vineri, martie 29, 2024

Şapte ani fără finanţarea ştiinţelor umaniste?

Am primit în cursul acestei veri invitaţii repetate pentru a participa la o consultare iniţiată de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării. Nu sunt singurul invitat, presupun că invitaţii trebuie sa fie de ordinul miilor, întrucât majoritatea colegilor din diferite domenii ale cunoaşterii, inclusiv umanişti, pe care i-am întrebat mi-au confirmat primirea şi, uneori, onorarea invitaţiei. Această dezbatere publică pare să se fi încheiat în 6 septembrie. Pentru că am fost pus, parcurgând aria dezbaterii, în faţa unui paradox covârşitor, menit în mod natural să ne răscolească în profunzime conştiinţele, m-am gândit că ar fi utilă deschiderea unei dezbateri publice mai largi. Paradoxul este: deşi profesia mea şi a multor adresanţi ai invitaţiei este una umanistă, totuşi am fost invitaţi să participăm la o dezbatere unde nu am regăsit nimic din domeniul acestor ştiinţe umaniste. Dacă particip, admit tacit că ele nu au ce căuta acolo; dacă nu particip, se va lua o decizie la care rămân indiferent şi somnolent.

Obiectul acestei dezbateri este extrem de important pentru viaţa oricărui cercetător în România. În urma ei se va stabili Planul Naţional strategic 2014-2020, prin care va fi finanţată cercetarea ştiinţifică, se vor organiza competiţii pentru granturi, se va realiza o ierarhie a priorităţilor de cunoaştere şi, scurt spus, se vor distribui bani. Din schiţa acestui plan lipsesc ştiinţele umaniste, iar ştiinţe umaniste înseamnă filosofie, teologie, istorie, filologie, eventual studii culturale. Ele nu se confundă cu ştiinţele sociale, care beneficiază de criterii de excelenţă şi de domenii de exerciţiu profund diferite. În faţa unei absenţe atât de grave, tot ceea ce pot face este să gândesc circumstanţele şi consecinţele ei. Iată-le:

O circumstanţă ar fi însuşi caracterul disputabil al acestei absenţe. Cum să discuţi ceva despre care credeam, asemenea multora (sper), că este o evidenţă, şi anume faptul că cercetarea ştiinţifică se referă nediscriminat la toate domeniile cunoaşterii şi că absenţa uneia din ele provoacă un firesc dezechilibru? A argumenta nevoia de ştiinţe umaniste înseamnă, în definitiv, a invoca principiile constitutive ale naturii umane, înseamnă a deschide o discuţie despre sensul culturii, despre importanţa educaţiei, despre cultura localizabilă idiomatic sau regional şi a spune că în absenţa unor asemenea repere ne putem pierde însăşi fiinţa noastră umană. Dar o asemenea argumentare trebuie într-adevăr să pară inutilă, pentru că adevărul acestor nevoi este unul încă prea aproape de fiinţa intimă a fiecăruia dintre noi ca să ne dezicem de el, şi numai momente istorice de gravitatea unui holocaust sunt potrivite evocării lor.

O altă circumstanţă priveşte propunătorii acestei absenţe. UEFISCDI este o unitate executivă, iar consiliul care stabilea criteriile performanţelor ştiinţifice, ordinea diviziunii cunoaşterii finanţabile şi raţionalitatea acestor finanţări şi-a dat demisia în primăvara acestui an. Din acel moment, nimeni nu s-a îngrijit să numească un nou asemenea Consiliu Naţional al Cercetării Ştiinţifice. Atunci cine este de părere că ştiinţele umaniste nu merită să existe în viziunea finanţării pentru următorii şapte ani în România? La această întrebare este foarte dificil de răspuns, şi este cu atât mai probabil ca inventatorii noului sistem să nu aibă nici legitimitatea prezenţei unui umanist printre ei.

O altă circumstanţă priveşte limba de lemn a documentului, care ne vorbeşte despre finanţarea unor cercetări care privesc piaţa muncii, sunt „brain”-stimulative, presupun legături între universităţi, institute de cercetare şi firme angajatoare etc. Aici trebuie să fim fermi: nimic din aceste cuvinte, onorabile probabil în domeniul altor ştiinţe, nu are nici o relevanţă în domeniul umanist. Nici teologia, nici istoria sau filosofia nu se practică în acest fel şi ele sunt complet străine de criteriul avantajului imediat. Faptul că ele produc pe termen lung avantaje incalculabil mai mari, legate de conservarea autentică a fiinţei umane, este o altă discuţie şi este, probabil, cea mai importantă. Atunci, cine urmăreşte subsumarea cercetării unei retorici a producerii imediate de PIB? Fireşte, cei care pot câştiga bani de pe urma cercetării, dacă îi cosmetizează convenabil criteriile. În ştiinţele umaniste acest lucru este imposibil, dar în altele, banii din universităţi şi institute de cercetare pot deveni profitabili în circuitul economic. Iar în România, economicul este politicul. Aceasta înseamnă riguros logic faptul că eliminarea umaniştilor din finanţarea cercetării înseamnă avantaje economico-politice pentru cei care nu sunt preocupaţi de ştiinţele umaniste.

