joi, martie 28, 2024

Un ecumenism islamofob de-o vară (pe marginea unei cărți traduse la editura Nemira)

Când cu necazurile de la Paris, s-a dezbătut Islamul pe toate părțile. Ai noştri s-au solidarizat pe de-a-ntregul, pe jumătate sau și-au frecat mâinile satisfăcuţi. E întotdeauna ușor să-ţi dai cu părerea atunci când Jihadul te atacă cu șaorme. Noi avem alte necazuri. Și totuși, iată, despre asta vă scriu. Pentru că, deși nu suferim de aceeaşi boală, unii s-au decis să ne trateze cu aceleaşi leacuri băbeşti.

Nu mică mi-a fost mirarea colindatului prin puținele librării din târgul meu natal. Ajuns în treacăt cu prilejul sărbătorilor de iarnă, am dat peste un titlu pe care nu m-aș fi așteptat să-l găsesc tradus în românește. Cine se-aseamănă, se-adună, așa zice un proverb înțelept. La asta se va fi gândit și editura Nemira când a publicat în colecția „Byzantium” cartea lui Sylvain Gougenheim: Aristotel la muntele Saint Michel (2008 ediția franceză și 2011 versiunea românească) (detaliile cărții în nota 1).

Să explic însă de ce scriu. Nu pentru că v-ar interesa cartea. Nici pentru a vă ferici cu o altă părere (doctă şi întârziată) despre nenorocirea de la Paris. Nici pentru că ar fi vorba de o gravă eroare. Nu, nu e nimic tragic. Sunt banalităţi, insignifiante, pe care le scriu cu un scop precis: pentru că acest Aristotel are o culoare pronunțată, de politică franţuzească, și intră în disonanță cu tirada europenismului românesc. Argumentele vor veni pe parcurs.

Să înțelegem mai întâi cum de a venit Aristotel la Munte şi nu Muntele la Aristotel. Nu intru în detalii, nu voi opera o demontare a ideilor. Au făcut-o alții, savant, înaintea mea. Păcat însă că au făcut-o numai plecând de la considerente politice. Eu voi spune esența, anume că autorul își propune să demonstreze că Occidentul nu datorează mai nimic Islamului. În joc e însuși Aristotel, unul dintre pilonii Europei. Iar demonstrația se bazează pe existența unui singur traducător medieval, supradimensionat într-o școală. Traducător ştiutor de greacă care a muncit zice-se într-o mănăstire din Franța, în secolul al XII-lea, dar despre care informațiile sunt confuze și controversate. Adică un francez catolic. Sau grec veneţian. Sau veneţian, dar grec. În fine, puţin contează. Concluzia se desenează de la sine: Franța l-a tradus pe Aristotel, nu arabii. Franța catolică este educatoarea întregului Occident. Se reinventează regula pe baza unei excepții. De ce? Pentru că regula spune că Aristotel a fost importat de la arabi.

Bine-bine, veţi spune, dar ce treabă avem noi cu asta? Aparent, n-avem nici-una. Aristotul acesta a fost tradus în româneşte pentru că ridică în anumite slăvi Bizanţul. De-aia a apărut într-o colecţie cu subiect bizantin. E bine că suntem şi noi puşi în valoare, nu? O fi bine, dar e bine şi rău în acelaşi timp.

Cititorii nefiind specialiști în traduceri medievale, câteva observații se impun. Astfel, e o banalitate că Occidentul medieval le datorează arabilor redescoperirea filozofiei antice și a științelor. Cultura arabă absorbise operele Antichității și crease o tradiție proprie. Atelierul de traduceri din jurul Casei Înțelepciunii de la Bagdad este un fenomen cultural arhicunoscut. Ei au tradus, sintetizat și amplificat materia importată. Iar amplificările au intrat în Europa prin intermediul retraducerilor în latină, făcute în zonele de contact dintre cele două culturi. Școala de la Toledo sau mediul sud-italic erau amestecături de savanți și traducători occidentali și arabi, cărora li se adăugau în funcție de specificul zonei evrei sau greci. De aici, calea către Europa de limbă latină era deschisă, iar Aristotel a devenit materie de studiat în recent înființatele universități. Abia târziu, în vremea Renașterii, drumul cultural a fost scurtcircuitat și s-a tradus masiv din greacă în latinește. Dar asta e o altă poveste. Mă opresc aici.

În confruntările politice, ideile recuperate din cercetarea pe teme culturale joacă rolul unor false argumente. Confirmă puncte de vedere care există deja. Or, atâta vreme cât traducerile medievale stârnesc numai entuziasmul mediului academic și pe cel al câtorva pasionați, nu avem mare lucru de discutat. Dovadă stă faptul că adevăratul studiu asupra limbii grecești în Franța medievală a apărut în același an (2008), dar a trecut aproape neobservat (nota 2). Era scris de un cercetător neangajat politic, era cercetare pură. Din cea plictisitoare, cu multe note de subsol. Problema Aristotului în românește este că traducerile medievale au devenit un argument politic, adeseori evocate de stânga europeană pentru a aplana islamofobia. Fără a-și da seama că de fapt toarnă gaz peste foc.

Mai pe înțelesul tuturor: nimeni nu neagă că în construcția Europei un rol important l-au jucat filozofia greacă și științele care o însoţeau. Numai că ele nu au fost moștenite în Evul Mediu, a existat o fractură între Antichitate și secolul al XII-lea. Au ajuns în Occident printr-un intermediar arab. Așadar, ori de câte ori vocile de dreapta aduc în discuție identitatea europeană (catolico-protestantă și totodată greco-romană), cele de stânga trâmbițează aportul arab și îndeamnă la înmuierea argumentului religios. În acest context a apărut cartea domnului Gougenheim. Ca o reacție a unui cercetător de confesiune catolică, enervat de repetarea argumentului care îl stânjenea. Și-a propus să-l demonteze, să parașuteze filozofia greacă în mediul francez al secolului al XII-lea. Să creeze o unealtă cu care să se poată apăra.

Pe undeva, supărarea autorului este motivată. Mânuirea argumentului culturii arabe de către stânga europeană este deja plictisitoare, poate chiar ridicolă. E de bună seamă exagerată. Europa nu are nimic islamic în ea. Dar nu pot cădea nici în extrema cealaltă: e adevărat că Europa le datorează arabilor redescoperirea lui Aristotel. Adevărul este undeva la mijloc. Nu e bronzat-magrebian, nu e alb-arian. E metis. Ca mai toate lucrurile din istoria culturii.

Aceasta este problema cărții despre care discutăm: că nu e un studiu, așa cum a fost prezentată pe piața de carte românească. Că este un construct politic, un soi de cal troian. Vine la pachet cu altele la care nu ne gândim. Or, taman acestea pun o problemă mare. E vorba de locul incomod pe care îl ocupă românii în lumea europeană, e vorba de falsul ecumenism.

Apariția acestei cărţi nu s-a produs natural, traducând pur și simplu ediția frantuzească. Cartea nu spune mare lucru care ne-ar putea interesa ca români (sau majoritar-ortodocși), deși vorbește întrucâtva despre Bizanţ. E un argument politic franţuzesc, a cărui relevanță dispare o dată ce a fost scos din context. De aceea, autorul a scris o prefață specială. I-a fost luată o postfață-interviu. În ele, ideile se moaie ecumenic, mieros de bizantin. Autorul are motive personale. Dar o face în numele său, nu al studioşilor radicali care cochetează în jurul cărții lui. Aceștia, mânuitori ai noii arme, constituie prilejul meu de îngrijorare.

Principiul dreptei catolice este lesne de intuit: te faci frate cu dracul până treci puntea. Numai că românul ortodox va rămâne, după expirarea ecumenismului islamofob de-o vară, tot un drac. Dacă nu înțelege, va rata rezolvarea problemei. Ea șade numai în mâinile lui, iar armele – că tot vorbim despre arme – le are deja.

Adevărul este că supraevaluarea latinității, o obsesie moștenită de la Școala Ardeleană, este singura cu care ne-am făcut loc în familia culturală europeană. Am păcălit pe reticenţi cu latinitatea, dar am mizat totodată pe toleranța stângii și pe înmuierea argumentului religios. Pentru că Ortodoxia a fost mereu percepută de occidentali ca exotică. Nu întotdeauna în sens negativ, dar altceva decât lumea lor. Or, atâta vreme cât dreapta catolică se radicalizează de la o vreme, riscul e să ne atingă și pe noi în mișcările din ce în ce mai largi. Pentru moment nu suntem încă în colimator. Dar ar trebui să ne aducem aminte că în Franța se strigă și împotriva românilor, folosind argumente care unui polonez (catolic de exemplu) i s-ar părea de bun simț. La fel cum ni se par nouă argumentele islamofobe. Sau cele anti-românești, cu condiția să nu se vorbească despre români, ci despre etern vinovații țigani.

Ar trebui poate să nu uităm că Johann Farnleitner, fost ministru de finanţe austriac, declara că Europa se opreşte acolo unde începe ortodoxia. Ideea circulă chiar dacă nu toţi o proclamă în gura mare. O gândesc o sumedenie de alţii mai mult sau mai puţin asemănători. Versiunile ei transpar prin eseuri celebre ale unor scriitori care numai de extremă dreapta nu pot fi numiţi (Qu’est-ce que l’Occident ?, de exemplu, al lui Philippe Nemo, publicată în 2004). Lumea se radicalizează. E bine să ne radicalizăm împreună cu ea?

NOTE:

(1) Sylvain Gouguenheim, Aristote au Mont-Saint-Michel: Les racines grecques de l’Europe chrétienne, Paris, Seuil, 2008. Pentru traducerea românească: Sylvain Gouguenheim, Aristotel la Muntele Saint-Michel. Rădăcinile grecești ale Europei creștine, trad. Eduard Florin Tudor, București, Nemira, 2011.

(2) Pascal Boulhol, La connaissance de la langue grecque dans la France médiévale: VIe-XVe s., Aix-en-Provence, Publications de l’Université de Provence, 2008.

(3) Două exemple: Les Grecs, les Arabes et nous: Enquête sur l’islamophobie savante, dir. Philippe Büttgen, Alain de Libera, Marwan Rashed, Irène Rosier-Catach, Paris, Fayard, 2009; sau L’Islam médiéval en terres chrétiennes: Science et idéologie, dir. Max Lejbowicz, Villeneuve d’Ascq, Presses universitaires du Septentrion, 2009.

Distribuie acest articol

29 COMENTARII

  1. Și cam ce ar datora Occidentul Islamului- dle. Agrigoroaei ? Milioanele de morți de la începuturile islamului până azi ? Probabil că dvs. nu realizați că Civilizația – așa cum o avem noi azi (evident dacă nu considerați decapitările și omorurile drept civilizație) vine din cultura iudaică- și nu are absolut nici un fel de legătură cu islamul- care, așa cum ar trebui să știți- și-a bazat marea majoritate a ”realizărilor” tot pe cultura iudaică și pe personalitățile acesteia. S-o spunem mai direct ? De la apariția lui Mahomed- discutăm despre o bandă de ucigași și hoți- și atât.

    • Probabil ca nu realizeaza domnul autor acest lucru, ce pot sa spun… Sa stiti ca nici noi, ceilalti, nu realizam si naivii de noi credeam ca radacinile sunt in Grecia si Roma, la Aristotel, Platon, Epicur, la Seneca si Cicero. Imi dau seama ca suntem niste naivi. De asemenea, credeam ca multe informatii din antichitate ne-au parvenit prin intermediul arabilor care, dealtfel, le-au si imbogatit. Cifrele arabe sunt probabil o inventie iar contributiile in domeniul algebrei, de exemplu, nu pot convinge decat niste copii. Chiar, cuvantul „algebra” stiti de unde provine? Desigur, maurii nu au adus nimic in afara de sange si moarte peninsulei iberice si cine viziteaza Alhambra ar trebui sa inteleaga ca daramarea acestor vestigii ar fi alegerea corecta. Asta neinsemnand, desigur, ca lumea araba nu trece printr-o criza profunda in acest moment, criza al carei capat este inca departe si nedeslusit.

      • Domnule Alexandru, chiar credeți că cifrele arabe- care ce să vedeți- sunt de origine indiană- n-ar fi fost descoperite ? Cât despre civilizația greacă și româană s-au transmis suficient preluate prin civilizația iudaică- care a avut totuși o legătură mult mai mare cu Grecia și cu Roma. Mai citiți, mai îmbogățiți-vă cultura…

  2. Pai n-avem decat sa inmuiem partea cu latinitatea si sa o accentuam pe cealalta, in definitiv noi am facut parte din Bizant, nu ei. Avem avantajul asta. De fapt avantajul nostru e chiar mai mare. Legaturile cu arabii au fost stranse si complexe intr-o vreme, in Bizant (de ex Fred M. Donner cand scrie despre background-ul islamului). Chiar, sa fim noi aia care vor impaca Europa cu ea insasi si cu ceilalti? Cine stie, Dumnezeu e mare
    Altminteri bun semnalul asta
    Cele bune

  3. Cred ca a venit vremea sa constientizam conditionarile religioase drept ceea ce sunt. Niste conditionari in mentalul colectiv care s-au aropiat de maturitate deplina si care pot fi eliberate.

  4. Nu e cazul sa ne ambalam degeaba. In multe privințe le suntem superiori occidentalilor – in special in Arta supraviețuirii, dainurii si adaptabilitate -, a căror cultura si civilizatie a atins deja apogeul dupa care nu urmează decat un declin, mai abrupt sau mai lin.
    Noi sa adulmecam noul ince put, noile inceputuri in acest debut de mileniu!
    Am gasit odată pe you tube un curs de istorie european tinut de un francez, in Franta, din care am inteles ca indiferent de ce anume tot afirma unii – din erdely (urmasii celor din Transsylvania papistasilor distrusa de Reforma), or neamurile lui DJuVara si alte oltenisme inventate recent (de mai cel mult doua sec) -, noi, romanii, nu suntem decât slavi romanizați, in viziunea lor. Ei fiind, in mod logic, mai romanizati decat francii romanizati si deci SUPERIORI!

  5. Viata este un sir de alegeri: una dintre multele posibile definitii ale vietii. Sunt momente in care mai poti fenta alegerile si sunt altele in care chiar trebuie sa faci o alegere. Traiul cu curul in doua luntrii poate merge uneori relativ multumitor si pe termen scurt. Pe termen lung este insa o catastrofa. Ar fi bine sa invatam asta, macar acum, in ultimul ceas.

    Pe undeva, ascuns, faceti o identificare islam=arab, ceea ce este deranjant. Foarte deranjant.

  6. Povestea asta e cam la fel cu „drepturile istorice” invocate în disputele pe teme naționaliste :)

    Ceea ce contează este cultura transmisă, nu motivația (adesea nu exclusiv) religioasă a autorilor. Religia, indiferent dacă vorbim despre creștinism sau islam, nu a fost decât un vehicul pentru cultură, ea nu a fost cultura însăși. Când vedeți că vă așteaptă prietenii la aeroport, ce credeți: se bucură că vă revăd pe dumneavostră ori au venit să aducă laude lui Boeing sau (după caz) lui Airbus? :P

  7. Am cetit insemnarea, am voit mai apoi apoi a cerceta si prezentarea autorului. As adauga ca nu doar „Orientarea sa politică este confuză…” Poate ar fi mai bine a spune ca transpare, totusi, ceva , din cele asternute.

  8. Ma insel cumva sau sub semnatura dvs. citisem candva un articol despre regele vlah musulman Bazgul care si-a pierdut capul la Ascalon ? Ca tot veni vorba despre imaginea romanului in imaginarul occidental…

    Acestea fiind spuse, scrieti: „E bine sa ne radicalizam inpreuna cu ea?”. Va intreb sincer, cand vine vorba de biserica prim-ministrului prim-patriarh Cristea, moderatia exista? Sau suntem de fapt confruntati cu o diversitate a radicalitatii?

  9. Problema nu e că filosofia greacă a venit în Europa mai direct sau mai pe ocolite (adevărul e undeva la mijloc – cel puțin o parte din operele antice, inclusiv o parte din Aristotel, erau cunoscute prin Boethius și Cassiodor). Problema e că Islamul a studiat gîndirea greacă, după care s-a lepădat de ea ca de Sathana, în timp ce Occidentul si-a încorporat-o integral.

    Un citat din Manole Neagoe, Attila, Ginghiz-Han și Tamerlan, Editura Meridiane 1971 pag. 304:
    ”Ele rezumă problemele principale care preocupau elita spirituală a lumii islamice: să nu se schimbe nimic în dogmă, orice înnoire fiind echivalentă cu greşeala, iar greşeala la rîndul ei fiind egală cu păcatul. I se recomanda lui Tamerlan să cultive prietenia şi să-i onoreze pe savanţi, dar prin savanţi se înţelege de obicei slujitorii şi păzitorii dogmei. Încă înainte de Tamerlan, în lumea islamică, raţiunea este subjugată dogmei, exact în vremea în care, în Europa, raţiunea începe să se elibereze, slujind încă dogma. În lumea islamului, calea cunoaşterii este închisă pentru că ea duce la adevăr. Din moment ce adevărul suprem se cuprinde în dogmă este inutil efortul de a descoperi altceva dincolo de adevărul exprimat prin dogmă. Imobilismul spiritual al lumii islamice îşi are originea aici şi incapacitatea sau mai bine spus refuzul de a descoperi şi de a comunica idei capabile să primenească lumea duce la stagnarea civilizaţiei islamice…”

    Noch eine (ca să vedeți cine cu cine seamănă) :
    Conformism la vîrf, ritualism alternativ la bază, indiferenţă la toate nivelele ierarhiei sociale. Pe firul veacului al XVIII-lea Biserica românească pierde cursa împotriva timpului… Răspunsul ar trebui, probabil, căutat în dispozitivele intelectuale prin intermediul cărora Biserica răsăriteană şi-a elaborat conştiinţa de sine… construite de ierarhia ei încă din Evul Mediu. Caracterul dogmatic împlinit o dată pentru totdeauna, mai presus de orice examinare, reevaluare şi interpretare, izolaţionismul doctrinar ce a rezultat din lipsa unei instanţe magisteriale şi din obiceiul de a privi spre trecut ca spre unica sursă de inspiraţie, relaxarea disciplinară… în era post-bizantină, sînt tot atîţia factori care au împiedicat Ortodoxia tradiţională… să-şi reînnoiască periodic căile ce duc la „bietul om” concret… Chiar şi cărţile ce se compun în scopul instruirii preoţilor, ca de pildă Învăţătura bisericească tipărită de Antim Ivireanul în 1710, nu depăşesc, prin conţinutul lor elementar, nivelul catehismelor baroce destinate copiilor.
    (Daniel Barbu, Bizanț contra Bizanț, pag.126-127)

  10. Interesantă justificare pentru cenzură ne livraţi aici, in fundul ortodox al Europei. Care va să zică noi, rumânii marginali, n-avem nicio treabă cu jihadu, nu ne-am intersectat cu lumea harapă şi cultura muslimană, am trăit vreme de secole in universul nostru limitat de hobiţi ortodocşi şi ca atare ar trebui să stăm cuminţi in banca noastră şi să nu publicăm volume incendiare şi să nu ridicăm ochii la gâlceava înţelepţilor nebuni ai Franţei.

    Pe mine m-aţi convins, deşi găsesc subiectul interesant nu o să cumpăr cartea lui Gougenheim pentru că e un catolic islamofob, iar eu sunt un ateu fără fobii şi vreau să rămân aşa. Doamne fereşte -ca să zic aşa- dacă mă corupe şi după lectură mă trezesc cu chef de polemici de pe poziţii creştine? Păi, se poate să-mi pierd eu vremea cu chestiuni europene in timp ce ţara arde şi anafu suflă cu jale? Eu, sincer să fiu, ca cetăţean simplu şi târziu al Europei, decalat faţă de dezbaterile ei, nu prea am habar ce este islamofobia, dar mă gândesc că e posibil să fie contagioasă aşa că stau in pătrăţica mea şi nu mă înhăitez cu suspecţii ăştia.

    Dar, altceva voiam să vă spun. In opinia mea de văcăroi ignorant, noi, neamu ăsta exagerat de latin, am avut totuşi ceva tangenţe cu Islamul in evul mediu. Ba chiar, repet, in umila mea opinie, o mare parte din neamul ăsta a trecut la islam şi a rămas acolo vreme de câteva secole. Rumânii islamizaţi au avut şi o ţară a lor* ce a pierit in timpul marii năvăliri mongole, iar mai târziu, când şi-au făcut voivodate creştine, după rit cezăresc, adică după modelul ţarilor, au acceptat şi rapturi teritoriale şi islamizări parţiale ale unor populaţii rumânofone şi dominaţia Stambulului şi numirea domnilor de către turci. Ei bine, starea asta de lucruri, ecumenică au ba, de cârdăşie cu Semiluna, a durat până in secolul 19. Când alţii se industrializau cu furie prin Occident, noi ţineam turcii pe loc cu cârciumile şi bordelurile noastre strămoşeşti, că la ei asemenea lăcaşuri de pierzanie erau interzise. Şi mă întrebam şi io, rememorînd istoria asta tumultoasă, a amantlâcului turco-rumân, oare de ce nu ni l-au dat şi nouă pe Aristotel dacă tot umblau cu el, in desaga cu comori a culturii islamice? Şi ei, turcii stăpânitori, aveau aşa o părere proastră despre noi, cum că am fi provinciali, cum că filozofia greacă nu-i de nasu nostru mucos, că să ne vedem de mămăliga noastră şi să nu ne băgăm unde nu ne fierbe oala? In fine, nişte ingraţi turcii ăştia. In schimbul atâtor copchii dăruiţi Porţii pentru a deveni ieniceri, puteau să ne lase şi nouă măcar un volum cu filozofie, pe un raft intr-o dugheană.

    *E vorba de Bessarabia, zona de baştină a unui mare trib getic, slab romanizat, bessi pe numele lui. Un fel de băsişti îndărătnici ai antichităţii târzii care, văzînd ei că Marele Băsileu de la Constantinopol îi ignoră şi că in loc să le dea lor, purtătorilor de moţ, titlu de vice-împărat, recte caesar, aka ţar, la pachet cu noua religie şi cu ierarhia teocratică şi cu modelul lor organizatoric, ei bine in loc să-i civilizeze cu mirul pe ei, i-au creştinat tocmai pe vecinii şi duşmanii lor, ruşii, care deja furaseră numele unui trib de vikingi şi se împopoţonau cu el, au hotărît să se răzbune adoptînd o religie asiatică care, coincidenţă poate, se afla in conflict cu Sfântul Imperiu al romanilor din răsărit, care romani erau oricum greci şi uzurpaseră şi ei numele glorios al cuceritorilor latini. Cum majoritatea acestor băsişti antici era analfabetă, practicarea islamului a fost la firul ierbii, pe bază de zvon, din auzite, din interpretarea boscorodelilor pseudo-jihadiste ale celor câţiva harapi împrumutaţi cu forţa din Orient [pentru că de bună voie, oricât de credincioşi ar fi fost, nu ar fi sosit pe meleagurile astea atât de sălbatice populate de barbari lăţoşi, nespălaţi şi imprevizibili]. De la bessi cei islamizaţi atât de superficial nu ne-a rămas mare lucru. Sigur, pe Aristotel cel băsificat nu-l pomeneşte nicio cronică medievală. Dar, fiind probabil numeroşi şi suficient de scandalagii, vestea despre ţara lor, Bessarabia, s-a dus in lume şi aşa i-o rămas numele provinciei de mai târziu. Tot ei ni l-au lăsat şi pe Harap Alb, o mostră de rasism primitiv, totuşi moderat, personaj prin care ni se arată optica „ospitalierilor şi toleranţilor” strămoşi asupra credinţelor venetice: pasămite un harap, adică un musliman [că de ignoranţi ce erau nici termenu de mahomedan nu-l ştiau], îndeobşte negru, poate deveni bun dacă, printr-un miracol, se albeşte la faţă.

  11. stimate domnule Agrigoroaie, as fi vrut sa ne spuneti mai multe despre aceasta carte, daca este stiintifica sau nu, in primul rand. In al doilea, apropos de supraevaluare. Daca Scoala Ardeleana (in fond, nu le datoram nici lor nimic, nu-i asa?) ne-a supraevaluat latinitatea, ce parere aveti despre supraevaluarea „dacicitatii” operata ca un fel de mit fondator de regimul nu de mult trecut si de sustinatorii sai. Sau poate credeti ca ar trebui sa ne reevaluam slavicitatea, cine stie.

  12. Absolut de acord. Occidentul a regasit in Orient intelepciunea pierduta a vechilor greci. Altfel spus, Occidentul a reusit sa-si reia firul civilizatiei, intrerupt de monentul Dark Ages, cu ajutorul, indirect, al arabilor, care tradusesera si pastrasera traducerile din operele filosofice ale antichitatii grecesti, si nu numai. Dar aici se incheiei orice comparatie dintre civiluzatii, pentru ca, in timp, pe de o parte Occidentul crestin a reusit sa reinnoade firul, pe cand Orientul musulman a reusit sa intre el insusi intr-un soi de Dark Age, pe de alta parte Occidentul crestin a evoluat spre toleranta religioasa si confesionala, pe cand Orientul musulman a involuat, de la o relativa toleranta in vremea primelir califate spre ceea ce vedem astazi: intoleranta extrema.

    • Dupa parerea dvs,.este mai plauzibil importul de cultura antica din Bizant/Imperiul roman de rasarit, care avea toate aceste opere (direct in greaca si latina), sau prin interpusii arabi cu care occidentul era intr-o stare permanenta de razboi???!? Ce este mai rezonabil sa credem?!?

  13. Ma bucur sa vad atatea comentarii la un articol care ma asteptam sa treaca aproape neobservat. Am incercat sa evit momentul “cald” al atentatului de la Paris, tocmai pentru a avea putine comentarii, in speranta ca vor fi la obiect. Ma veti ierta asadar daca nu voi raspunde chiar tuturor. Pentru ca articolul nu e deloc belicos, atrage atentia numai asupra unei situatii neclare, nu cred ca are rost sa vorbim despre cenzura, orientari politice si alte afaceri asemanatoare. Apoi, fiind coautor al unei petitii antidacomane (2008), nu cred ca are rost sa explic nici unde ma situez in raport cu “dacismul”. Iar celor care cred ca emit judecati despre ortodoxia romaneasca nu stiu ce sa le raspund, dat fiind ca nu imi pot evalua propria credinta si nici articolul nu lasa sa se intrevada vreo judecata de vreun fel (ea fiind dedusa probabil de comentatori, fiecare din ce conotatii i-a dat). Alte comentarii din pacate, mi-a fost greu sa le inteleg din cauza amestecului de idei sau din prea mare abatere de la subiect. Asa ca imi raman doua raspunsuri de dat.
    Domnului “Margicu”: da, am scris despre personajul Bazgazul in romanul de secol XV Petit Jehan de Saintré, si mai am si alte studii despre imaginea romanilor in literatura medievala (imi permit sa cred ca aceasta imagine nu e foarte diferita de cea pe care o au astazi in imaginarul occidental, dar aceasta e o idee pentru o alta interventie).
    Si domnului Mircea Paul Vasiliu: As fi foarte precaut in a cita pe Daniel Barbu. Nu pentru ca se afla in vreun partid, ci pentru ca in acest caz punctual, eu nu fac propaganda, pe cand domnia sa, din alegerile personale, tocmai pe propaganda este pus.

    • ca aduceti vorba de propaganda; despre ce romani vorbiti in literatura medievala ?
      daca pina in 89, ba mai bine, pina prin 2006 spalarea creerului era facuta cu sopon, mai incoace se foloseste detergent.ptr construirea unui popor nici o metoda nu trebuie sa fie neglijata ptr a ajuta procesul

    • Domnule, fara a avea cumva pretentia eruditiei dvs.in domeniu, imi pare ca insasi ideea intermediarului arab pare mai mult o pozitie politica decit o realitate.
      In conditiile in care Bizantul poseda toate lucrarile anticilor (si nu doar in exemplare unice) nu pare plauzibila ipoteza căii arabe. Argumentele ar fi multe, dar cel mai important este adversitatea militaro-religioasa. Altul ar fi continuitatea legaturilor dintre cele 2 parti ale fostului imperiu roman. Ar mai fi supravietuirea minastirilor irlandeze, etc….
      Banuiesc ca ati observat ca in lucrarile occidentale, conforme dogmei politico-culturale, Bizantul este aproape ocultat. In schimb, ipoteticele schimburi tumultoase din spatiul iberic sint ridicate la rangul unui adevarat liber-schimb cultural. Seamana prea tare a concesii facute paradigmei cultural-politice contemporane ptr.a fi credibile.
      Bizantul o avea el belele lui, insa cum ar putea sa nu fie furnizorul direct de opere ale anticilor?!?? Dar sa fie cei cu care exista o stare de razboi quasi-permanenta…… Este rezonabil sa credem asa ceva?!?

  14. În această lume tulbure care nu (mai) știe (sau nu vrea, nu o interesează să știe) de unde vine, dar nici încotro se îndreaptă, este bine să ne (re)amintim cumpănirea, echilibrul, atitudinea moderată, pe care strămoșii noștri au adoptat-o (mă refer la oamenii simpli, fiindcă „cei mari” – cnezi, voievozi, domnitori, etc. arareori au avut o asemenea atitudine) și să continuăm să o utilizăm… Deoarece, chiar dacă asta seamănă cu „statul cu fundul în două luntri” sau cu „a te face frate cu dracul până treci puntea”, fără o asemenea atitudine n-am fi trecut prin sutele de ani de năvăliri barbare, prin „ocupațiile”/invaziile cumană, tătară, turcească… A, și fiindcă veni vorba de turci și ei (ca și arabii) sau tătarii sunt „oleacă” musulmani. Și cu ei ne-am înțeles (chiar dacă ne-am mai și războit) iar cel mai bun exemplu că printre români le-a fost, destul de des, și altora bine, este faptul că aici s-au așezat și au rămas, reprezentanți ai mai multor alte neamuri… Nu afirm că suntem noi „buricul Universului”, dar poate ar fi bine să medităm la unele idei ca acestea!

  15. 147 de tineri crestini au fost ucisi intr-un campus studentesc din Kenya acum cateva zzile. Cativa islamisti, manati de invataturile religiei lor, au intrat inarmati, i-au separat pe crestini de musulmani si i-au macelarit fara mila pe primii, vinovati doar pentru crestinismul lor si pentru ca asa le spune coranul jihadistilor. Cautati pe internet poze cu masacrul, domnule autor, sa vedeti roadele islamului zacand in baltile de sange nevinovat. Si poate o sa va fie un pic rusine pentru ca vorbiti de lucruri de acum o mie de ani ca sa ascundeti ce se intampla in zilele noastre sub obladuirea „pacificatoare si civilizatoare” a lumii arabe atat de laudate!

  16. Totusi e o mare problema cu mediul universitar francez. Gougenheim a fost tratat ca ultimul om, pus la index. Nu stiu ce valoare au argumentele lui dar mai multi medievisti de prim plan l-au sustinut in discutii private, fara sa aiba curajul sa-si afiseze public pozitiile. Sa ne amintim si cum erau tratati la vremea lor intelectuali precum Pierre Duhem sau chiar E. Gilson cand spuneau ca filosofia si stiinta au facut progrese in evul mediu, ca nu a fost doar o lunga perioada intunecata, asa cum era prezentat. Acest terorism intelectual al unei stangi degenerate care monopolizeaza discursul universitar mi se pare absolut inadmisibil.
    Stanga aceasta „bolnava” a incurajat rasismul anti-rrom si anti-romanesc pentru a canaliza radicalizarea opiniei publice franceze impotriva unei comunitati mult mai mici decat cea a musulmanilor (declaratiile lui Valls, nu mai vorbesc despre umorul comicilor Debouze sau Comte de Bouderbala, foarte apreciati in mediile bobo pariziene). O confruntare cu musulmanii in Franta ar insemna razboi civil. Sa ne amintim si cine a incendiat taberele de tigani la Marseille sau cazul linsajul lui Darius, fapte comise in zone unde peste 80% din populatie sunt musulmani.

    • Va multumesc inainte de toate pentru comentariul extrem de la obiect. Apoi, aveti si dumneavoastra destul de multa dreptate. Magistrul meu este unul dintre oamenii la care va referiti cand vorbiti de “discutii private”. Este adevarat ca tratamentul la care a fost supus SG nu este de laudat. Daca veti reciti cu atentie cele scrise de mine, veti vedea ca il regret si eu, atunci cand vorbesc de critici care pleaca de la puncte de vedere politice. Pe de alta parte insa, ceea ce este extrem de straniu este ca cele doua tabere (intens inflacarate politic) au ignorat cu brio taman adevarata cercetare pe subiect, cea aparuta in acelasi an, pe care o amintesc in nota 2. Cartea aceasta, extrem de simpla si goala de orice opinie politica ne prezinta o situatie nu alba, nu neagra, ci extrem de gri, in care ceea ce spun ambele tabere nu se justifica nicidecum.

  17. Nu stiam ca a nu fi de acord cu o teorie care sustine influenta majora a islamului asupra gandirii filosofice apusene, in special aristoteliciene, se numeste islamofobie. Domnule Agrigoroaei, ignorarea cu obstinatie a faptului ca gandirea greaca a ajuns in lumea araba prin munca de traducere a unor crestini nestorieni sau monofiziti cum se numeste? Gandind in modul dl. Agrigoroaei, putem eticheta drept islamofobi multi savanti germanofoni din a doua jumatate a secolui al XIX-lea si din prima parte a celui de-al XX-lea, pe care, de altfel, Gouguenheim ii citeaza adesea. Asta a fost si avantajul/dezavantajul sau ca alsacian: stie germana. Intr-adevar, islamofilia este in Franta la ea acasa si sta cu chirie in restul tarilor europene. Ma asteptam ca domnul Agrigoroaiei sa analizeze lucrarea doar din perspectiva subiectului tratat de ea si nu ancorand-o in chestiunile socio-politice franceze de dupa criza Charlie Hebdo, avand in vedere specializarea sa in medievistica. Nu de alta, dar cartea a fost publicata in Franta, in 2008.
    „Bucurandu-se” de atata ura din partea francezilor, ea a trezit instantaneu curiozitatea lumii savante internationale. Oricat de falsa ar fi teza lui Sylvain Gouguenheim, cartea sa va suscita si pe viitor atentia savantilor numai si pentru persecutia la care ea si autorul ei sunt supusi. Sa dai o fatwa impotriva unui om doar pentru ca a scris o carte cu care nu esti de acord, tine de un tip de mentalitate ce nu prea isi mai gaseste astazi locul in lumea europeana, fie ea si eurosceptica. Tot in spiritul acestei fatwa s-au comportat si multi savanti francezi neangajati religios, care, napustindu-se asupra preaindraznetului alsacian, au reusit sa actualizeze o autentica vanatoare medievala de vrajitoare. Sunt convins ca unii dintre ei cu bucurie ar fi asistat la o ardere publica pe rug a sa. Salman Rushdie se „bucura” si el de aprecierea unor astfel de savanti.
    Inteleg de la dl. Agrigoroaei ca Gouguenheim a formulat aceasta teza falsa si pentru ca este catolic. E interzis sa fii cercetator si, totodata, catolic? Crestin ortodox sau protestant? Ne afecteaza confesiunea? Pentru a scrie sine ira et studio e nevoie sa fim „laici”, in spiritul societatii franceze? Obiectivitatea este a-confesionala?
    A-propos, dl. Agrigoroaei, care este „rezolvarea problemei” pentru romanul ortodox „după expirarea ecumenismului islamofob de-o vară” ca sa nu ramana „tot un drac”? Hmm… , intuiesc. Da, nu va mai obositi sa imi raspundeti! Aveti dreptate, nu am inteles nimic din ce ati spus! Ce-as fi putut intelege, in definitiv, din aceste „banalitati insignifiante” pe care le-ati scris „cu un scop precis” (sic!).

  18. „”
    ar trebui să ne aducem aminte că în Franța se strigă și împotriva românilor, folosind argumente care unui polonez (catolic de exemplu) i s-ar părea de bun simț
    „”
    cum ar fi?

    în rest cred că e uşor penibil să insişti să rescrii istoria în funcţie de temerile prezentului

    şi nu-s aşa de sigură că „norocul” Europei era bătut în cuie
    poate dacă s-ar fi impus mutaziliţii, nu doctrina lui al-Ash’ari şi al-Ghazali poate că islamul şi-ar fi păstrat avansul …

  19. De ce stânga franceză (caviardică sau populistă), cea a corectitudinii politice, crede că ar trebui aplanată islamofobia la frânci? Poate fiindcă se folosește de discursul islamofilic ca să obțină voturi la diferitele confruntări electorale. Exemplul recent al demagogului Melanchon este probant. Doar atâta și ar motiva efortul. Am tradus o carte de Philippe Nemo, tipărită de LIMES (Cluj), în care se explică și demonstrează modul în care s-a instalat cenzura în Franța în ultimele decenii. Primirea în Franța a cărții comentate colateral mai sus, este la Philippe Nemo argument pentru a demonstra cum orice prilej este folosit de inchizitori pentru reinstalarea violentă a cenzurii : Sylvain Gouguenheim, Aristote au Mont-Saint-Michel: Les racines grecques de l’Europe chrétienne, Paris, Seuil, 2008. Pentru traducerea românească: Sylvain Gouguenheim, Aristotel la Muntele Saint-Michel. Rădăcinile grecești ale Europei creștine, trad. Eduard Florin Tudor, București, Nemira, 2011.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Agrigoroaei
Vladimir Agrigoroaei
Vladimir Agrigoroaei este medievist, absolvent de limbi clasice (2002), master în istoria artei (2004), master în civilizaţie medievală (2006) şi doctor în literatură franceză medievală (2011). Orientarea sa politică este confuză, dar pretinde că s-ar fi sublimat din liberalism direct în umanismul Renaşterii.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro