vineri, martie 29, 2024

Siegfried in Mississippi: Django-ul lui Tarantino

Sunt un admirator al filmelor lui Quentin Tarantino. Am vazut „Pulp Fiction” de cel putin cinci ori, stiu pe dinafara dialoguri intregi din film, cred sincer ca este unul dintre marii regizori ai timpurilor noastre. De cate ori ma intalnesc cu o situatie imposibila, imi amintesc de „Bonnie Situation”. Am vazut in prea scurta vacanta cu care am incheiat nevrozantul an 2012 noul sau film, „Django Unchained”. Din nou, am fost entuziasmat. Un scenariu formidabil, interpretatari de zile mari: genialul Christoph Waltz, Leonardo DiCaprio intrecandu-se pe sine, ca sa nu mai vorbesc de Jammie Fox. O scurta aparitie, de tip cameo, a lui Franco Nero, primul Django, neuitata vedeta a filmelor numite spaghetti westerns.

Cum spunea Tarantino intr-un lung interviu din „New York Times”, filmul nu este un Western, si un Southern. Ne aflam in Sudul plantatiilor, al lumii patriarhal-sclavagiste, in universul in care viata unui sclav depinde de arbitrariul absolut al unor aristocrati isterici, sadici si decrepiti. Relatia dintre doctorul justitiar german si Django Freeman este una a dobandirii autonomiei individului, a interiorizarii conceptului de lege. Iubirea lui Django pentru Brunhilde este una care poate triumfa doar daca sistemul sclaviei este torpilat si anihilat.

In acest basm apocaliptic, Django-Siegfried este eroul romantic care o va salva pe Brunhilde (lipseste muntele vrajit, dar filmul nu este german!). Binefacatorul sau moare in teribilul carnagiu. Moare si sclavul colaborationist intrepretat magistral de Samuel Jackson. Exista justitie imanenta. Muzica filmului este extraordinara. Sigur, exista multa violenta in film, curg rauri de sange. Dar nu este nimic fals acolo, in acea cascada de sange, istoria a fost feroce. Ironiile sunt subtile, aluziile la filmele lui Leone pot fi recunoscute de cei care au iubit tragica lor melancolie. Sper ca noua capodopera a lui Tarantino sa primeasca meritata recunoastere la decernarea Oscarurilor.

Revenind in actualitatea romaneasca, nu pot spune decat ca diferenta dintre un Quentin Tarantino si un Sergiu Nicolaescu este precum aceea dintre ICR-ul condus de Horia Patapievici si cel condus de Andrei Marga.

http://www.youtube.com/watch?v=IAooXLAPoBQ

http://www.youtube.com/watch?v=4_OiUURbYlQ

http://www.icr.ro/bucuresti/evenimente/o-personalitate-de-prim-plan-sergiu-nicolaescu.html

https://www.contributors.ro/cultura/sa-faci-tacerea-sa-vorbeasca-in-memoriam-liviu-ciulei-plus-un-text-de-andrei-serban/

Distribuie acest articol

52 COMENTARII

  1. Bine ati revenit, d-le profesor!
    Nu am vizionat „Django Unchained”…dintre productiile lui Tarantino preferatele mele raman pana in prezent „Kill Bill Volume I” si „Kill Bill Volume II”. Remarcabile western-uri contemporane cu…samurai.

  2. Am intrebat ceva fara atac la persoana, la tema, cu un limbaj civilizat si nu apare. De ce oare ? In esenta am intrebat daca expozitia cu poneiul roz si zvastica si cu falusuri este o realizare a ICR-ului di epoca Patapievici cu care sa ne mandrim.

    • Iarasi despre poneiul roz? Am explicat in nenumarate randuri ca poneiul roz nu este orisice ponei, ci Pinkie Pie din Poneyville, slujitor credincios al Printesei Celestia din Equestria. Nu e singurul pe lume…are multi prieteni: Applejack, Rainbow Dash, Twilight Sparkle, Rarity, Cheerilee, Fluttershy…nu am inteles ce a vrut sa transmita artistul pictand svastica pe soldul stimabilului ponei dar cred ca e momentul pentru cei care au o problema cu acel eveniment sa puna la spate ranchiuna si sa isi vada de treaba. Nu trebuie sa ne placa tot ce apare pe display la vernisaje si expozitii. Exista gusturi si gusturi.

  3. „Am omorat toti albii din film. Cat de grozav este asta?” – spune insusi actorul minoritar care l-a interpretat pe protagonist.

    In lumina acestui citat, l-as ruga pe domnul Tismaneanu sa ne spuna ce parere ar avea daca un regizor roman (nu Sergiu Nicolaescu, doamne fereste!) ar face un film despre eliberarea tiganilor de sub robie, iar actorul protagonist tigan sa se laude cat de grozav e ca a omorat toti romanii din film. (In paranteza, exista in prezent probleme mult mai grave cu infractionalitatea in randul comunitatilor afro-americane din SUA decat in cele tiganesti din Romania!)

    Cred, d-le Tismaneanu, ca nu aveti dreptul sa criticati in maniera grosiera un om DECEDAT atata timp cat elogiati un film politic-corect care demonizeaza rasa alba si deci inclusiv poporul roman! Filmele d-lui Nicolaescu vor ramane mai mult timp in memoria romana decat scrierile dv. care tradeaza o loialitate mai mare fata de neoconservatorismul american decat fata de propria rasa, propriul popor. Nu m-ar mira ca spalarea pe creier a poporului roman de catre stapanii americani sa conduca, peste vreo 20-30 de ani, tocmai cu astfel de filme de demonizare a romanilor si idolizare a tiganilor, de starnire a urii fata de majoritatea alba din Romania, care sa fie de asemenea condamnata pentru toate disfunctionalitatile minoritatii..

    • Poate ma lamuriti cum l-am criticat pe Sergiu Nicolaescu, grosier sau altfel? A-l compara cu Andrei Marga cred ca i s-ar fi parut un elogiu :) Iar ideea ca Tarantino „demonizeaza rasa alba si deci inclusiv poporul roman” este absolut antologica!

    • „Nyk”, probabil ca mentionarea lui Nicolaescu langa Tarantino poate fi discutata doar prin prisma unei ironii ultra-liberale, nicidecum neo-conservative; doar ca un exercitiu pur intelectual in afara sferei morale – despre morti numai de bine – :) …este insa de netagaduit faptul ca flerul artistic al Dlui Nicolaescu a venit „la pachet” cu propaganda, convingerile si stransele conexiuni politice ale fostei dictaturi a proletariatului…Insa de aici la paralela intre minoritatea rroma din Romania si minoritatea afro-americana e o cale atat de lunga incat imi vine greu sa acopar toate aspectele, in afara de a spune ca sunt de natura istorica (migratie si sclavie fortata vs electiva), culturala, sociala, traditie (v-ati imaginat vreodata populatia rroma ca fiind cea mai ieftina mana de lucru in Romania?!) „filozofie” de viata, etc…sa nu uitam dealtfel ca au fost si sunt rromi in SUA (…Charlie Chaplin)…dar nici macar asta nu e problema cea mai mare in ce spuneti dvoastra…..pur si simplu nu sesizati cele mai importante mesaje din remarca „am ucis toti albii DIN FILM…e ceva….” autoironia scenaristului/regizorului e obligatorie, si pe cale de consecinta re-interpetarea mesajului ca unul menit sa spuna indirect..”bun si…sa zicem ca am reusit chestia asta intr-un film (sau virtual intr-un joc video)…in afara de faptul ca „m-am racorit” – sau „racoarea” urmeaza, ce e de apreciat/laudat? Cu alte cuvinte, Tarantino foloseste aspectul catartic al violentei pentru a-i sublinia limitarile si neajunsurile….asta e mesajul dle Nyk, si nu unul de instigare la violenta….in incheiere, una calda/una rece: va spun ca nici eu nu as fi stiut diferenta daca nu as fi trait mai bine de 10 ani in SUA, si imi permit sa parafrazez intr-o noua zicala: „in intunericul mintii, toate nuantele sunt gri”…nu lasati ura sa copleseasca intelectul

  4. Daca tot aveati de gand sa va exprimati parerea despre Sergiu Nicolaescu trebuia sa o faceti din start. Nu era nevoie sa faceti pe inteligentul si sa-l aduceti in discutie pe tarantino. Limba romana vad ca o stiti dar roman in mod sigur nu sunteti.

    • am mai vazut atitudini din astea; cui nu-i place Nicolaescu, nu e roman. Dar cui nu-i placea Ceausescu? Dar cui nu-i placea ceausismul, securitatea, frigul si foamea? Ce se-ntimpla? Nu era „patriot” adica sluga oarba a puilor de lele care conduceau si vai, conduc inca, Tarile Romane.

  5. Eu am vazut Lincoln, filmul lui Spielberg.Mare dezamagire. In afara de Daniel Lewis care a facut un rol bun nu am vazut altceva decat istoria Amendamentului 13 care a abolit sclavia in US.Putea sa numeasca filmul chiar asa.In Rest, tot dialogul a fost plin de inyelepciunea vorbelor lui Lincoln in fata tuturor si pentru toti.

  6. Din obisnuinta v-am citit articolul. Si eu sunt fan Tarantino. Ati facut o greseala urata: articolul dumneavoastra este un „spoiler”, imi spune ce se intampla in film inainte de a-l vedea. Macar puteati avertiza.. Chiar nu vroiam sa stiu inainte cine moare si cum, intr-un film pe care il astept de peste un an. Sunt suparat.

    Cu respect,
    Buna ziua!

    • Geme internetul de analize ale filmului, doar a mea, un mic exercitiu de weekend, v-a mahnit. Regret profund. Oricum, nu v-am spus nimic despre scena glugilor. Fie si doar pentru ea merita sa vedeti filmul. It’s Tarantino at his best…

      • Buna ziua,

        Va multumesc pentru raspuns. Pana la urma nu este nicio problema, tot imi va face placere sa vad filmul daca ma gandesc mai bine. :-)

  7. cum puteti spune ca filmul e un basm apocaliptic dar ca „nu e nimic fals acolo”? Ca mai toate filmele lui tarantino, filmul e plin de falsuri grosolane, parca am vazut un film cu ispravile unui erou comunist in ilegalitate

  8. Citat din comunecatul (greseala intentionata, autorul textului respectiv ma face sa-mi piara cheful de a scrie corect) ICR”îi aducem un omagiu profund ilustrului dispărut”… pwahhhhhh. no other comments.

    Revenind la Tarantino, chiar maine merg sa il vad. Nu cred ca mi l-ati spoliat, dimpotriva, chiar ma bucur sa gasesc in dumneavoastra un fan Tarantino. Pulp Fiction si Kill Bill sunt geniale. Inglorious Basterds e si el ok. Am pana si soundtrack-urile:))
    Abia astept sa vad filmul si poate ma intorc aici cu impresii.

    • Sunt convins ca va va place. Aluziile literare sunt extraordinare (Dumas, nibelungii, Wagner, poate Cervantes, rap-ul, Tupac). Cat despre ICR, din ce-am citit am impresia ca scandalul abia incepe: clientelism pe fata, concursuri trucate, tertipuri de ultima speta pentru promovarea pilelor, cunostintelor, relatiilor fostului rector de la UBB. Nu e ICR ci PCR. Dar oamenii cu compasul, busola si rigla tac. Indignarea lor era irepresibila cand era vorba de Patapievici, Mihaies si Tania Radu. Limba de lemn a comunicatului lui Marga este strapezita si ranceda. Cum imi scria un tanar amic care mi-a semnalat productia encomiastica, iti trebuie multa lamaie dupa ce citesti acel penibil panegiric. Ganduri bune.

      • Imi pare extrem de rau pentru cei trei pe care ii pomeniti, mai cu seama pentru ce s-a intamplat in cazul domnului Patapievici. Dar credeti ca va fi scandal? Mie tare mi-e teama ca se va asterne linistea desavarsita. Sa nu uitam ca lumea academica si culturala romaneasca este mult mai obisnuita asa. Din pacate…

        O seara linistita si dumneavoastra!

      • Buna seara ,

        1) pt. ca vorbiti de Patapievici vs. Marga –-nu cumva era Patapievici membru plin (si bine remunerat) al Colegiului CNSAS (impreuna cu alti experti in politie politica ,de ex. Plesu sau Dinescu –A. Toma , de traia , era cooptat si el) atunci cind Marga a primit in 3 (TREI) rinduri certificat de buna purtare ? De ce sa ne suparam acuma pe Cioflanca ?!

        2) cei cu rigla ,compasul si busola (dar si cu laptopul) tac DEOCAMDATA –sint doar 3 luni de activitate, se fac planuri, bugetul incepe din ianuarie, ehe, e timp. Sa nu credeti ca Marga e tabu…

        3) pt. ca vorbiti de film si ICR –in planul pe 2012 facut in perioada Patapievici , nu s-a prevazut NIMIC re. Steinhart (desi era anul sau) , nici nu s-a alocat macar 1 leu pt. o lumanare la 15. iunie (tre’ sa zic ce e atunci ?) . In schimb s-au bagat fonduri uriase pt. promovarea in lume a lui Isidor Goldstein (Isou) care a facut in toata viata lui o singura pelicula („Venom and Eternity”) , si aia destul de slaba , are legatura cu RO doar pt. ca s-a nascut aici (e drept, in eternul Botosani) si toata viata a trait practic in Franta. Domnule Tismaneanu , eu nu cred ca in mandatul Marga ziua de 15.6 va trece neobservata , ca sa nu mai zic de alegerea cineastilor ce vor fi promovati.

        Adica vreau sa spun ca nu tot ce e marca Patapievici e tabu iar ce va fi in viitor la ICR e doar mizerie .Eu zic sa asteptam 2013 si sa nu confundam omul cu institutia si nici invers !

        • N-am facut decat sa spun ca diferenta dintre Tarantino si Nicolaescu este precum aceea dintre ICR-ul condus de echipa Patapievici si cel condus de echipa Marga. Ni plus, ni moins. Ca sa ne distram putin, reiau aici un vechi banc a carui morala ramane, vai, actuala. „Care este diferenta dintre democratie si democratie populara? Precum aceea dintre camasa si camasa de forta”. Ma rog, unii prefera camasa de forta :)

          • Ca sa ma distrez putin (dar nu cu bancuri) , tocmai urmaream cum Liviu Turcu se lauda ca l-a avut student pe V. Tismaneanu. Interesant, in „Lumea secreta …” memorialistul nu aminteste acest mic detaliu , who knows why …

            • Pentru ca nu este real. Dl Turcu nu a predat, in anii cand am fost eu student, la sectia de sociologie, nu am dat in viata mea niciun examen cu dansul, nu a predat niciun curs la care sa fi participat eu sau colegii mei. Am facut o practica sociologica de vara intr-o echipa indrumata de profesorul Aculin Cazacu. Dl Turcu lucra pe atunci la un laborator condus de profesorul Cazacu, era cercetator asimilat, banuiesc, pe post de asistent. A coordonat echipa. Apoi a plecat din Universitatea Bucuresti stiti Dvs unde. Iar de-acolo, mai departe :) Ni plus, ni moins…

            • http://www.mariustuca.ro/emisiuni/6-11-2006-editie-speciala-de-vorba-cu-liviu-turcu-8553.html

              min. 7

              Liviu Turcu a facut bani frumosi din momentul cind a trecut pe „spatiul german –Ge, Austria, Helvetia” ––multe doctorate si lucrari s-au facut in vest cu analize facute de el . Asa a facut si Raceanu pina in ianuarie ’89 . Astia erau bisnitari de rapoarte si statistici care-si exploatau colegii si puneau un ban deoparte .Macar Liviu a fost smart si a simtit ca se apropie latzul…
              Subiectul e vast, nu e locul acuma , nici momentul. Astia au fost dizidenti cum sint eu vegetarian !

            • In ce-l priveste pe Mircea Raceanu, tin sa precizez ca sunt bun prieten cu el de peste doua decenii. Prefer sa lasam subiectul Turcu de-o parte. Raceanu si Turcu sunt teme extrem de diferite, dupa parerea mea. Mircea Raceanu a fost condamnat la moarte in tara, nu in contumacie. Ganduri bune.

            • Sigur ca lasam deoparte, precum am spus nu e momentul si oricum e off topic. Spuneam doar cum ma „distram” momentan „.

              Re. Raceanu –sigur ca a fost condamnat „in tara” fiindca nu a simtit ca e urmarit. Nu ma bag in prieteniile dvs. , dar nu cred ca ati avut ocazia (nici ca presedinte al comisiei din 2006) sa aveti IN MANA dosarul de la instanta militara unde Gica Popa l-a condamnat. Deci nu stiti ce era in materialele cu care a fost surprins . Si Brucan vorbeste in memoriile sale de sumele ce se depuneau pe numele lui Raceanu –numai ca nu erau in mod regulat, cum spune el. Un cont era la Chemical Bank , dar nu e frumos de spus nr. sau sucursala , ca ajung ca Marga@Tanase .

              Domnule profesor , este off topic ,dar sa stiti ca nu tot fumul de dupa ’90 e realist ….Dar, daca sinteti prieten cu Mircea, poate il intrebati ce avea asupra lui cind l-au saltat in ianuarie ’89. Ca doar nu s-a mers la ghici, a fost filat saptamani la rind, a fost multa munca….Plus ca era tare zgarcit cu colegii de la Externe , atentiile ce le facea erau cam disproportionate fata de meritele lor ….

  9. Am fost entuziasmat de ultimul film al lui Tarantino si ma bucur cand vad recunoasteri, trairi si trimiteri in memorie similare…
    A propos, Sergiu Nicolaescu a fost un mare admirator al lui Sergio Leone!

  10. Domnule Tismaneanu,

    Parerea mea de cinefil dezinteresat in teze, dar interesat in virtutea artistica a filmulu, este ca Dl.Tarantino se tradeaza masiv pe sine cu „Django” – adica pe sine cel legat in mintea noastra de „Pulp Fiction.” Si tradeaza si patura de cinefili care nu se poate entuziasma de excesul parodic, indoielnic, si comercial-paroxisitic de anilina singerie imporscata in toate partile si curgind firisoare pe coloane imaculate de resedinta sudista.
    „Django” de acuma se bucura de chimia succesului de box office, dar este din pacate un film mai degraba prost in perspectiva critic-cinematografica si mult-mult prea lung din perspectiva orelor unei zile de trait in viata de zi cu zi.
    Odata platit pretul acestei durate si al dezamagirii ad-hoc la vizionare, se degaja lent din film aburul charismatic al basmului – nu-i nemeritoriu, dar nici epocal.
    La o comparatie tematico-parodica, „Blazing Saddles” al lui Mel Brooks apare inca stralucitor.

    Daca e sa gasim apropieri intre Django/Tarantino si Nicolaescu: arta adularii – subliminala, e drept, in „Django” – a chipurilor emblematice ale momentului – vezi legatura pe care mintea o opereaza vrind-nevrind intre tratatarea personajului Broomhilde si alte personaje importante in viata noastra actuala (m-am verificat, aici, timid, cu impresiile altor compatrioti care au sesizat acelasi lucru si s-au temut sa-l marturiseasca.) S-ar mai gasi poate apropieri, precum simtul masurii estetice mult subtiat si al calculului comercial mult exacerbat – dar aceste e mai degraba regula decit exceptia pe etajele artistice ale hollywoodurilor de toate culorile, asa ca nu mai merita cerneala.

    Va multumesc pentru atentie.

  11. Nu am vazut filmul recomandat, dar mi-ati starnit interesul.

    Cat despre comentariile care au curs in ultima vreme despre recentul „regizor” decedat, nu fac decat sa ma oribilizeze.

    Este ingrozitor cum subcultura este promovata agresiv si partea adevarata, bogata este uitata. Nu am vazut prea multe comentarii cand Liviu Ciulei s-a stins. Contributiile domnului Ciulei Liviu la dezvoltarea culturii in RO sunt cu mult mai importante decat cele aduse de recentul decedat. Cine a vazut „Padurea Spanzuratilor” o poate uita? Exista un dramatism in acel film care nu cred ca este egalat de un alt film romanesc, cel putin pana la aceea vreme. Nu pot sa uit piesele regizate de Liviu Ciulei si imi aduc si acum aminte de ultima piesa pusa in scena la sala de la Gradina Icoanei „Furtuna”intr-un cadru extrem de interesant cu o distributie de exceptie unde Florian Pittis a facut un rol de exceptie. Zvonistica de la aceea vreme spunea ca Liviu Ciulei, un exigent regizor, nu a avut nici un comentariu legat de rolul realizat de Florian Pittis. Au trecut de atunci mai mult de 30 de ani si nu am uitat piesa, desi am mai vazut si alte puneri in scena. Modestul omagiu adus de catre oamenii care l-au cunoscut si cu care a lucrat la teatrul Bulandra a fost tot ce s-a realizat in Romania la adresa unui mare disparut Liviu Ciulei. Ca un simplu fraier am putut participa la ultimul omagiu adus celui care a fost, cel putin in viziunea mea, un mare om al artei: LIVIU CIULEI.

    Sunt nenumarate piese de teatru puse in scena de Ciulei, sunt filmele domniei sale si totusi suntem intorsi catre elemente de subcultura groteasca. Suntem indemnati sa ne placa „Pistruiatul” dar uitam „Padurea Spanzuratilor”, suntem indemnati sa vedem „Un comisar acuza”in loc sa mergem la teatru sa vedem, de exemplu, o piesa pusa in scena de Andrei Serban.

    Recent am participat la o conferinta organizata la TNB, unde „conducator de sedinta” a fost Ilinca Tomoroveanu.Nu am putut decat sa constat ca toate sunt invechite in Teatrul National si atunci am avut, in sfarsit, confirmarea ca, de exemplu, un Andrei Serban nu ar fi putut conduce un TNB pentru ca exista nenumarate frane interne. Pentru a le inlatura tot, dar tot, aparatul trebuie intinerit si schimbat. Tot asa am inteles de ce Maia Morgenstern a fost aspru criticata pentru lipsa de disciplina dovedita fata de TNB…

    Aceasta este starea culturii in care unii vor sa ne aduca: sa lingem ceea ce a fost odata in trecut, sa aplaudam si sa spunem ca este minunat si sa mai vrem.

    Ei bine, NU MAI VREAU!

    Penibile sunt filmele lui Nicolaescu, si nu mai vreau sa le revad.
    Vreau sa revad „Padurea Spanzuratilor”, „Valurile dunarii”, as mai vrea sa mai merg la o piesa regizata de Liviu Ciulei, dar mi-ar place si una semnata de Andrei Serban.

    As vrea sa ii mai aud vocea si gandurile lui Lucian Pintilie, si sa merg la filmele produse de noul val din cinematografia din Romania.

    As vrea sa avem puterea sa selectam ceea ce este valoros in cultura noastra si sa dam de o parte, sa uitam, non-valoarea.

    Cred ca H.R. Patapievici a avut o importanta contributie in ICR.
    Lucrurile se vor vedea in viitorul imediat apropiat. Nu pot sa il pun alaturi pe Marga, este ca si cum as pune valoarea si non-valoarea in acelasi cos.IMPOSIBIL!

    Este o atingere fara de seama sa pui un Liviu Ciulei in imediata apropiere a lui Sergiu Nicolaescu, sau un Andrei Serban – director TNB – langa un Mircea Diaconu – director Nottara.

    Si ca sa inchei, Warren Buffet spunea ca cere de la un conducator trei lucruri: caracter, inteligenta si energie. Daca insa caracterul lipseste, celelalte doua caracteristici sunt extrem de periculoase si omul trebuie de graba sa dispara din pozitia de conducator.

    In final, va doresc, in continuare, „Sarbatori fericite si un An Nou bogat in impliniri!”

  12. Mi-au trecut prin fata ochilor cateva titluri de stiri cu Django Unchained. Pana la articolul Dvs, credeam ca filmul e despre Django Reinhardt… Cum se inseala omul…

  13. Domnule Tismaneanu,

    Nu imi vine sa cred cum ajung ineptii astia pe blogul dvs. Extra-nationalistii astia cu dragostea lor infinita pentru tara si popor. Bai, dar ce romani sunteti voi ma!! :) nz nz nz

    O paralela excelenta ati facut! Tarantino = ICR Patapievici, adica 2 entitati care gandesc outside the box, care calca in picioare normele si „regulile” (facute de niste oameni care nu stiu sa se bucure de viata), care incearca sa depaseasca limite pentru a transmite un mesaj pe care ei il simt „deep down” ca trebuie impartasit cu lumea.

    In timp ce Nicolascu = ICR Marga. Ambii comunisti, ambii invechiti, mentalitati asemanatoare, ambii de „hai sa facem si noi dom’le ca asa am fost invatati”. De ce sa ne mai punem intrebari daca Tatucul nostru asa ne-a invatat ca asta e calea pe care tre s-o urmam! Pe asta o urmam!! Baaa relicvelor! Voi tineti pe loc groapa asta de tara.

    Revenind la film, domnule Tismaneanu, va rog data viitoare sa scrieti SPOILER ALERT! Noroc ca am vazut filmul inainte sa va citesc articolul, ca… daca aflam de pe contributors.ro dinainte ca moare doctorul…comentariul asta arata cu totul altfel. :-)

    semnat,
    baiat
    – 24 de ani
    student in alta tara.

  14. Domnule Tismaneanu,
    Se pare ca toate ideile de a organiza lumea sunt repetabile si tot ce a fost respins si blamat candva se recicleaza, se actualizeaza, dar esenta ramane. Acum aproape o suta de ani pentru ca marea Uniune Sovietica sa conduca miscarea de trecere la comunism a existat o conceptie care promova internationalismul proletar si tot ce avea caracter national trebuia condamnat. Mai tarziu, nationalismul manifestat in unele state comuniste a fost numit national-comunism si deasemeni trebuia condamnat. Astazi avem globalism, dar promovat de statele capitaliste avansate si oricine se opune globalismului este catalogat drept nationalist, adica ceva invechit, depasit. Dar esenta ramane, adica cineva, de data asta nu un stat, trebuie sa impuna regulile si sa domine lumea. Colonialism in vechea forma nu se mai poate, regim totalitar nedemocratic nu suna bine. Nu se mai poate exporta comunism cu forta, cu armele, dar se exporta democratie, tot cu arme, din exterior sau facem sa para ca este o optiune interna.. Exemple ? cate vreti.
    Moartea lui Sergiu Nicolaescu este un bun prilej da a combate ideea de patriotism si eticheta de national-comunism se vantura prin comentarii. Un exemplu este postarea lui Elubru si daca chiar are 24 de ani, promite mult pentru mai tarziu.

  15. „Revenind in actualitatea romaneasca, nu pot spune decat ca diferenta dintre un Quentin Tarantino si un Sergiu Nicolaescu este precum aceea dintre ICR-ul condus de Horia Patapievici si cel condus de Andrei Marga.”

    Trist domnule Tismaneanu. Va citesc mereu postarile si incerc sa va inteleg. Ne oferiti acum o personala cronica de film ca pretext pentru ultima fraza. Ca si cum ati compara televizorul cu lampi de la bunicii mei cu tehnologia OLED. Mai corect, ca si cum am compara Harry Potter cu Harap Alb. Fiecare a vizat si vizeaza o alta categorie de consumatori.

    Sincer, cred ca ii jigniti in mod deliberat, cu aroganta intelectuala (desigur!), pe milioanele de „consumatori” romani carora chiar le plac filmele lui Sergiu Nicolaescu. Toti „intelectualii” zilei s-au grabit in a-l minimiza pe SN (aka CTP) doar pentru ca filmele lui SN nu s-au ridicat (poate) la nivelul expectantelor „intelectualitatii” (trebuia sa va faceti remarcat printre ei, macar prin acest minim comentariu). Dar nu cred ca intelectualii au fost targhetati de catre SN cu filmele lui, ci poporul …mediu. Ca sa v-o spun direct, nu cred ca SN a facut filmele pentru dumneavoastra! Ci pentru „prostime” – milioanele de fani pe care i-ati vazut la TV. Dar desigur ca „pulimea” asta nu conteaza pentru „intelectualitate”. „Pulimea” poate fi negata, poate fi jignita. Ei „e” prosti. Nu stiu ce le place, nu sunt rafinati. E prosti, multi!

    Trist este ca mare parte din societatea romana (din care faceti parte, chiar daca sunteti departe fizic) nu poate oferi Cezarului ce-i al Cezarului si lui SN ce-i al lui SN. Trebuie sa ii compare, sa il nege, sa ii demistifice. Mentalitatea societatii vrea totul sau nimic. Nu exista „si, si”, nu exista loc pentru toti. Cum nimeni nu este perfect, mai bine ucideti totul.

  16. Asa este domnule Tismaneanu, cum apare cineva, ceva, o opinie, un program, un curent, o tendinta, nu conteaza ce, prin care se incearca promovarea sau sublinierea unor valori nationale romanesti apar imediat critici care iti spun ca asta este nationalism demagogic. Va pot da numeroase exemple cand indivizi ai mai multor natii sunt mandri ca apartin acelor natii si iti enumera imediat ca natia lor a dat culturii, stiintei, civilizatiei pe cutare, cutare personalitate unanim recunoscuta. Ati intalnit romani simpli prin strainatate care sa va spuna , daca va aud spunand ceva in romaneste, ca si ei sunt romani ? Si daca-i intrebati nu va recunosc ca sunt romani. Astia sunt adevaratii patrioti.

    • Cred ca va inselati prin generalizare. Este perfect normal sa fii mandru de Eminescu, Andreescu, Caragiale, Brancusi, Enescu, Blaga, Arghezi, Eliade, Cioran, Ionesco, Fundoianu, Corneliu Baba, Mircea Ivanescu, Nichita Stanescu, Mircea Cartarescu, Ana Blandiana, N. Steinhardt, Doina Cornea, Ion Negoitescu, I. D. Sirbu, Matei Calinescu, Constantin Noica, Constantin Silvestri, Radu Lupu, Ciprian Foias, Nicholas Spulber, Ghita Ionescu, Lucian Pintilie, Liviu Ciulei, Andrei Serban, Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Devis Grebu, Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, Imre Toth, H.-R. Patapievici, Andrei Codrescu, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Thomas Pavel, Virgil Nemoianu, Norman Manea, Andrei Cornea, N. Manolescu, Mircea Mihaies, Adriana Babeti, Marta Petreu, Al. Calinescu, Andrei Oisteanu, spre a da doar cateva nume. Da, am intalnit numerosi romani care nu-si ascund patriotismul. Dar fac distinctia dintre patriotism, care este auto-reflexiv, ponderat si cumpanit, pe de o parte, si nationalismul bombastic, gaunos si steril.

      • Printre cele „doar cateva nume” , daca a fost loc de Mircea Ivanescu , Mircea Cartarescu, Ana Blandiana , Doina Cornea , Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu , H.-R. Patapievici, Andrei Codrescu, Andrei Cornea , Mircea Mihaies, Adriana Babeti, Marta Petreu sau Andrei Oisteanu –atunci categoric era loc pt. Dorin Tudoran sau Paul Goma.

        • Evident, era o lista fara niciun fel de pretenii de exhaustivitate. Ar fi, desigur, si Sorin Alexandrescu, Ion Vianu, Ileana Malancioiu, Gabriela Adamesteanu si multe alte nume. Va multumesc pentru prompta adaugire.

          • Nu trebuiesc uitati nici Nicolae Covaci si Cornel Chiriac!
            Cei pasionaţi de istoria stiintei ar vrea sa-i adauge pe Vlaicu, Vuia, Coandă, Nicolae Paulescu, Nicolae Vasilescu-Karpen…. si lista ar putea continua!
            Din păcate, in Romania nationalismul (si odată cu el, cultul inaintasilor de valoare!) a fost acaparat de comunisti şi nostalgicii comunismului, de stânga agresiv-retrogradă si de figuri sinistre ale politikiei dâmbovitzene precum Jiji Behehecali si Chucky Panselutza Antenescu. Cum nu vii tu Tepes, Doamne…
            (Uite incă unul care merita pus pe lista, daca nu ca justitiar in calitate de inventator al razboiului psihologic…)
            Inchei, Domnule Profesor, urandu-va un an nou fericit.

            • Mihai Sora, Grigore C. Moisil, Octav Onicescu, Dan Barbilian, dar si Ion Barbu, Tudor Vianu, Nicolae Cajal, Vlad Georgescu, Stefan Lupascu, Zevedei Barbu, Mihail Sebastian, George Banu, Anatol Vieru, George Balan, Vladimir Streinu, David Prodan, Petre Pandrea, Alice Voinescu, Petru Comarnescu, Eugen Schileru, Stefan Aug. Doinas, Ion Frunzetti, Titus Mocanu, Nicolae Margineanu, lista este lunga…

              La Multi Ani cu noroc si fericire!

  17. Cred ca este gresita comparatia. Nicolaescu incerca genuin si oarecum naiv sa copieze ce se facea in alte locuri din lumea asta pe vremea cand era el mai tanar. Adica ar fi incercat din tot sufletul sa il copieze pe Tarantino daca ar fi fost acuma tanar, evident cu piperul ideologic de rigoare. Marga incearca sa se copieze mai degraba pe sine insusi si mai ales ce a facut pe la UBB. Nu are nici macar curiozitatea sa arunce un ochi in lumea politicilor culturale.

  18. Imi place cand ii lasati deoparte, chiar pentru putin, pe Samuel Jacksonii contemporani (Marga & Co ) si ne delectati cu lucruri mai interesante (apreciez activismul dumneavoastra, dar fictiunea este un substitut linistitor).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro