Home » Cultura »Opinie » Citesti:

Steinhardt – un apologet bonom al culturii şi credinţei

Ioan F. Pop iulie 30, 2015 Cultura, Opinie
3 comentarii 1,264 Vizualizari

Cu înfăţişarea sa indecisă de cărturar şi de sfînt, N. Steinhardt – acest apologet bonom al culturii şi credinţei – putea îmbrăca toate formele libertăţii interioare, indiferent de vitregia contextului. Condamnarea la închisoare (în lotul Noica-Pillat), pentru refuzul denunţului, l-a eliberat, de fapt, de frică şi angoasă. Apoi, trecerea la credinţa creştină i-a întărit şi mai mult curajul de a fi el însuşi. Paradoxal, Jurnalul fericirii s-a putut naşte într-un univers concentraţionar tocmai pentru că autorul lui a mizat pe virtuţile libertăţii conştiinţei, pe puterea ultimă de a depune mărturie despre o formă trăită de adevăr. La o primă analiză logică, pare aproape nefiresc să-ţi extragi fericirea dintr-un loc al recluziunii şi damnării. Dar nu este singurul în această insolită ipostază. C. Noica, prietenul său, va proceda la fel în Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru. Amîndoi, pe căi diferite, vor urma calea pustniciei – unul la Rohia, celălalt la Păltiniş.

Jurnalul lui N. Steinhardt este o incursiune fascinantă într-o memorie de tip palimpsest, în care amintirile, mărturisirile şi excursurile livreşti se interpătrund într-un discurs unificator, conturînd un portret polifonic al unui cărturar creştin care şi-a găsit liniştea acolo unde alţii şi-o pot pierde. Cît priveşte postmodernismul, el este primul nostru postmodern în rasă monahală… N. Steinhardt a găsit lumina chiar în străfundurile beznei, iar acest miracol personal reiese din jurnal. Adept al paradoxurilor existenţiale, el a evoluat în registre greu de conciliat. Manifesta o patimă şi un neastîmpăr literar jucăuş, dar şi o smerenie creştină autentică, o eudaimonologie derutantă. (R. Enescu povestea cum, atunci cînd Steinhardt a vizitat Oradea, l-a însoţit cîteva zile, prilej cu care a murit de foame, pentru că acesta nu mînca decît un covrig şi bea un ceai pe zi, ca atare a trebuit să se adapteze şi el la acest auster regim). Aş apropia Jurnalul lui N. Steinhardt de Confesiunile Sf. Augustin, în amîndouă arzînd aceeaşi patimă şi comprehensiune a credinţei şi culturii. Amîndoi şi-au exersat ego-ul în perspectiva alterităţii imediate ca interfaţă a transcendentalităţii. Amîndoi au rupt-o brutal cu trecutul, unul şi-a schimbat credinţa, celălalt a renunţat la aventurile necredinţei. Între afirmaţia augustiniană, cea conform căreia „credinţa care nu e gîndită e nulă” şi cea steinhardtiană, după care „Dumnezeu nu ne vrea proşti”, există o interferenţă logică şi teologică.

Jurnalul fericirii este o lungă confesiune în „tainele libertăţii” interioare, după cum confesiunile augustiniene sînt jurnalul (fericit al) formării şi autoformării reperelor tainice ale credinţei. În legătură cu literatura augustiniană din Confesiuni, e greu de decelat între frumuseţea şi captivanţa literarităţii, pe de o parte, şi profunzimea adevărului rostit, pe de alta. Mărturisirile sale nu sînt doar un fascinant teren de manifestare a literarităţii şi frumosului estetic, ci sînt, mai ales, o experienţă interioară trăită la limită. Frumosului spunerii augustiniene i se asociază în mod direct pasiunea sondării adevărului. Frumuseţea literaturii augustiniene este şi o frumuseţe a adevărului asumat integral. Amîndoi au apropiat sfinţenia de datele culturale ale umanului, de căderile care ne pot înălţa.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "3 comments" on this Article:

  1. Ana spune:

    Cat ma bucura articolul dumneavoastra! “Jurnalul fericirii” este cartea care mi-a schimbat existenta. De curand am explicat unor studenti cat de falsa este afirmatia ca aspiratiile de la varful piramidei lui Maslow nu pot fi atinse atata timp cat nevoile primare de hrana, adapost, aparare nu au fost implinite. Argumentul meu se gaseste exact in aceasta carte.

  2. Laurentiu spune:

    Piramida lui Maslow nu cuprinde experienta spirituala prin care experimentezi faptul ca ” omul nu traieste numai cu paine ci cu orice cuvant care iese din gura lui Dumnezeu”.
    Jurnalul Fericirii este una din primele carti care mi-au bucurat sufletul dupa Revolutie. Multumim pentru articol.

  3. Falstaff spune:

    “Jurnalul fericirii” rezoneaza diferit in fiecare dintre noi…De altfel, “in apropierea” oamenilor de exceptie, reactiile noastre sunt, mereu, numai in functie de noi insine, de modul nostru de gandire, de valorile in care credem sau, deseori, de stadiul de armonie interioara la care ne aflam, si nu de ei! Nu exista, concret, valoare intrinseca si nici adevar absolut, totul tine de interpretare si astfel, ceva este corect sau nu, adevarat sau minciuna, in functie de propria analiza…!?
    Nu cred ca, in preajma unui ascet e necesar sa te comporti in ascet ca sa-ti manifesti respectul, deoarece abstinenta aleasa nu este o povara! Daca R. Enescu a ales “sa se adapteze” regimului frugal al dlui N.S., intelept ar fi fost sa nu considere ca “moare de foame”, deoarece nu era cu cineva care actiona din constrangere, si nici cu un prozelit care instiga oamenii sa-i adopte modul de viata…Acest episod este, insa, extrem de edificator pentru cei care, ca mine, sunt pasionati de psihologie.
    N. Steinhardt si Sf. Augustin s-au convertit la cristianism la 1500 de ani distanta, in contexte si din motive, evident, extrem de diferite. Faptul ca preocuparile lor filosofice coverg catre rezolutii asemanatoare, cred ca poate fi vazut si ca un motiv de speranta pentru fiecare dintre noi: problemele omenirii sunt, din totdeauna, aceleasi, iar solutiile cele mai eficace sunt, mereu, cele mai simple (!!!), acelea carora, paradoxal, le dam cea mai putina atentie…
    Considerand deci “Trinitatea noastra interioara” – memoria, inteligenta si vointa! – demna de respect, admiratie si consideratie, ascultandu-ne vocea interioara inaintea altora, inclusiv ale celor bisericesti, avem toate sansele sa ducem o viata care sa ne incante in fiecare zi!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Ioan F. Pop


Ioan F. Pop

oan F. Pop este licenţiat în Teologie-istorie, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca. Doctor în filozofie al universităţii clujene. Stagii de cercetare la Roma şi Pa... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)