vineri, martie 29, 2024

Voina vs. Voina

Sâmbătă seara la MȚR, festivalul One World a prezentat documentarul ”Dreptate pentru Serghei”, despre lupta cu sistemul corupt a unui avocat rus. Serghei Magnitsky sfârșeste dramatic, în condiții neelucidate într-un centru de detenție, ca urmare a plângerilor penale făcute împotriva unor ofițeri de poliție care deturnaseră 230 milioane de euro. La finalul filmului a urmat o tentativă de dezbatere moderată de Armand Goșu, specialist în istoria Rusiei, preluată și terminată însă de Alexei Plutser – Sarno, un membru al grupului Voina, care a declamat că totul este putred în Rusia și că sunt mii de cazuri ca al lui Magnitsky, după care a citit niște invective la scrise pe o foaie de hârtie.

Voina, prin Alexei Plutser-Sarno și Yana Sarna, au fost invitați și la MNAC vineri seara pentru a prezenta activitatea și actiunile artistice ale grupului și un performance în București care implica autoritățile române. După proiecțiile cu filme care documentau acțiunile de protest ale grupului urmau discuții cu publicul. Publicul român prezent la MNAC vineri seara s-a ridicat și a plecat, nimeni nu a pus nicio întrebare. Poate că unii s-au întrebat de ce. O posibilă explicație ar fi faptul că mixtura inedită de activism, anarhism, pornografie și vandalism, împachetată astfel încât să pară artă și performance – adică înregistrările video ale acțiunilor Voina – nu sunt artă și nu au convins publicul bucureștean obișnuit al MNAC-ului, format în general din indivizi cosmopoliți, elitiști și educați prin cele mai bune universități ale lumii. Voina au venit cu un tip de ”performance” criticabil de către alți artiști care consideră că artistul trebuie să fie prezent în performance, iar nu mediat prin înregistrări video accesibile oricui, făcute acasă și puse pe youtube sau în galerii de artă ale prietenilor. În mod sigur percepția despre ceea ce înseamnă performance ne-ar putea ajuta să înțelegem unde se situează acțiunile grupului Voina. Fie că ne gândim la multitudinea de gesturi zilnice ca la o suită de performance-uri, fie căutăm să înțelegem o expresie artistică ca performance. Unde se încadrează Voina, dacă discutăm despre artă? Să faci un performance în artă înseamnă, înainte de toate, să faci parte dintr-un show, o piesă, un concert, definiția lui Richard Schechner, profesor de performance studies la Tisch School of the Arts. În viața de zi cu zi, înseamnă să te dai mare, să abordezi extreme, să subliniezi o acțiune pentru cei care se uită. Privită astfel, gruparea Voina s-ar regăsi ușor în extreme și acțiuni pentru un public care ar trebui educat, implicat într-un mod cât mai direct. Dealtfel Voina declară că dorința lor este de a extinde numărul activiștilor anarhiști care se implică în acțiunile lor.

Cine sunt însă membrii grupului Voina? Ei se definesc ca un colectiv anarhist de stânga radicală al căror principal scop este să instrumenteze acțiuni de PR împotriva autorităților. Până aici putem înțelege, parțial, un astfel de statement, dar ceea ce nu trece către public este miza acestor acțiuni de PR. Dincolo de faptul că sistemul rusesc este corupt și că Putin este imaginea pe care o asociem acestuia, o știm din mărturii cutremurătoare ale jurnaliștilor disidenți dispăruți sau executați, însă războiul (voina) Voina se duce pe un plan secundar, prin mici șicane și răfuieli cu poliția. Anarhiștii de oriunde sunt pe lista de urmărire generală a oricărui stat, deci faptul că doi dintre membrii grupului sunt urmăriți internațional nu surprinde. Ceea ce căutăm să înțelegem este miza proiectului și demersului Voina. Este vorba despre curaj și asumare a unor valori fundamentale și a unui proiect mai larg de disidență sau discutăm despre un caz individual de anarhiști care se promovează ca artiști?!