Încă o circumstanţă: cercetarea umanistă nu se poate face fără finanţare. Mai întâi, dintr-un motiv de nobleţe: cine studiază, de pildă, sursele filosofice ale formaţiei tânărului Blaga are acelaşi drept la a fi plătit prin câştigarea unui grant de cercetare ca şi orice alt cercetător care are nevoie de reactivi, de instrumente şi laboratoare. Apoi, dintr-un motiv al relevanţei: din pur entuziasm poţi urmări evoluţia romanului românesc sau poţi compila un studiu cu materiale din propria bibliotecă universitară. Dar pentru a spune ceva relevant universal, ai nevoie de călătorii de documentare, ai nevoie uneori să cumperi manuscrise şi întotdeauna multe cărţi. Fără ele, cercetarea umanistă este în continuare locală şi îşi scoate în linia întâi doar şmecherii, adică cei care inventează reviste cu impact internaţional, dar se citează doar reciproc, scriu într-o engleză valabilă până la graniţă şi, în esenţă, nu spun nimic. Mai mult, obişnuinţa de a nu fi plătită decent în cercetările ei de vârf a determinat ştiinţele umaniste în România ultimilor ani să se complacă majoritar într-un localism care nici nu formează intern medii de cercetare, nici nu se poate racorda la o comunitate internaţională autentică, pentru că nu abordează subiecte universale şi, prin urmare, interesante.

Consecinţele absenţei, pentru şapte ani, a ştiinţelor umaniste din finanţarea cercetării sunt şi ele multiple. Mai întâi, un exod constant de populaţie inteligentă şi instruită care ar putea fi asimilată în universităţile şi institutele de cercetare româneşti. Aceasta antrenează prezenţa unui personal tot mai puţin calificat în aceste instituţii din România, întrucât salariul profund insuficient pentru a supravieţui al umanistului îl determină la o concurenţă acerbă pentru cercetare finanţată.

A doua consecinţă ar fi falsificarea muncii umanistului. În căutare de finanţare, el va maimuţări limbajul finanţatorului, adică îşi va perverti limba şi profesia pentru a mima o palidă preocupare de tip socio-economic şi pentru a-şi masca adevăratele, eventual, interese profesionale. Va fi un haos lingvistic rizibil, dublat de o sărăcie evidentă a resurselor. La baza acestei inventivităţi fără sens se află, însă, o inegalitate profundă: criteriile scientometrice de evaluare ale cercetătorului şi ale profesorului sunt universale în toate domeniile. Dar, realizarea lor este finanţată numai pentru unele domenii, ceea ce înseamnă inegalitate de şanse.

A treia consecinţă ar fi deplasarea spre alte surse de finanţare: Ministerul Culturii (unde Administraţia Fondului Cultural Naţional va fi pusă în situaţia de a suprapune cercetarea ştiinţifică peste creaţia literară, dezechilibrând banii, oricum puţini, destinaţi celei din urmă) sau Academia Română, care ar putea lansa programe de cercetare umanistă, dar nu şi pentru universităţi.

A patra consecinţă are în vedere situarea României într-o periferie culturală europeană cu un impact economic foarte grav. O populaţie care nu citeşte, lipsită de simţ critic, de conştiinţa unei identităţi, de conştiinţa nevoii de alteritate, de obişnuinţa problematizării vieţii cotidiene, de curiozitate şi de plăcerea cultivării gratuite a cunoaşterii, de asumarea firească a dezbaterii intelectuale, la fel de uşor în interiorul teologiei ca şi în cel al oricărei discipline a minţii omeneşti, este o populaţie cretinizată, bigotă, agresivă şi mitocană. Pentru că exersarea acestor nobile preocupări înşirate nu este posibilă în afara cercetării umaniste, înseamnă că societatea are nevoie de ea.

A cincea consecinţă este coborârea generală în ierarhiile internaţionale a universităţilor româneşti, pentru că absenţa unor performanţe în domenii ignorate le va atrage spre baza clasamentului şi pe cele finanţate şi, prin urmare, cu şanse mai mari de performanţă. Aceasta înseamnă atractivitate scăzută, finanţări reduse, provincialism.

Dacă înlăturăm prin absurd toate argumentele de mai sus, mai rămâne încă unul simplu, prin care cred că decidenţii de moment ai acestui proiect nu au dreptul să excludă nici un domeniu de la finanţare. Acest argument este legat de sursa banilor destinaţi finanţării, care sunt bani publici, la care şi umanistul contribuie la fel de angoasat şi cu acelaşi dezgust cu care o face orice alt martor al vieţii noastre publice.

Distribuie acest articol

25 COMENTARII

  1. Articolul e foarte binevenit, dar personal consider ca sintagma „stiinte umaniste” este deplasata. Nu-mi dau seama de ce in ultimii 15-20 de ani aproape orice domeniu de studiu e considerat stiinta, probabil pe principiul ca daca e stiinta e mai importanta…
    Personal prefer varianta separarii „humanities” de „sciences”, asa ca la Stanford de exemplu:
    http://humanexperience.stanford.edu/what
    In rest, absolut de acord cu autorul.

        • In mod normal as argumenta mai amplu, dar discutia mi se pare fara sens si din start sub astrul sterilitatii: stiintele umaniste sunt „la fel de stiinte” ca orice alte stiinte. Terminati cu prostiile! Faptul ca lucrezi cu reactivi, forte sau ecuatii nu te face mai „stiintific” decat daca ai lucra cu diftongi sau genealogii. Pana la urma gramatica e o stiinta mai exacta decat multe alte stiinte. La fel si statistica (folosita pe scara larga in unel stiinte umaniste). Repet: respirati adanc cinci minute, ganditi profund, identificati cliseul, intrebati-va daca acel cliseu va reprezinta, apoi aruncati-l la gunoi! Terminati cu prostiile! Stiintele umaniste „sunt la fel de stiinte” ca orice alte stiinte.

  2. Interesant. Dacă onor ministerul se va decide să finanțeze cercetătorul- și nu instituțiile- va fi și mai interesant. De exemplu, să fie acreditați (că e un termen la modă) 10.000 de cercetători în România- acești 10.000 de cercetători să fie finanțați cu un salariu decent- și să se scoată la concurs proiectele de cercetare- presupunând resurse, etc. Așa nu va mai trebui să ținem un aparat inutil și excedentar de funcționari (directori executivi și alte creaturi care n-au nici un fel de rol) și chiar cercetătorul își va putea alege proiectele (unele din ele – pentru care nu există finanțare- pot fi dezvoltate de cercetător ca și ”pet prjects” ).

  3. Atat autorul articolului cat si cei care considera stiintele umaniste subfinantate le sugerez sa isi focalizeze energiile in a aplica pe granturi 100% finantate de ERC (European Research Council) cu pana la 3 milioane euro/proiect. Cu aceasta ocazie informez cititorii ca din anul 2007 cand ERC-ul a organizat primul call (apel), Romania nu are nici un proiect castigat din cele peste 3500 finantate pana in prezent la un buget de 7.4 miliarde euro in FP7. Nu va asteptati ca institutia numita minister si condusa de Costoiu sa finanteze transparent asa cum a facut-o Funeriu. Pentru Costoiu, minister=mister si bani negrii pentru PSD. Pentru cei interesati iata link-ul: http://erc.europa.eu/. Ca titlu informal Bulgaria are deja finantate 8 proiecte. Romania ZERO.

  4. Sunt de acord cu profesorul Baumgartner ca o ” populaţie care nu citeşte, lipsită de simţ critic, de conştiinţa unei identităţi, de conştiinţa nevoii de alteritate, de obişnuinţa problematizării vieţii cotidiene, de curiozitate şi de plăcerea cultivării gratuite a cunoaşterii, de asumarea firească a dezbaterii intelectuale…este o populaţie cretinizată, bigotă, agresivă şi mitocană” .

    Mi se pare insa problematica ideea ca „exersarea acestor nobile preocupări înşirate nu este posibilă în afara cercetării umaniste”. Deprinderile la care se refera profesorul Baumgartner se obtin de-a lungul intregului proces educativ, probabil incepand de la varsta de 5 ani, si sunt de obicei consolidate pana la sfarsitul adolescentei. Cei care transmit si calibreaza aceste deprinderi sunt de fapt parintii si educatorii din preuniversitar. Corelatia dintre acest proces si cercetarea din domeniul stiintelor umaniste nu e demonstrata in nici un fel de profesorul Baumgartner.

    • Fireste ca argumentele importantei cercetarii in stiintele umaniste nu va conving, d-le Manu. Se bazeaza pe principiile autonomiei cunoasterii create si difuzate in universitate care e suficienta ei insesi sau, cum spunea Karl Jaspers, „comes into being when, first, rational work frees itself from the mere service of life’s purposes … so that knowledge becomes a goal for its own sake…”

      Problema e ca societatile moderne au astazi nevoie in foarte mica masura de o asemenea cunoastere, care ramane, trebuie sa recunoatem, foarte draga universitarilor din stiintele umaniste de pretutindeni. In asteptarea unor timpuri mai favorabile, stiintele umaniste din universitatile vest-europene au invatat cum obtina fonduri de cercetare fara a fi nevoie pentru aceasta de a adopta limbajul „pervertit” al finantatorului, cum spune d-l Baumgarten.

      Inoveaza, facand sa apara noi domenii cum ar fi „digital humanities”, se insereaza in noi retele de cunoastere (cum ar fi stiintele umaniste si ingineria sau stiinte umaniste si stiinte economice). Nu este vorba de vreo profesionalizare a stiintelor umaniste sau, altfel spus, de vreo inregimentare ideologica a acestora. E pur si simplu o accentuare a dimensiunii lor practice, in acord cu ceea ce societatea are nevoie.

      • Sursele filosofice ale formarii tanarului Blaga studiate in sine, nu prezinta interes decat pentru o comunitate stiintifica foarte restransa de aceea nimeni nu cred ca s-ar putea astepta sa fie finantat pentru o asemenea cercetare.
        Insa un studiu de caz care sa arate modul cum tanarul Blaga isi construieste reperele filosofice si culturale cred ca ar fi important intr-o cercetare ce si-ar propune sa explice mecanismele prin care se construiesc modelele intelectuale si culturale in diferite epoci.
        Cum ar fi, de exemplu, sa se intrebe cineva: Ce au in comun si ce-i diferentiaza pe Lucian Blaga de Steve Jobs ?
        Incercand sa raspunda la o asemenea intrebare, cercetatorul in cauza s-ar situa, cred eu, pe o traiectorie care ar conduce catre elaborarea a ceea ce-am numit anterior dimensiunea practica a cunoasterii de care se duce atata lipsa in Romania. Raspunsurile stiintifice la o asemenea intrebare ar permite si o deschidere internationala si ar prezenta interes pentru reviste internationale.

  5. Va anexez corespondenta unui coleg cu UEFISCDI pe acest subiect. Fara comentarii.

    Buna ziua.
    >
    > Va multumim pentru interesul fata de procesul de consultare. Aceasta din
    > urma are in vedere prioritatile de specializare inteligenta – o
    > conditionalitate impusa de UE pentru accesarea fondurilor europene. Ca
    > atare, nu vizeaza direct domeniile stiintifice de cercetare fundamentala,
    > asa cum se observa cu usurinta din denumirea domeniilor. Cercetarea
    > fundamentala face obiectul unui proces exploratoriu separat.
    >
    > Daca considerati ca aveti totusi competenta necesara pentru a raspunde
    > unor subdomenii de specializare inteligenta dintre cele propuse, va rugam
    > sa nu abandonati completarea chestionarului.
    >
    > Cu urari de bine,
    > Liviu Andreescu
    > ________________________________________
    > From:
    > Sent: Wednesday, August 28, 2013 5:36 PM
    > To: Chestionar CDI
    > Subject: strategia 2014-2020
    >
    > Buna ziua,
    >
    > Am primit mesajul prin care sunt consultat in legatura cu stabilirea
    > prioritatilor de specializare inteligenta in cercetare, dezvoltare si
    > inovare (CDI) ale Romaniei pentru 2014-2020.
    >
    > Din nefericire nu am putut completa formularul propus. Nici unul din
    > panelurile propuse nu includ domeniul meu de activitate, respectiv
    > cercetarea fundamentala de fizica, in particular fizica particulelor
    > elementare.
    >
    > Consider ca este inadmisibil ca un asemenea domeniu sa nu se regaseasca in
    > lista de prioritati de cercetare din Romania. In nici o tara din Europa,
    > SUA sau celelalte state civilizate, cercetarea fundamentala nu este
    > exclusa din strategiile de CD.
    >
    > Dupa cum bine se stie, fara cercetarea fundamentala nu exista o autentica
    > cercetare aplicativa. La fel, nu exista nici posibilitatea unui transfer
    > de noi cunostinte obtinute in lumea stiintifica mondiala, care apoi sa
    > devina aplicatii, inventii si inovatii.
    >
    > Fara o cercetare fundamentala proprie, nu vom putea pastra un contact
    > permanent cu cercetarile fundamentale din lumea intreaga, si in final vom
    > fi nevoiti sa apelam la cumpararea de patente, brevete, inventii si
    > inovatii realizate in strainatate.
    >
    > Prin eliminarea domeniului de cercetari fundamentale practic ne taiem
    > radacinile pe care se sprijina, cresc si se alimenteaza toate domeniile de
    > CD fie ca e vorba de cercetari avansate, aplicative sau inventii si
    > inovatii.
    >
    >
    > Sa speram intr-o lume civilizata in Romania,

  6. Draga Alex,

    Atunci cand am primit si eu acele invitatii repetate de la UEFISCDI la care te referi, am raspuns imediat, exprimandu-mi ingrijorarea profunda ca noi am disparut cu totul de acolo. Un domn extrem de politicos mi-a raspuns ca noi nu facem parte din ceea ce se numeste „smart specialisations”, dar nu ar trebui sa ma ingrijorez, pentru ca vom fi si noi luati in seama la un moment dat, chiar daca facem cercetare fundamentala (care insa nu face parte din prioritati). Nu neg nicidecum utilitatea domeniilor prioritare fata de mai putin vizibila utilitate a umanistilor si nici nu cred ca invrajbirea umanistilor impotriva inginerilor sau medicilor este benefica. Insa cu obstinatie continuu sa ma ingrijorez, ba chiar sa ma ingrijorez repetat si angoasata sa constat ca ai dreptate, traim un haos lingvistic, in care noi oricum nu mai avem cum sa facem lumina.

    UEFISCI ne consulta si ne trimite zeci de mailuri cu invitatii, chiar daca noi raspundem ca nu putem participa la consultare, in schimb pe site afiseaza proiecte vechi castigate doar pe hartie sau incremenite pur si simplu la nivelul de proiect, indiferent daca e vorba de stiinte umaniste sau alte domenii.

    Atata timp cat pe site se publica mesajul aiurisant „2013 Pentru acest subprogram, in anul 2013 se asigura finantarea pentru propunerile de proiecte care, in urma procesului de evaluare au fost acceptate la finantare.” (http://uefiscdi.gov.ro/articole/1561/SCOP.html) , iar acest mesaj zace pe acest site de la finalul lui 2012, unde toate proiectele castigate (al nostru preliminar, ca mai departe nu s-a mers, celor care au depus in ultimul trimestru al anului nici macar nu le-au mai fost evaluate proiectele) asteapta sosirea anului 2013 (sau poate mai degraba incheierea lui) … Cui ii pasa ca ne-am facut de ras la colegii nostri din tara, dar si din strainatate, membri ai proiectelor, pe care i-am anuntat bucurosi ca am luat un punctaj, ca apoi sa-i anuntam ca nu avem nici cea mai vaga idee daca proiectele se vor finanta sau nu si ca poate ar fi mai bine sa nu-si mai rezerve data convenita cu membri din 10-15 tari pentru desfasurarea evenimentului? Cum mai putem noi repara aceasta imagine de neseriozitate care ne este asimilata noua, conducatorilor de proiecte, care am invitat diversi specialisti sa participe la proiectele noastre? Dupa cate puteti vedea Medicina, Stiintele Pamantului si Stiintele Umaniste au fost toate tratate cu aceeasi moneda, aceea a nepasarii institutionale si a arogantei.

    Poate o idee ar fi sa propunem pentru 2014 la cei care se ocupa cu ‘smart specialisation’ descifrarea mesajului UEFISCDIan din 2013, pentru ca noi, castigatorii proiectelor fantoma, nu am reusit sa-l descifram si nici nu am putut sa ne inregistram ca experti evaluatori pentru viitoarele proiecte, neavand nici una dintre cele 13 specializari inteligente.

  7. Cu alte cuvinte sa se mareasca rindurile birocratilor cu inca 10.000 ca deja numarul bugetarilor din Romania este de 2 ori mai mare decit necesar si ca mai mult de jumatate sunt angajati politic sau pe cumetrie or gagicarie si deci incompetent si inepti. Daca actualul Guvern, din dorinta de a sta la putere imprumuta sau actioneaza cea ce a mai ramas prin Romania indatorind o tara deja falimentara (ce consuma mai mult decit produce) numai din dorinta de a cumpara votul bugetarilor al pensionarilor si al cadrelor fara de care nu ar mai fi la putere cu siguranta ca se va gasi fonduri si pentru inca 10.000 de voturi noi. In acelasi timp dotarea militara e precara iar armata a devenit minge de ping-pong si in loc sa se investeasca in institutia militara (garantotul libertatilor si a suverantiutatii Romaniei) se mareste salariul militarilor bortosi (pentru care se consuma dublu material de uniforma) din armata ramasi de pe vremea Armatei de Munca Voluntara tot pentru votul lor.
    Cu alte cuvinte nu exista fonduri disponibile sau justificarea sociala a unor asa zisi cercetatori cu diplome dubioase, absolventi a unor universitati mediocre, fii de fiste cine in cautare de pozitie social cu pensie si plan dental.
    Chiar daca din salarile lor acesti noi bugetari se vor vor plati taxe in realitate prosperitatea nu se poate obtine din cheltuiala si din imprumut ca lege de baza a economiei de piata. Cheltuiala suplimentara nu se limiteaza numai la salariu acestor noi asa zisi cercetatatori ci si a echipamentului si a aparaturii si sa numai vorbim de cheltuieli de logistica,si de chirie ca de doar no sa mearga cu bicicleta si o sa faca cercetare in locurile publice.
    Cu siguranta ca daca acesti 10,000 de cercetatori se organizeaza politic por sa negocieze niste conditii lucrative in schimbul voturilor ca si sindicatul, tiganii si deasemeni UDMR.
    Un alt unghi ar fi acela ca acesti cercetatori umanisti au un rezumee subtrire si ca nu prea au ce ce se laida sau chiar ca a face cercetare in garaj sau in subsol ca toti ceilalti cercatatori in picioarele golale ce au fost condusi de ideluri si de obsesii creative, acestia au nevoe de statut, privilegii sui respect si sa nu mai vorbim de invidia celorlati (nu are sens fara invidie).
    Nu credeti ca ar fi mai sa protejam copacii si sa va scutim de a scrie maculatura ce nu justifica n9ci pretul cernelii ca si inaintasii dumneavoastra iar cu banii economisiti sa platiti datoria fata de IMF sau Banca mondiata ce o sa va puna sechestru pe copii vostii.
    Asa ca domnilor viitori cercetatori sfatul meu e sa va cautati de munca pe la vreun restaurant sau prin constructii si sa faceti cercetare pe banii dumneavoastra sau a parintilor dimneavoastra iar daca descoperiti ceva care se cauta si se vende eu o sami cumpar palarie si o sa va fac eroul meu (adica cind am sa cresc mare am sa fiu si eu ca dumneavoastra).

    • Prietene, se vede după modul în care te exprimi că până să ajungi să vorbești despre cercetare ar trebui să mai sapi în ceea ce privește educația proprie. Ca să te lămuresc- în afară de constatarea că în toată Uniunea Europeană se procedează așa cum ți-am povestit eu- trebuie să menționez că la ora actuală probabil că avem ceva mai mult de 10.000 de cercetători. Rezultatul unei cercetări- contrar părerii tale- poate fi destul de rar folosit imediat în practică, Nicăieri pe lumea asta nu-și pune nimeni cercetarea la îndemâna unui vânzător de pufuleți- dar uite că dacă am fi avut o cercetare finanțată cum trebuie la ora asta puteam discuta pe rezultate concrete despre Roșia Montană și multe alte astfel de aspecte. Oricum, nu ai absolut nimic dintr-un cercetător adevărat- ci mai degrabă dintr-un hipster de Dorobanți- ăla de n-a câștigat la viața lui 1 leu prin muncă dar își dă cu părerea despre niște lucruri pe motiv de banii lui tata.

  8. Cred ca solutia corecta pentru Humanities este infiintarea unei agentii de finantare precum National Endowment. La fel pentru stiintele sociale si economie.

    Exista putine similaritati in cercetarea din aceste domenii cu cercetarea din stiintele tari, fie ea fundamentala sau aplicata. Granturile din stiintele dependente de tehnici scumpe laborator sau de teren sunt altceva, iar granturile pentru Umanioare sunt altceva.

    In plus nu cred ca o sa gasiti prea multa simpatie printre oamenii de stiinta cu inuendo-uri si remarci la adresa lor precum cele de mai sus. Poate doar printre slabi care au nevoie de aliati fara discernamant.

    • Umanioarele nu sunt „altceva”, iar „umanistul” nu are dreptul sa pretinda vietuirea in propriul univers si cercetarea exclusiv a temelor si domeniilor care il intereseaza dintr-un motiv subiectiv (de multe ori personal). Daca am ales sa profesam in acest camp al stiintei si cercetarii trebuie sa ne asumam si racordarea la realitatile lumii in care traim. Umanistul care nu se simte bine in pielea lui aici are alternativa de a pleca spre spatii in care „umanismul” său va fi mai putin precar valorizat pecuniar (va place cum suna? mie nu! :P). Daca ramanem aici trebuie sa ne asumam alegerea si sa facem tot ce putem ca sa fim in pas cu lumea in care am ales sa traim si cu nevoiel ei reale (nu cu cele pe care ni le imaginam noi). Sa venim cu idei si solutii care sa lege campul umanioarelor de cotidian, de social, de economic. Stiu ca voi fi blamat de multi colegi pentru aceasta atitudine, dar nu asa vom educa societatea de maine (exista candva o revista cu titlul asta, va amintiti?), retragandu-ne in turnul de fildes al cercetarii semi-abstracte si sfert-utile. Vom fi utili atunci cand implicarea noastra sociala va fi cu adevarat importanta (si nu ma refer aici la implicarea politica), atunci cand vom arata ca noi, „umanistii”, putem fi mai mult decat o categorie bugetara. Off topic: stie cineva vreo bursa oferita de un profesor de umanioare din banii sai personali (care, har Domnului, nu lipsesc)? Daca da, sa o mentioneze, pentru ca eu nu am auzit never-ever de asa ceva in Romania. Nu credeti ca de la astfel de initiative minore ar trebui sa incepem? Sa aratam ca suntem mai buni decat sistemul pe care il blamam cu fiecare ocazie?
      Ceea ce a facut guvernul in acest an a fost o imensa porcarie, insa nu trebuie sa cadem in extrema opusa si sa ne plangem singuri de mila, vazand peste tot numai inamici ai umanioarelor. O atitudine mai realista si putin mai militanta nu cred ca strica nimanui.

  9. Textul o avea dreptate, sa zicem, pe bucati. Dar premisa initiala e falsa si sugereaza ca dl Baumgarten s-a grabit sa scrie inainte sa studieze tema – inclusiv invitatia – in detaliu. Anume:

    Consultatea nu a fost menita sa epuizeze chestiunea – sau tematicile, sau instrumentele – finantarii prin Strategia CDI 2014-2020. Consultarea a avut in vedere prioritatile de „specializare inteligenta” – o conditie impusa de UE pentru accesarea fondurilor europene. Ca atare, consultarea nu a vizat domeniile stiintifice „clasice” (nu exista „matematica”, „fizica”, „biologie”, „sociologie” etc. printre domeniile propuse), ci domenii de smart specialization potentiala.

    Cercetarea fundamentala a facut obiectul unui stream de explorare separat in procesul de definire a strategiei. Si, in mod sigur, va fi finantata prin PNCDI3.

    Cat despre continutul / substanta domeniilor avansate pentru consultare – apartine in intregime catorva zeci (pe domeniu) de specialisti autohtoni.

    In fine: De ce a primit dl Baumgarten, totusi, invitatia? Pentru ca ea a fost trimisa nediscriminat unui grup urias de cercetatori, in caz ca au , totusi, ceva de spus pe o tema sau alta, caci stiintele nu mai sunt asa de strict segmentate cum pare sa creada domnia sa.

    • Ne potzi spune si noua ce „smart specialization” are anton anton, „castigatorul” grantului pentru intocmirea acestei inutile maculaturi?

  10. UEFISCDI (a propos, un acronim mai lung n-ati gasit?) sufera incepand de anul trecut un proces de deprofesionalizare. Primesc si eu tot felul de mesaje aiuritoare relativ la diverse consultari care mai de care cu titluri mai bombastice: „specializare inteligenta”, macar pentru asa ceva ati fi avut nevoie sa consultati mai intai niste umanisti, daca nu sunteti in stare sa faceti o traducere in romana corecta. O analiza sistemica minimala ne conduce imediat la concluzia ca s-au intors vremurile bune cand cercetarea era finantata doar pentru „noi si prietenii nostri” sub inaltul patronaj al plagiatorilor de profesie. Am suficiente motive sa declar ca cercetarea inginereasca, supra-finantata in prezent, este in proportie de cel putin trei sferturi fara nicio valoare aplicativa. Restauratia (in educatie si cercetarea se traduce prin „sa distrugem tot ceea ce s-a facut bun in scurtul mandat al lui Funeriu) este in plina desfasurare, iar consecintele le va suporta o tara intreaga pe timp foarte lung.

  11. sa recapitulam :
    1.
    UE asigura finantare pentru un anumit tip de proiect (smart specialization) caredelimiteaza foarte clar potentialii beneficiari .

    2. Ca urmare, o suma de dascali reactioneaza acuzand lipsa unor domenii din granturile oferite.

    acum avem urmatoarele explicatii:

    1. cei care acuza nu au citit detaliile programului de finantare . IAR FAPTUL CA NU AU CITIT ESTE MULT MAI GRAV DECAT UNJ EVENTUAL PARTIZANAT AL MINISTERULUI. e simplu, acesti oameni se poarta mai degraba ca niste „birocrati” in disciplinele lor.

    2. ministerul -la randul lui – practica un birocratism autist -necomunicand intr-un scurt abstract -caracterul specific al acestui program . evitand astfel , interpretari neprofesioniste si mai ales aberante.

    3. daca andreescul – minte , avem de-a face cu patentarea imposturii definitiuve 9as spuen eu) la nivelul ministerului.

    oricum, astept reactia autorului cu clarificari.

  12. Dle A.Baumgarten,ca spectatoare a societatii romanesti din ultimii ani,de multe ori m-am intrebat:cum este posibil ca NIMIC sa nu funtioneze corect in aceasta tara,unde TOTUL este o ruina (la propriu si la figurat!) si,paradoxal,oamenii sa accepte asta ca pe o fatalitate inexorabila..?Articolul dvs ma ghideaza in gasirea raspunsurilor pe care le cautam…

    Remarc ca politica „diviser pour mieux reigner” este din ce in ce mai eficace,si da rezultate spectaculare la toate nivelele societatii:tinerii contra varstnicilor,functionarii contra privatilor,stiintificii contra umanistilor,bogatii contra saracilor,etc,etc.,in toate cazurile reciprocitatea aversiunii fiind scrupulos respectata!
    E clar ca in acest context,principala preocupare a fiecaruia este concurentul direct,desemnat ca unica sursa a propriilor neajunsuri,motivatia prioritara deviind la 180°ca sa devina,patetic,”moartea caprei dusmanului”,sentimentul predominant instalat fiind auto-victimizarea,ceea ce face ca propria cauza,stricto sensu,sa mai fie luata in seama doar daca mai exista forta si energie pentru ea,adica undeva,la sfarsitul listei…
    In afara catorva anonimi (auto-)marginalizati,care ar putea remarca aceasta strategie perversa,dar a caror opinie n-are nicio relevanta,SINGURII capabili sa demaste sabotarea intelectuala sistematica si continua a romanilor,sunt filosofii si istoricii!Ce sanse reale de reusita au?Doar viitorul ne poate da raspunsul…
    Minimalizarea rolului disciplinelor umaniste,campania sustinuta de pauperizare a acestora,impingerea lor,practic,afara din scoala printr-o abila ridiculizare a valorii spiritualitatii si a cunoasterii,in favoarea stiintelor exacte(?),reprezinta stricta realitate de azi, care a condus Ro pe aceasta panta vertiginoasa!
    Daca fizicianul va sustine ca,o data luat la vale,cazatura este iminenta,si se va produce nu oriunde,ci exactct in fundul prapastiei,filosoful nu are in vocabular cuvantul „imposibil”…fara sa contrazica legea gravitatiei,va emite probabilitatea ca oricine se poate opri din cazatura,daca vrea neaparat asta,si,cu vanataile de rigoare el poate gasi in orice hatis o poteca,care sa-l conduca,incet si sigur,catre varf.
    E greu?Cu siguranta…Se pare insa ca este mai bine un sfarsit (de mentalitate!) dureros, decat o durere fara sfarsit!

  13. @ andreescul Domnule Andreescu, va recomand sa va imprieteniti cu niscaiva umanisti si sa invatati sa traduceti in mod adecvat terminologia anglo-saxona in romana („stream”, „specializare inteligenta”). De fapt, am observat la functionarii UEFISCDI ca utilizeaza in mod frecvent cuvinte precum „panelul” si alte asemenea, cu o lipsa de ezitare halucinanta. In acest sens, ceea ce spune domnul Baumgarten despre valoarea sociala a disciplinelor umaniste este din plin dovedita de texte precum cel al dumneavoastra. Nu am nicio legatura cu disciplinele umaniste, decat aceea ca le port un deosebit respect invatatorilor si profesorilor care m-au educat.

    • @ Consonant

      1. Sunt – printre altele – profesor de umanioare de un deceniu jumatate (si inca unul anglo-americanofil).

      2. Stiu foarte bine ce sa fac cu limbile straine. Suficient incat sa fiu sigur sa utilizarea pe un site (care se cheama si „contributors”), intr-un post de raspuns, a termenului „stream” nu reprezinta nimic ilicit; ca sintagmele traduse si consacrate („specializare inteligenta”) se folosesc ca atare indiferent de cat de buna a fost traducerea originara; ca „panel” face parte din jargonul stiintific comun in stiintele sociale; ca teama de neologisme (de fapt, o teama de forme) tradeaza deseori incapacitatea de a aduce critici de substanta, frecvent din partea celor care „nu a[u] nicio legatura cu disciplinele umaniste”.

      @ lucid

      3. Nu cred ca Anton Anton are vreo „specializare inteligenta”, fiindca termenul nu i se aplica. Altfel spus, incercarea de a i-l aplica ar fi o „category mistake” (eroare de categorizare?). Cat despre SI, de pilda: http://www.nordregio.se/en/Metameny/Nordregio-News/2012/Smart-Specialisation/Context/.

      • Imi devine din ce in ce mai clar ca problema ridicata de dl A.Baumgarten aici,este de-a dreptul tentaculara:desconsiderarea stiintelor umaniste,tratarea lor ca „rudele sarace ale educatiei” creeaza o superproductie de ignoranta,aroganta si agresivitate,tipica prostului fudul crede(!) ca nu mai are nimic de invatat de la altii…

  14. Umanistii au sarcina de la popor sa initieze un Congres al Intelectualilor care sa explice clasei politice, burgheziei de merit, cleptocratiei şi xenocratiei cât de inapoiata a ajuns RO cu Biblioteca ei Nationala Samsung, care nu functioneaza ca a Frantei, si ca politicile anticulturale afecteaza grav siguranta si chiar apararea nationala.

  15. Ma mir si eu cum de am ajuns sa parcurg atatea lucruri bune si nebune insirate aici, dar hai sa spunem ca aceasta este dezbatere de idei. Spre exemplu, argumentul ca cercetatorii romani din domeniile umaniste ar face mai bine sa se ingrijeasca de granturile European Research Council, caci acolo scorul nostru e nul. E posibil sa fie asa, dar autorul articolului (cred ca) doreste sa spuna ca o grupa de cercetatori romani nu au acces egal la fonduri publice nationale destinate cercetarii. Nu poti sa ii replici ca trebuie sa se orienteze spre fonduri internationale. E o problema de egalitate a sanselor. Deci, acel comentator fara nume comite o clasica eroare de logica (ignoratio elenchi). Bine, bine, se spune altundeva, dar e vorba de cu totul altceva. Prioritatea este acum specializarea inteligenta care este, asa cum reiese din corespondenta cu UEFISCDI redata in alt loc: “o conditionalitate impusa de UE pentru accesarea fondurilor europene”. Ce-o mai fi si asta? Ne spune DEX: conditionalitate = caracterul a ceea ce este conditionat. Prin urmare, avem de a face cu “caracterul de a fi conditionat impus de UE pentru accesarea fondurilor europene”. Si, si… “Daca considerati ca aveti totusi competenta necesara …”, se spune in acel mesaj institutional. Cacofonii in exprimare, dar si in gandire… Tot mai multi cred astazi ca abilitatile lingvistice si de exprimare corecta, mai mult, cerintele logice ale gandirii corecte nu intra in sfera conceptului de “smart specialization”. Pur si simplu nu isi afla acolo locul, cel putin pentru unii… Noi folosim limba romana la tot pasul si (credem ca) ne folosim si de gandirea proprie. Aceste lucruri par atat de naturale. Sunt un mediu de posibilitate pentru orice alta activitate cu sens. Sunt ca aerul, nici nu simtim cat de mult avem nevoie de el, tocmai pentru ca il respiram tot timpul. Doar cand e poluat realizam ca e bine e sa ne ingrijim si de el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Alexander Baumgarten
Alexander Baumgartenhttp://hiphi.ubbcluj.ro/fam
Conferentiar universitar doctor, Catedra de Istoria Filosofiei Antice si Medievale Universitatea "Babes-Bolyai", Cluj. A publicat 6 volume de studii şi exegeză a filosofiei medievale si 13 volume conţinând tratate ale filosofiei antice şi medievale. Membru corespondent al Academiei “Pontificia Academia Sancti Thomae Aquinatis” din Vatican (din 2004), vicepreşedinte al Societăţii Române de Studii Clasice, filiala din Cluj (din 2003), membru al Societé Internationale pour l’Etude de la Philosophie Médiévale (din 2007).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro