joi, martie 28, 2024

Scrisoare deschisă conducerii Muzeului Național de Istorie a României

Acum câteva săptămâni am vizitat Muzeul National de Istorie a României din București. Recunosc că îmi doream de multă vreme să fac acest lucru, dar se găseau mereu motive de amânare. Mi-am făcut evident o imagine a ceea ce aș fi vrut să găsesc acolo, de pildă istoria românilor în diverse perioade istorice justificate cu dovezi arheologice, cu dovezi numismatice, cu informații din alte culturi europene despre istoria noastră. Mi-am dorit să văd de asemenea, o istorie în sfârșit obiectivă, fără nici o urmă de impresii naționaliste sau de altă natură.

Am avut timp să-mi fac atâtea gânduri în parte și pentru că am căutat câteva minute serioase intrarea în sălile muzeului, uimită fiind în același timp de tariful pentru vizitarea lui. Intrarea am găsit-o în cele din urmă, după o draperie. Era ca și când intram pe ușa din dos ca să vedem istoria poporului român.

Pe măsură ce treceam dintr-o cameră în alta, toate improvizate în cel mai ieftin și mai nepotrivit mod, mi-am dat seama totuși că mă aflam în perimetrul unui haos aproape astronomic și că investiția mea pentru acele ore era nu doar nulă, dimpotrivă, ieșisem în pierdere, nu doar cu o foarte mare dezamăgire, dar și cu certitudinea că istoria este în continuare un mister chiar pentru Muzeul Național de Istorie a României.

Care este mesajul pentru public atunci când expui într-un muzeu național de istorie o singură cultură din istoria acestui popor și aceea, absolut irelevantă deoarece nu cuprinde decât o arie foarte limitată teritorial. Ce dorești să transmiți când aduci niște pietre funerare fără vreo semnificație majoră sau niște pietre de hotar despre o singură regiune din această țară. Ce vrei să comunici atunci când expui copii după copii ale metopelor de pe Columna lui Traian de la Roma-care privesc o mică, o foarte mică parte din istoria dacilor și nu pot prezenta un adevăr istoric decât în mod subiectiv, luat în considerare doar sub beneficiu de inventar, deoarece ele aparțin poporului roman care nu se știe cum le-a interpretat la acea dată. Mai mult decât atât, să pui în sala tezaurului obiecte care nu aparțineau culturii poporului tău, să cotrobăi prin istorie și să scoți lucruri doar dintr-o anumită viziune, iată că toate acestea nu pot spune decât că acest popor ori nu are istorici capabili să ne explice și să ne arate dovezi ale istoriei, ori noi chiar nu avem istorie. Care este mesajul pentru copiii noștri sau pentru adolescenții care vizitează acest muzeu? Ce le arătăm noi despre istorie ? Aruncăm un praf în ochi vizitatorilor și gata, ne-am făcut datoria. Slabă conștiință a datoriei domnilor directori, extrem de slabă!

Tot acest haos poate constitui un atac direct la conștiința și dreptul poporului român de a afla care îi sunt cu adevărat rădăcinile.

Istoria, stimabililor, este  doar punerea la dispoziție de fapte și dovezi ale faptelor, restul nu ar trebui să o intereseze. Atunci când se emit teorii istorice se trece în alt domeniu, în domeniul filosofiei istoriei sau al politicii. Un istoric care discută despre istorie este pentru mine personal ori un filosof al istoriei ori un om politic. Eu am învățat că de câte ori istoria ”se discută”, se nasc conflicte. Din acest motiv poate că trebuie să încetăm a mai confunda istoria cu filosofia istoriei și ar trebui să lăsăm dreptul ei de a fi, nu o disciplină, ci o ”știință” aproape exactă, care livrează prezentului nu viziuni, ci dovezi, nu idei sau concepte, ci doar cel mult ipoteze.  Doar în acest fel istoria poate contribui la sănătatea națiunii.

Un muzeu național de istorie trebuie să cuprindă așadar dovezi organizate cronologic. Faceți măcar asta acolo la Muzeul Național de Istorie a României. Înlocuiți spațiul încă lipsă explicând momentele istorice, măcar faceți planșe până adunați materialele pe care le aveți pe undeva depozitate sau până când spațiul poate fi folosit de public. Informați oamenii cu privire la exponatele pe care le aveți în muzeu. În atâțea ani de la cutremurul de care amintiți pe website că v-ar fi ruinat clădirea chiar nu ați găsit un manager/director competent care să se ocupe de organizarea lucrărilor și care să solicite vreun ajutor financiar de la instituțiile abilitate, europene sau altele asemănătoare? Se dau bani pentru niște prăpădite de pensiuni în țara asta și pentru Muzeul Național de Istorie nu se găsesc? Dar până la urmă dificultățile financiare nu vă absolvă de obligativitatea de a prezenta coerent și obiectiv istoria, chiar folosindu-vă de mijloace rudimentare, dar prezentate coerent. Nu este cu putință ca niște pietre de hotar, două, trei ulcele, vreo 3 săbii și 2 pumnale, câteva obiecte de aur să reprezinte întreaga noastră istorie. Este cu neputință acest lucru.

Sincer, am crezut că-mi va trece dezamăgirea, supărarea că ceea ce doream să găsesc acolo nu am găsit. Ba dimpotrivă, nu doar că supărarea mea nu trecuse, dar am avut sentimentul, ca vizitator, ca român, că este o bătaie de joc.

Dacă nu veți schimba ceva, încercați măcar să închideți șandramaua, căci ea nu face cinste nimănui.

Istoria are o funcționalitate importantă pentru cultura sănătoasă a unui popor: ea îi învață pe oameni să-și respecte trecutul și îi învață, pe cale de consecință, să-și prețuiască prezentul. Un popor care nu-și respectă trecutul înseamnă că nu și-l cunoaște sau nu este educat să-l cunoască. Să nu ne mai mirăm așadar că lucrurile în țara asta nu merg cum ar trebui dacă noi nu avem respect pentru istorie, pentru trecut, pentru oamenii de lângă noi și deseori nici pentru noi înșine, atâta vreme cât permitem ca lucruri de acest gen să existe. Nu economia sau informatizarea determină vigoarea unui popor, ci cultura în complexitatea ei.  Cu cât neglijăm cultura mai mult, cu atât absența ei întoarce evoluția împotriva noastră.

Distribuie acest articol

17 COMENTARII

  1. Felicitari autoarei pentru articolul obiectiv, curajos…noi practicam acuma o istorie antagonica cu principiile enuntate. Vechiul sistem de manipulare s-a combinat cu invatamantul la nivel rusinos.

  2. N-am fost la muzeul in cazua (deh, provincial), dar dupa cum e descris, e o bataie de joc.
    Probabil ungurii ni l-ar fi aranjat mai bine :P

    • Am vizitat de doua ori Muzeul National de Istorie al Romaniei si tot de doua ori Muzeul National de istorie de la BUDAPESTA. Precum am vizitat tot de doua ori Muzeul national din Praga(de fapt, complex muzeeal) Sunt din vestul tarii, sunt roman get beget si din mosi stramosi, sunt intelectual m-am descurcat oleaca si in ungureste pt ca stiu oleaca si limba asta. Mai mult:: am vizitat cele doua muzee si inainte de ”89 si dupa. Mi-a fost rusine ca sunt roman, acest sentiment amar l-am trait. Si inainte si… dupa . Nu stim sa facem …muzeistica? Poate ca da !Sigur ca e si o problema de fonduri, de bani…Dar e si o problema de crasa delasare, de lipsa de respect pentru trecutul istoric Am vizitat multe muzee judetene( CLUJ, IASI,Brasov, Timisoara, Deva,Arad,Craiova, Constanta,Ploiesti,Sibiu etc. Nu, nu sunt specialist,dar imi place sa vizitez muzeele) Cam aceeasi impresie si cam același sentiment l-am simtit. In primul rand te izbește modul invechit de expunere, putinatatea de ”materialele” auxiliare (pliante, vederi, studii, cataloage, DVD-uri șcl). Revenind la cele doua muzee – Bucuresti- Budapesta, deosebirea dintre ele este ca intre cer si pamant Ma refer la prezentare, la expunere., la ambianta, la …TOT! Ca sa nu mai vorbesc , prin adaugare , de Muzeele din Viena si pe acestea avand ocazia sa le vizitez ASTA E ! Cand se va acorda atentia cuvenita unor lucruri esentiale si chiar aducatoare de bani turistici,nu stiu.

    • @ion adrian
      Stimate domn, nu ar mai fi nici „romani”, nici „romini”, ci, firește, „români”, dacă acei cetățeni ar avea atâta minim respect față de propria limbă maternă și ar scrie cu semne diacritice (ș, ț, ă, î, â)! Respectul (celorlalți) nu se cerșește, ci se câștigă, în primul rând prin atitudinea pe care ceilalți (adesea, de alt neam, de altă limbă, dintr-o altă cultură decât noi) o observă la noi în legătură cu ceea ce ne definește ca „români”. Iar limba română, ca și istoria noastră (despre care foarte bine, dar dureros, a relatat autoarea acestui material cum NU este respectată, chiar de către cei care ar trebui să ne-o explice cel mai bine!) sunt printre elementele ce definesc un popor, un neam! Deci, despre ce „respect” să vorbim, când noi sluțim limba, deformăm și răstălmăcim istoria??? Ca să nu mai spun că nu cred că sunteți în măsura de a lua o asemenea atitudine critică la adresa altora, pentru că vă numărați, prin felul cum (nu) respectați limba română, printre cei pe care îi criticați!

      • Domnu´ Paganel !

        În afară de zăpăceala proprie personajului julesvernian, mai aveți și ALTCEVA de analizat ? Nu de alta, dar Paganel, dincolo de derapajele lui pitorești, ERA UN VERITABIL EXPERT (nu un pedant sec).

        Ceea ce Dvs. NU sînteți (EXPERT).

        Dar sînteți (pedant sec, cu nuanțe protocronist-vadimiste).

        Nu mă atacați la ”î” din ”a”, că vă desconspirați ca membru al ”pedantei” tabere ”Eugen Simion & Comp.”.

  3. Hmmm. Inca o absolventa de drept care stie mai bine decat muzeografii si istoricii si le da lectii. Oare ce obiecte de tezaur „nu apartin culturii poporului tau”? Unde s-au gasit aceste obiecte de tezaur? Din ce epoca dateaza ele? Ce popor exista in acea epoca? Apoi: chiar crede autoarea ca managerul/managerii n-or fi cautat ei solutii financiare pentru renovari si consolidari? Dar cine este ordonatorul de credit al MNIR, cel care era in primul rand obligat sa aloce bani pentru asta? Si mai sunt destule de reprosat acestei vituperatii, chiar mai subiective decat…filosofia istoriei.

    • Din păcate, în lumina ultimelor aduceri în fața justiției (de vreun an juma´), prezumția de nevinovăție nu mai poate fi aplicată angajaților statului. În cel mai bun caz respectivii știu să-și apere pe forumuri slujbele călduțe (sub protecția anonimatului).

      O, da ! N-au fraudat nimic, ci doar nu suportă să fie deranjați din nesfîrșita lor indolență.

      Și mai știu și gramatică.

  4. @Paganel (05/02/2016 la 15:53)

    „Stimate domn, nu ar mai fi nici „romani”, nici „romini”, ci, firește, „români”, dacă acei cetățeni ar avea atâta minim respect față de propria limbă maternă și ar scrie cu semne diacritice (ș, ț, ă, î, â)! ”

    Deci daca computerul meu nu e echipat cu o tastatura si wordpricessor pentru limba romana „cu semne diacritice (ș, ț, ă, î, â)” nu se gaseste in tara in care locuiesc cum comentati?

    Raman un cetatean fara „minim respect” pentru limba materna?

    Multumesc si o zi buna!

  5. Trebuie sa ii spun autoarei articolului, cu parerea de rau (pentru dansa), ca istoria nu este liniara, asa cum isi aduce domnia sa aminte din „Povestiri Istorice”, volumele 1, 2 si 3, semnate de Dumitru Almas. De asemenea, nu cred ca „o singură cultură din istoria acestui popor” poate fi irelevanta pentru istoria cuiva, indiferent cat de mica este aria teritoriala a acelei entitati, ca tot se discuta mai jos de „fapte si dovezi”. Consider ca nu principiul cantitativ primeaza intr-un demers istoric, ci orice dovada/fapta, fie ea oricat de mica. Toate aceste dovezi si fapte, mai mici sau mai mari, impreuna contribuie la creionarea istoriei nationale.
    Acum, in ceea ce priveste muzeul, nu ma pot pronunta, deoarece nu am fost de mult acolo. Insa, a publica un text care induce ideea conform careia istoria este (chiar trebuie in opinia autoarei sa fie) liniara, mi se pare o dovada de iresponsabilitate si ignoranta.
    Totodata, ideea conform careia „Un muzeu național de istorie trebuie să cuprindă așadar dovezi organizate cronologic” imi doveste faptul ca d-na Alina Cozan isi doreste un muzeu ca in vremurile cand a fost dansa facuta pionier, care sa inceapa cu Comuna Primitiva si sa se termine cu Epoca de Aur. Cred sincer ca nu acesta este principiul care defineste un muzeu in sec. XXI! De asemenea, tin sa ii atrag atentia autoarei textului in discutie ca nu cantitatea de obiecte expuse confera prestanta unei expozitii dintr-un muzeu. Am vazut numeroase expozitii de istorie in diferite puncte de pe mapamond cu doar 10-20 de obiecte, iar acestea se bucurau de un real succes.
    Dar, intr-o tara in care medicii se pricep agricultura, economistii la sanatate, ne mai miram oare ca absolventii de drept se pricep la muzee?

    • ce sa mai zicem cind @ Altul de pe strada
      se pricepe atit de bine a da lectii altora care-si dau cu parerea. De pe strada ai dreptul :P
      Da, domnule, dovezile istorice trebuie asezate cronologic si, ceea ce se neglijeaza, din toate provinciile romanesti, nu doar din unele.

    • Am vazut/ vizitat multe muzee de istorie ale unor natiuni europene și nord-americane și toate, fără excepție aveau o organizare ireproșabilă, de adevărate centre de cercetare a istoriei. Muzeele românești arată și sunt organizate ca niște depozite de lucruri vechi. E grav destul că vizitând un muzeu nu simți nimic din ceea ce se petrece în lumea academică a istoricilor români ( mai avem așa ceva sau doar prea-onestul Boia își varsă năduful ?) dar cel mai grav mi se pare că parcă ne ascundem istoria după niște vitrine prăfuite.
      În curând muzelele românești vor avea nevoie de arheologi ca să le dezgroape din uitare.

      Apoi, stimate domn de pe stradă, atacul cu ” nu ești muzeograf ține-ți gura” e josnic. Aș putea să vă replic că în România de astazi specialiștii români au dat dovadă de o incompetență crasă în gestionarea proiectelor de interes național sau local. Specialiștii în drumuri de la CNADNR sunt un exemplu notoriu de imbecilitate absolută plătită din banii publici. Să nu mai vorbim de alți specialiști în politică europeană ( cu facultatea de rigoare absolvită), cei din sănătate sau cei din apărare ( încă mai zburăm cu MiG-ul) – toți cu ani de studii grele în domeniu.

      • Stimate d-le Bogdan,

        Fara suparare, dar nu cred ca in postarea mea s-a folosit expresia ”nu ești muzeograf ține-ți gura”, mai ales ca folositi ghilimele pentru a sugera ca este citat din postarea mea, ceea ce nu face decat ca demersul dvs sa fie unul calomnios.
        Afirmatia din finalul postarii mele este retorica, iar, din pacate pentru societatea noastra contemporana, cel mai adesea, noi romanii avem tendinta de a crede ca ne pricepem la tot si la toate. Acesta este adevarul, din pacate pentru toata lumea, fie ca ne place, fie ca nu.

        Despre incompententa specialistilor din anumite domenii, nu pot fi decat sa fiu de acord totalmente cu dvs. La fel si in ceea ce priveste modul in care arata si sunt organizate muzeele de istorie din Romania.

  6. F. interesant! Chiar daca nu pare sa aiba anvergura necesara, v-as invita sa mergeti la Muzeul Militar National. S-ar putea sa va surprinda.

  7. Sunt plt. adj. princ in ret. Pana Ion, ma adresez cdt. Muzeului National Militar, cu urmatoarea rugaminte. : De aproximativ 1 an , sunt convins ca am descoperit , o importanta valoare istorica a poporului roman. Nu sunt in posesia obiectelor , banuiesc ca am descoperit locatia , unde nu am acces, si chiar daca as avea acces , nu mi-as permite din mai multe considerenta, de transport, a cateva sute de kg. si in deplina securitate, drept pentru care va solicit sprijinul , bineinteles cu respectarea prevederilor legale , mai precis Lg.nr. 182/2000, republicata in anul 2008, art. 49, al. 1 si 4. Ma puteti contacta la ////

  8. Ca om căruia-i plac muzeele, am citit articolul, am citit comentariile. Mai toți aveți dreptate. Mai toți avem de învățat, dar să reținem că musca nu are ce căuta-n lapte!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Alina Dobre
Alina Dobre
Absolventă a Facultății de Drept, Universitatea Al. Ioan Cuza – Iași, 1995-1999, lucrarea de licență în dreptul penal român;
Studii postuniversitare Ludwig Maximilien Universität München- Drept comercial european și internațional, cu accent pe Dreptul internațional, Dreptul IT și Dreptul Mass- Media, 2007- 2008 Vicepreședintă a Societății culturale româno-germane Apoziția München (2005-2008) Membru fondator și secretar al ATORG- Asociația tinerilor ortodocși români din Germania (2008-2011).
În prezent angajată la o instituție publică București. Activități editoriale importante 2001 - „Persia Antică”, (Introducere în cultura și civilizația persană), Editura Arania, Brașov 2004 - Ludwig al II lea de Bavaria, Revista Tafrali Tulcea
2004 - Eseul despre gravura Melencolia I lui Albrecht Dürer, „Melencolia I“, publicat în revista „Dorul”, Danemarca, pag. 56-59 2006 - „ Aspecte ale ritualului”, revista „Apoziția”, München, pag.103-107
2008 – Poezii din ciclul „ Urme pe cuvinte“ și „ Botezul luminii“, Revista Apoziția, München, pag. 115-120
 2009 - „ Despre un drept fundamental”, revista „Apoziția”, München, pag. 107-109 2011- „ Trăirea pe interval”-gânduri despre emigrație, Revista „Spații culturale”, Anul IV, nr. 18, pag 66-67 2015 – ”Trăirea pe interval”, Editura Ideea Europeană

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro