joi, martie 28, 2024

Un cadru pentru analiza controverselor valorice din jurul atentatului din Franța

Este un fapt că unii susțin preluarea mesajului sunt Charlie, iar alții nu îl susțin. În acest text propun cadrul enunțat în titlu pentru a analiza aceste controverse. Va rezulta că aceste controverse reflectă însuși modul de funcționare al unei societăți pluraliste, că ele sunt ceva bun. Ceva rău ar fi fost să avem un răspuns unitar, aceeași opinie monolitică.

Luările de poziție din presă și din societatea civilă cu privire la atentatul din Franța fac referire la trei valori publice: libertatea de expresie, bunul gust/simț și discernământul. Fiecare dintre variabilele valorice este independentă de celelalte și pe o scară nominală poate avea cel puțin două valori de realizare, da sa nu, care se pot combina unele cu altele Dau exemplu în tabelul de mai jos pentru libertatea de expresie și pentru gust.

Libertate de expresie
Gust Da, Da Dacă Nu există libertate de expresie problema gustului în exprimare nu se mai pune
Da, Nu

Din inspectarea tabelului de mai sus ne dăm imediat seama că libertatea de expresie este prioritară în raport cu gustul, dar și că valorile de realizare binare nu sunt satisfăcătoare, ne trebuie o variabilă ordinală cu mai multe valori de realizare, de exemplu libertate de expresie totală, multă, ceva mai puțin multă, puțină, foarte puțină, deloc. Orice libertate de expresie diferită de zero poate fi combinată cu diferite grade de realizare ale bunului gust/simț.

Fără a mai prezenta tabele care ar complica inutil un text publicistic e limpede că orice combinație de grad de libertate de expresie diferit de zero cu grad de bun gust/simț poate fi cuplată un grad de discernământ în raport cu conținutul și oportunitatea rezultatului exprimării. Și discernâmântul admite grade de comparație, deci vom avea ca valori de realizare ceva de genul mult, mai puțin, deloc.  O altă observație este că discernământul poate impune autocenzura, adică alegerea voluntară a gradului de realizare zero pentru exercitarea libertății de expresie. La gradul de realizare zero, discernământul poate fi maxim (de unde și vorba dacă tăceai, filosof rămâneai). Asta înseamnă că discernământul este o valoare publică nu neapărat mai înaltă decât libertatea de expresie (cel puțin în această schemă), dar în nici un caz inferioră, subordonată acesteia. Cele două sunt independente și pe același palier normativ, să zicem, iar bunul gust/simț este independent de cele două, dar pe un palier normativ mai coborât, secund.

Rezultatul practic este că a nu prelua mesajul sunt Charlie cu argumente care fac apel la bun gust nu se justifică rațional, pentru că subminez libertatea de expresie care permite însuși bunul gust/simț în exprimare, dar se justifică pe baza unor argumente care fac apel la discernământ.

Rezultatul practic de mai sus poate fi dezvoltat mai departe observând că fapta făcută cu discernământ este dependentă de context, nu are caracteristici doar intrinseci (cu referire la ce fac sau spun efectiv), ci și relaționale. De fapt asta este dificultatea majoră în a avea a discernământ, că trebuie să decidem permanent ce facem fără reguli clare ce fac în funcție de ce se întâmplă în jurul nostru, de când se întâmplă, unde se întâmplă, de rolul pe care îl exercit în acel moment (părinte, la serviciu, cu prietenii la o onomastică, etc). Rezultatul practic al acestei observații este că pentru unii oameni este un act de discernământ să preia mesajul sunt Charlie (de exemplu pentru un președinte de stat, un șef de guvern al unui stat NATO, dar poate că nu și pentru unul al unui stat musulman radical), prin asta va apăra libertatea de expresie, iar pentru alții poate fi un act de discernământ să nu preia mesajul (de exemplu pentru un profesor de religie, un gânditor analitic, etc).

O altă distincție care poate structura de dezbatere este caracterul obiectiv sau nu al măsurării variabilelor. Libertatea de expresie are un caracter obiectiv la nivelul întregii societăți, bunul gust o obiectivitate în grupuri mai mici, iar discernământul unei fapte discursive e inevaluabil ante-factum pe baza unui lanț argumentativ, ci doar intuitiv de către cei care îl au, și e evaluabil obiectiv doar post-factum, prin efectele faptei.

O penultimă observație este că libertatea de expresie est în situația posibilității de a genera paradoxuri înrudite cu paradoxul mincinosului (eu mint când spun că mint), și anume nu poate fi în mod onest, rațional, apărător al libertății de expresie prin limitarea libertății de expresie, de exemplu prin condamnarea celor care nu vor să preia mesajul sunt Charlie (datorez această idee textelor unei alte persoane).

În fine, dificultăți majore ale oricărei societăți pluraliste sunt că nu se pot maximiza toate valorile simultan și nici măcar nu se pot agrega la nivel social preferințele oamenilor care ierarhizează fiecare în parte valorile, în cazul nostru care pun deasupra discernământul, sau libertatea de expresie, sau, în mod irațional, bunul gust.

Dificultățile majore menționate în ultimul paragraf pot fi depășite într-un singur fel, cred : nu printr-un unic discurs rațional al vreunui înțelept, ci prin dialog permanent exercitat între cetățenii corpului politic, politicieni de profesie sau membri ai societății civile. Altfel spus libertatea de expresie este o condiție necsară pentru însăși funcționarea societății pluraliste.

Dar nu este și o condiție suficientă, cred. Dacă acest dialog va fi exercitat cu discernământ.

Să nu uităm însă că discernământul este ceva greu de evaluat obiectiv ante-factum, prin urmare trebuie să ne străduim permanent și să avem curaj să ne exprimăm. De aceea obiectiv vorbind libertatea de expresie este cumva prioritară mereu pe termen scurt în raport cu discernământul, ca ceva ceva ce poate fi apărat în mod eficient aici și acum, în timp ce la discernământ se poate face doar apel, și poate fi favorizat prin investiții strategice în formare umană completă, oricum are avea loc aceasta, adică poate fi apărat doar printr-un efort strategic, pe termen lung.

Sau, ca să revenim de unde am plecat, am putea fi Charlie aici și acum, unii dintre noi, fără ca prin asta să vrem să fim Charlie pentru totdeauna, ci să vrem să fim doar ceea ce suntem fiecare dintre noi. Cel puțin imediat după atentat cu toții am fost Charlie, așa cred.

Mai departe de acel moment important este să gândim pe cont propriu, să ne exprimăm și să ascultăm și ce au ceilalți de spus.

Distribuie acest articol

10 COMENTARII

      • Daca simtiti ca va identificati cu mesajul caricaturilor la adresa lui Isus (si rideti, sau macar zimbiti), puteti fi „JeSuisCharlie”. Daca va simtiti ofensat, nu.

        E foarte simplu.

        De exemplu, eu gasesc stupida aceasta identificare; in plus, oricit de ateu sint eu, nu sustin vulgaritatea. Unele caricaturi erau reusite, altele nu.

        Pot intelege un mesaj de solidaritate, dar nu de identificare, not for a second. Oricum, discutia e marginala.

        • Ca să fiu sincer nu mă interesează lumea săptămânalelor de umor, nu am tangență cu ele. Dacă nu mi-ați fi dat dvs link-urile nu cunoașteam niciodată imaginile respective și nici nu le căutam, nu îmi păsa că existau.

          Însă m-am simțit lezat personal de acest atac terorirst prin faptul că suntem cu toții membri ai unui spațiu al libertății de exprimare, iar unii dintre noi au fost uciși pentru că s-au exprimat liber. Cauza imediată asta a fost, chiar dacă în spate erau probleme mai profunde. În acest sens am fost solidar cu Charlie și m-am identificat prin această trăsătură civico-politică.

          Da, discuția e marginală în raport cu evenimentele teroriste. Însă ea a evidențiat cât de important este ceea ce avem. Și ceea ce trebuie să apărăm activ, permanent, prin respect unii față de alții, ca să nu pierdem.

          gânduri bune,

  1. „Rezultatul practic este că a nu prelua mesajul sunt Charlie cu argumente care fac apel la bun gust nu se justifică rațional, pentru că subminez libertatea de expresie care permite însuși bunul gust/simț în exprimare, dar se justifică pe baza unor argumente care fac apel la discernământ.”

    Am citit şi restul articolului dvs. şi nu văd cum s-ar justifica în acest caz afirmaţia. Din 2005 încoace, de când au apărut primele caricaturi, au existat nemulţumiri şi strigăte de protest, dar nimeni nu s-a încumetat să înceapă să vâneze caricaturiştii. Orice persoană cu discernământ ar fi gândit la fel: dacă primii nu au păţit nimic, mai ales că au creat precedente şi trenduri, acum, după 10 ani, de ce ar pune cineva mâna pe mitralieră? Poate, s-au gândit unii, o parte din musulmani au ales să-i ignore, alţii să-şi dezvolte simţul umorului, iar alţii să se supere, dar să înţeleagă că societatea occidentală funcţionează altfel, dar nu neapărat mai rău (din moment ce EI au emigrat în Vest). Doar că aici logica nu a bătut realitatea, deşi amândouă ar trebui să fie în principiu complementare.

    Problema cea mai mare este că pare că tindem să ne axăm pe problema greşită. Nu văd de ce libertatea de exprimare trebuie pusă la îndoială, iar multiculturalismul în variantă „politically correct” îşi anunţa sfârşitul de vreo cinci ani, însă am observat că terorişti au fost formaţi de Al Qaeda, iar astăzi Statul Islamic a revendicat atentatul. Apoi, tot Al Qaeda dezaprobă mediatizarea excesivă a acţiunilor SI-ului şi goana celor din urmă după rating, ceea ce poate însemna un război de imagine pe spinarea oamenilor de rând. Partea cea mai proastă este că jocul ăsta mediatic pare să fi trezit nişte demoni din noi aparent ucişi…

    • Fragmentul citat de dvs face parte dintr-un text care se referă la evenimente ulterioare atentatului propriuzis, respectiv reacțiile din media. Cu privire la atentatul propriuzis nu cred că poate fi analizat în termeni de drepturi, valori estetice și discernământ. E un fenomen de alt tip, unul politic, nu doar de comportament strict cultural.

      O linie de analiză cam dură a responsabilităților politico-civice cu privire la atentat am exprimat aici:

      http://virgiliordache.blogspot.ro/2015/01/razbunarea-e-arma-prostilor-iar-prostii.html

      O altă linie ar fi de a încerca o explicație chiar și a acestor fenomene politice la un nivel mai profund vezi-Doamne de a cvasi-naturaliza disputele legate de drepturi, bun simț și discernământ prin fenomene de tip biologic/demografic și al grupurilor cultural/religioase gândite în termenii ecologiei umane (că ar avea patternuri comportamentale în termenii acțiunii publice direct dependente de efectivul populațional al grupului). Să facem apel la procentul de musulmani din țări occidentale, etc.

      Nu sunt atras de direcția asta reducționistă. Seamănă puțin cu cauzele de fond, economice, și cauzele de moment din ce învățam la istorie pe vremuri, la care se adaugă ceva ecologie umană.

      Aș mai preciza că într-o articol de publicistică nu vrem să atât să explicăm cât să infleunțăm cumva fenomenul în discuție printr-un act discursiv. Ceea ce am încercat în textul de față este să schițez un cadru pentru a arătă ca aspectul aparent conflictual al acestor dispute nu este ceva rău, ci ține de esența funcționării eficiente a societăților pluraliste.

      gânduri bune,

  2. Trebuie sa recunosc ca mi-a fost dificil sa urmaresc subiectul..Nu motivez….Realitatea este evidenta in existenta unui act de terorism ,in urma caruia au murit oameni….Nu am sa cred ca algerienii au impuscat impotriva libertatii de exprimare..din contra..AU GASIT PRETEXT ,pus pe tava de jurnalisti ca sa arate lumii intregi cum se pedepseste abuzul libertatii de exprimare..
    Sa nu dramatizam dincolo de ce nu este..Fundamentalistii sunt inchistati,fara mama,fara tata,fara sentimente,fara teama,fara prejudecati..
    Ca jurnalist trebuie sa stii pina unde ai limita liberatatii de exprimare…mai ales in astfel de congruente fara de rezolvare..daca stii si fortezi barierele te expui inutil ,gratuit acestor razbunari cunoscute in lumea intreaga..Si adaugi linga tine alte victime nevinovate….
    ESTE LOGIC???ARE COERENTA libertatea de exprimare prin SFIDARE??
    Dincolo de aceste considerente..Franta se dovedeste a fi vulnerabila prin tot
    ce a aratat lumii Incapabila sa asigure siguranta cetatenilor ,neputincioasa in a contracara atacurile teroriste,
    devenind TINTA pentru alte atentate teroriste…
    Asadar nu este binevenita PRUDENTA in incadrarea limitelor libertatii de expresie??

    • Mulțumesc pentru comentariu. Da, e cam tehnic și cu aluzii la diverse teorii.

      Pe fondul întrebării ridicate de dumneavoastră prudența mi se pare un exercițiu de discernământ personal, de autocenzură, în condițiile în care ai libertatea și de a nu te autocenzuara. Prudența nu poate fi cred impusă social. Prin urmare libertatea de expresie n-ar trebui cred limitată ca drept, ci încurajată cuplarea ei discernământului, inclusiv sub forma prudenței.

      Încurajarea se poate face prin stimulente sociale pozitive și negative. Ipoteza mea este că indiferența multor cetățeni la ce se întâmplă în spațiul public face ca aceste stimulente să fie prea slabe. Actul de terorism este un tip de stimulent negativ inacceptabil și care cred că a fost încurajat de o astfel de indiferență/neputință a cetățenilor care beneficiază ei înșiși de libertatea de exprimare cu privire la ce se întâmplă în spațiul public. Lipsesc suficiente constrângeri informale, acceptăm ca egale la masa de discuție vulgaritatea, obsecenitatea publică în termenii lansați de domnul Pleșu, cu argumentația rațională sau demersul persuasiv rezonabil.

      gânduri bune,

  3. „…am putea fi Charlie aici și acum, unii dintre noi, fără ca prin asta să vrem să fim Charlie pentru totdeauna, ci să vrem să fim doar ceea ce suntem fiecare dintre noi.”

    Dupa parerea mea, cele 3 faimoase cuvinte „JE SUIS CHARLIE”, mai reprezinta astazi o controversa numai pentru cei care se limiteaza la sensul lor strict literal! Doar asa imi explic rezerva (sau de-a dreptul incriminarea mortilor!) celor care nu se asociaza spontan acestui elan de solidaritate planetar!?.
    Pentru ca nu cautioneaza modul in care caricaturistii de la C.H. isi execitau libertatea de exprimare, considera ca n-au nimic in comun nici cu ei si nici cu milioanele de „exaltati frivoli” care afiseaza contrariul. Evident, este dreptul lor sa se abtina sau sa critice, atata timp insa, cat se limiteaza la judecata celor morti si a actelor lor „reprobabile”, n-au inteles NIMIC!
    Pentru cei mai multi dintre noi, „sunt Charlie” este ca o parola prin care ne recunoastem, intransigenti in apararea valorilor noastre, non-negociabile si in care credem profund! Aceasta formula se adreseaza, practic, barbarilor islamici : V-ati ratat tinta! Si eu, si alte milioane de anonimi, raspanditi pe intreaga planeta, suntem dusmanii intolerantei, suntem liberi si uniti, nu veti castiga niciodata razboiul contra noastra!
    In acest context, stimate domn, evident ca toata viata sper ca voi fi Charlie, adica libera, toleranta, si solidara cu semenii mei care proneaza lumina si combat obscurantismul!

    • Vă mulțumesc foarte mult pentru comentariu.

      Vedeți, tocmai de aceea ne place democrația și libertatea de exprimare, pentru că ne putem exprima fiecare cum dorim și putem avea propriile noaste justificări pentru deciziile pe care le luăm. Iar asta se aplică și felului în care ne raportăm la fenemone de masă de tipul preluării acestei parole.

      Dumneavoastră vă raportați într-un fel, alții în altfel, și asta e foarte bine, pentru că din dialogul dintre noi putem cunoaște mai bine ce este valoros și ce ne dorim pentru societatea în care trăim.

      O zi frumoasă și numai bine,

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Virgil Iordache
Virgil Iordache
Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi articole în domeniile ecologiei și filosofiei, eseuri filosofice în reviste de cultură. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Univesităţii din Bucureşti.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro