joi, martie 28, 2024

Taxa pe citit

S-ar putea să mă înșel, dar cred că în urmă cu câțiva ani am citit  undeva că România s-a opus în Comisia Europeană nu știu căror taxe pe băutură, sau pe țigări, sau pe ceva de felul acesta. Acum aflu că se ia, pe plan local și cam en catimini inițiativa unei taxe pe citit.

Sunt fostă profesoară de literatură, membră a Uniunii Scriitorilor și salariată într-o editură de aproape  imediat după Revoluția din 1989. Invoc  tot revoluția, fiindcă ea mi-a dat, într-adevăr, nesperata bucurie să lucrez nemijlocit cu cărțile și să spun despre ele, fără mari riscuri, ce cred și numai ce cred.

Cred că indiferent de dramele care ne lovesc, de norocul pe care-l purtăm în noi și de capacitățile noastre de a trăi bine și frumos, cititul este una dintre șansele noastre de a ne îmbunătăți și înfrumuseța viața. Și că viața în România este urâtă și proastă și fiindcă doar 10 la sută din populația ei deschide o singură secundă pe an o carte. Asta spun statisticile: că citim de 5 ori mai puțin ca în Ungaria, țară cu o populație de două ori mai mică decât a României, că 40 la sută dintre școlari nu știu să spună ce au citit dintr-un text minimal, că toată cifra de afaceri a producției de carte de la noi este inferioară celei a unei singure edituri din Franța, Gallimard. Într-o școala la nici 50 de kilometri de București, unde editura noastră desfășoară un program „Copiii citesc Cărțile copilăriei de la Curtea Veche”, o profesoară de limba și literatura română le-a dat copiilor drept temă să descrie un produs și a notat cu 4(patru) lucrarea unei fetițe care descria produsul CARTE. După părerea doamnei, obiectul pe care fetița îl descoperise cu încântare citind „Cărțile Copilăriei”, nu era produs.

.

Eu știu, pe pielea mea de lucrător într-o editură de aproape 20 de ani, că dimpotrivă este unul. Un produs pe care librarul ni-l ciopârțește cu 40-50 la sută. Știu, pe pielea mea de autor, că din valoarea de produs a cărții, mie îmi revin, cel mult doar 8-10  la sută. Ca redactor, care uneori o scrie din nou, fiindcă urmare a școlii pe care o fac, azi, autorii rareori știu să și scrie cumsecade, mi-e jenă să spun cât îmi revine, iar tiparul, ei bine, tiparul, dacă nu știi să accesezi complicatele programe de subvenție, bine că există, cu acela e cu adevărat o foarte mare problemă. Și era să uit cu câtă brutalitate îți amintesc calitatea de produs a cărții retururile din librării, depozitarea și stocarea tirajelor nevândute, care ți se întorc uneori după doi ani și doar dacă te superi. Știu deci fără nici un dubiu de la zecile de edituri mici, dar respectabile, care au falimentat de-a lungul anilor și de altele care abia mai respiră, că da, cartea este un produs foarte costisitor pentru toată lumea și desigur, ultimul pe listă, dar cel mai important, pentru cititor.

Aflu acum, din polemica în legătură cu timbrul literar că dimpotrivă, cartea este un produs suficient de ieftin ca să mai poată fi în plus scumpit.

Cunosc sloganul supremei blazări arogante, scump sau ieftin, românul nu  va citi oricum!

Am două experiențe care contrazic asta. Una directă și personală, din vacanțele pe care mi le petrec într-un sat de lângă Gura Humorului, devenit domiciliul meu de suflet, și unde am înființat și anim, vreme de două luni pe an, un cerc de lectură cu copiii satului. Știu cum au descoperit cartea, cum citesc, cum ascultă, cum comentează poveștile citite, cum critică sau laudă personajele, ca pe niște săteni proaspăt instalați la ei ăn localitate, cum vin să le schimbe și să ia alta și cum au primit donația de cărți, pentru care, apropo, editorul trebuie să plătească pentru ca s-o facă! Adică are și aici restricții legale.

Și mai știu, tot din experiență personală, din viteza cu care dispar cărțile pe care le pun periodic, pe pervaz, în spatele blocului, atunci când constat că le-am cumpărat în două exemplare, sau nu îmi mai încap în casă.

Dar știu mai ales că dacă oamenii nu au deschis niciodată o carte și n-au aflat la ce folosește, ca editor, scriitor sau profesor, ca autoritate publică, nu avem decât, în loc să ne lamentăm, să facem pedagogia necesară și să le scoatem oamenilor în cale produsul carte, să le-o punem în mână, să îi ajutăm să o descopere și să nu se mai poată lipsi de ea. Toți vom ieși câștigați din asta.

Nu știu cui servește timbrul literar care ar mări costul cărții cu 1 leu. Editorilor, care în mod obligatoriu îl vor plăti păstrând  cartea în stoc sau primind-o retur după șase luni, în mod sigur nu. Au spus-o limpede în aceste câteva zile de când se dezbate proiectul de lege, care cinstit, ar fi trebuit dezbătut înainte și cu ei. Autorilor care, nevânzându-li-se cărțile, nu au cum să-și primească nici bruma de drepturi de autor care le revine, cu atât mai puțin. Cititorilor, puțini, care-și numără bănuții și-i pun deoparte pentru cele două târguri anuale de carte și care vor trebui acum să le adauge câțiva prețioși lei, de asemenea nu. Și atunci, de ce nici una dintre categoriile astea nu a fost consultată înainte ca proiectul de lege să fi intrat în dezbaterea unor comisii de cultură nu mult mai citite decât publicul nostru cititor în ansamblul lui? Cum pot iubitorii de carte, care au scris atât de mișcător despre bucuria cititului să le-o interzică altora înainte de a o fi descoperit? Nu spun că nu știu ce drept are statul să taxeze Cărțile copilăriei în care apar Homer, Melville, Swift, care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor din România și a căror publicare nu e taxată astfel nicăieri în lume. Că asta ar însemna să insinuez că este vorba de un război al statului cu editorii, din care chiar că nu ar mai înțelege nimeni nimic. Că doar nu-și închipuie statul că marile fraude, marile tunuri, marile averi s-au făcut în țara asta cu bani din industria cărții.

PS. Pentru conștiința mea, consemnez aici că Președintele comisiei de cultură Dl. Gigel Știrbu a comunicat  azi, sâmbătă,  pentru Mediafax, că  s-a hotărât de către parlamentari ca timbrul cultural să rămână la 2 la sută, întărind cu un mesaj oarecum personal: „Nu se va scumpi nici un produs cultural. Sub nicio formă nu se va scumpi. Eu personal nu voi vota așa ceva.” În special în această ultimă frază însă, mie personal îmi vine  să suflu ca în iaurt.

Distribuie acest articol

15 COMENTARII

  1. in Romanica noastra, cu cat negarea este mai vehementa si insotita de asigurari ferme ca nimic nu se va schimba in defavoarea populatiei, cu atat mai degraba se produce acea schimbare „benefica” – respectiv daca nu chiar simultan la o alta televiziune, atunci cu siguranta a doua zi dimineata devreme, cand majoritatea populatiei incepe sa faca ochi ! am nimerit-o ? „+”

  2. Atunci cînd au fost tîlhărite prin taxare alte bresle, grupuri, consumatori specifici n-ați zis nimic. Vă plîngeți ACUM doar pentru că sînteți direct afectată. Ca Martin Niemöller în poemul ăla cu „First they came …”. Îl știți. Toată lumea îl știe, pînă și sinistra lui amantă.

    Dar degeaba îl știm dacă practica ne omoară pe noi, românii. Și incapacitatea de a ne asocia mai mulți de 2-3 pentru a ne apăra de agresiunile sociopaților din politică.

    Știați că în Constituția Elveției există anumite limite în impunerea de taxe și că acestea trebuie aprobate prin vot popular practic de fiecare dată cînd sînt introduse în legislație sau modificate? („The federal constitution imposes certain limits on taxation at the federal cantonal and municipal levels. Because statutes can at all levels be made subject to a popular referendum, Swiss tax rates are in practice set directly by the voters through instruments of direct democracy.”)

    Cînd ați votat ultima oară o nouă taxă sau mărirea uneia deja existente îm fascinanta Românie?

    Ce vreau să spun e că:
    1. Nu atacati unde trebuie
    2. Ieșiți din tranșee și porniți la atac cîte unul, cîte doi și doar la nervi, din exasperare

    Cu așa strategie Elena Udrea va continua mult și bine să își schimbe Mercedesul ultimul răcnet cu alt Mercedes ultimul răcnet la fiecare 2-3 ani și chiloții tot de la Paris o să și-i cumpere. Acolo au fost, sînt și vor fi banii dumneavoastră!

    Atacul trebuie dat la CONSTITUȚIE și abia apoi la legi specifice. Și trebuie dat nu individual, ci ÎN MASĂ, punînd în mișcare COORDONATĂ în aceeași direcție și în același scop partide, organizații profesionale, ziare, posturi tv, bloggeri, prieteni, frați, surori, vecini… (vezi Ungaria lui Orban, care a reușit să scape de constituția comunistă din anii ’50 și să-i măture pe comuniști de la putere)

    Din păcate, nu văd nici măcar un singur bărbat în România care să semene intelectual – cît de vag – cu biblicul Moses și care să fie dispus să se pună în fruntea românilor pentru a-i scoate din robie. Dar nici măcar unul care să semene cu Viktor Orban nu se zărește.

    P.S.
    E ușor de constatat că românii sînt suprataxați (comparativ cu alte națiuni) atît la grămadă cît și pe grupuri. Vă mai amintiți cine și cînd a introdus în România TVA? Nu era genialissimul Petrică Roman? Dar lui, oare, cine i-a dat ideea? – că taxa asta nu e aici de 2000 de ani și nu era de-a noastră, dintre noi, pentru noi. Vă mai amintiți ce mică și insignifiantă vi s-a părut la început (ce-ați zis văzînd-o ridicîndu-și timidă căpșorul? 3%? pfff…, mare scofală, cu 3% în sus sau în jos tot sărac sînt) și cum a crescut și a tot crescut pe nesimțite de-a ajuns azi să vi se fure prin intermediul ei un sfert din tot ce cîștigați în momentul în care vă folosiți banii? Și nu e singura taxă care odată a fost mică și nebăgată în seamă și-acum e mare, grasă și frumoasă.

    Salvați o parte din bani de jaful prin TVA economisindu-i 5-10-15 ani într-un cont? Nu-i nimic, există o taxă ascunsă pe care guvernul, împreună cu Mugur Isărescu, iubitul nostru guvernator, o calibrează cum au ei chef și care țintește exact economiile dvs. E cea mai parșivă taxă pentru că poate fi mărită oricît de mult, oricînd dorește oligarhia și nu necesită nici un fel de aprobare legală. Victimele nu știu că e o taxă, o privesc ca pe o fatalitate, își dau seama tîrziu, uneori dupa ani de zile, că au înregistrat pierderi, îi zic, cum au auzit de la finanțiștii scrobiți de pe la TV, INFLAȚIE și își închipuie că e o chestie misterioasă, de nepătruns cu mintea omenească și naturală ca ninsorile, ploile, vînturile, gripa sau îmbătrînirea, adică una din chestiile alea cu care nu te poți lupta…

    Încă o vorbă despre elvețieni și vă las. Ăsta e guvernul lor format din 7 (!) miniștri:
    https://tinyurl.com/p5ltgd9
    Puteți să vi-i imaginați pe miniștrii lui Ponta stînd pe scaunele alea de 2 lei, la masa aia de cantină muncitorească, cu apă de la robinet în pahare?

    • D.Stan, prin comentariul dvs la acest „semnal de alarma” al dnei D.Jela, eu vad atitudinea „clasica” a noului democrat (auto-intitulat…) român care, la fel ca noii bogati sau noii convertiti intr-o religie, sunt mai vindicativi si mai vehementi decat oricare dintre cei cu traditie in respectivele situatii, si tot ce inteleg sa faca pentru comunitatile din care provin (hélas!), este sa le desconsidere si sa le critice la sange!
      Gasiti ca este ceva constructiv, in contextul prezentat aici, sa reprosati ca oamenii reactioneaza „numai” cand sunt direct afectati? Daca se declanseaza un incendiu pe strada dvs, sunteti sigur ca va veti muta imediat (!) pentru ca, nu cumva, intr-o zi, sa arda si casa unde locuiti?
      „De ce acum si nu atunci?” vi se pare o intrebare al carei raspuns aduce solutii? Sau, considerati ca oamenii care se plang astazi de o situatie pe care n-au stiut sa o anticipeze (ca altii?), o merita? Si, chiar daca asa este, si si-au facut-o cu mana lor, dvs nu aveti nicio propunere care sa-i ajute, acum cand au nevoie?
      Daca tot admirati elvetienii (multumesc!), inspirati-va, poate, si din spiritul federativ, pragmatic, dar si tolerant, care face ca, acesti oameni sa ajute, daca pot, pe cei care au nevoie, fara sa-i judece in prealabil…Daca nu, sa se abtina!
      E un minimum de politete!

  3. „.. Știu, pe pielea mea de autor, că din valoarea de produs a cărții, mie îmi revin, cel mult doar 8-10 la sută. ”

    Doamna, viitorul o reprezinta ebook-urile. Nu inteleg de ce nu incercati sa vindeti direct catre cititori. La concurenta care este pe web, sunt sigur ca veti gasi o propunere mai buna decat 40%-50%.

    • Pentru Mihai_ o întrebare: aveți vreo idee cam când vor ajunge la e-bookuri și copiii din fotografiile mele? Ca totusi, despre ei este vorba și nu despre veniturile mele de autoare.

      Pentru Stan: scuze că v-am înfuriat într-un așa hal.

      • Va dau, desigur, dreptate pentru articol dar, in privinta e-book-urilor sper ca va inselati. Ar putea sa ajunga si la copiii din fotografie si chiar destul de curand. In primul rand, un e-book foarte bun costa acum aproximativ 300 de lei. Avand in vedere ca foarte multe carti, in special cele clasice, sunt gratuite, mi se pare in sfera posibilitatilor. Da, poate acei copii nu au resurse financiare iesite din comun dar, cu aceasta achizitie simpla se vor putea bucura de Alexandre Dumas si de Dickens, de Jules Verne, de Walter Scott. Daca editura vrea sa-i ajute ii vor putea citi si pe Tolkien, Saint-Exupery si, de ce nu, pe J.K. Rowling. Dupa achizitionarea e-book readear-ului costul marginal pentru un e-book este foarte redus. Pe total, costurile vor fi mai mici decat pentru o donatie de, sa zicem, doua sute de volume. Cartea tiparita nu va disparea in viitorul prea apropiat dar, pe termen lung, viitorul este al e-book-ului. Ne putem uita cu nostalgie in spate, noi vom continua sa citim si carti tiparite pana la final dar, in cele din urma, cati isi mai amintesc codex-urile romane? Ceea ce conteaza este informatia, intelegerea, sentimentul, aventura.

      • 1. Cel mai ieftin ebook reader de la Amazon costa 300 de lei.

        2. Cumpararea reader-elor poate fi subventionata de guvern (a existat sau poate mai exista programul prin care copiii care nu isi permit un calculator, primesc 200 de euro). Se poate face acelasi lucru si aici.

        3. TVA-ul de 24% la ebook-uri este o prostie. Cred ca se va reduce la 9% (cred ca editurile sunt cele care vor spune, nu!).

    • În România e-book-urile sunt purtătoare de TVA de 24%, față de cărți, care sunt purtătoare de TVA de 9%. Ce iei pe mere, dai pe pere, dar la stat.

  4. @ D. Stan,
    dvoastra nu vreti rezolvarea/limpezirea unei probleme pentru ca mai sint si altele de rezolvat.
    In plus divagati gen Antena 3:
    – ce au chilotii si masinile Elenei Udrea cu timbrul cultural?
    – ori dece trebuie implicata si legislatia elvetiana?
    – credeti ca Viktor Orban ar rezolva problema sa va multumeasca?
    Poate recititi atent articolul dnei Doina Jela lasaind „la garderoba” nervii si atitudinea superioara.
    Ginditi, spre exemplu, la urmatorul aspect: se pune timbru pe carte la fel ca pe pachetul de tigari.
    O duminica linistita.

  5. De ce nu face cineva o uniune a scriitorilor care sa faca ceva concurenta pentru USR.
    De ex. USB:”Uniunea Scriitorilor din Bucuresti” sau “Uniunea Suna Bine”.
    O astfel de uniune ar putea sa vanda timbre cu 1 leu (daca asa e legea) si sa “subventioneze” editurile cu 80 de bani (sa zicem) pentru fiecare timbru cumparat. In felul asta pretul efectiva al timbrului ar scadea de la 1 leu la 20 de bani.

    E greu sa faci o astfel de uniune? Ce mai trebuie pe langa dreptul la asociere?

    • Trebuie ca statul roman sa acorde acelei organizatii statutul de institutie de interes public, sa o sustina, sa ii ofere aceleasi avantaje ca si USR-ului. Cu alte cuvinte, sa aiba cativa Vosganieni in guverne si parlament. Altfel va fi un ONG la fel ca oricare altul, pentru protectia melcilor de gradina sau pentru pastrarea aerului curat.
      Sa stiti ca s-a mai incercat. Inutil.

      • @Ino,

        Ei hai ca-i nostim: in loc sa scapam de lipitorile actuale ar fi bine ca statul roman sa mai legitimizeze cateva lipitori, ca doar n-o sa lasam numai pe unii sa ne suga de bani.
        Nu, domnule Ino, solutia este ca USR (si alte organizatii asemenea) sa-si piarda statutul de „institutie de interes public” si sa se auto-finanteze. Desigur, daca pot… iar daca nu, nu!

  6. articolul dvs este corect si binevenit. ati demascat inca o taxa (cea pe citit). am mai tot repetat eu pe aici, stiti si dvs foarte bine, nu poti cirpi sacul la infinit dupa cum nici nu poti cara apa cu ciurul. mai deunazi cineva se plingea de taxa pe stilp sau taxa auto (declarate ilegale de CEDO), altcineva de taxa pe drumuri (medievale si pline de gropi) etc. din ce se hraneste „elita” conducatoare, birocratia dimboviteana, casta cleptocratic ? cit timp au putut demantela industria, defrisa padurea si vinde orice palma de pamint, n au ezitat sa o faca. cind toate astea s au sfirsit, ce le a mai ramas de facut pentru a si mentine lefurile nesimtite si viata de nababi capitalisti angajati la stat ? sa se imprumute la camatarii internationali (pentru a asigura stabilitatea macroeconomica !) si sa creasca dijmele si birurile serbilor legati de glie. dvs cum credeti ca se va termina toata aceasta tragi comedie ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Doina Jela
Doina Jela
Este scriitoare, autoare u unui important numar de volume, care investigheaza si analizeara regimul comunist din Romania , cum ar: Cazul Nichita Dumitru, încercare de reconstituire a unui proces comunist- 1995- Humanitas, Bucureşti, Telejurnalul de noapte, Polirom, Iaşi, 1997,( Ediţia a II-a Vremea, 2005), Această dragoste care ne leagă, Humanitas, Bucureşti, 1998, ( ediţia a II-a Humanitas, 2004), Drumul Damascului. Spovedania unui fost torţionar, Humanitas, 1999, (Ediţia a II-a, Humanitas, 2002), carte ecranizată de Lucian Pintilie în După amiaza unui tortionar, 2001), Lexicomul negru, Unelte ale represiunii comuniste, Humanitas, 2001. Afacerea Meditaţia Transcendentală, în colaborare cu Cătălin Strat şi Mihai Albu, Reuşeşti sau mori– convorbiri emailate cu Vladimir Bukovski. Ungaria 56, Revolta minţilor şi sfârşitul mitului comunist în colab. Cu Vladimir Tismăneanu (Curtea Veche, 2006). O suta de zile nu Monica Lovinescu, editura Vremea, 2008. A îngrijit ca editor la Humanitas si apoi Curtea Veche Publishing numeroase volume de acelasi profil. A fondat si a fost multi ani secretar al Asociaţiei Ziariştilor Independenţi din România, filiala românească a Asociaţiei Jurnaliştilor Europeni cu sediul la Bruxelles (AEJ).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro