joi, martie 28, 2024

Visele revoluționare ruse: Utopie, teroare, cataclism social

Pe măsură ce ne apropiem de cea de-a o suta aniversare a fatidicului an 1917, ne putem aștepta la o avalanșă de cărți despre revoluțiile ruse, bolșevism, Lenin, Troțki, Stalin, etc. Acest lucru este perfect normal. Secolul al XX-lea a fost, într-o mare măsură, secolul lui Lenin. Tocmai Lenin a fost cel care a inventat partidul de avangardă ca vehicul pentru urmărirea scopurilor supreme ale ingineriei sociale. El a dorit purificarea umanității de „vermina” burgheză. A fost neo-machiavelicul și neo-iacobinul desăvârșit, un marxist îmbibat de amintirile sângeroase ale radicalismului revoluționar rus. Istoricul Orlando Figes este cât se poate de calificat să scrie o analiză comprehensivă și bogată a unui întreg secol al viselor revoluționare ruse.

Există puțini alți istorici la fel de informați cu privire la tradițiile culturale ruse și, nu mai puțin important, cu privire la rolul terorii în dinamicile experimentului bolșevic. În această carte relativ scurtă, Figes reușește să redea în mod extraordinar o sinteză captivantă a istoriei politice, sociale și intelectuale. Cititorii interesați de cum anume a ajuns la putere această sectă mesianică a bolșevicilor și cum a înființat primul partid-stat totalitar, vor găsi această carte extrem de utilă. Figes scrie cu eleganță, evită orice fel de jargon plictisitor și ține cititorul într-o permanentă stare de curiozitate cu privire la această teribilă poveste a iluziilor, deziluziilor, masacrelor, persecuțiilor, ambițiilor milenariste, holocaustului social, rutinizării, dezvrăjirii și prăbușirii finale.

În mod fundamental, cartea lui Figes este despre un grup de indivizi iluminați, mânați de convingerea fermă că Istoria le-a conferit glorioasa misiune a emancipării omenirii de sub povara umilinței, exploatării și inegalității. Cu toate acestea, revoluționarii lui Lenin au fost doar una din falangele vrăjite implicate în turbulența revoluționară a Rusiei țariste. Menșevicii, spre exemplu, au fost mai puțin înnebuniți de viziunile apocaliptice și au propus o versiune evoluționistă de socialism, apropiată de social-democrația de tip occidental. Totuși, tocmai din pricina strategiilor lor moderate, ei au ratat șansa de a electriza masele în modul în care au făcut-o Lenin, Troțki și camarazii lor. Programul lor era temperat, al lui Lenin era furtunos.

Figes scrie superb despre rolul crucial al lui Lenin în crearea partidului revoluționar și promovarea, adesea în contra celor mai apropiați colaboratori ai săi, a cataclismului revoluționar. În acest tablou, Lenin apare neclintit și încăpățânat, foarte asemănător unui personaj din memorabilul roman „Demonii” al lui Dostoievski. Nicio surpriză că Lenin îl ura pe Dostoievski. După moartea lui Lenin, lupta pentru mantia sa a luat forme cumplit de brutale. Relativ obscurul Stalin a câștigat împotriva unui Troțki flamboiant în primul și-n primul rând pentru că reușise să controleze cadrele. Egocentric și arogant, Troțki nu a reușit niciodată să creeze o bază de masă printre membrii de rând ai partidului. Retorica lui revoluționară le suna acestora supărător de bombastică. Ursuzul Stalin reprezenta echilibrul birocratic și oferea perspectivele unei mobilități sociale rapide.

Cea mai importantă trăsătură a sistemului leninist, o arată foarte corect Figes în acord cu o întreagă linie sovietologică ce-i conține pe Richard Pipes, Leonard Shapiro, Robert C. Tucker și Adam Ulam, era disprețul pentru lege. În fapt, cineva ar putea spune că justiția socialistă era un oximoron. Figes citează un veteran lider bolșevic, Anastas Mikoian, care, în ultimii săi ani, a admis că Uniunea Sovietică fusese creată și condusă de un grup de gangsteri (incluzându-se aici și pe sine). Acest lucru ar putea suna dur pentru anumiți istorici revizioniști, dar este realitatea faptică. În orice caz, este important de subliniat, și Figes o face cu măiestrie, că aceștia nu erau huligani ordinari, ci gangsteri mânați ideologic. Ideologia a fost coloana vertebrală a sistemului leninist, cel pe care istoricul Martin Malia l-a descris cu precizie ca partocrație ideocratică.

Un personaj major în narațiunea lui Figes este Nikita Hrușciov, succesorul lui Stalin și demolatorul mitului generalissimului. Hrușciovismul a simbolizat tentativa disperată a elitei conducătoare, nomenclatura comunistă, de a salva proiectul leninist de la presupusa degenerescență stalinistă. Fără a îmbrățișa condamnarea lui Troțki la adresa stalinismului, Hrușciov a simțit că era ceva putred în personalizarea excesivă a puterii. A decis să atace statutul iconic al lui Stalin (ceea ce el a numit, reluind o sintagmă a lui Karl Marx, cultul personalității) prin reanimarea moștenirilor trădate ale lui Lenin. Esența hrușciovismului a fost sintetizată în sloganul: „Înapoi la Lenin”. Al XX-lea congres al PCUS a reprezentat cel mai glorios moment al lui Hrușciov. „Raportul Secret”, cu toate inconsecvențele și tăcerile aferente, a fost un eveniment cutremurător în interiorul mișcării comuniste mondiale. Figes discută pe larg impactul revelațiilor lui Hrușciov în cadrul Blocului Sovietic. Se impune o rectificare: „Raportul Secret” nu a fost publicat în mod oficial în Polonia (așa cum spune Figes) sau în orice altă țară est-europeană. Acest text dinamitard a ajuns în Occident, via Polonia, în mod clandestin, și nu oficial! Apoi, mai departe, via Israel, spre Statele Unite, unde a fost supus unei minutioase verificari a autenticitatii sale. A urmat publicarea pe prima pagina a cotidianului „New York Times”, difuzarea sa de catre posturile de radio vestice, in primul rand „Europa Libera” si „Libertatea”.

Orlando Figes este cel mai provocator la sfârșitul pătrunzătoarei sale cărți. Pentru el, URSS nu a fost condamnată la dispariție ca urmare a unei crize economice și sociale. Niciun colaps nu a fost în mod structural predestinat. Originile auto-distrugerii, spune el, au fost schimbările intelectuale introduse de Mihail Gorbaciov și susținătorii reformiști ai acestuia. Cu alte cuvinte, revoluția intelectuală a fost cea care a generat o criză care, la sfârșit, a dus la o completă prăbușire sistemică. În acest punct, Figes se apropie în interpretarea sa de discuția propusă de filosoful polonez Leszek Kołakowski cu privire la decăderea ideologică a regimurilor de tip sovietic.

Mihail Gorbaciov, așa cum spune Figes, a fost un copil al hrușciovismului, dar, pe măsură ce politicile sale de deschidere (glasnost) au avansat, el s-a apropiat de înțelegerea provocării fundamentale: cum să creezi domnia legii în cadrul unui sistem bazat pe lipsa legalității? Cu cât au încercat mai mult să rezolve această contradicție insurmontabilă, o reala cuadratură a cercului, cu atât Gorbaciov și consilierul său cel mai apropiat, Aleksandr Iakovlev, s-au îndepărtat mai mult de bolșevism. În final, întreg edificiul s-a năruit și a lăsat în urma sa moștenirea unei vinovății neprocesate și a unor speranțe democratice neimplinite, poate donchişotești.

Orlando Figes, „Revolutionary Russia, 1891-1991. A History”. New York: Metropolitan Books, Henry Holt and Company, 2014, 324 pp.

Articol transmis la Radio Europa Libera si publicat pe site-ul:

http://www.europalibera.org/content/blog/25475397.html

Recomandari:

https://www.contributors.ro/cultura/recomandare-de-lectura-speranta-dragoste-si-supravietuire-in-gulag/

http://www.lapunkt.ro/2013/08/05/anatomia-nihilismului-despre-dostoievski-si-lenin/

Distribuie acest articol

29 COMENTARII

  1. „sperante donchişotești”? Hmm, nu vreau sa incerc a-l pronunta cu voce tare. Altfel grozava recenzie, am sa cumpar cartea.

  2. Un veac izvorât dintr-un crater vulcanic. În fine, al XXI-lea abia a început, sper să nu fi fost o pronunțare prematură. Bunica mea era născută în 1894 și nu a „ratat” nimic din ce a fost „esențial” ca traumatism al epocii. A rămas însă până la capăt un om integru.Cred că acestei tipologii ar trebui să-i aducem un „prinos”- am ezitat puțin, termenul fiind uzat până la repulsie, în vremuri nu foarte îndepărtate. Acestui tip de om, de la noi și de pretutindeni, inclusiv Rusia. Cât și acelor ruși care și-au sacrificat viață sau soartă împotriva sistemului și nu propunând soluții genocidare. Mașini de tocat destine, alimentate cu sânge și sârmă ghimpată.
    Dar bolșevism acum în România ? Este domnul Ponta un bolșevic ? Se potrivește cineva din conducerea PSD cu tipologia celui care a făcut 4 ani de război civil rus sau a participat în Brigăzile Internaționale după care cu „puțin noroc” a făcut doar 15 ani de Gulag ? Și la ieșire tot să mai creadă în sistem, în conducătorii lui, în mașina care i-a ferfenițit viața, familia, prietenii? Dacă este, să fie expus ca un fenomen, ca o atracție pentru curioșii fără carte și fără dinți. Domnul Ponta care se declară guevarist ? Nici măcar castrist, băgați de seamă, sare direct în extremă. Guevarist de Curtea Arsă. Tinerii în jeans, din generația flower power, care cu un joint în colțul gurii înfierau la grămadă : He is a „fashist”. And he is a „fashist”. They are all „fashists”. Sau aceeași generație pe bulevardul Saint-Germain, sorbind o cafeluță, răfuindu-se cu țigara Gauloise și arătând cu degetul: Facho !
    Măcar acești oameni s-au cumințit. Nu trag nădejdi să-l văd pe Mazăre îmbrăcat decent și nici renunțând măcar o dată la reconstituirea alegerii regelui nebunilor, cu cortegiu de iele nubile și aliotman de asistați.
    Să rămâie adevărații bolșevici care pe unde i-a prins sfârșitul. Încă ne mai luptăm cu ce ne-au lăsat. Dar bolșevism acum în România ? Doar Hoțky, Lenevin și Stambin, atâta tot.

    • Raspuns d-lui Andrei A.
      „Dar bolșevism acum în România ? Este domnul Ponta un bolșevic ?”
      Da, in masura in care „Uniunea Sovietică fusese creată și condusă de un grup de gangsteri ” si in care PSD-ul este „un grup infractional organizat”. Macar niste apropieri periculoase tot sunt.

      • Cred că ar trebui să facem totuși niște precizări : Lenin, Troțki, pot fi caracterizați drept gangsteri politici, dar nu economici- nu au fost oameni mânați de dorința de înavuțire- e vorba de alte resorturi. Che face parte din aceeași categorie. În ce-l privește pe Djugașvili, el este prin dimensiunea crimelor mai greu de plasat într-o categorie. E un Moloch, un Baal al asasinatului, „Stăpânul Muștelor”. De altfel, una din explicațiile lingvistice pe care le-am văzut este că Belzebut s-ar trage din ebraicul baal zvuvim, adică stăpânul muștelor. Un mare gangster economic și nu numai politic a fost Goering, dacă este să ne referim la cei din „tabăra cealaltă”. Dacă este să luăm exemple de la noi, comunismul și nazional-kommunismus crează un fond de mizerie generală în care orice mărgea de sticlă colorată stimulează „meritocrația”. „Munceai” o viață, mâncai rahat și cu puțin noroc te alegeai cu o vilă, mașină la scară și alte beneficii (inclusiv televizor color). Pentru cineva din Occident calea e ceva mai simplă și puțin nocivă :). Dar în comunism ai o ipocrizie care împiedică satisfacerea acestor impulsuri, fiind obligat să păstrezi niște aparențe. Nici un mare aparatcik sovietic din 1918 până în 1991 nu a avut stilul de viață tipic oligarhilor de azi- după cum nici un secretar de partid regional sau județean nu s-a bucurat de „libertatea de mișcare” actuală, e drept „stânjenită” de DNA. Regretul meu este că nu există legislație (probabil din cauza necesității sincronizării cu sistemul juridic UE) pentru confiscarea averilor.
        În comunism, chiar și ajuns mare demnitar, nimic nu este al tău- totul e al sultanului (în expresie agreată, „popor”). Ai mâncat ce ai mâncat cum spuneam, dimineața te așteaptă Mercedesul la scară și apoi în 1979 vine sultanul și-ți spune că de acum înainte vei avea o Dacia, fie ea și neagră și „bibilită” la Pitești. Sigur că ești trist, nu ? Similitudini se pot vedea și în Rusia actuală, cu cazul Hodorkovski- l-ai mâniat pe sultan și ți-a adus aminte că tot ce ai este „prin bunăvoință”, chiar dacă o bună parte din ce ai dobândit nu este furt.
        „Grup infracționar organizat” este ceva vechi de când lumea, nu deține Rusia sau estul Europei patentul asupra invenției. Ca să mă fac avocatul Satanei, și distribuirea „instrumentelor financiare sofisticate”, garantate de ipoteci dubioase, este un exemplu. Dar ca să revenim la noi și la anumite tradiții, putem să luăm perioada fanariotă- aveți un exemplu cvasi-perfect unde domnul, boierii și o parte din cler, acționează ca o clică sincronizată.

        • Belzebut vine din ebraicul biblic ba`al zevuv, imparatul mustelor.
          Unii spun ca e vorba de o deformare intentionata, si numele original ar fi fost ba`al zevul – stapanul palatului (adica al Cerurilor).
          In aceeasi masura, Isabela vine din Izevel – tara de gunoi. Aici e clar ca e vorba de o deformare intentionata, iar numele fenician original trebuie sa fi insemnat femeie de palat (adica printesa).
          Actualul cuvant romanesc ut(s)upan vine din ebraicul hutzpan – obraznic.

  3. Gorbaciov a fost asemenea ucenicului vrajitor din balada lui Goethe, un reformator a carui reforma i-a scapat din mina si a depasit scopul initial (daca nu cumva l-a deviat total).

  4. 1.Impotriva comunismului se lupta cu…codul penal.Tutea dixit
    2.Totusi, desi ma doare articolul d-lui Liiceanu despre actuala umanitate ca si un amestec de triburi de sobolani(guzgani ”rozalii”?),as vrea din cand in cand ca oamenii ”normali” sa crape capul acestor ”iluminati”,poate descoperim ceva ce nu apartine totusi speciei umane. Nu putem sa lasam umanitatea / ”populimea” chiar asa la cheremul unor dezaxati , psihopati, antisociali etc.
    3.Domnule Tismaneanu , chiar daca psihopatii idealisti de dreapta sau de stanga sunt poate fascinanti, poate n-ar trebui sa-i mai bagam in seama asa de mult! S-au scris biblioteci intregi despre „opera” lor, finalitatea acestor scrieri ar trebui sa fie un soi de reality-show gen hai cu noi in 1942 (la alegere-Auschwitz, Stalingrad), sau ”O zi din viata lui Ion Iliescu la coada la lapte”, sau ”recreerea” unui proces stalinist intr-un holospatiu al viitorului .Obligatoriu ptr. toti traitorii de fata si viitori!

  5. De ce nu lasati sa treaca toate comentariile in legatura cu subiectul ? Am spus ieri ca Lenin a avut o influienta imensa in secolul XX si ca intradevar l-a dominat. Ca argument am scris ca dupa aproape 30 de ani de la moartea sa, dupa toata perioada stalinista si dupa razbi cand Stalin a fost considerat salvatorul URSS, totusi cei care credeau in Stalin nu-si numeau copiii Iosiv (Iosif), ci Vladimir. L-am dat ca exemplu pe Putin care cred ca e nascut chiar in anul mortii lui Stalin. Daca si pe autorul articolului il cheama tot Vladimir cred ca este o simpla coincidenta. Sunt multi pe care ii cheama Vladimir in Romania si nu au legatura cu Lenin.

    • Eu am fost numit dupa Stalin, si cand i-am spus asta rabinului, parca i-as fi dat cu bata in cap.
      Dupa ce si-a revenit, mi-a spus, bine, tu gandeste-te la Iosif cel din Biblie.
      Fratele meu a fost numit Vladimir, cu aceleasi rezultate dezastruoase.
      Vladimir nu e nume romanesc, si nu am nici o indoiala ca domnul Tismaneanu a fost numit dupa Lenin. In cazul sau, ca si al meu, si al fratelui meu, e vorba de ceea ce domnul Tismaneanu numeste, cu un cuvant stralucit, dezvrajire.
      Imi amintesc cand mama mea, activista de partid, trebuia sa le conferentieze taranilor despre conflictul ruso-chinez, si despre articolele publicate in Hontzi si Jeminjibao. Dar taranii nu voiau sa stie de asa ceva, si pronuntau Hotii si Jimbolia.

      • 1) care din dialectele chineze le cunostea mama Dvs. cind facea referire la cele citite in acele ziare ? Sau nu le citea la sursa ? Inseamna ca era un fel de hearsay…

        2) Scrieti ca : ” .. nu am nici o indoiala ca domnul Tismaneanu a fost numit dupa Lenin.”

        Dar de ce sa nu lasati loc indoielii , sa considerati si alte optiuni , mai la indemana ? Poate a fost numit in memoria marelui luptator pentru libertatea romanilor in tara lor– Tudor Vladimirescu (de la Vladimiri ) . La fel precum numele de familie poate evoca puritatea si traditiile romanesti multiseculare sugerate de Manastirea Tismana .

        • Nu voi intra in detalii, dar va asigur ca prenumele meu nu a fost ales pentru a-l omagia pe Lenin. Nu erau foarte multi Vladimiri in cercurile ilegaliste si/sau nomenkluriste. Erau la moda numele rusesti, in genere. De ilda, Alexei Florescu era fiul Mihail (fost Iancu Iacobi) si al sotiei sale, Nelly, originara din Franta. Generalul de interne Aurel Stancu, fost voluntar in Spania, venit in tara cu una din divizii (TV sau HCC), a avut un baiat cu numele Alexei. Diminutivul era Aliosa. Lui Alexei Florescu, prietenii i spuneau Alica.

          Ceva despre prenumele Vladimir: un cunoscut arheolog, cu simpatii legionare stiute, se numea Vladimir Dumitrescu. Un cunoscut critic literar din interbelic (dar si din anii 60 si 70), a semnat Vladimir Streinu. Un mare pictor roman contemporan, nascut in 1936, se numeste Vladimir Zamfirescu. Daca nu ma insel, in acte, istoricul Vlad Georgescu era tot Vladimir (daca ma insel, imi cer scuze). In anii 50, a facut cariera in aparatul CC al PMR un activist numit Vladimir Gheorghiu. A ajuns chiar secretar cu cadrele, in competitie cu Nicolae Ceausescu. Era protejatul lui Constantin Parvulescu, dar il simpatiza si Dej. I s-au gasit ceva pete in dosar, a zburat din functie. In mod cert, din nou, nu-l chema Vladimir in cinstea lui Lenin. Cum spuneam se purtau numele rusesti: Paul Niculescu-Mizil si-a numit unul din baieti Serghei (foarte prezent in varii show-uri de televiziune). Lideri comunisti de prim rand cu baieti numiti Vladimir nu cunosc decat doi trei in Europa de Est: Ana Pauker, Mihaly Farkas si Todor Jivkov. Tatal scriitorului si publicistului Cristian Teodorescu sd-a numit Vladimr Theodorescu. Iata un fragment dintr-un articol al lui CT:

          Ştiam că Mircea Carp făcuse Liceul Mănăstirea Dealu. Şi i-am spus că tatăl meu, Vladimir Theodorescu, absolvise acelaşi liceu. „Tu vrei să spui că eşti băiatul lui Theodorescu? Dar de ce te cheamă pe tine Teodorescu?” Habar n-aveam. „Dar pe cutare îl ştii?” Nu-l ştiam. „Dar tu ştii măcar ce-a făcut tatăl tău?” Asta îmi povestise tata, că luase toate actele Tunţului din Politehnică şi că fugise cu ele, umblînd şi pe acoperişuri, împreună cu un alt tînăr ţărănist. Tata, îmi spunea, avusese şi un pistol Parabelum, cu glonţ pe ţeavă. Cînd mi-a povestit asta, nu l-am crezut. Peste cîteva luni aud la Europa Liberă naraţiunea cuiva care spunea cum au scăpat de comunişti studenţii ţărănişti de la Politehnică. Documentele Tunţului, zice martorul, au fost luate de inginerul Vladimir Theodorescu, Dumnezeu să-l ierte. Eu trebuia să-l păzesc, dar avea şi el un pistol, parcă un Parabelum, şi ştia să-l folosească, fiindcă făcuse Mănăstirea Dealu.

          http://www.romlit.ro/mircea_carp_mars_din_masina

          Tismana: chiar ieri am primit de la un amic ucrainian o punga din localitatea Tismenicina (cu numele scris pe ea). E de presupus ca aceasta este orginea numelui originar al tatalui meu, Tisminetki. Este de fapt un toponim slav, probabil ca asa a ajuns si in Oltenia.

          • In legatura cu toponimia Manastirii TISMANA (si a satului vecin aflat la 5 Km.) gresiti. Toponimul
            provine de la ” loc fortificat de ziduri ” – este opinia unanima a lingvistilor. Au fost sugestii ca ar fi originat de la arborele „tuia” dar nu au avut sustinere documentara.

            O parte din cei mentionati au fost decorati in 1971 la semicentenar. Dar tot in 1971 , cind s-au aniversat 150 de ani de la miscarea lui Tudor , aici s-a pus o placa memoriala, care leaga numele lui Tudor de la VLADIMIR (i) de Tismana. Pt. ca aici au fost antrenate cateva din grupurile sale de lupta. Pentru mine, care am batut lumea asta in sus si in jos , Tismana este cel mai frumos si pur loc vazut vreodata , de o feerie unica , un adevarat colt de rai.

  6. Fabulos.

    Ar fi interesant de vazut care este mediul propice pentru aparitia unor indivizi precum Lenin, Troțky, Stalin si daca nu cumva ne aflam din nou intr-un asemenea mediu. Care este riscul de a da putere absoluta unor oameni care cred ca au o misiune ce depaseste nivelul muritorului de rand. Riscul este mare pentru ca mijloacele de control al populatiei au devenit mult mai puternice.

  7. „Castelul din pădure” de Norman Mailer este de departe cea mai bine scrisă carte despre personalitățile care au însângerat veacul trecut și au pus amprenta definitiv pe viitorul omenirii. Chiar dacă e ficțiune, așa trebuie scris…pentru a nu se uita și mai ales a nu se repeta istoria. Ideologiile nu trebuie scoase în față. Utopia lor nu face nimic fără personalitățile monstruos dominate apucături …diavolești…Toate ideologiile au creat monștri politici, ori sunt pe cale să-i producă…dar dacă studiezi mai atent găsești diavolul care le-a luat ca mantie…

  8. E interesant de urmărit cum va evolua doctrinar Stînga acestui veac. Va rămîne fidelă paradigmei revoluționare sau își va reconsidera presupozițiile, ticurile, retorica și agenda socială? Žižek, cel puțin, pare să repudieze duhul și imageria Stîngii mesianiste:

    „Perhaps, therein resides the lesson of the terrifying experiences of the XXth century Left, the experience which compels us to return from Marx back to Hegel, i.e., from the Marxist revolutionary eschatology back to Hegel’s tragic vision of a history which forever remains radically open since the historical process always redirects our activity into an unexpected direction. Perhaps, the Left should learn to assume fully the basic “alienation” of the historical process: we cannot control the consequences of our acts – not because we are just puppets in the hands of some secret Master or Fate which pulls the strings, but for precisely the opposite reason: there is no big Other, no agent of total accountancy who or which can take into account the consequences of our own acts. This acceptance of “alienation” in no way entails a cynical distance; it implies a fully engaged position aware of the risks involved: there is no higher historical Necessity whose instruments we are and which guarantees the final outcome of our interventions. From this standpoint, our despair at the present deadlock appears in a new light: we have to renounce the very eschatological scheme which underlies our despair: there will never be a Left magically transforming confused revolts and protests into one big consistent Project of Salvation, all we have is our activity open to all the risks of an open contingent history.”

    • Cred că „experimentul” Viena Roșie, din anii ’20 este remarcabil măcar prin faptul că nu a fost sângeros… El a fost posibil nu doar din pricina ideologiei cât mai ales prin prăbușirea sistemului imperial austriac. E vorba între altele de un „experiment” de supraviețuire economică și socială la scara unei metropole devenită și mai populată prin „regruparea” fostului funcționariat și austriecilor în general, din ruinele defunctei împărății. Viena Roșie contrastează puternic cu hinterlandul ultra-catolic și ultra-conservator. S-ar părea că la noi este invers, unde „oazele” de „dreapta” sînt concentrate urban în vreme ce „stânga” e majoritar rurală, localizată mai ales în anumite zone geografice. În fine, stânga, dreapta, poate încă au la noi o definiție mai vagă. Iliescu o Muerte !

        • Cred că este un amestec de convingeri personale ale premierului și de electoralism- simte că prinde, că „rumânul” (și nu e singurul popor) are un ochi pineal xenofob, care nu trebuie lăsat cu nici un preț să închidă definitiv pleoapă pe pleoapă. La Șova însă am văzut,-probabil o măsură a educației primate și a „culturii”- că fontanelele antisemite încă nu erau închise pe deplin. Dacă bagi degetul acolo, simți pulsând inima colectivă a galeriilor de fotbal.
          Îmi adduce aminte de bancul cu evreul care dorea să emigreze din URSS și este chemat la comisia de partid :
          – De ce vrei să emigrezi, tovarășe ?
          – Păi, mi-este teamă că într-o bună zi comunismul se va prăbuși și atunci toți vor da vina pe evrei.
          – Tovarășe, stai liniștit, acest lucru nu se va întâmpla niciodată !
          – Acesta ar fi al doilea motiv.

    • Zizek are dreptate, insa tot el ar trebui sa stie ca masele nu pot fi mobilizate cu astfel de povesti, ci cu mesianism din-ala, de la mama lui. Sau cu teroare. Sa luam un exemplu, Rusia Sovietica de dupa Razboiul Civil: in momentul in care a devenit clar pentru mai toti ca nu vor asista la instaurarea comunismului mondial in urmatorii ani, avantul revolutionar era intretinut doar la nivel de pionieri, mai sus deja era nevoie de teroare pentru a-i face pe oameni sa mearga inainte fara un rezultat tangibil, un scop clar. Din punctul asta de vedere, investirea populara sovietica in razboiul cu Germania a fost, probabil, dincolo de alte conditionari exterioare, una reala: aparea in sfarsit, dupa mult timp, un scop precis pentru lupta dupa atata propaganda desarta si realitate dezamagitoare.
      Nu cred ca poti mobiliza o masa fara mesianism. Eu, unul, imi e greu sa mi-o imaginez. Si fara masa mobilizata nu vad cum poti avea socialism.
      Merita insa discutia daca putem avea o stanga care sa conteze si care sa nu fie si socialista in sensul clasic al cuvantului. Si nu ma gandesc la „stanga” lui VV Ponta, desigur, sau a lui Tony Blair.

  9. Intrebare la Radio Erevan:
    – De ce sunt romanii slabi de constitutie?
    – Pentru ca pe ultimele le-au facut ilegalistii!

  10. Interesanta recenzie.
    Care este parerea dvs despre credibilitatea profesionala a lui Orlando Figes (ma refer la povestea comentariilor lasate pe Amazon la cartile altor istorici) ?

  11. Stimate Domnule Tismaneanu,

    Primesc din nou de la Dv., concis, date despre aparitia si dezvoltarea sectelor mesianice.
    Cateva observatii, si va rog sa ma corectati daca gresesc.
    Stalin a manipulat bine moartea lui Lenin (care nu mai era bun de nimic si ar fi murit oricum), asasinandu-l tocmai cand Trotski lipsea din Moscova, pentru a putea apare ca „succesor”.
    Dupa aceea, Stalin s-a aliat cu alti inamici ai lui Trotski, Zinoviev si Kamenev, pntru a-l elimina pe acesta, iar dupa aceea i-a eliminat pe ei, aliindu-se cu Buharin, si el eliminat prin metode asemanatoare. Stalin a fsot un bun politician!
    Impins de convingerea mesianica ca doar El e omul providential, a pus capat NEP-ului lui Lenin (care reinstaurase capitalismul) si a pus bazele industrializarii fortate, a colectivizarii fortate, a muncii fortate, totul fortat.
    Primul mare reformator a fost monstrul Beria, inlaturat de restul bandei tocmai pentru ca era reformator. Despre aceasta ati scris.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro