joi, martie 28, 2024

Un salt istoric in educaţie

Când simţi că nu mai ai suficiente resurse vitale sau că ţi se înfundă toate strategiile de viaţă, faci, cel mai adesea, o reîntoarcere către tine. Îţi dai câteva întâlniri cu propriul suflet, îl asculţi puţin şi încerci să te resetezi, reamintindu-ţi ce contează cu adevărat şi cine eşti. Incursiunile acestea în noi sunt un fel de refugiu în camerele tăcerii, departe de zgomotul de afară şi rafalele impersonale ale istoriei. Fără o voce dominantă, interioară, nu prea te poţi reaşeza în fluxul lumii, cel puţin nu fără a te pierde, la un moment dat, pe tine.

Nu cred că ăsta este doar un reflex individual. Şi naţiunile, cele care s-au reaşezat istoric şi economic, popoarele care s-au ridicat, la un moment dat, din ruinele războiului sau ale vreunui cataclism natural, trebuie să fi avut un vis sau un imbold interior, suficient de puternic încât să antreneze vibraţiile a tot mai multor oameni, în sensul angajarii şi participării lor conştiente la reconstrucţie.

Un superscanner emoţional, aşezat acum peste România, ar detecta, probabil, alarma de dinaintea stingerii complete a unei baterii: multă inerţie instituţională, incompetenţa crasă la cele mai înalte vârfuri, cinism politic şi vandalism, repertoriu redus de idei şi foarte puţin, abia pâlpâind, idealism. Am înregistra, paradoxal, o mulţime de scântei şi oameni frumoşi, de iniţiative şi planuri spectaculoase de viaţă, aruncaţi curios şi neaşteptat, printre mlaştinile vechi ale lipsei de perspectivă şi de viziune naţională.

O astfel de întoarcere la noi înşine, ca oameni şi ca parteneri în stat, s-ar finaliza cu următoarea concluzie: am pierdut, cel puţin în ultimii 25 de ani, cam toate resursele; ne-a rămas una singură, greu de deturnat, de ascuns în conturi bancare sau de plimbat între băieţi deştepţi şi apucători: ne-au rămas copiii şi potenţialul lor de intelect şi imaginaţie.

Lucrurile nu au stat pe loc de când urmărim noi jurnalele cu tot felul de încătuşaţi. Avem copii, care cresc sub ochii noştri şi respiră aerul otrăvitor al deziluziilor şi încremenirii noastre impotente în spectacol.

Singurul nostru capital, capabil să ne regenereze sau să ne reseteze, merge acum, în şcoli alcătuite după designul păcătos al celor mai mari pierderi posibile. Una dintre cele mai de succes lecţii predate acum, în clasele lor, este plictisul. Dacă am construi un aparat de măsurat timpii morţi în şcoli, am avea o idee despre câte minute se consumă realmente în angajare şi în creştere personală. Am avea un indicator al irosirii de inteligenţă, cel puţin la fel de cutremurător ca sunetul cifrelor din programul naţional de şpagă.

Copiii de astăzi s-au născut cu un potenţial mental, emoţional şi energetic, perfect şi natural aliniat cu prezentul: sunt mai inteligenţi, se lovesc, de mici, cu viteză şi intensitate de concepte, fenomene şi realităţi cu mult mai complexe decât ni s-au desfăşurat nouă, în copilărie, au un cu totul alt ritm de înţelegere, intuiţii şi învăţare în salturi de tip holistic, sincronizând mai multe simţuri şi percepţii, în interconexiune socială şi informaţională. Sunt alte tipuri de minţi – resurse extrem de vii şi de bogate, numai bune de speculat, pentru că sunt sincrone cu nevoile actualităţii. Sunt generaţia care caută relevanţa lucrurilor şi bucurie în tot ce fac. Pentru că nu le plac stereotipiile şi clişeele, se destabilizează şi renunţă uşor, mai ales dacă sunt forţaţi, nerelevant, într-o direcţie sau alta. Ce-i drept, sunt dificili şi greu de înţeles de aici, din colţul adulţilor crescuţi în paradigma lui „trebuie” şi a fricilor conformiste. Pentru ei nu mai poţi construi şcoli din obligaţie. Se vor angaja în învăţare, doar dacă găsesc acolo plăcere, sens şi încântare. Ei sunt cumva generaţia care ne arată nouă cât de mult ne-am amânat noi, ca părinţi, fericirea personală, în promisiuni de viitor, din ce în ce mai îndepărtate.

Pentru că nici cei mai buni profesori sau părinţi ai lor nu-i înţeleg cu totul, copiii ăştia au învăţat să îşi ascundă inteligenţa sau să accepte, cu lehamite, lentoarea şcolilor noastre: au învăţat să îşi potolească avântul ca să se alinieze la ritmurile şi energia cognitivă a adulţilor educatori. Reflexul majoritar printre profesorii români este acela de temperare a spiritelor, până la amorţirea oricărei întrebări. Ne întrebăm cu toţii de ce jumătate din copiii noştri eşuează la examenele naţionale. Nu este eşecul lor, ci al nostru. Atât am reuşit să forţăm pe uşile înguste ale modurilor noastre de operare: o jumătate din copiii noştri. Aceea pe care o credem „de succes”.

Este pur şi simplu păcat de câtă energie umană se iroseşte în interiorul modelului actual, câţi muguri se opresc din evoluţie pentru că nu i-a adiat nicio clipă şansa unei mentalităţi puţin mai aerisite.

Avem un stil tomnatic şi bătrânicios de a face educaţie, cu multe pretenţii de superioritate ale adulţilor, nerecunoaştere a naturii copiilor şi a nevoilor viitoare. În timp ce alţii îşi scutură programele, dărâmă pereţi între clase, coboară barierele între discipline, noi încă aliniem inginereşte, cu creta, definiţii lungi, laborioase, segmentate în paşi mărunţi, anevoioşi, în iluzia infamă că asta dezvoltă sau înseamnă cunoaştere. Irosim de trei ori mai mult timp pentru lucruri care se intuiesc acum, dintr-o privire, în mediul online sau al tehnologiilor imediate.

Ne petrecem enorm de mult timp şi investim energie umană în redescoperirea chibritului. Povestim copiilor, în clase, lucruri pe care au învăţat deja să şi le digere singuri şi spontan. Am făcut un cap de linie din fiecare adevăr şi o gară moartă din fiecare capitol. Nu ştim să ducem informaţia mai departe de ea însăşi, să îi găsim utilitatea, să o transformăm, să o aşezăm ca prelungire a intereselor noastre.

Suntem o şcoală care încă nu şi-a propus să transforme cunoaşterea în înţelepciune, competiţia în colaborare, reţetele în modele personale, informaţia în instrument.

Până acum două decenii, rămânerile noastre în urmă erau, cel puţin, justificate istoric. Decalajul nostru de astăzi – unul de mentalitate, în primul rând – nu se mai explică. Trăim la un click distanţă de cele mai spectaculoase lecţii, de modelele virtuale ale celor mai performante şcoli.

În procesul de acumulare şi înţelegere, mintea îşi formează şi emoţii şi structuri critice de acţiune. Un copil care află lucruri descoperind cu pasiune, stimulat de întrebări şi curiozităţi active, angajat în căutări, abordări prin încercare, renunţări şi reinventări ale traseelor congnitive, va creşte şi pe dinăuntru. La vedere, va purta o cămaşă a cunoaşterii, cu un luciu de competenţă, în timp ce pe dedesubt, îşi va creşte, simultan, căptuşeala emoţională şi morală. Asta se va vedea din felul în care ştie să se poarte pe sine. Am văzut mulţi oameni deştepţi care nu construiesc nimic. Care au îmbrăcat-o cu forţa, în anii de şcoală, pe mărime universală, fără să aibă timp să aşeze nimic pe dedesubt. Ştiu o mulţime de intelectuali, cu nume publice, onorabile, fără impact al ideilor, în jos, către oamenii care îi privesc, în sus, cu respect. O mare parte din elita României pare la fel de decorativă ca notele de 10 din cataloagele noastre.

Toate acestea pentru că nu am învăţat să gestionăm, la timp, noi sau părinţii noştri, singura resursă naturală pe care nu o putea fura sau confisca nimeni: mintea generaţiilor tinere. Ea este pedala pe care trebuie să apăsăm, de aici, de jos, dintre părinţi şi educatori, fără să mai aşteptăm reforme sau decizii la vârf. Pănă la urmă nici nu mai este vorba despre educaţie, ci despre dreptul copiilor noştri la fericire. Cât timp şcolile noastre sunt surse de anxietate şi frustrare, noi toţi suntem părtaşi la un furt naţional de mii de ori mai dramatic şi mai la vedere.

O singură resursă mai are România: copiii ei. O singură şansă de solidaritate şi voinţă naţională: urgenţa noastră de a ne creşte copiii bine. Până nu rezolvăm asta, nu cred că putem fi luaţi în serios de nimeni, ca popor. Ţările care şi-au reformat educaţia au făcut-o întotdeauna rapid, şi de pe toate fronturile, într-un reflex moral de rezolvare a urgenţelor. Chiar şi cele mai performante sisteme de învăţământ din lume sunt acum în plină reformă, una radicală şi axată pe fericirea copiilor şi relevanţa conţinuturilor. Cum vom explica nepoţilor noştri inconştienţa şi laşitatea noastră?

Cred că putem face un salt peste incompetenţa şi rezistenţa actuală a sistemului folosind câteva soluţii rapide: putem interveni în cultura managerială a şcolilor, putem ocoli aberaţiile din manualele actuale, putem reorganiza predarea tematic şi interdisciplinar, putem forţa rapid introducerea tehnologiilor şi aplicaţiilor online, după modelul lecţiilor-hibrid între tradiţie şi e-learning. Nu e nevoie de reformă de hârtie, ci de câteva mii de români care se simt în primul rând, părinţi, dincolo de statutul lor profesional. Cu ei putem schimba şcolile, inspectoratele, felul în care li se vorbeşte copiilor sau modul în care sunt evaluaţi. Şcolile pot fi reformate din interior, prin echipe profesionale cu rol transformator, intervenţionist. Nu este nevoie decât de presiunea câtorva idealişti sau de spaima pe care să o conştientizăm cu toţii că ne ducem, în curând, la fund, trăgând după noi propriii copii.

Există, cred, în conştiinţa noastră colectivă, un sentiment mai simplu şi cu atât mai puternic de solidaritate: grija pentru copiii noştri. Nu are cum să nu ne unească asta sau să nu capete suficientă forţă, capabilă să spele noroiul pe care îl conservă, zi de zi, posturile de televiziune, jocurile politice sau şmecheriile economice, pentru iluzia de supravieţuire.

Distribuie acest articol

56 COMENTARII

  1. Trist … am cazut in genunchi in fata copiilor, a celor carora noi ar trebui sa le fim sprijin si izvor de iubire si intelepciune ? Nu credeti, ca in lumea asta nebuna sa le cerem sa ne care si pe noi in spate e putin cam mult ?

    • Eu cred ca mai curand ne impiedicam in fata lor nevazand gropile din asfaltul asternut pentru noi acum o generatie in timp ce ei ar vrea sa le ocoleasca. Totusi noi ii invatam sa ne asculte asa ca intra si ei in ele convinsi ca fac bine pentru ca „toti fac la fel si parintii au zis ca e bine”. Vrem nu vrem in cativa ani tot va trebui sa ne bazam pe ei.

      • Pai problema e reala, nu cred ca prea multi o ocolesc, avem copii care merg la scoala si fac aceleasi lucruri obosite ca si parintii lor. Nu cred ca de intelegere ducem lipsa, toata lumea intelege intr-un fel sau altul, exista inertia institutionala si lipsa de actiune. Da, nu se poate schimba, vai noi, vai decidentii … Iar pe decidenti ii doare fix in cot.

        Ce se face: ACUM ? Si raspunsul e ca daca nu faci nimic lucrurile or sa fie la fel si maine si poimaine …

    • Politicienii nostri isi trimit copiii sa studieze la Scoala Americana (care nu foloseste curriculum romanesc, nici BAC-ul nu se da ca la noi) sau direct la scolile din Elvetia, UK ori SUA.

      Majoritatea sufera si e traumatizata in sistemul public. In sistem privat poate se misca cate ceva dar programa e la fel.

      Vedeam recent pe Euronews ce efect pozitiv a avut decizia luata de Italia in urma cu un deceniu, aceea de a stabili o programa vaga si de a lasa la latitudinea scolilor sa-si aleaga /faca manuale si cum sa predea. Acum exista solutii tehnice (Print on Demand) pt o astfel de abordare, se fac consortii intre scoli iar manualele nu mai sunt o negustorie a inspectorilor scolari (cum e in Romania). In Germania zilele trecute, tot pe Euronews la Learningworld, se arata cum se invata multisemzorial tabla inmultirii (sarind coarda, etc.). Noi inca suntem departe iar metodele de invatare sunt depasite. Nu e vorba atat de bani cat de preocupare si interes al ministerului, scolilor, etc.

      Pentru o minoritate, care are resurse si nivel de educatie, o solutie o reprezinta homeschooling-ul. Chiar si in Romania…

      http://www.academiaheidi.ro/homeschooling-ul-se-intampla-si-in-romania/

      https://lecturidemamica.wordpress.com/2013/02/06/homeschooling-mic-ghid/

      http://homeschooling.urbankid.ro/

      Carti despre homeschooling (in engleza- se pot downloada gratuit):

      http://en.booksee.org/book/1318756
      http://en.booksee.org/book/549072
      http://en.booksee.org/book/1318694
      http://en.booksee.org/book/1318695
      http://en.booksee.org/book/1034090
      http://en.booksee.org/book/1318693

      Daca faci un calcul cat cheltuieste o familie cu scoala “gratuita” (haine scoala, rechizite, fond clasa, etc.) si daca adaugi minim un an de pregatire la materiile de baza ( mate si romana pt clasa a 8a – necesar daca vrei sa intre copilul la un liceu rezonabil; 2 materii mai dificile pt BAC) si daca mai iei in calcul ca te afli undeva la tara, la distanta fata de o scoala oricum cotata ca fiind slaba -> atunci mai bine alegi homeschoolingul, daca tu sau partenul de viata stati oricum acasa si aveti o facultate facuta. Cel putin copilul invata in siguranta, mai putin dar macar cu placere. Daca in alte tari se poate, poate ca e timpul sa se poata si la noi! Nu exista interes ca s-ar putea face in comun homeschooling, cu copiii de pe o ulita de la sat sau copiii de pe o scara de bloc si parintii care stiu cate ceva, prin rotatie.

      E mai simplu sa-ti arunci copilul in scoala si sa-i ceri sa invete “de zece” . Asa apar cetateni tematori fata de autoritatea statului, fara incredere in fortele proprii, o turma usor de manipulat ce nu citeste la maturitate decat Click si asculta manele.

      • Homeschooling este o alternative pentru unii parinti.

        Din pacate, aceasta strategie necesita un cadru institutional, adica un system de vberificare, metodici adaptate, procedure de acceptare si de revenire in institutional etc.

        Este mult de lucru pentru a crea un cadru administrativ potrivit pentru homeschooling.

        Si, din pacate, nu are cine sa se ocupe de asa ceva – ar fi nevoie de peste doi ani de zile de lucru pentru un grup de cel putin 10-20 de personae, care sa se indeletniceasca numai cu asa ceva.

        Fara nici o garantie ca ar ajunge la un capat.

        Alternativa ar fi preluarea de catre partidele politice a initiative si propunerea unei legi in acest sens. Dar pentru asa ceva s-ar castiga poate cateva zeci de mii de voturi – dar s-ar si pierde.

        In concluzie, trebuie asteptata o conjunctura potrivita (poate apropierea alegerilor?)

        • Sa fiu clar: sunt de parere ca homeschooling este binevenit in Romania si ar trebui permis si organizat administrativ.

          Este o lume din ce in ce mai diversa si educatia ar trebui sa tina seama de aceasta evolutie prin diversificare.

          • Exista cadrul legal pt homeschooling in alte tari si putem sa adaptam de la ele (modelul din Cehia poate?) Nu e nevoie sa inventam roata.

            In ultimile decenii, psihologia a aratat ca exista mai multe tipuri de inteligenta, fiecare cu importanta sa si fiecare necesitand o utilizare sistematica in vederea dezvoltarii. Intrebarea este cate din aceste tipuri de inteligenta se dezvolta prin actul educational clasic, din cadrul scolii ? Avand in vedere ca sunt validate stiintific, de ce nu se adapteaza programele astfel incat sa se stimuleze dezvoltarea acestor constelatii de tipuri de inteligente, mai mult sau mai putin vizibile, utilitatea lor devenind evidenta pe masura ce inaintam in viata…

  2. Saltul tocmai il fac finlandezii … da la noi in conditiile in care oamenii au fost tinuti cu botul pe labe atatea mii de ani, saraciti si indobitociti sistematic nu cred ca ar merge o reforma similara …

    Destinatia noastra istorica pare sa fie de zona tampon …

  3. Autoarei: sunt doua teste pe care le aplic copiilor mai vechi sau mai noi, pentru a ma lamuri cu cine am de-a face, fie ei absolventi de 10 clase sau de facultate:
    – sa scoata radical din 1
    – sa imi spuna daca 220V reprezinta curent sau tensiune

    Toti pica la ambele, si majoritatea sunt deja fericiti. La tablete si Candy Crush sunt deja docti. Autoare, despre ce vorbim? Textul, asa ca poezie, are valoarea lui intrinseca.

    • Baiatul meu este campion national la arte martiale si are o galeata de medalii. Este bun si la scoala asta idioata dintr-o tara vestica, culmea nu ? Eu cand am fost de varsta lui am putut face ceva ? Nu pt ca a trebuit sa fac fata celui mai tare liceu din Brasov, fortat de parinti si nu aveam timp si de alte „prostii” pentru ca eram prea preocupat de a sti radical din 1, care e diferenta dintre curent si tensiune si ce sinapse exista la nivelul creierului uman. Am ajuns sa lucrez in IT iar acum habar n-am cum sa extrag radical din 1 sau teorema lui Pitagora pe dinafara sau ce sinapse au neuronii mei din lobul frontal.

    • Asta se intampla pentru ca este prea mult formalism, pe de o parte, pe de alta pentru ca toata lumea care vorbeste si critica nu se implica in procesul decizional. Cu alte cuvinte exista o decuplare clara intre opinia publica, cei care se implica in dezbaterile publice si cei care au functiile decizionale. Opinia publica, e slaba si prea putin vocala. Ati vazut ca la noi nici protestele macar nu misca lucrurile daramite niste discutii. Apoi ciclul schimbarii e de la politic la administrativ si apoi la oameni. Cei care conteaza sunt ultimii din lantul trofic. In acest monopol politic nu exista interes, cei de acolo isi vad de ale lor. Ca sa se schimbe ceva trebuie ori presiune publica masiva ori schimbare politica reala. Parerea mea e ca pentru a doua trebuie prea mult timp, ani buni pierduti …

      Decuplarea asta intre factorii decizionali si oameni trebuie eliminata. Dar pentru asta trebuie o coerenta a discursului public, trebuie vazute niste puncte de discutie sau proiecte efective pe care sa se discute. Ori pentru asta trebuie reprezentanti ai opiniei publice, un grup de lucru pe Internet de exemplu care sa sintetizeze ideile si sa construiasca o baza de discutie viabila.

    • Si ce daca stie sa scoata radical din 1 ? Cred ca nu sunteti realist/a … Asta da criteriu…IRELEVANT
      PS Sunt absolventa de facultate de matematica si informatica :)
      PS1 Tehnologia folosirii tabletelor/a tehnologiei in general este foarte studiata si intuitiva …mai precis sa fie folosita de oricine – chiar si de copii mici si asta nu este vina lor ca STIU s-o foloseasca.

      • Va raspund doar pentru ca sunteti absolventa de matematica :)

        Gasiti irelevant faptul ca un absolvent (de orice) nu stie ca radicalul este functia inversa ridicarii la patrat (sa ne mentinem la ordinul 2) si ca 1*1 = 1?

        Acum pe bune, sustineti fara sa schitati nici un zambet matematic in coltul gurii irelevanta propozitilor de mai sus? Daca e asa, nu am comentarii – aveti dreptul la o opinie – doar ma sperii si tac.

        Comentariul meu era despre constructii pe temelii de lut sau fara nici un fel de temelii. Daca 1*1 = 1 este irelevant, iar treaba asta cu stecherul in priza este tot irelevanta, cu cine suntem in competitia asta globala in afara de noi insine? (ce mai buna competitie este adevarat, dar doar la esalonul superior).

      • Asa e, dar daca nu ai habar de radical din 1, inseamna ca prea stii pe ce lume traiesti! Sau ce inseamna 220 V! Nu ca n-ai putea fi fericit si asa! Dar daca asta le dorim copiilor nostri, inseamna ca ar trebui sa le cerem iertare in fiecare zi!

    • Cunostintele unui om nu sunt precum datele dintr-un calculator.

      Cultura generala este cea care asigura , simplist spus, creativitatea si capacitatea de invatare (cunostintele se sperijina unele pe altele, capacitatea de invatare creste, analogia devine importanta etc.).

      Din acest motiv copiii pana prin clasa a VIII-a necesita o expunere pluridimensionala, altfel spus au nevoie sa stie si muzica si matematica, si engleza si geografie etc. etc.etc.

      Este incredibil insa in ce imensa propritie parintii si cadrele didactice insista ca din clasa I sa fie pompata matematica, romana si engleza la greu in copiii. Sunt scoli care predau pana la 7 ore pe zie elevilor de 8-10 ani in principal aceste materii. Sunt copiii care merg de la 9 ani la cate 4-5 concursuri pe an….

      Parintii vor asemenea excese, nu copiii, nici minsterul….

      Ajung in final sa ia numai 10 (doar unii!!!) , dar nu inteleg majoritatea mai nimic din materiile respective si, oricum ar fi, copilaria si tinretea se vor fi pierdut de mult.

      Le-am furat noi, parintii.

  4. Impresionant. Ca tată de 29 de ani care își iubește copilul de 2 și pe români și pe ai lor copii de asemenea, îmi doresc enorm ca ceea ce scrieți aici să ajungă norma, bunul simț, firescul unei societăți cel puțin sănătoase mental și în care valorile sunt cele corecte; împreunate cu cele mai aprige căutări de nou, de mai bine, de mai liber, aceste trăsături ale atitudinii noastre față de proprii copii și privind educația lor, – pe care le-ați notat excepțional aici -, trebuie să primeze, să câștige, să prevaleze în raport cu ceea ce putem considera deja drept vechi și perimat. Fiecare dintre noi suntem responsabili, și este esențial să nu ”stăm”. Plecăciuni și mulțumiri pentru viziune și claritate.

  5. Total de accord ! Unde mai puneti ca, insumate, de la clasa I pana in clasa XII copii petrec mai multe ore ascultand basmele popilor la ora de religie decat petrec invatand orice alta materie ca matematica, chimia, fizica, lb si literatura romana, etc.

    Am fost intotdeauna un popor de mana a doua si asa o sa ramanem!

  6. Dupa parerea dumneavoastra , este necesara demolarea sistemului de invatamant( gimnazial si liceeal ) fara a tine cont de miile de olimpici( pe toata aria curiculara) dati societatii pe parcursul a cca. 60 de ani.
    De ce nu va amintiti ca eleva de exersarea memoriei prin recitarea unei poezii sau citarea unui paragraf dintr-o carte. In orice domeniu performanta nu se obtine prin joaca / numai din placere unele aptitudini se capata muncind din greu.
    Cum societatea romaneasca actuala scoate in evidenta performanta obtinuta prin NEMUNCA si scoala ar tebui sa”” urmeze acelasi curs”” .
    Vom creea in curand o populatie „”privitore =consumatoare „” care va sti sa foloseasca tableta , telefonul mobil si televizorul fara a fi in stare sa compuna o simpla scrisoare de multumire , sau sa dialogheze in direct si nu pe internet.
    Cu stima un exponent al scolii mai vechi acolo unde se buchisea alfabetul si invata tabla inmultirii si cu numere zecimale .

    • Sunteti in eroare domnule Alexandru.Performanta dovedita se obtine prin joaca si prin placere. Ceea ce nu exclude ba chiar sustine efortul si munca sustinuta. A munci din greu e mereu inferior ca rezultat cu a munci din pasiune!

      Olimpicii sunt o pata pentru sistemul de invatamant. A explicat foarte bine de ce autoarea intr-un articol mai vechi. Daca ar exista o scoala speciala pentru talente ar fi mult mai bine decat a lasa in urma generatii intregi de elevi spre a scoate o mana de olimpici dintr-un invatamant ce se declara generalist.

      Tehnologia nu este potrivnica omului daca stie sa o foloseasca. Sunt convins ca oratorii romani erau cei mai buni la dialogul direct. Cu toate acestea lumea si viitorul e mult mai departe de aceasta. Va rog sa intelegeti ca timpul nu poate fi oprit si daca nu ii lasam pe copii sa se urce pe valul generatiei lor se vor inneca departe de mal. Multumesc.

    • Ei, da, olimpicii, acest etern argument cu care dam peste bot, inca din epoca raposatului, tuturor celor care indraznesc sa spuna ca sistemul de educatie romanesc e depasit si ineficient. Va rog sa-mi spuneti la ce ne-au folosit noua, ca societate, toti olimpicii? In afara de batutul cu pumnii-n piept de mandrie ca avem olimpici, cu ce ne-am ales? Sistemul national de educatie trebuie gandit astfel incat sa produca o baza serioasa, solida, de oameni bine pregatiti in domeniile lor, in stare sa construiaca si sa intretina o economie functionala, si sa educe copiii pentru a fi cetateni responsabili. Varfurile se aleg singure. Dar daca nu ai acea clasa medie de oameni responsabili si calificati, fie ei medici, profesori de tara, ingineri, tamplari, muncitori, se cheama ca tu, stat si societate, ai dat gres.

      Mi s-a aplecat de atata cantat de osanale elitelor. India are o scoala de IT de renume mondial si pentru asta jumatate din tara aia doarme-n noroaie. Findlanda nu prea se lauda cu olimpicii, dar societatea finalndeza e printre cele mai bogate si stabile din lume. Danemarca la fel. In loc sa cautam sa construim un sistem care sa ne asigure tocmai asta, baza solida a societatii, noi visam cai verzi pe pereti cu elite si olimpici care pleaca vazand cu ochii pentru ca nu exista nimic care sa-i motiveze sa ramana. Si nu exista nimic pentru ca stratul acela de tesut social sanatos care ar trebui sa asigure legatura intre ei si cei incapabili de ceva util e din ce in ce mai subtire. In curand va disparea cu totul si vom ramane cu fudulia olimpicilor plecati aiurea. Poate ca atunci ne vom mai gandi ca un sistem national de educatie nu se construieste pentru o mana de copii exceptionali, ci pentru marea majoritate de copii obisnuiti, dar cu totul apti sa devina buni cetateni si buni profesionisti, spre binele tarii lor.

    • Societatea asta consumatoare este deja o realitate, si inca una durabila. Autoarei, poetica si bine intentionata, canta in struna la „millenials” si ii scapa un detaliu esential vizavi de matricea culturala a acestui popor.
      Noi nu avem „protestant work ethic” ca la natiunile anglo-saxone, si nu avem nici mentalitatea asiatica de „dam cu capul pana spargem zidul”. Il avem pe „lasa ca merge si asa”.

      Scoala romaneasca a avut ca si traditie fondatoare metoda (ne)didactica a indoparii. Sunt de acord ca aceasta abordare este perimata, inca din anii ’90. Problema pe fond este insa ca prin noi insine nu suntem in stare sa punem CEVA MAI BUN in loc. Sistemul asta, cu toate tarele lui, a produs si olimpici internationali si analfabeti functionali.

      Citez autoarea: „Copiii de astăzi s-au născut cu un potenţial mental, emoţional şi energetic, perfect şi natural aliniat cu prezentul: sunt mai inteligenţi, se lovesc, de mici, cu viteză şi intensitate de concepte, fenomene şi realităţi cu mult mai complexe decât ni s-au desfăşurat nouă, în copilărie, au un cu totul alt ritm de înţelegere, intuiţii şi învăţare în salturi de tip holistic, sincronizând mai multe simţuri şi percepţii, în interconexiune socială şi informaţională.”

      Textul de mai sus reprezinta jumatate de adevar, atat la nivel de premize cat si la nivel de concluzii. A ridica aceste verdicte (emotionale pe fond!) la nivel de politici publice aduce un deserviciu pe termen lung societatii.

      Copiii de azi nu sunt mai inteligenti decat generatia precedenta, ci sunt expusi de la o varsta mai frageda la un baraj informational; psihicul uman este extrem de adaptabil mai ales la o varsta frageda, dandu-le sansa sa absoarba mai multa informatie.

      Ei bine, in aceasta lume noua, nivelul de alfabetizare real al generatiei tinere este in continua scadere, capacitatea de gandire logica si analitica este in continua scadere, cultura lor generala este in continua atrofie, gandirea magica si pe termen scurt este prevalenta, stabilitatea lor emotionala este inexistenta, precum si motivatia de a duce ceva, orice, la bun sfarsit. Marea majoritate sunt neangajabili datorita motivelor de mai sus si nu numai.

      In timp ce noi scriem poezii pe forumuri, scarile librariilor din China sunt intesate de copii care stau si citesc cartile acolo, pentru ca nu isi permit inca sa le cumpere. Tabletele pe care ai nostri joaca Candy Crush sunt proiectate din ce in ce mai mult acolo, nu doar fabricate.

      • @AlexM, si tabletele nemtilor tot in china se fac, si?
        in germania cea tare, se stabileste in clasa 4a (la varsta de 10 ani) daca mergi la facultate (de ce sa schimbe, ca-s fruncea doar), ba se mai si infurie ca-i critica aia de la natiunile unite.
        finlanda trebuie copiata, cu punk syndrome cu tot, cu perfectiune chinezeasca si improvizatie romaneasca (care e si chinezeasca, doar ca aia nu se plictisesc asa repede)

    • imi permit sa va citez: „acolo unde se buchisea alfabetul si invata tabla inmultirii si cu numere zecimale”…si imi permit sa adaug: „si fara pregatire adaptata noilor profesii”

  7. Aveti dreptate. Da, vreau asa ceva. Astept de la dumneavoastra organizarea unor „action items” = puncte de actiune la care cei ce vor sa poata adera. Multumim.

  8. „Grija față de copiii noștri”!!!
    Asta s-ar traduce prin: dacă ăla mic s-a născut mai tăntălău, cum fac eu să pară mai isteț? Tot la asta s-a redus și ”reforma” continuă de douzecișicinci de ani încoace. Manuale ”alternative”, programe hazlii și tot felul de alte năzbîtii, care de stat, care particulare.

    Lucrurile sînt mult mai simple! Dacă geometria ți se pare floare la ureche după ce ai auzit teorema lui Pitagora, dacă chimia pare o banalitate după ce ai aflat de legea lui Lavoisier sau dacă programarea devine a doua limbă după ce te-a străfulgerat teorema lui Bohm și Jacopini, atunci Cunoașterea devine marea satisfacție și toate meditațiile sînt de prisos.

    Cei neînzestrați, oricîte ”cursuri interdisciplinare” și alte bazaconii ai băga în ei, tot în urmă vor rămîne! Asta-i crunta realitate! Nu contează cîți bani au părinții și nici cît de buni sînt profesorii. Sună cinic, dar asta-i realitatea!

    • Expuneți realitatea doar până la un punct (linie, etc. , eventual chiar și orizont ș.a.m.d.), acela al lucrurilor gata/deja „fumate“ ori presupus previzibile/predictibile. Cam asta subliniază și autoarea de mai multe ori, de pildă

      „Avem un stil tomnatic şi bătrânicios de a face educaţie, cu multe pretenţii de superioritate ale adulţilor, nerecunoaştere a naturii copiilor şi a nevoilor viitoare.“

      Sau :

      „Suntem o şcoală care încă nu şi-a propus să transforme cunoaşterea în înţelepciune, competiţia în colaborare, reţetele în modele personale, informaţia în instrument“

      Sigur că e „meseria“ elevului ori studentului de a trece dincolo de ce i se oferă, dar un ajutor sincer (nu „șmecheria“ familială pe care o sesizați corect) nu e de lepădat. Dacă permiteți, corpul profesoral e ca pădurea care sacrifică voluntar pe cei mai buni pentru ca să dea consistență fierului transformat în instrument puternic-în primul rând prin noutate („toporul“). Șmecheria familială îi va privi pe cei se sacrifică drept „cozi de topor“ și instrumentul nu va fi folosit natural pentru îndepărtarea uscăturilor, ci pentru parvenire etc.

  9. Criticati abordarea inginereasca dar folositi des un termen ingineresc, si anume resetare, pentru a sugera o repornire (eventual de la zero).
    Iertati-ma, pe de o parte, criticile d-voastra au devenit cumva redundante, pe de alta parte, incep sa sune a lamentatie si ajung sa fie chiar discriminatorii sau generalizatoare. Spuneti:

    „Avem un stil tomnatic şi bătrânicios de a face educaţie, cu multe pretenţii de superioritate ale adulţilor, nerecunoaştere a naturii copiilor şi a nevoilor viitoare.” /

    Problema nu e stilul vechi sau traditionalist daca acela e sanatos, asa cum nu conteaza daca un adevar e vechi – adevarul e la fel de proaspat in orice vreme.
    Altfel, una dintre problemele majore ale modernitatii e mai degraba aceea ca copiii (de azi) se misca mult mai putin decit cei din trecut. Si as spune ca nu prea mai conteaza cit de inteligent esti daca ajungi sa traiesti de tinar nesanatos. Pina la urma, este normal ca, la virste fragede, copiii sa evolueze mai rapid intr-o lume mai complicata, insa asta nu e neaparat un avantaj daca timpul de miscare a fost reinvestit doar in gindire. Fiindca nu poti avea o gindire sanatoasa fara miscare – Stephen Hawking e o minunata exceptie, daca nu de-a dreptul un miracol.
    Incit, pina la tehnologii si stimularea creativitatii, e necesara o revenire la traditia care imbina in mod armonios miscarea si gindirea (vezi, de pilda, peripatetismul).

    Unele pasaje suna chiar rau, de exemplu:
    „noi încă aliniem inginereşte, cu creta, definiţii lungi, laborioase, segmentate în paşi mărunţi, anevoioşi, în iluzia infamă că asta dezvoltă sau înseamnă cunoaştere” /

    N-am auzit ca cei de la Harvard sa fi renuntat la creta.
    Vorbiti de „salturi de tip holistic” desi termenul e o fortare: exista o istorie a ideii holismului, ba holismul si reductionismul merg impreuna fiindca sint complementare. Invatarea in salturi are loc dintotdeauna, si copiii din generatiile mai vechi au experimentat-o intens: e o diferenta de ritm, nu de esenta. Amestecul simturilor se numeste sinestezie si e incercat inca din vechime de catre vracii in transa indusa de substante, traire religioasa (sau ritualuri).

    „Sunt generaţia care caută relevanţa lucrurilor şi bucurie în tot ce fac.” /
    Toate generatiile ultimelor milenii au cautat si cauta sens si bucurie, fiindca pina la urma, asta inseamna sa traiesti in modernitate. Dezvoltarea recenta a facut lucrurile mai vizibile, dar inclusiv evolutia asta are o istorie lunga.

    „Pentru că nu le plac stereotipiile şi clişeele, se destabilizează şi renunţă uşor, mai ales dacă sunt forţaţi, nerelevant, într-o direcţie sau alta…” /
    Dar asa functioneaza creierul in general, nu agreeaza monotonia, si nu-i vorba aici doar de copii.

    „Ei sunt cumva generaţia care ne arată nouă cât de mult ne-am amânat noi, ca părinţi, fericirea personală, în promisiuni de viitor, din ce în ce mai îndepărtate.”
    Cautarea fericirii e o optiune personala, cu mari variatii culturale: americanii vad fericirea intr-un fel, europenii altfel.
    Unii oameni tind sa o amine, altii sa o traiasca, generalizarile sint iarasi nepotrivite. Iata, unii oameni pariaza totul pe copii si pe viitor, iar acesta este un mod sigur de a prefera „promisiunile” – acestea au de-a face numai cu viitorul, fiindca nu exista promisiuni referitoare la trecut.

    „Trăim la un click distanţă de cele mai spectaculoase lecţii, de modelele virtuale ale celor mai performante şcoli.”
    Asta suna chiar ca o reclama online.

    „Ştiu o mulţime de intelectuali, cu nume publice, onorabile, fără impact al ideilor, în jos, către oamenii care îi privesc, în sus, cu respect. O mare parte din elita României pare la fel de decorativă ca notele de 10 din cataloagele noastre.
    Toate acestea pentru că nu am învăţat să gestionăm, la timp, noi sau părinţii noştri, singura resursă naturală pe care nu o putea fura sau confisca nimeni: mintea generaţiilor tinere.” /

    Parca sintem la ora de propaganda, fiindca si acolo se vorbea cu gura plina mai ales despre tineri. Problema era si este aceea ca tinerii nu se educa chiar singuri si ca de educatie avem nevoie cu totii, indiferent de virsta. Nu doar tinerii se irosesc: cind educatia nu merge, absolut toate inteligentele se irosesc, indiferent de virsta. Eu vad o tragedie mai mare in faptul ca romanii nu-si recunosc propriile elite, ba chiar le batjocoresc aproape zilnic. Copiii despre care vorbiti sint promisiuni, nu stim ce se va alege de ele, in schimb, Sora, Liiceanu, Plesu, Cornea, Patapievici sint aici si sint remarcabili, nu stim cit timp vor mai sta printre noi. Pina la viitor, as vrea sa vad ca valorificam prezentul si e clar ca nu o facem.

    „O singură resursă mai are România: copiii ei.” /
    Si asta suna prost. Da, la limita, orice organism e o resursa in ochii economistilor, insa tot in ochii lor, pe termen lung, sintem cu totii morti. Pe de alta parte, in fiecare dintre noi exista resurse nevalorificate, sa nu sarim mereu la promisiuni.

    • Corectie la „nu exista promisiuni referitoare la trecut”. Fireste ca exista. Am vrut sa spun de fapt ca nu exista „promisiuni de trecut”, adica promisiuni care sa se realizeze in trecut: mai precis, expresia „promisiuni de viitor” folosita in textul d-voastra e una pleonastica. S-ar spune ca aici e o discutie, ca sint promisiunile mai vechi care deja s-au realizat, insa acestea nu (prea) mai pot fi numite promisiuni. S-ar putea presupune ca exista „promisiuni de viitor” cu sensul de promisiuni care au sanse mari de a se realiza, dar si asta ar suna straniu, cam ca o promisiune promitatoare.

    • E-adevarat, mai exista promisiunile din trecut care inca nu s-au realizat, dar care sint sau par sa fie pe cale de a se realiza: acelea ramin mai departe (simple) promisiuni, iar daca ele se vor realiza, asta se va intimpla tot in viitor, fie si unul foarte apropiat.

    • Stimata(e) R.A.Muresan, ma simt mai in acord cu aprecierile dvs decat cu analiza articolului caruia, de altfel, ii gasesc marea calitate de a va fi inspirat interventia!
      Nu ma refer la „cine are dreptate” si cine nu – din punctul meu de vedere, evident! – deoarece in principiu, fiecare, in functie de experienta si de unghiul (cercului :) !) din care priveste, crede in justetea propriilor opinii, si e firesc sa fie asa…ba chiar este de dorit!
      Problema intervine o data cu tentatia unora de a se auto-promova in categoria superioara, aceea a datatorilor de lectii, si atunci privirea-mi devine mai mult critica decat indulgenta…
      Sunt de acord cu ceea ce reiese din comentariul dvs si anume, ca sa gasim solutii, trebuie:
      1. sa intelegem fenomenul pe care-l analizam, ca sa nu confundam ce functioneaza corect, cu ceea ce trebuie modificat
      2. sa avem o viziune clara asupra drumului nou pe care-l consideram necesar, respectiv a etapelor pe care le avem de parcurs, si nu a viza direct destinatia finala „ideala” doar pentru ca la altii a reusit, ci adaptand toate datele la conditiile noastre, unice si specifice.
      3. sa intelegem ca viitorul se pregateste numai in prezent, si astfel sa ne concentram mai mult pe ce avem deja, decat pe ceea ce ne lipseste…
      Stimate(I) R.A.Muresan si O. Moraru, multumesc pentru schimbul dvs de idei!

      • Hai sa nu ne mai impartim atata in categorii superioara, inferioara … E cineva care simte ca poate sa dea lectii e bine venit … fiecare o sa hotarasca pentru el daca are ceva de valoare de luat de acolo sau nu.

        Ideea cred ca ar fi sa transformam aceste interactiuni online in ceva palpabil care sa aiba un efect sa nu ramana doar la stadiul de idei … ca e pacat … as zice chiar daunator … Viata e fluida sa nu ramanem incorsetati in niste tipare fixe … care apoi asa cum am vazut ajung sa sufoce dezvoltarea fireasca a oamenilor.

  10. Toata diferenta : acum ca nu mai e nimic de „luat”din Romania, e timpul ca Romania sa-nvete sa „dea” o marfa mai buna la export: copii mai inteligenti si mai bine formati emotional.
    Caci posibilitatea ca astfel de copii sa faca ceva in Romania dupa absolvire e – infinit.

  11. Legat de propuneri concrete pot fi mai multe, cred ca e bine ca toata lumea implicata in discutii sa vina cu propuneri despre ce cred ei ca e util si fezabil asa se cern mai repede solutiile. Mie de exemplu mi se par foarte utile reformele facute de finlandezi: adica educatie prin joc la clasele mai mici si tematica pe grupuri de lucru la clasele mai mari. Societatea ca ansamblu ar trebui sa se schimbe pe niste linii care exploreaza capacitatea oamenilor de a colabora si conlucra intre ei intr-o maniera sustenabila.

    • uite aici propuneri concrete (unele le-am mai facut):

      a) Publicarea rapoartelor inspectoratelor scolare – posibil prin ordin de ministru
      b) Elaborarea unor reguli de protective pentru copiii de ciclu primar (aici sunt multe nereguli nevazute, pentru ca nici copiii nu stiu sa spuna ce patesc si nici parintii nu prea inteleg despre ce e vorba) – regulile ar include interzicerea sporirii numarului de ore pe calea din dos a after school , controlul strict al respectarii particularitatilor de varsta la scolarii mici – in special la alternative si private – posibil prin HG
      c) interzicerea concursurilor pentru ciclul primar si reglementarea mai stricta a celor de invatamant gimnazial (posibil prin ordin de ministru)
      d) impulsionarea respectarii Regulamentelor si contractelor de scolarizare – posibil prin controale stricte din partea inspectoartelor scolare
      e) sporirea personalului inspectoratelor scolare si introduerea tematicii de verificare a respectarii principiiilor pedagogice in predare
      f) Elaborarea de indrumare metodice pentru programe, in detaliu
      g) Finantarea mai puternica a cluburilor copiilor, introducerea de proiecte pentru ONG care sa mentina si sa opereze astfel de cluburi

      samd,

      Nu vreau sa scriu aici un roman despre reforma, dar dupa mine reforma invatamantului trebuie sa se ralizeze pe seama unui set de masuri administrative concrete, la cel mai jos nivel de legiferare posbil.

      Obiectivul general al reformei ar trebui sa se subsumeze urmatoareleor obiective:
      A. Diversificarii institutionale (ar trebui introduce scoli libere (care sa nu aiba obligatia respectarii nici unei programe), scoli alternative declarate cu pedagogie alternative, home-schooling – toate astea insotite de dezvoltarea cadrului administrative national.
      B. Mutarii in extracurricular a unui numar cat mai mare de activitati educative
      C. Sporirii controlului social asupra procesului educative, a transparentei si celeritatii acestuia

      Invatamantul superior ar trebui autonomizat in totialitate, inclusive in ceea ce priveste libertatea de a allege cursurile. Autorizarea ar trebui realizata pe 3 nivele: fara (Universitati libere), cu autorizare nationala (ARACIS) si cu certificare internationala (audit independent).

      Asta, doar asa sumar.

      Dar toate astea ar trebui convenite intre partidele politice, la nivel de detaliu administrative, nu de principia! .

  12. Am urmarit emisiunea despre manuale de la „Romania te iubesc”.
    A fost una dintre cele mai relevante pe acest subiect, iar acest articol vine in completare la tema invatamantului romanesc ( ca si celelalte articole ale dvs.). Tot ce v-as ruga este sa comunicati echipei care a realizat emisiunea sa nu abandoneze subiectul. A fost prima data cand schema redactarii si publicarii manualelor a fost prezentata complet, in toata meschinaria ei si pentru tot romanul.
    Continuati sa scrieti, aratati-ne lumea scolara prin ochii dvs., iar noi, de aici, din tara continuam lupta. Cei care luam cuvantul la scoala, la sedintele copiilor nostri, suntem inca in minoritate, dar incet-incet vom razbi.

  13. Cred ca d-na Moraru a cam ajuns la fundul sacului destinat provocarii; de partea cealalta se umple, plin de voiosie si bune intentii, caruta cu temeri si resentimente asociate schimbarii. Este inevitabil ca ne indreptam spre inertie, uitare, dar aproape nimeni nu mai intelege cat de simplu se echilibreaza natura in general, comparativ cu natura umana a progresului si civilizatiei sociale.
    Mentalitatea este principala forta de a mentine, sau schimba, cultura asociata vietii de zi cu zi a adultilor responsabili de viitorul copiilor; sau invers, deoarece sintagma responsabilitatii reprezinta, inca, o provocare curata. Am sintetizat cateva opinii dureroase asupra carora trebuie sa meditam profund si iremediabil, altfel nu facem decat sa reinventam la infinit chibritul, apa calda, roata si caloriferul. Le enumar mai jos fara ghilimele de rigoare:

    Avem un stil tomnatic şi bătrânicios de a face educaţie, cu multe pretenţii de superioritate ale adulţilor, nerecunoaştere a naturii copiilor şi a nevoilor viitoare.

    Ne petrecem enorm de mult timp şi investim energie umană în redescoperirea chibritului.
    Suntem o şcoală care încă nu şi-a propus să transforme cunoaşterea în înţelepciune, competiţia în colaborare, reţetele în modele personale, informaţia în instrument.

    O mare parte din elita României pare la fel de decorativă ca notele de 10 din cataloagele noastre.

    O singură resursă mai are România: copiii ei. O singură şansă de solidaritate şi voinţă naţională: urgenţa noastră de a ne creşte copiii bine.

    Nu e nevoie de reformă de hârtie, ci de câteva mii de români care se simt în primul rând, părinţi, dincolo de statutul lor profesional

    Nu este nevoie decât de presiunea câtorva idealişti sau de spaima pe care să o conştientizăm cu toţii că ne ducem, în curând, la fund, trăgând după noi propriii copii.

    Există, cred, în conştiinţa noastră colectivă, un sentiment mai simplu şi cu atât mai puternic de solidaritate: grija pentru copiii noştri. Nu are cum să nu ne unească asta sau să nu capete suficientă forţă, capabilă să spele noroiul pe care îl conservă, zi de zi, posturile de televiziune, jocurile politice sau şmecheriile economice, pentru iluzia de supravieţuire.

    • „Avem un stil tomnatic şi bătrânicios de a face educaţie, cu multe pretenţii de superioritate ale adulţilor, nerecunoaştere a naturii copiilor şi a nevoilor viitoare.”

      Subscriu.

      Adaug minciuna in care se complac multe scoli si cadre didactice.

      Adaug si lipsa de preocupare a multor parinti pentru copiii lor.

      Daca am aduna tot timpul pe care toti cetatenii Romaniei il aloca viitoarelor genreatii (copiiilor) nu cred ca ar fi nici 1% din timpul alocat spre exemplu cumparaturilor.

      „Iar noi nutrim cu grija blajine remuscari/
      Asa cum cersetorii isi cresc paducheria”. (Ch. Baudelaire)

  14. Citesc cu interes articolele dvs. si eu am fost un produs al scolii romanesti, candva unul din elevii buni de care profesorii isi amintesc inca, dar care nu mi-am gasit calea in tara. A

  15. Cred cu putere in cele spuse de dumneavoastră. Cred ca nu este nici imposibil însă nici simplu, pentru ca inertia de care dau dovada suficient de multi parinti este de multe ori la fel de dăunătoare ca si cea din sistemul educational. Explicatia e destul de simpla. Si ei au privit educatia ca pe un rau necesar, care trebuie acceptat pentru ca invatamantul e obligatoriu. E cel puțin cinic sa obligi inteligente potențiale sa se chinuie într-un parcurs de 12 ani in care cel mult 10% din ceea ce invata e aplicabil, la zi si nu a fost o experienta neplacuta. Daca in Finlanda, profesorii au un parcurs profesional similar medicinei si doar cei mai bine pregatiti absolvenți pot lua in calcul aceasta cariera, in Romania se pica lamentabil examene de titularizare si generatii întregi sunt instruite de suplinitori care promovează la limita examenele respective. Sistemul nu poate accepta faptul ca e ineficient si de aceea deschiderea fata de schimbare e minima. Ramine ca oamenii care sunt de acord ca viitorul acestei tari este definit de prezentul pe care îl oferim generatiilor tinere sa creadă in metode noi, sa dea sanse alternativelor care fac educatia un proces orientat dinspre copii spre lume, bazat pe descoperire, pe antrenarea logicii si criticii, pe dezvoltarea de abilitati practice si pe antrenarea pasiunii si a motivatiei interioare. Astfel putem spera ca viata profesionala nu va reprezenta o lupta de supraviețuire ci un mod de a te dezvolta si împlini bazat pe contributie.

  16. Doamna Moraru, aveti perfecta dreptate. Haideti sa facem ceva concret in sensul asta. Altfel ramane doar un articol pierdut intre multe altele pe aceasta tema.
    Nu stiu exact ce se poate face dar poate initierea unui proiect in jurul caruia sa aducem cat mai multa lume toate mediile ar putea fi un prim pas.
    Stiu, e dificil, dar daca avem o idee pentru care sa lucram impreuna am putea schimba ceva.
    O persoana cu experienta si cunostintele dumneavoastra ar putea forma o echipa care sa ne coordoneze eforturile.
    Ce ziceti?

    • Dansa face deja ceva, ca manager de scoala privata. Eu am citit poezia in cheie publicitara (fara a nega problemele de fond ridicate).
      Poate absolventii de la scoala dansei vor sti sa scoata radical din 1, demonstrand astfel superioritatea metodologica a scolii private.

      Pentru cei ce nu s-au lamurit si m-au atacat comedic: 1 * 1 = 1 (clasa a-II-a cred). Radical din 1 = 1 (nu trebuie decat sa stii ce inseamna radical si o foarte mica parte din tabla inmultirii).

      • Da, este foarte posibil ca fiecare dintre noi sa aiba si o motivatie personala dar atata timp cat luptam pentru aceeasi idee iar rezultatul va fi cel asteptat de toti nu vad o problema in asta.

      • Exista scoli private catastrofale, la fel cum exista si scoli de stat catastrofale.

        Managementul privat nu este nici o garantie a eficientei in cazul scolilor din Romania, asta garantat.

    • Ideea generala care se desprinde e ca oamenii marea lor majoritate 99% inclusiv din cei care intervin in spatiul public o fac in interes personal. Ori asta inseamna ca statul si societatea ca intreg se indreapta spre colaps. Cand societatea intra in colaps automat aparatul de stat nu mai functioneaza pentru interesele cetatenilor ci in interesul unei minoritati dominante. Cei care contesta aceasta dominatie sunt in general vanati de „justitie”. Bine nu e cazul cu ce se intampla dar poate fi. Lucrurile se pot schimba peste noapte cu cateva institutii, oameni cheie si legi bine plasate asa cum s-a mai incercat. Tendinta oricum asta e … Asta e motivul pentru care se pleaca, pentru care oamenii renunta … e greu … Ca sa se produca modificari de substanta e nevoie de sacrificiu, tenacitate si putere sa rezisti la mizeria umana. Cei mai multi aleg o cale facila: se poarta si ei frumos cu rudele si cu prietenii, fac un mic business, hranesc doua pisici si gata … lucrurile in ansamblu raman la fel.

  17. Scanerul este prea emotional…
    Poate ca este emotionant pentru generatiile care asimilau cunostinte invatand,sa priveasca „letargizarea„ si zdruncinarea propriilor credinte in valoarea actului didactic,a materiei .
    Metodele de predare cu tehnici comunicationale informationale este un fapt ,insa la fel de bine poti accede la cunostinte citind..

  18. INVATAMANTUL – PARTE A MECANISMULUI SOCIETATII
    sau „Cum e turcu’ – si pistolu’ ”
    Nu stiu cum se face, dar si cei care gandesc/vorbesc/scriu (despre) „holistic”, ignora (?) ca „partea intra in intreg si intregul este relevat de parte”. Nu cred ca trebuie sa fii de vreo specialitate ca sa pricepi ca, pentru destula vreme cel putin, invatamantul va fi, in continuare, o afacere a statului. Care stat functioneaza pe baza deciziei politice, prin subordonare institutionala si cetateneasca fata de puterea politica (cu alte cuvinte, subordonat ca functionar al masinariei dar si ca trecator/cursant/parinte/pensionar, etc.)
    Daca avem un invatamant mizerabil (daca avem si premiza de normalitate oarecare, ca „si la Moldova nasc oameni”, de pilda, deci avem o relatie intre parteneri sociali macar „treji” – daca nu buni si destepti) atunci inseamna ca avem o decizie mizerabila, responsabila pentru acest lucru. Dar asta nu e tot! Avem si o subordonare mizerabila, avem si o acceptare mizerabila din partea civica (orice ar insemna ea). Desigur, vorbesc la nivelul general (a se vedea autoarea si comentariile) – dar, deloc intamplator, fondul domina detaliul. Solutia (pe termen scurt si in privinta indivizilor) o reprezinta „scapa cine poate”; solutia pe termen lung este aflarea in locurile deciziei a unor oameni responsabili; o solutie pe termen si mai lung (S.F. social, caci spatiul de comentat suporta orice) o reprezinta sansa „insulelor supravietuitoare” (constiente, energice, altruiste) de a se impune prin ocuparea scaunelor deciziei sociale. Eu vin cu propunerea: „Faceti scoli private!” (locul unde partenerii sociali se respecta sau macar au libertatea de a nu se subordona lipsei de respect). Dar nu doar atat: „Tineti legatura intre voi! Transferati in permanenta oameni si idei!” Toate comentariile au atins puncte necesare, chiar daca au fost mai reusit sau nu exprimate si cred ca s-a simtit acest lucru chiar si intre opinentii (aparent) adversi. Am vizionat in clasa, acum aproape 15 ani, discursul lui Al Pacino din „Parfum de Femeie” – s-a tropait, vociferat si comentat copios. Am vizionat acum 7-8 ani „Societatea Poetilor Disparuti” si „Minti Periculoase”- reactii politicoase. Ma chinui de vreo 2 ani sa conving mai multe clase sa vizioneze cateva filme tematice. Copiii nu pot intelege scopul pentru care as face acest lucru; la nivel de colectivitate (chiar clasa) s-a instalat un analfabetism functional generalizat si … (disperant!) ireversibil. Problema invatamantului romanesc a devenit o chestiune patologica, de competenta psiho-sociologica si medicala (nu trebuie excluse si ceva practici de exorcizare). Cu tot binele!

    • Dvs. vorbiti din interiorul sistemului si confirmati ceea ce eu vad ca angajator la iesirea din acesta (vs. analfabetismul functional).

      Testul doar aparent ridicol cu radical din 1 imi permite macar (foarte transant) sa evaluez daca pot sa las un potential angajat sa faca o inmultire cu virgula fara sa fie nevoie sa o verific.
      Ma repet, dar am descoperit ca nu are legatura cu cate clase a terminat sau cat de politicos vorbeste. Initial am ramas nauc, ca intr-un film cu prosti, dar acum ma adaptez.
      Nu le dau sa faca mai mult decat pot duce, insa pot foarte putin. Sunt „niste boschetari” din punct de vedere intelectual si al bagajului de cunostinte. Imensa majoritate.

      Nu sustin ca stiu cine e de vina pentru starea de fapt, dar credeti-ma ca din punct de vedere didactic, vreau comunismul inapoi. Ma revolta profund toti holistii care considera ca lucrurile merg prost pentru ca nu le cautam suficient in coarne.

      NU. Tocmai pentru ca suntem natia lui „las’ ca merge si asa”, singura metoda pedagogica dovedita (figurativ vorbind) este bata. Trec BAC-ul mult prea multi pentru situatia reala. Treapta I/II inapoi! Scoli profesionale! Nici o inscriere in invatamantul superior fara BAC cu media generala minim 7!
      Altfel o sa ne ingroape in minciuni si in Candy Crush.

      • Domnule, or fi copiii astia semianalfabeti dar prosti nu sint. Asa cum sint ei, needucati, au sanse mai mari in viata decit majoritatea celor care au facut scoala in comunism, fiindca aceia au fost aproape toti spalati pe creier, adica indoctrinati – motorul comunismului era chiar educatia care producea in serie oameni indoctrinati: omul iesea de pe bancile scolii conformist, obedient si lipsit de initiativa chiar daca facultatea era una tehnica. Asa se face ca foarte multi dintre oamenii in virsta si cu studii superioare de la noi au ajuns intre timp mari amatori de antena 3 si votanti compulsivi de stinga, vesnic mefienti daca-i vorba de libertate sau democratie – se vede treaba ca integralele facute in liceu nu i-au ajutat prea mult. Romania arata asa de rau astazi tocmai fiindca scoala din comunism a reusit sa produca, finalmente, omul nou.
        Sa fie clar, educatia din comunism ar readuce comunismul, iar omul nou este chiar acela care isi doreste inapoi in comunism.

        • D-le. Nu am cerut comunismul inapoi. Am cerut (o parte din) metodele lui in spatiul didactic.
          Din pozitia de angajator (si anterior ca manager de resurse umane) am constatat o cadere substantiala, spre cel mai negru ev mediu, a nivelului absolventilor (de orice) dupa anul 2000 (aproximativ).
          Cam in acea vreme ultimele resturi din „l’Ancien Régime” au fost destructurate si au inceput reformele in invatamant. Rezultatele sunt cele care sunt.

          Intr-o postare mai sus o absolventa (sigur recenta) de matematica si informatica gasea irelvant faptul ca tinerii nu stiu sa scoata radical din 1 si ce reprezinta 220V, current sau tensiune.
          Cand produsul sistemului universitar mentin (cu aparenta seninatate, fara nici un semn de anevrism) asemenea opinii, inseamna ca A INEBUNIT LUPU’, sau in termenii dvs. „or fi semi-analfabeti dar prosti nu sunt”.

          EU LOAZE NU ANGAJEZ, si ca mine multi altii; o sa aducem chinezi, ca vin si invata si romaneste. Romani vom angaja doar pentru munca necalificata, si asta daca probeaza o urma de character (singurul pe care nu il pot forma la locul de munca).

          Da, comunismul a fost un lucru groaznic. Contest insa toate premizele (si concluziile) din postarea dvs. dar nu ma obosesc sa le repet.
          Eu vreau un sistem mult mai dur decat cel din communism, care sa nu permita unor muci iresponsabili si analfabeti sa termine „studii superioare”. Sa ramana la 10 clase si sa faca o scoala profesionala (care au fost desfiintate, in timp ce stau zeci de mii de posturi de meseriasi neocupate in industrie).

          • Chiar m-as fi mirat sa nu(-mi) raspundeti. Nu sint dintre cei care afirma ca se pricep la oameni dar anticipam ca, daca o veti face, va veti eschiva cam in felul asta:
            „Nu am cerut comunismul inapoi. Am cerut (o parte din) metodele lui in spatiul didactic.”
            Dar haideti sa detaliem impreuna silogismul doar schitat.

            Ipoteza
            Comunismul se sprijinea (in mod esential) pe sistemul sau de educatie

            Demonstratie

            Sa vedem ce a insemnat educatia in comunism.
            Cerinta sa esentiala era aceea de a reproduce lectia fara cea mai mica abatere, si asta indiferent de materie. Pe de alta parte, era pur si simplu o iluzie pernicioasa ca stiintele exacte ofereau libertate sau dezvoltau simtul critic. Intii ca stiinta, in general, nu ofera prea multe libertati, dar pe-atunci, aceasta facilita acceptarea celor mai rigide reguli – vezi, de exemplu, regulile privitoare la uniformizare, care justificau si/sau impuneau comunizarea.
            Cel mai interesant lucru este ca oricine parcurgea respectivul sistem educational avea senzatia ca, cu citeva mici deficiente, s-ar fi putut invata temeinic aproape totul. Una dintre „micile deficiente” era insa tocmai lipsa totala a libertatii de gindire. Si stim prea bine ca, fara libertate, educatia nu (poate) dezvolta, cu-adevarat, simtul critic, ci intareste de fapt gindirea cea mai rigida, propagind indoctrinarea: in comunism, repetitia nu mai era mama invatarii, ci a indoctrinarii.
            Sa observam un lucru care nu e, in general, evident: anume ca un om inzestrat dar slab educat poate invata aproape oricind de-a lungul vietii, in vreme ce un om indoctrinat care dispretuieste libertatea, nu – si asta indiferent de educatie.
            Iata, capitalismul a patruns in China din considerente si pe canale economice: totusi, ce anume a putut impiedica eficient si pentru atita vreme dizolvarea comunismului de-acolo? Caci o mina de politruci n-ar putea niciodata sa faca asta, mai ales cind vorbim de peste un miliard de oameni. Si tineti cont ca educatia din China de azi e sensibil mai permisiva decit cea din Romania lui Ceausescu, tocmai fiindca admite cel putin libertatea economica – dreptul la initiativa economica ramine insa foarte departe de libertatea autentica de gindire.
            Incit, nu doar ca comunismul ar fi de negindit fara sistemul sau de educatie centrat pe lipsa libertatii, dar un asemenea sistem duce in mod inevitabil la comunism, fiindca incepe prin a uniformiza si sfirseste prin a comuniza.

            Concluzie

            Cine cere sistemul de educatie din comunism cere, de fapt, comunismul.

            In acesti din urma 25 de ani, cei educati in comunism si-au dat intreaga masura a „competentelor” lor pedagogice. Daca-i intrebam, probabil ca ne vor raspunde, la rindu-le, ca ei n-au cerut niciodata comunismul inapoi.

            P.S. Corect se scrie „a innebunit”.

  19. Autoarea spune : „putem interveni în cultura managerială a şcolilor”.

    Acest lucru este foarte greu, necesita alocarea unor immense resurse de timp din partea parintilor.

    Am auzit o gramada de plangeri din partea parintilor cum ca „nu putem face nimic pentru a indrepta lucrurile, pentru ca…” si urmeaza motivele,

    Cel mai important motiv (spus sau nu) este imposibilitatea de a sti sigur ce se intimpla la ore, in special in cazul ciclului primar si secundar.

    Disimularea imbraca multe forme iar pregatirea profesionala a unui parinte ar trebui sa include tehnici de procuratra, altfel e mancat.

    Tipuri de minciuni practicate de scoli;
    – trecerea sub tacere (cea mai simpla – este greu sa afli ceea ce nu ti se spune nimic macar partial)
    – inducerea unei pareri contrare realitatii (apelul la generalitati, in timp ce parintele presupune ca asa se si face in scoala respective)
    – minciuna directa (prezentarea unei stari de lucruri contrare realitatii, pe baza faptului ca parintele va spune „ei, doar nu or fi asa minciuni!” sau „poate ca eu sunt de vina ca nu am inteles, cum sa minta?!”

    Nu spun ca toate scolile mint, ci doar ca orice parinte ar trebui sa fie extrem de atent la ceea ce aude de la scoala si sa verifice permanent totul.

    Atentia ar trebui sa fie dubla In cazul alternativelor si al scolilor private, deoarece nivelul de control al acestora este mult mai scazut decat in cazul scolilor traditionale de stat.

  20. Suntem inghetati in proiectul reformei educatiei… de mult timp.

    Exista o solutie interesanta, dar inca nefolosita la modul serios in Romania:

    Initiativa legislative cetateneasca. Constitutie:

    ARTICOLUL 74
    (1) Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.

    Dupa cum se vede insa efortul organizatoric este imens.

    Alternativa ar fi elaborarea publica a unui proiect de lege care sa fie preluat de un parlamantar sau de guvern (Constitutie),

    Sau, Presedintele Romaniei ar putea sa ceara societatii sa se implice in asa ceva (societate civila, partied politice sau govern).

    Astam cat timp se mai poate totusi salva ceva. Personal, eu am indoieli ca se mai poate chiar si acum, dar nu as vrea sa las pesimismul din mine sa vorbeasca,

  21. Dragi concetateni preocupati de binele copiilor, schimbarea a inceput! Chiar si cu manualele acestea si cu tot ce este acum stipulat in legi, metodologii etc. Ati intuit corect! Totul incepe de la o comunitate care doreste schimbarea si o face. Cu oameni care au inteles ce copii avem si cu multa daruire.
    Cred ca am vorbit destul! Sa facem!

  22. Putem schimba legi, regulamente, coduri de etica ale profesorului, etc. , dar nu putem schimba mentalitatea unor profesori. Oare avem nevoie de un cod de etica al profesorului pentru a-l invata ca nu este frumos, civilizat, pedagogic sa vorbeasca urat copiilor? Oare avem nevoie de „Strategia anticoruptie in educatie” pentru a invata un profesor, care ne educa copiii, ca nu e frumos sa ia spaga? Si, mai mult il mai trimitem pe profesor la cursuri de genul ” nu e bine sa luam spaga”.

    Citeam mai devreme cuvintele unei mamici, de pe un forum, ce povestea ingrozita ca invatatoarea i-a spus copilului ei : „Mars in clasa!” . Era stupefiata si nu stia ce sa faca: sa vorbeasca cu invatatoarea, sa vorbeasca cu directorul scolii, sa faca reclamatie la inspectorat, sa-si mute copilul in alta clasa??? Ce o sa facem noi parintii? O sa ne mutam copilul de fiecare data cand avem o problema cu invatatoarea sau cu un profesor? O sa alergam cu copilul din scoala in scoala, din clasa in clasa? N-ar fi mai bine sa scapam de acesti profesori care n-au vocatie, n-au dragoste pentru copii si nicio urma de pedagogie si uneori de bun-simt?

    Din pacate, nici noi parintii nu suntem uniti. Dar, FIECARE DINTRE NOI poate protesta in fata oricarui abuz, de orice natura, asupra copilului nostru.

    http://omul-revoltat.blogspot.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Oana Moraru
Oana Moraru
Oana Moraru – fondator și manager al Școlii Helikon ( unul dintre proiectele de alternativă educațională privată – în Călărași (ciclu preșcolar, primar și gimnazial) - absolvent Liceul Pedagogic și Facultatea de Litere, București - consultant educațional în domeniul învățământului privat preuniversitar - 20 de ani experiență la catedră și parteneriate active cu școli și grădinițe în Europa

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro