Home » Analize »Dezbatere » Citesti:

Constituția Crin Antonescu: Parlament inutil, guvern iresponsabil și multă confuzie

Miron Damian iulie 16, 2013 Analize, Dezbatere
5 comentarii 1,495 Vizualizari

I. Principiul

1782, Lord North e primul ”servitor” (ministru) al regelui George III, și se bucură de încrederea suveranului său în conducerea afacerilor politice ale Marii Britanii, în special în războiul cu coloniile americane. Parlamentul are cu totul altă părere: după o ultimă înfrângere, la Yorktown, Camera Comunelor adoptă o declarație (moțiune) prin care cere oprirea războiului și refuză să mai autorizeze fonduri. North își dă demisia și regele e forțat să i-o accepte, nu înainte de-a considera el însuși abdicarea. 1834, același tip de conflict: Lord Melbourne are sprijin în parlament pentru guvernul său, dar nu se mai bucură de încrederea suveranului. William IV își exercită prerogativele, premierul e înlocuit și parlamentul dizolvat. Însă, fără precedent și probabil consecință a reformei electorale din 1832, nici după alegeri prim-ministrul nu reușește să obțină sprijin în Camera Comunelor, demisionează, și regele e obligat să-l numească la loc pe Melbourne. Convenția și principiul constituțional se nasc din necesitate (1): chiar dacă teoretic șeful statului (suveran sau președinte) are prerogativa numirii și revocării membrilor guvernului, în practică parlamentul are ultimul cuvânt.

Principiul e fundamental pentru construcția instituțională a oricărei democrații parlamentare moderne. În schimb, modul în care apare exprimat în textul diverselor constituții diferă semnificativ. Uneori e absent cu totul, fiind pus în practică pe baza cutumei. Altele îl enunță ca atare, eventual la modul ”guvernul e responsabil în fața parlamentului”. Cele mai multe constituții prevăd, cel puțin, posibilitatea parlamentului de a retrage încrederea guvernului, provocându-i demisia. Unele au mers și mai departe și au transferat practic și prerogativa numirii, prin intermediul votului de învestitură, șeful statului având doar un rol formal – Constituția noastră e un exemplu. În acest caz, doar pe baza logicii și principiului democratic se poate deduce că mandatul guvernului se încheie automat o dată cu cel al parlamentului care l-a învestit. Chiar și așa, sunt state în situația asta care au considerat de cuviință să treacă această convenție de bun-simț în constituție: Germania sau Spania, de exemplu. Iar România a copiat și acest bun exemplu: conform art. 110 (1) din actuala constituție, mandatul guvernului se încheie automat la data validării alegerilor pentru un nou parlament.

II. Amendamentul

Ei bine, unul din membri comisiei de revizuire Antonescu – e vorba, cred, de senatorul Chelaru – s-a gândit că această formulare prezintă o problemă, a propus și comisia a votat un amendament care s-o modifice. Nu știm care e problema cu pricina, membri comisiei n-au oferit niciun fel de argumentații, cu atât mai puțin unele coerente, pentru propunerile și voturile lor. Mai rău, amendamentul nu s-a limitat la a scoate acest articol, lăsând eventual posibilitatea (optimistă) înlocuirii lui cu o convenție echivalentă. Constituția revizuită ar întoarce pe dos vechea formulare, și odată cu ea principiul sus-pomenit:

”Guvernul îşi exercită mandatul până la data învestirii noului Guvern”
(Forma propusă pentru art. 110 (1) în proiectul de revizuire)

Mă gândesc că pe undeva e de așteptat ca politicieni lipsiți de responsabilitate să nu fie dornici sau capabili să înțeleagă rolul conceputului la nivel de instituții democratice. Mă gândesc că nu s-au întrebat următorul lucru: cine va fi responsabil în fața electoratului pentru politica dusă de guvern după încetarea mandatului parlamentar? Șeful statului? Nu, are un rol pur formal la numire, înregistrând votul de învestitură din parlament, și atât. Vechiul parlament, care a dat acest vot? Nu, căci acesta nu mai poate să facă nimic, nici măcar nu mai există. Noul parlament? Nu, căci nu e un guvern învestit de el. Nimeni.

III. Consecințele

Ironic și ridicol, în același timp, pentru o revizuire menită să crească importanța parlamentului, o astfel de prevedere este categoric anti-parlamentară, și nu e singura care ar fi introdusă în Constituție (2). Haide să ne închipuim următorul scenariu: un parlament nou ales este vreme de luni de zile în imposibilitate să formeze o coaliție guvernamentală majoritară și să învestească un guvern. E un scenariu foarte plauzibil, între altele, pentru că după revizuire dizolvarea parlamentului ca urmare a eșecului de a învesti un guvern va fi – probabil (3) – foarte dificilă. În plus, alegerile anticipate nu garantează depășirea blocajului, mai ales că o parte din actorii politici pot dori să-l mențină, dacă le convine guvernul aflat în funcție mai degrabă decât cel negociat în noul parlament. Imaginați-vă ce impresie și, eventual, ce reacție ar produce un astfel de episod în rândul electoratului: un guvern vechi care-și continuă netulburat mandatul, în paralel cu un parlament nou ales dar aflat în stare de nefuncționare. Dincolo de frustrare și lehamite, reacția naturală și rezonabilă va fi concluzia că instituția aleasă este complet și cu desăvârșire inutilă (4).

Lucrurile sunt chiar mai grave. Revizuirea asta și-a făcut un obicei de a introduce amendamente care se suprapun sau se contrazic între ele sau cu alte prevederi din legea fundamentală, iar acesta nu face excepție. Constituția noastră prevede o procedură privind învestirea guvernului; articolul 103 e ”vedetă” măcar pentru numărul de comentarii, analize și interpretări mai mult sau mai puțin ”spirituale” care l-au avut ca obiect. Articol care – desigur – a fost modificat fundamental și foarte stupid la revizuire. Dar nu conținutul lui e problema de față, ci o întrebare simplă: când anume se aplică? Ei bine, Constituția prevede explicit câteva cazuri excepționale, dacă premierul și-a dat demisia, a decedat sau e în altă situație care-l împiedică vreme de 45 de zile să-și exercite mandatul. Sau dacă a fost adoptată o moțiune de cenzură. Înafară de asta, absolut rezonabil, s-a considerat că învestirea unui guvern se aplică în orice situație în care guvernul în funcție și-a încetat mandatul. De exemplu, după alegeri parlamentare, conform articolului 110 din Constituție… prevedere care ar dispare la revizuire. Ar fi înlocuită cu un cerc vicios: procedura de învestire a unui nou guvern se aplică atunci când vechiul guvern e în situația de-a își încheia mandatul, dar constituția revizuită ar prevede că mandatul vechiului guvern se încheie prin învestirea altuia. Nu-l văd pe Caragiale imaginându-și că ”Din această dilemă nu puteți ieși… Am zis!” va ajunge la un moment dat principiu de scriere a legii fundamentale. Sigur, rămâne moțiunea de cenzură, însă revizuirea a inovat și acolo, autorii au vrut să introducă moțiunea de cenzură constructivă dar au eșuat, dragii de ei. În loc de asta au introdus o procedură paralelă de învestire, fără să clarifice ce relație există, dacă există, între aceasta și cea de la articolul 103.

Acestea fiind spuse, cu riscul să plictisesc, nu pot decât să reiau concluziile articolelor precedente: proiectul de revizuire este rezultatul unei incompetențe agresive a autorilor: gradul de inadecvare intelectuală pentru sarcina revizuirii a fost egalat doar de disponibilitatea de a rescrie cât mai mult din actuala lege fundamentală (5). Problemele pe care le are acest proiect sunt atât de multe și de grave încât singura opțiune rezonabilă este oprirea procesului de revizuire și reluarea lui de la zero.

——————-
(1) George III, cel puțin, n-avea niciun dubiu că numirea și revocarea miniștrilor e prerogativă regală, exercitată independent de părerea parlamentului, față de care avea mai degrabă sentimente opuse respectului. Însă secolul precedent doi regi își pierduseră tronul, unul cu tot cu cap, încercând să guverneze fără parlament. Nici măcar regele George nu era atât de nebun să încerce să le urmeze exemplul.

(2) Mă refer strict la ce s-a introdus la revizuire, nu la problemele existente care nu și-au găsit rezolvarea. Revizuirea lovește rău în instituția Parlamentului prin prevederile ”anti-migrație” care afectează mandatul reprezentativ. Ca paranteză, nu pot nicicum să înțeleg cum aceiași oameni – cei de la IPP, de exemplu – se pot plânge în același timp de a) faptul că parlamentul e o simplă mașină de vot, membrii lui acționând strict la comanda șefilor de partid și b) parlamentarii nu sunt încă complet supuși comenzilor de partid, având posibilitatea să rupă relațiile cu partidul din care fac parte fără vreo sancțiune constituțională, legală sau regulamentară. Fractura de tip logic nu produce niciun fel de discomfort, din păcate…

(3) Termenul sună ciudat într-o analiză, nu? Nu am de ales, pur și simplu, proiectul de revizuire conține două articole diferite care privesc același proces: dizolvarea parlamentului ca urmare a eșecului de a învesti un guvern. Vor fi păstrate ambele? În aceeași formă? Vor fi modificate? Va fi eliminat unul? Care? Nu am de unde să știu. De unde și acest ”probabil”.

(4) Există și consecințe indirecte dar nu mai puțin grave ale amendamentului, pe care le voi analiza ulterior.

(5) Mă întreb sincer dacă amendamentul comentat în articol n-a fost introdus intenționat ca să-l facă de râs pe liderul comisiei de revizuire, Crin Antonescu, nu doar pentru incompetența personală ci și pentru inabilitatea de a strânge în jurul său consilieri ceva mai competenți.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , ,



Currently there are "5 comments" on this Article:

  1. Ciobanul Bucur spune:

    Ce zic unii despre Domnul George Crin Laurentiu Antonescu, parintele Constitutiei si viitor Presedinte al Romanie, omul pa care il vor vota oricum 7,4 milioane de romani:
    - CTP: “Un politician gaunos”. “Submineaza justitia, submineaza statul”.
    - Andrei Plesu: “O nulitate”
    - Sever Voinescu: “O patachina”.
    - Florin Zamfirescu: “Doar o carcasa”.
    - Florin Negrutiu: “Acest om cu privire fixă care se doreşte preşedintele României”. “Ridicol si absurd”. “N-a avut vreun scrupul să se înconjoare de turnători notorii la Securitate, precum Dan Voiculescu sau Sorin Roşca Stănescu”.
    - Dan Tapalaga: “Un contorsionist nevertrebat”.
    - C. Nistorescu: “Un personaj subtire”.
    - Marian Sultanoiu: “Zambetul acela abulic de fericire”.
    - Lelia Munteanu: “Aud sticleţii din colivia pe care al doilea om în stat o poartă fudul pe umeri, în loc de căpăţână”.
    - I Cristoiu: “Şi cînd te gîndeşti că, în 2009, eram gata cu toţii să-l luăm în serios pe Crin Antonescu, politicianul candidat la preşedinţie care ne făgăduia Revoluţia Bunului simt”.

    • Ioan spune:

      D-le!?, Ciobanul (e)
      Dar de Base ce ziceti D-lor? Cel mai BUN, “Cel mai iubit”.. de cine? de voi. sa va traiesca. Ce sa zic? Cristoiu omul de referinta in cultura romana. Ce sa zic? Voinescu? Cel care a jucat in gasca cu Basescu si cu Udrea? De ce nu veniti voi, profetii neamului, de tip Tapalaga, cu un contracandidat care sa nu fie, “o nulitate”?!.. De ce D-le Plesu nu propuneti unul mai bun? De ce nu vreti sa fiti D-tra un Havel? Si noi am vrea. Adica, tot Base a fost mai bun. Asa-i? O sa-l plingem, pardon.. o sa-l plingeti. Faceti cum credeti, daca pe D-tra D-le Plesu, prin afirmatia asta, cineva va pune alturi de Cristoiu, de Tapalaga, de Voinescu… si sleahta care a sprijit pe o Udrea sau pe un mafiot de Negoita Liviu (Livica).. si despre astia nu ati zis nimic.. de tipul “o nulitate”. Astia sint valori natioanale. Asta nu va revolta? Sa fiti asociat cu numele astea? Sau sint intruchparea valori abosolute?

      Sa vad daca postati comentariul asta!?

      • Cătălin Parfenie spune:

        Ambele comentarii de mai sus reprezintă ceea ce teoria argumentării (logica) defineşte ca “argumentum ad hominem”. Domnilor comentatori de pe contributors.ro, ar trebui să vă abţineţi de la astfel de formulări, care nu aduc nicio contribuţie pozitivă ideilor dezbătute pe-aici…

  2. RazvanM spune:

    Probabil ca mai avem mult de cazut pana sa ne trezim.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Miron Damian


Miron Damian

Miron Damian scrie analize politice pe forumuri începând cu 2002, sub pseudonimul Doc. A colaborat cu ziarul Cotidianul si cu revistele Dilema Veche si Revista 22. Din 2006 are b... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)