joi, martie 28, 2024

Venus de la Poiana Cireșului. Despre o statuetă falsă și o mistificare arheologică

În vara aceasta ar fi avut loc, chipurile, o descoperire arheologică senzațională. Pe un șantier paleolitic de tradiție, la Poiana Cireșului, lângă Piatra Neamț, s-a găsit o statuetă de gresie reprezentând o Veneră paleolitică (1), absolut întreagă. În decembrie am fost invitat la Târgoviște unde a fost prezentată publicului marea descoperire într-o expoziție dedicată care detalia în panouri și contextul precis al descoperirii: în situl paleolitic de la Poiana Cireșului.

Când am văzut invitația cu poza statuetei primul meu gând a fost că este un fals. Apoi după ce un coleg din colectivul de cercetare de acolo mi-a spus că a fost descoperită de arheologi în săpătură sistematică am fost pur și simplu invidios. După câteva zile am citit într-un ziar o poveste ușor diferită: cum că de fapt a fost găsită inițial de doi amatori care au chemat arheologii care apoi au săpat acolo. Știrea era neclară și recunosc că nu mi-am pus întrebări suplimentare pentru că am crezut că este o distorsionare jurnalistică datorată faptului că nu se cunoaște birocrația sistemului săpăturilor arheologice. În mintea mea nu era loc pentru o asemenea informație: cum adică niște amatori să găsească săpând un obiect într-un sit arheologic?

La începutul anului a explodat în presă scandalul. Ziarul Libertatea a inițiat o anchetă jurnalistică care a scos la lumină un adevăr urât (vezi aici). Statuia ar fi fost descoperită anterior de niște amatori (cică într-un sit de la Poiana Cireșului, nu se știe care), după care au fost anunțati arheologii care au scos statueta, au dus-o la hotel și a doua zi au replantat-o în sit și au redescoperit-o cu scenariu și filmări. Apoi mulți dintre colegii arheologi pe rețelele de socializare s-au pronunțat spunând că acest mod de a redescoperi artefactul umbrește descoperirea senzațională. Îmi pare rău, dar eu citesc altfel acest film al evenimentelor. Mistificarea descoperirii este de fapt o fraudă prin care se creează, se contraface, deliberat un context unei piese pentru a o valida ca genuină. Venus de la Poiana Cireșului este un fals grosolan și asta poate demonstra orice arheolog, fără să fie specialist în arta paleolitică, fără niciun studiu special de traseologie sau alte metode moderne. Venus de la Poiana Cireșului trebuie, așa cum ne-a învățat Oscar Montelius, încadrată într-o serie tipologică și apoi, prin tipo-cronologie, datată. Ori acest lucru îl poate face și un amator, pentru că Venus de la Poiana Cireșului este foarte apropiată de arhetip, de fapt, aproape identică. Aș putea spune prea apropiată de arhetip ca să fie originală. Arhetipul Venerelor paleolitice în viziunea modernă despre arta paleolitică este Venus din Willendorf (2). Imaginea aceasta este peste tot, în manualele de școală primară, în reclame, în filme (vezi Wendol’s Mother din The 13th warrior sau Old Mother din 10000 BC). Replici ale statuetei Venus din Willendorf din diverse materiale pot fi cumpărate de pe internet cu 35 de dolari (vezi aici). Astfel că aproape oricine, cu un pic de cultură generală, putea să introducă statueta de la Poiana Cireșului în seria tipologică a Venerelor paleolitice. Este ca și cum eu aș descoperi în casa romană pe care o cercetez de câțiva ani la Potaissa (Turda) o statuetă a Venerei de tipul Venus din Milo, dar fără brațe. Pentru că asta e imaginea standard modernă despre Venus Pudica. Cu alte cuvinte cel care a făcut copia a păstrat din Venus din Willendorf exact ce nu trebuia. Anume capul cu coafura sau masca cu striuri orizontale. Adică cea mai directă trimitere la arhetip, la imaginea consacrată, un detaliu pe care nu îl mai regăsim niciunde în seria Venerelor paleolitice. Un alt detaliu este marcarea identică a organului genital. În rest, deși proporțiile sunt similare, statueta de la Poiana Cireșului este mai stilizată. Atât de stilizată încât mâinile mici și subțiri pe care Venus din Willendorf sau Venus de la Lespugue (3) și le țin, într-un gest caracteristic, deasupra sânilor, au dispărut pur și simplu. Umerii și brațele statuetei de la Poiana Cireșului, ca și pliurile de grăsime, sunt asemenătoare oarecum cu cele ale statuetei zise Venus din Dolní Věstonice (4). Uitându-mă atent la statueta de la Poiana Cireșului, o vreme nu am înțeles rostul celor două adâncituri de pe brațe. Ele nu se regăsesc la nici o Veneră paleolitică și nu le-am putut explica prin stilizare. Curburile stilizate urmăresc liniile naturale ale corpului și omul nu are brațul, humerusul, concav. Am înțeles doar când am văzut o poză cu statueta în vitrină la Târgoviște (5). Acolo sârmele care susțin statueta sunt așezate sub adîncituri, când era mai simplu să fie puse exact în adânciturile respective. Pentru că din acest motiv au fost făcute, pentru susținere în timpul expunerii (cum au observat și alți colegi în discuții private). Statueta aceasta a fost expusă anterior într-un suport și asta este pentru mine o certitudine. Dacă cineva mă contrazice îl rog să îmi explice în alt mod rolul și rostul adânciturilor de pe brațe. Și, din câte știu eu, în paleolitic nu descoperiseră încă sârma.

Scandalul acesta nu umbrește o descoperire senzațională, ci arheologia din România în ansamblul ei și arheologii ca grup profesional. Pentru celebritate și sper, din naivitate, niște colegi au fost dispuși să falsifice cu bună știință condițiile de descoperire ale unui artefact pentru a-i conferi credibilitate, pentru a-l valida ca original.

Această impostură este dincolo de Codul deontologic al arheologilor din România (http://www.cimec.ro/Arheologie/cod_deont_arh.htm). Cine l-a scris nu și-a putut imagina o asemenea situație care ține de domeniul absurdului și de Codul penal. Cine ne va mai da credit vreodată ca specialiști când noi plantăm falsuri moderne în situri, le redescoperim cu scenarii în lumina reflectoarelor și le prezentăm publicului în expoziții dedicate? Consider că trebuie luată poziție publică acum, devoalat falsul și repudiate astfel de practici care ne dezonorează.

Sursa ilustrației:

(1)https://www.libertatea.ro/stiri/inscenarea-lui-venus-cum-s-a-regizat-in-2019-cea-mai-importanta-descoperire-paleolitica-din-istoria-romaniei-am-facut-aicea-un-scenariu-ca-am-gasit-o-2845585;

(2)https://ro.wikipedia.org/wiki/Venus_din_Willendorf#/media/

(3)https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/89/Venus_de_Lespugue_%28replica%29.jpg; (4) https://ro.wikipedia.org/wiki/Venus_din_Doln

(5)http://bazarmedia.ro/2019/12/18/video-eveniment-venus-de-piatra-neamt-17-000-de-ani-a-fost-expusa-publicului/

Distribuie acest articol

26 COMENTARII

  1. În fond n-ar fi nici o catastrofă să accepți strămoși recăzuți în primitivism prin forța inconturnabilă a evenimentelor.

    Abia atunci cînd vrei, cu tot dinadinsul, să te prefaci că-i ignori, substituindu-le tot felul de ”eroi”, mai mult sau mai puțin inventați, îți demonstrezi incapacitatea de te desprinde de un trecut mizerabil.

    Slava strămoșească pe strămoși cinstește;
    În zadar nepotul cu ea se fălește,
    Cînd e, cum se-ntîmplă, un om de nimic.
    Grigore Alexandrescu

    Fiindcă, pînă la urmă, indiferent ce au făcut sau n-au făcut ”înaintașii”, contează ce faci TU (și ceilalți). ACUM !
    Hic Rhodos, hic salta !

    Sau, mai explicit (à la française):

    Contele de Montesquiou acceptă să-i adreseze cîteva cuvinte mareșalului Lefebvre :
    – Ce păcat că, precum noi, nu ne puteți cita vreo cîțiva strămoși…
    Răspunsul TRĂZNEȘTE:
    – Domnule ! În familia mea, EU sînt STRĂMOȘUL !

    • Totuși, statuia pe pământ din prima poza este evident diferită de cea foarte asemănătoare, pusă pe un suport albastru, din ultima. Se vad diferențe evidente peste tot. La cap, de exemplu, structura acelor șențulețe este diferită. Ce reprezinta fiecare poza în parte? De obicei se pune o explicație sub imagini ca sa știm la ce ne referim. Este vorba de un fals și o copie aproximativă a falsului?!

    • toata povestea imi aminteste de scamatoria kulturnica cu primul Homo Sapiens european gasit taman langa Scornicesti (Vlad Georgescu, Istoria..)
      Impostura si lipsa de respect fata de inaintasi, fie ei si aia din paleolitic. Imi aduc aminte cu cata reverenta priveam amarate varfuri incomplete de sageti, silexuri si cioburi neolitice spalate de raul Timis…
      Posibil solutia data de @Dan Cirjan sa elucideze toata chestiunea. Stilistic vorbind, „descoperirea” nu are nimic de-a face cu arta paleoliticului superior. Pare o copie grabita si prost inteleasa a lui Venus de W.

    • Pe piciorul de lângă banda galbena de metru, la mijlocul lui, este sculptat, într-un chenar, un număr care se termina în cifra 6. Pare ca avem de-a face cu o gluma.

  2. De cand am aflat de planul de repunere in scena a descoperirii, am intuit o pacaleala…Amatori care cauta artefacte sunt, dar nu cauta in situl arheologic…Apoi interventia lui Daniel Roxin ( care nu m-a convins niciodata) iar a aruncat o indoiala. Interviul dlui Carciumaru parca, la Roxin a parut un fel de teaser:) :). Cum isi dorea sa descopere fix ce a descoperit! Si pot intelege ca si amatorii mai descopera ceva valoros dar preiei informatia ca atare. Cum sa te gandesti ca e mai bine sa ingropi statueta si cu tam-tam sa o „descoperi”. Acest lucru este o palma pentru arheologia din Romania in general, din pacate. Din cauza unor impostori vor suferi si arheologi cu integritate si etica profesionala. Statueta parca a fost facuta pentru magazine de suveniruri. Pacat.

  3. Adevarat, nu aveau sarma, nu in toate zonele cel putin. Dar aveau lemne, betze, crengi.
    Cum se explica descoperirea unor ciocane in straturi vechi de milioane de ani, presupunand ca nu este nici aoclo vorba de falsuri ?
    O si calculatorul de la Antikythera un fals ? Ce rost avea el in epoca in care tot bolovanul aruncat de pe ziduri ori cu prastia constituia arma suprema ?

    • Daca este un fals, atunci scopul a fost atins. Scopul nu era acceptarea statuetei de catre comunitatea stiintifica internationala, ci validarea ei pentru o singura clipa, pentru a putea fi folosit in scop propagandistic aceasta validare ulterior.

      • Propaganda – la ce?

        In alta ordine de idei: sunt mai mult de 50 de ani de cand s-a descoperit datarea cu izotopi radioactivi – care e chichirezu’, de inca mai exista discutiile astea ca e sau nu e fals?

        • Pai astfel ar data piatra, adica gresia, nu artefactul….
          Ar fi cea mai veche lucrare de artă a umanității, apărută cu mult înaintea umanității înseși :)))

  4. da…sigur… in arheologia comunista și post… jumătate din artefacte sunt falsuri grosiere.
    ce-ti trebuia aia gaseai… magaziile-s pline de obiecte neinregistrate.
    la tezaure mai că se omorau.

  5. Se poate incerca o datare OSL/IRSL a suprafetei:
    Sohbati, R. (2012). Optically stimulated luminescence dating of rock surfaces (Doctoral dissertation, Institut for Geoscience, Aarhus Universitet).

  6. Nu este prima dată când se întâmplă asta, ”plantarea” unor obiecte într-un sit arheologic. Avem alte exemple celebre: tăblițele de la Tărtăria (aduse din colecția Sofia Torma), Gânditorul de la Hamangia (descoperit pe plaja de la poalele sitului).

  7. Marin Carciumaru a facut cariera din falsuri si plagiate. Cartea „Marturii ale artei rupestre preistorice in Romania” este presarata de plagiate grosolane. (https://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2006-06-22/raiul-plagiatorilor.html): „Un fenomenal caz de plagiat, cu conotatii internationale, il are ca protagonist pe prorectorul Universitatii (de stat) Valahia din Targoviste, prof dr. Marin Carciumaru, fost decan al Facultatii de Stiinte Umaniste. Plagiatul a fost denuntat de colegii de breasla, intr-o revista de specialitate (cu circuit inchis) imediat dupa 1990, cand Carciumaru era istoric (palinolog) la Institutul de Arheologie Bucuresti. In 1987, Carciumaru tiparea la Editura Sport Turism cartea „Marturii ale artei rupestre preistorice in Romania”. Reputatul universitar Petre Diaconu intr-o recenzie fulminanta il desfiinta pe Carciumaru, care pe atunci nici nu visa la o cariera in invatamantul universitar, date fiind enormitatile si erorile stiintifice extrem de grave existente in cartea actualului prorector. „Marin Carciumaru a copiat, cuvant cu cuvant, zeci de pagini din operele unor cercetatori straini si romani. (…) D-sa a plagiat. De notat ca partea plagiata se centreaza in capitolul cel mai dezvoltat. In operatiile de colaj, M. Carciumaru a amestecat partile compilate cu cele plagiate si apoi le-a asezat, cap la cap, intr-o maniera dadaista, incat cititorul nu mai intelege nimic. (…) M. Carciumaru a incercat si modificarea textelor franceze, schimband sensul frazelor respective (plagiate sau compilate – n.n.)”. Recenzentul prof. dr.Petre Diaconu, cercetator stiintific principal, a descoperit in plagiatul lui Carciumaru si „absurditati, dezvoltate pe parcursul catorva pagini, prezentate drept realitati istorice”. Anchetat de Comisia de etica a Senatului Universitatii, Carciumaru nu si-a recunoscut acuzatiile, afirmand ca „numai ratiuni editoriale l-au determinat sa renunte la ghilimele”.

    Ulterior, Marin Carciumaru si-a scos din cv lucrarea mentionata: https://www.marincarciumaru.ro/node/13

  8. Foarte buna analiza! Rau am ajuns… Pentru mine ce este cel putin ciudat este excesul de forme concave si aplatizarea celor care ar trebui sa fie generos convexe, in total contrast cu stilistica „clasicelor” venusuri. Pare o foarte slaba interpretare a Venus von W. facute de un amator neinitiat in voluptatile stilistice ale venusurilor de palolitic superior. Sincer cred ca ar fi cea mai urata venus descoperita pana azi, nu m-as grabi sa public descoperirea nici daca ar fi pe bune :))

  9. Cred ca v-ati grabit cu concluziile.
    In mod evident statueta are adanciturile pentru a putea fi legata cu ceva moale precum o sfoara sau o fasie de piele. Putea sa fie fara indoiala purta mult mai usor, sa zicem la gat sau la incheietura mainii si/sau ulterior agatata sau expusa pentru ritualuri.

    In ceea ce il priveste „tipologia” lui Oscar Montelius (decedat in urma cu o suta de ani) si a colegilor sai, aflam din Wikipedia ca acestia au fost comparati cu colectionarii de nasturi ce isi organizeaza piesele dupa destinatie, numar de gauri, etc. si apoi declara asta drept stiinta „Butonologia”.

    Statueta trebuie vazuta si de alti specialisti inainte de concluzii.

    • Super.
      Dar vor intelege oare ?
      Peste zece mii de ani, se descopera patru avioane: sa zicem F15, B52, X 15 si SR 71, in dezordine. Sa zicem miniaturi (am avut miniatura SR 71 ca ascutitoare, era ceva). Neavand habar de cronologia lor, arheologii zic: uite asta e negru, asta e alb, asta gri, asta are ceva rosu pictat. Prima clasificare. Apoi studiaza aripile: bai astea sigur nu zburau, iar daca zburau atunci erau trase de oameni pe corp, si erau din carton, ca prototipul lui Da Vinci. A doua clasificare. Apoi se uita la comenzi, presupunand ca sunt miniaturi ceva mai mari: prea complex (ca ceea ce este sculptat pe placa de la Palenque, fie zis, unde se vad clar mansele si butoanele – ca o paranteza), nu zburau si gata – scopuri ritualice. Pilotii vor fi zei, sau preoti, generalii de aviatie zeitati (ca Ahura-Mazda cu stelele lui – fiindca tot suntem in context iraniano-persan). Publicul, inexistent. Nu le-ar trece prin minte de muzee, de circuri aviatice, de saloane aeronautice – greu de tras fiarele alea la caruta peste atata apa, cata va avea Atlanticul atunci. Rachetele – arma zeilor, shh, secret.
      Timpul trece, leafa merge – as zice cinic. Si totusi vimaana exista, numai pentru faptul ca s-a scris despre ea. Se spunea chiar si cum merge, si ce face, si cum face, si cat face.
      Iar aici vorbim de statuete de lut/piatra, nimeni nu avea cum sa le reproduca la indigo, nu exista UN tipar, asa cum nu ai doua sabii gladius identice, desi erau realizate la scara cvasi-industrial.
      Arheologia nu este o stiinta exacta. Tot asa cum nici Herodot nu este litera de lege, desi multi il citeaza exclusiv pe el atunci cand vine vorba de fibra sensibila a dacilor si getilor, care erau atat de multi incat au ramas cateva slove (sic) si mai nimic architectural/cultural.
      Rog sa fiu iertat daca am zdruncinat credinte si egouri.

      • Dacii nu au fost putini. Gandeste-te ca armata Imperiului Roman a fost invinsa in prima campanie impotriva Daciei, cucerindu-i abia a doua oara, cand a venit cu forte sporite si ajutati (se pare) si de niste tradatori.

  10. E clar ca undeva e o minciuna.

    Dar in Libertatea zice asa:

    „Pentru precizarea vârstei exacte a statuetei, au fost realizate câteva serii de datări radiocarbon AMS în două laboratoare diferite, Beta Analytic din SUA și RoAMS, laborator al Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară Horia Hulubei. Astfel, rezultatul datărilor AMS a oferit vârsta de 17.000 de ani”, a precizat echipa Cârciumaru. ”

    Pai cum faci un fals care sa arate virsta de 17000 de ani in doua laboratoare diferite?

    Povestea pare mai incurcata decit aparentele.

    • Nu ai priceput, încă, faptul că artefactul nu poate fi datat, ci doar materialul din care este confectionat? Comunicatul „echipei” Carciumaru este inselator, fiindca ceea ce au datat, asa cum reiese din articolele lui Tolontan, si recunoscut pana la urma de Carciumaru, a fost contextul descoperirii. Uimitor este ca rezultatul nu i-a pus pe ganduri. Cum dracu sa arate asa o statueta Venus gravettiana, atat de asemanatoare cu „prototipul” ei, de la Willendorf, la o distanta cronologica de 8000 de ani?! Chestia asta probeaza doua lucruri: 1. nu arheologii sunt cei care au falsificat statueta, fiindca ar fi mers cu falsul pana la capat si ar fi avut grija sa trimita la laborator probe dintr-un context arheologic mai vechi; 2. probabil goana dupa senzational le-a luat mintile…

  11. Cum dracu sa fie autentica nesuferita, daca in poza originara este manjita cu ocru, iar in cea finala este limpede si alba ca zapada. Acu’, la modul serios, pentru cei care au urmarit cu atentie articolele si declaratiile partilor, apar doua posibilitati: 1. „specialista” Lenuța Nițu, fără să-l consulte pe Cârciumar (care, oricat ar fi de impostor, nu pare atat de incompetent), a spalat/periat/șlefuit statueta in seara in care, prin preluare de la cei doi șamani :))), a pus lăbuța pe ea, ceea ce denota un neprofesionalism delirant, care ar trebui sa atraga retragerea oricaror titluri stiintifice si dreptul de a mai practica meseria, de catre forurile competente; 2. a fost spalata/periata/slefuita de cei doi amatori-descoperitori, in mod iresponsabil, ametiti de ritualul solstinionar pe care sustin ca l-au executat. Cred ca secretul acestui circ se leaga, cumva, tocmai de aceasta ultima varianta, iar comisarul, daca este competent, ar putea sa smulga adevarul din gura Smeului Andrei, ori a nevricosului padurar. Nu cumva cei doi sunt autorii falsului, incluzand ungerea statuetei cu praf de caramida, sanchi ocru, interesati sa castige niste procente din valoare piesei, asa cum spune legea in privinta descoperirilor amatoristice? D-aia s-au si grabit s-o curete, cel mai probabil, inainte ca archeoloaga sa o preia, sa o trimita la analize, ceea ce ar fi pus in lumina, data fiind compozitia „ocrului”, falsul grosolan. Pana la urma ce i-a incaierat pe acesti oameni, parteneri de dată veche pe santierele arheologice din zona, din moment ce amatorii au fost invitati la prezentare, bagati in seama si elogiati de presa?! Pare ca tocmai asumarea de catre arheologi, in goana dupa senzational, a descoperirii, si eliminarea sansei unui castig facil pentru adevaratii „descoperitori”. Poate comisarul Josanu, de la Neamț, va afla, pana la urma, adevarul!

  12. Lucrurile s-au lamurit! Privitor la statuetă, aceasta a fost „cosmetizata”, spalata/periata/slefuita, până la disparitia ocrului, în intervalul iunie-decembrie 2019, așa cum o dovedesc imaginile succesive din filmulețul postat mai jos. Marin Carciumaru si Elena Nitu se află intr-o postura mai mult decat ingrata, facandu-se, in cel mai bun caz, de rasul specialistilor. Exista doua variante: ori a fost curățată excesiv cu intenție, din teama că analizele ulterioare ar putea dovedi un fals, iar in acest caz vorbim de impostură, ori este vorba despre neprofesionalism cras. Privitor la modul in care au decurs lucrurile, declaratiile inginerului silvic îi așază pe arheologi în postura de mincinoși ordinari, aceștia fiind interesați, pe de o parte, să-și asume integral meritul descoperii, iar pe de altă parte să scape de acuzele deja formulate, intrate in vizorul Comisiei nationale de Arheologie. Exista, oricum, declaratia Elenei Nitu cu privire la faptul ca, avand mare incredere in Andrei Smeu, i-a trimis pe cei doi singuri pe santier, „sa vada daca mai gasesc ceva”, adica sa sape. Oamenii s-au conformat si au sapat, de maniera unei cercetari arheologice efective, la un moment dat observand-o pe Venus. La rândul său, prins cu minciuna de Cătălin Tolontan, si constient de riscul acuzatiilor de malpraxis arheologic care planau in directia Elenei Nitu, Carciumaru a declarat initial, pe 1 ianuarie, ca amatorii au fost trimisi sa indeparteze niste steril, iar in cazul in care au săpat efectiv este doar vina lor, sanctionabila penal. Asa cum reiese din ancheta lui Tolontan, iar acum din declaratiile explicite ale silvicultorului, i-a si amenintat pe cei doi amatori cu aceasta interpretare a lucrurilor, daca indraznesc sa spuna adevarul. Ulterior s-au gandit, s-au sucit, si au insailat varianta oficiala, in care amatorii au fost trimisi să verifice starea terenului, in acest context observand artefactul. Prin urmare, nici usturoi n-au mancat, nici gura nu le pute. Pentru cine a urmarit cu atentie subiectul, un lucru ramane foarte clar: indiferent de discutia despre autenticitate, care va necesita mult timp pentru clarificare, ramane vina majora a minciunii initiale, a regizarii penibile a descoperirii, adica a incercarii de musamalizare a chestiunilor neregulamentare care s-au petrecut acolo, dar si a dorintei de a-si insusi, intru totul, meritul acestei descoperiri (ceeea ce i-a si “încăierat” pe protagonisti, silvicultorul părând foarte frustrat de eliminarea sa din joc, fiind lipsit, astfel, nu doar de glorie, ci si de șansa de a se căpătui, în virtutea unor drepturi recunoscute descoperitorilor amatori, despre care cunoaste suspect de multe amanunte legislative…). Toate aceste fapte umbresc pe vecie valoarea, daca nu se va confirma falsul, a descoperirii, ca si caracterul moral, ori auto-proclamata preeminență știintifică a cercetatorilor. Cât de penibil va fi sa apară, la Comisia de Arheologie, pentru a da explicatii, in fata colegilor de la Bucuresti si Iasi, dupa ce i-au asigurat ca ei, luati impreuna, nu se pot ridica la nivelul echipei de 2 paleoliticieni provinciali targovisteni. A Dracului cetate de scaun :)))

    https://romantv.ro/2020/01/10/radar-tv-s04e01-descoperire-epocala-umbrita-de-un-scandal-monstru/?fbclid=IwAR3ghrpdh_3-vEenB34oFEsBuwBWLRPcicQoxVAnaEVHERa-YTXXZGiYqZI

  13. niste rautaciosi!

    toate argumentele „contra” pot fi usor demontate. de exemplu:
    „in paleolitic nu se descoperise sârma”…
    pai da, dar de ce sa se fi descoperit sarma când se poate mult mai bine „wireless”?
    hehe.

  14. „Cum dracu sa fie autentica nesuferita, daca in poza originara este manjita cu ocru, iar in cea finala este limpede si alba ca zapada.”

    Ai nevoie de o vizită la oftalmolog. Unde vezi tu ocru? E doar udă, de aia are altă culoare decât statueta expusă care e desigur uscată.

    Desigur că nu e falsă și nu există nici o dovadă în acest sens, statuete de genul s-au descoperit în Europa cu sutele și dintre ele cam toate au foist descoperite întâmplător, de oameni obișnuiți, unii le-au ținut chiar prin gospodărie până au fost identificate de cunoscători, dar nimeni nu le-a pus la îndoială autenticitatea. Apare însă un frustrat plin de ură care încearcă să ce?
    Profesorașul ăla a încercatr să tragă spuza pe turta lui și nu le-a dat creditul total celor doi arheologi amatori care sunt descoperitorii 100%, acel profesor neavând nici un merit.
    Nu e nimic senzațional la statuia asta. De ce ar falsifica ceva relativ comun, adică sunt șanse mari să găsești așa ceva în orice sit paleolitic european bine păstrat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sorin Nemeti
Sorin Nemeti
Conferențiar la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, Departamentul de Istorie Antică și Arheologie. - Arheolog expert, înscris în Registrul Național al Arheologilor. - Membru al Comisiei Naționale de Arheologie.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro