joi, martie 28, 2024

Bacalaureatul profesional: diploma de deprofesionalizare

A venit vremea să nu mai folosim etichete de diplome la întâmplare. In discuție se află un întreg sistem de învațământ, nu o minusculă școală privată și neacreditată. Trebuie să recunoaștem că în primul rând sunt argumente politice care susțin necesitatea introducerii diplomei de bacalaureat profesional ca o compensare pentru elevii care, din diferite motive, nu ajung să atingă nivelul minim necesar pentru a obține bacalaureatul. Nu sunt argumente pedagogice, nu sunt argumente sociale și cu atât mai puțin argumente economice.

Prin această diplomă introdusă la hei-rup, statul (reprezentat printr-un ministru de stânga !!!) îi abandonează în primul rând pe cei aflați in dificultate și pe părinții lor. Le vinde iluzia că au obținut o diplomă profesionalizantă, când de fapt nu au în mână decât o foaie fără acoperire. Profesionalizarea nu se poate obține decat printr-un program de formare sau curriculum conceput in acord cu obiective profesionale specifice unei anumite meserii. Or, dacă ei au urmat același program in timpul liceului ca și colegii lor care au obținut celălalt bacalaureat, despre ce profesionalizare este vorba?

In al doilea rând, mărim distanța care separă  piața muncii și formarea liceală. Si aici tot acești elevi, mai puțin interesați de chestiuni științifice, sunt primii perdanti. Căci pentru orice angajator, diploma de bacalaureat profesional, introdusă in acest mod, nu semnifică altceva decât validarea incompetenței și a lipsei de performanță. Si culmea, lucrul acesta se face tocmai in numele profesionalizării!!! Tot in pierdere sunt și cei cu adevarat interesați de o meserie anume. Cine să-i mai recunoască in mulțime? Cum să ajungă din nou românii să mai vada clar și să prețuiască meseriașul bun din moment ce li se arunca atât de mult praf „profesional” în ochi?

In al treilea rând, printr-un asemenea bacalaureat deschidem o cutie a Pandorei in ceea ce privește învățământul superior. Cunoscând cât de puternic este caracterul piramidal al sistemului de învățământ din Romania, nu va trece multă vreme și cel care va obține acest asa-numit bacalaureat profesional se va putea înscrie în învățământul superior, continuându-se astfel agonia incompetenței certificate cu diplome în regulă de statul roman.

Problema bacalaureatului în Romania este reală. Sunt tot mai mulți elevii care nu reușesc să atingă nivelul minim necesar pentru a obține această diplomă. Si atunci ce facem? In loc să ne bazăm deciziile politice pe o analiză TEMEINICĂ a cauzelor care au condus la această situație în România și pe o analiză CRITICĂ a soluțiilor pe care le-au găsit alte țări în condiții asemănătoare, noi ocolim de fapt problema printr-o etichetă care să sune bine in discursul politic și în statisticile de la anul, când din nou vor apărea procente de peste 90% de elevi care au obținut bacalaureatul.

Nu pot să nu recunosc aici aceeași abordare irealistă, demagogică a unor probleme sociale grave. In vară, demnitari de la Bucuresti lansau idei care mai de care mai năstrușnice de numărare a romanilor, doar pentru a face pe plac unora sau altora dintre politicieni. Singurul obiectiv al lor era de a modifica o cifră: procentul de participare la referendum. Si pentru asta, „Nea Vasile” și „administratorii de bloc” deveniseră peste noapte specialiștii noștri de bază în administrație publică. Ideile acestea nu au reușit să se impună pentru că au existat instituții din afara si dinăuntrul țării care le-au oprit din drum. Acum, alți demnitari, tot de la Bucuresti, cuprinși de același elan de schimbare a cifrelor, s-au gândit să se joace un pic cu etichetele de sfârșit de studii liceale. Nu prea văd instituții care ar putea sa le stopeze elanul creator.

Din aceasta comparație sumară observăm cât de vulnerabil este domeniul public al educației unde oricine are idei care să dea bine la cifre le poate introduce fara probleme în sistem. Nu are cine să-l oprească, nici dinăuntru și cu atât mai puțin dinafară.

In țară, oamenii sunt obosiți de atâtea schimbări în educație. Cei care lucrează în sistemul de învațământ sunt sătui de elevi demotivați și impertinenți.  Raționează tot mai mult după principiul întâmplă-se ce s-o întâmpla, dar să scăpăm de ei. Cei care au copii cu probleme la școală sunt și ei sătui să li se tot spună că nu au fost capabili să le dea învățătura celor șapte ani de-acasă. Raționează după principiul: „să aibă și el sau ea o diplomă și mai vedem noi dupa aceea”. Iar ceilalți români, care nu intră in aceste două categorii, pur și simplu nu mai au incredere in școală. In consecință, raționează dupa principiul indiferenței.

In afara țării, nu are nimeni niciun interes să oprească această nebunie a așa-zisului bacalaureat profesional. Căci fiecare țară își gândește cum crede de cuviință sistemul de educație. Nu există nicio Comisie de la Veneția pentru educație. Ba mai mult, inabilitățile in materie de reformă în educație pot fi chiar de folos altor țări. Intr-o societate a cunoașterii, materia cenușie este cea mai prețioasă. Cine nu vrea elevi și studenți buni? De exemplu, de ce n-ar avea nevoie școlile si universitățile europene de elevi și studenți români dornici să învețe? Investiția e minimă dacă o raportăm la câștigul potențial într-o lume unde competiția pentru cunoaștere devine tot mai acerbă. Dacă ne deplasăm pe teritoriul economic, argumentele devin și mai copleșitoare. Unul dintre motivele delocalizării unor întreprinderi din Europa occidentală către țara noastră a fost acela că în Romania a fost găsită o forță de muncă ce era capabilă să răspundă nevoilor lor. In condițiile în care majoritatea țărilor occidentale caută soluții de repatriere a propriilor întreprinderi, de ce ar trebui să spună ceva în cazul deprofesionalizării în masă prin introducerea nechibzuită a acestei diplome? Nu mai găsiți specialistii de care aveți nevoie în România, trebuie să-i formați voi și lucrul acesta vă costă prea mult, atunci nu e mai bine să veniți voi acasă?

Dacă rămânem pragmatici, e greu să gândim că putem avea un sistem de educație mult mai bun decât societatea în care trăim. Mă întreb însă dacă pragmatismul trebuie să elimine de-al binelea speranța că într-o zi lucrurile se vor schimba in bine. Or, pentru a regăsi măcar parțial încrederea in școala românească este nevoie ca acum să se renunțe la această ideea neinspirată de multiplicare a etichetelor de sfârșit de liceu și să se înceapă cu adevarat o reformă pertinentă a sistemului românesc de educație și formare.

Distribuie acest articol

49 COMENTARII

  1. Din pacate, nu are importanta aspectul educativ si profesional. Acest „bacalureat” profesional are cauze strict politice, vizeaza obtinerea voturilor.

    Argumentul este ca se putea organiza bacalaureatul existent pe doua paliere: cei care obtineau media 5 cel putin, la fiecare materie de bac si cei care se conformau regulilor actualului bac.

    In acest mod, cei care totusi stiu macar de 5 ar fi primit „pasaportul” profesional.

    Rezulta ca bacul profesional ii vizeaza pe cei care nu stiu nici macar de 5.

    Dar, oricine se uita la subiectele de bac de acest an realizeaza ca nota 5 se poate obtine dpa cateva saptamani de invatat, cu un minim de culturagenerala. Mai mult de 5 este intr-adevar ceva mai greu. Dar 5 se poate obtine chiar si de catre corijentii la materiile respective.

    In concluzie, cei care nu stiu macar de 5 sunt vizati de aceasta diferentiere.

    Inseamana ca de fapt vor primi „bac” cei care „reusesc” sa nu fie nici exmatriculati si nici corijenti in ultimul an de liceu….

    • Ai cumpara ceva scos de un sistem de productie „renumit” pt. rebut de peste 50%? Ce nu este acceptabil la suruburi sau televizoare a devenit acceptabil la educatie? Abramburica vrea sa arate ca nu 50% este rebutul. Si astfel sindicalistii din educatie vor plati in continuare cotizatie, alde Liviu Pop se va ingrasa in continuare, va debita aberatii in continuare, iar prietenii mei antreprenori vor angaja tot pe baza de proba de lucru nu pe baza hartiei igienice poreclite bac profesional.

    • Care este deosebirea dintre bacalaureatul profesional si cel din articolul 77 al LEN?

      “c) două probe scrise, diferențiate după cum urmează:
      1. pentru profilul real din filiera teoretică:
      (i) matematică;
      (ii) probă transdisciplinară din științe: fizică, chimie, biologie;
      2. pentru profilul umanist din filiera teoretică:
      (i) o limbă de circulație internațională;
      (ii) probă transdisciplinară din geografie, istorie, științe socioumane;
      3. pentru filiera tehnologică:
      (i) probă scrisă disciplinară specifică profilului;
      (ii) probă transdisciplinară specifică domeniului de pregătire;”

      Din cate am inteles eu, bacalaureatul profesional va include pe langa proba de limba romana inca 2 probe. Singura diferenta este ca in actuala LEN nu se prevede explicit ca cei care termina filiera tehnologica nu au dreptul sa urmeze studii superioare, pe cand in propunerea d. Andronescu se precizeaza ca cei care aleg bacalaureastul profesional nu au dreptul sa urmeze studii superioare (dupa parerea mea precizarea este utila).

      • In LEN exista un singur bacalaureat unde probele de examen sunt diferite, in functie de filiera absolvita. Cei din filiera vocationala, primesc in plus (in urma unui examen, bineinteles) certificate de calificare. Asa-numitul bacalaureat profesional care este acum in discutie inseamana ca absolventii de liceu trebuie sa aleaga intre doua modalitati de a-si valida finalizarea studiilor liceale, nu doar una singura cum e cazul in LEN.
        Acum se doreste introducerea a doua bacalaureate. Cel din LEN ramane asa cum a fost prevazut. I se adauga insa bacalaureatul, zis „profesional”, cu mai putine probe si care sa fie mai usor de obtinut. Ajungem astfel in situatia unei inflatii de diplome care conduce implicit la devalorizarea bacalaureatului.

        • In primul rand, o problema a LEN actuale este ca atat cei care termina filiera tehnologica cat si cei care termina filiera teoretica au dreptul sa dea la facultate si sa candideze pe aceleasi locuri. Cum subiectele de la filiera tehnologica vor fi oricum mai simple decat la cea teoretica (de exemplu nu vor mai da examen la matematica si nici la fizica), s-ar alimenta practic fabricile de diplome atat ale universitatilor particulare cat si a unora de stat.

          Eu am inteles ca bacalaureatul profesional, va contine pe langa limba romana inca 2 probe specifice domeniului liceului absolvit si ca va inlocui practic bacalaureatul destinat celor care termina filiera tehnologica.

          Eu nu am auzit pe nimeni spunand pana acum ca cei care termina o filiera tehnologica vor avea de ales intre 3 tipuri de bacalaureat: unul teoretic (care le permite sa urmeze o facultate), unul sa ii spunem tehnologic (care va cuprinde 2 examene specifice domeniului absolvit, dar care sa ii permita sa urmeze o facultate) si un al treilea profesional (care sa includa tot 2 materii specifice domeniului dar care sa nu ii permita sa urmeze o facultate).

          PS: Cred ca motivul pentru care d. Andronescu nu isi poate trece legea prin parlament este tocmai opozitia universitatilor private si a unei parti a universitatilor de stat.

          • Am facut referire la doua bacalaureate, nu la trei: bacalaureatul national (din LEN) si cel care sta sa vina, „bacalaureatul profesional”. Ambele forme de bacalaureat se adreseaza tuturor absolventilor, indiferent de filiera sau profil. Unul da dreptul de a continua studiile in invatamant superior, celalalt deocamdata nu. Cate diplome de bacalaureat sau certificate de calificare vor avea cei care termina un liceu profesional, nu stiu. Nu ar fi de mirare sa se dea cu atat mai multe diplome cu cat absolventul cu pricina e mai incompetent.

            • Asa cum inteleg eu articolul 77 din LEN actuala, exista pana la urma 4 tipuri de subiecte in functie profilul liceului absovit: teoretic real, teoretic umanist, tehnologic si vocational. Toti absolventii au dreptul sa urmeze o facultate indiferent de tipul liceului absolvit.

              Asa cum am inteles eu, in forma modificata, vor exista 3 tipuri de subiecte: teoretic real, teoretic uman si profesional. Cel de-al treilea tip nu permite absolventilor sa urmeze studii superioare.

              Lucrand in invatamantul superior, a doua varianta mi se pare mai realista si raspunde mai bine realitatilor romanesti.

            • Cred ca exista o divergenta de opinii cu privire la acest aspect pe care nu stiu daca, din pricina spatiului limitat de discutie din aceasta platforma, o putem lamuri acum.
              Fac doar cateva precizari sumare. Acum imi dau seama ca abordam problema bacalaureatului profesional din perspective diferite. Pe mine ma intereseaza in primul rand (nu insa si in mod exclusiv) ca absolventii de liceu sa nu fie mintiti ca primesc o diploma profesionalizanta, cand de fapt au o foaie fara valoare in mana. Mi se pare ca dvs. priviti problema din perspectiva invatamantului superior, unde resimtiti nevoia unei mai bune selectii prin bacalaureat, a celor care vor deveni studentii dvs. Cred ca ambele puncte de plecare in dezbatere au aceeasi legitimitate, dar, sper sa fiti de acord, nu pot fi sustinute cu aceleasi argumente.
              De aceea, pentru moment ma voi margini doar sa repet ce am raspuns la o alta intrebare: nu m-ar fi deranjat atat de tare daca diferitele bacalaureate ar fi fost identificate prin litere: Bacalaureat A, Bacalaureat B. A vorbi insa despre bacalaureat profesional fara a face nicio modificare in curriculum scolar ramane, in viziunea mea, o demagogie politica de o extrema gravitate.

            • Aveti dreptate sa trebuie analizat ce va contine bacalaureatul profesional. Sincer nu am o imagine prea clara a invatamantului tehnic actual. Mi se pare interesanta ideea probei practice. Tin minte o emisiune care am vazut-o acum ceva ani, in care se prezenta o casa din perioada interbelica care avea un foifor. Constructia foisorului a fost una din probele de absolvire a unui elev. Cred ca daca vrem ca bacalaureatul profesional sa le ofere absolventilor o sansa de angajare ar fi bine ca proba practica sa fie cat mai serioasa.

    • E buna remarca: trebuie sa le dam o diploma celor care nu au nivelul minim pentru a obtine bacalaureatul. Sa spunem ca suntem de acord cu principiul acesta. Atunci de ce nu au intitulat diplomele Bacalaureat A (cel actual) si Bacalaureat B (cel pe care vor sa-l introduca acum) ?
      Demagogia consta in primul rand in faptul ca se foloseste abuziv titulatura de „bacalaureat profesional” pentru o diploma care nu are nimic de-a face cu profesionalizarea.

  2. Corect! Ar trebui sa se reinfiinteze invatamantul profesional, la care sa aibe acces (ca mai inainte) cei ce n-au obtinut o medie la exemenele nationale care sa le dea dreptul sa urmeze liceul.
    In urma absolvirii acestui invatamant profesional sa li se dea Certificat de calificare (nu „Bacalaureat profesional” – ce pompos spus!).
    Din pacate, toate guvernele au constat probabil ca cererea pe piata fortei de munca este mult mai mica decat oferta! Si atunci, pentru a amana ingrosarea randurilor somerilor si, intr-un fel, plata unor ajutoare de somaj, aleg varianta celor 12 clase, apoi postliceale pentru cei ce nu iau bacul… sau cursuri de calificare prin AJOFM!

    • Abramburica a lungit anii de scoala: rezulta mai multe ore, mai multe cadre didactice, mai multi sindicalisti, mai multe cotizatii. Ba chiar vrea sa infiinteze si scoli profesionale POST-LICEALE.

  3. În toată lumea, în contextul globalizării, al postmodernismului relativist și al videocrației, educația instituționalizată este marginalizată. Cu atât mai mult în cazul unei societăți în care modernitatea a eșuat, cum este aceea românească, ,,formele fără fond” permanentizându-se, anomia administrativă și comportamentală generează situații absurde și soluții inadecvate, eufemistic spus. Iată de ce, atunci când constatăm efectele tragice și suprarealiste ale terorismului financiar-mediatic-politic care paralizează bunul-simț, bunul-gust și buna-credință, la nivel planetar, chestiuni punctuale precum aceea a bacalaureatului profesional devin detalii explicabile și pitorești ale unui tablou sumbru, pe lângă care ,,Strigătul” lui E. Munch pare dătător de speranță.

  4. Ok, doamna profesoara, v-ati expus clar si argumentat punctul de vedere :
    ,, In loc să ne bazăm deciziile politice pe o analiză TEMEINICĂ a cauzelor care au condus la această situație în România și pe o analiză CRITICĂ a soluțiilor pe care le-au găsit alte țări în condiții asemănătoare, ”
    Bun, dar m-ar fi interesat, la pregatirea dumneavostra macar la ,,o analiza critica a cauzelor: ‘ si la o analiza (sau macar enumerare) a solutiilor pe care le-au gasit alte tari caci prespun ca ele existya din moment ce amintiti de ele. Solutiile ne omoara, mai precis lipsa lor, ca la critica ne pricepem toti, e cel mai usor.

    • Solutii exista desigur. Nu se pune problema lor. Problema este ca nu avem cine sa o implementeze. Rezistenta in domeniu este extraordinara. Exact ca si in domeniul politic. Aici este problema. Nu lipsa solutiilor. Materialul uman este problema.

      • stimabile cristi,

        o solutie care sa nu includa si „materialul uman” nu este o solutie, este un vis, o idee, o viziune, o ipoteza, orice altceva, dar nu o solutie!

      • Pai, enumera cateva ,daca spui ca exista.Teoretic stiu ca exista, ca doar moartea nu are solutie, dar concret, poti sa enumeri ,daca spui ?
        Am citit curiculum-ul autoarei si am vazut ca are pregatirea necesara pentru a avansa macar o solutie, de aceea i le-am cerut caci, repet, cel mai usor este sa critici (evident, cu indreptatire)

    • Cauza e simpla, si e una singura: pentru ca se poate Sistemul actual e perfect pus la punct, pentru a satisface interesele tuturor actorilor implicati, de aceea e si atat de greu de schimbat:
      – profesorii se fac ca predau, salariile sunt mici dar isi scot parleala din meditatii, nimeni nu-i trage la raspundere pentru rezultate
      – inspectorii primesc spagi pentru repartitii si controale
      -elevii nu sunt interesati sa invete, si pe buna dreptate: in viata practica vor folosi cam 1% din cunostintele ce trebuie tocite in liceu. Iar pe de alta parte „se descurca” si fara bac, sau cu bacul luat pe copiat Asa ca cel mai avantajos pentru ei e sa traga chiulul si sa incerce sa ia bacul prin mijloace neortodoxe.
      – ministerul isi trage partea din spagi si de la universitatile private (carora le asigura carnea de tun). Ministerul trebuie sa se asigure, pe de o parte, ca materia e grea si stufoasa (ca sa aiba profesorii ce sa mediteze) iar pe de alta parte ca oricine ia bacul (ca sa aiba facultatile private de la cine sa ia bani).

      Si toate astea pentru ce ? Pentru ca se poate. Pentru ca elevii care termina scoala fara sa stie mare lucru se descurca ei cumva, si nu le pasa ca si-au pierdut tineretea aiurea. E starea de echilibru natural a sistemului, de eficienta maxima la toate nivele.

      Rezolvare? O noua criza, supernasoala. Un razboi, sau un cataclism. Cand nu se va mai putea trai fara munca si fara cunostinte.

    • Din pacate, nu exista liste nici de cauze, nici de solutii. Acestea trebuie sa fie elaborate pornind de la realitatea din tara si de la experientele altora, adaptate insa nevoilor noastre, nu trase la indigo. Avem nevoie de un program de reforma in educatie unde sa se tina seama de toti factorii care apar in momentul cand e introdusa o schimbare in sistem.

      • As cita cateva din ideile d. Funeriu din perioada 2008-2009:

        – banii urmeaza elevul;
        -sa li se acorde parintilor sansa de a isi spune punctul de vedere in ceea ce priveste educatia copiilor lor;
        -autonomie sporita a scolilor;
        -scolile care au cerere iau spatiile scolilor care nu au cerere;

        PS: De fapt este vorba de crearea unui mediu concurential intre scoli si intre elevi. As mai adauga crearea unui mediu concurential intre studenti si intre facultatile din aceleasi domenii de activitate.

        • De acord cu principiile, dar cand e sa trecem sa le punem in practica e nevoie de ceva mai mult. Ca sa intelegeti la ce ma refer, fac un exercitiu folosindu-ma de cateva dintre exemplele dvs.

          – „banii urmeaza elevul” in conditiile in care atat elevul cat si parintii lui sunt foarte bine informati asupra posibilitatilor de formare pe care le au si-si pot sustine singuri propriul interes. Ideea aceasta poate fi pusa in practica numai dupa ce statul a luat toate masurile pentru a asigura un nivel optim de informare a beneficiarilor in materie de educatie. Altfel adancim si mai mult inegalitatile din educatie si formare, care sunt deja foarte mari in Romania.

          -” sa li se acorde parintilor sansa de a isi spune punctul de vedere in ceea ce priveste educatia copiilor lor” in conditiile in care parintii sunt responsabilizati asupra importantei educatiei pentru viitorul copiilor lor. Din nou e nevoie mai intai de actiuni prealabile de informare initiate atat de stat cat si de societatea civila. E nevoie de asemenea ca profesorii si invatatorii sa fie formati corespunzator pentru a intelege si interpreta corect mesajele parintilor si de a discuta cu acestia chestiuni legate de educatia copiilor lor. Iar dupa aceea ar trebui ca impreuna, parinti, profesori, elevi sa-si stabileasca in ce domeniu, cat, cu referire la ce aspect poate interveni unul sau altul.

          – „autonomie sporita a scolilor” numai in conditiile in care se profesionalizeaza functia de director de scoala si se limiteaza numirile politice. Mai multa autonomie inseamna implicit si mai multa capacitate – formare, experienta- de a gestiona aceasta autonomie. Din nou sunt multe lucruri de facut inainte de a introduce propriu-zis acest principiu.

          In educatie, competitia e buna, dar introdusa orbeste, din ratiuni politice, poate distruge mai mult decat sa faca bine.

          In ceea ce priveste invatamantul superior, problemele trebuie abordate diferit. Aici cred ca trebuie sa incepem prin a separa, la nivel de sistem, gestiunea invatamantului superior de gestiunea sistemului de educatie si formare.

          • Multumesc pentru raspunsuri. As avea cateva observatii:

            – daca se aplica principiul “banii urmeaza elevul”, parintii vor putea foarte simplu sa isi sustina propriul interes. Daca nu sunt multumiti de serviciile acordate de o scoala, aleg alta scoala. Parintii care isi dau copiii la gradinitile private cum reusesc sa isi sustina propriul interes? In legatura cu informarea parintilor, sunt suficiente testele nationale. Scolile care obtin note bune la testele nationale, vor fi avea o cerere mai mare. A afirma ca parintii nu stiu ce este bun pentru copiiilor este o greseala. Nu cred ca trebuie sa ai studii pedagogice ca sa alegi o scoala sau alta. Marea majoritate dintre noi nu au terminat UMF-ul si am reusit sa ne alegem un medic de familie.

            – „E nevoie de asemenea ca profesorii si invatatorii sa fie formati corespunzator pentru a intelege si interpreta corect mesajele parintilor si de a discuta cu acestia chestiuni legate de educatia copiilor lor.” Eu cred ca statul nu trebuie sa cheltuie nici un ban pe formarea profesorilor. Cine vrea sa ramana in sistem nu are decat sa se informeze si se sa formeze singur (unul dintre motivele pentru care profesorii au 20 de ore/saptamana). Cat despre faptul ca profesorii ar trebui sa fie ajutati sa inteleaga mesajele parintilor, rezolvarea este mai simpla: profesorii scolilor care nu reusesc sa comunice cu parintii, vor avea elevi din ce in ce mai putini iar spatiile vor reveni scolilor ale caror profesori stiu sa comunice cu parintii. Astfel, profesorii care nu vor invata sa comunice cu parintii vor trebui sa isi gaseasca alta meserie.

            – „- “autonomie sporita a scolilor” numai in conditiile in care se profesionalizeaza functia de director de scoala si se limiteaza numirile politice.” Daca cititi LEN, CA al scolii alege directorul. ISJ-ul nu are nici o atributie in alegerea/numirea directorilor. D. Funeriu nu a „putut” sa aplice ce aceasta parte a LEN din motive evidente. Ca vor fi si abuzuri este adevarat. Dar ele vor fi sanctionate de competitia intre scoli. Pana la urma ce profesor vrea sa isi piarda locul de munca?

            – „In educatie, competitia e buna, dar introdusa orbeste, din ratiuni politice, poate distruge mai mult decat sa faca bine.” Competitia are la baza ideea de libertate si responsabilitate individuala. Nu stiu un domeniu in care competitia sa distruga. De cele mai multe ori, politica si statul se opun si distrug competitia tocmai din motive politice.

            • E interesant ce spuneti. De fapt, imi recunosc o parte din propriile idei din vremea cand aveam doar experienta (concreta, nu cea de lectura sau analiza) invatamantului romanesc. Intre timp, dupa ce eu insami am evoluat in diferite alte sisteme de educatie, asemenea opinii s-au nuantat foarte mult. Trei lucruri mi-au devenit foarte clare: 1) reformele radicale in educatie sunt extrem de daunatoare: de aceea trebuie cautata tot timpul calea de mijloc; 2) nu pot fi copiate reforme dintr-un sistem de educatie intr-altul: pot fi preluate idei, mecanisme de actiune, etc., dar totul trebuie obligatoriu regandit; 3) orice program de reforma sau orice element punctual de reforma trebuie gandit in toate articulatiile sale si din perspectiva unei ameliorari continue; obtinerea calitatii in educatie nu e absolut deloc acelasi lucru cu obtinerea unei sticle de coca-cola de calitate.

              Iar acum cateva observatii la observatiile dvs.
              – eu, ca stat, reprezentant al interesului tuturor, ar trebui sa ma asigur mai intai ca toti parintii sunt capabili sa-si sustina propriul interes in materie de educatie a copiilor lor. Eu voi continua sa afirm ca nu toti parintii, nici chiar cei cu inalte studii, stiu sa sustina interesul copiilor lor in educatie. Si ei trebuie sprijiniti in acest sens, si profesorii. De asemenea, cati copii, procentual, sunt in gradinite private? Cate gradinite private sunt in scolile din satele romanesti unde se afla peste 40% din populatia tarii? Cate gradinite private propun programe gen „praf in ochi”, fara fundament pedagogic? Sa nu ma intelegeti gresit, nu vreau sa trimit toti parintii din Romania sa faca studii pedagogice, nu e nici necesar nici posibil. E o societate civila care ar trebui sa se dezvolte si sa preia o parte din aceste probleme. Statul ar putea si el sa-si diversifice mijloacele de interventie. Ar fi multe de spus la intrebarea „cum” se poate realiza acest lucru. E nevoie insa de timp si de masuri chibzuite, introduse treptat, nu la hei-rup.

              – in privinta formarii profesorilor si invatatorilor ar fi o greseala fundamentala ca aceasta sa fie lasata la latitudinea fiecaruia dintre acestia. Este interesul nostru, al tuturor, sa-i educam cat mai bine pe copiii nostri. Nu avem dreptul sa delegam aceasta responsabilitate colectiva unor persoane individuale. Formarea corespunzatoare a profesorilor este o modalitate prin care noi toti, reprezentati, potrivit legilor Romaniei, prin stat, ne asiguram de educatia copiilor nostri. Daca vreti, priviti aceasta formare a profesorilor si invatatorilor ca o polita de asigurare. Si aceasta „polita de asigurare” are diferite dimensiuni: profesionala, pedagogica, de comunicare cu parintii, etc.

              – cu privire la autonomia scolilor, din nou eu nu m-am referit la aspectele politice, de persuasiune, care „dau bine” intr-un discurs, ci la cele legate de implementarea concreta. Problema nu e atat cine alege directorul, ci care sunt competentele pe baza carora poate deveni cineva director de scoala, cum si de catre cine trebuie sa fie validate in prealabil aceste competente. La intrebarea dvs. „ce profesor vrea sa-si piarda locul de munca”, as putea sa va raspund ca in primul rand profesorii incompetenti nu vor vrea cu nici un chip lucrul acesta. Profesorii buni e posibil chiar sa vrea sa plece din sistem daca se inrautatesc conditiile in care-si exercita meseria.

              – in ceea ce priveste rolul competitiei in materie de educatie, cred ca ne vom pastra pozitiile. Competitia oarba distruge in educatie. Suprematia libertatii si a responsabilitatii individuale sunt utopii, din pacate. In democratie, statul suntem noi toti, iar politica exprima modul cum intelegem sa ne articulam interesele individuale si sa construim interesele comune. In Romania, mai trebuie sa treaca mult timp pana cand sa intelegem lucrul acesta. Deocamdata suntem in faza in care e mai multa preocupare pentru dezvoltarea individualitatilor. Va veni candva si etapa cealalta, cand aceste individualitati se vor confrunta pentru a face sa apara interese comune. Cum aici e vorba de educatie, deci de viitor, nu cred insa ca ne putem permite prea mult individualism.

            • V-am citit raspunsul cu atentie si nu am inteles un singur lucru: cum vor fi concediati profesorii slab pregatiti si care nu vor sau nu pot sa invete cum sa predea?

              Eu cred ca exista o piata a educatiei cu cerere si oferta in care profesorul bun va fi tot timpul cautat. Un argument este piata libera a medidatiilor (de fiecare data cand statul isi impune monopolul pe un domeniu apare „munca la negru”). Nu cred ca un director chiar si slab pregatit va avea curajul sa concedieze un profesor care este apreciat de elevi si parinti. S-ar putea sa aiba surpriza ca profesorul acela sa plece la alta scoala cu tot cu elevi.

            • S-ar putea ca simpla concediere sa fie de fapt solutia cea mai costisitoare la nivelul sistemului de educatie. Noi toti am platit din buzunarul propriu, prin taxe si impozite, ca acea persoana sa devina profesor si sa profeseze chiar pana in momentul cand am constatat ca e incompetent. A costat prea scump investitia si un raport cost-beneficiu, din punctul meu de vedere, ne-ar arata ca am iesi in avantaj daca, in loc sa renuntam la tot, mai bine introducem mecanisme adecvate de eficientizare a investitiei. De aceea am vorbit despre formarea profesorilor introdusa atat ca mijloc incitativ, pentru profesori, dar si ca un mijloc de asigurare a propriei investitii, din perspectiva colectivitatii. Din perspectiva specialistului in stiintele educatiei care sunt, eu nu pot sa cred ca exista profesori care sa nu poata fi invatati cum sa predea. Trebuie sa fie expusi unui cadru adecvat (din care, fireste, sanctiunile sa nu lipseasca, dar nici sa fie unicele masuri care sunt luate).
              Profesorul bun a fost si va fi tot timpul cautat. Problema e: bun pentru cine? Educatia are o dimensiune colectiva, dar si una individuala. Un profesor bun pentru cineva, nu e bun pentru altcineva. Statul poate introduce mecanisme regulatoare pentru meditatii asigurandu-se in primul rand ca cei proveniti din medii sociale cu probleme nu sunt dezavantajati. Va spun din proprie experienta ca un director slab pregatit si populist stie foarte bine sa faca viata foarte amara intr-o scoala sau un liceu. Asta pentru mine echivaleaza cu o concediere de facto. S-apoi e un ideal frumos sa crezi ca un profesor poate fi apreciat de toti parintii si elevii cu care intra in contact. Pentru a verifica ultima afirmatie a dvs. cred ca e nevoie sa dezvoltam mai mult scolile private in Romania, insa intr-un cadru bine reglementat.

            • Eu cred ca un profesor slab concediat este un beneficiu pentru sistem deoarece profesorul acela nu va mai intra in contact cu elevii. Pana la urma conteaza interesul copilului, nu? Daca profesorul concediat va ajunge la concluzia ca vrea sa fie profesor in continuare, va face cursuri, va invata cum sa predea, va da examen si va fi din nou profesor.

              In legatura cu ce inseamna in profesor bun, cel putin la obiectele la care se dau examene nationale cred ca analiza notelor copiilor in raport cu rezultatele anterioare ale scolii respective sunt elocvente.

              Ideea de a reglementa meditatiile pentru a nu fi defavorizati elevii a caror parinti nu au resurse materiale mi se pare ciudata si nu stiu cum s-ar putea implementa atata timp cat fiecare parinte isi cheltuie banii asa cum doreste. Nu vad de ce sa impiedicam un grup de elevi sa invete mai mult pentru ca alt grup de elevi are posibilitati materiale mai reduse.

              In legatura cu ultima mea afirmatie (un profesor bun pleaca cu tot cu elevi la alta scoala) nu m-am gandit numai la situatia in care elevii vor pleaca de la o scoala de stat la alta particupalara, ci si la situatia in care elevii pot pleca de la o scoala de stat la alta scoala de stat. Cel putin, asa am inteles eu din ceea ce spunea d. Funeriu in perioada 2008-2009 (banii urmeaza elevul, iar scolile care au cerere, primesc spatiile scolilor care nu au cerere).

    • dna profesoara Loda! Faceti va rog un mic sondaj printre cunostintele Dvs [ANTREPRENORI PRIVATI] si aflati opinialor despre ADEVERINTA numita bac profesional. Aflati daca ei angajeaza pornind VREODATA dela aceasta hartie, de la nota la examenul de antreprenoriat pe care-l da un sudor sau un tamplar. Vorbim dupa! PS. un sudor in argon depaseste IN ROMANIA 2000 euro lunar NETTO. Cautati printre ei UNUL SINGUR care sa aiba vreun fel de bac sau sa fi depasit 10 clase PLUS educatie ” la obiect”. Cum zicea careva pe forum, bac-ul profesional trebuie sa acopere cu hartie (ca sa NU PUTA rau) un sistem care da peste 50% REBUT, REBUT, REBUT. PS2. imi spuneti si mie ce produse cumparati Dvs de la un fabricant cunoscut ca da peste 50% rebut? PS3. nu uitai sa cereti cum spuneam opinia unor intreprinzatori PRIVATI….

      • @curios perfect de acord, sugestiv scris, DAR LODA scrie pro domo!

        Acum vreo 2 saptamini intr-un articol din Romania Libera un jurnalist a expus o idee care m-a socat la prima vedere, dar pe care o consider perfect pertinenta, in coroborare cu smecheria specifica PSD!
        Atentie d-na LODA!
        Smecheria PSD este ca REBUTURILE sa ia un bac (nu conteaza numele) si atunci obrazul patat al „dascalilor” carora nu le pasa (x%?) va fi spalat: „iata la liceul nostru 90% au luat bac-ul!
        Iata cum printr-o smecherie se ating f. multe obiective ale PSD. Credeti ca ii va interesa ca HIRTIA respectiva nu are decit o valoare simbolica?

  5. „Diploma de deprofesionalizare” e un eufemism aproape elegant pentro o realitate ceva mai brutala.
    Reprezinta de fapt o diploma de loază.

    • stimabile ricochet,

      exista in mod clar un risc foarte mare ca in contextul acestei propuneri, cei care au inceput liceul acum trei ani si in vara urmatoare vor da acest „bac profesional” sa fie doar cu diploma de loaza.
      dar in austria de exemplu te poti indrepta in clasa a IX catre o scoala tehnica (htl), sa faci cinci ani grei de scoala si sa termini cu un htl-matura, ceea ce de fapt iti confera chiar titlul de inginer. dupa facultatea tehnica ajungi inginer diplomat, asta este alta chestiune. ai deci un bacalaureat, aici ii spune matura ca si la elvetieni de altfel, la germani este abitur, care iti certifica de fapt o meserie mai inalt calificata. desigur, acesti copii, cand se inscriu pe acest drum in clasa a IXa, stiu la ce vor da acest bacalaureat, deci nu se decide la inceputul ultimei clase din ce materii se va sustine acesta, ci ei practic au 5 ani de pregatire in vederea sustinerii acestui examen.

      similar poti merge si la o academie comerciala (handelsakademie) si tot cu matura termini dupa 5 ani, sau la o scoala de turism, sau la o scoala de administrarea agriculturii si padurilor.

      asadar, in concluzie, idea pare a fi buna in sensul ca se mai practica si prin alte locuri, dintr-o alta interventie a stimabilului ‘loda’ stim ca in franta exista un sistem similar, dar am serioase rezerve in momentul cand se „decreteaza” nu de pe o zi pe alta, dar de pe un an pe altul. din punctul acesta de vedere, opinia doamnei gorga pare rezonabila, dar mi-as fi dorit eventual o viziune a dansei despre cum ar fi bine sa se faca, nu doar sa ne spuna ce este gresit. asta cred ca intre timp stim foarte multi dintre noi.

      • Draga frank g. schmidt, vorbim despre ralitatea romaneasca, nu cea austriaca; nu vorbim despre adolescenti care aspira la cariere tehnice, cu atat mai putin cariere tehnice in Austria, ci despre loaze de elevi vag alfabetizati, care NU STIU SA FACA NIMIC, care nu au depus nici un fel de efort pentru asimilarea de cunostinte si deprinderi, pentru absolvirea cu succes a liceului.
        Adolescenti care asteapta totul de la ceilalti: parinti, bunici, stat, oricine, numai sa nu fie ei nevoiti sa faca vreun efort, sa nu fie nevoiti sa munceasca.
        Nu spun ca e doar vina lor ca s-a ajuns aici, sistemul are partea lui uriasa de criminala responsabilitate.
        Atata doar ca, in cele din urma, fiecare e responsabil de propriul destin.

        • stimabile ricochet,

          sunt absolut de acord cu faptul ca o larga majoritate de elevi, de tineri in general, nu au interesul sa invete ceva. dar v-ati gandit si la posibilitatea ca o alta mare parte dintre acesti elevi nu au CAPACITATEA de a invata! credeti ca in vest este o coincidenta ca doar ca. 20-30% au bacalaureatul „plin” si pot urma o facultate, pe care o mai termina undeva in jur de 15% (deci 50% „pierdere” de la bac la finalizarea facultatii!).

          deci cu acestia, incapabili sa isi insuseasca nivelul cerut pentru a putea trece bac-ul, sistemul romanesc ce face? in ce ii specializeaza.

          in austria nu este pentru nimeni o rusine sa inceapa la 15-16 ani o ucenicie si sa invete pentru urmatorii trei ani la scoala de seral, pe langa munca zilnica, o meserie. aproape jumatate din copiii unei serii merg pe drumul acesta.
          nici cei care merc la o academie comerciala sau o scoala tehnica superioara si termina cu un bacalaureat profesional nu ii vad foarte rusinati.
          toti vor munci si munca nu este o rusine. vor munci dupa capacitatea lor si vor castiga dupa capacitatea lor. eu nu am auzit tamplarul sa se planga despre avocat sau bancher in relatia cu faptul ca cei din urma castiga de trei-patru ori cat el. el a inceput sa castige bani de la 16 ani, pe cand avocatul de la 24, si nu vorbesc de vre-un avocat de mare succes ci vorbesc de sutele de jurisconsulti care lucreasa prin banci, prin ministere si de care nu va auzi nimeni niciodata.

    • Asa cum e introdusa, fara nicio legatura cu o specializare profesionala anume, diploma de bacalaureat profesional ii stigmatizeaza pe cei care-o obtin. Intre cei mai nedreptatiti sunt tinerii care au ajuns in situatia de a nu putea obtine bacalaureatul din cauza faptului ca pe toata durata scolaritatii obligatorii nu au avut conditiile minime necesare pentru a invata. Caci bacalaureatul nu se pregateste doar in ultimul an de liceu. In cate sate sau comune din Romania nu exista invatatori ori profesori calificati? Ca sa nu mai vorbim de infrastructura necesara unui proces educational adecvat. „Loazele” la care va referiti sunt cei cativa care ne „iau ochii” prin presa. Majoritatea victimelor acestei iluzii numite bacalaureat profesional sunt insa tineri care pur si simplu nu au avut parte de un parcurs scolar adecvat posibilitatilor si intereselor lor.

  6. Foarte bine scris si la obiect.

    Ramane de vazut cata lume sesizeaza,la nivel inalt ma refer,pericolul pentru viitor al scaderii calitatii invatamantului in Romania.

    Sau poate tocmai la acel nivel se poarta cel mai bine expresia „Tara te vrea prost „

    • Daca esti ignorant, poti fi mai usor manipulat. Cu cat esti mai educat, intelegi altfel lucrurile si stii sa-ti formulezi si sa-ti aperi propriul interes. Te „vinzi” mai greu, atat din punct de vedere economic cat si politic.


  7. Cei care lucrează în sistemul de învațământ sunt sătui de elevi demotivați și impertinenți. Raționează tot mai mult după principiul întâmplă-se ce s-o întâmpla, dar să scăpăm de ei. Cei care au copii cu probleme la școală sunt și ei sătui să li se tot spună că nu au fost capabili să le dea învățătura celor șapte ani de-acasă. Raționează după principiul: “să aibă și el sau ea o diplomă și mai vedem noi dupa aceea”. Iar ceilalți români, care nu intră in aceste două categorii, pur și simplu nu mai au incredere in școală. In consecință, raționează dupa principiul indiferenței.

    Cea mai simpatică/corectă sinteză citită în ultima vreme.
    Elevii nu sunt chiar amibe dresate, să învețe, doar așa că li se dă ordin să învețe. Văd și ei că la ieșirea pe piața muncii hârtia obținută are o valoare foarte aproape de zero.

    Îndemnului „tociți din greu și după aia vă descurcați cum știți, de la zero” elevii le răspund „păi dacă oricum tre să ne descurcăm de la zero, am prefera să sărim peste faza cu toceala”.
    România nu-i o meritocrație.
    Când diploma va deveni ceva valoros, elevii vor învăța. Până atunci, lăsați-i în pace.

  8. Nu e absolut nimic gresit in bacalaureatul profesional, abordarea din articol si unele comentarii sunt ireale. Bacalaureatul asa zis plin constituie delimitarea clara intre cei ce doar ei ar putea urma invatamantul universitar, ar putea fi facut la un nivel mai inalt (grad de dificultate sporit) caz in care ar putea fi comparat cu succes fata de alte bac’uri date in alte tari ca de ex Franta (ma refer la Franta ptr ca am citit recent un articol care scotea in evidenta nivelul de dificultate scazut al bac’ului nostru fata de cel francez.. facea asta fara sa aminteasca ca si in Franta ai examene de absolvire de diferite niveluri). Detinerea acestui bacalaureat ar insemna ceva, si luat la un nivel mai ridicat probabil ca ar reprezenta doar aprox 15% din totalul elevilor.

    Cel profesional ar urma sa delimiteze elevii mai buni, care nu se simt de nivelul celui plin dar nu sunt de 2, 3 sau 4 la nici una din materii, si ar putea urma colegii profesionale sau alte institutii de pregatire care necesita totusi un nivel macar mediu de cunostinte. Nu e corect xa pui in aceeasi oala un bum care ar lua 2,3 sau 4 pe linie indiferent de tipul de bacalaureat, cu alt elev care are o oarecare inclinatie spre acumulare dar care totusi n-are nivelul suficient pentru a urma cu succes un program universitar (desi ma intreb de nivelul universitar de la noi, mai ales cel de la unele universitati din provincie sau particulare mai in totalitate).

    Am senzatia ca si in alte tari gen Franta sau Germania exista asa ceva, poate nu se numesc bacalaureat profesional, dar sa te impiedici in denumire e o prostie. Important e sa avem un bac serios care sa fie in stare sa discearna elita de maine, iar cel de-al doilea poate coexista fara probleme cu scopul de a cerne pleava de medie. Daca implementarea se face cum trebuie (si e un mare daca), vom avea o imagine mult mai clara a performantei invatamantului romanesc ptr toate trei nivelurile. Sa ai un bac apreciat mereu ca mai slab fata de afara, care sa incerce sa-i impace si pe cei de la mate-info si pe cei de la un liceu industrial mult mai slab, aste e de fapt o ABERATIE.

    • Problema e ca in Romania se intervine prea mult in sistemul de educatie pe baza de „senzatii”, fara nicio analiza in profunzime. Primul lucru pe care ar trebui sa-l faca guvernantii este sa termine cu amatorismul in ceea ce priveste reformele in educatie. Iar de partea cealalta, a noastra, a guvernatilor, ar fi nevoie sa pricepem ca ceea ce este important pentru un tanar e sa-si gaseasca locul in societate, indiferent ca aceasta inseamna o meserie sau o specializare universitara. Te orientezi spre o facultate sau spre o meserie deoarece ai niste obiective profesionale bine stabilite care te duc pe un drum sau pe altul. Important e sa ajungi sa fii multumit de ceea ce faci si de modul cum iti castigi existenta pentru tine si familia ta. Trebuie sa incetam cu ierarhii de genul: cine nu-i capabil sa invete, merge intr-o scoala profesionala.

      • nu prea cred. invatamantul de fapt ar trebui condus de un consiliu numit pe terman lung, iar ministrul invatamantului doar sa fie cel care inainteaza parlamentului legi bazate pe analizele si recomqndarile primului. La feeling se iau decizii si in alte locuri, nu numai la noi, iar divergente majore vei gasi si printre oameni foarte pregatiti. De ex eu as sustine necesitatea admiterii la liceele teoretice pe baza de examene serioase, altcineva ar dori continuarea sistemului actual care incurajeaza spaga inflatiei de zecisti si tot asa..

        am o intrebare: cine va renunta de la inceput la visul de a fi student ptr cel de colegiu profesional? Papa de la roma poate, dar trebuie sa ai o masura de departajare. Oricum vor apare si chestii private special ptr ei, asa ca nu-i va impiedica nimeni sa ajunga pana la urma studenti daca vor neaparat. ma intreb de ce la nemti decizia asupra caii de urmat e luata dupa niste testari in gimnaziu, nu la sfarsitul liceului.. ma intreb de ce sistemul lor educational ii imparte astfel, sunt ei sadici sau de fapt mai pragmatici…

        • timabile crap,

          nu stiu cum este exact la nemti, dar din cate am auzit este ca in austria, si in austria este in felul urmator: din scoala generala (clasele 1-4) se face practic trierea – ajung la gimnazii doar elevii care au 1 sau 2 (deci sa spunem 8 sau mai mult conf. sistemului de notare romanesc) la germana si matematica. urmatoarele 2 clase, deci clasa a 5a si a 6a mai au inca aceeasi tabla de materii la toate scolile dar sunt deja asanumite facultative conform profilului scolar. din clasa a 3a gimnaziala, deci a 7a, incepe diferentierea intre uman si real si concomitent se face de catre un profesor special instruit un fel de consultanta de cariera cu elevii, arantanduli-se cam ce inseamna diversele meserii catre care se pot indrepta dupa absolvirea bacului.

          eu am mai apucat sistemul din romania unde dupa clasa a 8a dadeam prima treapta si apoi dupa a 10a dadeam treapta a doua. cred ca este si acesta un sistem interesant, caci dupa 8 clase, copilul are 14-15 ani si se produce prima triere – la liceele teoretice cu bacalaureat cu acces catre universitati ajung cei mai buni, la liceele profesionale ajung ceilalti si dupa treapta a doua unii isi vor putea incepe ucenicia si scoala profesionala.

          iluzia ca toti sunt la fel de inteligenti este gresita. desigur sunt MARI probleme in mediul rural, in care traiesc totusi 50% dintre cetatenii patriei si acolo se pierd cu siguranta MULTE „talente” din simplul motiv ca nu are cine sa-i instruiasca. tocmai aici este chemat statul, sa implementeze un sistem care sa functioneze corect si coerent. in austria, in astfel de zone, copii se duc la scoli agricole sau scoli turistice, caci in principiu ei vor continua traditia familiei. desigur, sunt si unii care merg la universitati, dar cred ca procentajul acestora este relativ redus.

          chiar am sa incerc sa caut pentru austria un procentaj referitor la provenienta persoanelor cu grad academic, in sensul departajarii urban/rural, dar nu cred (desigur s-ar putea sa ma insel) ca avem mai mult de 15% persoane cu grad academic provenind din rural.

      • stimata doamna gorga,

        sincer va intreb daca in romania, mai ales in educatie, guvernantii pot face ce vor sau cum vor? pe aici prin austria au un cuvant serios de spus profesorii – deci corpul educational, de asemenea si parintii si chiar si elevii. deci guvernantii sunt cel putin constransi sa asculte ce au de spus cele trei grupuri de interese si ulterior sa ia o decizie, dar nu sunt chiar asa de capul lor, caci „substanta” pe care se experimenteaza este urmatoarea generatie de platitori de taxe si impozite, care in functie de nivelul educational vor fi mai multe sau mai putine.

        • Daca-i intrebati pe cei care guverneaza sau au guvernat Romania, toti vor spune ca nu fac ce vor. Vor fi evocate toate mecanismele existente privitoare la participarea tuturor ca fiind prezente si in Romania. In esenta insa, ei fac ce vor, profitand de o populatie care nu este pe deplin constienta de faptul ca in conditiile in care plateste taxe si impozite este in drept sa solicite si sa fie ascultata si sa se tina seama de interesele ei. Absenta acestei constiinte, la nivel social, nu individual, se datoreaza in primul rand faptului ca in Romania nu a existat niciodata, din 1990 incoace, o forta politica autentica de stanga. Cei care s-au declarat tot timpul de stanga sunt de fapt fostii comunisti care au tot interesul sa tina oamenii in ignoranta pentru a-i manipula mai usor. Iar ceilalti, sunt de dreapta si prin definitie, ei trebuie sa reprezinte interesele celor cu bani. In absenta unei clarificari a programelor si ideilor politice, romanii „orbecaie” (iertata sa-mi fie afirmatia, dar metafora mi se pare foarte potrivita).

          • stimata doamna gorga,

            orbecairea romaniei din pacate nu este doar in domeniul educational. am avut totusi ocazia sa ascult o doamna la televizor care era cred presedinta asociatiei parintilor din romania, si trebuie sa recunosc ca a avut niste puncte foarte pertinente, si nu numai cu privire la scolile urbane, caci marea problema sunt scolile rurale.
            in austria de exemplu fara acordul asociatiei parintilor nu s-ar putea trece nici o lege educationala. ca diversii insarcinati ai partidelor fac lobby si informeaza asociatiile de parinti care la randul lor informeaza membrii lor si se organizeaza la nivel de scoala dezbateri pe subiect – vin cei interesati si isi exprima punctul de vedere. in cele din urma, acestia sunt platitorii de impozite din care se finanteaza aceasta „cheltuiala” care este invatamantul, si ei trebuie sa decida care dintre proiectele propuse este cel care ii satisface cel mai mult.

  9. Da, dragilor, asemenea Bac e o idee foarte bună. Întotdeauna am susţinut că avem şi elevi pe care liceul românesc nu i-a tîmpit de tot şi ştiu deja că pot deveni casieri în hypermarket fără diplomă de la Spiru Haret şi fără masterat în chestii penibile de la SNSPA. Prin urmare, ei merită un examen al lor: subiecte grilă, uşor de încercuit, uşor de depăşit. Iată prima variantă:

    Istorie
    Care este strigătul de luptă al dacilor în războaiele cu romanii?
    a) încă trei beri la masa asta!
    b) eu quero tchu, eu quero tcha
    c) hai Steaua!

    Literatură
    Nechifor Lipan a fost descoperit în prăpastie de:
    a) cîinele Costel
    b) un reporter al ştirilor de la ora 5
    c) Cristofor Columb

    Tot literatură
    Poezia “Luceafărul” aparţine genului:
    a) liric
    b) dramatic
    c) epic fail, că se termină cu “hai să rămînem prieteni, LOL”

    Matematică (ne pare rău, cică trebuie)
    “Plecat-am nouă din Vaslui/ Şi cu sergentul, zece” Cîţi oameni pleacă din Vaslui?
    a) nooşpe, normal
    b) du-te bă, nu pleacă nimeni din Vaslui cît sînt bodegile deschise
    c) mda, întîi publicaţi secrete militare şi-apoi vă miraţi că nu intraţi în Şenghen. Tînpiţi-lor!

    Biologie
    Organismele unicelulare se înmulţesc prin:
    a) diviziune
    b) mitoză sau micoză
    c) numai cu prezervativul, pentru că altfel poţi lua SIDA

    Matematică (Iar??? F&%^##&)
    Doi băieţi invită trei fete la o petrecere. Acestea mai invită, la rîndul lor, încă două prietene, plus prietenii lor, adică echipa locală de fotbal. Cîţi oameni sînt la petrecere:
    a) da
    b) nu ştiu, mama, că nu i-am invitat io!
    c) nu contează, am făcut secs

    Chimie (pă bune, sînteţi mai naşpa ca seminţele expirate!)
    Rezolvaţi o ecuaţie diferenţială cu trei săruri şi două hidrocarburi. Hai c-am glumit, e mult mai simplu: care e numărul lui Avogadro?
    a) 0745.xxx.xxx
    b) fată, deci e-am lăsat gen zece mesaje pe Facebook, da nu ma sunat încă. cred că e gay.
    c) hai Steaua!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Adriana Gorga
Adriana Gorga
Cercetător ştiinţific în domeniul dezvoltarii invatamantului superior la Universitatea din Lausanne, Elvetia, doctor in stiintele educatiei la Universitatea din Geneva (Elvetia). În prezent, lucrează intr-un proiect de cercetare privind analiza transformarilor curriculare recente din universitatile elvetiene.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro