Home » Cultura »Interviu » Citesti:

VIDEO INTERVIU Teodor Baconschi despre rupturile din societatea romaneasca si o anume lipsa de orizont

contributors iunie 16, 2016 Cultura, Interviu
1 comentariu 1,543 Vizualizari

A aparut la Editura Humanitas volumul de convorbiri dintre Teodor Baconschi si Dan-Liviu Boeriu, „Anatomia ratării. Tipuri şi tare din România postcomunistă“.  Ar fi usor sa spui ca este o radiografie a societatii romanesti de azi, dar nu e asa. Nu e o carte neutra, discursul ei este determinat de valori clare si de situari explicite, asumate de cei doi autori. De aceea este o lectura reconfortanta, in adevaratul sens al cuvantului. Te repune in confortul unor repere.

Cartea are in titlu cuvantul “anatomie”. Cei doi autori deschid corpul societatii romanesti de azi si, cu instrumentele lor, analizeaza disfunctiile existente. Partea cea mai dureroasa, pentru mine, a fost aceea de a-mi da seama ca disfunctiile acestea, pe care ei le care le inregistreaza si le clasifica, s-au uniformizat. Le intalnesti la toate nivelurile si zonele corpului social. Tipologiile cu diferitele lor tare, descrise in carte, nu mai sunt localizate, limitate la o zona a organismului. Intalnesti cocalari si toape, de pilda, in toate straturile sociale. Superficialitatea corporatistului s-a extins in orice mediu. Despre descurareti nu mai vorbesc. Relativismul moral e chiar mai usor de gasit la tara decat la oras. In geografia sociala nu mai gasesti zone cu “specific”, cu predispozitii pentru anume patologii si, prin urmare, nici locuri de refugiu. Exista o uniformitate a deformatiilor. Cred ca acesta a fost gandul cel mai trist dintre toate, care mi-a trecut prin cap, citind cartea. Un volum, de altfel, scris cu umor, empatie, bunavointa si in deplina libertate a colocvialitatii. Si pe care iti face placere sa-l citesti.

Nu stiu daca cartea are un rol terapeutic in sensul psihologiei moderne. Dar cu siguranta te ajuta sa te recompui, sa-ti regasesti propria poveste ca persoana care s-a nascut si a trait pe aceste plaiuri. Fiecare dintre noi a fost confruntat cu aceste patologii ale societatii romanesti si a fost tentat sau, mai rau, fortat sa se adapteze situatiei. Poate ca citind volumul iti vei regasi o anume luciditate pe care lumea romaneasca te face, cu atata usurinta (sau usuratate), sa ti-o pierzi. (L.P.)

Poti comanda de pe GiftBooks cartea cu autograful lui Teodor Baconschi

Idei din discutie:

  • Daca nu scriam Anatomia ratării, ratam actul anatomic, acela care-ti permite ca de sus in jos, printr-o incizie revelatoare, sa vezi in ce situatie te afli. Sigur, aceasta metafora medicala duce cu gandul la o patologie, la un bolnav care are nevoie mai intai de un diagnostic ca sa se faca bine. Da, pana la un punct, socotesc si eu, si Dan-Liviu Boeriu, interlocutorul meu din aceasta carte, ca noi romanii suntem campionii unor anomalii care pot fi corectate in masura in care sunt constientizate. Noi doi, autorii, nu ne-am arogat postura de medici la capataiul natiunii. Dar cu empatie, cu solidaritate, pentru ca e vorba si de noi, si de vietile noastre, ne-am gandit sa facem o galerie de tipuri sociale aparute dupa ’89. Si-n comunism existau niste tipuri sociale. Aveai tipul proletarului, tipul activistului, tipul intelectualului retras in turnul de fildes care face arta pentru arta, insa aceste tipuri, sub impactul schimbarilor sociale masive de dupa 90, s-au diversificat, au capatat alte trasaturi, o cromatica diferita.
  • Generatia asta a noastra, totusi, cum-necum, cu mari costuri psihologice, de implicare continua, de traversare a unor dezamagiri, am ajutat la parcarea Romaniei in cel mai bun club geopolitic, in UE, in NATO, avem o umbrela de securitate redutabila. “Comertul” cu ceilalti ne scoate din subdezvoltare si incet-incet face si din Romania o societate compatibila cu restul comunitatii europene. E un proces complicat. Iar cei care vin dupa noi se caznesc fara rezultate concludente sa afiseze noul target national. Care e pasul mare urmator, dincolo de agitatia cotidiana, spre ce mai tindem? Acuma, e adevarat ca nu poti sa ai la fiecare 30 de ani un obiectiv de importanta UE-NATO. Intrarea noastra in UE si NATO exprima o schimbare de destin colectiv, de lunga durata. Nu e un accident, nici un premiu de parcurs, e pur si simplu construirea unei alte conditii geopolitice. E normal sa nu mai avem un obiectiv de importanta asta, dar e la fel de normal, pentru ca tot se apropie, peste numai doi ani, centenarul Marii Uniri, sa ne facem un bilant de etapa. Si aceasta carte este, daca vreti, si un astfel de bilant de etapa.
  • Traim intr-o societate a vacarmului mediatic si a trancanelii, a verbiajului, si toata lumea, evident, profita cu delicii de libertatea de expresie, insa ce n-avem este locul politic unde sa se redefineasca periodic consensul national. Nu mai avem un orizont in care sa spunem: las deoparte faptul ca votez cutare partid, haide sa ne punem laolalta ca sa vedem ce e de facut mai departe si cu ce instrumente. Vedem rupturi sociale, fracturi, cresterea neincrederii in institutiile de orice tip, de la Biserica pana la ce vreti. Avem un fel de scepticism autoblocant. Ni se pare ca orice am spune pozitiv, “constructiv”, cum se spunea mai demult, e o minciuna, e o noua capcana. Intr-adevar au existat si asteptari exagerate din partea electoratului, ca si cum elita politica asa cum e ea ar fi putut face minuni dintr-o data. Dar exista si dezamagiri obiectiv fundamentate. De exemplu, pare ca totul in viata publica se reduce la o cearta interpersonala, la conflicte mai mult sau mai putin dramatizate intre oameni politici. Lumea s-a saturat de comedia asta, pentru ca ea are efecte tragice. Marile sisteme care sustin societatea, educatie, sanatate sunt avariate grav. In conditiile astea, sigur ca neincrederea creste pana la un punct critic.

Poti comanda de pe GiftBooks cartea cu autograful lui Teodor Baconschi

  • Toate aceste patologii sociale sunt direct inradacinate in comunism, in faptul ca demonii regimului totalitar n-au fost complet evacuati. Suntem in 13 iunie de pilda, Facebook e plin de fotografii de la Mineriadă, iata o violenta ilegala fondatoare. Fondatoare a ce? A unei ordini strambe. Toate acestea sunt disonante pe care publicul le percepe, se transmite un fel de memorie negativa. Nu poti vorbi intr-o democratie de o crima fondatoare.

    • Primele 30 de pagini din carte sunt un fel de punere in context, dupa care vorbim despre tiplogia de tranzitie. Nu e exhaustivă, dar include corporatistul, ecologistul, indignatul – traim intr-o cultura a protestului, a indignarii generalizate – relativistul si nostalgicul – ii vedem pretutindeni – descurcaretul, baietii destepti –  nu neaparat in sensul marilor tunuri din sectorul energetic, ci un fel de super-descurcareti – țoapa si cocalarul – si ei, reprezinta dreptul democratic la kitsch. Vorbim in carte si despre cetateanul digital pentru ca suntem din ce in ce mai mult oameni ai unei societati virtuale si ai interconectarii totale. Dupa aceea avem o triada a celor care simbolizeaza elita cumva, intelectualul, jurnalistul, omul politic. Sigur ar fi trebuit sa punem si savantul, specialistul. Si apoi, avem aceasta mica expozitie de – cum le-am numit noi – patologii  revizitate – acele trasaturi ale mentalitatii noastre ca romani, care vin din istorie, unele chiar dinainte de comunism, au fost agravate in comunism. De exemplu, mania persecutiei. Ne victimizam foarte lesne. Diverse mituri continua sa apese pe imaginarul colectiv, teoria conspiratiei – putem spune ca in ultima vreme conspirationsimul prospera. Se fabrica cu viteza luminii teorii din ce in ce mai elucubrante. Am aruncat o privire si pe zona faptului religios, biserica-credinta-religie, pentru ca si aici vedem mutatii, vedem excese, vedem clisee, vedem stereotipuri ostile, vedem un anticlericalism care e mai putin decat o veritabila secularizare.
    • Anticlericalism ca reactie la pietismul popular. Anticlericalismul exprima si o ruptura intre intelectul agnostic, urban, relativ instruit, care e sceptic si care vrea proba veritatii, vrea test în laborator, e conditionat de acest scientism al modernitatii tarzii. Dar sunt, totodata, si critici inspirate de reductii. Pentru foarte multi crestinismul este ceva anacronic, e pentru bunici, strabunici. Traditia nu ne trebuie, daca tot n-o cunoastem o putem arunca peste bord. Sau, crestinismul viu e doar la tara, e rustic. Sunt clisee, pentru ca exista si un crestinism urban, exista si un crestinism in toate categoriile de varsta, profesionale. A apartine unei biserici fara a crede sau a crede fara a apartine unei biserici sunt fenomene in crestere. Se manifesta in societatile occidentale de cateva decenii. Sunt oameni care fiind in biserica se comporta ca si cum n-ar fi si oameni care cauta o relatie cu transcendenta, cu divinitatea, dar s-au rupt de contextul institutional al unei biserici.
    • As vrea sa va insotesc in ideea optimista ca trei milioane de romani plecati, sau multi dintre ei vor reveni si vor fi aici agentii de resuscitare a microeconomiei, a economiei locale, a IMM-urilor. Dar nu exista un cadrul legislativ prielnic, birocratia statala si fiscala e in continuare opresiva, diversele programe de stimulare a IMM-urilor, cuplate sau nu la fondurile europene, au cam capotat tot din cauza unui exces birocratic si a netransparetei, deci oricate congrese am face cu diaspora, nu s-a creat inca un cadru care sa-i atraga.
    • Plus ca apar diverse ancore ale lor acolo, daca copii sunt deja la o scoala in tara adoptiva n-o să-i aduca inapoi, mai ales ca asistam si la un fel de descompunere a calitatii in invatamantul romanesc. De pilda, singurul institut de studii avansate din Romania este New Europe College, de douazeci si ceva de ani, institut care aproape n-a luat niciun fel de subventie de la guvernele successive.
    • Avem un soi de apetit pentru exceptionalism. Olimpicii nostri cum termina liceul se duc la universitati prestigioase occidentale, e bine ca se duc, dar n-au la intoarcere o rampa de aterizare. Pentru ca nu s-au creat astfel de structuri. Stam cat se poate de prost cu cercetarea.  Academia Română a clocit încă o strategie de dezvoltare națională pentru următoarele două decenii, ilizibilă și depășită complet în raport cu ce se-ntâmplă în realitate, pe plan global sau regional. Deci, suntem o vastă colecție de inadecvări, și atunci, aici, cred că ar fi utile vocile intelectuale din diverse clase de vârstă și din diverse domenii, ca să avem o dezbatere despre ce urmează…
    • Este  România provicială sau mediocră? Aș spune că mai degrabă mediocră decât provincială. În sincronizare formală, stăm destul de bine nu numai cu 4 G-ul pe care ni-l invidia Bernie Sanders, ci și într-o mulțime de forme de import de adecvare formală, repet. La conținut stăm mai prost, la calitate, la ce e în spatele scenei. Și nu atât al scenei, ci ce conținut asociem acestui conținut de forme importate galopant, cu foarte multă ingeniozitate, dar, în același timp, nu cred că trebuie să deplângem această… acest aparent triumf al mediocrității, nici să confundăm mediocritatea cu impostura. Mediocritatea poate fi virtuoasă, poate fi baza clasei de mijloc, baza culturii de mijloc, baza oricărei căi de mijloc, a echilibrului democratic, până la urmă a democratizării unor procese. Mediocritatea, dacă o reconectăm la aurea mediocritas și ne gândim la această virtute a căii de mijloc…  e bună. Ce nu e bună, e impostura. Depilda, fabricile de diplome, toată pletora de doctorate plagiate, care îi fac pe toți  cei care ar fi dispuși și au calitățile pentru a se afirma prin merite personale să renunțe la competiție. Gândiți-vă că suntem pe un teren de fotbal, că tot e Campionatul European, și, dintr-o dată unul dintre arbitrii introduce încă 11 jucători în echipa adversă. Abandonezi, nu? Nu mai poți să faci față. Deci, aici, din păcate, ne lovim de complicități, adică de faptul că cei care au devenit profitorii fără merit ai atâtor forme de doctorate plagiate, ai atâtor forme de furt intelectual vor să țină la ei, și numai la ei, prestigiul simbolic al acestui statut, de om cu studii superioare.
    • „Elita comunistă avea două soluții: să cedeze puterea unei elite alternative sau să se civilizeze, adoptând noi standarde valorice. Nu a făcut nici una, nici alta. A preferat proiectarea destinului național pe o traiectorie falsă, bazată pe impostură  și simulacru. A acționat ca o elită de pradă fără scrupule, fără urmă de patriotism real, dar cu  conștiință mistificatoare”  p176 A fost un fals joc de Monopoly acest salt spre capitalism și democrație occidentală. Pentru că, la Monopoly toată lumea pleaca de la zero. In Romania e limpede că s-a furat startul, că vechea nomenclatură s-a reprodus în context așa-zis privat, legat de privatizările în masă ramase necercetate, din anii ’90. Nu mai dai filmul înapoi, mergem înainte, întrebarea este: armistițiu? „Război civil”, la nesfârșit? Există acum si o elită care s-a format pe bani occidentali. Si care e OK. La ora actuală, acestea sunt lumi separate, sunt lumi care încep să se dușmănească direct, în loc să existe un anumit punct unde să se poată negocia o deschidere a sistemului. Vedeți: partidele sunt închise, totul e închis.  Aceasta elita e privită ca un pericol în loc să fie privită ca “asset“, ca șansă pentru regenerarea treptată a sistemului. Orice sistem închis e condamnat. Am văzut asta la scară mare și tragică cu comunismul însuși. Dacă reproducem în democrație o societate bazată pe subsisteme închise, nu mai trece aerul și totul intră în putrefacție.  Ma amuzam, zilele astea, cu această constatare că există foarte mulți oameni care citind, înțelegând, cercetând, devin exponenții unor direcții politice pe care însă partidele le ignoră cu desăvârșire. Adică, există mari bătălii dreapta-stânga, cu toate nuanțele ei, în mediul virtual, în condițiile în care partidele nu au nicio dimensiune doctrinala, nu exista nicio dezbatere, nicio diferență între politicile publice pe care le adoptă atunci când exersează guvernarea, iar asta este tot o expresie a unei alte rupturi. Ruptura fundamentală este acum cea dintre elita politică și națiune, societate.
    • De ce cred că o astfel de carte e utilă? Pentru că, pe de o parte cunosc situația destul de “la firul ierbii “ și, pe de altă parte, cred în acest exercițiu de autoscopie, adica in posibilitatea și de a contextualiza, de a pune lucrurile în permanentă comparație. Stiu ce-au făcut ceilalți din fostul Pact de la Varșovia, ce s-a-ntâmplat în Grupul de la Vișegrad, ce se-ntâmplă la răsărit de România, pe flancul estic al NATO, ce se-ntâmplă în UE-15, în Europa Occidentală, ce se-ntâmplă cu toată dinamica euro-americană, cu ceea ce numim în sens istoric și cultural Occidentul. De aceea eu cred că ar putea să fie o lectură edificatoare pentru oricine încearcă să vada această ”poză“ a României la 2016. O poza care e ruptă într-o mie de bucățele.  Iar noi, am încercat să punem la loc aceste fragmente și să obținem poza mai mare. Bineînțeles, poate ar fi trebuit, pentru un plus de precizie a verdictului, să scriem cinci cărți… nu știu. Dar ne-am limitat, deocamdată, la această primă fotografie. Pentru că fie că ne place sau nu, atât am tot spus că s-a încheiat tranziția, încât ea chiar s-a încheiat. Îmi vine să spun că e o poză de finish. Da, este o poză de finish, dar marea întrebare angoasantă care urmează este: ce punem mai departe pe rol? Pentru că, încă o dată, sentimentul general public este că nu avem un proiect național redefinit.
    • Sunt foarte mulți români articulați care spun ca s-au săturat dar te-ntrebi totusi: “OK, te-ai săturat de ce? “ Păi, n-ajunge să spui, “nu mi-a plăcut  partidul cutare, guvernarea lui  X a fost un deazstru”. E un fel de sastiseală de noi înșine și de felul nostru improvizat și superficial în care operăm cotidian sau național, zi de zi sau de la un deceniu la altul. Exista un fel de presiune internă pentru o modificare, o schimbare de atitudine până la urmă. Iar ceea ce ne împiedică să o punem în operă imediat este tocmai prelungirea unui infantilism social de tip comunist. Comunismul ne-a infantilizat și ne-a deresponsabilizat, adică ne-a învățat cu “tătuci “, cu delegarea responsabilității personale. Nu știu dacă ați observat, cred că urmăriți și comportamentele de pe Facebook: “Să facă cineva ceva “, nu? Asta e principala revendicare. “De ce nu face nimeni nimic? “ Aveți vreun răspuns?
    • Nu cred că e nevoie ca cineva, oricine ar fi, să vină cu un dosar gros și să spună: “Am gândit mult, asta e“. România e vie, are un miliard de capsule sociale, sunt tot felul de lucruri care merg, slavă Domnului!, Cat de puțini, dar tragem totusi bani europeni, ei se răsfrâng într-o îmbunătățire punctuală, a tot felul de aspecte, din infrastructură, din comunitățile locale, nu se stă pe loc. Coagularea, coeziunea prin consens național e proastă, aici avem carența majoră. Nu am nici eu, nici Dan Liviu Boeriu soluția. Dar, trebuie să scoatem de sub stigmatizarea asta mediatică elita intelectuala, să reabilităm creierele de care mai dispunem.
    • La cât de fluid este contextul internațional – în orice caz, cel de vecinătate – poate că e și inutil să facem prognoze pe termen lung sau mediu chiar. Trebuie să avem însă măcar o agendă, o busolă pentru următorii zece ani.

    Poti comanda de pe GiftBooks cartea cu autograful lui Teodor Baconschi

    DAN-LIVIU BOERIU (n. 1981) este absolvent al Facultăţii de Drept a Universităţii de Vest din Timişoara. Scrieri ale sale au apărut în antologiile Cercului literar de la Oradea. Din anul 2010 este prezent în presa culturală cu cronici literare şi colaborează cu reviste precum Familia, Zona literară, Revista de suspans, Accente, Literatura de azi.

    TEODOR BACONSCHI s-a născut în 1963, la București. După un doctorat în antropologie religioasă și istorie comparată a religiilor la Universitatea Paris-Sorbonne (Paris IV, 1995), a urmat studii post-doctorale la New Europe College (București, 1996). A fost director al Editurii Anastasia (1995–1996), apoi redactor-șef în TVR (emisiunea Viața spirituală, 1997). În 1997 a intrat în diplomaţie, fiind, pe rând, ambasador al României la Sfântul Scaun, Ordinul Militar Suveran de Malta și Republica San Marino (1997–2000); director general în Ministerul Afacerilor Externe (2001–2002); ambasador al României în Republica Portugheză (2002–2004); secretar de stat pentru afaceri globale (MAE, 2004–2006); consilier prezidențial (2006–2007); ambasador al României în Republica Franceză și Principatul de Monaco (2007–2009); ministru al afacerilor externe (2009–2012). A fost distins cu Marea Cruce a Ordinului Pius IX (Vatican), Ordinul Sfintei Agatha (San Marino), Comandor Stella della solidarieta italiana, Cavaler al Ordinului de Merit (Portugalia), Comandor al Legiunii de Onoare (Franța), Cavaler al Ordinului Serviciu Credincios (România). Publicații, sub semnătura de autor Teodor Baconsky: Le rire des Pères. Essai sur le rire dans la patristique grecque, Desclée de Brouwer, Paris, 1996 (Râsul Patriarhilor, Anastasia, 1996; Humanitas, 2008); Iacob şi îngerul, Anastasia, 1996; Ispita Binelui. Eseuri despre urbanitatea credinței, Anastasia, 1997; Turn înclinat. Fragmente de arheologie profetică, Curtea Veche, 1999; Roma caput mundi (împreună cu Horia Bernea), Humanitas, 2000; Pe ce lume trăim, Editura Pro, 2004; Insula Cetății. Jurnal parizian, Curtea Veche, 2005. Despre necunoscut, Humanitas, 2007; 111 incursiuni în Cotidianul românesc (ilustrații de Devis Grebu), Curtea Veche, 2009; Bisericile de lemn din Maramureș (album UNESCO), 2010. Sub semnătura Teodor Baconschi: Creștinism și democrație, Curtea Veche, 2011; Legătura de chei. Mărturii diplomatice (în dialog cu Armand Goșu),Curtea Veche, 2013.

    Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



    Currently there is "1 comment" on this Article:

    1. Ghita Bizonu' spune:

      Ratarea este marea obsesie a literaturii romane, Ratatul ca geniu neinteles .. de la Dan a lui Vlahuta trecand prin Noapte de decembrie a lui Macedonsky si culmineaza cu Jocul Ielelor al lui Camil Petrescu (trecand prin oigata galerie de ratati din opera lui Cezar Petrescu). Mde radacinile culturii noastre “culte” sunt romantice …. asa ca succesul este “vulgar”, “burghez” sau chiar mai rau .. (ha! ani de zile scumpa noastra telectualitate “artistica” si “cratoare” conmsidera sucesul la public drept o degradare profersionala. Ma refer la literatura, la regie film sau teatru, arte plastice …. )

      Si provinciali? Ar fi bine sa fim doarprovinciali ! Suntem parohiali!Chiar si cei “occidentalizati”



    Comenteaza:







    Do NOT fill this !

    MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

    "Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

    E randul tau

    cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

    de: r2

    la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

    Cauta articole

    decembrie 2016
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Noi    
     1234
    567891011
    12131415161718
    19202122232425
    262728293031  

    Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

    contributors.ro

    Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
    Contact: editor[at]contributors.ro

    (An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)