Este bine sa nu uitam ce-a insemnat exilul democratic anticomunist, ce rol au jucat posturile de radio occidentale in rezistenta impotriva tiraniei totalitare si in deconspirarea imposturii ideologice comuniste. Mentalitatile totalitare n-au murit, iar impostura persista cu inzecit tupeu. Unul dintre cei mai apropiaţi prieteni, un om care, începând din vara anului 1990, mi-a fost ca un frate, îmi scria zilele trecute întrebându-mă de ce mai pierd vremea cu diverse orori, de ce raspund unor imunde calomnii, de ce nu-mi văd doar de viaţa mea academică şi de familie aici la Washington. Iată ce i-am răspuns: „Nu ne pierdem vremea, este un război cultural, cu falii valorice imense. Noi poate suntem „neo-interbelici”, dar ca lovinescieni. Ei sunt ca urmaşii lui „Sfarmă Piatră”. Sigur, eu am marea şansă să fiu aici, să nu le văd figurile schimonosite de cea mai neagră ură. La televizor văd „Downton Abbey”, nu am parte de mercenarii lui Felix. Nu mă confrunt direct cu noul Chişinevschi de la ICR. Dar înţeleg perfect greaţa irepresibilă care te şi vă cuprinde. Ce să le spui acestor personaje? Că sunt nişte marginali irelevanţi şi, de atâtea ori, nişte iremediabil rataţi? Că se comportă ca oameni ai subteranei? Mă rog, o spui o dată, dar de câte ori poţi să o repeţi?”
Am greşit rezistând? Nu cred. Am greşit sperând? Nu cred. Niciodată nu mi s-au părut mai actuale versurile lui Tennyson: „Vlăguit de timp şi soartă, dar puternic în voinţă/ Să te străduieşti, sa cauţi, să găseşti şi să nu cedezi”. Am scris nu o data despre ce-a însemnat şi ce continuă să însemne „Europa Liberă” în viaţa mea. De fapt, în viaţa a milioane de oameni care au ascultat acel „ziar vorbit al romanilor de pretutindeni”. Era o sansa sa scapam din monotonia absurdului propagandistic cotidian. Azi se poartă cinismul, mulţi se prefac că n-au auzit de emisiunile radiourilor occidentale. Dar atunci, acestea erau oxigenul fără de care ne-am fi sufocat în oceanul minciunilor oficiale. Acestea au stabilit un standard al acurateţei, onestităţii şi rigorii. Ele rosteau adevărul despre un sistem totalitar întemeiat pe duplicitate, suspiciune, amnezie si manipulare. Am scris despre colaborarea din perioada cand era director Vlad Georgescu. Sa amintesc si colaborarea frecventa cu Nestor Ratesh, in special cand conducea biroul din Washington, dar si dupa aceea.
Emisiunile de la „Europa Liberă” şi „Vocea Americii” au fost pentru populaţie adevărate ferestre către universul şi valorile societăţilor deschise. N-am apucat încă să vorbesc, aşa cum ar trebui, despre alte posturi de radio cu care am colaborat în perioada terminală a Războiului Rece şi în anii care au urmat revoluţiilor din 1989 şi prăbuşirii URSS. În primul rând, aş aminti „Vocea Americii”. Am lucrat excelent cu directorul serviciului românesc, Edward Mainland, apoi cu succesorul său, eseistul, prozatorul şi traducătorul Andrei Brezianu. De Andrei am rămas legat printr-o caldă prietenie. A publicat , impreuna cu Vlad Spanu, un excelent volum despre Republica Moldova, o indispensabila enciclopedie culturala, istorica si politica („The A to Z of Moldova”, Scarecrow Press, 2007). Am făcut numeroase emisiuni moderate de Andrei în care am dialogat cu profesorul Dinu C. Giurescu pe teme de istorie şi politică. Tot Andrei Brezianu a fost cel care m-a indemnat sa scriu un serial pe tema formei mentale a comunismului. Am participat la emisiuni istorico-politice impreuna cu Mircea Raceanu. Am conlucrat intens cu excelentul jurnalist care a fost Horia Puşcaşu, cu Vlad Godeanu (care semna Valeriu Sela) şi cu Dorin Tudoran. Cred că am înregistrat zeci de dialoguri, interviuri, am ţinut la un moment dat o rubrică pe tema tranziţiilor post-comuniste.
La BBC am transmis începând, cred, din 1985. În cadrul unei emisiuni a serviciului global am făcut una din primele evaluări ale „Scrisorii celor şase”, acel document care marca separarea Vechii Gărzi comuniste de delirul dictaturii lui Ceauşescu (dar nu de ideologia marxist-leninistă). Am colaborat cu Oana Lungescu, Petru Clej, Traian Ungureanu, Rodica Culcer. Imi amintesc de o excelenta emisiune din 1996 realizata de Rodica la aniversarea Revolutiei Maghiare. Imi amintesc de dialogurile cu Traian despre diverse personaje din istoria comunismului romanesc si mondial (intre altii, Alexandru Barladeanu). La mijlocul anilor nouăzeci, Emil Hurezeanu m-a invitat să ţin o rubrică saptamanala la „Deutsche Welle”. Aşa s-a născut volumul „Scrisori din Washington. Reflectii despre secolul douazeci”, apărut la Polirom în 2002. Pe coperta apare autoportretul fiului meu Adam, născut in 1995.
http://www.polirom.ro/catalog/carte/scrisori-din-washington-reflectii-despre-secolul-douazec-976/
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Doamnelor si Domnilor,
La un moment dat se pornise o initiativa de aducere in tara a arhivei Europei Libere. Am contribuit si eu in citeva rinduri. Apoi………NIMIC.
Unde poate fi accesata acea arhiva audio? Multumesc.
Istoria a putut arata in decursul vremurilor ce este bun si ce este mai putin bun.
Invatam sau nu?
Unii spun ca in fiecare zi suntem pusi in fata unor alegeri.
Unii aleg sa mearga pe stanga, altii merg pe dreapta.
Cand toate zbaterile mici si marunte se vor potoli, cand timpul va trece astfel incat obiectiv sa se poata privi inapoi fara manie – cine o sa castige?
Cei multi care cedeaza? Cei mai putini care merg mai departe?
Multumesc!
„Unii spun ca in fiecare zi suntem pusi in fata unor alegeri.”
Da. Alegem să întoarcem pagina mai departe sau să o rupem.
„Cine o sa castige?” Cei care acceptă doar conştiinţa ca tiran.
Multumesc HHH.
Draga HHH,
Cei care accepta doar contiinta ca tiran sfarsesc prin a fi executati public. Intre libertatea de a alege lanturile si punerea la zidul infamiei, aruncat in groapa cu lei, ce alegi? Nu prea mai sunt alternative in acest prezent. Constiinta este o mare povara cand stai la umbra calailor, iar retragerea este doar sfidare si provocare la razboi deschis. Cum spunea domnul Tismaneanu la un alt mesaj scris de tine ‘”a uita este de neiertat””.
:) ;) :)
Iluzii pierdute prescum visul de libertate, drepturile omului, democratie, demnitate s-au perimat si nu mai au nici o valoare acum.Europa trateaza pe romani precum negrii unui bantustan in sistem segretionist si rasism..
Buna ziua,
Imi amintesc, copil fiind cum parintii mei manevrau butonul frecventei, pentru a cauta radioul Europa Libera .. stateam toti impreuna. Nu intelegeam eu prea multe (revolutia m-a prins la 7 ani) dar odata m-am hotarat sa fac niste semne pe radio, cu lama, sa ne fie mai usor sa gasim postul in viitor.
Ce cred acum despre acele vremuri e urmatorul lucru: Era relativ usor sa faci diferenta dintre propaganda si realitate. Daca alimentara era goala, puteau sa iti spuna orice despre cresterea productivitatii si cat de bine functioneaza sistemul. Tu stiai care e adevarul.
Acum, situatia mi se pare alta: ai acces la orice informatie, orice sursa, ai libertatea de a citi orice dar totusi, ceva in interiorul tau spune ca ceva nu e bine (eu cam asta simt acum) unde este problema? a)La presa care a devenit „de partid”? sau b) la persoana din spatele televizorului, care nu se oboseste sa sa verifice informatia si sa caute o a doua sursa.
E drept: e greu sa petreci in fiecare zi 30 de minute sa cauti sursele informatiei, cand imaginile, si discutiile sunt atat de captivante.
Acum, daca ar mai difuza Europa libera, sunt sigur ca imediat ar fi catalogata „a lui basescu’ ” sau te miri ce, numai pentru ca nu serveste interesele de partid.
Si totusi, pentru ziaristii de la punctul a) .. ma intreb daca peste ceva timp, odata cu „caderea noului sistem” o sa aibe jurnalistii un proces in care sa fie declarati „colaboratori ai dezinformarii poporului” asa cum avem acum „colaboratori ai securitatii”.
Eu sper ca da.
S