joi, martie 28, 2024

Un sărut pe gură

Cine nu știe cum se încheie povestea Marelui Inchizitor din Frații Karamazov?

Ivan îi povestește fratelui său Alioșa, care este pe cale de a se călugări, ce crede el că s-ar întâmpla dacă Isus ar coborî o clipă din nou pe pământ, la o mie cinci sute de ani după răstignirea sa. Scena se deschide în Spania, într-o piață din Sevilla, în plin exerciţiu al Inchiziţiei.

Coborârea aceasta, doar imaginată de Ivan şi neprevăzută de nici un text sacru, are forma unui intermezzo între venirea dintâi, cea povestită în Evanghelii, şi revenirea finală, parusia, anunţată pentru „sfârşitul timpurilor”, când istoria „lumii acesteia” se închide odată cu Judecata de Apoi şi cu instaurarea absolută a Împărăţiei lui Dumnezeu.

Ce s-ar întâmpla, așadar, dacă Isus ar coborî o clipă pe pământ în plină istorie a lumii declanşată de prima lui venire? Cum s-ar purta cu El slujitorii lui de pe pământ, oamenii Bisericii instaurate de El, cei care i-au preluat învățătura şi mesajul? Cum s-ar purta cu El, de pildă, Marele Inchizitor? Din povestirea lui Ivan, aflăm că acesta poruncește ca Isus să fie arestat.

Ce-i reproşează Marele Inchizitor lui Isus în lunga adresare din celula în care Acesta este aruncat? Faptul de a fi evaluat prost natura umană. După cincisprezece secole de istorie christică, se dovedeşte că oferta făcută de Satana lui Isus şi respinsă de Acesta, atunci când a avut loc „ispitirea în pustie”, fusese una realistă. Isus se dovedise a fi fost un prost negociator. El, spune Marele Inchizitor, nu a înţeles de fapt cum trebuie priorităţile omului: nu de „pâinea Cerului”, în speţă de duh şi de libertate, are omul nevoie în primul rând. El este gata oricând să se supună (şi astfel să renunţe la darul împovărător al libertăţii), în schimbul primirii fără griji a pâinii obişnuite. Mulțimea se va pleca de bunăvoie în fața celui care va şti să-i asigure pâinea „cea de toate zilele”. Mai mult, ea va fi chiar bucuroasă să scape de libertatea spiritului, pe care Isus o considera un dar divin, în vreme ce pentru oameni, pentru cei mai mulţi, ea nu era decât o povară. Natura umană nu e, conchide Marele Inchizitor, pe măsura învățăturii lui Isus.

Pare limpede acum cine e de fapt Marele Inchizitor, de ce îl arestează el pe Isus, urmând să îl ardă pe rug, şi a cui ordine o reprezintă. Cândva pe parcursul evoluţiei creștinismului, Marele Inchizitor şi-a însuşit proiectul Satanei, cel refuzat de Isus în pustiu, dar care acum e introdus în lume printr-o operaţie de falsificare şi manipulare. Ordinea propusă de Marele Inchizitor e cea a Satanei, dar e reprezentată de o Biserică ce acţionează în numele lui Isus. Satana este ascuns în însăşi Biserica ce a preluat, sub conducerea Papei şi a Marelui Inchizitor, legatul Dumnezeului întrupat. Puterea e deţinută acum de partida Satanei care îi domină pe oameni prin recurs la foame şi frică. Povestea lui Ivan este povestea unei substituiri: Diavolul se strecoară în locul lui Dumnezeu, fluturând proiectul lui Dumnezeu şi realizarea lui de către Fiul Său.

Isus, sosind în mod inopinat în mijlocul acestei vaste operaţiuni de deturnare, încurcă lucrurile. Pentru a nu periclita deturnarea satanică a proiectului Său, el trebuie eliminat, ars pe rug ca un eretic de rând. Condamnându-l pe Isus, Marele Inchizitor urmează să demonstreze că Diavolul are dreptate, că oamenii sunt infantilizabili, că scopul vieţii trebuie să le fie indus din afară. Lor nu le trebuie libertatea. Având-o, ea îi încurcă. Deoarece nevoia de libertate e a celor puţini, rezultă că învățătura lui Isus e una de elite, neiubitoare de mulţimi şi neatentă la unica lor nevoie reală: nevoia de pâine. Iată de ce, își încheie el discursul, „mâine te voi arde pe rug”.

Scena se închide, fără ca Isus să fi rostit vreun cuvânt. În schimb… „Ostaticul se apropie de el și sărută blând buzele ofilite ale bătrânului de 90 de ani. E singurul lui răspuns.” Atunci, Marele Inchizitor, înainte de a părăsi celula lui Isus cu „un tremur în colțul gurii” și „având balsamul ăsta pe inimă”, „se îndreaptă spre ușă, o deschide și spune: «Du-te și să nu mai vii… Să nu mai vii… Niciodată, niciodată!»”

Recent, la librăria Humanitas din Sibiu, o profesoară a organizat, cu un grup de liceeni anume pregătiți, o discuție în jurul legendei Marelui Inchizitor. La un moment dat, o elevă a întrebat-o pe profesoară cu o netrucată inocență: „Doamnă, de ce l-a sărutat Isus pe Marele Inchizitor pe gură? Era gay?”. Nu știu cum au deslușit dascălii scena și ce răspunsuri s-au dat.

Dar știu că aceeași întrebare – de ce Isus l-a sărutat pe gură pe Marele Inchizitor? – i-o pune lui N. Steinhardt, în 1960, într-o celulă de la Jilava, prietenul său, sanscritologul Sergiu Al-George. Iată răspunsul acestuia: „Îi răspund doctorului Al-G. pre limba lui, adică în stil indianist: ca să-l treacă de la avidya („necunoaștere”) la vidya („cunoaștere”), ca să spulbere maya, adică să împrăștie fumul, să îndepărteze vălul, să risipească magia. După ce este sărutat, Marele Inchizitor, în sfârșit, vede realitatea. Sărutul, pe gură, acționează ca un șoc, zguduie, trezește.” (Jurnalul fericirii)

Știu, sună prost, dar avem urgent nevoie de un sărut pe gură. Și totuși cine, prin gestul acesta imaginat de Dostoievski, ar putea să împrăștie vălul, fumul și magia care stăruie peste mințile noastre?

Distribuie acest articol

103 COMENTARII

  1. Mereu actual… Marele Dostoievski, insa a propos de intrebarea elevei, cultura inseamna printre altele asimilarea experientei lasata de ascendenti, macar la nivel a priori.
    De unde sa stie respectiva eleva de marea cultura rusa, cand sunt sigur ca l-a citit, sa zicem, pe Creanga, numai din rezumate si referate plasate pe net.
    Ce sa stie ea daca s-a format in fata televizorului? Ce sa asimileze ea de acolo: manele certuri politice, duplicitate, moda etc.
    Acum ar fi interesant ce va intreba respectiva eleva, sa zicem, pe la vreo treizeci de ani. Doare, cand acesti tineri intreaba asemenea lucruri la varsta idealurilor nu-i asa Domnule Liiceanu? Asta e…..Pe cine il intereseaza cauta si afla pe cine nu…….

    • Printr-o inocentă întrebare Eleva demonstrează că l-a înțeles pe Dostoievski, în scena descrisă e vorbă de iubire împărtășită și nimic altceva.

  2. a discuta cu cineva care nu simte fiorul divinitatii este precum a vorbi cu usa. nu sarutul este solutia. divinitatea a dat libertatea (deplina). asadar poti crede sau nu. poti fi pacatos sau virtuos. dar daca dezordinea cosmica, moartea unei stele si explozia unei supernove a creat ordine, inseamna ca pamintul se invirte in jurul soarelui cu un scop. pe pamint cine creeaza ordinea ? intelepciunea. atunci ar trebui folosita. nu poti lasa prostul (sau scroafa) sa se catare n copac.

  3. Iar cele ce ies din gură pornesc din inimă şi acelea spurcă pe om… (Matei 15:18)

    Buzele Marelui Inchizitor sunt vama de carne a cuvintelor lui. Prin gura lui e proclamată antropologia mațelor pline și a birocratizării ecleziale a sufletului, care e expresia unei inimi deviante. Buzele Mîntuitorului aduc lumii Adevărul și miza pariului eshatologic. Sărutul pe gură din Frații Karamazov e felul în care Iisus înțelege să cauterizeze, prin „erotica” inimii divine, inteligentul neadevăr al buzelor Inchizitorului.

      • Mi-e teama ca gresiti. Comentatorul Vali mi-a dat si mie impresia in ale interventii ca este manierist (are un obicei de a chibita cu stil pe marginea articolelor d-lui Liiceanu, in timp ce in interventii la alte contributii este mult mai sec si mai putin estetizant). Insa, de data aceasta, trebuie sa recunosc ca fiecare sintagma, chiar daca pare cautata si pretioasa, are substanta.

        Va sfatuiesc sa mai cititi de cateva ori, analitic.

        Trebuie sa recunosc ca explicatia lui Vali la intrebarea „de ce pe gura?” ma satisface mai mult decat cea a lui Steinhardt. Mie mi se pare ca Steinhardt cauta mai degraba un raspuns la intrebarea „de ce l-a sarutat?”.

        PS: Eu sunt din zona IT-ului, asa ca incerc si eu un raspuns pe limba mea: pentru ca gura este interfata prin care conectam suflet la suflet. Nu e singura interfata, insa este cea mai rapida si lossless. :-).

  4. Am interpretat sarutul Inchizitorului ca fiind de accord cu invatatura lui Isus pe care insa o considera nepotrivita cu natura omului. Din care motiv il lase sa plece. Putea oare un pamantean sa jertfeasca pe fiul lui Dumnezeu?
    Sarutand buze de 90 de ani nu sugereaza senzualitate. Respect numai. Parerea mea.

  5. Dle Liiceanu,

    Am vrut sa va spun de data trecuta: nu trebuie sa vorbiti (eventual in vint), ci sa chemati. E greu, dar trebuie trecut la un cu totul alt nivel.

    1/ Situatia in Ro nu are cum sa se schimbe in mod natural. Sa le ceri partidelor sa se schimbe – cum fac unii pe aici – e hilar.
    2/ Politicienii Romaniei sint toti comunisti / odraslele lor. Statul este acaparat de o clica abjecta (putem gasi nuante aici, dar sint nuante de maro)

    Daca vreti schimbare, va rog:
    a / faceti un program coerent (o schita a mea o gasiti mai jos, sinteti liber sa o adaptati si sa veniti cu ideile d-voastra, care in mod sigur sint mai bune; eu personal cred ca numai concedierea politicienilor poate avea succes, puteti sa rideti.)
    b/ chemati oamenii in strada – sau – putem organiza un referendum daca stringem semnaturile necesare
    c / nu uitati de marketing. Trebuie facuta reclama programului respectiv ….

    Eu personal sint gata sa incasez un glont de statul roman si reprezentantii lui legali (deocamdata) daca avem un proiect care merita. In celalalt caz, ma pot angaja sa string semnaturi pe strada – imi iau o luna de concediu, no probs. Desigur, ma pot implica si financiar, in masura posibilitatilor mele.

    ========

    Noi, cetateni ai Romaniei, cerem:

    1. REFORMA SISTEMULUI POLITIC

    1.1 Concedierea in masa a politicienilor (LUSTRATIA GENERALA, punctul 8 de la Timisoara, extins).

    1.1. Este interzis de a candida sau de a ocupa functii publice persoanelor care:
    i / Au facut parte din nomenclatura comunista
    ii/ Au facut parte din fostul aparat de represiune comunist (Securitate), indiferent de functie si rol
    iii / Au condus Romania din 89 pina acum (senatori, deputati, consilieri judeteni, primari, consilieri locali, viceprimari, vice-presedinti ai consiliilor judetene, presedinti de CJ, presedintii Romaniei, parlamentari EU)
    iv/ Au ocupat functii executive din 89 pina acum: prefectii, ministrii, primul ministru

    1.2. Introducerea de minime criterii morale
    i / nu au voie sa candideze cei care sint condamnati penal in prima instanta la data electorala
    ii/ nu au voie sa candideze cei care sint condamnati penal definitiv
    iii/ nu au voie sa candideze cei care comit fapte ce nu sint de natura penala dar contravin normelor academice sau normelor profesionale

    1.3/ Modificarea legilor electorale
    i/ Trebuie sa poti constitui un partid cu 10 oameni.
    ii/ Micsorarea pragului electoral la 1% (sau eliminarea lui).
    iii/De-permanentizarea: Nimeni nu are voie sa candideze pentru mai mult de 2 mandate la aceeasi functie. Valabil pentru cei alesi direct.
    iv/Materialul promotional electoral nu poate depasi 1.5 EUR/buc (insigne, brichete, etc)
    v/Marirea pedepselor pentru frauda electorala, de la 25 ani – viata.
    vi/ Finantarea partidelor: numai din surse private, campaniile electorale nu vor mai fi finantate de la stat. Donatorii: limita superioara pentru un donator la 50000EUR / ciclu electoral / partid. Transparenta donatiilor: toate donatiile / donatorii sint identificabili. Informatiile sint publice.

    1.4/ Parlamentul
    i/ Respectarea referendumului, o singura camera si 300 parlamentari (?)
    ii/Imunitatea parlamentara: restrinsa la opiniile politice
    iii/Separatia puterilor in stat: Parlamentul nu are cum se substitui puterii judecatoresti. Blocarea cercetarilor penale sa nu mai fie la latitudinea parlamentului.
    iv/Parlamentarii condamnati in prima instanta sa fie automat exclusi
    v/Posibilitatea alegatorilor de a retrage mandatul unui parlamentar

    2. REFORMA STATULUI & BUNA GUVERNARE

    2.1 Criterii de performanta pentru puterea executiva: Puterea executiva nu are voie sa lucreze intr-un deficit mai mare de 1.5% pib year-to-year. Totusi bilantul global al guvernarii trebuie sa fie zero sau pozitiv pe perioada respectiva de guvernare.
    Daca aceste criterii nu sint satisfacute: demiterea automata a guvernului & interzicerea de a mai candida sau de a ocupa functii publice vreodata.
    Principiul trebuie trecut in constitutie.

    2.2 Nepotism & Sinecuri: in termen de 2 ani, toate posturile scoase la concurs la stat se vor ocupa cu examen pe calculator. Nota finala = 80% scorul de la examen, 10% criterii profesionale, 10% din comisia de angajare.

    2.3. Simplificarea legislatiei fiscale. Reducerea numarului de taxe. Principiul de baza trebuie sa fie ca la sume egale, impozitez egal. Principiul trecut in constitutie.

    2.4. Reorganizarea statului pe criterii rationale. Ex: Finantarea autoritatilor locale trebuie facuta pe norma la numarul de locuitori.

    2.5. Normarea achizitiilor statului. Un cui trebuie sa coste intr-o marja previzibila nu 10 lei (media pe piata at max). Eliminarea contractelor aditionale precum si a altor mecanisme de sifonare.

    2.6. Modificarea legii prin care politicul are putere asupra managerilor privati din intreprinderile de stat.

    2.7. Transparenta reala. Contractele publice nu pot avea clauze secrete

    3. JUSTITIA

    3.1. Eliminarea factorului politic din justitie. Nu ministrul sau presedintele trebuie sa numeasca sau confirme in functii in justitie.

    3.2. Examenele, vezi mai sus, cerinta 2.2.

    3.3. Criteriile morale devin obligatorii pentru politisti, jandarmi, procurori, judecatori, avocati, notari. Incalcarea lor atrage dupa sine eliminarea pensiei pe perioada in care persoana a detinut calitatea respectiva si evident, concedierea respectivei persoane.

    3.4. Triplarea pedepselor actuale pentru coruptie.

    3.5. Orice politist, jandarm, procuror, judecator, avocat, notar ce primeste o pedeapsa cu executare pentru infractiuni in cadrul exercitarii profesiei, in contra principiilor pe care a jurat sa le apere, sa primeasca si un bonus de 10 ani cu executare. Ex: la o pedeapsa cu inchisoarea de 1 an, va ispasi 11 ani.

    • @it-s-not-news
      Mai multi cu atitudinea dumneavoastra si custile de negot cu porumbei vor fi sfarmate, iar porumbeii vor fi eliberati. Interesant, de apreciat si de urmat modelul dumneavoastra.

    • Ader la ideea D-voastra. E nevoie si de filozofie , dar parca vremurile preseaza, degeaba ne uitam in zare sa vedem daca apare vreun salvator care printr-un sarut va trezi constiintele adormite sau vandute Satanei.
      Trebuie actiune. Din pacate aici daca nu organizeaza „Altcineva”, poporul asta nu se poate concentra sau aduna in jurul unei idei, program. Cu retelele de socializare ma gandesc ca ar fi o sansa( pentru marketing)

    • Sunteti utopic. Daca ar fi respectate punctele programului dumneavoastra, nu ar mai ramane nimeni. Regulile sunt de bun simt, dar sa vedem concret cum s-ar implementa:
      1. Ar trebui un partid de guvernamant (eventual cu 70% sustinere) care sa impuna aceste reguli (prin lege sau ordonanta de urgenta).
      Aha, care partid? Dupa punctele 1, 1.1 si 1.2, nu ar mai ramane picior de politician si nici partide. Deci exclus ca aceste reguli sa fie adoptate democratic!
      2. Cine va candida prezumand valabile aceste reguli de bun simt? Cine si-ar asuma infiintarea unui partid, fie el si cu 2 oameni? Trebuie doar cei 300, dar cine exact are suficiente c..ie sa intre ca politician/conducator/executant intr-o societate cu asfel de legi stricte?
      3. Cine din acei bugetari vizati de punctul 2.2 ar vota in favoarea schimbarii?
      Utopie domnul meu! Utopie!

      • Daca ati fi citit atent, nu ma leg de partide, ci de politicieni. Nu interzic pluralismul si nici corpus-ul partidelor (actualii politicieni n-au decit sa isi ia functii de consilieri, etc). Ii dam numai afara din viata publica, asta da. Dau o sansa unor noi formatiuni, unor noi oameni.

        Candidati se vor gasi, incluzind oameni din actualele partide.

        Nu vizez posturile de bugetari actuale, ma multumesc numai sa am grija sa nu angajez junk in continuare.

        Oricum, ideea de baza va ramine aceeasi; fara a fixa criterii de performanta guvernantilor – indiferent de culoarea politica – Ro va ramine la coada clasamentului. Ori, in aceasta regiune volatila, nu cred ca ne permitem sa fim saraci.

        • Cand spuneti „ii dam doar afara din viata publica” eu intreb: cine este/sunt acei „ii”? Cine ii da/dam afara? Eu, dumneata, vecinul de scara? Avem noi aceasta putere? Cum ii dam? Mai facem inca o revolutie, ne asociem intr-un nou partid popular care sa castige 50%+1 din voturi? Exact, cum procedam sa aducem schimbarea, aceasta schimbare pe care o sustin si eu.
          Eu vorbesc de Aplicabilitate! In teorie, cam toti stim ce ne dorim. Aveti foarte mare dreptate si toata sustinerea mea. Dar nu pot sa nu constat ca teorii idealiste sunt foarte multe, mult mai greu este cu aplicarea/implementarea lor.
          E usor sa spunem: facem, acestea sunt regulile. EXACT, cum s-ar putea impune aceste reguli intr-o societate ca Romania? (Nu uitati, Ro nu este o inteprindere cu patron care dimineata spune: acestea sunt regulile si fiecare dintre voi trebuie sa le respectati!)

    • Propuneri de bun simt, care evident pot fi inbunatatite.
      Problema ramane deschisa in privinta ORGANIZATORULUI SEF. Romanii au avut intotdeauna nevoie de lider puternic.
      Sa nu uitam ca o buna parte a populatiei actioneaza amorf, nu are sprit civic, nu are simt moral, are doar nevoi zilnice: „painea cea de toate zilelele” care se gasea pe vreme lui NC.

    • corect gandit dar greu de realizat intro lume saraca si pacatoasa.
      As mai adauga ;
      – parlamentarii sa nu mai fie remunerati sa faca legi necesare tarii cu bani adusi de acasa si atunci si numarul celor care ar candida s-ar subtia simtitor, dupa mine si 300 sunt prea multi as opta pentru maxim 100 si acestia sa aibe cel putin 20 de ani de experienta intr-un domeniu vital( invatamant, sanatate, finante, justitie, armata, cultura).
      – ministri si subsecretarii de stat sa nu fie oameni politici ci profesionisti din domeniu de activitate al ministerului cu cel putin 25 de ani de activitate in domeniul respectiv.
      – primul ministru sa fie absolvent al unei universitati de prestigiu din europa si sa fi lucrat cel putin 20 inainte de ocuparea acestei functii
      – limitarea tuturor salariilor brute din aparatul de stat, administrativ, deconcentrate si tot ce reglementeaza activitatea statului la maxim 5 salarii medii pe economie.

    • Nu e perfect dar nu e rau deloc.
      Interesant e ca daca ne-am pune la aceiasi masa cu un creion in mina basisti, USListi dezamagiti sau nu, inchizitori morar-macovisti, relativisti unitisalvam, marxisti criticatacanti, etc. am reusi sa cadem de acord asupra citorva puncte care ar arunca pur si simplu in aer actuala clasa politica.
      Conditia unica ar fi ca toate categoriile enumerate mai sus sa creada sincer in propria orientare, adica sa nu aiba agende ascunse, adica sa nu fie tot mafioti deghizati in oi de diferite culori.

      • Asta e si scopul: un program nu atit de dreapta sau de stinga, cit de bun simt, o viziune a proiectului de tara numit Romania.

    • Altu’ care desconsidera diversitatea ideilor/opiniilor si subestimeaza puterea si necesitatea lor. Asa-i cand ai putine. Si anonime ( ce-mi plac curajosii si sfatosii critici anonimi gen ie’s no news).

      Ia sa-nceteze, nu-i asa, astia, publicistii, care mai de care, sa scrie ce le trece prin cap, si sa adere toti la programul de gandire colectiva. Mai ales dl Liiceanu, sa-nceteze domnule sa mai vorbeasca si scrie ce-i trece prin cap, ca nu-i asta treaba si ocupatia lui – ganditul autonom, liber si critic adica. Sa se alineze odata, ca si-asa nu-s ideile lui bune de nimic, au zero utilitate :)
      Vai de mama unora si a opiniilor pe care le exhiba.

      Ia, hai asa, mai simplu, si pe-ntelesul oricui, sa bagam la cap cum e cu puterea ideilor si a opiniilor ( eventual inteligente, diverse si libere):

      http://ihincu.wordpress.com/2014/02/18/puterea-ideilor-si-opiniilor-a-nu-se-subestima/

      • Draga Mimisor007 (cum singura va recomandati),

        Sincer, va descalificati scorul de IQ afisat pe net prin interpretarea pe care o dati. Eu nu incerc sa-i impun ideile mele dlui Liiceanu si nici n-am de gind sa afirm ca sint adevarul cu A mare, spre deosebire de d-voastra vis-a-vis de ideile proprii.

        In plus, gasesc adularea d-voastra destul de dezgustatoare (si fata de autorul acestui articol, si fata de altii). Cred ca dl Liiceanu e satul de capete plecate si fete in extaz. Uitati ca este patron, om, tata, etc. Am cit se poate de mult respect pentru dl Liiceanu, va asigur, nu trebuie sa ma ascund sub un nou limbaj de lemn.

        Realitatea este asta, si incerc sa o spun cit de prieteneste pot: sinteti sterila, reincalziti de fiecare data ideile altora, mereu post-urile d-voastra sint reactii la ceva, nu ceva. Va sugerez sa incercati sa construiti un „ceva”, cu adevarat, insa aveti grija sa scapati de incrincenarea si de convingerea infailibitatii proprii (si de frustrari, daca puteti).

        Desigur, ranchiuna d-voastra este explicabila. Sinteti rizibila, n-am ce face. Ma amuzati. Mi-ati dedicat un fragment intr-o insiruire de citate! Sint onorat.

    • salutări disperat revoltate !
      Învățământul este prost finanțat, copiii nu sunt motivați pentru cunoaștere și dezvoltare…
      50 % din gospodării nu au apă curentă…50% din locuințe au toaleta în fundul curții…
      3-5 milioane de români lucrează sau caută de lucru în afara țării…
      mulți profesioniști buni au părăsit definitiv țara…șoselele și căile ferate sunt de pe vremuri…
      economia țării este grav periclitată neputând absorbi milioanele de oameni apți de muncă…
      întreprinderile sunt împovărate de legi aiuritoare…
      crearea de locuri de muncă a fost mereu o minciună electorală…
      resursele de zăcăminte minerale sunt himere politice…
      suprafața agricolă este fie nefolosită, fie neirigată în cea mai mare parte…
      țăranii fermieri au fost sărăciți organizat de toate guvernele…
      oamenii în vârstă se sfârșesc mult mai devreme în nevoi și suferință…
      spitalele se chinuie să acorde o asistență de supraviețuire cu un buget batjocoritor…
      aici au rămas politicienii oportuniști, profitori și corupți în mare parte…
      și o populație disperată și scârbită de marasmul moral, economic și social…
      25 de ani de nesimțire, dispreț, batjocură sunt de ajuns pentru a dispare teama…
      nu se întrevede nici un fel de speranță de îmbunătățire a climatului social, politic…
      clasa politică trebuie obligată să se reformeze prin orice mijloace…
      foarte curând, în acest an se va atinge masa critică a disperării și va apare revolta…
      ȘI DIN IUBIRE SE NAȘTE NEVOIA DE A FI RESPECTAȚI , FIE ȘI PRIN REVOLTĂ !
      OARE MERGE CEVA BINE ÎN ACEASTĂ ȚARĂ ?
      DACĂ NU ACUM, CÂND ? DACĂ NU NOI, CINE ?

    • Sigur ca iti impartasesc indignarea, si as dori o societate ca cea descrisa in schita ta de program.
      Insa multe din propuneri ar cadea, din pacate, la o simpla analiza a CNCD, iar mare parte la o „puricare” constitutionala.
      Este dureros de adevarat ca sistemul legislativ numit in toata lumea „dreptul roman” favorizeaza extrem exact ticalosii si infractorii, omul de rind neavind nimic de-a face cu acest sistem pina cind nu este prins, de nevoie, in acest cerc vicios dominat de cunoscatori intr-ale legii. Iar cunoscatorii sint, bineinteles, banditii cei mai mari. Aici includem clica politica romaneasca. Toata. Fara exceptii.
      Daca societatea civila reala – si nu parazitii pomanagii sau cateii impinsi in fata in proportie de 90 la suta care isi aroga aceasta calitate – ar exista, s-ar putea speria si limita acest imens „grup infractional organizat” transpartinic, cum spunea cineva din interior. Fara asta, nu se va putea, niciodata!
      Felicitari pentru atitudine!

  6. euripide,
    Şi daca viaţa în sine , evenimentele care ne preced nu au un scop anume, noi ni-l creăm -reproducerea -care e calitatea definitorie esenţială a ceea ce noi denumim viaţă organică- . odată depăşită faza asta de a crede că are un scop în sine viaţa şi o ordine structurată, că există o ordine prederminată în viitor, ce te împiedică ca specie să porneşti în cucerirea spaţiului cosmic, să găseşti alte planete favorabile. Ce te împiedică ca şi specie să cauţi să înţelegi cât mai mult şi legile Universului, fără a avea o explicaţie generală şi de ce fiecare descoperire importană, nu a fost conform religiilor , menţionată anterior, mă refer de la DNA, supernove, pulsari, stele, explozii solare, geomagnetism, testosteron, fecundare în vitro , bosoni, teoria relativitiăţii. De ce o explicaţie pentru Univers trebuie să treacă printr-o perspectivă neapărat umană- raportarea la noi însăşi şi grupul pe care îl constituim, de ce celelalte specii trebuie considerate fără conştiinţă autonomă(ştiinţa demonstrează contrariul)sau fără inteligenţă(din nou, sunt fapte, că există animale -forme de viaţă inteligente).care evoluează în acelaşi timp cu noi, în acelaşi univers fizic. Nu intru mai departe în teoria universurilor paralele posibile în minţile unor matematicieni. Prezint doar câteva din realităţile(unora) de azi. Fuziunea nucleară e mai aproape, crearea de către om a celui mai rece punct din Univers cu cunoştinţele acumulate până la ora actuală e foarte aproape, de asemenea experienţele de fizică fundamentale în aşa numiţii coliders, structuri create de om( CERN) sunt dincolo de semnul afirmării cunoaşterii, semnul asumării riscurilor ca şi specie- din moment ce nu se înţelege prea bine fizica din spatele interacţiunilor, nu sunt teorii care să explice unitar anumite fenome(sunt teorii care explică mai bine, dar eşuează când e vorba de celelalte manifestări ale materiei). Este proba unei divinităţi, a unei creaţii…Însăşi epistemologic a avea un Creator care să explice totul, a avea o ordine un sens par fără sens, privind la nedreptăţile, înjustiţiile care se petrec în jurul nostru.
    De ce să nu ne ocupăm mai mult să înţelegem Hazardul Mortal ca şi creator al evoluţiei noastre mai degrabă decât la creator ocrotitor. De aici o cursă împotriva Morţii, dar nu cu arma imaginară a unei existenţe ulterioare personale ci cu arma a ceea ce ştii şi acumulat ca şi omenire şi ceea ce poate să perpetueze şansele de supravieţuire ale copiilor într-un Univers pe care îl descoperim acum de la scara mică a istoriei noastre, mult mai negru şi întunecat decât ni-l imaginam. Asta ar însemna o abordare bazată pe cunoaştere şi înţelegere a Lumii decât ceea actuală a ignoranţei asimilate. Putem estima sfârşitul Soarelui inclusiv al Pământului odată cu el, realizăm că producem la nivel de propriu habitat de viaţă schimbări profunde care vor afecta viaţa popriilor descendenţi, dar care au afectat deja în mod extrem de negativ viaţa altor specii, ştim că în trecut accidente de genul impactului unor asteroizi au măturat viaţa anterioară..ştim că omul are la dispoziţie mijloacele să măture viaţa actuală, şi mai ştim că suntem în posibilitatea de a anticipa şi crea posibilele forme de viaţă care nu au existat încă.Religia este o formă de supapă socială pentru a calma fricile oamenilor, este morfina şi anestezicul unui bolnav condamnat la moarte, dar nu înfruntă moartea şi doar o face mai acceptabilă. Pentru a înfrunta perpetuu Moartea ai nevoie de ştiinţă, ai nevoie de oameni care să gândească şi să creeze mai mult decât antecedenţii. Efectul Lazarus care permite salvarea suplimentară a unor vieţi nu era posibil la nivel de realitate medicală, până ce un doctor şi-a imaginat un dispozitiv- inimă artificială externă care face să circule sângele în corpul uman şi în absenţa principalului motor -inima- iar între timp chirurgii pot să refacă arterele, venele şi să producă o reînviere a pacientului din ceea ce se numeşte moartea clinică, împotriva şanselor naturale. E de gândit. Arta şi scrisul sunt un miloc de a exprima temeririle de a se actualiza la ceea ce cunoaştem. Eu personal ştiu că filmul Interstellar la nivel de artă va naşte (odată cu muzica sublimă a lui Hans Zimermam) întrebări suplimentare în capul unora. La fel cum şi liniştea totală din pelicula Gravity al anului acesta a născut repulsie. Cineva spunea că tot ceea ce e imaginat de mintea umană, e real când vrei să devină real. Dostoievski a fost sublim, dar reflecţiile le-a făcut la o vârstă a umanităţii când referinţele lui nu erau la nivelul referinţelor de azi. Celebra frază God is Dead, a lui Nietsche a lăsat azi două lumi, una construită pe principii inalienabile anterioare şi alta construită pe principiul contestării perpetuee a înţelegerii Lumii.

    • Moartea este cauza care il determina pe om sa isi caute salvarea in experienta religioasa, dar asta nu inseamna ca el isi doreste continuarea vietii pe acest pamant. O viata prelungita cu o inima artificiala, cu ficat artificial etc. pe acest pamant este, pentru mine, o alta forma a iadului. La ce mi-ar trebui sa traiesc sute de ani pe acest pamant sau undeva la celalalt capat al galaxiei? In religie, mai ales in crestinism, omul nu cauta sa traiasca vesnic pe acest pamant, ci cauta altceva. Absolut altceva. Daca acceptam acest lucru, atunci inseamna ca actiunile omului nu se explica prin apel la motorul gnoseologic, ci la acest fior existential prin care cauta altceva, absolutul. Veti spune, bine, dar asta e o iluzie. Sincer, in ceea ce priveste exietenta lui Dumnezeu nu exista nici macar posibilitatea unor argumente pro sau contra. Dumnezeu nu intra in registrul cunoasterii, Face parte din alt registru (Wittgenstein). Nu putem avea certitudini in ceea ce priveste existenta lui Dumnezeu, dar exista certitudinea unor experiente. Iisus spunea ca sa nu cautam Imparatia Lui Dumnezeu aici sau dincolo. Ea este in inima omului. Si mai asemana Imparatia lui Dumnezeu cu o samanta care creste si se face un copac mare. Cu alte cuvinte, Imparatia incepe si se arata in inima omului. In inima omului, care a ajuns la o astfel de experienta (cum ar fi de plida experinta isihasta), Dumnezeu este o certitudine mai mult decat intelectuala, este simtita cu toata carnea. De aceea isihastii vorbesc chiar de o „pregusttare a lui Dumnezeu” in viata de aici. Deci, daca nu putem avea certitudini in ceea ce priveste existenta lui Dumnezeu si singura raportare si a religiosului si a ateului este credinta (ca este ceva, ca nu este nimic), atunci ne punem intrebarea, precum Pascal, in ce ar fi mai bine sa credem?

    • Nu pot filosofa atat de frumos si cursiv ca si dumneavoastra, dar va felicit!
      Observatia mea care uneori (de cele mai multe ori) scapa este ca Religia s-a cladit pe Stiinta. Maica Domnului a fost trimisa la 12 ani la manastire sa invete (sa invete!) si sa traiasca o viata monahala (singurele centre de Stiinta de la acele timpuri erau templele, manastirile). Isus a fost un invatacel foarte devotat. Budha a fost un invatat, a avut acces la toate cunostintele vremii lui. Mohamed a fost un invata, a avut acces la absolut toate invataturile vremii lui.
      Prin Invatatura Ei au reusit sa se ridice mai sus de media generatiilor lor si au reusit sa influenteze lumea de dupa ei. Limitarea invataturii si stiintei la intelesuri ocazionale inseamna limitarea infinitului, acceptarea minicmicii.
      Stiinta este nelimitata, intelegerea este limitata la nivel de generatii.

  7. Eu nu aş interpreta sărutul ca un act de cunoaştere, ci ca o punere în practică, în mod concret, a tezei din învăţăturile transmise de Isus: iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi. Iar şocul resimţit de Marele Inchizitor nu a fost dat de transpunerea literală în practică a tezei, ci de universalitatea (şi într-un fel intransigenţa) acesteia. Pentru că formularea ei nu este, aşa cum o interpretează mulţi, de genul: iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi, cu excepţia asiaticilor, negrilor, homosexualilor şi hoţilor (dau un exemplu). Faptul că acest precept poate fi şi trăit ca atare, nu doar enunţat, cred că a zdruncinat conştiinţa Marelui Inchizitor. Mai mult, în calitate de reprezentant al diavolului, exponent al urii, probabil că a intrat pentru prima dată în contact cu dragostea.

  8. Adevarul ca invatatura lui Isus chiar este pentru cativa putini. Cunoasterea, chiar daca nu pare, este materiala si in esenta finita. Prin natura ei ea nu poate ajunge decat la un numar mic de oameni. Ceilalti, cei multi, asa cum Inchizitorul realizase pur si simplu nu o vor.

    • Domnule, dumneata esti atent la ce si cum spui? Acum? Aici? In anul de gratie 2014?

      Cand de exemplu, la biblie la cam orice lucrare ( articol, eseu, studiu, carte) s-a scris vreodata pe lumea asta , toate se afla la o aruncatura de buton pe internet ( unele plutesc chiar gratuit, in eter, in format digital, lucrari de referinta). “cunoasterea este materiala”?! “prin natura ei nu poate ajunge decat la un numar mic de oameni”?! Nu “poate” ajunge? Despre ce vorbim? Din ce spui dumneata nu reiese nimic coerent.

      Ma faceti sa reiterez ce am scris mai sus:“ideile conteaza. Opiniile conteaza. A nu se subestima. Sa folosim, deci, mai mult si mai bine instrumentul gandirii- care nu-i doar un beneficiu natural, ci impune, pana la urma, si aceasta datorie.”
      http://ihincu.wordpress.com/2014/02/18/puterea-ideilor-si-opiniilor-a-nu-se-subestima/

      Zau, mai multa atentie, va rog, cand formulati public o opinie. Conteaza. Si una gresita sau prost formulata conteaza. Plus, nu e obligatorie. E libertate si e eminamente optionala. Ne putem si abtine. Mare lucru elocinta. Si coerenta. Auzi dumneata… cunoasterea este materiala … Ce sa zic, ma duc cu gandul tot la bietul Isaiah Berlin: It is only a very vulgar historical materialism that denies the power of ideas, and says that ideals are mere material interests in disguise

      • Cunoasterea se refera la ceea ce omul in interiorul lui poate sa manifeste in exterior, ceea ce poate trai. Cunoasterea la care faceti dumnevoastra referire nu este cunoastere ci informatie, date. Informatia este la un click distanta dar ea nu se transforma in cunoastere doar printr-un click. Cunoasterea celui care face click pe informatie este in acest caz abilitatea lui de a face click pe informatie.

    • Fatalism? Specific romanilor. Istoria a aratat ca romanii sunt capabili de mari miscari. 1600, 1821, 1848, 1856, 1887, 1918…incerc sa nu aduc date mai recente, sunt inca prea aproape pt. a fi intelese in contextul istoric si a nu fi interpretate prin subiectivism. Yes we can!

  9. Netransfigurată, natura umană rătăcește. Transfigurarea prin iubire este individuală și presupune un acord între liberul arbitru uman, care se smerește și duhul ceresc. Despătimirea, tăierea voii egoiste este cel mai greu lucru pe care-l poate înfăptui cineva, dar ajutorul divin este asigurat. Însă lumescul notorietății, al puterii, al proprietății și al plăcerii copleșește de cele mai multe ori voința omenească, slabă. Teistul suferă în speranța mântuirii, agnosticul suferă și el, dar se complace în efemeritatea vieții, în dulceața ei iluzorie.

  10. Daca elita intelectuala a Romaniei, formatorii de opinie, s-ar adapa mai putin din Platon, scolastici, filosofie continentala (si, vai, texte sacre) si mai mult din Aristotel, iluministi, filosofie anglofona, probablil ca Romania ar deveni macar putin mai coerenta. Din pacate, stafia lui Noica bantuie mintile majoritatii intelectualilor articulati din Ro. Manuirea retoricii realismului transcendental si a aforismului religios sunt, in Ro, semne ale gandiri profunde… Care trebuie sa fie neaparat dilematica. Iar sub acest varf de aisberg elitist profund spiritual si dilematic, sub nivelul marii, sunt reprezentantii de drept ai poporului : gastile golanesti de politicieni care mimeaza fara succes ideologii politice si BOR – piaza rea a societatii si blestemul mentalului colectiv romanesc.

    De asta, pentru publicul din Ro, nu Ivan ne aduce la realitate prin discursul Marelui Inchizitor, ci gestul ritualizat, sarutul lui Isus, repetat ostentativ si de Aliosa. Gest hristic devalorizat prin ritualizare si care tranteste usa in nas dialogului, curiozitatii, cunoasterii si nevoii de respunsuri valide.

    Pe de alta parte, aici unde traiesc, este nevoie de forta de lucru ieftina, iar tarile balcanice care se balacesc intre neputinta, golanie, ortodoxie si dileme profunde sunt producatoare si furnizoare indispensabile de mana de lucru ieftina si, se pare, pentru multe generatii de acum incolo.

    • ‘Manuirea aforismului religios, semn al gandiri profunde… Care trebuie sa fie neaparat dilematica. Iar sub acest varf de aisberg elitist profund spiritual si dilematic, sub nivelul marii, sunt reprezentantii de drept ai poporului : gastile golanesti de politicieni care mimeaza fara succes ideologii politice si BOR – piaza rea a societatii si blestemul mentalului colectiv romanesc.

      Gest hristic devalorizat prin ritualizare si care tranteste usa in nas dialogului, curiozitatii, cunoasterii si nevoii de respunsuri valide.

      este nevoie de forta de lucru ieftina, iar tarile balcanice care se balacesc intre neputinta, golanie, ortodoxie si dileme profunde sunt producatoare si furnizoare indispensabile de mana de lucru ieftina si, se pare, pentru multe generatii de acum incolo.”

      BINE SPUS.

  11. Scopul vietii noastre in aceasta lume este de-a ajunge fii ai lui Dumnezeu, (cum altfel decat) urmandu-l pe Isus Hristos. Isus este cel care, printre multe altele, ne atrage atentia ca „nimeni nu poate sluji la doi stapani, lui Dumnezeu si diavolului”. Ori asta e problema principala a crestinilor, asteapta binecuvantarea de la Dumnezeu facand de multe ori jocul diavolului.

    Dupa 50 de ani de comunism simtim deplin lipsa crestinilor autentici in viata publica..

  12. Desi este o pagina frumoasa de literatura, desi mesajul este unul generos, articolul pacatuieste, totusi, printr-o mica inexactitate, foarte comuna, din pacate, printre intelectualii Romaniei. „Darul libertatii” nu apartine crestinismului si nu se regaseste in mesajul lui Isus. „Darul libertatii” ne-a fost oferit de barbati si femei care si-au sacrificat viata pentru el, care au muncit si, mai ales, au gandit si, adesea, au fost pedepsiti de biserica. Faptul ca scopul vietii trebuie indus din afara este mesajul oricarei religii. Dar nu credinciosii spun, oare, ca noi, ateii si agnosticii, suntem amorali pentru ca in afara lui Dumnezeu nu exista o sursa a eticii? Ca in absenta lui Dumnezeu nu mai exista niciun reper? Dimpotriva, libertatea adevarata intr-un cadru etic uman ne poate fi oferita doar de gandirea libera si de lepadarea oricaror superstitii.

    • Ori nu intelegeti, ori va faceti ca nu intelegeti, ce spun credinciosii. Da, credinciosii spun ca inafara lui Dumnezeu nu exista o sursa a eticii, dar concluzia ca, drept urmare, ateii sunt amorali este un non sequitur – pentru credinciosii care stiu ce vorbesc, cel putin. Pentru ca in acelasi timp mai spun ca toti oamenii sunt creatia lui Dumnezeu, atat cei ce cred in El, cat si cei ce nu cred. Insemna ca ateii si credinciosii, prin constiinta, sunt in contact cu aceeasi sursa, chiar daca primii nu pot sa o identifice.

      • Domnule, va multumesc pentru raspunsul foarte civilizat. Eu inteleg ce spuneti, doar ca nu pot fi de acord. Dumneavoastra imi raspundeti cu principii dar eu am la dispozitie Biblia (atat Vechiul cat si Noul Testament) si pot sa va spun ca sistemul etic asa cum reiese din aceasta carte este atroce si in total dezacord cu sistemul etic din interiorul meu. Sigur ca se poate interpreta, se poate citi doar ceea ce ne place dar nu exista niciun argument religios care sa arate ca lectura Bibliei in cheia unui om modern este superioara celei din Evul Mediu. Iar, prea adesea, „cheia” lecturii unui om modern este sa sara peste paragrafele neplacute.

        • Domnule, va multumesc si eu. Veti observa ca eu nu am pomenit macar de Biblie, dar daca ati adus vorba, poate considerati urmatoarele. Sistemul etic din interiorul dumneavoastra este subiectiv sau obiectiv? Daca este subiectiv, cum puteti afirma ca este suoperior unor oameni care au trait la mii de ani si mii de kilometri distanta fata de dumneavoastra? Daca este obiectiv, cum se poate asta fara Dumnezeu?

          • Am sa va raspund dar, mai intai, dati-mi voie sa discut despre sistemul etic obiectiv al unui credincios. Pe ce se bazeaza acesta? Mi se pare mie ca, daca e sa fie un credincios sincer, nu are decat o singura solutie: pe cartile sfinte si invatatura religiei careia ii apartine. Or, ma scuzati, dar aceste carti sfinte propun atrocitati pe care probabil le stiti. Imi permit sa mentionez doar cateva: genocide repetate (Sodoma si Gomora, potopul, etc); sacrificii umane (ultimul fiind si cel mai spectaculos); pedepse infinite pentru greseli finite. Nu vreau sa jignesc pe nimeni dar Dumnezeu, asa cum reiese din Biblie, este mai nemilos decat cei mai rai oameni. Acest sistem pe mine nu ma multumeste. Daca i se pare cuiva ok, este, desigur treaba lui, dar eu unul ma tem de acesti oameni. Pe ce se bazeaza, insa, sistemul etic al unui ateu? Imi pare rau, dar nu exista alb si negru. Exista elemente subiective care se afla, zic eu, intr-un cadru obiectiv. Acest cadru are la baza doi piloni: 1) Evolutionismul; 2) Valori comune pe care, ca specie inteligenta, am putut sa le evaluam in 10,000 de ani de civilizatie. Primul pilon necesita o discutie mult mai lunga decat este posibil aici; al doilea pilon pleaca tot de la necesitati evolutioniste (supravietuirea speciei, vietii, inteligentei, etc) dar trecute la stadiul unui animal rational. Nu este nici cadrul potrivit si, imi dau seama, probabil nu am construit un raspuns perfect. E o problema spinoasa pe care nu cred ca am rezolvat-o eu pe jumatate de pagina. Totusi, am convingerea ca un sistem etic care isi afla sursa in interiorul omului este singura noastra sansa sincera. Restul, poate fi ambalat mai frumos sau mai urat dar are un mare defect: sursa este tot in om dar nu se recunoaste acest lucru si nu se trece prin filtrul ratiunii. Si atunci apare pericolul abuzului cand cineva, oricine, pretinde ca are un canal “privilegiat” de comunicare cu sursa morala (preotii, mullahii, sunt multe exemple).

            • In primul rand, cred ca trebuie sa insist: pana la ajunge la chestiunea de ordin epistemologic: de unde stim ce e moral si ce nu, trebuie sa rezolvam problema de ordin ontologic: care e fundamentul, substanta moralitatii; de unde vine ea, din ce e facuta.
              Dumneavoastra imi oferiti un fundament evolutionist, dar vedeti, de pe acest fundament nu puteti condamna Biblia ca fiind imorala, pentru ca este perspectiva dumneavoastra subiectiva dintr-o anumita etapa evolutiva. Fara un fundament obiectiv nu putem vorbi de proges moral, ci doar eventual de schimbare. Pentru ca crestinii vad in Biblie un ghid moral, cred ca nu vreti sa sugerati ca sunt gata sa plece la razboi impotriva amalecitilor.

              In al doilea rand, se pare ca avei o perspectiva protestanta asupra Bibliei, nu tocmai specifica crestinismului autohton. As putea sa va numesc un fundamentalist biblic. Exista si perspective mai echilibrate:

              http://www.youtube.com/watch?v=pP2InFa16D0

              Daca vreti sa ramaneti insa la sola scriptura, plecati urechea si la ce are de spus un pastor protestant:

              http://www.youtube.com/watch?v=ulCbh_1SlwE&feature=c4-overview&list=UUVz6fcPEqB1oaHxUkYAHbng

            • @AT – Exact asta spuneam: nu exista acel sistem obiectiv bazat pe religie, daca vreti sa fiti echilibrat trebuie sa cititi cu lingurita, sa faceti apel la traditii de 50 de ani care au inlocuit traditii de o suta de ani, care au inlocuit traditii de doua sute de ani si tot asa, nimic mai labil decat traditiile religioase… In occident era o perioada cand cel mai uzual citat din Biblie era „Thou shalt not suffer a witch to live”. Intre timp nu prea se mai citeaza… e usor jenant. Poate se pot gasi sofisme pentru a-l apara. Se pot gasi sofisme pentru a apara orice dar adevaratul curaj este sa infrunti adevarul. Singura sansa este cea pe care o gasim in noi. Am fost copii, a fost normal, dar este timpul sa crestem si sa ne asumam maturitatea. Nu exista nimic obiectiv in traditiile religioase, exista niste oameni primitivi speriati care isi explicau si ei lumea cum puteau. Efortul lor este demn de lauda pentru acel moment. Am fost acolo si am stat pe ruine ale unor orase moarte de zece mii de ani. M-a infiorat curajul acelor oameni si felul cum infruntau o lume necunoscuta si ostila. Ii admir dar mi s-ar parea un pacat fata de ei sa raman la acelasi nivel si sa nu profit de cunostintele acumulate.

            • Cred ca putin exagerati. Nu cred ca aveti o statistica obiectiva cu privire la cel mai folosit pasaj biblic. Vrajitoria, la fel ca alte practici condamnate in vechiul testament, este la fel de dezavuata astazi in crestinism ca si in vechiul testament, doar ca statul nu mai are aceleasi masuri punitive drastice din vechime, pentru ca sistemul punitiv in general a evoluat in directia imblanzirii pedepselor, din motive ce nu o sa le analizez acum. Eu pot sa fiu de acord ca a existat un progres moral, si chiar o evolutie in interpretarea Bibliei, dar aceasta interpretare nu se face arbitrar, ci bazat pe traditie si anumite principii de exegeza. Asa cum am mai scris, dumneavoastra nu puteti numi asta progres, ci doar schimbare.

            • Singurul lucru care imi displace in aceasta conversatie este ca imi spuneti ce pot si ce nu pot. Printre altele resping credinta tocmai pentru ca imi displace aceasta Coree de Nord celesta cu o entitate de moralitate indoielnica dictand asupra lumii si spionind cele mai intime ganduri. Pot numi progres evolutia respectiva, asa cum pot afirma ca mecanica relativista este o imbunatatire fata de mecanica newtoniana. Si, poate am gresit putin… Vedeti, nu sunt complet ateu: ma inchin la adevar. Tocmai din acest motiv refuz sa ma supun unei povesti cu zane spusa de un om primitiv in timp ce cioplea un topor de silex. Chiar daca, intre timp, oameni mult mai inteligenti decat acel creator initial au imbracat povestea cioplitorului in sofisme si legende.

            • Din acest raspuns deduc ca scepticismul dumneavoastra este motivat de furie, nu de o gandire critica. Impotriva conceptiilor gresite pe care le aveti despre Dumnezeu va pot raspunde cu argumente, impotriva furiei ma tem ca orice argument va fi futil.

            • Nu este vorba de niciun fel de furie, este vorba de gandire rationala. M-a surprins acest mesaj care, pana acum, nu v-a caracterizat. Folositi abc-ul manipularii, cand nu mai ai argumente, cand, rational, discutia se apropie de final, atunci partenerul de discutie este caracterizat drept: furios, prost, incult, etc. De cate ori deschid Antena 3 admir exact acest tip de discurs care, trebuie sa marturisesc, prinde la romani. Nu, nu sunt furios, sunt doar un om care a ajuns sa se desprinda atat de mult de religie incat poate sa o vada de la distanta. Si nu e o priveliste frumoasa.

            • Problema e ca ati ajuns la o asa distanta incat nu o mai intelegeti. O descrieti in termeni pe care nici o persoana religioasa nu si-ar descrie religia. Asta, dupa parerea mea, este rea-vointa.

  13. 1. Lasati fata sa fie inocenta. Cateodata intrebarea e mult mai valoroasa decat raspunsul. Raspunsurile in general se gasesc, in carti, intreband. Important este sa stii ce sa intrebi. Bravo ei ca are curajul sa isi puna intrebari, un lucru ce generatia de dinaintea ei (comunista) nu prea stie.
    Poate cunoasteti aceasta poza:
    http://kirk.is/journal.aux/2006.04.24.dolphins.jpg
    Copiii mici vad niste delfini.
    Adultii vad un barbat mangaind pe sani o femeie.

    Are si inocenta rolul ei.

    2. Multumim, domnule Liiceanu, ca nu ne lasati. Cat de puternica este cultura!!!

  14. Partea asta de natie care a ramas nesarutata, n-o mai trezim cu nimic! O baba chioara si surda! Pe cine sa mai saruti? Nu e deznadejde, dar parca ne incapatanam cu totii sa tragem de blana unui caine mort. Daca e mort, e mort. Cum sa facem insa, sa supravietuim cu mortul in casa? Cu pupatul nu mai merge. Altceva trebuie, nu-mi vine nicio idee si asta ma omoara..

  15. Pai situatia asta de decadere generala nu-i obligatoriu sa aiba rezolvare. Poate dura la nesfarsit, oricat de mare nevoie am avea de o solutie, de un progres mai iute. O tinem asa, si cateva generatii, de ce nu; traim prost si nu iesim la liman, si asta e.

    • În simbolistică marelui romancier creștin rus, sărutul lui Isus este simetria sărutului dat lui Isus de Iuda în noaptea vânzării. Iuda dă sărutul morții. Isus dă sărutul vieții. Il dă ,,pe gură“, pentru că acolo a fost gestul dintâi, primordialitatea, când Dmnezeu i-a suflat omului în nări suflare de viață.

    • De cand statistica tine de foame? Citat din Churchill: „Nu cred decat in statisticile pe care le pot falsifica singur!”
      Daca eu anul trecut am mancat doar cartofi, si vecinul meu a mancat in fiecare zi un pui, si el maine moare, statistic pe strada mea s-a mancat in fiecare zi o jumatate de pui, si deci se traieste bine! Statistica este relevanta doar in conditii foarte clare de interpretare, altfel e egala cu zero!!!

    • Nu este de de mine subiectul acesta. Este prea adânc si nu ma ajuta mintea. Nici la profunzimile crestinismului nu prea mai am acces de cand am vazut bucuria cu care a intampinat repetatele condamnari ale lui Nastase o anumita grupare crestina importanta pentru mine. Nici urma de pupat pe gura Bombonelul (desi poate lui i-ar fi placut) . Totusi in contextul evocat de dl Liiceanu DATELE STATISTICE vin ca nuca in perete. Par o anexa la mesajul Marelui Inchizitor.

  16. Poate fi ceva mult mai prozaic. Dostoievski era rus si rusii tuca pe buze. Perfect, am rezolvat, io cred ca daca o tineti tot asa, aveti mari sanse sa mai despicati o luna, un an, un cincinal, in patru, firul deja in patru. Vorba unui clasic, ”dupe aia”, poate ii lasati la locul lor pe fratii Karamazov si va ocupati de fratii Mazare, Fenechiu, Oltean etc. Dar, vai, voi preferati sa karamazovizati pen-ca, va impiedicati de surorile Basescu! Ultima victima: Papahagi. Vai de Nana noastra!

  17. Cred ca N Steinhardt se insala ; semnificatia nu este de a arunca valul , de a demistifica ; Marele Inchizitor stia foarte bine ce face , asta aflam din ” economia ” textului ; nu avea nevoie de trezire pt. ca era foarte lucid si făcea lucrarea Diavolului in cunoştinţă de cauza ; nu era nici un dol la mijloc cum era ,sa zicem, între Faust si Mefisto . Semnificatia sarutului pe GURA este una rituala , formala . Semnificatia „de fond” este ca Isus saruta pre aproapele Lui necondiţionat , chiar in condiţiile in care era cât pe ce ca din cauza lui , a ” aproapelui ” sa aibă aceeaşi soarta ca in urma cu 1500 de ani ; se întăreşte astfel ideea crestina a celei mei de seama dintre virtutile crestine : IUBIREA ( si nu cumpărarea cum e la filozofii antici ); prin sarutul Lui Isus saruta si ultima farama de umanitate rămasă ( totuşi ) in Marele Inchizitor ; acesta îl eliberează , nu-l arde pre rug . ” Solutia” e diametral opusa celei din urma cu 1500 de ani ; Marele Inchizitor e ” recuperabil „, are încă „matrice infractionala „( ştie ce e Bine si ce e Rau ). Asta e explicatia mea . Cât priveşte un „sarut-trezire” ca in basme , ei bine acela nu exista , sa nu ne facem iluzii … Decât in basme . Nazismul , fascismul , comunismul nu au fost nici precedate si nici urmate de nici un sarut . Au fost si …gata . Lor o sa le urmeze altceva , nu ştim exact ce anume ; dar poate vom afla unii dintre noi . Sau poate chiar ” aflam” pre zi ce trece …

    • Si chiar daca ridicatul valului s-a produs, nu inseamna ca se va schimba ceva pentru Societate. Schimbarea a fost doar in relatia Marele Inchizitor – Isus, prin concesia facuta primului de a-i lasa viata celul de-al doilea cu conditia „sa nu te mai intorci, niciodata!”. Fascismul, socialismul, holocaustul, sclavia, puteau fi precedate de oricate saruturi. Viata publica, viata politica merge inainte. Revelarea Cunoasterii Marelui Inchizitor (oricine ar fi acesta) nu a schimbat, nu schimba si nu va schimba cu nimic mersul Lumii.

      • Sunt de acord cu alegatia dvs. ca mersul Lumii este …orb , neinfluentabil de nici un sarut , cat ar fi el de sublim dar care …lipseste cu desavarsire din Istoria Lumii . Revenind la textul propriu-zis , ridicarea vreunui val , asa cum arata Nicolae de la Rohia , pe care il „preia in proiect” domnul Liiceanu si-l citeaza , ei bine , NU S-A PRODUS ; daca s-ar fi produs , Marele Inchizitor nu i-ar fi cerut imperativ Lui Isus ca sa nu se mai intoarca niciodata ci ar fi adoptat o solutie mai „rezonabila” si politic -corecta .Intr-un fel destul de ciudat , scena finala din Discursul Marelui Inchizitor este imaginata de Dostoievski oarecum impotriva restului textului ; „solutia” din logica lucrurilor s-ar fi terminat cu …autodafee-ul . Marele Inchizitor il elibereaza pe Isus , in contra rezolutiei initiale , dovedind o ultima urma de „bine” in constiinta lui aservita raului ; intrebarea este daca „bresa” in constiinta i se produce gratie sarutului lui Isus , fie el si pe gura (putea la fel de bine sa fie pe obraz) sau exista in „softul” Marelui Inchizitor ante-sarut , lucrarea Diavolului asupra constiintei si manifestarii”fenotipice ” a acestei constiinte a Raului nefiind astfel completa…

  18. Se FACE zi se FACE noapte
    IAR VEŞNICA JOACĂ A DILEMELOR PARABOLISTICE
    Semnificaţiile Acelea nu mai există.
    Există altele Noi. Există „Omul NOU”. Materialist-electro-bionic !
    Noţiunile de Sărut, Dumnezu, Buze, pîinea Cerului, Isus, celulă la Jilava, etc.
    nu mai au (aproape) deloc, aceeaşi Rezonanţă, Mesaj, Purtare, Sens.
    Vedeţi, chiar dvs., în jucăria textului, din mersul trenuleţului, spuneţi „interesant”
    „Avem urgent nevoie de un sărut pe gură”…. „Cine ?”
    Nu „sună prost”, sună…… „naşpa” ! ŞTIŢI, şi totuşi …..o spuneţi !
    Unde s-a ajuns azi, aici, Singurul Mare Remediu,
    este să te „Săruţi Singur pe Propriile-ţi BUZE”
    cu toate imensele tulburătoare Mistice subtilităţi, semnificaţii şi nuanţe.
    ALTFEL, nu va mai fi niciodată ALTFEL !
    CINE o poate face ? CUM ?

    • E doar o provocare. Si faptul ca exista rezonatori inca inseamna ca nu ne-am transformat toti in niste pragmatici. Mai exista salvare!

      • Cu provocări şi parabole, cu simbolistici şi discursuri superbe
        Deloc adaptate Muncii care Trebuie făcută, Necesităţilor şi Urgenţelor
        fără praxis şi soluţii practice, concrete şi pragmatice,
        nu vor exista efecte salvatoare, rezultate pozitive,
        decît în cărţi grozave, de filosofie, elaborate şi spirituale.
        Colo nişte frumoase speranţe salvatoare.
        Cînd TREABA este concretă, şi nu suntem „pragmatici”,
        degeaba rezonăm, spunem şi scriem poezii,
        într-o societate atît de „primitivă” şi „barbară”,
        transformată în ultimii 70 de ani, într-una fără Noimă.
        Chiar vi se pare că există atît de mulţi „pragmatici” pe-aici ?
        „Pragmatici” în CE ? Cum ?
        Un bloc de o tonă nu se mişcă din loc,uşor, ca un fulg, sărutîndu-l sau sărutîndu-ne pe gură.
        Cangrena nu se vindecă cu un „sărut pe gură” şi nici măcar„pe necroză”,
        ci trebuie, hélas !, extirpată, prin amputare-ablaţiunea părţii vătămate,
        „salvînd” astfel, cît de cît „ceva”.
        Dar cînd cangrena a ajuns „de la creştete-n pînă-n poale”, din călcîi pînă la piept……….
        Decît dacă există Minuni. La nivel individual, s-ar putea să mai existe (salvare).
        Dar la nivelul unui întreg Corp Social, al unui Sistem Absolut pervers pervertit pervertind (necrofag),
        mă scuzaţi, am mari dubii şi îndoieli.
        Poate dvs. nu, poate chiar mai credeţi în miracole cu „sărutul pe gură”.
        Nu vă neliniştiţi, am înţeles prea bine subtilul mesaj al „provocării” Liiceanene,
        Mi se pare doar că [aici, la noi], nu e nici locul, nici calea şi nici momentul potrivit.
        Azi putem să spunem, să ne imaginăm şi să credem în Orice. Există pe gură, şi săruturi Virtuale !
        Cu astfel de „provocări” sau „săruturi pe gură”, se-mbîrligă şi mai mult situaţiunea, deja ……….
        Ce să-i faci, e poate doar, o chestiune de gust („pe buze” !) .
        C’EST PAS GRAVE !

        • Cred ca se cere mult prea mult de la oameni care nu pot (sau nu mai pot) oferi ceva in domenii diferite de domeniile lor de excelenta. Ma gandesc acum chiar si la presiunea pusa pe umerii domnului Plesu cu sugestia pentru Presedintie. Nu este corect sa cerem mai mult de la cei ce nu pot oferi.
          Este o mare diferenta intre „revolutionari” si „intelectuali”. Poate ca sunt persoane care apartin celor doua multimi. Lor ar trebui sa le cerem mai mult. Dar nu „intelectualilor” puri care sunt doar intelectuali si atat.

          • Evident, atunci cînd
            Oamenii care ŞTIU, intelectualii,
            Devin OAMENI publici, ei ştiu deja acest lucru,
            ei ştiu-cunosc greutatea propriului rol intrînd în „horă” ( şi-n ce HORĂ !)
            Nimeni nu cere nimic, este vorba de o abordare filosofică interesantă,
            a atitudinii intelectualilor „puri” ( deşi şi aici, o altă discuţie, ţara arde şi noi rămînem „puri” !)
            dar mai cu seamă, a celor care au jucat ani de-a rîndul jocul înaltului funcţionar public alături-împreună cu/de conducerile de stat ale Puterilor succesive ( nu are rost să intrăm în detalii, lucrurile sunt destul de cunoscute şi clare) în condiţiile prea bine ştiute ale post-comunismului înfloritor, despre care nu putem zice că nu ştim sau nu se ştie ce a fost, despre ce este vorba.
            Să nu fim naivi, „intelectualii” au fabricat din totdeauna „revoluţionari”
            iar mulţi dintre Ei au făcut parte din găştile Lor, majoritatea particpînd vînjos din umbră, decisiv.
            A-ţi „pupa pe gură” criminalul, OARE nu e prea mult pentru „oameni care nu pot oferi mai mult” ?
            Dacă „oamenii care ştiu” ( mai multe) nu pot oferi mai mult, atunci CINE ?
            Atunci discuţia se opreşte aici !Continuăm drumul cu cei care nu pot oferi mai mult,
            cu intelectualii puri, şi cu revoluţionarii care nu există.
            Şi cu asta basta ! Rămînem ceea ce suntem puri, frumoşi şi super-bi, pupîndu-ne în continuare, cu toţii în piaţa dependenţelor !
            FINAL ! Cade cortina ! Aplauze ! Succes ORBITOR ! Linişte.

  19. „Știu, sună prost, dar avem urgent nevoie de un sărut pe gură.”
    Hmm…
    „- Şi bâtrînul?
    – Sărutul îi rămîne ca un balsam pe inimă, şi totuşi, stăruie mai departe, neclintit, în hotărîrea lui.”
    Avem o multime de inchizitori care ne explica doct cat de nevolnici, suntem… puturosi, pomanagii care-si vand votul pentru o paine…

  20. as adauga ceva la ce a spus logos. tineti minte seria de articole din evenimentul zilei in care, din cand in cand, undeva la tara, prin cate o comuna necunoscuta, mai aparea cate un inventator local cu cate o descoperire epocala facuta chiar la el in garaj, din categoria „motorul cu apa”? un forumist a facut o observatie foarte interesanta, si anume ca de fiecare data este neaparat vorba de descoperiri epocale care urmeaza sa dea peste cap tot ce se stia pana atunci si revolutioneze lumea stiintei cu totul. lucruri marunte, dar intr-adevar utile, cum ar fi un bec care consuma cu 15% mai putin curent, n-ar fi impresionat pe nimeni. din contra, astfel de maruntisuri sunt demne de dispret. un mare inventator nu se incurca cu asa ceva.

    din pacate si intelectualii nostri par sa sufere de ceva asemanator. un intelectual adevarat nu se poate incurca cu maruntisuri. trebuie neaparat sa trateze direct cu absolutul pentru a lamuri sensul existentei, vointa lui dumnezeu, ispita satanei si sensul profund al scripturilor, si numai dupa aceea ne poate trece si pe noi de la avidya la vidya si sa spulbere maya. de maruntisuri gen economie, buna guvernare, politica etc. sa se ocupe altii care n-au asa pretentii (ceea ce partial se si intampla – vedeti ce articole jenante scriu unii din colegii dvs de pagina aici pe contributors). nu cred ca e un lucru bun.

    • Exista loc pentru toata lumea, asa cum ii trage ata pe fiecare. Unii, precum Iuda, se gandesc la saraci, la lucruri concrete, la cum sa ajute in jurul lor etc. Altii, precum Maria Magdalena, se gandesc la absolut, la lumea de dupa moarte etc. Nu e nimic rau in asta. Nu toata lumea trebuie sa faca acelasi lucru. Ceea ce nu inteleg eu insa este de ce Dvs. cititi articolul pana la capat si, mai mult, mai si postati comentarii, daca pe Dvs. va preocupa cu totul altceva. Si va mai si lamentati.

      • 1. de ce am citit articolul pana la sfarsit. implicarea domnului Liiceanu in „treburile cetatii” ma intereseaza. cred ca poate fi un lucru foarte bun, asa cum sunt si editorialele domnului plesu din adevarul.

        2. de ce mi-am permis sa spun ca nu sunt de acord, in loc sa ma indrept spre alte lucuri care ma preocupa mai mult. intrebarea dvs are un caracter general – ce sens are sa-ti exprimi nemultumirea cand poti linistit sa-ti vezi linistit de ce te intereseaza. daca vreti un raspuns elaborat, va recomand „exit, voice and loyalty”, albert hirschman. eu am ales „voice” in loc de „exit” de data asta. poate am gresit.

        bineinteles ca este loc pentru toata lumea, dar daca amestecam prea mult absolutul, spiritualitatea si metaofrele crestine cu treburile mai putin absolute si mai putin spirituale ale cetatii, nu o sa risipim ” vălul, fumul și magia care stăruie peste mințile noastre”. din contra.

        • Dvs. considerati ca implicarea in „treburile cetatii” trebuie sa se faca intr-un fel concret, care nu prea are de-a face cu absolutul, divinitatea etc. Poate ca ati vrea ca dl Liiceanu sa isi faca o organizatie sau partid, sa adune oamenii, sa imparta fluturase etc. Iar eu va repet, nu e nevoie ca toti oamenii sa faca aceleasi lucruri in acelasi mod. Daca ati ales „voice”, cum spuneti, cel mai bine e sa va implicati Dvs. inainte de a cere celuilalt. De aceea eu nu pot reprosa altuia ca nu se implica, pana nu ma implic eu insumi. In al doilea rand, pornind de la un articol anterior al dlui Liiceanu legat de puterea cuvintelor si instrumentele pe care le are un intelectual la indemana, e posibil ca aceasta e modalitatea aleasa de domnia sa de a se implica. Pentru unii e de ajuns acest mesaj al domniei sale. Pentru aceia, lucrurile nu devin prin aceasta mai confuze.

          • raspunsul dvs este foarte „presumptuous”. aflati ca sunt implicat. nu vad de unde ati fi putut trage concluzia ca n-as fi, pentru ca mai tarziu sa-mi tineti si o mica predica :D va multumesc pentru sfaturi oricum. si nu as vrea ca dl liiceanu sa imparta fluturase sau sa candideze la presedintie (intamplator cred ca o asemenea propunere ar fi total gresita). cred doar ca ar fi bine sa faca acelasi lucru ca si dl plesu, cum am mai spus deja. e o parere, poate gresita. va asigur ca nu o sa inisist.

  21. Un sarut pe gura,……in filmul „TARUL” ( poate fi vazut pe YouTube ,e vorba despre Ivan cel Groaznic ), Mitropolitul cazut in dizgratia Tarului asista la torturarea si decapitarea cuiva drag,scena se firseste prin sarutul pe gura a buzelor care au rostit adevarul pina in ultima clipa, a doua oara Tarul il saruta pe Mitropolit dind semnalul uciderii acestuia,precum a facut si Iuda cu IIsus.Sarutul pe gura de care pomeneste domnul Liiceanu,are dupa parerea mea,sensul unei Treziri ,atunci cind acuzatul raspunde calaului cu un gest de iubire, ( esenta crestinismului ).La un concert al lui Stefan Hrusca,acesta spune la un moment dat de pe scena : – Fiti mai buni unii cu altii,si-o sa va fie si voua mai bine !

  22. Dar daca acest popor e broasca cea raioasa si greu se va gasi cineva sa o sarute pe gura?? Sa speram ca se va gasi, ca in poveste, CINEVA.

    • Nu este deajunsa Trezirea. Cand Iuda si-a constientizat gestul, (s-a „trezit”) a ales sa se sinucida. Poate ca Poporul este treaz (sau o parte din el). Ei si?

  23. Dacă MINUNE nu e , atunci NIMIC nu e ?!?
    Poveste total nepotrivită spaţiului „mioritic”,
    locului şi momentului, Contextului acesta.
    Celor care nu ştiu nici măcar să desţelenească cultura
    cultivînd continuu buruieni şi, habar n-au să cureţe mormanele de moloz
    construind din cuburi de mucava eşafodaje de paradoxe, tîlcuri mistice,
    şarade, ghicitori, eresuri,
    celor care ţin în beznă de 70 de ani un popor şi o ţară,
    nu „un sărut pe gură” va aduce minunea ci o bună scatoalcă, dacă nu mai multe,
    dacă nu mai mult.
    Parabola suflului duhului sfînt, peste urgia din hău, potrivită ar fi fost,
    undeva într-o carte frumoasă cu poveşti duhovniceşti, profunde şi-nalte.
    Nu în labirintul unei mizerii perpetuate de 70 de ani de către prăduitorii şi asasinii
    acestor oameni, cîmpii, munţi şi văi, valorilor esenţiale, tradiţiilor de secole.
    Domnilor, dacă aşteptîndu-l pe Messia să ne mîntuiască de păcate,
    este ideea dvs. luminoasă, dilema cea subtil cathartică, atunci aţi lămurit într-adevăr amalgamul,
    Bravo ! aţi găsit soluţia !
    „Sărutul pe gura” corpului unei societăţi putrezit-cangrenată, programat-planificat de 70 de ani (şi care continuă) pînă la măduvă,
    „Sărutul pe gura” invadatorului bolşevic, „pe gura” tovarăşilor „democraţiei originale”,
    a torţionarilor fără scrupule, noimă, nici Dumnezeu, „pe gura” fără buze, dinţi, gingii, limbă,
    „pe gura” diavolilor, bestiilor, monştrilor, drăcoveniilor.
    „Sărutul pe gură” n-a dat încă rezultatul scontat, poate în încă vreo 200 de ani.
    „Sărutul pe gură” oblojeşte, vindecă, mîntuie INDIVIDUAL
    NU drege, NU schimbă, NU modifică parametrii concreţi ai SISTEMULUI.
    S-au mai pupat, unii cu unii, toţi între ei în piaţa Dependenţelor.
    „Sărutul pe gură” poate fi, este cel mai ades, al lui Iuda.
    A cui „gură” p-a cui „gură” ?
    Ce-ar fi să nu ne mai tot lamentăm atît ca babele şi precupeţele, bocitorele şi bîrfitoarele,
    HAI ! să ne suflecăm mînecile şi să punem mîna pe lopată, tîrnăcop şi greble,
    şi să trecem LA TREABĂ , că-i multă, lungă, lată, grea şi complicată,
    NU-I TIMP, nu-i vreme, şi nici vremurile nu mai sînt.
    De la 5 dimineaţa pîn’ la miezul nopţii.
    Ne-o tot parabolăm şi ne-o tot dilemăm mioritic de ne rîd şi curcile.
    O să fie timp berechet după ce terminăm TREABA, pe care nici n-am început-o ! După aia !
    După aia ……………..să ne tot pupăm !

    • O mica mentiune: faptul ca la Dostoievski sarutul era anume pe gura, practic nu insemna nimic. La rusi pana acum ceva vreme, gestul eras unul uzual, asa se intampinau si prietenii intre ei, sau rudele, indiferent de gen.
      Altminteri, faptul ca Dumnezeu saruta cand dupa dreptate ar fi sa loveasca, cred ca stim cu totii, fiecare pe pielea lui. Slava Tie, Doamne, care stii sa vindeci cu sarutul suflete !
      Eu doar, ma gandesc ca e nevoie de un moment de sinceritate pentru a primi acest sarut, la mincinosii de sine insisi el nu are aderenta. Si ma tem, s-ar parea ca suntem la ora actuala, noi cu toti, cu neam cu tot, in aceasta stare a minciunii de sine.
      Si as mai face o mentiune, intrucat stiu ca acest pasaj dostoievskian trezeste multora idei anticlericale, la moda, de altfel. Asta e o confuzie romanesca, pe care Dostoievski nu o facea, intre Biserica Ortodoxa si cea Catolica, in sensul ca Biserica Otodoxa nu si-a asumat in nici un moment istoric un monopol asupra pacatului si virtutii si libertatii omului. Este o realitate de care pur si simplu se cuvine sa fim constienti. C-apoi, inconstienti asa, cu greu ne vom alege cu vreun sarut edificator.

  24. Pentru ca „sarutul pe gura” de care am avea nevoie (?),sa aiba efectul miraculos scontat,nu trebuie sa neglijam 2 aspecte „procedurale” de care ar trebui sa tinem cont,in prealabil,care depind de noi,si care mi se par esentiale:
    -sa acceptam sa fim sarutati pe gura fara sa ne ferim,imbrancindu-l pe „indraznetul intreprinzator” :) ,ceea ce nu-i chiar evident…!?
    -sa avem gura inchisa (!) in momentul „impactului”,ceea ce iar nu ni se intampla prea des… ;)
    Cu alte cuvinte,nu serveste la nimic sa asteptam „ceva”,sau „pe cineva” care sa ne daruiasca din harul lui,fara sa facem,inainte de toate,tot ce putem mai bine,ca sa fim in stare sa primim…
    Inchizitorul era pregatit…noi suntem?
    Si daca Isus,sau Bouddha,Brachma,Mahomet,etc,este deja langa noi,pregatit sa ne dea sarutul salvator,si noi nu suntem inca in stare sa-i percepem,nici macar,prezenta…?E posibil,oare, sa cautam departe ceea ce se afla foarte aproape,sau chiar in noi..?

    • Corect! Marele Inchizitor a recunoscut si apreciat pe Isus la adevarata lui valoare!
      De fapt Marele Inchizitor este si el un intelept social al timpului si societatii sale. A imbratisat celalalt drum, dar nu este (poate) cu nimic mai prejos in intelepciune.

  25. Sărutul pe gură e moartea în ignoranţă.

    Un om educat, capabil să aibă un acces minimal la surse de informare, cărţi, internet, televiziune nu poate să nu observe că dintr-un Univers local guvernat de moartea aleatoare provocată de animale, proprii semeni, maladii evenimente geologice şi climatice locale, odată cu extinderea speciei la un nivel continental ,apoi la nivelul întregului Pâmânt, iar acum ne-am trimis ochii (sateliţii) în Spaţiu, ştim că Moartea este omniprezentă şi imprevizibilă, chestiune de milisecunde, unde orice efort matusalemic la scară umană generală a omenirii nu o poate preveni şi nici măcar fugi, generaţiile noastre ulterioare, vor muri, de o manieră sau alta.

    Şi atunci ce este religia? Forme multiple ale aceluiaşi sistem social de credinţe subiective imaginate de om.

    Un sistem de reguli simple pentru a înfrunta această frică de moarte .A nu trăi presiunea incompresurabilă a Morţii care pândeşte în fiecare secundă, deoarece pentru mulţi oameni această viziune ar produce o reacţie psihologică de prăbuşire în propriul EU, ar înnebuni de spaimă. Religia a creat un sistem de reguli, care vroiau să explice Moartea şi Viaţa în termeni de speranţă, pentru oamenii simplii, speranţa care amână Moartea după dispariţia noastră fizică datorită legilor naturale ale îmbâtrânirii, dar reguli care nu explică Moartea accidentală datorată hazardului în timpul vieţii. Ne aşteptăm la o speranţă de viaţă medie pe care tot noi o prelungim, datorită cunoştinţelor acumulate. Am devenit experţi în a fenta şi înfrunta Moartea de alături pe termen scurt. Tot la fel de experţi în a induce Moartea pe baze de teritorialitate, sexualitate reprimată, neînţelegere

    Însă faptele sunt acolo. Biblia este o carte scrisă de oameni pentru oameni.Universul imaginat şi regulile de acolo sunt exact copia şi proiecţia unei minisocietăţi patriarhale ă care la capătul lanţului trofic ideatic se află o entitate, care e pusă să guverneze cu autoritate.Autoritatea tatălui de familie, a şefului de trib, a regelui, a preşedintelui, a papei. Frica de autoritatea asta imaginară şi de pedepsele care le-ar putea să le inducă prin Legea Fizică a celui mai Tare împidedică autodistrugerea constantă prin conflicte între semeni. O canalizare a fricii pentru a asigura supravieţuirea grupului. O logică care funcţionează în social.

    În schimb dacă privim locul nostru în Univers, logica asta nu mai funcţionează . Suntem rezultatul unui accident fericit. O planetă situată la distanţa optimă faţă de de Soare, într-un sistem solar atipic(majoritatea sistemelor solare au două stele care se învârt în jur) . Soarele, stea care se află printre miliarde, miliardele de stele din jurul galaxiei noastre, care se învârte în jurul a ceea ce ştim azi, în jurul unei găuri negre(sau a conceptului ei- rămâne de validat)în zona lui Sagitarius A. Dacă am fi mai aproape. am dispărea într-o fuziune cu centrul, dacă am fi mai departe de asemeni am fi pierduţi de galaxie datorită slăbirii forţei gravitaţionale. Apoi această galaxie, Calea Lactee se află într-un cluster de miliarde de miliarde de galaxii. Care se depărtează una de celelalte în viteză ameţitoare cu cât sunt situate la exterior cu atât viteza de îndepărtare creşte. Un Univers Material în expansiune.

    Unde este moartea?

    Moartea poate fi pentru noi, o autoprăjire datorată dezechilibrării climatice a propriei planete. Efectul de seră. Gazele rezultate, producând o încălzire inacceptabilă pentru ecosisteme, urmate de o evaporare a apei, elementul chimic esenţial al vieţii. Moartea pentru noi , poate fi o erupţie a unei pete solare SOLAR FLARE, direcţionată direct spre noi la timpul nepotrivit şi la dimensiunea nepotrivită, datorită radiaţilor mortale şi cantităţilor de energie, sau datorită prăjirii reţelelor de comunicaţie sau transport de curent electric într-o perioadă de iarnă. Moartea ca şi specie poate fi într-un meteorit, aidoma celui care a cauzat dispariţia dinozaurilor. Moartea poate fi într-o erupţie vulcanică majoră datorită presiunii plasmei. Moartea poate fi de asemeni, un mic organism, viral care pe baza unei adaptări moleculare găseşte ca şi holera calea de a penetra sistemul imunitar. Moartea poate fi un experiment de fizică fundamentală la energii joase accident produs în încercarea omului de a înţelege mai mult funcţionarea atomilor. Moartea poate veni din energia imensă a exploziei unei Supernove de tip A , o stea imensă care implozează în jurul ei atunci când se produce fierul în reacţile de fuziune. Moartea va veni cu certitudine din transformarea propriului Soare într-o pitică albă atunci când combustibilul nuclear se va termina, iar heliosfera în expansiune ne va prăji, timp estimat 4 miliarde.

    Şi atunci despre ce vorbim. Despre Maica Domnului şi alte poveşti pentru copii? Nu e mai bine să înţelegem ceea ce se întâmplă, pentru a trăi măcar cu satisfacţia că am făcut ceea ce era posibil de ne mări şansele de supravieţuire, fără a aştepta o Salvare acolo unde nu este? Toată viziunea religioasă e născută din ignorarea faptelor şi supraidealizarea speranţei acolo unde şansele ei sunt minime. Sistemul filozofic se schimbă încet, încet se adaptează la noile realităţi pe care le descoperim, zi după zi, datorită eforturilor unor oameni ca şi noi, spre înţelegere la scară microscopică la cea macroscopică. Şi zi de zi, descoperim mai multe, acceptăm infinitatea proprie într-un Univers infinit.

    Dar nu înseamnă suprasimplificări şi comportament idiot, în afara raţionalului, aşa cum se întâmplă la ora actuală în România la nivel de educaţie. În locul icoanei, în clase ar trebui pus posterul Căii Lactee, în locul Bibliei ar trebui instalate telescoape, în locul moralei ar trebui instalate sisteme neuronale de percepţie a durerii celorlalţi pentru a realiza răul pe care îl facem folosind violenţa fizică, a dezvolta empatia faţă de suferinţele celuilalt. Poate asta ar trebui. Ar trebui să ne oprim în a judeca în termeni de superioritate ci să încurajăm colaborarea în termen de potenţial uman şi de a face trecerea noastră prin Unives o experienţă a cunoaşterii şi minunării. În fond, viaţa e o permanentă luptă pierdută cu moartea, în care doar ne mărim durata între A naştere şi B dispariţie. Un elastic pe care îl întindem până ce plesneşte.

    • Cred că greşiţi cu privire la un aspect, anume acela că religia ar fi pentru oameni simpli. La vremea la care a apărut, cel mai probabil nu exista o asemenea distincţie între oameni simpli şi oameni educaţi. Apoi, ea a fost perfecţionată de oameni tot mai educaţi şi mai inteligenţi. Că nu o fi cel mai de calitate produs al inteligenţei umane, asta e. În plus, sunt destui oameni educaţi, ami ales în România, care se uită de sus în jos la plebe şi care sunt religioşi, chiar dacă au o religie mult mai spiritualizată şi unii, probabil, ceva mai sincretică şi mai integratoare.

    • Vă înşelaţi un pic când spuneţi că religia e o chestiune de şi pentru oameni simpli. Exemplele contrare-s destule. Sau poate consideraţi că numai oamenii simpli au temeri faţă de moarte. Nu cred că e prea corect sau fertil să punem problema în termen de educaţi – needucaţi. După criteriul ăsta, dl. Patapievici, de pildă, ar fi în partea oamenilor simpli, needucaţi, chiar dacă religiozitatea lui e una mai spiritualizată şi mai sincretică.
      În rest, sunt de acord în mare cu comentariul (era să zic articolul).

      • Aveţi dreptate. Un exemplu recent de sectă cu baze religioase în capcana căreia au căzut oameni relativi educaţi şi importanţi în societate a fost Ordinul Templului Solar. Există variaţii ale aceleiaşi teme salvatoare, un lider un grup între care se crează o relaţie de dependenţă financiară în favoarea evident a liderului, care promite salvarea. Rael, Biserica Scientologică demonstrează încă odată că minţile umane sunt predispuse de la o anumită vârstă la credinţă iraţională. Există studii care se concentrează asupra zonei electrice din creier care crează senzaţiile religioase, s-a reuşit inducerea unor asemenea stări doar prin simpla stimulare electrică a părţilor din creier într-un mod identic trăirilor religioase. O abordare psihosocială , studii pe populaţii diferite ca şi cultură printre alţii de exemplu studiile lui Jonathan Heidt sau Philip Zimbardo, pot conduce pe termen mediu, la o redefinire a modului de a crede, înţelege, învăţa moralitatea şi etica. http://people.stern.nyu.edu/jhaidt/ http://zimbardo.socialpsychology.org/
        Problema principală, creierul reptilian care ne ghidează emoţiile răspuns rapid, nu- s-a transformat major de vreo 30000 de ani în timp ce uman am avansat. De aceea de exemplu, un fizician premiat cu Noble poate fi gelos si se comporta distructiv . Nimeni nu e la adăpost, într-un sens.

  26. Domnule Liiceanu,
    Nu Religia va reuși să preântâmpine încolțirea germenului Răului.
    Doar Cuvântul poate.
    Sfinte sunt Cuvintele cântate de mamă pruncului din leagăn; ele pătrund în străfundurile insondabile ale sufletului și învelesc acele strune ale sufletului cu grația blândeții dându-le liniștea echilibrului.
    Sfinte sunt Cuvintele Învățătorului, Profesorului, Mentorului care atrag spre lumina primei Cunoașteri de Sine mințile crude.
    Minunate sunt Cuvintele Scriitorilor care creează opere demiurgice în mințile și sufletele cititorilor.
    Fiecare astfel de Cuvânt care îndreaptă mintea spre cunoaștere și autocunoaștere, care dezvăluie cine și ce este Răul este un sărut al salvării.
    Sărutul depus de Iisus pe buzele veștede ale Marelui Inchizitor a fost cele O Mie de Cuvinte neauzite de acesta la timpul cuvenit.
    Totuși, Răul există și prosperă, în ciuda imenselor eforturi pe care sute de milioane de Credincioși intră în Biserici, zi de zi, pentru a auzi Cuvântul Mântuitor.

    Răul Singular este ușor de risipit, ura unui singur suflet păcătos poate avea unele șanse de mîntuire.
    Însă ura Răului în Haită pornit să sfâșie o victima lipsită de apărare nu poate fi stăpânită.
    În primul rând pentru că, în Haită, Răul nu are chip. Sărutul și-ar căuta în van locul.
    În al doilea rând pentru că Haita știe că nu poate fi oprită decâ de o altă Haită, pe măsură.

    Haita nu poate fi oprită decât de o avalanșă a unei alte uri, una sfântă, ca cea din versurile lui Goga. (le-aș scrie aici dar știu că adminul acestui site are o aversiune față versuri; l-am înțeles și-l iert: aici nu este cenaclu literar).

    În Decembrie 1989 noi nu am vrut pământ ! Am vrut doar să ne eliberăm de Ură.
    Pentru că nu am fost capabili să vrem sânge, Haita regrupată a vărsat ea sângele nostru.
    Pe cine nu lași să moară nu te lasă să trăiești.

    A trecut vremea săruturilor !
    A trecut chiar și vremea Urii !

  27. Frumos exemplu si frumos articol!

    Din pacate insa iubirea de aproape nu poate constitui baza unui sistem legal. Ce-ar fi daca hotilor, violatorilor si ucigasilor nu li s-ar oferi o pedeapsa ci un sarut ritual? „Intoarce si celalalt obraz” e un indemn care suna bine dar nu-i oferi violatorului unui copil si fratele sau sora!

    Nu de iubire crestina are nevoie societatea noastra si de iertarea pacatelor celor care au furat timp de un sfert de secol ci de o justitie corecta, de oameni onesti si mai putini lacomi. Cit ne amagim cu fraze frumoase fara a putea cladi ceva concret nu vom putea face nimic pentru a salva tara.

  28. Nu se poate face nimic fara oase rupte si capete sparte. Trebuie sa ne asumam eroic rolul de martiri. Trebuie iesit in strada. Maimutele astea ne-au citit, ne-au studiat indelung si rad satisfacuti stiindu-ne ghemuiti in fata calculatorului. Butonand. Latrand la luna. Asa o iei pe cocoasa invariabil, dar sporesc sansele de a da de pamant cu niste nemernici. Trebuie mobilizare, lideri autentici, cu prestanta, cu carisma. Care sa fie urmati de popor. Care popor, sa nu mai fim atat de idealisti, de romantici, de dusi cu pluta, mai trebuie si platit ce dracu. (stim cu totii cum i-a adunat Voiculescu iarna trecuta)

    • Prea multe oase rupte și capete sparte am cotizat pentru bunăstarea acestor maimuțe.
      Ajunge !

      Adi, cred că te scoți mai ieftin dacă te duci la vot.

  29. PE GURĂ ! O ! Domnule ! intelectual, şi nu ne duce pre noi în „dileme” ! Buruieni-ierburile rele sunt cît gardul, molozul, munte pînă la acoperiş, haite de cîini turbaţi dau roată, pelagra-a năpădit ogorul, guzganii mişună prin pivniţă şi-n pod, statul a devenit o „curvă sacră”, oamenii fug unde-au vazut căpşuni şi zări, poantele-icnesc fără de poantă, şi vorbe gîrlă curg aiurea-altele flutură în vînt, parabole şi dilemuţe se vînd la chioşcuri pe-un chiştoc sau pîrţ.
    Sărutul pomenit, din carte şi din ceasloave cu gînd bun, pe care buze să îl pun, cînd BUZE NU MAI SUNT, deloc ??!!
    ci doar,
    cît vezi cu ochii, pretutindeni : lanţuri minciuni şi dinţi de fier, capcane, cuie şi piroane, scoabe, morţi vii şi hăuri strîmbe, imense găuri goale fără memorie făr’ de cap, fără de noimă nici privire, fără de limbă fără ochi, fără de inimă nici minte, stive de tigve maldăr pline de horcăieli şi-ademeniri de DRAC.
    Frumoasă-i vorba, ars pamîntul, pîrjol şi fum, n-a mai rămas NIMIC pe care, cine, sărutul să-l aşez ACUM !
    Nu va sfiiţi, priviţi ÎN JUR !
    Dă-i Doamne, Domnului cu vorba dulce şi carte sfîntă-n suflet bun, CURAJUL cel care să-l facă să Pună mîna şi să Facă ‘mpărţind săruturi, grabnic, trainice temelii de piatră şi de Lumină ca-n străbuni. Cu spada minţii să clădească, desţelenind pe româneştete pămîntu-acesta deopotrivă, al nostru, Minunat şi Sfînt ! VĂ SĂRUT !

  30. Ce folos! Usor, usor vorba „nu puteti fura voi cat putem vota noi” va ramane la nivelul unui simplu deziderat. Sperante desarte. Vorbe frumoase. Ne jucam!? Ce va spune chipul lui Dragnea? Si colac peste pupaza mai vor si STS-ul. I!? De ce-l vor? Nu-i mai punem la socoteala si pe cei care se lasa atat de usor cumparati. Ucraina, Ucraina!-asta e solutia. Sunt satul pana-n gat de atatea vorbe fromoase.

  31. Avem aproape de noi un dezastru major, pe alocuri vegheat si de clerici.
    Pare a fi o legitate istorica. Nici ucrainenii nu pot evita amestecul iliescian de terorism si mineriada, plasat de fostii bolsevici in calea occidentalizarii, ca sa se privatizeze ei in liniste. Jenant pentru români e ca, pe moment, lipsesc la Kiev fesenistele si intelectualii pupincuristi care sa aplaude.
    Iar la Bucuresti, liderii de opinie si miscarea civica asteapta sa se profileze invingatorul.

  32. eu vad altfel „sarutul pe gura”… se schimba si personajele si epocile si arata cam asa:
    -intelectualul, posesor de idei, simtiri nobile umbrite de „necesitatile” maculatoare ale cotidianului;
    – politicianul corupt, versat si fara remuscari;
    – personaj colectiv, 9,6 mil de locuitori de la tara;
    locul desfasurarii intamplarii:
    -romania zilelor noastre;
    actiune:
    – intelectualul saruta pe gura politicianul cu speranta, dupa care se retrage pentru a savura micile placeri ale vietii si a supraveghea derularea povestii. politicianul primeste sarutul ca pe ceva ce i se cuvine, dar nu-l ia in considerare isi face mendrele, isi satisface orgoliul,isi etaleaza hachitele, imparateste peste tot si toate.
    personajul colectiv inghite si tace. doar 1% dintre tinerii lor fac o facultate…
    intelectualul se decide sa coboare printre pamanteni si sa incerce sa sarute pe gura pe cat mai multi semeni ai sai…dar nu mai poate, ptr ca nimeni nu mai stie ce e acela sarut si ce semnifica el.

  33. Domnul Liiceanu si prisosul de iubire

    Pentru domnul Liiceanu educatia ( si nu numai, daca ne gandim ca fraza finala din celebrul „Apel catre lichele” se in cheie tot cu un „Si daca veti face un pas inapoi, va vom iubi „) este in primul rand iubire. Intr-un articol recent il citeaza in acest sens pe Nietzesche :

    ” un prisos de iubire dincolo de iubirea de sine „.

    In articolul de fata merge chiar mai departe alegand in mod special din parabola Marelui Inchizitor din Frații Karamazov , o singura scena care rascoleste poate sensibilitatea ruseasca , dar oripileaza in mod cert sensibilitatea romaneasca traditionala.

    Iata scena :

    ” Scena se închide, fără ca Isus să fi rostit vreun cuvânt. În schimb… „Ostaticul se apropie de el și sărută blând buzele ofilite ale bătrânului de 90 de ani. E singurul lui răspuns.” Atunci, Marele Inchizitor, înainte de a părăsi celula lui Isus cu „un tremur în colțul gurii” și „având balsamul ăsta pe inimă”, „se îndreaptă spre ușă, o deschide și spune: «Du-te și să nu mai vii… Să nu mai vii… Niciodată, niciodată!»”

    Intepretare filozofica avizata este redata printr-o discutie care a avut loc intr-o celula de la Jilava ( de aici unii ar putea face greseala sa creada ca in puscariile comuniste era timp berechet de discutii filozofice … ) :

    ” Dar știu că aceeași întrebare – de ce Isus l-a sărutat pe gură pe Marele Inchizitor? – i-o pune lui N. Steinhardt, în 1960, într-o celulă de la Jilava, prietenul său, sanscritologul Sergiu Al-George. Iată răspunsul acestuia: „Îi răspund doctorului Al-G. pre limba lui, adică în stil indianist: ca să-l treacă de la avidya („necunoaștere”) la vidya („cunoaștere”), ca să spulbere maya, adică să împrăștie fumul, să îndepărteze vălul, să risipească magia. După ce este sărutat, Marele Inchizitor, în sfârșit, vede realitatea. Sărutul, pe gură, acționează ca un șoc, zguduie, trezește.” (Jurnalul fericirii). ”

    Subiectul este considerat si acum unul de actualitate . Aflam ca in librariile Humanitas profesorii de liceu organizeaza cu grupuri de liceeni seminare cu aceasta profunda tema filozofica , discutii din care intelegem imediat cat de derutati sunt tinerii discipoli care participa la acest tip de seminarii si pun intrebari . Pe de alta parte, nu putem deduce daca dascalii care le initiaza au si raspunsurile adecvate in aceasta situatie :

    ” Recent, la librăria Humanitas din Sibiu, o profesoară a organizat, cu un grup de liceeni anume pregătiți, o discuție în jurul legendei Marelui Inchizitor. La un moment dat, o elevă a întrebat-o pe profesoară cu o netrucată inocență: „Doamnă, de ce l-a sărutat Isus pe Marele Inchizitor pe gură? Era gay?”. Nu știu cum au deslușit dascălii scena și ce răspunsuri s-au dat.”

    Personal nu inteleg de ce profesorii de liceu nu fac seminarii cu elevii de liceu despre scrierile lui Cehov de exemplu ( mult mai util pentru intelegerea societatii comuniste si post-comuniste si considerat de fapt cel mai mare psiholog rus ) , dar daca atat inteleg adolescentii din avidya, vidya si maya, atunci ce facem cu adultii ?

    Solutia domnului Liiceanu este una atemporala, interogatorie si apodictica care extinde seminarul cu elevii de liceu din librariile Humanitas intr-un seminar ad-hoc si la nivelul cetatenilor luati in corpore :

    ” Știu, sună prost, dar avem urgent nevoie de un sărut pe gură. Și totuși cine, prin gestul acesta imaginat de Dostoievski, ar putea să împrăștie vălul, fumul și magia care stăruie peste mințile noastre?”

    Nu suna prost, suna foarte prost. La noi ,si cand statul de drept scartaie din toate incheieturile , cetatenii afla stupefiati ca cei de profesie sefi pe bani publici , cu nevestele lor cu tot, au venituri (nemeritate) depasind Occidentul, tortionarii comunisti au scapat cam nepedepsiti, iar noul Cod Penal elibereaza la foc automat coruptii, criminalii , violatorii,etc. ( e drept, acestea nu sunt probleme filozofice si pentru seminarii cu elevii de liceu ) . Ca atare, in actuala stare de apatie si depresie sociala, si in loc sa sparga televizoarele care „le tranforma mintea in faina” ( l-am citat tot pe domnul Liiceanu ) , asta le mai lipsea romanilor !

    Reactiile cititorilor articolului sunt mai mult decat elocvente . Cum era de asteptat, ele merg de la extaz mistic si linvistic si pana la contestare pragmatica :

    „Vali spune:
    17/02/2014 la 19:43
    Iar cele ce ies din gură pornesc din inimă şi acelea spurcă pe om… (Matei 15:18)

    Buzele Marelui Inchizitor sunt vama de carne a cuvintelor lui. Prin gura lui e proclamată antropologia mațelor pline și a birocratizării ecleziale a sufletului, care e expresia unei inimi deviante. Buzele Mîntuitorului aduc lumii Adevărul și miza pariului eshatologic. Sărutul pe gurădin Frații Karamazov e felul în care Iisus înțelege să cauterizeze, prin „erotica” inimii divine,inteligentul neadevăr al buzelor Inchizitorului.”

    ” Logos spune:
    17/02/2014 la 21:15
    Daca elita intelectuala a Romaniei, formatorii de opinie, s-ar adapa mai putin din Platon, scolastici, filosofie continentala (si, vai, texte sacre) si mai mult din Aristotel, iluministi, filosofie anglofona, probablil ca Romania ar deveni macar putin mai coerenta. Din pacate, stafia lui Noica bantuie mintile majoritatii intelectualilor articulati din Ro. Manuirea retoricii realismului transcendental si a aforismului religios sunt, in Ro, semne ale gandiri profunde… Care trebuie sa fie neaparat dilematica. Iar sub acest varf de aisberg elitist profund spiritual si dilematic, sub nivelul marii, sunt reprezentantii de drept ai poporului : gastile golanesti de politicieni care mimeaza fara succes ideologii politice si BOR – piaza rea a societatii si blestemul mentalului colectiv romanesc.
    De asta, pentru publicul din Ro, nu Ivan ne aduce la realitate prin discursul Marelui Inchizitor, ci gestul ritualizat, sarutul lui Isus, repetat ostentativ si de Aliosa. Gest hristic devalorizat prin ritualizare si care tranteste usa in nas dialogului, curiozitatii, cunoasterii si nevoii de respunsuri valide.
    Pe de alta parte, aici unde traiesc, este nevoie de forta de lucru ieftina, iar tarile balcanice care se balacesc intre neputinta, golanie, ortodoxie si dileme profunde sunt producatoare si furnizoare indispensabile de mana de lucru ieftina si, se pare, pentru multe generatii de acum incolo.”

    In consecinta , intre discursul elitei si asteptarile societatii romanesti exista o fractura care in loc sa se diminueze se adanceste in mod continuu . Cum au trecut deja mai mult de doua decenii de cand tot batem pasul pe loc, nu ne ramane decat sa asteptam aparitia altor teme de reflectie in discursul elitei romanesti si sa urmarim impactul lor asupra societatii noastre.

  34. Dureroase sunt frustrarile pe care unii dintre noi le-am avut o perioada de timp sau unii inca le mai au, dupa ce o lunga perioada de timp am apartinut unui sistem, organizatii sau unei comunitatit.
    Mai dureroase sunt insa ale sistemului care pierde controlul

    Daca suntem sinceri cu noi insine constatam urmatoarele:
    1. Ca orice sistem, (organizatie, religii mari ale lumii, inclusiv orice miscare religioasa, cult si sisteme politic, sisteme comerciale) intr-o mai mica sau mai mare masura, foloseste tehnici de manipulare si inducere in eroare, pacaleala, smecherie, „abureala” si frauda intelectuala.
    2. Ca noi am putut fi indusi in eroare, pacaliti in fel si chip, ca am fost amagiti o perioada de timp,
    3. Si cel mai grav este ca noi insine, mai mult decit ca am acceptat si ne-am lasat indusi in eroare, ne-am impus sa credem ceeace ne livra sistemul, cu o aviditate si o voiosie demna de o cauza nobila.
    Avem partea noastra principala de vina.
    Nu putem sa punem in totul circa sistemului.
    Suntem victimele propriei noastre evaluari gresite.
    Un lucru este insa cert: Ca, pentru a incepe sa ne trezim, este nevoie sa primim o lovitura naucitoare, sa fim supusi unui soc foarte puternic,.
    Socul sarutului pe gura.

    Cei care sunt invitati in fata unui „comitet judiciar” (din varii motive) simt din plin frustrarea atunci cind sunt nedrepatatiti si atunci cind procedurile „inchizitorilor” dealtfel foarte asemanatoare cu ale securitatii statului socialist sau invers.
    Inchizitorul este acelasi. Este cel descris de Dostoievski in ”Fratii Karamazov”. Desi are o tresarire in momentul deciziei finale a infaptuirii crimei, merge pina la capat. Faptul ca a facut pact cu Diavolul, ca suprima libertatea individului, si-l executa pe cel care le-a spus oamenilor cum pot obtine simplu libertatea, este prea putin. Cel care a aratat ca ea, libertatea, este la indemina oricui este Isus. Adevar si libertate. In celula, inaintea de a-l arde pe rug, ii zice lui Isus : „Sa nu mai vii niciodata”. Mai pe intelesul nostru : „Taci (sa nu vorbesti nici prin tacerea ta) ! Sa nu mai spui adevarul (chiar tacind). Asta ar aduce libertate. Pentru noi este foarte grav ce vrei. Esti un mare pericol”.
    Viata lui Isus este decisa prin excomunicarea sa.
    Putea ramine acceptind propunerea Inchizitorului.

    Scopul excomunicarii este acela de ai strivi personalitatea individului, de al determina pe acesta sa subordoneze total conducerii sistemului. Izolat de comunitate, la cerinta sistemului, fara sprijinul vechilor prietenii, de care s-a despartit la cererea sistemului, acesta (INDIVIDUL) este presat sa se umileasca pina la nivelul in care devine cirpa. El, individul, se va simti suspendat deasupra haului, si tirindu-se prin praf si noroi, in semn de umilinta, cu personalitatea proprie facuta pulbere, va cere reintegrarea si va deveni un element al constiintei colective a celor din care este compusa comunitatea sistemului.

    Pericolul cel mai mare, pentru o miscare politica sau religioasa, o secta, apare atunci cind oricare dintre fostii ei membrii isi recapata demnitatea si personalitatea si odata cu ele libertatea. Este momentul in care iese de sub autoritatea liderilor sistemului si cel mai important lucru „uita in mod voit sistemul”.

    OMUL (HOMO sapiens) cunoaste adevarul.
    El, Omul, devine liber.
    El, Omul, – individul in interiorul sau – devine din ce in ce mai puternic.
    Nu-l afecteaza singuratatea. Din contra, ea poate fi generatoare a intrebarilor de analiza si a cautarii raspunsurilor la aceste intrebari. Este momentul sedimentarii gindurilor iar mintea lui devine creatoare.
    Omul, ca fiinta sociala si sociabila, constata ca are nevoie doar de un cerc foarte restrins de cunostinte si prieteni.
    De fapt aceste momente sunt cele mai frumoase din viata lui.
    Omul cu O mare, are clipe de fericire.
    Nu mai conteaza cita piine minca intr-o zi sau daca ii gioraie matele.
    Nu mai conteaza nimic in jur.
    Doar libertatea. Aceea din universul sau interior.
    Este momentul in care sistemul nu mai are nici o influenta asupra lui.
    Este momentul, oficial nerecunoscut, al esecului sistemului de a controla individul.
    Neputinta sistemului de a controla individul.
    Nimic altceva nu tulbura mai mult conducerea sistemului, a organizatiei, a religiei, a sectei, a cultului sau partidului. In fapt a oricarui sistem.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Gabriel Liiceanu
Gabriel Liiceanu
Născut la 23 mai 1942, la Râmnicu-Vâlcea. Studii universitare la Bucureşti, Facultatea de Filozofie (1960-1965) şi Facultatea de Limbi Clasice (1968-1973). Doctorat în filozofie la Universitatea din Bucureşti (1976). Cercetător la Institutul de Filozofie (1965-1975) şi Institutul de Istorie a Artei (1975-1989). Bursier al Fundaţiei Humboldt (1982-1984). Director al Editurii Humanitas din 1990. Profesor la Facultatea de Filozofie a Universităţii Bucureşti din 1992. Chevalier de l'Ordre des Arts et des Lettres (Paris, Franţa, 1992). Commendatore dell'Ordine della Stella della Solidarieta italiana (Roma, Italia, 2005).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro