Home » Dezbatere »Educatie » Citesti:

Cazul Ciocan, o palma la adresa reformei învatamantului

Alexander Baumgarten septembrie 30, 2011 Dezbatere, Educatie
42 comentarii 10,262 Vizualizari

Vreau să reiau cazul filosofului Cristian Ciocan şi al comisiei care l-a respins la un concurs pe post la Universitatea din Bucureşti, după ce domnul Gabriel Liiceanu l-a semnalat în articolul „Balta stătută a facultăţilor noastre”, joi, 29 septembrie 2011, orele 13:49. Comisia care l-a respins pe un tânăr (în general) care a publicat cărţi la cele mai prestigioase edituri umaniste europene, articole la cele mai prestigioase reviste europene, care a dat demnitate filosofiei româneşti fondând cea mai prestigioasă în lume revistă de fenomenologie publicată în România, care a primit confirmarea celor mai importante burse europene de studii, preferând un alt tânăr (tot în general) cu publicaţii submediocre, într-o revistă de la Zalău, invizibil în domeniul său chiar şi la nivel local, dar ocupând un loc inferior deja în facultate, reprezintă un exemplu de comportament academic fraudulos, de instinct gregar şi de falangă a celor care se tem să nu li se descopere în cele din urmă, în grup, incompetenţa.

Contribuţia mea este o focalizare. Articolul domnului Liiceanu surprinde universalitatea situaţiei: iată că în general ne apare, în mediul public al învăţământului românesc, un caz odios, care contrazice întreg spiritul reformei în care ministerul învăţământului s-a angajat. Eu vreau să arăt că relevanţa acestui caz este mai ales particulară. Vreau să folosesc exemplul prezentat de domnul Liiceanu ca pe o rază de lumină, mişcând o lupă în sus şi în jos până când obţin un punct de arsură şi o flacără care, în loc să ne orbească, ne va deschide ochii. De aceea, voi susţine următoarele teze:

1. Că evenimentul este consonant unui tip de practicare a studiului istoriei filosofiei la Bucureşti. Această teză se poate verifica astfel: studierea publicaţiilor titularilor de discipline precum filosofia greacă, filosofia medievală sau filosofia modernă da la iveală lucrări publicate în spaţii ştiinţifice irelevante, care nu ar trece de nici un punctaj onorabil al evaluatorilor scientometriei; verificarea conţinutului acestor publicaţii denotă ignorarea profundă a domeniilor de către semnatarii lor, începând cu limba epocii pe care o predau (greaca, latina, araba sau ebraica) şi încheind cu absenţa oricăror surse filosofice ale epocii editate de profesorii care le predau; cultivarea relaţiilor de înrudire între membrii grupului denotă o strategie baronală de ocupare şi rezervare a posturilor în această linie de studii; în cele din urmă, râsul hohotitor, exploziv, de nestăvilit prin nici un argument raţional, al generaţiilor de studenţi le-au ascultat acelora cursurile.

2. Că el nu este unic. Simultan, a mai avut loc un concurs pe post, la acelaşi grup universitar care deţine „puterea” la Bucureşti în domeniul istoriei filosofiei. Aici, candidata a fost respinsă, iar parcursul ştiinţific al celor doi este perfect analogic: publicaţii de înaltă performanţă în străinătate, ediţii de înalt calibru ştiinţific din filosofia greacă, citări în literatura de profil de care orice membru al Academiei Române (ca să îmi închipui un caz maximal) ar fi mai mult decât onorat. De fapt, e un fenomen de închidere asociat grupului de istorici ai filosofiei bucureşteni universitari, care îi caracterizează de două decenii încoace: respingerea celor mai buni, descurajarea oricăror vizibilităţi internaţionale, compunerea comisiilor pe criterii complet neprofesionale (am râs cu poftă cu ani în urmă când, cu Andrei Cornea, am stat în sală ca auditori la o teză despre Plotin, cu referenţi care nu publicaseră niciodată un rând despre acest autor, spunând gogomănii, fără ca nimeni să accepte ridicolul marginalizării noastre, deşi suntem singurii care dădusem câte o versiune română completă a operei acestui autor).

3. Că este în disonanţă absolută cu spiritul reformei. Când noua lege a educaţiei naţionale a reuşit un control riguros asupra posturilor mari (conf’, prof’) ea a plătit un tribut universităţilor, lăsând pe seama lor posturile „mici”, de lector sau asistent. Aşa este posibil ca pe aceste posturi să intre persoane care nu promit prin nici un fel de publicaţii sau competenţe atragerea de fonduri pentru cercetare, vizibilitatea internaţională, atragerea studenţilor, crearea unor centre din care ştiinţa şi cercetarea să iradieze. Nu este plauzibil faptul că tineri intraţi prin concursuri fără criterii ar putea să promită mai mult decât „culcuşul” confortabil şi prelungirea sinecurilor baronale. De aceea, concursurile desfăşurate sunt amendabile din perspectiva eticii cercetării şi din perspectiva manageriatului academic care, fireşte, îşi doreşte atragerea competenţelor reale.

4. Că el loveşte în demnitatea tuturor celor care predau în universităţi discipline identice cu cele ale membrilor comisiei, şi că cei lezaţi trebuie să intervină acum, întrucât într-un asemenea moment tăcerea este egală pierderii onoarei proprii. Faptul de a preda discipline identice în alte universităţi ne face colegi ai unei comunităţi academice. Această colegialitate înseamnă asumarea unor valori comune, între care se află cinstea academică şi promovarea competenţei ştiinţifice. Când ele sunt încălcate, ne dezicem de aceşti colegi. De aceea, tăcerea este, în acest moment, o formă de complicitate. Dimpotrivă, formularea deschisă a opiniilor ne poate face demni de un spaţiu public al filosofiei româneşti în care contează cu adevărat competenţa, vizibilitatea internaţională şi loialitatea faţă de cercetarea filosofică.

5. Că decizia mea de a interveni în polemică ilustrează o particularitate absolută, determinată şi asumată. Pentru mine, ar fi ipocrit să pretind că reacţionez ca şi cum aş reflecta din afara mediului la o situaţie, în mod degajat. Dimpotrivă: m-am angajat „cu arme şi bagaje” în furnizarea de criterii de performanţă pentru finanţarea cercetării ştiinţifice: o fac cu dorinţa de a fi drept, de a înţelege exact fenomenul şi evoluţia ştiinţei româneşti şi mă preocupă deschis transformarea parohialismului local într-o comunitate ştiinţifică de nivel competitiv. Mizez pe faptul că acest lucru este posibil prin buna înţelegere a specificului umanist, prin corecta înţelegere a raportului dintre scientometrie şi judecăţile de calitate, prin forţa de creaţie a unor centre de cercetare în România care să fie medii impersonale de producere continuă a singularităţilor creatoare. Or, toate eforturile mele sunt contrazise de acest caz incredibil.

Soluţia: anularea examenului în urma oprobriului comunităţii ştiinţifice. Cred sincer că legile trec, că situaţiile particulare ni se perindă în viaţa de zi cu zi, dar că între ele stă stratul dens al reunirii opiniilor noastre particulare şi solidare, care trage linia dintre ceea ce este tolerabil şi ceea ce este intolerabil.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "42 comments" on this Article:

  1. rica spune:

    va rugam publicatzi numele celor din comisii -parerea celor care au castigat si ceea cu ce au castigat -datzi substantza celor afirmate si nu pasatzi cazurile uitari. -chematzi in continuare opinia publica la presiuni -

    • ene spune:

      obligatia universitatilor este sa aiba pe site afisata si comisia de examinare.. asa ca ar trebui sa ii gasiti pe ilustii profi.

      • AKKY spune:

        La UPB-ul pastorit de D-na Rector Andronescu s-au folosit metode ceva mai subtile de intoducere in sistem….
        Acu o sapttamana s-au sustinut “examenele” pentru ocuparea posturilor de asistenti, sefi-lucrari si profi univ. din UPB… asa de bine au “potrivit-o” incat a candidat unul/loc…de mai multi candidati/loc nici nu putea fi vorba…posturile scoase au fost cu dedicatie… “noua generatie” formata din odraslele,pilele,obigatiile de partid au ingrosat randurile… Anuntul examenului a fost dat in iulie asa incat cei care au fost in concediu au ramas “cu speranta”…au stiut doar cei “doriti”.
        Gasca Andronescu-PSD si-a spus cuvantul!

    • Gigel spune:

      Dat fiind ca nu cunosc domeniul, nu stiu cat de corect (sau nu) a fost concursul.
      Dar sa fim seriosi, concursurile “cu dedicatie” au loc in toate domeniile academice. De la medicina la filozofie, de la economie la drept. Si nu se intampla doar de 2 decenii…

      Problema reala insa e ceva mai importanta decat niste simple acte de nepotism: calitatea invatamantului universitar in Romania, cu foarte mici exceptii (si ma refer in general la putinii profesori adevarati, nu la o facultate anume) este foarte slaba. FOARTE slaba.
      Iar pe termen lung, lucrurile nu arata deloc bine.

  2. Ar trebui explicat de ce cărțile lui Cristian Iftode sunt ale unei nulități potejate (de care e plin mediul universitar):

    - Filosofia ca mod de viaţă: Sursele autenticităţii, Piteşti, Editura Paralela 45, 2010, 272 p.

    - Metafora şi discursul metafizic, , Bucureşti, Editura Antet, 2002, 103 p.

    De ce nu pomeniți nimic de ele? Încurcă la „reformă”?

  3. Epigon Liichescu spune:

    Domnule Baumgarten, Sunt in genere de acord cu tristele consideratiuni asupra invatamantului romanesc, universitar sau nu. As dori, totusi, sa semnalez ca “revista submediocra” la care va referiti, “Caiete Silvane”, era, in momentul in care candidatul neplacut domnului Liiceanu publica unul sau doua texte acolo, condusa de domnul Liviu Bordas, eminent doctorand al domnului Andrei Plesu si foarte laudat de catre domnul Liiceanu insusi. Pentru a verifica informatia, puteti accesa urmatoarea adresa: http://liviu-bordas.blogspot.com/2011/01/apasul-metafizic-si-paznicii-filozofiei.html
    A desfiinta oameni, din cate stiu, este o practica obisnuita in jungla romaneasca. Dar, pentru a va respecta imaginea de cercetator serios pe care v-ati creat-o, va recomand sa va cereti scuze, cu atat mai mult cu cat, printre numele celor care s-au ocupat, intr-un fel sau altul, de tinuta batjocoritei publicatii figureaza cele ale unor oameni (din tari mai putin indoielnice decat Romania) care n-ar fi multumiti, credeti-ma, sa afle ca ii considerati scribi comunali.
    In rest, succes in sustinerea sculei lui Thor si toate cele bune!

    • Radu D. L. Popescu spune:

      Domnu’ Epigon, fara suparare e ca si cum ai compara Arici Pogonici cu Pif.
      sau Antena 3 cu CNN-ul. Nu-i chiar totuna.

    • Ioan Costea spune:

      Domnule, eu înțeleg ce înseamnă „nom de guerre”/„nickname”/pseudonim – Epigon ca Epigon, dar de unde Liichescu? Cu asemenea „nume și prenume”, a-i cere domnului Baumgarten ce i-ați cerut… Cât privește revista „Origini. Caiete silvane”, a fost o frumoasă încercare de a depăși provincialismul cultural (mai țineți minte dezbaterea?) dar, din păcate, n-a ajuns un loc de referințe pentru candidaturi universitare. Oare nu la asta se refereau domnul Liiceanu și domnul Baumgarten?

  4. Floriano spune:

    Foarte bun articolul dl Baumgartan!
    Sa speram ca in final se va reanaliza concursul si vom scapa odata cumetrismul acesta care caracterizaza din pacate pana si lumea celor din domeniul filosofiei ! Abia apoi, dupa ce vom avea la cetedra pe cei mai buni in domeniu vor redeveni salile pline iar lumea va incepe din noua sa discute filosofie pe strazi si prin cafenele…
    Toata sustinerea pt dl. Ciocan!

  5. Mihaela spune:

    http://filosofie.unibuc.ro/posturivacante

    Aici gasiti toate informatiile, inclusiv numele celor din comisii.

    • ov spune:

      Interesant! Cristinel Ciocan s-a inscris la concurs nu la un singur post, ci la doua! Nu imi dau seama daca este o practica uzuala; personal, privind din afara problemei imi pare cel putin neobisnuit! Si cred ca este un subiect care merita sa fie dezbatut, iar implicatiile acestui fapt puse in evidenta!

      • ElenaB spune:

        Este evident ca dl. Cristinel Ciocan a fost nedreptatit de doua ori: a aplicat pentru doua pozitii (una in catedra de filosofie teoretica, pozitia 11, cealalta la istoria filosofiei, pozitia 17. In ambele cazuri, cei care au luat (Bogdan Minca, respectiv Cristian Iftode) aveau CV-uri semnificativ mai slabe decat al dl. Ciocan. E interesant ca punctajul obtinut de dl. Ciocan la cele doua pozitii este foarte asemanator – asta nu face decat sa le intareasca pozitia celor care au decis ca dl. Ciocan nu este eligibil pentru nici una din pozitii (teoretic, deciziile s-au luat independent). A discuta insa situatia creata la istoria filozofiei fara a puncta paralela cu situatia de la filosofie teoretica nu face decat sa creeze impresia ca cineva are ceva cu dl. Iftode (ceea ce nu cred ca e cazul).

        Faptul ca dl. Ciocan nu a putut sa obtina niciuna din cele doua pozitii si candidati inferiori au fost acceptati intareste ideea ca sistemul de selectie la facultatea de filosofie nu functioneaza.

        • L. Cristian spune:

          la UBM (de NORD), in prezenta unor academicieni filosofi in viata, s-a acordat titlul de doctor in filosofie unui individ incapabil de orice fel de lectura, dar specialist in filosofia Maramuresului (!) si in “iubirea filosofica”…, cu carti publicate, in toata regula, desigur

  6. crap spune:

    executarea publica silita a candidatului mai putin consacrat ptr a fi fost preferat somitatii respinse intr-un mod clar abuziv (dar intamplator de grupul care legal are puterea s-o faca) e un act demn de uniunea sovietica.. dar ce vorbesc, doar e romania, asteptarile nu pot fi decat inselate, respectul fata de semeni e inexistent.. doar e in ‘consonanta’ cu ‘dihotomia’ “a fi roman” si a “respecta” (ce? dreptul celuilalt de a fi considerat si tratat ca o fiinta umana..).

    n-am in clin nici in maneca cu nimeni implicat in aceasta situatie, deci nu pot fi acuzat de subiectivism (de bias adica). analizand insa toata aceasta situatie nu poate decat sa ma cuprinda depresia..

  7. moko spune:

    “Lector, poziţia 11 – Fenomenologie; Hermeneutică; Fenomenologia de la Brenato la Husserl; Artă şi cunoaştere” Citat de situl universitatii din Bucuresti.
    Ei, niciunul dintre candidatii nu se potriveste pe pozitia aceasta. Cicoan nu are expertiza in Husserl si Brentano (nu “Brenato”) ci in Heidegger care in cazul in care nu se stie, nu e aceeasi apa cu Husserl. Daca ar fi sa aplicam criterii foarte riguroase Ciocan s-ar potrivi in dept. de litere de vreme ce scrie despre “problematica mortii”, nu in filosofie.

  8. AndreiaM spune:

    Salut articolul. Nici o reforma nu are sanse sa realizeze doar de sus in jos. E nevoie si de implicarea si actiunea celor care resimt, insa / si sustin reforma. Ministerul poate crea cadrul (forma) in care sa se desfasoare reforma, insa nu poate impune reforma de susbstanta (fondul).

  9. Elvira wolf spune:

    Pai cum ramane cu asistentii si lectorii NEDREPTATITI ai domnului Funeriu?

    A vrut sa impace capra cu varza. Nu trebuia lasata nici o autonomie universitatilor la alegerea cadrelor didactice. Fenomenul e la fel si la Universitatea de Vest din Timisoara, unde conduce mafia lui Megan, mafia lui Balint, mafia lui Motica, mafia lui Pirtea, mafia lui Talpos, mafia lui Vulcanescu etc. Toti sunt rude intre ei, amante, fii si fiice, consateni, etc. Cativa amarati care-si fac ei singuri lucrarile ISI si restul stau pe spatele lor, batranii si progeniturile lor. Iar facultati intregi, ca economia de exemplu, nu au nici o lucrare ISI in reviste cu factor de impact.

    Nu trebuia lasate universitatile sa-si angajeze singure pozitiile inferioare. Mafiile astea spera ca la alegeri sa vina iar oamenii lor in parlament, sa se schimbe legea si criteriile de avansare si atunci sa vezi iar ploaie de conferentiari si profesori si doctori etc. Inclusiv personajul de la filozofie de care ziceati mai sus.

    Trebuia sa fie un loc pe tara, o singura cladire, cladirea de Avansat, sau cum sa-i zica. Acolo sa mearga cine vrea sa intre in sistem sau sa avanseze. Iar comisiile sa nu contina membri din universitatea care scoate postul la concurs, ci de la altele si neaparat straini. ca oricum mafiile se cunosc pe domenii, de exemplu Megan isi va aduce indivizi tot ca el din Iasi, cluj sau Bucuresti. Astia se stiu toti domnule si se inteleg de minune intre ei, toti au copii, amante etc.,. Sa fie formate numai din straini mai bine. Cel putin o perioada, pana se curata sistemul de mafiile astea de peste tot si se formeaza o clasa noua de profesionisti.

    • dusu spune:

      Bravo doamna Wolf!
      Am si eu cunostintza de situatzii asemanatoare.oricum nu mai traiesc de mult in romanica.
      dar asta inseamna ca poporul este strins unit

  10. paul petrescu spune:

    cu respect, ca si dl Liiceanu faceti uz de o gandire simplista, ba chiar simplificati cazul inca si mai mult inspre patternul de gandire univoc- capitalista de tip cv. in absenta datelor concrete ale acestui caz particular este aberant sa comparam zalaul cu parisul. la fel de bine as putea spune ca dl de la paris este o nulitate iar cel din sistem este o mare valoare nedescoperita inca. nu spun ca sistemul universitar nu pune mai mare accent pe obedienta decat pe valoare, am constatat asta in mod direct, insa generalizarea pe asemenea baze neclare denota si induce simplism de gandire.

    • Mihai spune:

      Generalizarea nu este intenționată a fi simplistă, ci să adauge la forța retorică a textului.

      Însă atingeți o coardă, căci nu se cunoaște ce pondere au abilitatea didactică și abilitatea de cercetare în baremul concursului. Și nu sunt publice nici evaluările intermediare pentru a face o comparație între acești candidați, la acest concurs.

  11. Lucian Sarbu spune:

    Totusi, care era experienta didactica a lui Cristian Ciocan? Din cv-urile lor mie mi se pare foarte clar ca unul a luat-o, cu ani in urma, pe calea didactica, celalalt pe cea a cercetarii. Unul se poate lauda cu o gramada de publicatii, celalalt ca a ajutat la scolirea mai multor generatii de studenti (inteleg ca Iftode e asistent, preparator, ce-o fi fiind el, de prin 2001). Nu cumva experienta didactica a contat si ea la acest examen? Ma gandesc ca ar trebui sa conteze, ca una e sa scrii si alta sa vorbesti in public, sa tii un curs, sa examinezi etc. Pun o intrebare, nu dau cu parul…

  12. George spune:

    Cati ani trebuie sa mai treaca pentru a realiza ca instruirea s-a mutat din scoli si universitati. Chiar nu inteleg de ce ilustrul filozof insista sa fie coleg cu o gasca cu care nu prea are nimic in comun. Nu a invatat nimic din stiinta eului si pericolele aduse de adularea sinelui. Hmm, probabil ca nu, alea sunt realitati si nu filozofii…

  13. anton spune:

    @ Lucian Sarbu
    Se spune si ca pentru pozitia scoasa la concurs calitatile didactice contau in proportie de 60%. A ajuns o universitate de “cercetare” (Univ Bucuresti este parca in categ. I ) sa angajeze cadre dupa principii ce corespund categ. III?

    Eu nu am auzit de ex. ca in SUA o astfel de proportie sa fie folosita de o universitate interesata in cercetare (da, se face cercetare si in filozofie – la altii mai mult…) dar un astfel de procent este folosit de Liberal Arts Colleges (interesati de educatie si nu de cercetare). Daca tot aplicam astfel de criterii, haideti sa transformam Universitatea Bucuresti in altceva, corespunzator standardului autoimpus.

    Ca fapt divers, partea de cercetare (PhD, post Doc) implica si activitati didactice de obicei (mai ales la PhD) …deci cercetarea nu exclude contactul cu studentii ori cu colegii, nu te izolezi intr-un turn de fildes. Chiar si la universitati de prestigiu din SUA trebuie sa predai studentilor chiar daca esti un nume important (predai mai putin doar) – e o strategie de marketing, pentru ca univesitatea sa poata spune “daca veniti la noi, veti invata de la marele profesor X” (in filmul “A beautiful mind” este chiar o scena ref acest subiect).

  14. dana spune:

    @anton

    Foarte buna paralela cu “A beautiful mind” ref. activitate didactica vs. de cercetare. Cu ar fi fost daca John Nash ar fi fost refuzat de MIT pt ca ” e interesat de cercetare nu sa predea studentilor”? Nu fac nici o comparatie aici intre Ciocan si Nash -domenii diferite, timpuri diferite, capacitati intelectuale diferite, sanatate mentala diferita (nu cred ca Ciocan si-ar dori geniul lui Nash cu pretul schizofreniei).

  15. basarabescu claudiu spune:

    La un seminar mai de mult un decan de la psihologie din Bucuresti povestea despre cariera domniei sale. Astfel, dupa terminarea facultatii pe vremea lui Ceausescu a ramas in facultate si apoi a trecut prin toate etapele si gradele universitare ajungand profesor universitar doctor. Interesant a fost, dupa cum povestea domnia sa, ca in toata cariera nimeni nu l-a controlat la ore sau nimeni nu a avut curiozitatea sa verifice modul de predare, metodele pedagogice folosite nu mai vorbim de nivelul de cunostinte si caracterul de noutate al cursurilor predate. Ce sa mai vorbim de corectitudinea si transparenta evaluarii. M-am gandit la profesorii mei din facultate si in momentul in care am ajuns sa predau chiar eu am incercat sa nu fac ca ei. Sunt multe catastrofe de profesori cu grad de profesor univ. dr. prin facultati care nu prea au ce cauta pe acolo si asta o spun cu toata responsabilitatea. Suntem departe, foarte departe de ce trebuie si acest lucru mi s-a confirmat facand cursuri in afara. Nu trebuie sa ne mai mire nimic, spirit de gasca si de clica gasim peste tot pentru ca suntem balcanici si pentru ca le merge…….

  16. mishu spune:

    Cea mai mare stupizenie a lui Funeriu e avansarea exclusiv pe criterii stiintifice. Omul respectiv e in primul rand un dascal si apoi un cercetator. Nu vreau sa dau exemple nominale, exista “mari” profesori de informatica plini de ISI-uri care nu sunt in stare sa scrie un program. Lectorii saracii care sunt cei care efectiv ridica nivelul studentilor din punct de vedere profesional sunt pusi la zid din lipsa cercetarii. Pe student nu-l intereseaza cercetarea fundamentala si super mega formala a profesorului X, cercetare care nu-l ajuta de loc sa-si mareasca sansele de integrare in cadrul unei case de soft, prefera tehnologiile uptodate predat de lectororul Y, bun practician si dascal si poate mai putin bun cercetator.

  17. ion adrian spune:

    Felicitari. Un articol care trece din faza constatativa generala si dezamagita, la faza constatativa la speta si cu solutia tot la speta efectiva

  18. john spune:

    dl Cristian Iftode este o nulitate, mi-am dat seama de la primul seminar cu dansul; omul nu stie sa faca deosebirea dintre Platon si Plotin, amesteca Crestinismul cu pseudofilosofia lui Foucault etc reorganizat examenul pe baza competentelor intelelectuale si nu pe baza (romanescului) ca “vorbeste bine” RUSINE Facultatii de Filosofie Bucuresti si a dinozaurilor care patroneaza pe acolo: dl Morar si alti “eticisti” (de trista actualitate)

  19. Sertorius spune:

    Stăm prost, dlor!!!

    Nu că universitățile românești ar fi străine de nepotism și de aranjamente de culise care fentează promovarea competenței. Însă, haideți să privim mai atent construcția filosofului și a conștiinței publice G. Liiceanu. Începe prin a apela manipulator la ”principiile reformiste” ale ministrului, ptr a deturna apoi interesat discuția spre un caz particular, prezentat în chip trunchiat. Onestitatea dlui Liiceanu nu bate până acolo încât – dacă tot a dorit să publiciteze cazul și să-și construiască demonstrația pe el -, să ne informeze în ce au constat criteriile de examinare și care a fost motivația oficială ptr care ”Messi” a pierdut întrecerea.

    De altfel, logica elementară ar fi trebuit să-i atragă atenția dlui Liiceanu asupra împrejurării că dacă simpla carte de vizită (stagii externe, articole ISI, etc) ar fi fost decisivă, atunci nici măcar nu s-ar fi ajuns la concurs. În final, din chiar spusele dlui Liiceanu, înțelegem că e regretabil că s-a mai ținut concursul, din moment ce favoritul său a pierdut. Soluția ar fi aceea de a renunța la competiția directă și de a promova concursul de dosare. Vânătorii cei mai eficienți de credite externe gen ISI să fie declarați câștigători din start în fața celor care au absolvit doar cursus honorum intern.

    E bizar însă ca o școală să-și conteste singură în acest mod rezultatele. PS. Eu însă nu am deloc încredere în principialitatea dlui Liiceanu. Dacă mâine protejatul său va fi copilul de mingi ascultător din facultate împotriva vreunui bursier extern galonat, mă încearcă o bănuială că acest stâlp al societății noastre va adera subit la… vițăvercea!

  20. roman spune:

    Ii cunosc pe ambii candidati, am studiat la filosofie, acum imi continui studiile in strainatate.

    Dl Liiceanu a scris un comentariu murdar in privinta alegerii lectorului “care era de al casei”.

    Intr-adevar, tipul nu are un palmares de anvergură, insă este asistent de 10 ani, este tanăr, incredibil de inteligent, cu preocupari de filosofie greacă si filosofie contemporana, etc.

    Anul acesta chiar a publicat o carte, pe care dl-ul Liiceanu a uitat s-o menționeze. Apare des la televisor, in cadrul unor emisiuni de cultură, găsiți conferințele sale pe internet. Nu și-a făcut doctoratul in paralel la Paris și la București, pe aceeași temă, precum candidatul din afară, nu are spatele asigurat de o personalitate publică ca dl Liiceanu, însă la filosofie este privit ca o mare promisiune (este unul dintre cei mai buni profesori tineri).

    Singura problema a acestul tanar era faptul că nu era fenomenolog, nu era din grupul format de dl Liiceanu, nu si-a publicat teza de doctorat la Humanitas, desi este o lucrare geniala care poate fi consultată la biblioteca de filosofie. By the way, teza a fost susținută la 27 de ani (precocitate intelectuală).

    Articolul dl-ului Liiceanu nu este decat o “mâncărime”.

    Regret că nu a existat un loc și pentru candidatul din afară, il cunosc de asemenea, este un tip genial, care a impulsionat atmosfera de filosofie. Însă decizia comisiei a fost pertinentă.

    Cineva imi spunea intr-o discutie recenta “Din perspectiva dumitale care iti continui studiile in strainatate ce primeaza, faptul ca e asistent de 10 ani! cu teza de doctorat la 27 ani (dar care sta prafuita in biblioteca universitatii), dar e de-al casei (il cunosti si tu, e genial, nu?), sau ca a fost respins unul cu zeci de articole, carti, conferinte, dar nu era de-al casei. De ce a fost decizia comisiei pertinenta? ai informatii concrete? Luarea de pozitie a lui Liiceanu este normala, daca nu mai vrem sa avem concursuri cu dedicatie in Romania. ”

    Comentariul meu la cele de mai sus este:

    “Probabil că ai dreptate.

    Eu am plecat definitiv din București, urmez o licență în mai multe țări, am o bursă mai mare decât salariul unui lector în România. Aș fi nebun să mă gândesc la o eventuală întoarcere.

    Postura străinului este avantajoasă, din pricina tensiunii și a fricii de ratare la care te reduce. Ca străin, pentru a fi luat în serios și pentru a fi finanțat, ești obligat să te formezi mai mult decât ai fi făcut-o în țară. Pentru că întotdeauna te simți “deficitar” (și nu doar în privința studiilor) Este fascinant să fii străin !

    Nu cred de fapt că îmi pasă de ce se întâmplă la București sau în România.

    Dacă ai mai puțin de 30 de ani, îți recomand să pleci din țară. În afara unei anumite forme de convivialitate, n-o să-ți lipsească niciodată Romania.

    PS : Însă există o ierarhie universitară care trebuie parcursă; dacă nu-ți convine, pleci.
    Nu este o normă, ci doar un obicei, pe care cei care au ales postul de seminarist, precum și cei care l-au resping, l-au asumat (inclusiv cel respins).
    Nu din pricina “alesului” nu a avut “respinsul” loc. Nu “alesul” era printre prăfuiții (nulii, obosiții) departamentului de istorie filozofiei. Dimpotrivă, cred că acesta o să fie un prof bun, chiar genial. În ultimul an, am auzit numai lucruri bune despre el. Poate am fost prost informat. Cine știe. Nu văd de ce mi-ar păsa. “

  21. Văzînd CV-ul dlui. Ciocan se pune întrebarea: de ce cineva care cîștiga 4000 lei/lună pînă în 2013, cu o listă impresionantă de lucrări, cu colaborări externe etc. dă concurs pe un post foarte subaltern unde va cîștiga maximum 1500 lei/lună, cînd la nivelul dumnealui chiar și un post de conf. ar fi cam puțin? Eu am două ipoteze: sau este animat de visul de aur al oricărui român de a fi angajat la stat (pe-o leafă mică, dar sigură), fie este folosit de o gașcă împotriva alteia.

  22. Raluca &Oana spune:

    Raluca:
    Ma numar printre studentii care au avut norocul de a-l avea profesor pe domnul Cristian Iftode in anul universitar 2010/2011…
    Nu stiu cat conteaza parerea unor studenti in ochii domnului Liiceanu, dar ma simt datoare sa amintesc aici faptul ca pentru noi domnul Iftode a fost si este un model si un excelent profesor. Orele dumnealui ca si cele ale domnului Bogdan Minca, un alt candidat care a reusit la concurs, au fost o bucurie si un prilej de a afla informatii rare si pretioase. Nivelul acestor ore intrecea cu mult nivelul unor simple ore de seminar tinute de alti asistenti universitari.
    Nu ma pot pronunta asupra calitatilor pedagogice ale domnului C.C, inteleg ca este un bun cercetator, totusi meseria de profesor inseamna putin mai mult decat o lista de articole ISI.

    Oana:
    Ar fi frumos ca dl Liiceanu sa intrebe si studentii care au fost in sala si au asistat la fiecare prelegere in parte care este opinia lor fata de prestatia didactia a celor in cauza. Cum spuneam si mai sus, domniei sale ii scapa litera legii in cazul unor astfel de concursuri, in cel mai rau caz puteti contesta aspecte legislative dar nu considerente de tipul celor anterioare. Mai mult decat atat, dascalul adevarat exista numai in raport cu studentii sai. Ca student, simt nevoia sa am garantia si increderea in dascalul meu, asumandu-l ca model, cu demnitate si cu certitudinea ca nu are nevoie de mai mult de 24 de ore ca sa sustina o prelegere, aspect pe care dl CC il mentiona ca dezavantaj si factor de presiune dupa sustinerea cursului public. Nu gasesc sustenabil in toate cele patru directii asumate de configuratia acestui post universitar proiectul de dezvoltare a carierei profesionale revendicat de dl C,C, Sunt glasuri de studenti, dle Liiceanu, sunt oameni care stau in banci si care va privesc cu aceeasi ochi care il privesc si pe dl Iftode. Pentru domnia sa, avem justificat si argumentat toate cuvintele de lauda, argumentat-atentie- si nu narativ-subiectiv, asa cum dvs v-ati sustinut cauza. Dl Iftode este profesor pentru studentii sai, Mai mult, amintiti-va ca postul scos la concurs are un profil configurat pe studii de licenta si nu pe master, deci latura de cercetare este in plan secundar, in acord cu proportia asumata prin lege” 60% activitate didactica, 40% cercetare.Legea este publica, consultati-o cu incredere, publica aidoma prelegerilor la care am asistat. Noi nu vrem un personaj la catedra, vrem un profesor. Nu sunt cuvinte mari, sunt realitati pe care le omiteti. Priviti si in jos, datorita noua, studentilor, si dvs sunteti numit “profesor” dle Liiceanu. Si tot glasul nostru va striga cu tristete dezamagire pentru pozitia neargumentata, poetica si partinitoare pe care ati adoptat-o in pledoaria dvs. Ar trebui sa va dea de gandit.

    • Etimon spune:

      Un comentariu mizerabili, tipic pentru propaganda proletara! Sunt absolut uimit de ceea ce am citit, de stilul celor “doua fete” :) .

  23. giku spune:

    Interesant ca Liiceanu e asa impresionat de palmaresul ISI si Springer al lui Ciocan. Il anunt ca, pe baza unor astfel de criterii, ar fi multi altii care ar trebui sa fie profesori la Bucuresti in locul dumnealui. Sunt sigur ca, daca in locul lui Ciocan s-ar fi aflat un filosof analitic (cu articole ISI si carti la Springer), Liiceanu i-ar fi considerat CV-ul irelevant si, brusc, ar fi apreciat exact calitatile pe care le are Iftode si care acum nu-i spun mare lucru.

  24. bla bla spune:

    Daca doriti sa vedeti cum anume s-a facut promovarea pe un acelasi post de lector, dar la Facultatea de Filosofie, sectia Filosofie din Iasi, va rog intrati aici: http://www.uaic.ro/uaic/bin/view/Main/N1109081542. Cautati numele Marius Popescu. Deosebirea intre cazul acesta si cel al lui Iftode sau Minca este ca cel dintai nu a fost deranjat de niciun concurent. Si prin urmare, a avansat la functia mult dorita (vezi aici: http://www.uaic.ro/uaic/bin/download/Main/N1109301616/REZULTATFINALPOSTURIDIDACTICELECTORSEFLUCRARISEPT20112.pdf).

  25. Perspectivistul spune:

    Textul domnului Liiceanu (ca si textul domnului Baumgarten) îmi provoacă anumite reflecţii “filosofice”. Filosofia m-a învăţat să nu iau totul de-a gata, fără să problematizez eu însumi, aşa că probabil domnul Liiceanu va fi întru totul de acord cu problematizarea textului dumisale.

    1. În esenţă, autorul textului susţine că este imoral ca un candidat să fie susţinut de către profesorii din cadrul facultăţii la care se susţine concursul de ocupare a unui post didactic. Dar acest lucru îl face chiar domnia sa din moment ce, pe faţă, public, şi sub umbreluţa dantelată a probităţii indignate, îl susţine, în calitate de profesor al aceleiaşi facultăţi (în această calitate îi adresează scrisoarea domnului ministru), celălalt candidat. E drept că nu e membru în comisie dar, prin intervenţia sa – dură, calomnioasă, fără precedent – şi prin prestigiul pe care neîndoielnic îl are în viaţa publică românească, doreşte să modifice – prin presiuni publice – rezultatul concursului în favoarea preferatului/protejatului său. Adică face exact ceea ce acuză că au făcut ceilalţi.
    2. Domnul Liiceanu comite o greşeală de raţionament care se numeşte petitio principii. Aceasta înseamnă că presupui ca fiind adevărat ceea ce urmăreşti să dovedeşti ca fiind adevărat. Domnul Liiceanu vrea să demonstreze că Cristian Ciocan este cel mai bun, spunându-ne în premise că favoritul domniei sale în cursa pentru poziţia de lector – doctorandul domniei sale, redactorul de la editura pe care o conduce, preşedintele unei societăţi pe care a fondat-o chiar el – este cel mai bun. El vrea să se mai organizeze un concurs corect în urma căruia Cristinel Ciocan să fie declarat câştigător. Întrebarea care se pune este: de ce să se mai organizeze un concurs, nu e suficient să-l credem pe dl. Liiceanu pe cuvânt, mai ales că are un cuvânt care atârnă foarte greu? Ce ar fi făcut domnul Liiceanu dacă ar fi fost rectorul universităţii? Ar fi decis de unul singur? Ar fi hotărât – în pofida şi împotriva senatului universităţii, împotriva tuturor – cine este câştigătorul? Ghinion! Domnul Liiceanu a pierdut noţiunea timpului: nu mai trăim în epoca de aur unde cu o “scrisorică la tovarăşu’ prim” îi băgai în boală pe toţi. Nu mai trăim în vremea lui “mă duc la Ceauşescu”, “mă duc la ministru’!” Din păcate pentru dumnealui, e democraţie şi prostimea – nu elita inspirată, nu cele 23 de genii dintre care dl. Liiceanu e cel dintâi – decide.
    3. Domnul Liiceanu ar fi trebuit să-şi amintească fundamentul scepticismului metodic. Dacă vrei să obţii adevărul, trebuie mai întâi de toate să te îndoieşti. Or, domnul Liiceanu nu are nici o îndoială, nici o întrebare. Are numai certitudini, numai răspunsuri. De exemplu, dl. Liiceanu preia chiar de la începutul scrisorii către domnul ministru un fragment întreg din memoriul pe care propriul său pupil l-a adresat conducerii universităţii. A verificat domnul Liiceanu informaţiile de acolo? A luat fiecare articol în parte pentru a verifica dacă este sau nu este cotat ISI?! Iar dacă nu este, nu ne confruntăm cu o problemă extrem de gravă, chiar penală, falsul în declaraţii? Cele două teze de doctorat nu sunt de fapt, oare, una singură? Nu s-a susţinut oare una şi aceeaşi teză de două ori, o dată la Bucureşti, a doua oară la Paris? Şi nu este acesta un „caz”, un adevărat caz, dar unul urât care, dacă ar ajunge la urechile celor care i-au acordat titlul, s-ar lăsa cu retragerea titlului de doctor obţinut la Sorbona cu aceeaşi teză de la Bucureşti? Căci una din condiţiile de acodare a doctoratului este originalitatea tezei.
    4. Scrisoarea ia în discuţie un singur aspect al problemei, un singur criteriu de evaluare – performanţa în cercetarea ştiinţifică. Autorul scrisorii se face că uită că e vorba de un post didactic şi nu de un post de cercetare, unde probabil Cristian Ciocan ar fi avut într-adevăr şane mai mari de izbândă. Nu e vorba de faptul că o prelegere durează 45 de minute, asa cum încearcă să minimalizeze importanţa probei practice Cristian Ciocan în memoriul adresat rectorului, ci de faptul că în acea probă iese la suprafaţă experienţa de predare pe care candidatul o are sau nu o are. Iar Cristian Ciocan nu o are. Deloc. Cristian Iftode o are: a predat timp de zece ani la facultatea de filosofie.
    5. De ce nu are Cristinel Ciocan experienţă didactică este o altă întrebare. Aşa cum reiese din CV-ul postat pe site-ul facultăţii de filosofie, Cristian Ciocan a lucrat până la 38 de ani cateva luni. În rest a trăit câştigându-şi existenţa din burse, burse doctorale, burse de cercetare, burse postdoctorale, burse şi iar burse. Cu toate că are un înalt şi neîndoielnic nivel profesional şi cu toate că a cochetat cu universităţi de prestigiu din Occident (unde ştie toată lumea că, nu ca la noi, Valoarea este apreciată şi iese la lumină cu viteza gândului), nici una din aceste universităţi frecventate de el nu doar că nu i-a oferit un post didactic, dar nici măcar câteva ore de predare (lucru obişnuit şi pentru masteranzi şi doctoranzi).
    6. Domnul Liiceanu condamnând balta stătută îşi permite să calomnieze ca la mahala. Folosindu-se de un truc ieftin şi laş (în loc de „o dăm anonimă” el zice „protestăm, dar nu spunem împotriva cui”), nu îl aminteşte niciodată pe Cristian Iftode, deşi e transparent că la acesta se referă. Iar ascuns de după colţul acestui ieftin tertip, îşi permite să flegmeze fără nicio remuşcare. Cel scuipat de către dl. Liiceanu este un fost student al domniei sale, student excepţional din moment ce a ieşit – şi în urma examinărilor domnului Liiceanu însuşi – şef de promoţie cu media 10 (zece). Domnul Liiceanu spune că nu are cărţi, dar domnul Iftode are cărţi. Domnul Liiceanu spune că nu are nici o bursă postdoctorală, dar domnul Iftode este cercetător postdoctoral al Universităţii Bucureşti (la noi s-au introdus de curând aceste burse, iar cel care lucra era în imposibilitate de a accesa burse postdoctorale în străinătate).

    În concluzie, îi recomand domnului Liiceanu să se consoleze – cu mângâierile filosofiei – şi să rostească – aristotelic – „Mi-e prieten Ciocan, dar mai prieten mi-e adevărul”

  26. Alina Stoica spune:

    De parca Marga Andrei n-ar fi procedat la fel la U. Cluj. A facut praf Facultatea de Filosofie. E drept domnul Baumgarten a stiut sa-i intre in gratii ca altfel era pe la Zalau. Sa fim seriosi ce sa caute intr-o catedra de filosofie romaneasca una ca Marta Petreu, poetesa literaturnica, zgubilitica inocenta ce are impresia ca filosofia e literatura de batut campii aiurea. Lumea nu stie ca pe hulpavnica a “consimtit-o” magraonul Andrei Marga. Dealtminteri te doare mintea cand vezi ce jivine populeaza catedrele facultatii de filosofie de la Cluj. Mai rau ca oricand. Reputati anonimi si epigoni ai mediocritatii cu staif plantati de tzutzerul Andrei Marga. Jalnic invatamantul filosofic universitar de la Cluj. De nefrecventat! Fustati si frustate care au esuat in Filosofie universitara.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Alexander Baumgarten


Alexander Baumgarten

Conferentiar universitar doctor, Catedra de Istoria Filosofiei Antice si Medievale Universitatea "Babes-Bolyai", Cluj. A publicat 6 volume de studii şi exegeză a filosofiei medie... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)