joi, martie 28, 2024

Conştiinţa artiştilor? Unde e?

Vorbeam zilele acestea în Piaţa Victoriei dacă e inutil ce facem noi, cei care venim acolo, seară de seară. Nu e! Şi în ’90 a fost greu. Şi atunci au rîs de noi, la început. La primul protest la care am fost, în ianuarie ‘90, cînd am ieşit pe stradă să strigăm „Jos comunismul”, „Jos Iliescu”, „Nu mai staţi în casă/ Morţii nu ne lasă”, am luat-o pe bulevard, de la Piaţa Victoriei, de la Romană, spre Universitate. Şi am fost huiduiţi de la geamuri, scuipaţi, s-a aruncat cu pungi cu apă, cu borcane. Eram tineri absolvenţi, alături de mulţi, foarte mulţi studenţi. Cel mai tare ne durea că rîdeau de noi, ne luau la mişto, ne batjocoreau. Nu străinii. Prietenii, familia.

Apoi a început Piaţa Universităţii. Singura. Cea adevărată. Şi am ajuns mii, zeci de mii, suta de mii. Nu mai eram singuri. Iar cheia, credeţi-mă, au fost doi artişti. Paţurcă şi Sterian. Cristian Paţurcă era foarte cunoscut în underground şi printre revoluţionari. Valeriu Sterian era o supervedetă. Fără ei, n-ar fi fost nimic. Fără doi mari artişti cu conştiinţă. Ei au închegat totul, prin cîntecele lor. Nu, nu l-am dat jos pe Iliescu. A cîştigat primele alegeri, din ’90, cu 87%. 20 Mai, Duminica Orbului. Dar dacă nu eram în stradă, mii, zeci de mii, suta de mii, mafia comunistă ar fi făcut de-atunci exact ce face USL acum. Dar am fost. Şi mafioţii au făcut pe ei, în loc să facă dictatura la loc. Am avut, totuşi, democraţie.

Pe atunci, noi eram trei băieţi care absolviseră Medicina. Ducu Hâncu, Andrei Iliescu, Bogdan Duţu. Ne-am zis Grupul D.A.B., iniţialele prenumelor. Din anii ’80, dădeam spectacole la clubul IMF, la Farmacie, în spatele Sălii Dalles, deep underground. Aveam, însă, şi 500 de oameni la spectacole. Am fost ameninţaţi cu exmatricularea, cu arestarea, cu toate alea. După Revoluţie, n-am putut să stăm deoparte.

Ne-am apucat iar, tot underground. Ne chemau studenţii, fiindcă nimeni nu făcea umor politic atît de bun şi-atît de dur. Foarte elegant, dar dur. Mesaj clar:  Jos Iliescu, Jos comunismul. Cu multă muzică. Paţurcă a venit la noi. Să dăm spectacole împreună. Noi cu D.A.B, el cu trupa. Apoi, într-o duminică, “Paţu” şi Vali ne-au chemat la Preoteasa, la o cafea cu nişte oameni. Ei, mari artişti, noi, nişte bieţi băieţi talentaţi.  Sterian a vorbit foarte calm, foarte lucid. Spectacole împreună. Rezistenţă pe scenă. Piaţa Universităţii n-a murit. Să le-o aducem şi celor care n-au fost acolo, care n-au înţeles. Şi am început. Cu Mihai Cîrciog de la Express, cu Alianţa Civică, în facultăţi, pe unde se putea. Şi s-a putut. Sala Palatului, de patru ori, Teatrul Naţional, Sala Radio.

Aşa, la un an de la alegerile din 20 mai, au fost peste 100.000 de oameni în Piaţa Revoluţiei, la spectacol. La un an de la mineriadă, două zile la rînd, Sala Palatului a fost ticsită, arhiplină. Şi tot aşa, cam săptămîna de săptamîna. Paţurcă, Sterian, şi noi, D.A.B, lîngă atîţia mari artişti. Care n-ar fi venit, dacă nu erau Cristi şi Vali. Mi-au dat lacrimile, văzînd că împărţim scenele cu Victor Rebengiuc, Adrian Pintea, Ştefan Bănică senior, Mircea Vintilă, Florian Pittiş, Alexandru Andrieş, Călin Nemeş, Mircea Baniciu, Compact şi atîţia alţii. Apoi, Paţurcă şi textierul lui, Dr. Barbi, au scos Colinde din Sufletul Golanilor, cu MED-Quartet, grupul vocal din care făceau parte prietenii mei Bogan şi Andrei. Probabil aveţi discul în casă, pe undeva.

La alegerile din 1992, Ion Iliescu n-a mai cîştigat cu 87%. Prietenii şi familiile n-au mai votat cu el. În 1996, a pierdut alegerile. N-a îndrăznit să dea o lovitură de stat. Democraţia, strîmbă, şchioapă, natîngă, cum era ea, exista şi în România. E ferma mea convingere că fără Piaţa Universităţii plină în 1990, fără 100.000 de mii de oameni în Piaţa Revoluţiei în 1991, n-am fi avut-o. Iar dacă n-ar fi fost „Imnul Golanilor” şi „Doamne, vino, Doamne” şi celelalte cîntece ale lor, n-ar fi fost aşa. Cristian Paţurcă şi Valeriu Sterian au fost liantul, prin talentul şi prin vizibilitatea lor încăpăţînată, fără compromisuri, fără ezitări. Ei au ales să nu stea pe bară. Ei au ales să nu se teamă. Ei au ales să le pese şi să lupte, cu armele lor. Şi au ajutat mii, zeci de mii, sute de mii de oameni să se dezmeticească. Pînă au ajuns milioane şi milioane.

