Home » Analize »Cultura »Global / Europa »Opinie »Societate/Life » Citesti:

Statuia acoperită care ne-a lăsat descoperiți. Câteva reflecții pe marginea a ceea ce (mai) înseamnă să fii occidental

Adela Toplean ianuarie 28, 2016 Analize, Cultura, Global / Europa, Opinie, Societate/Life
61 comentarii 5,267 Vizualizari

Blestemul şi binecuvântarea omului de azi este imposibilitatea de a se sustrage alegerii. Nu alegem pentru că suntem, cu toţii, nişte caractere selective, alegem fiindcă nu avem încotro. Sau, mai degrabă, înşfăcăm. Exact ca în cazul atitudinii faţă de hrană, unde eleganţa unui prânz rafinat se precipită, astăzi, într-o vulgară, aproape scabroasă “haleală” la-ntâmplare şi de-a-mpicioarelea, astăzi alegem repede şi mult. Ne năpustim în bâlciul opţiunilor dintr-un fel de simţire monstruoasă şi de vedere enormă fără a ne lua răgazul redimensionării nevoii (aducerii ei, adică, de la nivelul poftei ahtiate la stabilitatea trebuinţei asumate). Alegerea este supraponderală, rezultatul său rămâne, însă, unul costeliv.

La ezitări, cumpătări şi cumpăniri am renunţat cu toţii fiindcă dacă le-am da curs, ne-am ieși din ritm. N-am mai fi “pe val”. Cu capacitatea ori mai bine zis cu reflexul de a alege repede şi bine, nu s-au născut mulţi. Pentru majoritatea oamenilor, a reflecta la “calea de urmat” este cel mult un exerciţiu crispat, efectuat şcolăreşte sub presiunea vreunui coacher angajat de șefi pentru domesticirea angajaților.

Dacă în societățile tradiționale alegerile personale erau neimperative şi relativ puţine la număr, societatea contemporană s-a ridicat, se știe preabine, pe uriaşa forţă socio-politică (și culturală) a alegerii. Alegem de dimineața până seara. Refuzul de a alege atrage după sine descalificarea din cursă. Atletismul social nu e opțional.

De bună seamă, atunci, că mersul sau ne-mersul la biserică, mâncatul cu sau fără carne, căsătoria cu vreun domn sau vreo doamnă, bumbacul ecologic sau pielea de șarpe, devin, toate, nişte libertăţi precare (așa le numea, dacă nu mă înșeală memoria, Ulrich Beck), nişte provocări conjuncturale.

Provocarea creează – ilustru şi perfid – iluzia libertăţii. “Să încerc, să nu încerc?“ Ce avem, de fapt, în față este o sărmană ipostază a eliberării euforice care însoţeşte, inerent, trecerea de la o deprindere la alta. Este vorba de acel moment în care simți cum te roade, plăcut, curiozitatea de a încerca “și asta”; după consumarea fazei incipiente, alegerea tocmai făcută se descompune lesne în acţiuni împovărătoare, flaşte care nu numai că nu au nimic dezrobitor în ele, dar întruchipează opusul însuşi al libertăţii.

Paradoxul într-o societate construită pe inestimabila valoare a libertăţii alegerii este că, mult prea adesea, această valoare ajunge să nu mai valoreze mare lucru. Omul, dator sieşi cu împlinirea socială, presat, adică, de datoria de a deveni “cineva”, se jetfeşte pe sine pe altarul unor opţiuni care, deşi ale sale, nu au nimic din solemnitatea unor convingeri. Devenită insignifiantă, alegerea reprezintă astăzi ipostaza cea mai convingătoare a impotenţei cognitive şi emoţionale a oamenilor de a lua asupra lor propriile preocupări.

Să zicem că un ins neconvins de propriile-i opțiuni dă nas în nas cu un alt ins, să zicem, musulman, a cărui unică preocupare este propriul angajament religios, total și absolut. Inevitabil, primul se simte intimidat de al doilea.

Ne-am obișnuit (sau am fost obișnuiți) să ne abținem de la angajamente totale. Firește că așa și trebuie să fie!

Sincretismul spiritual cotidian, tehnicile de self-fulfillment, exercițiile de mindfulness prin contrast cu bufeurile sângeroase ale fundamentalismului religios, par, desigur, un repaus paradisiac. Nimic mai salubru, nimic mai plăcut decât un continent ticsit cu oameni care se caută, cu frenezie, pe ei înșiși.

Așadar, nimeni n-ar fi putut născoci, în condiţiile socio-culturale contemporane, o variantă mai bună de convieţuire decât irelevanţa opţiunilor spirituale!

Să revin, totuși, la insul musulman. Angajamentul lui “excesiv” ne sperie îngrozitor fiindcă ne anulează, atât la propriu cât și la figurat.

Să ne autoanulăm atunci, de bunăvoie!

Intuiesc în această tendință de autoanulare a occidentalului profilul ambivalent al omului care se simte deopotrivă victimă și stăpân. Occidentalul generic este omul copleșit deopotrivă și simultan de complexe de inferioritate și de complexe de superioritate, omul căruia îi place să creadă că moliciunea sa este una esențialmente suverană.

Acoperirea statuilor indecente este deopotrivă reflex de apărare și concesie condescendentă. Este o opțiune grăbită, reflexivă care ține, adică, de reflex nu de reflecție. O decizie care trebuia să rezolve punctual și superficial o problemă de (deh!) scrupul religios. Or această decizie n-a fost gândită în mizele sale profunde și până la ultimele sale consecințe tocmai pentru că mintea occidentală nu mai pricepe substanța diferenței dintre noi și ceilalți.

Omul occidental de azi se teme de tot ceea e trainic fiindcă că a devenit incapabil să-și revendice public dreptul la trăinicie. El crede în precaritate fiindcă e singura care poate justifica numărul monstrus de alegeri pe care le face zilnic. Desigur, în numele spiritului democratic.

Fără alegeri, omul contemporan e mort.

Nu pot să închei acest text fără să aduc în discuție (defect profesional…) problema morții.

Căci omul acesta neconvins de propriile opțiuni se întâmplă să și moară – de moarte bună sau de mâna vreunuia care n-a înțeles nimic din  mecanismul hiper-sofisticat al toleranței occidentale.

Trăinicia înspăimântătoare a morții e imposibil de ignorat. Abordată precar, nu va deveni ea însăşi precară, va arunca, în schimb, existenţa celui care nu s-a învrednicit să şi-o aproprieze, într-o sinistră revocabilitate.

În ciuda identității noastre bine șlefuite şi a sensibilităţii uriaşe pe care o avem faţă de diverse “pachete” de idei, tehnici şi metode de self-fulfillment, mulți dintre noi părem complet lipsiți atât de simţul acut al eşecului în faţa morţii cât şi de simţul (eventualei) victorii asupra ei.

Nu mai pricepem, deci, moartea fiindcă am abandonat “suveran” toate interogațiile perene. Atletismul social presupune, printre altele și asumarea unui narcisism benign care justifică și întreține goana cotidiană după alegeri trendyConstrâns să nu se scape niciodată pe sine din vedere, omul contemporan va suferi cel mai mult de pe urma acelor opţiuni pe care şi le poate asuma cel mai puţin, şi anume, de pe urma acelora care-l privesc cel mai intim. Și ce poate fi mai intim decât moartea proprie?

Împovărat de corvoada alegerilor fără miză, rătăcind printre modele de interpretare, credințe religioase, dogme crispate, trend-uri spirituale, idiomuri și paradigme părăginite ca printr-o tabără de luptă cu corturi goale şi hoituri putrezinde, omul de azi trebuie (ce datorie funestă!) să-şi scrie totuși povestea vieţii chiar lipsindu-i noţiunile elementare de “compoziţie literară”.

Nimeni nu-şi poate spune povestea fără a avea viziunea sfârşitului. Povestea vieţii, aşa cum fiecare dintre noi se pricepe s-o spună, ar trebui să dea seamă de chipul şi de măsura în care am reuşit să conferim “tărie” sfârşitului propriu. Orice biografie vehiculează palpitaţiile morţii.

Cum voi muri și pentru ce voi muri? Nu știu răspunsul și mi-e frică să-l caut; căci dacă s-ar întâmpla să-l aflu, m-aș prăbuși în zona dubioasă a supra-umanului.

Mai bine mort decât ne-om.

Se tot vorbește despre evacuarea sensului din sfera publică. O dată cu dispariţia exerciţiului public al identificării şi urmăririi unui sens, s-a pierdut şi interesul pentru povestea cumulativă. Știm asta nu numai de la Lyotard, ci și din experiența personală. Orice mare poveste narativă constrânge nu numai prin pretenţiile sale de universalitate, ci şi printr-o “agasantă” coerenţă care ne exasperează: eforturile noastre de focalizare se mobilizează anevoios şi se demobilizează cu uşurinţă.

Și-atunci ce, oare, s-ar mai putea povesti astăzi şi apoi numi, apăsat, Povestea Omului?

Nimeni nu mai vrea s-audă astăzi de o asemenea poveste. Ar fi o rușine și o povară.

Singurele povești frecventabile rămân postările de Facebook. Singurul aer respirabil rămâne cel al compromisului compulsiv: arma cu care ne apărăm de ceilalți și de noi înșine.

Hassan Rouhani ar fi putut la fel de bine să strige: și totuși, în spatele paravanului, statuia e goală!

Și cine să-l fi contrazis?!

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "61 comments" on this Article:

  1. Vlad spune:

    Traiti in proiectii … Viata se traieste acum … Ar fi bine daca ne-am intrena in alegeri sau decizii … poate de mai timpuriu din scoala, atunci putem face aceste alegeri firesc si fara niciun efort cognitiv pentru ca ne reprezinta interior. Dar cum spunea un comentator la articolul domnului Solomon, fetita lui vine de la scoala si spune ‘eu nu stiu niciodata’. E un dram de cinism asumat intr-o societate care isi schilodeste programatic si premeditat capacitatea reflexiva. Rezultatul este un individ inert, indobitocit, care merge in turma fara o capacitate reala de a intelege de unde vine si incotro se indreapta. Dar cine sa-i spuna ?

    • Adela Toplean Adela Toplean spune:

      Și mie mi-e milă de bieții copii care nu mai înțeleg nimic din ceea ce se întâmplă în jurul lor. Nu au vedere de ansamblu fiindca nici dascalii nu incurajeaza gandirea sistematica, din păcate. Se deplaseaza – programatic, diabolic aproape! – accentele de pe intelegerea mecanismelor care ar inlesni firesc accesul la intelegerea totului, pe retinerea neintegrata a unor detalii. La final de an, elevul constata ca are de repetat niste “pachete” de informatii – unele vitale, altele secundare, altele pur si simplu futile – despre a caror pozitie prin raport cu toate celelalte nu stie absolut nimic. Ironia este ca multi dascali au pierdut ei insisi perspectiva asupra materiei pe care o predau, fie sub presiunea unei programe extrem de stufoase, fie din pricina unei pregatiri la fel de fragmentar/te ca si cea pe care o transmit mai departe elevilor lor. A insista – in virtutea aceleiasi gandiri fragmentate – pe introducerea mai multor exercitii practice sau anumitor calupuri teoretice – devine in sine o problema atata timp cat nu ti s-au format niste reflexe de integrare fireasca a teoriei in practica, de a vedea, cu alte cuvinte, lucrurile in perspectiva. Or pentru asta e, cred, nevoie nu doar de programe noi, ci si de un alt tip de discurs didactic.

      • Vlad spune:

        Cred ca e nevoie de optiuni: optionale ? Mai multe materii optionale, posibilitatea de transfer a unor credite de la alte organizatii care ofera material educational si doresc sa se acrediteze intr-un anume fel. In felul aceasta oamenii vor putea opta si vor putea alege de exemplu sa faca 3 ore la scoala si 2 ore in alta parte din ceea ce consiidera ei ca este important pentru ei si pentru copii, urmand ca la sfarsit sa se adune creditele.

  2. Ontelus DG spune:

    Putem interpreta episodul de la care a pornit acest text în cheie psihanalitică: fie și pentru o vreme, deși semne multe și vechi ne spun că lucrurile devin clar ireversibile, Thanatos câștigă partida cu Eros; pulsiunea morții învinge încet, dar sigur, pulsiunea vieții. Restul este ideologie…

    • Adela Toplean Adela Toplean spune:

      …eu, pe de altă parte, cred că din tipurile acestea de confruntări s-ar putea să prindă contur un soi de orizont final benign, s-ar putea să ne simțim (și pre-simțim) mai bine unii pe alții, fie și numai fiindcă suntem motivați de spaimă. Frica trezește. Obligă la recapitulare eficace. Un om care se teme nu-și poate permite să ignore la infinit dimensiunile reale ale amenințării. Frica mobilizează toate resursele – cognitive și emoționale – de circumscriere a pericolului. Or din asta ar putea ieși și ceva bun.

      • Claudiu spune:

        …. eu sunt de o parere diametral opusa dvs si anume ca Frica blocheaza rationalul, te impiedica sa ai perspectiva, te face sa eviti problema caci, de, tie Frica sa te uiti in acea directie. Cand spuneti ca “… Frica mobilizează toate resursele – cognitive și emoționale – de circumscriere a pericolului.” cred ca faceti o confuzie atat la nivelul tipului de frica cat si a reactiei de raspuns … Daca iti dai seama brusc ca te pandeste un tigru in tufisul apropiat atunci in mod programat se revarsa brusc in tine o mare cantitate de adrenalina care redirectioneaza toata capacitatea de efort catre muschi dandu-ti sansa sa ai reactii de cobra si in plus sa bati la viteza un campion olimpic, dar cu pretul inchiderii sistemelor organice mari consumatoare de energie in timpuri normale asa cum sunt sistemul imunitar si procesele mentale … la un moment dat nu poti sa le ai pe toate, este ori-ori. Deci cand tie frica nu poti gandi corect si rational, asta n-o spun numai eu ci mai toti medicii din domeniu precum si anticii, aspectul este cunoscut de mii de ani. Nu confundati capacitatile crescute fizice cu cele mai inalte rationale, mentale sau cum vreti sa le spuneti.
        Vorbesc desigur de ce se intampla la marea majoritate a oamenilor, dar exista si insi antrenati cate 20 ani la rand in conditii de front de lupta asa cum sunt unii militari, dar si aceia extrem de putini, care intr-adevar in conditii de mare stress iau decizii bune … dar inca o data, aceia sunt mari exceptii si nu cred ca de ei vorbeati.

  3. bogdan192 spune:

    Miss, miss, what about the Bill or Rights, the Declaration of Independence, the Geneva Convention and the Universal Declaration of Human Rights? See, western weak, frail picky-choosy men and women wrote all that crap. What does our friend with the camel and the Snackbar have? Sharia? Well that might explain a few things…

    • Adela Toplean Adela Toplean spune:

      I’m not quite sure I understand in what what direction you’re going with your rhetoric…

  4. Adrian Popescu spune:

    ,,Blestemul şi binecuvântarea omului de azi este imposibilitatea de a se sustrage alegerii. ,,

    Oare cum poate fi o stare , blestem si binecuvintare in acelasi timp ? Numai cei care nu stiu ce e cu ei si in capul lor pot spune asa ceva .
    As intreba pe autorul articolului ce rost mai au frazele sale atita timp cit nu noi alegem sa ne nastem ? Consider ca articolul e o ,,batere ce campi,, . Eu prefer sa fiu moral si nu occidental .Si ma lupt in fiecare zi sa reusesc .

    • Adela Toplean Adela Toplean spune:

      Nu pot decât să vă admir verticalitatea și, pe ansamblu, “aerul” nedilematic. Vă doresc să ieșiți învingător din bătăliile pe care le purtați în fiecare zi!

    • ion adrian spune:

      Cred ca daca ti-ai propune ceva mai controlabil, adica: “macar sa nu sporesc cantitatea de rau din lume” ar fi o optiune mai interesanta.Binele raul si moralitatea constituie un nod, desigur nu gordian, dar destul de complicat :)

  5. rucs spune:

    Gata, am salvat pagina cu articolul asta, merita sa il am in istoric.
    Foarte adevarat… Problema este ca excesiva problematizare anuleaza adesea fapta. Emasculeaza. Mai avem nevoie si de certitudini, nu doar de interogatii. Si cum se pot obtine certitudinile astea? Prin verificare, empiric – e ceea ce se numeste traditie. Profitam de experienta verificata a altora, profitam de niste carti, de niste studii, de o zeste culturala… Daca suntem excesivi de aroganti si renuntam la experienta altora, o sa stam de fiecare data sa reinventam roata, dupa propriile puteri, caci intelepciunea altora ne naste suspiciune. Antoine de Saint-Exupery (in Citadela) spunea ca acel cuceritor analfabet, dar cu o mare vointa, este superior geometrului (a se citi, omului de stiiinta). Pentru ca acel cuceritor descaleca in desert, face un semn si prin vointa lui se aduna geometrii, care fac planuri si ridica in pustiu o noua cetate. Cam asta cu firele pragmatice, non-reflexive… Din acest exces de prudenta se poate ajunge la inactiune. Pentru ca dadeati exemplul musulmanilor, foarte angajati si decisi ideologic, eu as aminti tot de musulmani, dar pe un plan mai frivol. Din pacate, de multe ori cand un musulman se hotaraste sa cucereasca o europeanca (si sa o si converteasca la islamism), o face. Ma gandesc ca asta se intampla si pentru ca musulmanul emana acea siguranta, acea forta trufasa a celui care stie, vrea, face. Din pacate, de multe ori europeanul nostru, efeminat de interogatii, nu mai are vana eroismului (caci suntem chemati la un eroism cotidian), ci are in cap planuri imediate – cum sa castig mai multi bani, cum sa imi cumpar o cravata asortata cu sacoul de acasa, cum sa imi caut fericirea. Nu e prea seducator pentru o femeie, cel putin nu in comparatie cu barbatul ala care seamana cu un berber ce tocmai a coborat de pe un pur-sange arab, in fata cortului. Si care, ca sa vezi, stie asa de bine ce vrea.

    • Adela Toplean Adela Toplean spune:

      Aveți dreptate, o perpetuă stare de ruminație e un rău la fel de mare. Am cădea din lac în puț. Problema este alta: după capul meu, cele două stări (aceea de ruminație patologică, de patologie a voinței – pe de o parte – și de alegere frenetică, ne-reflex/ctivă – pe de altă parte) NU se exclud, dimpotrivă, se cheamă reciproc. Ambele au în spate inadecvarea la realitate. Omul temător, neracordat la lumea reală, omul cu identități fragile, omul cu profil vulnerabil, neasumat și neașezat ÎN propriile-i coordonate trece adesea dintr-o extremă într-alta. Fie nu se poate opri din ales, fie e incapabil să se decidă. Cade, cum spuneam, din lac în puț. Anxietatea și nesiguranța îi împinge s-o facă și pe una și pe alta. Și lipsa de racordare REALA la el însuși.
      A te îndoi de ceva atunci când ai motive s-o faci și a avea certitudini atunci când ai strâns suficiente argumente, sunt, cred, ambele, reacții sănătoase, perfect în regulă. Problema nu e că ești sigur de niște lucruri (pe care ar trebui să ai curajul să le și susții) sau că nu ești sigur de niște lucruri (pe care ar trebui să ai curajul să le “apuci” de coarne ca să vezi care aspecte îți par inabordabile și de ce). Problema e când ești incapabil să iei asupra propriile preocupări, cum ziceam în text. Cam așa văd eu lucrurile.
      Nu știu ce să zic de atuurile bărbaților musulmani în fața europencelor. :) Așa o fi. Nu zic nu. Dați-mi timp de gândire… :)

    • ion adrian spune:

      Certitudini absolute nu poti avea pentruca lumea reala ca si stiintele naturii are la baza permanent inductia incompleta, cu ea operam si luam decizii si apoi actionam, cea completa este doar la matematica, adica daca ne gandim ca s-a spus ca limba Divinitatii este matematca . Asadar nu poti trai fara rest si daca o faci risti enorme dezamagiri. Vorbeam undeva mai sus adica pe firul dlui Liiceanu, despre capacitatea de obiectivare, ea poate fi perfecta dar restul este ca nu tii cont de ea in raport de multe, ultima reduta fiind propriul egoism.

  6. io spune:

    @Bogdan

    N-ai inteles nimic.

    Iar faptul ca aduci in discutie camila, snackbarul si Sharia in contextul Iranian nu dovedeste decat ca esti un ignorant. Mai citeste ce inseamna Iranul!

    • Adela Toplean Adela Toplean spune:

      …acum, pornind de la replica Dvs., înțeleg încotro ar putea să bată comentariul respectiv. Pe mine mă nedumerise, atâta tot.

  7. adrian rusu spune:

    Este e epidemidie de articole provocatoare pe Contributors. Bravo, d-na/domnisoara ! (acolo însă, e „flaSCe”, nu „flașTe”; nicio declinare nu e cu „t”). Intr-adevar, nimic mai salubru decat un om care se cauta. Dar, știți, „self-fullfilmentul” (iar, dublu „l”) nu prea exista in lumea musulmana. Ca sa se „fullfileze” musulmanul trebuie sa o faca cu alte idei si sentimente decat cele produse de el insuși. Daca le aplica pe cele convenite de comunitate, de oumma, atunci e un om implinit. Așa ca el nu SE cauta, ci doar cauta; nu mult timp, de altfel: cand intra in lume, adica atunci si-a terminat studiile, are o meserie si isi ia o nevasta, nu mai are decat sa se conformeze; ca in-divid (unic) e deja mort.
    Pe de alta parte, aveti dreptate cand ziceti de omul occidental, post-crestin (inainte de a fi crestin, totusi): nu mai poate fi decat neconvins: a abandonat comunitatea gregara pentru a nu se gasi (inca) pe sine. Iar „angajementul” e mai ușor cand ai o turma in spate. Si moartea e mai usoara, fireste.
    (Am vazut de dimineata filmuletul cu cutiile albe peste nuduri…Dumnezeule ! Am evitat sa il pun pe pagina mea de FB, la fel cum am evitat sa pun si decapitarile).

    • adrian rusu spune:

      „adica atunci CAND si-a terminat….”

    • Adela Toplean Adela Toplean spune:

      Mulțumesc pentru observații, și pt cele în literă și pt cele în spirit. Nu pot decât să-mi asum, rușinată, schilodirea flasc-ului. Voisem, inițial, să scriu “fleșcăite”, apoi m-am răzgândit, și uite-așa a ieșit “flaște”. Iertare. Cât despre misspelling-ul cu pricina, nu știu unde l-ați găsit în text că eu nu-l găsesc.

      Revenind la discuție, nu știu de unde s-a înțeles că musulmanul ar căuta să se fulfill-eze. Eram de la început de acord cu Dvs.: nu e în fișa postului.
      Ce spuneam eu e că micile acrobații spirituale, tehnicile de căutare a sinelui, sincretismul religios – toate astea, specifice lumii occidentale, “arată” foarte bine dacă ar fi să le comparăm cu nenorocirile aduse de fundamentalismul religios. Era o ironie aici.

      Dar GIF-ul cu fetele de la Moulin Rouge dansând după paravan l-ați văzut? :) E mai deștept decât cel cu dulapurile.

  8. luci spune:

    O meditatie ,existentiala, ingenioasa . Si statuile grecesti sint goale . Dar poate ca ceea ce dintr-o parte pare slabiciune si concesie , din cealalta parte este flexibilitate si diplomatie , politica , in sensul bun , politete , batrinetea e ceva mai rabdatoare , nu se lasa prea usor inflamata de ,angajamentele totale, .Flexibilitatea este mai trainica si mai fructuoasa decit ,forta, . Cu generalizarile nu ajungem nicaieri , nu exista un ,om occidental, , generalizarile conduc la esentialism : un fel de biologism , dupa care omul este produsul ,mediului, , cultural , politic etc. , fabricabil prin inginerie genetica , un homunculus . Iar daca interogam o civilizatie nu ne vom adresa mediocritatii , colectivului , ci virfurilor si , vorba lui Nietzsche , drumul cel mai scurt in munti e de la un pisc la altul , asa ca problemele ,de la ses, ar putea fi irelevante sau , mai pe sleau spus , mocirloase . Cit despre moarte , doar cei care au trait-o stiu sa vorbeasca despre ea . Numai bine va doresc si ,sa gindim pozitiv, !

    • Adela Toplean Adela Toplean spune:

      Aici suntem de acord: flexibilitatea e mai trainică decât forța.
      Eu cred însă că a fi flexibil înseamnă să ai o aderență exemplară, cât se poate de pertinentă, la lumea reală. Omul flexibil e ASUMAT flexibil. El nici nu alege de dragul alegerii și nici nu se pune la îndoială de dragul de a se îndoi. Cam asta spuneam.

      Și celălalt aspect: nu poți evita generalizările doar de dragul de a le evita.

  9. Lucian S. spune:

    Fara sa ma refer direct la textul de mai sus (care dealtfel mi-a placut, e interesant) pot spune ca invelitul statuilor s-a facut din frica si umilinta provenita din slabiciune economica. Italia s-a prostituat pentru un pumn de arginti (ma rog, un sac de arginti se pare, vreo 14 mld). O fi o alegere pragmatica? Poate. Daca nu o faceau ei atunci se gaseau altii sa-si inveleasca statuile. De ce nu si femeile? De ce nu-si acopera si femeile care vor fi vazute de marele conducator Iranian? Acestea nu atenteaza la credinta lui? beahhh… Ipocrizie dusa la apogeu. Ca si in cazul refugiatilor. Ca european mi-e rusine de gesturile astea de umilinta exagerata care n-are nimic de-a face cu protocolul diplomatic. Si lantul rusinii nu s-a terminat, doar a inceput odata cu ridicarea sanctiunilor economice impuse Iranului atitia ani. Cine e la rind trebuie sa ridice stacheta, bineinteles.

    • Adela Toplean Adela Toplean spune:

      Ar fi, într-adevăr, interesant de văzut dacă va mai acoperi cineva ceva în viitorul apropiat de teama vreunui ochi pudic. Mă întreb, adică, în ce măsură am putea vorbi de o tendință.

      • Lucian S. spune:

        Citesc ca dineul cu presedintele Frantei a fost anulat din motivul ca vinul nu a fost scos din menu de catre gazdele franceze la cererea iraniana. A fost propus in schimb o masa in doi, fara vin dar delegatia iraniana a refuzat oferta considerind-o insuficienta.
        Franta, respect. (Sincer nu ma asteptam…).
        A innebunit lumea, fratilor !

      • ion adrian spune:

        Corectitudinea politica va va face sa vedeti multe .Mi-e frica ca din ce in ce mai multe. :)

  10. ion adrian spune:

    Dna Adela Toplean,
    Exista o drama a optiunii a alegerii de care sufera toti cei constienti ca orice alegere inseamna uciderea tuturor celorlalte posibilitati care erau la dispozitia optantului pana cand acesta decidea irevocabil si actiona in sensul alegerii sale. Poveste magarului lui Buridan care moare de foame nefiind in stare sa opteze intre doua cantitati egale(pentru simturile lui) de hrana desi are un alt scop(legat de legea identitatii si a liberului arbitru ) este in acelasi timp si o ilustrare a acestei drame.
    Acesta este un motiv pentru care multi se simt mai liberi in armata sau in orice activitate obligatorie in care problema vesnicei optiuni este eludata si asta explica marele succes pe care il au si-l vor avea totalitarismele de tot soiul.
    Sper sa fi completat intr-o anume masura cele spuse de dvs :)

    • Adela Toplean Adela Toplean spune:

      Excelent punctat. Așa e. Despre patologia voinței am scris câte ceva într-un comentariu la acest articol. Poate vă ridică mingea la fileu :)

      • ion adrian spune:

        Stiti, de cate ori intru aici sunt napadit de astfel de mingi pe langa cele produse de jocul acela al ielelor care ne mai imbolnaveste pe cate unii. Dar nu pot fi suparat, caci cred (nimeni nici nu poate confirma dar nici infirma) ca datorita acestui joc, odata in viata am auzit “muzica sferelor”. Rezultatul nu ar putea dovedi ca am si auzit-o, dar eu stiu.
        Este prima oara cand scriu depre aceasta, dar articolul dvs si ce s-a scris pe aici m-a provocat :)

  11. Anonymous Coward spune:

    @bogdan Chestia grava, dupa parerea mea, e ca cam toate documentele pe care le pomenesti au fost scrise in rma cu decenii bune. Nu.ti da de gandit treaba asta?

    • Adela Toplean Adela Toplean spune:

      Mie una îmi dă. Poate îi dă și lui Bogdan. Și mai am un motiv de neliniște: faptul că nu mai înțelegem legea (fie ea și una bună) altfel decât în litera sa. Spiritul legii ne rămâne, for some reason, inaccesibil.
      E, cred, vorba și de o lipsă de disponibilitate spirituală, de o inabilitate de a “lucra” cu spiritul, cu lucrurile mai puțin clare și cu nuanțele. Am ajuns să fim complet lipsiți de simțul nuanței și pentru că, prin nefolosire, s-a atrofiat.

      • ion adrian spune:

        Este cea mai subtila forma de agresiune a totalitarsmului desi poate ar fi mai bine sa-l pomenesc pe Satan caci ce am vazut pana acum sunt doar actiunile adjunctilor sai El incepe insa sa intre in joc . :) =)) :)

  12. Anonymous Coward spune:

    Parerea mea e ca singura problema a occidentului vine din abordarea gresita a problemei libertatii de alegere. Suntem invatati sa ne intrebam ce vrem, nu ce vrem sa facem. Ceea ce ne canalizeaza spre alte alegeri decat cele esentiale. Anume, alegem din ceea ce lumea ne ofera, in loc sa alegem din multele noastre posibilitati de a face ceva. Putin reformulat, lasam lumii controlul asupra vietii noastre, prin faptul ca lumea controleaza setul din care putem alege, nu noi.

    Exemplu trivial, dar dupa parerea mea relevant: cati dintre noi, cei care nu suntem calatori profesionisti, se complica sa-si planifice singuri concediul anual, an de an, in loc sa cumpere un pachet predefinit oferit de o agentie de turism? N-o facem nu din lipsa de timp, de informatie sau din alte motive, ci pur si simplu din cauza unei crunte apetente pentru risc – risc asumat intotdeauna atunci cand iti ceri ceva tie insuti, in loc sa alegi dintre mai multe oferte externe.

    • Adela Toplean Adela Toplean spune:

      Așa este. Foarte bine punctat: una este să ne întrebăm ce vrem și cu totul altceva este să ne întrebăm ce vrem să facem, cu ce scop/consecințe, cu ce mize, pe ce premise etc.
      Nu mai gândim până la capăt, iar din pricina asta nu mai avem acces la esențe. La propriile esențe în primul rând, la esențe în general în al doilea rând.
      Suntem într-un defazaj permanent cu noi înșine și cu lumea înconjurătoare. Efortul de a prinde din urmă “ceva” (ce?) este atât de mare și ocupă atât de mult spațiu emoțional și atât de multe resurse cognitive (dar nu numai), că arareori reușim să ducem la capăt în condiții impecabile un proces decizional.
      Asta și pentru că suntem incapabili să facem o distincție clară între priorități și nevoi.

    • Cinicul spune:

      Mi-a placut comentariul dvs.
      Ati ridicat cea mai serioasa problema a societatii, cea a libertatii. 90% din indivizi nu stiu ce sa faca cu libertatea de a alege si lasa decizia pe seama ofertei existente. Din acest punct de vedere individul din societatea occidentala, libera, nu se deosebeste prea mult de cel din societatile totalitatare, singura deosebire este cea de oferta, iar alegerea ofertei o fac, mai intotdeauna, altii.
      Libertatea inseamna a explora dincolo de oferta facila, imediata, de a nu te conforma modei. Aud prin jurul meu ca iarna asta se poarta bleu sau roz si ma gandesc cu groaza cum nimeni nu se intreaba cine a decretat ca roz se potriveste mai bine in iarna lui 2016 decat in 2015. Omul occidental este, paradoxal, mai conformist decat cel din sistemele totalitare, pentru ca, in naivitatea lui, nu-si da sema ca este conditionat din clipa cand a deschis ochii. Indivizii din sistemele totalitare aveau (sper ca mai au) un scepticism puternic fata de oferta societatii si cei crescuti in acest sistem raman vaccinati pentru restul vietii chiar daca traiesc in Elvetia sau Canada.
      Imi aduc aminte de ca domana Mungiu a scris cum s-a dus, in anii 90, intr-un sat din Vrancea si a intrebat-o pe o batrana de ce nu voteaza cu Iliescu si nu cu Constantinescu. Batrana (care poate prinsese si perioada de asa zisa societate democratica interbelica) i-a raspuns ca voteaza cu Iliescu pentru ca este presedinte, cand va fi Constantinescu presedinte va vota cu el. Coana Efimita era de departe mai deschisa la minte.
      Este evident un exemplu exagerat de « alegere » a unui oferte pusa in fata noastra. Nu este insa cu mult diferit de felul cum aproape 100 MM americani l-au reales be Bush jr in 2004. Sa mai adaug ca in 200 ani in US nu au ingtrat in Congres decat doua partide politice ?

      Comportamentul de turma este la fel de prezent in lumea occidentala precum in cele totalitare, diferenta este de mijloace prin care se face educarea turmei si inducerea iluziei alegerii libere. Exemple sunt peste tot. Este destul sa vezi cozile din fata unui magazin care vinde un nou model de telefon Apple, la un prêt ridicol de mare, ca sa intelegi gradul de conditionare la care a ajuns individul occidental (asta se intampla si in Romania, pentru ca mecanismele de indobitocire au intrat pe rol si functioneaza foarte bine si la noi).
      Incapacitatea de a alege se reflecta in final in sfera politicului. Multi din cei cu care vorbesc realizeaza ca globalizarea distruge clasa mijlocie din tarile occidenetale, ca reduce numarul de muncitori angrenati in industrii care pana mai ieri erau mandria Occidenetului, tranferandu-le in China, India sau Filipine, si totusi voteza in mod consecvent aceleasi partide politce (fie de dreapta, fie de « stanga »). Un sistem extrem de performant de « manufacturing consent » ii impiedica sa aleaga corect ori sa respinga oferta propusa. De aici si aparenta lipsa de conflicte sociale.
      Marine Le Pen avea dreptate cand spunea, dupa alegerile regionale recente din Franta, ca stanga si dreapta si-au dat mana pentru ca sunt amandoua adepte (sau sclave) are globalizarii, ale unei false competitii globale din care ies castigatori numai cei care o organizeaza, nu si cei care participa la ea. Oricat nu-mi place extremismul de nici o orientare, aici nu pot sa nu-i dau dreptate.

      • ion adrian spune:

        Globalizarea este de neevitat, dar ca tot ce exista si se intampla cu omul de la “pacatul care l-a azvarlit in natura si in dualitate ” (sa fie clar: este o metafora) are ca orice foaie de hartie(eu ii spun foaie dialectica :) ) doua fete una alba si una neagra si putem asocia aceasta dihotomie cu ce vrem Bine/Rau, Diavol/Dumnezeu etc etc . Problema este pe ce fata ne aflam si repet nu ma trimiteti la Mobius ca nu ma joc.As dori sa fim pe cea pe care ar fi Bine sa fim dar asta depinde de noi. Dumnezeu desi ne-a zvarlit in dualism si in natura, ne-a lasat ca mostenire a Sa a chipului si asemanarii cu El, ratiunea si liberul arbitru(nu se poate nici aici una fara celalalt) doar ca sunt pe aceiasi parte a foii , de fapt pe ambele, caci si Diavolul are instrumentul divin al Ratiunii si cel uman al liberului arbitru.
        Dumnezeu este liber in mod absolut, de fapt in el se intalnesc toate opusele realizandu-se dorinta lui Nicolas Cusanus.
        Este Transcendenta pura si ca atare nu suporta descrieri limitative sau dihotomice

  13. Mihai Apian spune:

    Câteva observaţii asupra articolului. (1) Fundamentalismul religios nu presupune, în mod necesar, cum afirmă autoarea, „bufeuri sângeroase”. A se studia conceptul de „fundamentalism religios”. (2) Există variante de convieţuire mult mai bune decât varianta convieţuirii prin ignorarea („irelevanţa”) opţiunilor spirituale. Iar ignorarea opţiunilor spirituale ale semenilor din comunitate poate duce exact la imposibilitatea convieţuirii. În realitate, aceste opţiuni sunt luate în consideraţie de toţi. Puţini sunt cei care se iau de credinţa altora sau care se apucă să înjure opţiunea spirituală a altora. Printre ei, o făceau, sistematic şi făţiş, numai cei de la Charlie Hebdo. Rezultatul nu s-a lăsat prea mult aşteptat. (3) Nu există un mecanism „hiper-sofisticat” al toleranței occidentale, pentru că „toleranţa” respectivă e mai degrabă o alienare şi rezultatul unui proces de laicizare, care a îndepărtat suficient din interacţiunea socială coliziunea dintre principii (credinţe) diferite sau contrare. De aceea, mă mir când autoarea ne dă de înţeles, prin contrast, că dumneaei ar fi înţeles „mecanismul hiper-sofisticat al toleranței occidentale”. (4) E inadmisibil să arunci un blam asupra musulmanilor printr-o expresie depreciativă („insul musulman”) şi prin atribuirea acestuia a unui „angajament excesiv”. Autoarea încă nu a perceput că, în materie de credinţă, angajamentul faţă de dogme, faţă de divinitate nu poate fi considerat niciodată excesiv. Se înţelege, de aici, că, în opinia autoarei, un angajament corect în credinţă ar înseamna ceva „căldicel”, un fel de nici albă, nici neagră, adică neautentic. Dar tocmai ceea ce îi pare periculos autoarei la un musulman (adică excesul, dar nu excesul de angajament, ci excesul văzut ca depreciere a celuilalt sau a credinţei lui), se regăseşte chiar în cuvintele autoarei. Un musulman, pe bună dreptate, ar putea să o acuze pe autoare de ură religioasă şi nu cred că i se va părea excesiv. (5) E foarte ciudat că autoarea îndeamnă cumva la reflexie, la „viziunea sfârşitului propriu”, în timp ce, câteva rânduri mai jos, ne spune că răspunsul la întrebarea „Cum voi muri și pentru ce voi muri?” ar declanşa o prăbuşire în „zona dubioasă a supra-umanului”. Cred că termenul corect era „supranaturalului”. Iar apoi, mă întreb: dacă tot scrii articole despre reflexie, „viziunea sfârşitului”, „opţiuni intime”, moarte, „povestea omului”, cum e posibil să scrii că ţi se pare „dubioasă” zona „supra-umanului” (probabil cu sensul de supranatural) ?! (6) Articolul cuprinde multe pasaje greu descifrabile, cum ar fi pasajul în care se afirmă că „Povestea vieţii (…) ar trebui să dea seamă de chipul şi de măsura în care am reuşit să conferim “tărie” sfârşitului propriu”. Chiar aşa? Autoarea e preocupată să dea „tărie” sfârşitului propriu? Ce înseamnă „tărie”? O ultimă zvâcnire în poziţia de drepţi? O sfidare a propriei extincţii? O suflare puternică în flacăra lumânării aşezată pe ultima clipă a vieţii? (7) Eu cred că era o mai bună opţiune pentru autoare ca, înainte de scrierea acestui articol, acesta să fie mai bine gândit, cuvintele mai bine alese, iar ideile mai bine înţelese. Dar o să merg pe ideea autoarei, şi o să conchid că a ales să-l scrie pentru că, altfel, fără această opţiune, ar fi fost, cum zice dumneaei, ca omul contemporan „fără alegeri”, adică „mort”.

    • Adela Toplean Adela Toplean spune:

      1). Nu presupune, sigur că nu presupune. Dar pe mine mă interesa să clarific contrastul dintre exerciții spirituale “ușoare” care nu antrenează angajamente totale și care sunt extrem de frecvente de-a lungul și de-a latul lumii occidentale, și poziția foarte apăsată, foarte fermă a celor care sunt angajați total, fără rest, în ceva. Cumva, occidentalul crede că prima variantă e dezirabilă deoarece inofensivă, iar a doua problematică, deoarece prea vehementă.
      2). Era o ironie acolo. Pură ironie. Normal că există. Regret că n-am reușit să transmit clar cititorilor care era rostul acelei afirmații. Dacă era “pe bune”, nu mi-aș fi permis să pun semnul exclamării. :)
      3). Și aici era o ironie! Mă miră faptul că nu ați surprins-o. Nu de alta, dar fragmentul respectiv îmi pare lămuritor în privința asta. Am explicat în alte paragrafe ce era de explicat, iar în contextul fragmentului respectiv, referirea la un mecanism “hiper-sofisticat” al toleranței trebuia să fie una mușcătoare. Îmi pare sincer rău că ați ratat efectul. O fi fost vina mea.
      4). Stați așa că sunt doi inși: insul occidental și insul musulman. N-am făcut discriminări.
      5). Un lucru e clar: e ceva în stilul meu de a scrie (nu în modul meu de a gândi, fiindcă ați fi surprins cât de similar gândim problema), e deci, ceva în stilul meu de a exprima lucrurile care pur și simplu nu ajunge la Dvs. Practic, mi-ați reproșat rând pe rând aproape toate nuanțele pe care încercam să le propun – printr-un stil, recunosc, poate mai puțin obișnuit în mediul jurnalistic. Deși pe fond, eram de aceeași parte a baricadei. O altă ironie, iată! :)
      6.), 7.) Q.E.D.

      • ion adrian spune:

        Multumesc . Nu-mi aminteam o propozitie pe care doream sa o scriu ptr dl jud Danilet si anume ca in puscarie toti detinutii sunt egali, nu mai sunt fostul x sau fostul y ci detinutul x sau detinutul y..Singura deosbire permisa este cea naturala intre posibiltati fizice sau intelectuale in baza carora ei sunt incadati in programele educative sau de prestatii de munca utila social . Motiv pentru care dna ministru Pruna are dreptate. Spusa dvs de la pct 4 mi-a declansat reamintirea.;)..

  14. cristian dragnea spune:

    un text apocaliptic, ultimativ inainte sa inceapa, concluziv inainte de premize, grabit sa diagnostice pripele inconjuratoare. nu in ultimul rind, prins in capcana paradoxului pro-occidentalului roman: cel care se defineste implicit ca anti-neoccidental si in acelasi timp cinta prohodul occidentului cu care nu se identifica.

    sa ne globalizam dar sa ne-ncuiem in pivnita, sa analizam lumea larga, dar cu ferestrele inchise, sa descilcim fenomene culturale fara vreun reflex de diplomatie, si nu in ultimul rind sa ALEGEM ca “toti ceilalti” sa-i punem pe toti musulmanii in acelasi lagar conceptual si sa scriem concluziile cu font gras.

  15. golan spune:

    V-as invita intr-un sa munciti o vreme intr-un start-up sau sa luati parte la un proiect social de impact real si direct pentru oameni necajiti ca sa intelegeti ce inseamna puterea deciziei. Nu-mi pare ca ati avut parte de contributii productive personale sau la adresa societatii din ce scrieti. Este usor cand tu nu poti, nu ai avut sansa sau oportunitatea sa traiesti astfel de experiente sa crezi ca lumea este asa, dar nu este, este condusa de oameni cu initiativa si de oameni care ofera altora ceva pe care oamenii il apreciaza, oricat de superficial ar fi.
    In lumea mare, a adultilor, se iau decizii si au impact, au si asupra a celor care nu-si asuma aceeasi responsabilitate si aceleasi riscuri, oameni care pe urma se plang ca restul (evident nu ei) sunt ca o turma.

    Invatamantul nu este de vina pentru asta cum ati scris in replica la un alt comentariu. Aceasta trebuie sa formeze niste aptitudini elementare, corect, dar cine intelege puterea alegerii stie ca nimeni in afara de individ nu este responsabil de ce este capabil individul. Educatia incepe acasa, se contureaza la scoala, dar o definiteaza individul prin tot ceea ce face de-a lungul vietii.

    Occidentul traieste intr-o societate in care alegerea este optionala si tocmai asta ii da valoare. Faptul ca unii oameni nu profita de aceasta sansa ar trebui sa ne dea de gandit poate, dar dovedeste ca este inca optionala alegerea. Puterea acestei realitati in lumea occidentala este ca alegerea se transforma in initiativa si ea genereaza creativitate si inovatii intr-un ritm atat de alert, o calitate cu care doar cultura occidentala se poate lauda. Si este de-a dreptul savuros sa vezi cum procentul persoanelor cu iniativa creste in societatile cu o lunga traditie a optionalitatii alegerii.

    • Adela Toplean Adela Toplean spune:

      Nu văd în ce fel perspectiva Dvs o exclude pe a mea. Mie mi se pare că vorbim de lucruri diferite.

  16. luci spune:

    Multumesc pt. raspuns.Comentariul era , cred ca ati sesizat , putin ironic . Asadar : ,omul occidental, , ca om generic , nu ar putea fi decit omul occidental mediu sau mediocru , ii e caracteristica o anumita mediocritate , tot asa cum ,omului oriental, ( ? ) ii este un alt tip , ambii sint receptorii locurilor comune si prejudecatilor lumilor lor . Libertatea alegerii , angajamentul , presupun libertate , o independenta (nu revolta) fata de ,mediu, si inertiile lui . In concluzie , omul liber , responsabil , nu este oriental , occidental , modern sau medieval , este om si atit . Important este , cred , sa evitam ,generalizarile, in sensul de categorisiri ( nu va acuz de asa ceva , era doar un prilej de reflectie ) , occidental vs. musulman , japonez etc. , am folosit cuvintul mai blind de esentialism ; altfel spus , omul nu se explica prin asemenea atribute , ci le explica . ,Omul occidental, e un om abstract , un sablon sau o constructie computerizata , statistica , care sa acumuleze toate ,trasaturile comune, , inevitabil contradictorii . Fiecare problema trebuie tratata punctual , prin propriile cauze , acelea ,proxime, , nu prin acelea ,ultime, , caz in care analiza se dilueaza in meditatie sublima , despre orice si despre nimic . In cazul de fata , cauzele sint politice , nu metafizice , se bazeaza pe o solida traditie politica iar politica este o arta a compromisului , si orientalii respecta , dintotdeauna , un protocol foarte rafinat : ar fi oportun , oare , sa ia in calcul afisarea unor nuduri , ca un schimb de amabilitati ?

  17. AT spune:

    Nu pot sa inteleg cum statuile au trebuit acoperite, si in acelasi timp vinul a trebuit pus pe masa inaintea invitatului.
    In rest, un comentariu jos palaria.

    • Adela Toplean Adela Toplean spune:

      Tocmai că nici vinul n-a fost pus pe masă.

    • George Gafencu spune:

      Domnule AT,

      Dupa mine cedarile in privinta vinului si statuilor au fost extrem de prost alese.

      Hai sa stam si sa judecam drept, pentru ca discutia asta e mult mai larga decat vinul sau statuile.

      O sa luam ca discutie vinul. As putea vedea de ce au acoperit statuile desi nu sunt de acord cu asta din alte motive.

      Vinul e pe masa. Nimeni nu l-a bagat pe gatul iranienilor si tot ce aveau de facut e sa ignore ca exista vin pe masa si sa isi vada de mancare. Insa au ales sa faca un circ in privinta asta si sa le impuna tuturor viziunea lor asupra lumii desi tot ce aveau de facut era sa ignore situatia.

      Discutia despre vinul de pe masa respins de iranieni este foarte similara cu impunerea interzicerii avortului pentru toti de catre crestinii fundamentali in loc sa si-l interzica doar pentru ei.

      In mod logic, cele doua situatii sunt identice.

      • Ela spune:

        Eu am inteles altceva din refuzul dineului oficial la Elysée…
        Deja, invitatii nu au ajuns in faza de a fi contrariati de prezenta vinului, pentru ca :
        - nu era vin pe masa!
        - delegatia iraniana nici macar nu a intrat in sala pregatita pentru dineu!
        Putem deduce ca suspiciunile lor erau mai mari decat increderea pe care o aveau in gazde, tind sa cred, mai de graba, ca niciodata!!! n-au avut intentia sa mearga cu “destinderea” asa de departe, incat sa dineze impreuna cu francezii…De altfel, in discursul sau, Rouani a declarat ca “sunt pe cale de a intoarce pagina…”, deci nu au intors-o inca!

      • AT spune:

        Cred ca nici doamna Toplean, nici dumneavoastra nu ati inteles ce am vrut sa pun. Am vrut sa spun ca daca autoritatile italiene si cele franceze ar fi fost consecvente intre ele, ori cele italiene ar fi lasat statuile descoperite, ori cele franceze ar fi luat vinul de pe masa. Tocmai ca situatiile, din punctual acesta de vedere, nu sunt similar, ci pe dos.
        Situatiile nu sunt similare nici prin prisma faptului ca statuile sunt expuse public, pe cand o cina oficiala este ceva privat. De dupa parerea mea, acoperirea statuilor nu era necesara, dar din curtoazie vinul ar fi putut fi luat de pe masa. Daca eu invit un musulman la masa, nu il servesc cu vin si nu ma servesc nici pe mine la acea masa. Daca ii dispretuiesc obiceiurile pana intr-acolo mai bine nu il invit.

        • George Gafencu spune:

          Domnule AT,

          Ca unul care am fost la multe petreceri unde au fost invitati inclusiv musulmani sau penticostali in SUA, insa nu am vazut o gazda care sa ia bautura de pe masa ca sa le respecte sensibilitatile altora.

          Francezii ar fi fost o majoritate in dineul respectiv. Nu era nici un motiv de luat vinul de pe masa.

          • AT spune:

            Sunt totusi diferente intre cele doua situatii. O petrecere intre prieteni sau cunoscuti nu e acelasi lucru cu un dineu la nivel protocolar. O masa intr-un grup eterogen nu e acelasi lucru cu o intrevedere biparita.

  18. Ela spune:

    Remarcabil text, excelenta abordare, umor subtil si ironie fina, tot ce-mi place!
    Felicitari, stimata Adela Toplean, si multumesc pentru agreabilul moment pe care l-am petrecut citindu-va!
    Si eu cred ca ceea ce numim astazi “alegere” s-a indepartat considerabil de sensul sau primar, nu mai pare a fi acea exprimare fireasca a libertatii de actiune, nici asumarea decomplexata a propriei identitati, culturi sau istorii!
    Consecintele acestei, practic, negari de sine, indiferent ca este facuta gratuit, sau in scopul obtinerii unei (ipotetice!!!) reciprocitati, sunt mereu perverse.
    Cu toate acestea, oamenii continua, cu insistenta, sa se desconsidere, dupa care sunt surprinsi ca nu sunt respectati!?
    Bizar…

    • Adela Toplean Adela Toplean spune:

      Vă sunt recunoscătoare pentru aprecieri.

      Ca să comentez ultimul Dvs paragraf, nu știu dacă e neapărat bizar. Nimic din retorica lumii occidentale neo-moderne nu face trimiteri directe la desconsiderarea de sine. Dimpotrivă, retorica binecunoscută este: “respectă-te”, “ești grozav, unic, etc., poți face lucruri mărețe”, “don’t take any bullshit”. Din nefericire, însă, gândirea pozitivă adâncește și mai mult prăpastia dintre posibilitățile noastre reale (la care nu mai suntem atenți) și comandamentele obligatorii de genul “you can do anything” de la care nu îndrăznim/putem să ne sustragem. Orice demers nereușit de self-fulfillment te aruncă în disperare. Nu mai reușești să fii convingător când pretinzi respect din partea celorlalți fiindcă ești prea dezamăgit de tine însuți. Nu-ți trece prin minte să-ți ajustezi așteptările la posibilitățile reale, decizi pur și simplu, prizonier fiind al retoricii pozitive, că, uite, și de data asta ai eșuat.
      Cam așa văd lucrurile. :)

      • ion adrian spune:

        Asa este, dar apare in subsol uneori acea “ura de sine” termen pe care-l folosesc sionistii cu referire la adversarii lor din aceiasi etnie . La germani poate fi determinata de istorie.
        Nu ar trebui sa existe, caci civilizatia occidentla greco-romano-germana si crestina a produs maximul de pana acum in istoria civilizatiei umane. Spun asta cu riscul de a jigni o anume corectitudine politica nivelatoare.

        • George Gafencu spune:

          Domnule,

          Comparatiile astea pe care le tot faceti au un aer de intoleranta si chiar aroganta.

          O fi produs civilizatia iudeo-crestina cea mai buna civilizatie, si ce-I cu asta? Nu e nici un motiv de mandrie in privinta asta din motivul ca aceeasi civilizatie de care vorbiti a produs valuri de teroare inclusiv asupra altora pe care au incercat sa ii subjuge. In primul rand a provocat distrugere asupra siesi prin inchizitie, razboaie religiose si persecutii asupra necrestinilor, dupa care a pornit distrugerea asupra altora pe care au incercat sa ii tina ocupati in colonii.

          Cam pe unde sunt in zilele de azi indienii americani si aborigenii australieni, candva popoare numeroase si mandre? Japonia si China au fost printre putinele tari asiatice care nu au fost colonii pentru simplul motiv ca erau prada prea mare sa fie cucerita si au fost destul de destepte sa profite de rivalitatile dintre portughezi, spanioli si englezi si sa se inarmeze cu arme moderne si sa faca mici concesii intre timp.

          Putina modestie nu strica, mai ales ca scrie si la Scriptura despre ea.

          • ion adrian spune:

            Domnule Gafencu,
            Faptul ca va dati dreptul sa-mi calificati cu arogata opinile, pentru mine va descalifica ca potential interlocutor.
            Cred ca este evident ca nu cer si nici nu incerc asa ceva- asta ar fi de-a dreptul stupid- nimanui sa ma urmeze si deci nici dvs,, asa ca nu vad de ce va amestecati personalizand.
            Spuneti-va draga dle punctul dvs de vedere opiniile cat vreti, dar nu ma invitati sa polemizez cu dvs caci nu aveti nici-o sansa, dar daca totusi mi va adresati, trebuie macar din politete sa va raspund.
            Asadar cred ca ati observat faptul nu etenicizez numai spre iudaism si nici nu ma refer numai la religie, de aceea in opinia mea,eu definesc ceea ce unii denumesc civilizatie iudeo-crestina cu termenul de civilizatie greco-romano-germana si crestina .
            De ce? Sunt motive poate pentru unii clare.
            Nu ma ocup in zona mea de civilizatie de popoarele abrahamice adica ale Cartii si cred ca aici ar trebui sa-i introduc alaturi umar la umar si pe Israel si pe Ismael care de atunci sunt in razboi fratricid neincetat, asa ca nu ma simt dator acestora cu civilizatia mea, dar desigur ca nu am incotro si nu ma pot feri de asasinatul lui Abel de catre Cain asa cum roman fiind nu ma pot feri nici de cel mioritic.
            Asadar nu am nimic cu civilizatiile semirtce cum nu am nimic nici cu cele asiatice chineze , japoneze si etc dar eu ma revendic din aia enuntata mai sus. Dvs revendicati-va din ce doreste muschiul dvs. No problems.
            E ca si cu etnia sau religia care este cea pe care ti-o asumi pentru ca nascut din parinti de o anumita etnie si limba pot sa ma consider de etnia lor chiar daca nu le cunosc limba dar pot sa aleg si etnia limbii in care visez, gandesc si vorbesc. cat despre religie optiunea finala este strict personala. Nu insa si cu rasa care este o realitate genetica transmisibila genetic. Dau exemplele astea ca sa fie clar cum pun eu problemele .

      • Ela spune:

        “Nimic din retorica lumii occidentale neo-moderne nu face trimiteri directe la desconsiderarea de sine.” – desigur, asa se vede din interior….
        S-ar putea insa ca, iranienii de ex, sa ia, nefericita initiativa de acoperire a statuilor de la Vatican, drept recunoasterea (la cel mai inalt nivel!) vulnerabilitatii valorilor crestine, respectiv superioritatea rigorii islamice in domeniu! Pentru ca, sa nu uitam ca, orice femeie occidentala, fie ea sef de stat care viziteaza Iranul – ca presedinta Confederatiei Elvetice din 2008, Micheline Calmy-Rey care s-a conformat! – este obligata sa poarte voalul islamic!
        Unii fac concesii, dupa concesii, altii nu negociaza nicio virgula din valorile lor!

  19. Lucian spune:

    Alegerea: Blestem sau binecuvântare?
    Ceea ce putina lume aduce în discuție este evoluția științei în ceea ce privește cel mai complicat obiect de studiu: conștiința
    Umanitatea a trecut prin diferite etape evolutive, cea din urma fiind revoluția informațională și a cunoașterii. Însă într-un context al „corectitudinii politice” decizia cea mai elegantă, cea mai inteligentă câteodată nu se potrivește ceea ce ne face să afirmăm că suntem totuși departe de o eră a înțelepciunii.
    Cum putem afirma că avem liber arbitru atât timp cât marile companii dispun de numeroase scheme de publicitate și marketing ce modifică prin reprogramare neurolingvistică însăși configurația neuronală? Unde este acea libertate atât timp cât liberul arbitru este dependent de sistemul de valori în a cărui index o informație pertinentă și perfect logică este negată subconștient, electro-fizico-chimic, pentru simplul fapt că nu se încadrează în paradigma proprie?
    Suntem mânați către individualitate excesivă uitând faptul că tocmai reciprocitatea și acțiuni ce priveau beneficiul grupului au adus specia umană la stadiul actual. Oare conștientizăm că suntem în egală măsură rezultatul acțiunilor proprii cât și a mediului în care am trăit?
    Acest „atletism social” impus de societatea de consum nu e altceva decât o altă metodă de a face profit. Prea puțini sunt cei care văd peste linia narcisismului benign sau al trendului de moment. Iar cei care văd, preferă să-ți continue somnul în detrimentul ingerării pilulei roșii.

    „Devenită insignifiantă, alegerea reprezintă astăzi ipostaza cea mai convingătoare a impotenţei cognitive şi emoţionale a oamenilor de a lua asupra lor propriile preocupări.”

    Această impotență apare tocmai datorită mulțimilor de opțiuni irelevante, al evoluție prin comparație, al nevoii de validare și de a avea o viziune diacronică asupra propriei vieți, al interacțiunilor ce provoacă nevoia de distracție și amuzament în locul celor ce sporesc comportamentul etic, constructiv și plin de sens.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Adela Toplean


Adela Toplean

Adela Toplean este doctor în filologie, activează din 2003 în Death Studies cercetând atitudinile contemporane în fața morții, a publicat numeroase studii de sociologia mor... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

Cauta articole

iunie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Mai    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)