Home » Cultura »Politica & Doctrine » Citesti:

Zodia Racului: Iluminarile lui Alexandru Ivasiuc

Vladimir Tismaneanu noiembrie 7, 2011 Cultura, Politica & Doctrine
12 comentarii 4,104 Vizualizari

S-a nascut la 12 iulie 1933, in zodia Racului (aveam acest lucru in comun, de unde poate si obsesia memoriei). Prin vene ii curgea argintul viu. L-am cunoscut bine pe Alexandru Ivasiuc, dupa 1974 ne-am vazut des, aproape saptamanal, pana la disparitia sa in cutremurul din 4 martie 1977. Am serbat impreuna Revelionul, atunci cand intram in acel an fatidic. Erau acolo, ca oaspeti, Catinca Ralea si Emanoil Petrut. Ultima sa carte, despre dictatura, putere, revolutii, conspiratii si tradari, se chema “Racul”. A fost arestat in toamna anului 1956, era student la Medicina, a facut inchisoare si a avut domiciliu fortat pana in 1963 sub acuzatia de “uneltire contra-revolutionara”. Facuse parte dintr-un grup care planuia o demonstratie de solidaritate cu studentii maghiari in perioada Revolutiei de la Budapesta. A murit sub ruinele blocului “Scala”, cutremurul l-a prins vorbind de la un telefon public. Tita si Alec erau apropiati prieteni cu ambasadorul american Harry G. Barnes si cu sotia acestuia. Mi-i amintesc la inmormantarea lui Ivasiuc la cimitirul Straulesti. Dupa ani de zile ne-am amintit despre Alec intr-o seara, la Philadelphia. Tita a locuit la ei cateva saptamani dupa cutremur.

Eram, asadar, in relatii de prietenie cu el si cu sotia sa, regretata jurnalista Tita Chiper, mergeam sambata seara la ei, locuiau in Cartierul Primaverii, o garsoniera dubla la ultimul etaj al unui luxos imobil, pe strada Pictor Iscovescu 44. La etajul I locuia generalul de securitate Aristotel Stamatoiu, ultimul director al Centralei Informatiilor Externe sub Ceausescu. Erau vecini de palier cu Tamara Muresan, candva casatorita cu Ladislau Ady, general de securitate mazilit si arestat sub Dej. Ivasiuc mi-a imprumutat carti, mi-a vorbit despre America (fusese primul bursier roman in programul international de la Universitatea Iowa, acolo terminase romanul “Pasarile”), despre Ken Jowitt, Andrew Janos si Milovan Djilas, mi-a citit si unele povestiri “de sertar”. Una dintre acestea se petrecea la Moscova, prin 1936, scena era o ambasada occidentala, erau prezenti in poveste diplomati, comisari ai poporului, intelectuali celebri. Era un text koestlerian care culmina in ideea ca veacul XX era unul al vanatorii de oameni. Imprumutasem de la N. Tertulian un volum din scrierile lui Adorno, i-l lasasem pentru cateva zile lui Alec. N-a mai putut fi recuperat in valmasagul de dupa cutremur, spre disperarea discipolului roman al lui Georg Lukacs. N-am discutat despre inchisoare decat arareori, pomenea insa cu imens respect despre Corneliu Coposu, N. Carandino si despre prietenul sau Florin Constantin Pavlovici. Ii detesta pe trambitasii de serviciu gen Eugen Barbu, Adrian Paunescu, Paul Anghel, Dan Zamfirescu, Mihai Ungheanu, Artur Silvestri si compania. Cand “Saptamana” lui Barbu a declansat campania impotriva Ilenei Vrancea, in realitate una impotriva traditiei lovinesciene, Ivasiuc a fost, alaturi de N. Manolescu, printre cei care au protestat, laudand cartea acesteia despre confruntarile din critica literara romaneasca a deceniului al patrulea. Peste ani, am citit intr-un articol aparut la Paris o fraza atribuita lui Ivasiuc: “Suntem 22 de milioane de oameni care traim in imaginatia unui nebun”. Se poate sa o fi spus in vreun cerc intim, eu nu l-am auzit spunand atat de ne-echivoc lucrurilor pe nume.

Prima oara mi-a vorbit despre Ivasiuc Andrei Coler care il cunoscuse prin sora sa, Luminita. Mi-a spus: “Trebuie neaparat sa-l cunosti, este un tip genial”. Alec era foarte bun prieten cu Nicolae Breban, cu N. Manolescu si cu Nichita Stanescu. Fusese amic cu Ioan Alexandru, treptat se despartisera. Mi-a povestit si despre perioada, scurta, cand a fost student la Filosofie (1951-1952), despre colegii sai (intre care Mircea Flonta si Alexandru Valentin), despre tatal meu (“profesor tipic al unei perioade tipice” spunea el, facand aluzie la faimoasa formula “personaje tipice in imprejurari tipice” care insa parea sa aiba unele indoieli, se afla deci “pe drumul pierzaniei”). Citeam atent rubrica sa din “Romania Literara” intitulata “Pro Domo”, exploram impreuna multe din temele pe care le ataca, mi-a analizat minutios, incurajator si transant cartea “Noua Stanga si Scoala de la Frankfurt”, imi cerea sa fiu mai deschis spre tezele anarhiste, il pretuia pe Herbert Marcuse, stia foarte bine traditiile contra-culturii americane. Era indragostit de dialectica, scrisese lucruri interesante despre tanarul Marx si despre alienare, nu sunt convins insa ca citise mult Hegel. Era capricios si eclectic in lecturi. Mi-a imprumutat sa citesc “Incognito”-ul lui Petru Dumitriu, o carte la care tinea foarte mult. Era un personaj fascinat de putere (ca si autorul “Cronicii de familie”), poate ca asa se explica apropierea sa de regim, mai ales dupa 1968, desi fusese detinut politic si fusese cumplit batut in anchetele Securitatii (intre altii, de catre bestialul Gh. Enoiu). A fost bun prieten cu Goma, apoi, o spune acesta, Ivasiuc a dat un referat editorial care putea fi interpretat ca o delatiune. Ivasiuc a devenit campionul literaturii cu voie de la stapanire pe tema “obsedantului deceniu”, Goma nu a facut concesii similare, ba chiar dimpotriva. Sigur, lucrurile trebuie nuantate, de intrat in partid au facut-o impreuna, in august 1968, impreuna cu Nichita Stanescu, Cezar Baltag si altii, entuziasmati, sedusi, inselati de condamnarea de catre Ceausescu a invaziei Cehoslovaciei. N. Manolescu nu a facut-o.

In plus, ajunsese sa creada intr-un fel de marxism sui generis, o viziune a sa personala mai degraba, extrem de speculativa, decat un marxism real (a se vedea volumul “Radicalitate si valoare”). Il amuza sa se considere singurul marxist veritabil dintre scriitorii romani ai generatiei sale. Cheia abdicarii sale se poate afla, cred, in literatura lui Ivasiuc, mai ales in ultimul sau roman, “Racul”. Se amagea ca poate influenta mersul lucrurilor, isi facea iluzii despre comisarii ideologici (Popescu-Dumnezeu, Burtica etc). Pe vipera stalinista Tamara Dobrin o dispretuia, a transformat-o in personaj in romanul “Cunoastere de noapte” (o noua editie a aparut in 2010 la editura Dacia) sub transparentul nume “Tatiana Dobrescu”. In aceeasi carte apare ca personaj malefic, insidios, gelatinos si versatil, Leonte Rautu, sub numele “Valeriu Trotuseanu”.

Ivasiuc a fost urmarit necontenit de Securitate. I se daduse numele de obiectiv “Iuda”. Nu stiu daca a colaborat si el, ramane oricum o enigma cum un fost detinut a ajuns sa fie angajat la putin timp dupa liberare ca functionar al Ambasadei SUA. Era de-o inteligenta scaparatoare, capabil de asociatii de idei absolut spectaculoase. In egala masura, in cazul disidentei lui Paul Goma a jucat un rol dezolant. Nu stiu cum ar fi evoluat in anii urmatori daca viata nu i-ar fi fost nedrept de devreme si atat de absurd secerata. Intrase cu arme si bagaje in jocul puterii, devenise un scriitor oficial si oficializat. Dar cine stie, poate la un moment dat si-ar fi adus aminte de tanarul Saşa Ivasiuc, de refuzul acestuia de a pactiza cu minciuna, de discutiile cu autorul “Noii clase” si ar fi indraznit sa destrame mirajul unei complicitati nefericite.

Avea toate datele sa devina um marxist critic, ii citise pe Fromm, pe Adorno si pe Kolakowski. Nu a facut-o, a ezitat, s-a abtinut, si-a taiat singur aripile. Liviu Maliţa a publicat acum cativa ani o carte cu stenogramele intalnirilor lui Ceausescu su scriitorii. La una dintre acestea, la Neptun, la Casa Scriitorilor, Ivasiuc i-a spus lui Ceausescu ca este marxist si ca, in pofida acestui fapt, textele ii sunt cenzurate. Liderul partidului i-a raspuns: “Daca esti marxist, lupta!”. “Cu cine?”, mi-a spus Ivasiuc ca i-ar fi placut sa-l intrebe. Nu a rostit acele cuvinte care ar fi putut declansa apostazia. Cand Goma, Dimov si Tepeneag sfidau regimul, Ivasiuc urca in ierarhiile culturale. Paradoxal si deconcertant, marxismul lui Ivasiuc era al unui fost detinut politic, victima a comunismului, nu al unui fost instructor al CC al PMR, precum Ion Ianoşi, al unui fost sef de sector precum Pavel Campeanu ori al unui fost redactor-sef adjunct al “Scanteii” in cea neagra perioada a dictaturii precum Silviu Brucan. Cand Ianoşi studia la Leningrad, Ivasiuc era exmatriculat de la Filosofie. Cand Ianoşi era angajat la Sectia de Stiinta si Cultura a CC al PMR, Ivasiuc intra in inchisoare. Marxisti amandoi dupa 1965, Ianoşi si Ivasiuc, dar cu ce biografii. Ca sa nu mai vorbesc despre alti marxisti ai acelor vremuri, precum informatorul Securitatii Pavel Apostol, denuntatorul lui Blaga in anii 50 si prefatatorul lui Gramsci in anii 70. Afinitatile intelectuale ale lui Ivasiuc mergeau catre Henri Wald. Cred ca ar fi putut deveni apropiat de un Tudor Bugnariu, unul dintre atat de putinii marxisti romani care, in acei ani ai infamiei, si-a pastrat onoarea.

A spune despre Alexandru Ivasiuc ca era seducator in conversatie este un understatement. Fluxul gandurilor sale se rostogolea in ritm de cascada. Dar exact in punctul cand putea numi Răul, se oprea. Frână interioara, blocaj exterior? Prin 1975 a aparut la Casa Scriitorilor de pe Calea Victoriei imbracat in tinuta de doliu. L-au intrebat mai multi oameni daca a pierdut recent pe cineva. Cu o mina non-consolabila a raspuns: “A murit unchiul Freddy”. “Care Freddy?” “Regele Frederic al Danemarcei, unchiul meu”. Se credea var cu Andreas Rasumowsky, celebrul ziarist german, urmas al familiei princiare care l-a patronat pe Beethoven. In exceptionala sa lucrare “Literatura romana sub comunism” (Editura Fundagtiei PRO, 2002), profesorul Eugen Negrici il include pe Ivasiuc in capitolul “Literatura aservita”, subcapitolul “Dezvaluirea tarelor societatii socialiste. Literatura instrainarii. Problematica omului si a a optiunii morale in comunism”. Scrie asadar dl Negrici: “Al. Ivasiuc este, fara indoiala, un intelectual de o extrema si splendida inteligenta, care, insa, nu-l ajuta sa atenueze tinuta oarecum tezista (in sensul unei etici marxiste) a cartilor sale, ce sint vizibil defazate. Mai mult, prozatorul cauta rezolvarile simplificatoare, elucidarile si generalizarile instructive cu o anumita insistenta, ca si cum le-ar fi asumat voluntar si in contra curentului, exact cum a facut-o cu tezele tanarului Marx pe care le-a citit cu pasiune in subterane, in timp ce confratii sai aflati la suprafata le ignorau, excedati de conspectele anoste din manualele de socialism stiintific” (p. 184).” Cred ca se cuvine mentionata si opinia lui N. Manolescu formulata anul acesta,la 78 de ani de la nasterea lui Ivasiuc: “Când am scris „Istoria critică”, i-am recitit toate cărţile, inclusiv cele două de eseuri şi nuvelele din „Corn de vânătoare”, nu fără oarecare teamă. Mai ţineau? Nimeni nu le mai comentase în vremea din urmă, cu excepţia lui Ion Bogdan Lefter, care scrisese şi înainte de 1989, ca şi colegul lui de generaţie, profesor în SUA, Cristian Moraru. Uitarea le închisese în scrin cu mâna ei cea dreaptă? Am fost plăcut surprins să constat că erau, deşi inegale, foarte valoroase.” Ganduri oneste despre un personaj cu o psihologie teribil de complicata. Iluminarile lui Alexandru Ivasiuc au fost mute, s-au consumat in scanteietoare paradoxuri, derutante sofisme, infinite fabulatii, nostalgii si himere.

http://www.adevarul.ro/cultura/literar_si_artistic/carte/Ivasiuc_0_521948300.html

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "12 comments" on this Article:

  1. Revelatie spune:

    “Daca esti marxist, lupta!”, iata o replica, ce-i drept neobisnuita din partea unui cismar, care il putea da peste cap chiar si pe un ins cu picioarele pe pamant si, cu atat mai usor, pe unul cu emotionalitate literara, precum Alexandru Ivasiuc. Cat de mult “a luptat”, se poate vedea urmarindu-i traseul parcurs si comparandu-l cu backgroundul de paria, de pana la un moment dat, dar care pentru oricine altcineva ar fi fost o ghiulea legata de picior pentru tot restul vietii. De aceea nu cred in “iluminarile” pe care i le atribuiti, ci mai degraba intr-o eliberare ambitioasa de “ereziiile” iluminarii, fascinat sau sedus poate si de puterea lui Ceausescu, altfel nu s-ar fi bucurat de palmaresul cunoscut. Inclin sa cred ca Ivasiuc a fost omul Securitatii, nu “Iuda” de care pomeniti, ci un Bartolomeu al diplomatiei si manipularii. Istoricul relatiilor sale cu ambasadorul american mi se pare a fi o istorie cusuta cu ata rosie, in care probabil ca fiecare gandea ca-l “exploateaza informativ” pe celalalt.

    • Putea fi informator pentru DIE si obiectiv pentru Securitatea interna. E doar o ipoteza. Nu ar fi fost singurul caz, presupun.

      • Costica spune:

        Desi “la piciorul brostei” fata de dumneavoastra, imi permit sa reafirm confuzia generalizatoare si propavaduita dintre “Securitate” luata ca un tot si Directia Politica ca instrument al represiunii regimului. Mi-este greu sa cred ca DIE se ocupa de opozanti, actiunile sale cred ca aveau alte tinte… Asa ca situatia lui Ivasiuc ce v-o imaginati este perfect posibila. Daca ma insel, mea culpa .

  2. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    Domnule Tismaneanu,

    Cu scuze pentru abaterea de la subiect va propun o tema cu multiple ramificatii: eroii comunisti “uitati” (adica trecuti pe linie moarta cind nu a mai fost nevoie de ei). Chiar si Vasile Roaita despre care s-a scris totusi mult, merita lamurit o data pentru totdeauna. Urmeaza Filimon Sirbu, Olga Bancic, etc. etc. etc. – cred ca aveti o lista mai completa decit memoria mea. Dar, printre multi altii, intriganta mi se pare figura lui Stefan Plavatz. Socrii mei l-au cunoscut direct pentru scurt timp atunci cind a fost prins si se pare ca nu era chiar comunist. Din pacate ei sint oameni simpli si nu au putut da decit relatii foarte fragmentare.

    Multumiri anticipate

    • O tema excelenta: miturile eroismului comunist, inventarea si destramarea lor. In unele cazuri, a fost vorba eroism real, nu de inventii propagandistice, de pilda Olga Bancic, decapitata de nazisti pentru activitati in cadrul Rezistentei franceze. In altele, cum admitea chiar si Dej, s-au nascocit eroi, de plida Vasile Roaita, Ilie Pintilie, Pavel Tcacenco (spion sovietic), chiar Donca Simo si Elena Pavel. Din cate stiu, Plavat a fost implicat in miscarea de partizani din Banat, direct legata de cea din Iugoslavia in anii razboiului, condusa de Tito.

      • Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

        Ma indoiesc foarte tare ca se puteau stabili legaturi operationale intre partizanii lui Tito si sudul Banatului chiar daca exista un procent semnificativ de populatia sirbeasca. Pe de alta parte memoria comuna nu retine nici o actiune cit de cit semnificativa in zona Resita-Anina desi ea (zona) avea o anumita importanta militara prin industrie. De altfel asa a ajuns pe aici tatal meu, regatean get-beget: a fost trimis de centrul de instructie al artileriei antiaeriene din Bucuresti sa supervizeze constructia aparatelor centrale de tragere proiectate de superiorul sau Col. Bungescu. Nici cu sabotajele nu cred ca s-a reusit ceva proportia localnicilor germani care lucrau in uzine fiind foarte mare. Oricum daca mai gasiti ceva despre Plavatz cred ca ar merita publicat. Si cariera unei celebritati locale ajunsa destul de sus si apoi debarcata de Dej este interesanta – ma refer la Loncear (pronumele imi scapa). S-a spus ca la un chef, beat fiind, s-ar fi legat de cariera artistica a Licai Gheorghiu (zvon imposibil de verificat). Tot acest schimb de mesaje se datoreaza si istoricilor locali total lipsiti de initiativa si sistem privitor la epoca – frica inca lucreaza. Spre exemplu NIMENI nici macar nu atinge tangential problema veritabilelor crime petrecute pe frontiera pina in ultima clipa a lui Ceausescu.

  3. Adriana spune:

    Nu m-am asteptat la un articol despre Alexandu Ivasiuc in anul 2011.Nimeni nu il mai pomenea in ultima vreme.L-am cunoscut in copilarie , familia mea din Sighet se inrudea cu el. Va multumesc foarte mult , mi-a mers la inima ceea ce ati scris.

  4. Daniel StPaul spune:

    E destul de trist sa vezi planind indoiala peste un spirit ce ar fi putut fi si critic, nu doar acomodant/coulant. Iata (pomeneam mai zilele trecute despre un obituariu cam precoce pentru totalitarism) ce se intimpla la “ei”, in China “populara” cu un spirit cu-adevarat critic si reprezentativ (dorit si sustinut ca atare de multi)

    http://www.lefigaro.fr/international/2011/11/08/01003-20111108ARTFIG00504-des-milliers-de-chinois-se-cotisent-pour-ai-weiwei.php

  5. georges spune:

    interesant ca ati avut access la scrierile de sertar care semanau cu scrierile lui arthur koestler. de asemenea interesanta preocuparea lui ivasiuc despre asa ceva. mai ales ca el nu a fost un deviationist, trecut pe linie moarta, acuzat si apoi reabilitat. a avut exact un traseu opus. din opozant a devenit prieten al regimului. pacat ca nu s-au pastrat.

    ps vad ca lumea va recomanda diverse teme de discutie. imi permit sa va intreb si eu domnule profesor daca numele de sergiu cunescu va spune ceva? social democratul inchis in perioada comunista, cel care a reintemeiat partidul social democrat dupa 89 si cel care s-a opus unificarii acestuia cu pdsr-ul lui ion iliescu.

    cu stima,

    ing. george v.

    • Am avut acces doar in sensul ca el inusi mi-a citit cateva texte pe care eu le numesc “de sertar”, intrucat nu erau destinate publicarii in acei ani. Erau mai degraba defularile literare ale unui spirit nelinistit, fascinat si oripilat de istoria insangerata a totalitarismelor veacului al XX-lea. Chiar nu stiu ce s-a pastrat. L-am intalnit pe Sergiu Cunescu in 1990, am scris in “The New Republic” despre acea discutie (articolul meu se intitula “Between Revolutions”). L-am respectat ca pe un veritabil social-democrat, din stirpea lui Constantin Titel Petrescu , Iosif Jumanca, Ion Flueras si Eftimie Gherman, nu a lui Stefan Voitec si a lui Lothar Radaceanu. Ganduri bune.

      • georges spune:

        eftimie gherman, un alt luptator cu orientari de stanga dat uitarii din pacate…

        aveti varianta electronica a articolului despre sergiu cunescu?

        cu bine.

  6. T.B. spune:

    Pentru ca citesc aproape tot ce publicati dvs. pe Contributors, am citit si acest articol.
    Eram curios cum il veti prezenta pe Ivasiuc.
    Eu stiam ca a fost si el o victima a actiunii de “reeducare” condusa de Turcanu. E real?
    Am avut o singura ocazie de a-l cunoaste personal, cand, la o festivitate organizata la IRRCS (pe Batistei), Ivasiuc a prezentat impresii dintr-o calatorie intr-o tara scandinava (cred ca Finlanda). A fost jenant! Presupun ca isi uitase ochelarii acasa. Se chinuia sa citeasca, semana cu un turmentat. Dar nu era turmentat, vorbisem cu el inainte de festivitate.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)