vineri, martie 29, 2024

Scrisoare deschisa despre revista „Viata Romaneasca”

Domnule ministru al Culturii, domnule Vlad Alexandrescu

(fiindcă nădăjduiesc că sunteţi diferiţi!),

Sunt scriitorul FLORIN TOMA, absolvent (promoţia 1979) al Facultăţii de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti şi, din 2010, redactor la revista „Viaţa Românească”, editată de Uniunea Scriitorilor.

Domnule Alexandrescu (era să scriu Grigore, defect profesional, scuze!…), vă rog eu frumos, vă implor, vă conjur şi, dacă nu se poate, vă ajut, să parcurgeţi în întregime această misivă. Ca să-mi ascultaţi păsul. Poate că e un păs mic pentru dvs., dar, în realitate, e un salt uriaş pentru cultură.

Mai întâi, atrag respectuos atenţia că vorbesc în nume personal, fiindcă eu personal mi-am încasat, de câte ori s-a putut, salariul lunar ce mi se cuvenea. Şi tot eu personal am semnat cărţile pe care le-am scris, din 1986 încoace sau articolele apărute lună de lună în revista „Viaţa Românească”.

Nu vă supăraţi, vă deranjez pentru Legea 136/2015, care – ştiu, vă provoacă dureri de cap – stabileşte termenii subvenţionării de către Guvern a publicaţiilor culturale, susţinute de ANUC (Alianţa Naţională a Uniunilor de Creatori), dând astfel apariţiilor acestor „produse culturale” – după ani şi ani de ezitări, sincope şi nesiguranţă, datorate în primul rând finanţării sinusoidale(!) – o mult aşteptată coerenţă şi o legitimă predictibilitate.

Aţi fost informat, cred, la preluarea mandatului, că prevederile acestei legi au intrat în aplicare încă din toamna anului trecut – cu succes aş zice – asigurând astfel apariţiile la timp ale tuturor publicaţiilor, inclusiv cea a revistei „Viaţa Românească”, unde îmi desfăşor activitatea ca redactor. De aceea, oricărei persoane, indiferent de gradul ei de comprehensibilitate sau de dibăcie a minţii, îi este foarte greu de imaginat brusca „gripare” a mecanismului aplicării acestei legi, odată cu venirea dvs. la cârma Ministerului Culturii, în noiembrie 2015.

Însă eu personal admit, chiar conciliant, că poate aveţi nevoie de o perioadă de graţie (care, iată, s-a întins pe aproape trei luni, dat fiind că guvernul din care faceţi parte este unul tehnocrat şi misiunea lui este, aşa cum sublinia, la instalare, primul demnitar al acestui Executiv, „tranzitorie”!), pentru a încheia şirul de numiri de subordonaţi şi colaboratori din aparatul ierarhic şi de lucru al ministerului. Această exigenţă a – scuzaţi-mi impertinenţa stilistică – eficientizării vremelniciei s-ar fi putut să vă fi îndepărtat duşmănos de esenţa şi nuanţele acestei legi buclucaşe (pentru că ea dezvoltă nenumărate complicaţii publice, inclusiv la nivel parlamentar!)

Îngăduiţi-mi să ocolesc cu sfială şi cu un pic de ruşine clipa de admiraţie nestăvilită pe care am trăit-o expansiv la auzul numirii dvs. în această funcţie de merit şi de responsabilitate (habemus magistrum!), de care sunt convins că mult mai faimosul dvs. unchi – unul dintre idolii mei în ce priveşte „idealul clasic” – ar fi fost justificat de mândru.

Trec, apoi, cu delicateţe şi peste tribulaţiile – fireşti pentru un dascăl de talia dvs., distins autor de tratate şi studii, precum şi, nu puţin lucru, fost ambasador în Marele Ducat de Luxemburg – deci, înţeleg şi frământările prin care aţi trecut, în urma întâlnirilor avute cu membrii ANUC, de o lună încoace. Însă regretabil este doar că ele au lăsat în sufletul dvs. – îmi imaginez – nu urme indelebile (vorbeaţi, totuşi, cu liderii principalelor bresle de artişti ai ţării!), nu discreţia socotinţei, nu admiraţia aparte pentru rânduială, nu modestia copleşitoare a exemplarităţii, de care vorbea Tudor Vianu în „Idealul clasic al Omului”. Ci aburul prea iute nemeritat al trufiei intolerante, ce permite acreditarea impresiei – am bănuiala că, totuşi, conced: falsă – a resentimentului nu numai faţă de anumiţi oameni de cultură, ci chiar faţă de cultura însăşi. Ceea ce mă face să apreciez această eventualitate ca fiind cel puţin bizară, dacă nu îngrijorătoare!

Peste toate aceste „răutăţi şi mici scandale”, cum vi se par pesemne, trec cu mărinimie. Trec – cu aceeaşi înţelegere şi neştirbită generozitate – şi peste poate precara dvs. excelenţă în domeniul managementului unui minister, precum cel al Culturii (care nu este nici colocviu, nici ambasadă!). Şi mai trec, tot cu îngăduinţă, şi peste probabil anxietăţile dvs. care – în faţa unei realităţi crude, aceea de a vă fi răpit libertatea din faţa studenţilor sau cvasi-duhovniceasca pace a bibliotecii şi de a vă fi relegat între constrângerile obsecvioase şi afanisite ale unui banal funcţionar de stat, fie el şi aşezat în regim de urgentă salvare a patriei – vă vor fi schimbat, fatalmente, temperamentul spiritual. Veţi fi părăsit cartezianismul şi vă veţi fi lăsat sedus, cine ştie, de inepuizabilele noastre năravuri fanariotizante.

Din lipsă de finanţare şi aflându-se în incapacitate de plată, Uniunea Scriitorilor din România, alături de celelalte membre ale ANUC, s-a văzut nevoită să suspende pe două sau trei luni apariţiile tuturor revistelor pe care le editează. Din rândul lor face parte şi „Viaţa Românească”, fondată, nu ştiu dacă ştiţi, în 1906 şi care şi-a suspendat apariţiile doar la vreme de război. Altminteri, niciodată. Nici măcar în timpul regimului comunist.

Aşadar, urmare a „tenacităţii” tehnocrate a Ministerului care veghează asupra sănătăţii culturii naţionale, cele 9 (nouă) reviste ale USR nu numai că nu vor apărea pe durata a trei luni, dar, totodată, nici măcar un angajat al redacţiilor acestora nu va mai primi salariu.

Domnule ministru al Culturii, domnule Vlad Alexandrescu

(fiindcă nădăjduiesc că sunteţi diferiţi!),

Am trecut peste toate, dar peste faptul că – fără să v-o cer eu personal – v-aţi implicat grosolan în gospodărirea sărăciei mele, obstinaţia dvs. părându-mi a fi sinonimă, iertaţi-mă! cu băgarea mâinii în buzunarul în care îmi ţin bruma de câştig, ei bine, peste această insolenţă administrativă, oricâtă bunăvoinţă sau oricâtă admiraţie pentru raţionalism aş avea, vă declar sus şi tare că nu pot să trec…

Nu vă atingeţi de lacrima mea! E o chestie de existenţă. Şi, pe aici, nu se trece!

Domnule ministru al Culturii, domnule Vlad Alexandrescu

(fiindcă nădăjduiesc că sunteţi diferiţi!),

În final, pentru a vă demonstra buna credinţă, că nu e totul pierdut şi că mai există o şansă de „devenire  întru fiinţă”(!), permiteţi-mi să vă reamintesc, tocmai dvs. – nu doar ca excelent co-organizator al remarcabilelor Colocvii Internaţionale René Descartes (Bucureşti-Tescani, 1996), dar şi ca admirator şi exeget al „Teoriei materiei şi spiritului în sec. XVII”, deci, permiteţi-mi să vă resuscitez în memoria dvs. prodigioasă un blând citat din „Discours sur la méthode” (1637). Acolo, sărbătoritul dvs. din 1996 (căruia i-aţi aniversat atunci 400 de ani de la ivire!) consideră magistral că „la diversité de nos opinions ne vient pas de ce que les uns sont plus raisonnables que les autres, mais seulement de ce que nous conduisons nos pensées par diverses voies, et ne considérons pas les mêmes choses”.

Da, are dreptate „Cartezianul”, dar trebuie să fiţi de acord – tot raţional – că diversitatea părerilor nu trebuie neapărat transformată într-un sâcâitor raport de opoziţie ireductibilă. Slavă Domnului, aţi întâlnit, cred, cu experienţa dvs., destule cazuri de divergenţe cooperante sau de contradicţii aglutinate armonios. Aşa cum, de altfel, ştiţi şi dvs. că viaţa însăşi e o succesiune de încatenări în care oximoronul străluceşte voios.

Cu respect atent şi cu afecţiune prudentă,

FLORIN TOMA                                                                             1 februarie 2016

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. ….”dar trebuie să fiţi de acord – tot raţional – că diversitatea părerilor nu trebuie neapărat transformată într-un sâcâitor raport de opoziţie ireductibilă”.
    V-am vazut intr-o seara pe un post TV cum intrerupeati pe fiecare din colegii de platou care incercau sa exprime o alta parere fata de a dumneavoastra. Noroc ca noi privitorii avem telecomenzi, dar cum ramane cu legatura dintre teorie si practica ?

  2. Well, văd că Uniunea Scriitorilor scotea nu mai puţin de NOUĂ reviste, având pretenţia ca acestea să fie subvenţionate de Ministerul Culturii.
    http://www.evz.ro/scandal-in-lumea-culturala-noua-reviste-literare-si-au-suspendat-aparitia-ministrul-culturii-acuzat-de-scriitori-ca-refuza-sa-aplice-legea.html
    Nimeni nu vrea să desfiinţeze „Viaţa Românească”, dar pentru ca ea să-şi primescă subvenţia trebuie să se facă mai întâi ordine în acest domeniu. Nu cred că toate cele nouă reviste îşi justifică existenţa, în sensul unei contribuţii reale la promovarea literaturii române. Unele au probabil ca raţiune sifonarea banilor publici în folosul Uniunii Scriitorilor.

  3. ”Mai întâi, atrag respectuos atenţia că vorbesc în nume personal, fiindcă eu personal mi-am încasat, de câte ori s-a putut, salariul lunar ce mi se cuvenea.”

    Filologie ? Literatură ?

    ????

    În acest caz particular graba NU E O SCUZĂ (mai degrabă un revelator).

  4. Tăierea de la finanțare (să sperăm că accidentală și temporară, cum ne asigură tânărul ministru al culturii) a celor 9 reviste scoase sub egida Uniunii Scriitorilor e, după analiza mea, ultimul asalt al păpușarului acestor vremi contra autorității președintelui USR în funcție, Nicolae Manolescu. După ce l-a debarcat din funcția de ambasador UNESCO, apoi l-a atacat pe chestia premiului „Eminescu” 2015, cică primit nemeritat de poetul atunci votat, iar nu de cel predestinat să primească toate premiile de pe nat înainte de a fi nobelizat, apoi, te pomenești, beatificat, de marele păpușar, de-acum jmecherosul sforar le umblă săracilor scriitori direct la buzunar, oferindu-le sumbra perspectivă nu doar de a nu mai avea de-o berică la Suciu la făgădău ori de țigări pentru festinul sardanapalic din străluminatul birău, ca mâine, dar nici baremi de-o pâine și scontând, astfel, printr-o banală divinație de tarot portokakiu, că lihniții îl vor mânca pe săracul Dl Manolescu de viu…oops.

    După care va apărea, păi cum drea, „Salvatorul” Gigea, cu refinanțarea așijderea și cu premii și mai și pentru copchilașii geniali & portokaki, iar scriitorii, redeveniți, în fine, din huliți ciumeți or demenți oameni de cultură eminenți, așa cum erau și pe când se dixtrau la 2 Mai sau la alt dirlibau pe vremea lu Ceau, alături de bunii tovi și băieți, vor înlemni ori de câte ori li se va sugera în poziția reglementară de drepți, așa cum fac – de-un paregzamplu – ghedesiștii Anei Ipătescu-redivivus și alți boieri ai minții încă și mai isteți.

  5. Domnule Florin Toma, timpul (si timpurile) aduc schimbari. Revistele NU sunt batute in cuie, sa fie vesnice, pentru ca asa sa ia cativa scriitori salarii. Deja scriitorii au multimi de beneficii platite de contribuabili: la pensii se mai adauga o jumatate de pensie, exista indemnizatiile de merit egale cu 3 salarii medii lunare, case de creatie gratuite, locuri de odihna la mare si la munte, premii si calatorii in strainatate, etc.// S-au inchis fabrici, uzine si santiere ramanand multimi de oameni fara un venit, multi din ei oameni tineri, cu copii de crescut, casa de facut, etc. Daca din cele 9 =NOUA reviste literare vor ramane mai putine,.. c’est la vie! Acceptati sa fie afectati si scriitorii, nu doar si numai alte categorii sociale.

  6. „Ca să-mi ascultaţi păsul. Poate că e un păs mic pentru dvs., dar, în realitate, e un salt uriaş pentru cultură.” Sfinta modestie intelectuala!
    Pasul, pe scurt, cartezian: fara subventii, nu sint salarii; fara salarii, nu exista kultura.
    Continuind inferenta: fara kultura, natiunea romana dispare; fara natia romana, umanitatea decade in barbarie.
    Toate acestea pentru o economie de citeva milioane de lei. Maxim de-un kilometru de autostrada.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Florin Toma
Florin Tomahttp://contributors
Este absolvent de Filologie (1979), Universitatea din Bucureşti, publicist, prozator şi cronicar de artă. A debutat în „România literară”, în 1978 şi, editorial, la Cartea Românească (1986). Este autorul ediţiei Petru Comarnescu - „Kalokagathon”(1986) şi a două romane, apărute în 2005 şi 2010, la Cartea Românească. Volumul său de nuvele, „Ca la vecinul bine temperat”, Ed. Brumar, 2013, a fost nominalizat la Premiul Naţional de proză al Uniunii Scriitorilor. Din 2010, este redactor la revista „Viaţa Românească”, editată de USR.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro