vineri, martie 29, 2024

Sofia Imber, colonelul Chavez si onoarea intelectualilor

Motto: „Tine de esenta iubirii sa fie discreta, asa cum tine de a urii sa fie strigata cu spume la gura”.–Un intelectual roman

Am citit ieri, pe nerasuflate, o carte extraordinara. Se cheama “Mil Sofia”, a aparut anul trecut, si este povestea, realizata pe baza dialoguri de catre profesoara Arlette Machado de la Universitatea Centrala din Caracas, a fondatoarei acelui loc miraculos care este Museo de Arte Contemporaneo din capitala Venezuelei, o mare ziarista, o mare intelectuala si o mare constiinta. Institutia s-a numit Museo de Arte Contemporaneo de Caracas “Sofia Imber” (MACSI), pana cand colonelul Chavez a decis sa inlature numele Sofiei din titlul muzeului pe care ea l-a creat, initial intr-un garaj, si pe care l-a condus vreme de decenii. Este recunoscut drept cel mai important muzeu de arta contemporana din America Latina ( o spune, intre altii, Mario Vargas Llosa). Chavez nu-i poate ierta Sofiei Imber cateva lucruri: curajul etic, sustinerea Israelului, opozitia fata de tiers-mondism si anti-americanism, liberalismul transant, solidaritatea cu disidentii regimurilor totalitare, intre care Armando Valladares, devotamentul incasabil pentru cauza libertatii. Talibanul (Calibanul) Chavez (acest Goebbels creol, cum a fost numit) a proclamat a Cincea Republica, cea a “socialismului bolivarian”. Sofia Imber se declara o cetateana mandra a celei de-a Patra, deci a Venezuelei pluraliste, anti-dictatoriale, democratice. Cum sa nu explodeze de furie dictatorul?

Sofia Imber s-a nascut la Soroca in 1924. Mama ei era sora cu bunica mea pe linie paterna. Familia Imber a ajuns in Basarabia de la Odesa, fugind de dictatura bolsevica. In 1930 au plecat din Romania, s-au stabilit in Venezuela. Lya, sora Sofiei, a devenit prima femeie medic din acea tara, o mare pediatra, a fost la un moment dat presedinta UNICEF. A murit scandalos de devreme, in 1980 (tatal meu, varul ei primar, cu care se cunoscuse bine in adolescenta traita impreuna la Soroca, a murit in februarie 1981). Fiul ei, Fernando Coronil a fost un cunoscut antropolog, profesor la CUNY, bun prieten cu Gail Kligman si cu Katherine Verdery, autorul unei carti remarcabile despre Venezuela (“Magic State”). S-a stins si el din viata acum cativa ani, rapus de aceeasi boala neiertatoare ca si Lya.

Primul sot al Sofiei, tatal celor patru copii (Sara, Adriana, Daniela si Pedro) a fost marele scriitor Guillermo Meneses, clasic al literaturii latino-americane. Guillermo si Sofia au locuit la Paris (el era diplomat) in anii 50 si 60, au fost prieteni cu Fernand si Nadia Leger, cu Gerard si Anne Philippe si cu cati altii. Fotografiile din carte sunt fascinante. Intre ele, o poza cu Sofia, Guillermo Meneses, Pablo Picasso si Jacques Prevert. Altele cu Francis Bacon, Jesus Soto, Vasarely, Marisol, Fernando Botero. Fotografii cu William si Wendy Luers, Lech Walesa, Carlos Andres Perez, Rafael Caldera, Arthur Miller, Pablo Neruda si cu Teodoro Petkoff. O poza cu Ioan Paul al II-lea in timpul vizitei Suveranului Pontif la Caracas. Nu doar fotografii, ci si amintiri despre ei si despre atatia altii, de la Gabo (Gabriel Garcia Marquez) la Nicolas Guillen…

A urmat despartirea de Guillermo Meneses, casatoria cu Carlos Rangel, un mare jurnalist si, neindoios, unul dintre cei mai importanti ganditori politici ai Americii Latine. Cartea lui Rangel “Du bon sauvage au bon revolutionnaire” a aparut in franceza cu prefata lui Jean-Francois Revel. Tot cu prefata lui Revel a aparut si „Le tiersmondisme”. Gratie lui Carlos si Sofiei l-am cunoscut pe Revel. Tot ei mi-au facut legatura cu Georges Liebert, politolog si muzicolog, sotul lui Francoise Cachin, directoarea de la Musee d’Orsay (Francoise C., nepoata avocatului Marcel Cachin, fondator al PCF, dar si a lui Paul Signac) ajunsa directoare a tuturor muzeelor de arta din Franta, a incetat din viata in 2011).

Impreuna, Sofia si Carlos, au realizat sute de emisiuni de televiziune, au conversat cu personalitati de varf ale lumii politice, stiintifice si culturale, de la Eduardo Frei si Shimon Peres la Borges, Mario Vargas Llosa, Herman Kahn si Christian Baarnard. Au condus paginile culturale ale cotidianului „El Universal” (am publicat acolo, in 1982, un articol in care protestam impotriva distrugerii muzeelor in Romania lui Ceausescu). Erau inseparabili. Asa i-am perceput in timpul sederii mele in casa lor, vreme de cinci luni, in 1982. A fost una din marile sanse ale vietii mele. Imi amintesc perfect cina de dinaintea plecarii mele spre Statele Unite. Ma desparteam din nou de o familie in care fusesem primit ca fiu si ca frate. Carlos mi-a dat o scrisoare de recomandare catre Norman Podhoretz, editorul faimoasei reviste „Commentary”, figura proemineta, alaturi de Irving Kristol, a miscarii neoconservatoare. L-am intalnit pe Podhoretz, apoi am cunoscut-o pe sotia sa, Midge Decter, pe atunci presedinta a ceea ce a fost Committee for the World. In 1987, Midge Decter a participat la o conferinta pe care am organizat-o la New York despre criza terminala a comunismului (au participat, intre altii, Aleksandr Zinoviev, Carlos Alberto Montaner, Carlos Franqui, Ivan Svitak, Dorin Tudoran, Mihai Botez, William Luers, Richard Pipes, Daniel Pipes, Geza Szocs, Carl Gerschman, Paul Hollander, Svetozar Stojanovic, Jakub Karpinski, Alexander Smolar, Agnes Heller, Ferenc Feher, Judith Shapiro, Jan Vladislav, Antonin Liehm). Pe baza conferintei a aparut apoi un volum la Macmillan pe care l-am editat impreuna cu Judith Shapiro.

Am lucrat la Muzeu, am scris un studiu pentru catalogul expozitiei Jesus Soto. Dimineata, cand imi beam cafeaua, contemplam un tablou de Francis Bacon, daruit Sofiei de marele artist. Ascultam in nestire discul cu cantecele detinutilor din Gulag interpretate de prietena Sofiei, fostul model al lui Maillol, Dina Verny. In 1988, Carlos s-a sinucis. L-am cunoscut bine, l-am admirat, voi scrie odata despre discutiile noastre. Prin Carlos am cunoscut cativa tineri politologi venezuelieni, intre care Emeterio Gomez si Carlos Raul Hernandez, cei care continua azi linia sa de gandire. Carlos a fost intotdeuna un liberal ins sens aronian. Citea si recitea cartile lui Aron, Berlin, Hayek si Popper. Sofia, ca atatia altii, a trecut printr-o faza izquierdista (stangista), dar n-a aderat niciodata la comunism. Mai ales dupa casatoria cu Carlos, Sofia a imbratisat pozitii liberale, tot mai critice in raport cu iluziile stangii. Nu i se iarta de catre unii fosti amici nici astazi ceea ce ei denunta drept „tradarea” Sofiei. Stanga chavista o uraste, lanseaza cele mai abjecte calomnii. Opozitia democratica o admira.

http://www.eluniversal.com/opinion/121230/cuantos-chavistas-no-comunistas-hay

http://informe21.com/blog/carlos-raul-hernandez/maestro-combate

Sofia a mers mai departe, asa cum i-a cerut-o Carlos intr-o nota finala. Am ramas foarte apropiati in tot acesti ani. Acum cateva zile mi-a trimis volumul. E prima carte a Sofiei, din cate stiu, de la “Yo, la intransigente” aparuta cu multi ani in urma. Iata un fragment din mesajul pe care i l-am trimis. Nema a fost matusa mea, sota mai mare a tatalui meu, doctorita Nehama Tisminetki, vara primara a Sofiei. In 1945, mama Sofiei, Ana Baru, a dorit sa o aduca pe Nema in Venezuela. Ea a refuzat, a spus ca ramane in Romania asteptandu-si fratele care se afla la Moscova. Ai mei au revenit in tara in 1948, incepuse Razboiul Rece, nu s-a mai pus problema ca Nema sa plece. Nema a mers in vizita si a stat aproape jumatate de an la Caracas in 1979. Cum spuneam, Lya a murin putin dupa aceea, in 1980. Sofia, mai mica decat Lya cu 11 ani, m-a “adoptat” in 1981 la rugamintea Nemei, in memoria mamei , dar si a sorei sale. Lena Lecalot, prietena apropiata a Sofiei, a condus ani de zile Fundatia “Janusz Korczak” la Paris. In anii parizieni, Sofia lucrase indeaproape cu psihanalistul Daniel Lagache. Dintre intelectualii romani, pe Sofia o cunosc Dan Haulica, Andrei Plesu si Victor Ieronim Stoichita. Toti trei mi-au vorbit foarte frumos despre aceasta mare doamna a criticii de arta. Sper ca acest fascinant volum sa para cat mai curand in romaneste:

Dear Sofia,

You will not believe, but I finished the book. It is a most revealing, grippingly moving testimony about the search for truth and meaning in a world full of parallel mirros and mendacious, self-serving rhetoric. What makes the reading electrically absorbing is your refusal to adjust to any kind of fashionable dogmas. For good reasons, you despise hypocritical fools and sanctimonious preachers.

Yes, you say that existentialism was not your cup of tea, yet your whole life has been most intensely experienced as a quest for authenticity, for a realm where art, truth, and freedom become one. A strange coincidence makes that your memoir (it is, after all, a non-conventional memoir) came out in 2012. I published a book, also in 2012, in Romanian, with the title “The Secret World of the Nomenklatura: Recollections, Revelations, Portraits”. It includes a wonderful picture of Nema whom I loved dearly. I talk about how you and Carlos helped me resurrect as a Western intellectual. I even mention Lena Lecalot whom I met thanks to you in Paris, in October 1981.

You have many friends and admirers, as well as as many foes and detractors. This is my fate as well, especially after I chaired the Truth Commission (the Presidential Commission for the Analysis of the Communist Dictatorship in Romania) in 2006. Your struggle and amazing life story have inspired me. Allow me thank you wholeheartedly.

Congratulations to Arlette Machado for having made this extraordinary book possible.

(Draga Sofia,

Nu veti crede, dar am terminat de citit cartea. Este o marturie cat se poate de revelatoare si de captivanta privind cautarea adevarului si a sensului intr-o lume plina de oglinzi paralele si de retorica mincinoasa, auto-justificatoare. Ceea ce face lectura intr-adevar electrizanta este refuzul Dvs de a ceda oricaror dogme la moda. Aveti dreptate sa-i dispretuiti pe caraghiosii ipocriti si pe predicatorii bombastici.

Spuneti ca existentialismul nu vi se potriveste, dar intreaga Dvs viata s-a derulat ca o cautare a autenticitatii, a acelui taram unde arta, adevarul si libertatea se contopesc. O stranie coincidenta face va memoriile Dvs (pentru ca vorbim de fapt despre o carte de memorii neconventionale) au aparut in 2012. Tot in 2012, am publicat o carte in romaneste, intitulata „Lumea secreta a nomenclaturii. Amintiri, dezvaluiri, portrete”. Inclde o minunata fotografie a Nemei, pe care am iubit-o foarte mult. Vorbesc acolo despre felul in care Dvs si Carlos m-ati ajutat sa renasc ca intelectual occidental. O mentionez chiar si pe Lena Lecalot pe care am cunoscut-o gratie voua la Paris, in octombrie 1981.

Aveti probabil multi prieteni si admiratori, dupa cum aveti multi inamici si detractori. Acesta este si destinul meu, mai ales dupa ce am prezidat, in 2006, Comisia pentru Adevar (Comisia Prezidentiala pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania). Lupta Dvs si aceasta impresionanta istorie de viata au fost pentru mine o sursa de inspiratie. Va multumesc din suflet. Felicitari lui Arlette Machado care a facut posibila aceasta carte).

Precizez ca atunci cand vorbesc spaniola cu Sofia folosesc formularea Usted, deci persoana a doua de politete. In franceza, vous. In romaneste, este vorba de Dvs.

Azi dimineata Sofia mi-a trimis un mesaj din care reiau aici doar o fraza:

I think, and hope, more people love us than hate us… (Cred si sper ca sunt mai multi cei care ne iubesc decat cei care ne urasc…)

http://www.eluniversal.com/arte-y-entretenimiento/121205/las-mil-historias-de-sofia-imber

http://200.2.12.132/SVI/sofiacarlos/index.php?option=com_content&task=view&id=89&Itemid=275

http://elrepublicanoliberal.blogspot.com/2012/12/alicia-freilich-mil-sofia-menuda.html

PS Multumesc unui bun prieten care, citind articolul de mai sus, mi-a scris indemnandu-ma sa nu aman lucrul la un nou volum de memorii. Iata un fragment din mesajul sau: „Sa te uiti pe tine readucindu-i la viata pe altii. Autorul de memorii este cel care ii intareste umbra lui Tiresias, ca sa poata profetiza, nu cu singe de jertfa animala, ci cu singele propriu. Din viata sa readuce la viata viata altora…”

Distribuie acest articol

10 COMENTARII

    • foarte frumos textul. oameni si destine. pilde pentru cei de azi si de miine
      ps: aprecierea la texttul dlui Tismaneanu (am trecut doar prenumele)

  1. Splendid ! dle prof Tismaneanu : am fost si eu in Venezuela in anii ’80 in Delta Orinoco mai mult dupa Petrol !!(lucram la CF Braun o co de engineering in Calif) Era o tara SPLENDIDA bogata cu oameni de isprava..Acum a ajuns gunoiul Cubei…jb

  2. Frumos si emotionant text. Sper intr-o zi sa citesc memoriile d-lui Tismaneanu… cele cateva articole si carie volume cu caracter memorialistic pe care le-a scris imi starnesc apetitul.

      • Imi pare rau, dar nu cred ca ideea este ca cineva sa stea sa traduca. Daca eu de exemplu ma opun utilizarii expresiilor de genul: „Breaking news” si alte asemenea in mediul public romanesc (am observat ca inclusiv la Televiziunea Romana), nu pot intelege de ce astfel de texte trebuiesc traduse.

        Il inteleg pe domnul Uzum ca ii lipseste un element din puzzle insa cred ca societatea trebuie sa se adapteze la lumea in care traim si sa invete macar limba engleza, daca nu si spaniola sau germana sau franceza sau chineza sau mai stiu eu ce alta limba de circulatie.

        Cu repsect atit pentru domnul Uzum cit si pentru domnul Tismaneanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro