Home » Dezbatere » Citesti:

Cînd la dreapta se sună încolonarea, se caută duşmanii. Un răspuns lui Alin Fumurescu

Contributors mai 31, 2011 Dezbatere
25 comentarii 2,081 Vizualizari

Am primit de la Vasile Ernu, editor al site-ului Criticatac.ro, un raspuns la articolul lui Alin Fumurescu, aparut pe Contributors.ro. Il redam in intregime:

Draga Alin,

Am citit textul tău şi titlul m-a surprins. După textele tale, ştiam că dacă taxezi ceva o faci întemeiat. Ştiu şi că, deşi ne despart o mulţime de lucruri în ceea ce priveşte înţelegerea politicului, ne şi unesc lucruri mai importante. Bun. În sinea mea, mi-am zis: „Probabil am dat drumul unor texte pe CriticAtac care nu ar fi trebuit să apară”. Şi m-am uitat să văd despre ce e vorba.

Înainte însă de a răspunde îngrijorării tale şi la textele care ţi-au provocat-o, da-mi voie să spun cîteva lucruri de principiu legate de CriticAtac (şi despre mine, parţial), căci văd ca s-au înmulţit atacurile asupra noastră, ca şi cum am fi pericolul numărul 1 al establishment-ului intelectual românesc, care e, din păcate, în totalitate de dreapta.

  1. Această platformă a apărut fiindcă nici un alt grup, nici o altă platformă nu ne mai reprezenta şi nu ne mai mulţumea, ca să nu zic, că ne nemulţumeau profund. Nu sînt adeptul nemulţumiţilor care stau pe margine. Vin dintr-o tradiţie protestantă şi socialistă (de factură clasică) şi ştiu că pentru a rezista, trebuie să-ţi produci propriul grup, propriul mediu care să poată să te protejeze cît de cît în faţa grupului majoritar (poveseta vieţii mele pe înţelesul anticomuniştilor şi conservatorilor am povestit-o domnului H.R.Patapievici aici, nu o mai repet). Marea descoperire a stîngii din secolul 19 este nevoia de structuri social-politice care să reziste pe termen mediu şi lung şi care să facă presiune asupra puterii pentru a-şi lărgi libertăţile şi drepturile, şi a-şi îmbunătăţi condiţiile de viaţă. De unde, evident, şi accentul pe care l-a pus pe construcţiile acestor structuri, ca şi pe educaţie. Vechii lideri ai stîngii ştiau că înainte de a face cluburi, sindicate şi partide prin care să lupţi cu puterea pentru drepturile grupărilor marginale şi defavorizate, este nevoie de oameni educaţi. De mulţi oameni educaţi. Cum văd că, la presiunea dreptei, ne întoarcem la secolul 19, mai repede decît se prefigura cu ceva timp în urmă, încercăm şi noi să facem aceleaşi lucruri într-o fomulă mult mai mică. Asta fac de cînd mă ştiu.
  2. Strategiile pot fi diferite. A mea, cel puţin, şi în mare parte cred că şi a colegilor mei, este una simplă în acest moment. Spre deosebire de grupurile de dreapta la care faci referinţă şi care acum sînt la putere (cu toate că se comportă ca şi cum ar fi în opoziţie), şi spre deosebire de intelectualii de dreapta care luptă de zor pentru minimalizarea statului, ei fiind mai toţi angajaţi la stat şi avînd cîteva surse de venit de la stat, eu cred că în acest moment trebuie să ne îndepărtam de sferele de putere politico-financiare pentru a ne proteja cît de cît libertatea. Cît mai departe de partide, de grupurile de putere, de banii puterii, etc. De aceea, nici o colaborare cu aceste grupări nu este acceptată, cu toate că tentaţii există. Eu am de ales: să cîştig mai bine şi să fiu mai puţin liber sau să cîştig mai puţin şi să fu mai liber. Am ales ultima variantă. De aici, şi libertatea de a face ce platformă vreau, să scriu ce doresc, fără a da socoteală finanţatorilor sau şefilor. Aceasta nu înseamnă că renunţ la responsabilitate socială, politică etc.. Pentru ca eu cred că: cu cît gradul de libertate creşte, cu atît mai mult creşte şi gradul de responsabilitate. Deci, strategia noastră este simplă: departe de centrul puterii, păstrarea independenţei şi critica faţă de toate formele de putere. Credem, în acelaşi timp, că cea mai autentică politică care se poate face în România de azi este în afara partidelor şi a grupurilor centrale, dar cu presiune exercitată asupra lor. Presiunea trebuie să vină dinspre periferie spre centru.
  3. Cînd am pornit CriticAtac împreună cu colegii mei, am ţinut enorm de mult ca această platformă să nu fie a unui singur grup, să fie deschisă către toţi cei care împărtăşesc valori apropriate cu ale noastre şi pe care noi îi considerăm semnificativi pentru ceea ce fac. Am dorit construcţia unei platforme critice cu mai multe voci. De aceea, nu există şefi ai acestei paltforme, ci doar nişte coordonatori care au anumite responsabilităţi. Nu cred că trebuie să amintesc că totul se face fără remunerare finaciară. Banii pe care i-am primit recent din 2 surse deja cunsocute (Fundaţia Ebert şi donaţii) sînt strict pentru traduceri, conferinţe şi întreţinerea tehnică a sitului. În ceea ce priveşte grupurile, oamenii care se exprimă aici, ei sînt foarte diferiţi. Noi nu sîntem un grup monolit şi unitar. Spre deosebire de dreapta, care are idei puţine dar fixe, stînga are idei multe, variate şi este între-un continuu proces creativ. Şi nu o spun cu ironie sau răutate. E un fapt. Nu e uşor să ne acceptăm între noi atît de diverşi, dar experienţa de 8 luni a CriticAtac arată că se poate. Aici vei întîlni şi autori mai teoretici, precum cei din grupul de la IDEA (din care am avut şi eu onoarea să fac parte), dar şi mai aplicaţi spre praxisul politic precum cel al grupului GAS, sau grupuri cu orientare spre artă precum Protokoll sau E-cart. Aici vei întîlni şi oameni mai apropiaţi de marxismul clasic, dar şi iubitori de Lacan sau Zizek, Adorno sau Althuser, Granel, Foucault, Arendt, de social democraţie sau chiar, culmea, de liberalism clasic. Ceea ce-ţi pot garanta e că nu vei întîlni fundamentalişti şi texte (nu mă refer la comentariile cititorilor care mai scapă) care practică atacul la persoană, ceea ce, din păcate, în zona dreptei abundă. Mai nou, în zona dreptei a dispărut şi responsabilitatea de a semna textele publicate, iar istorici respectabili citează din situri fundamentaliste care difuzeaza texte nesemnate şi calomnioase, mai ceva decît din clasicii liberalismului. Ce să mai spun, dragă Aline: cînd ai timp, uită-te pe lista autorilor noştri şi vezi ce au mai scris şi făcut. Cred că am reuşit să coagulăm un grup de oameni respectabili, aşa că poţi sta liniştit, dar fără a ne pierde din vizorul critic. Avem nevoie de asta.

