Home » Analize »Cultura »Educatie » Citesti:

Starea materială a culturii: e complicat!

Bogdan C. Enache octombrie 9, 2015 Analize, Cultura, Educatie
1 comentariu 651 Vizualizari

Starea nesatisfăcătoare a infrastructurii şi a bunurilor culturale din România face în mod periodic obiectul unor discuţii în spaţiul public, subliniindu-se în mod repetat dezinteresul autorităţilor publice pentru acest domeniu cât şi impactul disproporţionat al crizei economice asupra sa. Atât infrastructura cât şi bunurile culturale sunt înţelese în acest context într-un sens larg, chiar mult prea larg, care include aproape orice serviciu şi produs cu o funcţie deopotrivă informativă, educaţională şi de divertisment furnizate fie de organizaţii private, fie de organizaţii publice :  de la ziare şi periodice, editori de carte şi cinematografe, până la biblioteci, muzee, teatre şi alte instituţii ale artelor spectacolului. Deşi nemulţumirile nu sunt neîntemeiate, starea infrascturii culturale româneşti nu poate fi judecată în bloc, iar problemele cu care se confruntă serviciile şi bunurile culturale au atât cauze conjucturale cât şi structurale.

Criza economică  complexă  şi adâncă prin care a trecut România a afectat în mod neuniform diversele componente ale infrastructurii culturale, fie prin efectele sale avute pe piaţa privată, fie prin reducerea sau retragerea finanţărilor de la bugetul  statului. Unele componente ale infrastructurii  şi pieţei culturale au cunoscut un declin (editorii de carte), altele au fost mai puţin afectate (bibliotecile, cinematografele), în timp ce unele dintre acestea au cunoscut, nu fără dificultăţi, chiar o creştere (muzeele, instituţiile aferente artelor de spectacol). În plus, unele componente ale acestei infrastructuri – mai mult sau mai puţin culturale în sensul deplin al cuvântului, cum este cazul presei scrise – au cunoscut în perioada  premergătoare ciclului economic o serie de distorsiuni politice ale pieţei, fiind de asemenea afectate în toată această perioadă de o serie de transformări tehno-structurale ale societăţii care au modificat comportamentul şi preferinţele consumatorilor.

Evoluţia numărul de unităţi culturale, ziare & periodice şi titluri de carte

Sursa : INS

Conform datelor Institutului Naţional de Statistică, numărul de instituţii dedicate artelor spectacolului (teatre, opere, filarmonici, companii de dans etc.) a crescut cu 68% din 1990 şi până în 2014, de la 144 de unităţi la 242, iar tendinţa dominantă de creştere în acest domeniu s-a menţinut chiar şi în perioada de recesiune 2009-2011, atingând chiar maxime surprinzătoare în perioada imediat următoare de redresare : 236 de unităţi în 2013 şi 242 în 2014, faţă de 168 în 2012. Această evoluţie pozitivă a componentei artele spectacolului a infrastructurii culturale în epoca postcomunistă poate fi explicată printr-o ofertă de bază deficitară în 1990, ca urmare a represiunii şi încorsetărilor ideologice produse de economia de comandă a regimului comunist, dar şi printr-o mai mare competitivitate a acestora, printr-o adaptare mai bună la condiţiile economiei de piaţă şi o capacitate antrepenorială superioară de a răspunde la  preferinţele consumatorilor din partea teatrelor, ateneelor, actorilor, muzicienilor, circarilor ş.a.m.d.

În schimb, numărul de cinematografe a scăzut dramatic din 1990 şi până astăzi, de la 4637 de unităţi la doar 78 în 2014, cumulând 98% din stocul iniţial, deşi numărul lor a rămas relativ stabil în faza de recesiune dintre anii 2009-2011. Această evoluţie negativă a componentei cimetografice la infrastructura culturală în epoca postcomunistă poate fi explicată printr-o ofertă excedentară de bază în anul 1990, ca urmare a inexistenţei unor programe diversificate de divertisment la televiziune, dar şi printr-o proastă adaptare a acestei industrii la condiţiile de piaţă, în special la concurenţa din partea ofertei bogate a televiziunii postcomuniste, la care se adaugă, mai recent, o schimbare în comportamentului consumatorului generată de inovaţiile tehnologice produse de videotecile on-line. Două praguri temporale marchează extrem de vizibil în seria de date privind numărul unităţilor cinematografice aceste schimbări la nivelul cererii şi structurii pieţei : anul 1994, când numărul de cinematografe se înjumătăţeşte, pe fondul privatizării, de la 1 470 la 713; şi anul 2004, când numărul acestora coboară de la 151 la 85 şi apoi la o medie stabilă de +70 de cinematografe, aproape în totalitate noi, cu mai multe săli şi de o calitate superioară, aflate de regulă în mari complexe comerciale de tip „mall”. Cu toate acestea, este important de notat că, în ultimul deceniu, producţia naţională de filme, atât lung-metraje cât şi seriale de televiziune, a cunoscut o redresare, dovadă a unei creşteri de competitivitate în raport cu producţia cinematografică străină, în principal americană. Această tendinţă de redresare s-a menţinut în perioada de recesiune, în ciuda unor dificultăţi vizibile şi în fluctuaţia datelor, atingând la nivelul anului 2014 un total de 29 filme de lung-metraj, 5 filme scurt-metraje, 3 filme de animaţie, 10 documentare ştiinţifice şi 426 de seriale de televiziune (!).

Cel mai mare declin a fost înregistrat în ultimii ani de piaţa de carte, după o tendinţă puternică şi aproape neîntreruptă de creştere în cele peste două decenii care s-au scurs din 1990. Cu toate acestea, în anii de recesiune economică 2009-2011 producţia de noi titluri editoriale a înregistrat cifre-record pentru perioada postcomunistă. După un vârf de 20 595 de noi titluri publicate în 2010 şi 20 393 noii titluri publicate în 2011, numărul de titluri publicate a scăzut brusc la 15 514 în 2012 şi doar 2 769 în 2013, unde se opresc datele colectate de INS. Această creştere a numărului de noi titluri publicate la niveluri nemaîntâlnite în perioada de recesiune şi premergătoare acesteia, urmată de scăderea dramatică a activităţii editoriale în perioada de redresare, nu pot fi explicate prin transformări structurale de ordin tehnologic sau schimbări în preferinţele consumatorului, deşi  ele nu sunt inexistente pe piaţa românească, ci constituie prima facie rezultatul acumulării unei producţii de stoc, ca urmare a unei scăderi puternice a cererii în ultimii ani. Analiza aceasta este confirmată şi de evoluţia tirajelor din această perioadă, care a atins un vârf de peste 20 000 per titlu în 2009 şi 2010, nemaîntâlnit de la mijlocul anilor 1990, urmat de o scădere la 16 418 tiraje per titlu în 2011, 11 091 tiraje per titlu în 2012 şi doar 1 491 tiraje per titlu în 2013.

Numărul de biblioteci din România s-a menţinut constant din anul 1995, când începe seria de date a INS, şi până în anul 2004, la un nivel de peste 13 000 de unităţi, cunoscând apoi o tendinţă moderată de scădere, către +12 000 de unităţi între 2004 şi 2009, care s-a accelerat uşor în perioada de recesiune şi redresare, când numărul acestora a coborât la +11 000 între 2010 şi 2013, atingând un minim istoric de 10 845 de unităţi în 2014. Cauza principală a reducerii numărului de biblioteci din ţară a constat în comasarea, restructurarea şi uneori chiar desfinţarea unor biblioteci ca urmare a ajustărilor bugetare făcute de regulă de autorităţile publice locale. Că această tendinţă moderată de scădere a numărului de biblioteci în ultimii ani a fost determinată de condiţiile economice şi bugetare dificile cu care s-au confruntat autorităţile publice, o dovedeşte şi scăderea numărului de volume existent în fondul bibliotecilor, de la 172 306 882 de volume în 2011 la 167 335 971 de volume în anul 2014.

În sfârşit, există şi o componentă a infrastructurii culturale naţionale pentru care datele sunt în general pozitive : numărul de muzee din România a crescut, din 2005, când începe seria INS, şi până în 2014, cu peste 10%, de la 667 unităţi la 739 de unităţi, cu toate că în anul 2012 s-au simţit temporar efectele austerităţii bugetare, cel mai probabil prin comasări de unităţi mai degrabă decât prin desfiinţări, dată fiind revenirea rapidă în anii următori. Această tendinţă de creştere a numărului oficial de muzee s-a realizat însă pe fondul unui efect de deconcentrare geografică mai degrabă decât a unui efect de bază joasă de pornire, din moment ce numărul de vizitatori s-a menţinut constant în toată această perioada la peste 10 000 000 pe an, cu excepţia anilor de recesiune 2011 şi 2012, când numărul de vizitatori a scăzut la 8 500 000, respectiv la 9 500 000.

Eventualele măsuri politice pentru consolidarea şi redresarea infrastructurii şi a pieţei culturale româneşti trebuie să ţină cont de condiţia particulară şi de factorii specifici care afectează fiecare dintre componentele sale.

În cazul producătorilor de bunuri şi servicii culturale a căror structură de proprietate este predominant privată, de pildă, rolul statului trebuie să fie mai degrabă indirect, exercitându-se colateral prin cererea creată de sistemul public de învăţământ, rolul primordial revenind antrepenorilor capabili să capteze, identifice şi să anticipe dorinţele în schimbare ale consumatorilor. Producţia editorială – care a beneficiat recent de o scădere preferenţială de TVA de la 9% la 5% – are în genere un nivel relativ ridicat de calitate şi îşi va reveni odată cu redresarea economiei în ansamblu, chiar dacă digitalizarea cărţii constituie o provocare pentru edituri (şi, încă mai mult, pentru librari!), care va impune restructurări în activitatea de marketing. În schimb, presa scrisă – care, pe lângă un TVA diferenţiat redus, solicită şi subvenţii directe de la stat sau de la companii de stat, favorizând corupţia şi punându-şi în pericol independenţa şi credibilitatea editorială oricum şubredă – nu va cunoaşte probabil o revenire la nivelul supradimensionat din perioada fastă de la sfârşitul anilor 2000, atât datorită calităţii scăzute cât şi a concurenţei exercitate de noile mijloace de informaţie şi de expresie create de răspândirea Internetului.

În ceea ce priveşte furnizorii de servicii culturale aflaţi predominant în proprietate publică, rolul statului – atât la nivelul guvernului central, cât şi la nivelul autorităţilor publice locale – este şi trebuie să fie mult mai important dat fiind caracterul lor patrimonial, deşi nu trebuie excluse a priori diverse parteneriate public-private care să crească în mod neoneros resursele, vizibilitatea şi competitivitatea acestora. Scăderea numărului de biblioteci, precum şi a fondului de carte al acestora este îngrijorătoare, mai ales că distribuţia geografică a acestora este probabil deficitară pe axa urban-rural. Muzeele trebuie de asemenea mai bine puse în valoare şi orientate către satisfacerea proactivă a publicului, iar fondurile lor de achiziţie şi cercetare a patrimoniului ar trebui majorate.

În sfârşit, în ce priveşte componentele infrastructurii culturale în care există o structură mixtă şi diversificată de proprietate, cum este cazul artelor spectacolului şi – în mai mică măsură – a cinematografiei şi a artelor vizuale, rolul statului ar trebui să fie mai degrabă de a întreţine şi suplini ceea ce nu pot produce organizaţiile private şi de a crea condiţii generale de desfăşurare a activităţii creatorilor privaţi. Astfel, întreţinerea Arhivei Naţionale de Filme de către ministerul public este justificată, şi această activitate trebuie ameliorată, în schimb întreţinerea unei reţele naţionale de cinematografe ca în perioada comunistă sau în primii ani de după 1989 constituie mai mult ca sigur un obiectiv sortit eşecului din punct de vedere economic. Nici întreţinerea unor galerii de artă şi cu atât mai puţin a unor case de licitaţii de artă nu ar trebui să constituie un obiectiv al autorităţilor publice, dincolo de activitatea depusă inevitabil în acest domeniu de muzeele de profil. În schimb, întreţinerea unor teatre, opere, atenee şi săli de spectacole publice, naţionale sau locale, ba chiar creşterea numărului acestora prin noi construcţii, reprezintă o măsură justificată, căci ele pot funcţiona ca spaţii deschise în care să îşi desfăşoare activitatea o varietate de companii de teatru, trupe de dans, ochestre ş.a.m.d. atât publice, cât şi private, care nu ar exista probabil dacă în desfăşurarea activităţii lor s-ar baza doar pe investiţii în localuri private. În toate cazurile, subvenţiile publice directe şi micro-administrarea unor activităţi de creaţie, cum ar fi producţia companiilor de film, cea a trupelor de teatru sau a orchestrelor, ar trebui evitate şi înlocuite pe cât posibil cu un sistem neutru de facilităţi fiscale care reduce politizarea, corupţia şi tentaţia de a „alege câştigători” care se dovedesc a posteriori ineficienţi.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there is "1 comment" on this Article:

  1. Ela spune:

    Da, este complicat…Pana mai ieri vorbeam de un cerc vicios: proasta educatie – lipsa de valori – dezinteres patologic, atat fatza de propria identitate culturala, cat si de universalitate – declin social, cultural si economic, acum se pare ca cercul a devenit o spirala infernala din care doar o minune ne mai poate extrage!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Bogdan C. Enache


Bogdan C. Enache

Bogdan C. Enache a absolvit Facultatea de Stiinte Politice a Universitatii Bucuresti. Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)