„Imnul Golanilor” şi „Doamne, vino Doamne” se aud şi în Piaţa Victoriei. Dar Cristi şi Vali nu mai sînt printre noi. Dacă ar mai fi, Piaţa ar fi plină. Iar mafia ar face iarăşi în pantaloni. Marii noştri artişti, însă, stau pe bară. Conştiinţa nu îi îndeamnă să vină printre noi. Să îi ajute şi pe alţii să se dezmeticească. Îşi văd de treburi, de concedii, de spectacole, de proiecte. Sigur, azi avem internet, facebook, bloguri. Dar marea diferenţă dintre Piaţa Universităţii de atunci şi Piaţa Victoriei de azi e că nu-i mai avem pe Cristi şi pe Vali. Nu mai avem marii artişti cu conştiinţă. Colegii lor, marii artişti de azi, au altele mai bune de făcut. Chiar aşa? Chiar nimeni? Chiar vă e teamă? Chiar nu vă păsa? Chiar nu vă e ruşine? Cristi şi Vali. Doamne, mi-e atît de dor de ei.

Distribuie acest articol

10 COMENTARII

  1. ,,La ce bun poetii in vremuri de restriste?”, intreaba anistoric Hölderlin. Cu atat mai mult astazi, in babilonia globalista, cand terorismul financiar-mediatic-politic ii transforma pe artisti in slujitori ai kitsch-ului, pentru a masifica sufletele si mintile sarmanilor anonimi. Artistii autentici au constiinta in doliu permanent, caci inteleg ireversibilitatea smintirii colective.

  2. Hartiștilor, unde sunteți?
    Hai cu Cântarea lui Băsescu, cârmaciul neînfricat, liderul de geniu, democratul diafan :)

  3. „Marii nostri artisti” ?!
    Aia care mor de foame cu pensiile si cu salariile castigate in statul roman democratic?!
    Cred ca glumiti, mi-amintesc bine umilinta de care vorbea marele actor Ion Lucian, va amintiti?!
    Dvs credeti ca vreun artist ar veni azi sa protesteze si sa-l sustina pe Traian Basescu, cand artistii abia supravietuisc in timp ce politicienii Romaniei fura pe rupte si li se falfaie de democratia romaneasca, asta in timp ce averile le cresc bine mersi cu toata criza asta ce le-a adus austeritatea romanilor de rand?!
    Glumiti, cred….. !

    • Oare chiar nu intelegeti ca nu este vorba de persoana lui Basescu? pe care sinteti liber sa o simpatizati sau nu? Basescu nu e vesnic, e la ultimul mandat, oamenii din piata victoriei nu sprijina persoana lui Basescu, ci incearca sa apere niste valori deloc abstracte, cum ar fi democratia, independenta justitiei, separarea puterilor in stat. Nu vom mai avea sansa unui alt Ratiu, dar inca nu am pierdut definitiv sansa democratiei. Pentru asta lupta oamenii din piata. Cit despre Traian Basescu, va recomand articolul dlui Vlad Zografi

  4. Fericiti cei saraci cu duhul!
    Nu mai intinati numele celor care nu mai sunt!
    Va asigur ca si-ar fi inceput protestul din 2009! Tot dupa alegeri! … alea tot furate!

    Basescu Traian – langa Adrian!

  5. Doamne ce frumos ati evocat inceputul Pietii Universitatii si a celor doi mari artisti martiri ai Romaniei! Fiind departe de Bucuresti am urmarit cu emotie tot ce s-a intamplat atunci in strada. Imi amintesc cum in 28 ianuarie 1990 cativa tineri curajiosi ati iesit in strada si ati spus „daca va fi nevoie, vom face inca o revolutie, si inca o revolutie…” la care PM petre roman va pus la punct sa va vedeti de treaba. Atunci am inteles cine a luat puterea in Romania.

  6. exista un mare adevar pe care nu il spuneti.. atunci exista un inamic: FSN-ul si Ion Iliescu care reprezentau raul la modul absolut pt cei din piata si o „gura de oxigen” numita PNL+ PNT-cd.. era vorba de o lupta surda contra unei continuitati a comunismului.. acum nu mai exista un inamic atat de puternic sau nu mai exista gura de oxigen?.. este foarte greu acum sa te strecori intre USL si PDL.. ori esti acolo ori esti dincolo.. si in ambele vedem umbrele trecutului comunist ( USL-ul lui Iliescu ) sau Securist ( T Basescu- seful comunist din Anvers-ul capitalist)… raul este in amebele tabere asa ca simti o anumita scarba, iti iei o carte si citesti.. P Victoriei este spatiul lui MRU sau cum s-ar spune tinerii utecisti de ieri marii democrati din sie de astazi..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Alexandru Hancu
Alexandru Hancu
Alexandru Hancu a lucrat pentru BBC si este unul dintre creatorii site-ului happyfish.ro.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro