Home » Cultura »Interviu »Societate/Life » Citesti:

Video interviu. Lucian Boia: Trump mi-a facut un serviciu cu victoria lui, tocmai scrisesem despre faptul că istoria este imprevizibilă

Contributors noiembrie 15, 2016 Cultura, Interviu, Societate/Life
30 comentarii 11,221 Vizualizari

Recent apărutul volum al lui Lucian Boia este ca o aspirină pentru migrenele provocate de accelerarea istoriei. Dezumflă pretențiile exagerate de a prevedea viitorul, de a presupune si de a garanta ”noul” in scenariile prezentului. Istoria este imprevizibila, este convingerea istoricului si pe cat de simpla este aceasta aserțiune, pe atat de dificil de inghitit. Cartea demonstreaza cum marile evenimente au deseori ”cauze mici”, sunt declanșate de lucruri imposibil de anticipat. Iar istoria nu se repeta, viitorul nu poate fi dedus cu exactitate din categoriile si hartile prezentului.

Este o carte scrisa pentru nevrozele noastre foarte recente in confruntarea cu istoria si cu istoriile…

Comanda cartea cu autograful autorului de pe GiftBooks.ro

- Noua dvs. care se numește Un joc fără reguli. Despre imprevizibilitatea istoriei. Iata, abia a ieșit din tipografie. Care e intenția acestei cărți și cui se adresează ea? Pentru ce și pentru cine ați scris-o?

LUCIAN BOIA: Intenția este aceea de a spune ce am eu în cap cu privire la istorie. E aici un paradox: istoricii nu prea sunt preocupați de istorie. Sunt preocupați fiecare de subiectul lui, Primul Război Mondial, prăbușirea Imperiului Roman, neoliticul sau ce vreți. Dar sunt foarte puțini istorici care să-și pună întrebări cu privire la istorie în ansamblu, la domeniul pe care-l reprezintă. Care sunt regulile, dacă sunt, care sunt limitele, ce înseamnă de fapt istoria? Ar fi foarte interesant de făcut un sondaj printre istorici cu întrebarea asta: ce este istoria? Să dea fiecare o definiție, am afla foarte multe lucruri, la care nici nu ne gândim, iar unele ar fi de-a dreptul amuzante. Am început cartea cu tabloul acela al lui Magritte care reprezintă o pipă și legenda, care intrigă pe mulți,  “ceci n’est pas une pipe”, asta nu e o pipă. Si atunci omul spune: cum nu e o pipă, uite, e o pipă? Ia încearcă să fumezi cu ea și o să vezi cât de pipă este, nu este o pipă, e reprezentarea unei pipe, care seamănă foarte bine cu o pipă, dar în esență e altceva, e un tablou, nu este obiectul pe care-l reprezintă. Or, asta e valabil și pentru istorie, încă în și mai mare măsură, pentru că pipa lui Magritte e o treabă simplă, pe când istoria e tot ce e mai vast, mai complex, mai amestecat, mai complicat. Cu privire la istorie, noi avem tot felul de reprezentări și asta e prima distincție care trebuie făcută: între istoria adevărată, istoria cu i mare i-am zis, și diversele noastre reprezentări, istoria ca reprezentare a istoriei adevărate. Istoria adevărata este una, istoriile astea, reprezentările istoriei cu i mic, acestea sunt nenumărate. Sigur că ele sunt în strânsă legătură cu istoria adevărată, însă trebuie să dăm două definiții diferite. – Ce este istoria, istoria cu i mare? Este trecutul, tot trecutul, în deplinătatea lui. Ce e istoria sau ce sunt istoriile cu i mic? Sunt reprezentări ale trecutului și nu privesc numai trecutul, adică trebuie să interogăm neapărat și prezentul. Istoria cu i mic este de fapt discursul prezentului despre trecut, modul cum prezentul se raportează la trecut.

- Spune Hegel undeva că istoria este tribunalul lumii. Judecăm lumea prin intermediul istoriei?

LUCIAN BOIA: Sigur că ne judecăm lumea prin istorie, pentru că altceva nu avem. Istoria e singurul lucru pe care-l avem. Fiindcă tot ce s-a petrecut până astăzi intră în această istorie.

- Teza cărții este faptul ca nu putem prevedea, putem avea diferite scenarii, dar nu putem prevedea cu certitudine, ca-n științele exacte, că un eveniment, un fenomen va apărea.

LUCIAN BOIA: Și în această privință am căutat să fac o distincție cât mai pertinentă între istoria cu i mare și istoriile cu i mic. Despre felul cum se petrece translația dinspre istoria cu i mare la istoriile noastre mai mici care sunt nenumărate. Guizot spunea – și sunt 200 de ani de atunci – că există o sută de feluri de a face istorie. Între timp s-a mai îmbogățit colecția acestor o sută de feluri – potențial sunt nesfârșite, iar una dintre distincțiile care trebuie făcute privește siguranța interpretării istorice în istoriile cu i mic. Istoricul explică totul. Istoria cu i mic are mult mai multă coerență decât istoria adevărată. Istoricul e un mare făuritor de coerență. El simplifică mai întâi, extrage ce crede că este semnificativ din istoria cea mare. El nu poate să o care pe toată între copertele unei cărți sau chiar între zidurile celei mai mari biblioteci din lume. Istoricul alege, simplifică și infuzează foarte multă coerență. Cauzele lucrurilor devin mult mai simple, și-n același timp, mult mai rigide, mai riguroase în interpretările noastre istorice. Si de asta am pus sub semnul întrebări, raportându-mă mereu la istoria cea mare, unde nu știm ce se întâmplă, pe când istoricii știu foarte bine ce se întâmplă. Bine, ei știu foarte bine ce se întâmplă după ce s-a întâmplat. Pe mine m-ar interesa dacă un istoric e capabil cu o zi înainte ca lucrurile să se întâmple, să spună, uite, asta e situația, astea sunt cauzele, astea sunt elementele care intră în discuție, din asta se naște ziua de mâine și să vă spun eu, istoricul, care e ziua de mâine. Unii mai spun din când în când, dar greșesc de fiecare dată. Mereu se întâmplă ceea ce nu te aștepți, chiar dacă se întâmplă și o parte din ceea ce te aștepți, sunt atâtea lucruri la care nu te-ai gândit, încât amalgamul ăsta cuprinde și previziuni corecte – până la urmă o mai nimerești – însă, în ansamblu, nu avem cum să intuim viitorul. Nici măcar viitorul de pe-o zi, pe alta.

Uitați-vă acum la alegerile din Statele Unite. Sigur, a mai fost câte unul care a zis că o să iasă Trump, dar nu prea fost luată în serios varianta asta. Aproape toată lumea credea cu tărie, cu strășnicie, că victorioasă va fi contracandidata lui Trump și lucrurile s-au dovedit exact invers. Sau, mai-nainte, povestea cu Brexit-ul, nici măcar cei care au susținut în Marea Britanie ieșirea țării lor din Uniunea Europeană, nu credeau chiar c-o să câștige. Și uite că au câștigat. Sunt numai două exemple, dar câte se întâmplă, dacă privim dinspre anul trecut spre anul ăsta, tot ce s-a întâmplat în Uniunea Europeană, și Brexit-ul, toate disensiunile care au ieșit la iveală, între nord și sud, între răsărit și apus,  de la o țară la alta, aproape că nu se mai înțeleg între ei membrii Uniunii Europene, or așa ceva n-a fost prevăzut. Pur și simplu a izbucnit la un moment dat.

- Și lucrurile par din ce în ce mai impredictibile. Spuneți dvs că istoria se accelerează…

LUCIAN BOIA: Nu cred că spun un lucru ieșit din comun, istoria se accelerează, aste se vede cu ochiul liber, vede oricine că se accelerează. Întrebarea e: tot accelerându-se, unde o să ajungem? Oare nu ne lovim de un zid la un moment dat? Sigur, istoria se accelerează, și, în același timp, factorii care acționează în istorie sunt mai numeroși, se diversifică. De pildă, oamenii, chiar omul simplu, are un cuvânt de spus care se face mai bine auzit, socotind tot ce se întâmplă pe Internet. O grămadă de opinii. Tot Internetul este cel ce ajută la o mobilizare rapidă a unora sau a altora, în funcție de credințele și de proiectele fiecăruia. Sunt convins, dar asta nu e o mare notă de originalitate, că istoria se accelerează și devine – ea oricum e imprevizibilă – dar devine și mai imprevizibilă. Alegerea lui Trump e un exemplu, eu nu sunt deloc încântat că a ieșit Trump, de fapt nu asta discutăm acum, ce ne place sau nu ne place în chestiunea asta. Însă mi-a făcut un mare serviciu Trump cu victoria lui, fiindcă tocmai scrisesem despre faptul că istoria este imprevizibilă. Și dacă e o demostrație perfectă a acestei afirmații, uite, Trump a venit cu ea.

Un joc fără reguli. Despre imprevizibilitatea istoriei.

Un joc fără reguli. Despre imprevizibilitatea istoriei.

Comanda cartea cu autograful autorului de pe GiftBooks.ro

- Citind cartea, m-am gândit că poate fiecare eveniment istoric are factorii lui determinanți, dar că nu există niciun factor unic care să explice orice, nici clima, nici poziția geografică, forțele de producție, nici chiar ideile …

LUCIAN BOIA: Încă o dată, în chestiunea asta foarte încurcată a cauzalității, istoricii simplifică foarte tare și îți vin cu câteva cauze. Îmi amintesc de orele de istorie la școală cu tema Revoluția franceză. Profesorul face o schemă la tablă. La alte materii nu m-am întâlnit cu metodologia asta, la istorie însă m-am întâlnit tot timpul cât am fost elev, și apoi am văzut și în inspecțiile de grad cum procedează alți și alți profesori. Era, la un moment dat, aproape obligatorie schema asta și primul punct erau cauzele: cauzele Revoluției franceze, unu, doi, trei… De unde știe profesorul care sunt cauzele Revoluției franceze? Știe că le-a citit în cărți, dar de unde știu cei care au scris cărțile respective? Ele sunt plauzibile, firește, dar reprezintă totuși o mare simplificare și o infuzie de coerență. Altminteri, istoria e foarte amestecată.


Cauzele mici in declansarea marilor evenimente

Discut în această carte despre cauzele Primului Război Mondial. Multă vreme s-a zis că sunt forțele mari aici care au intrat în acțiune, confruntările dintre marile puteri, s-au confruntat naționalismele… Bineînțeles că astea sunt printre cauze, dar mi-am pus și întrebarea cauzelor mici. Cauzele mici au fost date multă vreme la o parte de istorici, pentru că nu ar fi serios sa discutăm despre cauzele mici, istoria e făcută doar de mari forțe, economice, sociale, șamd – sigur că e făcută și de astea, numai că e făcută de un amestec care, în realitate,  e mult mai complicat și cuprinde  mult mai mult decât ne spun istoricii. Dacă n-ar fi fost atentatul de la Sarajevo sau dacă n-ar fi reușit? E clar că nu începea războiul atunci, în vara lui 1914. Mai ales că lumea era foarte relaxată. Fuseseră câțiva ani de mari tensiuni, cele două războaie balcanice, dar toate fuseseră rezolvate rin negocieri. Și acum toți ziceau că-și trag sufletul în faimoasa vară a lui 1914, Împăratul Germaniei, Kaiserul, era într-o croazieră de plăcere în Marea Baltică, era vară, lumea se relaxa și, deodată, atentatul de la Sarajevo, cu toate urmările.  Sunt istorici care spun, chiar dacă n-ar fi fost atentatul de la Sarajevo, Primul Război Mondial trebuia să izbuicnească. De unde știu ei că trebuia să izbucnească? Noi știm o singură istorie ce cuprinde  atentatul de la Sarajevo. Se rezolvaseră conflicte și mai complicate până în 1914. De data asta a intervenit atentatul, pe urmă a intervenit o bălbâială diplomatică, nimeni n-a procedat cum trebuie, n-aveau incredere unii în alții, și acesta e un factor mai important decât expansionismul germanilor. Si nu numai al lor. Sigur că există și tendința asta războinică, de cuceriri, de a-l împinge pe celălalt într-o poziție subordonată față de tine. Dar, încă o dată, eu nu sunt deloc sigur că fără atentatul de la Sarajevo am fi avut Primul Război Mondial. Poate l-am fi avut, peste câtva timp, între alte coordonate. Dar, n-ar mai fi fost aceeași poveste. Adevărul e ca nu știm, istoria s-a petrecut într-un singur fel. Și de aici istoricii trag concluzii foarte rigide. Dacă istoria s-a petrecut într-un anume fel, putea să se petreacă și altminteri, chiar cu aceleași cauze, dar combinându-se altfel.

- Aveți un mic capitol, și despre apariția civilizației occidentale…

LUCIAN BOIA: Eu am scris și o carte despre acest lucru. În exemplele date m-am referit, nu exclusiv, dar în bună măsură, la cărți pe care deja le-am scris, acum privind lucrurile din perspectiva a ceea ce am vrut să fac, să demonstrez în cartea aceasta. Civilizația occidentală izbucnește la un moment dat, se distanțează de celelalte. În fond Occidentul a creat lumea în care trăim. Sigur că acum este politic corect să zici că nu numai occidentul – și chinezii, neapărat chinezii, acum. Și vezi foarte bine cum istoria e privită dinspre prezent. Până acum o sută de ani, sau cincizeci de ani, nimeni n-ar fi spus că această țară imensă, dar cam închisă în ea, China, ar fi avut nu știu ce influență în istoria globală. Fiindcă în prezent China e atât de importantă în ceea ce se intâmplă în contextul globalizării actuale, imediat vin unii istorici și zic, ia să privim și spre trecut, dar de ce nu China? de ce doar Occidentul? Sau spun ei: iată Occidentul câte rele a făcut, Inchiziția, comerțul cu sclavi șamd. Bun, dar realitatea este că lumea de astăzi este creația civilizației occidentale, și as spune numai a civilizației occidentale. Sigur că occidentul a luat elemente și de la alții. De la chinezi, praful de pușcă, tiparul, busola, foarte multe lucruri le inventaseră chinezii, numai că ele nu au condus omenirea spre o nouă formulă de civilizație. Occidentul a preluat și de la alții, dar a preluat făcând ca lucrurile să se lege într-un anume fel și să ne conducă spre lumea în care trăim.

- Alt capitol este despre apariția României, care putea să nu se producă. Nu era scris în stele, spuneti…

LUCIAN BOIA: Sper sa nu fie un șoc ce am scris eu pentru unii naționaliști de-ai noștri. Nu e vorba numai de România, e vorba de orice se-ntâmplă in istorie. Putea să se întâmple, dovadă că s-a întâmplat, dar putea să nu se întâmple. În ce privește România, e totuși un lucru foarte interesant. Sigur că românii au vrut să facă România, că dacă n-ar fi vrut ei, nu era să-i împingă alții să realizeze statul roman. Însă nu puteau s-o facă, erau prea mici, erau cele două Principate, Moldova și Țara Românească, dar cine le lua în serios între marile imperii? Toată zona asta intrase în componența marilor imperii: Imperiul otoman, Imperiul rus și Imperiul Habsburgic, austro-ungar. Si pe lângă astea, exact locul unde se întâlneau frontierele acestor imperii, două principate: Țara Românească și Moldova, pe care nimeni nu le lua în seamă, bineînțeles, erau mult prea mici, prea neînsemnate. Or atunci s-a petrecut fuziunea, la mijlocul secolului al XIX-lea, între proiectul românesc, al patrioților noștri, generația faimoasă de la 1848, și politica Franței, politica celui de-al Doilea Imperiu, al lui Napoleon al III-lea, care a vrut să șteargă consecințele înfrângerii unchiului său, împăratul Napoleon, primul dintre ei. În politica aceasta europeană, unde Franța începe să se manifeste foarte activ, intră și chestiunea Principatelor, în contextul Războiului Crimeei, n-are rost să vorbesc acum de toate acestea, pot fi citite în cartea mea. Însă, dacă n-ar fi fost contextul acela, Principatele n-ar fi reușit să facă Unirea de la 1859. Imperiul otoman se opunea, Imperiul Habsburgic se opunea, Marea Britanie se opunea fiindcă ținea foarte mult la integritatea Imperiului otoman pentru asigurarea unui echilibru de putere. Dacă loveai prea mult în Imperiul otoman se ridica Rusia și exact asta nu voia Marea Britanie, iar rușii nici ei n-aveau vreun interes. Au jucat atunci cum le-au cântat francezii la Conferința de pace de la Paris din 1856 și în anii următori. Francezii i-au tratat mult mai bine decât se așteptau, și treacă de la ei, de la ruși, să susțină și ei, și-au și susținut, Unirea principatelor. După aceea și-au revenit, în 1866 deja se stricase buna înțelegere a lor cu francezii. În 1866 a fost o mișcare separatistă la Iași, după detronarea lui Cuza și înainte de venirea lui Carol I, susținută de Rusia. S-au strecurat românii și au reușit să facă mica Românie atunci, la 1859. Iar în 1918, a spus-o Petre P. Carp, românii au atât de mult noroc, încât nu mai au nevoie de oameni politici. Intr-adevăr, România a intrat în război alături de Antanta pentru Transilvania, Transilvania plus Bucovina, dar nu și pentru Basarabia. România a avut un noroc formidabil. Sigur că a avut un noroc grefat pe o anume atitudine națională și patriotică, românii voiau cu adevărat să facă România mare. Însă dacă nu-i ajuta istoria, n-ar fi reușit si gata.

- Să revenim puțin la prezent și la felul cum istoria servește sau e omisă pentru anumite interese, scopuri politice, ideologice. Dați exemplul acesta al originilor creștine ale Europei și spuneți că a ocoli acest adevăr pe diferite motive de oportunitate politică, cum ar fi să nu-i jignim pe ceilalți, corespunde pur și simplu unui fals prin omisiune.

LUCIAN BOIA: Mi se pare evident, e clar că rădăcinile civilizației europene sunt creștine și creștinismul explică foarte mult din modul cum s-a constituit civilizația occidentală. Sigur că astăzi sunt lucruri care contează mai puțin, dar asta nu înseamnă că nu au contat în istorie. Și ce facem cu istoria acum, chiar o deformăm? Oricum o privim dinspre prezent, că n-avem de unde s-o privim decât dinspre prezent, dar cel puțin să n-o deformăm cu buna știință pe motive cum ar fi acesta, de corectitudine politică.

- Poate că lucrurile care se întâmplă azi, și alegerea lui Trump și ofensiva populismului, poate au legătură și cu presiunea corectitudinii politice.

LUCIAN BOIA: In Statele Unite e clar că asta a fost un motiv, dar nu știm ce va urma. Incă o dată, viitorul este imprevizibil. Faptul că s-a petrecut Brexit-ul, faptul că în Statele Unite s-a petrecut acum ce s-a petrecut sunt lucruri care dovedesc această imprevizibilitate. Aceste lucruri vor funcționa și de acum înainte. Deci, nu mă întrebați dacă exemplul lui Trump își va găsi ecou și în Europa și ce se va întâmpla.  Sunt unii care se gândesc imediat că doamna Le Pen are acum toate șansele să câștige, poate că le are, poate că nu le are deloc…

- Sau în Germania…

LUCIAN BOIA: Nu știm ce va fi. E normal să faci scenarii despre viitor, trebuie să ai o orientare încotro mergi, că altfel mergi bezmetic. Sigur că trebuie să mergi într-o anumită direcție, dar nu toată lumea trage în aceeași direcție și factorii care se combină în istorie sunt atât de mulți, încât nu ai cum să-i aduni pe toți și să știi exact ce va rezulta din interacțiunea lor. Viitorul ne rămâne necunoscut. Slavă Domnului! că e necunoscut, ar fi cumplit să știm exact ce se va petrece în viitor sau fiecare să știe ce se va petrece în viața personală până la moarte, nici n-ai mai putea trăi în condițiile astea. Așa că, vom avea parte de surprize. Eu nu știu ce se va întâmpla, dar cred că nu greșesc spunând că se vor întâmpla mai multe, tocmai pentru că istoria s-a accelerat, tocmai fiindcă că sunt tot mai mulți factori care intră în istorie. Distanțele au dispărut, pentru prima oară în istorie. Nu mai există practic distanțe, te poți transporta fizic foarte repede dintr-un loc în altul, dar nici nu mai e nevoie să te transporți fizic, că toate legăturile se fac instantaneu prin Internet, telefonie mobilă. Sunt mulți factori care arata că vom avea parte de multe șocuri.

Comanda cartea cu autograful autorului de pe GiftBooks.ro

***

- Herodot sau Tucidide?

LUCIAN BOIA: Știți eu am predat la Facultatea de istorie timp de câteva decenii istoria istoriografiei, așa că începeam cu cei doi, cu istoriografia grecească antică. Pe care-l prefer dintre ei? N-am asemenea preferințe. Sunt amândoi la originea unei anumite istorii. Herodot, la ceea ce am numi – sigur, nu era încă timpul lui – ceea ce numim istoria civilizației sau a civilizațiilor, e foarte preocupat de cum trăiesc diverse popoare, modul lor de viață și toate astea. E părintele nu numai al istoriei, dar și al geografiei și al antropologiei. În ciuda primitivismului istoriilor lui Herodot- primitivism în sensul că e prima lucrare închegată de istorie – în ciuda acestei condiții primare, să spunem, e foarte deschis spre fenomenele de civilizație. Pe de altă parte, Tucidide scrie o istorie mult mai limitată, istoria războiului peloponeziac, stăpânește mult mai bine instrumentele de cercetare, e preocupat de cauze șamd. Amândoi au partea lor de modernitate sau de premodernitate.

- Și care ar fi istoricul dvs. preferat, dintre istoricii mai de demult?

LUCIAN BOIA: Ca să fac o glumă, cel mai bine mă înțeleg cu mine însumi, în materie de istorie. Istoricul meu preferat? Am trecut prin multe preferințe, m-am ocupat cândva îndeaproape de Școala de la Annales,  pe care o cam critic în cartea asta, dar au mai evoluat și ideile mele și perspectivele mele. Atunci îmi plăceau mult acești istorici, Lucien Febvre, Marc Bloch, fondatorii noii istorii franceze, Braudel, Leroy Ladurie șamd, a fost o școală istorică strălucită, zic a fost fiindcă nu mai este nici pe departe ce era în urmă cu o jumătate de secol. Dintre istoricii români, mi-a plăcut foarte mult când eram mai tânăr, și asta înseamnă că e multă vreme de atunci, Bogdan Petriceicu Hașdeu, care e un fantezist, dar poate tocmai de asta m-a atras că merge dincolo de istoria propriu-zisă. Nu știu ce să zic. Sunt atât de ocupat cu gândurile mele, cu cărțile mele…

- Există cicluri în istorie?

LUCIAN BOIA: Cicluri în istorie eu cred că nu există. Există în istoria aia cu i mic, în care există tot ce vrei și ce nu vrei. Astea sunt construcții istoriografice. Sunt unii care fac acum apropierea între ce se întâmplă acum în Europa, invazia asta a Islamului, fac o paralelă cu Imperiul Roman. Spun că așa s-a prăbușit și Imperiul Roman, că va urma un amestec de etnii, de culturi. Dar eu nu cred în chestiile astea. Ciclurile ne conduc spre o faimoasă zicere, și anume: istoria se repetă. Eu nu cred că istoria se repetă, fiindcă n-are cum să se repete. Se repetă unele elemente, poți să găsești asemănări, dar ziua de azi e întotdeauna diferită de ziua de mâine.

- Se poate povesti istoria sau înțelept ar fi să rămânem doar la o colecție de fapte analizate?

LUCIAN BOIA: Oricum o povestești, asta face istoricul extrage o bucată, decupează din istoria mare. Decupează o perioadă, o problematică și aranjează lucrurile într-un scenariu propriu. De asta istoria cu i mic e adevărată, într-un sens. În alt sens e mai puțin adevărată sau neadevărată. Mi-ar fi greu să-i pun o etichetă, dacă mă întrebați: e adevărată sau neadevărată? E și adevărată și neadevărată.

- A povesti înseamnă a-i da celui care citește sau care ascultă simțul timpului, simțul curgerii timpului. Istoricul se preocupă cumva de timp.

LUCIAN BOIA: Încă o dată, istoria asta cu i mic, n-o să moară niciodată, fiindcă până la urmă nu ai altceva decât istoria, tot ce s-a petrecut din toate punctele de vedere până astăzi este istorie. Așa că vom avea întotdeauna un interes pentru istoria asta. Ar fi culmea să nu ne mai intereseze nimic din ce-a fost. Am fi complet în aer, complet dezorientați dacă n-am ști până mai ieri ce s-a întâmplat pe lumea asta. Va rămâne istoria un obiect semnificativ de cercetare și va continua să fie prezentă. Nu va mai juca probabil rolul atât de important pe care l-a avut în secolul al XIX-lea, când s-au format națiunile, când s-au cristalizat ideologiile naționale. Atunci istoria devenise prima dintre științe fiidncă vorbea despre identități și este exact epoca conturării identităților de tip național. Acum nu mai are o semnificație chiar atât de mare. Asta ține iarăși și de accelerarea istoriei. Suntem mult mai prinși în prezent și mult mai prinși în proiectele de viitor decât în trecut. Mai ales în zona noastră a Europei, e o zonă rămasă puțin în urmă din toate punctele de vedere, naționalismul istoriografic încă mai are zile, zile bune. Până când se vor convinge și istoricii noștri că nu avem nevoie de istorie pentru a ne justifica nu știu ce drepturi. Nu din punctul ăsta de vedere e interesantă istoria. Rămâne interesantă din multe, multe puncte de vedere si multe perspective. Dar să ne iasă din cap ideea că dacă ne raportăm la Dacia, gata, am rezolvat problema României, sau la Mihai Viteazul. România este ceea ce este, e o națiune închegată, fără să fie nevoie s-o sprijinim prin tot felul de episoade istorice, cam trase de păr de către istorici. Fiindcă îi aud pe unii care sunt foarte convinși de unitatea națională românească încă din Evul Mediu, Mihai Viteazul a vrut să facă România, dar care sunt într-o poziție falsă în prezent. Ați auzit în ultimele săptămâni – nu mi-a venit să cred, și nu vreau să dau nume – de unii care zic că România se va dezmembra, până la comemorarea Marii Uniri, deci am mai avea doi ani. Transilvania va deveni independentă, restul se va federaliza, Moldova într-o bună zi va fi luată de ruși, ca să se facă unitatea moldovenească ca lumea șamd. Oamenii aștia sunt inconștienți. Spre deosebire de ei, privind spre trecut, eu nu afirm așa ceva, că ar fi existat o unitate. Faptul că Dacia era un stat unitar, hai să fim serioși! Există până în secolul XIX o identitate moldovenească, nu înseamnă că dacă zicem așa ceva suntem de blamat fiindcă nu știu ce am încurca astăzi, adică am susține și identitatea Republicii Moldova, ca o identitate separată. Imediat se găsesc asemenea motive și asemenea acuze și toate conduc la Soros până la urmă, a! ești plătit de Soros dacă spui așa. Eu spun că în Evul Mediu și până în secolul al XIX-lea, Moldova este altceva decât Țara Românească. Moldovenii nu și-au spus niciodată români, până în plin secol XIX și-au spus moldoveni. Miron Costin scrie o lucrare despre originile românilor, în limba noastră, dar o intitulează De neamul moldovenilor. Grigore Ureche vorbește despre limba noastră moldovenească. Dar. în prezent suntem o națiune consolidată și nu trebuie să ne facem mereu griji, vai, ce-o să se întâmple cu statul român, o să se dezmembreze. Nu se va dezmembra. Istoria e un proces, s-a ajuns la identitățile naționale, în epoca modernă. La ce ne servește să deformăm trecutul pentru a susține ce? Asta au făcut-o sârbii cu Kosovo. Acolo e leagănul națiunii sârbe. O fi, probabil că este, dar nu mai foloseste la nimic odată ce albanezii sunt 90%. Dacă s-ar fi întâmplat treaba asta în Transilvania, să zicem, și maghiarii n-ar fi reprezentat în 1914 mai puțin de o treime din populație – în timp ce românii erau peste jumătate. Dacă s-ar fi întâmplat ca Transilvania să fi fost maghiarizată, degeaba mai veneai cu Decebal și cu Mihai Viteazul, că nu-ți mai folosea la nimic. Teritoriile care au intrat în componența diverselor state naționale după Primul Război Mondial, în virtutea acestui principiu au întregit statele naționale respective, în virtutea existenței unei majorități a populației care asta a dorit. Românii, la 1918, în Transilvania, asta au dorit să se unească cu România, n-are nicio legătură, decât o legătură imaginară, într-o mitologie națională, n-are treaba asta nicio legătură cu Traian și Decebal sau cu Mihai Viteazul. Are legătură cu alegerea pe care a făcut-o o anume generație de români.

- Vă mulțumesc foarte mult pentru discuție

LUCIAN BOIA: Și eu vă mulțumesc.

(Lucian Popescu)

Comanda cartea cu autograful autorului de pe GiftBooks.ro

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "30 comments" on this Article:

  1. neamtu tiganu spune:

    “Prediction is very difficult, especially if it’s about the future.” – Niels Bohr
    ************
    ca pasionat jucator la bursa am avut ceva succes cu o strategie noua, am gindit logic si am facut pe dos.

  2. Lucifer spune:

    Nu istoria accelerează,este un non sens.Viteza evenimentelor accelerează(din cauza vitezei crescute a informaţiei globale) şi avem impresia că timpul însuşi accelerează(ceea ce este iarăşi un non sens…).Este adevărat că istoria recentă,inventariind mai multe evenimente şi stocându-le,pare să crească cantitativ,adică să accelereze.Numai că întotdeauna istoria face o selecţie din evenimente,rămân puţine şi nu cele mai importante.
    Nu cu istoria este problema,ci cu viitorul.Care pare,intr-adevăr,să accelereze(Marin Preda parcă zicea “timpul nu mai are răbdare cu oamenii”…).Iar această cantitate uriaşă de informaţie nu pentru istorie este periculoasă,ci pentru societatea viitorului.Fiindcă,vai,poate exista “o moarte informaţională” a societăţii.Şi,da,atunci poate exista şi o moarte a istoriei(mai mult sau mai puţin accelerată…)

  3. DanT spune:

    “Încă o dată, în chestiunea asta foarte încurcată a cauzalității, istoricii simplifică foarte tare și îți vin cu câteva cauze.” – d. Boia are dreptate. Elevii se pregătesc după teste standard pentru Bacalaureat, Academie, iar acestea includ relaţii de cauzalitate. A fost un eveniment cauza altuia, da sau nu? De multe ori elevii şi profesorii sunt puşi în încurcătură, pentru că se poate argumenta şi într-un fel, şi în celălalt. Nu e matematică.

    “Moldovenii nu și-au spus niciodată români, până în plin secol XIX și-au spus moldoveni. Miron Costin scrie o lucrare despre originile românilor, în limba noastră, dar o intitulează De neamul moldovenilor. Grigore Ureche vorbește despre limba noastră moldovenească.” – aici e mai complicat.
    Uite de fapt ce scrie Miron Costin:
    “Şi aşa neamul acesta de carele scriem, al ţărilor acestora (Moldovei şi Ţării Munteneşti şi românilor din Ardeal), numele vechiu şi mai direptu iaste rumân, adică râmlean, de la Roma, tot acest nume au ţinut şi ţin pînă astădzi..” “Măcară dară că şi la istorii şi la graiul şi streinilor şi înde sine cu vreme, cu vacuri, cu primenele au şi dobîndescu şi alte nume, iară acela carile iaste vechiu nume stă întemeiat şi înrădăcinat: rumân. Cum vedem că, măcar că ne răspundem acum moldoveni, iară nu întrebăm: “ştii moldoveneşte?”, ce “ştii româneşte?” pre limba latinească… Şi aşa iaste acestor ţări şi ţărîi noastre, Moldovei şi Ţării Munteneşti numile cel direptu de moşie, iaste rumân, cum să răspundu şi acum toţi aceia din ţările ungureşti lăcuitori şi muntenii ţara lor şi scriu şi răspundu în graiul: Ţara Românească”
    http://adevarul.ro/moldova/actualitate/Stefan-mare-vorbea-limba-moldoveneasca-boierii-puteanu-cacareaza-1_5541ac58cfbe376e35b2b21b/index.html

    Altfel, sigur că d. Boia are dreptate când spune că Mihai Viteazul nu voia să facă România. Nu-şi propusese unirea românilor într-un singur stat.

  4. Harald spune:

    Ca să fii istoric și să nu vezi paralela dintre ”destinderea” lui Carter și ”resetul” lui Obama, paralela din acțiunile URSS în Afghanistan și acțiunile Rusiei în Siria sau paralela dintre alegerea lui Reagan și alegerea lui Trump, înseamnă că ți-ai ales greșit meseria. Dl.Boia are toate atributele unui expert, cunoaște istoria la un asemenea nivel de detaliu, încât pierde din vedere ansamblul :)

    • opinius spune:

      Nu pierde din vedere ansamblul, zice doar ca poti gasi asemanari, dar ca niciodata lucrurile nu vor fi identice si mai mult decat atat spune ca uneori parcursul evenimentelor a depins de detalii mici, pe care noi le ignoram si tindem sa dam unor fenomene cunoscute si repetabile o importanta disproportionat de mare.
      El spune practic ca nu poti face scheme ale evenimentelor, pe care mai apoi sa le aplici altor evenimente si pe baza lor sa faci predictii. Mie mi se pare de bun simt ce spune.

      • Harald spune:

        @opinius – doar “pare de bun simț’”, însă nu e. Citeam prin 1992 Fundația lui Asimov și nu-mi venea să cred câte similitudini erau între prăbușirea URSS pe care o vedeam live și prăbușirea Imperiului Galactic, descrisă de Asimov în 1951.

        Am crezut inițial că se inspirase din prăbușirea Imperiul Britanic (și similitudinile tot erau remarcabile) însă el de fapt se inspirase din prăbușirea Imperiului Roman. Ideea fiind că evenimentele se repetă mereu, oamenii se comportă cam la fel în situații similare. Până și manifestările de orgoliu se repetă mereu :)

  5. Grammaticus spune:

    Magnific interviu! E intotdeauna o incantare sa te intalnesti cu Dl. Profesor Boia. (Ma bucur ca nici dumnealui nu e incantat de Trump :) ).

  6. Kurt spune:

    …”.. Iar în 1918, a spus-o Petre P. Carp, românii au atât de mult noroc, încât nu mai au nevoie de oameni politici. Intr-adevăr, România a intrat în război alături de Antanta pentru Transilvania, Transilvania plus Bucovina, dar nu și pentru Basarabia. România a avut un noroc formidabil. Sigur că a avut un noroc grefat pe o anume atitudine națională și patriotică, românii voiau cu adevărat să facă România mare. Însă dacă nu-i ajuta istoria, n-ar fi reușit si gata.
    …”….
    Ce a făcut regimul de la București 1919-1939 cu șansa de a crea un stat prosper? Ce s-a realizat din declarația de la Alba Iulia 1918 privind toți cetățenii din România Mare, în special autonomie în limba maternă /cultură?.. pînă la administratie și justiție în limba regională/locală (vezi Eleveția de 700 de ani)? Roadele Marii Uniri cum au fost 1939?…1944-1989 ( au fost eliminati 1,5 milioane de citoyeni etnici din economia, cultura, civilizația României …. în raport cu 1919)? S-a declarat destul de des război ..1878 … Declaratia de război 1916 București.. soldați treceți Prutul 1941…… o nimica toată?
    ..”.. Nu mai există practic distanțe, te poți transporta fizic foarte repede dintr-un loc în altul, dar nici nu mai e nevoie să te transporți fizic, că toate legăturile se fac instantaneu prin Internet, telefonie mobilă…”….

    Din fericire tinerii români 2016 sunt conectați la patrimoniul universal cu un clic. Contact caută mai mult cu tineri din generația lor din lumea intreagă. Așa e normal, e bine. 1989 a adus libertate. Libertate pentru peste 3 milioane de sezonieri să caute de lucru în alte părți. Era previzibil? Sîrma ghimpata 2016, ziduri ca soluție în era digitala? Cum va arăta Europa centrală-sud-est / zona balcanică în 10 ani? Se mai poate repeta emigrarea cu tinerii de azi? Poate eșua un stat national UNITAR centralizat (? Grecia?)?

    …”…. Teritoriile care au intrat în componența diverselor state naționale după Primul Război Mondial, în virtutea acestui principiu au întregit statele naționale respective, în virtutea existenței unei majorități a populației care asta a dorit. Românii, la 1918, în Transilvania, asta au dorit să se unească cu România, n-are nicio legătură, decât o legătură imaginară, într-o mitologie națională, n-are treaba asta nicio legătură cu Traian și Decebal sau cu Mihai Viteazul. Are legătură cu alegerea pe care a făcut-o o anume generație de români…. „…
    Un țel suprem al UE e dizolvarea granițelor sau cel puțin ameliorarea consecințelor din 1918 Trianon-Versailles / 1945 Ialta (H. Arendt scrie că după 1919 naționalismele au izbucnit necrutător în statele natțonale nou create). Ce se vede la Vișegrad /Bratislava 2016 în centrulsud-estul UE. România încotr-o 2016-2018? Tinerii români…?

  7. blackice spune:

    Am găsit excelent interviul și pertinente observațiile.
    Există o similitudine aproape perfectă cu ideile lui Nassim Nicholas Taleb, The Black Swan.

  8. Dyogene spune:

    Deci istoria, care e la trecut, e imprevizibila, care e despre viitor. Si cu istoria asta, unii isi dau cu parerea si incearca sa demonteze totul, pe cand altii o iau profesionist, pe date, pe izvoare istorice si se feresc cat pot de interpretari.

  9. xan spune:

    Istoria nu se repeta? Adevarul este ca nu stim? Hmm…

    “- Aveam 14 ani si as spune ca atunci mi s-a format caracterul.
    - In ce fel?
    - In sensul ca trebuie sa prevezi, sa intelegi si sa anticipezi evenimentele…a fost o amenintare imensa…” (George SOROS, interviu cu Leslie COCKBURN)

    “Dragă prietene, mulţumesc pentru carte, a cărei actualitate mă frapează mai mult decât atunci când am citit-o în manuscris. [...] Ascensiunea „marginalilor” a devenit în câţiva ani un fenomen evident pentru orice om care gândeşte, şi chiar pentru cetăţeanul obişnuit. „Centralii” sunt terminaţi, şi ei o simt. Oboseala psihologică este într-adevăr trăsătura fundamentală a acelor civilizaţii al căror vid interior se acomodează cu utopiile şi cu psihanaliza. Noi venim dintr-o ţară barbară ca să deplângem soarta celor aflaţi în primejdie şi fericiţi de a fi în primejdie. Doresc ca lucrarea dumitale să suscite ecoul meritat şi îţi trimit toată prietenia mea.”(Emil CIORAN lui Neagu DJUVARA, despre “Civilizatii si tipare istorice”)

    Mi-a luat multa vreme pana sa inteleg ca unii oameni pur si simplu nu reusesc sa anticipeze evenimente, uneori nici pe cele mai simple. Lor nu pot decat sa le spun, cu deosebita parere de rau pentru ei, ca adevarul este ca nu stim…

  10. Ela spune:

    Timpul, respectiv istoria, exista datorita oamenilor. Ei au inventat cronologizarea, ierarhizarea, interpretarea, etc. Oamenii, indiferent ca sunt intelectuali sau analfabeti, sunt mai apti in discutarea scenariilor “filmelor” pe care le-au vazut, DUPA ce acestea s-au sfarsit, decat in realizarea unor “pelicule” originale…Astfel, Istoria ca si istoriile, se repeta invariabil…
    N-ar fi mare problema, daca s-ar fi invatat macar ca determinismul nu prea functioneaza in acest domeniu, pentru ca Umanitatea reprezinta suma oamenilor, a gandurilor si aspiratiilor lor, in permanenta modificare…Cauzele de ieri nu vor mai produce astazi aceleasi efecte, pentru ca oamenii sunt altii, si doar ei decid de deznodamant…de unde: surprizele :)

  11. bozo spune:

    Secretul lui Polichinelle: istoria si viata in general e imprevizibila.
    Ceea ce nu e deloc rau, ar fi plictisitor sa stim de la nastere ceea ce vom face pana in ultimele clipe ale vietii.

    In al doilea rand previziunile sunt de obicei facute pe criterii gresite sau sunt subiective. Altfel previziunile pe termen scurt ar trebui sa fie aproape de realitate.
    Daca nu esti in stare sa tragi concluziile corecte din trecut si din prezent e greu sa poti spera la o proiectie buna pentru viitor.

    Paralela intre imprevizibilitatea istoriei si alegerea ‘suprinzatoare’ a lui Trump sta si nu sta in picioare.
    Trump a pierdut votul popular ceea ce inseamna ca rezultatul sondajelor a fost bun. Ceea ce nu au luat in calcul sondajele a fost redistributia votului popular pe jurisdictii, respectiv votul marilor electori. Asta arata ca simplificarea prea mare a analizei poate duce la concluzii gresite si confirma ceea ce spuneam mai sus.
    Votul pentru Brexit a fost in marja de eroare a sondajelor.
    SI peste toate, sondajele au fost facute pe criterii ce nu au luat in calcul faptul ca unii repondenti au fost de fapt indecisi ce au dat un raspuns la limita si nici latura emotionala, ilogica a deciziei.
    Dar prin asta se diferentiaza sondajele pe termen scurt de analizele evolutiei istorice pe termen mai lung.

    Harald puncta foarte bine mai sus o anumita ciclicitate a istoriei recente care ar trebui sa fie evidenta pentru cei ce fac analize istorice la scara mai mare. Exista o repetitivitate cauzala a perioadelor de acalmie si dezvoltare, de acumulare de tensiuni, de criza, de reactii post-criza. Din varii motive crizele nerezolvate cauzal tind sa se repete la un interval de timp mai scurt.
    Cam asta se intampla acum si sper cu indarjire ca ratiunea va triumfa totusi iar oamenii nu vor alege in disperare o cale dura de rezolvare a nemultumirii acumulate. O nemultumire partial justificata si exacerbata de o evidenta socio-antropologica: societatile ca orice sistem cu masa mare au inertie mare, se misca greu, acumuleaza tensiuni, nu pot reactiona usor in timp real pentru a corecta imperfectiunile. Similar, reactia sociala odata declansata de aceste tensiuni este greu de controlat sau de moderat cu explicatii logice. Oamenii se agata de cei ce promit o rezolvare rapida a problemelor indiferent daca aceste promisiuni sunt bazate pe minciuni sau solutii nerealiste. De asemenea oamenii preiau imediat explicatiile ce simplifica brutal si fals cauza problemelor, precum fac politicienii populisti ce castiga teren azi; oamenii au nevoie de o personificare a sursei nemultumirii: emigrantii, regele, presedintele, bubulii samd. Nu in ultimul rand oamenii nu mai disting fatul ca cei ce poarta drapelul schimbarii sunt niste personaje care nu corespund promisiunilor lor, cu comportament si evolutie diferita de ceea ce propun alegatorilor drept solutie.

    • roadrunner spune:

      @bozo

      Trump a pierdut votul popular ceea ce inseamna ca rezultatul sondajelor a fost bun.

      Notiunea de vot popular nu exista in America! (Altfel spus, America este (inca) o Republica, nu o Democratie).

      Constitutia Americana spune doar atit: “Pentru alegerea presedintelui fiecare stat trebuie sa trimita un numar de electori proportional cu populatia statului respectiv.” Atit!

      Statele si numai statele sint indreptatite sa stabileasca modalitatea de selectie a electorilor lor, si sa-i instruiasca pe cine sa aleaga.

      Intimplarea face ca statele, ca sa-si selectioneze electorii, organizeaza alegeri in care participa candidati de la diverse partide. Nu exista insa nimic in Constitutie care sa le oblige sa procedeze astfel. De exemplu:

      * Unele state ar putea lasa camerele lor reprezentative sa-i numeasca pe electori. Exista destule argumente pentru ideea asta.

      * Alte state ar putea opta pentru tragere la sorti. Si pentru ideea asta se pot aduce unele argumente valabile.

      Nici chiar acum statele nu-si selectioneaza electorii la fel. In Maine si Nebraska este pe districte. In restul statelor este winner takes all.

      Cu sondajele este alta poveste. Sondajele au fost si ele o particica, acolo, din imensa psy-op la care a fost supus poporul american timp de 18 luni, continuu, precum, printre altele, demonizarea absoluta a candidatului, adversitatea totala din toate directiile (inclusiv propriul partid), ura imensa varsata in valuri-valuri de cerneala de catre mass-media, minciunile propagate de megafoanele televiziunilor, de analizele analistilor, scl., scl.

      Fenomenul continua si in prezent la turatie maxima. Numai azi dimineata am aflat de la CNN ca Trump a avut “a very bad week”.

      • Bozo spune:

        @Roadrunner

        Stiu ca notiunea de vot popular nu exista in America, spuneam asta referitor la faptul ca sondajele nupot fi facute pe circumscriptii electorale ci pe total alegatori. Cel putin nu pot fi realizate la costuri suportabile.

        Poate ca sondajele si mass-media au contribuit la mentinerea climatului antagonist in SUA, dar e sigur ca Trump a avut contributia lui decisiva la acest climat.
        Omul e un Gigi Becali ceva mai citit si la scara mai mare. Altoit cu Vadim Tudor.
        Urmareste-i spusele din campanie, vezi cum arata ‘palatul’ din NY. :)
        Desigur ca sistemul il va taia din elan, dar va fi interesant de vazut cum va evolua SUA si lumea cu Bannon strategist sef la casa Alba si cu numele ce se vehiculeaza pentru pozitii de top in administratia Trump.

  12. Alex spune:

    Si ce are mersul istoriei/cursul evenimentelor cu capacitatea/incapacitatea unor oameni de a le prezice? Eu, de exemplu, cunosc destul de multi oamei seriosi, care au prezis victoria lui Trump in aceste alegeri. Dar daca castiga Clinton, credeti ca asta ar fi un argument in favoarea predictibilitatii istoriei? Cel putin asta rezulta din afirmatia lui Boia, care in opinia mea este una lipsita de orice sens.

  13. Ghita Bizonu' spune:

    sunt istorici care spun, chiar dacă n-ar fi fost atentatul de la Sarajevo, Primul Război Mondial trebuia să izbuicnească. De unde știu ei că trebuia să izbucnească?

    Eu nu sunt istoric insa stiu de ce : Alsacia-Lorena!
    La revanche mon Dieu! « Y penser toujours, n’en parler jamais. »

  14. Ghita Bizonu' spune:

    măcar că de la Răm ne tragem, și cu a lor cuvinte ni-s mestecate. Cum spune și la predosloviia leatopisățului celui moldovenesc de toate pre rându: ce fiind țara mai de apoi ca la o slobodzie, de prenpregiur venind și descălecăndu, din limbile lor s-au amestecat a noastră: de la rămleani, cele dzicem latină, păne, ei dzic panis, carni, ei dzic caro, găina, ei dzic galena, muere, îi dzic mulier, femeia – femina, părinte – pater, al nostru – noster, și altele multe den limba lătinească, și de-am socoti pre amănuntul, toate cuvintele li-am înțeleage. Grigore Ureche Letopisețul Țării Moldovei
    Tot el si tot acolo „rumânii, cîţi se află lăcuitori la Ţata Ungurească şi la Ardeal şi la Maramureşu, de la un loc sîntu cu moldovenii şi toţi de la Rîm se trag

    Începutul țărâlor acestora și neamului moldovenescŭ și muntenescŭ și câți sunt și în Țările Ungurești cu acest nume, rimâni și până astăzi, de unde suntŭ și de ce seminție, de când și cum au dăscălecat, acéste părți de pământŭ, a scrie, multă vréme la cumpănă au stătut sufletul nostru Miron Costin De neamul moldovénilor, din ce țară au ieșit strămoșii lor si „Așa și neamul acésta, de carele scriem, al ţărâlor acestora, numele vechiŭ și mai direptŭ ieste rumân, adecă râmlean, de la Roma. Acest nume de la discălicatul lor de Traian, și cât au trăit pănă la pustiirea lor di pre acéste locuri și cât au trăitŭ în munţi, în Maramoroș și pe Olt, tot acest nume au ţinut și ţin pănă astăzi și încă mai bine munténii decât moldovénii, că ei și acum zic și scriu ţara sa rumânească, ca și românii cei din Ardeal..

  15. Ion Adrian spune:

    Ei bravos! Asta a fost grija lui Trump! :)

  16. ion adrian spune:

    PS. Dle Boia mi-a placut mult argumentul referitor la Kosova si Transilvania pe care eu l-am folosit demult intrun articol referitor la monarhie si la abdicarea impusa regelui Mihai scriind ca in final adica in 1990 si dupa : factum valet, in sensul ideii ca situatia concreta reala din prezent conteaza si exemplificam ca desi legea permite o remnuntare la sarcina in situatia de ex a unui viol daca copilul se naste factum valet adica nu te poti reintoarce la situatia initiala eliminand copilul.
    In cazul monarhiei de aceea doar cu un referendum Romania s-ar putea reintoarce la situatia anteruioara lui decembrie 47 adica la monarhie si imi permit sa anticipez ca asta nu se va intampla vreodata.

    • ion adrian spune:

      PPS Deasemeni cred ca si in istorie ar trebui urmat pentru cauzele unor evenimente importante, exemplul din medicina unde un deces are trei cauze structurate pe trei niveluri: direct(imediat) , intermediar(antecedente), initial (care a condus la cauzele anterior prezentate)

    • ion adrian spune:

      Erata cu scuze: Kosovo

  17. Andrei spune:

    In urma cu 100 de ani, si evolutia vremii era imprevizibila! La uriasul volum de date accesabile instantaneu si la uriasa putere de prelucrarea a acestor date, istoria este previzibila, cel putin pe termen scurt, Dle. Prof. Boia. Chiar si afirmatia hilara ca ”Trump v-a facut un serviciu” arata ca ati inceput sa pierdeti simtul masurii si ca ar fi cazul sa redeveniti ceva mai analitic.

  18. Mushuroaie de Furnici spune:

    Istoria e o stiinta care se ocupa doar cu cele care s-au intamplat – si deci s-au petrecut cu adevarat, consemnat, arhivat, ordonat – interpretarile date acelor fapte istorice, acte, devin istorii = story. Iar acestea sunt facute de profesionisti in altele decat in ISTORIE.
    Par Example
    Daca Romania a aparut ca stat pe harta Europei, imediat dupa Unirea Principatelor, iar in Romania traiesc si azi mai multi moldoveni decat in Rep.Moldova si Ucraina la un loc, cum poti afirma ca Moldova NU e Romania; ca moldovenii au o istorie aparte, diferita, desi toate datele istorice consemnate te contrazic flagrant?
    Evident ca NU exista nicio Romania inainte de Unirea Principatelor – si nici macar tzara ROMANEASCA nu exista pentru toti valahii – nicaieri in Europa, in constiinta, cu stiinta, EUROPENILOR.
    .. si cum putem numi aceasta, ca istorie nu-i?

  19. mars spune:

    istoria nu este total imprevizibila unele evenimente istorice sunt mai previzibile decat altele ;al doilea ra razboi mondial era mai previzibil decat primul; criza economica din 1929-1933 era si ea previzibila etc exista un determinism istoric dar nu foarte riguros evenimentele importante se datoreaza unui complex de factori nu toti fiind usor de identificat cred ca nu trebuie amestecata politica contemporana cu trecutul istoric

  20. KostasP spune:

    D-le L. Boia, faceti o mare confuzie. “Istoria” nu este imprevizibila, alegerile electorale (in orice tara) sunt. Istoria este previzibila. Va sfatuiesc sa acordati mai mult timp studierii unor carti de geo-politica renumite (exemplu, “next 100 years”) si o sa vedeti cat de multe evenimente prevazute de autor s-au intamplat deja in lume, inclusiv in jurul granitelor noastre. Acest lucru dovedeste fara echivoc ca “istoria” este previzibila.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Contributors


Contributors

Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)