joi, martie 28, 2024

Un premiu Pulitzer pentru predicția unui cutremur apocaliptic

Numai idioții, șarlatanii și mincinoșii

pot prezice cutremure

Charles Richter

Anul acesta, Premiul Pulitzer pentru cea mai bună povestire jurnalistică a fost acordat publicistei Kathryn Schulz, autoarea articolului „The Really Big One”, publicat pe 20 iulie 2015 în The New Yorker. Cu un talent care mi-a amintit de Orson Wells și halucinantul său Războiul lumilor, recenta laureată Pulitzer a imaginat un scenariu terifiant: Un cutremur va distruge o porțiune importantă din zona de coastă pacifică din nord-vestul Statelor Unite. Cutremurul va fi urmarea ruperii totale a marginii zonei de subducție Cascadia și va fi cel mai îngrozitor dezastru natural din istoria continentului nord-american.

Cu o magnitudine estimată între 8,7 – 9,2, cutremurul așteptat pentru zona statelor Oregon și Washington, va fi, potrivit ziaristei americane, adevăratul Mare Cutremur! Aria de impact (Figura 1) va cuprinde mii de kilometri pătrați și va afecta circa șapte milioane de oameni. Orașe importante, precum Seattle (sediul lui Microsoft, Boeing, Starbucks etc.), Portland (sediul lui Intel, Nike), Tacoma, Eugene, Salem (capitala statului Oregon), Olympia (capitala statului Washington) vor suferi distrugeri masive.

Conform estimărilor făcute de FEMA (Federal Emergency Management Agency), cutremurul și tsunami-ul adiacent vor omorî circa 13.000 de oameni și vor răni alți 27.000, vor distruge locuințele a un milion de locuitori și vor lăsa fără apă și mâncare alte 2,5 milioane. FEMA merge mai departe cu estimările pesimiste, sugerând că un milion de clădiri – din care peste 3.000 de școli – se vor prăbuși sau vor fi compromise de cutremur. La fel se va întâmpla cu jumătate din podurile peste autostrăzi, cu 15 din cele 17 poduri din Portland, cu două treimi din căile ferate și aeroporturi, cu o treime din totalul stațiilor de pompieri, cu jumătate din totalul secțiilor de poliție și cu două treimi din totalul spitalelor.

Oregon Seismic Safety Policy Advisory Commission (OSSPAC) estimează că zona-coridor, de-a lungul principalei autostrăzi, I5, va necesita 1 – 3 luni după cutremur pentru restabilirea rețelelor de electricitate, o lună pentru restabilirea alimentării cu apă și a serviciilor de canalizare, între șase luni și un an pentru restabilirea autostrăzilor majore și un an jumătate pentru restabilirea facilităților medicale. În zona de coastă, aceste  estimări sunt mult mai mari: 3 – 6 luni fără electricitate, 1 -3 ani fără apă de băut și canalizare, peste 3 ani fără spitale. Și, colac peste pupăză, aceste estimări nu se referă și la zona inundabilă de către tsunami, care va rămâne nelocuibilă mulți ani! Costurile acestor distrugeri nu au fost publicate de FEMA. Dar oficialii federali cred că economia americană din zona pacifică de nord-vest se vă prăbuși. Lipsa serviciilor de bază va forța majoritatea business-urilor să falimenteze sau să se mute în altă parte. OSSPAC mai prevede deplasări în masă ale populației afectate de prezumtivul eveniment, urmată de o depopulare a regiunii devastate.

Avem aici toate ingredientele unui scenariu apocaliptic, pe care noi, românii, îl cunoaștem bine din povestea lui Ion Creangă: drobul de sare de pe sobă este gata să cadă peste copchilul din copaie, iar cele două bocitoare de serviciu au început să-și smulgă părul din cap prezicând moartea iminentă a inocentului care dormea lângă sobă. Ca și în povestea genialului moldovean, și în cazul scenariului laureat cu premiul Pulitzer 2016, lipsește elementul decisiv: mâța, cea care trebuie să se suie pe sobă și să trântească drobul de sare drept în capul copchilului.

Opinia mea de geofizician este că avem de-a face cu un scenariu orfan.

Predicția unui cataclism natural de tip cutremur trebuie să răspundă simultan la trei întrebări: 1. Când?; 2. Unde? și 3. Cât de mare?. Ziarista de la The New Yorker a răspuns numai la ultimele două întrebări, adică a produs un scenariu orfan. În seismologie, oricine propune un astfel de scenariu, căruia îi lipsește un răspuns, intră automat într-una din cele trei categorii de „prezicători” numite de Charles Richter. Și pentru că astfel de persoane se manifestă și în România, cu ajutorul unor televiziuni înfometate după rating, aș vrea să ofer o explicație simplă și cât se poate de clară despre scenariile orfane.

Predicția completă a unui cutremur de o magnitudine de suprafață Ms > 5, capabil să pună în pericol comunități umane largi, este imposibilă în prezent pentru că nu se poate răspunde cu certitudine la prima întrebare: Când se va produce noul cutremur devastator?

Seismologii consideră două răspunsuri posibile la această întrebare fundamentală:

–        Predicții pe termen lung

a) Folosesc istoria cutremurelor dintr-o anumită zonă pentru a prevedea următorul eveniment seismic. În cazul zonei de subducție Cascadia, s-au identificat (prin studii paleoseismice)  41 cutremure produse în ultimii 10.000 ani. Dacă împărțim 10.000/41, rezultă că intervalul de recurență (timpul scurs între două cutremure majore succesive) este de 243 ani. Ultimul cutremur devastator, cu Ms > 9, s-a produs în zona pacifică de nord-vest, pe 26 ianuarie 1700, cu 316 ani în urmă. Pe baza intervalului de recurență (243 ani), rezultă că noul mare cutremur pe coasta pacifică de nord-vest a SUA a „întârziat” cu 73 ani!

Este demn de încredere intervalul de recurență? Nu, este o construcție statistică.

Un exemplu:

Cutremure cu magnitudine 5 – 6, de-a lungul segmentului Parkfield al faliei San Andreas din California, s-au produs la un interval de aprox. 22 ani: 1857, 1881,

1901, 1922, 1934, și 1966. În 1985, U.S. Geological Survey (USGS) a prezis, cu 95% nivel de încredere, că următorul mare cutremur în acea zonă va avea loc în 1988 sau, cel mai târziu, în 1993. Cutremurul s-a produs, dar în 2004 (16 ani mai târziu).

Predicția de la Parkfield a devenit Waterloo-ul geofizicii (seismologiei). Întregul proiect eșuat a costat $30 milioane bani publici.

b) Folosesc ratele de deplasare a plăcilor tectonice, acumulată de-a lungul faliei, și mărimea deplasării plăcilor în timpul cutremurelor precedente. Din păcate, și această abordare este minată de eșecuri. De exemplu, în 1975, cercetătorii de la USGS au raportat o ridicare („umflare”) cu 30 – 45 cm a sectorului faliei San Andreas lângă Palmdale, California. Mass-media a popularizat imediat această descoperire, pe care au botezat-o „Palmdale Bulge”. Directorul USGS de atunci și-a exprimat convingerea că în zona respectivă se va produce un mare cutremur, care va provoca 12.000 morți, 48.000 răniți grav, 40.000 clădiri distruse și circa $25 miliarde daune materiale. The California Seismic Safety Commission a afirmat că „ridicătura trebuie considerată o posibilă amenințare la adresa siguranței publice” și a cerut acțiuni imediate pentru a face față unui dezastru iminent. Totuși, după 41 de ani, cutremurul încă nu s-a produs, iar reanalizarea datelor a indicat o serie de erori datorate unor artefacte.

–        Predicții pe termen scurt

Folosesc precursori – schimbări subtile în proprietățile rocilor și câmpurilor terestre naturale, care apar înainte de declanșarea cutremurelor. Aceste variații naturale trebuie să fie clar distinse de variabilitatea naturală.

Până în prezent, nu există dovezi clare despre existența unor precursori robuști înainte de cutremure. Pot exista multe cutremure minuscule, care se produc frecvent (peste 1.000.000 pe an), dau numai foarte puține dintre acestea devin,  prin procese aleatorii, niște cutremure majore (1 sau mai puțin de 1 pe an).

În teoria haosului, mici perturbații pot avea efecte largi nepredictibile – bătaia din aripi a unui fluture din jungla amazoniană poate declanșa o tornadă în Texas (Edward Lorenz). Nu există nimic special în faptul că cutremure minuscule se întâmplă să crească, devenind cutremure-monstru: perioada de timp dintre două evenimente majore este foarte variabilă și nimic observabil nu se întâmplă înainte.

În folclorul românesc și internațional, există credința că unele viețuitoare (câini, cai, pești, șobolani etc.) pot prevesti venirea unui cutremur prin schimbarea subită a comportamentului (agitație sporită, anxietate, zgomote vocale etc.). Dovezile sunt anecdotice și lipsite de confidență. Am un excelent exemplu personal, legat de marele cutremur din 31 august 1986 și comportarea unei pisici rusești (pot prezenta detalii separat, într-un comentariu).

Ca o primă concluzie, predicția completă (Când?, Unde?, Cât de mare?) a cutremurelor este imposibilă (sau aproape imposibilă).

Poate că nu aș fi dat prea mare importanță povestirii premiate din The New Yorker dacă luni, 9 mai, nu aș fi citit o altă știre-„bombă” despre un nou „drob de sare”: California este la un pas de un cutremur monstru – experții avertizează că falia San Andreas este „gata de acțiune”!!

Figura 2. Locația faliei San Andreas (stânga) și vedere aeriană a faliei (dreapta)

De data aceasta este vorba de un presupus mare cutremur, care s-ar putea produce de-a lungul celebrei falii San Andreas (Figura 2).

Thomas Jordan, directorul Centrului Seismic din Sudul Californiei, a remarcat faptul că secțiunea sudică a faliei a fost suspect de calmă din 1857, când ultimul cutremur major, cu o magnitudine 7,9, a lovit o zonă extinsă din comitatul Monterey până la Munții San Gabriel din apropierea metropolei Los Angeles.  (Zona nordică a faliei San Andreas a fost zguduită în 1906 de un cutremur cu magnitudinea 7,8, care a distrus masiv orașul San Francisco).

Conform estimărilor făcute de United States Geological Survey, un cutremur cu magnitudinea 7,8 ar produce în zona Los Angeles 1.800 de morți, 50.000 răniți și daune materiale de $200 miliarde în decurs de doar două minute. O altă catastrofă posibilă ar fi distrugerea simultană a celor patru apeducte care alimentează cu apă peste 70% din sudul Californiei.

Cu alte cuvinte, o mare parte a coastei pacifice americane este amenințată cu cele mai cumplite dezastre naturale: două cutremure monstruoase.

Dacă predicția cutremurelor este o imposibilitate științifică, ce rost au articole, precum cel premiat Pulitzer, sau anunțuri, precum cel despre California? Categoric, astfel de luări de poziție generează un impact emoțional puternic pentru oamenii care trăiesc în zonele potențial afectabile. Iar diverse analize indică fără dubii, că o alarmă seismică falsă va produce semnificative pierderi umane și masive daune socio-economice și psihologice.

Ce-i de făcut? Am formulat un răspunsul parțial în articolul

Geoetica – Un cadru etic pentru managementul geosferei și al geohazardurilor (Updated)

Cutremurele naturale fac parte din categoria geohazardurilor și un punct-cheie în reducerea riscurilor asociate cu ele este alocarea resurselor necesare. Numai că geohazardurile sunt doar una dintre multele probleme cu care se confruntă societățile umane. De aceea, fundamentarea cheltuielilor implicate de geohazarduri trebuie făcută nu pe baza emoțiilor și idiosincraziilor stârnite de un articol, chiar premiat Pulitzer, ci de studiul calm al datelor științifice, pe care profesioniștii, nu ziariștii, le au le îndemână și le pot analiza corespunzător.

Pentru că marile cutremure sunt foarte rare, estimările geohazardurilor asociate sunt foarte subiective și au incertitudini considerabile[1]. O abordare bună în acest caz ar trebui să înceapă cu evaluarea sistematică, precisă și științifică, a riscurilor implicate de marile cutremure. Întrebarea este următoarea: Dat fiind că geohazardurile nu sunt cunoscute foarte bine, dar ar putea fi suficient de mari, se justifică luarea unor măsuri, chiar în prezența incertitudinilor?

Și la această întrebare am răspuns parțial în articolul Despre două principii (precauțiune vs. pro-acțiune) și un pariu câștigat. Principiul precauțiunii sugerează că o acțiune este necesară, chiar dacă hazardul este incert, și că costurile și beneficiile eventualelor măsuri trebuie să fie riguros considerate în luarea unei decizii de acționare.

În cazul cutremurelor majore, aș sugera ca alegerea politicilor aferente să urmeze o abordare numită analiză de sisteme[2], care presupune evaluarea unei probleme, urmată de explorarea soluțiilor alternative. Această abordare, aplicată inițial problemelor de apărare, este aplicabilă și atenuării geohazardurilor pentru că implică apărarea societății împotriva amenințărilor care sunt greu de evaluat precis.

Concluzii

În prezent, nu există nicio metodă sigură de predicție a cutremurelor. Cei care afirmă contrariul se regăsesc în una sau mai multe categorii indicate de Charles Richter.

Nicio abordare contemporană de predicție a cutremurelor nu este promițătoare.

Pentru că necesită descoperiri conceptuale fundamentale, predicția cutremurelor este improbabilă în viitorul apropiat.

Et pour la bonne bouche:

Este greu de prezis cutremure, mai ales înainte ca acestea să se întâmple.

Hiroo Kanamori, unul dintre cei mai mari seismologi în viață.

NOTE______________________


[1] Mi se pare foarte semnificativ faptul că articolul premiat Pulitzer pentru predicția unui cutremur apocaliptic nu contine cuvântul incertitudine(i).

[2] Enthoven, A., și K. Smith, 1971, How Much is Enough? Shaping the Defense Program 1961 – 1969, Rand Corporation, Santa Monica, California

http://www.rand.org/pubs/commercial_books/CB403.html

Distribuie acest articol

33 COMENTARII

  1. Nu pot sa spun decat ca subsriu total la citatul din Charles Richter.Nu cred ca trebuia a cordat un premiu Pulitzer si nici oricare altul pentru asa ceva.Parca doamna respectiva ar fi angajata la RTV sau la Antena 3.Mi se pare oribil sa inspaimanti niste oameni care,practic,nu au cum sa se apere de astfel de catastrofe !!!

  2. Ce e cert e ca totusi cutremurul va veni . Mai devreme sau mai tarziu dar va veni , avem de-a face cu o zone seismice . Si din cat stiu eu geologie (nu prea multa) cu cat intarzie cu atat probabilitatea ca el sa fie mai mare creste . Cat despre predictii -absolut de acord – acestea sunt imposibile – sau mai bine spus precizia lor este mult prea slaba pentru a fi utila oamenilor . Pana si vulcanii se gasesc cateodata la limita din punctul asta de vedere – am vazut situatii cand cativa oameni s-au intors la casele lor dupa o saptamana de la alarma numai bine sa fie surprinsi de eruptia intarziata cu numai cateva zile .
    Dar e adevarat ca presa nu are ce cauta aici daca nu are date noi (si nu are) . Doar se mai joaca cu nervii bietilor oameni .

  3. Fain articolul…..
    Macar este despre fictiuni „scuzabile”

    Mai nedelicat, loco, pe mine ma irita atitudini gen clasici in viata, onorifici :), pe la un institut.
    Acum trec de la teoria ciclica (1977-1940, gata vine unu mare in 40 de ani) care nu s-a confirmat, la subtilitati gen e bine ca e in Nepal, apasa acolo placa indiana si ne slabeste aici…….

    Nu sunt specialist, parca retin ceva strecurat in vacumul informational din anii 80 despre o predictie reusita, undeva in China. Un oras evacuat, victime putine…
    A doua a fost nereusita si au fost victime multe datorate panicii pur si simplu.

    Iar la noi se trezeste cate unul din media sa ceara incrancenat generalizarea sistemului ala de avertizare cu cateva zeci de secunde inainte. Ce atentioneaza de fapt ca ajunge unda la Bucuresti……

    Da, greu cu cutremurele pe scari…..
    O zi buna

    • În noaptea de 30 spre 31 august 1986, la ora 0:28, a avut loc în România al doilea mare cutremur după cel din 1977. S-au înregistrat atunci peste 150 morți, peste 500 răniți și peste 50.000 clădiri avariate.

      Împreună cu familia mea, locuiam într-un bloc din cartierul Nicolina din Iași. La începutul anului 1986, la un etaj mai jos de noi, s-a cazat o familie din URSS: el era inginer de transporturi și fusese însărcinat cu verificarea vagoanelor produse la Atelierele CFR Nicolina. Vagoanele urmau să fie exportate în Uniunea Sovietică; ea era casnică și tot timpul o vedeam ținând în brațe o pisică mare, relativ frumoasă, adusă din URSS.

      Ambii vecini nu vorbeau nicio boabă românește și, pentru că din tot blocul nostru, eu eram singura persoană care-și mai aducea aminte rusa învățată în școală, devenisem un fel de interfață lingvistică între familia rusă și ceilalți locatari din bloc. După circa 8 luni petrecute împreună, gheața inițială se mai topise și relațiile lor cu noi începuseră să se dezmorțească.

      Dar pe 31 august a venit marele cutremur. Toți locatarii din bloc s-au repezit pe scări și s-au adunat în părculețul din fața blocului. Oamenii erau extrem de agitați, copiii plângeau, mulți își făceau cruci și se rugau. Pentru că vecinii știau că sunt profesor de geofizică la Universitate, m-au asediat cu tot felul de întrebări despre cutremur. Cea mai neliniștitoare era dacă vor urma aftershock-uri (cutremure mai mici, declanșate după evenimentul major). Am încercat să explic și să-i calmez pe vecini cât am putut de bine.

      Într-un târziu am obervat într-un colț familia rusă, vociferând foarte zgomotos. M-am dus la ei și i-am întrebat ce s-a întâmplat. Atunci bărbatul a explodat cu mânie: Când am făcut instructajul pentru venirea în România, ni s-a spus, printre altele, că este posibil să ne confruntăm cu cutremure aici. Și ni s-a recomandat să luăm cu noi pisica familiei din Rusia, pentru că pisicile sunt foarte sensibile la apropierea unui cutremur și se agită cu mult itmp înainte. Dar acum poftiți, uitați-vă și dvs. la pisica noastră!

      M-am uitat și am văzut că frumoasa pisică rusească dormea foarte liniștită în brațele femeii, în ciuda vacarmului strident din jurul ei. Ce fel de cutremur prevede koșka asta? a mai exclamat bărbatul mânios, după care a slobozit, la adresa pisicii, una din acele faimoase înjurături rusești.

      • Pai poate cei care au stabilit ca „pisicile sunt sensibile la cutremure” n-au specificat si cum iar lumea doar CREDE ca e vorba de „agitatie” ;) Poate ca, de fapt, era vorba de „somnolenta” iar oamenii au raspandit gresit zvonul :D
        D.ex. si eu sunt sensibila la cutremure: cam cu o zi inainte am o stare de somnolenta inexplicabila, cu atat mai apasatoare cu cat intensitatea cutremurului va fi mai mare. Ma refer la o „raza de sensibilitate” ashaaa… cam de 200 km…

  4. „Avem aici toate ingredientele unui scenariu apocaliptic, pe care noi, românii, îl cunoaștem bine din povestea lui Ion Creangă: drobul de sare de pe sobă este gata să cadă peste copchilul din copaie, iar cele două bocitoare de serviciu au început să-și smulgă părul din cap prezicând moartea iminentă a inocentului care dormea lângă sobă.”

    SUA are deasupra capului alt drob de sare: Yellowstone. În cazul ipotetic în care supervulcanul ar erupe, probabil jumătate din populaţie ar fi exterminată.

    Aşa cum s-ar întâmpla dacă un versant al vulcanului Cumbre Vieja din Canare s-ar prăbuşi în Atlantic. Sau, de ce nu, dacă ar cădea un nou meteorit uriaş în Mexic.

    Însă, după cum ar fi zis un personaj de-al lui James Clavell, nu are sens să te agiţi pentru ceva ce nu poate fi nici anticipat şi nici influenţat de oameni :)

    • Aşa cum s-ar întâmpla dacă un versant al vulcanului Cumbre Vieja din Canare s-ar prăbuşi în Atlantic

      După mega-cutremurul și tsunami-ul adiacent din Sumatra (2004), cineva și-a adus aminte de o „șopârlă” jurnalistică, lansată în octombrie 2000 de BBC („Mega-tsunami; Wave of Destruction”) și a lansat ipoteza că marile orașe americane – New York, Boston, Baltimore – de pe coasta Atlanticului sunt în situația copchilului din povestea lui Ion Creangă.

      A urmat o mini-isterie publicistică, în care telefonul meu a sunat practic fără întrerupere sub asaltul diferitielor mass-media new yorkeze: Este adevărat că tsunami-ul care se va produce, când și dacă va cădea drobul de sare din Canare, va distruge New York-ul?!

      Isteria de pe malui vestic al Atlanticului nu a rămas fără ecouri pe malurile Dâmboviței. În primele zile ale anului 2005, am fost în București pentru un aprobarea unui proiect de cercetări petrofizice pe platforma continentală a Mării Negre. Conducătorul Televizunii Române de atunci era fostul meu coleg de facultate, geofizicianul Valentin Nicolau (RIP).

      Când a aflat că sunt în capitală, Valentin a modificat imediat un talk show popular (”Vorbe despre fapte”) și, preț de două ore, am dezbătut, cu doi colegi români, posibilele consecințe ale cutremurului din Indonezia asupra zonei seismice Vrancea.

      Printre altele, s-a pus și întrebarea dacă un tsunami în Marea Neagră ar distruge portul și orașul Constanța.

      Datele paleoseismice arată că, în regiunea Mării Negre, în ultimii 200 de ani au avut loc 24 tsunami-uri, din care numai două au atins distructiv Dobrogea. Primul a fost pe timpul lui Decebal, în anul 104, când a fost distrusă cetatea Callatis (actuala Mangalie). Al doilea, și cel mai puternic, s-a produs în anul 1901.

  5. Putem intelege apartenenta sentimentala la cultura Americii ,dar eu sunt una dintre cele ce cred ca o sursa a antiamericanismului si xenofobiei Romaniei „fanariote” impotriva Occidentului o constituie tocmai dezbaterea subiectelor, aproape in exclusivitate , ce ating (afecteaza) doar America !
    Asadar haideti sa mai lasam „pulitzer”-ele si sa extindem problematica(ele) DINCOLO de America, ce „le stie pe toate”…
    Incercati, de pilda, sa atingeti, stimate domnule profesor si cutremurele (dar mai ales consecintele lor) din Chile, Mexic, Sumatra, Nepal, Kashmir , Turcia sau „Cercul de Foc” al Pacificului ; nu exista in presa romana date despre expertiza cercetatorilor japonezi in domeniu, multumesc !

  6. NU CUTREMURELE OMOARĂ OAMENII, CI CLĂDIRILE PROST CONSTRUITE!

    Nu aș vrea să creez impresia că articole de tipul celui premiat Pulitezer anul acesta nu își au și ele rostul lor. La urma urmei, autoarea n-a fantazat chiar de capul ei: a consultat reputați seismologi, a conspectat literatură de specialitate din publicații reputabile, a discutat cu persoane oficiale din serviciile federale și naționale de prevenire a riscurilor seismice.

    Rolul unor astfel de articole, după părerea mea, este alertarea publicului referitor la gradul său de pregătire și educație seismică.

    Vreau să afirm foarte clar că armele nu ucid oameni – degetul care apasă pe trăgaci este adevăratul criminal.

    Similar, cutremurele nu ucid oameni, ci clădirile prost construite și nereparate la timp (exclud aici victimele produse de tsunami).

    Fiecare țară are un cod de construcții, bazat pe primordialitatea clădirii respective (grad 0, grad 1 etc.) și harta intensităților seismice locale (aceasta este diferită de harta magnitudinii seismice, dar, pe baza datelor colectate de mine, 99% din public nu poate explica diferențele dintre scara Richter și scara Mercalli).

    Când constructorul nu urmează codul național, preferând să taie costurile prin folosirea unui beton mai prost calitativ, bare de oțel mai subțiri și mai puține pentru armături, pereți, tavanuri și planșee mai ieftine și mai subțiri etc., o tragedie este amorsată, gata de declanșare.

    Iar când o construcție proastă adăpostește mulți oameni (cinematograful Scala din București, 4 martie 1977, școli, săli de spectacole, hoteluri ș.a.), pierderile de vieți omenești devin catastrofale.

    Exemplul pe care îl discut cu studenții mei este o fotografie făcută imediat după marele cutremur din Chengdu (China), 12 mai 2008, Mw= 7,9, peste 68.000 victime.

    Practic pe aceeași locație, trei clădiri s-au comportat diferit: două (un hotel, la dreapta, și o grădiniță a protipendadei locale, la stânga) au scăpat neatinse. În mijloc, școala publică elementară Xinjian s-a prăbușit peste cei 660 copii și învățători aflați înăuntru. Peste 200 de copii au fost striviți de cele patru etaje prăbușite.

    Exemple de acest fel se pot multiplica:

    Calamitatea din Haiti, 12 ian. 2010, Mw = 7,0, cu 100.000 – 316.000 morți vs. cutremurul din Chile, 27 feb 2010, Mw = 8,8 (de peste 500 ori mai puternic!), 525 morți. Haiti nu a avut vreodată un cod de construcții.

    Lecția aceasta poate servi și oficialităților române. Știu că există multe clădiri inventariate, mai ales în București, ca un potențial ridicat de prăbușire în caz de un nou cutremur de magnitudinea celui din 1977. Nu știu însă și ce s-a făcut mai departe, după inventariere. Dacă au rămas doar cu bulina roșie pe peretele de la stradă, ele constituie veritabile bombe cu ceas, care vor „imploda” atunci când „degetul naturii” va apăsa pe „trăgaciul vrâncean”.

    • La cutremurul din 1986 (>7 grade) a căzut televizorul de pe masă şi nişte cărți din bibliotecă. Bloc din 1978. Nicio altă pagubă.

      La cutremurul din 1990 (cca 6,7-6,9 grade) abia l-am simțit, stând afară pe un buştean. Au căzut nişte cărți din bibliotecă.

      În Haiti, la un cutremur de cca 7 grade, a căzut tot, până şi Palatul Prezidențial.

    • Ceva vazut de mine la vre-un an dupa aplicare locatarii au dat jos bulina . Acum blocurile respective nu mai au bulina :) (erau mai multe , un tronson intreg )

  7. Voi analiza putin mai detaliat acest articol lasand de o parte elementele de zaristica i de senzatie

    Asadar autorul scrie :

    Predicția unui cataclism natural de tip cutremur trebuie să răspundă simultan la trei întrebări: 1. Când?; 2. Unde? și 3. Cât de mare?

    Toate aceste trei intrebari sunt de natura predictiva si le vom analiza pe rand si cu referire la Romania, care este tara de inters pentru noi:

    a) Unde?
    Vom discuta despre cutremurele vrancene, cutremure cu adancimea focarului la peste 100 km care sunt certe, adica nu avem nici-un motiv sa credem ca focarul vrancean a disparut sau si-a scazut activitatea intrucat datele geofizice permanente il confrma, iata dar ca cel putin pentru Romania focarul vrancean este cert, dar au mai fost cutremure si in alte zone de ex cel din 1901 din Marea Neagra de adancime de 30km si magnitutine 7,2 Richter adica distrugator pentru zonele de litoral limitrofe, dar cu arie de actiune mai restransa decat cea a unui cutremur vrancean de adancime.

    b) Cand ?
    Nu era nevoie de prea multe vorbe ca sa fim convinsi ca fata de un ultim cutremur major, deocamdata, o predictie temporala pe termen scurt este imposibila cum de altfel si pe termen lung.
    De mentionat ca intrebarea normal se pune pentru un seism la care s-a raspuns mai intai la intrebarea unde? motiv pentru care am inceput in aceasta ordine.
    In cazul unei predictii pe termen mai lung putem vorbi insa despre probabilitate de producere a unui eveniment similar, despre peroada de revenire adica putem spune ca dupa un mare cutremur probabilitatea ca sa se produca unul similar este mai mare cu cat creste intervalul de timp si daca ne uitam la datele seismelor vrancene foarte puternice, cu magnitudine peste 7 din istoria noastra :1738 (64) 1802 (36) 1838 (102)·1940 (37) 1977 vedem ca in fapt, aceasta perioada de revenire, cea marcata in paranteze, este variabila fiind intre 30-100 ani (desigur seria de date este foarte scurta dar exista)
    Nota:am eliminat cutremurul din 1986 produs la 9 ani dupa cel din 1977, dar care nu este dupa mine si altii, incadrabil in categoria celor cu magnitudine peste 7 Richter chiar daca la Chisinau a fost intens fiind chiar si victime omenesti !?
    Se vede clar ca un seism major poate apare si dupa 30 ani fata de unul anterior similar si daca introducem in analiza si cutremurul din 1986 la care nu stiu sigur ce s-ar intampla azi cu cladirile cu bulina rosie, vedem ca in Romania putem de acum avea oricand un mare seism fiind la o distanta de 39 de ani de cel din 1977 si 30 ani de cel din 1986.
    Asta nu inseamna ca nu poate fi si mai tarziu cu 1-50 ani, neavand insa curajul sa tin un pariu cu miiza de 1 :100 ca nu se va fi produs pana in sec XXII :)

    c) Cat de mare ?
    Si la aceasta intrebare raspunsul este ca urmatorul seism mare vrancean adica cu magnitudinea peste 7 Richter poate fi de la 7,-7,5 Richter (nu Mw)
    ar mai exista si intrebarea d) si anume:cu ce efecte ?
    Aici raspunsul depinde si de felul in care variaza in timp acceleratia miscarii seismice la suprafata terenului in amplasamentul unei constructii, ca durata, valoare si frecvent si cum se vor distribui acestea pe suprafata tarii si chiar in detaliu pe teritoriul unui oras cum este Bucurestiul, care este natura terenului pe care este construita zona si care sunt caracteristicile mecanice ale constructiilor, adica ceea ce se numeste ingineria seismica, la primele trei intrebari raspunzand geofizica, seimologia .

    Ce este de facut de azi incolo ? Pai ce era si va fi mereu de facut si deja pomenit si de dl Cranganu.
    Ca se inteleaga clar voi fi foare scurt ;
    a) Rezolvarea cladirlor cu bulina rosie dar si a celor care neavand bulina pot fi sensibile(cele cu rigiditati mai mici adica mai inalte) si peste care au trecut cutremurele din 1940 si 1977 cu anume efecte la structura
    b) Controlul respectarii normativelor de protectie antiseismica pentru ce s-a cobnstruit in periada asta tulbure si mai ales infractionala decat cinstita cat si urmarirea din acest punct de vedere si constructiile care azi se proiecteaza . Desigur ma refer la verificarea atat a proiectului cat si a executiei.
    Dar ce spun eu aici stie orice specialist in protectia antiseismica a constructiilor asa cum si ce a spus dl Cranganu si eu in prima parte stie orce geofizician-seismolog. :)

    • Referitor la zona seismică Vrancea, predicțiile sunt și mai dificil de făcut pentru că, pe lângă cele trei întrebări fundamentale, seismologii români se confruntă cu două aspecte adiționale:

      1. Mecanismul de focar, declanșator de cutremure, nu este foarte clar elucidat și majoritar acceptat de specialiștii români. De aici decurge și inexistența unui interval de recurență rezonabil. Am văzut că ați eliminat din seria cutremurelor vrâncene pe cel din 1986, care a avut o magnitudine >7 și a produs și victime. Astfel de măsuri micșorează gradul de încredere în calculele făcute, fâcându-le să capete o valoare pur simbolică.

      Există mai multe modele de focar vrâncean, care ar fi responsabile pentru o situație unică a manifestării epicentrale a cutremurelor. Încă din 1961, Ion Atanasiu a introdus o separare a acestora pe criteriul zonelor de culminație seismică: unele cutremure produc zone de culminație cu dispunere simetrică pe axa nord-est sud- vest (Moldova – Muntenia); altele au centrul de culminație seismică în Moldova, iar altele în Muntenia.

      Cu alte cuvinte, precum multe lucruri din România, și cutremurele sunt unice pe mapamond :-)

      2. Pentru că deși trăim pe plaiurile mioritice de peste 2000 (sau mai mult, depinde pe cine ascultăm), noi, românii, nu am urmat exemplul japonezilor să înregistrăm cu acuratețe și precizie toate manifestările seismice din țară. Paleoseismologii români (dacă există!) trebuie să reconstituie cutremurele vechi în mod indirect, prin intepretarea unor cronici sporadice și imprecise. De exemplu, în săptămâna a treia a postului mare din anul al zecelea a domniei lui Papură Vodă, a fost mare supărare din cer, încât pământul s-a hățânat și a căzut clopotul bisericii din cimitirul cetății Sucevei (exemplu fictiv).

      Un exemplu autentic, dar la fel de simbolic sub raportul informației, cuprinde o descriere a cutremurului din 1802:

      ‹‹Din cauza puternicului cutremur de pământ care s-a produs ieri după masă, între orele 1 și 2, ziua de ieri va rămâne neuitată locuitorilor, pentru că, din pricina puternicelor zguduituri – care,
      din fericire, n-au durat mult și s-au produs ziua – diferite turnuri de biserică și unele clădiri
      mai puțin rezistente s-au dărâmat în parte; partea superioară a turnului Colței, cel mai înalt
      de aici, s-a prăbușit, și nici o casă sau clădire deosebită n-a rămas nevătămată, dar până acum
      nu se cunosc decât câteva cazuri de moarte››… (Hurmuzaki, XIX/1, p. 149).”

      Este binecunoscută falacia trecerii de la intensitatea seismică, aproximată prin distrugeri de case și biserici, la estimarea rezonabilă a magnitudinii și locație epicentrului acelui cutremur. Despre focar, nu putem avea nicio idee din cronica menționată.

      Cu astfel de „date”, nu putem construi o serie temporală solidă, de încredere, pe care să ne bazăm estimările de viitor seismic.

      • Cutremurul din 1986 nu este comparabil cu cel din 1977 si seismologii romani nu au dat M>7 s-a murit in Chisinau prin daramarea unor blocuri ceea ce arata intradevar o conditie speciala de propagare sau un furt masiv de ciment de la betoane. In Bucuresti nu stiu ce morti au fost .Dar daca il punem si pe acela aunci cum am spus din Vrancea cu atat mai mult ne poate veni azi odata ce au venit deja, oricand un cutremur foarte puternic si asta ramane azi adevarat si daca eliminam cazul 1986.
        Ramane ce ati spus si dvs si inependent si eu problema conformarii antiseismice a constructiilor si in unele zone riscuri majore de lichefiere(in 1986 s-a produs asa ceva la un dig de la un depozt de slam)

  8. @Mihaela

    nu exista in presa romana date despre expertiza cercetatorilor japonezi in domeniu

    Experiența japoneză în materie de cutremure este inegalabilă și de aceea sunt foarte surprins de lipsa (dacă este reală!), din presa română, a informațiilor seismice din și despre Japonia.

    Sper că ați remarcat în articolul meu citatul din Hiroo Kanamori :-)

    Datorită poziției sale geografice și geologice (pe marginea Cercului de Foc al Pacificului), Japonia experimentează cele mai numeroase cutremure de pe suprafața Pământului, uneori chiar trei pe săptămână. Ceea ce este mai înfricoșător, este faptul că, în ultimii 1.300 ani, japonezii au consemnat 20 de seisme majore, cu magnitudine 8, adică unul la fiecare 65 ani.

    Chiar și evenimentul descris de Kathryn Schulz în articolul ei, pleacă tot de la o consemnare japoneză: ultimul mare cutremur din zona Cascadia (magnitudine 9) s-a produs pe 26 ianuarie 1700. Pentru că vremea aceea zona Cascadia era populată de triburi fără alfabet (s-au păstrat numai tradiții orale), paleoseismologii au recurs la informații scrise din Japonia: pe 27 ianuarie 1700 s-a consemnat un tsunami (termen japonez!) orfan, adică fără cutremur. Practic, undele seismice au traversat Oceanul Pacific, de la est la vest, în circa 10 ore.

    O viață trăită printre cutremure a creat o adevărată cultură seismică în Japonia. Educația seismică începe din grădiniță și continuă tot restul vieții prin exerciții (unele lunare) de pregătire anti-seismică. De aceea, când vedeți la televizor înregistrări live ale cutremurelor din Japonia, puteți oberva calmul și ordinea care domină comportamentul oamenilor de acolo.

    Dar dacă experții seismici japonezi sunt cei mai buni din lume, cum se explică marea catastrofă produsă de cutremurul Tohoku din 11 martie 2011, care a generat al treilea accident nuclear (Fukushima) din istoria omenirii (după Three Mile Island, Harrisburg, Pennsylvania, și Cernobâl, Ucraina) și a dus la moartea a peste 27.000 persoane?

    Până în martie 2011, Japonia era mândră de sistemul ei de apărare anti-tsunami. Digurile de 10 m înălțime acoperă o treime din țărmurile Japoniei, sunt mai lungi decât Marele Zid Chinezesc, au costat miliarde de dolari și au tăiat vederea la ocean.

    Totuși, pe baza principiului precauțiunii, costurile digurilor au fost considerate un preț modest care trebuia plătit pentru eliminarea amenințărilor tsunami, care au costat multe vieți în ultimele sute de ani.

    Și atunci, ce s-a întâmplat rău?

    Minunații experți seismici japonezi au greșit de patru ori atunci când au produs harta hazardurilor seismice ale Japoniei:

    1. Au folosit modele fizice incorecte pentru procesele de falieire, răspunzătoare de declanșarea cutremurelor din zona Japoniei;

    2. Au făcut presupuneri proaste despre care falii sunt prezente și active, cât de repede se acumulează deformarea de-a lungul acestor falii și cum se va elibera stressul seismic acumulat. S-au focalizat pe trei scenarii posibile (zonele Nankai, Tonankai și Tokai), neglijând zona Tohoku.

    3. Au folosit date proaste: incomplete sau/și prost intrepretare. Uneori, nu au avut date deloc;

    4. S-au bazat prea mult pe hărțile existente cu geohazarduri. Acele hărți indică doar probabilități de apariție a unui cutremur. Evenimente rare pot produce zguduiri mai puternice fără să invalideze o hartă existentă.

    Cutremurul din martie 2011 a fost un puternic duș rece pentru seismologii japonezi, un Waterloo seismologic japonez.

    Despre activitățile seismologilor japonezi și evenimente seismice din zonele pe care le-ați mentionat, au scris:

    Seth Stein and Jerome Stein, Playing against Nature – Integrating Science and Economics to Mitigate Natural Hazards in an Uncertain World, 2014, American Geophysical Union & Wiley.

    http://www.wiley.com/WileyCDA/WileyTitle/productCd-1118620828.html

  9. Am ramas si voi ramane mult timp uimita pentru ELEGANTA , PROMPTITUDINEA si PROFESIONALISMUL DESAVARSIT , ce atinge o mare parte din problematica subiectului abordat, iar multumirile mele modeste sunt si vor fi mereu prea putine…

    Poate exagerez, desi nu va impartasesc unele conceptii ale articolelor dumneavoastra, consider ca revistele de specialitate din Romania , ca si factori de raspundere din domeniul cercetarii de la noi, sunt intr-o mare eroare daca nu tin cont de expertiza dumneavoastra profesionala , stimate domnule Profesor Cranganu !
    Un prim pas am observat ca l-a facut revista „Stiinta si Tehnica”, ce v-a gazduit superbul articol :
    „CE ESTE ANTROPOCENUL ?”, in editia de martie a prestigioasei reviste !
    Sincer, va marturisesc ca, in masura timpului dumneavoastra pretios, v-as dori invitat pe la majoritatea liceelor din tara de la noi, unde sa tineti conferinte si prelegeri adolescentilor, ce sunt convins ca ar umple salile festive pretutindeni !
    Pacat ca acest obicei, de a invita „intelepti” ai Stiintelor si Umanioarelor s-a cam pierdut…

    Cu admiratie mereu !

    • Vă mulțumesc pentru aprecierile făcute.

      Credința mea de profesor este să împărtășesc cât mai multe și să educ cât mai bine pe cei care mă citesc.

      Colaborarea cu S&T a fost inițiată de dl. director Marc Ulieriu și prevede, în principiu, publicarea unui articol în fiecare lună.

      Următoarea mea contribuție se intitulează „Terra, Theia și formarea Lunii” și cred că va apărea luna aceasta.

  10. Am o intrebare dl Cringanu. Israelul detoneaza 40 de tone de tnt la anumite perioade pentru a elibera anumite tensiuni pe falia siriano africana. Daca este corect procedeul de ce nu-l folosesc si altii? Este posibil sa fie util la o anumita structura geologica a zonei? Practic ei produc un cutremur in jur de 4 pe scara Rihter pe care il anunta din timp.

    • Ideea eliberării stresului acumulat de-a lungul unei falii este relativ veche și s-a încercat în mai multe locuri.

      Detonarea de explozibil este una dintre metodele de de-tensionare și trebuie monitorizată cu mare precizie pentru depistarea unor posibile „efecte secundare”.

      În California, de-a lungul faliei San Andreas, s-a testat lubrifierea unor porțiuni mai tensionate ale faliei prin injectare de slick water (apă cu reducători de fricțiune, exact ca în cazul fracturării hidraulice).

      Problema principală a unor astfel de metode de atenuare a riscului seismic este că niciodată nu știi unde dai și unde crapă mai apoi.

      Să ne gândim că lubrefierea unor falii de mare adîncime din fundamentul statului Oklahoma, prin injectarea unor ape industriale uzate și a unor ape de zăcământ, a avut efecte contrare celor scontate în California: micro-seismicitatea locală din Oklahoma a crescut simțitor, opinia publică a dat imediat vina pe fracturarea hidraulică (!?!) și activitatea de injectare a trebuit să fie redusă, după care numărul cutremurelor a scăzut la fel de simțitor.

      În cazul cutremurelor produse de subducție – Vrancea,Cascadia, Cercul de Foc al Pacificului etc. – nu se cunosc, deocamdată, măsuri eficiente de de-tensionare a stresului seismic.

  11. Există două fenomene geologice, greu de controlat, care amplifică teribil forța distrugătoare a unui cutremur și fac, din nou, futilă orice predicție:

    1. Lichefierea terenului de fundare.

    Când roca de bază, în care se așează fundația, este formată din paleo-mâluri (precum terenurile de pe terasele inferioare are rîurilor) sau nisipuri argiloase, slab consolidate, caracteristice zonelor loessoide, lacustre, deltaice et.c, zguduirile produse de cele patru tipuri principale de unde seismice (P, S, R și L) transformă aceste pachete de roci în pachete de gelatină. Urmează, de regulă, alunecări de teren masive, scufundarea fundației, smulgerea și răsturnarea pe o parte a întregii construcții.

    Articolul premiat Pulitzer face o bună descriere a acestui geohazard, pentru că un eventual mega-cutremur în zona Cascadia va declanșa alunecări de teren în întreaga regiune: Circa 30.000 astfel de alunecări vor avea loc doar în Seattle, aflat geologic într-o poziție nefavorabilă pe aluviuni ale golfului Puget Sound. 15% din tot Seattle este construit pe terenuri lichefiabile, inclusiv 17 grădinițe și 34.500 locuințe.

    Din nefericire, fenomenul de lichefiere a terenurilor de fundație produse de cutremure a distrus clădiri în Mexico City 1985, Japonia (Niigata, 1964; Kobe, 1995), Alaska 1964, California (Loma Prieta, 1989), Noua Zeelandă 2010 ș.a.

    În România, am participat, ca inginer geotehnician, la proiectarea fundației Sălii Sporturilor din Vaslui și a celor patru piloane ale podului de la Crasna peste râul Bîrlad. În ambele cazuri, am depistat, prin foraje, existența unor depozite de paleo-mâluri, depuse de râul Bârlad, care faceau improbabile supraviețuirea respectivelor construcții. Am dispus măsuri geotehnice corespunzătoare și, slavă Domnului, ambele construcții stau și azi pe fundațiile lor.

    2. Amplificarea undelor seismice

    Sedimentele moi și nisipurile slab consolidate tind să amplifice undele seismice și să creeze mai multe și mai puternice zguduiri, respectiv mai multe distrugeri materiale.

    Exemple: Mexico City 1985; bazinul Caracas 1967

  12. Să înțelegem că opinia dumneavoastră de geofizician tinde să încline balanța pentru un scenariu orfan (pentru că nu s-a produs încă un cutremur cu consecințele prevăzute de jurnalista respectivă în anul următor publicării articolului). Care exagerează apocaliptic urmările unui posibil eveniment natural.Ok.

    Dar parcă directorul din anii 1970 ai USGS a fost tot un geofizician
    . Kramer cotnra Kramer..;).

    Scenariile de tip black swan, nu pot fi prevăzute. De acord.

    Dar care e alternativa pe care o susțineți oarecum indirect, e să așteptăm liniștiți următorul cutremur major, deoarece cel mai probabil nu o să se producă în timpul vieților noastre. Oops. Atunci există o problemă.

    Cel mai probabil, dar cu toții știm că e o predicție improabilă, deoarece nu e așa, cutremurele majore sunt greu de prezis foarte de acord.

    Și atunci de ce atîtat frămăntare…împinsă de alți geofizicieni nord-americani în zona bussines sau în partea civilă a societății-privind concepte de open-data a inovației în zona dezvoltării sistemelor de culegere a datelor seismice și sistemelor de monitorizare și alarmare precoce. Sau a diferitelor studii făcute de companiile de asigurări care vorba aia trebuie să se asigure că încasează mai mult decît ar trebui să plătească..că e vorba de profitabilitate…Ț

    http://earthquake.usgs.gov/monitoring/netquakes/
    http://quakeapp.com/
    http://assets.ibc.ca/Documents/Disaster/IBC-Earthquake-Economic-Study-Summary.pdf
    ….

    Mai multe opțiuni, printre care, să doarmă liniștiți, că doar geofizicienii bineintenționați de talie internațională ne asigură că sunt doar scenarii orfane…
    să inoveze…ouups un roman în echipa Sensequake.com… Costin Bădescu..

    Premiul Pulitzer a fost meritat din plin de către autoare, dle Crînganu cu toată polemica aferentă, pentru că munca unui jurnalist este să sensibilizeze opinia publică în privința unui fenomen emergent social sau a unei posibil scenariu care poate afecta o societate, cu toată subiectivitatea aferentă. Bun, e adevărat alte studii făcute de profesioniști sunt mai puțin mediatizate tocmai pentru că audiența e mai redusă .Gen http://www.medicalnewstoday.com/articles/237093.php

    Premiilepentru științe, se oferă în asociații..gen GSA unde geofizicienii acordă altor geofizicieni recunoașterea aferentă…;)

    Și pentru că suntem în zona științelor (in)exacte și a scenariilor orfane.

    Katrina.
    Un scenariu invers.
    Catastrofă anunțată.
    Scenariu orfan îmbrățișat.

    http://www.pbs.org/wgbh/nova/earth/predicting-katrina.html

    • Problema acestor predicții a fost abordată într-un film artistic, The Mothman Prophecies. Și concluzia filmului e mai degrabă pesimistă: nu folosește la nimic predicția dezastrelor.

  13. @abc

    Ați atins un punct sensibil: autoarea a descris, cu talent, un eveniment de tip lebădă neagră. Și de aici s-a creat un amestec exploziv de știință „orfană” (lipsa termenului incertitudine din articolul de bază), emoții și anxietate.

    Am indicat ca referință proxy scenariul radiofonic din 1938 al lui Orson Wells, „Războiul lumilor”, care a creat o panică legendară. Și după publicarea scenariului doamnei Schulz, s-a produs oarecare panică: oameni care planificaseră să se mute în nord-vest au renunțat, alții s-au grăbit să se mute de acolo de teama prezumtivului mega-seism.

    http://www.oregonlive.com/pacific-northwest-news/index.ssf/2015/07/quake_tsunami_experts_advise_n.html

    Însăși autoarea, la o săptămână de la publicarea articoluli original, a revenit cu un soi de erată, citând alți experți seismologi, care au încercat să-i mai tempereze elanul publicistico-senzaționalist. Printre altele, cea mai importantă informație – care nu apare în versiunea inițială – este că mega-cutremurul așteptat în zona Cascadia nu este overdue (întârziat):

    You’re not overdue for an earthquake until you’re three standard deviations beyond the mean”—which, in the case of the full-margin Cascadia earthquake, means eight hundred years from now.

    http://www.newyorker.com/tech/elements/how-to-stay-safe-when-the-big-one-comes

    Dincolo de toate aceste aspecte publicistico-senzaționaliste, rămâne întrebarea principală: Ce-i de făcut?

    Un prim răspuns l-am dat deja: cutremurele nu omoară oameni, ci clădirile prost făcute, prost reparate sau prost întreținute. Gândiți-vă la povestea celor trei purceluși, care vor să scape cu viață de amenințarea lupului. Unul își face o casă de paie, altul o casă de lemn, doar al treilea își face o casă de piatră. Și când vine lupul cel rău și flămând, aka mega-cutremurul, cine va fi salvat?

    Mai este un aspect important legat de atenuarea geohazardurilor seismice: alocarea fondurilor publice.

    Și aici, o analiză calmă, fără inserturi emoționale, trebuie făcută de specialiști, nu de ziariști în căutare de subiecte premiabile Pulitzer.

    În SUA, începând din 1812, cutremurele au produs în medie circa 20 morți pe an. În 1996, infarcturile cardiace au produs 733.834 decese, cancerul – 544.278 decese, accidentele rutiere – 43.300 decese, SIDA -32.655 decese, sinuciderile – 30.862 decese ș.a.m. d.(Stein and Stein, 2014, p. 12).

    Dacă ați fi un legiuitor, însărcinat cu alocarea banilor publici, aceste numere v-ar constrânge deciziile.

    Cutremurele produc și daune materiale, este adevărat. Deși cutremurul din California din 1994 (Northridge) nu a fost prea mare (magnitudine 6,7), el s-a produs în zona puternic populată a Los Angeles-ului. S-au înregistrat 58 morți și $20 miliarde daune materiale. Cu toate acestea, aceste daune reprezintă doar 10% din pierderile anuale ale SUA datorate accidentelor rutiere.

    Cred că putem obține mult mai bune rezultate, inclusiv în România, dacă politica geohazardurilor (seismice, inundații, alunecări de teren etc.) va deveni intersecția a trei domenii specializate: geoștiințele (pentru evaluări) + ingineria (planificarea și implementarea măsurilor de ameliorare/atenuare) + științele economice (pentru analiza costuri/beneficii).

  14. OFF-TOPIC

    Fracturarea hidraulică conduce la reduceri dramatice a emisiilor de CO2 în Statele Unite

    În 2015, în Statele Unite, emisiile de dioxid de carbon produse prin generarea electricității au fost cele mai mici din 1993.

    Emisiile de CO2 din termocentrale au totalizat 1.925 milioane tone în 2015, cele mai mici din 1993 și cu 21% sub nivelul emisiilor din 2005.

    Cauza principală?

    Conform U.S. Energy Information Administration (EIA), în Statele Unite a avut loc o schimbare majoră în sursele de generare a electricității.

    Datorită creșterii masive a producției de gaze de argilă prin metoda fracturării hidraulice, Statele Unite folosesc tot mai puțin cărbune drept combustibil în termocentrale.

    Gazele de argilă au contribuit cu 68% la reducerea emisiilor americane de CO2. Este, se poate întrevedea, o cale sigură pentru SUA să-și mențină promisiunile făcute anul trecut la mitingul de la Paris.

    Carbon dioxide emissions from electricity generation in 2015 were lowest since 1993

  15. Consolidarea clădirilor cu bulină. Ce soluții au candidații la Primăria Capitalei

    În seara aceasta, postul TV Digi24 a găzduit o dezbatere între trei candidați la Primăria Capitalei (Gabriela Firea, Robert Turcescu și Nicușor Dan).

    Am ascultat cu atenție părerile prezumtivilor primari și am reținut următoarele:

    – În cazul unui cutremur cu magnitudine 7, numărul victimelor poate ajunge la 50.000;
    – Există 350 clădiri cu risc seismic 1 (cel mai mare);
    – Lista completă a clădirilor din București, încadrate în 4 grade seismice diferite, cuprinde 2.400 imobile
    – Din 1990 până în 2016 s-au consolidat de către primărie doar 13 imobile, adică jumătate imobil pe an.
    – Consolidarea unor clădiri ar costa mai mult decât construirea unora noi.

  16. La o re-citire mai atentă a articolului premiat Pulitzer, am identificat o altă sursă de panică a populației din zona Oregon – Washington:

    Cu 45 de ani in urmă, nimeni nu știa că există zona de subducție Cascadia.

    Cu 30 de ani în urmă, nimeni nu știa că zona de subducție Cascadia a produs vreodată un cutremur.

    Până în 1974, statul Oregon nu a avut un cod seismic pentru construcții.

    Până în 1994, puține locuri din zona amenințată de „really big one” au avut coduri seismice prin care clădirile să reziste la un cutremur cu magnitudine 9.

    Majoritatea clădirilor din zonă au fost construite înainte de 1994.

    75% din toate construcțiile statului Oregon nu au fost proiectate pentru a rezista unui mega-cutremur în zona Cascadia.

    Morala (mea): Cine nu are geofizicieni seismologi, să și-i cumpere cât mai repede.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Constantin Crânganu
Constantin Crânganuhttp://academic.brooklyn.cuny.edu/geology/cranganu/
Constantin Crânganu este profesor de geofizică și hidrogeologie la Graduate Center și Brooklyn College, The City University of New York. Domenii conexe de expertiză: inteligență artificială, schimbări climatice, geologia petrolului. Între 1980 și 1993 a fost asistent și lector de geofizică la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Facultatea de geografie-geologie. În 1993 a fost declarat câștigătorul primului concurs național din România post-comunistă pentru prestigioasa bursă Fulbright oferită prin concurs de Congresul SUA. În calitate de Fulbright Visiting Scientist la University of Oklahoma el a efectuat cercetări fundamentale și aplicative despre suprapresiunile din bazinele sedimentare, fluxul termic și căldura radioactivă din crusta terestră, identificarea stratelor cu conținut de gaze în gaura de sondă, exploatarea printr-o metodă personală a zăcămintelor neconvenționale de hidrați de metan etc. După mutarea în 2001 la City University of New York, profesorul Crânganu a început o nouă direcție de cercetare: implementarea metodelor de inteligență artificială în studiile de petrofizică și hidrogeologie. Pentru activitatea sa în acest domeniu de pionierat a fost nominalizat la ENI Awards 2012 și a primit o ofertă din partea editurii Springer de a publica o carte reprezentativă pentru acest domeniu cutting-edge. Cartea, intitulată Artificial Intelligent Approaches in Petroleum Geosciences, a apărut în 2015. În 2018, a primit pentru a doua oară titlul de Fulbright Scientist (o performanță foarte rară) și a desfășurat activități de cercetare la fosta sa Universitate din Iași. Ultimele cărți publicate sunt Reflecting on our Changing Climate, from Fear to Facts: A Voice in the Wilderness, Cambridge Scholars Publishing, hard cover, 2024; Artificial Intelligent Approaches in Petroleum Geosciences, 2nd ed., Springer Nature, 2024. ___________________________________________________________________________________ DISCLAIMER: Profesorul Constantin Crânganu nu lucrează pentru, nu oferă consultanță, nu deține acțiuni și nu primește finanțare de la nicio companie sau organizație care ar putea beneficia de pe urma acestui articol și nu a dezvăluit nicio afiliere relevantă în afara poziției sale academice.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro