Resimt tot mai preganant, acut și neplăcut, că tot ceea ce ne înconjoară și ne influențează zilele și noțile acestei vieți, poartă tot mai mult amprenta lui „semi”.
Suntem o republică semiprezidențială, prin definiție. Cu toate acestea, interesul pentru scaunul acestui post este absolut, în integralitatea lui.
Suntem o țară cu un semiparlament, prin dezinteres și haos legislativ. Cu supărător de mulți semidocți.
Suntem semiguvernați, prin lipsă de coerență și viziune. Și prin faptul că toate semiguvernele și-au motivat neputințele blamând semiguvernele anterioare. Chiar și primul semiguvern de după 1990 a dat vina pe moștenirea trecutului comunist. După care a trecut la distrugerea fizică a acelui trecut. Fără interes pentru un viitor românesc.
Suntem un stat semieuropean, prin atât de multe lacune care ne țin atât de departe de noțiunea „Occident”. Și de bunăstarea acestuia. A cărui bunăstare, însă, își suge seva și din folosirea mâinii de lucru ieftine și a resurselor brute pe care le avem din abundență. În schimb suntem atât de mici și slabi în fața blamărilor de orice fel, cu rost sau fără. Pentru că semiapărătorii noștri sunt, de fapt, apărătorii lor.
Suntem semimembrii unui Parlament European cu semieuroparlamentari care nici nu s-au obosit să-și prezinte semirealizările. Dacă le-au avut. În ce mod, concret, au încercat ei să ridice prestigiul tării pe care au reprezentat-o. Asta, evident, dacă au reprezentat România.
Ne parcurgem existența într-o semidemocrație benefică doar pentru cei care profită de așa zisa voință a poporului. Manipularea voinței subjugă esența noțiunii de democrație. Și anume, „supremația poporului”!
Avem parte de un semipluralism politic. Deoarece însăși doctrinele sunt amestecate. Este doar o gâlceavă între cam aceleași persoane fizice, adăpostite conjunctural sub diverse umbrele, mai mult sau mai puțin colorate. Cu discursuri anoste, când de stânga, când de dreapta, fără a înțelege nici ei mare lucru din ce afirmă cu seninătate și patos. Și fără a le păsa, câtuși de puțin, de soarta celor mulți. În schimb, foarte preocupați de manipularea lor.
Suntem un popor semiinteresat de soarta sa. Docili și toleranți, pe de-a-ntregul, uităm că a lua atitudine nu înseamnă neapărat violență, că trufașii semiconducători trebuie coborâți, cât mai des, dintre norii prin care-și plimbă ifosele. Că sunt datori să dea socoteală și nu semisocoteală. Pentru ce fac, pentru ce-au promis. Cădem prea ușor în extaz dacă cineva important asfaltează un drum și introduce apă, gaz, canalizare în locul în care, prin binecuvântare divină, hotărăște să sălășuiască. Când, de fapt, aceasta ar trebui să fie sarcină de serviciu. Pentru toate locurile care nu au așa ceva și care nu au avut norocul de a fi blagosloviți. Asta ca să dau doar un exemplu.
Ne ducem existența într-un semistat, sărac și tot mai vlăguit. În 25 de ani acest popor a fost furat, cât s-a vrut, când s-a vrut și cam de cine a vrut. Cei mulți n-au vrut, ori n-au putut. Dar am fost părtași cu toții la furt și la distrugere, iar asta ne încadrează la „complicitate”. Un stat puternic și prosper este acela care are ceva al lui. Semistatul român a ras aproape totul. Au mai rămas câteva ruine, care, probabil, încă nu au deranjat prea mult. Afară.
Ar mai fi de amintit despre semieducație, în care în loc să se caute soluții pentru a face școala mai eficientă, se anunță pompos obligativitatea de a merge la grădiniță de la 3 ani!, apoi despre semisănătate și riscul de a te îmbolnăvi și de a te trata la semistat, despre semidrumuri, semitransport CFR și încă, din păcate, multe altele.
Trăim într-o țară superbă. Nu semițară și nu semisuperbă. Doar că frumusețea acestei țări este din ce în ce mai ridată. Există însă tratamente eficace și oameni pricepuți care pot încerca, cu bună credință, să oprească acest proces. Din păcate, nu ține doar de dorința lor de a ieși în față, ci de acceptul de a fi lăsați să iasă în față.
De regulă, când ne gândim la „semi” facem o referire la „jumătate”. Sunt situații în care „semi” poate fi chiar mai puțin, de exemplu „semiluna”. Așa că, până la întreg poate fi jumătate sau mai mult. Important ar fi ca voința și dorința celor mulți să conducă la un proces, care necesită timp, de întregire a întregului.
Și să trăim într-o țară normală, nu seminormală.
m am oprit aci domnule´´„Occident”. Și de bunăstarea acestuia. A cărui bunăstare, însă, își suge seva și din folosirea mâinii de lucru ieftine și a resurselor brute pe care le avem din abundență´´
poate mai incolo itzi fi scris ceva mai inteligent.
intii:acolo vor sa ajunga multi din intreaga lume ! nu ei ii cheama ! ei le ofera sanse !
apoi:de ce dracu se vind resurse brute?
v as intreba; ati iesit in 89 sa va impuste comunistii? sa schimbati tara!sau sinteti unu dintre ei dupa felul de a gindi!
You keep on dreaming!
Dreams should be part of our life! And, sometime, dreams can come true!
Sa amintim despre semirestituirea averilor confiscate, „in masura disponibilitatilor”?
Sau despre semilogica taxarii diferentiate asociata semilogicii votului universal?
Cat despre semiprincipiile incluse in Constitutie si despre curtea semiconstitutionala menita se le apare, ce sa mai (semi)discutam?
Stimate domnule Cailean
Cu oarecare regret pentru precedentele comentarii, oarecum răutăcioase, consider pertinentă evaluarea dvs.
Din păcate, în afara perfecționării personale, eventual la scară națională, nu întrezăresc soluții…
Cu bune urări
Stimate domnule Bragarea, asta sa insemne ca suntem infranti?
Diagnosticul dvs, dle D.Cailean, mi se pare just!
Amatorismul genereaza mediocritate! Sporirea numarului amatorilor si „repartizarea” lor la toate nivelurile societatii generalizeaza respectiva mediocritate, ceea ce are ca rezultat FIRESC situatia dramatica a Romaniei de astazi, o semi-tara!
De cine ar depinde „să trăim într-o țară normală, nu seminormală.”?
Daca raspunsul dvs este : de cei care „Din păcate, nu ține doar de dorința lor de a ieși în față, ci de acceptul de a fi lăsați să iasă în față.”, permiteti-mi sa remarc ca respectivii „salvatori” ai neamului sunt un fel de „semi-Mesia”…
Natiunile puternice ale omenirii nu sunt, neaparat, mai breze ca romanii, nu au nici prioritati „mai nobile” si nici vreo constiinta politica superioara cuiva! Ele au avut insa sansa sa numere in randurile lor cativa politicieni exceptionali, oameni de reala valoare, care nu s-au descurajat in fata adversitatii si nici n-au asteptat, docili, sa fie acceptati de popoarele lor, ci s-au IMPUS doar prin forta inteligentei lor!
Omenirea este, ca ne convine sau nu, o specie gregara! Aceasta este realitatea!
Prin definitie deci, multimea cauta sa fie condusa de un sef! Cu cat acesta pare mai puternic ca oricare altul, cu cat el inspira incredere in propria-i pricepere si capacitate de a proteja si a ameliora viata celor mai multi, cu atat are mai multe sanse sa fie plebiscitat ca sef!
Astazi, in Ro, singurul care a inteles acest fenomen, este Ponta :( !
Ceilalti prefera sa „discute” intre ei, ignorand practic si paradoxal (!!!) tocmai poporul alegator! Probabil ca, daca niciunul nu se va demarca, Ponta va castiga alegerile prezidentiale, dupa care vom auzi puzderie de vaiete despre poporul ignorant, needucat si coruptibil!
Intrebare: cum se numeste cel care nu e in stare sa influenteze, asa cum vrea el, o multime – cert (!!!), dar – de ignoranti?
Stimata Ela, tristetea intrebarii de final rezida tocmai in perceptia (neputincioasa) ca suntem un popor de ignoranti. As zice, mai degraba, de credului. De mult prea multi creduli. Afirmatia dvs. cum ca omenirea este o specie gregara, cred ca ni se potriveste tocmai noua, de minune. Din pacate. Sunt atatea popoare care nu au nimic din spiritul de turma. Si noi am avut politicieni de exceptie pe parcursul istoriei. Aproape inexistenti dupa 1989. Ne lipseste conducatorul onest, dar in egala masura ducem lipsa constientizarii propriei valori si forte.