Home » Analize »Cultura »Energie »Opinie »Sinteze »Societate/Life » Citesti:

Schimbările climatice – O problemă vicioasă, cu patru E-uri. Între Aristotel și Ayn Rand

Constantin Cranganu septembrie 19, 2016 Analize, Cultura, Energie, Opinie, Sinteze, Societate/Life
84 comentarii 3,369 Vizualizari

The smallest minority on earth is the individual.

Those who deny individual rights

cannot claim to be defenders of minorities.

Ayn Rand

A început semestrul de toamnă la Brooklyn College. Și, ca de fiecare dată, începând din februarie 2004, predau cursul de „Climate Change – Torn between Myth and Fact” în fața unei săli fără nici un loc liber, o dovadă a interesului pe care acest curs îl trezește printre studenții de la BC.

După discutarea în detaliu a programei de studiu (syllabus) – obiective, forme de evaluare, bibliografie obligatorie și recomandată (pentru ultima, indic și articolele mele de pe Contributors, traduse aproximativ cu Google Translator), i-am întrebat pe studenți ce întrebări au pentru mine pe marginea syllabus-ului tocmai discutat. Și atunci, s-a auzit o voce dintr-o margine a sălii: Dacă ar fi să luăm cu noi doar o singură propoziție după absolvirea cursului dumneavoastră, care ar fi aceea? În secunda 1 am fost derutat: Cum aș putea transpune 14 săptămâni de curs într-o singură propoziție-logo, asemănătoare celor care încheie orice reclamă comercială?! Dar, în secunda 2, am avut o revelație și am răspuns: Climate change is a wicked problem (Schimbările climatice sunt o problemă vicioasă).

Urmează ca în restul semestrului să demonstrez adevărul acestei simple propoziții. În articolul de față, aș dori să schițez liniile de forță ale răspunsului meu laconic dat studenților în prima zi de curs.

*

*                               *

Noțiunea de problemă vicioasă (wicked problem) a fost introdusă, cu peste 40 ani în urmă, de Rittel și Webber[1], în planificarea politicilor sociale. Pentru cei doi autori, o problemă vicioasă este una a cărei definiție este greu de formulat și pentru care o soluție definitivă s-ar putea să nu existe. În principiu, problemele vicioase sunt probleme societale având, uneori, o componentă științifică ori tehnică. Dar, spre deosebire de problemele tehnico-științifice pure, care pot fi definite precis și pot avea o soluție, problemele societale apar într-un cadru social complex, plin de incertitudini,  cu o diversitate de opinii, tradiții, interese și valori. Într-un astfel de cadru, rareori vom găsi un consens asupra problemei însăși, cu atât mai puțin asupra soluției posibile.

O problemă vicioasă este comună multor părți interesate (simpli cetățeni, comunități, organizații, popoare etc.); de aceea, orice încercare de găsi o soluție va avea consecințe multiple, unele nebănuite chiar, care se vor reflecta asupra părților participante. Rittel și Webber (1973) ne asigură că o soluție a unei probleme vicioase nu poate fi bună (corectă) sau rea (greșită). Iar statutul soluției nu poate fi judecat pe baza unor standarde obiective sau absolute, ci pe baza credințelor, intereselor și valorilor (subiective) adoptate de cei implicați în problemă.  Cu alte cuvinte, „nu are sens să vorbim despre ‘soluții optime’ ale acestor probleme [vicioase]…Mai rău chiar, nu există soluții în sensul unor răspunsuri definitive”.

În 2006, Jeffrey Conklin a generalizat conceptul de problemele vicioase pentru alte domenii decât cele descrise inițial de Rittel și Webber (1973).

Caracteristicile definitorii sunt următoarele:[2]

  1. Nu există o formulare definitivă a unei problemei vicioase.
  2. Probleme vicioase nu au o regulă de limitare a timpului de căutarea a unei soluții (no stopping rule).
  3. Soluțiile problemelor vicioase nu sunt corecte ori greșite.
  4. Fiecare problemă vicioasă este în esență nouă și unică.
  5. Oricare soluție a unei probleme vicioase este o operație de tipul „un singur glonț”.
  6. Nu se cunosc soluții alternative ale problemelor vicioase.

După publicarea articolului lui Rittel și Webber din 1973, probleme vicioase au fost identificate în varii domenii: hazardurile naturale, sistemele de sănătate, pandemiile de SIDA și gripă, traficul internațional de droguri, injustiția socială ș.a.

Schimbările climatice, mai exact schimbările climatice antropogenice, sunt o problemă vicioasă prototipică.[3] Luând în considerare multitudinea aspectelor contradictorii legate de schimbările climatice antropogenice, de exemplu nevoia „restrângerii prezentului pentru a elibera viitorul” ori, mai grav, „restrângerea viitorului nostru pentru a ameliora schimbările climatice globale”, Lazarus (2009)[4] și, respectiv, Levin et al. (2012)[5] au introdus conceptul de „problemă super-vicioasă (super-wicked problem)”.

În viziunea ultimilor autori citați, schimbările climatice ar constitui o problemă super-vicioasă pentru că:

  1. Timpul este pe sfârșite.
  2. Autoritatea centrală necesară pentru a aborda problema este slabă sau inexistentă.
  3. Cei care caută să rezolve problema sunt tot cei care o produc.
  4. Există politici iraționale de discount care împing soluțiile în viitor.

Diferența majoră dintre o problemă (simplu) vicioasă și una super-vicioasă, precum schimbările climatice, este următoarea: În timp ce elementele definitorii ale primei probleme sunt legate de problema însăși, în cazul schimbărilor climatice, elementele caracteristice sunt legate de un agent care trebuie să rezolve problema. Acel agent, care nu există sau este prea slab, ar avea misiunea să intervină ca să aibă grijă de nevoile noastre pe termen lung.

Un obstacol major în discutarea și/sau rezolvarea unei probleme vicioase este că o mare parte a populație din Statele Unite și alte țări nu recunoaște existența acestei probleme. În ciuda tuturor evenimentelor care au fost breaking news (cele mai calde veri înregistrate vreodată, topirea alarmantă a ghețarilor, crește nivelul mărilor și oceanelor etc.), un sondaj al opiniei publice americane, realizat în 2011, indică un procentaj de numai 44% de oameni care cred în schimbările climatice antropogene, mult sub nivelul de 75% înregistrat în 2001[6].

Dacă în 2009, proporția americanilor „alarmați” și „îngrijorați” de schimbările climatice era de 51%, numărul lor a scăzut la 45% în 2016. În același timp, proporția scepticilor și celor care neagă existența schimbărilor climatice antropogene a crescut de la 18%, în 2009, la 21%, în 2016.[7]

Conform unui sondaj de opinie realizat mai recent (în 2014) de către IPSOS[8], majoritatea americanilor, chinezilor și indienilor consideră că schimbările climatice sunt un fenomen natural,  care se întâmplă din timp în timp. Mulți cetățeni din Marea Britanie (48%), Australia (47%), Rusia (45%, Franța (41%) ori Germania (32%) sunt de aceeași părere.

Ce-i de făcut?

Respectând opiniilor celor care recunosc și rămân îngrijorați de efectele schimbărilor climatice asupra mediului și umanității, voi spune că, în acest caz particular, caracterul vicios al problemei este dat de un cocktail compus din patru E-uri.

Energie, Economie, Ecologie, Etică – Cele patru E-uri ale schimbărilor climatice

Despre juxtapunerea primelor trei E-uri am scris în majoritatea articolelor mele publicate pe Contributors și invit cititorii interesați să revadă arhiva.

Aș vrea acum să propun o versiune puțin modificată a identității Kaya[9] pentru a exprima cantitatea de dioxid de carbon, CO2 (a), emisă anual  de o națiune sau de întreaga umanitate:

unde:

P este populația;

PIB/P – nivelul de trai, exprimat ca produsul intern brut (PIB) per capita;

IE – intensitatea energetică, reprezentând cantitatea de energie necesară pentru a produce o unitate PIB. IE se măsoară în mega Joule (MJ)/$ (dacă exprimăm PIB în dolari);

(CO2I)medie – valoarea medie a intensității CO2, calculată pe baza conținutului de carbon al surselor energetice folosite de o națiune.

Conform relației de mai sus, emisiile antropogene de dioxid de carbon, considerate ca inamicul public #1 al ecologiei actuale, cresc proporțional cu creșterea populației și a nivelului de trai, dar descresc odată cu descreșterea (teoretică) a intensității energetice și a ponderii  energiilor bazate pe combustibili fosili în mixul energetic al unei națiuni.

Dacă în 2011 populația planetei se cifra la 7 miliarde, în 2016 a ajuns la 7,4 miliarde și tendința este de continuă creștere. În 2011, ONU a estimat că în 2050 vom fi între 8,1 și 10,6 miliarde de locuitori pe planeta Pământ[10]. Pentru 2100, estimările variază între 6,2 și 15,8 miliarde. Va fi oare nevoie de un nou Thomas Malthus să ne sperie, așa cum a făcut-o în 1798?  Nu cred că putem cere nici unei nații să nu-și sporească numărul locuitorilor ei. La urma urmei, creștinii, cel puțin, urmează îndemnul divin:

„Creșteți și vă  înmulțiți și umpleți pământul și-l supuneți…și stăpâniți … peste tot pământul” (Facerea 1:28)

și nu mă îndoiesc că și practicanții altor religii se conduc după precepte asemănătoare.

Speranța analiștilor se leagă de faptul că imensa creștere a populației va avea loc în țările mai sărace, acolo unde dezvoltarea economică va fi redusă și, prin urmare, emisiile de gaze cu efect de seră vor fi diminuate în secolul următor. Dar, iarăși, nu avem dreptul moral (și nici capacitatea fizică) de a cere miliardelor de chinezi, indieni sau brazilieni, de pildă, să nu aspire la un standard de viață similar cu cel al vest-europenilor sau nord-americanilor.

Despre al treilea E din identitatea de mai sus, intensitatea energetică, se așteaptă să descrească pe măsură ce eficiența energetică va crește. În ultimul secol, rata medie de scădere a intensității energetice globale a fost de circa 1%/an. În perioada 1990 -2015, ea fost de circa 1.28%/an. Pentru a stabiliza concentrația de CO2 la 450 ppm  în anul 2100, va trebui, conform modelărilor specialiștilor, ca descreșterea intensității globale să se tripleze (3%/an) – adică ceea ce nu am realizat în ultima sută de ani să se tripleze în următorii 85 ani! Este posibilă o astfel de rată de scădere a intensității energetice? Probabil că da, însă cu o singură condiție: să nu apară diverse fenomene de recul, detaliate aici.

De exemplu, în perioada 1990- 2002,  China a reușit să-și reducă intensitatea energetică cu 96% (!). Dar creșterea populației, creșterea PIB-lui per capita și creșterea conținutului de carbon din mixul său energetic cu 15%, 122% și, 8%, respectiv, a făcut că emisiile chineze de CO2 să crească în perioada studiată cu 49%. În India, o reducere a intensității energetice cu 31% a fost eclipsată de creșteri cu 28%, 55% și 19%, respectiv, ale populație, nivelului de trai și contribuției combustibililor fosili în mixul energetic. Nu este de mirare că emisiile de CO2 ale Indiei au crescut astronomic, cu 70%!!! Brazilia și-a crescut emisiile de CO2 cu 57%, în condițiile în care toți ceilalți parametri au crescut( PIB per capita cu 17%, populația cu 21%, intensitatea energetică cu 7% și conținutul de carbon din mixul energetic cu 13%). Pe de altă parte, într-o țară dezvoltată, ca SUA, unde s-au înregistrat reduceri de 20% ale intensității energetice și de 1% al combustibililor fosili, emisiile de CO2 au crescut în perioada 1990-2002 cu 18% din cauza creșterii populației (+16%) și a nivelului de trai (+23%)[11].

Aceste cifre dau de gândit pentru că concluzia este clară: Chiar dacă ar avea loc o scădere semnificativă a cantității de energie consumate pentru a produce o unitate PIB, emisiile de CO2 vor continua să crească datorită creșterii populației, a nivelului de trai și a dependenței de combustibilii fosili.

Până aici, cocktailul primelor trei E-uri juxtapuse în diverse concentrații nu oferă garanții suficiente care să îndreptățească speranțele majore ale ecologiștilor și altor persoane că schimbările climatice își vor pierde caracterul lor vicios.

Mai rămâne, totuși, o speranță: al patrulea E, atitudinea etică față de schimbările climatice. Dacă suntem de acord că există implicații etice ale comportamentului nostru față de schimbările climatice, putem defini un cadru  moral în care să se manifeste aceste implicații? O primă excursiune în acest domeniu am făcut-o cu ceva timp în urmă, când am descris Schimbările climatice și percepțiile lor culturale. Voi explora aceste aspecte etice dintr-o nouă perspectivă.

Schimbările climatice – Între Aristotel și Ayn Rand

Ideea că schimbările climatice nu sunt doar o problemă economică sau ecologică, ci și una morală și etică, nu este nouă. Politicieni, filosofi, oameni de știință, lideri religioși și spirituali ș.a. s-au angajat, în ultimele decenii, în dialoguri și luări de poziție vizavi de percepția etică a schimbărilor climatice în sânul opiniei publice. Literatura de specialitate este vastă, dar recomand două titluri pe care se bazează această parte a articolului.[12]

Punctul de plecare al acestor discuții este simplu: Unul din motivele pentru care avem opinii contradictorii despre schimbările climatice este că noi credem diferite lucruri despre obligațiile pe care le avem față de semeni, față de Natură și față de zeii noștri.

Din multitudinea de teorii etice, aplicate în cazul schimbărilor climatice, se detașează trei. Făcând parte din domeniul filosofiei morale, aceste teorii sunt sisteme de gândire, care exprimă și discută drepturile morale, obligațiile și comportamentul uman în raport cu mediul înconjurător, aflat sub presiunea variațiilor climei.

1. Prima teorie se referă la obligațiile numite imperative categorice, care formează partea centrală a filosofiei deontologice a lui Immanuel Kant. În cazul schimbărilor climatice, imperativele categorice înseamnă simplu că este greșit să induci pericolele încălzirii globale în rândurile săracilor, celor nenăscuți și altor specii din biosferă. Invocarea acestor imperative este cu dublu tăiș: dacă renunțăm la combustibilii fosili, vor fi mai puține emisii antropogene de gaze cu efect de seră. Dar, pe de altă parte, combustibilii fosili au fost și sunt capabili să scoată din sărăcie milioane de oameni de pe întreaga planetă (vezi exemplele de mai sus ale valorilor PIB/capita). Cei care au urmărit documentarul BBC The Great Global Warming Swindle, își amintesc, desigur, apelurile disperate ale economistului kenyan James Shikwati de a nu „ucide visul Africii. Africa visează la dezvoltare”. El descrie energiile regenerabile ca pe un „experiment de lux” care ar putea funcționa în țările bogate, dar niciodată nu va fi funcțional în Africa. Pentru el, renunțarea la petrol și cărbuni este echivalentă cu o „sinucidere”.

Utilizarea imperativelor categorice pentru a pretinde un suport moral viguros în cazul reducerii emisiilor de gaze cu efect  de seră este un drum alunecos.

2. A doua teorie, numită utilitarism, descrie comportamentul etic în termeni de rezultate. Acțiunile noastre sunt corecte dacă vor fi utile sau dacă vor produce cel mai mare bine celui mai mare număr de oameni. Cu alte cuvinte, există o viziune teleologică, focalizată pe consecințele acțiunilor umane.  În cazul nostru, economiștii vor recomanda cu căldură această teorie, ambalată astfel: Cel mai mare bine pentru cel mai mare număr de oameni ar putea fi obținut prin impunerea unor taxe care să descurajeze utilizarea combustibililor fosili și prin investiții în măsuri de atenuare a efectelor climatice indezirabile.

Dar contra-argumentul pleacă tot de la considerații economice. Eforturile de a reduce astăzi emisiile de gaze cu efect de seră ar putea fi prea costisitoare prin raportare la (nu prea clare) beneficii viitoare. Cred că cel mai mare bine pentru omenire ar fi acumularea actuală de bogăție prin creștere economică. Astfel, multe națiuni sărace sau în curs de dezvoltare vor putea obține standarde mai ridicate de trai. Iar în viitor, o țară mai bogată va face față mai ușor provocărilor climatice și, daca va fi nevoie, va dispune de mijloacele necesare pentru operațiuni de atenuare și adaptare la schimbările climatice.

Când vine vorba de impunerea unor constrângeri financiare din partea Statului – cap-and-trade ori taxe pe carbon – este important să păstrăm respectul față de funcționarea piețelor libere. Pentru că nici un sistem politic nu a revoluționat atât de mult așteptările obișnuite ale vieții de zi cu zi și nu a lărgit gama de opțiuni umane precum capitalismul democratic.

3. În fine, o a treia teorie, numită etica virtuților (aretaică) sau etica aristoteliană, delimitează acele trăsături de caracter care produc un beneficiu societății și, prin urmare, un bine mai mare.

O distincție între valori și virtuți este necesară pentru început.

Valorile se referă la importanța unui lucru, acțiuni etc., și în economie ele se pot cuantifica în unități monetare: d. ex., valoarea unui automobil sau a unui serviciu medical. Dar se poate vorbi și despre valori sociale (idealuri îmbrățișate de majoritatea, daca nu chiar toți, membrii unei colectivități) și valori umane (caracteristice unui singur individ). Uneori, cele două tipuri de valori se pot suprapune.

Valorile sociale, în multe societăți, înseamnă libertatea, onestitatea, educația, dar și ceea ce se numesc valori de consum (confortul, conveniența și plăcerea de a cumpăra).[13]

O valoare personală poate reprezenta o virtute, adică o trăsătură de caracter care exemplifică o comportare morală. Platon indică patru virtuți: curajul (tăria), înțelepciunea (prudența), cumpătarea (moderația) și justiția (dreptatea).

Există o linie de separație între valorile sociale, care dăunează mediului ecologic, și valorile personale, care au un efect minim asupra mediului înconjurător. Considerați , de exemplu, miliardele de aparate de aer condiționat și de încălzire, care au efecte ecologie adverse, dar produc și mențin o temperatură confortabilă pentru milioane de oameni. Similar, cele peste 700 milioane de automobile de pe planetă emit CO2, dar fac viața a milioane de oameni mult mai convenientă.

Antiteza valorilor de consum ar fi valorile de supraviețuire: moderația, simplicitatea și mulțumirea de sine. Există riscul însă ca îmbrățișarea ultimelor valori să fie sinonimă cu austeritatea, frugalitatea sau ascetismul.

Ecologiștii susțin că, dacă valorile de consum nu sunt modulate de moderație și simplicitate, este puțin probabil că umanitatea va fi capabilă să adopte măsuri de atenuare și adaptare la viitoarele schimbări climatice.

Teoria aretaică (aristoteliană) discută modul în care putem fi o persoană mai bună printr-o conduită mai virtuoasă. Pe urmele lui Platon, Aristotel identifică virtuți ale gândirii (înțelepciunea, empatia) și virtuți ale caracterului (dreptatea, cumpătarea, prudența, generozitatea și curajul). Un om virtuos este acela ale cărui acțiuni contribuie la binele comun.

Plecând de la etica aretaică, Hawken (2010) distinge două forme de activitate economică: chremastitica, în care utilizează  resursele naturale și bunurile produse de oameni pentru un câștig personal, pe termen scurt; și oikonomia, care utilizează resursele pentru beneficii pe termen lung ale unei comunități lărgite.[14]

Primul tip de activitate economică corespunde  creșterii economice, cel de-al doilea reprezintă dezvoltarea economică. Alegerea între creștere și dezvoltare economică este o chestiune de valori sociale și personale.

Dacă etica aristoteliană se concentrează pe binele comun, ce se poate spune despre omul ca individ? Aici intră în scenă Ayn Rand și teoria sa, denumită obiectivism, în care interesele individuale sunt comparate cu obligatiile față de societate. Rand consideră etica drept un cod de supraviețuire și subzistență umană, în care individul este „cea mai mică minoritate de pe pământ” ale cărei drepturi trebuie apărate de toți cei care se declară suporterii minorităților.

La baza obiectivismului se găsește legătura intrinsecă dintre rațiune și cunoaștere a realității. Conform gânditoarei americane, supraviețuirea și subzistența omului depind de mintea sa, de abilitatea de a gândi și a trage concluzii bazate pe realitate și de a acționa pe baza lor. Procesul de gândire trebuie să fie  disciplinat și lipsit de emoții, sentimente personale sau de conformare cu normele culturale. Obiectivistul obține succesul prin muncă îndârjită și dedicată. Politic, este vorba de o viziune libertariană a lumii.

Publicată în 1957, capodopera lui Ayn Rand se numește Atlas Shrugged (tradusă cam neinspirat la Chișinău, în 2014, sub titlul Revolta lui Atlas). Circulă zvonul că aceasta este cea mai citită carte, după Biblie, în Statele Unite. Atlas Shrugged este o apologie a muncii îndârjite și a capitalismului, care, ambele, oferă cadrul moral împlinirii nevoilor și dorințelor individuale.  Același cadrul moral, însă, descris poate fi folosit și pentru justificarea egoismului sau lăcomiei, ambele fiind non-virtuți aristoteliene.

Pentru un autor de teatru modern, Ayn Rand  ar juca personajul cu mai puțină răbdare pentru justiția socială sau etica inter-generațională, văzute ca argumente pentru limitarea emisiilor gazelor cu efect de seră, și cu mai multă îndârjire pentru creșterea avuției economice a societății. Și chiar dacă emisiile de CO2 ar trebui să fie limitate, ea tot ar câștiga simpatia majorității spectatorilor americani, pentru că atitudinea ei ar reprezinta pe cei mai productivi membri ai societății, liberi să beneficieze de fructele productivității lor pentru interesele individuale și ale familiilor lor. Libertatea personală va trece înaintea responsabilității sociale.

Personajul Aristotel ar aproba reducerea emisiilor de CO2 necesare pentru a asigura nevoile de bază ale umanității, și ar face-o cu moderație și prudență. Mai mult ca sigur, el nu va tolera acele emisii produse de supra-consum și supra-abundență.

Pentru Ayn Rand, cel mai mare bine se exprimă în termeni de auto-împlinire și fericire personală (Life, Liberty and the pursuit of Happines, citat din Declaration of Independence). Pentru ea, nevoile și dorințele personale sunt în centrul atenției.

Pentru Aristotel, cel mai mare bine se exprimă în termeni de realizări care nu sunt excesive, nici deficiente, și nu se obțin prin risipă.  El aspiră la o balanță între nevoile personale și cele colective.

O alegere între cele două tipuri de etică va controla semnificativ viitoarele emisii de gaze cu efect de seră pe planeta noastră.

Epilog

Mai mult ca sigur, studenții de la Brooklyn College așteaptă curioși să le tălmăcesc sensurile problemei vicioase, numite schimbări climatice, și importanța celor patru E-uri. Probabil, le voi traduce acest articol și voi încheia cam așa:

În acest moment, problema nu are nicio soluție. Departe de a fi o simplă problemă de știință sau de economie, schimbările climatice pot fi înțelese numai prin recunoașterea dimensiunilor lor etice.

Schimbările climatice au ajuns într-o intersecție nefericită, unde știința, economia, politica și comportamentul uman se confruntă cu complexități și incertitudini irezolvabile.

Dar factorul om este cheia posibilă pentru ca povestea aceasta să aibă un final fericit. Prin acțiunile sau inacțiunile sale, omenirea își va determina propriul destin.

NOTE__________________________


[1] Rittel, H. W. J. și Webber, M. M., 1973, Dilemmas in a General Theory of Planning, Policy Sciences, vol. 4, pp. 155–169.

[2] Conklin, J., 2006, Dialogue mapping: building shared understanding of wicked problems, Wiley, 266 p.

[3] Incropera, F. P., 2016, Climate Change: A Wicked Problem Complexity and Uncertainty at the Intersection of Science, Economics, Politics, and Human Behavior, Cambridge University Press, New York, 337 p.

[4] Lazarus, R., 2009, Super Wicked Problems and Climate Change: Restraining the Present to Liberate the Future, Cornell Law Review, vol. 94, no. 5, pp. 1153–1233.

[5] Levin, K. et al., 2012, Overcoming the tragedy of super wicked problems: constraining our future selves to ameliorate global climate change, Policy Sciences, vol. 45, no. 2, pp. 123–152.

[6] Harris Poll, 2011, A Change in the Wind. Americans Increasingly Doubt Global Warming (www.achangeinthewind.com/2011/07/americans-increasingly-doubt-global-warming-harris-poll.html)

[7] Vezi datele și detaliile prezentate aici: Schimbările climatice și polarizarea opiniei publice. Despre efectul vești bune vs. vești proaste

[8] IPSOS, 2014, IPSOS Global Trends 2014, http://www.ipsosglobaltrends.com/environment.html

[9] O lume fără creștere economică – utopie sau realitate? și referința #3

[10] UN, 2011, World Population Prospects: The 2100 Revision, United Nations, New York, http://esa.un.org/unpd.wpp/index.htm

[11] Kintisch, E. și Buckheit, K., 2006, Along the Road from Kyoto, Science, vol. 311, pp. 1702-3

[12] Hulme, M., 2009, Why are Disagree About Climate Change? Understanting Controversy, Inaction and Opportunity, Cambridge, cap. V The Things We Believe, p. 142 – 177 și passim

Incropera (op. cit.), cap. 10 The Ethics of Climate Change, p. 214 – 241 și passim.

[13] Sayre, K. M., 2010, Unearthed: The Economic Roots of  Environmental Crisis, Univ. of Notre Dame Press, South Bend, Indiana, 448 p.

[14] Hawken, P., 2010, The Ecology of Commerce Revised Edition: A Declaration of Sustainability, Collins Business Essentials, New York, 226 p.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "84 comments" on this Article:

  1. smaranda spune:

    In urma cu ceva ani NASA s-a recunoscut invinsa in exactitatea previziunilor climatice pe termen mediu – lung de o populatie de analfabeti din Anzii Cordilieri. Povestea este urmatoarea:
    populatia din citeva sate se aduna pe versantul unui munte intr-o noapte anume din martie si numarau stelele. In functie de acest numar faceau o predictie pe anul respectiv si chiar mai lunga.
    Era important pentru ei timpul exact de plantare a cartofului.
    NASA chiar daca a fost surclasata, a cercetat logica predictiei. S-a dovedit ca numarul de stele era dat de claritatea atmosferei. Ori o atmosfera mai clara este mai uscata. In baza acestui algoritm si NASA si-a ridicat nivelul predictiilor. Experienta de mii de ani a unui popor se putea pierde, ca multe altele, si printr-o intimplare a ajuns sa pimeasca aprecierea corespunzatoare.

    • El condor pasa spune:

      Frumoasa legenda. Este necesar si un anumit grad de naivitate si nestiinta pentru a crede putin in ea.

      • smaranda spune:

        O stire noua e ceva bun, dar cel mai important lucru e cât de corect poţi să te raportezi la ce-ai aflat, pentru că adevarul nu-l vei putea niciodată controla. Si totusi stirea este reala.

  2. Harald spune:

    Respectarea obligațiilor impuse prin lege (inclusiv cele sub formă de taxe) este un lux pe care doar societățile civilizate și-l pot pemite. În condițiile unor obligații excesive, gradul de civilizație și de conformare voluntară scade odată cu scăderea bunăstării materiale. Încercarea de a impune prin forță acele obligații reduce și mai mult nivelul de civilizație, iar o societate ecologistă cu legi și pedepse ca în Iran sau ca în Arabia Saudită nu prea ar fi de dorit.

  3. man of war spune:

    cum sa nu te miste Florenta sau gindirea Aristotelica ? romanii si grecii (asa cum i am cunoscut, prin ce au lasat umanitatii in capodopere ale artei, gindirii si culturii) au disparut. e drept se mai pastreaza urmele lor, dar e o chestiune de timp pina ce zeii elefant si racnetele muezinilor vor acoperi ambele emisfere. ma tem ca pina o sa raminem fara oxigen ne vom (re)incarna din nou in lighioane. pina la urma, urmind trendul utilitarismului si adaptabilitatii, microbii vor fi ultimii supravietuitori ai terrei

  4. Mircea Modan MirceaM spune:

    Nu stiu cat de relevanta este Kaya identity sau IPAT identity, asa, la prima citire.
    In fond Kaya identity este o ecuatie de genul X=X la care adaugam fractii reductibile.
    S-ar putea scrie si ceva de genul CO2(a)= E x CO2i, (CO2 i=CO2a/E, nu?) si atunci putem sa scoatem din ecuatie PIB si P. Sau putem sa introducem alte fracti reductibile(avem nevoie de minim 3) care ar arata alte legaturi (nu cred ca e o problema sa gasim asa ceva, desi acum, la minut, nu imi vine in minte nimic :P ). Care pot fi sau nu fundamentale
    Sa spunem indicele gini intr-o serie de astfel de farctii ne-ar putea duce la concluzia ca , cu cat sunt mai multi saraci, cu atat vor fi mai mici emisiiile de carbon (in fond asta rezulta si din ecuati dvs PIB/capita mic= emisii mici)
    Pe de alta parte se pune intrebarea: curba Kuznets poate fi valabila sau nu in acest caz? De la un anumit nivel de dezvoltare nu putem presupune ca panta se inverseaza? Ca vom avea un punct de inflexiune unde PIB/capita va fi intr-o progresie mai mica decat progresul tehnologic via-a-vis de emisii de CO2 pe unitatea de energie? Pentru ca asta ne intereseaza de fapt, eficienta energetica si dpdv al emisiilor, care sa compenseze consumul in crestere al energiei. care ar putea sa fie si el intr-o dinamica reglementata raporata fie la unitatea de produs fie la… PIB(din cate stiu sunt ceva impuneri in domeniul asta)
    Sau sa o luam altfel: nu putem reglemanta dinamica emisiilor (intensitatea) astfel incat sa compensam dinamica fractiilor, care oricum sunt reductibile?
    Sau si mai la concret sa crestem eficienta energetica/unitate de PIB si sa scadem si indicele emisiilor? Astfel cresterea energiei totale va fi compensata de indici mai buni la emisii…asta cred ca e problema de fond.
    Si ar mai fi ceva. Care este pragul de suportabilitate al Terrei? Pana unde ne putem intinde? Care este valoarea de la care CO2a devine periculoasa?
    Si atunci, stiind pragul, stiind dinamica cresterii E(energia consumata) nu putem sa impunem prin regementari o anume intensitate maxima? Care ar face din problema vicioasa o simpla ecuatie cu mai multe variabile.

    • Constantin Cranganu Constantin Cranganu spune:

      Nu voi încerca să vă răspund la toate întrebările, poate o voi face într-un articol separat.

      1. Curba Kuznets nu este o ipoteză demnă de încredere în acest caz. Personal, am mari rezerve pentru acest model particular de dezvoltare economică. Probabil știți că însuși Kuznets s-a delimitat de propria-i ipoteză, invocând „fragilitatea datelor” pe care și-a construit ipoteza. Respingeri spectaculoase ale ipotezei Kuznets sunt numeroase, ca și criticile multor economiști. De exemplu, miracolul economic al „tigrilor asiatici” (Japonia, Coreea de Sud, Hong Kong, Taiwan, Singapore) la care se adaugă și alte țări din zonă (Indonezia, Thailanda și Malaysia) în perioada 1965 – 1990, nu se subscrie curbei Kuznets.

      2. Care este valoarea de la care CO2a devine periculoasa?

      Există mai multe păreri printre specialiști, pentru că nu putem experimenta la scara 1:1 diverse efecte induse de diverse concentrații ale gazelor cu efect de seră asupra planetei noastre. În cazul cel mai bun, avem niște măsurători din trecut, folosind metode proxy, și măsurători directe de puțină vreme. Restul sunt ipoteze și modele bazate pe aceste ipoteze, netestate și netestabile.

      Acordul de la Paris face vorbire de o concentrație acceptabilă de CO2 = 450 ppmv, o creștere de 50 ppmv față de valorile actuale. Dar majoritatea modelelor climatice fac referire la așa-numitul scenariu 2X, adică 280 (valoarea pre-industrială) X 2 = 560 ppmv ca fiind limita de schimbări climatice semnificative față de prezent.

      Perturbații serioase ale climei așa cum o cunoaștem astăzi ar începe, conform acelorași modele ipotetice, netestate și netestabile, de la o concentrație de CO2=4X (1120 ppmv).

      • Harald spune:

        Peste 25-30 de ani, oamenilor nu le va veni să creadă că astăzi s-a putut ajunge la asemenea discuții. La fel cum nouă astăzi nu ne vine să credem că în Statele Unite și în Canada eugenia a putut ajunge până la sterilizări forțate, impuse prin măsuri legislative.

        • victor L spune:

          Usor cu acuzele neadevarate pe scari.
          Chiar asa? “sterilizări forțate, impuse prin măsuri legislative.”
          Cred ca voiai sa scrii “măsuri eugenice, pe bază de legislație adecvată”.
          Care se aplica, “pe baza de legislatie adecvata” (si nicidecum fotrat), în prezent în peste 30 de țări, printre primele numărându-se Suedia, S.U.A., Germania.
          UK lipseste?

          • Harald spune:

            Da, de-aia victimele steriilizărilor forțate primesc despăgubiri obținute în justiție, după zeci de ani. De adecvată ce era legislația. Eu mă refer la evenimente petrecute între 1920 și 1960. Tu nu știu la ce te referi.

            A fost nevoie ca nazismul să facă lucrurile la scară industrială, pentru ca oamenii să înțeleagă eugenia la ”adevărata” ei valoare.

        • Florix spune:

          @Harald,

          Mda, incalzirea globala actuala este efectul activitatilor ciclice solare (emisiile de dioxid de carbon in urma arederii fosililor nu are nicio legatura cu acest fenomen), in urmatoarii 25-30 de ani intensitatea radiatiei solare va slabi si clima isi va reveni la normal, sau chiar se va raci usor (sub valorile anului 1890). Putem dormi linistiti ;) Topirea permafrostului este si el un fenomen firesc si natural (nu putem interzice hidratilor si miliardelor de tone de masa biologica congelata acolo sa se descompuna si sa produca gaz metan, dioxid de carbon, H2S, etc) nu este niciun pericol, s-a intamplat si mai de mult. Nu trebuie sa ne facem griji nici despre efectele topirii calotei de gheata, e.g incalzirea oceanului, topirea hidratilor marini la sud de cercul polar, etc, deoarece topirea calotei de gheata raceste oceanul de fapt, conform legilor termodinamicii :P )

          Asadar, in 25-30 de ani ne vom aminti despre gogomaniile si aberatiile oamenilor de stiinta, majoritatea lor (in proportie de 95%?) conspira impreuna cu politicienii sa subjuge contribuabilul :D

          http://climate.nasa.gov/climate_resources/144/

          http://climate.nasa.gov/climate_resources/142/

          http://climate.nasa.gov/climate_resources/42/

          http://climate.nasa.gov/climate_resources/136/

          http://d3tt741pwxqwm0.cloudfront.net/WGBH/ipy07/ipy07_int_albedo/ipy07_int_albedo.html

          • Harald spune:

            @Florix – oamenii de știință sunt incredibil de buni să explice de ce s-a întâmplat exact ceea ce s-a întâmplat :P dar sunt incapabili să anticipeze corect ceea ce se va întâmpla. Pentru că ei și-ar dori să se întâmple doar ceea ce susțin ei înșiși și nu se pot dezbăra de asta cu niciun chip.

            Peste 25-30 de ani, concentrația de CO2 va crește în continuare, clima va fi totuși în proces de răcire, iar oamenii de știință vor începe mai întâi să susțină că așa ceva nu se poate întâmpla. După care vor demonstra că era perfect normal să se întâmple așa și că numai așa se putea întâmpla :P

            • David FK spune:

              Si uite asa, Florix apar oamenii de ne-stiinta, care explica ce fac oamenii de stiinta.

            • Harald spune:

              @David FK – unii oameni de știință trăiesc din predicții, cam ca astrologii. Așa că trebuie să prezică scenarii care să le aducă bani, pentriu că trebuie să trăiască din ceva și pe viitor, odată ce au ales calea asta. Eu fac predicții de amorul artei, nu obțin nimic dinn acele predicții nici dacă se confirmă, nici dacă se infirmă. Adică predicțiile mele au avantajul de a fi cinstite, spre deosebire de ale lor :P

      • Mircea Modan MirceaM spune:

        Va multumesc pentru raspuns.
        Referitor la curba Kuznets am citit cateva studii, vis-a-vis de inegalitatea veniturilor (la concret pe ordonata era indicele Gini) dar ea se poate aplica pe orice vrem, chiar si pe pe “environmental” in sensul ca putem sa punem, de ex, emisiile de CO2 in totalitate, sau de CO2/capita sau intensitatea etc. Cred ca la CO2/capita ar putea fi valabila.
        Pe anumiti parametri functioneaza (nu ma refer doar la exemplul din wiki) la fel cum functioneaza si in anumite tari pe inegalitate (in tarile nordice e valabila, in SUA nu)
        Unele studii pe care le-am citit nu dau credit curbei pentru ca nu e valabila tot timpul si peste tot, basca acuratetea masuratorilor pe abscisa, nu este o dezvoltare obligatorie, ca sa zic asa, dar este una posibila. E important sa notam asta. In plus punctul de inflexiune are o caracteristica aproape generala , din cate am observat eu: apare nu doar functie de PIB/capita ci si atunci cand exista un interes major pe acea tema.
        Cand politicile tarilor respective chiar tin cont si reglemnteaza prin legi specifice (la inegalitatea veniturilor vorbim in special de prestatii socilale mai mari, de masuri de reducere a inegalitatii de sansa, la poluanti de reducerea noxelor admise la motoare, la cos etc.) apare si punctul de inflexiune. Explicatia e logica: cand sunt bani exista si posibilitatea sa-i cheltui si pentru altceva, cand esti sarac ai alte “urgente”
        P.S. Cand bagam politica in ecuatie revenim brusc la o chestiune vicioasa :P
        Voiam doar sa spun ca nu putem scoate curba Kuznets din analiza doar pentru ca nu functioneaza tot timpul si in orice domeniu. Este o ipoteza posibila, dovedita in unele cazuri, cand exista si acel element de interes.

  5. Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

    Economie și Etică: Despre costul social al carbonului

    Când se explorează rolul factorului economic în identitatea descrisă în articol, analiza costuri-beneficii este cel mai folosit cadru de discuții despre impactul schimbărilor climatice asupra societăților contemporane. Acest cadru permite să comparăm costurile impuse de reducerea gazelor cu efect de seră (GES) cu beneficiile produse de aceasta.

    Beneficiile reducerii emisiilor GES sunt de regulă estimate prin daunele evitate atunci când are loc reducerea GES. Pentru o comparație validă costuri-beneficii, ambele procese trebuie să fie exprimate în termeni monetari, de exemplu, $/tona de CO2 emis sau evitat. Acest proces va determina costul social al carbonului (CSC).

    Estimarea costului social al carbonului nu este simplă și directă pentru că necesită considerarea unui număr de prezumții și judecăți de valoare despre viitor.

    Cea mai simplă formulă de estimare a CSC este următoarea:

    CSC = f (daune, capacitatea de adaptare, rata de actualizare, ponderea capitalului propriu).

    Fiecare din aceste elemente este problematic.

    Estimarea daunelor potențiale, cauzate de schimbările climatice, și exprimarea acestor daune în termeni monetari implică, la rândul ei, considerarea a trei activități separate. Astfel, termenul daune poate fi exprimat după cum urmează:

    Daune ≈ f(costurile nete de piață, non-costurile de piață, riscul unor schimbări climatice abrupte)

    Costurile nete de piață (adică pierderea valorii de piață minus orice câștig care ar apărea datorită schimbărilor climatice) trebuie estimate pentru diverse magnitudini ale schimbărilor climatice și, de asemenea, trebuie agregate pentru toate țările și toate sectoarele economice. Unele sectoare sunt mai ușor de analizat decât altele.

    De exemplu, este relativ ușor de estimat schimbările în cererile de încălzire/răcire a clădirilor din diverse regiuni în diverse modele climatice și apoi să transformăm acele date în costuri economice nete pentru a satisface aceste modificări ale cererii de energie. Pe de altă parte, este foarte dificil de estimat schimbările în activitățile turistice din diferite părți ale lumii care ar putea apărea ca răspuns la schimbările climatice și să ghicim pierderile sau câștigurile economice ale turismului din fiecare regiune a planetei.

    Dar estimarea costurile daunelor produse de schimbările climatice este numai o parte a problemei estimării costului social al carbonului (CSC). Importanța adaptării la schimbările climatice trebuie și ea să fie considerată. Este clar că unele din daunele sugerate mai sus pot fi evitate printr-o adaptare planificată sau reactivă. Companiile individuale, organizațiile, comunitățile și societățile per ansamblu sunt entități inovatoare și receptive și nu vor rămâne pasive în fața schimbărilor climatice. Adaptarea are potențialul de a reduce costurile aparente ale schimbărilor climatice, sau chiar să producă beneficii, deși unele adaptări vor necesita ele însele cheltuieli.

    Ultimele două elemente ale formulei CSC sunt considerații etice deosebit de importante: Ce vom oferi viitoarelor generații (rata de actualizare) și cum ponderăm contribuțiile indivizilor care sunt mai bogați sau mai săraci decât noi înșine ( ponderea capitalului propriu).

    Rata de actualizare este parte a contra-argumentului adus teoriei utilitariste, prezentate pe scurt în articol.

    Argumentul pentru o rată mică este următorul: Bunăstarea unei persoane ne-născute încă trebuie să valoreze pentru noi la fel de mult ca bunăstarea unei persoane care trăiește acum. Nu trebuie să existe discriminare împotriva celor ne-născuți numai pentru că nu s-au născut încă. Orice daune produse de schimbările climatice actuale vor fi suportate în mod crescător de generațiile ne-născute încă. Dacă acei oameni ar putea să vorbească, ne-ar cere să renunțăm la unele din obiceiurile noastre consumiste, așa încât și ei să se poată bucura de viitoarele beneficii ale unor schimbări climatice reduse. Adică, ei ne-ar cere să facem niște investiții astăzi în atenuarea schimbărilor climatice, reducând astfel, daune viitoare cauzate de acestea.

    Prin contrast, o rată de actualizare mai mare are două consecințe morale:

    Judecând empiric, preferințele noastre actuale de consum sugerează că acordăm o pondere mai mică bunăstării generațiilor viitoare decât propriei noastre bunăstări. Modul nostru de cheltuieli sugerează că noi preferăm consumul astăzi în locul unor beneficii viitoare, indiferent dacă este vorba viitorul nostru sau al generațiilor de după noi.

    A doua parte a argumentului pentru o rată de actualizare mai mare derivă din prezumția că generațiile viitoare vor fi probabil mai bogate decât generația noastră. Dacă este adevărat, asta înseamnă că ele vor avea mai mulți bani de cheltuit pentru măsuri de atenuare și/sau adaptare la schimbările climatice. În acest caz, interesele viitoarelor generații nu trebuie să aibă aceeași pondere favorabilă cu ale noastre, printr-o rată de actualizare mică. De exemplu, în loc să investim astăzi în activități de atenuare a efectelor climatice viitoare, este mai bine să folosim acei bani în investiții care vor reduce vulnerabilitățile climatice ale generațiilor sărace de astăzi.

    Sau, ca s-o spun mai ne-elegant, nu trebuie să ne simțim prea obligați să facem sacrificii astăzi pentru ca viitoarele generații să fie mai bogate decât ar fi orișicum. Adică, nu mai mult decât părinții noștri, care au trebuit să-și sacrifice singura lor mașină pentru ca noi, astăzi, să fim în situația în care putem să cumpărăm a doua, sau a treia mașină, pentru familia noastră.

    Mai apare o importantă problemă etică a ratei de actualizare:

    Dacă convertim monetar decesele sau îmbolnăvirile generate de schimbările climatice, care este valoare vieții unui chinez, de exemplu, în comparație cu viața unui norvegian? Economiștii neoclasici tradiționali vor atașa diferite valori monetare celor două vieți pe baza costurilor revelate (valoarea unei vieți statistice). Dar, un set diferit de considerații etice ar putea argumenta că ambele vieți trebuie să aibă o pondere egală.

    Scurta discuție de mai sus arată clar dificultățile economico-etice ale estimării CSC. Nu este surprinzător, prin urmare, că analize diferite efectuate în țări diferite, folosind prezumții diferite și principii etice diferite, vor produce estimări CSC diferite.

    Raportul Stern (2006) indică costuri sociale ale carbonului cuprinse în intervalul $0/tonă carbon – peste $2.000/tonă carbon.

    (Am preluat unele idei din Hulme, 2009)

  6. Dan Plesoianu spune:

    S-ar putea ca in ecuatia de mai sus sa lipseasca un termen, care, cred eu, poate avea o importanta destul de mare, mai ales pe plan social afectiv – dar nu numai – si anume EVOLUTIA VEGETATIEI din fiecare tara (pentru ca formula se aplica la nivelul unei tari). Deci ar trebui sa fie introdus si efectul despaduririlor si al plantarii vegetatiilor industriale (toate cosumatoare / reducatoare de CO2).

    • Constantin Cranganu Constantin Cranganu spune:

      Ecuația consideră doar componentele antropogene ale emisiilor de CO2. Altminteri, termenii din partea dreaptă ar fi mult mai numeroși: pe lângă vegetație, s-ar găsi erupțiile vulcanice, expansiunea fundurilor oceanice, absorbția și desorbția CO2 în apelor oceanice, evenimente hidrotermale (gheizere, fumarole etc.), dezintegrarea geochimică a rocilor carbonatice și lista ar putea continua.

      • Dan Plesoianu spune:

        Pai atunci ar trebui mentionate si celelalte aporturi, evident. Dar probabil vegetatia este variabila care poate fi controlata de catre natiuni intr-o masura destul de mare (poate chiar aproape totala – iata o alta dilema etica !). Restul sint mult mai putin controlabile (mai ales la nivel de natiune), si sint probabil constante cantitativ, la nivel istoric (temporal).

  7. Dan Plesoianu spune:

    Iar indemnul divin era bun atunci cind a fost compilata Biblia. De atunci lumea s-a schimbat masiv, mai ales in ultitimii 100 de ani. Poate chiar ar trebui creata o noua Biblie, sociala, care sa schimbe preceptele devenite evident desuete.

  8. Bogdan Sava spune:

    Am citit cu mare interes si (ne)placere textul dvs. Sunt interesat de cativa ani de schimbarea climatica, am citit, printre altele, un eseu despre “moral storm in climate change”. Specialitatea studiilor mele e politologia. Urmaresc si acum, dupa peste un deceniu, literatura politologica.
    Atingeti, stiintific, chestiuni foarte dificil de masurat, evaluat, valorizat.
    Estimez ca este extrem de improbabil un consens la nivelul decidentilor statelor (fie si a celor celor mai puternice 50) care sa se transpuna intr-un set de decizii aplicabile corespunzator. Fiind atat de vicioasa problema, de nedefinit solutionarea ei…mi se pare ca dintre toate solutionarile posibile/probabile o teorie dupa care sa se ghideze responsabilii politici statali va reflecta raporturile de forte din societatea (capitalista) actuala. Ce spun este ca desi poate ca s-ar da o pondere considerabila abordarii aristoteliene in legiferare, cand va fi vorba de norme de aplicare va trebui simplificata enorm responsabilitatea ce incumba claselor de poluatori(din trecut, prezent si viitorul apropiat) si repartizarea costurilor (CSC in sens larg). Daca ar fi asa, atunci insasi acea solutionare supercomplicata ar avea un fundament moral subred. Mai rudimentar zis, cei care au lasat schimbarea climatica sa (de)curga fie fiind ori poluatori individuali cu mare intensitate fie prin deciziile politice la care au fost partasi nu vor fi pusi la plata anume pentru deciziile lor. Pentru ca ar fi extrem de improbabila o masurare precisa a “daunei”. Insa atunci miliardele care au o responsabilitate mai redusa la poluare (ca poluatori ori ca cetateni cu un miligram de putere politica) ar putea contesta deciziile luate de conducerile statelor ca fiind injuste pentru alcatuirea societatii umane din viitorul puternic afectat de schimbarea climatica. Va fi, reductionist spus, cam la fel ca statul roman actual: politicienii au sustras mult si nesupravegheati si in paralel au impus incasarea de taxe de la populatie. Cine nu isi achita taxele este sanctionat, pe ipoteza ca si politicianul este sanctionat la sustragere. Cand viitorul climatic va fi crancen presupun ca si oamenii de rand vor fi foarte nervosi pe decidenti. Iar impunerea de sarcini va fi foarte dificila.

    • Constantin Cranganu Constantin Cranganu spune:

      Schimbările climatice antropogene nu sunt o problemă limitată de geografie. Nu sunt nici locale, nici regionale, sunt globale. Toți oamenii contribuie la emisiile de gaze cu efect de seră (unii mai mult decât alții) și toți sunt afectați de variațiile climei. Dacă toți suntem în „aceeași oală”, ar trebui ca problema să fie rezolvat colectiv, prin instituțiile noastre politice. Acesta a fost punctul de vedere adoptat în 1988 de ONU, când a fost creat IPCC (Intergovernmental Panel On Climate Change).

      Dar, de la teorie la practică, drumul s-a dovedi lung și întortocheat. Pentru că emisiile de gaze cu efect de seră prezintă separații spațiale și temporale bazate pe relația cauză-efect.

      Separația spațială se referă la faptul că țările mai bogate au obținut beneficii mai mari din folosirea combustibililor fosile și sunt mai puțin vulnerabile la schimbările climatice, decât națiunile mai sărace. Această separație adaugă o componentă suplimentară schimbărilor climatice actuale: justiția socială.

      O separație temporală s cauzelor și efectelor se referă la o etică inter-generații, adică la cântărirea nevoilor viitoarelor generații și a mediului natural în raport cu nevoile și dorințele generațiilor curente. (Am discutat mai sus acest aspect).

      Un mod de a adresa acest aspect etic (nediscutat în articol pe motive de supra-lungire) a fost propus de Garvey, 2008, The Ethics of Climate Change. El discută două tipuri de abordări specifice: emisii comune (shared emissions) și poveri comparabile (comparable burdens).

      Pentru a fi corect și just, cineva ar putea pretinde ca emisiile trebuie să fie egale pentru toți oamenii de pe planetă. Cifrele emisiilor de CO2 arată o altă realitate. Per persoană, cele 7+ miliarde locuitori au emis în medie 4,8 tone CO2 în 2011. În același an, primii patru contribuitori mondiali au emis astfel: China – 7,2 tone, SUA – 17,3 tone, UE – 7,5 tone și India – 1,6 t. A se remarca diferența de un ordin de magnitudine între SUA și India, și faptul că emisiile per capita ale Chinei s-au apropiat de cele ale UE.

      Modelul emisiilor per capita este un om de paie. Nu este nici practic, nici etic. Ignoră multe alte aspecte: mărimea și clima unei națiuni, intensitatea energetică a productivității naționale ș.a. În plus, ar trebui să ținem seama și de ce a scris Ayn Rand în Atlas Shrugged - întotdeauna vor exista variații în cadrul aspirațiilor, ambițiilor și realizărilor umane, atât într-o națiuni, cât și între națiuni – care vor afecta emisiile per capita. Unii oameni vor munci întotdeauna mai mult și mai inteligent decât alții și vor produce mai mult pentru binele colectiv. În concluzie, modelul emisiilor comune nu lucrează.

      Voi reveni cu celălalt model (trebuie să intru la curs imediat)

      • Constantin Cranganu Constantin Cranganu spune:

        (continuare, după curs :-) )

        Dacă în loc de emisii egale pentru fiecare locuitor al planetei, s-ar adopta emisii egale pentru fiecare dolar din PIB, lucrurile s-ar schimba radical.

        În 2012, PIB mondial a fost de $77,2 trilioane, ceea ce produce o emisie medie de 0,44 kg CO2 per dolar PIB. Pe această bază, SUA produc 0.40 kg CO2/$, iar UE, 0,30 kg CO2/$. În contrast, China și India au avut emisii medii de 0,84 kg CO2/$ și, respectiv, 0,48 kg CO2/$.

        Dar povestea nu se termină aici. Prin globalizare, o mare parte din producția mondială a fost mutată în țările în curs de dezvoltare și, o dată ea, și emisiile aferente de gaze cu efect de seră. Întrebare: Cine este responsabilă de emisii, țara care le-a generat, producând diverse bunuri, sau țara care a comandat și a primit acele bunuri? Dacă aplicăm acest criteriu, atunci emisiile Statelor Unite și Uniunii Europene vor crește cu curca 8% și, respectiv, 33%, în timp ce emisiile Chinei vor scădea cu 20%. O astfel de abordare are, însă, două aspecte.

        Pentru China și alte țări manufacturiere, utilizând consumul ca element de calcul al emisiilor, va atrage ajustări care vor include o taxă de carbon pe bunurile importate, ceea ce va reduce avantajul competitiv și va dăuna dezvoltării economice a acelor țări în curs de dezvoltare.

        Modelul „poverilor comparabile” conține elemente de fairplay și pragmatism. El presupune ca țările bogate să contribuie mai mult, dar, în același timp, obligă toate națiunile să contribuie cu ceva și sa facă sacrificii pentru binele comun.

        Mai apare un semn de întrebare major în adoptarea unui model echitabil pentru toți participanții.

        Din ce în ce mai mult, se observă o diminuare a separației dintre țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare datorită dezvoltării economice rapide și a creșterii emisiilor de CO2 de către ultimul grup. Astăzi, țări precum China și India, și altele din emisfera sudică, sunt la fel de mult o parte a problemei și, în același timp, trebui să fie contribuitori activi la soluționarea problemei. În decurs de un deceniu, țările în curs de dezvoltare vor fi contribuit mai mult de jumătate din emisiile epocii post-revoluția industrială, făcându-le contribuitori semnificativi la problema schimbărilor globale și trebuind, așadar, să poarte responsabilități pentru efectele acestor schimbări, unde vor avea o contribuție majoritară.

        • ion adrian spune:

          Asa este, grea problema si cred ca deocamdata de nerezolvat rational.

        • Constantin spune:

          Evocarea principiilor aristotelice o inteleg, dar sunt sigur ca “Micul print” s-a vandut in mai multe exemplare decat “Revolta lui Atlas”, iar mesajul cartii din urma este cu siguranta mai generos. Prin urmare, dincolo de frustarile cu totul personale ale lui Ayn Rand, nu vad relevanta “operei” sale in domeniul economiei mediului.

          In ceea ce priveste exportul poluarii, sunt intrutotul de acord cu dumneavoastra, dar in acest caz, pentru internalizarea costurilor sociale, consumatorul este cel care trebuie sa plateasca. Eu, contribuabilul, cer celor care fumeaza, spre exemplu, sa plateasca taxe pe tigari de 300%, in vederea acoperirii costurilor cu serviciile sanitare acordate lor. La fel, celor care vor sa utilizeze iPhone7, desi modelul 6 le este suficient, sa plateasca pentru poluarea generata de optiunea lor. Costurile de mediu trebuie sa fie internalizate, indiferent de cauzele disparitiei dinozaurilor. Nu este neaparat vorba despre legea morala kantiana, ci despre drepturi si libertati individuale afectate de esecuri ale pietei precum externalitatile negative de mediu.

  9. durak spune:

    Domnule Profesor,

    Este absolut remarcabil ceea ce faceti!
    Aveti “suflet de profesor”!

    • Constantin Cranganu Constantin Cranganu spune:

      Vă mulțumesc pentru apreciere. Îmi dau toată silința să nu-mi dezamăgesc studenții sau cititorii.

  10. Liviu spune:

    1. Articol interesant, autorul pune suflet si pasiune…poate si putin ego, dar asta nu e un pacat mortal.

    2. Problema exista si e ridicol sa creada cineva ca atita amar de activitate umana nu influenteaza mediul inconjurator.

    3. Autorul schiteaza scenarii, dar ideea e ca societatea e sculptata de defectele noastre: lacomie, egoism, agresiune, impotenta si boala.

    4. Nu se va face nimic decit atunci cind ce se va face va fi mai ieftin si va aduce profit; sa ne incredem in altruismul omului e o iluzie – la urma urmei, bomba atomica a adus pacea cita vreme a fost in mina unor insi rationali.

    5. Toti pirlitii care predica impartirea echitabila a bogatiei n-ar ceda un sfant din avutia lor si bine fac.

    6. Natiunile slabe trebuie sa dispara, asa cum a disparut si pasarea Dodo…ce s-a obtinut s-a adunat cu efort, creativitate si sacrificii. In numele carui ideal trebuie sa se stringa lumea la masa ca sa le faca parte si parazitilor care numai consuma resurse ?

    7. Sper ca lumea va deveni surda la apelurile la “solidaritate” lansate de tot felul de socialisti care n-au lucrat o zi in viata lor.

    8. Cind lumea va intelege ca nu e loc pentru toti, se va rezolva si problema incalzirii globale.

  11. Bogdan Sava spune:

    Multumesc pentru reactie si pentru adaugiri.
    Cunosc, mult mai putin decat dvs., dezbaterea si datele privind consumul percapita intre clasele de state. Eu m-am referit la poluatorii indivizi, caci amprentele lor sunt diverse, pe langa cantitatile de CO2 emise/state. Ultimul dvs. paragraf din raspuns da seama corespunzator asupra enormei dificultati de stabilire a reperelor (informationale, stiintifice).
    Decidentii din statele care inca nu au poluat la fel de mult ca cele dezvoltate economic au raspunderea convenirii unui raport just intre poveri. Fata de problema etica si practica ridicata de mine (costuri repartizate echitabil, beneficii echitabile) in cadrul contractului social ca ideal-tip, survine si una de fragment, corectitudinea conducatorilor de state emergente ori subdezvoltate fata de cetatenii lor, la stabilirea repartizarii costurilor per stat. Alta partiala este corectitudinea conducatorilor din lumea dezvoltata fata de amploarea daunelor ce au fost si vor fi produse celor subdezvoltate si aici apare cumva si dilema blatistului, caci cineva s-a plimbat mult cu trenul fara bilete si cand se instaleaza un nou sistem de taxare, ce nu mai permite blatismul, nu recunoaste de cati bani s-a plimbat gratis. La un moment de rascruce pentru toata omenirea, presupun ca solutia ce ar fi convenita de responsabilii statali ar fi sa simplifice enorm calculul responsabilitatilor si sa ceara solidaritate cetatenilor cu amprenta mica ori foarte mica de carbon. Si atunci ei, decidentii, vor fi blatisti, mizand pe amploarea problemei, pe urgenta ei vor da derogari de la responsabilitatea pentru daune. Daca ar fi sa se puna taxa pe carbon, o solutie mult analizata, atunci in loc sa se refere la dauna produsa din momentul 1990-2000-2010-1900, taxa ar fi pe consumul sa zicem din 2020. Si micii poluatori ar trebui recompensati pentru contributia lor individuala mult mai mica. Insa cum problema asta a departajarii intre amprentele din trecut este insurmontabila practic (estimez) atunci apare o discrepanta etica intre ce tipuri de costuri ar fi de platit: taxe fiscale, sanatate, educatie, durabilitatea resedintei, limitarile de consum la resurse, durata vietii, trairi psihice etc. Reductionist zis, pentru unii cititori, daca cineva a facut daune de 10% din totalul unitatii de calcul si altul 80%, probabil li se va cere sa plateasca numai daune ce vor fi produse in viitor, ori, mai grav, daca un f. mic poluator din stat dezvoltat a poluat cu un kg de carbon in toata viata sa de 50 de ani pana la T1, i se va impune un cost pentru 3 kg, caci asa a fost media pe statul sau. Si daca un indivivid a poluat de o tona, va fi bun de plata pentru 3kg caci asa e media. Daca raporturile de forta nu vor fi schimbate in societate intre cumpatati, saraci si necumpatati, bogati atunci ar fi opresiva solutionarea schimbarii climatice alaturi de mentinerea actualului sistem de responsabilizare/penalizare. Caci filosofia morala ar indreptati pe cel cumpatat/sarac sa ceara aplicarea standardelor lui Aristotel si la raporturile de forte politice si economice. Si, consider eu, cei avuti/necumpatati vor fi taman blatistii de maine. In plus, oarecum paradoxal, insasi filosofia libertariana ar motiva pe cei saraci/cumpatati sa nu ia parte la targ pe spinarea lor. Ei au facut daune f mici dar li se pretinde sa plateasca pt marii daunatori. Deci au facut bun public si li se cere sa asiste social.

  12. Ioan spune:

    Domnule Cranganu imi pare bine ca sunteti platit si aveti sala de curs plina pentru a discuta “probleme ” de tipul celei abordate in acest articol. Nu stiu daca dvs. spuneti studentilor sau daca cei care comenteaza aici stiu, desi este foarte usor de aflat, ca:
    -suntem intr-o perioada rece din istoria Pamnatului, cu temperaturi (aprox.12 grd C) si niveluri ale CO2 aproape de minimele inregistrate in ultimul miliard de ani.
    - ca cele 12 grd. C amarate de azi sunt la jumatatea mediei de 25 grd. C inregistrate in perioadele calde.
    - ca in perioadele calde viata de pe Pamant a fost luxurianta,
    -ca uitandu-ma pe un grafic, ochiometric apreciez ca perioadele calde cu temperaturi de peste 20-22 grd. C, reprezinta cam 75% din ultimul miliard de ani a Pamantului si perioadele cu temperaturi ca in zilele noastre reprezinta poate sub 5% din aceeasi perioada.
    -ca nivelurile CO2 in perioadele calde au fost nu duble ci de 6-10 ori mai mari decat azi, cand sunt aproape duble fata de epoca pre-industriala.
    -ca planetei noastre para sa-i placa sa fie mai calda.
    - ca este greu de apreciat care sunt fortele care determina aceste schimbari climatice in ambele sensuri (modificarea inclinatiei planetei, vreun vulcan care erupe, dinozauri care trag vanturi si elimina metan…) si devreme ce planetei noastre ii place sa fie mai calduta.nu vad o asa mare problema.
    -ca stiu ca pe dvs. va intereseaza sa nu ajunga orasele de pe coasta si jumate din Bangladesh sub apa, d-aia e sala de curs plina, da pe noi in Romanica, si pe mine personal in Cluj, ma lasa rece aceste zbateri interioare a celor care fac pe ei ca va ajunge apa la etajul 100 in zgarie-norii din New York si Sanghai,
    -ca daca ar fi sa erupa mega-vulcanul de la Yellowstone (din reportajele pe NG reiese ca ii cam vine randul) as prefera sa intram in iarna de la o medie de 25 de grade ca-n Jurasic Triassic sau Cambrian, nu de la cele 12 grd. de azi.
    -ca tehnologiile evolueaza chiar si fara interventia guvernantilor si americanii nu se mai dau in vant dupa masini decapotabile cu motoare de 8 litri ca in anii ’50, ci dupa Iphone-uri, cu o amprenta ecologica mult mai mica. Ca era evident ca atunci cand bateriile vor tine 600-1000km (cat faci cu un plin de combistibil) masinile electrice vor exploda si consumul de combustibil fosil va cadea. Binecuvanteaza Doamne incapatanarea lui Elon Musk, care pare a pune cu botul pe labe cea mai tare industrie de pe Pamant si pe toti extractorii arabi de petrol. S-ar putea ca Elon Musk sa faca mai mult pentru pacificarea Islamului decat toate guvernele lumii, pentru ca taindu-le veniturile arabilor ii va forta sa se deschida spre turism (sau alte activitati) si sa devina mai amabili, daca tot ne vor banii.
    -ca uitandu-va ca speriatii la cele cateva zecimi de grad masurate in plus anul acesta, cand planeta asta se indreapta poate spre o perioada cu medii de 25 grd,C, la care poate va ajunge in cateva sute de mii sau milioane de ani, mi se pare ca nu realizati magnitudinea fenomenelor implicate. A, ca impingem lucrurile spre incalzire cu activitatea noastra economica, da, dar ca putem opri evolutia naturala a Terrei, nu cred.

    -ca dezbaterea cu utilitate ar fi despre masurile pe care trebuie sa le luam noi ca specie pentru a ne adapta la noile conditii, nu sa incercam sa oprim ceva ce nu intelegem pe deplin, prin masuri administrative si care ingreuneaza dezvoultarea unor natiuni si ingreuneaza mediul de afaceri. Deoarece incalzirea globala este un proces de zeci de mii , sute de mii sau milioane de ani, as prefera sa ajung in 50-100 de un la un nivel de dezvoltare a societatii umane, suficient de avansat incat sa ne permita reducerea sustenabila a activitatilor care dauneaza planetei. Nu stim ce ne rezerva viitorul, si as prefera sa stim si sa putem sa facem cat mai multe, nu sa ne para rau ca s-a produs o catastrofa si nu avem cu ce reactiona, pentru ca am lichidat industrii care emiteau gazele de sera.

    Aveti un mare talent de a pune niste chestiuni de utilitate marginala intr-un ambalaj care suscita la dezbateri, aveti de obicei foarte multe comentarii, toata lumea reactioneaza si isi da cu parerea la temele propuse de dvs. Cred ca se comenteaza mai putin la articolele domnului Tismaneanu, dureroase pentru noi, decat la articolele dvs., spre exemplu despre evolutia speciilor, unde toata lumea este doctor.

    • Harald spune:

      Am râs cu lacrimi. That’s the spirit! :P

      Și sper ca Dl.Crânganu să nu se simtă ”atins”, viziunea promovată în articolele sale e mult mai echilibrată decât lasă să se înțeleagă comentariul de mai sus.

  13. ion adrian spune:

    Citez:
    Un obstacol major în discutarea și/sau rezolvarea unei probleme vicioase este că o mare parte a populație din Statele Unite și alte țări nu recunoaște existența acestei probleme. În ciuda tuturor evenimentelor care au fost breaking news (cele mai calde veri înregistrate vreodată, topirea alarmantă a ghețarilor, crește nivelul mărilor și oceanelor etc.), un sondaj al opiniei publice americane, realizat în 2011, indică un procentaj de numai 44% de oameni care cred în schimbările climatice antropogene, mult sub nivelul de 75% înregistrat în 2001[6].

    Dacă în 2009, proporția americanilor „alarmați” și „îngrijorați” de schimbările climatice era de 51%, numărul lor a scăzut la 45% în 2016. În același timp, proporția scepticilor și celor care neagă existența schimbărilor climatice antropogene a crescut de la 18%, în 2009, la 21%, în 2016.[7]

    Conform unui sondaj de opinie realizat mai recent (în 2014) de către IPSOS[8], majoritatea americanilor, chinezilor și indienilor consideră că schimbările climatice sunt un fenomen natural, care se întâmplă din timp în timp. Mulți cetățeni din Marea Britanie (48%), Australia (47%), Rusia (45%, Franța (41%) ori Germania (32%) sunt de aceeași părere.

    Intreb: Care credeti ca sunt cauzele acestei schimbari de optica? Sau cetatenii au absolvit intre timp universitati de stinte ale naturii si de ecologie?

    Poate cunostintele dlui Ioan?

    • Constantin Cranganu Constantin Cranganu spune:

      Care credeti ca sunt cauzele acestei schimbari de optica? Sau cetatenii au absolvit intre timp universitati de stinte ale naturii si de ecologie?

      Unii cetățeni au absolvit cursul meu de Climate Change – Torn between Myth and Fact :P

      Vorbind serios, cauzele schimbării de optică sunt multiple, serioase și complexe. Dacă aveți răbdare, căutați printre articolele mele mai vechi explicații bazare pe „cele patru triburi” culturale sau cele șase americi.

      Dar voi încerca în continuare să vă răspuns folosind cazuistica din articolul de față, caracterul vicios al schimbărilor climatice.

      Așa cum am descris în articol, schimbările climatice au toate caracteristicile unei probleme vicioase: sunt înfășurate bine în tot felul de incertitudini; prezintă valori, preferințe și nevoi inconsistent- și prost-definite; suferă de o înțelegere cețoasă a mijloacelor, consecințelor și impacturilor cumulative ale acțiunilor colective; în fine, „beneficiază” de o participare fluidă în care actanți multipli, cu vederi partizane, variază ca număr și cantitate de resurse pe care ei le investesc pentru a rezolva problema vicioasă.

      Aș introduce opusul unei probleme vicioase, sub numele de „problemă domesticibilă” (dacă există acest cuvânt în română). Chiar dacă este și aceasta complicată, ea are soluții relativ bine-definite, fezabile, care pot fi aplicate în practică. Exemplul clasic de problemă domesticibilă este subțierea stratului de ozon deasupra Antarcticii. În contrast, problemele vicioase afectează sisteme deschise, complexe și imperfect înțelese și de aceea sunt dincolo de simpla cunoaștere tehnologică și formele tradiționale de guvernanță.

  14. ion adrian spune:

    OFF-TOPIC

    Stimate dle Cranganu,
    Va rog sa-mi permiteti sa public aici desi nu este o discutie desore creationism versus evolutionism in raport cu specia noastra(eu ii spun regnul nostru, luandu-ma si dupa dl Quatrefages(1866) care este primul dupa stiinta mea care a folosit notiunea asta, dar pe firele dvs au mai fost astfel de discutii si in general participantii cred ca intrat si pe acest fir .
    Va rog asta nestiind daca si cand se va mai ivi ocazia sa impartasesc niste informaii pe care nu le aveam in timpul discutiilor anterioare.
    1) Cateva date privind ceasul molecular care se calibreaza in studiile genetice pentru determinarea varstei lui Y-Adam si a Evei mitocondriale(mtDNA)se afla in studiul
    http://www.nature.com/news/genetic-adam-and-eve-did-not-live-too-far-apart-in-time-1.13478 in care se prezinta concluzii de ultima ora(la nivel de 2013) si din care rezulta ca cei doi stramosi pe linie feminina si masculina nu sunt atat de distantati in timp cum a rezultat din studii anterioare ci ca au trait in cam aceiasi epoca preistorica, respectiv acum cca 180000-200000 ani. Aceasta modificare a datelor mareste gradul de probabilitate pentru ipoteza noastra a saltului brusc printr-o pereche primordiala nu stim cum aparuta dar si pereche si primordiala(eu cred ca este vorba de o pereche de gemeni homozigoti dar asta este inca doar o ipoteza )
    Vezi si : http://www.descopera.ro/dnews/11197922-adam-si-eva-au-trait-in-africa-in-aceeasi-perioada-dar-probabil-nu-s-au-intalnit
    Iar noi ca fiind promotori ai doar unei ipoteze, ce putem face decat sa asteptam, sa asteptam noi confirmari desi este posibil sa nu poata apare prin studiul genomului, dar poate ca prin evolutia teoriei privind speciatia sa ajungem undeva mai aproape sau mai departe de ipoteza noastra.
    2) La aceasta informatie putem sa adaugam una foarte interesanta care pe de o parte confirma aceasta data de 180000-200000 ani pentru perechea biologic umana, caci noetic apare o problema . Asadar in http://www.eurekalert.org/pub_releases/2005-02/uou-toh021105.php vom gasi rezultatele cercetarilor lui Frank Brown care in 2005 impinge vechimea fosilelor de homo sapiens identice anatomic cu cel de azi, la o vechime de 195000 ani, problema fiind insa o problema a problemelor devenirii noetice a omului, intrucat cele mai vechi dovezi de activitate culturala nu depasesc 50000 ani ramanad o peroada de 150000 ani pur animalica? Explicatia azi acceptata de majoritatea arheologilor si antropologilor ar fi cea neuropsihologica data de antropologul Lewis Williams care este specialist in arta paleolitica si a primitivilor si care constata ca toate creatiile artistice cu o configurare asemanatoare in diverse locuri nelegate intre ele in spatiu si timp se datoreaza creatorilor lor, adica shamanilor care prin practicile lor divinatori in transe influntate de psihedelice, aveau viziuni similare pe care apoi le-au redat prin creatiile lor. Un experimentator al acetor transe, Graham Hancock, folosind un psihedelic vegetal din America de Sud , ciuperca Ayahuasca a constatat intrarea intr-un univers superior unde se petrec lucruri speciale si similare pentru acele stari de alterare ale constiintei si nu insist mai mult aici asupra acestui aspect cam esoteric.
    Adaug aici si cele aflate de curand: In cartea Why God Won’t Go Away: Brain Science and the Biology of Belief, aparta si la noi sub titlul De ce nu dispare Dumnezeu. Stiinta creierului si biologia credinței , trad. Ramona Neacsa, Bucuresti, Ed. Curtea Veche, 2008, autorii Andrew B. Newberg, Eugene G. D’Aquili, Vince Rause
    argumenteaza ca sediul credintei si al misticismului se afla in biologia creierului in care se afla « rădăcinăbiologică a tuturor experientelor religioase”, un centru de comanda anume « al lui Dumnezu in creierul omului », si studiaza prin masuratori obiective momente de maximă trăire religioasă pe care le parcurg persoanele aflate în meditatie sau rugăciune profunda ajungand la concluzia ca acel centru cerebral care induce raportarea la sacru, căutarea lui Dumnezeu, meditatia asupra lui Dumnezeu este identificabil – asa cum ne asigură cercetătorii – ca fiind lobul parietal (desigur,ne-am a stepta ca viitoarele cercetări să aducă localizări mai precise). Dar iată precizările oferitede de autori: „Indiferent care au fost primii creatori de mituri, foarte probabil erau deosebiti, neurologic vorbind, de restul fiintelor, prin prezența și functionarea unui lob parietal bine dezvoltat. La toti oameni, regiunea parietală contine structurile neurologice care stau la baza operatorilor cauzali binar, la fel ca si centrul limbajului, care este, de asemenea, necesar pentru formarea mitului.Într-un anumit sens, lobul parietal este o parte crucială a centrului creierului creator de mituri »
    Nota mea :a se vedea legatura cu psihedelicele si a se pune problema cand a aparut aceasta modificare in creierul „omului non sapiens” si cine a produs asa ceva.
    3) Si poate ca un fel de concluzie pentru controversa evolutionista sau poate mai degraba ca un semn de mare intrebare, alte cateva rezultate stiintifice pe care le comentam atat din perspectiva evolutionista cat si din cea creationista sa nu suparam pe nimeni:)

    Problema este în ce măsură au putut interveni de-a lungul timpului mutaţii avantajoase procesului evolutiv uman. Cercetările echipei conduse de biologul Gerald Bergmann1, luând un eşantion absolut enorm, de 453732 de cazuri de mutaţii descrise în 19 milioane de publicaţii diverse, au putut constata că numai 186, ceea ce reprezintă doar 0,04% erau mutaţii avantajoase, iar dintre acestea, niciuna nu implica transformări genetice, neafectând defel informaţia ADN-ului. De fapt, „Cu cât sunt mai multe mutaţii, cu atât sunt mai puţine informaţii: acesta este principiul pentru procesul mutaţiei”2.
    Din cercetările privind mutaţiile la nivelul unei specii anume, s-a demonstrat că ele privesc numai planul orizontal, şi niciodată vertical, adică spre o specie nouă, aşa cum pretind evoluţioniştii pentru drumul de la maimuţă la om, pentru care – altă infirmare a evoluţionismului – nu s-au păstrat niciun fel de forme de tranziţie, ceea ce e de neînţeles. Pe de altă parte, mutaţiile nu produc efecte ereditare, aşa cum presupunea Darwin, ci codul genetic – de care, la vremea lui, Darwin nu avea cum să ştie – este cea mai stabilă componentă a vieţii. De fapt, mutaţiile sunt eliminate din ereditate tocmai pentru că ele tind să distrugă informaţiile genetice existente. Altfel spus, evoluţia
    s-a produs conform unui hazard absolut. „Probabilitatea ca o genă să apară singură este de 10 la puterea 600 (1 cu 600 de zerouri)! Din
    punct de vedere matematic, acest lucru este imposibil. O celulă hepatică este formată din 53 de trilioane de molecule proteice. Şansa ca aceste molecule să se aşeze întâmplător într-o anumită ordine, pentru a funcţiona ca o celulă este egală cu zero.”
    Dar – circumstantă agravantă – evolu ionismul nu contează pe produ-cerea acestei imposibilităti o singură dată, ci crede că imposibilitatea s-a repetat de n ori, adică pentru fiecare verigă din lantul evoluționist.
    Într-o tentativă – interesantă în sine – de a rescrie „povestea evolutionistă a mutatiilor” într-o altă raportare cu teismul, Robert John Russell spune că ceea ceevolutionistii numesc „întâmplare” poate fi în fapt un mijloc de-al lui Dumnezeu de a dirija creatia iar atunci cauza evolutiei e însusi Dumnezeu care hotărăste locul si momentul mutatiilor. Dar, adaugă Russell, Dumnezeu nu intervine în procesele naturale atâta timp cât legile mecanicii cuantice nu sunt încălcate. Astfel, Dumnezeu este strâns legat de natură, iar aceasta nu poate fi înteleasă fără Dumnezeu la fel cum nici Dumnezeu nu poate fi înteles fără natură. Pe acest fond, Russell ajunge să evidentieze o dublă
    ecuatie:
    Natura = Dumnezeu + Natura i ș
    Natura – Dumnezeu = Nimic,
    primaecuatie sugerând că aportul lui Dumnezeuț nu este cantitativ, ci calitativ; iar a doua, că a-L extrage pe Dumnezeu din Natură , cu alte cuvinte, a considera creatia numai din punct de vedere cantitativ, înseamnă a o reduce la Nimic.
    „Cu alte cuvinte: procesele cuantice, care formează ultimul nivel al explicaiei dintr-o perspectivă fizică, sunt redefinite ca penultime din
    perspectiva teologică a actiunii crestine.

    Pe de altă parte, aşa cum nu a presupus decât o neîntreruptă linie evolutivă, evoluţia n-a presupus nici vreun plan/planuri sau vreo premeditare, ci a fost în totalitate la voia unui hazard autonom. Altfel spus, evoluţia s-a produs conform unui hazard absolut. „Probabilitatea ca o genă să apară singură este de 1 la 10 la puterea 600 (1 cu 600 de zerouri)! Din punct de vedere matematic, acest lucru este imposibil. O celulă hepatică este formată din 53 de trilioane de molecule proteice. Şansa ca aceste molecule să se aşeze întâmplător într-o anumită ordine, pentru a funcţiona ca o celulă, este egală cu zero.”
    În al doilea rând, să observăm modalitatea de lucru a evoluţionistului privitoare la originea omului: el a trasat pe hârtie cele două repere extreme: la un capăt, omul de azi, pe care l-a numit homo sapiens sapiens, iar la celălalt capăt… maimuţa. Evoluţia imposibilă! – au afirmat multe glasuri. Ba e posibilă – s-au apărat evoluţioniştii cu vehemenţă – doar că nu avem încă verigile lipsă care să dovedească pe unde s-a trecut. Aceasta a devenit bătălia pe care evoluţionişti s-au tot străduit s-o câştige: verigile lipsă. A căuta verigile lipsă ale unui lanţ ce n-a existat în realitate. Verigile lipsă din imposibilul lanţ! Fiecare dintre ele decisivă şi indispensabilă, dar imposibil de reconstituit. Însă ceva nu s-a spus explicit: o verigă înseamnă un „Adam şi Eva” ai căror urmaşi trebuie să le perpetueze noile trăsături. Deci ar trebui să avem de-a face de-a lungul a circa două milioane de ani cu o multitudine de cupluri Adam şi Eva, fiecare reprezentând o anume meandră a drumului, fiecare fiind o verigă decisivă şi indispensabilă… de la care ar fi început rasa umană. Fiecare verigă a fost decisivă; ce a urmat după fiecare verigă a fost decisiv. Cam mult! Dealtfel, studiul ADN efectuat pe subiecţi de astăzi arată că rasa umană este extrem de unitară, variaţia genetică fiind, în date specifice, mică. Atunci, nu putem avea de-a face cu o evoluţie care a durat două milioane de ani şi a avut momente-cheie pe toate continentele.
    Apropo de momente-cheie, este important să facem aici precizarea următoare, chiar dacă mai târziu vom reveni mai detaliat asupra ideii în sine. Dacă evoluţionismul a propus o „logică” sui generis a evoluţiei de tip biologic, a căuta o „logică” similară, pentru dezvoltarea spirituală, şi a aprecia că la ideea de divinitate, de Dumnezeire, de sacru se ajunge, pas cu pas, pe calea evoluţiei este un nonsens dintru început, chiar dacă atâţi cercetători s-au arătat dispuşi să ignore asta.
    În faţa contestărilor argumentate, evoluţionismul s-a autoiluzionat că se poate reforma din interior: aşa a apărut neodarwinismul – fără să reuşească să schimbe în mod fundamental punerea problemei. Neodarwinismul doreşte să mute discuţia pe ADN, pe gene, pe băncile de date genetice şi pe o serie de considerente ipotetice. În final, neodarwinismul colapsează în subterfugiul că în genetică găsim toate explicaţiile pentru funcţionarea evoluţionismului, doar că, încă, tainele geneticii nu sunt îndestul cunoscute…
    Cercetătorul neimplicat ideologic nu întârzie să observe următoarea stare de lucruri privind un „mecanicism” de-o simplitate dezarmantă. Pe de-o parte, dacă omul a fost rezultatul evoluţionismului uman, atunci, urmărindu-l pe scara de la pitecantrop spre homo sapiens sapiens, până la un punct avem de-a face numai cu un animal, căruia îi tot „creşte creierul”, nu se ştie cum (!), pe o scară cu următoarele trepte: 500 mc la antropoii, apoi 600 mc tot la antropoizi, 800 mc la primii hominizi, 1100 mc la homo erectus, pentru ca homo sapiens neanderthaliensis şi homo sapiens sapiens să ajungă la valoarea de azi, adică 1500 mc. Unii spun că omului i-a crescut creierul pentru că era un vânător violent şi pentru că era biped1. Pe de altă parte, dacă omul a fost adus în lume conform creaţionismului, atunci nu avem cum să nu vorbim despre limitele creaţiei, pentru că avem de-a face cu o creaţie ratată, lucru recunoscut chiar de Dumnezeu, căruia „I-a părut rău şi s-a căit Dumnezeu că a făcut pe om pe pământ”

    • Harald spune:

      @ion adrian – din toată postarea asta kilometrică, o singură propoziție are cu-adevărat sens: ”Dumnezeu este strâns legat de natură”. Dar imensa majoritate a oamenilor (undeva spre 98%) sunt incapabili să.o înțeleagă, indiferent că se declară atei sau credincioși :)

      Și nu, în realitate nu există hazard. Hazardul este doar un concept folosit de oameni, atunci când ei nu înțeleg cum se ajunge de la cauză la efect.

      Revenind la oile noastre, clima planetei este mult prea complexă pentru a fi administrată de oameni în prezent. De asta insist pe paralela cu eugenia, în urmă cu 100 de ani oamenii se apucaseră să îmbunătățească specia, deși nici astăzi, după toată evoluția geneticii, nu există suficiente cunoștințe necesare. Dar măcar astăzi știm că nu știm destule.

      Într-un mod cât se poate de similar, a încerca astăzi să controlăm clima planetei e echivalent cu încercarea unei cete de maimuțe adunate în jurul unui Boeing 747 de a-l face să zboare. Da, există o mulțime de pericole, kerosenul din rezervoare ar putea distruge avionul și ar putea incendia toată pădurea, cu tot cu ceata de maimuțe. Dar faptul că unele maimuțe au înțeles asta nu înseamnă că au o soluție pentru ca avionul să zboare. Și nici că acel kerosen trebuie îngropat undeva și uitat locul :)

      Pur și simplu ceata de maimuțe are de-a face cu o problemă care o depășește. Și cel mai simplu ar fi să o lase în plata Domnului. As simple as that.

    • Constantin Cranganu Constantin Cranganu spune:

      Dacă vă interesează, vă semnalez patru articole apărute astăzi on-line (mâine apar în print) din revista Nature:

      1. Human migration: Climate and the peopling of the world
      The human dispersal out of Africa that populated the world was probably paced by climate changes. This is the inference drawn from computer modelling of climate variability during the time of early human migration.

      2. Population genetics: A map of human wanderlust
      Genetic studies of individuals from geographically diverse human populations provide insights into the dispersal of modern humans across the globe and how geography shaped genomic variation.

      3. A genomic history of Aboriginal Australia
      Whole-genome sequence data for 108 individuals representing 28 language groups across Australia and five language groups for Papua New Guinea suggests that Aboriginal Australians and Papuans diverged from Eurasian populations approximately 60–100 thousand years ago, following a single out-of-Africa dispersal and subsequent admixture with archaic populations.

      4. The Simons Genome Diversity Project: 300 genomes from 142 diverse populations
      Deep whole-genome sequencing of 300 individuals from 142 diverse populations provides insights into key population genetic parameters, shows that all modern human ancestry outside of Africa including in Australasians is consistent with descending from a single founding population, and suggests a higher rate of accumulation of mutations in non-Africans compared to Africans since divergence.

      Știm că omul modern a apărut în Africa, acum circa 200.000 ani în urmă. Dar cum au fost populate celelalte continente? Printr-o singură migrație out of Africa sau prin multiple scurgeri de persoane și infiltrare pe alte tărâmuri?

      Această întrebare a chinuit tot timpul pe biologi și evoluționiști. Articolele pe care le-am citat dau un răspuns fără echivoc:

      Toți oamenii non-africani se trag dintr-o singură populație care a apărut în Africa cândva, între 50.000 și 80.000 ani în urmă.

      • Harald spune:

        Exact ceea se constatase și prin deducție logică, pentru cineva care a urmat ideile lui Nicholaus din Cusa :)

      • ion adrian spune:

        Va multumesc mult pentru articolele semnalate care de fapt confirma si ce spuneau unele din informatiile prezentate de mine, adica omul modern similar biologic si genetic cu noi se pare ca a aparut in Africa(de fapt nici nu putea aparea simultan in mai multe locuri, orice specie aparand undeva intr-un anume loc si intr-un anume moment al istoriei vietii pe Terra) acum cca 200000 ani, articolele referite de mine precizand suplimentar datele de aparitie ale stramosului masculin al tuturor barbatilor de pe Terra motiv pentru care a fost numit metaforic Adam (Y-Adam) cat si ale mamei tuturor femeilor denumita tot metaforic Eva (Eva Mythocondriala) si despre care de cand ma preocup eu, adica de cca 30 de ani de acestea, lucrurile au evoluat cam asa: mai intai o Eva mai batrana cu niste zeci de mii de ani, eu spunand mai cercetati baieti, mai cercetati, apoi inversandu-se ordinea adica fiind campioni ai varstei stramosii masculimi cand eu am spus ;bravo daca asa variaza datele cred ca nu mai am mult de asteptat ca sa se intample ce trebuie, adica sa fie dumnealor lor adamii si evele astea de varste egale, ceea c e de curand s-a intamplat. Dar ce este foarte interesant este acea falie temporala in care omul biologic similar cu noi statea fixat la acelasi nivel al uneltelor si lipsit total de manifestari culturale , sa le spunem noetice pentru ca dupa 130-150000 ani de stagnare brusc sa inceapa o dezvoltare culturala asemanatoare pe diversele continente, inceputa cam acum 50000 ani data care corespunde cu colonizarea restului continentelor de catre specia noastra. Nu stiu daca revolutia asta culturala s-a produs in Africa fiind transportata si ea, ceea ceea ce ar explica similaritatile existente la asemenea distante sau poate ca aparitia consumului de psihedelice (cred ca tot in Africa s-a intamplat, caci ramasii acolo au avut un cult al acestor proceduri magice) cum spune antropologul Lewis Williams si dupa el destui chiar si experimentatori ai acestui tip de transe induse cum este Graham Hancock, a determinat acea revolutie culturala destul de inexplicabila la nivelul cunostintelor actuale.

        • ion adrian spune:

          PS Doresc sa adaug cateva note la cele scrise de mine in comentariul off-topic si anume:

          La numarul enorm de articole privind mutatiile despre care vorbeste Jeremy(Gerald) Bergman in articolul sau, Darwinism And The Deterioration Of The Genome, https://www.trueorigin.org/mutations01.php
          s-au indicat nu 186 mutatii benefice, ci 126, diferenta este mare procentual dar este neinsemnata fata de marimea bazei de date in care s-au cautat si gasit acestea.

          Oricum concluzia acelui articol este ca o reexaminare intensivă a literaturii de specialitate conduce la concluzia ca exista mii de mutații dar foarte puține mutații sunt benefice si doar mutatiile nu pot furniza sursa de variație genetică necesară pentru selecție si deci se pare ca mutațiile nu duc la aparitia de noi specii sau chiar la noi organe sau țesuturi. ci ca din contra pe termen lung rezultatul celor retinute genetic este mai degraba degradarea, deteriorarea sau degenerare a genomului si ca de fapt de aceea tendinta dovedita a genomului, este de a se proteja de intrarea in el a oricarei mutatii.

          PS Trebuie insa sa subliniez ca ipoteza mea privind mitica prima pereche de om modern adica avant toate atributele biologice si spirituale transmisibile genetic pe care le au azi in comun toti oamenii respectiv perechea Adam si Eva ca fiind gemeni homozigoti nascuti intr-o specie de animale cu o biologie foarte foarte apropiata dar fara nous nu este nici creationista nici evolutionista. A fost un salt enorm, brusc, dar nu stiu cum s-a facut acesta, asa cum probabil a fost si un Big Bang despre care de asemeni nu stim cum si ce l-a produs. :)

          • Harald spune:

            @ion adrian – nu mai luați în serios cifrele din astfel de articole (186 vs.126 sai oricare altele). Un autor care emite judecăți de valoare și scrie ”Three kinds of mutations can be distinguished—beneficial, neutral, or deleterious” pur și simplu nu înțelege despre ce scrie, deci nici cifrele pe care le furnizează el nu pot fi luate în serios.

          • Harald spune:

            @ion adrian – nu a existat niciun salt, Eva mitocondrială era exact la fel ca bunică-sa și ca străbunică-sa. Era contemporană cu alte mii sau zeci de mii de femei, iar unele dintre acele femei au și ele urmași care se află astăzi în viață.

            Eva mitocondrială e doar femeia de la care se poate construi un lanț de urmași compus numai din femei care ajunge până la toți oamenii din zilele noastre. Dar și de la alte femei contemporane cu ea se pot construi lanțuri de urmași, numai că acele lanțuri includ și bărbați în diverse puncte.

            • ion adrian spune:

              O specie noua nu apare cu mai mult de o pereche odata .Desiur ca aceasta Eva mytocondriala din care provenim azi poate sa fi avut multe surate, dar eu ma refer la aia initiala si este posibl sa ne apropiem de ea daca si Y Adam se apropie. Poate ca nu am fost destul de explicit dar am spus ca asta este o ipoteza personala infirmabila sau nu in viitor. In rest si fara legatura cu aceasta ipoteza ci doar cu problemele evolutionism/creationism, datele respective daca sunt contrazise poate imi arati niste studii care le contrazic .

            • Harald spune:

              @ion adrian – dacă vă referiți la ”aia inițială”, aia trebuie să fi trăit cu mii de generații înainte de Eva mitocondrială. Și dacă ați avea în față arborele genealogic al tuturor oamenilor care au trăit vreodată pe pământ, tot n-ați putea pune degetul pe o anumită persoană, ca să spuneți ”asta a fost aia inițială”.

              O să apelez la o analogie: să presupunem că vă aflați pe marginea căii ferate dintre București și Ploiești Sud, iar pentru Dvs.toate trenurile vin de la București. Însă unele trenuri au venit în Gara de Nord din altă parte și nu aveți nicio posibilitate să aflați când și de unde au venit. Pentru Dvs.toate vin acum dinspre Gara de Nord. Aia e Eva mitocondrială, Gara de Nord.

    • Mark spune:

      Domnule Crânganu
      Un articol interesant dar mai mult privit ca dilemă filozofică. Strict pragmatic, omenirea va reacționa exact ca întotdeauna preferând să amâne deciziile dificile, până când clima, războaiele sau cataclismele sociale vor intervenii. Atunci va urma un nou ev mediu sau cine știe… Mi se pare însă interesant cum răspund cititorii. Aici privesc cu uimire cum un domn găsește platformă să-și susțină ideile anti-evoluționiste. Știința nu e o abordare definitivă. Nimeni nu presupune că răspunsurile de azi nu vor fi mâine invalidate măcar parțial. Mai mult o serie de răspunsuri, mai ales în știința fundamentală nu duc la capătul drumului. Tocmai de aceea o abordare contradictorie într-o anume direcție poate fi salutară. Problema este atunci când te străduiești să susții o variantă care nu are altă soluție decât să contrazică sau să speculeze și nu să propună o alternativă. Știința nu poate fi contrazisă decât tot de știință. Așa numitul creaționism nu este știință mai mult decât teoria ariană nazistă. Se pornește de la o pseudo-ipoteză și se urmărește cum știința oficială greșește (ca și cum o anumită intepretare neconfirmată ar valida automat varianta presupusă în antiteză). Creaționismul nu e blamabil aprioric însă nu propune o explicație coerentă și demonstrabilă și nu face decât să amâne întrebările. Pentru că uman și științific ar fi să te întrebi ce este acel creator, care e natura lui, care sunt legile care îl guvernează, cum a apărut la rândul lui, care e evoluția lui etc…
      Am fost de multe ori intrigat de atitudinea dvs mai ales că nu v-ați sfiit să argumentați cauze nepopulare cum ar fi valoarea practică a exploatărilor prin metoda fracturării hidraulice sau folosirea combustibililor fosili în continuare. Inițial am crezut că sunteți un lobbyst înregimentat de companiile petroliere. Însă modul argumentat și implicațiile filozofice, politice, geopolitice, sociale și economice pe care le integrați împreună cu argumente științifice de un anume nivel (nivelul îngăduit de un articol de comentariu și nu de revistă științifică specializată) , m-au făcut să vă respect poziția chiar dacă uneori aveam argumente contra. Însă dacă pun în contrast modul dvs de a susține o poziție incomodă în trendul actual și genul mai sus amintit îmi dau seama cât de greu este, la nivel mondial, să se rezolve o situație prezentă în societatea de azi. Prima extincție a lumii vii cunoscută a fost cea în care acumularea oxigenului în atmosferă a devenit otrăvitoare pentru lumea protobacteriană ce-și obținea energia prin chemosinteză. Urmarea a fost că o parte dintre bacterii s-au refugiat în locuri în care chemosinteza a continuat, altă parte a rămas anaerobă dar energia și-o ia din descompunerea materiilor de proveniență biologică iar o mică parte, ce a devenit ulterior majoritară s-a adaptat folosirii oxigenului pentru metabolism și folosirii soarelui pentru a sintetiza material organic(zaharuri) proces numit fotosinteză. Acea extincție a avut loc și pentru faptul că acele organisme trăiau pur și simplu, nu-și puneau probleme filozofice privind consecințele suprapopulării sau acumulării oxigenului. Ele și-au acumulat factorii de autodistrugere. Modul în care e structurată societatea omenească actuală are ceva din implacabila creștere și descreștere a unei populații bacteriene. Mecanismele care împing societățile la creștere necontenită

      • Constantin Cranganu Constantin Cranganu spune:

        Inițial am crezut că sunteți un lobbyst înregimentat de companiile petroliere. Însă modul argumentat și implicațiile filozofice, politice, geopolitice, sociale și economice pe care le integrați împreună cu argumente științifice de un anume nivel (nivelul îngăduit de un articol de comentariu și nu de revistă științifică specializată) , m-au făcut să vă respect poziția

        Mă bucur că ați ajuns la această concluzie și vă mulțumesc că ați spus-o public.
        Repet a n-a oară ce am scris de la începuturile mele pe Contributors: contul meu bancar încă mai așteaptă să primească primul dolar de la industria de petrol și gaze. :P Întâmplarea face doar să mă pricep mai mult decât media opiniei publice la chestiuni legate de fracturarea hidraulică sau – cazul de față- schimbările climatice. Și aici văd eu rostul unui profesionist adevărat: să joace cinstit, cu toate cărțile pe masă, în toate situațiile implicate de domeniului de expertiză. Ceea ce m-a exasperat și m-a făcut să pășesc în arenă a fost isteria hipsterească, colcăind de ignoranță crasă, în care oameni, altminteri respectabili în meseriile lor (profesori de română sau matematică, preoți ortodocși ș.a.), nu mai conteneau cu anatemele aruncate asupra unor chestiuni care le depășeau cu mult cunoștințele lor. Regret și acum că România n-a organizat, la vremea respectivă, o dezbatere serioasă, științifică, pe tema gazelor de argilă.

        Nota bene. Am acceptat comentariul domnului Ion Adrian pentru că domnia sa a avut anterior mai multe intervenții pe tema evoluție vs. creaționism și mi s-a părut OK să-i ofer posibilitatea prezentării ultimelor sale păreri.

        • ion adrian spune:

          Va multumesc inca odata pentru ca mi-ati permis acest off topic,Daca dl Mark citea ce s-a mai scris pe aici ar fi inteles si ce sustin eu cat si de ce dvs ati lasat sa curga offtopicul dar si numai pentru ce am scris acum nu vad de c e ar sti ce cred eu .
          Nu sunt adept al creationismului, nici macar al aluia mai special si mai trendy astazi, intitulat inteligent design- dar desigur ca nici al darwinismului . :)
          Cred ca sunt un adept al biologiei, antropologiei, arheologiei, biofizicei si biochimiei de la care astept mai multa lumina si uneori adept al unor ipoteze proprii, desigur ca infirmabile potential in viitor, dar nu si astazi.

  15. bogdan192 spune:

    Poate ca observatia asta e trolly, dar din multe din problemele cu solutiile la probleemele super-vicioase par a fi rezolvabile prin legile lui Murphy :D

  16. Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

    Din nou, despre dihotomia țări dezvoltate – țări în curs de dezvoltare

    Motivul principal pentru care Protocolul Kyoto nu a fost aprobat de SUA și alte țări se regăsește într-un factor istoric. Dacă socotim emisiile cumulate de gaze cu efect de seră de la începuturile revoluției industriale, atunci țările dezvoltate au o responsabilitate morală în reducerea acestora. Dar acest argument se subțiază considerabil dacă debutul cumulării emisiile coincide cu anii când încălzirea globală de sorginte antropogenă a devenit o problemă planetară, circa 1990.

    Toate acordurile climatice în vigoare consideră anul 1990 ca punctul de referință față de care viitoarele emisii de CO2 vor fi comparate. Dar dacă alegem anul 1990 ca reper, în perioada care a urmat până în 2016, emisiile cumulate ale țărilor dezvoltate și ale țărilor în curs de dezvoltate au fost comparabile. În consecință, nu prea mai are sens să separăm cele două grupuri de țări în dinamica viitoarelor reduceri de emisii, așa cum, nefast, a procedat Protocolul Kyoto.

    Mai mult, dacă vom considera în continuare că țările dezvoltate sunt vinovate moral pentru emisiile lor din trecut, ne putem trezi cu o repercusiune neplăcută. Dacă acele țări vor fi obligate să repare cumva daunele trecutului, asta ar putea afecta negativ economiile lor și, în consecință, colaborarea globală necesară rezolvării „vicioasei probleme” va suferi, iar eforturile de a impune sancțiuni pentru emisiile trecutului se vor dovedi contraproductive.

    Realitatea dură este că și țările dezvoltate se confruntă astăzi cu lipsa unor canale financiare apropriate prin care să fie pompate fondurile necesare pentru remedierea „problemei vicioase”. Dincolo de dificultățile economice impuse de marea recesie de la începutul secolului al 21-lea, țările dezvoltate au cereri uriașe pentru investiții proprii în consolidarea infrastructurilor (urmăriți promisiunile electorale ale dnei Clinton), în sistemul de sănătate, educație și suportul unui larg segment al populației de vârsta a treia.

    Dacă aș fi un candidat electoral și aș vrea să promovez o agendă ecologistă, aș accentua prezența, în multe țări dezvoltate, a două tipuri de emisii de gaze cu efect de seră:

    - emisii de subzistență, necesare pentru o calitate a vieții acceptabilă, și
    - emisii de lux, asociate cu supra-consumul.

    Al doilea tip de emisii are loc pentru reduceri semnificative și țările dezvoltate ar putea da un bun exemplu altor națiuni. Dar, după cum am scris într-un comentariu anterior, acest exemplu nu cred că va avea un ecou semnificativ pe frontul reducerii emisiilor, atâta timp cât țări supra-populate, precum China și India, nu se gândesc serios să-și reducă propriile emisii. Am pomenit undeva o declarație oficială de anul trecut a ministrului de externe indian care, parafrazez, a spus: Voi ați poluat destul până acum și v-ați îmbogățit. A venit rândul nostru să poluăm la fel, ca să vă ajungem din urmă și să trăim și noi la fel ca voi. Sau, pe românește: Sculați-vă voi de la masă, ca să ne așezăm noi. No more comments.

  17. Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

    Cât costă salvarea planetei de la schimbările climatice prin folosirea intensivă a energiilor verzi?

    O „nimica” toată: $90.000.000.000.000 ($90 trilioane) în următorii 15 ani (adică până în 2030) ori $6 trilioane/an!!!. Banii ar trebui să reprezinte cheltuieli publice și private.

    Această sumă „frumușică” a fost expusă într-un recent raport ONU.

    Ca punct de comparație, întregul PIB mondial din 2015 a fost de $73 trilioane!!!.

    Așa că, stimați compatrioți, fani ai energiilor verzi, vă invit să începeți să vă strângeți cureaua bine :-)

  18. Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

    Schimbările climatice – o problemă vicioasă cu soluții stângace

    Dacă vrem să deosebim o problemă vicioasă de una domesticibilă (vezi comentariul meu de mai sus), am putea să regândim natura soluțiilor pe care le căutăm și modul în care le-am putea implementa.

    Un posibil procedeu ar fi să adoptăm ideea soluțiilor stângace (clumsy solutions), un termen inventat de profesorul american de drept Michael Shapiro în 1988 ca o modalitate de a scăpa de ideea că, atunci când ne confruntăm cu definiții contradictorii ale problemelor, numai o (una) definiție trebuie aleasă, iar celelalte respinse.

    „Stângăcia” permite ca o parte sau chiar toate scopurile și politicile contradictorii să fie urmărite simultan. „Stângăcia” sugerează să ne definim problemele astfel încât să le facem potrivite pe măsura capacităților noastre de rezolvare, iar nu ajustate după imaginea geniului uman, care ar putea găsi soluții indiferent de problemele pe care le inventăm.

    „Stângăcia” are evident unele puncte atractive, dar este limitată atunci când gândim despre schimbările climatice în termeni de soluții stângace, sub-optime, bune să rezolve problema vicioasă. Dacă emisiile încep să scadă, dacă concentrațiile gazelor cu efect de seră se stabilizează, dacă temperaturile globale și nivelul oceanelor devin mărimi aduse sub control uman, atunci – și numai atunci - noi vom fi izbândit.

    Dar soluțiile stângace nu sunt numai sub-optime ca design, ele sunt sub-performante și ca rezultate finale, iar parametrii lor metrici sunt incomensurabili. Există chiar riscul ca efectele lor finale să se anuleze unele pe celelalte. De exemplu, succesele în expansiunea producerii biocombustibililor (etanol, biodiesel) ca soluție pentru înlocuirea combustibililor fosili, reduce biodiversitatea și securitatea alimentară, adică exact rezultatul pe care dorim să-l evităm prin lupta noastră împotriva schimbărilor climatice (Recomand, în acest caz, un articol recent The Standoff Between Big Oil and Big Corn din The New York Times).

    Plecând de la teoriile riscului, efectele secundare ale soluțiilor stângace pentru schimbările globale pot deveni așa de numeroase, încât proliferarea lor ar putea „înghiți” proiectele supuse rezolvărilor până nu mai rămâne nimic recognoscibil din ele. Ceea ce demarează ca un răspuns sau o soluție la schimbările climatice poate ajunge să redefinească sau chiar să multiplice problema vicioasă în noi moduri.

    Trebuie să recunoaștem caracterul vicios al schimbărilor climatice și trebuie să apreciem faptul că soluțiile stângace reprezintă probabil limita abilității umane de a răspunde provocărilor climatice. În consecință, aceste soluții nu vor oferi rezultatele căutate.

    În concluzie, schimbările climatice nu sunt o problemă rezolvabilă - nici prin soluții elegante, nici prin altele stângace. Înseamnă că, vrând-nevrând, intrăm pe tărâmul miturilor. (Cel puțin patru mituri ale schimbărilor climatice le voi discuta cu studenții mei de la Brooklyn College)

  19. Bogdan Sava spune:

    Ultimul dvs. paragraf, din ultima interventie, ma face sa ma bucur (marunt) pentru ca studiile mele de politologie, din doua decenii, inguste pe politici publice, imi sunt de mare folos. Pe langa enorma complexitate a problemei schimbarii climei, exista si enorma dificultate a corelarii intre constientizarea masiva a consecintelor teribile si timpul ramas dupa constientizare pentru decizii si actiuni limitative/finalizatoare. Acum vreo 5 ani am citit pe undeva spusa unui savant ca omenirea se va tot adapta la transformarile induse de noua clima pt ca asa fac oamenii, adica vom pieri pre limba noastra. Academic zis, supervicioasa.
    De mai multe zile pe meteoromania.ro, la alarmari europene, tot exista codul galben de incendii de padure in Lituania, Letonia. In Rusia sunt frecvente si de amploare, in Australia la fel. Daca populatiei i s-ar aduce consistent la cunostinta corelatiile intre poluare si fenomenele extreme, de catre mass-media si guverne, atunci ar creste mult importanta temei in agenda publica, fara sa mizez insa pe rezolvabilitate, ci pe responsabilizare. Interesant e ca armatele statelor puternice si-au insusit evaluarile ca schimbarea climei este amenintare la securitatea statului insa tema nu a ajuns, inca, subiect de conflict intern intre civili si militari. Cand se va ajunge la penurie cronica, atunci vor aparea factiunile in competitie pentru controlul alocarilor.
    Presupun ca undeva in viitor informatiile, stirile despre schimbarea climei pretutindeni vor fi omniprezente, dar va fi prea tarziu pentru frana. Atunci guvernele vor actiona, cu norme si implementare opresive. Costul final va fi al celor ce traiesc acum in poliarhii, ori se vor naste in ele.
    Intr-o carte pe care am citit-o, in traducere, prin anii 2002-2005, se vorbea de un tip Train, care avertizase despre necazurile aduse de incalzirea globala, se descriau, printre altele, bolile de la imunitatea scazuta si stricaciunile. Adeptii sai erau nimiti trainiti (in traducere) si “avertizorul” se ascundea, pentru ca era vanat de o parte a populatiei SUA. Vechea rezolvare a lichidarii mesagerului.
    Revin la estimarea expusa anteriori: solutiile ce ar fi propuse si implementate de guvern vor reflecta actualele raporturi de forte intre cumpatati si necumpatati, perpetuand injustetea. Si ca politolog emit ipoteza: cei multi ce ar trebui sa prefere – stabilitatea societatii ori rasturnarea ordinii politice? Caci, in acel viitor furtunos va aparea un context favorabil rasturnarii “ordinii de drept”, in care costurile suportate de cei multi (“oropsiti”) vor fi clar mai mici decat cele ale celor cu putere politica mare: pe langa haosul si suferintele schimbarii climei ei vor/pot obtine si o distributie favorabila a puterii politice. Adica eliminarea, mai rapida, a disproportiei intre repartizarea beneficiilor. Toti se vor duce in prapastie, insa soferul va fi scos de la volan. Si privesc aceasta dilema ca politolog, cu spirit rece. Daca acum nu e destula rationalitate, sa pretindem celor de sub urgiile de maine sa fie rationali?

    • Harald spune:

      Este o problemă de percepție. Rusia este o țară imensă, iar Australia la fel. E firesc să existe tot timpul incendii de pădure “frecvente și de amploare”.

      Iar dacă studiile de politologie vă determină azi să deplângeți soarta celor ”oropsiți”, s-ar cuveni să înțelegeți că dezvoltarea economică crește nivelul de trai tocmai pentru ei. Putem înțelege că fără cei ”oropsiți” ar dispărea și obiectul muncii, dar întrebați orice ”oropsit” nevoit să-și gătească mâncarea la foc de lemne dacă n-ar considera normal să aibă și el acces la gătitul cu gaze sau energie electrică.

      Sau spuneți-ne deschis ce părere aveți, e OK să gătească și el folosind gaze sau energie elctrică? Sau îl trimiteți cu căruța la pădure după lemne? Pe motiv că eliberează în atmosferă carbon nou, nu carbon vechi, după cum recomanda un ecologist pe-aici în urmă cu câteva săptămâni. Nu cred că gătiți acasă la foc de lemne, sincer.

  20. Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

    @Ioan

    Cred ca se comenteaza mai putin la articolele domnului Tismaneanu, dureroase pentru noi, decat la articolele dvs.

    Observația dvs. are, după părerea mea, două explicații majore și una circumstanțială.

    1. Petrec o grămadă de timp încercând să răspund la cât mai multe comentarii. Angajez dialoguri cu cititorii care se continuă uneori și după prima replică. Fac asta din adânc respect pentru cei care au citit și au simțit nevoia să comenteze articolele mele.

    2. Poate ați observat și următorul aspect: dintre toți autorii de pe Contributors, sunt singurul care-și augmentează articolul original cu comentarii complementare, care dublează, uneori triplează, conținutul inițial. Fac acest lucru pentru că „n-am avut timp să fiu scurt” (apud Ion Creangă) și pentru a oferi noi linii de discuții, comentarii, luări de poziții etc.

    3. Temele abordate de mine au o audiență diferită ca segment de vârstă și preocupări. Deși fracturarea hidraulică, inventată în 1947, este doar cu 30 ani mai tânără decât revoluția bolșevică, o mare parte din cititori și comentatori sunt mai interesați de impactul unei tehnologii care se folosește în continuare cu mult succes după 70 ani decât de un fenomen apus din 1989, muribund pe ici, pe colo. Bolșevismul poate interesa oamenii care au trăit experiența lui directă (sunt unul dintre aceia și am comentat de câteva ori articolele dlui Tismăneanu). Pentru ultimele generații însă, mai ales cele post-1989, chestiunile bolșevismului, deși importante, sunt lăsate în paginile cărților de istorie, politologie etc. Ca să folosesc o expresie modernă, bolșevismul „nu face rating” prea mare. Fracturarea hidraulică, schimbările climatice, geopolitica, filosofia științei etc., au o altă dinamică de rating.

    • Ioan spune:

      Nu trebuie sa va suparati sau sa va justificati in vreun fel, si mai ales in numele celor care comenteaza cu spor pe temele creationism-evolutionism sau de schimbari climatice. Ati obervat cat a durat de la postarea mea pana la primul comentariu a domnului Ion Adrian pe teme creationiste. Sunt convins ca sunteti o persoana deosebita si succesul dvs. la cursuri se datoreaza acestui motiv si nu neaparat subiectului abordat. Ma gandesc ca studentii dvs. or fi tot studenti ca peste tot si dintotdeauna si sunt mai interesati de fratii, chefuri, cluburi, alcool si de colegii de sex opus ( sau ma rog de acelasi sex) decat de ceva ce le va afecta stranepotii peste sute de ani. Dupa parerea mea au fost utile articolele despre fracturarea hidraulica si despre rolul geografiei in atingerea statutului de superputeri a SUA si Chinei.

      Referitor la schimbarile climatice ce ma supara pe mine este completa trecere sub tacere a faptului ca temperatura medie a planetei noastre in ultimul miliard de ani a fost mult mai ridicata decat in prezent, si ca AZI suntem intr-o situatie neobisnuita ca temperaturi si nivel a CO2-ului. Daca normalitatea este, sa zicem cu 10 grd.C mai mare si nivel a CO2 de 5x-6x > decat azi, pai aia e normal, nu ce avem azi. Si daca planeta noastra trece prin cicluri de incalzire racire in mod natural, fara interventia noastra, de unde stim noi ca actuala incalzire este antropogena sau naturala?
      Fizic vorbind planeta asta se incalzeste pentru ca absoarbe mai multa radiatie solara decat in trecutul recent., deoarece este mai inchisa la culoare, pentru ca s-au topit ghetarii de pe munti si calotele glaciare si-au redus suprafata.
      Pai daca cel mai important factor in mentinerea unei temperaturi scazute globale ( in lipsa unui eveniment catastrofic care sa arunce in atmosfera praf) este reflectivitatea calotelor glaciare, nu nivelul de CO2 scazut, (pentru ca CO2 blocheaza lungimile de unda mai mari reemise de suprafata Terrei dupa absorbtia radiatiei solare cu lungime scurta , care trece prin atmosfera si nu radiatia reflectata de gheata), si calotele glaciare se topesc, suprafata reflectorizanta scade, suprafata absorbanta creste, si intram intr-un proces cu feed-forward. Insa suprafata ghetii de pe Terra scade de mii de ani de la ultima glaciatiune, nu de 40 de ani. Sunteti sigur ca accelerarea incalzirii de azi este consecinta nostra si nu atingerea unor praguri in acest proces cu feed-forward, cand se poate accelera procesul dupa un anumit prag, (pana se va topi toata gheata si se va atinge noua temperatura de echilibru, poate de 22-25 grd. C ca in trecut),. Ca nu ne convine noua oamenilor, asta-i alta treaba.
      De acum inainte, pana va deveni Soarele giganta rosie si ne va inghiti, radiatia solara pe care o primim va tot creste, foarte incet dar sigur. Cu exceptia fenomenelor catastrofice (eruptii vulcanice,impact cu asteroizi, comete ) nimic nu prea poate opri incalzirea planetei. Ce-i mai bine, sa fie un pic mai cald sau sa intram intr-o iarna vulcanica, cu foamete si toate celelate? Se vor inunda zonele de coasta? Sa se mute in Groenlanda, care-i de doua ori mai mare decat Europa si care va fi verde in viitor, asa cum a mai fost odata pe vremea vikingilor.

      Vrem sa pastram temperatura actuala a Terrei? Sa nescoatem chilotii albi la uscat pe geam afara, sa punem oglinzi in spatiu, sa umbrim Pamantul cu folii de Mylar (poliester metalizat ca la chipsuri).

      Substratul fizic al incalzirii si racirii planetei noastre nu tine de geopolitica si de filosofia stiintei. Asta este. Daca ar fi inteles in profunzime poate nu ar genera atatea controverse. Mie mi se pare ca este vorba de procese cu constanta de timp foarte mare, poate nu cunoastem azi toti parametri implicati, nu stiu cat de bine putem descrie matematic fenomenele, (fara suparare nu prin identitatea Kaya, ci cu ecuatii de fizica adevarata) dar sigur nu avem capacitatea de a actiona la nivel planetar acum. In rest discutam sa ne aflam in treaba (“… insirand cuvinte goale/ ce din coada au sa sune”). Sau cum spunea Churchill: “The truth is incontrovertible. Malice may attack it, ignorance may deride it, but in the end, there it is.”

      • ion adrian spune:

        Ce are Sura cu prefectura? Asta ref la si citez: “Ati obervat cat a durat de la postarea mea pana la primul comentariu a domnului Ion Adrian pe teme creationiste”
        Sau poate daca sunteti unul din multele ombelico del mondo( vorba lui Eco) de pe aici, poate ca da, poate ca puteti face si astfel de corelatii :)

      • Harald spune:

        @Ioan – aș avea 2-3 comentarii la expunerea Dvs.:

        1. Vă cam grăbiți cu giganta roșie. Ați văzut vreodată la țară un ceaun de gem care fierbe în curte? Frige rău de tot gemul ăla care fierbe, nu se poate anticipa niciodată când și câți stropi vor sări din ceaun și nici dacă stropii care sar vor cădea înapoi în ceaun sau în afara lui. Exact așa funcționează și soarele, nu putem anticipa niciodată cantitățile instantanee de energie pe care le emite sau pe care le va emite în momentul imediat următor.

        Soarta de gigantă roșie e doar o direcție generală în care merg lucrurile, noi trăim momente de timp foarte concrete și extrem de scurte, raportat la durata de viață a unei stele.

        2. Orbita Pământului nu e perfect circulară și nici nu e perfect stabilă în timp, iar modul cum se cumulează variațile orbitei nu e nici el prea clar. Există niște cicluri de ordinul zecilor de mii de ani, există o periodicitate confirmată de variație a temperaturii de vreo 100.000 de ani, dar și acelea sunt cicluri prea lungi, comparativ cu durata vieții umane sau cu durata epocii industriale. În esență, Pământul suferă o expunere mai mare sau mai mică la fluxul de radiații solare, adică variază și cantitatea de energie pe care o primește efectiv de la soare, nu doar suprafața lui reflectorizantă.

        3. Există niște variații climatice petrecute în ultima mie de ani, destul de bine documentate, dar extrem de greu de explicat de către Cassandre. Așa că eu aș atribui imprevizibilului ceaun cu gem principala contribuție la schimbările climatice, în timp ce hipsterii consideră soarele cam ca un bec de 100W care emite o cantitate de energie absolut constantă în timp și uniform distribuită în toate direcțiile. Culmea e că hipsterii nu sunt conștienți că de la axioma asta pornesc ei, deși o aplică mereu.

  21. Romi Olariu spune:

    Bun articol. Fain și bun.

  22. Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

    Schimbările climatice naturale au forțat primii oameni să migreze din și să revină înapoi în Africa


    Un studiu publicat pe 22 septembrie în Nature a ajuns la concluzia că migrațiile primilor oameni din Africa au fost determinate de schimbările climatice determinate de ciclurile Milankovitch, adică cicluri orbitale de glaciație-deglaciație, cu perioade variabile, cuprinse între 23.000 – 100.000 ani. Este vorba de precesia echinoxurilor, înclinarea axei de rotație a pământului și excentricitatea elipsei de revoluție.

    Autorii au analizat dovezi arheologice și fosile și au conchis că primii Homo sapiens au migrat din nord-estul Africii (Etiopia) în peninsula Arabică și Levant, după care s-au revărsat mai departe în Eurasia, Australia și cele două Americi.

    Folosind un model de simulare a migrațiilor primordiale, autorii indică prezența a trei valuri de invadare a peninsulei Arabice și a Levantului: în jur de 106.000-94.000, 59.000-47.000 și 45.000-29.000 ani în urmă.

    Aceste descoperiri dovedesc că schimbările climatice induse de variațiile orbitale descrise prima dată de sârbul Milutin Milankovitch au jucat un rol-cheie în distribuțiile populației de la sfârșitul Pleistocenului, în timp ce variațiile climatice milenare, descoperite de doi climatologi danezi, Dansgaard și Oeschger au jucat un rol regional limitat.

    Human migration: Climate and the peopling of the world

    • ion adrian spune:

      Multumesc pentru acest foarte interesant articol la care am doar doua comentarii:
      1) Antropologic: Era de asteptat ca cercetarea antropologica sa interfereze cu cea geologica(perioadele de timp) si cu cea climatologica asa cum rezulta din articolul inca fierbinte citat de dvs, cat si din bibliografia lui destul de recenta si cred ca erau de asteptat si concluziile, in sensul ca daca homo sapiens exista, el trebuia sa reactioneze altfel decat celelalte vietuitoare la schimbari de clima, chiar si lente sau uneori poate relaiv rapide la care animalele nu prea se descurca, cu deplasari probabil de cam aceiasi viteza (dar defazate in timp) cu cea a schimbarilor climatice si in consecinta sa se produca fie o circulatie la scara terrei chiar daca in timpi lungi, suficient de ampla ca sa cred (asa cred eu) ca rasele sa se fi precizat in forma actuala (adica inainte de inceperea metisajelor ample de astazi) dupa ultima circulatie planetara adica dupa inceperea acelor 40000-i 30000 de ani cand a disparut specia paralela si foarte apropiata sau mai degraba subspecia (nu i-as spune rasa) a Neanderthalienilor, desigur ca toate acestea ramanand a fi precizate sau schimbate si de cercetarile ulterioare.
      Ce este deja cred eu sigur, este ca omul deja sapiens sapiens de pe la anii 200000, se adapta prin migrare probabil ca relativ lenta(adica nu ceva comparabil cu navalirile migratoare de la inceputul evului mediu) asa cum si schimbarea climei era la o scara de timp geologica si lucru interesant pe atunci nici evoluta omului nu era decat la acea scara adca insezizabila pe timi de ordinul zecilor de mii de ani, caci asa cum am aratat intr-o interventie anterioara, cam timp150000 ani(200000-50000) homo sapiens nu a prea evoluat in zona cultural-tenologica .Ramane o cifra de hotar limita asta de 30000-40000 ani in care se intampla evenimente epocale :apare cultura tehnica si artistica probabil odata cu religia , dispare neanderthalul si se separa rasele nemaexistand mult timp legaturi semnificative i intre continente(cu exceptia zonei Alaska) , desi intre Africa si Europa ele existau posibilitati ! si totusi amestecul nu s-a mai produs , Oare de ce?.

      2) Climatologic si ca raspuns la mediu: Ar fi deosebit de intersant daca aceste simulari climatologice s-ar suprapune cu un model de raspuns uman la efectele lor exact in modul in care au decurs ele in fiecare din aceste epoci geologice, raspuns realizat prin simularea conssecutiva a unei umanitati in diversestadii: stadiul paleolitic, neolitic, ante revolutie industriala (adica nivelul sclavagist -feudal destul si el de constant tehnologic) , dupa revolutia industriala (nivelul de pana la utilizarea petrolului si a energiei atomice) si post industrial, cel de azi , repet cu caracteristici tehnologice si cultuale ale fiecarui nivel de dezvoltare introdus in model (va fi nevoie si de acest parametru care influenteaza decizia umana) si constante per model, lasand deoparte efectele evolutiei antropice din ultima perioada intr-o varianta dar in ultima varianta de introdus si acestea . Ar fi interesant de facut asa ceva si cred ca si util. Desigur ca este foarte greu si este de lucru pentru sa zicem o intreaga scoala de cercetare in domeniu.

      PS. In legatura cu efectele antropice si cu toate aceste aspecte de mediu eu in toate discutiile la care am paricipat( poate ca din vina mea nu a fost suficient de evident acest aspect) nu am facut altceva decat sa atrag atentia ca peste aceste efecte climatologice geologic-cosmice mai mult sau mai putin bine stapanite de noi si total de necontrolat tot de catre noi , pot sa se suprapuna cele antropice si cum primele evolueaza lent fata de scara duratei de viata a catorva generatii pot fi introduse ca o situatie constanta intr-un model in care variabila este cea antropica si nu stim daca nu constatam ca paharul nu ar da peste margina si daca ar da cu cat ar da si care este timpul estimat pentru a avea o reactie eficienta si daca il mai avem sau daca si cat il vom mai avea
      Nu intru in amannte pentru ca sper ca este destul de clar ce am scris pana aici. si daca nu este ar fi mai bine sa fiu intrebat, decat sa vina cate un “ombelic” si sa-mi dea lectii caci una este sa spui eu cred si alta, eu stiu cu certitudine .
      De ce sa transfomam niste discutii care ar trebui sa fie total degajate de parti prius -uri subiectiv neobiective( am inventat o combinatie neconforma :) ) in dispute cocosesti de orgolii marunte si inutile?

      • Harald spune:

        Asta este, când ne apucăm de clasificat mutațiile în ”bune” și ”rele” și când ne folosim de Eva mitocondrială ca să o contaminăm cu Geneza din Biblie, trebuie să vină cineva să explice lucrurile la nivel de clasa a V-a.

    • Nick George spune:

      Din pacate trebuie sa va dezamamgesc. Oamenii vor consuma combustibili fosili atat timp cat vor avea acces la aceasta resursa, ba mai mult vor consuma din ce in ce mai mult. Este un proces care nu poate fi controlat prin constrangeri legale sau acorduri politice. Nimeni nu va putea vredata impune indienilor ca nu au dreptul sa viseze la achizitia unui autovehicul sau chinezilor ca trebuie sa-si rationalizeze consumul de electricitate. Atat timp cat tarile bogate ale lumii muta structura productiei dar fara a muta structura consumului (ATENTIE!) orice discutie este superflua.
      Degeaba scad emisiile industriei americane pe hartie, atat timp cat consumul de otel si ciment ramane aproximativ constant, explicatia nu trebuie cautata la energiile verzi (care nu scad consumul de Co2) ci la zona de unde provin otelul si cimentul. Faptul ca s-au mutat capacitatile de productie in Asia sau America de sud este o ecuatie cu suma nula in matematica emisiilor.
      Singura speranta pe care o mai am cumva este o revolutie a anergiei nucleare care sa scoata carbunele si gazul din productia de electricitate, si o revolutie a masinilor electrice care sa reduca consumul de carburanti. Dar industria cimentului, a otelului, vor ramane in continuare la baza generatorrilor de emisii. Acestea sunt visele mele…..dar daca vreti in practica o previziune personala asupra modului in care vor evolua emisiile, am sa va zic sec…..vor scadea brusc….
      De ce ? din cauza crizei malthusiene in care ne scufundam pe zi ce trece……punctul de rupere va fi implozia ireversibila a globalizarii atunci cand una dintre carbune sau petrol va ajunge la momentul de Peak…urmarile vor fi catastrofale, pe modelul unei curbe a lui Seneca asa cum spunea Ugo Bardi (Clubul de la Roma)
      Acumularea e lenta….prabusirea e precipitata…

      • Harald spune:

        E pur și simplu păcat că un comentariu excelent se duce la final cu oiștea în gardul unei crize malthusiene. Malthus n-avea cum să anticipeze mecanizarea agriculturii, dar un comentariu care include energia nucleară ar trebui să anticipeze mai multe.

        • Mark spune:

          Ipoteza formulată de Malthus e un eșec de model similar cu eșecul economiștilor de a prezice crize sau ciclul acțiunilor. Asta nu înseamnă că modelul în sine nu poate funcționa în alte condiții. Mă gândesc dacă nu există riscul ca, în ciuda cohortelor de oameni de știință și de mantre pozitiviste propovăduite de școala oficială, ca reacția de creșterea productivității prin inovație să nu mai aibă loc în ritmul din revoluția industrială. Pentru că atunci combinația dată de revoluția industrială (care a fost și o revoluție inovativă) și surplusul provenit din colonii au determinat ca, după o fază de creștere accelerată a populației să urmeze o etapă de aplatizare a creșterii până la situația de azi în care, țările dezvoltate se confruntă cu o scădere lentă a populației (compensată doar de fluxul migratoriu acolo unde se poate). Faptul că după Anglia modelul a fost urmat și de alte țări industrializate europene sau de Japonia a fost considerat ca un model viabil. Ceea ce mă îngrijorează e faptul că modelul poate să nu fie viabil în orice circumstanță sau să ignore și alți factori. Țările europene au trecut în valul industrializării și prin două războaie mondiale și un episod de impunere a unei noi ideologii. Aceste evenimente combinate cu unele mai reduse ca impact mondial gen războaie locale, epidemii și efecte ale politicilor nefaste au avut rolul lor în scăderea ritmului de creștere a populației înainte ca ritmul să devină nesustenabil ca resurse (esența malthusiană). Între aceste evenimente industrializarea și modernizarea a permis acumularea în populații a unui grad de educație superior, fapt care a dus de asemenea la schimbări sociale, politice și de mentalitate. În societățile gen indiană sau africană sau musulmane, femeile rămân excluse în mare parte de la ciclul educației și integrării în viața economică. Acest fapt duce la un conservatorism social și la perpetuarea modelelor de familie și de natalitate în ciuda absorbției a unor elemente de tehnologie, educație sau de servicii de sănătate. Islamizarea accentuată din ultimii ani constatată în Levant și Persia și Africa de Nord contrastează cu imaginea acestor societăți din anii 70. Atunci tineri hippie se duceau în Afganistan, în Iran fetele aveau fuste scurte, multe din statele arabe cochetau cu o variantă de socialism (iar socialismul promitea industrializare, integrarea femeilor și ateism dar și o distribuție a educației și a veniturilor spre masa populară), iar turcii apărau zeloși ideea de laicitate impusă de Ataturk. Prosperitatea și tehnologia și educația n-au reușit să pătrundă în același ritm în masa socială iar discrepanțele apărute au dus la frustrări sociale pentru care răspunsul cel mai la îndemână a fost reîntoarcerea la islam. Acum Islamul dorește accesul la resursele tehnologice și științifice și la bunăstarea occidentală dar vrea să conserve modul tradițional de abordare al vieții. Rezultatul e creșterea nestăvilită a populației din aceste zone. Egiptul avea în 1936 15 milioane de locuitori iar în 2014 avea 86 de milioane. România care era oarecum superioară ca populație n-a reușit să atingă demografia egipteană nici în anii în care comunismul stimula natalitatea. Această natalitate din aceste zone va duce la fluxuri migratoare, la războaie și va pune presiune pe societățile civilizate. Europa și America au parcurs odată cu crizele de creștere (numesc așa războaiele și experimentele sociale gen comunism) și o creștere a pătrundere a gradului de educație în mase, cu includerea a noi clase sociale în politică și cu o creștere a productivității. Nimic similar nu se vede în actualele dezvoltări de populație. Modernitatea intră în aceste societăți doar prin automobile, telefoane, servicii de sănătate și eventual tehnologii. Educația și gradul de pătrundere în masa socială e redusă. Efectul e o populație în creștere, dornică de confort occidental, fără etica munci, fără calificare cu reflexe de trai familial conservator. Consumul de resurse gen combustibili fosili crește nestăvilit fără nici un element de atenuare. Oare modelul lui Mathus nu redevine actual? Ok nu se pune problema unei lamentări gen drobul de sare, însă eu cred că problema e reală și nu trebuie ignorată.

          • Harald spune:

            Modelul lui Malthus poate redeveni exact la fel de actual cât a fost și pe vremea lui Malthus :P

            Adică este luat în discuție, dar nu se confirmă în practică. Oricât de cinic ar suna, inovația tehnologică nu este motivată de altruism, ci de bani. Chiar dacă inventatorul visează sincer la o lume mai bună, finanțatorul acelui inventator visează sincer la mai mulți bani în urma aplicării invenției :)

            Probleme actuale din lumea islamică își au originea în lipsa de educație, nu în lipsa resurselor. Arabia Saudită și Iranul nu se războiesc prin proxy ca să-și ia una alteia petrolul, ci pentru că fiecare promovează versiuni diferite ale islamului. Exact cum se războiau catolicii cu protestanții în Europa, în urmă cu câteva sute de ani. Resursele erau ultima lor problemă, ”principiile” contau :)

            Dezordinea din Egipt au creat-o chiar autoritățile, iar primele violuri în grup desfășurate în piețe publice au fost organizate și comise chiar de membrii ai serviciilor secrete, pentru a descuraja manifestațiile anti-regim.

      • Florix spune:

        @Nick George

        Partea leului (in emisiile de CO2) ii apartine sectorului energetic si al transporturilor, chiar si in China (cautati CO2 emissions by industry sectors). Industria grea, metalurgia, productia cimentului, industria chimica, produc doar o fractiune din totalul emisiilor (sub 20 % sau asa ceva).

        http://www.iea.org/publications/freepublications/publication/KeyCO2EmissionsTrends.pdf

        Avand in vedere ca in unele piete (chiar si in USA), electricitatea produsa din surse regenerabile a devenit mai ieftina decat electricitatea produsa prin ardea fosililor, emisiile CO2 vor scade treptat, step by step, in paralel cu cresterea ponderii regenerabilelor in mix pe o parte si… cu cresterea eficientei de stocare energiei pe cealalta parte (vezi, Power2Hydrogen, etc). Pe termen mediu si lung, eficienta energetica si valorificarea surselor regenerabile par a fi cele mai fezabile solutii, atat pentru siguranta energetica, cat si pentru economie, mediul ambiant, etc, Utilizarea tehnologiei de captare si stocare a carbonului “CCS“ poate aduce si ea o contributie semnificanta la reducerea emisiilor (cel putin pe durata perioadei de tranzitie).

        https://www.youtube.com/watch?v=f-KgLMvVuUA

        https://www.youtube.com/watch?v=cm_QwF1FZEs

        • Nick George spune:

          Power 2 hydrogen este un proces tehnologic cu randament energetic negativ. Pentru a produce o unitate eoliana care sa aiba atasata o unitate de electroliza care mai departe sa capteze hidrogenul si sal transforme intrun compus stabil cum e amoniacul (prin reformare la 850 grade) ca mai apoi amoniacul sa fie ars intr-un generator care sa produca electricitate, tot acest lant consuma mai multa energie decat daca ai lua si ai arde direct combustibilii folositi pentru a cladi aceasta infrastructura ecuatia de randamente din sistem ar fi ceva de genul 0,3×0,7,x0,6×0,4 rezultatul vorbeste de la sine..

  23. ion adrian spune:

    PS General:
    Dar acum daca ma gandesc la juxtapunerea din titlu dar si din partea finala finala a articolului introdusa de autor , cred eu, ca cu mult simt al humorului adica cel putin pe mine m-a amuzat, desi recunosc faptul ca aparent gestul este destul de ” blasfematoriu” , adica de a-l alatura sau aseza fata in fata pe Aristotel si pe “piciorul broastei “(asta este opinia mea dupa cele cateva idei pe care le-a prezentat autorul acestei juxtapuneri despre rusoaica-americanca al carui nume nu incerc sa-l retin si care, recunosc, ca abia aici l-am auzit prima oara si nu regret deloc aceasta scapare pentru ca pentru mine, dintre ganditorii rusi nu conteaza decat Vladimir Soloviov )

    • Constantin Cranganu Constantin Cranganu spune:

      Mă bucur că articolul meu v-a făcut cunoscut un al filosof de origine rusă, de care nu ați auzit până acum. Deduc de aici că fie sunteți foarte tânăr, și prin urmare necunoscător al filosofiilor puternic anti-socialiste și pro-capitaliste, fie nu ați avut posibilitatea citirii operei lui Ayn Rand în original (după cum am scris în articol, prima traducere a lui Atlas Shrugged a apărut la Chișinău în 2014). În nici un caz, nu e vina ei că auziți abia acum de acest nume.

      Am ales-o pe Ayn Rand ca termen de comparație pentru că filosofia ei mi se pare pură anti-Aristotel. Într-o postfață la Atlas Shrugged, Rand a scris despre Aristotel: Trebuie să mă dezic categoric de o mare parte a filosofiei sale – dar definiția dată de el legilor logicii și mijloacelor cunoașterii umane reprezintă o realizare așa de mare încât erorile sale devin irelevante prin comparație..

      Filosofia obiectivistă reprezintă, după părerea mea, Biblia și peanul capitalismului american, cartea de căpătâi a libertarianismului și dreptei americane. Este considerată ca unul dintre cele mai puternice antidoturi la cântecele sirenelor socialiste și comuniste. Este păcat că această primă carte importantă a lui Ayn Rand a fost tradusă și publicată pentru români de-abia în 2014 (a fost inițial publicată în 1957). Nu știu nimic despre situația traducerii celei de-a doua cărți semnificative pentru filosofia obiectivistă, The Fountainhead (1943).

      • ion adrian spune:

        Multumesc, dar ramane cum a spus.. :)
        PS. Exista o singura Biblie pentru mine, doar cea a lui Isus Hristos.

      • George Coman spune:

        Personal, cred ca lipsa lui Ayn Rand din piata de carte din Romania e un indicator perfect reprezentativ al culturii sociale si politice din Romania. Asta e nivelul actual: “dreapta” politica e reprezentata de Vasile Blaga sau alti ilustri fosti bugetari.
        Aici se citeste Dan Puric.

      • man of war spune:

        Aristotle was the philosophical father of the Constitution of the United States.
        it is Plato and Hegel, not Aristotle, who have been the philosophical ancestors of all totalitarian and welfare states

        • Constantin Cranganu Constantin Cranganu spune:

          I agree with you.

          A quote from Thomas Jefferson (1861):

          Self-love, therefore, is no part of morality. Indeed it is exactly its counterpart. It is the sole antagonist of virtue leading us constantly by our propensities to self-gratification in violation of our moral duties to others.

          Jefferson embraced the Aretaic Theory.

  24. Constantin Cranganu Constantin Crânganu spune:

    În Statele Unite a început o nouă dezbatere despre evaluarea prețurilor riscurilor climatice

    Multe riscuri sunt cuantificabile, dar o bună parte a Congresului american afirmă că schimbările climatice nu sunt printre acestea.

    Unele companii susțin că aspectele economice ale schimbărilor climatice sunt prea dificil de estimat pentru a le oferi investitorilor date sigure despre impactul schimbărilor climatice asupra afacerilor.

    O inițiativă parlamentară, sub forma unui amendament la o lege a creditelor federale, introdusă în luna iulie de deputatul Bill Posey, republican din Florida, a fost luată în considerație de Senatul american în vederea unei votări. Deși sunt puține șanse ca amendamentul respectiv să fie aprobat, este salutar interesul legiuitorilor pentru evaluarea riscurilor asociate cu schimbările climatice.

    Congresul american, dominat de republicani, are puțină simpatie pentru chestiunea schimbărilor climatice. Deputatul Posey a cerut să se dezbată dacă este rezonabil – sau chiar posibil – ca marile companii să pună un preț pe impactul ecologic al schimbărilor climatice.

    Într-o cuvântare rostită acum patru zile în cadrul Shale Insight Conference din Pittsburgh, Pennsylvania, candidatul Trump și-a declarat sprijinul necondiționat pentru fracturarea hidraulică a argilelor gazeifere și petrolifere, prin care vor crește securitatea energetică a SUA și locurile de muncă. În plus, domnia sa a mai spus că va cerceta situația interzicerii fracturării hidraulice în statul New York. (https://www.youtube.com/watch?v=Sxk3-k8tAIc)

    Unele companii, including Exxon, susțin că aspectele economice ale schimbărilor climatice sunt imprevizibile, iar creșterea globală va continua să creeze cereri pentru resurse, făcând să fie mult mai dificil prezentarea unor date sigure.

    Deputatul Posey este printre cei care spun că guvernul federal nu trebuie să forțeze lumea afacerilor să încerce evaluarea prețurilor asociate cu riscurile schimbărilor climatice. El acuză oficialii federali de la Securities and Exchange Commission că urmăresc o agendă politică forțând companiile să cuantifice riscurile climatice.

    Pentru o prezentare detaliată a dezbaterii din titlu, recomand articolul de azi din The New York Times, A New Debate Over Pricing the Risks of Climate Change



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Constantin Crânganu


Constantin Cranganu

Constantin Crânganu este profesor de geofizică și geologia petrolului la Graduate Center și Brooklyn College, The City University of New York. Între 1980 și 1993 a fost asist... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)