Home » Dezbatere »Politica & Doctrine » Citesti:

A merge sau a nu merge la referendum. Vă rog să mă iertați, Domnule Președinte!

Doina Jela iulie 23, 2012 Dezbatere, Politica & Doctrine
29 comentarii 3,531 Vizualizari

Noi, cei care am trăit în comunism, știm bine ce înseamnă sentimentele induse. Simt totuși nevoia să ilustrez știința asta cu o pildă. Autentică de altfel: un remarcabil profesor, într-un remarcabil interviu pe tema ”sociologiei bolii”, își povestea o experiență din anii 80, care mie mi-a făcut frig pe șira spinării. A suferit, la un moment dat, un accident cerebral atât de sever, încât vreme de mai multe luni, după tratamentul de urgență, s-a aflat într-o stare de diminuare a tuturor facultăților fizice și intelectuale care au necesitat lungi ședințe de reeducare. Ele  constau în principal în kinetoterapie, căci desigur nu se putea deplasa și nici măcar mișca singur, și de logopedie, întrucât deși auzea și înțelegea tot, nu putea rosti nici un cuvânt, nici măcar, după săptămâni bune de eforturi din partea logopedului reeducator, minimalul ”vreau la closet”. Ceea ce îi ieșea însă, aproape din primele zile de la recăpătarea funcțiilor vitale, iar asta fără nici un efort, era mult mai lunga și mai complicata sintagmă: SOCIETATEA SOCIALISTĂ MULTILATERAL DEZVOLTATĂ.

Pe mine ura scăpată de sub control și imună la argumente care agită azi societatea românească, mă trimite obsedant la povestea asta cu o putere de exemplificare cu totul ieșită din comun.

Este vital să reflectăm susținut la efectele redutabile și în general devastatoare ale manipulării, la precaritatea sau lipsa valorilor comune, care să-i facă pe români să cadă în unanimite de acord asupra vreunei probleme aflate pe agenda publică; la firea noastră, mai înclinată spre pălăvrăgeală decât spre faptă concretă pozitivă, spre soluție; la lipsa culturii politice și în general a civilizației, care  face o comunitate aptă pentru dialog și negociere. Este vital să înțelegem, de pildă, că dacă, după ce ți s-a tăiat din salariu, vezi, vreme de două săptămâni, douăzeci și patru de ore din douăzeci și patru, pe o jumătate a ecranului de televizor, secvența ( trucată, s-a dovedit!) cu președintele Băsescu lovind un copil, nimic din ce ar face și ce ar spune acesta ulterior nu-ți va modifica absolut deloc impulsul irațional de a te azvârli în prăpastie, strigând din rărunchi ”Jos Băsescu!” Asemenea, după ce vreme de o lună și jumătate, vezi pe o jumătate a ecranului de televizor, manifestația din Piața Universității, din iarna care a trecut, nimeni și nimic nu te va convinge că acolo nu a fost prezent, seară de seară, pe frig și zloată, poporul român în totalitatea lui, și n-ai lipsit decât tu, care trebuie să recuperezi acum, strigând ”Jos Băsescu!”

Suntem în acest moment al istoriei noastre, o națiune bolnavă de ură, sau ca reacție de contrabalansare, de afecțiune, compasiune, sau chiar dragoste, față de președintele țării, pe care suntem întrebați, a treia oară în cinci ani, dacă îl mai vrem sau nu. E clar că nu putem răspunde treji și în cunoștință de cauză la o întrebare ca asta, animați de iraționale sentimente și inapți să facem cel mai mic raționament… rațional: de ce ni se cere asta, cine sunt cei care ne-o cer, ce urmează după?

Așa că până în acest moment, cu o săptămână înainte de referendum, eu una nu știu ce ar fi bine să fac. Nu vreau, nici în ruptul capului, să contribui prin absența mea, la demiterea Președintelui. Pentru bunul motiv că mie mi s-a părut, comparativ, un președinte bun. În plus, detest absenteismul, iar votul alb, în lumea tuturor matrapazlâcurilor, nu e recomandabil și în cazul de față, cred că nici prudent. (Apropo, aceasta era a doua înșiruire de sunete pe care eroul pildei mele de mai sus a pronunțat-o, fără greșeală și ezitare: MATRAPAZLÂC, după zeci de ore de efort al logopedului de a-l face să spună ”cană”, ”bancă”, ”ușă”). În plus, cum cred în intuiția și competența politică a Președintelui, i-aș urma îndemnul și m-aș prezenta la vot.

Tot atât de mult nu vreau însă nici să contribui, prin prezența mea, la realizarea cvorumului, adică, de  fapt, foarte probabil, tot la demiterea lui. Armele adversarilor sunt atât de josnice, ei încălcând așa de abuziv toate regulile, încât e mai prudent să nu-mi fac nicio iluzie, e mai prudent să mă aștept ca ei să câștige. Acești Bonnie and Clyde, cum i-a numit cu vreo câteva zile în urmă, în Breful ei, Tia Șerbănescu, nu au cum să mai dea înapoi acum, dacă n-au făcut-o la prima vitrină spartă, la a doua serie de victime nevinovate, la a treia luare de ostatici. Vor fi pe deasupra masiv susținuți de aceia care și dacă prin absurd, ar fi lăsați să-și dea seama că au greșit, nu au ce să facă pur și simplu, cu ura lor. Nu au la ce să-și  folosească ura, acest combustibil care se cere folosit pe loc. (Un fost militar, cu pensia ciuntită, bun prieten, mi-a spus zilele trecute: ”Sunt jalnici ăștia, îl dăm jos pe Băsescu și pe urmă ne ocupăm și de ei!”)

Așa încât, vă cer iertare, Domnule Președinte, dar conștiința mea îmi spune mai degrabă să  nu mă duc la vot. Iar asta fiindcă, oricâtă încredere aș avea în discernământul Dumneavoastră și oricât v-aș înțelege dorința de a avea o legitimitate clară, în caz de victorie, nu le recunosc lor dreptul de a mă scoate la vot ori de câte ori nu le ies lor ploile. Dacă sunt, foarte probabil, la fel de mânată de sentimente, antagonice și ireconciliabile, ca și aceia care ard de nerăbdare să vă demită, dacă sunt victima aceluiași mecanism incontrolabil, ca amprentele înscrise pe creier după o îndelugată bombardare cu imagini și cuvinte, mă gândesc că avem măcar un reper rațional și comun: regulile europene. Nu mă duc la vot, pentru a mă ține de ele. Și nu-mi ascund opțiunile subiective în spatele regulilor.  Dar nici nu îmi fac vreo grijă că greșesc față de țară și de nemulțumiții  din Piața Universității, de astă iarnă. (Pe cei din Piața Victoriei, de acum, nu-i vezi pe ecrane zile în șir, ba chiar  nu-i vezi deloc și ei sunt tot atât de îndreptățiți să ne bântuie televizoarele, or în legătură cu ei s-au primit instrucțiuni precise, mai peste tot, ceea ce e cel puțin necinstit.) Nu mă duc, ca să nu joc după regulile ad-hoc ale celor care, chipurile, de grija mea, sunt așa de grăbiți să mă cheme la demitere, și speră că mă pot prosti în față. Nu mă duc, ca să vadă că știu lucrul acesta: anume că nu de grija mea mă cheamă, ci de a lor. Dacă totuși o fac de grija mea și nu-mi dau eu seama, nu mă duc, fiindcă eu una pot să mai aștept un an și jumătate ca să aleg alt președinte mai bun, și cred chiar că, la sărăcia noastră de acum, de la distracția asta, costisitoare, mă puteam abține.  Nu mă duc, fiindcă sunt sigură nu numai că nu mor de grija mea, dar nu le pasă nici de rezultatul real al referendumului. (Dacă nu le-a păsat de rezultatul referendumului pentru parlament unicameral și cu trei sute de parlamentari, unde am votat DA, cu gândul că voi vedea mai puțini Toni Greblă, Mihalache, Șova și Prigoană la televizor, de ce le-ar păsa de acesta?) În fine, dacă n-au inițiat un referendum pe tema plagiatului lui Ponta, sau a nedreptății făcute lui Mang, destituit pentru aceeași infelix culpa, sau a legalității prezenței la mitinguri de partid a președintelui intrat pe ușa din dos, la Cotroceni, vorbesc de președintele neales nici măcar într-un colegiu, de ce m-aș duce a cincea oară să confirm că DA, tot dumneavoastră îmi inspirați mai multă încredere decât ei, inițiatorii referendumului? Ca să mă trezesc apoi chemată la referendumuri ori de câte ori au ei chef?

Încă o dată, vă cer iertare, Domnule Președinte, vă mulțumesc pentru eforturile de până acum și vă urez succes.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "29 comments" on this Article:

  1. Gelu Tudose Gelu Tudose spune:

    Draga doamna Jelea,

    Daca sunteti de acord as vrea sa initiez o cauza pe Facebook utilizând o mică parte din articolul dvs. (e necesar un mesaj cât mai comprehensibil, deci scurt). Daca cititorii contributors.ro si prietenii lor se implica sunt sanse pentru sute de mii de semnaturi.

    Desigur daca doriti dvs înşivă să iniţiaţi această cauză cu atât mai bine, mi-ar face plăcere să subscriu.

    Mesajul pe care il propun este:

    Nu vreau sa fiu instrumentul unor politicieni cu un sistem de valori defect.
    Boicotez referendumul din 29 iulie 2012

    Ce aş cita ca argumentaţie:

    “… Nu mă duc, ca să nu joc după regulile ad-hoc ale celor care, chipurile, de grija mea, sunt așa de grăbiți să mă cheme la demitere, și speră că mă pot prosti în față.

    Nu mă duc, ca să vadă că știu lucrul acesta: anume că nu de grija mea mă cheamă, ci de a lor….

    “… … Nu mă duc, fiindcă sunt sigură nu numai că nu mor de grija mea, dar nu le pasă nici de rezultatul real al referendumului.

    (Dacă nu le-a păsat de rezultatul referendumului pentru parlament unicameral și cu trei sute de parlamentari, unde am votat DA, cu gândul că voi vedea mai puțini Toni Greblă, Mihalache, Șova și Prigoană la televizor, de ce le-ar păsa de acesta?)…”

    … dacă n-au inițiat un referendum pe tema plagiatului lui Ponta, sau a nedreptății făcute lui Mang, destituit pentru aceeași infelix culpa, sau a legalității prezenței la mitinguri de partid a președintelui intrat pe ușa din dos, la Cotroceni, vorbesc de președintele neales nici măcar într-un colegiu, de ce m-aș duce a cincea oară să confirm că DA, tot dumneavoastră îmi inspirați mai multă încredere decât ei, inițiatorii referendumului? Ca să mă trezesc apoi chemată la referendumuri ori de câte ori au ei chef?”

    Sursa: Doina Jelea, http://www.contributors.ro/dezbatere/a-merge-sau-a-nu-merge-la-referendum-va-rog-sa-ma-ierta%C8%9Bi-domnule-pre%C8%99edinte/

  2. Jeack spune:

    Credeti ca oamenii astia au nevoie de validarea votului?

    Presedintele a inteles foarte bine cit de lipsiti de scrupule sint acesti oameni. oamenii astia nu au simtul ridicolului, nu se opresc din minciuna niciodata, oricit de departe ar merge, singurul lucru care le sta in cale este adevarul. Votul.

    Fie ca e acum, fie ca e la toamna, fie ca e peste 10 ani. Votul este singura modalitate de a-i opri pe acesti oameni.

    In fata unui ciine periculos nu te intorci cu spatele. Oricit de inalt e gardul…

    • MrMeisenshi spune:

      Aveti dreptate, votul este singura modalitate de a-i opri, dar nu la referendum, unde votul nostru ii legitimeaza pe ei si atacul asupra democratiei, ci la alegerile generale din toamna.

  3. gelu spune:

    In din ce in ce mai multe medii apare ca singura solutie aceasta: boicotul. Este frustrant, si eu vreau sa ii arat presedintelui meu ca ii sunt alaturi, vreau sa stie ca sunt multumit de lupta lui pentru mine, dar singura varianta in care as mai putea fi multumit si pe viitor este aceasta: boicotul la referendum. Impotriva dorintei lui, nu voi merge la vot, pentru ca ma gandesc mai mult la binele meu decat la al lui. Pentru ca el de aceea mi-a zis ca lupta pentru mine, ca sa o si faca

    • vida clara spune:

      @gelu Si eu gelule, gandesc la fel. Suntem cel putin 3 ( eu, tu si Base ) care putem sa stam spate-n spate, toti pentru unul si unu pentru toti.
      Nu suntem doar noi, dar si de-am fi doar noi, imi pare bine ca respiram impreuna, cat om
      respira, din acelasi aer.
      Sunt multi ca noi.si vom castiga si “bataia stradala” ca si pe “lupta dreapta din ring”, pentru
      ca e o lupta a leului cu hienele. Ele stiu asta, si turbeaza de ciuda ca oricate batai ar
      castiga, hiena tot nu se face leu.
      In urma hopului asta o sa cada din carutza tot ce nu e “bine ancorat”.
      Bine era daca toti cei care au votat vreodata cu Basescu o faceau cu inima curata, fara urma
      de “interes meschin”, dar stim bine ca asa ceva nu exista.
      Salutarile mele, gelule.

      • Ana spune:

        Nu sunteti doar 3. Pun si eu umarul. Suntem multi. M-am gandit si eu cum sa facem sa aratam ca neprezentarea inseamna NU. Poate ar fi o solutie ca PDL-ul sa stranga liste cu semnaturi pentru boicot, asa cum se strang semnaturi pentru candidatura la primarie.Mai este important si sa ne asiguram ca nu semneaza un PSD-ist in dreptul numelui nostru pe liste la ora 23.00, in timp ce colegul de la UNPR strecoara un buletin stampilat. (Eu zic ca nu e paranoia, e precautie). Softul ala trebuie cumparat de PDL si sa ne cheme sa introducem datele repede, ca venim.

    • elena spune:

      Am fost prezenta la toate alegerile , niciodata nu am lipsit , in 2004 aveam piciorul in gips si totusi am facut efortul de a merge . Acum as fii vrut sa fac la fel ,vroiam sa-i arat presedintelui ales ca-i sunt alaturi , dar nu voi merge pt. ca nu voi legifera prin votul meu incalcarea tuturor legilor ,a statului de drept . Sper sa nu gresesc si as dori ca presedintele sa inteleaga ca e f. important pt. toti romanii care mai au un strop de patriotism sa lupte pt. respectarea statului de drept si sa nu dea posibilitatea acestor pucisti sa transfere aceasta tara in sfera de influenta estica(comunista) . Am avut o astfel de experienta si nu o vreau acum reinstalata caci ai nostri copii nu trebuie sa aiba parte de o astfel de viata .
      Boicot asta este alegerea cea mai buna

  4. florin spune:

    Excelent articol. M-a dus cu gandul la ce diferenta este intre cei care, intr-un fel sau altul, il sustin pe Basescu si cei care i se opun. Sustinatorii: oameni inteligenti, educati, principiali, realisti, onesti. Oponentii: putin informati, agresivi, oportunisti, vulnerabili intelectual. O fi o generalizare, dar eu nu stiu sa existe un blog pesedist, sau poftim uselist cu formatori de opinie respectabili, ale caror opinii pot convinge, sau macar pune pe ganduri. Asta e diferenta. Si e mare, ca si intre adevar si minciuna.

  5. nae spune:

    Doamna Jela,
    Din ce scrieti se poate trage concluzia ca dumneavoastra credeti ca poporul roman in ansamblul sau este format din niste tampiti usor manevrabili. Va este rusine de propriul popor? Cand am votat TB eram destepti, iar acum daca ar fi ca o majoritate sa voteze DA, ne-am tampit? Era o vorba care spunea ca poporul are conducatorii pe care-i merita. Nu mai este valabila ?

    • sile spune:

      Din cate ovserv eu, nu suntem un popor de tampiti pentru ca votam cu unul sau altul. Suntem un popor de tampiti pentru ca pur si simplu nu gandim. La fel cum lupii se iau dupa seful haitei (desi la ei, asta are un scop foarte precis), la fel si noi, parca intr-in reflex conditionat, ii votam doar pe aia care promit mai mult. Fara exceptie, de 22 ani.

      Si ca masura fara echivoc a celor de mai sus: daca am fi fost destepti, n-am fi ridicat pana acum la nivelul celor destepti (vezi Cehia si Polonia).

  6. vida clara spune:

    Esti un asociat cu care nu e bine sa pleci, nici macar tu insuti, Doina Jela, la drum.
    Cand delegi cuiva reprezentarea ta este acelasi lucru ca si cum te-ai substitui aceluia.
    Nu e mare filozofie sa inteleaga omul ceea ce filozofia zice : “cand te afli intr-un loc
    te afli doar in acel loc si nu in altul”.
    Sunt prea multi indivizii umani care fac confuzie intre “dragoste” si “iubire” si, si mai
    putini cei care pot sa-si inchipuie cat rau face aceasta lipsa de capacitate de diferentiere.
    “Dragoste” fara reciprocitate nu exista. Iubiri, da.
    Nu e vorba de orice tip de reciprocitate ( si “ochi pt ochi, dinte pt dinte” este o reciprocitate)
    ci despre ceea ce eu denumesc “reciprocitate in bine”.
    Dragostea nu inseamna “pomana”. Dragostea este asemenea sadirii unui pom (fructifer, evident). Nu o sa stai sa-i ceri inapoi ceea ce tu i-ai dat, dar logica a ce faci este sa iti
    aduci fruct.
    Zic filozofiile ca “Lipsa de recunostinta este cea mai oribila dintre crimele pe care fiinta
    umana le poate face”.
    Eu zic ca cei care au investit in Basescu spre a-si aduce castig uni-lateral, cei care l-au
    votat fara a crede efectiv in el, cei care i-au dat votul lor dar s-au indoit ca ar fi nevinovat
    in fata acuzatiilor care i s-au adus, aceia fac bine ca boicoteaza, pentru ca se vor
    boicota pe ei insisi.
    Sita “adevarului” trebuie sa continuie sa cearna, iar acum, oricat de dureros ar parea unora
    ca este, e nevoie de operatie fara anestezie ( in carne vie, cum se zice).
    “Operatul” este Basescu. E greu sa te uiti, e greu sa tai tu in el, dar si mai greu este sa taie
    el insusi in el. Cine nu crede, sa pobeze pe piele proprie.
    Pana in acest moment nu cunosc daca PDL a exprimat o pozitie oficiala de sustinere prin
    prezentare la vot si votat, “Nu”.
    Cine vrea, merge pe varianta asta, provocata de “realitatea de fapt”, iara cine nu, e liber sa-si
    traga masca pe fata spre a respira doar ozon, in mijlocul gramezii de gunoi.
    Boicotul este o politica a strutului. usl-eii vor profita de minune cand veti fi cu capul bagat in nisip, razand cu gura pana la urechi de “pasivitatea” voastra.
    usl-ul a impins din ring, lupta, in strada.
    Ii este clar ca “buna ziua” usl-ului, ca in “lupta dreapta” nu are nici o sansa de castig.
    Prefera “luptei drepte”, “bataia stradala”. Daca in ring nu poti patrunde si nici folosi “pumnalul”,
    “sisul” , “loviturile miselesti” ale “spectatorilor”, in “bataia din strada” cine e de natie hiena,
    isi arata in toata splendoarea lor si coltii dar si coada dintre picioare.
    Acum, voi, boicotistii, va dati la o parte. Voi nu vreti sa asistati la spectacol decat daca
    respecta rigoarea de spectacol.
    Pai, si noi vrem, cei care suntem “una si aceeasi” cu Basescu si, in realitate noi dorim mult mai mult ca voi, sa repunem lupta in ring, pentu ca noi suntem “jucatori” iar cei ca voi doar
    “spectatori civilzati”.
    Stati linistiti ca daca stati asa, cand o fi usl-ul pe cal o sa va organizeze “gale” cu simulari
    ale “luptei drepte,libere”, or sa va asigure “painea si circul” necesar voua pentru a va crea
    impresia de “respectare a regulii jocului”.
    Acum, e “bataie”, Doina Jela. E bataie ca la palestinieni. Este o bataie musamalizata in fatza
    “ochilor straini” si …. facem galagie daca crapa cineva usa ca sa ne stie “satul” ca “noi”
    si pe “sat” avem nevoie sa ni-l tragem, pe mai departe, in piept.
    Pe scurt, e bine ca Basescu sa stie efectiv pe ce se bazeaza.
    E momentul sa faca un nou partid. Eu i-as spune “Partidul Popular European Roman”.
    Parafrazand, eu zic ca ne e momentul sa stim ca: “cine nu e cu noi, cel putin sa se stie”.
    Intotdeauna obtii cele mai bune rezultate, dintre cele pe care esti capabil sa le obtii, doar
    atunci cand te cunosti, cand stii efectiv cine si cat esti. Cand iti cunosti, cum se spune,
    lungul nasului.

    PS. Fiecare persoana este libera sa calce, in acest “camp minat” acolo unde are siguranta
    ca nu e mina. Cei care calca bine, merg mai departe, cei care “o scrantesc”, se auto-elimina.
    Nimeni nu poate “fi” in locul tau. In aceeasi masura, nimeni nu poate “pasi”, in locul tau.
    Iar unde pui “urmatorul pas”, tu (decat tu) alegi. Doar marionetele calca unde le mana sfoara
    papusarului.

    • Zoltan Mateffy spune:

      O sa votez in Vancouver. Si eu cred mesajul direct al lui Basescu.
      Sunt convins ca Romania e in pericol imens dinspre Antonescu si Voiculescu.
      Trebuie gasita o cale sa ne adunam din toata lumea, cei care gandim la fel. Nu doar acum sa spunem:NU!

  7. silvia mihai spune:

    Cata dreptate aveti ! Uneori ma intreb si eu ca simplu cetatean cu ce se vor mai ocupa aceste posturi TV dedicate mizeriei ,dezinformarii si incitarii la ura cu orice pret, dupa ce nu va mai exista in functie acest presedinte ales?
    Daca mai aveam un dubiu , eu va multumesc Dvs. ca m-am lamaurit , singurul meu mod de a protesta impotriva acestui trio de demolatori : Ponta- Antonescu – Voiculescu este :
    NU MERG LA VOT. Imi pare rau (la varsta mea, sunt pensionara) ca am trait vremuri triste de care credeam ca m-am eliberat, se pare ca m-am inselat. Imi aduc aminte cu tristete si durere ca la mine in sat colectivizarea in 1962 s-a terminat intr-o singura zi , si cel mai mult “s-a rezolvat” seara. Cand tatal meu a venit acasa pe la orele 22 era numai rani si vanatai…., dar a doua zi aveam sa constatam ca 80 % din capii de familie din sat (barbati sau femei) aratau la fel. Acum au calcat in picioare in 2 zile , desigur folosind tehnologia moderna, institutii ale statului , culminand cu Curtea Constitutionala !!!
    Doamne ce va mai urma!
    Cu mult respect,
    Silvia Mihai

  8. Zoltan Mateffy spune:

    Extraordinar de bine spus! Articolul ma exprima mai clar decat as putea sa o fac eu insumi.
    Discutia despre indoctrinare ar trebui sa fie o preocupare pe intreaga planeta. Nici englezii italienii sau americanii nu sunt imuni.
    Imi amintesc cand s-a incercat detronarea lui Clinton. Procedura a durat doi ani, nu doua zile ca la noi (Oare de ce dureaza la noi 9 ani procesele contra marilor hoti, dar se da jos presedintele ales de milioane in cateva zile?) Doi ani in care canalele de televiziune gen Fox News dadeau secventa cu imbratisarea Clinton-Lewisky poate si de 300-400 de ori pe zi – sute de zile la rand s-a intamplat asta! Imaginea aia care a virusat mintea a sute de milioane de americani a deschis drumul catre prezidentie a lui George W Bush – lozinca caruia a fost “aducem inapoi decenta la casa alba”. Se stie care au fost consecintele pentru intreaga planeta a “decentei” lui Bush.
    Murdoch pica chiar zilele astea, Berlusconi (un alt politician-propagandist-proprietar de presa) a picat de curand. Cand Voiculescu?

  9. acinta spune:

    Pentru NU majoritar la referendum este nevoie de o mobilizare exceptionala! Este nevoie de orice vot !
    In conditiile in care foarte multa lume – inclusiv lideri de opinie – sustin ideea boicotului – direct sau indirect (vezi Monica Macovei : “Mama mea nu va merge la referendum”), sustinatorii presedintelui sunt deja impartiti in doua tabere: unii merg la vot pentru NU, altii boicoteaza. In aceste conditii nu se va obtine nicicum un NU majoritar.
    In situatia data nu exista deci decat solutia BOICOTULUI !!!!!!!!

  10. Cetatean spune:

    Total de acord. Dl. Basescu nu are dreptul sa puna in joc soarta democratiei cerand populatiei responsabile sa se prezinte la vot, legitimand astfel un demers nelegitim si nedemocratic. Nu este in joc soarta domnului Basescu ci soarta democratiei in Romania.
    Criza economica insotita de masurile de austeritate, dublata de lipsa de cultura poplitica si economica a unei mari parti a populatiei (care a permis manipularea acesteie de catre mass-media controlata de infractori sau urmariti penal) a creat o situatie foarte periculoasa in care populatia respectiva nu mai este deschisa nici unui argument ci este dominata de un sentiment patologic de ura impotriva domnului Basescu. Acest segment de populatie va merge cu siguranta la vot deoarece ura creaza un imbold foarte puternic spre actiune. Singurul lucru pe care cetatenii responsabili pot sa il faca este sa se fereasca din calea acestui val de ura, neprezentandu-se la vot si nu incercand sa ridice stavile impotriva lui (prezentandu-se la vot). In final vom putea sa vedem ce magnitudine a avut acest val, cat de mari sunt sansele evolutiei democratice a Romaniei

  11. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    Punind cap la cap cele doua expresii – SOCIETATEA SOCIALISTĂ MULTILATERAL DEZVOLTATĂ si MATRAPAZLAC – care erupeau incontinent de undeva din strafundurile subconstientului distinsului profesor, eu interpretez lucrurile altfel. Respectiv, prima exprima o chinuitoare obsesie impusa despotic de propaganda oficiala, careia aparatul logic al personajului i se impotrivea la fel de obsesiv catalogind-o drept ceea ce era de fapt – UN MATRAPAZLAC. Intre ele, sufletul acelui om treaz, era torturat de un fel de ping-pong tragic ce rezuma, simplificator dar pertinent, universul sau spiritual din acea epoca cumplita. Asadar individul, departe de a fi conditionat, rezista cu disperare asaltului marlaniei dezlantuite.

    La fel de adevarat este ca, pentru multi alti romani mai putin inzestrati la cutiutza, lozincile “iepocii de aur” s-au substituit lumii reale, ei devenind ceea ce rusii (si basarabenii) numesc MANCURTZI. Marea nenorocire consta in perpetuarea acestei prostratii mentale, inclusiv la noile generatii, datorita extraordinarei ticalosii a elitelor natiei – fie prin vinzare directa, fie printr-un soi de elitism pasiv (si parsiv) cu aere de aristocrati dezmosteniti. In loc de munca rabdatoare, ingenioasa si multiforma spre reeducarea acelui segment al natiunii susceptibil sa recepteze mesajul, se agita aerul din jurul gurii sub lozinca demobilizatoare “nici asa, nici altminteri”. Chiar si bajbaiala panicata intre boicot si prezenta viguroasa la vot este o forma a lipsei de anvergura ce caracterizeaza elitele amintite.

    O naţiune este o conştiinǎ naţionalǎ – cît valoreazǎ una, atît valoreazǎ cealaltǎ.

    In 22 de ani a scos cineva pe tapet spre rumegare aceasta idee, simpla in forma dar abisala in fond ? La urma urmelor, ce sîntem noi, românii ? Urmaşii lui Ştefan cel Mare ? Un mare om de stat sau un „sfînt” (?!) cu 4 neveste, zeci de amante şi niscai boieri casapiti ? Sîntem cei ce l-au suportat pe Ceauşescu 25 de ani fără murmur ? Sau asasinii lui în ziua naşterii Domnului ? Acu’ e criminal, acu’ e patriot. Ce mai poţi înţelege ? Ce mai putem stima ?

    Pompăm din greu broasca naţionalistă, visînd-o taur – dar ea plezneşte subit şi sistematic, lăsînd în urmă doar mormane de palavre (duhnind a înşelătorie). Sau auto-înşelătorie ? Poate ne făcea plăcere cînd Ceauşilă-gîngavul dădea mîna cu Mircea cel Bătrîn pe „ruinurile” Tîrgoviştei. Poate veritabilul nostru erou naţional e rudimentarul repetent Bulă, nu sinucigaşul rege Decebal.

  12. Algernon spune:

    D-na Jalea,

    Ideea ca “sunteti scoasa la vot” este fundamental straina de institutiile constitutionale si de regulile jocului democratic, asa cum sunt ele reglementate in prezent. Cineva acuza si cineva se apara. Noi, toti cei cu drept de vot, suntem judecatori si alegem cine a avut dreptate. Mai departe e limpede. Practic este, cred, singura ocazie a noastra, a cetatenilor, sa exersam aptitudinea de a judeca. Acest gen de alegeri, informate, constiente si motivate, fac doar judecatorii, zi de zi. Sper sa alegeti bine…

  13. victor L spune:

    @ Algernon,
    in graba faci o confuzie ( nu stiu daca intentionata/diversiune sau din nepricepere) intre alegerile parlamentare/locale si referendum; acum nu sint alegeri.
    Iar unii au dreptul sa considere prezenta lor in fata urnelor ca un fel de legitimare a mizeriei de referendum. Incearca sa nu ne mai minti si procedeaza cum vrei vin cabina de vot.

    • Politrucul spune:

      Batrane te agiti cam tare si mi-e teama ca tu esti de fapt postac. Omul @Algernon spunea corect ca faci o alegere la acest referendum, adica pui stampila pe ce crezi tu, adica judeci. Spui DA sau NU. Si asta e un fel de a judeca daca Traian Basescu se face sau nu vinovat de toate cate i s-au pus in carca. Nu are nici o legatura ce comentezi tu cu ce spunea omul.

  14. Doina spune:

    Eu si familia mea si pritenii mei nu vom merge la vot .Sunt dint -un oras de provincie guvernat de PSD de la revolutie non stop.Ne-am hotarat ca pe 29 sa iesim la plimbare purtand un tricou alb pe care vom lipi un afis facut acasa de fiecare cum poate cu EU BOICOTEZ.Ne dorim sa fim’ plagiati ‘de cat mai multi si din alte orase ,asa se va filma se va vorbi ca intelegem ce se intampla si nu vrem sa participam la legitimarea acestei mascarade.

    • GameTheory spune:

      Doina,

      …o soluţie demnă şi elegantă! Vă susţin! :)

      p.s. Fraţilor, autoarea articolului foarte bun (ca de obicei) se numeşte ,,JELA”.

      JELA

      JELA

      JELA

      ;)

  15. DenisaC spune:

    Am și eu o întrebare. Voi fi plecată din țară în data de 29 iulie. Mă gândesc serios să nu mă duc la referendum. Pot afla dupa aceea dacă „am votat”? Va exista undeva o lista centralizată cu cei care au votat? Și dacă da, cum aș putea să văd dacă figurez pe acea listă?

    Mulțumesc.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Doina Jela


Doina Jela

Este scriitoare, autoare u unui important numar de volume, care investigheaza si analizeara regimul comunist din Romania , cum ar: Cazul Nichita Dumitru, încercare de reconstitui... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)