Home » Analize »Cultura »Sinteze »Societate/Life » Citesti:

Un exercițiu de imaginație

Viorel Zaicu mai 22, 2014 Analize, Cultura, Sinteze, Societate/Life
13 comentarii 1,437 Vizualizari

Am auzit recent niște tineri aruncându-și invective pe care le considerau groase. Paradoxal mi s-a părut faptul că, deși tonul marca în mod concludent o discuție pătimaș-contradictorie, n-au folosit niciun cuvânt vulgar, cum lesne și-ar imagina orice persoană obișnuită cu peisajul citadin contemporan de la noi. Mă credeți sau nu, cele mai grele cuvinte folosite au fost „jemanfișist” și „comunist”, de o parte, „pămpălău” și „iresponsabil” – de cealaltă. Personaje civilizate, așadar, ba chiar educate, aș spune (luându-mă după exprimarea cu o îngrijire peste medie). Unul purta o șapcă roșie cu însemne comuniste, iar celălalt un ecuson atârnat de gât, așa cum poartă cei numiți îndeobște „corporatiști”. Vă mai spun și că divergențele dintre ei erau legate de… politicile instituționale, să zicem. Acum vă cer să vă gândiți cam care ar putea fi problemele apărute între astfel de personaje și de ce era acuzat fiecare.

V-ați gândit?! Îmi pare rău că vă dezamăgesc, evoluția a fost următoarea. Cel cu șapcă roșie l-a făcut „comunist” pe cel cu ecuson la gât. A primit, la rândul lui, „invective” ca cele pomenite mai sus. Mărul discordiei era o măruntă problemă legată de salarii, sau, mai exact, de necesitatea secretizării salariilor. Această practică a apărut și la noi, cu accente autohtone ridicole și destul de târziu, adică tocmai când în Occident se discută despre avantajele eliminării statutului de confidențialitate al salariului. Însă de utilitatea sau inutilitatea ei este greu să discuți cu persoane crescute într-o cultură atât de bogată în practicile iscodirii și clevetirii.

Dar nu despre acest subiect vreau să vorbesc. Veți fi întâlnit, de bună seamă, suficient de mulți tineri (născuți în preajma lui 1989) care, neavând habar ce a însemnat comunismul în România, discută nonșalant despre epoci de aur și realizări demne de invidiat. Până aici, nimic în neregulă. În fond, avem destui compatrioți care au trăit peste 30 de ani în perioada comunistă și sunt din ce în ce mai nostalgici atunci când vorbesc de măreața epocă a planurilor cincinale și a glorioasei legături dintre burtă, salariu și capacități. Interesantă mi se pare ușurința cu care câte un tânăr care nu are habar cum e să trăiești sub un regim totalitar aruncă oricui se nimerește să-l supere, din te miri ce motive, câte o invectivă precară: „Comunistule!” De bună seamă, celălalt ar trebui să se simtă vinovat, sau măcar rușinat.

Aș vrea să le propun tuturor – și nostalgicilor și indignaților, și cunoscătorilor și necunoscătorilor, și celor care au tras foloase și celor care au avut de suferit în regimul aproximativ apus – un mărunt exercițiu de imaginație. L-am mai propus ocazional câtorva persoane, dar nu am fost luat în serios. Cred însă că astăzi, privind atent la ce se întâmplă în jur, avem toate motivele să recurgem, fie și numai pentru câteva minute, la acest exercițiu.

În toate țările din preajmă (și nu numai) instaurarea regimului comunist a reprezentat doar începutul unei serii de atrocități menite să spulbere edificiile culturale, sociale, intelectuale și economice ale națiunii. Cine își imaginează că trecerea la comunism reprezintă o chestiune de opțiune politică sau de viziune socială este fie naiv, fie teoretician pur al gândirii politice. Pentru a-și impune puterea, comuniștii au ucis, au confiscat, au încarcerat, au batjocorit, au distrus, au interzis. Au decapitat – la propriu – mediile intelectual și de afaceri, au luat în stăpânire bunuri personale mărunte sau de mare valoare și au impus, aparent, domnia tuturor asupra a orice. Au preluat toate puterile, în numele poporului, și le-au exercitat – prost, într-un mod degradant pentru ființa umană sau pur și simplu arbitrar – în numele partidului; mai exact, al unei clici restrânse. Ca să faci lucrul ăsta trebuie să scapi de cei care te-ar putea arăta cu degetul, te-ar putea contrazice cu fapta ori le-ar putea arăta oamenilor o altă cale spre „propășire și dezvoltare”. Tocmai din acest motiv au încarcerat și au ucis în neștire.

Bineînțeles că această redare sintetică a modului în care se instaurează un regim comunist este necuprinzătoare. Am menționat-o doar pentru cei care își imaginează că venirea comuniștilor la putere e o chestiune de… alegeri.

Și acum să revenim la exercițiul nostru: imaginați-vă că în bunul an 2014 ar veni la putere comuniștii. Sigur că sunt multe de schimbat pentru a crea un tablou echilibrat, dar îl rog pe cititor să schimbe singur tot ceea ce e de schimbat. Și apoi să încerce să afle răspunsuri la întrebările de mai jos.

Pe cine ar închide comuniștii? Ce oameni din „opoziția politică” ar fi atât de supărători încât libertatea lor ar putea periclita bunul mers către un viitor luminos al patriei? Cam câte celule s-ar umple cu politicieni și intelectuali periculoși, adevărați „dușmani ai poporului”?

Pe cine ar împușca? Ce oameni periculoși pentru o nouă orânduire dreaptă avem în țară? S-ar mai apăra țăranii așa cum au făcut-o acum șaizeci de ani?

Cui i s-ar confisca bunuri?

Căror intelectuali ar trebui să li se pună căluș?!

Ce farse judiciare ar trebui puse la cale și împotriva cui?

Șirul întrebărilor poate continua, dar cred că cele de mai sus sunt suficiente pentru a reda spiritul exercițiului pe care îl propun. Sigur, apocalipsa nu mai e nici ea ce-a fost. Cuvântul s-a arătat mai oțelit decât sabia, tunetul vocii mai eficient decât glasul plăpând al rațiunii, iar morți vii – adică oameni care mișcă, dar nu mai au foarte multe legături cu omul despre care ne vorbesc de mii de ani scriitorii de sfinte și nesfinte – putem vedea la tot pasul. Tocmai de aceea i-am cerut cititorului să schimbe ce e de schimbat. Iar după ce își răspunde onest și rezonabil la întrebările de mai sus, este rugat să judece singur: De cine ar trebui să se teamă intelectualii (veritabili, nu doar „diplomați”) și oamenii de afaceri (care nu dau faliment sau închid firma când se schimbă guvernul) pe care, din fericire, încă îi mai avem? Dar oamenii simpli, care cred că e mai bine să votezi pe un litru de ulei decât pe degeaba?

Sper că s-a înțeles foarte bine care este exercițiul de imaginație pe care îl propun. Nu mă simt în stare să trag concluzii și nici n-aș vrea s-o fac. Rămâne datoria fiecăruia să hotărască în ce fel de țară vrea să trăiască urmașii lui. Din nefericire, cei care au luptat acum șaizeci de ani pentru o cauză ca asta au pierdut.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "13 comments" on this Article:

  1. euNuke spune:

    Un exerciţiu util, presupunînd că intre timp comuniştii au fost înlăturaţi de la putere in România.

    Haideţi să ne imaginăm că de data asta comunismul nu o să mai sosească pe calea bolşevică odată cu tancurile sovietice, ci, pe cea menşevică, prin intermediul normei totalitariste impuse temporizat şi planificat, in cincinale de 7 ani, cu blândeţe la început şi, dacă se vor mai găsi îndărătnici, cu forţa.

    Pe cine ar băga noii comunişti in puşcării, in această ipoteză, a comunismului modern, de extracţie occidentală?

    Păi, cred că in prima linie vor fi oamenii de afaceri. aceştia vor fi atacaţi cu armele fiscalităţii şi ultrareglementării, iar la nevoie vor fi închişi cu legea-n mână pe motiv de evaziune fiscală, retrageri ilicite de capital şi nerespectarea normelor de mediu/protecţia muncii/sănătate publică. Nu va fi nevoie ca infracţiunile să fie reale, vorbim de comunişti totuşi, ca atare nomenklatura, cu sprijinul organelor informative, nu va avea niciun scrupul in înscenarea unor cazuri penale, cu aportul aliatului tradiţional, lumpenproletariatul.

    vor urma fermierii, chiaburii de astăzi, aceştia fiind loviţi cu neaderarea la ordinea stabilită de PAC, cu dosarele de contrabanda cu produse agricole strategice, cu accizele pe băuturile produse oricum ilicit in gospodării, cu acuzele de sabotaj asupra alimentaţiei publice prin vânzarea la negru a usturoiului şi brânzei de oaie.

    apoi, printre intelectuali vor scormoni adânc după cei nealiniaţi, chiar retraşi din viaţa publică, dar periculoşi prin insăşi existenţa şi notorietatea lor. Rezistenţa culturală va fi anihilată ori prin expulzarea disidenţilor ori prin asasinate, in cazul celor mai puţin cunoscuţi. Cu aceştia din urmă, comuniştii, invăţînd după pildele lui lenin din greşelile trecutului, nu se vor mai încurca, adică nu vor mai incerca să-i reeduce, ci-i vor elimina fizic, blocînd astfel in faşă apariţia unei epidemii printre conştiinţele vii, in urma contagierii cu viruşii libertăţii a alţor deţinuţi…lipsiţi de perspicacitate şi viziuni. Aceşti intelectuali vor fi căutaţi in puţinele medii private ce vor fi supravieţuit, in sfera nebugetară a economiei, deci in edituri, in universităţi private, in teatrele particulare, in cafenelele culturale.

    in sfera politicii nu vor avea prea mulţi muşterii pentru că majoritatea politrucilor vor intra rapid in rândurile Partidului Unic, oportuniştii de toate culoarile călcându-se in picioare pentru a prinde un loc cât mai in faţă. Totuşi, vor fi vânaţi cei câţiva libertarieni şi conservatori de rit american şi britanic, vor fi internaţi in ospicii economiştii şcolii austriece, iar euroscepticii vor avea parte de procese răsunătoare in care vor fi expuşi fără milă ca duşmani ai poporului continental…pentru ca cetăţenii de bine să reţină şi să evite pe viitor orice contact cu asemenea specimene şi elemente reacţionare, de-a dreptul fasciste.

    .

  2. smaranda spune:

    „Rămâne datoria fiecăruia să hotărască în ce fel de țară vrea să trăiască urmașii lui.” Undeva in occident. In urma cu 20 de ani un investitor a adunat citiva emigranti sa termine un proiect care mincase destui bani, zece ani. Acei emigranti (inclusiv eu) am finalizat proiectul intr-un an. Investitorul era foarte incintat iar emigrantii se simteau oameni. (faptul ca ei se simteau oameni nu l-a determinat pe investitor sa le schimbe si statutul financiar) Specialistii veniti din foste tari comuniste isi construiau o viata in liniste cu sperante mai mult sau mai putin posibile. Confrintarile ideologice cu acesti colegi m-au facut sa inteleg (si privind in urma) ca viitorul este legat fundamental de crearea unei societati fara coruptie in care membri ei sa aiba sanse egale de reusita. Societatea se construieste, se lupta pentru ea, se impun principii care apoi se apara. Hotaririle se slefuiesc in dezbateri iar urmasii trebuie sa continue munca.

  3. sorin spune:

    Daca prin reducere la absurd am considera ipoteza ca ar veni la putere comunistii, ar putea fi, daca avem noroc, ceva cat de cat similar cu comunismul francez din anii 70, adica un capitalism cu exprimari de stanga cum l-am perceput eu in fieful sau la acea vreme din Le Havre. Daca ar reveni la putere comunistii atunci ar dispare cu siguranta atat nostalgiile cat si apelativele de genul celor expuse. Dar cel mai mult cred ca ne-am mira cat de multi dintre politicienii actuali de toate orientarile sunt odraslele agatate ici si colo in arborele genealogic al celor care au revenit. Dar subiectul folosirii unui cuvant cu alta substanta pe post perorativ imi aduce aminte de faza, mea culpa dar nu imi amintesc autorul roman si numele romanului, in care o domnisoara de provincie, suparata pe autorul care nu ii dadea o anumita atentie, l-a admonestat cum credea ea spunandu-i: inginerule!

    • Viorel Zaicu spune:

      Păi ăsta era și scopul exercițiului. Să vedem cine… și cine pe cine. Important e să facem acest exercițiu. În fond, se mai poate face unul: să vedem câți dintre miniștrii de după 1989 n-ar fi ajuns miniștri dacă ar fi rămas comuniștii la putere. Asta spune multe despre tot ce se întâmplă în țara asta, fie ea social-democrată, liberală, populară șamd.
      Sapienti sat.

  4. Bogdan Rusu spune:

    Comunistii au arestat pe toata lumea, nu numai pe cei cu adevarat deranjanti. Au umplut puscariile cu studenti, chiar si cu elevi de liceu. Au bagat la zdup taranii care erau instariti, indiferent de apartenenta lor politica. Pana si unii comunisti au sfarsit in puscarie. Persecutia nu a vizat doar elitele, ci si suportul acestora, baza piramidei de care vorbeste dl Maci intr-un alt articol de pe aceasta plaforma. Pentru comunisti toti cei cu optiuni politice democratice erau puscariabili, inclusiv social-democratii. Nu cred ca in 2014 comunistii ar recunoaste pe cineva ca tovaras de drum, pana si Iliescu ar lua cel putin un domiciliu obligatoriu. Persecutia ar avea aceleasi dimensiuni ca in obsedantul deceniu.

  5. iosiP spune:

    1. Intelectualii nu ar trebui sa se mai teama – asta, in masura in care incadrati in aceassta categorie pe cei care au absolvit studii superioare, si nu doar pe cei care au “absorbit” biblioteci intregi. Motivul este simplu: societatea este suficient de industrializata si informatizata pentru a nu putea functiona in absenta persoanelor calificate! Daca chiar credeti ca operatorul de la centrala nucleara ar putea fi “reeducat” prin metode similare celor aplicate la Pitesti, va asigur ca nu veti obtine altceva decat un crater radioactiv de dimensiunea Dobrogei!

    2. Pe cine ar impusca? Pe oricine vor, pentru ca poporul roman (oare ce-o mai fi acesta) nu reactioneaza daca nuj este personal implicat: deci daca imi impusca vecinul, primul lucru la care ma gandesc este pretul la care ii pot achizitiona livada (de la vaduva). Acesta este poporul pe care il aparati! Dar mergeti la vot, ca altfel nu-i sustineti idealurile (si-l suparati pe domnul Aligica).

    3. Taranii se vor apara, doar ca impotria “chiaburilor” care isi construiesc case in zonele subalpine: pai cum adica, sa-si faca ala cu buletin de Bucale casa in comuna “mea”? Hai sa iesim cu coase si topoare, uitand ca aceiasi “chiaburi” le platesc canalizarea, elecrtificarea si chiar accesul la televiziune prin cablu!

    4. S-ar confisca tot ceea ce a fost retrocedat (nu mare lucru, prin inrerventiile lui Iliescu & gasca). Desigur, baronii locali vor avea castig de cauza – ca si pana acum – doar ca nu vor fi nevoiti sa “finanteze” completele de judecata!

    5. Vor fi vanati toti anti-etatistii, liberalii (adevarati, nu cei ascunsi sub masca conservatorismului), libertarienii, precum si oricine isi permite sa denunte abuzurile statului asupra proprietatii private. De ce sa avem voci care sa puna intrebari fundamentale, cand este preferabil sa discutam doar despre aspecte “cosmetce”".

    Cam atat, sper ca am raspuns – cel putin partial – intrebarilor autorului!

  6. Hantzy spune:

    Hm! Si nostalgicii si indignatii vor, pânã la urmã, acelasi lucru: sa traiasca bine. Diferenta e ca primii, mai nesiguri de fortele proprii, accepta o situatie mai precara, dar ar acorda altora increderea de a le-o asigura, iar ceilalti sunt convinsi ca ar putea zbura. Numai eliberati de statalitate excesiva sa fie!
    Ideologii fiecarui curent sunt si ei convinsi ca detin panaceul economic perfect, destul de asemanatoare ca componenta, dar cu accente diferite: unii prin impunerea redistribuirii “echitabile”, ceilalti prin impunerea muncii, ca singura sursa de prosperitate. Diferenta e mai ales in modul de aplicare a planului, comunistii fiind cei ce aplica standarde duble, discriminandu-i pe unii si oferind privilegii altora. Construindu-si un aparat coercitiv, bazat pe servicii si autoritati fidelizate si privilegiate. Definindu-i astfel, va intreb si eu, dle Zaicu, daca credeti ca nu mai avem comunisti la etajele superioare ale mangementului central?

  7. Nautilus spune:

    “instaurarea regimului comunist a reprezentat doar începutul unei serii de atrocități menite să spulbere edificiile culturale, sociale, intelectuale și economice ale națiunii”

    Păi nu prea e aşa. Şi fiindcă nu e aşa, întâlnim “suficient de mulți tineri (născuți în preajma lui 1989) care, neavând habar ce a însemnat comunismul în România, discută nonșalant despre epoci de aur și realizări demne de invidiat”.

    Întrebarea care ar trebuie să se pună este: dacă au existat perioade aşa-zis mai liberale în (co)mu(n)ism, de ce “vorbitorii nonşalanţi” au o adevărată obsesie pentru revenirea Epocii Raţiilor şi Cozilor, ca şi cum întreaga populaţie ar trebui “pedepsită de un Vlad Ţepeş”? (pentru care şi un oarecare Ceaşcă dezvoltase o manie asemănătoare, în Epoca Raţiilor şi Cozilor te împiedicai de Ţepeşi peste tot, când statui, când portrete, când poveşti pentru copii, când articole în magazin Istoric)

    Se vede treaba că “realizările de invidiat” după care plâng ei nu sunt nici construcţiile, nici uzinele, nici căile ferate, nici porturile, ci mai degrabă altceva. O anumită atmosferă conservatoare şi rigidă. Care, de altfel, nu e ceva neobişnuit. Pentru a compensa sărăcia şi mizeria, toate administraţiile care au avut puteri dictatoriale, de la Carol al II-lea la Ceaşcă, au impus un regim de viaţă foarte conservator şi rigid, cu relaţii de castă foarte strânse. Bătrânii chiar şi dacă aveau 4 clase erau întotdeauna mai buni şi mai deştepţi decât tinerii, meseriile moderne erau privite cu suspiciune, ţăranul era pupat în fund de la epoca lui Iorga până la cea a Cântării României, profesorii erau aristocraţia, sânge albastru, femeile frumoase erau automat curve, iar tinerii erau întotdeauna vizaţi de oamenii legii, chiar dacă nu făcuseră nimic. (Exemplu: nimeni nu a făcut bancuri despre profesori. Inginerul, doctorul, funcţionarul, politicianul, baronul comunist puteau fi ironizaţi. Dascălul era de neatins. Toate bancurile cu profesori îl dădeau drept prost, rău şi caraghios pe elev.)

    În mod curios, partizanii cei mai devotaţi ai conservatorismului, mai devotaţi şi mai fanatici chiar decât moşii crescuţi în comunism, sunt tocmai purtătorii de ecuson la gât, iar cei născuţi în provincie sunt un fel de talibani în privinţa asta.

  8. GigiM spune:

    Eu daca ar trebui sa schimb ceva (presupunand ca as fi cu “aia” :) ) ar fi:
    – (normal) un singur partid
    – nationalizarea tuturor firmelor private (inclusiv a bunurilor castigate in mod “ilegal”)
    – cenzurarea informatiilor/opiniilor care nu urmeaza linia doctrinara (de orice natura, nu doar cele politice)
    – limitarea dreptul de proprietate la o singura casa/locuinta per individ/familie
    – colectivizarea proprietatilor agricole
    – inlaturarea/indepartarea (aici sunt multe mijloace: inchisoare, scaun electric, confiscarea bunurilor, refuzul de angajare conform pregatirii in fabricile de stat, expulzarea din scoli a copiilor acestora, etc.) celor care s-au exprimat impotriva stangii (in special a celor care scriu prin ziare/reviste, apar pe la televizor, sau scriu pe diverse site-uri de profil gen contributors.ro – fie ei autori sau comentatori :) )
    – refacerea vechilor aliante (in special cu cel de la rasarit – vom avea si pret mai bun la gaz cu aceasta ocazie, si ne vor putea apara impotriva americanilor :) )
    – distrugerea tuturor materialelor scrise incepand cu ’89 care contravin doctrinei
    – crearea unei militii politice (gen securitatea) si a unei retele de informatori care sa depisteze rapid eventualii dusmani ai poporului
    – limitarea accesului la internet doar la acele persoane de incredere (eventual in timp crearea unei retele nationale sau in blocul comunist)
    – limitarea accesului la informatii plus propaganda comunista
    – limitarea accesului la divertisment (mai ales la acelea de sorginte capitalista) – eventual un film rusesc sau romanesc la sf. de saptamana, si niste madrigaluri patriotice
    – crearea unei noi clase politice (eventual si cu ajutorul fostei clase politice), si fidelizarea ei prin anumite avantaje (salariu/sporuri mai mari, accesul la case/produse de protocol, etc.)
    – investitii mai mari in armata si serviciile de informatii

    Cam asta cred ca ar face, dar probabil s-ar gandi si la alte masuri.

  9. dusu spune:

    ” Din nefericire, cei care au luptat acum șaizeci de ani pentru o cauză ca asta au pierdut.”
    si cum o nefericire nu vine niciodata singura si cei din 89 au pierdut. ha ha
    nu potzi vorbi despre un anumit subiect cu oricine;
    in cazul politicii,afara de educatzie e nevoie si de experientza trairii ptr a putea purta o discutzie.
    si apoi,or fi vrut ruminii sa cada comunismul !? io nu cred.
    nishte exaltatzi prin Transilvania care bine ca i or impushcat sa ramina statul unitar si indivizibil

  10. avenirv spune:

    pai uitati-va la mainland china si veti vedea imediat ce inseamna astazi communism.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Viorel Zaicu


Viorel Zaicu

Studii de filosofie, incheiate cu un doctorat obtinut la Universitatea din Bucuresti in mai 2008. Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)