Home » Analize »Cultura » Citesti:

Ursul de Aur: nota 6.34

Tudor Giurgiu februarie 18, 2013 Analize, Cultura
27 comentarii 7,935 Vizualizari

Succesul filmului “Poziţia copilului” este unul din subiectele de prima pagină azi în Romania şi e foarte bine că se întîmplă aşa. Romania este singura ţară est-Europeană care are o cinematografie premiată constant în ultimii 7-8 ani la cele mai mari festivaluri de film din lume. Suntem very fashionable, precum mai sunt doar cinemaul argentinian, cel grec sau cel iranian de pe la mijlocul anilor 90. Am devenit subiect de studii de caz şi multe ţări din blocul estic, precum Cehia şi Polonia, încearcă să afle care e miracolul boom-ului filmului romanesc. “What’s the secret formula?” se întreba încă din 1997 criticul de film american Lee Marshall.

Să fie oare recursul la o stilistică deja consacrată sau există un abil lobby romanesc pe lîngă toate juriile şi instanţele internaţionale posibile? Să fie de vină doar scenariile bine articulate, actorii excelenţi sau vorbim şi de multă şansă şi circumstanţe favorabile? Ei bine, nu. Totul se rezumă la talentul unor individualităţi aparte şi la capacitatea lor de a realiza filme extraordinare, făcute însă din nimic. Acelaşi Marshall concluziona: suntem o cinematografie “cash-poor but ideas-rich”.

Romania este însă şi țara europeană cu cele mai puține ecrane de cinematograf raportat la numărul de locuitori. Densitatea ecranelor este 0,89 la suta de mii de locuitori în comparație cu 1,85 în Bulgaria, 2,66 în Croația, 3,94 în Ungaria sau 4,57 în Slovacia. România are cel mai mic număr de spectatori de film raportat la numărul total de locuitori: o frecvență de 0,40 spectatori pe cap de locuitor. Avem 241 de ecrane cinematografice din care 120 sunt digitale, fiind astfel, pe ultimul loc în Europa. În țară, deşi interesul pentru film romanesc a început să crească constant în ultimii 2 ani, filmele noastre nu reușesc încă să treacă de bariera celor 100.000 de spectatori. În 2012, filmele românești au înregistrat audiențe de doar 1,8% din numărul total de spectatori, în timp ce în țările vecine, filmele bulgărești au performanțe de 8,8%, cele sârbești de 9,2%, iar cele cehești de 30,3%.

Cifrele de mai sus arată cred suficient de elocvent „poziţia” filmului romanesc, copil parcă nedorit de către toate guvernările şi chinuit constant de către instituţia care ar fi trebuit să-i poarte de grijă: Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC). Nimănui nu i-a păsat în timp de construcţia unei cinematografii sustenabile, care să aibă instituţii puternice, conduse de profesionişti. S-a aplaudat intens la toate premiile din ultimii 10 ani, s-au dat decoraţii, regizorii s-au simţit eroii lunii, dar n-a mai urmat nimic. Din ignoranţă şi indiferenţă, filmul romanesc (care oricum nu e finanţat din surse bugetare) a pierdut în ultimii ani peste 5 milioane de euro, cu care s-ar fi putut face multe alte filme. Trăim în lumea lui Eugen Ionesco: avem cinematografia europeană cea mai premiată, dar şi cea mai săracă.

Iar CNC-ul, impotent să genereze vreo schimbare, pune acum laba pe Urs, se umflă în pene şi afirmă la Digi24, prin vocea directorului său general, Dnul Eugen Şerbănescu: „Noi am fost suficient de inteligenţi să îl finanţăm (n.a.- e vorba de filmul premiat), i-am deschis porţile pentru finanţări ulterioare.”

Întîmplarea a făcut să fiu unul din producătorii proiectului „Poziţia copilului” într-o fază incipientă, în 2010 cînd scenariul era terminat, aşa că am aplicat cu el la concursul de scenarii organizat de CNC. Aceeaşi conducere a CNC nu a părut prea deranjată că scenariul primise nota 6.34 din partea comisiei de scenarii. Doi dintre cei 5 membri ai comisiei i-au dat 4 pe linie, al treilea l-a notat cu 7 iar ceilalţi i-au dat note peste 8. Era însă ceva firesc. „Moartea Domnului Lăzărescu” a avut de asemenea parte de note de 4 la concurs, aşa că proiectul nostru (co-scris de acelaşi Răzvan Rădulescu) nu făcea decît să confirme exemplele de „bună practică” din cinematografia noastră. “Inteligenţa” CNC a făcut ca la finalul concursului (după adiţionarea altor punctaje) proiectul să fie „trîntit” al doilea sub linie. Poziţia copilului a fost considerat un proiect mult mai prost decît Ultimul corupt al Romaniei (regia Sergiu Nicolaescu), A doua şansă (regia Geo Saizescu) sau Bonded (regia Mo Ramchandani). La mai bine de 8 luni după acest eşec, după o necesară şi utilă campanie de presă, mult lobby la stăpînire şi eforturi de convingere din partea regizorului Călin Netzer, filmul a luat finanţare.

L-am văzut pe Dnul Şerbănescu la Berlin, în timpul Galei de premiere, în acelaşi rînd cu realizatorii filmului. N-am priceput defel ce căuta acolo şi de ce trebuia musai invitat de către echipa „Poziţiei”, dar asta e altă chestiune. Ne-am obişnuit deja să îl vedem cum speculează fiecare succes major al filmelor Noului Val, pentru a-şi solidifica poziţia din vîrful cinematografiei romane.

Un simplu calcul matematic arată că din totalul filmelor de lung-metraj finanţate pe durata mandatului Şerbănescu (2007-2012), peste 26 de milioane de lei s-au dus către filme premiate în festivaluri sau/şi cu succes de public în ţară, în timp ce alte peste 19 milioane s-au dus spre finanţarea a 18 filme care nu au circulat nicăieri, nu au luat vreun premiu iar insuccesul de public a fost dramatic: sub 1000 spectatori per film. Adică, în loc să modernizăm cinematografe, să restaurăm pelicule vechi din Arhivă, sau să mai finanţăm 10 debuturi, CNC a preferat să dea cadou peste 4 milioane de euro unor filme-degeaba, filme pentru nimeni.

Liviu Iolu scria recent în Adevărul: “jos labele de pe Ursul de Aur”. Nimic mai adevărat. E un moment de cotitură, o ultimă şansă pentru o generaţie de excepţie: fie se schimbă ceva radical, sistemic, în cinematografia romana, fie ne vom mulţumi să facem filme o dată la 4-5 ani, urmărind agonia unui sistem pe care nu suntem în stare să-l reformăm.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "27 comments" on this Article:

  1. mem spune:

    De-acum o sa tot primeasca filmul romanesc finantare.
    Tot lui Sergiu Nicolaescu sa-i multumiti.

    C-a murit.

  2. costin spune:

    Nu pot sa nu constat similitudinea situatiei cu ceea ce s-a intamplat cu un alt mult-trambitat “ambasador” al Romaniei: fotbalul. Va mai amintiti de “generatia de aur’? a fost o perioada cand fotbalul scotea lumea in strada, umplea Piata Universitatii. Q: Cine s-a impaunat cu rezultatele lui Gica Hagi, Gica Popescu, Dan Petrescu & comp ? A: Seful ligii, Dumitru Dragomir si seful federatiei, Mircea Sandu si-au consolidat pozitia in functiile pe care le detin de peste 20 de ani, pe rezultatele celor care au muncit! Si-au construit afaceri si averi impresionante. Ce fac cei care “au carat pianul”, care si-au invinetit picioarele pe teren? Unul a fost umilit de un cioban (Hagi), altul antreneaza afara (Petrescu) iar al treilea este viitor tap ispasitor in dosarul transferurilor, pentru ca n-a rezistat tentatiei si a trecut de partea mafiotilor. Sa dea Dumnezeu sa nu se intample la fel cu regizorii premiati in ultimii 10 ani si peste inca 10 ani sa nu-i gasim in situatii similare, jenante, ci in pozitii cheie in conducerea cinematografiei romanesti sau macar sa continue sa profeseze cu succes regia de film in tara! E posibil, cu o singura conditie: sa punem valorile la locul lor, sa restabilim scara valorilor in toate domeniile din Romania! Cine va face acest lucru? Care este rolul presei? Care este rolul liderilor actuali?

  3. Doina Jela doina jela spune:

    Domnule Giurgiu, filmele dlor Mungiu, Porumboiu, Crișan, Netzer, Solomon, Puiu, Jude, Muntean și alți câțiva pe care probabil i-am uitat sau chiar nu-i stiu, sunt intr-adevar fenomenul cel mai extraordinar petrecut in cultura româneasca a ultimilor ani. Când te gandesti la recentul omagiu care l-a insotit pe ultimul drum pe răposatul Sergiu Nicolaescu, zici ca miracolul acesta si aberatia aceea s-a petrecut in două Romanii diferite. E sigur ca CNC-ul face parte din cealalta Romanie. Și că e o intrebare ce cauta la culegerea laurilor la Berlin.Dar intrebarea este ce cauta dl. Serbanescu si echipa dumisale la conducerea CNC dupa asemenea rateuri in materie de fler și de ce nu il dati jos? O sa spuneti poate ca nici alte institutii nu stau mai bine si ca nici alte domenii artistice nu sunt mai bine administrate. Dar nici nu au o asemenea strălucită trupa de comando cu interese atât de clar convergente, nu?

    • Cristi spune:

      @doina jela
      Stiti de ce Romania a adus ditai omagiul lui Sergiu Nicolaescu? Din acelasi motiv pt. care la 9 decembrie au omagiat alianta antioocidentala USL. Or sa se repeada multi sa spuna “democratie, s-a votat, ce vrei?” Vreau ratiune, educatie, simt-civic, bun-simt, meritocratie, echitate, lege si justitie. Dar aceste valori nu exista in constiinta majoritatii romanilor. De-aia suntem unde suntem si tara arata cum arata. Asta e democratia noastra, in care noi cei care vorbim aici stim ca avem dreptate sa incercam sa ne tragem de pe marginea prapastiei, dar ei sunt mai multi si daca au hotarat prin vot sa se arunce cu capul in jos, ne trag si pe noi dupa ei.

  4. Anonymous spune:

    Un articol excelent! O singura remarca, scorul de 26 la 19 (milioane pentru finantarea filmelor premiate vs nepremiate) nu suna chiar asa rau, niciodata nu poti avea acuratete perfecta in judecare. Oricum sunt total de acord cu articolul.

  5. martin scortosul spune:

    Succesul fimului romanesc din ultimii 10 ani este reactia fireasca de mirare dar si curiozitate a cinefililor din tarile civilizate fata de mizeria din societatea romaneasca.

    Pentru noi nu este nimic inedit ca un copil de bani gata omoara pe cineva cu automobilul si nu pateste nimic. Lunar se intampla asa ceva. Pentru variatiune, putea fi drept personaj un realizator TV sau sotie de parlamentar.

    Pentru noi nu este nimic inedit sa fii plimbat intre spitale, pierdut de salvare, sa astepti pe holurile de la urgenta un medic sau sa afli ca nu sunt medicamente si consumabile medicale.

    Pentru noi nu este inedit ca doi cetateni romani minori sa se casatoareasca iar nas sa fie un fost minustru.

    Pentru noi nu este inedit ca personaje tip Jerry Springer show sa fie parlamentari, primari, europarlamentari, bagatori de seama, etc.

    Pentru cei mai prieteni cu sapunul si cu frica de lege, acestea sunt lucruri cu totul inedite care pot fi experimentate poate doar timp de 90 minute, urmarind proiectia unui film.

    Nu avem scenarii grandioase, lumini sau miscari ale camerei care sa devina obiect de studiu. Nu avem regii monumentale si nici parte de box office.

    Promovam ceea ce stim mai bine: propria mizerie si neputinta. Suntem niste animale ciudate.

    • marina vlaicu spune:

      Aveti reactia satenilor din Silistea Gumesti care dupa ce au citit Morometii s-au mjirat ce carte mai e si aia, ca autorul descrie acolo ceea ce stiu si ei! Ia incercati si o s avedeti ce greu e. Si nu-i mai credeti pe occidentali niste rudimentari, care dau premii, asa, de curiozitate pentru ciudateniile si mizerabisimul nostru.

    • coconutbanana spune:

      Te inseli. Daca tu nu reusesti sa vezi dincolo de subiectul unui film, nu inseamna ca specialistii care judeca valoarea unui film aprecieaza un film doar pentru ca li se pare inedita situatia prezentata. Filmele romanesti premiate in strainatate sunt apreciate pentru valoarea lor artistica si nu pentru subiectul abordat. Conteaza, intr-adevar, si subiectul, dar nu atat de mult incat sa ia fata altor filme regizate de monstri ai cinema-ului european si universal. Daca nu ma crezi, incearca tu sa faci un film dupa oricare din situatiile propuse mai sus si vei vedea ca nici nu vei fi bagat in seama. Au mai incercat si altii.
      Mitul asta ca strainii ne premieaza pentru ca le place sa ne vada mizeria e atat de penibil incat nici n-ar merita adus in discutie. Insa vad ca se propaga din ce in ce mai tare ideea asta in randul neavizatilor incat cineva trebuie sa ia atitudine odata pentru totdeauna.

      • JB spune:

        Imi pare rau, da’ cred ca nu prea stii ce e ala film si ce inseamna folosirea mijloacelor cinematografice, ce inseamna “povestea” relatata cu aj,mijloacelor despre care vorbeam.
        Sunetul e execrabil, da’ mai bine ca e asa ptr.ca nu e nimic de auzit. Poate doar abjectia iluminata de mintea realizatorilor.
        Nu am vazut miscari interesante ale camerei si planuri bune decit pe ici pe colo intr-un singur film “Restul e tăcere”. In rest, sa-mi fie cu iertare, mult kk.

        Trebuie sa fiu de acord cu Radu Banciu ca filmele Ro., actuale, sint de nevazut. Sint pline de urit, oroare si mai ales jeg, la propriu si la figurat. Realizatorii iubesc marginalul nerelevant descris in film si mai bizar decit este in realitate. Un urit povestit si mai urit.
        Succesul la public este “close to 0″. Si asta pe bune.
        Nu cred ca vreun roman, neintergrat in business-ul “cinema”, care va vedea “Poz.copil” sa fie mindru ca a luat vreun premiu….

        • Stefan spune:

          Lasati ca si dupa Ana Karenina am avut sentimentul ca mai bine nu ma duceam. Si refuz sa ma duc ma Mizerabilii, tocmai pentru a nu-mi strica starea de spirit.

    • om normal spune:

      Exact. Perfect spus.

      In articolul bbc ( http://www.bbc.co.uk/news/world-europe-21485735 ) despre film, nu exista nimic despre finetea observatiei unei relatii din ce in ce mai prezenta, in lume, nu numai in Romania, ci se refera strict la coruptia din Romania moderna.

      ‘Calin Peter Netzer’s film is a tale of corruption and guilt in modern Romania.

      It follows a rich and controlling mother, played by Luminita Gheorghiu, as she bribes witnesses into giving false statements to save her son from jail after he accidentally runs down and kills a boy.’

      Suntem exotici…
      Nu vreau sa minimalizez in nici un fel calitatile filmului sau ale actorilor. Ce vreau sa spun este ca exotismul nostru vinde si overrides orice altceva ce ne-ar caracteriza.

    • me spune:

      Excelenta observatie.

    • Despera spune:

      aveti dreptate

    • bugsy spune:

      @martin s. (corsese): excelenta analiza! felicitari! din realizarile acestui so called am vazut doar “Eu cand vreau sa fluier, ….”. De atunci m-am lecuit de noul val al cinematografului romanesc. Singurul cineast roman pe care il respect este Nae Caranfil, “Filantropica” si “Restul e tacere” sunt filme adevarate. Faptul ca nu castiga premii nu are nici o relevanta. Asta inseamna ca au fost apreciate excat pentru ceea ce sunt: FILME! Nu experimente, nu stiri de tv din realitatea de zi cu zi din Romania intinse pe durata a doua ore!

    • T. St. spune:

      In afara de ce zice martin scortosul si bugsy (despre Nae Caranfil), impresiile mele de privitor dezinteresat despre “miracolul boom-ului filmului romanesc” ar fi astea:
      - Ati inceput sa luati premii fiindca asta ati vrut; ca sa le luati, ati produs marfa pe care stie toata lumea ca o cauta ideologii din spatele festivalurilor. Adica ati fost obedienti, slugarnici, tovarasi de drum (ca sa nu zic idioti utili). Va spun un secret: va vor arunca sub autobuz imediat ce nu le veti mai fi de folos.
      - Cu succesul la public cum stati? Cu incasarile, vreau sa zic. Mi se pare ca sinteti plini de premii, dar nu puteti sa faceti nimic fara bani publici. La ce folosesc, in fond, premiile alea? La “consolidarea prestigiului culturii romanesti peste hotare”?
      - Va plingeti ca nu sinteti finantati din tara. Dar, cum Dumnezeu de nu se reped sa arunce cu bani in voi aia care va premiaza, elita cinematografica a Europei? Va urca pe scena, va gidila sub barbie, dar nu ar risca un singur euro pentru viitorul vostru film? Cum vine asta?
      - Luati 100 de oameni la intimplare din orice parte a lumii vreti, puteti sa-i luati si de la Cannes sau Berlin, si cereti-le sa va spuna titlurile a 2 din ultimele 20 de filme premiate cu marele premiu la nu stiu ce “mare” festival. Sau doua nume de regizori premiati in ultimii 20 de ani.
      - Era sa zic ca faceti productie pentru export, iar consumul intern pur si simplu nu va intereseaza. In realitate nu faceti nici macar pentru export, ci doar pentru festivaluri.

      Cite filme ati produs despre crimele comunistilor, despre teroarea si jaful care au ruinat jumatate de planeta? Cine sa o faca? Marxistii si holocaustologii de la Hollywood?

      Cite filme ati facut despre cei mai curajosi dintre romani, cei care au riscat totul ca sa evadeze din imensa puscarie comunista care era Romania trecind Dunarea inot, ori blestemata de fîșie tirindu-se pe burta? Sau cum granicerii romani stateau cu fata spre interiorul tarii si ii nenoroceau in bataie – intr-un mod absolut salbatic (militari in termen fiind!) – pe cei pe care ii prindeau?

      Cite filme despre dementa ideologiei marxiste, despre puscariile comuniste, despre torturile indescriptibile, despre exterminarea cu metoda de la canal, despre ruinarea familiilor de tarani carora li s-a luat tot ce aveau: pamint, animale, masinarii agricole? Unde e filmul despre cardinalul Iuliu Hossu? Maniu? Coposu? Ori Paul Goma, de ce nu? Nu faceti asa ceva fiindca stiti ca marxistii organizatori de festivaluri nu premiaza asa ceva.

      Niste slugi smechere, asta sinteti.

  6. cititor spune:

    Nu pot sa spun ca am urmarit cu atentie problema filmelor romanesti, dar sincer un scor de 26 milioane cu plus contra 19 cu minus nu mi se pare rau. Deasemenea, din avion vorbind, au fost, din cate stiu eu, diferite persoane: regizori, actori, scenaristi, care au luiat premiile respective, ceea ce iarasi nu consider ca e rau. As fi ingrijorat daca ar fi un singur creator abonat la finantari, asta mi s-ar parea suspect. Scopul CNC e sa-l creeze pe urmatorul Sergiu Nicolaescu, un etern abonat la finantari, sau sa deschida usile pentru toti cei care AR PUTEA avea talent?
    Din momentul in care puiul a invatat sa zboare poate ca e corect sa ne ocupam de urmatorul incepator, sa-i dam si aceluia o sansa si sa lasam evolutia sa-i filtreze pe ceilalti.

  7. Gabriel spune:

    26 la 19 mi se pare excelent.

  8. Hollow spune:

    Fenomenul ”noului cinematograf românesc” pare ceva natural sau real numai pentru cei care nu au abandonat niciodată himera unicității românești sau a unei valori naționale cumva imanente și ocultate, valoare ce transcede condițiile culturale sau sociale actuale. Adică un nonsens pentru oricine are puțin respect față de principiul parcimoniei al lui Occam, sau măcar un dram de scepticism sănătos.
    Fără a lua în discuție valoarea filmelor sau autorilor despre care se vorbește, atrag atenția cititorilor care mă suspectează deja că sunt un ”self-hating Romanian” că nu este nici pe departe vorba despre un fenomen unic, așa cum premiile internaționale și iluzia de dominație a filmului românesc creată de acestea, nu sunt un garant sau o dovadă a calității lor. 
    La ce mă refer? Cei care au avut tangențe cu publicitatea sau pur și simplu sunt pasionați de istoria recentă a ”tigrilor economici” ai Asiei poate își aduc aminte de sfârșitul anilor 80 și începutul 90 în advertising-ul singaporez.
    Singapore, un oraș-stat din Asia de Sud-Est care a cunoscut un avânt economic și tehnologic uriaș în ultimii 50-60 de ani, este o țară ciudată. Un amalgam etnic, cu 4 limbi oficiale, în care cetățenii sunt încurajați să fie bilingvi, Singapore este doar aparent o democrație de tip vestic. Are, practic, un partid-stat, iar opoziția este numai simbolică. În timp ce asta nu pare a fi o problemă pentru economie, iar țara se situează constant în topul celor mai puțin corupte, situația generează fenomene cel puțin bizare.
    În general, senzația de lipsă de istorie și artificialitate îi izbește pe cei ce sunt familiari cu peisaje asiatice mai genuine și mai organice, chiar când sunt la fel de dezvoltate, precum Hong Kong sau Macao. Cine are curiozitatea poate citi legendarul articol din Wired al lui William Gibson (da, e chiar celebrul autor SF, inventatorul Cyberpunkului) Disneyland With the Death Penalty. Dar artificialul nu se oprește la organizare sau arhitectură. Când Singapore își propune ceva, efortul este concertat, iar diferența între Stat și Privat se estompează (dacă admitem că ea există). Acest lucru s-a petrecut în perioada pe care o menționăm, în care Singapore și-a propus să devină un ”hub”, un far călăuzitor al advertising-ului internațional. După cum spuneam, vorbim despre o țară extrem de eterogenă din punct de vedere etnic și cultural, cu o istorie foarte recentă, deci nici vorbă de vreo tradiție în publicitate și/sau comunicare, precum cele seculare ale Marii Britanii sau Statelor Unite. În ciuda acestor lucruri, începutul anilor 90 a fost definit de o explozie uriașă a numărului de premii obținute de agențiile singaporeze la festivalurile de profil și de un veritabil exod al celor luminate minți ale publicității vestice către noul Advertising Eldorado.
    În general, campaniile care câștigau păreau suspect de asemănătoare – nu ca stil sau narativă (în această privință erau permanent în avangardă) ci ca abordare: extrem de inteligente (uneori la limita elitismului), amuzante, simple (adesea minimaliste) și predominant bazate pe print (presă scrisă), sau, în cel mai bun caz, pe spoturi TV extrem de ieftine și la fel de minimaliste – dar tot inteligente, firește.
    În acest context, omoloagele lor din vest păreau niște giganți stângaci și fără minte, deși create pentru piețe mult mai omogene și stabile, în care tipul de umor și comunicare aveau tradiție în publicul-țintă și epistemele gândirii occidentale erau, totuși, acasă.
    Minunea a ținut mai mult de trei zile, dar, într-un final, împinse probabil și de mârâiturile agențiilor din vestice, frânturi din povestea reală au început să iasă la iveală.
    Chinezo-malaiezo-tamilii locuitori ai Singaporelui, din care numai 30% erau vorbitori nativi de engleză (limba campaniilor câștigătoare), nu aveau nici vreo substanță specială în apa potabilă care să le crească IQ-ul și nici nu ieșeau în stradă ca să-și ceară porția de puzzle publicitar de pe luna în curs. Pur și simplu, majoritatea campaniilor erau așa-numite ghost-uri, adică reclame neplătite, necerute și inutile pentru companie sau consumatori, care ori nu apăruseră deloc în media locală, ori doar simbolic.
    Ce e interesant este faptul că situația nu a creat un scandal-monstru în circuitul festivalurilor, cum v-ați aștepta, în care Singapore a primit un fel de suspendare sau măcar i s-a arătat obrazul, ci a fost abordată la fel de discret ca o flatulație la un summit ONU: s-a deschis un geam și s-a notat ca pe viitor să se evite proteinele excesive la dineurile oficiale. Mai precis, s-au instituit diverse reguli și mecanisme care încearcă să minimizeze procentajul apariției acestor false campanii.
    Și motivul e foarte simplu: festivalurile, fie ele de film, fie de publicitate, sunt un business, nu o Olimpiadă (și nici chiar acolo trișatul nu e o condamnare finală – dacă s-ar recunoaște masura în care se practică dopajul în ele, unele sporturi ar trebui eliminate în întregime). Asta înseamnă că ele sunt mai puțin un tribunal și mai mult un club privat care se bazează pe banii membrilor și aceștia sunt mulțumiți atâta timp cât se simt speciali și știu că, la câțiva ani, pică un premiu-două.
    Pe de altă parte, asta înseamnă că festivalurile, din păcate, n-au mare legătură cu piața, cinematograful sau lumea reală, iar în cazul fenomenelor de genul Singapore Ad Revolution sau Noul Cinematograf Românesc, n-au ABSOLUT nici o legătură. Și acesta este adevăratul motiv pentru care filmele amintite au avut întotdeauna o audiență mizerabilă, nu numărul sălilor pe cap de locuitor, cum sugerează domnul Giurgiu. Pur și simplu, ele nu au fost nici făcute nici gândite pentru a ține publicul plătitor de bilet pe un scaun.
    Din nou, pe final, reamintesc că această analiză nu se referă la calitatea obiectivă a cineaștilor și operelor dumnealor, ci la un fenomen interesant.
    Despre fondurile CNC și cum sunt folosite acestea de către sus-menționații cineaști, într-o emisiune viitoare. Poate.

  9. Matei Alexandru spune:

    Domnule Giurgiu, spuneti numele celor din comisia de scenarii si notele fiecaruia. Sa stie toata lumea despre ce si cine e vorba.

  10. Marinica fara frica spune:

    Domnule Giurgiu, de ce nu recunoasteti ca sunteti pe primul loc la finantarile CNC(scrie pe site-ul acestei institutii). Credeti ca puteti pacali publicul cum doriti? Moartea dlui Lazarescu nu a fost finantat pe timpul actualei conduceri CNC, iar filmele dlui Nicolaescu au luat cat a primit un singur film al dlui Mungiu. Si, inca ceva, daca tot realizati filme exceptionale de ce publicul nu vine sa le vada? O precizare va mai fac: cinematografele nu apartin CNC si asta o stiti foarte bine dar o reluati si o puneti in carca la fiecare discutie.
    Faceti filme cu poveste, sensibile, nu minimaliste..sa-si doreasca generatii intregii sa le vada si revada peste ani.

    • Bog spune:

      Marinica, se vede ca nu prea esti la curent cu box office-ul romanesc. Altfel ai fi stiut ca filmul lui Giurgiu, Despre Oameni si Melci a fost cel mai vizionat film romanesc din ultimii 10 ani in cinematografe cu peste 60.000 de spectatori.
      Nu o iti mai explic faptul ca filmele premiate in festivalurile mari nu sunt deloc mari succese de public (cu atat mai putin in Romania, unde un Lars Von Trier, Haneke si altii sunt niste cvasi necunoscuti, ca sa nu mai vorbesc de cat de putini spectatori merg sa vada filmele lui Mungiu, Proumboiu etc).
      Romanii nostri merg sa vada blockbuster-ele americane, nu vor sa isi chinuie mintile cu filme serioase.

      • Alexandru Iordache spune:

        Eu inteleg asa: daca primesti finantare de la CNC pentru un film ori iei premii, ori ai spactatori. Cele doua situatii nu se exclud, pentru ambele finantarea fiind justificata. Cand nu iei nici premii si nici nu ai spectatori e o problema! Din cate stiu finantarea asta e un fel de credit pe care daca nu ai de unde nu il mai rambursezi. Dar daca ai succes de public si venituri corespunzatoare ar trebui sa dai banii inapoi.

  11. wave84 spune:

    Comentariul lui martin pune punctul pe i. Si explica foarte bine si de ce avem un record atat de scazut de spectatori la propriile noastre filme: romanii sunt atat de satui de mizeria din viata cotidiana incat chiar nu simt nevoia sa repete experienta in sala de cinema.

    Castigam premii in Vest pentru ca atingem teme sensibile si neobisnuite pentru ei, asa cum au si americanii la Oscar slabiciunile lor pentru filme cu razboi, minoritati persecutate, etc.

    Poate ca n-o sa avem niciodata regii si scenarii grandioase, cum spune martin. Dar mie mi-ar placea ca macar o data sa iesim din spectrul asta negativist si sumbru, al filmelor pline de injuraturi, de moarte si de controverse. Oare cand o sa producem un film cu adevarat original, proaspat si pozitiv, ca “Jeux d’enfants” de exemplu?

  12. Cornel. spune:

    In loc sa numaram ecranele cinematografelor mai bine am numara ecranele monitoarelor si viteza conexiunilor. Romanul consuma mai mult film decat pasta de dinti si sapun.
    M-a distrat faptul ca multi cetateni obisnuiti considerau premiul obtinut de “Pozitia copilului” drept “un lucru cu care sa ne mandrim”… nu doar seful unei institutii baga capul in poza la succesul altora… ci intreaga natiune.

  13. Anonymous Coward spune:

    Parerea mea e ca motivele pt. care filmele romanesti castiga premii la manifestari de profil dar nu sunt vizionate acasa sunt doua.

    Unu la mana, publicul care evalueaza filmele e altul decat publicul din salile de cinematograf. Filmele bulgaresti nu le cunosc, dar cele sarbesti sunt mult mai aproape de preocuparile cotidiene ale masei populatiei sarbesti. E o cinematografie mai lumeasca, mai aproape de strada, mai putin elevata. Ce vor aprecia oamenii la cinematograf va fi mai putin apreciat la festivaluri de film, si invers. Nivelul de educatie constant in scadere din Romania nu e nici el de natura sa imbunatateasca situatia.

    A doua chestie e ca la noi viata bate filmul. Ce se intampla la noi, in realitate, nu in film, e de-a dreptul suprarealist pentru majoritatea nu doar a spectatorilor occidentali, ci chiar a publicului din tari vecine. In consecinta, si evaluatorii de filme din cadrul festivalurilor, nefiind in majoritate romani, vor fi impresionati de teme care pe noi poate nu ne ating in aceeasi masura, noi avand experienta vietii de zi cu zi din Romania.

    Si cum bine zice Hollow, cata vreme finantarea n-are legatura cu piata, treaba merge.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Tudor Giurgiu


Tudor Giurgiu

Regizor, Președinte al Societății Române de Televiziune (TVR), între anii 2005 - 2007. Pentru activitatea sa de producator si regizor: http://www.imdb.com/name/nm0321363/ ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)