joi, martie 28, 2024

Un portretist de geniu: Andrei Plesu despre El Crin si micul Groza

Felix, El Crin, micul Groza, iata cine sunt vedetele useliste ale acestui trist moment. Fiinte fara principii si fara idealuri, mistuite doar de meschine interese personale si de orgolii hipertrofiate, este vorba de personajele unei tragicomedii in curs de derulare, ale acelei „piese cu pungasi” despre care vorbeste Herta Muller. Imi scria zilele acestea un bun prieten: „Probabil ca doar asta va ramane de pe urma lor–faptul ca niste oameni de mare talent s-au ocupat de ei”.

Ceea ce realizeaza filosoful moral Andrei Plesu, autor al unor neuitabile eseuri caracterologice (v. volumul „Chipuri si masti ale tranzitiei” publicat la Humanitas), in interviul dat Rodicai Palade in revista „22” este ca, pe langa o lucida evaluare a ceea ce s-a petrecut in Romania in ultimele trei luni, sa ne ofere portretele definitive ale duumvirilor angajati in naruirea statului de drept. Sunt convins ca aceste giuvaeruri psihobiografice, nascute din alarma etica si grija civica, vor dainui in istoria politica si literara a Romaniei acestor timpuri. Numele Felix provine din fisele Securitatii, imi asum raspunderea pentru El Crin, iar micul Groza este sintagma propusa de Cristian Preda care, din ratiuni cat se poate de limpezi, a tinut sa corecteze neavenita comparatie cu Titulescu. (VT)

Vorbesc de această nulitate volubilă care se numeşte Crin Antonescu. Dar o nulitate volubilă poate să fie pâ­nă la urmă strict decorativă. El însă este periculos. Comportamentul lui e de o neliniştitoare inadecvare. În plus, e într-o poziţie de putere. A practica un dis­curs în care reapar toate poncifele anilor `50, cu „cli­că băsistă“ în loc de „clică burgheză“, cu „agenturi străine“, cu anticolonialisme băţoase, de activist „pe linie“, e a suferi de o dezordine interioară foarte ris­cantă, mai ales dacă se manifestă la vârf. Revin la frauda logică, la cei 7,5 milioane care au votat contra lui Băsescu. D-l Antonescu şi mulţi dintre sus­ţi­nă­torii săi vor să inducă ideea că, întrucât au votat con­tra lui Băsescu, s-au pronunţat, fatalmente, pentru Crin Antonescu. Ca şi cum s-ar face un referendum în care am fi întrebaţi dacă mai vrem sau nu mor­covi, s-ar vota antimorcovi, şi atunci ar apărea, ve­sel, un castravete şi ar spune: „am înţeles, vreţi toţi să treceţi pe castraveţi. Mă vreţi pe mine!“. Oamenii ăia s-au dus, au votat DA, dar nu e nicio garanţie că la toamnă vor vota pentru cine cred actualii gu­ver­nanţi. Mai ales că mai sunt până atunci vreo două-trei luni şi, în ritmul în care USL reuşeşte să se facă de râs, s-ar putea să ajungă la cote de ridicol ma­xi­me. Eu nu le doresc asta, dar nici nu cred că-i mai poate ajuta cineva.

…în cazul lui Victor Ponta avem de a face cu un om, care, după mine, e blocat în ultimele faze ale pubertăţii: are un fel de euforie a poziţiei în care a ajuns mai repede decât şi-a imaginat. E important: a dat mâna cu Barroso şi cu alţii, a apărut în poze prin ziare, a fost luat în serios de diverse televiziuni, drept care nu se mai poate sustrage unui copilăros zâm­bet fudul şi şmecher. Abia dacă te poţi supăra pe el. Chestia cu plagiatul m-a indispus grav, până am realizat că reacţia nonşalantă a d-lui Ponta vine din faptul că el nu înţelege, de fapt, despre ce e vorba, nu e încă familiarizat cu zona academică în ca­re enormitatea gestului lui e evidentisimă. E ino­cent. Nu pricepe că greşelile politice ale unui tânăr aspirant la carieră îi pot afecta viitorul. Nu poţi să faci tumbe tot timpul şi toată lumea să te aplaude, chiar dacă ţi se întâmplă cam des să cazi în cap.

Mai sunt si alte savuroase comentarii analitice, inclusiv despre doamna profesoara Zoe Petre si motivele care par sa o determine sa fie o extrem de vocala si previzibila prezenta pe „Antene”, despre profesorii Andrei Marga si Daniel Barbu, precum si despre dl Claudiu Saftoiu:

Îmi pare foarte rău de această evoluţie a d-nei Zoe Pe­tre. Eu am socotit-o întotdeauna şi continui s-o so­cotesc un om cultivat şi bine orientat în plan geo­politic. În plus, e un om cu experienţă. A fost direct implicată în politica externă a ţării sub Emil Cons­tantinescu. Am fost alături de ea la diverse dezbateri în Statele Unite, în Europa, cu privire la aspiraţiile noastre (de atunci!) de integrare europeană şi euro­atlantică. Or, s-o văd acum, dintr-o dată, susţinând un discurs care seamănă cu discursul naţional-co­munist despre „agenturi“ şi despre nedreptăţile pe care ni le face mapamondul, când de fapt, în ţări­şoa­ră, totul e în ordine (în afară de Băsescu), să o văd în acelaşi cor cu Ion Iliescu, după ce, ca partizan al lui Emil Constantinescu, a spălat pe jos cu el ani de zile, e mai mult decât o surpriză. E o dramă. Am sfâr­şit prin a-mi spune că e vorba de umorile ma­ternităţii… Numai mamă să nu fii! Te trezeşti că faci tot felul de nefăcute. Vrei ca flăcăul tău să ajungă ministru, ei bine „faci totul“: îi scrii lui Barroso, „muşti şi rupi“ la televiziune etc. Pe listele de care vorbiţi am văzut, de altfel, cu stupoare, şi nume de oameni la care ţin şi pe care nu-i credeam capabili de atâta stângăcie. Ei sunt liberi, fireşte, să creadă ce vor. Nu se pune problema să-i suspectezi, din prin­cipiu, de rea-credinţă sau de calcule opor­tu­nis­te, dar e uimitor să constaţi cât de uşor pot fi pă­că­liţi de conjuncturi confuze, frustrări personale, pre-opţiuni. Ar putea învăţa câte ceva, dacă ar fi atenţi la ce se întâmplă. Luaţi cazul bietului Andrei Marga: s-a zbătut ce s-a zbătut, a apărut, cu un surâs su­ficient, seară de seară, luni (ani?) de-a rândul, în emi­siunile Antenei 3, combătând drastic tot ce-i mi­rosea a „fascism“ în Guvernul Boc (şi totul îi mi­ro­sea a fascism, fiind în privinţa asta foarte aproape de Iliescu, care şi el a redescoperit zelul antifascist al ti­nereţii), iar acum a fost evacuat scurt, ca o anexă ne­semnificativă, de chiar „beneficiarii“ săi. Să treci de la o instalare prepotentă şi iradiind mulţumire de si­ne la o poziţie de şomer politic trebuie să fi fost o ma­re dezamăgire, o lecţie dură. A fost vizibil ofen­sat, dar se pare că promisiunea unei alte şefii (ce-i drept, mai modeste) l-a biruit din nou. Îmi pare rău şi de alţii. De Daniel Barbu, de pildă. Băiat deştept şi citit. Dar la cât a fost de activ şi fioros în „tabăra cea bună“ merita şi el ceva mai mult decât două săp­tă­mâni de consilierat prezidenţial. Mă mir că n-au căpătat câte ceva şi alţii, care de vreo doi-trei ani tr­ăiesc în regim de front. Doar Claudiu Săftoiu a prins un mic post la televiziune…

Recomand intreg interviul, o admirabila radiografie a acestor luni in care, datorita neghiobiei unor piromani politici, sminteala s-a cam tranformat in sport national:

http://www.revista22.ro/articol.php?id=17540

Pe tema Felix:

http://www.evz.ro/detalii/stiri/Felix-Grivcovici-Rasputin-NKVD-ul-si-victima-Adrian-Nastase-999228.html

Despre inexistenta onoare a lui El Crin, recomand un articol al doamnei Lelia Munteanu. Ii cer pe aceasta cale scuze jurnalistei de la „Gandul” pentru tonul excesiv al unui text pe care l-am scris acum cateva luni.

http://www.gandul.info/puterea-gandului/crin-antonescu-si-a-tinut-cuvantul-s-a-retras-din-viata-politica-10019173

Distribuie acest articol

30 COMENTARII

  1. Geniale caracterizarile acestor personaje „unice”. Dar e incantator cum vorbeste de Zoe Petre care e in stare sa stea si in coada cantand cucuriguuuu doar sa ajunga dragul ei fiu Dan Petre ministru si nu doar un amarat de secretar de stat in MAE. Iar Daniel Barbu….e chiar patetic in rolul asumat de tzutzer al lui Crinutz. Pacat, mai ales ca Daniel imi e coleg de catedra si ar trebui sa il menajez, insa nu ma pot abtine. Nu pot sa vad un maldar de gunoi in incapere si sa pretind ca e un buchet de flori.

  2. Intr-adevar dl. Plesu ramane un portretist de geniu. Mereu relaxat, cu o judecata profunda, niciodata partinic, il admir pentru ca nu protejeaza pe nimeni atunci cand actiunile subiectilor cer sa fie taxate. Iata un exemplu stelar, referitor la recentul referendum, de data asta o paralela cu lumea animalelor, fara morcovi, anti-morcovi si castraveti: „Nu merg la referendum. Nu vad niciun motiv să înlocuiesc un berbec cu două gâşte”. Scurt si la obiect!
    Nu va faceti griji in privinta d-nei Petre, nu e singurul caz socant…nici tabara cealalta nu se poate mandri cu exemple mai alese, o gramada de pescari in ape tulburi si traseisti dispusi sa schimbe apartenenta fara scrupule.

  3. Mai presus de ceea ce spune d-l Plesu (ma rog, e un fel de-a spune, e greu sa fie ceva mai presus, inca n-am uitat cea mai buna descriere posibila a referendumului : „sa schimb un berbec pe doua giste”),este de admirat – si de multumit d-sale pentru – faptul ca se implica, si explica atit de simplu ceea ce stim, acceptam, dar nu avem darul d-sale pentru a o pune in cuvinte.
    Da, ar fi benefic, si pentru noi , si pentru opinia publica, sa vedem/vada opiniile clare ale mai multor personalitati cu cuvint greu, cum este d-l profesor.
    In ceea ce ma priveste , ii multumesc si astept cu nerabdare urmatoarele sale comentarii.

  4. portretul lui Ponta este foarte frumos scris, o lectura amuzanta, dar cred ca nu corespunde realitatii. cred ca Andrei Plesu se inseala in privinta lui. Antonescu e intr-adevar un nimeni tafnos, un fanfaron care se crede mare om de stat, dar Ponta nu trebuie subestimat. nu este un adolescent intarziat depasit de evenimente.

    Ponta nu este nici imatur, nici slab. are o putere fantastica de a ingrosa obrazul si de a continua lupta prin orice mijloace. el minte cu buna stiinta si nu pentru ca n-ar intelege gravitatea situatiei (vedeti primele declaratii dupa scandalul cu plagiatul, dupa care „si-a revenit”) . ma sperii de puterea enorma pe care o are de a face, zi de zi, pe cinstitul si pe victima inclusiv in cazul plagiatului, in ciuda evidentei. majoritatea oamenilor ar fi fost pana acum terminati de mult. ratiunea il mai paraseste din cauza presiunii evenimentelor (nici nu cred ca e prea inteligent „to begin with”), dar ca si psihic, Ponta este un „iron man”. din pacate un „iron man” al minciunii. initial credeam ca e pus de PSD acolo pe post de „ginerica”, dar m-am inselat. e intr-adevar puternic. Antonescu e incomparabil mai slab. daca ar fi ales presedinte, nu ar avea puterea sa-si duca pana la capat mandatul.

    un om care are puterea sa faca ce face Ponta nu vreau sa ma gandesc de ce altceva e in stare.

  5. Este surprinzator (sau nu?!) faptul ca Plesu vorbeste despre „frauda logica” a presupusei tentative (pe care numai Plesu, vigilent ideologic si „adevarat om de dreapta”, cum il stim, a remarcat-o) a taberei lui Antonescu de a prezenta acele 7,4 milioane de votanti (scarbiti de personajul gretos instalat de 8 ani la Cotroceni) ca fiind tot atatea milioane de votanti pentru Antonescu, dar acelasi Plesu trece cu vederea (si cu auzul) si ascunde sub Presu’ tacerii cealalta „frauda logica” pe care tabara Basescu si lacheii sai au comis-o in vazul lumii: „cei 11 milioane care nu au votat” sunt cetateni „responsabili” care il vor pe Basescu la Cotroceni

    • pedeleii nu au facut decat sa foloseasca in folos propriu fractura logica a useleilor: acestia din urma au clamat incontinuu, intr-un maniheism de doi bani, ca cine nu e vehement si agresiv antibasescu este basist imputit (pozitiile neutre, echilibrate si ne-virulente fiind tratate ca si cum n-ar exista). astfel, cand tabara antibasescu s-a conturat clar numeric, a fost si este foarte usor pentru pedelei sa se foloseasca de retorica maniheista uselista si sa spuna, perfect logic, in acest cadru, ca restul de 10 milioane sunt de partea lor.

  6. Am citit interviul din 22 inainte de a da peste acest omagiu, Domnule Tismaneanu. Da, Plesu este un as al formularilor gratioase. Dar nu este un portretist de geniu. Antonescu nu este o nulitate volubila, el este o negativitate locvace, Ponta nu este un puber inocent, ci un Goe etern incorigibil care toarna rahat in tot ce gaseste iar Zoe Petre nu este o mama care isi pierde ratiunea de dragul copilului ei iubit, ci o femeie frustrata si de aceea rea careia ii face placere sa barfeasca pe oricine cu oricine.
    A, ca 30 de ani la rand a parut cumsecade? Inseamna ca portretistul are o problema cu perceptia, ca ramane oarecum la suprafata, prada imaginii pe care oamenii o arata despre ei insisi, incapabil sa patrunda dupa aceasta masca fireasca de altfel.

    • Eu vad portretele facuta de Andrei Plesu drept reflectii melacolice despre vanitate, stupiditate, parvenitism, abulie etica si, da, aveti dreptate, despre locvacitatea negativa (ori, daca vreti, nihilismul locvace).
      Andrei Plesu nu este psihiatrul de serviciu al natiunii. Fisele clinice ale personajelor nu-l privesc. Este un moralist ultragiat, un spirit nobil care se ciocneste de turpitudine si imunditie. Ganduri bune.

  7. Intr-adevar, sunt destul de spumoase, ca niste caricaturi, portretizarile in cauza, as spune ca sunt in ton cu glumitzele care circula in lumea democrata pe seama celor care ne conduc, dar, ca reactii, nu cred ca vor reusi sa obtina mai mult decat cateva zambete, pentru ca, dupa cum este binecunoscut, exagerarile au efecte inverse. Cred ca, mai degraba, pentru cititorii inteligenti cel putin, care nu iau nimic pe nemestecate, asemenea “intepaturi” atrag atentia in directia opusa, daca avem in vedere proverbul ca nimeni nu da cu pietre in pomul fara roade… La fel de important mi se pare a fi insa si faptul ca astfel de exhibitii caricatural-defaimatoare releva existenta unor grupuscule de interese vs cele majoritare.

  8. Stimate domnule Tismaneanu,
    Ar fi excelent daca ati putea scrie si despre robia rromilor timp de secole si despre concluziei comisiei puse de Tariceanu sa studieze acea perioada neagra. Stiu ca nu este domeniul dvs. dar poate aveti contacte printre istoricii care se ocupa de acest subiect. Din pacate ei nu vin sa vorbeasca public iar rromii nu au lobby ca evreii ( comisia ref holocaust). Nu stiu de ce nu se inainteaza in subiectul robiei rromilor, poate pt ca noi, romanii, nu aparem intr-o lumina buna ref. acest subiect (ce vitejie se poate gasi in a degrada o fiinta umana la rang de animal?). Dar este datoria morala a noastra, a unei generatii libere, sa recunoastem crimele trecutului (cum altfel se poate numi vanzarea unor fiinte ca pe niste vite?) Poate istoria ne va ajuta sa reconsideram subiectul -atata de arzator european- al etniei rrome. Poate politicieni „de marca” ca d-nul Silviu Prigoana vor invata ca „tigan” insemna „eretic” (din geaca) si ca era utilizat intr-o vreme in care oamenii erau arsi de vii, trasi pe roata, jupuiti si trasi in teapa. Poate un pic de cultura nu-i va strica lui si altor reprezentati ai poporului in Parlament (din orice partid politic)

    • Cuvantul romanesc este „tigan”. Intrebati-l pe Madalin Voicu, daca nu credeti. In limba lor pot sa-si spuna cum vor. Pentru comparatie vedeti si alte limbi: italiana, germana,franceza, engleza. Vorbitorilor acestora nu le-a trecut prin cap sa-si insuseasca denumirea din limba lor proprie.Daca acest cuvant a ajuns peiorativ este vina acelor membri ai acestei etnii care fac ceea ce fac.Ceva ma face sa cred ca cei care folosesc cuvantul „rom”il folosesc intentionat pentru a denigra de fapt cuvantul „roman”.

  9. Domnul Andrei Plesu practica acea bascalie specifica meleagurilor dambovitene, cu mentiunea ca vine de la un om cu multa cultura, inteligenta, talent literar si un ridicat simt al umorului. Nu cu multa vreme in urma, un regizor, membru al GDS, a facut niste referiri nu tocmai magulitoare la adresa domnului Plesu. Replica domnului Plesu a fost departe de a fi geniala. A fost la cel mai de jos nivel de mahala. Altfel spus, plaja de exprimare a domnului Plesu este extrem de extinsa. N-ar trebui sa lipseasca aceasta ultima zona de exprimare pentru un intelectual de talia sa ?

    • Replica domnului Plesu a fost legitima, civilizata si elocventa. A fost publicata chiar aici, pe „Contributors”. Regizorul respectiv a decis sa adere, cu arme si bagaje, la linia „Antenelor”. Este dreptul sau, dar la acele toxice posturi de televiziune Grupul pentru Dialog Social a fost in mod constant atacat, calomniat, batjocorit de o maniera incalificabila. Dl Iliesiu, pentru ca despre el este vorba, a fost exclus din GDS. Mai nou, o masura similara a fost adoptata de Societatea Timisoara, alta organizatie neinregimentata a societatii civile din Romania. Nu poti fi simultan membru al acestor organizatii si sa subscrii entuziast la mizeriile debitate pe posturile felixiote. Este vorba, cum observa dl Plesu, de o incompatibilitate etica si ideologica. Nu impartasesc descrierea pozitiei distinsului ganditor care este Andrei Plesu drept „bascalie specifica meleagurilor dambovitene”. Nu mi se pare adecvata nici utilizarea unui termen precum „mahala”. Cand ai de-a face cu situtatii ce te consterneaza, iti marturisesti consternarea intr-un limbaj limpede, transant si, daca ai talentul autorului „Obscenitatii publice”, plastic.

      http://www.contributors.ro/societatelife/un-caz/

    • Dl Andrei Plesu are si astfel de exprimari:

      „Andrei Plesu despre Traian Basescu: Nu are niciun fel de respect si de simpatie pentru oamenii de carte
      de D.G. HotNews.ro
      Joi, 28 iulie 2011, 20:45 Actualitate | Politic

      Andrei Plesu a declarat, intr-un interviu postat pe blogary.ro, ca „pragmatismul notoriu” l-a facut pe Traian Basescu sa simta ca „da foarte bine sa fie inconjurat de intelectuali”, subliniind ca e important de stiut ca presedintele nu a facut aceasta fiindca ar iubi cultura si pe intelectuali.

      „Pragmatismul notoriu al presedintelui l-a facut sa simta rapid ca da foarte bine sa fie inconjurat de intelectuali. Nu uita cum a castigat el primele alegeri. Cand a castigat impotriva lui Nastase, intelectualii sunt cei care l-au votat si, in general, micul procent de oameni care erau, in principiu, din categoria anti-Nastase, anti-Iliescu. Astia, in general, erau intelectuali. Atunci a aparut normal ca el sa mizeze pe astia, desi nu este sigur ca e convingerea lui intima ca sunt utilizabili”, a declarat Andrei Plesu, fost consilier prezidential, relateaza Mediafax.

      El a adaugat ca, in opinia sa, Adriana Saftoiu, care a fost alaturi de seful statului mai multi ani, a jucat un rol in a-i sugera ca ar fi bine sa fie „anturat de cateva nume care sa aiba o anumita greutate”.

      „Optiunea lui si criteriile lui au fost pragmatice, nu intelectuale, sa nu ne facem iluzii. Deci cine isi imagineaza ca el a spus: Ma, mie imi trebuie niste baieti fini, oameni cititi, iar atunci ii aleg pe cutare si pe cutare… Nu! El a spus: Mie mi-ar trebui sa ies pe scena anturat de o echipa care sa sune frumos la ureche, ceea ce a si facut, dar e important sa stim ca n-a facut-o fiindca iubeste cultura si pe intelectuali. Experienta mea personala cu el este ca el nu are niciun fel de respect si de simpatie umana pentru oamenii de carte. El, in sinea lui, are un hohot de ras cand se gandeste la baietii astia”, a mai spus Plesu.

      De asemenea, fostul consilier l-a catalogat pe seful statului ca fiind pragmatic si inteligent.

      „Pe mine, cand eram acolo – dau doar exemplul asta – cand avea intalniri, ma prezenta in felul urmator: Si el e domnul Plesu – cred ca ti-am mai spus -… e un geniu. Era atata bascalie in aceasta maniera… Lasa ca era o grosolanie, tehnic vorbind. Cand te intalnesti cu unul prima oara in viata, care e sef de stat sau e ministru, nu-i spui: ti-l arat p-asta, ridica cinci kile si vorbeste patru limbi. Era deja, in aceasta forma, o specie, un joc cu el insusi care, la baza, avea ideea ca eu sunt un fel d-ala care merge pe sarma, care inghite foc, inghite sabii…”, a mai spus Andrei Plesu.

  10. Dar, avem o mare nenorocire: ii avem sau i-am avut pe unii dintre ei in fruntea natiei…

    Mai radem, mai ne veselim, mai citim un articol, dar ar trebui sa facem ca aceste portrete sa le regasim din ce in ce mai rar in structurile de conducere.

    Si drama este mare, personajele sunt incapabile sa evolueze! Te doare capul, ochiul, mintea, corpul si pana la urma iti dispare si spiritul! Drama mare!!!

    Este o misiune imposibila indreptarea starii natiunii in RO?

  11. Domnul Plesu nu este un portretist de geniu, ci doar un eseist dotat cu talent si perspicacitate moderata. De geniu ar fi fost daca si’ar fi folosit talentul in opere de fictiune, de pilda in dramaturgie, asa insa, cu penelul intepenit in borcanul cu culori locale, vascoase si imbibate in umori, nu reuseste sa fie decat un alt rica venturiano care combate bine la gazeta. Nu ne spune nimic de substanta care sa ne imbogateasca cumva spiritual sau ideologic, ci doar ne zugraveste o alta fateta a realitatii noastre oricum marcate de confuzie si exces de personalitati golite de caracter. Asta sub pretextul ca publicistica poate aborda fara scrupule categoriile frivolitatii, efemeridelor, defectelor si stricaciunilor strict umane ale actorilor politici si ale neamului. Domnul Plesu, ca si alti intelectuali bastinasi, separa in mod radical cele 2 registre ale scrisului sau: cel serios, academic, destinat unei elite a cititorilor, si cel publicistic, frivol, personal, preocupat pana la fixatie de mondenitatile vietii politice. Expresiile dure, smechereala, poreclele, ironiile, glumitele, analiza pedanta pe trupul disecat al coteriilor vrajmase sint deja constante ale eseisticii noastre bulevardiere care merita tot dispretul cititorului educat si constient de gravitatea actiunilor unor politicieni. Acest discurs balcanizat, departe de a fi impaciuitor, reuseste sa coboare in derizoriu faptele grave savarsite de inalti functionari ai statului, fapte ce nu pot fi caracterizate prin inflorituri si baliverne, ci sec, prin atributul „penal”. In loc de integritate si retinere in emisiile sonore/digitale, analistii nostri -iar domnul Plesu pare ca nu se poate comporta ca o exceptie- continua balaceala si ciocnirea orgoliilor, de parca ar fi actorasi pe o scena cu partitura epuizata dar care, indragostiti fiind de public, sustin inc’o improvizatie doar-doar or mai capta ceva atentie si or mai tine spectatorii pe loc.

    Incepe sa’mi repugne si sa ma oboseasca stilistica zgomotoasa si belicoasa a interventiilor in agora cu finalitatea unica a faultarii adversarului. In acest fel cititorul, chiar ocazional, este tinut in continuare in ipostaza de membru al unei galerii, in care e musai sa tina partea cuiva, sa’i tina isonul, sa’i colporteze creatiile „geniale” si sa ranjeasca satisfacut la „vorbele grele” scornite pe seama inamicul public al momentului. In acest fel ne indepartam tot mai tare de o alta ipostaza dezirabila, zi io: cea de cetatean lucid gata sa constientizeze starea deplorabila a natiunii si a economiei noastre, sa identifice vinovatii, sa stabileasca responsabilitatea politica a acestora si sa’i evacueze democratic din viata politica, printr’un proces mental care refuza personalizarea excesiva a discursului, ci, in virtutea colectivismului de care dau dovada partidele noastre, incrimeaza in corpore organizatiile si institutiile care au contribuit la instalarea marasmului. Avem mare nevoie de publicisti care sa disece institutii si nu personalitatile banale ale politicienilor. E stringent ca cetatenii sa afle ce anume, in structurile actuale ale statului, le ingradeste libertatile si le rapeste sansele de redresare individuala sau comunitara. E imperativ ca filozofii natiunii [exista asa ceva? este domnul Plesu un filozof?] sa abordeze chestiuni de filozofie si economie politica, iara nu figurile triste ale caricaturilor ce populeaza toate partidele desprinse din partidul-stat.

    • Nu cred ca este nevoie sa va spun ca personalizarea politicii, lucru altminteri firesc, este exacerbata in societatile post-comuniste. Andrei Plesu este un moralist, scrie si se exprima intr-un stil inconfundabil. Nu fac parte dintre cei care subsciu la ideea ca ar exista „filosofi ai natiunii”. In mod cert, Andrei Plesu nu ar accepta sa fie inclus intr-o asemenea categorie.

      Suntem intelectuali, ne spunem parerile deschis, ni le asumam. Cand suntem invitati, in functie de disponibilitate, dam interviuri. Unii scriem editoriale, altii nu. Are Andrei Plesu expertiza si credibilitatea pentru a-si sustine public aceste opinii? Din punctul meu de vedere, le detine cu asupra de masura. Altii pot gandi diferit. Ceea ce-am semnalat eu este efortul de analiza caracterologica al lui Andrei Plesu. Este o perspectiva perfect legitima in interpretarea faptului istorico-politic.

      • Domnule Tismaneanu, pretindeti din capul replicii, ca un soi de justificare, ca:
        „personalizarea politicii, lucru altminteri firesc, este exacerbata in societatile post-comuniste. ”
        si implicatia ar fi ca cetatenii, pentru a fi cu adevarat cetateni, ar trebui sa contribuie si ei, dupa puterile fiecaruia, la acest vacarm al figurilor incrancenate, puse pe altercatii mai mult sau mai putin atinse de aripa geniului.
        Apoi, imi atrageti atentia, foarte pedant, ca:
        „Nu fac parte dintre cei care subsciu la ideea ca ar exista “filosofi ai natiunii”. ”
        Nici nu era acesta subiectul observatiilor mele pline de amaraciune si mai putin de asteptari nerealiste. Dar, daca tot veni vorba si imprimati titulaturii de ‘filozof al natiunii’ o conotatie peiorativa, as vrea sa remarc ca unii dintre asa-numitii intelectuali ai zilei sint in acelasi timp si filozofi in solda statului. Eu, ca simplu cetatean, ce sa inteleg din alegatia dumneavoastra ce atinge convingerile domnului Plesu? ca domnia lui s’ar rusina de postura sa de filozof, in special in slujba natiunii? Din cite cunosc eu, domnul Plesu a sustinut un curs de filozofia religiilor, la facultatea de filozofie din cadrul UB, deci intr’o universitate de stat. Poate cineva sa predea filozofie fara sa fie filozof? sau fara sa accepte cu relexare mentala un asemenea titlu? Ori, poate ca m’ati inteles gresit…poate ca sintagma „filozof al natiunii” va repugna prin aceea ca ar fi trimis la un anume domeniul de trista aminitire -nationalismul ca obiect al filozofiei; va sigur: nu acesta era sensul expresiei mele, si in niciun caz acuzator la adresa domnului Plesu. Oricum, daca va deranjeaza atat de tare ideea de „filozof in slujba natiunii” apai va rog mult sa solicitati desfiintarea facultatilor de filozofie sustinute din fonduri publice, asa ar fi onest si judicios in situatia data, a crizei economice. Chiar nu vad de ce scolile de filozofie si de stiinte politice ar trebui sa functioneze ca structuri in cadrul sistemului national de educatie. S’apoi…poate un profesor bugetar sa fie cu adevarat un om de dreapta? Nu cumva este aici un conflict de interese si declaratii politice? haideti sa procedam in asa fel incat sa le oferim ocazia filozofilor si politologilor natiunii sa judece autonom, in afara statului, ba chiar sa’si permita alcatuirea in forul propriu a unei configuratii ideologice de dreapta.
        abia apoi vom putea baga mana’n foc pentru optiunile altora, despre care credem ca stim atat de multe:
        „in mod cert, Andrei Plesu nu ar accepta sa fie inclus intr-o asemenea categorie. ”
        Cert? Sinteti sigur? de unde stiti ca nu’s chiar Plesu si ca ma distrez pe seama valvei iscate de bobarnacele mele?
        „Suntem intelectuali, ne spunem parerile deschis, ni le asumam”
        Deci intelectuali este acceptabil sa fim, dar filozofi nu? s’apoi unde am negat eu dreptul intelectualilor de a’si exprima deschis opiniile?
        ” Are Andrei Plesu expertiza si credibilitatea pentru a-si sustine public aceste opinii?”
        pai, eu zic ca numai dumneavoastra va puneti asemenea intrebari. Daca nu erati credibili nici macar nu pierdeam atata vreme cu acst schimb de replici, darmite sa va mai si citesc peroratiile, chiar si cele agasante precum prezentul text. Insa a persista in tematica mondena a galcevii ridica un risc enorm pentru dumneavoastra: acela de a va scufunda in insignifianta sau irelevanta, asa cum s’a intimplat cu o liota de alti intelectuali publici ce au cedat propriei vanitati si au ajuns locuitori ai indepartatei planete Antenaunudoitrei. Credeti ca locul sfinteste omul? ca e suficient sa publicati in gazete onorabile ca sa va asigurati o audienta reonabila? Eu cred ca nu. De pilda, platforma asta -contributors- ar putea ajunge la fel de imbacsita ca si voxpublica, de pilda. Monomania auctoriala poate pune stapanire si pe acest mediu virtual. Deci, replica mea poate fi citita ca un avertisment prietenos, iara in niciun caz ca o contestare a talentului de eseist si parerist al domnului Plesu. Insa cu „expertiza” chiar am o problema: domnul Plesu, din fericire, nu are nicio expertiza la activ, cel putin din cite stiu eu nicio instanta nu i’a solicitat pana in prezent raportul sau asupra artelor plastice in litigiu sau asupra ciocnirii civilizatiilor in vreo speta cu final neasteptat.

        „Este o perspectiva perfect legitima in interpretarea faptului istorico-politic.”
        Si uite asa o sa interpretam pan’ la adanci batraneti. E perfect legitim sa evitam cu gratie orice chestiune importanta si sa impartim analize la tot poporul, zi de zi, ora de ora.

        • Sunteti foarte suparat, regret mult ca mesajul meu de cateva randuri v-a agasat. In rest, de la Socrate incoace, filosofii servesc adevarul, cu Cetatea, nu Tribul, nu Natiunea, nu Rasa, nu Partidul. Nu puteti fi Andrei Plesu. Nu va voi explica de ce.

          Nu cred ca risc sa ajung in situatia pe care o pomeniti: predau in Statele Unite, intr-o universitate publica (in care exista un departament de filosofie, tot asa cum exista si in cele private), tocmai mi-a aparut o carte la University of California Press, lucrez la o alta carte contractata la Cambridge University Press, am terminat azi o recenzie pentru „International Affairs”, deci nu am a ma plange :)

          Oricum, retin avertismentul amical si voi reflecta la el. Va multumesc.

    • Există, de regulă, două mari tipuri de reproș la adresa lui Andrei Pleșu și a unor intelectuali congeneri:

      1. Trădarea culturii înalte. Omul comentează masiv debandada Cetății, iar asta e deviant. Dânsul (şi alţii ca el) ar trebui să umple – muzeal – firida naţională a contemplativilor, desprinşi de praful străzii, de bălării şi de mofturile pietonale.

      2. Trădarea patriei. Aici, insul e certat fiindcă nu e suficient de prezent, de asudat, de angajat în treburile țării. Dacă vrea agitaţie empirică, să resusciteze plaiul, să repare decorul politic, să depaneze cotidianitatea românească.

      Așadar în accepţiunea vehiculată de insomniacul areopag „popular”, intelectualul e un amestec de şaman, vătaf, oracol şi cloţă metafizică.

      Reproșul de la 1. e ceva mai popular, totuși. E scandalos că tocmai dumnealui, filozoful (!), s-a apucat, la cărunteţe (!!), să arhiveze, ludic, menajerii, să gloseze vodeviluri, să facă estetica bâzdâcului sau a ecorşeului. Ce-ar spune domnul Noica? Cum e cu putinţă o asemenea, regretabilă, erezie? Unde sunt marile teme, jongleria (solemnă) cu puf angelic, proza soteriologică, didahia ultimă?

      Încerc două obiecții la rezervele și indispoziția lui euNuke:

      i. Filozofia nu e apanajul mistagogilor şi nici nu face obiectul unui monopol aulic. Au filozofat şi împăraţi, şi sclavi, şi insolenţi, şi virginali, şi Aristotel, şi Diogene. Apoi, există, după cum ştim, o vastă tradiţie speculativă dedicată idealului arhitectonic, sistemului, aşa cum există şi o însemnată literatură filozofică obstinată să interpreteze individualul, să circumscrie noima suferinţei, a prieteniei, a iubirii, a morţii. Prin urmare, nici obiectul filozofiei nu a fost fixat, cu patent, de şcolile curiozităţii uraniene. Mirarea filozofică a dat cosmologii, „marele lanţ al fiinţei”, dar şi hermeneutica unei perechi de ghete. Şi ample tratate de pneumatologie, şi fragmente superbe despre bucurie (în est şi în vest), despre seducţie, ură sau minciună. Există, deci, o scară a lui Iacob şi-n zona efortului filozofic, pe verticala căreia poţi gândi asiduu – fără să te compromiţi – atât Eonul, cât şi realiile. În ambianţa latină a antichităţii târzii, sarcina reflecţiei era, pentru specialiştii vremii, cât se poate de limpede: philosphia est rerum divinarum et humanarum cognitio.

      ii. Scriind la gazetă despre tărăşenii sublunare, dezmăţuri televizate, belele, inerţii şi inepţii, perversiuni şi nevricale, Andrei Pleşu obţine o perfectă coerenţă stilistică şi tematică a operei sale. De unde să recoltezi material pentru un minimalism etic ori pentru şantierul unei fenomenologii a intervalului dacă nu din pitorescul spectacolului zilnic? Cum să-ţi verifici ilustrativ conceptele altfel decât făcând, la răstimpuri, un inventar lucid al neajunsurilor proxime? Ipocrizia sprintenă, excesele glorificate, neantul bufant, impostura cu epoleţi, dezgustul acru, stâlcirea limbii, măscările nesancţionate şi zăpăceala politică sunt ingredientele unei obscene dezordini autohtone şi subiecte legitime pentru orice gânditor (şi pătimitor) al acestui context impur.

  12. Pariu pun ca Vali e Andrei Plesu si a a scris pentru a-i lamuri pe altii, in privinta stilisticii de gazeta si a celei inalte, dar si pentru a se indatora fata de sine. Umor fin, marca unui admirator fara rezerve a lui Caragiale. De fapt, dl Plesu este expresia ultima a atitudinii …..ce poti face astazi in Romania daca esti un academic public> te explici si iti omori ficatul cu opozitia. Cand dl Plesu se va sustrage din Plesu Andrei atunci va trebui sa renunte la Caragiale. Multumim pentru ce ati facut, alaturi de altii, in anii 90.

  13. Am citit (cu atenţie sporită) şi textul dvs. şi interviul d-lui Pleşu şi nu pot spune că mă regăsesc în el aşa cum obsesiv mai mulţi cetăţeni declară în comentariile interviului din 22.
    Nu mă regăsesc mai deloc de fapt, pentru că are loc o înverşunată bătălie propagandistică a celor pro cu cei contra şi ambele părţi sunt în afara normalului.
    Pe margine imaginea e grotescă.
    D-l Pleşu, spre exemplu, amintea de d-na Zoe Petre şi critica implicarea dânsei în tabăra pro (respectiv contra) cu toate că poziţia domniei sale e relativ similară în cealaltă tabără (cu mai puţină înverşunare, e drept, dată mai degrabă de firea d-sale).
    Din afara taberelor e deşert ideologic, societatea civilă e clamată de ambele tabere dar în fapt ea e stearpă şi fără voci (cum apare una cum se înverşunează ambele părţi să o cumpere, ameninţe, seducă, vrăjească, şantajeze) iar democraţia şi statul de drept sunt moarte (şi îngropate), ceea ce are loc acuma e pomana amândurora cu strigături, dansuri, huiduieli, prohoade, texte savante etc.

  14. fiecare e liber sa scrie cum vrea si sa gindeasca asijderea.
    in definitiv de asta ne am cistigat „libertatea” . sa ne hlizim de toapele imbecile si sa ne risipim energia purtind grija agramatilor , coruptilor si lacomilor cocotati la putere.
    in societatea multilateral dezvoltata, ne hraneam cu bula si strula, mindri de tilcurile noastre subtile – care nu erau intelese de oricine; doar de catre cei c un intelect ridicat – pentru ca pe aceiasi sa i regasim aplaudind frenetic la congrese cu burtile lipite de spinare.
    dupa ce anul caragiale va sa treaca, vom face haz de necaz, doar ca va fi mult prea putin si mult prea tirziu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro