Home » Analize »Cultura »Educatie »Idei si solutii »Opinie »Sinteze » Citesti:

Scoala de suflete

Oana Moraru ianuarie 12, 2015 Analize, Cultura, Educatie, Idei si solutii, Opinie, Sinteze
38 comentarii 70 Vizualizari

ȘCOALA DE SUFLETE

Există un interesant personaj hollywoodian care face obiectul unui comercial serial de televiziune. Dr. House este un medic atipic, arogant şi mizantrop, mereu nebărbierit şi fără halat, mereu subiectul antipatiei pacienţilor lui şi, mai ales, al echipei de tineri stagiari pe care o conduce.

Medicul nostru reuşeşte întotdeauna să diagnosticheze cele mai misterioase boli, cu simptome contradictorii sau aparent fără coerenţă unul în raport cu celălalt. Pacienţii lui se află de obicei în stare critică, tratamentele administrate, anterior, în urma unor deducţii logice, clare, par să le facă mai mult rău decât bine.

Pe lângă toate artificiile artistice care atrag atenţia celor care urmăresc serialul, există o abordare fascinantă a problemei medicale în film: doctorul nostru ghiceşte întotdeuna numele bolii, dar nu știe să arate imediat de ce are dreptate. Acesta aşază pe o tablă de scris toate manifestările pacientului, inclusiv detalii despre stilul de viaţă al acestuia, rutina zilnică sau evenimente recente. Mai mult, îşi trimite echipa să-i investigheze casa, frigiderul, baia, debaraua sau alte asemenea locuri neaşteptate care par la un moment dat să fie extrem de relevante în diagnosticare. Se află, prin urmare, pe tabla medicului, o serie de date contradictorii sau fără nicio legătură, greu de clasificat sau grupat.

Echipa tinerilor este mereu activă, dinamică, mereu plasată în spaţiul cert al deducţiilor logice şi, mai întotdeuna, incapabilă să rezolve cazurile atipice.  House are, de fiecare dată, o străfulgerare intuitivă şi anunţă un diagnostic total neaşteptat şi mai ales nejustificat de semnalmentele vizibile ale bolii. Mai mult, poate anticipa şi ce va urma în evoluţia simptomelor, spre uimirea şi cinismul uneori agresiv al echipei sale. Aceasta se agită în continuare şi exersează conştiincios o mulţime de raţionamente deductive şi inductive care nu par să ducă nicăieri. Între timp, înfumuratul Dr. House nu face altceva decât să se închidă în birou, în faţa tablei cu însemnări, încercând să găsească justificări coerente pentru soluţia deja dată şi în care crede cu pasiune.

Comic este că satisfacţia doctorului apare nu neapărat atunci când tratamentul lui funcţionează şi pacientul e salvat, ci mai ales când reuşeşte să stabilească un lanţ coerent de raţionamente care explică soluţia revelată încă din primele momente. Telespectatorul trăieşte o dublă satisfacţie: una emoţională, de clasic happy-end – pentru că între timp pacientul ne devine simpatic, şi una intelectuală, pentru că ni se revelează frumuseţea raţionamentelor şi importanţa unor detalii care leagă faptele aparent contradictorii.

Realizatorii serialului au ştiut, cu siguranţă, să aplice lucid şi în scopuri comerciale un model de raţionament despre care ştiinţele cognitive vorbesc astăzi din ce în ce mai mult. Asistăm, de ceva vreme, la o schimbare de paradigmă epistemologică, una care deja îşi face loc, ca aplicaţie, chiar şi în spaţiul entertainmentului de televiziune și pe care Charles Pierce o numea ”logică abductivă”.

Vorbind despre tipuri de raţionament şi descoperiri ştiinţifice revoluţionare, Pierce observa în egală măsură rolul intuiţiei sau al intâmplării în formularea celor mai uimitoare teorii, cu alte cuvinte un model de gândire fundamental nealgoritmic, dar sondat cu elaborarea unor teorii coerente, capabile să modifice paradigme şi să deschidă orizonturi vaste cercetării.

Un astfel de raţionament nealgoritmic ar fi, după Pierce, abducţia. Ea pare să fie responsabilă pentru cele mai semnificative reordonări conceptuale şi sociale. Mai mult, faţă de raţionamentele deductive şi inductive, abducţia are meritul de a orinta gândirea către strategii euristice complexe şi creative, de a forma, ca atitudine socială, nevoia de chestionare continuă şi relativizare, în sens constructiv, a punctelor de vedere. Gândirea abductivă elimină prejudecăţile, determină aşezarea subiectului şi obiectului cunoaşterii într-un câmp dinamic, din ce în ce mai rezonabil.

Doctorul House este o reprezentare artistică a nealgoritmicităţii gândirii umane şi mai ales o dovadă plastică a faptului că progresul în ştiinţă sau noutatea apar în urma unor “insight-uri” creative şi abilităţi de a pune ordine în interiorul unor date contradictorii şi surprinzătoare.

În ultimă instanţă, eficienţa şi frumuseţea raţionamentelor nealgoritmice vor sta, probabil, la baza necesităţii modificării fundamentale a modului în care gândim încă învăţarea în şcoală. De ce? Pentru că viitorul arată la fel de imprevizibil, misterios și predispus la modificări de ultim moment, întocmai ca pacienții fictivului nostru medic.

O educaţie care să susţină societatea de mâine presupune, în primul rând, schimbarea modelelor de gândire, a raţionamentelor care aşază realitatea în grafice strict deterministe, prin urmare fragmentare, decupate din întreg.  Unul din motivele pentru care şcoala se află în impas este lipsa unei educaţii holistice, de tip ecologic, cu perceperea constantă a elementelor simbiotice ale lumii. Ca instituţie, şcoala de până acum – pretudindeni în lume – pare, de cele mai multe ori, să fi ignorat disponibilitatea naturală a omului către cunoaştere, alegând calea hrănirii cu răspunsuri, fără sa asculte întrebările – o strategie total neproductivă si limitativă faţă de potenţialul real al minții umane. Practica a aratat că cei mai mulţi dintre profesori se bazează strict pe raţionamente deductive, dând gândirii un sens unidirecţional şi secvenţial, în sensul neangajării faţă de realele probleme din jur. Copiii dobândesc matrici simpliste de forţare a gândirii pe o anumită rută algoritmică, şi ajung la niveluri, mai mult sau mai puţin conştiente, să-şi explice realitatea în termeni strict determinişti. De aici, riscul simplificării reprezentării despre lume, abundenţa stereotipurilor, discriminările periculoase, judecăţi etice şi morale capabile să genereze conflicte fundamentale.

Folosirea preponderentă a raţionamentelor deductive în procesul de predare-învăţare este o deficiență fundamentală care produce, de ani buni de zile, indivizi neangajaţi, cu tendinţe pronunţat antagoniste, din ce în ce mai puţin capabili să manifeste compasiune, toleranţă, predispoziţii raţionale către compromis şi armonie socială.

Deși profesorul este confruntat zilnic cu o predispoziţie miraculoasă de creștere a minții, există un reflex cultural al acestuia de a o ignora sistematic. Este vorba de capacitatea ei de a se mira, de a pune întrebări, de a formula ipoteze, de a-și valorifica erorile și exclude soluțiile prin încercare și eroare. De ce? Pentru simplul motiv că educatorul este, în sine, produsul cultural al unei educaţii de tip secvenţial şi algoritmic şi, probabil, nu a avut de prea multe ori alt tip de acces la cunoaştere decât ca urmare a unor programe formulate de alţi profesori, la rândul lor. El insuşi este produsul unei învăţări liniare, al unor trasee punctate pe care a evoluat, conţinuturile fiind ţinte finale şi mai puţin instrumente de lucru.

Elevul de pe băncile şcolii are deja formulate o mulţime de întrebări despre lumea din jurul lui, toate acestea cu mult înainte de intrarea profesorului în clasă sau de angajarea lui într-un mediu de învăţare disciplinată. În urma unui studiu efectuat de C. E.  Sleeter si C. A Grant (1980) despre ce preocupă cu adevărat mintea unui elev în timpul orelor de curs s-a constatat existenţa unor probleme la care aceștia se gândesc simultan şi independent de ce se întâmplă în clasă. Interogaţi pe marginea acestora, subiecţii s-au dovedit extrem de entuziaşti şi angajaţi în dialog, cu mult mai activi decât în timpul orelor.

Despre natura surselor de informaţie care generează un astfel de dialog interior, foarte uşor extras la suprafaţă în conversaţiile cu elevii, când interesul intervievatorului s-a dovedit autentic, se pot face presupuneri care ar remodela dramatic imaginea noastră despre educația școlară.

Iată câteva întrebări esențiale care ar trebui puse înainte de rescrierea oricărui program instructiv-educativ. Întrebări care ar trebui să premeargă orice încercare de reformare a sistemelor de învățământ și ar trebui să aibă ca țintă exersarea capacității structurale a gândirii de a genera ipoteze, crea și critica teorii: care este sursa acestor căutări interioare ale generațiilor de copii? Ce anume percepe mintea elevului în contextul clasei ca reprezentând adevarata provocare, fără legătură cu subiectele sau temele propuse de profesor? Ce întrebări şi ipoteze işi formulează deja în mod natural şi câte din ele primesc răspuns?

Existenţa indivizilor în lume este, în fapt, rezultatul prceselor de învăţare şi adaptare continuă, în ritmuri proprii şi după modele personale. Fiecare „buclă” a vieţii noastre sociale, profesionale, intelectuale sau afective, spirituale sau fizice, fiecare progres, depăşire de obstacol sau luare de decizie este un efort „şcolăresc”, asemănător cu cele propuse în mediile formale şi instituţionalizate ale educaţiei. Dacă paradigma iniţială a învăţării şcolare nu oferă un model generativ, nu creează independenţă, automotivare şi gândire creativ-critică, este foarte probabil, ca adultul de mai târziu să fie din ce în ce mai limitat în alegerile personale, în deciziile socio-profesionale, cu alte cuvinte, din ce în ce mai puţin dispus să înveţe şi să evolueze.

Mobilitatea gândirii, în sensul creării unor niveluri superioare de înţelegere şi reflectare a lumii depinde practic de calitatea modelului de învăţare în interiorul căruia a fost dirijată iniţial cunoaşterea şcolară. Cele mai mari convulsii şi nedreptăţi sociale pe care le-a cunoscut omenirea nu sunt întâmplător contemporane cu şcolile de tip autoritar, cu măsurarea calităţii memoriei în raport cu volumul de informaţie, cu sistemul de pedeapsă şi ruşine aplicat de profesorii nemulţumiţi, ca să nu mai vorbim de conţinuturi dirijate strict ideologic.

Probabil că astăzi, cele mai de succes şcoli ar transforma învăţarea într-un proces independent de luare a deciziilor, de reflectare critică a realităţii, de chestionare şi formulare de ipoteze în rezolvarea creativă a problemelor, toate pe fondul automotivării şi autodeterminării. Spun ”probabil”, pentru că realitatea socială de astăzi îl aruncă pe individul ieşit de pe băncile şcolii într-un mediu extrem de dinamic şi complex, în care îşi va găsi cu adevărat locul şi utilitatea dacă va înţelege să aplice asupra lui aceleaşi strategii: gândire critică, lipsă de prejudecăţi, adaptabilitate şi flexibilitate, negociere şi gestionarea corectă a emoţiilor, deciziilor, alegerilor.

Tot mai mulţi copii găsesc şcoala obositoare, monotonă, lipsită de provocări sau emoţii pozitive. Probabil că tocmai aşa este, din motive lesne de înţeles: transformările sociale, economice, psihologice şi politice actuale se petrec cu o asemenea viteză şi pe un fond din ce în ce mai subtil şi complex, încât teoreticienii şcolari şi pedagogii nu pot ţine pasul şi nu mai pot crea un sistem formal care să răspundă la asemenea provocări. Pe de altă parte, copiii, permeabili la toţi stimulii sociali şi culturali, sufcient de intuitivi, reactivi şi instictuali ca să perceapă realitatea şi lumea înconjurătoare, simt la fel de bine, probabil, că şcoala este un mediu din ce în ce mai artificial şi neautentic, din ce în ce mai desincronizat față de lumea „de afară”.

Care ar fi atunci soluţia? Cum ar arăta o şcoală-model? Mai poate fi ea o instituţie coerentă şi un sistem stabil, capabil să întreţină cu succes mai multe generaţii? Mai putem educa astăzi pentru un mâine din ce în ce mai cameleonic, mai dinamic şi mai imprevizibil?

Ce ar putea face şcoala astăzi ca să susţină predictibil o traiectorie de succes a indivizilor educaţi? Singurul răspuns ar fi, probabil, ca ea să reproducă, microdimensionat, realitatea dinamică „de afară”, să o simuleze, să o reflecte. Elevii ar fi, prin urmare, un soi de participanţi la programe de simulare, antrenare, depăşire a limitelor, atingere a potenţialelor şi dobândire a strategiilor personale de căutare, descoperire şi construire de sens.

Cred că o astfel de şcoală cu greu ar mai putea elabora un curriculum centralizat, ci mai mult un câmp minimal curricular, ca numitor comun, căruia să i se adauge programe personalizate şi decise de contextul social specific, de aspiraţiile familiilor sau ale comunităţii, de realitatea locală în contextul global, etc. Şcolile de mâine sunt probabil o armonizare originală a unor programe regândite continuu şi mai puţin efortul programat de a aplica un curriculum determinat universal.

Adică un fel de tablă a lui House pe care se vor așterne zeci de simptome contradictorii, în așteptarea unor soluții îndrăznețe.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "38 comments" on this Article:

  1. DanielS spune:

    Nu sint putini cei ca dumneavoastra. Cu placeri intelectuale reduse sau deloc. Imi pare rau, dar nu cred ca problema dumneavoastra se va rezolva prin metode pedagogice. E ca si cum ai incerca sa dezvolti unui catel placerea de a minca legume. Foarte rar, s-ar putea intimpla asta, dar nu se poate dezvolta vreo teorie din cazuri singular extreme. Cateii nu maninca legume. Asta e. Miliarde de oameni s-au nascut incapabili sa simta placeri intelectuale. Si asta nu se poate schimba.

    • Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

      Corect !

      Iar stufoșenia textului – de zece ori mai multe cuvinte decît este nevoie pentru a puncta ideile esențiale (care nu lipsesc) – demonstrează că educația nu ține loc de auto-disciplină.

      Ce que l’on conçoit bien s’énonce clairement,: Et les mots pour le dire arrivent aisément (dacă tot sîntem în plină criză de francofonie).

  2. Radu Popescu spune:

    Dr. House pare un personaj autistic, intuițiile sale fiind rezultatul unor decriptări foarte rapide a unor informații de cele mai multe ori și ele, doar intuite. E ca și cum ai construi o casă și abia după aceea îi faci și planurile.

  3. un_batrin spune:

    Fenomenul descris in prima purta numele de “serendipitate” (serendipity) inca de prin secolul XVI. In cazul lui Dr. House lucrurile nu stau chiar asa. Intotdeauna deductia lui se bazeaza pe eliminare si observarea unui detaliu aparent nesemnificativ.
    In ce priveste partea a doua, pina una alta constat ca cei mai multi absolventi de liceu sint convisi ca daca aduna o jumatare cu un sfert obtin o treime.
    Adica 1/2 + 1/4 = 2/6 = 1/3!

  4. Vlad spune:

    Eu as insista pe lucrurile comune.

    Baza educatiei, o reprezinta crearea unui individ capabil sa-si satisfaca nevoile: adapost, haine, hrana, raporturi afective cu ceilalti oameni.

    Rolul informatiei, programelor educationale, activitatilor de orice tip trebuie sa stimuleze gandirea adaptativa si cauzala a individului. De ce fac aceste lucruri ? In ce masura sunt bune ideologiile, informatiile, programele educationale pentru a-mi asigura cele necesare ? Cu ce ma ajuta aceste lucruri si cum ma pozitioneaza in relatia cu ceilalti ? Cum colaborez cu ceilalti pentru a obtine ceea ce am nevoie ?

  5. ildiko pataki spune:

    Ma bucur pentru exemplul Dr House!
    - am citit cu interes „lectiile invatate„ prin transfer din acest serial.
    – as mai adauga o idee care ma preocupa – abordarea de tip „sistem„ a problemelor cu care se confrunta Dr House, analiza problemei din mai multe perspective, reprezentate nu intotdeauna de logica mainstream….
    - in mod similar problemele scolii, ale unui elev, ale unei situatii din scoala – s-ar putea analiza/solutiona prin abordari de catre „echipe multdisciplinare, cat mai diverse„, asa cum sunt echipele lui Dr House … sau merg prea departe?
    - problemele reale – indiferent din ce domeniu, sector – nu sunt dificile, ci sunt COMPLEXE, insemannd ca solutiile nu mai pot fi gasite prin SIMPLE legaturi de cauzalitate
    - cauzalitatea exista, doar ca este complexa, si poate fi surprinsa mai bine de catre echipe multidisciplinare, cu „un DrHouse„
    -m-as bucura ca scoala sa incurajeze cat mai mult acest tip de analiza a fiecarei probleme (fie ea de fizica sau istorie, sau civism) – si este zona in care incerc sa pun umarul.
    Multumesc pt articol!

  6. Oana Moraru oana moraru spune:

    Tocmai, ca nu e vorba de o trasatura speciala si rara a mintii. Asta e un mit – ca intuitia sau capacitatea de a vedea solutii creative tin doar de niste indivizi exceptionali. Toate operatiie astea se pot educa. Problema e ca avem o viziune statica si prestabilita despre inteligenta. Si ca ne miram sau consideram periferice capacitatile exceptionale.

    • un_batrin spune:

      Nu este o trasatura generala. As zice ca este un talent ca si cel pentru desen, muzica etc. Unii au mai mult altii mai putin si trebuie cultivat altfel se pierde. Dar si talentul se bazeaza pe cunostinte. Nu o sa apara niciodata un Rafael din neant. Pictorii naivi sint interesanti dar nu la nivelul marilor maestri. In muzica, din talent poate sa apara un manelist dar nu un Wagner! Si nici un ignorant in biologie (plus cele conexe) nu va concura cu Fleming si nu va (re)-descoperi penicilina.

    • DanielS spune:

      Si credeti ca asta e o prioritate sau o directie programata, utila in invatamint? Descoperirea capacitatilor extraordinare?

      Poate ca dumneavoastra ati vrut doar sa amintiti dascalilor despre descoperirea si incurajarea talentelor copiilor. Nu-i rau. Dar judecata asta e de ELEMENTAR bun simt, pomenita in toate analele invatamintului, de pretutindeni si dintotdeauna. E aproape imposibil ca tocmai dascalii sa rateze descoperirea capacitatilor exceptionale ale copiilor. Dar mai sint si parintii, prietenii, comunitatea, etc. Ar fi extrem de improbabil ca talentele exceptionale sa fie ratate de toata lumea, incepind cu insusi copilul, care nu-si da seama de performantele sale.

      Nu doamna. Nu exista metode de a forma si antrena genii pe banda rulanta. Poate niste clase speciale sa lipseasca in vreun domeniu. Dar asta-i altceva. Nu e un subiect de tratament general.

  7. Ela spune:

    “Mai putem educa astăzi pentru un mâine din ce în ce mai cameleonic, mai dinamic şi mai imprevizibil?” – Bizara intrebare…
    Ma intreb cum reactioneaza parintii celor care continua, totusi (!), sa-si trimita, astazi (!), copiii la scoala?
    Si daca, problemele existentiale (sanatate, iubire, instructie, reusita, etc.) ale umanitatii ar fi, din totdeauna si pentru toti, ACELEASI?
    N-ar fi mai inteligent ca, in cautarea solutiilor “inovatoare” sa se priveasca, macar in egala masura ca la neo-ayatolahii in pedo-psihologie, cu acelasi “sacro-saint” respect, SI la ceea ce a functionat foarte bine (mai bine decat astazi!) in trecut, chiar in Romania?
    Renasterea Italiana, si ulterior europeana, s-a datorat numai UMILINTEI care i-a determinat pe cativa oameni de influenta (fam. Medicis), din fericire si progresisti, sa constate ca evolutia cronologica nu produce automat solutii noi la probleme vechi, si nici nu garanteaza succesul…!? Au actionat in consecinta, si-au consultat stramosii, pentru ca noi astazi, in 2015, sa admiram domul unei catedralei construite in 1500, dupa planurile mesterilor din anii 500…
    Scoala romaneasca “clasica” se ocupa, in primul rand, de SIMPLA (!!!) transmitere de cunoastiinte!!! Profesorul preda materia pe care o stapaneste si in care se perfectioneaza permanent, elevul invata, inainte de orice, SA REPRODUCA (exact ca un papagal,da!) informatiile primite!
    Cred ca este o baza suficient de solida la care trebuie revenit de urgenta, inainte de a se proceda la alte si alte inovatii!
    Nu ne putem permite sa mai sacrificam alte generatii de tineri, asa cum s-a intamplat in ultimii 25 de ani! Copiii romani nu sunt cobai!

  8. r2 spune:

    cand e vorba de invatamant, ma minunez cata enegrie consumam invartindu-ne in jurul problemei. calitatea sistemului de invatamant este calitatea oamenilor de la catedra. nu programa scolara, nu impartirea in trimestre sau semestre, nu paradigma si nici alte amanunte pe care le tot intoarcem noi pe toate fetele. un om de valoare si cu vocatie poate fi un model pentru copii si poate forma alti oameni de valoare. unul slab nu. esential este ce fel de oameni sunt atrasi in sistemul de invatamant, nu ce idei deductive sau abductive le sunt bagate in cap alora existenti. aia buni se descurca al naibii de bine si fara indicatii pretioase, pe cand cu aia slabi putem noi sa schimbam paradigma cat vrem. daca este ceva fundamental in neregula cu sistemul de invatamant actual, nu cred ca e lipsa educatiei holistice sau alte subtilitati, ci faptul ca e plin de oameni al caror loc nu e la catedra.

  9. Oana Moraru oana moraru spune:

    E o alta mare iluzie… asta cu intoarcerea la o baza candva solida sau eficienta. S-au schimbat intre timp perceptiile, motivatiile, ritmurile de asimilare si deprinderea de ascultare activa, s-au schimbat rolurile si scopurile educatiei. Aici nu e vorba de experimente traznite. E forba de sincronizarea celui mai bun model posibil cu mintea, apetenta si interesul generatiilor de azi si maine. Va suna bizar ca mintea ar trebui sa opereze si pe alte cai decat cele liniare, deterministe si autotuficiente? Nicio descoperire stiintifica, nicio trecere in alt plan evolutiv nu s-a intamplat fara asa-zisul rationament abductiv. Cred ca ne putem invata copiii sa formuleze ipoteze, sa isi aleaga o directie in cautarile lor, sa analizeze date aparent contradictorii, sa testeze prin incercare si eroare, sa-si construiasca strategii de explorare. Am hranit destule genaratii cu “cunoastere” doar, numai ca nu stiu cati au si reusit sa faca ceva productiv cu ea. In afara indeplinirii nevoilor de baza despre care vorbiti.

    • TC spune:

      Oana, s-a schimbat intre timp mintea? Asta sugerezi? Cu ultimul tau raspuns?

    • Vlad Berliba spune:

      Intuitia nu poate fi inteleasa ci vazuta. Intelegerea este mecanismul ratiunii. Intuitia este un salt existential si presupune experienta. Prin experienta se ajunge la un moment dat la un salt calitativ.
      In momentul in care se epuizeaza alegerile apare sinteza care uneste opusele. Eliberat de alegeri omul vede imaginea de ansamblu care ii lasa libertatea de a crea.

  10. TC spune:

    “Prostimii” i se inoculeaza permanent ideea ca “doar cine nu incearca nu reuseste”. Astfel un procent semnificativ din populatii joaca la jocuri de noroc, desi statistic este dovedit ca initiativa dpdv al jucatorului este perdanta, respectiv castigatoare pentru organizator. Exceptiile nu fac decat sa confirme regula, dupa cum reiese si de mai jos.

    Linia de argumentatie propusa de autoarea articolului seamana cu ilogicitatea de a considera ca a fi autist creste sansele de reusita (scrie Malcolm Gladwell), respectiv a abandona scoala este o cale buna catre bogatie (exemplele favorite: Bill Gates, Larry Ellison, Mark Zuckerberg, Trump, multi altii). Putini chestioneaza cati dintre cei care nu si-au finalizat studiile au ajuns semnificativ mai rau decat colegii lor care au absolvit si obtinut diploma, respectiv cati dintre acestia fie n-au inceput chiar de la zero asa cum uneori in mod fals declara in (auto)biografii.

    In ceea ce priveste scoala si rolul ei, chiar si modelul romanesc (rigid, relativ standardizat, chiar daca intr-o permanenta si deseori haotica schimbare), are si multe contributii pozitive pentru elevi/studenti:

    - elevii romani sunt castigatorii diverselor olimpiade internationale si datorita sistemului numit de unii “stupid” de a-i obliga prin “bruteforce” sa memoreze formule (antrenarea memoriei, dobandirea de strategii de invatare), sa faca multe teme (anduranta), sa studieze si materii ‘nesemnificative’ dar care nu sunt optionale (acceptarea ideii ca totdeauna vor fi si lucruri neplacute in viata) – creierul este un muschi care este antrenat prin efort real, si nu prin iluzia de efort si “distractie si creativitate”. Desigur ca puterea de invatare si procesare a informatiilor astfel asimilate trebuie suplimentata de gandire critica si de chestionarea oricaror idei inoclulate;

    - integrarea intr-o “mini-societate” si observarea direct la sursa a multor caracteristici umane: reusita mai rapida a celor “atragatori fizic”, favorizarea “bogatilor”, game theory (aliante intre elevi/studenti), risk management (copiat), compromis (diplomatie fata de un dascal incompetent dar care ar putea afecta media generala) si multe altele.

    Revenind, Dr. House, ca si orice alt serial, doar da senzatia de randomness, in realitate fiind bazat pe o buna cunoastere a “privitorului”, care astfel demonstreaza ca nu e cu mult mai inteligent (daca da crezare celor prezentate pe ecran) decat cei care cred ca exista icoane care lacrimeaza sau alte “minuni”.

    Prin articol, autorul incearca sa creeze o problema, si anume sa induca ideea ca sistemul prezent nu (mai) este compatibil, avand insa probabil si o solutie in maneca.

    • santana carlos spune:

      - olimpiadele internationale nu prea intreseaza pe nimeni, cei cativa copii exceptionali prin alte tari inventeaza chiar lucruri practice (ca la teorie ne-om pricepe, ce folos?)
      - toti copiii sunt curiosi-prin definitie (ca pomenea cineva mai sus de incapacitatea unora de “placeri intelectuale”), si sistemul tocilar nu incurajeaza deloc -chiar dimpotriva, iar unii copii abandonati chiar mor la propriu (ca cei din orfelinate)
      - rar apar nonconformisti la “catedra”, ori ii “omoara” sistemul de mici, ori nu au nicio o sansa fatza de colegi sau parinti
      -> asa ca, felicitari autoarei articolului

      • FLORIN ARDELEAN spune:

        +1

        • Magdalena spune:

          Felicitari pentru articol
          Ca ne place sau nu , ca am vrut sau nu …..de unde acum 26/27 de ani marea majoritate dintre noi aveam acces doar la propaganda de partid , acum suntem in mijlocul unui ocean de informatii. Copii nostri inteleg mai mult si mai repede decat noi . INTERNETUL folosit bine – o infinitate de informatii in toate domeniile
          Vorbim cu mandrie despre olimpici si copii model si e normal sa fie asa dar ma intreb daca ceilalti sunt doar de decor …
          Si mai am o mica mare intrebare ….PE NOI PARINTI DE IERI SI DE AZI CINE NE EDUCA ????
          Pana sa intre in sistemul scolar (perfect sau mai putin) si dupa il educam si noi
          Noi care suntem in deriva , care pana mai ieri auzeam : BATAIA-I RUPTA DIN RAI si o foloseau si in scoli lozinca asta chiar daca se declarau atei
          Noi care ne ne apropiem cu greu de noile tehnologii
          Noi care suntem prea ocupati sa le creem un viitor mai bun si uitam : sa le fim alaturi ,sa ii ascultam ,sa-i incurajam sa viseze , sa-i lasam sa zboare
          Noi care mergem (sau nici macar atat) la sedintele cu parintii , sfiosi , cu capul plecat si nu ne expunem sa vorbim ….
          Pe cand un articol adresat parintilor ????

  11. Elena Ionel spune:

    Dr. House are, mai intai de toate, o pregatire teoretica avansata. Ea este baza pe care comportamentul abductional testeaza,. rasuceste, improvizeaza, intuieste etc si din care extrage rezultatul final. Daca ea nu este completa (si complexa), nici rezultatul nu are sansa se a se manifesta (decat daca doamna intamplare voieste asta). Mai mult decat atat, sa nu uitam ca House apeleaza (sau trimite studentii sa o faca ) la tehnologie. Care tehnologie este stapanita de catre acestia, din punct de vedere practic, pana in detalii (ceea ce la romani e …cum e)- de multe ori, ei fac probele de laborator personal, nu deleaga aceasta sarcina personalului specializat . Aici zambesc putin, pentru ca, desi au pregatire de cercetatori stiintifici, din acest punct de vedere, se poarta mai degraba precum niste elevi docili, carora li se spune ce sa faca, dar evolueaza pe masura ce fac si acest lucru. E o conditie esentiala pentru evolutia lor aceasta cercetare: “coborarea” la practica, nu doar mentinerea in teoria autista. Doar asa se explica succesul echipei si House stie asta.

  12. sabin spune:

    Foarte fain scris, rezonez foarte bine in special cu ultima parte. Exista initiative alternative in tara care acum se contureaza pe aceste principii. Vreau sa va trimit o invitatie pe tema asta, voi folosi adresa pe care am gasit-o pe helikonedu, sper ca e valabila.
    Ganduri bune.

  13. Cetatean spune:

    Scoala romaneasca distruge motivatia copiilor de a invata si le consuma tot timpul (celor care se incapataneaza sa “invete”) cu memorarea de cunostinte inutile. Din aceasta cauza, obtinerea unei diplome (atestare formala) devine singurul obiectiv pentru majoritatea tinerilor romani.

    Motivatia cea mai importanta este cea data de dorinta de a cunoaste si nu cea legata de recunoasterea sociala. Adica nu trebuie sa memorezi informatii pentru a face parada de cunostintele pe care le ai, ci pentru ca iti folosesc la intelegerea subiectului care te pasioneaza. O mare parte a indivizilor inteligenti si creativi (cei care imping inainte limitele cunoasterii), carora le repugna memorarea de dragul memorarii, se vor pierde in anonimat si astfel societatea va pierde o resursa esentiala pentru progresul ei. Un exemplu celebru in acest sens este Einstein. Norocul omenirii este acela ca in cazul lui, finalul a fost unul fericit.

    Albert Einstein: “Si eu vream sa parasesc scoala … principalul motiv era metoda de predare stupida, mecanica. Din cauza memoriei mele slabe pentru cuvinte, aceata metoda imi crea mari dificultati, a caror depasire imi parea fara sens. De aceea am preferat sa suport tot felul de pedepse decat sa invat sa turui pe de rost”.

    Modern Science, 1896-1945 – Ray Spangenburg & Diane Kit Moser, pag. 28

    Am vazut cadva un serial stiintific al lui Carl Sagan in care acesta descria sentimentele care l-au cuprins atunci cand, fiind in fata rafturilor interminabile cu carti ale bibliotecii publice din New York, si-a dat seama ca in toata viata lui, citind fara intrerupere, ar putea citi o parte nesemnificativa a acestor carti.
    Informatiile pe care le memoram in timpul procesului de educatie scolara trebuie sa fie cele esentiale, avand in vedere si o educatie continua, pe tot parcursul vietii. Trebuie pus accentul pe stimularea (intretinerea) curiozitatii si a dorintei de a investiga, pe dezvoltarea gandirii critice, a capacitatilor de analiza si sinteza, pe dezvoltarea creativitatii (prin metode cat mai diverse) si a mobilitatii ideatice (ajuta la antrenarea intuitiei). De asemenea trebuie sa apara diferentieri de programa scolara mult mai accentuate si mai devreme, in functie de traseul ales de elev. Scoala trebuie sa formeze viitori adulti morali, bine pregatiti profesional, implicati social, si care sa gandeasca critic, nu dogmatic.

    ***

    Cantitatea de cunostintele umane se dubleaza intr-un ritm tot mai accelerat. Cresterea calitatii vietii depinde de dezvoltarile din domeniul stiintei si tehnologiei. In aceste domenii, cresterea cantitatii de cunostinte noi este cea mai accelerata. Tarile care vor constientiza aceste adevaruri (decidentii) vor asigura prosperitate pentru cetatenii lor.

    Presedintele SUA, Barack Obama a spus: “In SUA, o provocare majora o reprezinta revitalizarea abilitatilor si interesului studentilor pentru matematica si stiinta.” … “Studentii americani ocupa locul 21 in lume la pregatirea stiintifica si locul 25 la matematica, punand astfel SUA in dezavantaj in sectoare vitale precum cel medical, energetic si de securitate”.

    http://edition.cnn.com/2009/POLITICS/11/23/obama.science/

    “SUA a devenit un lider global, in mare parte, datorita geniului si muncii sustinute a oamenilor ei de stiinta, a inginerilor si a inventatorilor. Totusi, astazi aceasta pozitie este amenintata deoarece putini studenti americani isi doresc sa devina experti in domeniul stiintei, tehnologiei, ingineriei si matematicii (abreviat STEM in engleza) – si datorita putinilor profesori care se specializeaza in aceste domenii. Presedntele Obama a facut o prioritate din cresterea numarului studentilor si profesorilor competenti in aceste domenii vitale (pentru SUA)”.

    http://www.ed.gov/stem

    • Cetatean spune:

      Completez argumentatia de mai sus cu niste date dintr-o analiza a domnului Valentin Lazea, economist-sef al BNR, analiza publicata in data de 12.1.2015:

      “Este cunoscut faptul ca nivelul salariilor din Romania este printre cele mai scazute din Europa”.
      “Acest lucru este posibil din cauza valorii adaugate mici incorporate in produsele si serviciile romanesti”.
      “Exporturile romanesti de bunuri si servicii din ultimii ani prezinta in marea lor majoritate o valoare adaugata mica, cu inovatie putina sau absenta. Iar acest lucru trebuie pus in legatura directa cu nivelul scazut de instruire”.
      Ultima editie a testului international PISA, din 2012 (care testeaza capacitatea de gandire si asociere de idei a elevilor de 15-17 ani, mai degraba decat simpla inmagazinare de cunostinte) arata ca Romania ocupa pozitii codase, chiar si in raport cu Europa Centrala si de Est: locul 45 din 60 de tari la matematica, locul 49 la stiinte si locul 50 la citirea si intelegerea textului (!!), lucru deosebit de grav intr-o lume care se bazeaza din ce in ce mai mult pe informatie”.

      http://tinyurl.com/k9ukgmh

    • Cetatean spune:

      Inca o completare despre deficitul cognitiv-stiintific al publicului romanesc:

      “Deficitul cognitiv-stiintific al publicului romanesc este unul dintre cele mai mari din Europa si nu pare sa se imbunatateasca.” “Citatul provine dintr-un studiu finantat de Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica din Romania si ale carui rezultate au fost publicate in 2010: Proiectul STISOC – Stiinta si societate. Interese si perceptii ale publicului privind cercetarea stiintifica si rezultatele cercetarii”.
      “In comparatie cu alti europeni, romanii detin un stoc de cunoastere stiintifica mai scazut, fiind deci mai putin «alfabetizati» din punct de vedere stiintific, spune acelasi document”.

      “Chiar daca sunt majoritari cei care raspund ca Pamantul se invarte in jurul Soarelui (52%), este remarcabil faptul ca pentru 42% dintre romani Soarele se invarte in jurul Pamantului, comenteaza autorii raportului”.
      “Si mai sunt si alte lucruri care ne surprind – neplacut – in contextul secolului XXI. Evolutia omului? O treime dintre respondenti nu dau doi bani pe teorile evolutioniste: … o parte importanta din publicul roman (36%) opteaza pentru creationism, considerand falsa afirmatia «Fiintele umane, asa cum le stim noi azi, au evoluat din specii stravechi de animale». Iar 15% au raspuns ca… nu stiu ce sa raspunda”.

      “Una peste alta, concluziile autorilor raportului nu sunt incurajatoare: Publicul romanesc prezinta unul dintre cele mai mari deficite de cunoastere stiintifica a publicului in context european : doar 1 din 7 romani dispune de o cultura stiintifica consolidata si activa”.

      Dar, dincolo de aspectul fascinant, din punct de vedere antropologic, al modului in care romanii de azi vad si inteleg lumea, dintre multele informatii cuprinse in raport una pare cu deosebire tulburatoare si ne loveste drept intr-un punct nevralgic.

      Tarile mai bogate au o cunoastere stiintifica mai buna.

      Se poate observa o relatie direct proportionala intre nivelul de dezvoltare economica al unei tari , masurat prin PIB pe cap de locuitor, si nivelul stocului public de cunoastere stiintifica al populatiei. Conform datelor Eurobarometrului din 2005, cel mai ridicat nivel de cunoastere stiintifica a publicului larg in randul tarilor europene se afla in Suedia, Cehia si Finlanda – in timp ce Romania are unul dintre cele mai scazute niveluri, alaturi de Bulgaria, Cipru si Turcia”.

      http://www.descopera.ro/cultura/10884957-romanii-si-stiinta-suntem-codasii-europei

      • cititor_atent spune:

        Excelent articolul http://www.descopera.ro/cultura/10884957-romanii-si-stiinta-suntem-codasii-europei

        “Iar “un nivel ridicat de cunoaştere a faptelor ştiinţifice (măsurat prin cel puţin 10 răspunsuri corecte, din 13 posibile pe scala cunoaşterii ştiinţifice) coexistă cu un nivel ridicat de credinţă în influenţa zodiilor.”"

        “Raportul mai are multe informaţii interesante, conturând un tablou captivant al modului în care românii cunosc lumea, mulţi dintre ei pendulând o viaţă întreagă între un soi de spiritualitate sincretică destul de originală şi o încredere naiv-respectuoasă – cel puţin la nivel declarativ – în ştiinţă şi tehnologie.”

        Partial ma regasesc! :)

        PS: Interesante probleme pune si articolul nostru de aici, “Scoala de suflete”.

        • Cetatean spune:

          @cititor_atent

          Exista multe concluzii interesante in articol (in studiul finantat de Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica din Romania), eu am selectat doar aspectele cele mai semnificative care “indreapta atentia spre starea de lucruri a vremii, cu mari mase ale populatiei traind in obscurantism” (se pare ca situatia nu s-a schimbat semnificativ de pe vremea lui Caragiale), “stare de lucruri” care “ne loveste drept intr-un punct nevralgic”: exista “o relatie direct proportionala intre nivelul de dezvoltare economica al unei tari, masurat prin PIB pe cap de locuitor, si nivelul stocului public de cunoastere stiintifica al populatiei”.

  14. R.A.Muresan spune:

    Interesante lucrurile astea. Pe de alta parte, se cuvine sa ne amintim mereu ca educatia n-ar trebui sa (mai) fie un experiment de amploare facut pe copii. Asta mai ales fiindca observ mai nou un soi de nerabdare la schimbare, o nerabdare pe care n-as asimila-o totusi cu superficialitatea.

    S-ar putea crede ca viteza ametitoare a schimbarilor este o cerinta esentiala daca vorbim de adaptarea la lumea moderna, insa cred ca asta este, de fapt, o aparenta datorata mai degraba faptului ca sintem azi cu mult mai multi.
    In realitate, lucrurile cu-adevarat importante nu se pot schimba prea des. Un copil nu doar ca se adapteaza sau devine adaptabil, dar va fi mereu nevoit sa invete lucruri importante pe care predecesorii sai le-au dobindit intr-un fel sau altul, cu mult inainte.
    Despre schimbarea in stiinta, de exemplu, se stie azi destul de bine: mai ales atunci cind avem de-a face cu fundamentele, schimbarea nu se face de dragul schimbarii, ci doar atunci cind nu (mai) exista alternativa.
    Altfel, este natural ca o aceeasi personalitate sa intretina concomitent atit demersuri conservatoare cit si incercari inovatoare. In toata povestea, ideea de ordine devine esentiala, si asta in pofida faptului ca, in mod paradoxal parca, ordinea nu pare sa fie centrala in creativitate.

    Cred ca marota asta a rapiditatii schimbarilor e de natura sa bage lumea in sperieti, mai ales cind vorbim de educatie. Ma indoiesc ca fiziologia invatarii ar mai putea fi accelerata: fiindca invatarea nu presupune doar memorare ci si intelegere, iar intelegerea nu e deloc putin lucru — asa cum s-au obisnuit unii sa creada: aceasta presupune, la rindul sau, inclusiv creativitate, care nu apare la comanda si uneori nici macar la stimuli, ci poate doar cu timpul — creierul evolueaza in continuare, dar nu atit de repede pe cit ne-am dori. Cred ca ceea ce poate face scoala este sa intretina o atmosfera potrivita creativitatii.

    De-a lungul timpului, in materie de creativitate s-au incercat multe — aduceti-va aminte de curentul care promova brainstorming-ul, dovedit intre timp ca ineficient. Adevarul este ca nu putem dezvolta sau promite creativitatea fara sa o intelegem, iar astazi putem spune mai degraba ca nu o intelegem. Am invatat sa o recunoastem, si e-adevarat, asta e deja mare lucru. Neliniaritatea sau nedeterminismul sint doar trasaturi disparate ale creativitatii mai ales ca, in mod surprinzator poate, ceea ce e neliniar si/sau nedeterminist in materie de gindire e arareori creativ.
    Creativitatea presupune, cred, inclusiv o buna perceptie a transcendentului, perceptie pe care materialismul si agitatia lumii moderne nu o favorizeaza. Am intilnit adesea prejudecata ca creativitatea e ceva ce are loc mai degraba intr-o atmosfera agitata si neasezata, adica in plina miscare browniana. Chiar daca experimentul e important in procesul de maturizare iar intimplatorul joaca rolul sau in dezvoltarea ideilor, acesta din urma nu e totusi unul important. Creativitatea inseamna cu mult mai mult decit asocierea intimplatoare a unor idei sau concepte. Altfel, inclusiv o buna intuitie se dezvolta prin educatie.
    Una este sa intelegi produsele creativitatii si cu totul alta sa intelegi creativitatea in sine — inca si azi, cei mai multi le confunda. Sint putini oameni creativi si mult mai putini cei care inteleg creativitatea, acestia fiind, fireste, dintre cei creativi: e de inteles, in fine, de ce profesorii in stare sa “predea” creativitatea sint rarisimi.

    • Augustin spune:

      Domnule Muresan,
      Si comentariul dumneavoastra este interesant. Ma incearca un sentiment contradictoriu citindu-l, va dau si dreptate, va si contrazic. “Lucrurile cu-adevarat importante nu se pot schimba prea des” – adevarat numai ca intrebarea e cum putem defini si cuantifica lucrurile cu adevarat importante? Reprezinta acestea viata noastra de zi cu zi sau sunt doar acea temelie ingropata in pamant pe care se sprijina o intreaga constructie? Cand ma gandesc la lucrurile cu adevarat importante, si ati mentionat si transcendenta in expunere, ma gandesc sincer la cei 7 ani de acasa. Ma tem ca educatia nu va putea niciodata suplini, poate doar corecta pe alocuri, ceea ce se invata ca lucruri cu adevarat importante.

      Pe de alta parte realitatea in care traiesc zilnic imi infirma ideea ca “marota asta a rapiditatii schimbarilor e de natura sa bage lumea in sperieti”. Eu insumi a trebuit sa ma adaptez deseori si inca substantial pentru a ramane pe val si ma antrenez inca sa pot prelungi capacitatea de a o face. Multi fosti colegi au ales sa nu o faca si diferentele se vad. Comparati va rog imaginea multimii de la revolutie cu cea dintr-o manifestatie veritabila de astazi. Nu exista comparatie din orice punct de vedere. Lumea insasi s-a schimbat nu doar hainele. Cei 7 ani de acasa ar fi trebuit sa se schimbe mai putin… dar s-au schimbat si ei fiind furati de distanta uriasa in timp si spatiu a ceea ce altadata numeam “a face naveta”.

      • R.A.Muresan spune:

        Am vorbit deja despre lucruri importante (vezi fundamentele stiintei): da, orice fel de temelie e importanta — temelia unei personalitati, temelia unui domeniu intreg, temelia unei familii, a unei intregi culturi. Temeliile in general nu se schimba de la o zi la alta. Poate ca e cam rigid sa definim temelia unei personalitati vii ca si cind am vorbi de o constructie geometrica, insa putem folosi alti termeni, sensul fiind totusi acela referitor la principii, esenta, centru. Daca revenim la educatie, o scoala buna are acces la toate acestea.

        Exista de multa vreme domenii mai dinamice si domenii mai putin dinamice. Oamenii lucreaza si in unele si in celelalte, alegerea e a fiecaruia. Dinamismul are forta sa de atractie, dar si limitele si chiar dezavantajele sale — l-as mentiona aici chiar pe cel de abatere a atentiei de la ceea ce e important. Altfel, schimbarile despre care vorbiti sint in general de suprafata, caci tragedia umana e cam aceeasi, orice antropolog bun ne-o va confirma — istoria pune lucrurile in perspectiva si ne ajuta sa intelegem mai bine. Natura in sine e dinamica si in continua schimbare, insa toate transformarile sale au loc in limitele unor legi universale despre care admitem ca sint neschimbatoare.
        Si fiindca vorbeam de transcendent, in lumea ideilor ritmurile sint cu mult mai ample si cu bataie mult mai lunga decit, sa spunem, cele din viata unui om si chiar a mai multor generatii. De fapt, lumea ideilor nu e una schimbatoare, cel putin nu in sensul in care este lumea oamenilor. Lucrurile importante despre care vorbeam sint din aceasta lume a ideilor iar principiile unui domeniu (fundamental) sint chiar de aceasta natura. E-adevarat ca despre domeniile care se schimba relativ rapid am putea fi tentati sa presupunem ca nu au propriu-zis o baza, dar ne-am insela: toate domeniile o au, iar aceea nu se schimba rapid — trunchiul unui arbore supravietuieste multor generatii de frunze.
        Marile idei vin la fel de rar, dar fiindca sintem mai multi, ni se pare ca ritmul s-a schimbat. Ni se spune mereu ca timpul inseamna bani, dar totusi nimeni nu-i atit de smintit incit sa-si dea tot timpul pe bani: din ce in ce mai multi prefera sa cumpere timp.
        In fine, daca vorbim de ordine, aceasta are acel tip de rigiditate pe care-l mai intilnim la legile naturii. Sigur ca, referitor la oameni, lucrurile ne apar cu mult mai complicate. Insa chiar si in cazul lor putem vorbi despre regularitati si chiar legitati, complicata lor evolutie se supune totusi legilor naturii. In cazul lor insa mai apare ceva legat intim de transcendent si care poate fi rezumat simplu printr-o intrebare remarcabila. Cum e cu putinta cunoasterea?

        • Augustin spune:

          Multumesc de raspuns. Cred ca aveti dreptate, dinamismul are un rol in a ne abate atentia de la ce e important. Nu pot sa nu imi aduc aminte in acest context de o maxima suficient de recenta (doar 25 de ani): “Noi muncim, nu gandim!”. Desigur contextul e altul si forma diferita dar se pare ca mereu s-a gasit opium pentru minti incluzand mirajul banilor. Dupa cum romanii bine stiu se spunea mai demult ca si relatia cu transcendentul nu e decat un mod de a scapa din vedere ceea ce conteaza. Un drog ca sa te mentina sub opresiune in timp ce viitorul luminos te asteapta.

          Vedeti domnule Muresan, totul se bazeaza pe cateva lucruri cu adevarat importante, insa nu as considera baza piramidei atat de extinsa ca dumneavoastra. Ceea ce, pentru dumneavoastra, e un copac cu frunze pentru mine e o simpla radacina. Incredibil de necesara si de influenta si cu toate acestea oarba la multe evenimente de la suprafata. Va recomand un articol despre limitele cunoasterii omenesti si transcendenta in relatie cu stiinta http://www.wsj.com/articles/eric-metaxas-science-increasingly-makes-the-case-for-god-1419544568 . Credem mereu in axiome si fundamente fiindca avem nevoie de un sentiment de control. Din pacate sau din fericire, fiindca sunt si bune si rele, mai toate fundamentele noastre ajung sa se sfarame in paradoxuri, sa se impleticeasca in ratiuni conflictuale identic de valabile. Priviti la mecanica cuantica cu ale sale principii verificate in mega experimente cum e cel de la CERN. Si apoi la opozitia lui Einstein la descoperirea teoriilor, care contrariat fiind de relativitatea ce o depasea pana si pe cea din faimoasa sa teorie a relativitatii, exclama: “Dumnezeul meu nu joaca zaruri.” Raspunsul la fel de clasic a fost „Einstein, nu-i spune tu lui Dumnezeu ce să facă!”.

          Legile naturii nu sunt legile naturii ci legile oamenilor enuntate dupa observatii. Traim intr-un mediu incredibil de bine configurat inclusiv si mai ales in ceea ce priveste relativitatea. Fara aceasta omul nu ar avea libertate. Cum bine spuneati, cum e posibila cunoasterea? Ce postulate pot defini un gand? Ce este o idee? La un anumit nivel legea o reprezinta insusi neprevazatul. Aici nu e vorba de a alege in mod aleator dintr-un sistem aflat in plina miscare browniana. Actul de a masura, de a observa face prin sine o determinare a unei stari, iti inchide posibilitatea de a observa celelalte stari posibile din acelasi timp. Alegerea, informatia sunt coordonate ale universului conform unor teorii. Conform unor religii intregul univers nu e decat un punct luminos in intuneric intr-o miscare cu o viteza de neconceput care prin urmele sale de lumina creeaza constant tot ce percem noi ca real. Si spun ei ar fi suficient ca acest punct sa isi inceteze miscarea si totul s-ar topi. Desi nu sunt adeptul unei astfel de religii pot intelege ca lumea este si va fi dincolo de capacitatea noastra de a o defini prin legi.

          Ca o ultima idee, direct la chestiunea articolului, trebuie sa recunoastem ca in ultimii 100-150 de ani de existenta a avut loc o adevarata revolutie in gandirea umana. Tehnica ne-a permis sa transmitem informatii si sa ne dezvoltam cunostintele si gandirea la un ritm nesustinut de milenii. Secolul vitezei este cel ce ne-a adus in momentul prezent la situatia paradoxala in care mintea noastra, care intr-adevar are nevoie de de timp pentru a se specializa prin invatare si aprofundare, sa nu mai fie suficient de rapida comparativ cu metodele aplicate in mai toate domeniile. O spun fara sa imi faca nici o placere, doar constat realitatea, nu ne mai permitem lucruri profunde fiindca prin globalizarea ideilor si progresului un geniu de pe undeva ne va depasi actuala metoda pe care doar incepeam sa o perfectam. De unde o reactie in lant ce creeaza lucruri perisabile de calitate inferioara nu din motivarea costului ci din cea a perisabilitatii. Un smartphone de azi daca ar fi facut sa reziste 50 de ani ar fi o pierdere pentru ca in 5 ani tehnologia sa l-ar face depasit desi robust. Precum calculatoarele acelea ce ocupau un perete intreg acum cateva decenii. Educatia nu mai poate aprofunda daca vrea sa fie moderna, educatia nu mai poate garanta informatiile utile, educatia noului mileniu poate pregati mintea in a se adapta prin metode ce tin mai mult de managementul riscului fiindca mintea coplesita de informatii sau in lipsa lor face deduceri de moment. Cu cat erorile provenite din lipsa posibilitatilor de aprofundare vor fi mai mari cu atat sansele distructive si de esec vor fi mai crescute. Adaptabilitate si managementul riscului iata ce vad ca educatie a viitorului prin experimente, studii de caz, imersiune in situatii neprevazute, cuantificare unor rezultate fara solutie unica etc.

          • R.A.Muresan spune:

            Scuze, nu am abonament la WSJ, asa ca nu pot citi articolul recomandat.

            N-am evitat intimplator asimilarea radacinii cu “temelia” unui arbore, desi asta era cea mai la indemina asociere. Poate parea pretioasa precizarea asta, insa radacina este destul de dinamica si in plus e prinsa intr-o retea subterana mult mai cuprinzatoare, care include fungii sau ciupercile fara de care nici o padure n-ar exista.
            Daca vrem sa punem in evidenta faptul ca absolut totul se schimba, o putem face, dar nu cred ca lamurim prea multe astfel.

            “Credem mereu in axiome si fundamente fiindca avem nevoie de un sentiment de control.”

            Aceasta este o consecinta, dar nu e motivul pentru care credem in axiome. Daca ar fi asa, orice religie ar fi mai buna, fiindca aceea se refera direct la oameni si la vietile lor.
            In realitate, avem nevoie de adevar si stim ca, pentru a descoperi alte adevaruri, e necesar sa pornim tot de la niste adevaruri. Asadar, credinta in adevar nu vine din nevoia de control si nici macar din nevoia de certitudini, ci vine din iubirea pentru adevar.

            “Din pacate sau din fericire, fiindca sunt si bune si rele, mai toate fundamentele noastre ajung sa se sfarame in paradoxuri, sa se impleticeasca in ratiuni conflictuale identic de valabile. Priviti la mecanica cuantica cu ale sale principii verificate in mega experimente cum e cel de la CERN. Si apoi la opozitia lui Einstein la descoperirea teoriilor, care contrariat fiind de relativitatea ce o depasea pana si pe cea din faimoasa sa teorie a relativitatii, exclama: “Dumnezeul meu nu joaca zaruri.” Raspunsul la fel de clasic a fost „Einstein, nu-i spune tu lui Dumnezeu ce să facă!”.” /

            Nu, fundamentele nu se sfarma in paradoxuri, ca de-aia le numim fundamente. Axiomele din geometrie sint absolute. In contextele lor restrinse, teoremele din geometrie sint adevarate la modul absolut, in veacul veacului, ca sa zic asa. Nici una nu va fi demonstrata vreodata ca neadevarata. Putem vorbi despre trecerea oamenilor, nu si despre trecerea teoremelor — o teorema demonstrata acum doua mii de ani ramine fel de adevarata si astazi.
            Inclusiv in stiinta, azi se fac mai degraba completari, nu revolutii, nu rasturnari. Termenul de revolutie se potriveste la sociologie, in politologie: in stiinta il folosesc mai ales ideologii.

            “Legile naturii nu sunt legile naturii ci legile oamenilor enuntate dupa observatii.”

            Nu, legile naturii nu sint propriu-zis ale oamenilor, fiindca nu le-au facut ei, ei doar le-au descoperit. Si cind vorbim de legi, vorbim de universalitate, adica de ceva adevarat (sau general valabil) in toate timpurile si locurile.

            “Ca o ultima idee, direct la chestiunea articolului, trebuie sa recunoastem ca in ultimii 100-150 de ani de existenta a avut loc o adevarata revolutie in gandirea umana. Tehnica ne-a permis sa transmitem informatii si sa ne dezvoltam cunostintele si gandirea la un ritm nesustinut de milenii. Secolul vitezei este cel ce ne-a adus in momentul prezent la situatia paradoxala in care mintea noastra, care intr-adevar are nevoie de de timp pentru a se specializa prin invatare si aprofundare, sa nu mai fie suficient de rapida comparativ cu metodele aplicate in mai toate domeniile. O spun fara sa imi faca nici o placere, doar constat realitatea…”

            Nu rapiditatea este atuul mintii (umane) desi, inca in multe privinte, creierul este cu mult mai rapid decit orice masina de calcul (vezi doar recunoasterea automata a formelor mai complicate, dar sint multe altele).

            “Educatia nu mai poate aprofunda daca vrea sa fie moderna, educatia nu mai poate garanta informatiile utile, educatia noului mileniu poate pregati mintea in a se adapta prin metode ce tin mai mult de managementul riscului fiindca mintea coplesita de informatii sau in lipsa lor face deduceri de moment.” /

            Mi se pare a fi o viziune cam pesimista privitoare la educatie. Trebuie sa aprofundam mereu daca vorbim de invatare sau studiu. Cind spuneam ca marota vitezei schimbarilor e de natura sa bage lumea in sperieti aveam in vedere inclusiv o astfel de atitudine defetista. Pentru cei care se simt depasiti, fac mereu distinctia intre idei si informatii, caci fara idei, informatiile nu au prea mult sens — cunoasterea este mai ales despre idei, fiindca doar ideile pot structura ceea ce percepem ca informatii venite de-a valma.

  15. Augustin spune:

    Aduceti multe argumente interesante si cred ca aveti dreptate in ideea ca intr-adevar lumea s-a schimbat si ca necesitatile viitorului sunt in mod sigur imprevizibile. In consecinta educatia ar trebui in primul rand sa ajute viitorii cetateni sa se adapteze usor, sa invete singuri cum sa decida, sa fie dinamici. Retetele nu mai functioneaza. Va dau un exemplu revelator din domeniul tehnologiei. O companie lucreaza mai multi ani la un produs si daca acesta se dovedeste de succes fara sa mai faca nici o investitie majora poate sa isi creasca si garanteze un profit timp de 10 ani. In industrie e cunoscut sub numele de cash cow. In principiu emula perfect ideea educatiei de azi, ai o reteta de succes si o urmezi pentru viitoarele generatii si daca pe termen mediu sau lung apare o reteta mai buna o inlocuiesti. Sistemul nu mai functioneaza. Termenul de 10 ani e deja la 2-3 ani si da semne ca va deveni irelevant. Pentru detalii va recomand sa cititi articolul urmator si sa observati cum angajatii, acei robotei obligati sa foloseasca retete prescrise, sunt ultima reduta care da semne sigure de schimbare majora: http://www.forbes.com/sites/markrogowsky/2014/05/05/microsoft-office-could-the-cash-cows-long-awaited-death-finally-be-imminent/

    As vrea insa sa adaug o idee importanta la urmatorul paragraf:
    “Ce ar putea face şcoala astăzi ca să susţină predictibil o traiectorie de succes a indivizilor educaţi? Singurul răspuns ar fi, probabil, ca ea să reproducă, microdimensionat, realitatea dinamică „de afară”, să o simuleze, să o reflecte. Elevii ar fi, prin urmare, un soi de participanţi la programe de simulare, antrenare, depăşire a limitelor, atingere a potenţialelor şi dobândire a strategiilor personale de căutare, descoperire şi construire de sens.”

    Am senzatia ca realitatea trece pe langa noi. Poate si fiindca nu suntem adaptati noi insine sa observam, sa simulam, sa reflectam si sa ne depasim paradigmele. Eu unul recunosc in ceea ce spuneti un fenomen global deja existent. Avem, in forme diferite, scoli paralele, multinationale, care reproduc realitatea dinamica “de afara”. Doua bune exemple fiind Facebook-ul si Twitter-ul. Elevii, tinerii, copiii nostri sunt deja mult mai bine adaptati la aceste realitati, le folosesc pentru a isi creste vizibilitatea, pentru a se afirma dar si pentru a intelege lumea si a se raporta la realitate. Sunt cufundati cu totul in astfel de simulari ale unei complexe realitati si pusi sa distinga, sa selecteze, sa reflecteze asupra informatiilor pe care in principal ei le aleg a fi relevante. Si daca tot ati mentionat ratiunea abductiva prin care pornesti de la o ipoteza si explorezi variantele incat sa vezi daca ajungi la o explicatie practica ce credeti ca fac astazi cei mai avizi dintre doritorii de cunoastere? Cu umilinta ma introduc si pe mine in aceasta categorie. Isi formuleaza ipoteze observand spectacolul lumii deoarece simt ca multe lucruri prezentate rational nu au fundament. Si avand instrumente extraordinare de informare si de cautare precum WIKIPEDIA pot lega pe tabla gandurilor lor zeci de link-uri aparent fara legatura si ajunge la o concluzie mult diferita deseori de ipoteza initiala dar sigur mai bogata.

    Fenomenul e in plina amploare si imi dau seama citind articolul dumneavoastra ca nu trebuie sa il inventam ci pur si simplu sa incepem sa ne adaptam noi la el. Poate ca ideea din lumea politica, prezentata in mod absurd, prin care toti copiii ar trebui sa aiba azi tablete nu e atat de ridicola daca stai sa te gandesti. Mi-ar place sa stiu parerea dumneavoastra legata de corelatia dintre viitorul educatiei romanesti si tehnica. Multumesc.

  16. iosiP spune:

    Ceva ma face sa cred ca dr. House are un IQ de peste 140.
    Pornind de la afirmatia cunoscuta “Quod licet Iovi non licet bovi” va pot asigura ca nicio metoda revolutionara de invatamant nu va tranforma felul in care se manifesta genetica, si cu atat mai putin felul in care ne raportam la “ciudateniile” geniilor versus cele ale – cu scuzele de rigoare – bovi.

  17. Abigail spune:

    Sincronismului sistemului de invatamint cu schimbarile rapide ale realitatii preocupa specialistii din educatie din toata lumea, nu numai din Romania. Sunt dezbateri aprinse despre ce ar trebui sa se schimbe in sistemele educationale in multe tari iar articolul de fata rezoneaza cu preocuparile globale pe aceasta tema. Se poate teoretiza la nesfarsit pe aceasta tema , dar problema este ca pana ajungem la o concluzie, datele problemei sunt deja depasite.

    Acum cativa ani, impreuna cu alti colegi profesori si parinti , am studiat in grup cartea Creating Innovators: The Making of Young People Who Will Change the World scrisa de Tony Wagner ( acelasi autor a publicat in 2008 cartea “the Global Achievement Gap , pentru cei ce sunt interesati de aceasta tema). Scopul studiului cartii a fost gasirea inspiratiei necesare schimbarii practicii la catedra astfel incat sa fim capabili sa recunoastem,sa pretuim si sa ocrotim spiritul inovativ, curiozitatea nativa a elevilor nostri. Autorul a studiat marii inovatori ai lumii moderne cu scopul de a identifica ce factori pot contribui la crearea unor minti creative. In esenta, cei care au reusit sa revolutioneze lumea contemporana au avut cateva experiente similare in timpul copilariei si adolescentei: parinti iubitori si receptivi la nevoile si preferintele lor, oportunitati numeroase de a se juca afara cu alti copii in ceea ce se numeste ” unstructured creative play”, timp in care au putut inventa jocuri, au putut sa-si creeze prin imaginatie o lume a lor in propria curte, folosind ceea ce specialistii numesc ” open-ended materials” si au citit cel putin 1 ora pe zi carti care i-au interesat de la o varsta foarte frageda. Unul dintre inventatorii studiati a marturisit ca inca de la varsta de 7-8 ani, in fiecare seara, intre 7 si 8, la ei in casa era ” ora de citit” cand toti membrii familiei ( mama, tata, copii) isi luau cartile si citeau- telefon deconectat, televizor inchis. Wagner a identificat elementul comun al formarii acestor tineri inovatori-o copilarie dominata de joc creativ care a dus la formarea unor interese profunde care in adolescenta si apoi in varsta adulta au devenit teluri atat in cariera cat si in viata.
    Cei studiati au mers la scoli primare publice sau particulare obisnuite, care nu aveau nimic extraordinar. Calitatea scolilor a intervenit ca factor semnificativ in studiu numai la nivelul liceului si al facultatii.

    Deoarece eu lucrez cu elevi de scoala primara, ideea care mi-a ramas in minte dupa ce am studiat aceasta carte este ca pentru scolarul mic, cititul zilnic si crearea de oportunitati pentru experimentare diversa atat acasa cat si la scoala intr-un climat afectiv de sprijin si incurajare, este de o importanta majora. De asemenea, studiul arata inca odata ca scoala trebuie coordonata cu nivelul de dezvoltare al creierului si capacitatilor cognitive ale copilului. Este inutil sa alienam generatii de copii pana la 10-12 ani cu angoase metafizice legate de schimbarea lumii din jurul lor, pentru ca pana la aceasta varsta, creierul uman are capacitate foarte redusa de abstractizare.Elevii invata din experiente practice, concrete, care au sens pentru ei. Daca scoala reuseste sa cladeasca pana la aceasta varsta o baza solida de cunostinte si deprinderi care sunt potrivite pentru varsta scolarului, atunci acesta va reusi sa-si dezvolte abilitati de adaptare, abstractizare in anii urmatori. Instructia in scoli trebuie sa fie ” age appropiate” pentru ca sa fie eficienta pentru elev.

  18. Rockerul Dac spune:

    Felicitări, doamnă Oana Moraru, ați pus degetul pe rană!
    Iar rana asta adâncă și urâtă, plină de puroi, este ÎNVĂȚĂMÂNTUL BAZAT PE TOCEALĂ.
    Un învâțământ care combate creativitatea, o sufocă! Nu e de mirare că exact adepții tocelii au fost cei mai iritați de concluziile Dvs.! Că veni vorba, ați fi putut, la fel de bine, să le citați o anumită replică a lui Sherlock Holmes – un alt personaj fictiv care, asemeni lui Dr. House, gândea cu capul lui. Cineva l-a citat mai sus pe Einstein, care a avut și el probleme cu sistemul de învățământ. Eliade a fost și el corigent la viața lui… Iar Mark Twain spunea că nu a lăsat profesorii să se amestece în ceva atât de important ca educația lui! Nu mă miră deloc că, în aceste condiții, românii sunt unul dintre cele mai conservatoare popoare din Europa, dacă nu cumva cel mai conservator. Culmea ironiei: conservă / păstrează doar lucrurile rele! Cele bune, nu prea… Orice om care gândește cu capul lui este considerat a fi suspect și combătut prin toate mijloacele posibile și imposibile, pentru că tulbură apele. Sistemul de învățământ bazat pe toceală a produs o populație (că popor nu prea mai sunt românii!) de căutători de noduri în papură. Soluții? Ce-s alea?
    Vorba lui Eminescu: Rele or zice că sunt toate câte nu le-or înțelege!

  19. MariS spune:

    Şcoala de suflete, acesta cred că e răspunsul cel mai complet la problema educaţiei. Astăzi se face o şcoală a memoriei (adică toceală) şi ceva, ceva raţiune, deducţie. Nimic despre sentimente, empatie, intuiţie, caracter, conştiinţă, aspiraţii, sens. Tinerii ies de pe băncile şcolilor cu o sumă de informaţii, mai mult sau mai puţin coerente, dar fără să aibe şi o viziune clară de viaţă. Nu mai vorbesc de creativitate, care e la pământ, de spirit critic, şi el anemic. Concluzia: holistic vorbind, şcoala ar trebui să educe suflete, nu memorii sau roboţi; să scoată caractere şi oameni capabili de auto-învăţare; să-l înveţe pe copil cum să înveţe singur şi cum să fie Om.

  20. Florin spune:

    buna seara
    eu vad educatia ca pe un proces de crestere orientata ….
    problema este ca atunci cand cresti ceva…..o cresti pentru un scop…(tot asa cum cresti o planta sau un animal domestic…fie el si un caine – pt pers emotive, paza etc….sau culegi ori prinzi ceva crscut in salbaticie…tot cu scopul de a folosi)…..

    ….scopul educatiei in societate este ca omul sa fie pregatt pentru o anumita functie sociala…pe care fie o alege mai mult sau mai putin constient fie ii este impusa de societate (sau o parte a acesteia)…..unii inteleg asta o accepta si merg mai departe iar sistemul creste si capata o baza …mai ales ca parintii vor incerca sa-si educe copiii in sensul asta …. altii vor fi nemultumiti de locul ocupat……si incearca sa-si schimbe statusul…insa din pacate unii vad doar beneficiile sau finalul nu si munca facuta pentru a ajunge acolo ….fara sa mai intru in detalii cei care reusesc isi asuma sarcini (se fac folositori producand ceva…chiar si politicienii (care pun pe altii la munca)) …….iar cresterea naturala …in salbaticie urmeaza calea rezistentei minime…….

    pina la urma ne educam singuri analizand ceea ce simtim sau constientizam… ..iar problema cu educatia este una falsa…nu putem toti fi ‘braincells’ la un anumit nivel e nevoie si de persoane ‘mai putin educate’.(adica doar cu educatia necesara de a face doar anumite lucruri)….

    iar daca dorim ca societate sa crestem cu adevarat solutia e f simpla……aplici o reteta cunoscuta: munca….ca intr-o gradina sau la o ferma dorim plante sau animale fericite…le cream conditii:

    ne gandim cat teren cultivam si ce suprafata putem munci…- cati % din populatie ne permit resursele sa educam
    alegem din soiul de plante care rezista in conditiile de mediu – care prin parintii lor au dovedit ca intra in joc
    alegem plante care ne aduc profit sau de care avem trebuinta – care sunt dispusi sa faca ce le cerem
    ierbicidam – indepartam posibilii concurenti ..restul (razboi, taierea de la resurse etc)
    aram adanc, – cream o structura in societate
    ingrasam terenul – punem la bataie resursele (materiale si mentale, spirituale)
    plantam – sprijinim familiile
    udam (asta ca planta sa poata sa-si extraga nutrientii din sol) – stimulam cu recompense pe cei ce muncesc
    ne rugam la Dzeu pt soare si ferire de nenorociri …!!!… –
    pastram aerul curat, apa nepuluata etc…. — rolul morale si al religiilor
    .smulgem buruienile, – eliminam concurenta la resurse
    tratam in caz de boli, paraziti, – inchidem delicventii in puscarii, construim spitale , o criza etc
    prasim (afanam terenul sa poata intra apa ())– educatie in scpli, familie, societate
    ajutam planta sa creasca daca are nevoie de sprijin (cum sunt aracii pt fasole ) plus distanta la plantare – cream conditii legale si matrite sociale care sa permita dezvoltarea, cream scoli, mall-uri retele sociale
    polenizam – dezvoltam circulatia ideilor doar a unora si crearea de contacte
    planta munceste si acumuleaza si stocheaza energie, si coace fructe — oamenii muncesc, transforma si acumuleaza energie, fac co si cresc copii
    culegem fructul — ne folosim de munca oamenilor, dar si de rodul lor copiii, care speram sa ia locul parintilor cel putin unii dintre ei
    restul plantei il folosim ca ingrasamant intr-o noua cultura sau ca hrana pentru un alt tip de cultura (cresterea animalelor unde are rol de ingrasamant, iar energia de la plante concentrata in proteine si grasimi subst mai complexe cu mai multa energie pe care le mancam noi oamenii (ele fiind ingrasamantul nostru))— noi ca societate acumulam energie si o concentram pentru propria crestere (exact ca o planta sau ca un animal) — era sa uit adunam si concentram si informatie care ne ajuta sa stocam mai bine energia–totul cu un singur scop: supravietuirea

    • florin spune:

      a si am curaj sa pun pariu ca autoarea articolului, daca are copii, sunt inscrisi la una din scolile ‘bune’ axate pe logica ….tot asa cum mi se pare si articolul …fff logic….si de bun simt la prima vedere….numai ca Diavolul sta in detalii….iar cei crescuti si educati diferit au parte de obicei de excludere sociala (fie si ea catre elite)

  21. Florin spune:

    e nevoie nu neaparat de o societate in care toti am ‘elita’ ci de o societate cu membri mai determinati sa reuseasca ….solutiile le gasesc ei …



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Oana Moraru


Oana Moraru

Oana Moraru – fondator și manager al Școlii Helikon ( unul dintre proiectele de alternativă educațională privată – în Călărași (ciclu preșcolar, primar și gimnazial... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)