Home » Cultura »Opinie »Societate/Life » Citesti:

Sublima artă a inconsecvenței

Adela Toplean decembrie 2, 2016 Cultura, Opinie, Societate/Life
32 comentarii 2,746 Vizualizari

De ce fac oare ai noștri – politicieni, dar nu numai- salturi atât de spectaculoase dintr-o tabără într-alta? Apoi într-alta. Și, când te aștepți mai puțin, într-o cu totul și cu totul alta? Te întrebi, de bună credință fiind: de unde are X resursele interioare necesare pentru a se reorienta atât de rapid într-o direcție care ieri nu părea să-l reprezinte deloc, iar astăzi, uite, i se potrivește ca o mănușă? Ce are el și n-ai tu? O profitabilă lipsă de aderență la “principii” în general și la “principiile morale” în special? O neobișnuită flexibilitate a minții? O versatilitate emoțională supra-umană?

Inconsecvența este oare, în România, cu adevărat de-credibilizantă?

Eu una nu am văzut în viața mea un ins complexat, apăsat, chinuit de propria inconsecvență. Admit că, prinsă cu altele, șezând prin biblioteci, e posibil să-mi fi scăpat multe dintre cele care se întâmplă acum în țară. Perioada  pre-alegerilor e întotdeauna marcată de evenimente stranii și de comportamente (politice) imprevizibile. Îmi cer, deci, iertare dacă, formulând niște reflecții generale în marginea inconsecvenței, fac cuiva -  să zicem, vreunui penitent – o nedreptate.

Din câte văd, aud și înțeleg, în țara noastră, inconsecvența în general – cu cazul particular al inconsecvenței morale – nu  complexează, ci propulsează.

Inconsecvența îți garantează întotdeauna ceva; nu doar o funcție sau un rol important în viața publică, îți garantează, în ultimă instanță, o viață constant bună, o așezare mereu pertinentă în lume și în trend. Inconsecvența, deci, îți , nu îți ia. Inconsecvența te călește, nu te compromite. Într-un anumit sens, te face fericit.

Nu cumva există un soi de artă a inconsecvenței, o inteligență aparte a celui care scanează și revizuiește în permanență oportunitățile pentru a prinde valul cel mare? Nu cumva, acolo unde credeam că e vorba de un josnic cameleonism, era, de fapt, vorba de un suprem, brav meșteșug?

Trebuie să admitem că inconsecventul nu se face niciodată de râs. În primul rând, el este un “descurcăreț” pentru că știe cum să se descurce și cu el însuși, nu doar cu ceilalți. În mintea lui nu există clivaje sau disonanțe cognitive. Trăiește, deci, într-un continuum: Eu profund-Eu superficial, vederi de stânga-vederi de dreapta, comunism-democrație, populism-elitism, business-politică, plagiat-neplagiat, condamnat-necondamnat, vinovat-nevinovat. Toate curg frumos și în favoarea lui.

Sigur, veți spune, inconsecvenții sunt arătați cu degetul, denunțați, scuipați etc. Nu-i chiar așa, din două motive: 1. Reproșurile care i se aduc inconsecventului nu ajung, practic, la el. Nu-l ating. 2. Cel care formulează reproșul nu crede, practic, cu toată inima, în propriul reproș. Nici criticatul nu “se simte”, nici criticul nu prea se ține de critică. În România se critică ușor pentru că nu se asumă nimic. Criticatul nu pune la inimă, iar criticul, deși face spume la gură, nu crede cu adevărat în ceea ce spune. Umoarea e una, principiul e alta. Iar în principiu, e vorba de umori.

Criticul și criticatul ajungă să funcționeze ca un frumos tandem. Au o convenție a lor, un schimb “corect” de interese și umori. Au metodele lor de a se asigura reciproc că lupta pe care o duc nu e o luptă pe viață și pe moarte. De această convenție nu trece nimeni, căci nimeni nu vrea cu adevărat să treacă. Amândoi au, poate, bănuiala (sau intuiția) nemărturisită că, dacă încerci să spargi crusta și să treci dincolo, s-ar putea să cazi. Să cazi în Marele Nimic.

Condiția esențială pentru a fi inconsecvent este să nu ai nimic esențial al tău.

Și pentru că veni vorba de acest Mare Nimic, amintesc cititorilor că, într-un alt text, am încercat să explic de ce cred eu că românii de astăzi nu mai au un raport constant-semnificativ cu propria moarte. Spuneam atunci că  ei nu mai reușesc să-i deslușească înțelesurile de bază.

Și mă întreb acum: știm oare să votăm mai bine decât să murim? Nu cumva ne confruntăm, pe paliere diferite, cu aceeași problemă de fond? Nu cumva raportul nostru cu ceea ce este intim-semnificativ este unul esențialmente arbitrariu? Concret vorbind, nu cumva suntem complet dezinteresați de dinstincția dintre o notă de 10 și educația propriu-zisă a copilului nostru?

Mă văd, săptămânal, cu peste o sută de studenți. Mai și vorbesc cu unii-cu alții, prieteni, cunoscuți, vecini, dușmani. Mai citesc niște știri. Mai deschid – e drept, rar – televizorul. Admit că s-ar putea să mă înșel, dar mi se pare că, în România contemporană, demagogia este încurajată de toți, pe toate palierele. Adesea programatic.

Scriam cu câteva luni în urmă despre maniera în care un serviciu funerar religios tradițional, dizlocat din contextul iniţial de manifestare, se desfăşoară fără greșeală, dar paralel cu înțelegerea urgenței morții care rămâne, în esență, neacoperită, ne-înțeleasă, extrinsecă gesturilor solemne care ar fi trebuit s-o absoarbă și, ulterior, s-o reflecte, semnificativ, în afară. Spuneam tot atunci că, în România de azi, acoperirea personală a morții e aproximativă și neeficientă în primul rând pentru că nu suntem dispuși să renunțăm la nimic. Că vrem, adică, și dramatismul exclusivist al muritorului occidental care decide pentru sine termenii practici și condițiile simbolice ale propriei morți, dar vrem și ștaiful ritualic care promite o ieșire din scenă pompos-religioasă, agreată de majoritate. Le vrem și pe unele și pe altele. Le vrem, de fapt, pe toate. Vrem în rai, deși nu vrem să murim. De vină nu e neapărat slăbirea credinței, ci incapacitatea de a gestiona altfel decât simplist și conjunctural neajunsul de a fi muritor. N-am nicio dovadă că gestionarea problemei votului sau a implicării în viața Cetății sau a educației copiilor s-ar face pe criterii mai serioase și mai pertinente.

Într-o țară marcată iremediabil de comunism, competența existențială a oamenilor nu poate fi decât una debilă. Pe niște tradiții erodate  și pe niște Principii care apar scrise cu “P” mare fără ca cineva să știe, totuși, de ce, s-au așezat strâmb niște comandamente neo-moderne care nu au cum să mijlocească între noi și lumea-cea-mare dintr-un motiv foarte precis: nu au fost asumate.

Ne lipsește nu doar disciplina spirituală, ci și înclinația morală de a face asta, ne lipsește, deci, nu doar exercițiul asumării personale, ci și convingerea că asemenea exerciții de asumare ar aduce “ceva bun”. Asta descurajează – pe toate planurile și la toate nivelele - încropirea unor “standarde de speranță” cât de cât adecvate la realitate, realizate cu resurse personale, întru scopuri personale.

Speranța “propriu-zisă” devine, într-un fel, imposibilă.  Ne rămân doar iluziile. Visăm, deci, aiurea să avem ce au alții – făcând pe progresiștii. Visăm, deci, aiurea la cele ce-am avut (?) cândva – făcând pe ultra-naționaliștii. Visăm, deci, aiurea la ceea ce credem că ni se cuvine  – făcând pe deștepții. Visăm, deci, aiurea la ceea ce vrem să ne dea alții: făcând pe proștii. În realitate, nu suntem deloc dispuși să simțim pe pielea noastră efectele asumării acestor “vise”.

Cred că Horia-Roman Patapievici avea dreptate când scria că nu am reușit niciodată să recunoaștem și să cultivăm esențialul. Tocmai de aceea este posibil ca întreaga noastră existență – ca oameni și ca națiune - să fie iremediabil marcată de o stare de imprecizie și de confuzie care face imposibilă asumarea propriilor interese.

Ziceam că bagatelizarea esențialului s-a aflat întotdeauna pe agenda comuniștilor. Ea se află acum pe toate agendele neo-moderne en vogue.

Tu, tânăr român, n-ai, din punctul acesta de vedere, nicio șansă. Spre orice te-ai îndrepta – spre căminul părintesc sau spre Occident - vei primi aceleași lecții. Ți se se propun, deci, insistent trei lucruri: superficialitatea în orientarea profesională, schimonosirea idealurilor și simplismul gândirii. Accesul la propriile mecanisme valorice și la propriile resorturi morale este, astfel, închis cu trei lacăte. În lipsa reperelor profunde, orice act contestatar și orice act de adeziune cade în logica nevrotică a reacției conjuncturale, neancorate în realități personale profunde.

Nu suntem, deci, fundamental necinstiți, ci fundamental dezinteresați de esențe. În viața de fiecare zi, asta se traduce printr-un refuz sistematic de a ne purta nouă înșine de grijă. Acum realizez că acest refuz de a ne lua în primire, refuz în care eu bănuiam cândva un soi de masochism național deprins în comunism, s-ar putea să fi devenit între timp o paradoxală artă a inconsecvenței!

Nu cumva incapacitatea noastră de a ne raporta onest și eficace la cele veșnice și la cele trecătoare a devenit, în timp, un excelent mecanism de apărare care ridică iresponsabilitatea și inconsecvența la rang de virtuți sociale? Să explic.

Lipsa de consecvență, adică de coerență interioară, fac din binele tău  și din răul tău niște ipostaze conjucturale, vag meritorii și tot la fel de vag imputabile.

În acest sens, inconsecventul aproape că nu este responsabil de binele sau răul făcut! Tocmai pentru că ambele sunt motivate de un sistem de umori, nu de un sistem de valori. Or umorile, cum e și firesc, vin și trec. Cine să ți le impute? Să ridice piatra cel (ne)-(u))moral!

Dacă ar fi să judecăm cu măsuri umane esențiale, e clar că ți se cere să fii preponderent bun pentru ca binele din tine “să se pună”. Dincolo de prostiile pe care le faci, dincolo de inerentele căderi, dincolo de hibele tale, ți se cere, totuși, să faci “dovada” unei voințe neînduplecate de a face bine. Ți se cer strădanii evidente și permanente care să te scoată din starea de nelimpezime morală. În lipsa unor bune intenții precise și susținute, cu efecte vizibile în realitatea celorlalți, nu prea se poate spune că ești un om de treabă. Omul de treabă este, în sensul acesta, omul consecvent prin excelență. Or omul de treabă, consecventul, e scump astăzi la vedere!

Dacă ești un blend aleatoriu de bine și rău, înseamnă că ești o construcție imprevizibilă, adică – din punctul de vedere al celuilalt – o construcție amenințătoare, deci mincinoasă. În cele din urmă, rea. Inconsecventul este, deci, pentru un altul care, să zicem, nu și-a pierdut umanitatea, o amenințare, un rău.

Eu, cel care depind în mod dramatic de umanitatea mea, nu mă pot feri de acest pericol decât renunțând eu însumi la propria umanitate, devenind, deci, la rându-mi, inconsecvent. Răspunsul adecvat la incosecvență este inconsecvența.

Așa se face că inconsecvența nu deranjează astăzi pe nimeni.  Ba dimpotrivă, să te sucești, “să te descurci” nu e o tristă însușire a nevertebraților, ci o mare constantă, o mare calitate a marilor vanitoși!  Așa se face că mulți – de altfel deștepți – au reușit să rafineze demagogia, s-o ducă, practic, pe culmile perfecțiunii.

La ora asta, e plină țara de demagogi desăvârșiți. Demagogul este marele model al României recente admirat, în secret, de săraci și bogați, de tineri și bătrâni.

Nu cumva acestă aprobare tacită, pe scară largă, a “modelului demagogic” este motivul pentru care atât de mulți oameni – notorii sau anonimi, proști sau deștepți – se simt atât de confortabil în condiția asta? Nu acesta este motivul pentru care goana după funcții, prestigiu și recunoaștere a ajuns, în România, singura strădanie respectată, încurajată, râvnită și invidiată ca atare? Nu acesta este motivul pentru care părinții sunt interesați de notele de 10 mai degrabă decât de educația copiilor, iar studenții își doresc job-uri bine plătite și mașini 4X4 deși copiază la examenul de licență?

De ce să cultivi o distincție (zice-se salubră) între om și funcție, din moment ce scopul tău ultim și rațiunea ta de a fi este aceea de a ocupa o anumită funcție?

Presiunea și compromisurile care decurg adesea din ocuparea unei funcții de mare răspundere poate fi o experiența alienantă pentru cei care – uman – au ceva de pierdut. Dar pentru cei lipsiți de mize “umane”, nepracticarea acestei distanțe (zice-se obligatorii) între funcția pe care o ocupă și ei înșiși e o oportunitate extraordinară - poatre unica! - de a ieși din…nimicnicie. Ei își trăiesc efectiv funcția ca pe un soi de autodepășire. Inconsecvența, carierismul și parvenitismul ca savoir-vivre! Funcția ca eliberare, funcția ca Nirvana! Haideți, recunoașteți, nu e tocmai o idee de aruncat… :)

De ce să trăiești frustrat  într-o mizerabilă sărăcie (nu tu bani, nu tu valori) când poți funcționa glorios, într-o desăvârșită, somptuoasă inconsecvență?

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "32 comments" on this Article:

  1. adi spune:

    Draga Adela iti multumesc ca existi.

  2. victor L spune:

    Inceput care mi-a placut:
    “De ce fac oare ai noștri – politicieni, dar nu numai- salturi atât de spectaculoase dintr-o tabără într-alta? Apoi într-alta. Și, când te aștepți mai puțin, într-o cu totul și cu totul alta? ”
    Poate am pierdut din vedere, citind mai departe, dar inafara “fascistului” (parca asa ii zicea Ponta), Horia-Roman Patapievici, nu am gasit alt nume.
    Despre ce si cine vorbim?
    “La ora asta, e plină țara de demagogi desăvârșiți.”
    Nu sint de acord cu “plina tara”, mai sint si oameni cinstiti, cineva ne spunea ca sint si “limbuti”.
    Eu stiu ca sint foarte multi dottori, mai ales in stiintele securitatii nationale si politie.
    Si apoi, daca tot ne dam dupa cires, sa nu uitam macar ca presedintele nostru a fost in Forumul German, a trecut la PNL, apoi a facut alianta cu Felix turnatorul-securist ca, in final, sa faca alianta si cu PSD. Ce traseism mai atroce cautati?
    NB,
    nu mai sintem pe vremea lui Dej, pardon, pe vremea lui Ceausescu sa ne fie teama.
    Poate nu stiti, dar daca vocea geniului carpatin spunea si despre apa de izvor ca e necurata, Justitia si popolul aplaudau: jos cu dusmanul :P
    Asa a inceput si prezidentul nostru: tu esti patriot, tu esti dusman.
    Justitia nu are ce spune, ea emite “banale acte administrative”.

    • Adela Toplean Adela Toplean spune:

      Cu siguranță că mai sunt oameni cinstiți în țara asta. Și nu puțini. Problema de fond, însă, rămâne. Contraselecția , când e făcută – culmea – cu consecvență, generează niște modele de comportament și niște standarde (de contra-valoare) foarte puternice și foarte eficiente. Așa se face că ea (contraselecția) nu s-a încheiat atunci când s-a încheiat sistemul totalitarist (care a și făcut-o posibilă și consacrat-o). Atunci când ea n-a mai fost impusă, s-a auto-impus.
      Se perpetuează un model, iar cei care cad în afara modelului – să zicem cinstiții sau cei fără suficient curaj de a-și impune, consecvent, propriul model – alunecă, practic, pe o spirală a tăcerii… :(

  3. Adrian Popescu spune:

    ,,De unde nu e nici Dumnezeu nu cere ,, spune o vorba din popor . Dar ce popor este acela care promoveaza specimene inconsecvente ? Eu consider ca este in primul rind needucat .
    La capitolul justitie sint de acord cu domnul victor L. Justitia trebuie sa o faca poporul nu functionari prea bine platiti din banii poporului .

    • Marchi spune:

      @Adrian Popescu: „La capitolul justitie sint de acord cu domnul victor L. Justitia trebuie sa o faca poporul nu functionari prea bine platiti din banii poporului”. Și cum ar trebui să se întâmple asta? Cu bâte și topoare în piața publică?
      Se pare că n-ați înțeles nimic din acest excelent eseu despre inconsecvența la români. Nici d-voastră, nici „ubicuul” @victor L. Obsedat, pe de o parte, de personalitatea „copleșitoare” a fostului president (între noi fie vorba, un adevărat maestru al artei inconsecvenței), pe de alta de „inconsistența” actualului președinte asupra căruia își revarsă prea-plinul veninului, de câte ori are ocazia.

      Felicitări, doamnă Adela Toplean! Ați reușit să creionați un portret fidel, remarcabil al politicianului român, cel lipsit de „coerență interioară”, de „mize umane” și de… coloană vertebrală.
      „Ei își trăiesc efectiv funcția ca pe un soi de autodepășire. Inconsecvența, carierismul și parvenitismul ca savoir-vivre! Funcția ca eliberare, funcția ca Nirvana!”
      De-ar citi cineva, de-ar înțelege ceva…

      • Adrian Popescu spune:

        Consider ca trebuie sa opresc aici comentariile mele pe acest articol .

      • Adela Toplean Adela Toplean spune:

        Vă mulțumesc mult… Am postat în comentariul anterior ceea ce cred eu – deși admit că s-ar putea să mă înșel – că ni se întâmplă, de ce nu cred că ne putem scutura de acest mecanism al contraselecției…

  4. VaxXXL spune:

    Mulțumesc, Adela.
    Victor L. – o complexă și decentă analiză a stării multor români, a ajuns pt tine o oportunitate de a te încadra fix în șablonul blamat de autoare, când ai dat-o după cireș cu demagogia oricărui intelectual postac. Trist.
    Adrian Popescu – nu poporul promovează, ci inconsecvenții ajunși se promovează unii pe alții.
    Justiția trebuie să o facă cei educați și raționali, sine ira et studio, că de la umorile poporului ni se trage decăderea întru inconsecvență.
    #dixit

    • victor L spune:

      Aplauze si jos cu reactionarul victor L; care ne ponegreste conducatorul
      semnat: @ VaxXXL.
      Ajungea Vax, ori @ Marchi, admiratorul bidonului gol

    • victor L spune:

      Ce am scris eu despre presedintele nostru, a spus-o Justitia, prin hotariri de finitive.
      Asa ca daca ma faci mincinos, faci Justitia mincinoasa si, conform cutumei jurnalistice, devii dusmanul Justitiei.
      Ca atare nu te repezi la mine ca sint schiop, alta era cestiunea, stimabile.
      Tu ai spus: “Mulțumesc, Adela.”
      Eu “Inceput care mi-a placut:”
      Chiar este condamnabil ca am gasit si ceva cu care nu sint de acord si ocolim ca speriatii?
      Tu esti urmasul celor ce aplaudau prelungit la sedintele genialului.

      • Adela Toplean Adela Toplean spune:

        Și eu ce să mai spun acum? :)
        Domnilor, eu nu pot decât să fiu recunoscătoare că vreo idee apărută în text răspunde, fie și numai aluziv, vreunei întrebări sau nelămuriri de-a dvs.
        Nu sunt o naivă, nu cred că genul acesta de texte poate genera vreo comunitate de gândire sau de simțire, dar îndrăznesc să sper că modelele de contraselecție la care m-am referit deja în primul comentariu (vorba dvs., acei inconsecvenți care se promovează între ei) se vor șubrezi treptat dacă se vor găsi mai multe voci “consecvente” care să le demonteze algoritmul…
        One hopes :)

      • Marchi spune:

        Inadecvat, ca de obicei, victor L! În timp și în spațiu. Dar putem noi să luptăm cu certitudinile tale? :)

  5. Paganel spune:

    Excelent text! Sincere felicitări! Practic, nu mai este nimic de adăugat!
    Aș îndrăzni doar să precizez că, în România, din păcate, se aplică, se respectă, cu… consecvență, o singură „regulă”: aceea de A NU AVEA NICI O REGULĂ!

    • Adela Toplean Adela Toplean spune:

      Mii de mulțumiri!
      Când regula unică este lipsa regulilor, iar această unică “regulă” se aplică consecvent, avem un model de contraselecție care anihilează pur și simplu orice strădanie de a face altfel. Practic, ori ești incosecvent, ori nu exiști. :(

  6. Adevarat spune:

    Va multumesc pentru articol. Este nevoie de mai multi oameni consecventi cu principii morale ferme , inflexibile, pentru a asigura functionarea ecosistemului social. Tinerii trebuie sa fie invatati sa tina cu dintii de principii , deoarece daca faci mereu acelasi lucru in mod sigur candva vei obtine alte rezultate. Ba chiar mai mult, in afara de propria satisfactie ca ai principii si esti consecvent principiile nici nu trebuie sa-ti ajute la ceva practic, omul exista ca sa ajute principiile , nu invers . Omul deseori moare cu zile , dar daca a fost consecvent principiile lui morale raman mostenire generatiei urmatoare, care daca este consecventa le va transmite mai departe intru slava respectivelor principii. Perseverare humanum est, errare diabolicum. Din nefericire exista principii morale , principii imorale si principii amorale. Tinerii trebuie educati de foarte timpuriu care sint respectivele . In general trebuie sa ne sacrificam viata pentru principiile morale deoarece tot in general aceste sint exact principiile care ne-o cer.

  7. Anonymous Coward spune:

    Cred ca e vorba de doua greseli: una de rationament si una de definire a termenilor. Si de-o eroare de apreciere in sansele tanarului roman si a lipsei reperelor.

    Ce e consecventa? Conform dexonline.ro, un om consecvent e un om “statornic, conform cu principiile sale, credincios ideilor sale”. Din punctul asta de vedere, majoritatea politicienilor romani sunt extrem de consecventi. Doar ca ideile si principiile carora le sunt ei credinciosi nu sunt cele pe care le afirma in plan politic.

    Exista un proverb romanesc care descrie foarte bine fenomenul: lupul isi schimba parul dar naravul ba. Exista un altul, care e utilizabil pentru identificarea principiilor si ideilor dupa care se o persoana, aplicabil si la politicieni: omul se cunoaste precum pomul – dupa rod. E clar, cand vezi numarul scandalurilor de mare coruptie, cand vezi ce legi se voteaza in parlament, cand vezi declaratiile diferitilor sefi de partide, care sunt ideile si principiile carora le sunt credinciosi – pe care le urmaresc cu consecventa – ai nostri politicieni.

    Ceea ce cred ca vrea sa critice articolul nu e lipsa de consecventa, ci oportunismul. Conform dexonline.ro: “Atitudine lipsită de principialitate a unei persoane care, pentru a-și satisface interesele personale, adoptă și aplică, după împrejurări, principii și păreri potrivite momentului.” Cre’ ca definitia asta ajunge pentru a-mi ilustra ideea.

    In privinta reperelor, hai sa mai evoc o veche zicala romaneasca – din Banat, dupa stirea mea: sa faci ce zice popa, sa nu faci ce face el. Daca cedezi tentatiei superficialitatii sau nu e o decizie personala, ce-i drept nu intotdeauna una comoda sau usoara. Pe de alta parte, aceasta problema de decizie a existat intotdeauna. Si a fost la fel de dificila, poate chiar mai dificila, in alte vremuri. Multi dintre primii crestini au ales sa moara rastigniti mai degraba decat sa isi denunte credinta. Giordano Bruno a ales sa fie ars pe rug ca eretic mai degraba decat sa marturiseasca stramb. Mai aproape de casa, desi majoritatea celor implicati in experimentul Pitesti au cedat, au existat si oameni care au decis ca pentru ei propriile principii sunt mai importante decat suferinta fizica si discreditarea sociala.

    In lumea contemporana vedem prea rar oameni cu principii avand succes. Vedem tot mai rar exemple precum cele descrise mai sus. Vedem insa tot mai fecvent oameni care fac ce face popa, in loc sa faca ce zice popa, avand probleme si ajungand in situatii in care nimeni nu-si doreste sa ajunga. Nu putem, asadar, pune in sarcina altora, lipsa sau superficialitatea propriilor valori. E cat se poate de vizibil faptul ca oportunismul nu functioneaza pe termen lung. Daca facem alegerea sa fim oportunisti, e o alegere personala, deliberata, nu o consecinta inevitabila a unor influente externe.

    Cum insa foarte multi oameni aleg sa fie miopi si oportunisti, e pe undeva normal ca succes in politica au de asemenea oportunistii. Cine se aseamana se aduna, si nu te poti astepta ca o populatie in majoritate oportunista sa voteze politicieni care la o adica sa faca oportunismul si mai putin profitabil decat e deja.

    In timp ce scriam, mi-am adus aminte de un fenomen grav din Romania contemporana: mafia lemnului. E imposibil ca oamenii de rand, care manuiesc drujba si conduc camioanele cu lemn sa nu fie constienti ca sunt complici la o crima impotriva securitatii nationale, la o infractiune de natura sa afecteze intreaga populatie a Romaniei pe termen lung. Le pasa? Daca macar o mica parte dintre ei ar alege sa faca foamea (pe termen scurt) si sa denunte sistemul, mafia lemnului n-ar putea supravietui. Avantajele materiale pe termen scurt le sunt insa mai importante decat principiile morale si securitatea lor materiala si starea de bine psihica pe termen lung.

    • Moriarty spune:

      Aveti dreptate. Pe termen mediu in functie de cate zile ai , faci foamea , dar pe termen lung dupa ce mori ai lapte si miere. Intr-adevar e cat se poate de vizibil ca oportunismul nu functioneaza pe termen lung. Numai pe termen mediu , adica pana la moarte. Dupa aceea nu mai functioneaza. Ce rost are sa valorifici o oportunitate daca o poti rata consecvent si principial. Trebuie sa alegem sa facem foamea pe termenul scurt al vietii ca sa denuntam pe oportunisti la Politie , la UE, la NATO si la ONU unde se stie ca exista doar principiali consecventi nu oportunisti. Muriti linistiti si flamanzi, ca se ocupa ei, iar daca nu , se ocupa Dumnezeu pe termen lung.

    • Adela Toplean Adela Toplean spune:

      Acum că am făcut un slalom printre definiții de DEX și proverbe românești, haideți să vă spun ce cred eu de fapt despre distincția dintre oportunism și inconsecvență, dincolo de definițiile pe care, evident, le cunoaștem cu toții: oportunismul ține mai mult de un anumit tip de “performance” în lumea socială, în vreme ce inconsecvența ține mai mult de, hai s-o numesc, performanță existențială. Sigur că defazajele între ceea ce vrea și poate omul să fie și să facă nu sunt de neglijat. În sensul ăsta, avem oportuniști care demonstrează o consecvență de fier. Dar eu cu textul ăsta nu am vrut să arăt asta. Cheia în care ar trebui receptat se află la sfârșit: a deveni una cu funcția, prin reiterarea unui model demagogic, înseamnă a deveni una cu oportunitățile pe care le cauți neîncetat. Ești atât de determinat (a se citi consecvent) să devii CINEVA, că TE OBLIGI să asumi propriul oportunism. Asta te face, în timp, inconsecvent. Fiindcă tu ajungi să te ÎMPLINEȘTI prin oportunism.
      E mai clar acum? :)

      • Ela spune:

        Clar este, dar nu universal valabil! Nu puteti generaliza pornind de la individualitati…Mai bine spus, puteti (orice e posibil :) ), dar e numai o alta abordare personala, fara incidenta asupra mentalitatii pe care am dori, cred (sper…), sa o facem sa evolueze…macar un pic…

  8. Ela spune:

    Textul este, ca intotdeauna, remarcabil!
    Ideile expuse sunt, desigur, legitime si demne de atentie, cu rezerva ca, intr-un context diferit, fiecare dintre ele capata sensul opus, devenind din detestabile, laudabile…
    Inconsecventa poate fi contrariul psiho-rigiditatii, oportunismul, capacitatea de a discerne (mai rapid ca altii ;) ) ceea ce este benefic pentru sine intr-un moment precis, la fel cum “nelimpezimea morală” inglobeaza prea multe considerente personale si conjuncturale, ca sa fie un constat universal valabil.
    Ca sa nu intru in prea multe detalii, ideea ar fi ca nu sunt sigura de beneficiul concret pe care votantii – deci admiratorii si sustinatorii! – coruptilor il pot gasi in acest text, comparativ cu discursurile celor pe care îi propulseaza in vârful piramidei…Or, oamenii vor sa se recunoasca in alesii lor, vor ca acestia sa îi inteleaga, sa le vorbeasca pe limba lor, nu sa le sublinieze defectele si incompetentele…nimeni nu cauta sa afle cât e de prost si de ignorant!
    Acesta cred ca este unul din motivele pentru care istoria se repeta si se va mai repeta, respectând integralitatea scenariilor deja cunoscute : PSD majoritar, condamnati in fruntea comunitatilor, saracie, coruptie, intoreranta, nervi, ura…etc., etc..

    Cum sa va spun? Când citesc ca românii mai au si ” incapacitatea de a gestiona altfel decât simplist și conjunctural neajunsul de a fi muritor”, ma întreb cui va adresati?
    Ca lor, nu cred!
    Dincolo de controversa – pentru ca “neajunsul de a fi muritor” poate fi si ceea ce permite evolutia si progresul (fara moarte, nu exista limitare in timp, deci nicio graba sa faci ceva :) – chiar credeti ca omul cu gândire simplista isi va zice “aoleu, hai sa nu mai gestionez conjunctural una sau alta ?”

    Când intelectualitatea româneasca va intelege ca oamenilor simpli, trebuie sa le vorbesti clar si simplu, este posibil ca intreaga societate sa aiba de câstigat.

    • Adela Toplean Adela Toplean spune:

      Aici suntem în deplin acord, dragă doamnă Ela. Uneori, inconsecvența – deși i-aș spune, în cazul ăsta, calitatea de a fi flexibil – poate fi salvatoare. Problema nu e sucirea în sine, ci premizele acelui viraj. Ce anume mă motivează să mă sucesc? O oportunitate? (Adică ceva din afara mea)? – vedeți, vă rog, comentariul domnului “Anonymous Coward” și răspunsul pe care i l-am dat.
      Sau există în mine un motor esențial la care am, din fericire, acces și care îmi spune că direcția pe care am apucat inițial nu este una potrivită?

      Ceea ce propun, de fapt, e un mai bun acord cu noi înșine…

      Inconsecventul n-ar mai fi, atunci, inconsecvent, ci pur și simplu un om flexibil, adaptat realității (care flexibilitate e atributul oricărei minți sănătoase. Doar patologia e rigidă.)

      • Ela spune:

        “Ceea ce propun, de fapt, e un mai bun acord cu noi înșine…” – Ceea ce este laudabil, stimata doamna!
        Nefiind insa la fel de sigura, ca dvs, ca cei mai detestabili dintre semenii nostrii n-ar fi in acord cu ei insisi, gasesc inoportune “scurtaturile” pe care le trasati intre filologie la psihologie. S-ar putea ca, in realitate, lucrurile sa fie un pic mai complexe…
        De aceea, cred ca e bine ca fiecare specialist sa se limiteze la domeniul in care exceleaza, indiferent cât s-ar simti legitim sa-si dea cu parerea despre altele… ;)

  9. Cinicul spune:

    Un articol foarte bun pana acand ati dat cu … in fasole cu fraza: “Dacă ești un blend aleatoriu de bine și rău..”
    Maica ce se intampla cu intelectualii romani s-au molispsit de la Gu;uta al coanei Chirita?
    De cand am ajuns sa avem blend in limba romana. Ce e rau cu amestec sau mixaj? Si asta de la un doctor in filologie. Aceasta platforma vrea sa promoveze texte cu valoare adugata. Ar trebui sa promovezesi o limba romana corecta.
    Stiu ca par inflexibil si obtuz, dar e timpul sa se puna o stavila acestei avalanse de englezisme inutile in limba romana.
    Acum referitor la consecventa. Consecventa nu e totdeauna un lucru bun. PP Carp a murit convins ca Romania trebuie sa fie aliata cu Putreile Centrale si i-a urat lui Ferdinand sa fie invins. Antonescu a fost consecvent pana in ultima cilipa pentru ca-si daduse cuvantul lui Hitler. Consecventa lui ar fi dus Romania la un dezastru si mai mare.

    • Adela Toplean Adela Toplean spune:

      sorry!

    • Ela spune:

      In opinia mea, n-ar fi deloc inutil daca mai multi “inflexibili si obtuzi” si-ar exprima public dezacordul fata de tendinta actuala de mutilare a limbii române.
      Poate ca astfel, adeptii romglezei ar realiza câ sunt, in primul rând, ridicoli!
      Cât despre consecventa, desigur ca va impartasesc opinia!
      Mi se pare surprinzator ca in filologie nu se insista, aparent, asupra semnificatiei reale, deci cel putin duale, a definitiilor diferitelor activitati cerebrale, prin excelenta “imateriale”…deci nu doar de-un fel ;)

      • Cinicul spune:

        Un exemplu de consecventa care a dus la autodistrugera unui sistem politic: comunismul european. Ceausescu, Honecker at al au fost consecventi si sistemul aparat de ei a disparut, comunistii chinezi n-au fost si au reusit sa ramana la putere. Adaptarea la realitatea prezentului este singura lege valabila.

  10. mike_the_hunter spune:

    Welcome back ,Adela!. N-ai mai scris de ceva vreme, iar site-ul a devenit inundat de Donald Trump, Fidel Castro, si alte teme care ii apasa pe ganditorii de serviciu.
    Citesc pe diagonala articolul, in graba, in pauza. Inconsecveta e un lux sau o alta fata a lipsei de forta. Iti trebuie timp sa fii inconsecvent si eu n-am avut sansa asta de mult timp. E duminica ,ora 15:45. La 16:40 intru intr-o lunga operatie, nu e timp de amanare, de weekend, de vacanta de 5 zile intre 30.11.si 5.12.2016.Am un pacient de 21 de ani ,grav, foarte grav bolnav. Cum e duminica , vei citi probabil aceste randuri, daca ajung cumva pe site. Atunci si eu tanaral meu pacient sper sa fim consecventi si sa traim in continuare o minunata zi friguroasa ,dar insorita.De restul se ocupa eseisti de talent ca tine.

    • Adela Toplean Adela Toplean spune:

      Ai adus în ecuație o nuanță la care mă voi gândi multă vreme de-acum încolo: anume, că numai consecvența e contra-timp și, de aceea, pe cât de dificil de împlinit, pe atât de eficace, în ultimă instanță, de umană.
      Să-ți permiți să fii inconsecvent înseamnă să n-ai datorii stringente, dintr-acelea care să fie mai presus de tine. Așadar inconsecvența – ca să-ți duc gândul mai departe – își bate joc de timpul omului, deci de omul care-o practică. Orice om inconsecvent se află într-o poziție de vulnerabilitate, de permanent auto-sabotaj.

      Sper din toată inima că ziua de azi a fost una fundamental bună. Dacă privesc problema dinspre voi, adică dinspre tandemul acesta vital “medic-pacient”, toată pălăvrăgeala mea despre cum se sucesc românii se cufundă în derizoriu. Consecvența – acum văd – nu se discută, se execută salvator.

      Și acum, gata, la odihnă! :)



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Adela Toplean


Adela Toplean

Adela Toplean este doctor în filologie, activează din 2003 în Death Studies cercetând atitudinile contemporane în fața morții, a publicat numeroase studii de sociologia mor... Citeste mai departe


Bucharest Science Festival 2017

Bucharest Science Festival 2017, 27 septembrie - 1 octombrie

Cateva dintre evenimente:
  • Exploratorii frontierelor Cosmice - Conferința susținută de Prof.l Mark McCaughrean, Senior Advisor pentru Ştiinţă şi Explorare în cadrul Agenţiei Spaţiale Europene
  • Food Evolution - Cum decidem cum să ne hrănim? - vizionarea documentarului Food Evolution + o discuţie prin Skype cu scenaristul şi producătorul lui, Trace Sheehan
  • Atelierele de chimie Kids' Lab
  • Atelierele GeneEd - ateliere practice de extragere a ADN-ului
  • Noaptea Cercetatorilor de la Muzeul Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" si de la Muzeul National de Geologie

Pentru detalii despre programul complet al festivalului și rezervări vă invităm să vizitați siteul www.BucharestScienceFestival.ro.

E randul tau

Nu se pune problema „acceptării” anonimatului. Pur și simplu nu am fost întrebați, am fost r...

de: Gabriel Fornica-Livada

la "Învățământul care îl merităm. Despre țapul ispășitor și arderea canapelei"

Cauta articole

septembrie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)