marți, martie 19, 2024

Vieţi paralele: Charles de Gaulle şi Gabriel Oprea

Cariere uluitoare ca aceea a generalului Gabriel Oprea nu s-au mai văzut la români. Sunt rare şi în istoria lumii. M-ar tenta comparaţia cu Napoleon, însă mi-e teamă că unii ar considera-o abuzivă, pe motiv că marele corsican a biruit în nenumărate rînduri pe cîmpul de luptă, în timp ce românul nu are nici un Austerlitz la activ. E drept că Oprea n-a cîştigat nici o bătălie, dar nici n-a pierdut vreuna, ceea ce nu e cazul învinsului de la Waterloo, aşa că, sub acest aspect, bilanţul s-ar echilibra. Dacă privim însă spre alte personaje istorice, superioritatea românului nu poate fi pusă în nici un fel sub semnul îndoielii. Recent, Gabriel Liiceanu constata că CV-ul generalului Oprea îl depăşeşte pe cel al generalului Charles de Gaulle. E o remarcă foarte corectă, pe care îmi propun să o dezvolt în cele ce urmează.

Iată, mai întîi cariera militară a celor doi. La 49 de ani, colonelul Charles de Gaulle abia reuşise să fie ridicat la rangul de general de brigadă, avansare, de altfel, cu titlu temporar (rămasă în cele din urmă definitivă). De Gaulle comanda atunci (în mai 1940) o divizie de blindate, cu care a izbutit să străpungă liniile germane (singurul succes, inevitabil limitat şi izolat, al armatelor franceze în respectiva campanie). A fost avansat în consecinţă la gradul de general cu două stele (francezii socotesc cu o stea în plus: două pentru generalul de brigadă, trei pentru generalul de divizie, patru pentru generalul de corp de armată, cinci pentru generalul de armată). Ei bine, Gabriel Oprea a reuşit să aibă o primă stea (echivalentul celor două ale lui de Gaulle) la o vîrstă simţitor mai tînără, şi fără să mai fie nevoie să se ilustreze pe cîmpul de luptă, ceea ce oricum ar fi fost inutil, odată ce valoarea lui era evidentă. De altfel, implicarea românilor în teatrele de război din Irak şi Afganistan nu are proporţiile care să deschidă cuiva o carieră de general. Şi apoi, să nu uităm, domnul Oprea e ofiţer de intendenţă, ceea ce exclude din capul locului contactul direct cu inamicul. Aşadar, şi de Gaulle, şi Oprea, ambii la un moment dat generali de brigadă. Doar că, în acest punct, cariera militară a lui de Gaulle s-a blocat, pe cînd Oprea abia îşi deschidea aripile. De ce n-a mai avansat de Gaulle în ierarhia militară, rămîne o chestiune nelămurită. Relaţii utile avea şi el destule, şi destulă influenţă, odată ce a ajuns în fruntea Franţei. Oprea însă, a înşirat irezistibil toate stelele de general: două stele, trei stele, patru stele…, iată-l general de armată, ceea ce de Gaulle nici n-ar fi îndrăznit să viseze. Şi nu oriunde, ci la arma intendenţă (acolo unde se numără bocancii). Pe deasupra, toate stelele le-a primit fiind deja trecut în rezervă. Nu-mi dau seama ce s-ar fi întîmplat dacă rămînea în activitate. Bastonul de mareşal, probabil. Să mai precizăm că nu şi-a ţintuit singur stelele pe epoleţi; şi preşedintele Iliescu, şi preşedintele Băsescu au ştiut să recunoască adevărata valoare şi au procedat în consecinţă. Îmi imaginez o întîlnire virtuală între cei doi generali; tare mi-ar plăcea să-l văd pe de Gaulle luînd poziţie de drepţi în faţa lui Oprea, ca de la cel mai de jos general la cel mai de sus.

