Home » Dezbatere »Global / Europa » Citesti:

Cu burqa, fara burqa, cu burqa

Cristina Repede octombrie 13, 2011 Dezbatere, Global / Europa
11 comentarii 4,602 Vizualizari

Dezbaterea asupra portului voalului este extrem de sensibilă şi se desfaşoară cel mai adesea sub forma unei controverse. Accesoriu vestimentar devenit pretext, miza discuţiei legate de portul voalului este tocmai coexistenţa unor versiuni adversative ale modernităţii. Pentru fundamentalismul liberal occidental, spaţiul public nu poate fi conceput decât într-o culoare hipersecularizată. Pe filiera aceasta, criticii văd o neconcordanţă între valorile vestice care favorizează secularismul, egalitatea femeilor, şi cele ale paternalismului islamic. Pentru fundamentalismul tradiţional islamic, orice încercare de a rupe laicul de religie nu poate fi decât o erezie. Soluţia ar consta în evitarea trasnformării raportului unitate-pluralitate într-un oximoron. Dacă unitatea şi diversitatea nu mai pot fi cuplate, atunci fundamentele liberale însele sunt ameninţate. Calea de mijloc nu se întrevede însă cu uşurinţă.

Despre lege şi integrare

În 2004, în Franţa este adoptată legea ce interzice portul ostentativ al simbolurilor religioase în şcolile publice. De atunci, problema integrării minorităţilor musulmane a continuat să ia amploare. În septembrie 2010, Parlamentul francez a adoptat proiectul de lege care interzice portul unei burqa sau niquab (ce îmbracă în întrgime trupul feminin). Acoperirea cu aceste veşminte este pedepsită cu o amendă de 150 euro şi/sau cu obligaţia de a urma cursuri despre valorile cetăţeniei franceze. Impunerea purtării acestora prin forţă sau violenţă este pasibilă cu un an de închisoare şi o amendă de 30 000 de euro. Pe 28 aprilie 2011, în Belgia a fost votată o lege ce interzice purtarea voalului ce acoperă total  faţa.

Dupa Tratatul de la Amsterdam, imigraţia devine competenţă europeană, însa integrarea este lăsată în grija statelor. Franţa este, începând cu secolul al XIX-lea, una dintre primele ţări de imigraţie din Europa. Această perioadă coincide parţial cu migraţia europeană către SUA, care va genera la începutul secolului al XX-lea Şcoala de la Chicago, unde se vor face primele cercetări sociologice asupra migraţiei. În Europa în schimb, aceste studii vor fi dezvoltate cu 60 de ani mai târziu. În Franţa are loc o negare a memoriei pentru a întreţine miturile despre puritatea naţională, argumentează Dominique Schnapper[1], afirmând că „Franţa este o ţară de imigraţie care se ignoră”.

În primele studii asupra migraţiei se insista asupra dimensiunilor etnice şi rasiale, teama cotidiană fiind formarea de colonii în interiorul statului. Dificultăţile intâmpinate în integrarea noilor veniţi sunt puse pe seama diferenţelor culturale fundamentale. Exemplul cel mai des invocat este cel al imigranţilor islamici, a căror cultură profund religioasă îi determină spre izolare socială, refuzul de a se integra şi deci, spun aceştia, delincvenţă. Astăzi regăsim în discursul politic aceleaşi angoase – Ministrul-preşedinteal Bavariei, Horst Seehofer, declarând în 2010 că „Multi-Kulti a murit” şi că nu mai este loc în Germania pentru „alien cultures”. Se prea poate ca discursul liderilor politici să tină de raţiuni electorale şi să fie o tactică de a nu lăsa publicul de dreapta să meargă şi mai mult în extremă, adoptând astfel aceleaşi idei Deşi politizarea este un parametru definitoriu al migraţiei contemporane, rămâne de văzut dacă este şi singurul care poate explica tendinţele xenofobe ale societăţilor vestice.

Imaginarul asupra voalului

Ceea ce ştim noi despre voal ţine de imaginarul occidental – voalul este simbol al înapoierii. Voalul devine echivalent al servituţii feminine odată cu schimbarea imaginarului asupra Orientului. Povestea celor O mie şi una de nopţi este pusă în circulaţie după înfrângerea Imperiului Otoman, iar barbarul din cruciade devine necivilizatul, a cărui masculinitate este confirmată de oprimarea sexuală a femeii. Acoperirea însă este pre-islamică şi proprie societăţilor non-arabe din Estul Mijlociu şi societăţilor mediteraneene, fiind preluat de către arabi de la popoarele cucerite.

Pentru populaţiile în cauză, semnificaţia voalului are o altă dinamică şi exprimă o varietate de situaţii, şi nu se rezumă la cea evidenţiată de apărătorii drepturilor femeii. Voalul nu reprezintă doar statutul femeilor. Odată cu decolonizarea, purtarea voalului începe să fie instrumentată în dezbaterile politice. Modernizarea se va face mai întâi, ca şi în estul european, prin schimbarea portului şi introducerea învăţământului public. Elitele şi bărbaţii vor fi primii care vor renunţa la voal. Dezbaterea dintre conservatori şi modernişti se va organiza în jurul portului, a puterii bicefale a autorităţilor religioase şi a învăţământului public. Pentru modernişti, mulţi discipoli ai mişcării kemaliste, islamul nu îşi are rostul decât epurat de acele asperităţi care îl fac incompatibil cu o relaţie cu Occidentul. Conservatorii în schimb se vor agăţa de voal, ca şi de alte chestiuni, pentru a menţine tradiţia. Spre exemplu, în 1923, în Egipt, renunţarea la voal are loc fără intervenţia statală; în Iran şi Turcia, în schimb, se adoptă legi de reformă a îmbrăcăminţii, care interzic acoperirea capului cu orice fel de acoperământ, mai puţin pălăria europeană. Gambitul conservator, prin Revoluţia komeinistă din 1979, reintroduce obligativitatea purtării voalului.

Aşadar, aspectele culturale sunt subtile şi o mai  bună cunoaştere a lor ne aduce mai aproape de soluţii reale.

Integrarea culturală o capcană

Literatura europeană privind sociologia migraţiilor este orientată în ultimii ani înspre aspectele instituţionale care sunt determinante în succesul integrării sau al asimilării. Instituţiile educaţionale, juridice, politice pot fi instrumente ale integrării. Exemplul claselor de elite din şcoli este însă descriptiv pentru instituţiile care pot deveni reproducătoare ale inegalităţilor.

În privinţa incluziunii politice, mecanismul de încorporare nu este linear, fiind influenţat de strategiile locale. Într-o comparaţie a configuraţiei politicilor etnice din trei oraşe din Franţa şi Marea Britanie, Romain Garbaye[2] arată cum relaţiile de putere între central şi local, politica partidelor locale şi guvernarea locală pot naşte practici de excludere. În Anglia, unde există un zid clar între politica regională şi cea naţională, unde primăriile locale au mai mult o funcţie tehnică decât una politică, minorităţile vor reuşi să ajungă în funcţii din care vor putea rezolva anumite doleanţe. În Franta însă, unde primăriile sunt funcţii intens mediatizate şi politizate, candidaţii sunt numiţi de la centru, ceea ce va determina o altfel de selecţie.

Un alt aspect ce nuanţează ideea conform căreia eşecul integrării este preponderent cauzat de diferenţele culturale este faptul că integrarea este segmentară. Integrarea lingvistică şi culturală se pot realiza fără ca procesul să fie complet. Membrii celei de-a doua generaţii de imigranţi din Franţa, de exemplu, vorbesc franceza, dar sunt situaţii în care ei nu sunt integraţi pe piaţa muncii.

Ceea ce este cu adevărat problematic cu aceste legi este că se ocupă de nişte simptome şi nu de cauze reale. De exempu, în Franţa interzicerea burqa afectează un număr foarte restrâns de femei, 2000 la număr, comunitatea de musulmani din această ţară fiind de aproximativ 5 milioane de persoane. Dincolo de impactul personal, dezbaterea alienează comunitatea musulmană franceză, după cum spune Claire de Gallembert, o expertă a Islamului la Centre national de la recherche scientifique, Paris (CNRS). Ceea ce nu înţeleg criticii este că acest islam este diferit de cel din ţările de origine. La o manifestaţie din 2004, purtătoarele de voal spuneau „suntem franţuzoaice”.

Mobilul acestei dezbateri însă este real, infuzia cu aceste populaţii creează probleme de natură economică, securitară, în societăţile gazdă, iar discursurile apocaliptice despre „coloniile etnice” îşi găsesc resorturi în lipsa de viziune şi în politicile coerente asupra imigraţiei ale statelor.

Articol  preluat de pe site-ul Europuls.ro

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "11 comments" on this Article:

  1. euNuke spune:

    “Pentru fundamentalismul liberal occidental, spaţiul public nu poate fi conceput decât într-o culoare hipersecularizată.”
    Nu exista fundamentalism liberal, aceasta inventie fiind ridicola prin asocierea oximoronica a termenilor componenti, am putea insa specula asupra fundamentalismului marxist daca e sa discutam in termeni religiosi si sa consideram socialismul drept un conglomerat de secte generat de contradictiile discursului originar al profetului-suprem, asemanator islamului.

    “Acoperirea însă este pre-islamică şi proprie societăţilor non-arabe din Estul Mijlociu şi societăţilor mediteraneene, fiind preluat de către arabi de la popoarele cucerite.”
    fals.
    Nici burqa, nici niqabul nu sint ‘proprii’ societatilor persana si egipteana inainte de cucerirea araba. Valul ca element distinctiv era purtat de prostituatele unor temple pagane ce lucrau cu norma si’si protejau astfel identitatea. Ratiunea din spatele adoptarii si generalizarii acestui port in urma islamizarii rezida din dorinta localnicilor [crestini si evrei dar si musulmani obisnuiti] de a’si proteja odraslele de sex femeiesc de raidurile frecvente ale vanatorilor de fecioare pentru haremurile potentatilor. In pofida statutului inferior populatia crestina din orient nu transforma in cutuma religioasa aceasta masura de precautie, ca atare femeile din familiile crestine nu vor avea de suportat segregarea interna a caminelor si nu vor fi obligate sa se impacheteze total in carpe; aceleasi conditii istorice, acelasi context, aceiasi asupritori si totusi nici astazi femeile copte de pilda nu trebuie sa suporte acest vesmant al terorii. Desigur, imbracamintea orientului a suferit transformari generalizate in urma impactului islamizarii societatilor, dar una e haina ce ascunde detaliile onctuoase ale femeiescului, si alta haina inabusitoare, instrument de tortura pe care unele teocratii islamice o impun populatiei feminine, fara exceptie.

    “Deşi politizarea este un parametru definitoriu al migraţiei contemporane,”
    ar fi fost de crezut o asemenea asertiune daca guvernele europene ar fi cautat sa stavileasca migratiile de sorginte africana sau asiatica, eventual pe criteriul religiei, sau macar pe considerente politice. In loc de masuri de combatere a retelelor de traficanti, Europa a uniformizat si generalizat noua conceptie a azilului politic [ce extinde acest drept asupra religiosului fara sa existe o declaratie corelativa si comuna a statelor ue de definire si condamnare a tiraniei religioase ce ar consfinti un asemenea drept], ca atare migratia si afacerile conexe au inflorit, indiferent de culoarea politica a guvernelor ce s’au perindat in fruntea tarilor europene. Astazi nimeni nu indrazneste sa se situeze ferm impotriva imigratiei extraeuropene pentru ca riscul de a fi acuzat de xenofobie si extremism este enorm [exista o sigura exceptie, un partidulet din olanda]. De altfel chiar acest articol, in incercarea de a autoconfirma elucubratiile acuzatoare, politizeaza la greu fenomenul imigrationist sugerand pe de o parte existenta unor fundamentalisti ‘liberali’ [de ce nu socialisti? sau crestindemocrati?], iar pe de alta conjecturand o atitudine antiislamica ce a ar fi produs legislatia anti-val, cand in realitate aliantele politice franceze si belgiene ce au legiferat aceste instrumente sint printre cele mai pro-islamice partide europene, cu legaturi deschise atat cu elitele politice ale statelor din orient, cu conexiuni puternice cu grupurile de afaceri islamice din africa, cu membri de vaza ai partidelor de conmfesiune islamica, ba chiar cu politicieni de origine magrebiana numitio ministri sau in functii importante in aparatul de stat. Franta lui Sarkozy este tara cu cel mai crescut ritm de ctitorire a moscheilor din intreaga istorie a Europei, ca atare orice acuza de islamofobie la adresa acestui guvern o gasesc puerila. Interdictia aplicata valului nu are nicio legatura cu religia sau cu imigratia [de altfel asemenea masuri au fost luate si in ale epoci cand imigratia africana nu reprezenta o problema, de pilda in italia anilor 70], ci cu principiul transparentei identitare a individului in spatiul public ce caracterizeaza statul de drept modern, principiu ce permite autoritatilor sa aplice legea, sa identifice rapid raufacatorii sau sa aiba pobilitatea de a culege marturii asociate semnalmentelor faciale ale unor suspecti. Aceasta este ratiunea intemeietoare a interdictiei, iar in subsidiar putem vorbi si de un efort al autoritatilor de a proteja minoritatea femeilor musulmane obligate de rude sau soti sa adere la o cutuma primitiva si inumana. Asta pentru ca valul ce acopera total fata nu tine de vreun precept coranic, deci nu este un obicei eminamente islamic, ci de bunul-plac al unor indivizi cu mentalitate tribala angoasati permanent de libertatea femeilor.

  2. euDUC spune:

    Desi comentariul lui euNuke e la fel de lung ca articolul in cauza, oferind detalii interesante si pertinente in prima parte, in cea de-a doua simplifica si reduce totul la o explicatie tehnicizata si searbada. Francezul este un arogant (axioma-nu necesita niciun fel de argumentare) in esenta lui si nu poate accepta ca pe strazile “boeme” ale Parisului, in cafenelele de pe Boulevard Saint-Germain sa misune oameni acoperiti din cap pana in picioare de o panza. Aici e esenta problemei.

    • DanCanada spune:

      euDUC: Nu, comentariul lui euNuke e vorba lui regat, mai bun decit articolul. Francezul o fi arogant, da’ mai este si socialist prin definitie. Se stie ca francezii totdeauna s-au uitat cu jind la ce-au facut rusii – probabil isi spun ca asa ar fi fost Revolutia Franceza daca n-ar fi venit Napoleon sa-i opreasca din carnagiu. Fiind socialisti, sint si corecti politic, inclusivisti, multiculturali. De aceea au acceptat fara discernamint imigranti din fostele colonii franceze si nu ca-s aroganti.
      De ce anglo-saxonii nu accepta femei cu cearsaful pe ele? Te pomeni ca-s aroganti si ei? Dar daca o cersefoasa de asta vine sa ceara permis de conducere si refuza sa-si arate fata (cum de fapt s-a si intimplat in Florida)? Sau altceva mai recent: rugaciuni islamice intr-o scoala publica in Toronto. Cei ne-islamici bineinteles nu vor, insa asta e! Stingistii motiveaza ca tre’ sa se roage si ei saracii undeva, nu?
      Se intimpla ce-a prezis un imam turc intr-o conversatie cu un ambasador olandez parca: “legile voastre si cu burtile femeilor noastre ne vor ajuta sa cucerim lumea!”

    • euNuke spune:

      @euDUC, posibil să aveţi dreptate în ceea ce priveşte resortul psihologic al acţiunii franţuze, însă eu m-am referit la raţiunea sau temeiul juridic al măsurii şi nu la la latura afectivă a fenomenului care a generat un curent de opinie favorabil legiferării interdicţiei. In plus, eu nu am restrîns analiza la modul in care a fost formulată interdicţia in Franţa, de pildă nu ştiu dacă belgienii or fi la fel de aroganţi sau italienii, şi, pe de altă parte nici nu pot adera la reducţionismul etnocentrist care împinge romanul să judece complexele şi metehnele altora după ale sale [capul nostru plecat reţine tendinţa naturală de a invidia nasul semeţ cocoţat in nori al francezilor]. Măsura anti-burqa nu este o aroganţă tipic franţuzească căci o regăsim deja pe lista de proiecte legislative [destinate a proteja spaţiul public] din alte state europene, este un subiect de dezbatere in toată Uniunea şi probabil cît de curînd vom avea o generalizare şi chiar extindere a legislaţiei de profil, precum şi o ulrterioară armonizare la nivel de uniune.

      Şi încă ceva: eu nu am pus in discuţie eficienţa acestei măsuri, rămîne de văzut ce efecte o să aibă in mediul marginal al clanurilor de musulmani habotnici, dar e de aşteptat să apară şi consecinţe negative tocmai asupra celor ce ar fi trebuit să-i ocrotească [căci, de teama amenzilor, capii familiilor îşi vor închide definitiv femeile in casă, iar enclavizarea pe criterii religioase va fi cu atît mai rigidă dpdv al tinerilor direct afectaţi], iar străzile oraşelor boeme ar putea fi in continuare invadate de veşmîntul monolitic, cenuşiu al practicanţilor unui islam primitiv agasaţi de recentele măsuri şi hotărîţi să răzbune ‘ruşinea’. ocuparea in masă a străzilor s-a petrecut frecvent in Paris in ultimii ani, îndeosebi cu ocazia rugăciunilor colective, deci precedentul există, la fel şi modelul ‘rezistenţei’ prin adoptarea colectivă a unui etalon vestimentar [răspîndindu-se şi asupra bărbaţilor şi dînd astfel dreptate autoarei care vorbea de pericolul politizării imigraţiei]

  3. cristi spune:

    Eu sunt de parere ca situatia se poate rezuma asa: nu legile se adapteaza dupa emigranti, emigrantii trebuie sa se adapteze la legile din tara in care emigreaza. Daca nu le place, pot ramane la ei in tara si sa respecte acolo ce legi vor. Simplu.

  4. elena spune:

    E discutabil cât din văl e opresiune şi cât e perceput ca şi componentă a identităţii de grup.
    În laica Turcie guvernul a avut probleme cu studentele care insistau să vină la cursuri cu vălul islamic pe cap – nu pe faţă.

    Dar nu pricep ce a fost în capul europenilor. În afară de aversiune cumulată care şi-a găsit o supapă de evacuare.

    Măsura o văd ca oarecum incorectă d.p.d.v. etic şi tare stupidă d.p.d.v al efectelor. Ce se aşteaptă să obţină?
    Musulmani mai “drăguţi”, mai ataşaţi de valorile europene, oricare ar fi alea?

    Să zicem că mâine dăm o lege ca toate pirandele să fie obligate să poarte numai blugi când ies pe stradă. Prin asta sperând că ţiganii vor deveni harnici, liniştiţi, cu respect faţă de lege şi obsedaţi de curăţenie. Nu sună cam aiurea?

    Din diverse motive: colonii, foamea de forţă de muncă ieftină, politici sociale tâmpite un stat sau mai multe se trezesc cu un număr foarte mare de cetăţeni/rezidenţi cu un potenţial crescut de a aduce necazuri. Şi în loc să recunoască problema deschis şi să ia măsuri logice: stoparea imigraţiei din anumite zone, limitarea alocaţiei la doi copii statul / statele se înverşunează împotriva hainelor comunităţii respective.

    Cât de puerilă şi jignitoare poate fi o atitudine de genul “nu ne place de voi, dar din cauza corectitudinii politice nu putem zice că sunteţi naşpa, aşa că declarăm că hainele voastre sunt naşpa şi primitive şi vă obligăm să vă îmbrăcaţi cum vrem noi”?

    Nu în bazin, la examen, la bancă sau la fotografia pentru cartea de identitate unde ar avea o justificare logică, ci peste tot în afara casei se interzice unor comunităţi să se îmbrace într-in anume fel.

    Pe acelaşi principiu “nu ne plac bulendrele astea” ar putea să se interzică cerceii. Sau poşetele roz. :P

  5. elena spune:

    E discutabil cât din văl e opresiune şi cât e perceput ca şi componentă a identităţii de grup.
    În laica Turcie guvernul a avut probleme cu studentele care insistau să vină la cursuri cu vălul islamic.

    Dar nu pricep ce a fost în capul europenilor. În afară de aversiune cumulată care şi-a găsit o supapă de evacuare.

    Măsura o văd ca oarecum incorectă d.p.d.v. etic şi tare stupidă d.p.d.v al efectelor. Ce se aşteaptă să obţină?
    Musulmani mai “drăguţi”, mai ataşaţi de valorile europene, oricare ar fi alea?

    Să zicem că mâine dăm o lege că interzicem fustele creţe şi toate pirandele să fie obligate să poarte numai blugi când ies pe stradă. Prin asta sperând că ţiganii vor deveni harnici, liniştiţi, cu respect faţă de lege şi obsedaţi de curăţenie. Nu sună cam aiurea?

    Din diverse motive: colonii, foamea de forţă de muncă ieftină, politici sociale tâmpite un stat sau mai multe se trezesc cu un număr foarte mare de cetăţeni/rezidenţi cu un potenţial crescut de a aduce necazuri. Şi în loc să recunoască problema deschis şi să ia măsuri logice: stoparea imigraţiei din anumite zone, limitarea alocaţiei la doi copii statul / statele se înverşunează împotriva hainelor comunităţii respective.

    Cât de puerilă şi jignitoare poate fi o atitudine de genul “nu ne place de voi, dar din cauza corectitudinii politice nu putem zice că sunteţi naşpa, aşa că declarăm că hainele voastre sunt naşpa şi primitive şi vă obligăm să vă îmbrăcaţi cum vrem noi”?

    Nu în bazin, la examen, la bancă sau la fotografia pentru cartea de identitate unde ar avea o justificare logică, ci peste tot în afara casei se interzice unor comunităţi să se îmbrace într-in anume fel.

    Pe acelaşi principiu “nu ne plac bulendrele astea” ar putea să se interzică cerceii. Sau poşetele roz. :P

  6. shinobi spune:

    “Ceea ce este cu adevărat problematic cu aceste legi este că se ocupă de nişte simptome şi nu de cauze reale. De exemp[l]u, în Franţa interzicerea burqa afectează un număr foarte restrâns de femei, 2000 la număr, comunitatea de musulmani din această ţară fiind de aproximativ 5 milioane de persoane.”

    Carevasazica, cele 2000 de femei afectate sunt simptome, iar cauza sunt cei 5 mil de musulmani francezi, de care ar trebui sa se ocupe legea. Dar (ei, cauza) nu sunt afectati de lege, ci doar simptomele, cele 2000 de femei.

    Aha, am inteles. De ce sa sufere 2000 pentru 5 mil? Sa ramana ca inainte.

  7. Alina spune:

    Mie mi se pare inca prea simplista perspectiva. Se reduce totul in mod artificial la discursul despre imigrare si islam, desi multe grupuri de musulmani se afla in etapa post integrare (sub toate aspectele sale: lingvistica, sociala, culturala, intelectuala; religios, evident, discutabil, in functie de asteptari) si desi islamul devine si o religie europeana, a cetatenilor europeni, nu a imigrantilor. E o strategie a unor partide politice care continua cu obstinatie sa perpetueze niste clisee depasite pentru a nu distinge fenomenul imigrarii ca atare de cel religios, de problema islamului. Se amesteca probleme strict sociale cu probleme religioase pentru a se deturna atentia de la politicile publice, sociale ineficiente. Nu deranjeaza lipsa de integrare, desi nu neg ca ea este o problema la nivelul unor anumite comunitati, ci vizibilitatea celor integrati si activi in comunitate. Se doreste a fi sterse orice semne ale diferentei; fii integrat, dar fii identic; esti diferit, avem grija sa transformam aceasta diferenta intr-o incompatibilitate ireconciliabila intre culturi, e suficient sa continuam sa promovam o reprezentare esentialista a islamului si musulmanilor. Paradoxal, desi nu am o statistica obiectiva ca proba, insa din experienta personala: cele care aleg sa poarte niqab nu sunt imigrantele, ci convertitele sau femeile din a doua generatie de imigranti, femei educate, integrate, dar care isi asuma intr-un mod diferit de prima generatie practicarea islamului. Iarasi important e ca aceste femei care insista pe adoptarea unei vestimentatii islamice, fie hijab sau niqab, protesteaza atit impotriva traditiilor culturale impuse si asociate cu islamul de catre prima generatie a imigrantilor, cit si impotriva dorintei de uniformizare si ”modernizare” fortata a societatii occidentale. Ele sunt cele care au reusit sa impuna la nivelul comunitatii anumite reguli islamice, in detrimentul celor culturale, in sensul introducerii unei perspective egalitariste in relatii de gen (au demonstrat ca nu fac parte din islam anumite practici misogine, sexiste: de la casatoriile fortate la impunerea hijabului sau limitarea accesului la educatie). Masurile extreme genereaza reactii extreme, astfel de masuri nu imbunatatesc nici securitatea, nici implementarea principiilor liberaliste, creeaza doar mai multa suspiciune si tensiuni intre comunitati. Chiar daca doar o minoritate foarte limitata a savantilor musulmani sustin ca purtarea niqab-ului ar fi o practica islamica, majoritatea argumentind ca e una strict culturala, totusi aici e vorba de manipularea unui simbol, de ambele parti, intr-un discurs politizat. Iar daca se accepta aceasta interdictie, teama e ca urmatorul pas va fi interzicerea hijabului si a altor practici islamice unanim acceptate. In final, indiferent daca e vorba de apologetii penibili ai islamului sau occidentalii care incearca sa ”elibereze” musulmane cu forta, unei femei, fie ea si musulmana, continua sa i se spuna ce sa imbrace si ce nu.

  8. euDUC spune:

    nu are nici o relevanta ca euNuke a facut un comentariu mai bun decat articolul (pot atribui foarte usor citatul :) , fara sa cred ca mi-ar fii fost destinat mie, “…nu pot adera la reducţionismul etnocentrist care împinge romanul să judece complexele şi metehnele altora după ale sale…” unui comentariu ca cel al lui “regat” care pierde din vedere ca e mai importanta informatia ce curge aici, per ansamblu, compensandu-se si completandu-se, decat suprematia unuia sau altuia in conditiile in care nimeni nu a scris vreo prostie crasa si care trebuie amendata. Personal, eu am aflat lucruri atat din articol cat si din comentarii.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Cristina Repede


Cristina Repede

A studiat științele politice, economia și antropologia la Universitatea din București, la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj Napoca și la Universite Libre de Bruxelles. Este... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)