Acum, revenind la îngrijorările tale. Nici nu ştiu cum să abordez lucrurile ca să nu părem ridicoli. Încerc să înţeleg de unde vine îngrijorarea ta. Nu cred neapărat că ea vine din nişte prejudecăţi sau că eşti influenţat de zgomotul din ultimele săptămîni creat de cele citeva situri din apropierea dreptei şi a puterii cu activitate clar direcţionată împotriva sitului nostru şi a unor oameni de la CriticAtac. M-a impresinonat neplăcut mobilizarea dreptei împotriva CriticAtac. Nu am crezut că vom deranja în aşa hal. Înţeleg că se vrea monopol, dar, din păcate, nu se poate. Aşa că va trebui să convieţuim cumva. La cît de supăraţi sînt mă mir că încă nu au făcut plîngere le poliţie. Dar tu eşti mai departe de ţărişoară şi probabil lucrurile se văd mai diluat şi asta e bine, pentru că îţi dă şi posibilitatea de a fi mai relaxat, ceea ce e şi mai bine.

Însă ceva mă nedumereşte profund. Mă nedumereşte, în primul rînd, faptul că un om cu pregătirea şi mintea ta utilizează sensul de politic într-o formă atît de stranie. Ceva nu îmi este clar acolo. Şi amîndoi am citit Aristotel la Cluj. În al doilea rînd, dacă vrei să critici un text (totuşi publicăm peste 40 de texte mari pe lună), te adresezi autorului, nu „şefului”. Nu prea practicăm paternalismul şi afacerile de familie, iar autorii sînt capabili să îşi susţină ideile în discuţii polemice. Înţeleg unde baţi, dar totuşi… În al treilea rînd, tu tragi un semnal de alarmă afirmînd că începem să „păcătuim împotriva bunului simţ” publicînd texte „periculoase” şi aduci exemple care mie, cel puţin, nu-mi sînt suficiente. Dacă iniţial m-am speriat că oi fi scăpat la publicare cine ştie ce texte, după ce am văzut că e vorba de Vrăbiescu şi Petrovici m-am liniştit: sînt oameni echilibraţi, raţionali şi foarte responsabili pentru a-i bănui de radicalisme. Putem să nu fim de acord cu poziţiile lor, însă de aici pînă la lipsa de „bun simţ şi pericol” e cale lungă.

În ceea ce priveşte exemplele folosite îi voi lasă chiar pe ei să comenteze criticile tale. Norbert Ptrovici[i] explică simplu punctul său de vedere, iar Ioana Vrabuiescu[ii] are impresia că nici nu ai parcurs textul dincolo de acel cuvînt impur (textele sînt ataşate la ANEXĂ).

În ceea ce priveşte critica adusă colaboratorului şi amicului nostru G. M. Tamás, dă-mi voie să mă abţin. Nu are el nevoie de apărarea mea. Biografia şi bibliografia lui o fac cu vîrf şi îndesat. „Deviaţiile” lui au fost mai mereu în contradicţie cu „mersul încoloanădreaptă” al intelectualilor noştri. În anii `70, cînd în România ai noştri făceau „ceea ce trebuie”, el „devia”. Aşa s-a întîmplat şi în anii `80, şi în anii `90, şi foarte recent, în anii 2010. Sub mai toate guvernările a avut de pătimit: expulzat din România (anii `70), dat afară de la muncă în Ungaria (anii `80), iar foarte recent dat afară de la muncă în plină expansiune a dreptei tot mai virulente. Şi toate acestea nu pentru că a încălcat Codul Penal, ci pentru că a avut opinii incomode. Ai astfel de exemple în România? Nu cred. Ai noştri întotdeauna sînt fie cu puterea, fie într-o relaţie de no combat. Cred ca G. M. Tamás merită cel puţin respectul nostru.

Despre partea teoretico-conceptuală a lui G. M. Tamás, chiar nu vreau să mă pronunţ. Spun doar că o apreciez mult. Nu sînt teoretician, politolog, istoric al comunismului şi nici măcar teolog. Nu mă dau ceea ce nu sînt, aşa cum se practică mai nou în zona dreptei, unde, peste noapte, mai toţi teologii au devenit de la specialişti în istoria comunismului (sau ai ideilor, în funcţie de context politic şi fişa postului), pînă la specialişti în relaţii internaţionale. Pun pariu pe ce vrei că avem mai mulţi doctori şi doctoranzi în teologie la Ministerul de externe decît la Universitatea de teologie. Educaţia mea protestantă nu-mi permite o abordarea atît de apofatică. Eu sînt doar un scriitor a cărui competenţă este gîndirea şi munca cu sensul. În rest, vorba dreptei: Dumnezeu, cu mila. Deci, îţi las plăcerea să polemizezi direct cu G. M. Tamás.

Acum, dacă tu ai avut un păs, o temere şi mi-ai zis-o, lucru pentru care îţi mulţumesc, dă-mi voie să-mi spun şi eu micul meu păs, că temere nu pot să-i spun. Nu mă las eu speriat aşa uşor. Mai degrabă, e o mirare sau o nedumerire profundă. Cum se face că mai tot establishment-ul intelectual de dreapta tace profund în faţa catastrofelor majore care au loc azi în ţară. În România de azi au loc acte de o violenţă, la limita fascismului social, fără precedent. Categorii întregi de oameni lipsiţi de o minimă protecţie sînt violentaţi. Se votează legi care aruncă la coşul de gunoi al istoriei cele mai vulnerabile categorii sociale: bătrînii, bolnavii, copii şi tinerii. Şi toate aceste lucruri se fac nu doar în tăcerea asurzitoare a unei părţi a intelectualităţii de dreaptă, dar mai ales, în aplauzele şi susţinerea necondiţionată a unei alte părţi a ei. O elită care-şi abandonează de o aşa maniera poporul este lipsită de orice demnitate. Egoismul elitelor noastre a atins apogeul. Iar pe noi ne preocupă aceste teme şi despre ele scriem. Poţi să vezi lista temelor.

Şi un al doilea lucru, care e mai degrabă o gălăgie de fond  ce ajută propagandistic şi programatic ca ceea ce ziceam mai sus să se înfaptuiască, este legat de modul în care establishment-ul de dreapta nu reacţionează şi nu taxează grupurile şi textele fundamentaliste care se revendică ca aparţinîndu-i. Nu numai că nu le taxează, dar le şi foloseşte ca măciucă împotriva noilor „duşmani ai poporului”, printre care noi ocupam un loc de frunte. Dacă aceste texte ar exista doar în mîzga lor, în mediul lor obtuz, nu m-ar fi deranjat. Însă în momentul în care reprezentanţi de marcă ai dreptei, şi angajaţi şi reprezentanţi importanţi ai instituţiilor statului român îi legitimează pe cei care scriu ca în revista România mare, cu mici nuanţe, atunci avem mari probleme. Cel puţin cei de la RM aveau demnitatea să semneze şi puteai să-i dai în judecată. Însă, această virulenţă anonimă, legitimată de elita dreptei, mi se pare un simptom, nu doar bolnăvicios, ci şi periculos. Şi vina şi responsabiltatea nu o poartă aceşti indivizi greu de clasat, ci dragii noştri intelectuali care au uitat să mai citeze din Hannah Arendt şi se aşează încoloanădreaptă ca în vechiul regim. E interesant că toate acestea nu trezesc teamă şi indignare în rîndul dreptei, în timp ce folosirea cuvîntului „proletar” produce panică, si, pe alocuri, chiar fobii.

Şi spre final dragă Aline, am totuşi o veste foarte bună. Poate nu o ştiai: dreapta a cîştigat de ceva vreme. Deci, aţi învins! Ce mă minunează însă la dreapta românească e felul ei defensiv de a fi. Aţi învins, comportaţi-vă ca atare şi nu mai bociţi la oră de maximă audienţă despre cît de greu vă este şi mai ales nu mai organizaţi „memorialul durerii dreptei” la hoteluri de 5 stele. „Memorialulul durerii caviar” vă deligitimează. Eu am ales să mă alătur celor învinşi şi mai puţin protejaţi. Eu zic că e o alegere liberă. Zilele trecute am auzit de la un important intelectual al dreptei că nu e vorba de alegere, ci de o boală. Şi aici am un of, dar nu apelez la tine în calitate de medic. Am de fapt o cerinţă elementară de la cei care au învins: să respecte minimele reguli ale jocului democratic. Sper că nu vrei un raport al faulturilor. Le ştim destul de bine ambii.

Ar fi multe de spus. Dar cred că şi tu, şi Dragoş Aligică cu care am discutat din întîmplare acum cîteva zile, aţi avut o idee bună pe care sincer, eu o împărtăşesc. Să ne propunem să ne mai vedem şi să punem în discuţie nişte teme pe care să le tratăm fiecare din punctul sau de vedere. Nu ca pe o competiţie, nu ca pe un show intelectual, ci ca pe o încercare de a înţelege mai bine ce se întîmplă aici şi, mai ales, pentru a încerca să facem ceva pentru noi toţi. Noi dezbatem lunar o temă, Dragoş Aligică încearcă acelaşi lucru şi cred că uneori le mai putem sincroniza. Alteori, nu. E foarte important să vedem cum arată aceeaşi problemă tratată din perspective ideologice diferite. Oricum, vor veni alţii şi le vor face praf. Dar e un început. Cred că trebuie să rămînem în cîmpul dezbaterilor tematice şi mai puţin personalizate. În ceea ce priveşte proletarii, ca un om cultivat ce eşti, ar trebui să ştii că nu prezenţa lor, ci lipsa lor ar trebui să ne îngrijoreze. Cine şi ce mai sînt ei astăzi? Promit că aceasta va fi o temă pe care o vom dezbate cît de curînd în CriticAtac. Aristocraţia şi burghezia o lăsăm pe seama voastră. Dar, nu în totalitate.

Cu simpatie

Vasile Ernu

ANEXĂ


[i] Domnul Alin Fumurescu a semnalat, în intervenția sa, punctele sensibile din discursul dreptei intelectuale atunci când discutăm despre economie, în același limbaj al furiei anti-comuniste din anii 90. Economia, în acest limbaj, este acel lucru autonom şi distinct, care există undeva şi e format din “relații economice” care fac obiectul intervențiilor creative, dar pînă la urma tehnice, ale unui antreprenor. Economia nu ar fi parte a socialului sau a politicului, de fapt avem o ierarhie foarte clară a importanței: economia mai importantă ca socialul, mai important ca politicul. Economia e sfera independentă care tronează, socialul e chemat doar prin sfera civilă să infuzeze economicul cu mentalitățile corespunzătoare, iar politicul e ceva care reglementează de departe economicul şi e controlat de social.

Avem nevoie de un nou limbaj care să ne facă vizibile realitățile cotidiene. Argumentul meu este că economia este străbătută şi structurată de putere, inegalități, cooperare, alianțe, asimetrii, clase, etc – altfel zis, este profund politică. Iar aici folosesc politic nu în sensul „partidelor politice”, ci tocmai ca relații de putere. Economia nu este doar a managerului-zeu care își asumă riscurile după niște formule marginaliste (care, de fapt, produc realitatea, nu o anticipează). Economia este a noastră a tuturor, adică și a angajaților care nu controlăm procesele de producție, a șomerilor care nu mai au dreptul la muncă și sunt moralizați ca leneși, a micilor auto-angajați la marginea subzistenței. Adică economia este locul luptelor dintre clase de persoane care unii dețin resurse, iar alții nu; care controlează deciziile care le influențează viața de fiecare zi, iar alții nu; care lucrează mai mult decât sunt plătiți, iar alții își apropriază surplusul. Economia este un loc politic, al tensiunilor mici cotidiene. De aceea nu ne putem permitem să vorbim așa de ușor despre dereglementarea sindicatelor ca și cum ar fi o chestiune tehnică și nu una politică, în sensul dat aici. Ca și cum nu ar fi despre lupta dintre clase de persoane situate diferit în sistemul economic. Economia nu e doar o forță abstractă, distantă și a națiunii care „dezvoltă capitalismul”, e viața noastră cotidiană, asimetrică, a inegalităților, e politică. Ar trebui să fie locul democrației, cooperării și politizării relațiilor umane.

Norbert Petrovici

[ii] ioana vrabiescu spune: 29/05/2011 la 19:39

stimate domn,
sunt amuzată chiar cum titlul articolului meu v-a atras atentia, şi puţin îmbufnată observînd ca nu l-aţi citit. daca aţi fi făcut-o, desigur nu ma acuzaţi de numirea unei “clase” proletare, culmea, avînd grijă să vă distanţaţi în propriul articol de eventuala înfierare. apoi, daca reuşiţi să-l parcurgeti, fără a vă plictisi de patinările asumate demi-filosofice, puteţi observa care este poziţia mea vis-à-vis de cine defineşte şi cum categoriile sociale (uf, dar cine mai vrea acum să se numere printre intelectuali…). iar, în cele din urmă, dacă veţi avea într-adevăr răbdare, fără să vă încurce lipsa unor apud, idem sau ibidem, vă rog să corectaţi titlul articolului citat, redîndu-i “datoriei” înclinaţia necesară.
aştept cu nerăbdare continuarea.

Text aparut si pe Criticatac.ro

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "25 comments" on this Article:

  1. Ciprian Cucu spune:

    Foarte interesanta dezbatere, eu unul (desi nu am *inca* cele necesare sa ma implic direct) sunt fericit ca asist! :)

    As avea un singur comentariu:

    Spuneti

    “În România de azi au loc acte de o violenţă, la limita fascismului social, fără precedent. Categorii întregi de oameni lipsiţi de o minimă protecţie sînt violentaţi. Se votează legi care aruncă la coşul de gunoi al istoriei cele mai vulnerabile categorii sociale: bătrînii, bolnavii, copii şi tinerii.”

    Vedeti, aici e baza unei filosofii care pe mine ma termina psihic – deplangerea celor care, saracii de ei, au fost lasati in voia soartei misele.

    Ori pentru mine, omul e dator sa lupte pentru el insusi, sa-si asume responsabilitatea propriei existente, mai ales ca bagati in aceeasi oala si copiii si tineriii (!) si bolnavii si batranii (oare ati uitat vreo categorie ‘defavorizata’?).
    Nu sunt o persoana foarte religioasa, insa mi-a venit in minte exemplul cu pescuitul – da-i un om un peste, si-l hranesti pentru o zi, invata-l sa pescuiasca si-l hranesti pentru o viata.
    Nu ma refer strict la educatia, ci la educarea responsabilitatii individuale, si nu promovarea statului – tatic, care sa te tina de manuta toata viata.

    Evident, guvernarea actuala (ca si altele inaintea ei) a facut greseli si lucruri bune, nu asta era discutia curenta.
    Putem incerca, si eu dar mai ales Dvs., o critica constructiva, dar nu plecand de la ideea ca *cineva* trebuie sa se ocupe si de cei mai pricajiti, adica de (aproape) toata lumea…

    • Hantzy spune:

      (…) exemplul cu pescuitul – da-i un om un peste, si-l hranesti pentru o zi, invata-l sa pescuiasca si-l hranesti pentru o viata.

      Proverbul asta nu-l cunosteam. Desi, probabil, intocmai ca si vinul bun, e vechi! Acum situatia s-a mai schimbat si ar parea desuet. Pentru ca nu ajunge sa stii sa pescuiesti. Mai trebuie sa gasesti si iazul ala inca nevandut de primar varului de gradul trei sau cumatrului.
      Dand-o pe aia dreapta, nicaieri in textul domnului Ernu nu se sugereaza ca unii ar trebui sa primeasca pe degeaba.

      • aciduzzu spune:

        iar carlos slim a a daugat si el ceva la acest vechi proverb chinezesc.invata-l sa vanda pestele..ca sa manance si altceva decat peste..
        “Saracia poate fi rezolvata prin educatie si locuri de munca. Nu trebuie sa inveti omul sa pescuiasca, asa cum spunea un proverb chinez. Nu trebuie sa-i dai omului un peste, nici nu trebuie sa-l inveti sa pescuiasca. In schimb, trebuie sa-l inveti cum sa vanda pestele, pentru a putea sa manance si altceva in afara de peste”,

        • Hantzy spune:

          Ar mai fi o solutie: sa-ti iei manager, care sa vanda pestele pentru tine. Care sa-ti spuna cand e sezon deschis, care sa tina la pret, sa-ti spuna ce specie ar prefera beneficiarul, cand ii este foame si, mai ales, cand moare de foame, cand e dezlegare la peste s.a.m.d. … iar avantajul e ca un astfel de individ ar putea sa managerieze o intreaga breasla simultan. O adevarata specializare cu accente liberale.
          Intr-o lume paralela, de stanga, managerul asta s-ar numi lider de sindicat.

  2. Ciprian Cucu spune:

    Ah, mai era o idee, apropo de textul dnei Vrabiescu:

    In primul rand, mi-a placut conceptul de “proprietatea termenilor”, propus de Andrei Plesu intr-un articol mai vechi (nelegat de tema Dvs.) dar relevant pentru sensul ideilor.

    Folosind cuvantul proletar lasati (intentionat?) loc de interpretare. Ce inseamna (pt Dvs.) proletar? Are acceptiunea luptei de clasa? Se refera doar la definitia din Dex (“Muncitor, cu un nivel de viață relativ scăzut, care, pentru a-și câștiga existența, își vinde forța de muncă pentru un salariu în general mic”)? Daca alegeti ultima varianta, pot sa ma consider si eu (asistent universitar) intre proletari? Poate eu am aspiratii de intelectual totusi (in devenire) si nu cred ca sunt exploatat de nimeni…

    Lasati deci (cam) multe semne de intrebare intr-un articol care nici macar nu treateaza aceasta chestiune, ci trateaza problematica sindicatelor in Romania.

    Cu tema sindicatelor sunt de acord, insa am o intrebare: stiti vreun exemplu in care sindicatele au militat pentru altceva decat o marire de salariu? :)

    In final, o observatie de “chitibus”: “vis-à-vis” e de fapt “vizavi” :)

    • Dan Cristescu spune:

      Nu inteleg, exista vreo definitie proletar= lupta de clasa? E o acceptie diferita?
      Si da sunteti un proletar insa unul privilegiat, care pe langa un stil de viata middle class si un salariu de peste 16 mil. (presupun), are si privilegiul unei organizari (mai) independente a timpului liber si de lucru, plus posibilitatea de a controla produsul muncii dumneavoastra (articole, conferinte, etc.) si care, in plus, este al dumneavoastra. In plus beneficiati de un statut social mult mai ridicat datorita naturii muncii prestate, aveti un capital social si cultural mult mai ridicat si acces la surse si resurse economice si culturale pe care un salariat al unei fabrici de piese auto nu le-ar avea niciodata.

      Toate acestea reduc considerabil nivelul exploatarii dumneavoastra, la fel cum ridica pozitia dumneavoastra in ierarhia sociala. In plus, domeniul universitar are propriile mecanisme de evaluare (peer recognition) si de interactiune sociala care limiteaza controlul direct al capitalului asupra dumneavoastra.
      Daca ati fi fost in schimb asistent universitar la Spiru Haret, insa, ati fi fost obligat sa promovati serii intregi de studenti ne-merituosi si sa semnati cateva sute de lucrari pe zi intr-un sistem cvasi-mecanizat. Nu ati fi fost “exploatat” insa sansele dumneavoastra de recunoastere profesionala ar fi fost considerabil scazute. Asta nu inseamna ca cei de la Spiru Harut nu sunt privilegiati, insa independenta lor intelectuala este sensibil diminuata de contactul mai direct cu cerintele capitalului. (lucru care incepe sa se petreaca si la univ. de stat)

      Sunteti proletar? Fireste nu faceti parte din categoria proletariatului industrial, insa ca salariat va vindeti munca. Singura diferenta este ca piata universitara este o piata cu reglaje diferite si unde controlul capitalului asupra categoriilor normative ale libertatii intelectuale sunt diminuate. Daca adaugam avantajele mentionate mai sus, as spune ca sunteti probabil un proletar inocent inspre naiv ce uita medierile economice ale campului in care activeaza. Nu-i nimic: in curand poate vi se va scadea salariul si veti avea o iluminare.

      • Ciprian Cucu spune:

        Incercasem un raspuns si aici, dar n-a fost postat.
        Nu-i nimic, mai incercam :)

        “Nu inteleg, exista vreo definitie proletar= lupta de clasa? E o acceptie diferita?”

        Nu inteleg ce nu intelegeti. Ori e definitia din DEX, ori e acceptiunea comunista a luptei de clasa (sau spuneti ca nu stiti ce inseamna asta?)

        “Si da sunteti un proletar insa unul privilegiat”
        La afirmatia asta m-ati blocat complet. Pai ori sunt exploatat (deci proletar), ori sunt privilegiat, deci nu sunt proletar. :)

        In rest, din moment ce porniti de la presupunerea ca am >16mil. / luna, nici nu am ce sa va raspund. Documentati-va cat castiga un asistent universitar (luati minimul din grila, ca deh – e criza) si revenim.
        Cu toate astea, nu m-am inscris in sindicatul nostru. Nu de alta dar se pierde timpul cu talent…

        • Dan Cristescu spune:

          Nu exista o “definitie comunista” a termenului; exista mai multe interpretari ale teoriei marxiste care au in comun definitie centrala din Capital “proletar= cel care isi vinde capacitatea de munca pentru un salariu, nedetinand mijloace de productie proprii care sa ii asigure existenta”. Definitia proletarului nu inseamna “lupta de clasa,” poti fi proletar fara a fi angajat in lupta de clasa, la fel cum lupta de clasa poate avea loc si intr-o societate unde nu exista proletari (societati pre-industriale), intre aristocratie si taranime.
          (Exagerand un pic, intrebarea pe care o puneti dumneavoastra “Are acceptiunea luptei de clasa?” e ca si cum ai intreba in legatura cu un francez “Are acceptiunea canalului manecii?” pe motiv ca le manche e langa franta)

          Exploatarea in acest caz nu inseamnea neaparat faptul ca muncitorul o duce prost si e nefericit, ci ca acest contract dintre capitalist si muncitor este inegal, iar exploatarea se face prin extragerea “surplusului de munca”. Desi e adevarat ca muncitorul o POATE duce prost (iar istoria a dovedit ca, de obicei, o duce prost), asta nu e neaparat necesar o conditie a exploatarii. Exista muncitori privilegiati: stahanovistii, muncitorii calificati in societatile socialiste, dumneavoastra. Conceptul de exploatare a lui Marx se axeaza pe inegalitatea contractului (din cauza lipsei de access la mijloace de productie)si pe extragerea surplusulu (asta simplificand).

    • zexe spune:

      La intrebarea “stiti vreun exemplu in care sindicatele au militat pentru altceva decat o marire de salariu?” as putea sa va raspund eu, evocand doar cateva dintre miscarile sindicale ale minerilor chemati sa “demonstreze” la Bucuresti.
      Imi aduc aminte ca unul dintre sloganurile sindicalistilor lui Miron Cosma era “Moarte intelectualilor!” si ca multi dintre sindicalisti chiar au “combatut” cu convingere pe aceasta tema
      De altfel, domnule Ciprian, sindicatele din Romania nu au fost niciodata ceea ce au pretins ca sunt, iar acum, colac peste pupaza, sunt chemate sa isi politizeze lupta de clasa, adica sa se inroleze in lupta contra saraciei. Este jenant, cu atat mai mult cu cat multi dintre liderii acestora au grave probleme cu justificarea propriilor saracii.

      • Ciprian Cucu spune:

        ” … miscarile sindicale ale minerilor chemati sa “demonstreze” la Bucuresti.
        Imi aduc aminte ca unul dintre sloganurile sindicalistilor lui Miron Cosma era “Moarte intelectualilor!” si ca multi dintre sindicalisti chiar au “combatut” cu convingere pe aceasta tema
        …”

        Exemplu de trista amintire, intr-adevar! :(
        Eram tanar (domnule) pe vremea aia si tot am inteles ca e cam trist ce se intampla. Nu sunt convins insa ca ati inteles ideea mea – eu sunt “dezamagit” (in lipsa unui cuvant mai bun) de sindicatele din Romania pentru ca nu au decat o singura placa – vrem bani.

        Si da, aveti dreptate cu ceva, sunt si instrumente de presiune politica…

        “De altfel, domnule Ciprian, sindicatele din Romania nu au fost niciodata ceea ce au pretins ca sunt, iar acum, colac peste pupaza, sunt chemate sa isi politizeze lupta de clasa, adica sa se inroleze in lupta contra saraciei. Este jenant, cu atat mai mult cu cat multi dintre liderii acestora au grave probleme cu justificarea propriilor saracii.”

        Sunt de acord. Probabil asta e si motivul pentru care nu am intrat niciodata in sindicat. Pana si ligile studetesti din universitati (miscari asimilate sindicatelor) nu fac nimic in afara de greve pentru burse mai mari si balul bobocilor…

    • Hantzy spune:

      Cu tema sindicatelor sunt de acord, insa am o intrebare: stiti vreun exemplu in care sindicatele au militat pentru altceva decat o marire de salariu?

      Asta e! Nici eu n-am vazut vreun meci de fotbal in care echipele se chinuiau sa-si dea cat mai multe autogoluri. Sau, rasucind frigarea, stiti cumva vreun exemplu in care patronatele sau guvernul au militat pentru altceva decat restrangerea drepturilor salariatilor?

      • Ciprian Cucu spune:

        “Asta e! Nici eu n-am vazut vreun meci de fotbal in care echipele se chinuiau sa-si dea cat mai multe autogoluri. Sau, rasucind frigarea, stiti cumva vreun exemplu in care patronatele sau guvernul au militat pentru altceva decat restrangerea drepturilor salariatilor?”

        Sa inteleg ca singurul lucru care conteaza sunt banii? cat mai multi, nu conteaza cum si de unde vin?
        Intrebarea mea era foarte serioasa – angajatii pot negocia conditi de lucru, planuri de pensii, cabinete medicale in companie sau servicii medicale, se pot chiar implica in cresterea productivitatii muncii (ar fi culmea, nu?! sa intareasca sindicatul firma ca sa nu mai dea firma afara pe nimeni :)

        Astea sunt doar niste exemple, nu pretind ca as avea experienta in domeniu. Miscarile sindicale sunt importante (!) insa imaginea mea curenta despre sindicate in Romania este ca se strang periodic sa mai ceara niste bani, prime sau mai stiu eu ce beneficii si “pe la spate” se fac negocieri politice si se ingroasa unele buzunare…

  3. DanCanada spune:

    Din titlu se sugereaza cine stie ce atac organizat: “Cînd la dreapta se sună încolonarea, se caută duşmanii” Hai sa fim seriosi, CriticAtac a exagerat cu anumite chestii, iar site-uri de centru-dreapta sau de dreapta au raspuns.
    “establishment-ului intelectual românesc, care e, din păcate, în totalitate de dreapta” – incorect, dreapta romaneasca e inca in fasa, iar ILD, contributors, blogary nu se pot numi (inca) establishment. Au contraire mai degraba: traditia romaneasca e de Stinga. Iar orinduirea din Romania de astazi (oligarhism manelist) e copilul post-comunismului tip Iliescu/Nastase.
    Nu stiu altii cum sunt, dar cind ma gindesc la anii de comunism est european si la cit de falimentar este socialismul vest european, mi-e pur si simplu lehamite de teorii sterne si fantezii filozofice ca ale d-lui Tamas. Realitatea istorica a esecurilor de Stinga invalideaza filozofiile astea oricit de erudite ar fi ele.

  4. Costin A. spune:

    Bun, Vasile, cum ramine cu obiectiile pe care le-a adus Alin? Cum ramine cu obiectiile noastre? Nu ai raspuns niciuneia decit calificindu-i pe autori CA drept “profund respectabili”, si ti-ai declinat orice competenta in abordarea problemelor puse. Cum ramine cu visele de abolire a Romaniei ca stat? Nu ai avut nimic de spus despre asta? Nimic de spus despre entuziasmele comunistoide punctate in articolul lui Alin, nimic despre Claude Karnoouh si asocierile lui cu un anumit segment al spectrului politic, anarhisti, comunisti, fascisti, mai putin centrul. Cum ramine cu injuriile de maidan la adresa lui Tismaneanu, cele emise de Adrian T Sirbu si publicate de tine ( care pun punctul pe i)? iesirea Costi Rogozanu la adresa lui DP Aligica, etc, etc.. Nu reuşesti nici macar sa raspunzi obiectiilor ce tin mai mult de forma, decit de continut venite din partea lui Alin Fumurescu …sa nu mai vorbesc despre cele mult mai concrete venite din partea ILD. Gresim? Dovedeste-ne.

    Acestea sint probleme punctuale la care, in mod normal, raspunzi punctual, nu te ascunzi dupa cires repetind mantra fundamentalistului infrecvetabil, sau victimizindu-te batjocoritor “Spre deosebire de dreapta, care are idei puţine dar fixe, stînga are idei multe, variate “.

    Mai mult efort, Vasile! Ca nu te intereseazaa dezbaterea, ci doar publicitatea, imi e clar, dar ai putea macar sa o mimezi mai bine. Asa nu reusesti sa duci pe nimeni de nas, poate doar sa te descalifici inca o data!

  5. Dinu Hota spune:

    Victimizarea si si fuga de realitate. Fara exemple concrete cine pe cine a atacat! Cine e fundamentalist si de ce?
    Eu cred ca Ernu e un fundamentalist nostalgic al burgheziei sovietice. Cred ca acest cult al comunismului a lui Marx, Engels, Lenin, Che, Mao ar trebui cu desavarsire interzis asa cum bine s-a procedat cu fascismul.
    Este dovedit istoric ca aceste idei au omorat milioane de oameni.( rusi, ucraineni, chinezi, polonezi, evrei, romani si dealte nationalitati). Aceasta este crunta realitate pe care Ernu o ignora si se victimizeaza. Anticomunismul e necesar pentru a nu mai fi posibile repetarea erorilor trecutului. Am petrecut mai mult de 30 ani in regimul comunist.Provin dintro familie de nomenclaturisti care prin obedienta ei a perpetuat raul in stare pura. Ai mei si-au dat seama prea tarziu de imbecilitatea si potentialul criminal al ideilor pe care le-au sustinut si in care credeau sincer. Au regretat pana in ultima clipa si ma rog la bunul Dumnezeu sa-i ierte.
    Ernu este un tip destul de inteligent. E foarte ciudat ca sustine aceste idei. Pe forumuri a mai circulat informatia ca e platit cu ruble. Pe vremuri chiar sub Ceausescu erau multi platiti cu ruble si care cred ca mai traiesc si acum.

    Rezum
    Ernu = lauda URSS + idei comuniste + are bani de buzunar pentru a cheltui prin carciumile bucurestene

    Nu inteleg nici macar publicarea pe acest site a acestui articol!

  6. Alin Fumurescu Alin Fumurescu spune:

    @ Vasile Ernu – Dupa cum ai vazut, ti-am raspuns pe CriticAtac. Nu mai reiau acum. Si sper sa mai clarific unele lcururi in partea a doua.

  7. george spune:

    Oare de ce am impresia ca astia de la Criticatac incearca sa se bage in seama si se arunca intr-o polemica ce ii depaseste? Imi aminteste de articolele lui Rogozanu care numai ca nu se ruga sa accesam criticatac, sa le creasca traficul. Am aproape convingerea ca este ca o furtuna intr-un pahar cu apa si totul se reduce la bani si trafic pe site. Chiar mi-as dori sa nu am dreptate.

    • Porumbelul Păcii spune:

      Sigur ca aveti dreptate !
      Sunt bani putini, chef de munca cinstita in declin,
      limbi catifelate o puzderie si guri vorbarețe multe, care tre hranite cumva.
      Necazul e ca ”resursa”, cum ar zice …mbă…mar^le lider…e limitată

  8. Claudiu H spune:

    “Marea descoperire a stîngii din secolul 19 este nevoia de structuri social-politice care să reziste pe termen mediu şi lung şi care să facă presiune asupra puterii pentru a-şi lărgi libertăţile şi drepturile, şi a-şi îmbunătăţi condiţiile de viaţă.”

    Poate ca domnul Ernu descopera si cum sa rezolve catastrofele sociale din Romania de azi, care sunt bineinteles saracia ca rezultat al legilor antidefavorizati si nu saracia ca rezultat al incompentetei, hotiei si lenei unui popor mutilat de comunismul mult iubit. In rest, vorbaria multa, saracia omului, om care pierde timpul cu idealizarea minciunilor in loc sa lupte cu puterea pentru a primi conditii de viata mai bune. Ca doar a trai bine e un drept, nu ceva ce obtine fiecare dupa merit.

  9. Hantzy spune:

    Am citit cu nerabdare amplul raspuns catre domnul Alin Fumurescu. La fiecare rand asteptam, speram, doream sa gasesc raspunsurile … pe care le intrevedeam spectaculoase, efervescente. Pur si simplu pentru ca eu nu le pot banui. Cele amendate de de dumnealui sunt reale, palpabile.
    Pentru ca daca e vorba doar de o definire a termenilor, mai treaca-mearga, insa utilizarea lor in sintagme cu conotatie fundamentalista reprezinta o eroare ce trebuia remarcata.
    Senzatia mea e ca, in fapt, nici nu i s-a raspuns domnului Alin Fumurescu, o persoana la fel de onorabila si libera ca si colaboratorii CriticAtac, ci am avut parte de unraspuns adunat in timp si care, conditionat de mesajul anterior, a erupt. Nu-mi pot explica altfel nici reluarea obsesiva a imaginii coloanei drepte. O fi gresita, n-am de unde sa stiu! Dar, cu siguranta, chiar si in acceptiunea ca asa ar fi, conditia nu e suficienta pentru “cu stââââân-gul inainte-mars!”

  10. silicon_v spune:

    Ce mai poti sa spui… Domnul Fumurescu a luat o serie de articole si a punctat mai multe derapaje, evident zic eu. Domnul Ernu ne-a invartit in jurul subiectului. Nicio referinta clara la ceea ce a spus domnul Fumurescu. Tot ce a comentat a fost de genul: avem incredere in autori. Destul de dezamagitor raspunsul, din punctul meu de vedere.

    Paragraful care mi-a sarit in ochi:
    ” În România de azi au loc acte de o violenţă, la limita fascismului social, fără precedent. Categorii întregi de oameni lipsiţi de o minimă protecţie sînt violentaţi. Se votează legi care aruncă la coşul de gunoi al istoriei cele mai vulnerabile categorii sociale: bătrînii, bolnavii, copii şi tinerii”

    Probabil ca domnul Ernu chiar crede ce spune. Nu stiu cat de mult mai poate continua discutia, daca asa gandeste domnia sa.

    Inginereste vorbind, masurile astea “apocaliptice” sunt cam astea:
    - pensiile intre 700 si 1000 de lei au fost si ele impozitate cu 5,5% (li s-a aplicat CASS). Acesti pensionarii au pierdut in acest fel intre 35 si 50 de lei. Cam asta a fost legea care “a aruncat la cosul de gunoi” categoria sociala numita pensionari. Poate ar fi bina sa se stie ca fondul de pensii are deficit de cateva miliarde de euro anual, bani care se obtin din imprumuturi sau taind din alte capitole bugetare. Plata pensiilor la nivelul actual necesita niste eforturi chiar mari.

    - pensiile speciale au fost recalculate, in mare parte, pe baza principiului contributivitatii. Sper din suflet ca un socialist nu plange dupa o pensie mult peste medie, obtinuta dupa o pensionare la 45 de ani sau calculata pe baza orelor suplimentare din ultimele 3 luni de activitate, cand unii smecheri au lucrat 18 ore pe zi. E vorba de echitate pana la urma, nu? Avem un discurs socialist sau nu mai avem?

    - categoria copii: cornul si laptele e pe pozitie, din cate stiu eu. Alocatia copiilor e tot acolo, iar propunerea ca ia sa fie mai mare si directionata catre cazurile sociale a aruncat Romania in aer. Deci egalitate si fratie, cum am stabilit

    - Concediu de crestere a copilului: limitare la aproximativ 350 de euro concediu platit pana la doi ani. Limitare la cam 600 de euro pana la un an de concediu. Al doilea an poate sa fie concediu neplatit. Raportat la salariul mediu pe economie sunt niste conditii generoase, mult, dar mult peste ce ofera Europa de vest. Sau poate domnul Ernu isi inchipuie ca statul roman e mos Craciun: sa dea ajutoare sociale de 800 de euro, timp de doi ani de zile (stiu astfel de cazuri, inainte de aplicarea noii legi, prin umflarea la maxim a orelor suplimentare lucrate, la intelegere cu angajatorul)

    Despre tineri, ce pot sa spun. Sa imi zica si mie domnul Ernu o lege care “violenteaza” categoria sociala “tineret”. Poate se gandeste la noul cod al muncii, cine poate sa stie.. Dar e greu de aflat. Surprinzator sau nu, codul ala o sa permita mai multor tineri sa se angajeze, part-time sau cu contract pe perioada determintata. Probabil domnul Ernu viseaza la o lege care sa angajeze pe viata un tanar.

    Daca e cineva care e fost atins din plin in ultimii ani, aici avem asa: somerii proveniti din mediul privat si bugetarii, care au fost atinsi tare la partea salariala (unii poate ca nu meritau mai mult, altii sunt chiar nedreptatiti – domeniul sanatate). Domnul Ernu a ratat categoriile astea sociale, nu dadeau bine la indignare. Mult mai usor plangi pe umarul unui batran, copil sau bolnav..

    Greu de discutat cu astfel de oameni. Ei nu privesc la cifre, nu privesc la realitatea economica, nu privesc decat la latura literar-filozofica a lumii: exista nedreptati, le vom rezolva. Exagerarile si inadecvarile sunt evidente. Partea aia cu “fascismul social” face toti banii. Mda, asa e cand ti se face dor de URSS.

    • Ciprian Cucu spune:

      Ceva de genul asta insinuam si eu :)
      Cel mai tare m-a distrat din articolului dlui Ernu ca in categoriile ‘defavorizate’ erau si copiii si tinerii si batranii si bolnavii.

      Raman vreo 1% din Romania care sunt “ne – defavorizati” (sic!)? Adica aia intre 2 varste :) )

  11. Consonant spune:

    Domnule Ernu, nu va cunosc, nu v-am citit pana acum, dar ma cam ia cu frig anumite fraze din textul dumneavoastra. Va dau mai jos cateva exemple care pe mine m-au ravasit, in ideea ca cineva care se presupune ca are capacitatea de a rationa poate afirma asa ceva:

    “Pentru ca eu cred că: cu cît gradul de libertate creşte, cu atît mai mult creşte şi gradul de responsabilitate.” Puteti demonstra asa ceva? Eu cred ca va pot demonstra cat de falsa este afirmatia asta, ca sa nu mai spun cat de periculoasa. Ma refer la afirmatia asta, nu la corelatia dintre libertate si responsabilitate care exista, dar este una foarte complicata.

    “Noi nu sîntem un grup monolit şi unitar. Spre deosebire de dreapta, care are idei puţine dar fixe, stînga are idei multe, variate şi este într-un continuu proces creativ. Şi nu o spun cu ironie sau răutate. E un fapt.” Asta chiar ca m-a dat pe spate!

    Si lista poate continua: va sugerez ca inainte de a da clic pe butonul care arunca textul scris in spatiul virtual, sa-l recititi. Macar o data!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Contributors


Contributors

Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)