Home » Cultura »Opinie »Societate/Life » Citesti:

Trădarea intelectualilor

Tatiana Niculescu Bran iulie 26, 2012 Cultura, Opinie, Societate/Life
14 comentarii 2,021 Vizualizari

Dacă Dan Voiculescu va fi fiind finanțatorul și unul dintre beneficiarii întoarcerii României într-un trecut de care ne credeam izbăviți pentru totdeauna, dacă artizanul ei logistic va fi fiind unul dintre stâlpii PSD, precum Viorel Hrebenciuc, dacă creierul chițibușurilor avocățești care au schimbat reguli și legi în câteva zile va fi fiind un Dan Șova, ar trebui să existe și un vizionar, un mentor care să fi animat sufletul și mintea oamenilor de bună-credință doritori de schimbare. Și care să le fi mișcat inimile cum numai patosul unei convingeri solide o poate face : nu din vreun interes sau în numele vreunei grupări obscure și corupte, ci în numele unei viziuni ideale, adesea utopice, despre politică și propriul destin. Oricât de apreciate și apreciabile i-ar fi resursele oratorice, nu Crin Antonescu este omul care hrănește, de câțiva ani, dorința aprigă de răzbunare împotriva lui Traian Băsescu, ci, mai curând, Emil Constantinescu : primul președinte democrat al României, omul tuturor speranțelor de libertate și dreptate din 1996, președintele creat de o mână de intelectuali și oameni de bine pentru a salva țara de clica de atunci (în mare parte aflată la putere și acum) a PSD și a lui Ion Iliescu, omul căruia i se datorează aderarea României la NATO și deschiderea negocierilor pentru Uniunea Europeană.

Ce alchimie sufletească și ce ironie a sorții au făcut ca singurul președinte nepătat din istoria postdecembristă a țării să asiste și să participe acum la îngroparea idealurilor pentru care s-a luptat cândva și să militeze sub același drapel alături de Dan Voiculescu, de Ion Iliescu, de Victor Hrebenciuc ? De câțiva ani, e convins că lupta împotriva Securității lui Băsescu, pe care-l consideră un impostor, merită sacrificiul alinierii alături de alți securiști, securiștii “salvatori”.

Din 2009 încoace, Emil Constantinescu a legitimat în mod consecvent, prin prezență și experiență, orice critici din partea oricui la adresa președintelui suspendat. A fost secondat, cu memoria trecutului apropiat și pasiunea revanșei, de o bună parte a foștilor săi consilieri prezidențiali. Dar durerea lui cea mai mare pare să fie raporturile lui Băsescu cu intelectualii.

“Dacă Traian Băsescu a făcut un lucru bun în dezastruosul său mandat, atunci a fost acela că a strâns în jurul său intelectualii cu suflet de slugă, iar dacă Traian Băsescu a identificat în societatea civilă pe cei cu mentalitatea de lingușitori și profitori, noi va trebui să-i identificăm pe aceia care mai cred în valorile morale și sunt gata să lupte pentru ele”, declara fostul președinte cu ironie amară, înaintea alegerilor prezidențiale din 2009. Se poate detecta și o urmă de invidie în această declarație. După ce au adus CDR la putere, pe el intelectualii l-au părăsit, refuzând, cu mici excepții, să se implice în funcții publice și apoi i-au reproșat că a apelat la inși nepricepuți sau corupți și la alianța politică impardonabilă cu PD-ul lui Petre Roman.

Emil Constantinescu a reluat în nenumărate rânduri, în ultimii ani, ideea potrivit căreia elita intelectuală se face vinovată de ascensiunea lui Traian Băsescu : “Este responsabilitatea intelectualilor. Ei știau că președintele Traian Băsescu este un fost colaborator al Securității, ei știau că este un vechi comunist, ei știau că este cel mai corupt om din România”, spunea Emil Constantinescu în mai 2010, într-o emisiune la Antena 3 și continua : “Pentru mine, Traian Băsescu e un subiect negru, întunecat, dar încheiat al istoriei României.” Un subiect care îi aduce totdeauna aminte de trădarea intelectualilor din timpul mandatului său. Cu ce a fost Băsescu, un marinar mahalagiu, mai bun decât el, inginer geolog și rector universitar, ca să atragă de partea lui crema țării ?

Martie 2011, la radio Europa FM : “Elitele intelectuale sunt responsabile de starea de confuzie generală a societății, în condițiile în care l-au girat pe președintele contrabandist, Traian Băsescu.”

Înțelegem mai bine de ce prima redută atacată de noua putere a fost ICR și rețeaua lui de “agenți”, presupuși propagatori ai politicii băsesciene în lumea largă. “Hidra trebuie atacată de la cap”, își va fi spus Emil Constantinescu, pătimaș cititor al rapoartelor SRI și SIE în vremea mandatului său. Cândva, fostul președinte visase că ambasadele României în străinătate vor fi populate de intelectuali ai GDS, oameni integri, cultivați, anticomuniști și anti-PSD-iști și că ei îi vor fi mesageri avizați, schimbând cu totul imaginea României clientelare și securiste, așa cum i-o lăsase Ion Iliescu. Atunci, mulți dintre intelectualii numiți azi “ai lui Băsescu” i-au întors spatele, din neîncredere, din lașitate, din lenea neimplicării, din teama de risc, fiecare din motivele lui. Pentru un om care s-a declarat învins de Securitate și scârbit de politică, ipoteza unei deșteptări tardive a intelectualilor prin implicarea lor în reforma instituțiilor tocmai pentru a evita erorile trecutului ar fi inacceptabilă. Și cu atât mai puțin plauzibilă cu cât această întoarcere s-a petrecut pe timpul mandatelor lui Traian Băsescu, distrugătorul țărăniștilor împreună cu Petre Roman, și cel care l-a caracterizat pe fostul lider CDR drept un om slab și-atât. Iată că acum, roata istoriei și a evenimentelor se întoarce și se va vedea cine e slab și cine e tare, ai cui intelectuali sunt integri și ai cui sunt slugi, pare să gândească Emil Constantinescu.

Nu se poate însă ca situația la care s-a ajuns pe drumul răzbunărilor și al plătirii polițelor să nu-l îngrijoreze. Va fi fost învins din nou de Securitate ? Dan Voiculescu și ai lui se vor fi folosit de idealismul lui nevindecat și utopic ? “Rezultatul fie pozitiv, fie negativ al acestui referendum, nu rezolvă nimic. Singurul lucru care s-a obținut a fost divizarea societății românești, inducerea unei stări de antagonism isteric, exact în momentul în care națiunea română avea nevoie de sinergie și de solidaritate pentru impunerea identității naționale în UE și într-o lume globalizată”, declara recent Emil Constantinescu, în Evenimentul Zilei, cu lăudabilă luciditate.

Ar mai putea fostul președinte să-și uite rănile și să-i unească într-un efort salvator pe “intelectualii lui Băsescu“ cu “intelectualii lui Constantinescu” ? Într-o perioadă de fractură politică și socială atât de periculoasă ca cea pe care o trăim în aceste zile, n-ar fi rolul și rostul elitelor să salveze ce se mai poate salva ? Iar Emil Constantinescu n-ar fi vremea să-și salveze destinul politic în fața istoriei ?

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "14 comments" on this Article:

  1. Alexandru spune:

    de 22 de ani ne scarpinam cu mina stinga la urechea dreapta.
    securistul X de pe vremea impuscatului, eminenta cenusie a romaniei, trage toate sforile in tara – este asta atit de inzestrat incit sa duca de nas pe toata lumea ?!
    intelectualul Y scormoneste trecutul sa inteleaga de ce marele democrat a fost invins de sistem – chiar oricine poate conduce o natie ?!
    n-ar fi mai simplu sa ne intrebam ce poate scoate o tara din barbarie ?!
    o separatie reala a puterilor legislativa, executiva si judecatoreasca cu un presedinte inteligent si onest – n-ar fi suficiente pentru a asigura domnia legii, suprematia ei absoluta în scopul prezervării drepturilor și libertăților noastre a tuturor ?!
    si daca da, ce ne impiedica sa le avem, sau de ce nu ne concentram sa le obtinem ?!
    poate ca totu-i relativ in lumea de azi, totusi in naivitatea mea tind sa cred ca minciuna oricit de bine mascata nu poate prevala in fata adevarului.

  2. victor L spune:

    Nu mai e timp pentru dezbateri.
    Duminica nu votez. Fac un gest perfect legal.

  3. Daniel spune:

    Îl înțeleg perfect pe Traian Băsescu că și-a sacrificat onoarea, demnitatea și legenda politică, acceptând să boicoteze referendumul și să se întoarcă la Cotroceni, în huiduilelile a milioane de români. Este în joc viața sa, lucrul cel mai important pentru omul cel mai lipsit de metafizică care este Traian Băsescu.

    Înțeleg perfect strategia de campanie a PDL și a președintelui Vasile Blaga. Nu veniți la referendum, apărați-vă de lovitura de stat, fugind cât puteți de simbolul democrației: VOTUL. PDL are nevoie de Traian Băsescu în funcția supremă în stat pentru alegerile din toamna viitoare. Mai mult, prezența sa la Cotroceni este o garanție a faptului că multe dintre furăciunile înspăimântătoare, comise de unii membri ai partidului, nu vor intra, nici de acum încolo, în atenția organelor. Dl. Băsescu are a se răfui cu adversarii politici, care l-au împiedicat să meargă la mare în luna iulie.

    Ceea ce nu pot să înțeleg este cum se face că intelectuali remarcabili, membri sau nu ai PDL, pot servi, fără să clipească, pe televizoarele patriei, povești aberante, în care să explice cum Ceaușescu, – pardon, Băsescu – e lumina, iar cei care merg să voteze la referendum reprezintă întunericul. În aceste zile încinse, la propriu și la figurat, se fac declarații ce vor fi consemnate. Peste câțiva ani, când lucrurile se vor fi liniștit, mulți dintre intelectualii respectivi vor purta în spate aceeași povară pe care lăudătorii lui Ceaușescu au purtat-o după Revoluție.

    Am în minte declarația făcută de unul dintre cărturarii români autentici pe care-l respect pentru opera lui, Andrei Pleșu: ”Nu dau un berbec pe două gâște”, a spus autorul Minimei moralia, afirmând că nu va merge la referendum. Pentru două gâște nu, dar poate pentru poporul român merită să ne înfrângem frica față de berbec și, poate, chiar angoasa faţă de propriul trecut.

  4. Anonymous spune:

    Constantinescu e pur si simplu invidios pe Basescu, pentru faptul ca Basescu a reusit sa zgarie/zgandare sistemul, sistem care pe el l-a fentat si invins. Constantinescu realizeaza ca va intra in istorie ca un om care nu a reusit mai nimic si nu poate concepe ca unul care e mahalagiu a reusit sa faca ceva … din pacate Constantinescu nu poate trece peste orgoliu si vedea ca Basescu este pur si simplu un om mult mai puternic, cu o viziune incomparabil mai buna, cu priza la public, la intelectuali si abilitate de a-si asuma punctele de vedere si a controla oamenii de sub el.

  5. Stelian spune:

    Scuzati-mi nedumerirea, dar nu inteleg deloc titlul. Tradarea intelectualilor? Adica cine a tradat pe cine? Ce au tradat intelectualii?
    In 1977 la greva minerilor din valea Jiului care intelectual li s-a aliat? In 1987 la manifestarea brasovenilor care intelectual s-a aliat apoi?
    La demolarile lui Ceausescu cine a protestat?
    Intelectualii n-au tradat nimic, pentru ca n-au avut niciodata coloana vertebrala.
    Nu uitati ca cei ce au avut coloana au sfirsit prin puscarii, iar restul (Sadoveanu, Calinescu, Arghezi….) s-au aliat noii orinduiri.
    Azi se publica pe hotnews un interviu cu un “mare” ‘telectual, cel cu rezistenta prin sacose…
    Mai acu’ vreo citeva zile scria si fratiorul siamez intru gindire paltinisana ca nu e lasat sa lucreze…
    In 1990 am fost rasfatati cu trilogia greaca pusa in scena de Andrei Serban, gonit apoi de “marii artisti” de la National, ca voia sa-i plateasca dupa munca. A mai venit Andrei Serban in Ro?
    Numiti-mi un intelectual care a ales calea implicarii in viata politica, pentru ca acolo, in parlament se fac legile. Nu scriind in presa, nu scriind pe blog sau aparind pe sticla.
    Noi nici ziaristi n-avem, daramite nu stiu ce analisti politici sau economici. Niste bieti condeieri ce scriu dupa cum dicteaza cel ce-i plateste.
    Pai incercati sa comparati editorialele de azi cu comentariile politice ale lui N. Ratesh, Mircea Carp, Vlad Georgescu. (Unele le gasiti pe net).
    Daca am fi avut intelectuali Romania ar fi avut azi o cu totul alta clasa politica. Nu in intregime, numai o parte. Dar ar fi existat posibilitatea unei alegeri.
    Cine e vinovat? Numai ei? Nu, si noi, cei ce am fi putut actiona implicindu-ne si am asteptat prea mult de la ei.
    Exista azi si-i vad activi pe net (articole, bloguri) o seama de oameni de valoare, tineri sau mai putini tineri, cu studii afara si care au acumulat sistemul de valori occidental. Trebuie sa inceteze sa se mai raporteze la nu stiu ce intelectuali de aici, sa faca pasul spre politica.
    Politica nu e un lucru rau si nici rusinos. Ca Romania sa avanseze e nevoie de acest lucru. Si dupa 8-10-12 ani vor vedea ca lucrurile incep sa se schimbe.
    Da, Romania a pierdut acesti 20 de ani si va mai pierde alti 10-15. Nu putem da timpul inapoi, iar la scara istoriei nici nu conteaza.

  6. alexandru spune:

    Exista o colectie intreaga de declaratii aberante ale lui Constantinescu, mai ales la televiziunile lui Voiculescu. O carte in mai multe volume de resentimente, ocari, minciuni sau pur si simplu neintelegeri. Vazand ce a iesit pana la urma, pare sa se retraga si sa-si aminteasca de faptul ca politica il scarbeste. Macar acum ar putea sa-i invite pe oamenii cinstiti din tara asta sa spuna NU. Dar vanitatea si invidia nu-l vor lasa. Prefera sa-l sustina pe Voiculescu.

  7. CDR spune:

    FSN-ul din 1990 a învins de tot.
    De aia Constantinescu a ajuns să vorbească aşa.
    Să mă explic
    FSN-ul s-a scindat în două tabere una PSD-PDSR-FDSN (ăştia şi-au zis de stânga) şi alta actualul PD-PDL-PLD (vopsiţi de dreapta). Între timp securişti infiltraţi au format şi alte partide care prin migraţie au sufocat restul de partide necontrolate (vezi Stoica, Meleşcanu, Măgureanu ş.a.m.d.) În momentul actual nu există voci în afara controlului FSN-ist (ăla democrat de la începutul anilor 90). Se vede.
    Acuma vor să impună sistemul bipartit.
    Şi o să se alterneze la putere FSN 1 cu FSN 2.
    Televiziunile sunt la fel de independente ca Pravda lui Stalin (cu excepţia că sunt mai multe Pravde)
    Şi o grămadă de “găini” nu vor să aleagă între berbec şi gâşte.
    Ca să plagiez şi eu.

    Vive le Roi!

  8. Adi Rus spune:

    Sunt oameni mici stimata doamna. Si Constantinescu si Ciorbea. Ii mai vad pe la TV si mi se face mila de ei. Oameni cu studii, cu cariere, care au avut primele functii in stat si care chiar la 10 ani distanta inca nu pot iesi de sub emotia orgoliului ranit, de sub frustrarea razbunarii si care de dragul razbunarii fac pact si cu diavolul.

    Sa-l vezi acum pe Constantinescu, cel care ii ura atat de inversunat pe securistii din sistemul care l-a invins, in compania lui Felix Varanul nu e putin lucru. De aceea in fata mea opinia lor si a lui Constantinescu si a lui Ciorbea nu valoreaza 2 bani desi am votat cu ei in 96. Si-au lasat umorile, frustrarile si emotiile pur hormonale sa-i transforme in goarne ale unui securist, turnator dovedit si corupt cu dosar penal care a devalizat si continua sa devalizeze tara.

    Decat ei, mai bine Iliescu. Ca sa-l citez pe Basescu: “macar de la el stii la ce sa te astepti”. Imul a fost consecvent toata viata lui. A fost si a ramas un comunist moderat de la inceput pana la sfarsit si n-a ascuns niciodata asta.

  9. Petru Clej spune:

    Ai dreptate Tatiana, in tot ce ai scris. Resentimentul a ajuns sa fie forta motrice a vietii politice din Romania, cu Crin Antonescu si Emil Constantinescu cele mai elocvente exemple.

  10. noname spune:

    Nu cred ca personajul super-comic-jalnic pe numele lui de scena “Milica” poate fi considerat intelectual si ca poate fi considerat in vreun fel!
    Intelectualii, nici ai lui, nici ai lui Basescu, nu au facut nimic pentru aceasta tara, decizand de timpuriu sa se retraga in umbra bibliotecilor ca sa nu se atinga cumva de vulgul vulgar, de altfel. Nu au pus umarul nici macar la amrata de reforma a invatamantului a carui calitate deplorabila a dus la mizeria social-culturala in care se scalda generatiile de dupa 1990! probabil ca de vina a fost eterna si pernicioasa invidie pe capra celuilat cadru didactic care si-a luat un grad mai repede sau a publicat la o editura care i-a refuzat din lipsa de orizont cultural! Acum se mira ca au ajuns sa traiasca intr-o tara nefrecventabila si isi doresc sa se retraga si mai adanc in adaposturile elitiste in cere se ferecventeaza reciproc!
    Daca pasoptistii si ceilalti intelectuali romani de secol 19 ar fi facut la fel, probabil ca acum a fi purtat salvari si si islic si ar fi avut drept de vot numai beizadelele noilor viziri din Primaverii!
    Pacat de tot timpul pierdut!

  11. Gerula spune:

    Intelectualii din România nu-și asumă rolul de elită a acestei națiuni, cu toate responsabilitățile ce decurg de aici. Lor le este mai degrabă rușine de România și de poporul român. Sunt orbiți de Occident și nu pot imagina un model de țară și de societate compatibilă cu Occidentul, dar care să țină cont și de specificitatea noastră. Soluția lor este una de tip copy/paste: importăm instituții și modele din Vest. Iar dacă acestea nu funcținează ca acolo, atunci de vină este poporul retrograd. Cam la asta se reduce intelectualitatea noastră de prim plan, cea care ocupă scena publică. Acești intelectuali ar vrea să beneficieze de toate avantajele elitei, dar să nu aibă nicio responsabilitate.

  12. Emil spune:

    Stimate domnule preşedinte Barroso,

    Vă scriu în calitate de fost preşedinte al României între 1996-2000 şi de lider al societăţii civile şi al opoziţiei democratice anticomuniste şi proeuropene în perioada 1990-1996, pentru a-mi exprima îngrijorarea faţă de modul în care au fost afectate interesele politice, economice şi financiare ale României prin poziţia adoptată de Comisia Europeană faţă de schimbările politice din România din luna iulie 2012. Este vorba de schimbările de la nivelul conducerii Senatului şi Camerei Deputaţilor şi Avocatului Poporului efectuate de o nouă majoritate parlamentară şi de suspendarea preşedintelui României, care urmează să fie supusă în 29 iulie unui referendum popular în vederea demiterii sau confirmării în funcţie.
    Din ianuarie 2012, de când au început marile mişcări populare de protest împotriva preşedintelui Băsescu, cu solicitarea demiterii acestuia, mi-am impus să nu iau nicio atitudine publică pe teme de politică internă. Ce mă face să iau o poziţie acum este faptul că deşi toate schimbările politice din România au fost supuse avizului Curţii Constituţionale şi au fost declarate constituţionale de către aceasta, ele au fost apreciate de mai mulţi oficiali ai Comisiei Europene, ai Parlamentului European sau ai cancelariilor unor state occidentale în termeni duri, ca un grav derapaj democratic, ajungându-se până la catalogări de tipul „lovituri de stat” sau „metode puciste”. Mai gravă a fost proferarea unor ameninţări privind amânarea integrării în spaţiul Schengen sau a unor monitorizări suplimentare. Pot să înţeleg emoţia provocată de viteza luării unor decizii ale noii majorităţi parlamentare sau de către Guvernul român, dar de aici până la utilizarea unor catalogări care nu respectă proprietatea termenilor este o mare distanţă. Aceste etichetări pripite au avut rolul de a amplifica tensiunea politică internă în România şi sunt considerate o cauză a deprecierii cursului monedei naţionale.
    Ceea ce mă preocupă însă cel mai mult este invocarea încălcării principiilor juridice şi etice europene. Faţă de modul în care a fost abordat acest episod mă îngrijorează acum mai mult modul în care sunt respectate aceste principii la nivelul de conducere al Uniunii Europene. Ca unul care, împreună cu Lech Walesa, Tadeusz Mazowiecki, Vaclav Havel, Arpad Goncz, Jelio Jelev, Vytautas Landsbergis, Martin Laar, am participat la elaborarea şi construcţia proiectului integrării fostelor state comuniste din Europa Centrală şi de Est în Uniunea Europeană, vă mărturisesc că am văzut Uniunea Europeană ca o structură politică de cooperare şi înţelegere reciprocă în scopul realizării unor obiective comune privind securitatea, progresul economic şi statul de drept şi nu ca un instrument de impunere a unor condiţii care vizează libertatea de alegere democratică a forurilor de conducere naţionale. Îmi pun întrebarea dacă la nivelul Comisiei Europene există preocuparea pentru o cunoaştere mai profundă a particularităţilor legislative, sociale şi culturale din noile state membre UE din Europa Centrală şi câtă încredere putem avea în dialogul Comisiei Europene cu diferite componente ale societăţii civile dacă în cazul evenimentelor recente din ţara noastră câţiva agenţi de influenţă au putut determina, utilizând unele ziare influente din Occident, o reacţie disproporţionat negativă asupra unor evenimente scoase din context sau care pur şi simplu nu au existat în realitate. Cred că aceste exagerări ar fi putut fi evitate dacă ar fi existat un dialog cu reprezentanţi de marcă ai mediului academic şi ai unor reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale, altele decât cele apropiate fostei majorităţi. În acest sens, transmit alăturat o scrisoare către dumneavoastră care conţine un Apel al intelectualilor români, printre semnatarii căruia se numără rectori (preşedinţi) şi decani ai unor mari universităţi, scriitori, artişti, muzicieni şi activişti civici reputaţi. Ar fi putut fi consultaţi, de asemenea, într-o speţă care priveşte funcţia de şef de stat, şi preşedinţii post-comunişti ai României, mai ales că între mine şi preşedintele Iliescu există diferenţe ideologice iremediabile, precum şi Majestatea Sa Regele Mihai I, detronat şi exilat de către comunişti în 1947.
    Domnule preşedinte,
    Am analizat din punct de vedere juridic, Raportul Comisiei Europene privind reforma în justiţie şi lupta împotriva corupţiei în România din iulie 2012, cu ajutorul unor reputaţi specialişti, printre care prof. dr. Nicolae Popa, fost decan al Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti, preşedinte al Curţii Constituţionale a României (2001-2004) şi preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (2004-2009) şi profesor Mircea Criste, doctor summa cum laude al Universităţii Aix-en-Provence, profesor de drept constituţional la Universitatea din Timişoara, procuror general al României 1998-2001, ambasador 2001-2004, ale căror opinii vi le transmit în anexă. În acord cu mai mulţi alţi foşti judecători ai Curţii Constituţionale şi ai Curţii Supreme de Justiţie, am constatat că el conţine o serie de informaţii inexacte de natură constituţională şi instituţională, preluate de la susţinătorii preşedintelui suspendat al României fără o verificare corespunzătoare şi însoţite de erori de apreciere. Consideraţia care poate produce efectele cele mai grave în destabilizarea sistemului politic din România este cea legată de necesitatea întrunirii unui cvorum pentru demiterea preşedintelui de peste 50% din numărul celor înscrişi în listele electorale. Vă atragem atenţia, domnule preşedinte, că în această privinţă Constituţia României nu conţine nicio prevedere legată de îndeplinirea unui cvorum de participare sau de aprobare, astfel încât orice decizie legislativă în această materie nu poate fi neconstituţională. Dacă ne raportăm la standardele din celelalte ţări ale Uniunii Europene care nu pot fi conform raportului (pag.3) inferioare celor cerute României, este evident că o asemenea cerinţă nu se regăseşte în majoritatea legislaţiilor ţărilor Uniunii Europene. Constituţia Germaniei nu prevede instituţia referendumului. În Lituania, preşedintele Rolandas Paksas a fost demis de către Parlament în anul 2004 fără referendum. Mai multe ţări din UE: Bulgaria, Italia, Malta, Letonia, Polonia, Portugalia, Ungaria legiferează un referendum fie consultativ fie legislativ, în general fără condiţionarea unui cvorum aprobativ, iar atunci când o fac acesta este unul inferior celui de 50% (Ungaria 25%, Danemarca 40%) dar doar pentru amendamentele constituţionale. Constituţia Austriei, din care s-a inspirat şi Constituţia României, prevede un referendum pentru demiterea preşedintelui şi paşi asemănători celor prevăzuţi şi respectaţi în România fără a se cere însă un cvorum. Într-o asemenea situaţie, un punct de reper nu poate fi decât expertiza furnizată de Comisia Europeană pentru democraţie prin drept (Comisia de la Veneţia) căreia Consiliul Europei i-a solicitat un aviz pentru cazul în speţă. Recomandarea făcută de către aceasta în Codul de bune practici în materie de referendum este ca nicio hotărâre să nu fie luată prin cvorum deoarece un cvorum de participare (un procentaj minim) determină interesul opoziţiei de a se abţine mai degrabă decât să voteze împotriva lui. Or, mai constată Comisia de la Veneţia, încurajarea fie a abţinerii de la vot, fie a impunerii punctului de vedere a minorităţii nu este sănătoasă pentru democraţie.
    Nu ştiu dacă autorii Raportului au ştiut sau nu au vrut să ia în considerare că legea referendumului fusese modificată de fosta majoritate şi că referendumul de demitere al preşedintelui României din 2007 s-a desfăşurat în condiţiile în care participarea la vot a fost atunci de 44,45%, el fiind declarat valid de Curtea Constituţională. În fapt, primul ministru al Guvernului român a cedat în faţa presiunilor Comisiei Europene, acceptând toate recomandările făcute în partea finală a Raportului. Preşedintele interimar Crin Antonescu a procedat la fel, pentru a evita orice suspiciuni de încălcare a principiilor democraţiei. Îmi permit însă să vă atrag atenţia că în cazul în care referendumul care va avea loc peste câteva zile, în 29 iulie, nu se va realiza cu cvorumul impus dar o mare majoritate se va pronunţa pentru demiterea preşedintelui, se va crea o situaţie de criză politică extremă şi responsabilitatea Comsiei Europene nu va putea fi evitată.
    În Raportul Comisiei Europene către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare există şi alte recomandări la limita respectării suveranităţii unui stat membru al UE, atunci când se sugerează în termeni ultimativi ce decizii să ia ori să nu ia Guvernul României sau preşedintele României.
    În mod cu totul eronat, în Raport se face constatarea, preluată din discursul susţinătorilor preşedintelui suspendat, că au fost limitate competenţele Curţii Constituţionale şi Guvernul Ponta a fost somat să restabilească aceste competenţe prin retragerea Ordonanţei nr. 38/2012 şi să redea dreptul Curţii să controleze, printre altele, şi hotărârile parlamentului.
    Premiza de la care s-a pleacat este greşită şi ea califică recomandarea ca aducând atingere suveranităţii naţionale. Competenţele Curţii Constituţionale sunt înscrise în art. 146 din Constituţie şi printre ele nu se numără şi cea supusă discuţiei. În consecinţă, ea nu are valoare constituţională, nu reprezintă voinţa supremă populară de la care legiuitorului nu-i este permis a deroga. Textul constituţional, în urma revizuirii din 2003, conferă legiuitorului dreptul de a adăuga la competenţele constituţionale ale Curţii. Aşa a apărut această competenţă dată Curţii prin legea nr. 177/28.09.2010. Ea este o competenţă de ordin legislativ, legiuitorul având aceeaşi legitimitate suverană de a o modifica sau abroga, precum aceea de a o edicta.
    În aceeaşi logică se înscrie şi cerinţa imperativă de a nu se acorda graţieri pe perioada Preşedinţiei interimare.
    Este vorba despre o competenţă de natură constituţională acordată Preşedintelui României (art. 94/d), recunoscută şi celui care asigură interimatul funcţiei (art. 98/2), exercitată fără o prealabilă autorizare internă sau externă. De altfel, propunerea limitării acestei competenţe, formulată în modul cel mai străveziu posibil cu dedicaţie specială pentru o singură persoană, ar putea avea consecinţe pe care Raportul ar fi trebuit să le prevadă. Ea ar face ca graţierea să nu poată fi acordată nimănui, chiar dacă raţiuni de ordin umanitar ar impune-o. Pentru a evita asemenea consecinţe, de nimeni dorite, dar şi pentru a-şi atinge totodată scopul, poate că ar fi fost mai potrivit ca această recomandare să se refere precis la persoana vizată, deşi era evident şi existau declaraţii clare ale preşedintelui interimar, anterioare Raportului, că nu va acorda o graţiere fostului prim ministru Adrian Năstase.
    Domnule preşedinte Barroso,
    Nu îmi este foarte clar care au fost raţiunile intervenţiei în favoarea preşedintelui suspendat, dar dacă acestea provin din dorinţa de a sprijini în noile state membre ale UE şefi de stat docili în faţa unor măsuri luate de Comisia Europenă, chiar dacă ei sunt şantajabili prin actele lor de corupţie sau prin derapajele de la democraţie, mi se pare un lucru grav. La fel de periculoase mi se par şi judecăţile partizane în funcţie de interesele diferitelor grupuri ideologice din Parlamentul European. Nu aceasta este Europa pe care familia şefilor de stat din ultimul deceniu al secolului XX am visat-o. Nu aceasta este Europa pentru care peste 1.000 de români şi-au dat viaţa în lupta cu trupele dictatorului Ceauşescu în decembrie 1989. Nu aceasta este Europa pentru care cetăţenii României au îndurat în timpul mandatului meu de preşedinte cumplite suferinţe pe lângă care privaţiunile actualei crize par minore.
    Odată cu alegerea mea ca preşedinte al României, a încetat orice monitorizare de către Consiliul Europei a României pentru că noi ne-am asumat atunci toate reformele necesare, inclusiv costurile lor, respectând strict legislaţia Uniunii Europene, chiar dacă ea nu era încă în vigoare în România, după cum mi-am asumat toate obligaţiile ce reveneau statelor NATO, chiar dacă nu făceam parte din organizaţie. Acum, când suntem membri cu drepturi depline ai UE, dorim să fim trataţi ca atare, respectându-ni-se toate drepturile şi mai ales demnitatea, aşa cum şi noi respectăm drepturile şi demnitatea celorlalte state, precum şi eforturile remarcabile ale Comisiei Europene de a promova interesul comun şi prestigiul UE în lumea contemporană.
    În ultimii 20 de ani cetăţenii României s-au plasat în toate sondajele la nivel european pe primul loc la gradul de încredere în Uniunea Europeană. Nici neocomuniştii, nici fosta Securitate, nici extremiştii naţionalişti n-au reuşit să creeze un cât de mic curent anti-european sau anti-NATO. Dacă în aceste zile de iulie acest curent anti-european, care a apărut deja, se va dezvolta datorită unei imixtiuni percepută ca arogantă împotriva voinţei populare, ca unul care mi-am dedicat întreaga activitate şi viaţă idealului european, voi fi primul care voi regreta.

    Cu sentimente alese,

    Emil Constantinescu



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Tatiana Niculescu Bran


Tatiana Niculescu Bran

A absolvit Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti si Institutul European de Jurnalism de la Bruxelles. Intre 1995 si 2004 a fost redactor la Radio BBC World Service, se... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)