Home » Cultura » Citesti:

Zâmbetul celui împlinit

Alina Bratosin februarie 24, 2020 Cultura
1 comentariu 692 Vizualizari

Azi, 24 februarie, se împlinește un an de când s-a stins Donald Keene, unul dintre cei mai influenți niponologi din epoca postbelică. De fapt, pentru a-i face dreptate, ar trebui să îl prezentăm nu ca pe un niponolog, nu ca pe un profesor de literatură japoneză, ci ca pe profesorul de literatură japoneză, cel ale cărui cărți sunt nelipsite din bibliografia oricărui curs, de la orice universitate occidentală în care se studiază cultura țării soarelui răsare.

Născut în New York-ul anului 1922, Donald Keene începe să studieze în orașul său natal, odată ajuns la vârsta studenției, limbile clasice și ceva mai modernele franceză și germană. Universitatea Columbia, unde se formează ca intelectual, este și locul propice pentru a cunoaște alți tineri, la fel de studioși, alături de care își începe aventura pe tărâmul literelor. Printre ei se numără și Lee, un coleg care vorbea o limbă netransparentă pentru Donald Keene, o limbă care semăna cu niște fragmente de artă abstractă: chineza. Tânărului Keene începe să îi placă să învețe și să caligrafieze ciudatul alfabet în care nu scrii litere, ci direct cuvinte. Tot în acea perioadă, înainte de o vacanță de vară, un cunoscut îi propune să îl însoțească câteva luni în Carolina de Nord, unde avea să ia lecții de japoneză. Remarcând interesul său pentru cultura orientală, această persoană îi propune să facă un fel de competiție intelectuală, pentru a se motiva pe sine să învețe mai rapid. Personajul nostru acceptă invitația mai mult pentru a scăpa de vara newyorkeză, însă experiența acelor luni îi va schimba total traiectoria. După ce revine în oraș, continuă să ia lecții sub îndrumarea unui profesor japonez, însă de-o manieră destul de improvizată. De altfel, prima sa încercare de a citi în original literatură japoneză veche se transformă într-un eșec, el reușind să descifreze într-o oră o singură propoziție dintr-un roman din secolul al unsprezecelea.

Pentru că în timpul războiului americanii aveau nevoie de cunoscători de japoneză, Donald Keene se califică, chiar cu puținele sale cunoștințe, pentru a fi admis într-o școală a armatei, care pregătea traducători și interpreți pentru a însoți soldații pe front. Intră într-un program de studiu foarte dur, în care activitatea zilnică se reduce la scris, citit și conversat în limba japoneză. Iar din când în când, prinzând o zi liberă, merge la bibliotecă și citește literatură niponă. Are misiuni pe front, dar nu pune piciorul decât într-un crâmpei din Japonia, mare parte din timp fiind rezident în Guam. După încheierea războiului, experiență traumatizantă pentru un tânăr sensibil ca el, se îndreaptă decisiv către studiile de cultură japoneză. Urmează programe de pregătire în domeniu și nu renunță la pasiunea sa nici măcar atunci când trebuie să își rescrie teza de doctorat, pentru că foile cu lucrarea deja redactată se găseau într-un bagaj care i se fură din tren.

În calitate de proaspăt niponolog, ucenicește o vreme pe lângă orientalistul Arthur Waley, pe care îl admira încă de la primul său contact cu literatura japoneză, descoperită grație elegantei sale traduceri în engleză a Poveștii lui Genji. Un alt profesor alături de care se pregătește este Vadime Elisseeff (cartea sa și a soției sale, Civilizația japoneză, a fost tradusă și în limba română).

Când era deja destul de experimentat într-ale niponologiei, merge în Japonia și rămâne acolo câțiva ani, studiază și se bucură de tot ce poate experimenta în imperiul semnelor. Se întoarce la Universitatea Columbia, de data aceasta în calitate de profesor, fiind în continuare conectat la lumea japoneză. Se apropie de scriitorii japonezi cei mai importanți ai secolului trecut, de Yukio Mishima legându-l chiar o prietenie solidă. Acesta din urmă scria undeva că, la una dintre seratele la care participase în Statele Unite, el și Donald Keene se amuzau, vorbind numai în japoneză, limbă străină pentru intelectualii prezenți la eveniment.

Dincolo de generozitatea și de devotamentul față de profesie, de care dă din plin dovadă (bunăoară, aflat în concediu medical, își cheamă studenții acasă, pentru lecții de limbă și literatură japoneză), Donald Keene rămâne în memoria noastră pentru cantitatea imensă de pagini scrise, traduse, antologate și editate. La monumentala sa istorie a literaturii japoneze, care cuprinde patru volume și în jur de două mii de pagini, a lucrat timp de douăzeci și cinci de ani. Efortul său trebuie apreciat cu atât mai mult, cu cât el nu și-a scris lucrarea pornind de la alte istorii ale literaturii (de altfel, erau destul de puține la vremea respectivă), ci pornind direct de la texte. A stat ani și ani în bibliotecă pentru a selecta operele cele mai valoroase și a le prezenta cititorului occidental, nefamiliarizat cu trăsăturile literaturii japoneze. În română i-a fost tradusă o singură carte, o scurtă culegere de eseuri de tinerețe ce poartă titlul Literatura japoneză.

În 2012, primește cetățenie și se mută definitiv în Japonia. În ultimii ani, deși bătrân și cu o sănătate problematică, reușește să își îndeplinească visul din timpul războiului, acela de a publica jurnalele soldaților japonezi, texte care îi parveniseră în timpul misiunii sale de pe front și care, încă de atunci, îl sensibilizaseră puternic.

Scrierile sale emană naturalețe și modestie. Din cărțile sale nu rămâi cu întrebări nude, rămâi cu ipoteze de lucru, piste spectaculoase, soluții. Donald Keene nu complică lucrurile, ci le explică. Nu vrea să demonstreze nimic, căci paginile scrise vorbesc de la sine. Zâmbetul cald cu care e surprins în fotografii este zâmbetul celui care și-a îndeplinit misiunea. A format generații întregi de studenți nu doar de la Universitatea Columbia, ci din toată lumea.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there is "1 comment" on this Article:

  1. r2 spune:

    Nu stiam de “so beautiful a country”, am comandat-o acum. De cand cu eien no zero a inceput sa ma intereseze si mai tare subiectul. Ca poveste cu legatura romaneasca a scris o carte buna si medicul militar salvat de Anatolie Arhip in Siberia.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Alina Bratosin


Alina Bratosin

A absolvit facultatea de Limbi străine a Universității din București. În prezent, lucrează la o teză de doctorat în literatură japoneză și ține cursuri de limbi străin... Citeste mai departe


Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Mai e un aspect, poate si mai grav. De fapt trei, daca ma gandesc mai bine. Primul, la concret, A...

de: MirceaM

la "Îmbogățiții de război"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

martie 2020
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Feb    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)