Home » Cultura »Reactie rapida »Societate/Life » Citesti:

Un „summit“ bisericesc la București?

Ioan Moga octombrie 23, 2017 Cultura, Reactie rapida, Societate/Life
26 comentarii 4,142 Vizualizari

Venirea Patriarhului Bisericii Ortodoxe Ruse, Chiril, la București, cu ocazia Sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou (27 octombrie), este, negreșit, un moment istoric. Mass-media s-a grăbit să preia această știre deservind clișeele de rigoare („omul lui Putin vine la București“, „descălecare a lui Vladimir Putin“ etc.). Aceste stereotipuri vin pe fondul unui rest de aversiune colectivă anti-rusească, înrădăcinată în mentalul românesc, dar și prin preluarea din presa occidentală a unui discurs omniprezent privind nefasta „simfonie“ politico-bisericească dintre conducerea de la Kremlin și Patriarhia Moscovei. Privită în această cheie simplistă și previzibilă, vizita Patriarhului rus se înscrie într-o presupusă „ofensivă” diplomatică a Rusiei în direcția României, devine „avantgarda” unor noi și amenințătoare scenarii geopolitice a căror „țintă” este – nu-i așa? – tocmai țara noastră. Fără a nega faptul că diplomația bisericească rusă este una activă în promovarea intereselor ortodoxe și totodată rusești pe tot globul[1] (acest element nefiind automat ceva negativ, dacă ar avea doar o conotație pastoral-misionară), evenimentul de la București este departe de a  se înscrie în acest registru.

Chestiunea Basarabiei – un subiect sensibil

Venirea Patriarhului Chiril la București este în primul rând semnul dezghețării relațiilor bilaterale dintre Biserica Ortodoxă Română și cea Rusă. Chestiunea Basarabiei a creat încă din anii 1990 un blocaj de comunicare între cele două Biserici, tocmai prin faptul că Patriarhia Română – spre deosebire de politica românească – a urmărit consecvent revenirea la status-quo-ul dinainte de Cel de-al Doilea Război Mondial, reactivânt în anul 1992 Mitropolia Basarabiei. Patriarhia Rusă a pornit încă de atunci (și cu atât mai mult după înscăunarea Patriarhului Chiril) o contraofensivă în baza propriei „memorii” imperialiste vizând Basarabia și este departe de a fi dispusă să cedeze în această chestiune, cu atât mai mult cu cât majoritatea parohiilor din Basarabia aparțin de Mitropolia Chișinăului (din jurisdicția Moscovei). E de ajuns să citim discursurile Patriarhului Chiril ținute cu prilejul vizitelor sale repetate la Chișinău pentru a ne da seama de antinomia celor două viziuni canonico-istorice asupra acestui subiect.

Faptul că, în pofida acestei divergențe majore, Patriarhul rus a acceptat invitația omologului său român denotă disponibilitatea căutării unei soluții comune pentru o situație absolut necanonică: existența a două jurisdicții ortodoxe pe același teritoriu. Dincolo de necanonicitatea acestui fapt, el este o contra-mărturie a dreptei credințe într-o lume secularizată: un popor este practic scindat pe motive jurisdicționale, deși e unit în aceeași credință ortodoxă. E greu de speculat în ce direcție poate fi concretizată o astfel de soluție. Un lucru este sigur: Patriarhului Daniel nu i se poate imputa în acești zece ani de patriarhat că nu ar fi urmărit asiduu susținerea pastorală și misionară a Diasporei ortodoxe, atât a celor aflați în foste ținuturi românești (Basarabia, Bucovina) sau în zone cu o prezență seculară a minorităților române (Valea Timocului – Serbia), cât și a celor plecați în ultimele două decenii în Occident. Această politică de apărare și promovare a identității ortodoxe românești – prea puțin mediatizată în presa profană – i-a atras, de altfel, animozități din partea Bisericii Ortodoxe Sârbe, care, în repetate rânduri, a amenințat cu ruperea legăturii de comuniune cu Patriarhia română.

Rol de mediator în contextul divergențelor interortodoxe?

Momentul mult așteptatei reapropieri între cele două Biserici ortodoxe (cele mai mari ca număr de credincioși) nu este unul întâmplător. După Sinodul din Creta (iunie 2016), unde Patriarhia Moscovei nu a participat, relațiile interortodoxe sunt intr-o expectativă incertă. Biserica Ortodoxă Rusă nu și-a clarificat încă poziția față de documentele și de statutul Sinodului. Din punct de vedere teologic e puțin probabil că ar avea vreun motiv să se distanțeze de aceste documente, de vreme ce a participat la redactarea lor. Există însă și alte motive, care pot juca un rol în acest demers. Tradiționala tensiune între Constantinopol și Moscova a atins un apogeu și există pericolul ca Patriarhia Constaninopolului să pluseze în acest blocaj diplomatic, atacând chestiunea Bisericii ortodoxe din Ucraina. În ce măsură preconizata întâlnire dintre Patriarhul ecumenic Bartolomeu și cel rus Chiril în luna decembrie a acestui an va debloca acest impas rămâne de văzut. Ce rol are Patriarhia română în acest context care riscă să frâneze avântul misionar al mărturiei unității Ortodoxiei de pretutindeni?

Încă din vara anul 2016 renumitul episcop și teolog ortodox englez Kallistos Ware și-a afirmat speranța, pornind de la prestația teologică suverană a Patriarhului Daniel în Creta, că Patriarhia română poate prelua din ce în ce mai mult funcția unui intermediar dintre polul slav și polul grec al Ortodoxiei. Ideea nu este nouă, ea îi flatează pe români, dar îi și obligă. Teoria unei a treia căi, cea a Ortodoxiei de tip latin, l-a enuziasmat la un anumit moment dat, în perioada interbelică, și pe părintele Dumitru Stăniloae.[2] Ortodoxia românească a oscilat, de altfel, în diferite epoci ale istoriei, între acești doi poli. Între a oscila și a intermedia este însă o diferență semnificativă.

Este pentru prima dată în istoria recentă, când Ortodoxia românească chiar ar putea fi pregătită pentru acest rol de mediere nu neapărat politico-bisericească (pentru așa ceva atât grecii cât și rușii sunt mult prea convinși de propria strategie și experiență diplomatice, pentru a accepta mediatori adevărați), ci mai ales teologică și cultural-eclezială. Este ceea ce s-a văzut în Creta. Poziția românească a impus prin verticalitate și complexitate teologică, nu prin jocuri de culise.

Privită din exterior – ignorând, pentru moment, autopercepția subiectivă a românilor (fie ei fideli Bisericii, fie critici sau chiar adversari ai ei) – Biserica Ortodoxă Română se află într-un moment de puternică afirmare instituțională (a se vedea, de pildă, sutele de parohii din Diaspora, toate ambasade ale identității românești), de implicare social-caritabilă fără precedent și de angajament mediatic-misionar unic ca anvergură (nu există nici o altă Biserică ortodoxă care să dispună de instrumente mass-media proprii atât de congruente cum este Patriarhia română). În plus, Biserica Ortodoxă Română are marele „avantaj“ al unei evlavii populare puternice, care continuă să coexiste cu modernizarea accelerată – mai mult sau mai puțin reușită – a întregii societăți. Indiferent de felul în care dorim să evaluăm aceste lucruri din punctul de vedere al întâlnirii propice dintre Biserică și modernitate, ele impun în exterior ca anvergură – de pildă confraților ortodocși care urmăresc dinamica pastorală a românilor ortodocși în diaspora occidentală. Fără a vrea să creionez aici utopia triumfalistă a unei Ortodoxii românești lipsite de provocări sau invidiată de alții pentru marile ei realizări, trebuie recunoscut faptul că poziția Patriarhiei bucureștene este în momentul de față, în contextul interortodox, una puternică.

Un dialog de pe poziții egale

Întâlnirea Patriarhilor celor două Biserici se face astfel de pe poziții egale, însă nu doar dintr-un punct de vedere canonic (fiind vorba de Întâistătătorii a două Biserici autocefale). Acest lucru este demn de remarcat și orice român dispus la o minimă obiectivitate ar trebui să aprecieze faptul că Biserica majoritară a poporului său se bucură de un prestigiu ridicat pe plan extern.

La fel ca Biserica Ortodoxă Română, și cea Rusă a cunoscut în ultimele două decenii un reviriment misionar, duhovnicesc, dar și instituțional-demografic, impresionant. Dacă în anii 1980 mai funcționau pe tot cuprinsul Uniunii Sovietice doar 14 mănăstiri, acum Patriarhia Moscovei numără aproape 1000 de mănăstiri (dintre care 455 de călugări și 471 de maici)! Din 1991 s-au redeschis sau deschis aproape 30.000 de biserici, Patriarhia Moscovei numărând în prezent în jur de 300 de eparhii. Vorbim, în definitiv, de un număr de peste 160 milioane de credincioși! Biserica rusă a construit un sistem caritabil foarte bine pus la punct, care, pe lângă instituțiile clasice (orfelinate, cămine de bătrâni etc.) cuprinde și centre de reabilitare pentru dependenții de droguri, centre de terapie pentru bolnavii de SIDA, centre de medicină paliativă etc.

Programul pastoral-misionar al celor doi Patriarhi este, deci, cel puțin în privința sectorului de asistență socială și de educație, unul asemănător.

Lipsesc experți români în teologia rusă contemporană

Pentru ca Biserica Ortodoxă Română să își poată asuma cu adevărat un rol de mediator interortodox, este însă necesar ca ea să dețină experți teologi conectați la scena teologică și bisericească din Rusia. O simplă ofensivă diplomatică sau clasicele parteneriate între facultăți nu sunt de ajuns. Așa cum o generație de teologi și de viitori episcopi români de după 1990 au studiat în Grecia, contribuind astfel la o reconectare dintre cele două teologii, trebuie să existe o deschidere către lumea ortodoxă rusească, nu doar la nivelul pelerinajelor, ci mai ales la nivel teologic și monahal. În pofida prejudecăților, teologia rusească începe să „se miște“: o generație nouă de teologi se profilează deja pe scena teologică internațională, în domenii precum liturgica, patristica, psihologia pastorală, teologia politică, în parte și teologia sistematică.

Singurul domeniu unde Biserica rusă este prezentă de câțiva ani bun în atenția românilor ortodocși este piața cărții religioase: sute de titluri au fost traduse din limba rusă în domeniul literaturii de spiritualitate (haghiografie, duhovnici ruși contemporani) și de consiliere de viață creștină (familie sau educație creștină). Unele din ele sunt simple compilații patristice sau denotă un nivel destul de simplu al abordării actului creștin în modernitate și sunt sub nivelul „potențialului” autohton, care nu este însă la fel de bine promovat. Faptul că aceste cărți sunt traduse și editate, arată că ele găsesc un public destul de numeros de cititori în rândul românilor. O altă problemă a acestei inflații de literatură de popularizare religioasă venită din Rusia contemporană este faptul că ea este unidirecțională. Românii importă literatură de spiritualitate ortodoxă, exportă însă foarte puțin, ceea ce e regretabil. Discursul duhovnicesc, misionar sau chiar teologic al unor Părinți precum Teofil Părăian, Ilie Cleopa, Arsenie Papacioc și mulți alții ar fi cu siguranță la fel de bine primit pe piața de carte din Rusia.

Aceste două domenii – promovarea de experți teologi români care să studieze sau să intre într-un dialog de cercetare aprofundat cu teologia rusească și exportul de literatură de spiritualitate românească în spațiul vorbitor de limbă rusă – ar fi două exemple unde vizita Patriarhului Chiril în Românie ar putea da roade imediate.

Adevărata miză: asumarea eliberatoare a unui trecut comun, prin rugăciune

Adevărata surpriză a venirii Patriarhului Chiril la București este însă contextul eclezial în cadrul căruia a fost invitat. Patriarhul Daniel a trimis cu câteva luni înainte tuturor Întâistătătorilor Bisericilor ortodoxe din statele foste comuniste o invitație pentru a comemora împreună suferința mărturisitorilor din timpul prigoanei comuniste. Această inițiativă a Patriarhului român este un pionierat pentru că include, pe lângă caracterul fastuos al Sărbătorii Sf. Dimitrie, ocrotitorul Bucureștilor și al aniversării celor 10 ani de patriarhat, un apel indirect de împreună-asumare identitară a unei istorii comune, nelipsită de umbre. Chiar dacă nu toți Patriarhii au răspuns invitației de la București, venirea Patriarhului Chiril este și o recunoaștere a eforturilor Patriarhiei Române de asumare panortodoxă nu numai a provocărilor contemporane (lucru încercat în Sinodul din Creta), ci și a istoriei recente cu plusurile (mărturisitorii închisorilor) și minusurile ei.

Putem întrevedea aici, prin asumarea eliberatoare a adevăratelor valori ale trecutului comunist (mărturisitorii), încheierea treptată a unei epoci pe care au traversat-o toate Bisericile (nu numai ortodoxe) din acest spațiu: o perioadă de rapidă reclădire exterioară și interioară, de regăsire a „normalității” întrerupte violent de regimurile comuniste și de încercare de reorientare eclezială într-o epocă seculară dificilă. A fost o perioadă marcată de o ambivalentă raportare față de trecut. Odată cu acest an în care trecutul comunist nu a mai fost tabuizat ci pus în mijlocul discursului public eclezial, Biserica a început un exercițiu cathartic eliberator.

Ceea ce poate părea naiv sau sentimentalist, regăsirea Ortodoxiei românești cu cea rusă sub auspiciul comemorării mărturisitorilor din timpul perioadei comuniste, are potențialul spiritual de a elibera cele două Biserici surori, în corelaționarea lor, de umbrele trecutului: de povara reciprocă a unei apropieri forțate la începutul anilor 1950, a unei eliberări treptate dar sigure de sub sfera de influență moscovită, încă din timpul Patriarhului Justinian și a unei înstrăinări reciproce, mai ales din anii 1990 (din cauza Basarabiei).

Este timpul ca cele două Biserici să se întâlnească pe baza și din nevoia stringentă a unei mărturii creștine comune și vii în sec. 21. Anul 2017 și chiar luna octombrie (la 100 de ani de la revoluția bolșevică) ar fi un simbol prielnic pentru relansarea unor astfel de relații eliberate de orice conotație politică sau politico-bisericească. Agenda pastoral-misionară asemănătoare, vârsta relativ tânără a celor doi Patriarhi și responsabilitatea comună pentru o conlucrare mai strânsă la nivel interortodox ar putea oferi premisele ca vizita Patriarhului Chiril să fie începutul unui nou tip de relaționări între cele două Biserici.

Din această perspectivă, întâlnirea ierarhilor români cu cei din delegațiile Bisericilor ortodoxe surori care vor veni în zilele următoare la București nu este un simplu summit bisericesc, ci exprimă dorința de a reda Ortodoxiei în Estul Europei un firesc al comuniunii ecleziale.

NOTE___________


[1] A se vedea ca exemplu în acest sens agenda săptămânală a Mitropolitului Hilarion, cel care conduce Oficiul pentru relații externe a Patriarhiei Moscovei: www.mospat.ru.

[2] În paranteză fie spus faptul că viziunea alterității salvatoare (între slavi și greci), a fascinat și fascinează și alte identități ortodoxe, ca de pildă pe georgieni sau pe arabii creștini ortodocși; în fapt există, din fericire, mai mult de trei identități culturale ortodoxe. Și în toată această diversitate sau dorință firească de afirmare a unei originalități regionale creatoare nu trebuie pierdută dimensiunea universală a credinței creștine, care afirmă dar și depășește totodată diferitele determinări etnice sau culturale.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: ,



Currently there are "26 comments" on this Article:

  1. cetateanul turmentat spune:

    Nu mă bag la vreun comentariu legat de probleme teologice sau dogmatice, dar cred că e binevenit acest summit pentru a rezolva o serie întreagă de probleme legate de partea de jurisdicție. Portofoliul de investiții BOR al preafericitului Daniel este substanțial și foarte diversificat iar eu cred că din cauza unei politici de expansiune rapidă care caută să integreze domenii de activitate cît mai variate (turism religios, exploatarea forestiera, viticultură, construcții, etc.), s-a ajuns la dificultăți pe partea de finanțare. Probabil o criză de lichidități combinată cu un cash flow mai subțireanu (sîntem penultima țară din UE la sărăcie) a dus la chestia asta care trebuie rezolvată cît mai grabnic. O soluție ar fi ca în afară o mai bună colectare a taxelor bisericești și de ajutoarele și scutirile de impozite de la stat, să se procedeze și la o lărgire a bazei de impozitare, pentru că este incorect ca credincioșii din Moldova să fie taxați de patriarhia de la Moscova. Nu știu dacă preafericitul nostru o să fie capabil să-l convingă pe al lor și dacă dacă se va ajunge la o înțelegere, dar ar fi bine să se întîmple. În definitiv, în piață este loc pentru toți iar un agreement bine negociat îi poate mulțumi pe toți.

  2. Lucifer spune:

    Foarte bun şi interesant textul. Felicitări autorului, face o expunere doctă asupra relaţiilor
    între bisericile ortodoxe.
    Într-adevăr, dacă BOR, ca biserică a unui popor latin ortodox, poate deveni un intermediar între bisericile ortidoxe de tip grecesc şi cele de tip slavon, ar fi o recunoaştere absolut remarcabilă.
    Mai există şi un alt aspect pe care autorul nu l-a tratat, dar care este în desfăşurare şi anume reluarea discuţiilor/negocierilor cu Biserica Catolică. La anul(2018) Papa vine în România şi apoi merge la Moscova. Încă nu cunoasc detalii, dar este posibil să se discute şi despre renunţarea la Marea Schismă din 1054. Şi aici România poate fi un intermediar între Ortodoxie şi Catolicism. Mai ales că, sper eu, este necesară o unificare a celor două ramuri bisericeşti ale Creşinismului. Fiindcă Iisus Hristos este UNUL şi biserica SA trebuie să fie UNA.

  3. Minoritatea Roma spune:

    In primul rand Mitropolia Moldovei a fost infiintata DIRECT de catre Patriarhia de la Constantinopol si nu a cunoscut faze intermediare ori ALATURARI ca cea a UNGRO-VLAHIEI desfiintata recent de Patriarhul Teoctist. Drept urmare numele de Mitropolia MOLDOVEI este folosit fara niciun drept de Patriarhia Rusa, iar Patriarhia romana tot fara niciun drept ii adauga tot felul de apedice, cozi, pe linga ALTELE! (ca desfiintarea Mitropoliei Dunarii de JOS – smulgerea Vrancei – in Raiaua Braila existau Biserici?)
    A cerut vreodata Patriarhia romana socoteala PATRIARHIEI RUSE pentru folosirea fara drept/ coruperea a denumirii de “Mitropolia Moldovei si de ce credeti ca, nu, ori nu-i va cere niciodata sa folosesca aceasta denumire?
    In al doile rand Bessarabia si Bukovina sunt denumiri straine date teritoriilor smulse cu de-a sila Moldovei si implicit scoase din teritoriul canonic al Mitropoliei Moldovei, total sau partial odata cu trecerea timpului, functie de diverse conjuncturi istorice si interese politice.
    In al treilea rand Grecia are mai multe PATRIARHII.
    Si in ultimul rand, desi ortodocs din mosi, stramosi ctitori de biserici chiar, nu am nicio incredere in ortodoxia romanesca postceaushista si in ce ruseaca postsovietica, ambele in Post… orice!
    Evident ca exista o ierarhie a PATRIARHIILOR recunoscuta si de postceaushistii romin in sutana si nerecunoscuta de greci. Stiti desigur cum sta treaba cu ierarhia in ORTODOXIE.

  4. Radu10 spune:

    Această analiză omite esența viziunii comune a celor doi întâstătătpri, numită arghirofilie (iubirea de bani, pe înțelesul mirenilor)

  5. Livio spune:

    Sa ne mai scuteasca ortodoxia, mai ales cea ruseasca. Au tacut pe timpul comunistilor si tac si acum, cind clica “partidelor” subjuga romanii. Important e sa-si vada sacii in carute (proprietatati, paduri, fonduri etc.). Dupa al doilea razboi mondial catolicii au creat scoli profesionale pentru orfanii razboiului. Ortodocsii si-au bagat capetele in nisip. Sint raniti sau mor ziaristi in Rusia, biserica ortodoxa tace in cucuruz. Aburiti oamenii cu cuvinte alese, in loc sa-i invatati sa se spele, sa invete, sa nu creada ce vad la TV. We don’t want you, we don’t want Russia.

    • Nitchi spune:

      Sper sa va scuteasca ortodoxia indiferent din ce zona vine.
      Ca tot veni vorba nu ma pot opri sa nu remarc ca mai tot dezastrul care este 2017 ( fara sanse de atenuare pe 2018 ,din contra) vine din tari catolice si / sau protestante / cum se mai cheama ei.
      Intr-adevar cred ca este timpul pentru o reforma ,biserica lui Isus este una si ceea ce vad
      ma face sa cred ca Vaticanul nu are nici o treaba cu asta.

  6. mike spune:

    Adica un colaborator al KGB-ului vine la Bucuresti ca sa ce? Sa ne binecuvanteze de la Kremlin? Poate sa faca o sfestanie scutului antiracheta de la Deveselu? Sa nu-i vina vreo idee ca altfel se transforma in moaste.

  7. adventure spune:

    Ce probleme are BOR in contextul geopolitic si economic actual, la mentalitatea actuala a indivizilor, a propriilor credinciosi. Ce gandire arhaica, ce conflicte medievale, ce orizont stramt. Ne-am certat cu vecinii si ne trebuie teologi sa ne impace. Ni se umfla pipota ca ne crediteaza unii cu niste valente ipotetice, suntem arbitri, suntem scule, nu s-a mai vazut. D-aia va pedepseste Dumnezeu, fariseilor si va arata lumii in fundul gol. In loc sa propovaduiti iubirea, intrajutorarea, mila, generozitatea si sa fiti primii care le practica, va arde de summituri, de fala, de periatul musafiri care vin sa ne lase mosmoande sub pres.

  8. Rasvan Lalu Rasvan Lalu spune:

    Venirea Patriarhului Bisericii Ortodoxe Ruse, Chiril, la București, este, negreșit, un moment istoric neliniştitor, în care Vladimir Putin descalecă la Bucureşti prin omul său, “Chiril”. Acest adevăr se înrădăcinează în fondul uriaşei aversiuni colective anti-rusească, înrădăcinată în mentalul românesc, adevăr observat până și de presa occidentală într-un omniprezent discurs privind nefasta „simfonie“ politico-bisericească dintre conducerea de la Kremlin și Patriarhia Moscovei. Privită în această cheie simplă şi previzibilă, dar esenţială în veracitatea ei, vizita Patriarhului rus se înscrie într-o ofensivă diplomatică a Rusiei în direcția României, devenind avangarda unor noi și amenințătoare scenarii geopolitice a căror „țintă” este – exact așa!! – tocmai țara noastră. Este incontestabil faptul că diplomația bisericească rusă este una activă în promovarea intereselor ortodoxe și totodată rusești pe tot globul (acest element fiind automat ceva negativ, conotația pastoral-misionară fiind doar un pretext pentru politici imperialiste), evenimentul de la București înscriindu-se exact în registrul campaniei imperialiste şi anti-româneşti dusă de la Moscova.

    În rest, va fi poate cum zice textul.

    • Ela spune:

      Daca inteleg bine, ceea ce ne separa (astazi), ortodocsi romani si rusi, e mai important decat ceea ce ne uneste!?
      E mai interesant sa ne focalizam pe Putin, si sa reducem evenimentul intalnirii dintre cei doi patriarhi la, deja arhi-cunoscuta, expansiune neo-tsarista care hraneste paranoia romaneasca, pana la indigestie, deoarece fara alt rezultat decat, aceeasi auto-victimizare toxica?
      Nu contest eventualele intentii pur politice, deghizate in straie bisericesti, ale rusilor, imi zic doar ca suntem perfect capabili sa le conturnam si sa ni le apropriem cu inteligenta si diplomatie, mai ales in acest context intra-confesional, adica predominant spiritual.
      Am auzit deja, de la multi credinciosi romani, ca Putin este Satana, dar n-am auzit inca, de la niciun preot roman, sa afirme clar si fara ambiguitate (sa traduca corect din ebraica!!!) ca Satana nu inseamna altceva decat un OBSTACOL.
      Viata e presarata de obstacole, de noi depinde daca ne prosternam in fata lor, neputiinciosi, daca ne strangem in bisericute sa le criticam sau daca, pur si simplu, le tratam ca ceeea ce sunt, si trecem peste ele…

  9. DragosH spune:

    @Lucifer
    Pana la o renuntarea la Marea Schisma mai sunt si alte aspecte de rezolvat in cadrul “unitatii” ortodoxiei.

    Am preluat dintr-un articol:

    “La Consfătuirea interortodoxa de la Constantinopol (1923) n-au participat, însă, toate Bisericile Ortodoxe autocefale sau naţionale. De aceea, îndreptarea calendarului adoptata aici a rămas să fie introdusă de fiecare Biserică Ortodoxă la dată pe care o va crede potrivită, pentru a nu da naştere la tulburări.

    Convinse de necesitatea îndreptării calendarului, din 1924 cele mai multe Biserici Ortodoxe au adoptat acest calendar astfel: Patriarhia Ecumenică de Constantinopol (1924), Patriarhia Antiohiei (1924), Patriarhia Alexandriei (1928), Arhiepiscopia Ciprului (1924), Biserica Greciei (1924) şi Biserica Ortodoxă Romană (1924), socotind ziua de 1 octombrie drept 14 octombrie, sărind peste cele 13 zile cu care rămăsese în urma calendarul iulian, Biserica Gruziei, Biserica Ortodoxă din Polonia (1924), Biserica Ortodoxă din Cehoslovacia (1951), Biserica Ortodoxă din Finlanda (1917, cu aprobarea Bisericii Ruse), Biserica Ortodoxă Bulgara (1968).

    Au rămas, însă, câteva Biserici Ortodoxe cu calendarul iulian neîndreptat, ca: Patriarhia Ierusalimului, Biserica Rusă şi Biserica Sârbă, precum şi Mănăstirile din Sf. Munte Athos, cu excepţia Vatopedului, care se numesc „pe stil vechi”, pentru că prăznuiesc Pastile şi toate sărbătorile după vechiul calendar, adică după „stilul vechi”.

    Daca tot suntem ortodocsi, macar sa sarbatorim impreuna sau sa sarbatorim oficial de 2 ori :)
    Romanii abia asteapta mai multe sarbatori in calendar :)

    • XJB spune:

      Din nefericire, aceasta e ortodoxia….. Citiți istoria Imp.Bizantin și o să vă convingeți.
      Dihonia permanentă, deghizarea luptelor politice in diferende dogmatice, căutarea diferenței și a specificității cu orice preț chiar până la filetismul cel mai evident. Toate astea reprezintă ortodoxia.

      De ce credeți că BORu, Georgia, Bulgaria si Antiohia au lipsit de la sinodul din Creta după ce participaseră la pregătirile și negocierile prealabile care au durat 50 de ani?!?? Probleme dogmatice nesesizate in cursul deceniilor de pregătire?!?
      Dacă veți încerca să aflați motivele/problemele respective veți descoperi cu stupoare același tip de abordare ca acelea care le-au făcut pe unele biserici să nu accepte noul calendar.

      Unitatea ortodoxiei nu e decât vorbă goală. Trist, dar foarte adevărat.
      Toate bisericile ortodoxe care au granițe comune sunt într-o dușmănie surdă, dar foarte acerbă și reală.
      Dar nu e doar atît. Vă recomand urmărirea distractivă a războiului intra-ortodox de la noi. E pe viață si pe moarte. Talibanii de la cuvântul-ortodox.ro sunt in război cu BOR. Dacă laudă pe cineva putem fi siguri că acela e un primitiv, un taliban neislamic, dar absolut similar.
      Aceasta e ortodoxia noastră….

      • Clubul CUrioshilor spune:

        Stiti cumva cu cate degete fac rusii cruce? Eu stiam ca nici macar cruce nu fac la fel ca noi pravoslavnicii cu care nu sarbatarim decat PASTELE in comun si desigur DUMINICILE.
        Ca de exemplu Sf. Dumitru nu-l sarbatoresc azi ca si noi, dar pentru Cel Nou pot face o EXCEPTIE!
        De ce exista atatea cuvinte slave in cultul ortodox, atatea arhaisme fara inteles pentru noi azi, au inventat slavii ORTODOXIA?
        …ORTODOXIA ni se adreseaza noua, 9, folosind cuvinte slavone care dau patina si autenticitate pentru vorbitorii limbilor slave moderne?

  10. Maria spune:

    Articol interesant, foarte bine scris, multumesc!

  11. Decebal spune:

    Biserica ortodoxa pare a avea o (lunga) istorie de simbioza cu politicul, indiferent de ideologia acestuia. Inca (cel putin) de la Stefan cel Mare si Mircea cel Batran, biserica ortodoxa avea un rol important in stat si in politica. 5-600 de ani mai tarziu, biserica ortodoxa inca are un cuvant de spus si se implica in politica. Nu ar trebui sa se implice, dar nu e singura chestiune lumeasca in care biserica se implica mai mult decat ar trebui… unde s-a dus mia, mai merge si suta…
    Cata vreme biserica are influenta asupra maselor, politicienii ii vor cauta colaborarea. Nu e de mirare ca diversi “preafericiti” prelati ortodocsi stau la masa cu sefi de stat si, de ce nu?, poate-i mai si ajuta in cele ale politicii si geo-politicii. In Romania, daca puterea zambeste catre Rasarit, nu e de mirare ca si biserica sa “se dezghete” fata de Rasarit.
    Pare ciudat ca, in secolul al XXI -lea, niste oameni care pretind ca sunt unsii lui Dumnezeu pe pamant sa aiba atata influenta asupra maselor (mai ales cand ei insisi nu sunt prea preocupati de puterea exemplului personal), dar este o realitate si trebuie sa o constientizam.
    In Basarabia si in Bucovina de Nord, rupte de tara-mama si intens colonizate, traiesc, totusi romani. Si asta e o realitate pe care trebuie sa o constientizam. Tot aud si citesc despre Basarabia, dar putini mentioneaza Bucovina de Nord, cand vine vorba de Romania Mare…

  12. Alex spune:

    Rolul bisericii e sa-L vesteasca pe Isus Hristos.

  13. MariS spune:

    Probabil patriarhul Chiril vine la Sfântul Dimitrie Basarabov ca să se roage să-i dea un sfat cu privire la Mitropolia Basarabiei. Eu sper ca Sfântul să facă o minune şi să-l convingă pe patriarh că Moldova e parte din România şi că Mitropolia Basarabiei ţine de Bucureşti, nu de Moscova. Altfel, Biserica îşi va arata un caracter mai degrabă imperial decât sobornicesc.

  14. Rasvan Lalu Rasvan Lalu spune:

    Biserica ortodoxă rusă este o farsă kaghebista. A o cauționa “ecumenic” este contraproductiv si descalificat, chiar și pentru o BOR infestată de securiști.

    Fara paragraful introductiv, acest text ar fi reprezentat, poate, o încercare de justificare a unei împreunări oricum nelalocul ei.
    Cu o introducere venită parcă direct de la Sputnik, întregul text devine însă doar o grămăjoară de baliverne.

    • Cezar Marksteiner-Ungureanu Cezar Marksteiner-Ungureanu spune:

      Rasvan Lalu – în mod cert, nici nu cunoașteți tema, nici n-ați citit articolul cu atenție. Nu înțeleg de unde atâta „furie” în comentarii, atâta vreme cât articolul își propune (doar) să pună în context biscericesc și teologic o astfel de vizită. Și o face foarte bine!
      Acum că vizita s-a încheiat puteți să re(citiți) declarațiile PF Kirill și să vedeți că nu există nici măcăr o „urmă” de diversiune politică sau știu eu ce v-ați fi așteptat dumnevoastră să fie spus.

      • Decebal spune:

        Nu stiu de ce, dar am banuiala ca ce s-a discutat “pe sub masa” are mult mai multa substanta decat ce s-a dat publicitatii…

  15. Paun Al spune:

    Nimic despre Hristos …” Capul Bisericii” ,
    sau despre “Biserica lui Hristos “…unica ?
    Despre invatatura lui Hristos, si daca cei doi patriarhi sunt “modele ‘ ,
    in care sa-l vedem pe Iisus in invatatura Sa si in fapte …
    in care cei doi patriarhi sa fie “icoane ale lui Hristos ‘…
    nu mai are sens sa vorbim .
    Ce relevanta are , in sensul desavarsirii , sau cautarii “Imparatiei lui Dumnezeu ”
    articolul , sau intalnirea celor doi ?
    Despre ce este vorba de fapt ?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Ioan Moga


Ioan Moga

Ioan Moga (n. 1979) este teolog și preot ortodox. În prezent este profesor conferențiar pentru teologie ortodoxă (singurul post universitar dedicat teologiei ortodoxe în Austr... Citeste mai departe


E randul tau

Cred ca masurarea performantelor prin tot felul de indicatori de tip contabil, simpli si usor de int...

de: r2

la "Manifest pentru refuzul unei obsesii moderne"

Cauta articole

noiembrie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)