Oleg Vorotnikov și Natalia Sokol, fondatorii grupului în 2007 nu mai sunt în pușcărie. Vorotnikov a fost deținut pentru 3 luni în urma vandalizării unor mașini de poliție. Acțiunile de protest și de persiflare a autorității sunt, în viziunea Voina, street performance. Această luptă de guerilla urbană poate lua orice formă și nimic nu i-a împiedicat pe cei din Voina să-și folosească propriul copil în vârstă de 2 ani în tipuri de confruntări violente cu poliția sau alte autorități ale statului. Pe propriul site, Voina precizează că fiul celor doi membri fondatori a fost bătut de poliție și că statul rus a cerut decăderea lor din drepturile părintești.

Revenind la misiunea Voina de a declanșa acțiuni de PR împotriva autorităților ruse și în sprijinul deținuților politici, ne putem întreba cum ajută acțiunile de PR în folosul grupului deținuții politici din Rusia. Miza Voina rămâne oarecum nedefinită. Anarhiștii de oriunde sunt împotriva sistemului, a oricărui sistem, nu doar a celor autoritare, cum este cazul Rusiei. Ideilor lor sunt simple și puține, iar acțiunile care definesc Voina și ”arta” lor protestatară sunt viscerale. Protestul lor împotriva alegerii lui Medvedev președinte a însemnat o orgie porno într-un muzeu. Un protest remarcabil. Din păcate nu este singura acțiune a grupului care rămâne la un nivel instinctual. Membrii grupului se întâmplă să mai arunce cu urină sau cu pisici, după dispoziție. Toate acțiunile lor mizează pe agresivitate, provocare, hărțuire, intimidare. Tot ce fac se înregistreză și devine performance. Filmele cu Oleg Vorotnikov sunt emblamatice: un tânăr rus, boem pentru care artistul este o figură romantică ruptă de consumism (Vorotnikov pretinde că nu folosește bani din 1998), responsabilități, reguli (orice reguli sau sistem de reguli, inclusiv cele minim parentale), agresiv, charismatic, oportunist (propria arestare a fost o uriașă oportunitate de PR). Nu ar fi singurul artist sau singurul grup care își construiește artificial un brand pentru recunoaștere publică. O recunoaștere care este globală, în urma arestării sale și a salvării din închisoare datorită artistului britanic Banksy.

Dar ce urmează? Unii dintre membrii Voina nu mai sunt în Rusia, locuiesc în vestul european. Cum ajută grupul Voina cunoașterea cazului unui deținut ilegal, ucis de sistem ca Serghei Magnitsky?! Prin performance-urile cu urină? Prin dorința evidentă de a provoca un scandal oriunde merg? În niciun caz.

În fața unei atitutidini critice din sala MȚR sâmbătă seara a unui spectator – vocea mai multora – care remarca dezgustat că drepturile copilului, de exemplu, sunt abuzate de chiar membrii Voina, Alexei Plutser-Sarno a reacționat așa cum ne-am obișnuit deja în cazul lor, instinctual, prin violență, pălmuindu-l pe tânărul care a îndrăznit să denunțe acțiunile Voina, ca vandalism, nu artă. Un lucru la care Voina, și alți artiști ca ei, ar trebui să se gândească. Simpatia de care artiștii ruși se bucură în mod spontan oriunde în lume expiră prin proasta ei întrebuințare și se poate ușor ajunge la voina împotriva Voina. Într-o lume globalizată, educată și șlefuită în biblioteci, cu acces la lucrările, gândirea și mizele artistice contemporane, agresivitatea, impostura și autosuficiența sunt sancționate fără drept de apel, uneori la fel de agresiv. Faima poate fi ready-made, prin nenumăratele mijloace de auto-promovare, iar inflația de artiști care nu au nimic de spus, goi în ignoranța și aroganța oferită de o imensă piață liberă, unde ideile sunt însușite și preluate fără grija sursei și fără necesitatea de a avea un anumit nivel de succes, de a fi cu adevărat bun, începe să apară și simțul critic, interogarea nonșalantă de către public a ceea ce îi propune artistul.

Ar mai fi de discutat și reacția sălii în fața incidentului de la MȚR. Ceea ce trebuia să fie o dezbatere lansată de directorul festivalului Alexandru Solomon, adică un schimb de idei, un demers critic, o interogație pro și contra, s-a terminat abrupt printr-o palmă aruncată pe obrazul unui tânăr care i-a spus lui Alexei Plutser-Sarno niște adevăruri incomode despre grupul Voina, remarcate dealtfel de mulți alții. Interesant a fost că toți cei din sală, cu excepția mea, care l-am apostrofat imediat pe rus, ceilalți spectatori au rămas pasivi sau l-au ironizat chiar pe tânărul pălmuit. De departe cea mai ilară reacție a fost a unei doamne care era revoltată ca un simplu spectator pune la îndoială ceea ce fac niște artiști și își permite să-i judece. Cei care își imaginează că spectatorul consumator de artă trebuie să rămână pasiv, fără a reacționa critic, suspendându-și judecata proprie pentru a face loc autorității artistului, n-au înțeles încă nimic.

Distribuie acest articol

20 COMENTARII

  1. Anarhismul grupului Voina, ura impotriva autoritatii si regulilor, desconsiderarea oamenilor, inceteaza brusc cind e vorba de propriile persoane. Au mare nevoie sa se simta respectati de restul lumii.

    Nu ne asteptam sa fie consecventi. Si in general n-avem pretentii de la astfel de indivizi. Pe de o parte nu merita atentie. Pe de alta parte, prezentarea nazbitiilor pare o idee buna. Extremistii de pretutindeni au astfel ocazia sa-si testeze aberatiile in public. Cu timpul ajung sa inteleaga ceva din reactia oamenilor. Extremistii tineri in special, au ocazia sa-si revizuiasca ideile si comportamentul.

  2. Interesant demers si care uneori am impresia ca se inchide in sine insusi. Demersul anarhist de a nega absolut orice regula, se opreste abrupt in absolutizarea regulii de a nega. Cu alte cuvinte, regula mea este de a nega orice regula cu exceptia propriiei mele reguli. Aporia mincinosului.

  3. Nu aveti dreptate. Reprezentati reactia tipica damboviteana, castrata, a „rezistentei prin cultura” si a refugiului in estetisme (asa cum in anii ’60 a aparut aceasta tendinta dupa fiorosul deceniu precedent, dar fiind de fapt un evazionism, cum e si azi). Vorbiti despre gulere scrobite si elitisti romani cultivati si parfumati – cate de departe sunteti de a intelege tipul de arta angajata practicat de cei de la Voina. Valoarea a ce fac ei se poate discuta, desigur, dar mi se pare ca sunteti foarte tendentioasa atunci cand sugerati ca nu se expun nici unui pericol real (doar „mici șicane și răfuieli cu poliția”), ci e tot doar o strategie de PR (si va contraziceti cand acuzati contrariul in secventa cu copilasul Kasper). Mi se pare de altfel ca orice argument contra grupului rus e bun pentru dv., cel putin asa imi lasa impresia articolul de mai sus. Cat priveste incheierea intr-adevar cam abrupta de la MNAC, am fost acolo si pot sa va spun ca s-a intamplat asa pentru ca artistii n-au intrat in dialog la final cu publicul (au vorbit insa la inceput si explicativ la fiecare actiune), ci nu pentru ca publicul – care a gustat foarte mult toate actiunile, contrar a ceea ce spuneti – n-ar fi vrut sa dialogheze si ar fi plecat dezgustat. (Pe de alta parte, sanctionati publicul de la MTR pentru ca nu a reactionat in defavoarea Voina, cum v-ati fi dorit – era cel de la MTR mai putin „educat”?). In general, bag seama ca deformati foarte mult lucrurile, intr-un elan de wishul thinking.

    • Dincole de actiunea de PR a grupului, o intrebare ramane. Pana unde neg orice regula?
      Merge pana la a nega regula negatiei regulilor? Grupul a dovedit ca nu merge de fapt la negarea oricaror reguli ci doar a regulilor ce contravin propriilor reguli. De unde se naste aporia regulilor care nega regulile. Aporie subiectiva pentru ca este plicata de oameni. La fel ca orice utopie teoretica (comunista, facscista) cade in antiutopie practica. Anarhistii Voina au dovedit ca sunt anarhisti doar pana la negarea proriilor idei anarhice. La fel cum grupurile anti-globalizare utilizeaza protesteaza global impotriva globalizarii. Sau ecologistii se opun anti-ecologic (bombe, scufundari de nave) non-ecologistilor. Pana unde merge (suportabil) aporia „non” ?

    • Amice,

      Ai scris mult si n-ai spus nimic.
      Eu nu am fost acolo, am citit intamplarea descrisa de HotNews si mi-am format aceeasi opine ca cea descrisa in prezentul articol.
      Ca o incoronare a analizei „voina vs. Voina”, autoarea Claudia Postelnicescu trage o concluzie de mult adevar si bun simt:

      „Cei care își imaginează că spectatorul consumator de artă trebuie să rămână pasiv, fără a reacționa critic, suspendându-și judecata proprie pentru a face loc autorității artistului, n-au înțeles încă nimic.”

      Sa-mi fie iertat, dar apari ca ti-ai suspendat, deja, judecata proprie si, poate, tocmai asta te-a deranjat…

      • „eu nu am fost acolo, dar…” pai atunci de ce mai esti aici?! ai citit o stire de pe hotnews si deja ai o parere? asta-i nivelul discutiilor… macar stii ceva despre actiunile voina?

        • Eu sincer sa fiu nu auzisem deloc de Voina pana la incidentul de sambata. Acum ca am auzit de ei imi doresc sa nu fi auzit niciodata de ei si sa nu-mi fi pierdut timpul gandindu-ma la cat de tampiti si manipulabili pot fi unii oameni.
          De ce nu incearca nimeni sa se gandeasca ca indivizii astia prin actiunile si comportomentul lor compromit orice forma de revolta impotriva sistemului? La fel ca activistii antiglobalizare care se considera un fel de neo-hippy si ale caror proteste degenereaza in violente aproape la fiecare summit. La fel ca activistii Green Peace care sunt niste drogalai notorii, care de multe ori se comporta haotic si „violent”.
          De ce li se acorda tot felul de circumstante atenuante unor oameni care confisca practic libertatile altora? Pentru ca pseudo „artistii” Voina au incercat sambata seara sa-i confiste acelui tanar dreptul de a-i critica. Si au fost ajutati in aceasta actiune de atitudinea unei parti a spectatorilor…

          Daca a nu fi de acord cu astfel de „elemente reactionare” inseamna a te face vinovat de mentalitate damboviteana… atunci ironia acestei exprimari isi cam pierde din forta si subinteles… :)

          • @ Adi – Exact! Sa protestezi împotriva ”sistemului” de dragul de a protesta și în scop de a te autopromova compromite radical protestul ca formă de reacție la opresiune, cu o cauză reală și o miză mai largă.

        • …”inteligent” raspuns…
          Deci, pornind de la acest „adevar”, n-ar trebui sa-mi pot face idee despre arta renascentista, sau despre marile descoperiri geografice sau cosmice, si in general despre nici un subiect, intr-cat nu pot fi credibil daca nu am fost personal prezent in momentul producerii respectivului eveniment….

          Stimabile, mai grav, chiar decat ceeace incerci sa insinuezi aici, este sa fii prezent la un eveniment dar sa nu „vezi” ce se intampla, in realitate, acolo… si asta este, cred, cazul dumitale…

          • ok atunci, roaga-l pe mixich sa scrie o stire pe hotnews despre arta renascentista, ca sa mai invatam toti cate ceva. eu am fost la mnac, dar „nu vad”, mata n-ai fost nicaieri, dar bati departe. sa-ti fie de bine, pace tie

    • @M. Aveti partial dreptate in unele afirmatii. In mod evident am exagerat cand m-am referit la publicul elitist de la MNAC care nu a reactionat pentru ca nu au gustat tipul de arta angajata Voina. Stiu foarte bine ca sunt multi care ii apreciaza si chiar ii imita intr-un stil dambovitean, cum il numiti. Cand ma refer la ceea ce fac ei cu politia, nu am intentia sa diminuez importanta demersului lor in context rusesc si ma refer strict la filmele prezentate de Voina la MNAC. Poate au si altele. In acelasi timp, daca m-am dus la prezentarea lor de la MNAC inseamna ca i-am creditat suficient. Cred ca este foarte bine ca au venit in Romania, in festivalul One World. Nu conteaza si nu ma intereseaza ce agenda aveau sau nu aveau cei care i-au propus/adus. Sunt foarte importanti prin ceea ce fac si prin dezbaterea pe care o pot genera. In secventa cu copilul Kasper spun ca mi se pare foarte grav sa te folosesti de un copil de 2 ani ca marketing pentru grupul tau, afirmand ca a fost lovit de politie, fara nicio dovada, desi tu, parinte/artist il expui unor situatii potential grave. In ceea ce priveste publicul de la MNAC ma asteptam sa se angajeze intr-o discutie, sa arda sa puna intrebari, dar multi jubileaza simplist doar la ideea de ”lupta cu sistemul”. La MTR nu aveam absolut nicio asteptare de la public, in sensul de a fi impotriva Voina. Titlul articolului meu e o figura de stil si o provocare. Daca eram cu adevarat impotriva lor puteam sa cer microfonul si sa ma exprim liber. Nu ii consider artisti, insa au dreptul ca ei sa se considere si sa se exprime ca atare. Asteptarea mea a fost legata de inexistenta unei reactii fata de lipsa de toleranta si de noblete a lui Alexei Plutser-Sarno. Atat.

      • N-as putea sa va contrazic cu nimic aici, desi nu sunt de acord cu unele afirmatii ale dv. Acest comentariu mi se pare insa ca are cu totul alt ton si sustine alte lucruri decat articolul. Poate ca nu trebuia sa fiti „provocatoare” in articol, ci sa spuneti pur si simplu ce credeti.

        Despre copilul Kasper, „the two years activist was arrested” (asta in timp ce un tip matahalos cu casca de la trupele speciale OMON il giugiulea literalmente pe ala mic pentru a-l face sa se opreasca din plans): mie mi se pare ca era umor aici in comentariul subtitrat, iar sala l-a gustat din plin. Nu mi se pare a fi pretins ca i se facea ceva rau copilului, la fel ca si in actiunea cu mingea aruncata sub o masina.

        Nu stiu daca e arta ce fac ei, chiar nu ma pricep, dar ceea ce s-a gustat foarte mult este tocmai curajul lor. Cu o nota speciala la actiunile de „testare” a jandarmilor romani din Bucuresti, la care de asemenea publicul de la MNAC a fost incantat. In contextul asta, afirmatia ca luarea copilului la actiuni este o lasitate mi se pare chiar ca nuca in perete. Desi e intr-adevar de discutat aici (si mie mi s-a strans inima cand l-am vazut foarte mic in bratele lui Vorotnikov la inghesuiala intre omoni, dar mi s-a parut, dimpotriva, de un curaj – cam nebun). Altfel, ce s-a intamplat la MTR mi se pare discutabil (tipul cu intrebarea in mod evident i-a jignit si inteleg de ce; palma data a fost deconcertanta pentru toti si nu stiu cum s-ar fi putut reactiona la ea).

        • @M. Nu le contesta nimeni umorul, dar este un tip de gluma facila, întâlnită la tot pasul împotriva polițiștilor care, nu-i așa, sunt toți niște proști și trebuie educați despre ce este arta protestatară. E un demers ridicol și infantil, mai ales în România. Să ai acțiuni de protest împotriva unui guvern corupt sau ticălos este cu totul altceva. A-ți lua copilul de 2 ani la o acțiune violentă și contondentă și a-l folosi ca intimidare a poliției (pentru că niciun polițist, oricât de inuman și nenorocit ar fi nu ar lovi pe cineva care poartă un copil în brațe sau direct pe copil) te descalifică ca om, înainte de orice altceva. Dealtfel, în toate video-urile în care apare copilul ești ai senzația că este folosit și ignorat în modul cel mai grav de părinții lui.

          Acțiunea cu mingea sub mașină, iarăși puerilă, ironică și naivă în justificarea vandalismului, chiar dacă amuzantă pentru public. Testarea polițiștilor de la MNAC și de la Muzeul de Istorie a fost savuroasă prin reacțiile polițiștilor, nu prin vreo acțiune performativă a grupului Voina. Reflectă foarte mult opinia românilor despre ei înșisi, pentru că polițiștii nu sunt o entitate abstractă cărora le spun șefii lor ce să simtă și să gândească. Cel care a spus că noi nu suntem în Vest, ci mai aproape de Rusia reflectă o percepție mai larg răspândită.

          Publicul de la MNAC. Recunosc că am fost ironică la adresa publicului. Toți activiștii și artiștii prezenți acolo nu au fost în stare să interacționeze, interogheze, dezbată cu invitații ruși, ceea ce mi-a confirmat că nu prea au opinii personale și că domină un anumit spirit de turmă și o aroganță izvorâtă din ignoranță. Sunt convinsă că cei care ar fi avut ceva de spus, au ales să nu o facă.

          În final, cred că este și o chestiune de curtoazie minimă atunci când ai un artist invitat, indiferent ce crezi despre el, să nu îl jignești, de aceea nu susțin atacul la persoană.

          • o fi o gluma facila, cea cu politistii, dar culmea e ca si prinde mereu. stiti anecdota de pe vremuri: cate bancuri cu militieni exista? nici unul, pentru ca toate-s adevarate.

            mie, dincolo de umor – facil au ba – actiunea lor de „testare” in bucuresti mi s-a parut valoroasa tocmai pentru ca arata abuzurile la limita legii din partea autoritatilor. amintiti-va grimasa jandarmului de la casa poporului atunci cand a fost intrebat ce lege interzice afisarea bannerului. prea de multe ori fortele de ordine calca legea – iar asta s-a vazut in prea multe feluri la protestele din ianuarie.

            asa ca mie nu mi se pare un demers inutil, tocmai pentru ca aduce la suprafata o stare de lucruri periculoasa. cred ca ar trebui mereu testate in felul asta fortele de paza si ordine si autoritatile in general. cat despre „argumentul” decat-impotriva-jandarmilor-mai-bine-impotriva-guvernului, dati-mi voie sa am si eu o grimasa: foarte mioritic tipul asta de judecata prin care nu mai faci nimic! de ce nu si impotriva jandarmilor abuzatori, si impotriva statului abuzator? pe logica asta a lui sau-sau putem respinge orice. sa trecem la si-si. este incalcarea dreptului la libera exprimare o miza prea mica si facila pentru ca vine din partea jandarmilor? nu cred. incalcarea trebuie semnalata si combatuta oriunde apare.

            cat priveste arta lor, e liber fiecare sa aiba punctul sau de vedere. eu unul nu ma pricep atat de bine. dar nici nu am avut impresia ca despre arta lor s-a discutat atunci cand a fost desfiintata. sunt curios cum ar fi evoluat parerile fara palma ceea.

            la mnac nici publicul n-a interactionat, e drept, dar nici cadrul pentru asta nu a fost creat. eu cred ca ar fi fost intrebari de adresat din sala, in care erau dupa ochiul meu catre 150 de persoane aproape toate tinere si foarte tinere, din zona artistica si urbana mai ales.

  4. Poate este bine sa fie povestita si urmatoarea proiectie de sambata seara si mai ales dialogul purtat de producatoare cu sala dupa ce vizionarea s-a incheiat.

    Astept si va multumesc,

    Prin comparatie se va putea intelege, ca desi sala era cam aceeasi, a fost o alta reactie, vom vedea mai bine ce inseamna reactia salii, si mai ales ce inseamna un artist/ „social worker – human rights” si responsabiltiatea sa.

    A fost o mare lectie care merita povestita mai ales ca organizatorii festivalului au depus eforturi considerabile pentru a il face cat mai placut. Mii de multumiri.

  5. Felicitari pentru acest articol care in mod indirect atinge teme foarte sensibile care tin de degradarea limbajului public si implicit a spatiului public de la noi , ambele aflate in cadere libera prin concursul deliberat al unor formatori de opinie,etc. . Cred ca opinia exprimata de dvs asupra modului de receptare a manifestarii in cauza , respectiv :

    „ Publicul român prezent la MNAC vineri seara s-a ridicat și a plecat, nimeni nu a pus nicio întrebare. Poate că unii s-au întrebat de ce. O posibilă explicație ar fi faptul că mixtura inedită de activism, anarhism, pornografie și vandalism, împachetată astfel încât să pară artă și performance – adică înregistrările video ale acțiunilor Voina – nu sunt artă și nu au convins publicul bucureștean obișnuit al MNAC-ului, format în general din indivizi cosmopoliți, elitiști și educați prin cele mai bune universități ale lumii.”

    este una corecta si la obiect, singura completare care poate ar trebui facuta este aceea ca acest tip de receptare este unul caracteristic ( inca) publicului roman cu educatie tradionala ( e drept, cat mai exista acesta in afara ofensivei subculturii promovata masiv in mass-media ) si nu numai „cosmopolitilor, elitistilor si educatilor in cele mai bune universitati ale lumii”.

    Pe de alta parte, caracteristicile aparte ale acestui tip de „ performance” rezumate de dvs :

    „ Protestul lor împotriva alegerii lui Medvedev președinte a însemnat o orgie porno într-un muzeu. Un protest remarcabil. Din păcate nu este singura acțiune a grupului care rămâne la un nivel instinctual. Membrii grupului se întâmplă să mai arunce cu urină sau cu pisici, după dispoziție. Toate acțiunile lor mizează pe agresivitate, provocare, hărțuire, intimidare. Tot ce fac se înregistreză și devine performance. ”

    oricum ar fi definite ( „street performance” sau „street art ” – o tendinta de acest gen a fost promovata si de ICR la noi si cu aceeasi soarta … ), nu pot fi definite drept „arta” decat prin schimbarea sistemului de referinta si prin inversarea brutala a valorilor, dar aceste interventii sociale provoaca intotdeauna reactii puternice de respingere . La limita, universul „artistic” propus de acest grup modern aminteste in mod bizar de tehnicile de blasfemiere culturala si religioasa si renegare a propriilor valori la care erau supusi detinutii politici din inchisorile comuniste de la noi.

    In sfarsit , daca statul rus acuzat in acest caz ar dori sa compromita in modul cel mai eficient si definitiv o miscare de protest impotriva sa , ar face exact ceea ce face acum acest grup prin membrii sai si din proprie initiativa( in nici un caz nu putem accepta premisa absurda ca aceasta „arta” ar fi de fapt o provocare pentru …decredibilizarea cauzei sustinute ) :

    „ Această luptă de guerilla urbană poate lua orice formă și nimic nu i-a împiedicat pe cei din Voina să-și folosească propriul copil în vârstă de 2 ani în tipuri de confruntări violente cu poliția sau alte autorități ale statului. Pe propriul site, Voina precizează că fiul celor doi membri fondatori a fost bătut de poliție și că statul rus a cerut decăderea lor din drepturile părintești.”

    Ceea ce, trebuie sa recunoastem , este si mai bizar in economia cauzei, la fel ca palma „artistica”data unui cetatean strain si intr-o tara straina.

    P.S. Felicitari si pentru reactia dvs , atat de singulara la noi , care prin contrast ne aminteste inca odata, dupa 22 de ani de libertate politica, sociala si culturala si tranzitie originala, „cam unde suntem de fapt si ce vrem” la nivelul acceptarii visceralului ( cu voie de la stapanire, evident…).

    • @ Sergiu Simion. De acord cu ceea ce spuneți referitor la degradarea limbajului public și a spațiului public. De aceea este important că, până la urmă, Voina au declanșat un început de dezbatere și despre asta. Cred că a te manifesta în spațiul public presupune ceva mai mult decât persiflarea polițiștilor care au o slujbă la fel ca oricare alta sau vandalizarea unor clădiri sau spații publice. La fel, a te manifesta în public, chiar când ai o opinie extrem de diferită de celălalt, înseamnă să poți purta totuși un dialog, nu să îl închizi prin agresivitate și violență verbală sau fizică, autosuficiență sau indiferență.

      Tipul de receptare prezent în România cred că merită un alt articol. Am remarcat deseori că foarte mulți reacționează fie într-un spirit de turmă, așteptând întâi opinia liderului, altfel evită să se pronunțe pe loc cu privire la orice spectacol sau eveniment. La fel, foarte mulți nu reacționează deloc, discută doar cu prietenii la o bere. Oamenii nu au curaj să își asume o opinie, așteaptă o validare din partea cuiva cu autoritate. Sunt surprinsă de conformisul absolut al celor care se consideră, culmea, nonconformiști sau avangardiști. Cei care își asumă o autonomie de gândire și exprimare sunt persiflați sau, ca în cazul descris mai sus, pălmuiți la propriu, sau doar simbolic. Nu întâmplător cei care sunt lideri în astfel de lucruri sau care au o opinie articulată sunt oameni care fie au studiat, fie au trăit și prin alte țări, nu doar în România.

      • @ Claudia Postelnicescu. Va multumesc pentru raspunsul dvs si admir sincer modul in care ganditi . Dupa atatia ani de incrancenare atat de vizibila in spatiul nostru public, intalnirea cu o viziune echilibrata si tonica asupra normalitatii sociale ( inca posibila…) este reconfortanta, iar articolul de fata poate constitui un punct de plecare intr-o dezbatere mult mai ampla.

  6. „Unde se încadrează Voina, dacă discutăm despre artă?” Eu as intreba unde se incadreaza autoarea articolului cand discutam despre arta, caci din pacate accesul la biblioteci, mentionat in articol, pare a nu implica si lectura – in ceea ce priveste subiectul dat, desigur.

    P.S: ‘dealtfel’ nu exista. Se scrie ‘de altfel’, iar fiind folosit de doua ori in articol si o data in comentarii in acea forma foarte artistic imaginata, as zice ca nu-i un typo.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Claudia Postelnicescu
Claudia Postelnicescu
Avocată, publicistă. Absolventă a Facultății de Drept, Universitatea București, cu un master în relații internaționale la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București și un master în studii europene și globalizare la Universitatea din Birmingham, UK. Activează ca avocat independent, specializat în litigii de drept privat, consultanta si drept european/drepturile omului (www.cpacj.ro). Doctorand al Universitatii din Tübingen, Institutul de Stiinte Politice, pe tema constructiei identitatii Uniunii Europene. A colaborat de-a lungul timpului cu Observator Cultural, România Liberă, Vivid, Money Channel, La Punkt.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro