joi, martie 28, 2024

Sindromul Uriah Heep

Am urmarit, ca mai toata lumea, ce se petrece in presa din Romania in
ultima perioada (de fapt de mai multi ani incoace). Am constatat
aparitia unui quasi-monopol informational specializat in desfigurarea
deliberata si deturnarea cu program a a ceea ce tine de realitatea
factuala, plasmuirea unor fictiuni terifiante, a mitului “tiranului
bonapartist”, al unui stat dictatorial mai rau chiar decat regimul lui
Nicolae Ceausescu. Este vorba de un scenariu fantasmagoric in care un
grup de intelectuali (cei care refuza sa intre in acest joc al minciunii
sfruntate) sunt anatemizati, stigmatizati, demonizati, “demascati” ca
oportunisti, personaje cameleonice, impostori, arivisti,
cripto-fascisti, “suflete de slugi” si cate altele.  Anticomunismul este
denuntat drept o inselatoare platforma propagandistica, cat despre
statul de drept, insusi acest concept nu are cum figura in lexicul celor
care apar in faimoasele stenograme.

Am observat cum s-au aliniat acestei campanii oameni care stiu prea bine
ca nici Gabriel Liiceanu, nici Horia Patapievici, nici Andrei Plesu,
nici Teodor Baconschi, nici Andrei Cornea, nici Mircea Cartarescu, nici
Mircea Mihaies, nici Catalin Avramescu  (nu extind lista, numele sunt
de-acum bine cunoscute)  nu pot fi comparati cu simbriasii comunismului
dinastic. Ca a face asemenea false, halucinante analogii este o insulta
nu doar la adresa lor, ci si la adresa bunului-simt.  Sindromul Uriah
Heep, dupa numele fals-umilului, obsecviosului, ipocritului, unsurosului
personaj din romanul lui Dickens „David Copperfield”, este mai presus de
toate o expresie a rationamentelor meschine zamislite de ranchiuna,
auto-dispret, marginalitate, ratare si insecuritate valorica.  Laolalta,
aceste trasaturi psihologice dau nastere unei stari continue de ura: cel
care uraste o face din teama ca viata merge inainte fara a-i cere
permisiunea, ca unii se incapataneaza sa nu-si piarda vremea cu intrigi
de doi bani.  Daca nu poti scrie tu carti care sa atraga mii de
cititori, daca nu poti oferi lucrari validate/respectate de experti, de
ce sa nu-l demolezi pe cel care o face?

Multe din aceste elemente sunt explorate in volumul “Anatomia
resentimentului” care urmeaza sa apara, editat de mine, la editura
Curtea Veche.  Cele mai multe dintre contributii au aparut initial pe
blogul meu personal, ca urmare a invitatiei pe care am adresat-o unor
prieteni de valori si de idei.  Coperta ii apartine marelui artist Devis
Grebu, iar contributorii sunt Dragos-Paul Aligica, Catalin Avramescu,
Teodor Baconschi, Bogdan Calinescu (Nicolas Lecaussin), Mircea
Cartarescu, Andrei Cornea, Bogdan Ivascu, Sorin Lavric, Mircea Mihaies,
Angelo Mitchievici, Ioan T. Morar, Iulia Motoc, Vlad Muresan, Mihail
Neamtu, Tereza-Brindusa Palade, H.-R. Patapievici, Marta Petreu,
Cristian Preda, Lavinia Stan, Ioan Stanomir, Mihai Sora, Lucian
Turcescu, Traian Ungureanu, Sever Voinescu.  Din pacate, dar deloc
suprinzator, fenomenul urii descris mai sus se ingemaneaza cu campanii
de presa instrumentate din umbra de un magnat pentru care obiectivitatea
jurnalistica este o aberatie si o blasfemie (nici nu mai are sens sa
vorbesc aici despre trivialitatea, ori mai precis spus promiscuitatea
naucitoare a limbajului sau, a scris Cristian Ghinea pe acest subiect
ceea ce era de spus). La ora actuala magnatul (primejduit tocmai de
actiunea statului de drept)  cere o disciplina neconditionata, o
fidelitate desavarsita din partea celor pe care ii plateste.  Falsul
mecenat se ingemaneaza cu veritabilul mercenariat. Nu cred ca sunt
singurul care are impresia ca stenogramele ne proiecteaza in universul
gangsteresc al “Operei de trei parale” de Brecht, deci in lumea lui Mack
the Knife.

Distribuie acest articol

48 COMENTARII

  1. Domnule Tismaneanu,
    nu cred ca dumneavoastra, aflat la mare distanta de „locul faptei”, doar din simpla lecturare a presei si din „plingerile” celor impricinati, puteti sa faceti o analiza obiectiva a situatiei reale din tara.
    Stiti foarte bine (ca analist) ca o dictatura porneste si se dezvolta gradual, iar o parte din sustinatorii initiali devin cadre de nadejde a acesteia.

    Poate ca listarea (asa tarzie) a tuturor celor care au fost si mai sunt colaboratori sau cadre ale serviciilor secrete, este singura sansa ca Romania sa se insanatoseaca.

    • Vorbiti ca unul care simte ca are o musca pe caciula…

      Intimplator sau nu, exista si in tara inca destul de multi oameni care judeca asemenea domnului Tismaneanu, carevazica argumentul departarii de tara nu este suficient de pertinent.

      • Ca sa nu mai punem la socoteala faptul ca departarea spatiala de tara functioneaza ca un veritabil cordon sanitar impotriva germenilor emisi in eter de posturile TV ale mai sus numitilor moguli. Dar acesta e un factor pe care nu l-au luat in considerare stimabilii la alegerile de anul trecut, si este greu de crezut ca partide precum PSD vor inclina balanta in diaspora, mai ales atata timp cat romanilor din afara le propun candidati reciclati precum Ana Birchall (de fapt PSD nu are la momentul actual absolut nici un candidat care sa corespunda asteptarilor votantilor din afara tarii, si nu vad nici cum l-ar putea gasi pana in 2012).

      • Nu ma simt cu nici o musca pe caciula, din contra am avut de suferit din cauza turnatorilor la securitate.
        Curatarea morala a societatii poate duce la renastere. Santajul reciproc nu va mai avea nici o putere.

  2. SPUNE STIMABILUL: „anatemizati, stigmatizati, demonizati, “demascati” ca
    oportunisti, personaje cameleonice, impostori, arivisti, cripto-fascisti, “suflete de slugi” si cate altele.” AI UITAT „SECURISTI” STIMABILE. TE FERESTI DE CUVINTUL POTRIVIT CA DRACU DE TAMIIE.

  3. Promit ca o sa cumpar cartea asta. Nu de alta, dar recent am citit „Idolii forului” – o carte care chiar are in clipa asta mii de cititori – si care ridica oarece probleme, zic eu valide, taman din perspectiva „resentimentarilor”. As fi curios sa vad si perspectiva cealalta, a grupului „validat” de actualul canon cultural.

  4. de acord – „mitul” dictatorului, cu tot ce implica el, este o aberatie. atacarea unei elite intelectuale exclusiv pe aceste temeiuri este schioapa. povestea cu „dictatura” este o tactica publicitara, la fel cum au fost cele ce au precedat ultimele alegeri.
    dar nu putem nici sa trecem in partea cealalta si sa cainam un grup care poate foarte bine sa se descurce sigur, sa-si asume popularitate prin metode mai mult sau mai putin cinstite, un grup care detine „autoritatea morala” intr-o tara in care morala este un cuvant lipsa. nu cred ca putem reprosa un atasament politic actual domnilor Liiceanu sau Plesu sau altora de seama lor, dar putem reprosa ceea ce eufemistic se traduce prin „comoditate”. o „elita” intelectuala care are pe constiinta excluderea abjecta din sfera culturala romaneasca a unuia dintre marile simboluri ale luptei anticomuniste – scriitorul Paul Goma – nu are cum sa intretina relatii prea stranse cu verticalitatea morala. si are, cu siguranta, si parti intunecate. asta este un punct suficient de negru incat sa nu poata fi trecut cu vederea.
    insa, de-a lungul istoriei post-comuniste a tarii, pot fi detectate si alte momente de oportunism.

    repet: nu expun aceasta critica din perspectiva politicii, dar nici nu extind valoarea acestui articol dincolo de sfera politicii actuale. spun numai ca mizeria si coruptia morala nu se termina acolo unde se termina influenta „magnatilor”. si ca cei pe care-i putem apara din considerente de politica actuala au in continuare destule pete intunecate.
    cu alte cuvinte, felul in care d-l Tismaneanu isi aranjeaza opozitia „buni-rai” constituie un mic santaj: daca urati „magnatii”, atunci nu puteti sa le condamnati victimele. doar ca lucrurile stau si in afara acestei momentane si triviale opozitii.

    • Tare greu mai este sa vorbim la obiect… Ce are a face Paul Goma aici? Facem procesul intelectualitatii romanesti din ultimii 70 de ani sau sesizam o nedreptate flagranta care li se face astazi – aici si acum – acestor oameni?
      Poporul nostru e absolut incompatibil cu ideea de justitie inteleasa in modul in care occidentalii o inteleg. Orice discutie se labarteaza ca o peltea pina la a-si pierde obiectul.
      La cestiune, domnilor, la cestiune!

      • daca ne scandalizeaza o mica nedreptate facuta unor oameni, atunci ar trebui sa bagam de seama si nedreptatile mai mari facute de acei oameni, nu credeti?
        se pune in discutie pozitia lor ca „elita intelectuala romaneasca” – nu e nevoie sa fii abonat la realitatea tv sau alte mocirle ca sa percepi aceasta „elita” ca pe ceva fix si „necontestabil”. ei bine, suntem destul de inapoiati pe scara evolutiei pentru a ne lauda cu vreo „elita” oarecare, la noi ideile politice inca circula fara sa li se cunoasca numele sau istoria. nu sunt de acord cu aceasta fixitate a „elitei”.
        in plus, paradoxal, critica pe care o aduceti comentariului meu este simptomatica pentru intregul comportament fata de scriitorul „neimportant” Goma – a fost „trecut sub tacere” prin mijloace cat se poate de „tiranice”, ca veni vorba :D
        iar de pierdut nu pierde numai cel ce „nu are de a face aici”, ci noi toti, imens. sau si lucrul acesta il puteti contesta?

      • de altfel, daca ati fi citit ce am spus si nu v-ati fi blocat isteric la numele Paul Goma (dovada ca problema vi se pare importanta, dar din perspectiva opusa, asadar periculoasa), ati fi vazut ca am spus: modul in care d-l Tismaneanu pune problema ii scoate automat albi imaculati pe liiceanu et co. si pe buna dreptate – demonizarea lor in context politic, ca si demonizarea in general practicata in prezent fata de „aceasta” tabara sunt aberante. nu am gasit nimic discutabil aici. asa ca am prezentat si pozitia mea „la obiect”.

        doar ca am spus ca lucrurile trebuie vazute si fara lentile, in mare… si, la o vedere generala, vedem ca personajele „ideale” sunt, si ele, gri. poate ca nu acesta este „obiectul discutiei”, dar este un lucru extrem de util. de altfel, daca vrei sa combati manipularea ieftina ce a reusit sa convinga un popor intreg ca traieste intr-o „dictatura”, atunci ar fi frumos sa nu cazi, la randul tau, in ispita manipularii.

        • Da, domnule, da! Nu ma isterizeaza numele lui Goma. E si aceea o discutie. Se poate face, in alt context, procesul intelectualitatii romanesti in ansamblu, se poate vorbi de lipsa elitelor adevarate, se poate vorbi despre orice vreti. Dar separati un pic problemele, altfel nu vom reusi niciodata sa intelegem imperativele unui anumit moment. Sa spunem ca intelectualii mentionati de Vladimir Tismaneanu au gresit fata de Goma, au gresit de multe ori, poftim. De aici nu decurge ca nu mai au dreptul la nici o parere, ca orice ar spune trebuie suspectat si aruncat la cos sau ca sint vinovati de lucruri de care, de fapt, nu sint vinovati. Nu imi inchipui ca domnul Goma a luptat pentru o societate in care cei care, sa spunem, au gresit o data sa nu mai aiba dreptul de a se exprima niciodata. E absurd. Pastrati masura, dragi compatrioti!

          • eu am pastrat orice masura, si nu am spus ca x, y sau z nu ar avea dreptul la pareri, sau macar ca nu ar avea dreptul sa le spuna unei tari intregi. dar o discutie AICI in acest sens este inutila – toata lumea este de acord ca acea „ferentarizare”, cum o numeste d-l Tismaneanu, este un dezastru. ce se spune mai putin sau deloc este ca de aceasta „ferentarizare” sunt vinovati si multi din cadrul puterii actuale, mai ales ipocrizia de a aplica un discurs academic si complet artificial unor realitati ne-numite si crude. care este numitorul comun intre aceasta situatie generala si discutia din seara aceasta? – ipocrizia. abia de curand se sesizeaza realitati active demult in straturile „inferioare” ale societatii – adica oriunde sub patura „publica” si dominatoare – politic sau cultural.
            daca se doreste o rezolvare, atunci lucrurile trebuie spuse pe nume.
            reactionati foarte violent la critici rezonabile (spun deja a treia oara: nu am negat dreptul opiniilor acelor persoane, nu le-am negat pozitia culturala, ci doar influenta politica si rolul de „formatori de opinie”), in timp ce de cealalta parte bagatelizati ce nu va convine: „Sa spunem ca”, „cei care, sa spunem, au gresit o data” s.a.m.d. – nu este vorba de „sa spunem”, ci despre fapte, nu este vorba despre „greseli”, ci despre actiuni voluntare si murdare; care, in plus, nu au fost niciodata recunoscute sau reparate, ci sunt continuate si in ziua de astazi. iar problema coloanei vertebrale, la romani in general sau la intelectualitatea romaneasca, nu este un subiect marginal, ce ar putea fi dezbatut altcandva, in eventualitatea ca…
            motivul pentru care s-a ajuns la „ferentarizare” este tocmai lipsa de coloana vertebrala, este coruptia, este ipocrizia. o analiza atenta scoate la iveala faptul ca „ferentarizarea”, brutalitatea, infamia sunt un „backlash” al acestor fenomene generale. nu ai cum sa-ti recastigi o pozitie de autoritate morala atata timp cat ai, insuti, macar trecutul patat (dar, cum spuneam, „pacatele” se intind si in prezent – stim foarte bine ca, in continuare, numele lui Paul Goma este tabu pentru majoritatea publicatiilor literare, acuzatia de „antisemitism” este in continuare folosita calomnios si abject, cei ce indraznesc sa ii ia apararea sunt pusi la zid si, uneori, convinsi sa schimbe tabara – metodele va suna cunoscute? nu sunt, oare, chiar cele pe care acum le criticam in aceasta avalansa de brutalitate care cine stie cum se va incheia? chiar si dupa atatea similitudini vi se pare ca o astfel de critica nu este „la obiect”?
            daca dorim o schimbare sincera a situatiei, nu putem sa continuam sa fim partinitori, ipocriti, corupti. si trebuie sa constientizam ca societatea romaneasca are nevoie de aceasta schimbare in primul rand, iar nu doar niste „nume”. altfel, putem pune, in continuare, egal intre eruditia domnilor liiceanu sau plesu si aplicabilitatea opiniilor lor in sfera conducerii „cetatii”.

  5. Domnule Tismaneanu sunt intru totul de acord cu dumneavoastra. As mai aminti aici ca nu sunt deloc fan Basescu.Nu l-am votat la ultimile alegeri.Ceea ce pot spune este ca eu cred cu certitudine ca o dictatura in atari conditii nu se poate instala in Romania ,cita vreme facem parte din Alianta Nord Atlantica si U.E.Ca in interiorul unor politicieni de-ai nostri au ramas grave sechele ale comunismului ,asta-i cu totul alta discutie.Dar de aici si pina la dictatura este cale lunga.

  6. D-le V.T. ! Dupa 40 de ani de „lupta de clasa” si demascare a „burgeziei mosieresti” de catre „proletriat” va asteptati la altceva??? Unii se despart foarte greu de modul asta de viata in care a gandi altfel, te face „dusman al poporului”, „lepra”, taratoare”, etc… Sa nu mai vorbesc si de „talk-show”-urile zilnice ale „mass-mediei” romanesti(daca nu cumva acest cuvat „mass-media” nu e exagerat pentru fenomenul de presa romanesc!)

  7. „Sindromul” este de fapt reflectarea unei furii neputincioase, „Latratul” la tv si in presa este de fapt tot ce le-a ramas dupa ce n-au adunat la alegeri suficiente voturi sa guverneze, n-au adunat la motiune suficiente voturi sa darame guvernul si n-au adunat nici o fapta de „inalta tradare” cu care sa-l poata darama pe Basescu. Si le ramane doar sa tipe ca este dictatura. Uitand ca atunci cand poti tzipa in piatza publica, fara a suferi nici o consecintza, ca este dictatura, aia nu este decat o „dictatura” plasmuita de mintea ta.

  8. Eu stiam ca Uriah Heep e o formatie de rock.
    Rock de ala adevarat, de 40 de ani, pe care putine posturi de radio au curaj sa-l trimita in eter.
    Dl. Tismaneanu are un fel de dreptate vazuta de departe, dar care e aceeasi dreptate pe care o vedem zilnic la orice post anti-Base. Nu spune nimic din ceea ce nu vedem, si nu ofera nici o solutie pentru ceea ce avem cu adavarat nevoie.
    Oricit de simpatic mi-ar fi dl Tismaneanu, din articolul de mai sus nu am reusit sa extrag nici o idee. Doar aceleasi platitudini pe care le auzim zilnic, si eventual o ursoara reclama mascata la noua sa carte.
    Or, de la dinsul asteptam mult mai mult decit reclama transoceanica. O idee care sa lumineze negura timpeniei caracteristice acestor vremuri, in care negrul (nu Dan) a devenit alb, albul a devenit gri, si griul mediu de reflexie 18% a devenit un rahat minjit cu zoaiele scoase de FMI dupa discutiile cu gevrnantii nostri preaidioti sa priceapa ca ne conduc altii.
    O fi frumos in Washington pe vremea asta, dar la Bucuresti e frig si ceata… ce ceata deasa, nu mai cunoastem drumul catre casa….

  9. Distinse, problema este cu mult mai complicata decat sumarul pe care il faceti. Aici nu este vorba despre oameni si valori individuale, este vorba despre tratarea sistemica a trecut-prezent-viitorului. Dumneavoastra deplangeti ceea ce considerati a fi o atitudine de desfigurare cu progam a realitatii factuale. Cu siguranta sunteti – alaturi de altii, companie selecta – victima, cel putin „prin omisiune”, din anunt-denuntul mediatic. Adica, nu existati, sau existati intr-o masura insignifianta pe agenda cotidiana. Agenda zilnica pe care, cu pricepere de propagandisti „gobbels”-ieni o concep – ce surpriza, n’asha! – oficinele kgb-iste. Cum au ajuns ele „oficinele” la nivelul asta, e o alta poveste. De manual. Dar, domnule Tismaneanu, aveti si dumneavoastra, si cei ale caror nume au fost invocate in text, o mare doza de contributie la aceasta stare de lucruri. Tot prin omisiune.
    Va acuz! Va acuz de indolenta si ingamfare. Va acuz de lipsa de inspiratie si comoditate. Dar cel mai grav, va acuz de delict de superioritate. Asta e problema dumneavoastra si asta e problema celor mai multi dintre cei pe care i-ati insirat in articol (cu vagi exceptii, pentru ca pe unii ii cunosc si stiu ca nu i-ati intrebat daca sunt de acord sa fie amintiti). Nu cred ca veti citi acest post. Iar daca il veti citi, nu cred ca va va clinti niciun fir de gand din minte. N-asha?
    P.S. Ce-ar fi de facut? Incercati, si dumneavoastra si ceilalti aflati de aceeasi parte a baricadei, sa construiti ceva mai trainic inainte de a demola acel ceva a carei temeinicie a demolat-o deja istoria. E adevarat, e infinit mai greu sa construiesti.
    P.S. 2 – Sunt anti-comunist, asa cum sunt anti-nazist, anti-criminali sau anti-idioti. Asta nu schimba cu nimic enuntul anterior.

  10. Buna seara:

    In primul rand doresc sa le multumesc celor care au scris pe acest forum. Pretuiesc tonul civilizat si pertinenta comentariilor. Nu trebuie sa emitem cu totii pe aceeasi lungime de unda, ar fi monoton, plictisitor si chiar primejdios.

    Nu trebuie asteptat de la volumul „Anatomia resentimentului” (o carte de circa 100 de pagini, nu un tratat metafizic ori sociologic) altceva decat o perspectiva caleidoscopica, o serie de analize personale ale unor autori foarte diferiti asupra unui fenomen pe care il observam in cultura politica a Romaniei de azi: incapacitatea de a recunoaste ceea ce se infaptuieste intru spirit, denigrarea deliberata a celor cu care nu esti de acord, calomniile revarsate cu impunitate (tacerile Clubului Roman de Presa sunt antologice), perpetuarea mentalitatilor de subterana in zone care s-ar dori mainstream, pe scurt ceea ce Monica Lovinescu identtifica drept „ferentarizarea” culturala sub regimul totalitar. Cu ani in urma, am publicat in „Journal of Democracy” un studiu scris impreuna cu Dorin Tudoran. Se intitula „The Bucharest Syndrome”. Am reluat unele idei intr-un text scris impreuna cu Mircea Mihaies, aparut in „East European Reporter” cu titlul „Infamy Restored”. Resentimentul si infamia merg mana-n mana.

    Nu pretind ca acei intelectuali atacati in presa imunda (si nu doar acolo) ar fi icoane. Orice idolarizare este contraproductiva. Dar nu despre acest lucru este vorba hic et nunc, ci despre desfigurarea criteriilor, despre extinctia onestitatii in eforturile de demolare ale unor oameni cu succese intelectuale palpabile, demonstrabile, chiar cuantificabile. Cand citesc in „cotidianul online” mizerii absolute proferate la adresa lui A. E. Baconsky, un mare scriitor si un autentic disident, dejectii menite sa-l decredibilize pe Teodor Baconschi, nu pot sa nu ma intreb daca exista totusi limite in miselie. Noile mineriade din presa sunt organizate si instrumentate cu scopuri meschine, egoiste, chiar josnice. Celor atacati li se contesta buna-credinta, onoarea, calificarea intelectuala, competentele, verticalitatea. Iar acest lucru il fac, cum nota Andrei Plesu, persoane nevalidate in niciun fel de vreo comunitate epistemica. In locul unei critici normale, se recurge la ceea ce H.-R. Patapievici numeste critica de exterminare. La care, sincer vorbind, nu ai cum sa raspunzi.

    • Alora de la Antene+Realitatea le iese pentru ca va trebuie o carte de 100 de pagini ca sa spuneti ca ce se intampla e wrong. Si sa gasiti o modalitate sa opriti raul.
      De genul, eu n-am vazut pichetat CNA-ul cand a venit vorba de reinoirea licentei.
      Exista modalitati democratice prin care mizerile astea pot fi oprite. Ca over all sunt duse atat de departe ca incalca pana si demnitatea umana :)

    • Buna ziua,

      Domnule Tismaneanu, vedeti dumneavostra, imi vine greu sa o fac, dar trebuie sa va dau dreptate dumneavoastra intr-o privinta si mie in alta. Asa este, in presa din Romania se practica asiduu critica de exterminare, cultivarea lipsei de onestitate si de caracter ca si cum prezenta acestor trasaturi ar fi dovada slabiciunii intelectuale, masacrul mediatic pe post de confirmare profesionala. Dar, vorbiti despre tacerile Clubului Roman de Presa comitand o greseala care va tradeaza atat lipsa de cunoastere a rolului acestei asociatii patronale, persoana juridica de drept privat, cat si lipsa de preocupare in a intelege ce este (ce a fost si ce mai este) si cu ce se „mai” ocupa Clubul Roman de Presa. Spre exemplu, aceeasi tacere antologica, pe unele dintre temele date, o practica si Academia Catavencu, care si el se vrea un asezamant culturalo-mediatic „mainstream”, sau Grupul pentru Dialog Social, sau Fundatia „Revista 22” . Ce vreau sa spun: faptul ca un „catavencu” isi spune academician sau o asociere de srl-uri flutura drapelul „presei romane” nu confera absolut niciun fel de autoritate nici „catavencului”, nici srl-urilor. De nicio natura. Nici profesionala, nici etica sau morala. Si atunci? Ce asteptati si de la cine? Imi pare rau, nu faceti decat sa-mi confirmati spusele din postul anterior. Poate ca ati urmarit presa din Romania, nu zic nu, dar ati facut-o de la distanta, si – inca odata, imi cer scuze daca va deranjeaza – cu superioritate. Nu v-ati implicat si acum asteptati ceva, nu stiu ce, de la Clubul Roman de Presa. Mai mult, pare ca va mirati ca presa asta pe care o priviti de la distanta a devenit o arma in mainile unor gangsteri pregatiti sa spele „griveii” pe creier si sa asasineze mediatic pe oricine le dranjeaza interesele. Pot sa va intreb ceva? Cu multi ani in urma, cand ati Inceput sa o observati, nu v-ati gandit la o astfel de posibila evolutie? De ce nu? Cu ce era mai „sigur” din punct de vedre al evolutiei un Carciog, sau un Sarbu? Sau chiar Voiculescu si fratii Paunescu sau chiar un George Padure (cumparase Tineretul Liber, fosta Scanteia Tineretului, la un moment dat) sau Catarama? Decat un Vantu, Nistorescu iata Stelian Tanase sau Sortin Rosca Stanescu sau Dinu Patriciu (mare editorialist, jurnalist nu?) etc, etc, cu ce erau „mai siguri” cei de dinainte fata de acestia? Va mirati ca presa e o voma, dar felul in care o faceti confirma faptul ca acolo sus la dumneavoastra, in turnul de fildes, ajunge doar damful. Si se stie, mirosul nu pateaza. Cordial.

  11. După ce plăti caracatiţa pe care i se năzări s-o cumpere – neam, s-o poată desprinde. Văzându-l în încurcătură, dar ocupat cu un alt client, vânzătorul îi întinse cumpărătorului o cazma militară pregătită parcă pentru asemenea eventualitate, care, la rându-i trecu cu vederea aluzia ofensatoare a palmei cu care acela-şi lovi creştetul. Dar nici după cea de a treia groapă săpată sub dihanie nu izbuti s-o-nhaţe din saltul prin care poposi, e drept, nu prea departe. N-ai înţeles – zise vânzătorul – când, după ce octopodul îşi puse toate braţele-n capul lovit cu cazmaua, o luă uşurel vârându-i-o-n traistă.

    Nu numai Colosul din Rodos sta pe două picioare, nu numai două coarne avea Minotaurul, nu numai două tăişuri, labrysul; deşi preţuia în dauna celor trupeşti pe cele sufleteşti, tot îndoit fu stoicismul, tot dualist. Cum să-l zmulgi, când îl ţine hedonismul?
    Adevăr/bine/frumos – caracatiţa raţionalistă stă pe trei picioare. Ca tridentul, ca masa şi scaunele lui Brîncuşi: ţărăneşti. Ca „evidenţa” tridimensionalităţii spaţiale şi temporale. Cum să smulgi caracatiţa când „ Lumea este ceea ce vedem; realitatea, ceea ce credem.” ?
    Întrebat, cum putem înţelege, ca dimensiune adăugată lungimii, lăţimii şi înălţimii, timpul relativist, Einstein a răspuns: Ca dragostea adăugată de Iisus binelui, adevărului şi frumosului. Crucea creştină e o caracatiţă cu patru picioare.
    Când a spus că unu şi acelaşi efect poate proveni din mai multe cauze, iar una şi aceeaşi cauză poate produce mai multe efecte, Heisenberg ne-a vândut caracatiţa cu cinci incertitudini.
    Mai sunt trei, dar de ce să le zic? Oricum, ultima e cazmaua.

    Pălitura de cazma a dualismului ne desprinde din încleştarea prunciei cainice a omenirii; tinereţea raţionalistă, de adolescenţa acesteia – etc. – tot aşa precum un popor îşi zmulge, din clasele sale sociale, toată istoria mentalităţilor, pentru a ne-o întemniţa în fiecare. Suntem puternici dar singuri, fiindcă prea-toţi suntem vulnerabili; ne urâm nefiind capabili să ne iubim pe cât suntem în stare.

    Să nu uit: punându-şi braţele-n cap, caracatiţa a icnit: Au!

  12. Vreau doar sa va multumesc ca ati scris articolul. Din ce in ce mai putine voci mai aduc in discutie nocivitatea acestei „boli spirituale” care se dezvolta la noi si care pare de neoprit. Cel putin institutional. CNA-ul tocmai a acordat prelungirea licentei RTV, elementarele reguli jurnalistice ( nu doar la RTV) sunt incalcate cu nonsalanta si nimeni nu se simte vexat. Incet incet se insinueaza un nou model de „invinge” intr-o „polemica”, nu doar televizata. Modelul acesta al „criticiii de exterminare” devine norma in Romania. Nu este indreptat exclusiv impotriva unei elite culturale, ci face parte dintr-o propaganda precisa (dupa cum bine stiti) care nu are timp sa intre in jocul firesc al dialogului, pentru ca cei care o incurajeaza si o strunesc nu au deocamdata nici un interes in a dialoga si nu cred ca vor fi vreodata cu adevarat interesati de un dialog.
    Dumneavoastra aveti datoria morala sa luati atitudine fata de aberatiile pe care le sesizati, nu doar fata de cele care care va agreseaza. Si pentru ca ati facut-o, eu ma simt oleaca mai sanatosit, ca sa zic asa.
    Pentru asta asadar, va multumesc.

  13. Va citesc, va pretuiesc si, implicit, impartasesc opiniile dumneavoastra. Am ajuns sa ne fie … jena sa afirmam ca suntem de acord cu masurile guvernului (chiar daca ne afecteaza), sa ne fie rusine cand afirmam ca ceea ce face Base e bine. Cand PD, actualmente PD-L, s-a infiintat era un partid de elite. Acum il sustin cei ce erau elite (la nivelul lor) in societate. Niciodata ceea ce fac iRealitatea si Antenele nu vor putea distruge acel nucleu dur, initial, al PD-ului pentru ca ei gandesc; ei sunt acei oameni care nu isi vad interesul lor, acei oameni care vad dincolo de ziua de maine, acei oameni care se gandesc la copiiii lor. Oare cand interesele pe termen scurt vor trece pe planul doi? Poate atunci cand in fata vor iesi meseriasii nu oamenii meschini. Atunci cand cei ce au gresit o data (gen CT Popescu cu mineriadele) vor avea bunul simt sa nu mai emita judecati de valoare si sa nu incerce (si chiar sa euseasca) sa ne impuna gandirea lor.
    Mi-am dorit pentru copilul meu o alta lume nu cea creionata de Ceausescu si am ajuns in situatia ca atunci un cizmar puscarias acum un magazioner puscarias sa „modernizeze” Romania.
    Ce trebuie facut ar trebui sa ne spuna acele minti luminate (Plesu, Liiceanu, etc. mentionati in articol) dar ei tac. Pacat. Asa vom fi sufocati de Ttulici, Prelipceni, Gadea, Popesti, s.a. ca ei.
    Sa auzim numai de bine.

  14. Din pacate sunt din ce in ce mai multi comentatori care comenteaza cu zel si ceea ce nu pricep. Limbajul a devenit din ce in ce mai vitriolant si suburban. Comenteaza mai mult decat citesc, emit opinii cu aer doct in fata camerei privind fix la „Grivei”. Admirabil titlu pentru realitatea crunta. Din pacate mare parte din intelectuali au „binemeritat” de la masa mogulilor. Sumele sunt mari chiar si pentru cei care sunt capatuiti. Lefurile, indemnizatiile la RTV si Antene au fost f. mari si promisiunile si mai mari. O parte din acesti pseudointelectuali asteptau caftane importante si perpetuarea lefurilor dupa decembrie 2009. Astept sa cumpar cartea.

  15. „Daca nu poti scrie tu carti care sa atraga mii de
    cititori, daca nu poti oferi lucrari validate/respectate de experti, de
    ce sa nu-l demolezi pe cel care o face?”

    De scris poti scrie, dar nu poti publica, deoarece este functionala acea atitudine de gashca-grup si sunt sponsorizate doar lucrarile unui grup restrnns din care alogenii ajung sa aiba procentaje nepermis de mari, desi banii sunt colectati de la niste majoritari ajunsi minoritari prin increngatura aceasta mafiota aflata la putere !
    Si macar daca ce se subventioneaza ar deborda de realism si valoare….

  16. Cei care se imbulzesc sa defineasca resentimentarismul uita sa plece de la cauze si ajung direct la efecte, pe care se straduiesc sa le redea intr-un stil pur resentimentar, ce aduce mai curand a ura-pura indreptata impotriva fiintei nationale romanesti si in special asupra ortodoxiei, cea care le mai sta in cale si in gat de nu pot dobori cu totul un neam ce se apara doar prin traditii, cultura(alta decat cea pe care vor ei sa ne-o impuna!) si un bun simt adanc ofensat de obraznicia unor pretinsi formatori de opinii straine de neam si tara.
    Numai daca analizam aceasta pretinsa lista a elitelor vom observa ca aproape 3/4 dintre ei nu sunt de origine, ci doar de cetatenie romana , iar patria lor este ca-n „ubi. bene, ibi patria”, nu numai la figurat ci si la propriu, dar din banii celor multi si dispretuiti si jigniti pe fatza !
    Atunci cand observati astfel de reactii resentimentare , cautati sa porniti de la cauzele care permit asemenea aparitii, care pot fi privite si ca posibile reactii de aparare in fata unei atitudini dispretuitoare si jignitoare a pretinselor elite, care nu se sfiesc sa calce pe „cadavre” sfinte si dragi neamului nostru cum a fost cazul cu cadavrul din debaraua dementa a unuia
    dintre cei care acuza de resentimente , sfidand cu obraznicie sa-si ceara macar scuze pentru blasfemia resentimentara pe care o sustine si in continuare, incurajat de corul anticristilor ce nici macar nu-si mai ascund intentiile parsive!

  17. Iata ca peste 25 de ani in care la limba romana s-au predat comentarii si nu opere dau roade in intreaga societate romaneasca. Si sa mai zicem ca nu avem o scoala puternica…

  18. Ca simplu cititor de ziare, mi-am permis sa folosesc pentru denumirea acestui fenomen, folosirea bidinelei cu cxxxt. Pentru ca e destul de general.Si mi-am mai permis sa afirm ca folosirea instrumentului cu pricina il impute mai puternic si mai persistent pe utilizator decit pe cel inpotriva caruia il utilizeaza. O zi buna!

  19. Societatea in precaritate
    Nu cred ca Uriah Hepp este modelul acestor oameni descrisi de domnul Vladimir Tismaneanu ca fiind antieroii inelectualului roman.Uriach Hipp era o figura falsa,supusa si umila.Acestia sunt un produs colateral al comunismului si presupun ca nu au un arhetip in literatura universala.Ei sunt mai degraba lupii agresivi prin dragostea lor inconstienta si loiala fata de Makarenko,flamanzi prin antioccidentalismul lor afisat ,provinciali prin sperantele lor absconse neocomuniste,in orice caz extremiste.Dar realitatea care descopera respectul unui popor fata de elita,nu explica oare stadiul unei civilizatii?
    Aici ne aflam dupa 70 de ani de dictaturi si neocomunism si o „democratie originala”,in lipsa unui dialog serios,sincer si amplu.Or,daca un popor nu deduce dintr-o relatie reciproca cu elita,o oarecare urma de respect,rezulta o societate aflata intr-o stare precara.Orice e posibil in viitor.

  20. am atins un subiect spinos, si mi-e teama ca lucrul asta a dat nastere unor neintelegeri. asa ca iata o concluzie – macar personala:
    1. este normala folosirea unor practici complet amorale si abjecte contra unui grup de intelectuali care, intamplator sau nu, reprezinta si „elita” romaneasca? – nu, evident, si aceasta situatie este de o gravitate extrema.
    2. este normala rigiditatea unei asemenea „elite” si pastrarea ei in forma fixa no matter what? – iarasi, nu. dar, criticile contra ei neavand nimic de a face cu mizeriile aruncate de Realitatea tv si altii asemenea, si neavand nimic de a face cu vreo atitutdine politica oarecare, ele intra intr-un alt discurs, fie el si deconstructiv. nu exista o legitimitate a elitei intelectuale actuale din Romania, si simultan exista o lipsa grava de contestare a acesteia.
    3. exista vreo legatura intre cele doua aspecte? – bineinteles: nu poti combate „argumentul fortei” folosind forta la randul tau. nu poti cere moralitate daca nu propui tu cel putin un standard moral. si, in ultimul rand, nu poti dori sau cere imperativ incetarea acestei situatii abuzive daca iti pastrezi universul artificial si sentinte inadaptabile la lumea reala. ceea ce a ajuns sa deranjeze constiinte mai delicate ataca demult „restul lumii”, cu mult mai multa violenta, si era, din pacate, ignorat si tolerat la nivel inalt.

    consider ca articolul d-lui Tismaneanu expune doar indignarea fata de o situatie, dar generalizeaza ce ar avea nevoie de o analiza particularizata, „sociologica” (recte fenomenul de „ferentarizare” in sine), si, in schimb, implica particularul pentru ceva aflat pe pozitii de generalitate – elita romaneasca actuala nu este, cum modest :D spune d-l Tismaneanu, „un grup de intelectuali”. din pacate, s-a plasat sau a fost plasat pe pozitii mult prea inalte, care in mod normal ar trebui sa impuna criterii stricte de moralitate pentru ca se plaseaza la nivelul „modelelor” (daca amintim si pretentia de situare in „lumea ideilor” reminiscentele platoniciene se pretind la ele acasa; doar ca nu sunt). in Romania, aceste lucruri sunt, probabil, inca imposibile, dar semnalul de alarma ar trebui sa vina de la cei capabili sa vada – iarasi intamplator: tot intelectualii.

  21. Avem de-a face cu doua categorii de oameni,care,nu-i asa?-nu suporta gandirea „fugitivo”(flüchtig)a mass mediei romanesti
    1-elita culturala
    2-elita politica
    si „a patra putere in stat”
    3-formatorii de opinii(v. si http://www.observatorcultural.ro/Formatorii-de-opinie-nu-sint-persoane-private*articleID_15785-articles_details.html)
    Daca „formatorii de opinii” devin in loc de „cainii de paza ai democratiei”doar „cainii de paza ai unui grup de interese”,atunci doar elita culturala mai poate indrepta ceva in tara..Din pacate,elita Romaniei este supusa din anul 1947 si pana azi,unei suspiciuni generale,incurajata de interese politice,si in special din partea mass mediei care foloseste in continuare tiradele staliniste(calomnie,agresivitate verbala,insulte,minciuni s.a.)-exceptiile-nu-i asa?-intaresc regula-
    Ce ramane de facut?
    Omul informat si liber este dusmanul mass mediei ramasa in stalinism.
    Inainte de a debita vreo parere,omul trebuie mai intai sa fie f. bine informat si sa accepte dialogul bazat pe argumente,iar fata de „ziaristii corupti,platiti sa scrie minciuni”nu trebuie sa aiba nici un fel de intelegere.
    Cu cat sunt mai influentat de spiritul Occidentului,cu atat mai mult ma mira indulgenta si lipsa intransigentei la romani…
    Daca un „prietenul meu”incalca vreo Lege(fie ea si un cod de etica si deontologie profesionala)acela devine pentru mine un criminal.Acesta este un argument valabil peste tot in lume…

  22. Buna ziua:

    Cred ca un articol nu poate nicicum epuiza un fenomen (ori o serie de fenomene) ce tin de sociologia campurilor intelectuale in lumea post-comunista in general, in Romania in particular. Am vrut doar sa semnalez persistenta unor aititudini intolerante, a unei virelente demolatoare venind dinspre personaje care mai au inca de probat ca au ceva serios de spus in lumea spiritului. Tratamentul, adeseori persiflator si lipsit de consideratie, la adresa unor fosti disidenti si a intelectualilor publici a fost initiat in anii 90 in publicatiil feseniste si in fituici imunde gen „Romania Mare” si „Europa”. Mentionez, semnificative pentru perioada de dupa 2006 si campaniile din „Ziua” ori, in 2009, „Cotidianul” (lui Nistorescu), cu acele liste sinistre.

    Revizuirea istoriei recente, negarea anticomunismului de orientare liberal-civica drept o obligatie morala (ca si antifascismul) tine de ceea ce Monica Lovinescu numea vadimita (o maladie contagioasa, se pare). Atacuri similare au aparut in Polonia intr-o revista de larga ciculatie („Nie”) condusa de fostul purtator de cuvant al juntei militare a lui Jaruzelski (Jerzy Urban). Ioan Paul al II-lea, Walesa, Kolakowski, Michnik, Kuron, Mazowiecki, Macierewicz, fratii Kaczinski, oameni cu pozitii diferite dar legati de opozitia fata de comunism, au fost maculati continuu. Doar aparent paradoxal, observ si ispita unui radicalism de stanga prea putin resapat pentru care falsul egalitarism comunist ramane o ipoteza valida.

    Cat priveste o presupusa rigiditate a elielor, este un subiect la care merita reflectat. Conferintele „Microsoft” au fost tocmai expresia efortului de a extinde dialogul in medii cat mai diverse. La fel, Conferintele „Monica Lovinescu” care se desfasoara la IICCMER. Maine (marti, 2 noiembrie) va conferentia Andrei Ujica. Comunismul a fost un regim elitofob, axiofob, mnemofob. Reconstituirea unor elite intelectuale (nu auto-desemnate, ci validate social, cultural si epistemic) tine de revenirea la normalitatea democratica.

    • Vad ca nimeni nu mai considera necesar ca cei care au colaborat cu securitatea sau care acum colaboreaza cu serviciile (ca sunt destule) trebuie sa recunoasca aceste fapte.

    • Domnule Tismaneanu, recunosc ca imi pierd nitelus rabdarea. Ce as vrea eu sa inteleg este, daca limbajul celor care nu sunt de acord cu dumneavoastra se face vinovat de promiscuitate, cum numiti asocierea din textul de mai sus a autorilor volumului „Idolii Forului” cu SOV, puscaria si jurnalismul dubios de la Realitatea? Eu as zice ca e o asociere gratuita, tendentioasa, manipulatoare, inselatore si jignitoare atat pentru autorii cu pricina cat si pentru noi, cititorii. Chiar ne credeti cu totul decerebrati pe toti? Care a ajuns publicul dumneavoastra tinta, camionagiii de la Pitesti Sud?

      Stiti foarte bine ca asocierea e falsa, dar o faceti totusi (asa, diafan si delicat, ziceti ca se „ingemaneaza”…), pentru ca murdarirea prin improscare, chiar daca gratuita, este meserie veche in Romania. Ati devenit experti in demonizare si vorbiti obsedant de „ura” altora. Asa faceau si bolsevicii, cand acuzatia de mic burghez se dilua si nu mai avea efectul demonizant scontat, cadeau in acuzatia de fascist si legionar, pentru ca asta mergea oricum. Iar asocierea pe care o fac eu aici cu bolsevicii, desi poate spectaculoasa, nu este gratuita. Pentru ca va expuneti singur prin virulenta la suspiciunea ca in subteranul psihologic al anticomunismului fetisist din politica romaneasca actuala se ascunde o afinitate de mijloace nedemocratice, asa cum homofobia ascunde adesea incertitudinea de optiune sexuala. Nu vocabularul conteaza ci gramatica, cum ar spune Wittgenstein.

      In orice caz, e cale lunga de la anticomunismul romanesc la liberalismul democratic care inca lipseste endemic in Romania. Nu toti uzurpatorii (mai mult sau mai putin militanti pe vremuri) ai regimului ceausist au motive sa se cheme democrati, si multi nu au fost si nu sunt decat uzurpatori, doritori de puterea altuia, fara instinct democratic esential. Eu inca astept.

      Asa ca sfatul meu este sa va relaxati putin, chiar daca sunteti criticat, nu e nicio drama, continuati sa combateti cu argumente si respect pentru cititori si nu intrati in vrie autogratulatoare pentru ca nu sunteti trimisul lui Dumnezeu pe
      Pamant ci un individ failibil ca noi toti, intr-o dezbatere deschisa si intr-o piata libera de idei. Si asa e bine sa ramana.

  23. @ VT
    „Comunismul a fost un regim elitofob, axiofob, mnemofob. Reconstituirea unor elite intelectuale (nu auto-desemnate, ci validate social, cultural si epistemic) tine de revenirea la normalitatea democratica.”
    De acord !
    Dar cum poate fi numit un regim care nu recunoaste certe valori , numai pentru ca unele le sunt superioare celor deja acceptate ( vezi Paul Goma, ce nu poate patrunde in sanctuarul vremelnic ocupat de Tismaneanu, Patapievici, Mihaies, Cornea, ITMorar,, Stanomir si ceilalti amintiti mai sus). Sau de eforturile demne de o cauza mai buna, de a minimaliza sau chiar indeparta din Istoria ( nu numai ) literara romana a unor personalitati fata de care uriasii acum in voga, se dovedesc niste bieti pigmei ( tristul si revoltatorul exemplu ce- l are in prim plan pe Mihai Eminescu n-are nevoie de alte lamuriri!). Culmea ca si aici elitofobia, axiofobia si mnemofobia se potrivesc de minune !?
    Si nici nu-i mirare, vorba cuiva, cand observi cine face cartile si la propriu si la figurat !

  24. În niciunul dintre demersurile contraofensivei elitiste în desfăşurare n-am descifrat altă mentalitate decât cea maniheistă. În maniera „10 pentru România”, tot liniar-entelehică – polarizarea: care este mai cu moţ peste toţi, nicidecum diversificarea domeniilor mai întâi şi, apoi, ierarhizarea în interiorul fiecăreia. Trişul nu vine numai din partea filologilor (angajaţi/neangajaţi) demitizaţi ci şi din repolarizarea parveniţi-spoliaţilor neo-maniheici – semn că nici măcar multipolarizarea sistemică bine/rău, adevăr/fals, frumos/urât nu s-a reactivat, dar cea pluriculturală. Evident, până la a realiza că cel mai bun chirurg maghiar nu poate fi nici mai bun nici mai rău decât cel mai bun atacant de la Rapid – discernământul elitelor angajate în confruntare încă nu e evident.

  25. Nu stiu daca dl. Tismaneanu va citi aceste comentarii si, cu atat mai putin, daca va binevoi sa raspunda. Cu toate acestea, sunt niste aspecte pe care domnia sa si cei nominalizati in materialul sau nu le vad… din cauza copacilor.
    1) Nu are sens sa fii anticomunist azi, pentru ca acest comunism nu mai reprezinta o amenintare la ordinea mondiala capitalista, liberala sau cum doriti sa o numiti, cel putin in aceasta parte a lumii.
    2) Discursul anticomunist, inteles astfel, devine superfluu si susceptibil de a masca adersarea la obiect a unor chestiuni esentiale, despre care critica de stanga nu conteneste sa vorbeasca, dar pe care dreapta dogmatica nu vrea sa le vada.
    3) Aceste chestiuni esentiale care ar trebui discutate, pentru a nu mai da impresia ca dreapta intelectuala-dogmatica (numele de mai sus + dl. Tismaneanu+ altii) din Romania este aservita puterii, sunt: motivele foarte practice pentru care situatia sociala din Romania se prezinta asa (generalizarea saraciei); motivele la fel de practice pentru care educatia si Universitatea de la noi sunt asa cum sunt, adica precare, in toate sensurile; motivele pentru care cultura este ultima la care se vor gandi vreodata cei care au painea si cutitul, precum si motivul pentru care ea devine brusc un interes general in momentul in care exista niste fonduri de cheltuit pe serbari campenesti si targuri de zarzavaturi ca evenimente culturale (nu glumesc deloc!, asa se intampla) etc.
    4) Si cel mai important aspect este urmatorul: DE CE INTELECTUALITATEA DE DREAPTA NU DEVINE VOCALA ATUNCI CAND PUTEREA ISI MANIFESTA EXCESELE? DE CE NU RIPOSTEAZA, ASA CUM FACE CU STAFIA COMUNISMULUI? DE CE NU PROTESTEAZA IMPOTRIVA SITUATIEI ACTUALE DIN ROMANIA CARE, DUPA TOATE CALIFICATIVELE DATE PRECARITATII COMUNISTE DE CATRE EI, ESTE PERFECT IDENTICA?

    Fara aceste interventii, veti fi in permanenta suspectati de servilism si de faptul ca faceti jocurile puterii.
    Astept un raspuns, daca sunteti capabil…!

    • Voi raspunde domnului Paul A., interventiei imediat anterioare.

      1. are sens sa condamni comunismul oriunde si oricand. anticomunismul nu ete o ideologie, ci doar reflexul negativ al unor proiecte de tip comunist. acesta este foarte viu tocmai in inimile si proiectele intelectualilor de stanga. Ei vorbesc despre expropriere, suprimarea banilor, etc. din aceasta cauza ei incearca sa disculpe comunismul real, incalcand memoria si redistribuind fraudulos culpabilitatile. pana cand justitia nu va fi facuta, asa cum s-a intamplat in cazul nazismului, cele 100.000.000 de victime vor striga.

      2. deci anticomunismul nu mascheaza nimic, iar problemele punctuale ale criticii de stanga pot fi discutate insa fara aberatiile utopiene deja mentionate prin care tocmai stanga evoca impenitent spectrul comunismului.
      Dintre aceste chestiuni esentiale mentionati :

      a) generalizarea saraciei
      b) precarizarea educatiei
      c) neglijarea culturii

      Sa raspund: acestea nu sunt probleme asociate dreptei. Din contra: ele sunt mai degraba specifice tarilor lumii a treia, Romaniei ca stat in particular.

      Din cate stiu eu:

      a) tocmai tarile capitaliste, „de dreapta” (SUA, Japonia, Germania, UK, Franta etc.) sunt cele in care bunastarea are nivelul cel mai ridicat – spre deosebire de Coreea de Nord, Cuba, Bielorusia, Venezuela etc. sunt fiecare pauperizate datorita unei intersectii cu politicile economice de stanga. China este comunista politic, dar capitalista economic. Suedia este un stat capitalist bazat pe corporatii eficiente (Volvo, Eriksson, Saab, Iveco, Ikea, etc.) care-si permite tocmai de aceea asistenta statala.

      b) precarizarea educatiei rezulta din saracie (brain drain-ul este in primul rand o disfunctie indigena. cand voi avea ocazia voi merge sa muncesc in SUA tocmai pentru ca nu confund patriotismul cu cleptocratia statala locala). Universitatile cele mai performante sunt cele private, deci „de dreapta”, tocmai pentru ca au un management clar capabil sa dezvolte performanta, si nu sunt dominate de mafiile locale etatizate, care fac trafic si nepotism cu posturile.

      c) neglijarea culturii: acest lucru se intampla in romania din cauza ca suntem romani mai mult decat din politici „de dreaptta”. acest lucru nu se intampla in Germania de pilda. el tine mai mult de cleptocratiile locale care sunt si de stanga si de dreapta. Sa nu confundam sistemul de idei cu mafiile partidelor locale.

      4. de ce intelectualii de dreapta nu devin vocali in fata exceselor puterii? asta depinde de fiecare. sa nu uitam ca in opozitie exista si un partid de dreapta. diferenta intre cele 2 partide este o diferenta de grupuri de interese nu de ideologie. In concret, Tismaneanu nu este responsabil de toata situatia Romaniei. el este specialist pe problema comunismului si responsabil cu Raportul. Asta e competenta lui si nu trebuie sa-i cerem altceva, de pilda sa o critice pe Udrea. Insa nu aveti voie sa identificati situatia actuala cu cea comunista, macar in numele sutelor de mii de victime care au sfarsit-o in lagare.

      Criticati dvs. situatia actuala. O sa o critic si eu. Insa ma intreb ce solutii are opozitia sa umple bugetul? Eu cred ca furtul in Romania nu are legatura cu stanga si cu dreapta. Azi sunt la putere ei, maine ceilalti. Se va fura la fel, atata vreme cat statul este obez si detine inca proprietati – sa nu va faceti iluzii si sa nu puneti vina situatiei pe Plesu, Liiceanu si Tismaneanu. Daca aveti dvs solutii de iesire din criza, va rog faceti o lista.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro