Home » Dezbatere »Media / Tech »Societate/Life » Citesti:

…on s’accuse! Dare de seama a presei ca vocatie (Spune-mi ce-ai ratat, ca sa-ti spun cine esti !)

Alin Fumurescu mai 9, 2011 Dezbatere, Media / Tech, Societate/Life
13 comentarii 2,052 Vizualizari

Motto: “ Witmuller, arde-i, f… în gură să-i f…, Gita, rupe-i!” (Codrut Seres)

…dupa mai toti parametrii sunt om batran: mi-am facut debutul oficial in scriitura inainte de ’89, mai intai in Cutezatorii (cu un inceput de roman ce ravnea sa depaseasca atat “Ciresarii » cat si « Stejara », daca si-o mai aminti cineva de ele ; nadajduiesc din tot sufletul), mai apoi cu niste poezii publicate prin revista Tribuna si recitate pe la Cenaclul Flacara, la cererea lui Adrian Paunescu. In ’87 am ajuns la Napoca Universitara si de atunci, in ciuda schimbarilor de cariera, uneori dramatice, tot ziarist am ramas. Macar cu sufletul.

Intrebat ce sunt, cum sa fiu « prezentat », am de fiecare data o problema. Sunt om. A te prezenta, insa, ca ‘om’ in ziua de azi, ridica o multime de sprancene. Omul nu e om, fara un titlu pe langa. Am cateva diplome. Dar, daca m-ar scutura cineva din somn si m-ar pune sa ma definesc printr-o meserie, n-as zice decat atat : ziarist. Omul pe care nu mai da nimeni, in ziua de azi, nici doua parale.

E o meserie injurata – stiu. Dispretuita de cei mai multi – stiu. Dar stiu si de ce – pentru ca nu seamana cu nimic.

Iubesc breasla asta. Printre alte meserii, ziaristica e hipopotamul din gradina zoologica.

[Nota pentru necunoscatori : Ion merge la gradina zoologica dupa care, la birtul din sat, isi impartaseste cunoasterea proaspat dobandita. « Ma, voi stiti ce-i zebra ? » Consatenii trag din tzoiul de ciresica, se uita unul la celalalt, dupa care, intr-un glas, recunosc spasiti : « Nu stim ! » Ion, intelegator, le explica pe-ndelete : « Bai, da’ stiti cum e calul ? » « Stim, cum nu ? » « No, bine, zebra e ca un cal, numa ‘ ca are dungi . Da’ girafa ? Stiti cum arata girafa ? » Acelasi schimb de priviri, acelasi raspuns : « Ba ! » « No bine, girafa seamana cu un cal, da’ portocaliu, cu picioare mai lungi, un gat si mai lung si pete peste tot. » Oamenii sorb din ciresica, dau din cap, multumind si multumiti ca au mai aflat una, alta, despre lume si viata. In birt se asterne tacerea. Nelinistit ca si-a risipit deja capitalul de popularitate, Ion pluseaza : « Da ‘ hipopotamul ? Stiti cum arata hipopotamul ? » « Ba ! » « Da’ calul ? » « Calul, stim ! » « No bine, asta nu seamana ! »

Nota notei: Poanta castiga in conotatii daca realizezi ca, etimologic, ‘hipopotam’ vine de la ‘cal de apa’, o etimologie de care Ion al nostru putin probabil ca era constient.]

Ziaristica e meseria care se impartaseste din toate celelate meserii, dar nu seamana cu nici una. Poate fi calare sau pe jos. Poate fi imbracata sau dezbracata. Pe drum, sau pe langa drum. Culmea e ca poate sa fie, precum fata saracului din poveste, toate acestea in acelasi timp.

Ziaristica e singura meserie imbracata intr-un navod, calare pe capra chioara. Si, pe deasupra, mai poate sa fie si arta.

A fi ziarist nu presupune ca esti scriitor, dar nici nu exclude posibilitatea. De la Eliade la Llosa si de la Eminescu la Paler sau Eco, istoria e plina de contra-exemple. (In treacat fie spus, Eliade are cuvinte de lauda la adresa gazetariei, despre care spune ca l-a invatat sa « nu mai astepte inspiratia ». Cand ai de predat un material in ziua cutare, la ora cutare, inspiratia incepe sa ti se disciplineze.) A fi ziarist nu presupune ca esti medic, tamplar, inginer, profesor sau taran – dar presupune sa te intereseze si medicii si tamplarii si inginerii, taranii sau profesorii. Presupune sa fii interesat de oameni.

Jurnalistii au fost si post-moderni si conservatori avant-la-lettre, dupa cum Antigona lui Sofocle, bunaoara, a fost si feminista si traditionalista – si ambele pana la capat. Nici noi, nici Antigona, nu lucram cu jumatati de masura. Sau nu ar trebui. Suntem post-moderni, pentru ca, identificandu-ne cu toata lumea, ne sacrificam, in buna masura, chipul si radacinile. Cunoastem gloria postmoderna, gloria celor cinci minute. Dar suntem conservatori,  pentru ca ne incapatanam sa consemnam si sa analizam viata asa cum e, asa cum o vedem. Noi nu facem revolutii. Cel mult, punem umarul. Plimbam, vorba lui Stendhal, parca, o oglinda prin fata lumii. Stim prea-bine : in oglinda asta unii isi vor aranja freza, iar altii ne vor schimonosi chipul, scalambaindu-se. Dar asta ne e soarta. Asta va e soarta. Ziaristii care vor sa o schimbe peste noapte nu sunt, in fapt, ziaristi. Dar asta nu inseamna ca nu incercam sa va schimbam, litera cu litera, imagine cu imagine.

Am fost – si suntem – acuzati de manipulare – si pe buna dreptate. Un anumit grad de manipulare, intentionata sau nu, intervine in orice text scris, pentru simplul fapt ca e scris si citit. Orice scrisoare de dragoste e, in definitiv, un exercitiu de manipulare. Ceea ce conteaza, insa, e buna credinta – or asta e greu de cuantificat. Dar nu imposibil.

*

Si cu asta ajungem la punctul dincolo de care cutitul nu mai poate sfasia – ajungem la prasele. Imi pasa de breasla asta pana la prasele – si tocmai de aceea sunt dispus s-o sfartec. Si nu sunt singurul. Puteti injura ziaristii cat poftiti, dar – daca mai aveti cat de cat respect pentru fapte – veti fi nevoiti sa recunoasteti evidenta : nici o alta breasla nu a mai manifestat un atat de ascutit spirit autocritic. Nici taranii, nici medicii, nici inginerii, nici profesorii, nici prostituatele. Ba dimpotriva. In toate meseriile, spiritul de breasla a functionat impecabil. Cu o exceptie : jurnalistii.

Jurnalistii au fost primii critici ai jurnalistilor. Mitul gainii care a nascut pui vii a fost si creat si demontat de catre jurnalisti, iar primii care au denuntat abdicarea de la principiile deontologice, tot ziaristi au fost.

Cand am plecat din tara, lucrurile o luasera deja, usurel, razna. De atunci, au mers din rau in mai rau – si nu ma bazez pe vreo perceptive subiectiva, de la distanta. Ma bazez pe marturisirile fostilor colegi si ale prietenilor care continua sa activeze in breasla. Cand am plecat, ziaristica aspira inca meseria pe care am incercat sa v-o descriu in randurile de mai sus. Acum, am ajuns la asta :

« …m-am dus la Codruţ Şereş cu o listă de firme, Top 25 pe fiecare judeţ, după cifră de afaceri, să ştiu cine e protejat şi cine nu e. S-a uitat pe lista respectivă şi a început: cu ăia avem… contracte de publicitate, la asta mă refer.

Cu Rompetrol aveam, dar ne reproşaseră că am fost prea acizi şi urma o negociere ca să o îndulcească. Pe urmă mai aveau cu CEZ, cu Ford, Toyota. Cu Practiker încă nu aveau, cu Tarom nu era încă sigur, cu Sensiblue nu. După ce s-a uitat pe toată lista asta, erau vreo câteva sute de firme, l-am întrebat încă o dată ca să fiu sigur: domne, în general, tot ce nu avem f…”, că ăsta era limbajul acolo. Şi a spus: da, fără niciun fel de problemă.

Înainte să ajungă la firmele mari din Bucureşti şi Ilfov, a trecut prin firmele din Maramureş, judeţul lui, şi am rămas şocat. A început pe un ton foarte vesel: Unio – rade-i, INI – arde-i, Habitex – arde-i, Viva – arde-i ! »

Declaratia – in cazul in care ati ratat-o – ii apartine lui Stelian Negrea, fost senior-editor la Antena 3 si, conform propriilor spuse, seful neoficial al Departamentului de Investigatii creat de Camelia Voculescu. (For the record : “Intact Media Group se delimitează de speculaţiile şi de comentariile tendenţioase aparţinând domnului Stelian Negrea.) Ca ziarist, dupa delimitare, te pufneste rasu’ – plansu’. Nu voi intra acum in detaliile scandalului Stelian Negrea – Antena 3. Se pot gasi in Evenimentul Zilei, pe Hotnews, etc.  Ceea ce ma intreseaza nu e Antena 3, nu e trustul lui Voiculescu (tatal sau fiica). Ceea ce ma intereseaza e meseria. Meseria mea.

[Nota : Imi veti spune : « Nu exista meserie ideala. Exista medici mai buni sau mai rai, tarani mai mult sau mai putin priceputi, prostituate mai mult sau mai putin indemanatice, ingineri mai mult sau mai putin invatati, profesori mai mult sau mai putin dibaci, etc. » Va voi spune : « Nu exista decat meserii ideale. Vocatii. Restul sunt ocupatii in asteptarea salariului si a mortii

Nota notei : La Weber, Politicul ca vocatie, ‘Beruf’ e deopotriva profesie, meserie, si chemare, vocatie. Am incercat sa gasesc  etimologia « meseriei » - pare-se, insa, ca e inca un mister. Daca ma poate lamuri cineva, ii raman indatorat.]

Faptul ca Stelian Negrea a refuzat sa semneze contractul cu Intact prin care, practic, ar fi formalizat meseria de santajist-santajat (s-ar fi angajat sa execute toate « indicatiile » conducerii trustului si, pe deasupra, sa nu aduca prejudicii de imagine conducerii, prin declaratii publice sau private !?!) e demn de toata lauda normalitatii. Ceea ce-mi pare usurel nelinistitor e faptul ca demisia nu a avut loc imediat dupa convorbirea mai sus mentionata cu Seres Codrut, cel cu vocabular de Junglisoara si Pesterica (nu ma pot abtine). Iar ceea ce ma ingrijoreaza de-a dreptul e ca marturisirile sale nu au stranit nici pe departe valul de indignare la care m-as fi asteptat din partea colegilor de breasla. Stirea a fost tratata mai degraba ca una de la ora 5. Desigur, e regretabil ca Gigi i-a crapat, la betie, capul Marioarei cu satarul, dar asta e lumea in care traim. Asta e realitatea. Dovada ? Pana si cei care au salutat gestul lui Negrea au facut-o cu entuziasmul celui care saluta un eroism cu totul totului iesit din comun. Ceea ce trebuia sa reprezinte o reactie normala a devenit in ziua de azi o anormalitate etica.

Imi veti spune ca nu stiu pe ce lume traiesc. Ingaduiti-mi sa cred ca va inselati. N-as fi rezistat in aceasta lume mai bine de douazeci de ani daca nu as fi cunoscut « realitatile » presei locale, regionale si centrale. Ii cunosc mult prea bine slabiciunile si defectele. Am avut de prea multe ori prilejul de a vedea ziaristi – uneori colegi, alteori chiar prieteni – abdicand de la idealurile ce ii adusesera in meseria asta, pentru a imi mai face iluzii. Ii vad si astazi. Ii citesc si astazi. Ba de cateva ori mai suspectat pe mine insumi de pactul cu diavolul. Eu nu mai am iluzii. Am dovezi. O spun pentru cei tineri care au apucat sa intre in presa si pentru cei si mai tineri care inca ravnesc sa ajunga aici : Normalul nu e ceea ce se intampla in trustul Intact iar gestul lui Negrea nu ar trebui sa intre in sferele exceptionalului. Ceea ce se intampla acolo e anormal, iar gestul lui Negrea se inscrie in parametrii normalitatii unei bresle care nu si-a pierdut compasul. Din cauza avalansei de anormalitati, noi ne-am pierdut simtul normalului. Normalul devine exceptia, nu regula.

Cand Mihnea Maruta a renuntat la pozitia de redactor-sef al saptamanalului Clujeanul si al cotidianului Ziarul Clujeanului, gestul le-a parut multora o excentricitate. Personal, Mihnea nu avea nimic de reprosat trustului (pe atunci, Pro). Nimeni nu-i umblase la salariu, nimeni nu-i cenzurase materiale, nimeni nu-i calcase in picioare mandria profesionala. Insa vestea ca politica editoriala va fi schimbata in favoarea tabloidizarii (evident, managementul a ambalat in cuvinte mai tehnice aceasta schimbare), l-a determinat sa renunte. A spus ‘pas’. Era (este) casatorit, cu trei copii, n-are alte surse de venit. N-a plecat suparat, n-a dat declaratii manioase, n-a scris diatribe, a continuat sa-si ajute fostii colegi. Dar a ramas constant cu sine insusi.

Asta e normalitatea.

Intre timp, mai intai Ziarul Clujeanului, apoi si Clujeanul s-au tabloidizat. Apoi s-au inchis. (Pentru mai multe detalii, va poate sta la dispozitie Mihai Gotiu.)

Asta e realitatea.

Mihnea Maruta a ajuns mai apoi redactor-sef si la Cotidianul si, dupa toate standardele, a facut o treaba mai mult decat buna. A plecat si de acolo, de buna-voie si nesilit de nimeni, in afara propriei constiinte, in plina glorie. Tot casatorit, tot cu trei copii, tot fara nici o alta sursa de venit. Nici acolo n-a suferit la nivel personal – dimpotriva. Atunci nici macar n-a mai fost vorba despre o schimbare a politicii editoriale anuntata oficial. A fost vorba doar de o presimtire. Da, o presimtire : Mihnea a plecat de la Cotidianul pentru ca a simtit « in aer » o posibila schimbare a politicii editoriale. Nici atunci n-a dat declaratii, nici atunci n-a scris diatribe, si de atunci si-a ajutat fostii colegi. Presimtirea s-a adeverit. Politica editoriala s-a schimbat. Cotidianul s-a inchis.

Asta e realitatea.

QED. Practic vorbind, pragmatismul de astazi, prost inteles, e cea mai perdanta filosofie de viata.

PS : In filmul Fallen Down, personajul “ratat”, interpetrat de Michael Douglas, are o replica memorabilia in fata unui batranel murind de-adevaratelea pe un teren de golf, nervos ca un neica nimenea a indraznit sa-i intrerupa jocul : « Si-acum vei muri cu sepcutza asta stupida pe cap – si la ce ti-a folosit ? » Realitatea e plina de mai-batranei si mai-tinerei cu sepcutze stupide pe cap care-si imagineaza ca stiu ce e realitatea. Mai tinerei si mai batranei care nu au norocul sa ii intrebe cineva, candva, mai devreme : « Acum vei muri cu realitatea asta stupida pe cap – si la ce ti-a folosit ? »

Da, merita sa viszei sa devii jurnalist. Ca Mihnea Maruta. In meseria asta, important nu e sa stii cum sa castigi. Important e sa stii ce pierzi. Spune-mi ce-ai ratat, ca sa-ti spun cine esti.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "13 comments" on this Article:

  1. __Vali spune:

    N-am mai citit asa un articol bun (frumos si adevarat) despre presa romaneasca de mai bine de juma’ de an cind Viorel Ilisoi a publicat “Scrisoare de amor”:
    http://blog.activewatch.ro/din-laptopul-unui-zetar/scrisoare-de-amor/
    Multumesc!

  2. daniel spune:

    Domnule Alin,
    Mai suntem unii care stim sa discernem si sa apreciem ce este bun si curat in presa romaneasca. Banuiesc ca nu suntem prea multi. Dar nu ezit sa va incurajez pe dv si altii ca dv. Din spectator (sau cititor) pasiv, m-am transformat intr-unul activ, intervin cu comentarii tocmai pentru a va arata ca mai sun romani care gindesc cu propriul creier si stiu sa citeasca printre rinduri cind este cazul. Sunt inginer de meserie, ma apropii de 53 de ani si va pot spune ca n-am trait degeaba. Sunt multumit de mine insumi, de ceea ce am realizat si inainte de ’89 si dupa. Constat ca mi-am educat bine cei doi copii si pot spune ca suntem o familie de tip liberal in cuget si in fapta. Nimeni din familia mea nu sta cu mina intinsa sa “i se dea”. Dar, am constatat cu mihnire ca majoritatea colegilor de breasla sunt puternic indoctrinati de catre presa mogulista, contrar conceptiei mele utopice ca ingineria este o profesiune liberala. Daca la profesori, medici, functionari publici nu am pretentia sa voteze cu dreapta, de breasla mea sunt dezamagit. Deci, nu sunteti singurul.
    Dar sper ca situatia se va schimba in viitor, chiar daca cu pasi marunti si in timp indelungat.

    • Alin Fumurescu Alin Fumurescu spune:

      @ Daniel – eu nadajduiesc ca suntem mai multi. Si ca lucrurile nici nu se vor opri aici si nici nu vor continua pe aceeasi panta.

  3. Meserie poate fi un martor de eroziune de pe vremea bilingvismului dunărean româno-bulgar*. A meşteli a intrat din slavă, deşi originea ar putea părea nemţească (meister). Însă la originea originii, atît (ger.) meister, cît şi (magh.) mester, şi meserie pare să vină de la (lat.) magister. Însă, în română, nu direct. În orice caz, nu prea găsim termeni latineşti arhaici care să se lege direct de noţiunea de muncă (l.magh.). :)

    ————————–
    * oricît s-ar oripila protocroniştii, româna, albaneza şi bulgara au evoluat împreună vreme de cîteva secole. Altfel nu se poate explica sufixarea articolului hotărît, atît de nefirească pentru o limbă romance, dar comună celor trei limbi pomenite.

    • Alin Fumurescu Alin Fumurescu spune:

      @ Marius Delaepicentru – Mda, e posibil “magister”, desi de la ‘magister’ la maistru/maestru vad legatura, la ‘meserie’ e, totusi, cam ‘subtirica’. Dar e, aproape sigur, de origine latina, daca e sa ne luam dupa francezul “metier”. Zic si eu :)

  4. Acuma, la temă. Apropo de Spune-mi ce-ai ratat, ca sa-ti spun cine esti., ziceam într-un alt loc:

    Dintre toate formele de ratare o alegem intotdeauna pe cea care ne reprezinta axiologic. Ceea ce face din ratare o chestiune mai simpla decit credeam initial. Cu alte cuvinte, ratarea este mai usoara decit frica de ratare.

    Beruf e totuna cu vocaţie/ chemare, numai că e pe nemţeşte (de la rufen a chema, a striga).

  5. victor L spune:

    (Observ ca s-a dat voie…)

    Cam lung articolul-marturisire si o analiza ar da o polologhie si mai lunga.
    Insa o minciuna sfruntata a fost si ingrosata: ” Mitul gainii care a nascut pui vii a fost si creat si demontat de catre jurnalisti”.
    Creat da, dar afirmatia ca a fost “demontat” de catre jurnalisti spune cam urmatoarele:
    – va spunem noi, jurnalistii, sa nu cumva sa credeti asa ceva;
    – mai, prostilor, noi jurnalistii am facut o gluma, sa nu cumva sa credeti ca gainile fac pui vii.
    – oare ce s-ar fi intimplat daca nu ne repezeam sa “demontam” mitul inventat de noi?
    – vai de noi, da` ce prosti sint cititorii nostrii!
    Apoi, daca ne recomandati pe Mihai Gotiu drept model de deontologie, eu prefer sa cred in gainile care nasc pui …morti.

  6. Din pacate au ramas putini ziaristi din vocatie si avem nevoie de ei intr-o presa pervertita . Va apreciz sincer.

    • Alin Fumurescu Alin Fumurescu spune:

      @ Parcalabu Teodora – multumesc. Iertati-ma ca va intreb: Aveti vreo legatura cu Dan Parcalab, ca tot vorbim de ziaristi?

  7. Mirela C spune:

    Intr-adevar jurnalismul este in societatea romaneasca actuala o meserie injurata.
    In primul rand oamenii blameaza jurnalismul din cauza acelor persoane ce activeaza in aceasta breasla din interese materiale.
    De exemplu, majoritatea stirilor actuale se refera la persoane publice putin importante dar promovate pentru simplul fapt ca vand.
    In al doilea rand, cu totii stim ca majoritatea conducatorilor marilor publicatii detin functii in politica. Acesta este unul dintre motivele pentru care jurnalistii ofera informatii partinitoare si chiar eronate.
    Suntem intoxicati cu informatii false pentru promovarea unui partid politic si blamarea celuilalt.
    In concluzie, consider ca de cele mai multe ori intentia jurnalismului romanesc actual este aceea de a indoctrina.

  8. G. spune:

    Excelent articol. Ni s-a citit în cadrul unei dezbateri la facultate privind etica şi deontologia profesiei de jurnalist. Nouă, studenţilor de la Jurnalism, ne-a făcut mare plăcere să auzim despre realitatea profesiei, din toate punctele de vedere.

    “Ziaristica e singura meserie imbracata intr-un navod, calare pe capra chioara. Si, pe deasupra, mai poate sa fie si arta.”

    Nu cred că se poate defini mai bine decât atât. Felicitări şi vă mulţumim!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Alin Fumurescu


Alin Fumurescu

om Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)