Home » Cultura »Politica & Doctrine »Reactie rapida » Citesti:

Un sacrilegiu: Anteniada, Lucia Hossu Longin si extincţia inteligenţei morale

Vladimir Tismaneanu august 12, 2014 Cultura, Politica & Doctrine, Reactie rapida
36 comentarii 4,906 Vizualizari

Este dincolo de ceea ce mintea mea poate pricepe. Dupa ce a comparat procesul lui Adrian Nastase cu acela al lui Iuliu Maniu, autoarea sfasietorului serial “Memorialul durerii”, reper esential al constiintei istorice romanesti, recidiveaza. Nu se mai poate spune ca este un simplu derapaj verbal ori o alunecare retorica. De data aceasta, Lucia Hossu Longin chiar vrea sa-si distruga imaginea de jurnalista anticomunista comparand “Antena 3″, un post de televiziune dedicat linsajului, calomniilor si, iata, instigarii la violenta, cu ceea ce-a fost si ramane o icoana a memoriei democratice romanesti, postul de radio “Europa Libera”. Este nu doar o impostura si o aberatie, ci si o uzurpare simbolica in raport cu care nu avem dreptul sa tacem.

Aceasta comparatie tine, nu incape indoiala, de ceea ce Andrei Plesu numeste obscenitatea publica. Este obscen sa compari o lada de gunoi malodorant cu un buchet de flori de primavara. Este obscen sa compari infamia dezinformarii deliberate cu asumarea informarii obiective ca suprema misiune. Este obscen sa compari mercenarii fara urma de rusine cu profesionistii onesti care, riscandu-si vietile, au ajutat aceasta natiune sa nu ramana complet claustrata in pestera propagandei imbecilizante. Asa se explica ura viscerala a a regimului si a lacheilor sai pentru “Europa Libera”, insalubrele campanii purtate in paginile revistelor gen “Saptamana”, “Flacara” si “Luceafarul” (in perioada Nicolae Dragos, apoi Nicolae Dan Fruntelata in tandem cu Mihai Ungheanu). Dan Voiculescu a fost coleg de institutie (Securitatea) cu cei care urzeau acele campanii. Imperiul sau mediatic s-a nascut din conturile securiste. “Antenele” isi afla ereditatea in propaganda de tip securist a jandarmilor culturali.

http://www.europalibera.org/content/article/25456922.html

Este, trebuie spus, obscen sa compari ceea ce intreprind autorii noii mineriade, corect descrisa drept anteniada, cu demersul demistificator si emancipator al “Europei Libere”. Aceasta comparatie jigneste in chip odios memoria Monicai Lovinescu si a lui Virgil Ierunca, a lui Noel Bernard si a lui Vlad Georgescu, a lui Max Banusch si a lui Emil Georgescu, a lui Nicolae Stroescu Stanisoara si a lui Cornel Chiriac. Traditia “Europei Libere” apartine panteonului onoarei. Comparatia la care recurge Lucia Hossu Longin este, asadar, un sacrilegiu.

Sper ca dl Emil Hurezeanu, fost director al “Europei Libere”, va reactiona prompt pentru a taxa aceasta ignominie asa cum se cuvine. Merita citate cuvintele criticului Mircea Morariu care scrie pe blogul sau din “Adevarul”: “Comparaţia făcută de doamna Hossu nu este numai o sminteală. E o ofensă nemeritată. La adresa unor oameni, a unei realităţi, a bunului-simţ. La adresa adevărului însuşi.”

Da, e vorba de o enormitate care desfide ratiunea si indica extincţia inteligenţei morale.

PS: Poate ca nu este inutil sa reamintesc aici faptul ca doamna Lucia Hossu Longin a fost secretar general al Institututului pentru Investigarea Crimelor Comunismului din Romania (IICCR), intre 2005 si 2010, functie remunerata in care a colaborat cu domnii Marius Oprea (presedinte) si Stejarel Olaru (director general). Numirea echipei Oprea-Olaru-Lucia Hossu a fost facuta de catre premierul Calin Popescu Tariceanu. Apropiata de PNL, Lucia Hossu a fost nominalizata, din cat tin minte, pentru in loc in Colegiul CNSAS (nu l-a obtinut). A fost membra in CA al TVR, tot din partea PNL. In 2014 si-a exprimat dezamagirea in raport cu Crin Antonescu. In noiembrie 2013, dupa acordarea premiilor de catre o asociatie condusa si controlata de Lucia Hossu Longin, “Asociaţia Profesioniştilor de Televiziune din România’, criticul Mircea Morariu o descria drept o “realizatoare obscură, dar asiduă şi de un oportunism impecabil de panegirice ceauşiste (Omagiul ţării conducătorului iubit, Oameni ai crezului revoluţionar, Eroi ai libertăţii şi ai speranţei) în Televiziunea Română din ultimii ani ai dictaturii, respectiva doamnă şi-a lepădat instantaneu tovărăşia, reuşind ca la începutul anilor ’90 să păcălească pe toată lumea.” Intre cei premiati se numarau Dana Grecu, Victor Ciutacu, Alessandra Stoicescu si Mihai Gadea…

http://adevarul.ro/entertainment/tv/sarutul-mortii-1_5281fba9c7b855ff56e76249/index.html

Versiune largita a articolului aparut in editia online a ziarului “Evenimentul zilei”:

http://www.evz.ro/anteniada-lucia-hossu-longin-si-extinctia-inteligentei-morale.html

Despre tristele derapaje ale doamnei Hossu Longin am mai scris aici, pe “Contributors”:

http://www.contributors.ro/cultura/metamorfoze-si-abdicari-lucia-hossu-longin-si-banalizarea-raului/

Inteleg ca dl Stejarel Olaru, numit de PNL, azi partid de opozitie in Romania, este in continuare secretar de stat in MAE:

http://www.mae.ro/node/17899

Dl Marius Oprea, sef de departament in IICCMER, numit de dl Andrei Muraru, azi consilier personal al d-lui Klaus Iohannis, presedinte al PNL si candidat oficial al ACL, si-a anuntat recent demisia din PNL pe care il considera remorcat de Traian Basescu. Inteleaga cine poate! Despre dl Oprea:

http://www.contributors.ro/reactie-rapida/ce-s-a-petrecut-cu-marius-oprea-reflec%c8%9bii-despre-o-prabu%c8%99ire-morala/

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , , , , , , , , , , ,



Currently there are "36 comments" on this Article:

  1. catperson spune:

    D-le profesor,

    Oricat de tristi si / sau revoltati, noi, cititorii dvs. (care urmaream cu religiozitate Memorialul Durerii), avem o explicatie in ceea ce-o priveste pe d-na Longin: poate domnia sa nu s-a simtit suficient laudata / gratificata / premiata pt acel demers de exceptie ( noi va vom multumi mereu, doamna, pt ce-ati facut acum 2 decenii!), si, om cu pofte si slabiciuni, ca noi toti, tinteste vreo functie importanta, vreo ambasada suculenta, etc. Si cum s-o obtina altfel de la actualii guvernanti, urmasi in fapta si simtiri ai celor demolati cu ocazia acelui serial, decat cu aceste obscenitati repetate?! Doar doar or intelege AIA ca domnia sa are alte optiuni acum, ca li se alatura trup si suflet, etc.
    Pe cat de banal si trist, pe-atat de ingretosator. Sa bifam si sa trecem mai departe.

  2. Radu spune:

    Intrebari: Ce a apucat-o? A fost platita? Este o boala de batranete? Ne-a mintit in tot acest timp privind perspectiva ei politica?

    De ce a facut acest viraj de 180 de grade?

    • Grammaticus spune:

      Da, ne-a mintit tot timpul. Este o simpla oportunista. Nu e cazul si locul sa scriu aici de acel serial nu a fost bun.

  3. victor L spune:

    Cind o vezi pe dna Longin plingind si la mormintul lui Iuliu Maniu, dar si la usa puscariei dupa Bombonel si Felix dati-mi voie sa nu fiu mizericordios, ci sa-i adresez dnei apelativele folosite de gardienii inchisorilor comuniste arestatilor politici.

    • Gore' spune:

      Foarte buna ideea. Sa vada ca nu sunt singurii capabili.

      • victor L spune:

        Si foarte perspicace esti in a ma urmari.
        Dar eu le spuneam in gind doar, daca poti sa realizezi ce inseamna asta. Ca oricum nu te cred un Sfint, nici pe tine si nici pe madam Longin.

  4. eu****** spune:

    Nu mai este o greseala, nu este prostie!

    Femeia asta a ajuns pe lista de plata a tovarasilor.
    Scopul lor: discreditarea tuturor celor care odata au condamnat comunismul!
    Longin a fost tintita si lovita de focurile comunistilor!

    Tintele comunistilor sunt persoanele care au avut pozitii publice si au condamnat comunismul.
    Aceste persoane sunt re-inregimentate si compromise – este taman ca in experimentul Pitesti. Dureros de trist ca oamenii nu pot rezista!

    • bugsy spune:

      deci un fel de “friendly fire”!

    • MadameDuRecamier spune:

      Fiti, domnilor seriosi cu “tinte” si friendly fire”. Femeia organiza spectacole omagiale gen Cintarea Romaniei, alaturi de alti vajnici iubitori de felixism de azi.

      Asta-i una din problemele romanilor, idolatrizeaza false valori. Iar cind acestea devin prea evident cirpe, le cauta scuze. E din seria, “a furat, dar a facut si pentru noi”.

      Ne mai luminam si noi cindva?

  5. dan spune:

    Nu cred ca trebuie sa ne miram prea tare,jurnalistii dupa aproximativ 10 ani de democratie s-au ” prins” ca de fapt jurnalismul nu se face cu inima atata timp cat au facturi ,taxe,impozite de platit.
    ,asa ca scriu cum li se dicteaza de catre conducere,vezi rasturnari de situatie spre exemplu la domnul Hurezeanu care dupa ce ne-a incantat urechile atatia ani la Europa Libera a putut face emisiuni la un securist ca Vantu impreuna tot cu un anticomunist dizident numit Dinescu.
    Cred ca domnul Hurezeanu este un caz si mai revoltator avand in vedere educatia si faptul ca a trait in Germania multi ani .
    Putem pune pe lista rusinii pe Bogdan Ficeag ,regretatul Octavian Paler si multi altii de la Romania Libera.
    Tot mai putini jurnalisti anticomunisti au ramas cu coloana vertebrala dreapta dupa atatia ani dar din pacate sunt repere pentru tot mai putini .

  6. Gamma spune:

    Exista extrem de putini oameni in Ro care mai au coloana vertebrala . Probabil sunt doar cateva sute /mii . Am ajuns sa stimez cartilaginosi ca dl Basescu ( care sufera si el ca tot romanul de sindromul ciupitului din averea publica , mai mult sau mai putin legal – vezi vestita casa din Mihaileanu ) . Imi face greata atat prostia manipulatilor cat si imoralitatea si ipocrizia manipulatorilor dar n-am ce face .Am ajuns sa ma consolez spunandu-mi ca omul ca specie este mult prea tinar si ca e de asteptat un astfel de comportament intr-un stat neevoluat ca al nostru .

  7. victor/victoria spune:

    Cazul Longin sau Zoe Petre este destul de greu de elucidat. Daca mergi pe varianta unui oportunism amoral si amnezic atunci trebuie sa admitem logic ca un astfel de comportament nu se poate dezvolta la un suflet randuit si o minte educata pe masura. Ceva putred trebuie sa existe. Dar in cazul Longin te intrebi atunci cum e posibil dupa ce intervievezi o Elisabeta Rizea, un Ticu Dumitrescu, un Coposu, s.a., dupa care sari isteric si-l aperi pe unul care a servit umil si fara scrupule chiar regimul si institutia ce-i asasina fizic si moral pe cei despre care era vorba in Memorialul durerii; sau il compari pe un borfas de drept comun, Adrian Nastase, cu Iuliu Maniu despre care sustii in mai multe episoade ca a fost unul dintre cei mai buni romani ce i-am avut. Un smenar de termopane si imobiliare e comparat cu un model de fiinta umana. Este clar ca avem un contrast prea mare aici si singura explicatie ar fi un delirium tremens sau un accident vascular. Evident ca nu e cazul. Madama in chestiune e perfect constienta de ce zice si face. De aceea inclin sa cred ca ea este un caz de agent/agitator tinut in stare latenta de continuatorii fostei Securitati si “trezita” la momentul oportun. Din cate stiu “trezirea” a avut loc inainte de incidentul cu Nastase, prefacutul sinucigas. Un argument in sprijinul acestei ipoteze este si faptul ca pe timpurile gri Longin a fost o pre-naltatoare de geniu carpatin.
    Ramane de stabilit ce misiune are. Spun misiune pt. ca e destul de evident ca are una, iar acest lucru se observa din similaritatea comparatiilor idioate pe care le face: Nastase/Maniu si Antena/Europa Libera. Ea isi foloseste eficient si calculat imaginea de anticomunista si luptatoare pt. dreptate castigata cu Memorialul Durerii si acum o foloseste punand echivalenta intre abject si excelenta cu intentia nu de a macula pe cea din urma ci de a-i fura simbolul si a-l atribui obscen primului.

  8. Gore' spune:

    E trist. Toata stima celor care isi inteleg varsta si stiu sa se retraga la timp, inainte de a deveni penibili.

    • Lupul Monarhist spune:

      Nu cred ca in acest caz este o problema de varsta… d-na Loghin nu este acrobata la circ, surfer profesionist sau gimnasta. Este jurnalista sau cel putin asa pretinde. Prin urmare, in cazul nefericit al comparatiei Antenei 3 cu Europa Libera este vorba de o problema de discernamant (mai bine spus lipsa de discernamant).

  9. RazvanM spune:

    Comunismul si-a atins totusi tinta prin generatiile de oameni fara repere morale pe care le-a creat. Este trist sa-i vedem pe actualii pensionari, parintii sau bunicii nostri, cum cersesc simpatie de la un televizor si de la niste personaje fictive.
    Actorul cu halat de medic din reclamele la pasta de dinti, transformat intr-un model de onestitate cu costum, cravata si ochelari in studiourile televiziunilor “de stiri”, vinde satisfactie unor batrani pe langa care a trecut viata. Ceea ce fac bisericile de sute de ani cu succes imita acum personajele Antenelor.

    Multi oameni care nu cunosc realitatile romanesti au inca tentatia sa spuna ca manipularile reusesc doar la prosti. Eu cred ca manipularile reusesc foarte bine la oameni care au trait intr-un mediu unde reperele morale au fost distruse. Oamenii astia nu-s prosti, este simplist sa spunem asta. Sunt oameni care au trait in frica de turnatorii de langa ei sau oameni care au ales sa toarne pentru a trai. Sunt oameni care toata viata lor au muncit intr-o singura fabrica, iar acea fabrica a dat faliment dupa 1990. Tineretea si-au petrecut-o intr-un mediu urat, trist, inchistat, iar acum vad o realitate in care un salariat tanar castiga de 3 ori, de 5 ori mai mult decat ei. Cineva este vinovat pentru tineretea trecuta, cineva este vinovat pentru anii furati, pentru munca lor risipita prin furt si distrugere. Cine?
    Cine dintre acesti batrani poate spune cu mana pe inima ca nu a facut rau altora? Cine poate spune ca nu a furat, precum o faceau majoritatea? Cine poate spune ca nu a tras chiulul, ca nu a facut parte din cei 3 angajati pe jobul unuia singur? Ca nu a fost manipulat sa faca greve, fiind o simpla unealta pentru falimentarea fabricii unde lucra?

    Asadar vorbim de traume profunde. Furtul nu mai este atat de grav daca omul simplu poate fi facut sa se identifice cu hotul – mancator de salam, bautor de un pahar de vin alb cu familia, parinte cu copii, care a avut veceu in fundul curtii etc. Pe de alta parte avem dusmanul, exploatatorul care este dezumanizat propagandistic, este doar un element, declasat, un basist, asezat propagandistic in imagini pe fundal negru, cu dintii ascutiti si cu ranjet Photoshopat cat mai urat.

    Despre Lucia Hossu-Longin: am vazut oameni care se pot schimba mult in numai cativa ani. Sau poate ca nu se schimba, doar au niste repere morale diferite.

    • Gore' spune:

      “Cine poate spune ca nu a tras chiulul, ca nu a facut parte din cei 3 angajati pe jobul unuia singur?”
      S-a schimbat ceva in acest sens, acolo unde angajatorul este statul roman? Poate dimensiunea furtului, care acum nu mai e la nivel de surubelnita – acum se “praduieste” toata fabrica de unii si bucatile mici de altii!
      De multe ori am senzatia ca predomina in jurul meu domnia “jmecherilor”, tupeistilor si impostorilor. Poate ca la un moment dat ne vor explica reprezentantii partidelor democratice de ce in continuare e determinant carnetul de partid, in detrimentul competentei, de ce este inca posibil ca o secretara, un sofer, un tractorist sa devina peste noapte sefi de institutii, cu patalamale luate de “fabricile” de profil. Abia dupa aceea pot sa ne spuna cat de mult isi doresc ei binele tarii.

  10. Lupul Monarhist spune:

    În astfel de situații corectitudinea politică vis-a-vis de declarațiile d-nei Longin trebuie lăsată deoparte. Nu este doar o gafă, pentru că jurnalista cu pricina recidivează. Stimabila confirmă lipsa de perspectivă la purtător. Este o persoană consecvent prostuță din multe puncte de vedere, a cărei lume -aceeași cu a celor care demonstrează “spontan” la Cotroceni – a început să se sfarme. Yes, she is a silly one!

    • it_s__not_news spune:

      Nu aveti dreptate. Doamna in cauza este o “fripturista”, actiunile ei nu pot fi explicate decit prin:
      1/ senilitate (inca nu e cazul)
      2/ calcul meschin (for sure)

      Prostia nu ne-ar deranja. Lipsa de notocord este ceea ce ne deranjeaza.

  11. sbyx spune:

    O mizerie umana,platita din bani publici sa ne intoxice! Romania tara oportunistilor onerosi!

  12. iosiP spune:

    Cauta notorietatea si clipa ei de glorie: probabil ca acum doua decenii a facut “Memorialul durerii” pentru ca multi doreau sa se astearna uitarea, astazi pledeaza pentru Nastase pentru ca stie care vor fi reactiile. Ar fi capabila sa-l “reabiliteze” pe Pol Pot din condei, daca aceasta ar (re)aduce-o in atentia publica.
    Sau vorba cuiva (citat dintr-o memorie deficitara): scrieti despre mine orice, numai scrieti!

  13. Nicolae Niculescu spune:

    Atit VT cit si LHL au activat in presa comunista care se adresa cu precadare tineretului. Ambii si-au facut treaba asa cum li s-a cerut. Nu este corect sa acuzi numai pe unul de ceace a facut si celalalt. Dupa un timp VT s-a stabilit in SUA si si-a schimbat atitudinea publica. LHL mai tirziu s-a adaptat noilor conditii de dupa marea invalmaseala din 1989. VT a coordonat colectivul care a realizat raportul prezentat de Basescu in parlament privind condamnarea comunismului. Majoritatea se astepta la o adevarata condamnare cu tribunale speciale, cu rechizitorii, cu vinovati, cu martori, cu condamnari etc….De fapt a fost un mare fiiiissss. LHL a realizat un serial memorabil. Si dupa acest serial multi s-au asteptat sa apara autosesizari ale procurorilor cu cercetari, martori , vinovati, condamnari etc…. de asemenea un mare fiiiisssss. Macar au ramas niste inregistrari cu marturii si poate cindva in viitor cineva le va studia cu mai multa atentie. In fapt am fost victime ale unei mari metamorfozari care a pastrat totusi elementele conditiei anterioare. VT politolog nu combate ideile potrivnice prin argumente ci ataca persoana care le emite facind trimiterere le activitatea acesteia din perioada comunista uitind ca si el poarta cu sine aceiasi vina.

  14. gobru spune:

    Doamna respectiva ori a innebunit de tot ori ne crede idioti.
    Cum poti sa declari ca Bombonel merita un episod in “Memorialul durerii”? Saracul Ticu Dumitrescu si cei pe care el i-a reprezentat se rasucesc in mormant!
    Cum poti compara conditiile de detentie pe care opozantii oricarui regim comunist le-au avut cu conditiile in ace sta Bombonel?
    Sa inteleg ca si disidentii din perioada comunista aveau acces la internet ,ca puteau publica din puscarie,ca aveau o cohorta de avocati care sa-i sprijine,ca erau mediatizati ?Cat de idiot poti fi ca nu vezi diferentele astea?
    Pentru ca numai comprand conditiile pe cae le aveau opozantii regimului comunist cu cele pe care “condamnatii politici” le au, atunci realizezi ce “inumana” este “dictatura Basescu”.
    Daca prostia ar durea…..probabil ca Latrina 3 ar avea infinit mai putin adepti.
    Cert e ca oportunisti printre intelectualii romani au fost din toaote timpurile.Cand am citit ce afirma L.Boia in cartile sale despre intelectualitatea romana interbelica am crezut ca exagereaza.Se pare ca nu.Si astazi vad ca sint nenumarate exemple de oameni cu educatie (cu pretentii de la ei si de la care se presupuna ca ai asteptari pe masura) fara pic de bun simt,fara coloana vertebrala si ieftini de cumparat.

  15. eugen chirovici spune:

    “Înţeleagă cine poate”, spuneţi Dvs. la un moment dat, domnule profesor. Enormităţile depăşesc, iată, puterea de înţelegere a unui spirit fundamental onest şi dedicat adevărului şi părţii bune şi frumoase din natura umană. Dar lucrurile pot fi înţelese, pentru că pot primi un nume ce nu are nevoie de explicaţii: ABJECŢIE. Iar când îţi apare deodată în faţă acolo unde nu te aştepţi, nu e altceva, tot abjecţie se numeşte.

  16. Cristi spune:

    “Romanul e nascut poet”.
    De-aia nu pricepe, in ciuda inteligentei (respect, d-le Tismaneanu), schimbari (aparent la 180 grade), ca la tov. LHL.
    Respectivul serial – `Memorialul durerii` – lacrimogen, e drept, mi s-a parut de la inceput prea timpuriu pentru vremurile tulburi ale anilor `90 si, prin urmare, aparut cu aprobarea expresa a Securitatii. La fel cum, erau aprobate bancurile politice pe vremea lui Ceausescu – un simplu debuseu, care nu afecta cu nimic sistemul si pe `nea Nicu` – care, astfel, devenea umanizat, ‘unu de-al nostru, din fabrica/santier/CAP’.
    LHL a fost o activista/securista (poate fara sa isi dea seama, mintea nu o duce atat de departe), pur is simplu a indeplinit un ordin acum 20 si ceva de ani, Acum sunt altele.

    Cu stima,

  17. MadameDuRecamier spune:

    Iata ca Arte, canalul de televiziune germano-francez, nu se dezminte si prezinta o radiografie meticuloasa a evenimentelor premergatoare lui 1989 si a celor ulterioare. Daca doriti sa vedeti imagini inedite despre Romania ceausista, sa auziti informatii inedite despre politica de atunci si despre cea cea a urmat caderii comunismului in Europa de Est, inarmati-va cu rabdare. Ieri seara a fost difuzat al saselea episod din sase. Subtilitati, interviuri cu oameni ai fostelor regimuri. Asa se face istoria.

    http://www.arte.tv/guide/de/040644-006/lebt-wohl-genossen-6-6?autoplay=1

    Varianta germana: Leb wohl, Genossen!

    Varianta franceza: Adieu-camarades!

    Dupa vizionare, vorbim despre antisecurismul tovarasei Longin.

  18. antonie spune:

    Se poate citi „Viața unui om singur” și se obțin multe răspunsuri la „baletul” multor intelectuali români, mai vechi …și mereu noi…Cutremurătoare carte!… Dezamăgirile cumplite în care a trăit nu îi întunecă luciditatea. Nu vezi niciun interes politic sau încrâncenări ideologizante…Fapte nejudecate…

  19. Razvan spune:

    Dupa parerea mea situatia este relativ simpla dar greu de acceptat: judecata ideologica ne’a orbit.

    Sau, cu alte cuvinte, cine nu e cu noi e impotriva noastra. Si evident cine este cu noi este minunat, si frumos si moral. Or, o data cu prabusirea fostului regim in 1989, “lichelele” au gasit o noua nisa de exprimare: anticomunismul. Ele s’au insinuat in noul spatiu public. Aveau know how-ul de dinainte si nimeni nu punea nici o intrebare. Toata lumea era fericita. Nimeni nu se intreba cum de tonul de infierare a comunismului semana suspect de mult cu tonul destinat societatii occidentale sau a celui folosit pentru dusmanii societatii socialiste multilateral dezvoltate. Nu, acum aveam si noi activistii nostri si eram mandrii de ei. Eh, a venit vremea platii. Pentru ca o lichea este tot o lichea la urma urmei.

    (era prin anii ’80 o emisiunea facuta de unul Macri/Macrea… am uitat… de se numea Occident ’84 sau asa ceva… cam acela era prototipul Memorialului durerii, si nu m’as mira daca eroina noastra Longin nu invatase ceva meserie de la acel realizator tv care pana la urma a fugit in lumea odioasa pe care o descria.)

    Asa s’a intamplat cu multe figuri ale anilor ’90… Imi amintesc cum lumea se uita la mine urat cand spuneam ca spectacolul lui Marian Munteanu in balconului din Piata Universitatii seamana suspect de mult cu Cenaclul Flacara. Tot asa marele si inegalabilul Stelian Tanase semana si el suspect de mult cu micul activist utc care incerca sa faca ordine la concertele rock ale anilor ’80. Sunt multe exemple… dar noi toti eram orbiti. Ni se parea ca daca strigi Jos comunismul ! e suficient. Sau Traiasca Regele! (Multimea l’a silit pe Caramitru sa strige Traiasca Regele ! la un miting al Aliantei Civice, pe cand acesta incerca sa se apropie de o lume de care pana atunci se ferise… acum e devenit monarhist fervent). Cand a venit in fine Regele in tara si multimea a inundat strazile aclamându’l… nu mica mi’a fost uimirea cand m’am trezit langa fostul profesor de economie politica (personaj care pe cand eram in liceu era agitator iar la mitinguri trecea urechea pe langa noi sa vada daca strigam “Ceausescu pace!” sau ne prefacem…) care striga si el in stilul lui inconfundabil Traiasca Regele! Am avut un frison… si am realizat ca … nu tot ce zboara se mananca.

    Asa s’a petrecut si in politica. Oameni care au strigat mai tare Jos Iliescu! si Jos Comunismul! au ajuns tot mai sus… si acum ne uitam cutremurati la desertul uman care se afla in asa numita “dreapta”. De ani de zile orice fărâmă de demnitate a fost aspru pedepsită. Sira spinării era stigmatizată. În schimb, fatarnicia si impostura premiata cu prisosinta. Si acum ne miram ce mari candidati avem…

    Toti joaca intr’un mare spectacol, Comedia umana redivivus. Dar e doar un spectacol. In ultima instanta nu vorbele conteaza ci faptele. De multa vreme am tot uitat aceasta si ne incăpăținăm să premiem vorbele uitând faptele. Probabil ca iesind dintr’un regim în care discursul avea pretentia sa inlocuiasca realitatea, am pastrat aceasta sensibilitate pentru activistul vocal care ne împuie capul cu ce vrem sa auzim.

    • Babilou spune:

      Pentru Razvnan: Nu, il chema Eugen Mandric. Acum imi amintesc si eu de el si de emisiunile sale. Avea o voce f “revolutionara”. Da, urmaream emisiunile sale, erau de circa 50′, joia parca. Era totusi ceva deosebit pentru vremurile alea.

  20. Gabriel spune:

    Părerea mea este că ar trebui ignorat demersul, ignorată făptuitoarea.
    Dumneavoastră faceţi ceea ce vrea ea să obţină: revigorarea numelui.
    De la realizarea Memorialului durerii au trecut ani; ce a mai făcut doamna între timp? Nimic. Şi-a angajat neamurile în TVR deeeci a intrat pe făgaşul “beneficiarilor” prin urmare IGNORAŢI-O!
    Să auzim numai de bine, cu mult respect!

    • victor/victoria spune:

      Iti ignori vecinul imbecil sau vreo ruda idioata dar nu poti ignora o persoana publica incarcata cu o imagine creata de subiectul si continutul Memorialului durerii. Daca am tacea nu am face altceva decat sa raspundem la obscenitate cu o alta obscenitate.

  21. cristian vasiliu spune:

    Am vazut un comentariu care incepea astfel:

    “Atit VT cit si LHL au activat in presa comunista care se adresa cu precadare tineretului.
    Ambii si-au facut treaba asa cum li s-a cerut.
    Nu este corect sa acuzi numai pe unul de ceace a facut si celalalt.”

    Cei care mai urmareau presa acelor timpuri nu puteau totusi sa nu remarce nume
    ca Alina Mungiu, Vladimir Tismaneanu sau Ion Cristoiu. Erau categoric altceva decat masa
    amorfa indiferent daca iti placeau sau nu ori daca erai sau nu de acord cu ideile sustinute.
    Cat despre doamna Lucia nu-mi amintesc nimic. Mai tarziu am aflat ca a fost printre realizatorii celebrelor emisiuni cu tovarasul si tovarasa! In plus si secretara PCR. Cred totusi ca e o diferenta!
    Din “Memorialul durerii” nu am vizionat decat putine emisiuni si nici acelea pana la capat.
    Fara sa cunosc meritele si activitatea doamnei Longhin inainte de 89 mi-am spus in sinea mea ca este produs de un fost activist PCR care a schimbat plus cu minus si viceversa.
    Asa ca nu vad ce ar fi de mirare in sustinerile domnei Longin mai ales ca nu a facut
    decat sa-l imite pe “sefu” adica pe bravul nostru premier, care a comparat o ancheta DNA la un spital cu “procesul medicilor” din vremea parintelui popoarelor nemuritorul I.V. Stalin.

    • Va multumesc pentru precizari. Nu am lucrat niciodata ca angajat in presa din Romania comunista. Nici la ziare, nici la RTV. De la absolvirea facultatii si pana la plecarea din tara, am fost sociolog intr-un laborator de cercetari sociologice urbane ce tinea, mai intai de Institutul “Proiect-Bucuresti”, apoi de Institutul de Proiectari pentru Constructii Tipizate. Preocupat de directii de gandire contemporana, am scris articole, in calitate de de colaborator extern, la “Amfiteatru”, “Viata Studenteasca” (rubrica “Dialectica ideilor”), “Contemporanul” (despre Habermas, Adorno etc) si in “Revista de filosofie” (despre Lukacs, Korsch, Gramsci). N-am scris niciodata in “Scanteia” sau “Era Socialista”. Am plecat in 1981, la 30 de ani, din Romania. Incepand din februarie 1983, am transmis, mult timp saptamanal, texte la Radio Europa Libera. Am fost, asadar, si sunt in continuare colaborator permanent al acestei institutii pe care o consider esentiala pentru salvarea onoarei la romani. Dupa trei decenii de colaborare la REL, cred ca nu nevoie sa spun de ce m-a indignat comparatia facuta de Lucia Hossu Longin. Dar cred ca ar trebui sa provoace indignarea oricui iubeste adevarul. Am scris de-a lungul anilor masiv despre comunism in genere, despre cel romanesc in particular. Dar nu eu sunt subiectul articolului. Nu eu am comis aceasta impietate.

      Despre activitatea mea, alaturi de alti intelectuali critici, in exilul democartic anticomunist:

      http://tismaneanu.wordpress.com/2014/08/12/vocea-lui-virgil-ierunca-despre-revista-agora-portavoce-a-disidentei/

      • Cobzaru spune:

        Manipulanţii.
        Sunt de acord cu aprecierile făcute.
        Situaţia stării sociale ne conduce la constatarea că se conturează o nouă ramură profesională de “manipulant în cultură”, faţă de meseria consacrată de “manipulant” utilizată pentru încărcare – descărcare mărfuri şi materiale din magazii, în alte mijloace de transport, de schimbat ace la la tramvai în intersecţiile de şine, “executanţi” plătiţi de patroni.
        Aceştia sunt “manipulanţii în cultură”, care aduc mult rău societăţii.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)