Home » Cultura » Citesti:

Scandalul Revizorului (1) -Povestea

Mircea Morariu mai 30, 2018 Cultura
2 comentarii 1,442 Vizualizari

Aproape de fiecare dată când celebrul Revizor al lui N. V. Gogol are parte de o nouă punere în scenă, revine în discuție marele, uriașul spectacol înscenat în 1972 la Teatrul “Bulandra” de extraordinarul regizor Lucian Pintilie, dar și referințele la încâlcita istorie a interzicerii sale.
Încâlcită cu atât mai mult cu cât unii continuă să vorbească, cu destulă încăpățânare chiar, despre o posibilă implicare în punerea sub obroc a spectacolului, dar și în măsurile devastatoare ce au urmat, a ambasadei URSS la București. Cum documente scrise nu există, partizanii acestei imixtiuni aduc în favoarea teoriei lor detaliul că, tot în 1972, a fost interzis, de astă-dată la Moscova, un alt spectacol cu Revizorul, datorat lui Tovstonogov.
La ceea ce s-a întâmplat în toamna lui 1972 nu doar la “Bulandra”, căci acele “întâmplări” au avut consecințe asupra întregului teatru românesc și asupra culturii naționale în ansamblul ei, au făcut referiri unii comentatori ai spectacolului Revizorul de la Naționalul bucureștean, spectacol ce a avut premiera în anul 2013. Dar și cu alte ocazii fiindcă piesa revine frecvent în repertorii.
S-a vorbit nu întotdeauna riguros exact. Încerc în cele ce urmează să reconstitui faptele din 1972, bazându-mă atât pe intervenții scrise, apărute după 1989, găsite în cărți și reviste, dar și pe mărturiile obținute de mine însumi, cu prilejul scrierii cărților Cu Ion Caramitru de la Hamlet la Hamlet și mai departe și Cu și despre Mariana Mihuț, apărute în 2009, respectiv în 2011, sub egida Fundației Culturale “Camil Petrescu” și a revistei Teatrul azi.
Dacă Ion Caramitru a fost spectator la mai multe repetiții, dar și la cele trei reprezentații de care a avut parte montarea, Mariana Mihuț, ce se transferase de la Teatrul “Giulești” la “Bulandra”, la solicitarea maestrului Pintilie, spre a juca în viitorul spectacol, a interpretat acolo rolul Maria Antonova. E drept că, nefiind membră de partid, marea actriță nu a fost obligată să ia parte la toate ședințele de “condamnare” și “demascare” ce au avut loc după interdicție, fără a fi scutită însă de chinul de a asista la ședința decisivă, aceea a pronunțării “verdictului”. În plus, multe, foarte multe acte ale acestei tragedii de prost gust, o tragedie simptomatică pentru esența comunismului românesc și a politicilor sale culturale, s-au jucat în spatele ușilor închise. Iar regretatul regizor Liviu Ciulei care, în calitate de director al Teatrului “Bulandra”, a fost convocat la multe dintre ele, traumatizat de pe urma întâmplărilor, a fost destul de zgârcit în a spune ce s-a întâmplat cu adevărat Ciulei a invocat doar la querelle des chefs.
Faptele
Mariana Mihuț își amintește că s-a lucrat mult, destul de mult la spectacol. În două etape, cu o întrerupere provocată de concediile din vara anului 1972. Într-un anume fel, faptul acesta avea să funcționeze în favoarea spectacolului. În salvarea lui în memoria și conștiința oamenilor, dar și în pagini de revistă. Se știa, cumva, că se pregătește un eveniment artistic uriaș, cu creații actoricești excepționale. În spectacolul regizat de Lucian Pintilie, cu decoruri concepute de Radu Boruzescu și cu costume create de Radu Boruzescu și de Miruna Boruzescu, jucau Tamara Buciuceanu-Botez, Toma Caragiu, Mariana Mihuț, Octavian Cotescu, Mircea Diaconu, Petre Gheorghiu, Virgil Ogășanu, Valy Voiculescu-Pepino.
Toma Caragiu, de pildă, pe care, astăzi, cei mai mulți îl cunosc doar datorită filmelor sale ori grație înregistrărilor cu momente vesele din arhiva TVR, a făcut în Primarul un rol excepțional. Regizorul Lucian Pintilie povestește în cartea lui Bricabrac, apărută în 2003 la Editura Humanitas, reeditată în 2017 la Nemira, că după ce a asistat la una dintre cele trei reprezentații, marele actor și poet Emil Botta s-a dus în cabină la Toma Caragiu și i-a sărutat mâna. Iar maestrului Pintilie, același Emil Botta i-a trimis o scrisoare extrem de emoționantă în care îl compara cu Eminescu și cu Luchian. Spunea acolo Emil Botta că regizorul Revizorului e bântuit precum aceste două genii de o flacără sfântă, de ceea ce el numea “haita îngerilor.”
Lucian Pintilie a consemnat în cartea sus-menționată în felul următor evoluția lui Toma Caragiu în spectacol: “Dacă Toma ar fi continuat să joace așa cum a jucat la al treilea spectacol, la ultimul ar fi explodat pe scenă. El putea supraviețui numai dacă trișa- și ar fi trișat fără îndoială numai ca să supraviețuiască. Partidul și cenzura lui rezolvaseră această dilemă existențială.”
Repetițiile acestea destul de îndelungate au devenit, la un moment dat, semi-publice. Ceea ce, după părerea lui George Banu, exprimată într-un articol publicat inițial în Actes-Sud și reprodus de Lucian Pintilie în Bricabrac, a avut semnificația unei strategii: “Pentru Revizorul,- scria George Banu- Pintilie adoptase strategia altor regizori din Est, a lui Liubimov, îndeosebi; Moscova mereu dă lecții, în privința terorii ca și în aceea a disidenței. Subterfugiul consta în repetiții deschise, în multiplicarea și convocarea lumii artistice la teatru, cu conștiința că interdicția este iminentă. Nu era vorba despre un narcisism propriu regizorilor, ci de o măsură de prevedere împotriva sancțiunilor Puterii. Pintilie nu se înșela și nici Liubimov. Arta regizorală nu poate face niciodată abstracție de luciditatea lui Clausewitz, de a cărui luciditate mă îndemna mereu să țin seama Grotowski. Repetițiile cu public, la care am participat și eu, nu erau decât un mijloc de autoapărare. În ziua premierei, cele trei mii de persoane care formează opinia publică, cum spunea Cocteau, văzuseră Revizorul. Zarurile au fost aruncate.”
Primul spectacol cu Revizorul a avut loc la data de 23 septembrie 1972. Următoarele s-au jucat pe 26 și pe 28 septembrie același an. Suficient ca Revizorul să fie văzut de numeroși intelectuali și de mai toți criticii bucureșteni. Suficient pentru ca Valentin Silvestru să aibă timp să pregătească câteva pagini dedicate Revizorului și care, ca prin minune, au apărut în România literară nr. 40/1972. Liviu Ciulei scria acolo că Revizorul este “piatra de hotar care marchează deplina maturizare a teatrului românesc.”
Asupra spectacolului s-au pronunțat și alte personalități culturale de mare anvergură:
“Spectacolul de pe scena Teatrului Bulandra continuă râsul tragic al scriitorului, privirea lui înspăimântată, deschisă asupra unei lumi pe care ridicolul nu o ucide, care nu obosește să ucidă…S-ar putea scrie cărți de analiză, secvență cu secvență, a acestei montări semnate de unul dintre marii artiști ai istoriei spiritului nostru, un artist aflat în plină maturitate, și peste care anii trec, îmbogățindu-l, obligându-l să-i exprime. Am rămas în stal, fără dorința de a pleca, fără puterea de a mă rupe de acolo, după ce s-au stins ultimele ovații ale acestui spectacol de dincolo de aplauze, am rămas gândindu-mă ce nedreaptă a fost împărțirea uneltelor la începutul lumii: în timp ce pentru o capodoperă scriitorului nu-i trebuie decât creion și hârtie, regizorul are nevoie de încrederea căreia, în limba obișnuită și nepatetică, i se spune scena de teatru sau platou de filmare. ” (Ana Blandiana)
“Spectacolul lui Lucian Pintilie care va stârni, fără îndoială, discuții, ca și celellalte spectacole ale acestui mare și foarte controversat regizor, îmi pare a ilustra foarte bine ceea ce cred că alcătuiește esența unui eveniment: uniunea imprevizibilului cu firescul, a neașteptatului cu necesarul: Imaginația proiectivă e incapabilă să-i prevadă și chiar să-i intuiască, oricât de vag, contururile, dar, după ce el s-a produs, faptul că ar fi putut să nu se producă e, pur și simplu, de neconceput- trebuia să fie așa până în cea mai mică nuanță; imaginația retrospectivă descoperă (sau poate inventa) necesitatea externă sau internă a evenimentului, coeziunea de nezdruncinat a evenimentelor care-l compun, solidaritatea fascinantă a amănuntelor, dintre care chiar și cele mai mărunte se încarcă cu o semnificație electrică.
…Revizorul lui Gogol, în viziunea lui Lucian Pintilie, iată o întâlnire. O întâlnire care a prilejuit un extraordinar poem teatral… de o originalitate și densitate care pot deruta, cum derutează nu o dată densitatea semantică a expresiei poetice.
Obiecții? În timpul spectacolului mi-au răsărit în minte unele. La ieșire li s-au adăugat alte câteva. Sunt multe noutăți în viziunea regizorului, care pot părea eretice. Încetul cu încetul, obiecțiile s-au diminuat și s-au șters. Mi s-a impus impresia unei profunde, neabătute fidelități (orice fidelitate adevărată e și creatoare) față de spiritul lui Gogol.” (Matei Călinescu)
“Lucian Pintilie înțelege că intensitatea vijelioasă, aproape dementă a râsului gogolian, s-ar dizolva dacă Revizorul s-ar reprezenta- nu-i așa?- în stilul unei excelente comedii. Având el însuși o mare aptitudine pentru comic, Pintilie i se opune în Revizorul și din tensiunea acestei opoziții apar accente neliniștittoare: apare frica lui Gogol de ceea ce îi revelează pana sa altfel decât sprintenă, tentativa de a se vindeca de frică prin deriziune, enorma bufonerie.
Banalitatea este sinistră, imbecilitatea aparent inofensivă ia proporții apocaliptice în Revizorul, platitudinea ridică un mare semn de întrebare asupra viitorului omului. Iată de ce, de la Revizorul lui Pintilie nu plecăm satisfăcuți, ci îngândurați, îngrijorați.
Nu-mi rămâne, la sfârșit, decât să-mi exprim, dacă se poate omenesc și nu tocmai în termeni de specialitate, recunoștința și solidaritatea cu acest spectacol magistral și funambulesc. Și față de marea echipă de artiști care-i materializează intențiile.” (Lucian Raicu)
“Spectacolul său funambulesc, cu foarte personale elemente de grotesc…înfățișează un circ tragic, în care se înfruntă, se întrepătrund și se despart, pentru a se ciocni din nou cu înverșunare, puterea despotică ce nu cunoaște îngrădirea vreunei legi, beată de ea însăși, oarbă și crâncenă, tiranizând la modul absolut, și spaima, spaima paralizantă până la prostrație, despuind omul de atributele sale esențiale, relativizând condiția umană până la stadiul primar de viețuitoare târâtoare, călăuzită de un instinct unic pervertind grupul în turmă temătoare în fața unui idol malefic.” (Valentin Silvestru)
Criticul suprem, cel ce avea întotdeauna dreptate, Partidul Comunist Român și ideologii lui se vor pronunța în cu totul alt mod, în Scânteia din 30 septembrie 1972:
“ Din partea Consiliului Culturii și Educației Socialiste: Un mare număr de spectatori s-au adresat Consiliului Culturii și Educației Socialiste, exprimându-și protestul și nemulțumirea față de modul în care a fost pusă în scenă, la Teatrul Lucia Sturda Bulandra piesa Revizorul de N.V. Gogol. Montarea și adaptarea piesei denaturează opera marelui dramaturg, atitudine incompatibilă cu rolul teatrului românesc: tribună a reprezentării autentice a valorilor culturale naționale și internaționale. Biroul Consiliului Culturii și Educației Socialiste a hotărât suspendarea spectacolului și interzicerea de a fi reprezentat pe o altă scenă din țară într-o asemenea adaptare și va lua măsuri pentru ca astfel de manifestări să nu mai aibă loc în viața culturală a României.
(va urma)

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , ,



Currently there are "2 comments" on this Article:

  1. victor L spune:

    Ecoul vorbelor cu “un mare numar de oameni ai muncii/spectatori ni s-au adresat scandalizati ca…” imi este cunoscut ca una dintre cele mai mari si haioase minciuni; stiam ca ceea ce se cerea interzis “de oamenii muncii” a atins ficatii Partidului.
    Ne raminea risul…

  2. T. Bucur spune:

    Pe vremea aceea nu-mi scapa niciun spectacol bun de teatru. Din pacate, acesta mi-a scapat. De fapt am aflat despre el abia dupa ce a fost interzis.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mircea Morariu


Mircea Morariu

Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facult... Citeste mai departe


E randul tau

Faptul că 24 de mii de oameni au citit articolul face să merite efortul de a-l fi scris și apoi n...

de: Luminita Marcu

la "Ne mândrim de Centenar cu dr. Paulescu, părintele rasismului ştiinţific şi lider de partid fascist: prostie guvernamentală sau ceva mai grav?"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

decembrie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)