Home » Cultura »Opinie » Citesti:

Succesul excesiv al apelurilor pentru proiecte de cercetare este un indicator de eșec

Virgil Iordache februarie 7, 2014 Cultura, Opinie
6 comentarii 1,483 Vizualizari

Unul dintre indicatorii de succes ai unui apel este numărul de aplicații în raport cu numărul de proiecte finanțabile. În ultimii trei ani se constată o creștere continuă a competitivității principalelor apeluri de proiecte de cercetare, ceea ce poate fi interpretat ca un succes. Am putea spune că oamenii au idei mai multe și scriu mai bine, lucru bun pentru sistemul de cercetare.

Să vedem mai întâi cum s-a schimbat în timp competitivitatea, luând cazul proiectelor în parteneriat instituțional:

  • La competiția 2011 de proiecte în parteneriat s-au depus 1750 de proiecte din care s-au finanțat 217, adică unul din opt.
  • La competiția din 2013 pentru un buget total anunțat de 350 milione de lei care permite finanțarea un număr estimativ de 140 de proiecte s-au depus 2178 de proiecte, ceea ce în condițiile păstrării acestui buget înseamnă că se vor finanța unul din șaisprezece.
  • În fine, la apelul SEE din 2014 pentru un buget total modest de 21.7 milioane de euro care permite finanțarea a circa 21 de proiecte (dacă s-a cerut bugetul mediu finanțabil) s-au depus 414 proiecte, adică se vor finanța în jur de unul din douăzeci.

Dacă de la 2011 la 2013 creșterea competitivității apelului se poate pune și pe seama relaxării crtieriilor cu privire la eligibilitatea directorului de proiect, de la 2013 la 2014 acest criteriu nu s-a mai modificat. Dimpotrivă, efortul necesar pentru elaborarea proiectelor a fost mult mai mare prin necesitatea colaborării cu parteneri din alte țări.

Nu știu dacă oamenii din sistemul de cercetare au idei mai multe și scriu mai bine în 2014 ca în 2011, dar cu siguranță au mult mai puține proiecte în derulare, deoarece în 2012 nu s-a organizat nici un apel, iar în 2013 nu s-au anunțat rezultatele celui organizat, așa cum prevedea calendarul inițial. Creșterea succesului apelurilor din ultimii ani, un succes operațional al managerilor de programe, este un indicator al eșecului politicii naționale de cercetare, un eșec strategic. Mai precis este un indicator al subfinanțării sistemului de cercetare.

Dintre probleme asociate încurajării acestei competitivități exagerate aș menționa:

  • Risipa de resurse publice pentru elaborarea unor proiecte complexe care nu obțin finanțare chiar și dacă proiectele sunt bune (definesc ca bune proiectele care au mai mult de 4 puncte pe scara evaluatorilor de la 0 la 5, adică au între 4 și 5 sau au de la 80 în sus pe scara finală 0-100 de afișare a rezultatelor). Scrierea unui proiect bun antrenează eforturi pregătitoare de luni de zile și nu se reduce la câteva mii de euro care ar putea fi returnați în contul pregătirii proiectului de către finanțator (oricum asta a existat doar la apelul EEA 2014 și doar pentru întâlniri de lucru).
  • Risipa de idei originale bune conform definiției de mai sus care ajung pe mesele tuturor evaluatorilor din țară și din lume și a căror implementare nu va fi finanțată înainte ca acestea să inspire pe alții. Trebuie să fim naivi să credem că un cercetător evaluator nu se va inspira din ce a evaluat, fără neapărat să copieze sau plagieze, dacă ideile i se par bune și ele nu au fost finanțate finalmente în cadrul apelului. Este ceva firesc, ideile circulă așa cum looserii competițiilor pierd.
  • Creșterea nemulțumirii și tensiunilor în comunitatea oamenilor de știință, apariția sentimentului de ratare, a ideii că orice efort ai face acesta e inutil.

Dacă responsabilii strategici ai sistemului de cercetare vor să distrugă și ce a mai rămas în picioare în acest sistem, atunci să continue în același mod. Frumusețea și utilitatea interfețelor on-line de încărcare a proiectelor, precum și cea și a graficelor care ne informează cu privire la statisticile apelurilor, dezvoltate de managerii de programe la nivel operațional (bravo lor), nu vor mai fi de folos nimănui, din păcate. Ele ne vor ajuta doar să scriem astfel de articole.

Pe de altă parte, și la nivel operațional s-ar putea face câteva lucruri care să mai atenuze problemele, cum ar fi:

  • Utilizarea sistemului cu pre-propuneri și evaluare intermediară, cu care se lucrează foarte bine în programele ERA-NET și Idei Europene. Este o soluție clasică atunci când competiția estimată este foarte mare fie datorită bugetelor foarte mici (cazul ERA-NET), fie datorită numărului prea mare de oameni care se consideră geniali (cazul proiectelor de tip Idei).
  • Utilizarea unui sistem de filtrare a directorilor de proiect ca în mandatul Funeriu, sau (dacă nu ne place elitismul în știință) măcar a unui sistem în două trepte, cu o parte din buget dedicată celor cu CV tare și care au condus deja proiecte europene și una celor care încă nu au confirmat la acest nivel, eventual cu o diferențiere a mărimii bugetelor maxime ale proiectelor. În felul acesta cel puțin s-ar putea asigura durabilitatea finanțării interne a echipelor care au confirmat deja pe plan european. În momentul acesta chiar și ele sunt periclitate de modul de concepere a apelurilor și de întârzierea permamentă a afișării rezultatelor. Când faci foamea mai greu scri proiecte europene.

Alături de cele două căi deja bătătorite de mai sus s-ar putea adopta și ceva inovativ, de exemplu de la un anumit nivel de calitate al aplicației în sus să se utilizeze și proiecte aprobate în competițiile anterioare, cu unele ajustări la speficul noii competiții și cu îmbunătățiri în funcție de recomandările din fișa de evaluare veche. Un proiect evaluat internțional de la competiția 2011 care a luat 84.90 și n-a intrat la finanțare pentru că s-a finanțat de la 85 de puncte are sens să fie aruncat în cutia de gunoi (caz fictiv) ? S-ar putea crea instituția unui portofoliu național de proiecte bune care să fie mai mult decât o listă de rezervă pe stil vechi, și să fie cu prioritate finanțate în anul bugetar următor. În felul acesta ar exista și o anumită predictibilitate a bugetării pentru cei capabili să scrie proiecte bune.

Am scris cele de mai sus pornind de la premiza că nu se urmărește în mod deliberat distrugerea sistemului românesc de cercetare. Mi-ar plăcea să fiu contrazis de realitate printr-o creștere a bugetului alocat competiției de Parteneriate 2013, care tocmai va fi finalizată, ca răspuns la realitățile competitivității exagerate la apelul SEE din 2014. Asta ar înseamnă să existe capacitatea de a face management adaptativ la nivel strategic în sistemul de cercetare.

Wishfull thinking…

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "6 comments" on this Article:

  1. Andrei George spune:

    Ei, ar fi foarte multe de discutat- inclusiv despre ”succesurili ” dlui. Cace de la Catalactica (omul ăsta scoate bani din rroma și la POSDRU și la cercetare- evident cam cu aceleași teme) și până la un proiect de la Mecanica Atomică (pardon, Institutul pentru mecanizarea agriculturii)- ceva cu clustere- care a fost finanțat de prin 2002- de când au început sectorialele ! Dragostea enormă pentru populația rroma- atunci când sunt de făcut proiecte cu norvegienii- ar trebui să convingă orice fel de organism internațional că nu există vreo discriminare…

  2. Andrei George spune:

    Și ca să nu vorbim în van- de câte ori a fost finanțată din fondurile de cercetare lucrarea ”Clusters as drivers of social-innovation” sau o lucrare cu titlu similar ??

    • petre spune:

      Multe vorbe pentru nimic. De fapt, articolul trebuia sa aiba o singura propozitie. Scurta. “Cercetarea nu e subfinantata, ci a murit.” La 140 de proiecte ce se vor finanta, cati cercetatori vor fi angrenati? O mie, doua mii?! Restul? Cercetarea romaneasca a murit inca din 2009, sub mandatul d-nei Andronescu, cand, invocand criza s-au taiat practic fondurile ce erau alocate prin contracte aflate in derulare. Lovitura de gratie a dat-o insa dl. Funeriu, cu celebrele criterii pentru directorii de proiecte, care nu se aplica niciunde in EU la vreo competitie in cercetare (cei din grupul AdAstra stiu de ce …) . In 2013 relaxarea acestor criterii a venit pe fondul reducerii drastice a bugetului cercetarii, operate de cel mai competent si onest guvern pe care patria l-a avut vreodata. In acelasi timp participarea agentilor economici interesati sa preia rezultatele cercetarii (anuntata cu surle si trambite) a fost drastic ingreunata sau descurajata prin cote de cofinantare aberante.
      Solutiile pe care le propune autorul sunt:

      o evaluare in doua trepte, din cauza concurentei foarte mari – idee judicioasa, dar care nu rezolva problema de fond, a subfinantarii
      reintroducerea criteriilor lui Funeriu – catastrofala, in opinia mea
      Solutia nu e decat una singura: daca se mai doreste cercetare aplicativa in Romania, guvernul sa aloce sume rezonabile (angajamentul Romaniei este sa asigure 1% din PIB pentru cercetare anual). Si astfel sa se poata reface echipele de cercetatori care au parasit sistemul, unii chiar si tara.
      Restul e timp perdut.

      • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

        Va multumesc pentru comentariu. Da subfinantarea e principala problema. Si eu cunosc numeroase cazuri care au iesit din sistem, oameni de valoare. In special varste intermediare, seniorii se mai acopera din salariile de Profesori, dar lectorii si confii nu pot tine o familie din partea didactica fara un cumul cu cercetare. Suntem in situatia absurda in care din fonduri structurale au bani pentru doctoranzi, dar sunt singuri cuc Profii cu studenti copilasi si cu ceva nulitati sau oameni fara capacitatea de a face cercetare care au ramas in jurul lor ca n-au unde sa se duca.

  3. oana spune:

    Analiza este foarte pertinenta si dureros de realista, DAR…cred ca exista si alte probleme. In primul rand modul in care sunt alesi evaluatorii si dilema legata de finantarea cvasi-constanta a acelorasi grupuri de cercetare (adica a unor directori de proiecte). Principiile de evaluare nu ajung in conditiile in care nu stim cum sunt alesi evaluatorii si daca exista aceleasi reguli ale jocului pentru toti aplicantii. Coincidentele se repeta. De asemenea nu exista niciun control al rezultatelor cercetarii. Aceiasi directori de proiect primesc finantare, chiar repetata pe aceleasi proiecte (cel putin titulurile sunt extrem de asemenatoare), si nimeni nu intreaba care au fost rezultatele grupului/directorului de proiect. Apoi, de ce finantarile continua daca dupa 2 ani nu se obtin rezultate? Este normal ca cercetarile sa nu fie intotdeauna incununate de succes, dar in aceste conditii nu se justifica continuarea finantarilor. Etc…etc. Am cunoscut directori de agentii de cercetare din strainatate care erau si personalitati ale lumii stiintifice. Oare nu aceasta este problema romaneasca? Ca politicul este implicat prea mult in gestionarea si evaluarea cercetarii? Criteriile dure de evaluare sunt extrem de bune, dar din pacate sunt prea grele pentru cercetarea romaneasca care prefera sa ramana intr-un balcanism al relatiilor si mitei prin care se pare ca se rezolva si finantarea din cercetare.

    • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

      Va multumesc faorte mult pentru comentariu. In mod normal evaluatorul trebuie sa aiba un standard peste al celui evaluat, in mandatul Funeriu asta era sa aiba dublul pragului de eligibilitatea al directorului. Nu stiu daca s-a pastrat si acum asta, pentru ca a disparut eligibilitatea directorului, care trebuie sa fie doar doctor (un student care tocmai a terminat cu trei ani, de ex).

      Legat de evalaurea intermediara, ea e destul de seriaosa, la Idei competitia 2008 aproape toate au fost taiate dupa un an-doi pentru ca nu produceau mai nimic.

      La parteneriatele 2007 si 2008 s-a adoptat o politica de taiere otova, procent egal la toata lumea. A fost o porcarie marca CNMP. Dar acum treaba e serioasa, in interfata am ca director indicator de rezultat factor de impact relativ cumulat al revistelor in care am scris articole, ceea ce e excelent pentru anul 2 al proiectului cand n-ai ajuns la livrabile brevetabile finale. S-a pastrat mostenirea Funeriu ca indicatori folositi si e bine.

      Principala problema mi se pare subfinantarea acuta in conditii de subfinantare cronica. O injectare de resurse acum cu pastrarea ridicata a standardelor la evaluarile anuale ale celor finantate si taiere in carne vie ar permite o relansare a cercetarii, lumea a inceput sa ia treaba in serios, se vede si din cresterea productiei de articole ISI premiate.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Virgil Iordache


Virgil Iordache

Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)