Home » Cultura »Opinie »Societate/Life » Citesti:

Scurtă meditație pe marginea lui „sunt nevinovat”

Gabriel Liiceanu ianuarie 29, 2016 Cultura, Opinie, Societate/Life
63 comentarii 14,834 Vizualizari

„Sunt nevinovat, sunt nevinovat, sunt nevinovat…”

Acesta este laitmotivul declarațiilor pe care, cu sau fără cătușe la mâini, le fac inculpații ce urcă sau coboară treptele tribunalelor sau, dacă au parte de imunitate, treptele de la tribuna Parlamentului de unde își clamează inocența. Cel mai adesea, după ce au simțit solidaritatea colegilor (mâine poate fi rândul lor…); uneori, după ce au fost miruiți de câte o senatoare pioasă cu mir de la muntele Athos sau după ce, înainte de a lua cuvântul, au mângâiat, febril, mătănii, cerșind din priviri mila și îndurarea celor ce se pregătesc să le voteze soarta. Toți încep prin a-și afirma încrederea în justiție. Toți termină prin a explica urmărirea penală printr-o „răfuială politică”.
Până acum un an, „marele răfuitor” era Traian Băsescu. Toți se simțeau vizați de el. DNA-ul, serviciile, magistrații erau la dispoziția lui și-l ajutau să numere, ca bunul Dumnezeu, firele de păr din capul fiecăruia. Acum, când el nu mai poate fi invocat, răfuitorul a devenit difuz. La nevoie, pentru că destinele aleșilor noștri se împletesc, nu e așa?, cu cele ale României, necazul lor, când nu vine direct de la adversarul politic, vine, prin ricoșeu, de la cei care, din inima Uniunii Europene, ne prigonesc țara.
În ce lume trăim? Cutare europarlamentar român e filmat în vreme ce negociază mita pentru lobby în favoarea unor firme private. Respinge, indignat, ceea ce fiecare poate vedea cu ochii lui și se întoarce demn în țară, unde ține o conferință despre corupție. Cutare ministru de finațe primește bani în pungi de plastic pe care le ascunde în cavouri și, pus sub urmărire, este păstrat în funcție de către prim-ministru „ca să ducă la capăt noul cod fiscal”. Cutare primar al Bucureștiului este prins în flagrant delict la câteva ore după ce termină de dat un interviu în care, plin de năduf și cu sentimentul onoarei lezat, explică telespectatorilor că „n-om fi toți borfași și hoți în țara asta”, iar, când e luat cu cătușe la mâini, le cere bucureștenilor, cu vocea vibrată și un ton complice, „să aibă încredere în el”… Toți, absolut toți, când deschid gura se consideră nevinovați: fapta lor e într-o parte, ei sunt în alta. În toți acești ani, începând cu marii criminali ai anului ᾽90 și sfârșind, recent, cu ultimul dislectic care „se deplasează” la salonul de cosmetică sau la cârciumă cu coloană oficială (dar ce zic eu? sfîrșind cu ultimul șofer care îți șterge mașina depășindu-te prin dreapta și-apoi scuipându-te pe parbriz), n-am văzut măcar pe unul, dintre cei dovediți ca făptași, să-și recunoască greșeala sau să-și ceară iertare pentru ce a făcut. De aici senzația că locuim într-o enormă și continuă imoralitate.
Căci finalitatea oricărei justiții este obținerea unei stări care trece dincolo de ea. Aceasta e starea morală a societății. Ea derivă din conștiința satisfăcută a membrilor ei că s-a făcut dreptate. O justiție funcționează, desigur, prin instanțele care cântăresc vina și dau pedeapsa prevăzută de lege. Dar ea e întreagă și își atinge scopul atunci când verdictele ei reverberează în ființa celorlați, ajungând în cele din urmă la însuși cel sancționat de lege. Altfel spus: justiția trebuie să ajungă să „colaboreze” cu cel condamnat, prin activarea acelor resorturi ascunse în ființa lui grație cărora acesta își internalizează vina.

În 1963, Hannah Arendt publică Eichmann la Ierusalim. Undeva în carte ea scrie: „Cazul eternului criminal lipsit de remușcări (Dostoievski menționează la un moment dat în jurnalele sale că în Siberia, printre miile de criminali, violatori și hoți nu a întâlnit nici măcar un om care să recunoască faptul că greșise), care nu-și poate permite să înfrunte realitatea deoarece crima sa a devenit parte integrantă a acestei realități.”
De aceea, o societate în care pedepsa e percepută mereu ca nedreaptă și din care căința a dispărut este grav avariată. Suntem la ani lumină de vorba stendhaliană (Julien Sorel: „J᾽ai voulu tuer, je dois être tué”), pe care Ceronetti (în Tăcerea trupului) o citează într-o notă ca semn al „criminalului plin de noblețe” (Raskolnikov e și el unul), aflat la polul opus al criminalului siberian și al lumii decăzute care-l face cu putință: „Refuzul oricărei pedepse din partea unui vinovat josnic provoacă o cumplită descurajare: ce se mai poate face pentru noi, pentru cei pe care i-a ucis, pentru el? Știm că va sfârși prin a învinge, că va deveni liber fiindcă îi e groază de ispășire, că într-un fel este deja liber atunci când refuză pedeasa…”. Tot Ceronetti: „Acolo unde crima nu e ispășită, tragicul devine o mocirlă în fermentație, un nor apăsător. (…) Doar dacă responsabilitatea morală este pe deplin repusă în drepturi, tragicul își recapătă oxigenul și lumina”.
Ceea ce presupune, cum spuneam, nu doar ca justiția să-și facă datoria; e de dorit ca cel pedepsit să și-o facă, la rândul lui, pe a sa: regretând. Ce să mai spui atunci de cei care îi căinează și-i aplaudă, dintr-un studiou TV, pe criminali și-i huiduiesc pe judecători? Dar pentru ei nu există pedeapsă. Și la vina lor, zburdând liberă seară de seară pe ecran, se-adaugă prin ricoșeu, ca-ntr-un snooker drăcesc, vina celor care, ahtiați de mahala și înjurătură, stau și privesc, lacomi și complici, indiferenți la granița care desparte, în lumea noastră etern căzută, binele de rău.

O digresiune

Există oare un document care atestă, în istoria speciei umane, apariția căinței ca nucleu al conștiinței morale? Nu pare să fie cazul lui Cain. Singura sa grijă, după ce își omoară fratele, este să afle de la Dumnezeu dacă, „fugar și rătăcitor pe pământ”, va putea fi ucis de „oricine îl va găsi”. Oricum, Cain socotește că alungarea lui de către Dumnezeu și interdicția de a-i vedea fața, „e prea mare ca să poată fi purtată”. (Geneza 4, 13-14)
Părerea mea este că primul act de căință este consemnat în mitologema păcatului regelui David care, profitând de faptul că Urie hititul se află pe câmpul de luptă, o aduce în palat pe Batșeba, soția acestuia, și se culcă cu ea. Apoi, ca să o păstreze pe Batșeba, dă ordin comandantului oștirii să-l trimită pe Urie în prima linie a luptei, cu speranța că acesta va fi ucis. Ceea ce se și-ntâmplă.
După săvârșirea acestei crime, profetul Natan este trimis de către Domnul la David cu următorul mesaj: „«Pe nevasta lui Urie hititul ți-ai luat-o ca să fie nevasta ta, iar pe el l-ai ucis cu sabia amoniților. Drept care nu se va depărta sabia de casa ta în veci…» (…) Atunci David i-a zis lui Natan: «Am păcătuit împotriva Domnului!»”  (2 Samuel 12, 9-13)
În această fabulă, Dumnezeu reprezintă conștiința morală (das Gewissen, o vor numi mai târziu, odată secularizarea împlinită, filozofii nemți) care, obiectivată în felul acesta, trebuie să-ți provoace frică. Ca să vreau să fac binele sau ca să mă simt rău când fac răul (și ca să mă căiesc), trebuie să port în mine o super-conștiință evaluatoare a comportamentului meu. Aceasta este, în termeni alegorici, Dumnezeu și de aici „frica de Dumnezeu”, care e de fapt bunăcuviință.
Am considerat că acest fenomen de internalizare a vinei este primul simptom al apariției conștiinței morale. El se bazează, dacă suntem dispuși să folosim termeni încă mai prețioși, pe tranzitivitatea eului. Ceea ce-nseamnă: sunt capabil să mă mut, cu consecințele faptei mele, în pielea celuilalt. Tranzitivitatea eului este un act de imaginație morală, prin care făptașul transferă asupra lui mizeria pe care ar urma să o facă (sau i-a făcut-o deja) celuilalt. Fiind capabil să deschid un spațiu între altul și mine (să-l numim „spațiul moralității”) și să mă mișc liber și tranzitiv de la el la mine și de la mine la el, fie mă abțin să fac lucrul reprobabil, fie, făcându-l, mă căiesc, considerându-mă ultimul om și cerând o pedeapsă pe măsură. J᾽ai voulu tuer, je dois être tué.
O ultimă observație. Mișcarea în spațiul moral al tranzitivității eului este extrem de dificilă, deoarece prin natura noastră suntem înclinați să fim îngăduitori  cu porcăriile pe care le facem noi înșine și să fim vehemenți și necruțători cu ale celorlalți. Or, în România, în clipa de față, acest fapt al nepunerii proprii în cauză a devenit epidemic.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "63 comments" on this Article:

  1. Ștefan Brăgărea spune:

    Absolut excepțional, domnule Liiceanu!

    • Gigi_H spune:

      Vă recomand să vedeți si filmul Brokerii apocalipsei (sau Marele pont) pentru a intelege că trăim într-o lume a banului speculat, iar adevarul și cinstea nu prea au loc aici. Poate peste alte generații care vor veni după noi, să învete ceva din ce facem noi PROST.

  2. Vlad spune:

    Pasajul “Căci finalitatea oricărei justiții este obținerea unei stări care trece dincolo de ea. Aceasta e starea morală a societății. Ea derivă din conștiința satisfăcută a membrilor ei că s-a făcut dreptate. O justiție funcționează, desigur, prin instanțele care cântăresc vina și dau pedeapsa prevăzută de lege.” este si o sciu cu majuscule in mod intentionat si o si spun pentru a intari, este INGRIJORATOR.

    Cei care l-au rastignit pe Iisus, erau satisfacuti. Constiinta membrilor ei nu avea nimic cu o stare morala, erau, asa cum spune si Iisus, inconstienti. ‘Iarta-i Doamne, ca nu stiu ce fac!’. Moralitatea are legatura cu o stare de luciditate, de trezvie, unde constiinta s-a rafinat si unde membrii dau dovada de compasiune vis-a-vis de transgresiunile semenilor si nu de satisfactie. Compasiunea vine tocmai in mod firesc si fara un sentiment de satisfactie personala atasata de un sine tranzitoriu, ci din intelegerea a ceea ce este corect.

  3. fluturel spune:

    Exceptional articol!

    • Mitica spune:

      E adevarat ca tema e foarte importanta. Nu stiu daca poate fi tratata bine daca ne gandim numai la hotii care sunt mediatizati azi. Ei vin dintr-o traditie de 70 de ani de fardelege, furt si nedreptati strigatoare la cer. Hrebe, Nastase, Voiculescu sunt obisnuiti de zeci de ani sa fie abuzivi si sa nu pateasca nimic. E socanta lipsa de scrupule a lui Ponta, dar nu cu el incepe marea sfidare. El e expresia unui lung sir de hoti, care erau in primul rand criminali la inceputul carierei lor. Lipsa de remuscari a lui Vanghelie e legata direct de lipsa de remuscari a lui Visinescu. Nicolski, Pauker, Draghici, Visinescu, Ficior au creat o cultura a furtului, minciunii, fricii, pilelor, plagiatului – ca toate sunt legate una de alta. Imoralitatea nu a inceput cu Valcov, ci cu sefii de partid care au intrat in casele oamenilor, s-au instalat in lucrurile lor, i-au inchis sau chiar omorat pe proprietari, si-au luat diplome copiind, chiulind si mancand … la partid, si-au proptit odraslele in functii, etc, etc. (Unii din autori de pe contributors au astfel de ascendente, asa ca aici citim doar de coruptia postdecembrista de parca ar fi aparut din senin.)

  4. victor L spune:

    Acest “sint nevinovat” ma amuza la inceput, mai ales ca era asezonat cu “razbunare politica” ori “ma vineaza Basescu” (scriitorul Cristian Teodorescu era chiar paranoic marturisind ca Basescu ii asculta telefoanele, chiar si in Italia fiind, ori scandalizat cind “haitele de procurori” – normal, basisti – ii puneau pe oameni sa jure cu mina pe Biblie). Apoi au inceput, odata cu urmarirea penala/arestarea preventiva, sa isi descopere tot felul de boli. Care clocoteau in ei ca lava unui vulcan si au erupt odata ce procurorii au pus un “diagnostic”.
    Ca se prevaleaza de imunitate, cred ca este vina legilor, si daca asa spune legea, vorba judecatorului Cristi Danilet, avocat al legii anti fumat, “unde-i lege nu-i tocmeala”.
    Ce o fi mai rusinos? sa te tot dai nevinovat cu dovezile in fata? sa te dai dintr-odata bolnav pe moarte (dar ai minca de toate) sau sa stai la umbra imunitatii, cit se poate.
    Faptul ca unii repeta ca papagalii “am incredere in Justitie” are ceva suport in inconstient.
    - justitia a aminat ba a si inchis dosarele Revolutiei si Mineriadelor;
    - justitia amina (poate pina la calendele grecesti) o decizie in dosarul “Referendumul” desi se apropie 4 ani, iar fraudarea unui scrutin este o crima la adresa democratiei;
    - justitia, la cel mai inalt nivel, l-a spalat pe un primar de incompatibilitate, scapind alti citeva sute;- aceiasi justitie inceaca sa albeasca actele false al aceluias primar cu care a cumparat doua case, desi spusese ca banii sint din meditatii.
    -justitia legata la ochi a gasit ca toate cartile scrise de penali in puscarii, intr-un ritm ametitor, sint “lucrari stiintifice”.
    Pai daca toate astea se pot, dece sa nu traga sperante orice politician corupt?

    • Omen spune:

      Iata un atac la justitie ca la carte.
      In prima parte a comentariului lui victor L, pare ca avem de-a face cu un aparator al justitiei cu o oarecare pasiune pentru fostul presedinte.
      In a doua parte, insa, dupa ce ne-a fost adormita vigilenta, vine lista cu “pacate capitale”. Aici nu sunte selectate niste cazuri punctuale oarecare, sunt bine impachetate impreuna cateva procese (unele inca in desfasurare, dar nu importa cand se incearca o manipulare) care trebuie sa ne induca ideea ca justitia este controlata/influentata atat de actualul presedinte cat si de serviciile secrete. Celebra teorie a Binomului.

      P.S. Mi se pare destul de relevant faptul ca aceasta teorie a Binomului este mai mult sau mai putin explicit vanturata de catre fanii fostului presedinte.

      • victor L spune:

        si mie mi se pare “relevant” ca nu ai voie sa spui nimic la adresa justitiei, chiar daca cele expuse sint reale. Nu le-ai combatut decit banuind ca vreau sa-ti fur calul.
        Se foloseste metoda din banc: orice spui si orice faci, “tu ataci Justitia”; care, vezi Doamne, e fata mare. Nu este.
        Generalul Dumbrava, de la SRI, spune ca Serviciul sau urmareste dosarele pina la finalizare: adica judecatorii sint ghidati.
        Sefa ICCJ recunoaste ca judecatorii sint pe aceiasi mina cu procurorii in lupta impotriva coruptiei, de parca in Romani justitie trebuie facuta doar in domeniul coruptiei. Iar daca procurorii si judecatorii colaboreaza, se face dreptate :P Democratia originala ceruta de cineva a invins ;)
        @ Omen,
        scuze, idolul tau este mai pur decit VW

      • padre spune:

        Daca Victor L ataca lustitia ca la carte, monsenioru Tariceanu o alina ca la tara, curat ca la tara lui sunt nevinovat – chiar daca am/nu am facut nimic. NImic rau, dupa analiza d-lui Tapalaga la adresa procurorului general, nimic reprobabil la adresa minsitrului girofar, nimic demn de obiectat la cultura stiintifica a segmentului penal politic actual: absolut totul este legal.. mai sa fie!
        Faptul ca actualul presedinte isi permite sa conteste o hotarare decisiva a unei instante judecatoresti, in speta la Brasov, faptul ca acelasi presedinte vrea sa stramute judecata de la Brasov aiurea, sau faptul ca s-a mutat, in sfarsit dupa doar un an si-un milion de euro imbunatatiri, la celebra Vila Lac 3, desigur ca nu reprezinta nici un fel de atac la democratia de tip USL redivivus; si-au recuperat natia inapoi, dar tot Base ii de vina. Traiasca concediile si vacantele pre.
        Jalnic, patetic si de plans: ei se fac Ca – ne conduc, noi ne prefacem Ca – suntem condusi, bineinteles ca cu toate prerogativele libertatii democratice efective….dar Victor L ataca ca la carte Justitia, Basescu ataca la nesfarsit democratia, iar dl Liiceanu a descoperit explicatia nevinovatiei constitutionale!
        Cumva chiar ca are dreptate: cand oamenii cu adevarat buni aleg sa nu se mai implice, in fond, fiecare stie cum rezida lucrul bine facut, pas cu pas, in RO nevinovatiei prezumate constitutional. Dupa Constitutia construita de comunistii curati.

    • URIS PUREA spune:

      Rezonez cu parerile domnului victor L, ba chiar as veni cu cateva completari in “atacul la justitie” deconspirat de oamenii vigilenti:
      - cine sunt Visinescu si Ficior si altii asemenea cercetati pentru atrocitati? sunt niste trepadusi care le faceau zile fripte detinutilor politici; dar unde sunt judecatorii care-i bagau la racoare pe razvratitii aia? unde sunt militienii, procurorii care instrumentau cazurile alea si, daca nu te gaseau “dusman” al poporului, te bagau la cizelarea lu’ alde Ficior pentru cativa ani ca “potential dusman”?
      - aparatul de justitie actual, aparatul asta care imparte dreptatea, din cine o fi format? Te pomenesti ca din vechii judecatori, securisti, procurori, militieni…copiii lor, nepotii lor
      Dupa ce ca legile sunt cum sunt, judecatorul ce le interpreteaza nu poate fi banuit mereu de bune intentii stiindu-si trecutul. Punctul 8 de la Timisoara n-avea cum sa razbeasca sistemul. Asa ca sa n-aveti pretentii sa vedeti condamnarea lu’ Ilici (poate doar post-mortem), lumina cu teroristii revolutiei, cu mineriadele, cu privatizarile, etc. Tot ce pare evident e cel mai greu de demonstrat de catre justitie…asta e!

      • Ion P spune:

        Visinescu si Ficior nu erau simpli trepadusi, ci sefi mari. Toti comandantii de lagare/inchisori au avut enorm de putere de decizie, inclusiv asupra vietii oamenilor. Asta e elementar, asa a fost peste tot, nu doar in Romania. E plina presa de ce au facut Ficior si Visinescu personal, independent de Draghici si alti sefi. Crimele contra umanitatii nu sunt o bagatela. Sunt facute de criminali, nu de trepadusi. E complet imoral sa sustii ca vinile personale ale lui Draghici, Nicolski, Pauker, Stalin, etc ii scutesc pe Visinescu si Ficior de responsabilitatile lor.
        Vad ca nu ai pus intre ghilimele cuvantul razvratiti, deci nici macar nu ai aruncat o privire pe lista celor care au fost la Ramnicu Sarat sau la Canal.
        Justitia s-a schimbat in ultimii 26 de ani. Chiar nu are rost sa vorbim la modul general de parintii, rudele, nasii, judecatorilor de acum. Unii sunt conectati la vechiul sistem, altii nu sunt, altii au legaturi si totusi si-au pastrat independenta. In cazul lui Visinescu si Ficior justitia isi face datoria. Presa, IICCMER si liderii intelectuali nu si-au facut-o pt ca nu au vorbit despre aceste lucruri in mod consistent. Cand au vorbit s-au pus pe ei in fata sau doar au facut senzatie. Fusese vorba de 35 de tortionari. Unde sunt? De ce presa si intelectualii nu au bagat de seama ca lipsesc 33??? E normal??

        • URIS PUREA spune:

          Domnule Ion P, tovarase, m-ati facut sa bufnesc in ras! Adica presa si intelectualii nu-si fac datoria ca nu dau mai des in ciomagari, ca nu ne fac atenti la jupanii inchisorilor ;) )))). Aia nu-si fac datoria cum dumneata ti-o faci atat de constiincios: eu zic ca trepadusii ciomagari sunt fum in ochii vulgului, paravan pentru adevaratii criminali (repet: militienii si priocurorii care instrumentau cazurile cu intrumentele specifice (maleabile, ductile sau contondente) si judecatorii pentru care nefericitii aia – multi patrioti- erau mereu dusman sau potential dusman al poporului si inevitabil trebuia sa bata laba cu infernul), iar dumneata imi spui ca ciomagasii merita toata atentia…ba chiar nu li se imparte aceasta atentie cu alti 33! =))))). Mai mult, diversiunea continua: criminali sunt in toate tarile! OK =)))…Apoi elucubratia pasriva ca e “imoral” ceva ce n-am afirmat (ca vina altora ii scutesc pe tortionari de vina lor) =)))). Misiunea continua pe acelasi ton condescendent: n-am pus intre ghilimele cuvantul razvratiti pentru ca nu m-am interesat de listele victimelor (o fi vreo logica multiversala, ceea ce ma depaseste, dar trebuie sa fie clar ca sint superficial! =)))))). Si nu e tot! Trebuia sa vad ca justitia s-a schimbat, ca de ce sa vorbesc la general despre acoperiti (eventual sa-i deconspir pe fiecare in parte?!), iar justitia isi face datoria doar cu doi ciomagasi pentru ca pe ceilalti 33 presa si intelectualii i-a omis, nefacandu-si datoria =)))). Nu stiu cine esti, dar fie ai fost cineva in sistemul trecut, fie esti descurcaret si in sistemul asta si te-ai preta perfect pe forma pesedizda! Aaaa…am scris degeaba pentr ca-mi cenzureaza domnii comentariul…oricum, m-am amuzat!

  5. Ciprian Nicolae Ciprian Nicolae spune:

    Bine scris. Si pare ca nu se mai termina. de fapt, aceasta mascarada a reducerii pedepselor pentru scrierea de carti stiintifice, nu face decat sa ii incurajeze sa fure in continuare: stiu ca stau cel mult 18 luni la puscarie (si se ce puscarie, conditii de hotel), apoi revin la viata dinainte. De ce s-ar cai?

  6. Vlad spune:

    Discutia e buna, dar functioneaza pe niste premize vagi si anume institutiile curente care ar putea stabili ‘dreptatea’ sunt cladite in contextul unei societati de tranzitie care a functionat 26 de ani marginalizandu-si reperele morale care au fost un punct de rezistenta in frontul anticomunist: Paul Goma, Doina Cornea, Corneliu Coposu. Acesta este contextul din care a emanat nu doar clasa politica la care faceti referire dar si sistemul actual de justitie, care si e important sa spunem asta, a suferit reformare recenta prin modificari consistente aduse Codului Penal, care a fost votat de exact aceeasi clasa politica care i-a avut in sanul ei pe cei pe care ii identificati in articol. O societate care nu a ratificat decat anul acesta accesul liber la esichierul politic si care practic, a avut demonstratii de anvergura datorate unui sistem administrativ ineficient si care are acum un guvern tehnocrat adus pe ultima suta de metri in urma acestor demonstratii, deci care practic nu avut macar in mod simbolic dreptul la niste alegeri libere efectuate intr-o stare in care aceste aspecte sunt cunoscute, cred ca se pripeste in a discuta despre ‘dreptate’ in termeni de stare morala si constiinta, absolutizand aceste calitati care nu sunt un dat ci rezultatul unei stari de maturitate obtinute printr-un indelung exercitiu al libertatii si capacitatii decizionale, care din pacate la noi se gaseste intr-o stare imberba.

  7. vdjas spune:

    Cam greu la ora aceasta, dar: sublim! “Fapta lor e într-o parte, ei sunt în alta.”

  8. Vlad spune:

    Propun un scurt exercitiu de imaginatie, intr-un context furnizat de recenta postare publicstica a domnului Virgil Iordache privind demnitatea umana, in care am avut ocazia sa iau contact cu o lucrare de a dumnealui privind rolul institutiilor ca rezultat al competitiei pe piata ideilor (pentru precizare institutiile sunt organizatii umane cu cadru juridic).

    Pastrez coordonatele pe care construiesc aceasta expunere in termenii demnitatii umane nu doar ca idee publicistica ci ca o realitate indisolubila a existentei umane si care este relevanta in contextul libertatii indviduale si a valorilor umane dar si a inovatiei si libertatii de gandire care sunt mecanisme indisolubile ale unei vieti demne.

    Sa presupunem ca, avand in vedere contextul tehnologic actual, un grup de indivizi se hotarasc, avand proprietati private care le asigura un schimb economic sustenabil, sa tranzactioneze aceste bunuri produse pe proprietatile persoanle intr-o moneda electronica de tip Bitcoin. Deci practic avand mijloacele nu doar teoretice dar si practice de a se separa printr-o idee intr-un cadru organizat, dar neinstitutionalizat, bazat pe schimb liber si cooperare.

    Adaugam la acest context climatul politic din Romania si mai larg cel European si noile proiecte legislative privind securitatea cibernetica si ‘dusmanul intern’ radicalizat prin internet (pentru cine e curios recomand investigarea practicilor regimului comunism legate de aparare impotriva Dusmanilor Poporului considerati nebuni si internati in institutii psihiatrice). Proiectele de Lege prevad in esenta ca statul este administratorul de securitate al infrastructurii IT a institutiilor putand prin ordine secrete judecatoresti, in baza unor suspiciuni rezonabile care pot fi de natura amenitarilor cibernetice sau a unor dusmani interni radicalizati prin internet poate restrange libertatile personale ale celor banuiti.

    Ce se intampla pe piata ideilor, in contextul mai sus mentionat, este ca institutiile intra in competitie cu organizatia mai sus mentionata. Ideea fiind in competitie cu status quo-ul, ceea ce inseamna radicalizare (atentie nu extremism) se poate trece printr-un ordin secret judecatoresc la limitarea libertatilor personale prin restrictionarea accesului la internet.

    Incheind intr-o nota comuna atat cu articolul prezent cat si cu cel recent al domnului Iordache demnitatea umana statuata, starea morala a societatii filtrata institutional intr-o piata a ideilor, exercita in exercitiul de imaginatie de mai sus un atac grav la demnitatea umana functionand intr-un cadru cu niste valori umane statuate rezultate dintr-o stare morala a societati dar aplicate intr-o stare complet imorala.

  9. Io. spune:

    Cainta, respectiv interiorizarea propriei greseli se poate face doar cand te aflii pe (sau macar constientizezi) sensul pozitiv al moralitatii. In cazurile mai sus mentionate, vorbim de ani de zile in care educatia primita a avut obiectivul de a le dezvolta o antimoralitate. Este o directie spre care au plecat parintii lor si au transmis-o si copiilor in mod direct. Efectul asupra societatii e dat de faptul ca stalpii acestui sistem au condus societatea dupa 1947 si au modelat-o dupa ‘chipul si asemanarea lor’. E trist ce se intampla, indentificam cu usurinta cauza, dar singurul leac disponibil are nevoie de mult timp ca sa functioneze. Sa speram ca societatea are aceasta resursa de timp pentru vindecare

  10. contributorsfil spune:

    Exista prostul obicei, al celor superficiali, necivilizati, egoisti, esential – nesociabili, ca atunci cand afecteaza, intr-un fel sau altul, alta persoana, sa isi treaca neobservat gestul, sa nu manifeste nicio parere de rau pentru afectiunea pe care tocmai a provocat-o altuia.
    Unii obisnuesc , pentru a se arata “civilizati”, sa arunce, in graba, un “iarta-ma”, dupa care sa mearga mai departe, sa considere ca au facut ceea ce este necesar pentru a li se sterge complet fapta, ca cel afectat trebue sa se considerecomplet ‘vindecat’,ca si cum nimic nu i s-ar fi intamplat.
    O asemenea atitudine o au cei ce te imbrancesc, te lovesc, pe strada. Arunca un ‘iarta-ma!’ si merg mai departe. Daca victima indrazneste sa le atraga atentia asupra faptei lor, sa exprime un repros civilizat, rau-facatorii se considera profund jigniti si sare cu gura mare : ‘ce vrei, domne, te-am omorat, te-am mancat?’
    Nimeni nu ne poate ierta o gresala, de orice fel, prin care l-am afectat pe alt om. Nimeni!
    Doar el, faptuitorul se poate ierta , el, pe el. Iertarea se afla in el! Daca realizeaza gresala facuta, prin care l-a afectat pe altul, infaptuitorul trebue sa simta ‘parerea de rau’, sa regrete cinstit, profund, in sinea lui, afectiune provocata altuia
    Daca regreta sincer, in sinea lui, ‘pacatosul’ ajunge in starea de a se putea ierta el, pe el. In acest fel, ‘pacatosul’ face un pas pe calea indreptarii,a civilizarii sale, nu va mai repeta gestul regretabil, nu va ma imbranci un trecator, nu va mai jigni un conlocutor
    Imediat dupa comiterea afectarii altuia, infaptuitorul trebue sa nu ceara ‘iarta-ma!’, ci sa spune ‘imi pare rau!’, ca semn de civilizatie fata de victima, chiar daca, la inceput, este conventional, nu fundamentat pe regretul sincer, din intimitatea sa, ce va urma.
    Daca ‘faptuitorul’ se iarta in acest fel, Dumnezeu il va ierta

  11. adi spune:

    exceptional ! Ne indeamna la meditatie….gandindu-ma doar la minciunile mele si mi s-a facut rusine…

  12. lili spune:

    Invocati principii filozofice, cand este vorba despre gainari si impostori….
    Ce asteptari aveti dvs de la acesti impostori ajunsi in politica romanesca stim cum…. o adunatura de impostori penali, de la care nu avem nici o asteptare, vedeti ca numai DNA mai poate face ceva, altfel ei intre ei isi vad de ale lor de 25 de ani, fara exceptie, nu e vreunul altfel… toti o apa si-un pamant.
    Li se falfaie astora de principiile filozofice pe care le invocati dvs…

  13. Popescu Ion spune:

    Am mari dubii că funcția căinței este aceeași în episoadele biblice evocate de autorul eseului de față și în exercițiile judiciare contemporane din România.

    Să mă explic:

    Biblic privind lucrurile, omul ucigaș se află singur dinaintea Creatorului său, pe care L-a dezamăgit luându-le viața semenilor oameni.
    Judiciar privind lucrurile, omul se află complet altfel în fața judecătorului: ca parte a unui colectiv politic față de o parte a colectivului politic advers. Judecătorul de azi nu e Creatorul biblic. E adversarul politic. N-ai de ce să te căiești în fața lui. Ești dinaintea lui printr-un accident, nu fiindcă l-ai dezamăgit. Aștepți ca ai tăi să-i ia locul, și atunci se va căi el.

  14. Cititor spune:

    Pornesc de la premiza ca,daca ar fi fost capabili să-și conștientizeze/ internalizeze vinovăția si sa și-o recunoască, acești oameni nu ar fi putut face ce au făcut. S-ar putea ca, la un moment dat, intr-o clipa, luminați de Duhul Sfânt, sa înțeleagă vina pe care o au si sa se căiască. Unii dintre ei/ unul/ toți? Asta numai Dumnezeu știe. Tot mai des îmi amintesc de un pasaj din Viață ca o prada(sper sa nu greșesc), in care Marin Preda povestește momentul in care,la masa împreună cu părinții, frații si surorile, a realizat dintr-o data existenta si nevoile celorlalți. Apucase, înfometat, pâinea din mijlocul mesei ca sa se înfrupte singur din ea când, tatăl i-a mai dat una si inca una spunandu-i: ” ia-le, ma si p-astea”. A fost momentul in care in mintea si sufletul lui de copil s-a trezit conștiința morala care, așa cum spune dl. Liiceanu, te face sa vezi consecințele faptelor tale pentru ceilalți. Citind scrieri de spiritualitate creștină (si nu numai), am înțeles ca “chipul lui Dumnezeu in om” este conștiința. Multi oameni trăiesc fara Dumnezeu. Si de aici vin multe rele.” Ia-le, ma, si p-astea”, sunt cuvintele care-mi vin in minte de cate ori vad/ aud de alti si alti oameni (din păcate, care ne si conduc) ce nu se mai satira, nu se mai opresc din minciuna, furt,înșelătorie, negarea evidentei in disprețul adevărului si bunului-simt, etc. Acum PSD se chinuie sa demonstreze pe toate posturile tv cat de nedemocratic e sa fie alegeri locale in doua tururi. Înscriu atitudinea lor de prostire a publicului in aceeași categorie a faptelor făcute fara conștiința, fara a-i lua in considerare si pe ceilalți. Sunt convinsa ca, mai devreme sau mai târziu, vor culege ce au semănat.

  15. andrei spune:

    Și totuși, scopul pedepsei ar trebui să fie reintegrarea în societate a pedepsitului ca un om mai bun, folositor semenilor. Nu satisfacția. Mai ales că justiția mai și greșește. Iar o justiție axată pe satisfacerea nevoii de dreptate are mari șanse să transforme condamnații în niște membrii total nocivi pentru societate.

    • Murphy spune:

      asta e greseala de fond a sistemului juridic actual! nu e nici logic si nici de bun simt sa presupui ca un bataus, un talhar, un violator sau un criminal cu sange rece au comis faptele din greseala, temei pe care sa le asiguri o penitenta suportabila si sa speri ca se vor indrepta! in momentul in care au comis acele fapte, ei deja erau “putrezi” moral, iar capturarea si incarcerarea le considera simple accidente in “cariera”, nu momente astrale, care le redefinesc conceptia despre viata; puscaria poate servi societatea intr-un singur mod: sa-i faca pe infractori sa se teama organbic de a mai incapca legea, pentru a nu fi retrimisi in acel Iad; altfdel batem campiin cu gratie si devenim tot mai des victime; infractorii “cu gulere albe” nu trebuie incarcerati, ci deposedati de absolut toata averea si lasati in strada ca niste boschetari; o pedeapsa mai cumplita nu exista pentru ei.

  16. Fârtat Cicero spune:

    Este de observat şi respingerea de cel păcătos a autorităţii morale a celui care îl judecă. El trăieşte într-o lume căzută, în care valorile sunt inversate, într-o lume a competiţiei josniciei. Astfel îşi justifică acela ne-căinţa, oriîncotro s-ar uita, el este înconjurat de un marasm al imoralităţii, în care nu mai poate distinge curatul de ne-curat.

  17. spune:

    “Căci finalitatea oricărei justiții este obținerea unei stări care trece dincolo de ea. Aceasta e starea morală a societății. Ea derivă din conștiința satisfăcută a membrilor ei că s-a făcut dreptate.”
    Societatea romaneasca are indivizi care inteleg dreptatea (cind altcineva o incalca) dar pentru ei insisi nu se aplica.Dl Liiceanu judeca in termenii moralitatii crestine. Pentru multi dintre cetatenii romani moralitatea crestina este cunoscuta din lecturi particulare. Peste 40 de ani de comunism a alterat daca nu a sters notiunile de moralitate crestina. Si totusi cum este la altii care nu sunt crestini? Japonezii au foarte putini crestini. Moralitatea crestina nu este cunoscuta. Jurisprudenta japoneza se bazeaza pe increderea cetateanului in aparatorul legii si in cultura de a nu respinge hotarirea judecatoreasca. Incercarea de a introduce modelul juriilor americane s-a lovit de bariere culturale. Nivelul de infractiuni este mai mic. Respectul pentru o autoritate in domeniu este mult mai mare iar autoritatea nu dezamageste cetateanul. Sunt foarte rare cazurile de coruptie politica. La noi aranjarea straturilor societatii dupa revolutii ia timp. Neavenitii,impostorii, plagiatorii, hotii si alte mizerii umane nu au nivelul moral sa spuna – am plagiat, am furat , nu merit acest titlu, sa ma retrag . Ce ar fi daca un chirurg ar opera cu instrumente contaminate? Moralitatea individului reprezinta baza societatii. Subminarea notiunii de dreptate este periculoasa. Si daca este egala pentru toti atunci se aplica inclusiv mie. Asa pot fi eu exemplu copiilor mei si urmasilor mei.

    • r2 spune:

      “Sunt foarte rare cazurile de coruptie politica.”

      Sa nu exageram. E alt gen de coruptie decat goana dupa imbogatire si imbuibare in stil fanariot de la noi, dar o depaseste pe a noastra ca peformante, ca sa zic asa.

  18. dorin valeriu spune:

    Bun dar atunci “Justitia” de ce nu tine cont de aceasta nerecunoastere a vinovatiei, neurmata, firesc, de cainta, de parere de rau si de solicitarea iertarii ? De ce acesti oameni, declarati vinovati, mai primesc suspendari si eliberari conditionate si inainte de termen?

  19. ion adrian spune:

    Cred ca problena tine de nivelul capacitatii de obiectivare al fiecaruia
    .Desiguri ca majoritatea dintre ei nici nu pricep acest termen.
    Adrian Nastase il cunoaste dar a refuzat sa-mi raspunda la intrebarea referitoare la nivelul lui de obiectivare.
    A inteles exact ce spun si mi-a raspuns indirect, adica am inteles ca in raport de el o are dar o ignora. Adica stie cand isi vede chipul cine este in spatele acelui chip. Aceasta categorie este cea care, nu stiu daca Dante a descris-o, dar nu va avea iertare la Judecata, caci stiu exact ceea ce fac.

  20. Caliman Eugan-consultant dezvoltare economica spune:

    1.,,Aceasta este starea morala a societatii”, ramine concluzia ,,inexorabila” a articolului de fata!
    Iar despre o solutie de schimbare, niciodata, nici vorba…
    Acum 7 ani (prin 2009), ,,fruntasii liberali” si intelighentia stiintelor politice si sociale nationale, a realizat o dezbatere ,,istorica”, adica una care n-a existat nici pina atunci si nu exista motive spre a fi reluata cindva.Tema era ,,liberalismul romanesc, intre evolutie si esec”.
    Concluzie finala a dezbaterii aratate, in care s-a analizat si problematica (vadit ireparabila) a ,,reunificarii dreptei” (sparta de voluntarismul politic basescian), era ca ,,liberalismul romanesc a esuat, din ,,lipsa cetateanului avut, constient politic si responsabil, care sa monitorizeze clasa politica, spre a nu se ajunge la derapajele”, pe care le cunoastem dupa 1990.Ca sa se concluzioneze astfel, mai intai ,,dezbaterea” liberalilor a ,,inteles” esecul ,,noului institutionalism”, adica cel reprezentat prin nefunctionaitatea institutiilor (politice, economice, administrative, economice, juridice, etc.) nationale, preluate de la UE.
    Articolul de fata, repeta acelasi ,,surogat” concluzionar (nestiintific) depre cauzele esecului, deoarece liberalii si filosofii de prima mina ai Romaniei, nu s-au aplecat niciodata asupra raportului dintre economic si politic, dintre decaderea economica si nefunctionalitatea institutionala si in consecinta, dintre dezastrul economic-social si starea morala deplorabila a societatii.El este rezultat firesc si de neschimbat, fara un imens reviriment economic si industrial!Pina la o ,,revolutie economica si industriala”, care sa transforme cei 3 milioane de ,,lumpen-salariati” (de azi pe maine), cu salariul minim pe economie, pe cele 5 milioane de agricultori de sec.XVIII, pe o buna parte din bugetarii baronilor regionali in ,,gulere albe” si ,,cetateni salariati si intreprinzatori”, adica in CLASA MIJLOCIE, cine sa fie reprezentantii unei stari morale normale, caracteristice unui capitalism dezvoltat si functional?
    Cum sa pui caruta inaintea cailor, asteptind o ,,clasa mijlocie” cu ,,cetateanul activ si responsabil”, fara dezvoltare economica si industriala, deoarece aceasta clasa este insasi PRODUSUL dezvoltarii si progresului economic?Lumpen salariatii din privat sau bugetar, asistatii sociali si baronii zilei, sint produsul istoric, firesc al dezintegrarii economice si industriale din orice zona a lumii!
    2.Iata ca, marii politicieni si teoreticieni liberali, de la Tariceanu la Stoica, marii filosofi, de la Liiceanu la Aligica sau Tismaneanu, corifeii ,,ultimului val” liberal, care a maturat critic in 2009 mica ,,mare liberala” romaneasca, ies azi maine, din istorie.Ei lasa mostenire uriase neimpliniri liberale si revin episodic, ca intr-o criza ,,filosofica” nationala (ciclica), NUMAI la constatarile dezolante si fara solutii ale dezbaterii din 2009.
    3.Cind este de asteptat, ca liberalismul romanesc sa patrunda cu studiul si in profunzimea vietii politice si economico-sociale, construind un ,,proiect national”, pe care il asteapta de 25 de ani, o clasa politica dezorientata, o societate imorala, esuata tocmai din lipsa acestuia?
    De la cine este de asteptat ca acele constatari profunde si realiste despre starea morala a natiei sa fie conexate si limpezite cauzal de starea de economiei si industriei nationale darimata, in care clasa mijlocie se subtiaza ori emigreaza?Cine sa vina cu solutii reparatorii, concrete si fezabile de natura economica si sociala – daca analitic totul ramine in domeniul psihologiei si moralei teoretice, fara conexiuni cu ,,infrastructura poltica si economica” care sa sustina material si financiar o morala sociala de valoare – si sa produca o schimbarea pozitiva?
    Acolo unde dezvoltare economica si clasa mijlocie nu e, ce poate fi altceva, decit ceeace balteste la fiecare pas in Romania:coruptie generalizata, pasivitate si disparitia minimei morale a ,,martorilor” fardelegilor?

  21. maria spune:

    Exceptional articol.Cine are urechi sa auda! Din pacate acestea sunt f.f.putini.

  22. Ela spune:

    As interpreta altfel episodul cu David pentru, unicul!, motiv ca, mi-e teama ca, veti fi luat à la lettre, dle Liiceanu, si in acest caz, nu vom fi avansat, chiar semnificativ, in tema care ne preocupa…
    Dvs considerati «Am păcătuit împotriva Domnului!», ca fiind” primul simptom al apariției conștiinței morale”, si gasesc ca este un punct de plecare, remarcabil, pentru o disertatie filosofica, psihologica, chiar si cu vocatie pedagogica, DAR numai pentru initiati!
    Cred deci, ca intr-un articol de acest tip, adresat tuturora, trebuie specificat si subliniat!!! ca concluzia dvs este valabila numai pentru cazul si contextul specific al lui David, ca este semnificatia pe care o dati, exclusiv, rezultatului introspectiei lui David, si ca NU propuneti un model de REPRODUS identic, intru rezolvarea problemelor de constiinta…
    Altfel spus, ca nu este nicidecum o solutie ca, cetele de urmariti penal sa se puna sa repete in public aceasta propozitie, sa simuleze cu pocainta “simptomul” decalnsator?, ca sa se creada ca au inteles ceva din faptele lor reprobabile….
    Oamenii au dreptul, poata ca, chiar si datoria, sa judece singuri, cu riscul de a ajunge la alte concluzii decat cele “indicate”…Unii dintre noi, putem intelege deci si altceva…Daca e “bine sau rau”, se va vedea exact in faptele noastre, ulterioare invatamintelor primite.
    Eu inteleg din “…nu se va depărta sabia de casa ta în veci…, ca Dumnezeu isi arata deja dezacordul fata de concluzia pe care stia ca o va avea David. S-ar putea ca, iertarea oamenilor sa cantareasca semnificativ, sa fie chiar o conditie pentru iertarea suprema.
    Cred ca este important ca oamenii sa-si constientizeze greselile, voluntare sau nu, sa-si plateasca datoriile fata de cei vatamati, ca sa se poata reabilita in fata societatii, dar si a lor insisi, ca sa fie in pace cu propria lor constiinta. Vinovatii astfel asumati, sa ceara iertare victimelor pentru raul produs, indiferent de gravitatea lui, si indiferent daca-l primesc sau nu, acest act sincer sa-i vindece de remuscari, si sa-i ajute, pe toti protagonistii, sa…traiasca!

    • doru spune:

      Nu cred că problema lipsei responsabilității în contextul acesta trebuie dus în spațiul referințelor biblice. Cunoașterea lui Dumnezeu presupune un etern conflict (lupta lui Jacob cu Îngerul este o fantă destul de explicită în sensul acesta, iar Vechiul Testament despre care Simone Weil spunea că este plin de sânge are la tot pasul exemple de acest fel). Or în această direcție putem ajunge chiar la amoralitatea Lui care s-ar putea ușor suprapune liberului arbitru oricât de subtil am încerca să-l sustragem acesteia. Declinarea vinei în cazul nostru s-ar înscrie mai degrabă în ceea ce numea Hannah Arendt a fi banalitatea răului și atât. De altfel oamenii aceștia nici nu merită să le fie explicată lipsa lor de probitate morală în acești termeni, ci în termenii codului penal și al infractorilor de drept comun. În interiorul orizontului lor de cunoaștere cu alte cuvinte. Sigur că ceea ce am spus aici este destul de telegrafic, de expeditiv, dar, mă repet, nu cred că este necesară o analiză mai profundă în cazul dat.

      • Politicos spune:

        “…Cunoașterea lui Dumnezeu presupune un etern conflict (lupta lui Jacob cu Îngerul este o fantă destul de explicită în sensul acesta, iar Vechiul Testament despre care Simone Weil spunea că este plin de sânge are la tot pasul exemple de acest fel). Or în această direcție putem ajunge chiar la amoralitatea Lui care s-ar putea ușor suprapune liberului arbitru oricât de subtil am încerca să-l sustragem acesteia.”….

        Sunt destule lectii si reguli in Vechiul Testament si nu numai; inclin sa cred ca sangele este mentiunea grafica pentru “nucile tari”, nu pentru firile sensibile care nu au nevoie de astfel de lectii ca sa poata empatiza cu aproapele.
        Cunoasterea lui Dumnezeu (atat cat este omeneste posibil) nu se bazeaza pe conflict si in nici un caz nu presupune conflict etern, ci dragoste – lectie detaliata in Noul Testament, unde Isus spune “nu exista dragoste mai mare decat a-ti da viata pentru celalalt”. Cati pot insa sa iubeasca atat de mult?
        Cei care il accepta pe Dumnezeu ca parinte pot oare sa inteleaga rolul omului si al divinitatii in asa masura incat sa faca acuzatii de amoralitate divina?

      • adrian rusu spune:

        Nu i se intampla foarte des dar are dreptate acum (vb de d-na/d-soara Ela). David se caieşte fata de Dumnezeu, nu faţă de Urie, care e trimis la moarte. Adica NU isi „constientizeaza” crima fata de seamanul sau. Realizeaza incalcarea Poruncii exterioare, data de D-zeu, si îsi ia pedeapsa care ramane tot exterioara. Ceea ce e cazul in TOT Vechiul Testament, unde lipseste spatiul interior, scena deliberativa pe care personajul sa procedeze la propria sa judecata morala. Fara acest spatiu interior, toate faptele se desfasoara dupa principiul „intai tragi si APOI somezi” – adica „constiinta morala” se epuizeaza in fapte, nu in remuscari. (nu mai zic ca uneori faptele rele sunt recompensate de D-zeul exterior cu protectie, sau cu inmultirea „neamului”). De fapt nu exista constiinta morala, in VT. (Chiar daca stiinta Poruncilor, cunoasterea lor, exista). Trebuie trecut la NT, la Iuda si Sf. Petru, ca sa constatam „cainta” fata de seamanul tau, fara medierera lui Dumnezeu. (Si mi-e teama ca „romanul” sufera de aceeasi lipsa a spatiului interior….suntem in stadiu pre-moral, specie de musulmani, dar crestini. In fine…sa nu ma hazardez …trebuie gandita, choza).

    • Ion S spune:

      Citat Ela:
      “Vinovatii astfel asumati, sa ceara iertare victimelor pentru raul produs, indiferent de gravitatea lui, si indiferent daca-l primesc sau nu, acest act sincer sa-i vindece de remuscari, si sa-i ajute, pe toti protagonistii, sa…traiasca!”

      Frumos! Foarte frumos!
      O sa apuc sa traiesc sa vad in Romania asa ceva? … am 58 ani …

  23. Felician spune:

    Felicitari, grozav de bun articolul Dumneavoastra, Gabriel!
    Una din problemele majore ale societatii romanesti dupa 1989 este lipsa unor exemple de compasiune adevarata la nivel inalt. Lupta pentru putere si nu binele public este din pacate dezideratul necesar si suficient pentru politicienii post-decembristi. Incepand cu tov. Iliescu, care dupa mineriade a felicitat pe criminali pentru ca au facut ce trebuie (ca sa ramana el la putere cu orice cost) si recent cu Dl Oprea care vede in acuzatia de abuz in serviciu (dupa ce un om si-a pierdut viata in mod absurd, incercand sa satisfaca vanitatea unui politician) …. doar un joc de putere. Au fost “sacrificate” in mod repetat si continuat de catre politicienii romani atat o elementara compasiune cat si binele national.
    Ar putea un astfel de om sa gaseasca in sufletul lui resorturile de a-si cere scuze pentru ca (cel putin) un roman si-a pierdut viata in aceste jocuri de putere? Cat valoreaza viata unui roman in ochii unui strain daca nimic nu se schimba, nimic nu inseamna pentru un “ales al poporului” cand o viata de roman este pusa in mod blatant sub presul “politicului”? Asteptam sa moara cineva ca sa facem mai buna viata cetateanului in loc ca munca lor sa umfle buzunarele “alesilor” cu lucruri pe care nu au cum sa le ia cu ei in mormant sau sa le lase celor apropiati fara petele de sange respective?
    Considera acesti politicieni romani ca sunt mai presus de cei pe care pretind ca ii reprezinta, ignorand faptul ca singurul motiv pentru care sunt “alesi” intr-o democratie este acela de a-si reprezenta concetatenii?
    …romanii se adapteaza, si ca un copil intr-o familie care copiaza inconstient gesturile parintilor in pofida vorbelor, ei fac ce fac “alesii”, nu ce zic ei.
    Daca “alesii” au furat si fura, si principala grija este ca banii publici pe care i-au furat sa ramana “in familie”, atunci ce fel de natiune avem?
    In anii ’30, in situatie similara – pusi in fata unor nedreptati continuate asinin de catre “alesi”, au aparut reactii extreme – asasinate, grupari criminale organizate (garda de fier, nazistii) care au promis repararea acestor nedreptati strigatoare la Cer. Si bineinteles asasinatele au continuat exponential (razboi, genocid, etc.) pana cand “sistemul” a fost recladit din temelii.
    Cine doreste repetarea acestor lucruri ingrozitoare? Cine vrea acest sange pe mainile lor si ale celor care beneficiaza de aceste nedreptati?

  24. R.A.Muresan spune:

    Cred totusi ca merita sa fim de buna-credinta si sa presupunem ca cel putin o parte dintre oamenii care au gresit, ajung la un moment dat — eventual dupa ispasirea pedepsei — sa recunoasca macar in sinea lor ca au gresit.
    Altfel, negarea initiala face parte dintr-un scenariu observat de-a lungul timpului, prin care trec multi dintre cei ajunsi in situatia de a accepta ceva greu de acceptat, cum ar fi de exemplu diagnosticarea unei boli grave (vezi teoria psihiatrei Elisabeth Kübler-Ross, cu cele cinci stadii ale suferintei).
    Celor lipsiti de cainta le e aproape imposibil sa inteleaga forta transformatoare pe care o are aceasta si de aceea, lipsa caintei e, in realitate, nu o calitate, asa cum cred cinicii din modernitate, ci un handicap major.

    • victor L spune:

      - “ajung la un moment dat — eventual dupa ispasirea pedepsei — sa recunoasca macar in sinea lor ca au gresit.”
      Ne poti da un exemplu? a recunoscut cineva in fata ta sau doar banuiesti?
      Dl Liiceanu abordeaza ceea ce auzim cu totii, acel scincet, “sint nevinovat”.

      • R.A.Muresan spune:

        Probabil n-ati citit cu atentie nici textul domnului Liiceanu si nici textul meu. In al meu apare scris “sa presupunem ca”, asta dupa ce am facut recurs la buna-credinta care s-ar cuveni sa ne insoteasca mereu.
        Altfel, critica la meditatia domnului Liiceanu e, cred, destul de stravezie. Nici o lege nu poate pretinde cainta publica — cainta este un act intim, similar credintei in Dumnezeu. Chiar daca procesul sau poate fi intrucitva stimulat — de exemplu prin pedeapsa — iar consecintele faptelor oamenilor au in general impact in societate, cainta autentica iese, pur si simplu, din spatiul normativ al societatii.
        Pe de alta parte, am subliniat faptul ca e omeneste sa negi, cel putin la inceput, ceea ce ti-e greu sa accepti, chiar si daca e perfect logic — hotia e pedepsita in toate societatile omenesti. Negarea asta e un mecanism psihologic general si vine mai mereu insotita de intrebarea “de ce tocmai mie sa mi se intimpla una ca asta”: cele cinci stadii descrise de EKR sint negarea, minia, negocierea, depresia, acceptarea. E-adevarat ca ele nu sint parcurse neaparat in aceasta ordine iar scenariul nu e universal — sint destui oameni care nu trec prin starile astea atunci cind se confrunta cu ceea ce, in viziunea lor, e inacceptabil.

        Asadar, e cel putin prezumtios daca nu chiar lipsit de buna-credinta sa presupunem ca oamenii care-si neaga vina la inceput nu ajung niciodata sa si-o recunoasca: nu doar ca nu sta in puterea noastra sa verificam asta, dar cainta presupune libertatea deliberarii, caci numai daca e obtinuta prin demers liber cainta e autentica.
        Asadar, cum sugera si domnul Liiceanu, demersul e dificil si nici macar in trecut n-a fost altfel.
        Se stie azi ca scenariul EKR nu e generalizabil pentru situatiile pentru care a fost gindit — e vorba de intilnirea cu boala sau moartea –, iar motivul rezida in faptul ca, chiar si in cazul unui diagnostic sumbru, suferinta poate lipsi cu totul. Dimpotriva, in cazul infractorilor, primul semn ca avem de-a face cu suferinta ar fi chiar negarea. Mai mult, e plauzibil ca negarea, furia, negocierea si chiar depresia sa le intilnim in aproape toate cazurile de infractori prinsi. Mi se pare totusi remarcabil ca scenariul EKR pare sa functioneze ca un ceas in cazul infractorilor prinsi, asta cel putin in stadiile de inceput — sa remarcam ca acceptarea finala nu inseamna cainta dar poate fi primul pas spre aceasta.

        Desigur, mai exista alternativa de a presupune ca negarea vine dintr-un calcul rece, ca face parte din strategia de aparare, ca toate persoanele astea sint, de fapt, malefice.
        Nu doar naivitatea sau recursul la buna-credinta ne impiedica sa alegem aceasta cale. E de presupus ca, in realitate, scenariul celor cinci stadii ale suferintei ii va absorbi in final chiar si pe cei la care negarea a debutat ca un calcul rece — e implauzibil sa negi fara a fi furios, mai ales daca pretinzi ca ai dreptate. Negocierea apare si ea, mai ales la marii corupti — vezi materialele publicate in ultima vreme in puscarii. Totul pare fals, conteaza insa ce traiesc oamenii acestia, faptul ca trec totusi, intr-un fel sau altul prin citeva etape clarificatoare. Putem discuta daca etapele respective sint suficiente, mai ales ca pedepsele pentru coruptie sint prea mici. A porni insa de la presupunerea ca, oricum, nimeni nu se (mai) caieste e nefolositor.

  25. Ioan Susnea spune:

    E frumoasa analiza Domnului Liiceanu, dar – citind despre internalizarea vinei cu referire la golanii mentionati in text – ma incearca un sentiment de inadecvare.
    Nu cred ca putem analiza cu superioara detasare stiintifica aceasta realitate care pute la doar cativa centimetri de nasul nostru.
    Incercarea de a examina golania crasa dintr-o perspectiva teoretica moral-crestina ma duce cu gandul la savantii din Laputa care incercau sa inverseze efectul proceselor de digestie asupra alimentelor si sa le reconstituie pornind de la o materie prima ignobila.
    Nu putem face o distinctie intre “lumea lor”, a golanilor si “lumea noastra”, curata si morala: avem o singura lume pe care golanii o murdaresc.
    Poate ca primul pas catre o curatenie mai ampla este “sa internalizam” faptul golania unora nu este doar un pacat fata de Dumnezeu ci, mai ales, o agresiune fata de noi ceilalti.

  26. Emil Butnarasu spune:

    Numeroşi semeni ai noştri trăiesc acea stare, descrisă de Ceronetti, a unui tragism mocirlos, apăsător, fără urmă de lumină, în care vinovaţii crimelor făcute în comunism, în ‘89 şi mai apoi, nu sunt judecaţi. Trăim în ţara unde nu se face dreptate până la capăt.

  27. Alfred Singer spune:

    Nu se caiesc pentru ca nu sunt cu adevarat ingenuncheati. Dupa un sejur la inchisoare ridicol de scurt in raport cu faptele se intorc la huzurul de dinainte si chiar la o buna parte din privilegiile de dinainte. La noi justitia e de ochii lumii (din strainatate), intr-o tara normala daca esti condamnat stii ca esti terminat ca personalitate publica. De ce sa te caiesti daca stii ca te ridici foarte curand la loc?

  28. Dan spune:

    Va multumesc!

  29. Serafim spune:

    Digresiunea are o problema pentru ca se refera la tranzitivitatea eului fata de o victima punctuala, individuala sau individualizabila. Ce facem cand victima e difuza ? Pentru ca atunci cand hotii astia fura sau traficheaza, ei o fac cu constiinta ca nu dau nimanui in cap ci se “servesc” dintr-un loc al nimanui. Aici intervine complicitatea noastra a tuturor ca nu ne-am interesat niciodata civic, nici individual nici prin organe abilitate, cum se cheltuie banul public, timp de zeci de ani, nu ne-am facut criterii infailibile cand ne-am dus la vot astfel incat sa nu mai fie alesi ‘prietenii” lui Ali Baba si nici nu am avut bunul simt sa recunoastem ca nu ne duce capul la treburile astea si atunci ar fi bine sa ascultam de aceia care stiu ce vorbesc atunci cand vorbesc, precum se intimpla, fara legatura cu “intimplator”, la dl. Liiceanu.

  30. Realitate Reală Concret spune:

    Sublim, dar lipseşte (esenţa) cu desăvîrşire.
    „Or, în România, în clipa de față, acest fapt al nepunerii proprii în cauză a devenit epidemic.”
    „În clipa de faţă” ! Care clipă domnilor, că e, şi e tot aşa, de 70 de ani, clipa asta de faţă !
    „acest fapt al nepunerii proprii în cauză” ! păi cum vreţi să fie altfel după 70 de ani de reeducări şi re-reeducări ticluite cu grijă ?!?
    „proprii” ! proprii Cui ? oare se mai poate cere unui re-re-educat să fie educat, civilizat şi conştient de ceea ce i se-ntîmplă „în clipa de faţă”, de 70 de ani ? Nu cred !
    Vorbim despre cum ar fi trebuit să fie, pentru că e interesant, să ne aflăm în treabă „în clipa de faţă” şi să analizăm teoretizînd despre ….
    Vorbim aşa nostim şi interesant, ca şi cînd nu se ştiu nici cauzele şi nici efectele re-re-educărilor în Lagărul frontalier de extirpare totală a „punerii proprii în cauză”, de parcă autorul nu mai poate percepe punerea proprie a realităţii concret-înconjurătoare boală, epidemie, patologie endemică programat-planificată şi triumfătoare poveste reală, de 70 de ani.
    Sublim ! E foarte nostim, cînd descoperim focul în epoca „epidemiei” „faptului nepunerii proprii în cauză”. E fascinant !

  31. Cornelia Neagu spune:

    Exista, din pacate, persoane care cred ca respectarea legii nu este o obligatie pentru toata lumea.

    M-a surprins afirmatia unui tanar (circa 20 ani) facuta, cu seninatate, in public, ca “Legile sunt facute ca sa fie incalcate”.
    O asfel de persoana va incalca legea cu buna stiinta si va declara ca este nevinovata. Prin urmare nu are ce sa regrete.

    • Ela spune:

      ““Legile sunt facute ca sa fie incalcate” reprezinta o traducere proasta, limitata la cuvinte si care nu tine cont de esenta ideii de transmis, tipica (prea!) multor traduceri in româneste :(
      Cand Dalaï Lama a sustinut, si el, ideea ca “regulile” trebuiesc, periodic, schimbate, a explicat di de ce, si cum trebuie sa se procedeze :
      1. Stapaniti regula, invatati-o bine, pentru a o putea transgresa in mod constructiv, prin actiuni inteligente care sa-i sublinieze limitele, sau irelevanta.
      2. Pentru ca multe reguli sunt impuse de oameni corupti, in scopul mentinerii lor la putere, contestati-le in deplina cunostinta de cauza, fara sa le incalcati di’nainte!!!, ca sa nu va expuneti represiunilor.
      Evident, nu e vorba de incurajare la incalcarea legilor de functionare civilizata a unei societati, nu e o invitatie la furt, crime si viol, ci un pic mai subtil…
      Este necesara improspatarea regulilor care se adeveresc depasite, adaptarea regulamentelor la viata oamenilor (nu invers!) este indispensabila evolutiei sanatoase a unei civilizatii, asa a fost din totdeauna! Altfel, am trai astazi dupa regulile, aberante astazi, ale evului mediu, de ex! Regulile sunt facute penru a fi denuntate…la momentul potrivit.

      E regretabil ca un tanar de 20 de ani vede viata atat de superficial…

    • DH spune:

      Sinteti o buna cetateanca, domnisoara. Invatamintul de stat, care v-a bagat in cap tot ceea ce stiti si v-a invatat ce e bine si ce e rau, si-a atins scopul in ce va priveste.

      Ziceti ca Exista, din pacate, persoane care cred ca respectarea legii nu este o obligatie pentru toata lumea.

      Eu sint una din acele persoane. Dispretuiesc legislatia romaneasca la fel de mult ca pe politrucii care au facut-o. Fiindca e mizerabila. Si ce dispretuiesc cel mai mult e constitutia lui Iorgovan-Iliescu.

      O alta persoana din aceeasi categorie e Robert Anson Heinlein (1907-1988), scriitor american (“the dean of science fiction writers”), care zicea cam asa:

      “Sint liber pentru ca stiu ca eu sint singurul responsabil moral pentru tot ce fac. Sint liber indiferent de legile care ma inconjoara. Daca le gasesc tolerabile, le tolerez; daca le gasesc prea respingatoare, le incalc. Sint liber pentru ca stiu ca eu sint singurul responsabil moral pentru tot ce fac.”

      Si mai zicea el ceva despre cei care ies din rind:
      “De-a lungul istoriei saracia a fost starea normala a omului. Progresele care permit depasirea acestei norme – ici si colo, cind si cind – sint rezultatele eforturilor unei minoritati extrem de mici, frecvent dispretuita, adesea condamnata si careia oamenii de bine i se opun aproape intotdeauna. Cind aceasta minuscula minoritate e impiedicata sa creeze, sau (cum se intimpla uneori) e impinsa in afara societatii, poporul aluneca din nou intr-o saracie abjecta. Fenomenul acesta mai e cunoscut si sub numele de ‘ghinion’.”

      Dar mai sint si altii care au ceva impotriva legilor. Citeva exemple:

      Tacitus:
      “Cu cit un stat e mai corupt, cu atit sint mai multe legi.”

      Marcus Tullius Cicero:
      “Cu cit sint mai multe legi, cu atit e mai putina justitie.”
      “Politicienii nu sint nascuti; ei sint excretati.”

      Winston Churchill:
      “Daca ai zece mii de reglementari, distrugi orice respect fata de lege.”

      Daca nu ar fi existat in Romania persoane pentru care respectarea legilor lui Ceausescu NU CONSTITUIA o obligatie, teoretic puteam sa raminem in continuare, pina in ziua de azi, aliatii Coreei de Nord, constructori ai socialismului si comunismului etc.

      America de Nord ar fi fost si azi o colonie a UK daca o minoritate nu s-ar fi razvratit impotriva legilor inrobitoare impuse de George III of the United Kingdom.

      Cum va explicati ca o multime de politicieni si militari nazisti, care nu au facut altceva decit sa respecte legile germane, au fost spinzurati sau incarcerati dupa razboi? (Bine, stim ca asta e soarta invinsilor, dar, totusi, ei nu au facut decit sa respecte legile tarii lor.)

      Sau poate imi explicati pe ce legi s-a bazat Angela Merkel cind a invitat milioane de africani si asiatici in Europa. A respectat ea legile? Le-a incalcat? Are cancelarul Germaniei dreptul de a invita milioane de africani si asiatici in Europa? Are (mai nou vad ca asta zice) dreptul de a-i expulza discretionar sau de a-i expedia in alte state ale UE dupa bunul ei plac?

      Sau pe ce legi s-a bazat Klaus Iohannis cind a anuntat ca Romania va primi “cote” de asiatici si africani cind Constitutia Romaniei interzice EXPLICIT acest lucru? Este Iohannis deasupra Constitutiei?

      Constitutia USA interzice actiuni militare in afara teritoriului national fara aprobarea Congress-ului. Cu toate astea, Obama isi trimite dronele sa asasineze, aviatia sa bombardeze si trupele sa invadeze pe unde vrea el, cit e lumea de mare, fara sa-i pese ce crede Congress-ul. Ce parere aveti de felul in care acest individ respecta legile propriei tari?

      Si cum naiba sa respecti legile tarii cind parlamenul produce legi pe banda rulanta si majoritatea ramin necunoscute publicului larg?

      Uite care e situatia in USA (cam la fel e peste tot, inclusiv in Romania):

      “Behold the 2013 edition of the Federal Register. There are 80,000 pages of Federal rules and regulations that you must abide by, or your government will consider you a criminal. Do you really think you’re free? Do you think the politicians you elected to office created these rules and regulations to improve your life? Do you think you are currently in violation of at least one of these rules or regulations? If so, you are a criminal in the eyes of the Federal surveillance state.

      Your owners have no problem creating this jungle of rules and regulations for you, but the NSA, Congress, and myriad of other governmental alphabet agencies can operate with impunity. The rules and regulations apply to you, but not to them. Know your enemy.”

      Tinarul de 20 de ani avea dreptate: “Legile sunt facute ca sa fie incalcate”. Altfel devenim sclavii unei oligarhii.

  32. Margot spune:

    Noul “Apel catre lichele” al domnului Liiceanu, nu va fi citit si pretuit decit de oamenii
    civilizati. Unul dintre gunoaiele umane la care face referire autorul, cel care se arata
    ultragiat de posibilitatea de a fi socotit borfas sau hot in timp ce fura cu amindoua
    mainile, era perfect sincer atunci cind se declara nevinovat. Fireste, faptul de a crede
    propriile minciuni nu disculpa pe nimeni. Dar el atrage atentia asupra unei evidente:
    potentatii romani, borfasi in proportie coplesitoare, se cred, in mod sincer, superiori
    oricarei forme de viata inteligenta din univers. Ticalosia lor se hraneste constant din
    aroganta lor fara margini, ceea ce explica de sunt ferm convinsi ca legea nu se aplica
    si nu trebuie aplicata decit altora. De pilda, acelora la care jalnicul personaj pomenit mai
    sus se referea, in public, cu induiosatorul… “pulimea”.

  33. cel care are îndoieli spune:

    Nevinovatia este asigurata si prin legi, prin contracte, etc.
    Bancile, cind ajungi la ele, iti pun in fata reglementari interne pe care trebuie sa le accepti. Sint pagini intregi care asigura ca banca sa fie protejata. Imi aduc aminte de o reglementare care iti cerea sa iti iei angajamentul ca nu vei pierde slujba pe care o ai si implicit capacitatea de plata. Daca ai ajuns in situatia de a nu putea plati banca nu este de vina.
    Merita citite conditiile pe care trebuie sa semnezi cind inchei un contract cu un furnizor de telefonie mobila. De multe ori ai acces la anumite documente doar dupa ce ai semnat contractul. Daca prin semnatura te ai angajat la ceva (de fapt fara cunostinta de cauza, de multe ori neavind nici capacitatea sa intelegi despre ce e vorba) tu esti de vina.
    Cel mai recent exemplu de nevinovatie se poate gasi intr-o declaratie de politician, cu referire la ceea ce ne reproseaza Uniunea Europeana in MCV. Citez:
    “Mai mult decât atât, și eu am insistat și alți colegi din Parlament, de la toate formațiunile politice, pentru modificarea, dacă este nevoie, a Constituției, a articolului care spune explicit faptul că Parlamentul încuviințează cererile venite din partea procurorilor. Cu alte cuvinte, Parlamentul nu a făcut altceva decât să aplice Constituția, nu și-a inventat un atribut, o anumită responsabilitate, blocând, iată, pasămite, procesul de justiție. Mi se pare totuși nedrept, câtă vreme Parlamentul respectă Constituția să fie criticat exact în acest aspect și în această paradigmă că respectă legea fundamentală a țării”
    Si lungul sir al nevinovatiilor poate continua, si am indoieli ca se va opri odata.

  34. Nicoleta Mateuțiu spune:

    De azi dimineață mă întreb care sunt “învățăturile” pe care ar trebui să le desprind din articolul lui Gabriel Liiceanu. Întâi am o temă de lămurit care vine din experiența mea de lucru cu oamenii. Prin natura mea și pentru că am considerat mereu că efectele taumaturgice ale cuvântului sunt darul cel mai de preț care ne-a fost dat, am încercat să explic de ce consider eu un gest, o atitudine incorectă, imorală, intolerabilă. Am crezut că fiecare dintre noi, are acel moment de întâlnire cu propria-i conștiință, când admite….asta nu mai poate continua. Ei bine, zilnic mă confrunt însă, cu dezmințirea pe care viața mi-o dă ca lecție în fața idealismului meu. “Cnutul” (pentru cine știe ce înseamnă asta!) pare să fie singurul instrument în fața căruia dăm în spate, ne liniștim pentru un timp. Pedeapsa corporală, interdicția, lipsirea de libertate, amenda și câte forme fizice de aducere-aminte or mai fi sunt cele mai eficiente ca soluție. Ce mă fac totuși, pentru că eu nu cred în ele? Ba mai mult, odată aplicate mi se pare că își pierde orice calitate umană cel care bate, lovește, umileste fizic. În ce formă se dovedește el mai bun, mai moral decât cel care a greșit? Apoi, o altă temă pe care trebuie să mi-o lămuresc este…..Natura noastră umană operează cu dublul standard – întotdeauna EI trebuie pedepsiți, EU sunt o victimă – sau asta este doar o problemă a românilor care lipsiți de o educație morală reală în toți cei 50 de ani ai comunismului au căpătat particularitatea asta de reacție? Și ca încheiere, deși nici pe departe nu am epuizat subiectul, da, ce ne facem cu propria noastră lașitate? În fața celui care a greșit cum de amuțim? Nu avem puterea de a vorbi pentru că suntem noi înșine culpabili în orice moment, dintr-o indiferență pervers cultivată, sperând că s-o găsi cineva, din imanent care să aducă echilibrul de care e atâta nevoie?Eseul lui Gabriel Liiceanu nu e un simplu articol de Contributors, ci subiect de curs la literatură, filosofie, religie, drept, jurnalism, științe politice.

    • Vlad spune:

      ‘Natura umana’ la care faceti referire e ego-ul … mostenirea ancestrala daca vreti sa-i spuneti … care vedeti e foarte viclean in a se deroba de responsabilitate … pe care nu o are in fapt pentru ca traieste in iluzia separarii de tot ceea ce il inconjoara.

    • Ela spune:

      “Am crezut că fiecare dintre noi, are acel moment de întâlnire cu propria-i conștiință, când admite….asta nu mai poate continua.” – nu mi se pare incorect!
      Cred ca puteti continua sa credeti…DAR fara a astepta confirmarea, in functie de propria dvs judecata! Este imposibil…
      Nici cei care au aceleasi valori, principii sau prioritati, ca dvs, nu reactioneaza identic in cazuri atat de complexe, darmite ceilalti!

      “EI trebuie pedepsiți, EU sunt o victimă – sau asta este doar o problemă a românilor…?” – nu cred ca este o exclusivitate romaneasca :) Este o forma banala de auto-aparare, prin refularea erorilor si refuzul constientizarii lor, cu consecinte grave asupra sanatatii subiectului, ca si a grupului din care acesta face parte.
      Oamenii care-si creeaza acest “univers paralel” se deformeaza, efectiv, atat fizic (acoperindu-se cu straturi de grasime!!!), cat si comportamental.
      Pentru ca adopta o atitudine de victima, au nevoie sa se apere mereu de cineva, sunt paranoici, au mai multi dusmani ca oricine (imaginari, dar puternici, atata timp cat ii persecuta….evident!), de aceea sunt permanent in defensiva, nervosi si agresivi, de regula cu cei fara putere!

      Singura solutie eficienta nu poate depinde de ei, pentru ca nimeni nu poate controla pe nimeni! Deci, daca-mi pot permite o sugestie, ignorati-i, pe cat posibil! Nu-i mai hraniti cu indignarea dvs, sau cu calificative superlative de dezgust, pentru ca asta reprezinta exact sursa lor de existenta…

  35. ana spune:

    Esenta articolului cred ca este lipsa unei”super-constiinte evaluatoare a propriului comportament,care in termeni alegorici este D-zeu ,frica de D-zeu-care e de fapt bunacuviinta”.Cineva spunea ca D-zeu nu e in cer ci in capul nostru si cred ca tot la asta se referea.Nu cred ca este nici un ateu printre politicienii amintiti dar capul lor e gol de D-zeu si ca atatia care se duc la biserica si fac figuratie nu au clar in minte notiunea de moralitate si intre bine si rau e o permanenta confuzie.Totul porneste din copilarie cand D-zeu ar trebui sa fie o super -nany care sa-i traga de urechi pe parintii care una zic si alta fac,care se roaga seara si duminica sa fie iertati nu pedepsiti , sa le dea putere [sa fie apti fizic si mental sa faca din nou greseli] si sa- i pedepseasca pe dusmani ca trebuie si putina satisfactie fara sa injuri,asa doar un mic blestem.Copiii vad ,asculta si minciuna devine adevar.O oglinda stramba,in care “doi +doi = patru numai daca vreau eu”-spune d-na diriginta,care e profesora de limba romana si nu-i place matematica.Profesorii ar trebui sa fie modele ,dar nu sant,cei mai multi,desi sant credinciosi ,se roaga.La investire ,presedintele ,ministrii jura pe Biblie ,deci in fata lui D-zeu ,ca ca vor sluji poporul si tara ,dar nu cred ca iau ca pe o amenintare finalul de “Asa sa-mi ajute D-zeu”.Ei stiu ca pozitia aia i-a costat o multime de bani pe care trebuie sa si- i recupereze macar inndoit si asta trece cu mult de indemnizatia aia nenorocita,asa ca fetele acelea cuvioase care dau mana cu presedintele ,cu tara ,stiu ca n-are nici un D-zeu tot juramantul ala pe care il fac solemn.Odata ajunsi sus sant mai aproape de D-zeu pentru ca au putere,dar tot nu-si deschida capul la el ci la mormane de bani ,la aripile care -i poarta in capul mesei ,.in masini si locuri luxoase-D-zeu e bun cu ei-asta-i treaba.Mai exista si riscul, mai nou sa -i ia dracii de la DNA,dar merita ,nu?Coruptia a devenit un fel de blazon caci e mai rusinos sa fii sarac decat puscarias bogat ca nu apuci sa apari la tv sau sa te bage cineva in seama daca esti un,om normal modest si cu frica de D-zeu.

  36. Ioana spune:

    Legea nu schimba oamenii, doar Dumnezeu poate face asta.
    Legea nu ia un om rau si il transforma intr-unul bun.
    Daca ar fi asa, cei care si-ar ispasi pedepsele ar iesi din inchisori schimbati.
    Dar chiar opusul se intampla: cei care au gresit de obicei gresesc si dupa ce isi ispasesc pedepsele.
    In Texas cred ca vor sa inlocuiasca inchisorile cu centre de reabilitare.
    De altfel, in Vechiul Testament, Legea doar a aratat neputinta omului de a o respecta.
    Iar David cand a pacatuit a prevazut Noul Legamant bazat pe Har, pe jertfa de pe cruce, si bazat pe fapte si lege (desi conform timpului in care traia si Legii date prin Moise, David trebuia sa moara pentru toate pacatele comise)

    • Vlad spune:

      Legea la care faceti referire nu e decat lexical similara cu Legea. In fapt e buna comparatia pe care o faceti pentru ca ilustreaza exact dedublarea care a avut loc prin intelectualizarea Legii, cand Legea adevarata s-a transformat in lege datorita, daca vreti sa-i spunem asa, invartosirii inimii oamenilor.

      Legea nu se schimba de la Vechiul la Noul Testament doar are loc o primenire a constiintei oamenilor. Legea este Dumnezeu, existenta, adevarul obiectiv in care realitatea se manifesta si de la care omul nu se poate sustrage.

      Pentru ca oamenii au uitat de Lege in fiinta lor si au intelectualizat-o asa cum bine se poate vedea in Noul Testament, ei nu se mai comporta conform Legii ci conform cu o raportare subiectiva si interpretata conjunctural in avantajul propriu, adica al ego-ului. Asa ajung preotii sa-l rastigneasca pe Iisus in uralele multimii. Cei care cred sunt putini si ajung astfel sa-si formeze o constiinta, adica o traire autentica in spiritul Legii.

    • Maria spune:

      Legea e foarte importanta. In Texas rata criminalitatii e mica tocmai pentru ca, sorry!!, exista pedeapsa cu moartea. Un preot batran spunea ca inainte sa se desfiinteze pedeapsa cu moartea mai existau cazuri de mari criminali care se caiau inainte de executie. Dupa ce a fost inlocuita cu pedepse mai blande, nu au mai existat astfel de cazuri.
      Omul e greselnic si recidivist. Trebuie sa existe tribunale si pedepse. Dreptatea e un lucru bun. Nedreptatea trebuie sa fie oprita Pedepsele trebuie sa fie proportionale si descurajatoare si nu sunt asa pentru marii nostri corupti. Nu pierd mare lucru dupa condamnari.
      Tribunalul are rolul lui si Biserica si societatea au rolul lor. Numarul de avorturi, furturi, minciuni si vorbele murdare arata ca Biserica nu e chiar pe faza si ca nici liderii intelectuali nu lumineaza sau nu sunt credibili.
      Sa nu ne jucam cu vorbele. Legislatia unei tari nu e acelasi lucru cu Legea lui Moise. Oricum, Vechiul Testament si Legea NU au fost abolite de Noul Testament. “Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc” (Matei: 5, 17). In Vechiul Testament sunt multe cazuri de iertare pentru Parere de Rau si Marturisire.(Nu spuneti ca nu v-am inteles.)

      • Ioana spune:

        Maria nu spun ca nu ar trebui sa existe legi, tribunale si pedepse.
        Ce vreau sa spun e ca legea nu schimba omul, altfel nu ar fi atatea recidive de la cei care gresesc.
        Rata de recidivism in 2005 in SUA a fost de 60%, iar in Marea Britanie de 50% (Wikipedia).
        Din pacate legea si aplicarea ei nu schimba omul :(

        • Gigi spune:

          Legea nu trebuie sa se bage in ale sufletului, deci nu e de regretat ca nu face asta. Planul in care opereaza legea e altul decat cel in care se lucreaza la schimbarea sufletului. Legea spune doar asa da / asa nu. E menita sa sperie dupa ce educatia, scoala, Biserica, politia au dat chix. Dreptatea si chiar sperietura au rol educativ si contribuie la trezirea sufletului, dar nu schimba omul, si nici nu trebuie.
          E ultrapericulos sa se confunde planurile. Mao, Stalin, Pol Pot le-au confundat si nu a iesit bine deloc. Ei aveau inchisori unde detinutii nu primeau pedepse fixe, ci stateau inchisi pana se schimbau. Si legionarii aveau tribunale particulare si isi faceau singuri dreptate ca isi inchipuiau detin ei cheile dreptatii divine si lumesti. Total gresit.

    • Ioana spune:

      La sfarsit am vrut sa spun: si NU bazat pe fapte si lege.

  37. eu****** spune:

    Bine ar fi daca s-ar ajunge la trezire – trezirea pe care o mentioneaza Charles Tart.

    He describes it as a “state of consciousness” that involves a “major alteration in the way the mind functions.” Continue in the process long enough and you reach “enlightenment,” the highest level of consciousness to which we can aspire. Whether high or low, each level is characterized by “state-specific knowledge.”



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Gabriel Liiceanu


Gabriel Liiceanu

Născut la 23 mai 1942, la Râmnicu-Vâlcea. Studii universitare la Bucureşti, Facultatea de Filozofie (1960-1965) şi Facultatea de Limbi Clasice (1968-1973). Doctorat în filozo... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Felicitari domnule Damian! cateva comentarii in sustinerea dvs: 1. nationalismul economic actua...

de: Laurentiu Pachiu

la "Naționalism economic cu dezinfectant „Hexi”"

Cauta articole

mai 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Apr    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)