Home » Cultura »Opinie »Societate/Life » Citesti:

Un alt fel de extincție

Dan Cristea ianuarie 25, 2019 Cultura, Opinie, Societate/Life
10 comentarii 3,011 Vizualizari

Dacă lingviștii au deja dreptul de a trage anumite cuvinte pe dreapta, constatându-le drept ieșite din uz și deci demne de programul  “Rabla” al unei limbi – cazul arhaismelor – , eu înțeleg să militez pentru introducerea unui alt drept fundamental al aceleiași categorii de oameni de știință, cumva indisolubil legal de primul, dar mult mai necesar a fi recunoscut acum, fără prea multă tărăgănare. Lingviștii, așadar, ar trebui să dețină dreptul de a impune embargo-uri temporare asupra folosirii unor cuvinte, să le restricționeze aproape integral libertatea de circulație în afara locului de carantină  și să le țină sub tratament până când starea lor de sănătate dă semne vizibile de îmbunătățire. Până la urmă mi se pare echitabil: custodele oricărui bun de valoare trebuie să aibă prerogativa de a lua toate felurile de măsuri pentru conservarea acestuia – iar anumite cuvinte sunt deturnate atât de mult de la sensul lor, rațiunea lor de existență în vocabular, încât, întocmai speciilor protejate, au ajuns în pericol de extincție prin poluare.

Sigur, chestiunea ar presupune un proces de inventariere și evaluare complex al unei Comisii de Înalți Specialiști, căci multe vocabule au ajuns jigărite, fugărite și pe jumătate omorâte de insistenta și continua siluire a lor prin lume. Dar eu am un candidat sigur, perfect nimerit pentru statutul de <<specie protejată a Limbii Române. A nu se folosi decât în caz de forță majoră, cu avizarea corespunzătoare!>> – atât de potrivit, în fapt, încât atunci când l-aș aduce în fața Comisiei de evaluare, aceștia s-ar repezi să îi asigure întâi resuscitarea, înainte de a îl declara mai greu de atins decât floarea-de-colț.

Mi-aș dori, așadar, un embargo temporar asupra noțiunii de “dezbatere”, încât ea să nu mai poată fi folosită o vreme pentru a eticheta niciuna dintre infinitele discuții publice care au loc în spațiul nostru. În apărare, spun din prima că nu e vorba de vreo formă de elitism: da, în general, dezbaterile pot avea multe cusururi și imperfecțiuni, unele dintre ele stricând foarte mult din farmecul unei întâlniri de idei (lipsă de structură, lipsă de conținut, sofisme elementare etc. ). Dar în toate aceste ipoteze, execrabile cum ar putea fi, dezbaterile – în limitele în care sunt posibile și justificate – își mențin totuși un atribut care le salvează existența: lasă loc de argumentul altuia.

Contrar credinței populare, intrarea într-o dezbatere nu se face oricum și oricând, ci presupune niște rigori. Prima dintre aceste rigori, de fapt criteriul care asigură deliniamentul dintre însăși universul dezbaterii și cel al simplului urlet entuziast sau iritat de diverse mesaje este existența dubiului.

Aceasta întrucât o dezbatere, o discuție până la urmă, presupune existența celuilalt – vorbești știind că mai există (și) un altul, cu o altă opinie, respectiv că acea opinie o testează pe cea proprie, îi caută găurile și nesiguranțele. Odată ce acestea sunt identificate de un alt vorbitor, ai în deplină libertate posibilitatea de a evalua dacă ai cum să le repari, așa încât opinia proprie îți este consolidată, devenită mai puternică, perfecționată, sau, dimpotrivă, ele sunt ireparabile, parte a unei construcții prost făcute, care amenință să cadă, astfel încât, abandonându-le, ai fost ajutat să te salvezi de la un deznodământ nefericit.

Acesta este marele merit al actului de a dezbate, faptul că este un proces, iar nu un show papagalicesc, că deznodământul său nu e egal, ci superior introducerii, că părțile s-au ajutat una pe alta să ajungă undeva mai sus, iar nu să rămână tot acolo unde erau când s-au întâlnit.

Însăși sursa etimologică a verbului îi indică înțelesul primar, autentic – a dez-bate înseamnă a scoate ceva din locul fixat, a desprinde un obiect de unde fusese bătut, a desțeleni. Pentru acest motiv, dezbaterea are un antonim mult mai periculos decât tăcerea –  anume fixația. Aceasta din urmă este ilustrată de credința fermă, neclintită că loialitatea față de propriile idei, păstrarea lor neștirbite în fața oricărui obstacol, repetarea lor tâmpă în diverse forme și împrejurări, ca o formulă alchimică revelatoare, reprezintă o postură meritorie.

O interacțiune între mai mulți, oricât de mulți oameni care spun, pe diverse tonuri, aceeași idee nu este o dezbatere. O adunare de oameni care se aprobă reciproc nu este o dezbatere. O situație în care vorbitorul are credința din start că postulează ceea ce deja e sigur că ar fi adevărul, nicidecum că mai caută să afle ceva de la alții, nu este o dezbatere. O întâlnire în care vorbitorii își reproșează din start apartenențe, încă dinainte de a se auzi, nu este o dezbatere. În fine, o sumă de discursuri care nu se hrănesc unul din celălălt, ci merg înainte tâmp doar de dragul de a se contrazice poate fi orice, însă nu o dezbatere.

Ba mai mult, contrar a ceea ce scrie prin mai toate cărțile best-seller din domeniu, încrederea în sine debordantă nu este o marcă a dezbaterii reușite. Dimpotrivă, marile schimburi de idei ale lumii pornesc dintr-o nesiguranță corect gestionată și exploatată de participanți; de fapt, adevărații vorbitori de succes sunt niște profesioniști ai dubiului, nu ai siguranței.

Cultura viralizării discursurilor de panoplie, în care un vorbitor susține un spectacol de idei și formulări fascinante, numai bun de like&share, este de destule ori periculoasă, întrucât nicio luare de poziție nu există în vid. Valoarea unei susțineri este dată tocmai de modul în care se raportează la pozițiile contrare, la provocările la fel de persuasive venite din partea altuia. Drept pentru care, înainte de like&share, reflexul corect este să te forțezi să urmărești și părerea/părerile opuse, și răspunsurile pe care ea le solicită.

Oricât de nesuferit ar suna, o bună parte din culpa pentru pervertirea totală a ideii de dezbatere este deținută însă și de public. Aceasta întrucât implicarea (reală sau virtuală) în  audierea unei discuții nu reprezintă un bilet în tribuna Colosseumului. Într-o dezbatere de idei nu se întâlnesc niște gladiatori care vor să se omoare, nici nu se simulează vreun război punic, drept pentru care este complet lipsit de sens ca auditoriul să se împartă în tabere încă de la începutul discuției. Pentru a participa în mod autentic la un schimb de opinii, nu poți “ține” din start cu unul dintre participanții, întocmai precum ai ține cu Steaua când joacă cu Dinamo. Audierea unei discuții reale presupune deschidere reală, tocmai pentru că nu există niciun fel de posibilitate de a prezice unde va duce o întâlnire de perspective argumentate – aceasta este marea încercare a întregului proces, anume de a crea prin (aparentă) confruntare.

A ști din prima care este unicul deznodământ pe care îl aștepți de la un pretins dialog, a stabili dintru început că un vorbitor are dreptate chiar fără să mai trebuiască să îl asculți, acestea nu sunt defel calități ale unei comunități deschise, ci mostre solide de partizanat. Iar starea de partizanat cronic, de permanentă luptă la baionetă modelează profilul eroului de pe scenă, care și-ar face mai degrabă seppuku decât să accepte să ia în considerare vreo idee a dușmanului.

Atunci când sunt veridice, dezbaterile aduc două mari beneficii unei comunități: coeziune și inovație. Atunci când sunt falsificate, precum în prezentul nostru, ele adâncesc două hibe deja foarte la modă: ura și credința oarbă, lipsită de analiză critică în persoane. Umblând prin țară pentru reintegrarea unei specii de cuvânt pe cale de extincție, Comisia mea de Înalți Specialiști s-ar putea să aibă multe dezamăgiri. Însă eu sper din tot sufletul că în căutarea sa, va da și peste un doctor care va ști ce să recomande pe o foaie de rețetă colectivă: o perfuzie sănătoasă, periodică, generalizată de niscaiva dubiu.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "10 comments" on this Article:

  1. masha spune:

    Cum ar putea exista o cultura a dezbaterii intr-o societate in care autonomia in gandire a individului este traditional descurajata?

    Doar un individ care indrazneste sa creada despre sine insusi ca valoreaza suficient pentru a avea o idee proprie ar putea ingadui altuia o idee diferita, demna a fi combatuta de pe ceva pozitii de respect reciproc.

  2. Zev spune:

    Am zis ca nu mai comentez pe-aici, e prea poluata grupa de comentatori, dar articolul asta e chiar okay. Cu un mic amendament: hands off limba! Da, da, oarecum off topic, dar daca tot ati ales unghiul lingvistic, ma agat si eu de el cum ma agatam de bara lu’ 331 cand eram student. Limba e un ce viu, se regleaza singura, nu vine lingvistul sa spuna incepand de maine ora 10am cuvantul cutare e caduc. Eu cel putin cam asta am priceput de la Trubetskoy contele (parca). Uzul cuvantului ca argument potential invocat de lingvistul Vasile pentru a implementa programul rabla e o treaba tare greu de stabilit dincolo de un pdv eminamente intuitiv, si valabil doar atat timp cat este acceptat universal, daca si numai daca nu apare un Contravasile care sa-l intrebe pe Vasile, okay, spui ca cuvantul cutare a iesit din uz, unde-i evidenta? Mai departe, lingvistii nu sunt arbitri chemati sa judece folosirea semantic corecta a unui cuvant intr-un context sau altul. Sunt bieti constatatori si analisti, prin definitie pasivi, ai evolutiei limbii. Zic si eu.

  3. Dedalus spune:

    Eu consider ca dezbaterea apare cand e nevoie de ea.

    In Romania nu e nevoie de ea, pentru ca deciziile se iau intotdeuna pentru un iluzoriu bine colectiv.

    Cand stii ca decizia ta poate avea efecte grave asupra ta, te gandesti sa te mai sfatuiesti cu unul si cu altul. Dezbati, carevaszica/ :-))

    ///

    Cand nu conteaza, nu dezbati, De ce ai pierde vremea? Valabil si la nivel personal si la nivel de disputa politica.

    La nivel politic dezbaterea intre partide care au aceeasi doctrina este evident ineficienta. In prezent, politica romaneasca se imparte intre partizanii lui Dragnea si cei care il injura pe Dragnea, Ce dezbatere sa iasa din asta?!

    ///

    Cand va seca fluviul cu lapte si miere ce izvoraste din viitorul copiilor nostri, sa vedeti cum ne va apuca harnicia dezbaterii.

  4. ilie spune:

    Insistati, va rog, asupra degradarii l. romane de catre tot felul de “snobi”, care o impestriteaza cu tot felul de barbarisme, cele mai multe preluate din l. engleza “dupa ureche” si, de multe ori, cu sensul gresit…

    • Zev spune:

      Dom’ Ilie, asa e, si imi pun cenusa-n cap si ma tar pe drum de Canossa, caci gresit sunt. Intru apararea, nevolnica e drept, a gresitilor ca mine, spun doar ca e greutz sa vorbesti ingleza sau franca sau Deutscha 10 ore pe zi, caci prin asta iti castigi existenta si iti faci cumparaturile, si dup-aia sa o depui la intrarea in casa intr-un soi de rastel ca sa o poti lua a doua zi. Un picutz de intelegere, marea majoritate nu polueaza limba romana cu motivatii snoabe, ci mai degraba involuntar. Aia care o fac din snobism, pai aia sunt mai degraba amuzanti, deseori folsesc termeni intr-un context gresit, ceea ce e prilej de amuzament.

  5. Cinicul spune:

    Sunt de acord cu fixarea unei carantine pentru anumite cuvinte inutile (as propune chiar un lagar de concentrare). Invazia de barbarisme in limba romana, de la promotie in sens de oferta speciala, update in loc de actualizare, etc, este reflexia lipsei de cultura a unei generatii care nu mai citeste nimic, decat shares (iaca ca am dat si eu cu leuca-n gard) de pe fesibuci.
    Cand insa un magazin Humanitas din Centrul Bucurestilor afiseaza o vitrina cu Promotii, este semn ca totul este pierdut si ca nici tinerea unor cuvinte monstruoase precum cel de sus in lagare de concentrare nu mai salveaza limba romana.

    PS
    “a dez-bate înseamnă a scoate ceva din locul fixat”.
    Aici va inselati, a dezbate este un frantuzism care vine de la debattre, care la randu-i vine de la battre, adica a te lupta (in lumea ideilor).

    • Zev spune:

      Bullshit. A dezbate inseamna a iti lua certificat de la CNSAS ca n-ai batut pe nimeni, si urmele de pe maini sunt de la gradinarit.

    • Zev spune:

      PS – Ati scris ‘Fesibuci’ ! Limba romaneste nu a muritu’, ea doar s-a hodinitu’, si acuma contra-ataca inima plapanda a angli-saxonismului mondial, Facebook!

      • Cinicul spune:

        Limba română contraatacă. Un cantec din folclorul nou, contemporan:
        Hai Marie la prasit!
        Nu ma duc si nu ma duc,
        Stau acasa pe Feisbuc!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Dan Cristea


Dan Cristea

Dan Cristea este specializat ca avocat pledant în litigii şi arbitraje internaţionale în cadrul societăţii de avocatură Ţuca Zbârcea & Asociaţii. În 2012, revista Fo... Citeste mai departe


E randul tau

Cateva observatii,ca unul care am aplicat la modul cat se poate de concret ai am luat-o in freza de...

de: MirceaM

la "Cum e să te dai la infinit cu capul de același zid? Cristian Ghinea despre absorbția fondurilor europene si bugetul european. Interviu, prima parte"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

noiembrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Oct    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)