cetateanul spune:

        Inteleg ideea dumneavoastra, deci afirmati, pe scurt ca “am trait-o si pe asta” si nu a functionat . Nu a functionat deoarece, exact ca in capitalism si in comunism doar cativa luau decizii in numele celor multi, decizii pe care doar cei multi le suportau .
        Sa va dau un simplu exemplu . Am lucrat la o fabrica unde se fabricau manual produse din piele . In ziua de proba am facut doua produse . Apoi, cu timpul, muncind si invatand norma a crescut, pana la 8 produse pe zi, se putea face daca erai atent si dedicat . Apoi, dupa circa doua luni, odata cu atingerea aceste productivitati se considera ca ai o baza solida de la care poti sa faci progrese si ne-au marit norma, treptat, la 20, tinta finala erau 30 de produse pe zi .
        Marea majoritate a oamenilor de acolo nu puteau sa faca cel mult 20 de produse pe zi, asta daca nu apareau probeleme neprevazute .
        Vazand ce se intimpla, am mers la angajator, care era un subcontractor si am discutat deschis, i-am zis ca mie imi place ceea ce se face acolo, e curat, organizat, reguli clare, dar marea problema este norma si ca oricat incerc nici eu nu pot sa fac mai mult de 20 de produse pe zi . Am intrebat cate produse trebuie sa fac pentru ca firma sa mearga pe profit si practic care era considerata “norma standard” . MI-a raspuns ca norma standard era de 8 produse pe zi, deci practic cei care faceau, spre exemplu, 16 produse pe zi depaseau norma cu 100%, dar se dorea o norma onligatorie de 30 de produse pe zi .
        In mod natural, daca muncitorii ar fi avut un cuvant de zis acolo, norma ar fi ajuns, in urma votului, undeva la 16 produse pe zi si fabrica ar fi functionat si acuma . Fabrica s-a inchis deoarece oamenii plecau si desi o buna parte din cei care cautau un loc de munca au ajuns in cele din urma si acolo, nu au rezistat mult timp la ritmul infernal .
        Progresul face parte din natura umanai, oriunde am lucrat, in orice domeniu, m-a motivat dorinta de a fi eficient nu pentru a concura cu altii ci pentru a face o treaba de calitate, folositoare unui alt om, iar acest lucru pot sa-l fac si in comunism dar si in capitalism sau in orice alt sistem .

      • Cetateanul spune:

        Practic, capitalismul nu are nimic de-a face cu democratia, eu asta traiesc si asa aud vorbind pe toti oamenii care au muncit ceva in viata lor, orice, de la doctori la oameni cu joburi foarte simple .

      • Cetateanul spune:

        Unul din patru tineri nu munceste, consumul de droguri si viciile periculoase sunt prezente la tot pasul, iar situatia se inrautateste pe zi ce trece, in timp ce altii “creeaza” locuri de munca doar daca obtin un anumit profit, vi se pare normal ?

  29. Silviu Cerna Silviu Cerna spune:

    Răspunsurile unor economiști consacrați la afirmațiile Cetățeanului și ale altor comentatori care par să ignore sau să nege legătura fundamentală între libertatea economică şi libertatea politică:

    „Istoria dovedeşte, fără echivoc, că există o relaţie între libertatea politică şi piaţa liberă. Nu cunosc nici un exemplu de societate care, în timp sau în spaţiu, să fi cunoscut într-o largă măsură libertatea politică, fără a fi folosit ceva comparabil cu piaţa liberă pentru a-şi organiza grosul activităţii economice.” (M. Friedman, Capitalism şi libertate, Ed. enciclopedică, Buc., 1995., p. 21).

    „O economie de piaţă funcţională presupune anumite a activităţi din partea statului; există altele, care pot ajuta la funcţionarea economiei; în fine, pot fi tolerate multe alte acţiuni ale statului, cu condiţia ca ele să fie compatibile cu funcţionarea pieţei. Există, însă, acţiuni contrare însuşi principiului pe care se întemeiază o societate liberă şi care trebuie excluse din principiu, pentru ca aceasta să funcţioneze. În consecinţă, un guvern care este relativ inactiv, dar care comite astfel de erori poate contribui în mult mai mare măsură la slăbirea economiei de piaţă decît unul care este mai preocupat de problemele economice, dar care se limitează la acţiuni care asistă forţele spontane ale economiei.’’ (F. Hayek, Constituţia libertăţii, Institutul European, Iaşi, 1998, p. 238-239).

    “Este posibil să aperi sistemul nostru economic, deoarece, prin corectivele keynesiene, el este, cum se spune, “cel mai bun pe care îl avem sub ochi”. Sau, în orice caz, el nu este foarte rău, iar schimbarea sa este dificilă. Pe scurt, sistemul nostru este cel mai bun pe care îl avem. Ori, este posibil să adopţi linia dură a lui Schumpeter, preluată de la Marx. Sistemul este crud, injust, instabil, însă el produce efectiv bunuri şi, slavă Domnului, acestea sunt chiar bunurile pe care ni le dorim. Se pot, de asemenea, recunoaşte defectele sale, pentru a le apăra la nivel politic, invocând că democraţia, aşa cum o cunoaştem noi, nu s-a putut dezvolta în nici un alt sistem şi nu a putut supravieţui în afara lui.” (J. Robinson, Economic Philosophy, Chicago: Aldine, 1962; trad. ns.)

    • Cetateanul spune:

      Toate aceste teorii pe care le-ai enumarat mai sus din manuale sunt false deoarece cei care platesc produsele si serviciile sunt angajatorii si deci ei ar trebui sa decida cu banii lor, cati bani sa primeasca cei care muncesc efectiv acolo, conducerea, etc .
      Va asigur ca ca am tot interesul in a cumpara produse mai bune si a ma implica in cat mai mare masura in rasplatirea celor care le produc, conducerea unitatii de productie este foarte importanta, dar castigurile trebuie sa fie echitabile si asta o poata hotari doar angajatorul de facto, omul care plateste !

    • Cetateanul spune:

      Sa nuantez putin . Toti suntem in tara asta, intr-o proportie mai mare sau mai mica clienti captivi . Am lucrat pana acum in doua domenii de maxima importanta pentru orice tip de societate si pot sa spun ca in ambele exista doar cateva mari companii care domina piata, practic toti clientii lor sunt clienti captivi, nu exista o concurenta reala . Domenii in care se vehiculeaza spagi astronomice si practic datorita lor multi oameni nu au bani pentru medicamente si alte beneficii pe care le merita cu prisosinta .
      Din aceasta cauza toti cei care platesc pentru un serviciu sau un produs ar trebui sa poata sa decida in ce masura profiturile vor ajunge sau nu la angajatii din companie .
      Este inuman sa obligi un om sa perpetueze un astfel de sistem bazat pe umilita si exploatare, adica pe obtinerea profitului maxim .
      Dupa opinia mea, toate teoriile bazate pe faptul ca suntem intr-o piata libera sunt false, deoarece multe companii au avut grija sa plateasca politicienii – vezi asta aproape zilnic la tv, daca ar mai fi nevoie de dovezi – pentru a-si asigura legi si contracte favorabile doar lor, si nu in interesul general al societatii .

  30. Cetateanul spune:

    Sistemul produce actual o polarizare din ce in ce mai accentuata a societatii, intre cei care au foarte mult si restul .
    Nu se pune problema ca oamenii sa se lipseasca de produsele de necesitate, de fapt, adevaratii angajatori sunt cei care platesc serviciile si produsele . Daca tot traim intr-o democratie si putem sa alegem, se poate schimba, doar ca si idee ca doar acum tehnologia ne permite, la plata electronica sa se poata alege procentul din profit care sa revina muncitorilor, spre exemplu intre 30% si 80%, asta pe langa salariile fixe .Nu vad ce interes ar avea un cumparator, adevaratul angajator in facto, ca intr-o fabrica personalul sa se schimbe odata la cateva luni, calitatea sa fie din ce in ce mai proasta, oamenii sa fie exploatati si doar cativa de acolo sa castige foarte bine .
    Putem sa punem economia sa lucreze in folosul tuturor oamenilor implicati dar si interesul general al societatii ? Putem si avem acum tehnologiile care sa ne permita sa facem acest lucru .

    • Silviu Cerna Silviu Cerna spune:

      Răspuns la ultimele două comentarii ale Cetățeanului:

      Nu înțeleg afirmația dvs. că: ”Toate aceste teorii pe care le-ai (?) enumarat (sic!) mai sus din manuale sunt false, deoarece cei care platesc produsele și serviciile sunt angajatorii și deci…”.

      Într-o economie de piață, cei care plătesc bunurile și serviciile sunt consumatorii. În modul acesta, ei stabilesc, prin ceea ce am putea numi „vot monetar”, ce bunuri și servicii se vor produce, cum anume (tehnologii; costuri, inclusiv cu manopera; ș.a.m.d.) și pentru cine anume. Esențial prin prisma relației între piață (libertatea economică) și democrație (libertatea politică) este că aceste „voturi” nu se exprimă doar periodic, din patru în patru ani, cât este, de regulă, ciclul electoral în țările democratice, ci în fiecare zi și în fiecare ceas, și anume prin decizia consumatorilor de a cumpăra sau a nu cumpăra un anumit bun sau serviciu. Banii pe care consumatorii îi plătesc sunt folosiți de întreprinderi, în final, pentru plata salariilor, dividentelor, rentelor, dobânzilor etc., adică pentru remunerarea factorilor de producție și, deci, formarea veniturilor consumatorilor, de această dată în calitatea lor de angajați, angajatori, creditori etc. Cu alte cuvinte, piața este democrație „directă”, în timp ce sistemele de guvernământ din țările democratice sunt doar democrații „reprezentative”.

      Este important de spus, de asemenea, că în pofida numeroaselor critici care i s-au adus economiei de piață în cursul timpului, oamenii care interacţionează în acest tip de economie intră în relaţii ce au o puternică încărcătură morală. Dimensiunea morală a acestor relaţii este inerentă elementelor constitutive ale economiei de piaţă – proprietate privată, liberă întreprindere, schimburi efectuate în mod voluntar la preţuri formate în funcţie de cerere şi ofertă –, indiferent de profitul pe care îl realizează întreprinzătorii, care nu este luat de la nimeni şi care, de aceea, le aparţine în mod legitim. (v. http://www.contributors.ro/economie/dimensiunea-morala-a-economiei-de-piata/).

      În fine, la sugestia dvs. (și a altor comentatori) că una este teoria și alta practica (sau, după cum se spunea înainte de 1989: „teoria ca teoria, dar practica ne omoară”; evident, aici prin „teorie” se înțelege „ideologie”), s-ar putea răspunde mai pe larg, arătând că, în toate științele, cel mai practic lucru este o teorie bună (corectă). Nu ne propunem însă să facem aici această demonstrație, ci ne vom limita la redarea unui citat celebru (Eleanor Roosevelt-prima doamnă a Americii în perioada martie 1933-aprilie 1945): „Mințile luminate discută idei (teorii-n.ns.), mințile mediocre discută evenimente, iar mințile mici discută oamenii.”

      Sărbători fericite.

      • Cetateanul spune:

        Un ultim comentariu pe aceasta tema .
        Din pacate marea majoritate a “angajatorilor” sunt extrem de preocupati cu ce model de autoturism circula, stau ca pe spini sa nu le zgarie cineva vopseaua, traiesc si afiseaza un stil de viata opulent intr-o tara in care multi oameni rabda frig si uneori fac foamea … va dati seama ce respect au pentru munca si pentru cei care muncesc, multi au luat pe nimic de la stat hale, spatii comerciale, terenuri si nu au fost capabili in viata lor sa inceapa o afacere de la zero, sunt multi dintre ei niste nulitati din toate punctele de vedere !
        In toata ecuatia asta eu vad ca sistemul actual si-a atins limitele si incepe sa ia la vale, incet, dar sigur .
        Sa va demonstrez :
        Muncitorul produce bunurile si serviciile care au cautare pe piata, dar el nu mai poate sa tina in spate :
        a. pe “angajatorul” care de multe ori este practic un intermediar de fapt, doar in unele cazuri isi asuma riscuri si care datorita stilului de viata si a faptului ca de cele mai multe ori si-a facut averea prin exploatare efectiv, nu discutii sincere, nu negociere, nu intelegere, nu nimic, exploatare pe fata, si santaj, nu-ti convine ia-ti familia si pleaca in alta localitate sau in alta tara !, oricum categoria asta de “angajatori” o sa dispara in cativa ani cel mult,
        b. pe monopolisti care la randul lor iau cat mai mult de la toata lumea, la ei nu se aplica principiile pietei,
        c. statul national care de multe ori la fel ca si “angajatorul”, este ineficient si cheltuie o buna parte din bani total aiuria .
        Im cumpar si eu o vesta, nu stie niciodata .

        Dupa cum bine spune o veche vorba romaneasca :: “cine rade la urma rade mai bine” .
        “Sarbatori fericite !” va urez si eu, pana nu o sa declare presedintia urarea ca fiind discriminatorie, sa ne pastram traditiile si familiile mai presus de orice .

  31. Cetateanul spune:

    Stimate domn, sa lamurim pe rand :
    1. Nu stiu ce parte v-a facut sa intelegeti ca v-as fi atacat la persoana, meseria de profesor este una pe care o stimez foarte mult si faptul ca se discuta pe o tema atat de importanta nu poate sa fie decat benefic,
    2. Teoretic aveti perfecta dreptate, eu insumi am facut parte timp de vreo 15 ani din sistemul pietei libere in care mergi la banca, ceri imprumut, deschizi firma, investesti toti banii pe care i-ai imprumutat plus aduci tot ce ai strans de acasa, muncesti zi si noapte si speri sa faci un ban cinstit, asa este, iti asumi un risc insemnat, dar aceasta piata relativ libera este doar o parte din intreaga economie,
    3. Tot ce ati descris in teorie nu “bate” cu firmele de tip monopol, firme care dupa cum numele va spune nu sunt la alegere, poate eu stiu ocoliti pe una dar intotdeuna in drum spre alta la fel, cu acelasi pret, aceasi politica, poate si cu aceasi actionari ,
    4. Firmele de tip monopol nu numai ca iau bani foarte multi din economia tarii respective, dar practic consuma nepermis de mult si din resursele pe care le produc cu un efort insemnat celalalte firme, unde omul care plateste face legea. resurse pretioase de care statul are nevoie pentru a asigura bani pentru educatie, sanatate, politie, etc .

    Nu stiu cine a zis asta, dar citez din memorie : “O afacere se deosebeste de o escrocherie prin faptul ca intr-o afacere toate partile implicate au de castigat” .



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Silviu Cerna


Silviu Cerna

Silviu Cerna este profesor emerit de ‘’Economie monetară’’ la Facultatea de Economie şi de Adminstrare a Afacerilor a Universităţii de Vest din Timişoara. Este autor a... Citeste mai departe


E randul tau

Vedeti ca o parte din analiza dvs. se face pe Nota de informare generica din site (de fapt cred ca e...

de: Bogdan Manolea

la "Câteva considerații referitoare la votul diasporei din noiembrie 2019"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

septembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)