Trecem acum în registrul intelectual. Aici, de Gaulle e într-adevăr un concurent redutabil, mai greu de depăşit decît la numărătoarea de stele. Publicase mai multe cărţi pe teme militare şi istorice, cărora li s-au adăugat vestitele sale Memorii de război, despre care toţi specialiştii sunt de acord că nici măcar n-au fost plagiate. Totuşi, şi aici Oprea e în avantaj pe toate planurile. Doctoratul, mai întîi. De Gaulle – vă vine sau nu să credeţi – nu avea titlul de doctor. Din neglijenţă sau din alte motive, explicaţia îmi scapă. E puţin jenant, cînd te gîndeşti că la noi pînă şi primarul din Voluntari se poate mîndri cu vreo două doctorate. Nu i-ar fi stat deloc rău francezului să-şi pună pe cartea de vizită „general doctor Charles de Gaulle“. Oprea, nu numai că are doctoratul, dar pe deasupra l-a şi plagiat, ceea ce îi conferă o distincţie suplimentară: şi mai e, sau a fost, şi profesor universitar, nu contează unde, oricum în mai multe locuri. Şi, bineînţeles, şi conducător de doctorate, plagiate, fireşte, odată ce asta îi e specializarea. Mai e şi academician, nu chiar la Academia Română (cu şanse însă de a ajunge şi acolo), deocamdată într-o Academie, am uitat cum îi zice, pe care el însuşi a înfiinţat-o, spre binele ştiinţei şi culturii româneşti. Membrii acestei Academii, în afara obligaţiei de a se gîndi intens la „interesul naţional“ (a doua specializare a lui Oprea, alături de plagiat), mai au şi datoria de a încasa lunar o oarecare sumă, nu foarte mare, dar nici foarte mică, acordată generos de guvern, din banii strînşi de la populaţie, care tot e bine că în felul acesta mai merg şi spre o instituţie de cultură.

Elocvenţa, eventual, ar mai putea ridica punctajul lui de Gaulle. Se pare că se exprima ceva mai fluent decît generalul Oprea. Conferinţele lui de presă, mici capodopere, pigmentate cu mult suspans şi lovituri de teatru, erau aşteptate cu înfrigurare. Oprea e mult mai sobru şi mai concis: un adevărat militar. Nu foloseşte de regulă mai mult de zece cuvinte, dar ce cuvinte! Printre ele, de fiecare dată, obligatoriu, şi sintagma „interes naţional“, ea singură valorînd mai mult decît un întreg discurs.

Respectă-te pe tine însuţi ca să fii respectat de ceilalţi. O calitate incontestabilă a generalului Oprea a fost aceea că înţelegea într-adevăr să se respecte. De pildă, oriunde s-ar fi dus, nu se deplasa decît în coloană oficială şi cu viteză maximă. Şi aşa, fiind foarte solicitat, abia mai prididea, îndeosebi cu restaurantele. Nu, toaleta n-o are în fundul curţii, aşa că acolo se ducea singur, pe jos. De la coloana oficială i s-a tras şi sfîrşitul, nu sfîrşitul fizic, Doamne fereşte, omul e încă printre noi, doar sfîrşitul moral, sau imoral, cum vreţi să spuneţi. Într-un moment nefast, pe o vreme ploioasă şi pe un asfalt alunecos, poliţistul care gonea pe motocicletă în fruntea coloanei a nimerit într-o groapă, insuficient semnalizată, şi a murit pe loc.

Am citit undeva cum a sfîrşit ţarul Alexandru II, unul dintre suveranii luminaţi ai Rusiei, eliberator al ţăranilor din iobăgie, şi învingător (alături de români) în războiul împotriva Imperiului Otoman din 1877-1878. A căzut victimă unui atentat, de care ar fi putut să scape dacă îl chema Oprea, şi nu Romanov. Două bombe s-au aruncat atunci asupra convoiului imperial. Prima a explodat printre militarii din gardă. În ciuda celor care au încercat să-l reţină, împăratul a coborît din caleaşcă, pentru a se interesa de starea răniţilor. Atunci a explodat şi a doua bombă, care l-a lovit din plin. Asta, în orice caz, nu i s-ar fi întîmplat lui Oprea. Un asemenea gest aristocratic, nu se face, cînd vii de la talpa ţării! Oprea nici măcar n-a oprit maşina, darmite să mai şi coboare din ea. Morţii cu morţii, viii cu vii.

Cu totul originală e apărarea generalului în faţa acuzaţiei de a fi pretins de fiecare dată o viteză de deplasare dincolo de limitele admise. „Cum aş fi putut să pretind aşa ceva – a replicat el – cînd, de fiecare dată, mă aflam pe bancheta din spate.“ Vorbe care indică o subtilitate a gîndirii aproape de nepătruns. Chiar aşa: cum să-i ceri şoferului să meargă mai repede, atunci cînd te afli în spatele lui? Ce tîmpenii pot să susţină şi procurorii! Aşa ceva nu s-a mai pomenit.

În momentul cînd s-a declanşat avalanşa, Oprea ajunsese foarte aproape de vîrf. Era vice-prim ministru şi ministru de interne, dispunea de un partid bine reprezentat în Parlament, unde ajunsese cam cum a ajuns şi Oprea general, adică pe căi mai „speciale“ (în tot cazul, nu prin alegeri, fiindcă n-ar fi trecut niciodată pragul electoral); şi, în sfîrşit, generalul era curtat de toată lumea, la dreapta, la stînga, şi pînă sus, la preşedinţie. Mulţi vedeau în el un viitor prim-ministru, sau chiar mai mult, un Salvator al României. Nu mai avea de făcut decît un singur pas pentru a-şi atinge ţinta.

Acest ultim pas l-a făcut greşit, împiedicîndu-se de o groapă în asfalt. Dar pînă cînd toate s-au întors împotriva lui, nimeni nu l-a atins nici măcar cu o floare pe gloriosul general cu patru stele şi pe rafinatul intelectual cu zece cuvinte la îndemînă. Să nu ne minunăm: România e totuşi ţara care l-a dat pe Ceauşescu. Ce mare lucru să inventeze şi un general Oprea?

Distribuie acest articol

43 COMENTARII

    • Excelent articol da, cu o mică corectare. Generalul nostru de intendență (armă esențială în războiul modern) avea dreptate când spunea că nu putea da ordin de pe bancheta din spate – și legile fizicii îi dau dreptate, întrucât mașina se deplasa cu o viteză mai mare decât a sunetului comenzii, care rămânea în spate și nu mai ajungea la urechile șoferului. Dar este drept și că ordinul marinăresc „Cu TOATĂ viteza înainte!” fusese dat la plecarea coloanei…

  1. E plina Romania de dobitoci gen Oprea .Din pacate pentru noi care prea multa vreme am acceptat totul cu acel sentiment de neputinta si resemnare. Si am ajuns aici….

    • Adica am ajuns o tara a tuturror imposibilitatilor posibile si a posibilitatilor imposibile, indobitociti de un sistem in care adevarul n-are nici o valoare.Ce a mai ramas de indreptat nu ne poate salva,nici macar de rusinea de a nu fi facut nimic pana acum.Tabula rasa,natia asta sau cum zice Patraru-VAX POPULI!

  2. Excelent articol, amuzant daca n-ar fi de plins. „Cariera” lui Oprea e penibila, rusinoasa, sfidatoare si cum mai doriti sa o numiti. Reflecta spiritul de cumetrie al gastilor care au acaparat puterea in ’89, reflecta tupeul si hotia care au umplut vidul creat de „libertatea” infinita de dupa revolutie. Trist… Privind inapoi pot spune ca cei 27 de ani de „libertate” incep sa concureze cu cei aproape 50 de ani de comunism in privinta raului pe care l-au facut (rasturnarea valorilor, distrugerea educatiei si a sanatatii etc). Cel mai recent exemplu (stiut): smecherul cu nevasta sefa de partid care isi baga rotile (era sa spun picioarele) in linia continua, provoaca accident si blocheaza complet o artera comerciala a tarii.

  3. Mă întreb dacă țara asta – nu ca loc geografic, ci ca populație, deci poporul ăsta aș putea zice – are vre-o șansă să fie văzut ca european în sensul generic, care va să zică de-o seamă cu altele de pe continent. Și nu mă refer la germani, elvețieni sau suedezi, ci la chiar vecinii nositrii unguri sau sârbi

  4. Un articol corect, curat si cat se poate de real ce reflecta starea de nemernicie in care se afla natia. Precizarile legate de obtinerea doctoratelor sunt valabile si pentru institutii civile.
    Este de domeniul evidentei ca aceasta activitate – doctoratul – ce s-a dorit sa reprezinte incununarea unei cariere profesionale desavarsite a fost „parcata” in derizoriul unei societati ce nu se mai trezeste.
    As merge mai departe. Cate astfel de avansari au fost realizate in Romania ultimilor 40 de ani (din care 27 se pot numara dupa Revolutie)? Imi vine greu sa ma gandesc la cat de neprofesionista a devenit ginta militara, slab reprezentata si subfinantata.
    Multumesc domnule Boia pentru cuvintele dumneavoastra (chiar daca acestea sunt dureroase si arata starea de lucruri in care ne aflam).

  5. „Oprea însă, a înşirat irezistibil toate stelele de general: două stele, trei stele, patru stele…, iată-l general de armată, ceea ce de Gaulle nici n-ar fi îndrăznit să viseze. Şi nu oriunde, ci la arma intendenţă (acolo unde se numără bocancii). Pe deasupra, toate stelele le-a primit fiind deja trecut în rezervă. Nu-mi dau seama ce s-ar fi întîmplat dacă rămînea în activitate. Bastonul de mareşal, probabil. ”
    Asta e sinteza valoroasei activitati a unui individ care a fost la un pas de fotoliul de prim-ministru. Si dovada putregaiului din institutiile Romaniei.

  6. Admirabil articol. Mi-am dat seama, încă din cărțile Domnului lucian Boia, că are mult umor și e sarcastic.

  7. Corect articol si trista constatare , noi impingem nulitatile astea in sus si nu altcineva! Uitati-va cu cat sarg aplauda lumea ,cand , nu stiu ce termen sa folosesc sa zicem ” vorbeste” , ministrul agriculturii.

  8. Dle Boia,

    ce musca v-a piscat sa va luati de simpaticul si carismaticul Oprea. Ca sa intelega puterea impunsaturilor din text, trebuia sau trebuie sa sa predea un curs de personalitati militare din istorie: cinci care au facut bine si cinci mai putin bine.

    Stiti bine ca o personalitate complexa ca cea a generalului francez are si imense defecte, de ex in opinia francezilor din Algeria carora li s-a dat de ales: valiza sau cosciugul.

  9. Ce face Societatea Civila, ce fac Intelectualii, ce fac Studentii, ce fac Ziaristii pentru abrogarea legilor aberante care permit unor obscure SRL-uri sau ONG-uri sa se numeasca Academii si sa primeasca indemnizatii nejustificate de la bugetul de stat pentru niste nulitati, impostori si plagiatori ?

  10. Dl. Boia, editorialul este extraordinar.

    Dar, as merge si mai departe. Cum il comparati pe generalul ismene Oprea cu generalului Charles de Gaulle, la fel pot fi comparati 95% dintre romani cu omologii lor din Franta, Germania, SUA.

    Diferenta dintre Oprea si Charles de Gaulle este la fel de mare ca diferenta dintre medicul meu de familie si un medic de familie din Franta. La fel de mare intre directorii de spitale din Romania si cei din Germania sau Austria. Sau intre directorii de scoli din Romania si cei din Londra.

    O diferenta similara este intre seful CNN si seful TVR. Sau intre seful senatului Romaniei si cel al senatului SUA.

    Trebuie sa intelegem ca suntem o caricatura. De abia apoi putem sa ne intrebam ce trebuie sa facem ca sa crestem, sa ajungem si noi in randul lumii.

    • Bine punctat.
      Mă tem că nu prea avem de unde crește. Așa cum ați spus Dvs. și eu cred că suntem o caricatură de națiune. Mai cred că norocul pe care l-am avut până acum, ca națiune, e pe sfârșite.

  11. Românii sunt un popor al extremelor. Majoritatea politicienilor sunt nişte imbecili prețioşi precum această fraudă numită Oprea. Politicienii sunt o oglindă fidelă a celor care i-au ales. Prin extensie, cei care votează în România de azi sunt în majoritate nişte fraude. Iar cărțile atotştiutorului Boia sunt o dovadă în plus în sprijinul acestei aserțiuni.
    O altă parte a populației, în minoritate, sunt cei drepți, atotştiutori, disprețuitori către cei cu „buda în curte” .Mai deunăzi am asistat la un dialog între un inginer IT proaspăt emigrat în Canada şi un specialist psihiatru pe care îl consulta pentru fiul său. Ei bine, atotştiutorul a început să-i explice doctorului cum trebuie să îşi facă treaba. Când am ieşit din clădire mi-a explicat că toți canadienii sunt nişte tâmpiți dându-mi exemple de la locul de muncă ši de prin supermarket … Un alt român, m-am gândit eu. Ca Oprea dar care ştie „coding” …Cred.

  12. Exista o obsesie: sa ne comparam cu nemtii, britanicii ori americanii; nu cu cei din imediata apropiere.
    Asa si cu paralela intre gheneralul nostru, ba cu Napoleon, ba cu de Gaulle.
    Nu credeti ca gheneralul interesului national se va simti jignit cu asemenea companie?

  13. si a pus singur stelele pe umar ? sau i le au pus doi presedinti (dupa cum spuneti), si cu ce scop ? cine i mai vinovat atunci ? cine finanteaza academiile de militieni / prostovani, care mai apoi sint unsi „generali / doctori / risi / interesi” nationali, ocupind toate pirghiile administrative si de putere ? cine le a permis ? de unde si pina unde niste neica nimeni sint plini de privilegii, lefuri uriase si pensii speciale ? au generat lepadaturile astea oaresce plus valoare de sint mai egali decit altii ? au transformat romania in vreo elvetie fara sa observam si nu stim sa i apreciem ? n ar trebui sa ne aplecam asupra cauzelor inainte de a fi incapabili sa stapinim / intelegem efectele ?

  14. Salutam cu entuziasm initiativa dlui Lucian Boia de a scruta cu un ochi eminescian si unul caragialian treb’șoarele publice din zoioasa politica damboviteana.
    Astfel de portrete si paralele pot fi o introducere rafinata in lumea valorilor si oamenilor care au contat cu adevarat in sensul binelui general.

    Respect mare!

  15. Mi-a placut articolul. De altfel mi-au placut cartile scrise de dl. Lucian Boia şi le citesc cu zâmbetul pe buze. Din păcate educaţia acestui popor a început cam acum două generaţii. La mijlocul secolului trecut, in 1950 60% din populaţia tării era analfabetă. Suntem ţara care în anii 50 am avut un ministru al educației cu 4 clase primare. Şi nu era singurul ministru. Acceptăm cu uşurinţă oameni incompetenţi, impostori şi needucaţi în funcţii înalte de stat. Acum, de exemplu, avem un ministru al comunicaţiilor care a terminat, la 30 de ani, facultatea în 2011. Adică are 5 ani vechime de când a terminat o facultate şi conduce un minister. Ce să mai vorbim de alţi colegi de ai lui care au terminat pe la 30-35 de ani niste facultăţi particulare gen Spiru Haret. Şi conduc Ministerul Transporturilor şi Ministerul de Interne. Facem haz de necaz. Un om cinstit, care nu face parte din nicio rețea mafiotă, adică de securitate sau SRI, din ţara asta nu are nicio şansa să deţină o funcţie nicăieri. Un exemplu este concursul pentru directori şi directori adjuncţi din învățământul preuniversitar. Chiar dacă NU au reuşit să obţină punctajul minim, chiar dacă NU au fost votaţi de Consiliul Profesoral, Inspectoratele i-au repus în funcţie spre SFIDAREA colegilor profesori din cancelarie şi a unei societăţi siderate de acestă decizie. Ba au mai si avut justificări de genul: că concursul nu a fost relevant!. Dar ce este de fapt relevant? Faptul că aparţii la una din reţele?. Oprea este unul din sutele de exemple NEOBRĂZATE care şi-au închipuit că sunt mai mult decât niște impostori neruşinaţi, incompetenţi şi needucaţi.

  16. Sa fim noi sanatosi! De Gaulle a fost dezavuat la el acasa din timpul vietii si acum nu mai este pomenit decat pe la seminare ultraspecializate de istorie. Hai sa nu il romantizam. A colaborat la multe minciuni si minciunele ca sa machieze obrazul manjit al Frantei dupa WW2. A fost un militar curajos, si-a iubit tara, dar era superorgolios si nationalist. A dat gres cu Algeria si cu NATO rau de tot. Nu e neaparat un reper pentru noi azi.
    E tare ma intreb cum ar arata comparatia nu intre Oprea si De Gaulle, ci intre Fillon sau Chirac si De Gaulle.
    Cer scuze sufletelor sensibile!

    • Cred ca sunteti cam nedrept sau chiar rautacious cu de Gaule. Generalul a incheiat razboiul din Algeria ceea ce n-a fost usor si asta l-a facut nepolpular in franta. Jean Marie Le Pen este unul din acei peste un milion de pied noirs reveniti in Franta care l-au urat pe viata pentru asta.
      A fost nepopular mai ales in UK si US, Churchill nu-l putea suferi, iar Roosevelt il ura visceral, ambii pentru ca nu voiau sa aiba Franta ca partener la tratativele de dupa razboi si ravneau la impartirea imperiului colonial francez.
      Roosevelt nu dadea doi bani nici pe Churchill si intr-o conversatie dintre cei doi chiar i-a spus ca acesta ar trebuie sa se gudure precum catelusul sau.
      De Gaule a fost alaturi de americani atunchi cand trebuia, in special in timpul crizei cubaneze.
      Un ministru francez de exteren s-a intors de la Washington si l-a informat pe de Gaule ca fara arma nucleara Franta nu reprezenta nimic. A spus, ceva de felul: acolo se negociaza precum gangsterii, cu revolverul pe masa. De Gaule a inteles si Franta si-a construit arma nucleara si i-a ajutat si pe israelienii s-o faca.
      De Gaule a avut a fost printre singurii care a intuit ca UK nu trebuie lasata sa intre in EU, pentru ca vin doar ca un cal troian. Din pacate urmasii sai nu i-au urmat politica si s-au inselat.
      Tot de Gaule a fost artizanul apropierii fata de Germania de W, o politica care a readus Germania intre marile puteri ale lumii.
      N-a fost un tip razbunator, i-a cumutat pedeapsa capitala lui Petain.
      Dupa mai 80 de Gaule a organizat un referendum si, decent, s-a retras la Colombiers. O personalitate neegalata in ultimii 50 ani. Inaintea lui, in ultimii 75 doar Gandhi a fost un o mare personalitate si un mare caracter.

      • „A fost nepopular mai ales in UK si US, Churchill nu-l putea suferi, iar Roosevelt il ura visceral, ambii pentru ca nu voiau sa aiba Franta ca partener la tratativele de dupa razboi si ravneau la impartirea imperiului colonial francez.”
        Exagerat pina la dezinformare.
        SUA si UK nu il acceptatu sub titulatura de conducatorul Frantei, caci nu o obtinuse prin alegeri; esential, monser, intr-o democratie. De aici idiosincrazia generalului fata de SUA si UK.

        „A pus capat razboiului din Algeria” pentru ca se prefigura ceva ca in Vietnam.
        Istoria reala difera de legende.

        • Politica este arta posibilului, erau destui in Franta care voiau sa mentina Algeria. De Gaule a avut vurajul sa renunte. Daca Churchill nu pierdea alegerile in 1945 in India ar fi avut loc in razboi mult mai crunt. Cititi-i declaratiile despre India.

          Dupa explicatia dvs Roosevelt ar fi trebuit sa nu-l suporte pe Stalin pentru ca nu era ales democratic. Si totusi in misivele catre Churchil acesta ers numit uncle Josef. E drept ca de Gaule nu avea sute de divizii, dar nici nu omorase milioane de oameni.

          • e, hai, ca nici DG nu a fost marele opozant al comunistilor. Au inflorit foarte bine pe vremea lui si au stapanit universitatile, politica si o parte din Biserica.A mers inainte cu mitul rezistentei franceze impotriva nemtilor si l-a expandat. I-a fost frica de arhive, ca aratau cateva lucruri foarte incomode.
            Dupa WW2, Frata a avut o zona din Germania si judecatori la Nurenberg,(desi ar fi trebuit sa se judece intai pe ei si pe urma pe nemti) asa ca francezii nu au fost deloc oropsiti.
            Nu DG singur a facut apropierea de Germania, ci mai ales Robert Schuman si Jean Monet, uitatii fondatori ai UE.Planul lui Monet servea perfect interesele Frantei, nu era un gest de generozitate gratuita.
            Criza cubaneza afecta tot Vestul, deci DG nu a facut vreo concesie speciala. Dupa aceea (si inainte) DG nu a fost loial cu NATO si asta au spus-o toti membri NATO, nu doar USA si englezii (problema nu e legata de persoanele lui Churchill si Roosevelt).

        • A propos de dezinformare, va datoram un raspuns.
          Roosevelt spunea despre viitorul conducator la Frantei: oricine in afara de de Gaule. Pe de gaule il considera „a nut”, „a dangerous man”, etc. Nu cred ca aceste afirmatie are vreo legatura cu faptul ca de Gaule nu era ales democratic pur si simplu Rosslevel nu-l suporta inca din 1940, dar si mai traziu, desi se intalnisera doar o data in Africa de N.
          Cat despre justificarea dvs ca de Gaule nu era ales democratic, cum era sa fie ales in Franta sub ocupatie germana? Roosevelt il prefera pe Giraud sau chiar pe Darlan (ultimul memebru al guvernului Petain). Nici unul nu era ales de nimeni.
          In fapt Roosevelt intentiona sa instaureze un Franta un regim de ocupatei militara sub tutela unui general american. A fost impiedecat de britanici, in special de Eden, singurul prieten pe care de Gaule l-a avut in tabara aliata (mai traziu de Gaule il va urma pe Eden in incercarea de a reocupa Suezul, blocata de USA).
          Mi mult decat atat intr-o intalnire cu Eden in 1943 Roosevelt a propus divizarea Frantei in mai multe state!
          Si acum despre politica fata de coloniile franceze. USA au sprijint inca din timpul razboiului liderii arabii care incercau sa stabileasca un stat independent in Maroc. In Noua Caledonie generalul Patch a incercat sa slabeasca autoritatea administratiei franceze (gauliste) agitandu-i pe localnici si de Gaule a perceput asta ca o tentativa de filipinizare a zonei. In Indochina atat britanicii cat si americanii au refuzat sa ajute fortele franceze urmarie de japonezi.
          Istoria nu se invata doar vizionand History Channel.

  17. Un articol cu o satira fina,excelent!
    Poate trebuia „punctat” si inceputul ,ca si servant al LUCEAFARULUI HUILEI,zic!!!!!

  18. excelent si spumos;
    dar, pe continut,- asa cum unii/cativa/multi propun/pretind ca despre psd ar trebui sa se exprime si membrii sinceri sau macar cinstiti ai partidului, tot asa asi astepta ca despre generalii oprea (pt ca mai sunt si cu 3 stele si cu 2 stele s a m d , ba chiar si , numai, colonei) sa se exprime militarii de cariera, cei care nu l-au avansat; – fie chiar numai dupa ce au iesit la pensie
    (ar trebui sa mai fie cativa, pt ca in armate se iese devreme la pensie)

  19. … si NU numai!
    Frapant e faptul ca asemenea fanfaroni – care in fapt parodiaza mai mult mimand sentimente nobile si interese nationale, doar pentru a parveni si a se capatui, ei si tot neamul lor si numai al LOR! -, au PRIZA la public si la votanti. Cand ei nu faca altceva decat sa saboteze tot ce numim noi stat civilizat european, civilizatia moderna occidentala cu ale sale valori UNIVERSALE.

  20. Fiecare idee din acest articol este o racheta devastatoare asupra imposturii din Romania. Multumesc Domnule Profesor, ne-ati razbunat!

  21. Excelent articol, tot respectul D-le Boia ! V-as sugera -cu permisiunea d-voastra- sa faceti o paralela pe aceiasi tema intre Olguta Vasilescu – Tramvai si Nicolae Titulesu . Acolo la tribuna ONU unde a stralucit Nicolae Titulescu ,a ajuns sa ne reprezinte una ca Olguta .Ce caricatura !!!!!

  22. un pic fortat titlul parafrazandu l pe plutarh cu ale lui vieti paralele
    acolo erau comparati paralel un mare grec cu un mare roman fiecare cu calitatile si defectele sale
    aici e o caricatura romaneasca cu o personalitate ca anvergura de genul celor din cartea lui Plutarh

  23. domnule Lucian Boia, v-am citit mute carti din cele ce le-ati scris, va respect mult de tot, dar cred ca faceti o mare eroare sa faceti o comparatie, sau un paralelism intre Charles de Gaulle şi Gabriel Oprea (!!!!); in rest cu tot respectul si cu toata stima, va urez: toate cele bune!!!

  24. Gabi Oprea l-a depasit intr-adevar pe Marele Charles dar destinul i-a taiat aripile inainte de a fi reusit sa il egaleze pe Feldmaresalul dr. Al Hadji Idi Amin Dada etc etc…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Lucian Boia
Lucian Boia
Istoric, nascut in 1944 in Bucuresti. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat prin lucrări teoretice privitoare la istorie şi la imaginar şi prin investigarea consecventă a unei largi game de mitologii (de la viaţa extraterestră şi sfârşitul lumii până la comunism, naţionalism şi democraţie). A adus, de asemenea, noi interpretări privitoare la istoria Occidentului, a Franţei şi a Germaniei.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro